Ordinul: MALVALES

Familia: Malvaceae*
* in urma reorganizării filogenetice familia Tiliaceae a fost
inclusă în fam. Malvaceae
Familia Malvaceae

Caractere generale de diagnoză:

• Există încă rețineri și controverse între specialiști privind încadrarea fostelor familii Tiliaceae și
Bombacaceae ca subfamilii în fam. Malvaceae; Este posibil ca pe măsura acumulării de noi
informații și publicării acestor cercetări situația să se schimbe în viitor;
• Actualmente, fam. Malvaceae cuprinde 9 subfamilii cu 224 genuri și 4225 specii cunoscute.
Dintre cele mai cunoscute specii sunt: cacao, cola, bama, bumbacul, teiul;
• Subfam. Tilioideae cuprinde 3 genuri cu cca. 50 specii;
• Arbori sau arbuști, cu liberul bine dezvoltat sub scoarță, fibros, flexibil, cu lemnul moale,
fără duramen, ușor;
• Lujeri rotunzi, geniculați, cu muguri dispuși distich;
• Frunze simple, alterne, adesea cordiforme, de obicei căzătoare;
• Flori hermafrodite, de tip 5, grupate în inflorescențe de tip cimă, pedunculul prezintă o
bractee alungită;
• Fructe: achene globuloase, uniloculare, cu 1-3 semințe.
Tilia cordata (Tilia parvifolia) –
tei pucios, tei de deal, tei cu frunza mică

Morfologie:
• sp. autohtonă;
• Arbore M a II-a, h ≤ 20 m și d≤1,0(1,5) m; excepțional poată să
atingă chiar 30 m;
• Înrădăcinare: pivotant-trasantă, la maturitate puternic
ramificată lateral;
• Tulpina: simpodială, dreaptă, destul de bine elagată la arborii
în masiv, scurtă la arborii izolați;
• Scoarța: netedă, cenușie până la 20-30 de ani, ulterior
formează ritidom gros, negricios, brăzdat longitudinal;
• Coroana: ovoidală, uneori ovoidal-piramidală, îngustă la arborii
în masiv, bogată, mare la arborii izolați;
• Lujeri: rotunzi, verzi-măslinii până la roșcați, geniculați, glabri, lucitori;
• Muguri: alterni, dispuși distich, ovoidali, glabri, roșcați, cu 2 solzi exteriori, cel exterior fiind mai lung decât
jumătatea lujerului, fals mugurele terminal (mugurele terminal adevărat lipsește);
Frunze: simple, alterne, subrotunde la lat-ovate, relativ mici (5-7 cm), vârful brusc acuminat, marginea serată,
baza cordată +/- asimetrică, pe dos cu barbule/ smocuri de perișori ruginii la axila nervurilor, mai ales la baza
laminei, în rest glabre, pețiol glabru, de 1,5-4 cm;
Flori: hermafrodite, de tip 5, actinomorfe, 5 sepale, 5 petale, 15-40 stamine, o carpelă, galbene,
mirositoare (dar mai slab ca la ceilalți tei), grupate în inflorescențe de tip cimă, câte 5-11, cu o
bractee verde-gălbuie, lung pedunculată, glabră, reticulat-nervată, înflorește după înfrunzire, în
mai-iunie, după teiul cu frunză mare, dar înainte de teiul argintiu;
Fructe: achene globuloase sau ovoidale, de 4-6 mm, netede sau slab 4(5) costate, cu pereții subțiri,
care se sparg ușor prin apăsare între degete, foarte scurt și alipit păroase;
Areal:
• Specie autohtonă;
• Areal natural geografic: arie de răspândire foarte întinsă, în Europa și Asia de vest; Europa: de la
Mediterană până la cca. 62 grade latitudine nordică; lipsește la sud de paralela de 40 de grade: partea
sudică a Peninsulei Iberice, sudul extrem al Italiei și Sicilia, sudul Greciei și Albaniei, precum și în
jumătatea nordică a Scandinaviei; avansează spre est până la M. Urali și Caucaz; Asia: izolat în NV
Turciei, Caucaz, Iran;
Distribuția în România:
• Specie principală de amestec, relativ frecventă în pădurile din regiunile de deal și montane
inferioare, unde urcă până la cca. 900 m altitudine; prezență mai rară în pădurile de câmpie;
• Are cea mai largă distribuție în România dintre speciile de tei, dar ca suprafață efectivă ocupată
rămâne în urma teiului argintiu; speciile de tei ocupă în țara noastră cca. 80 000 -100 000 ha;
• Intră în compoziția șleaurilor de deal ca specie principală de amestec, dar este prezentă și în
șleaurile de câmpie, în pădurile de fag, etc.

Cerințe ecologice:
• Lumină: subheliofilă, suportă expunerea la lumină plină, dar trunchiul se încarcă cu crăci lacome;
• Căldură: mezotermă, adaptată climatului temperat-continental, rezistă la înghețuri și la geruri,
este mai puțin exigentă termic comparativ cu celelalte specii de tei – cu mai puțină căldură
estivală și sezon mai scurt de vegetație;
• Apă: mezofită, preferă regiunile cu cantități mai mari de precipitații, specifice zonelor colinare și
submontane, iar la altitudini joase se localizează pe versanți nordici, cu surplus de umiditate
atmosferică și edafică, preferă solurile revene în sezonul de vegetație; este ceva mai rezistentă
la uscăciune decât carpenul;
• Sol: eutrofă, cerințe ridicate față de însușirile fizice și chimice ale solurilor, preferă solurile
profunde, afânate, humifere, slab acide-neutre, bogate în substanțe nutritive, cu umiditate
constantă, revene sau revene-jilave; suportă și solurile mai sărace, uscate, scheletice, dar are
capacitate de bioacumulare redusă; nu suportă soluri sărăturate.
Însușiri biologice:
• Maturitatea: mai precoce la arborii izolați, la cca. 15-20 ani, mijlocie la cei din masiv, 20-30 ani;
• Periodicitatea fructificației: aproape anuală, mai abundentă la 2-3 ani;
• Înflorire: după înfrunzire, în mai-iunie;
• Coacere fructe: în septembrie;
• Germinația: capacitate germinativă ridicată, se înmulțește ușor din sămânță;
• Creștere: foarte rapidă, în tinerețe, adeseori devine copleșitoare pentru cvercinee, după vârsta
de 15-20 de ani se reduce, rămâne în etajul dominat;
• Longevitate: medie, în jur de 200 de ani, de la150 la 250 de ani;
• Înmulțire: germinativă și vegetativă; lăstărește și drajonează foarte activ, drajonii sunt localizați
în jurul tulpinii, pe o rază de maxim 1-3 m;

Importanță:
• Economică: lemnul: moale, omogen, se prelucrează foarte ușor, fără duramen, utilizat pentru
pastă de celuloză, PAL, PFL, furnire, mobilier, etc.; florile: de interes farmaceutic, melifer;
liberul: utilizat după o prelucrare prealabilă pentru obținerea fibrelor;
• Silviculturală: una dintre cele mai importante specii de amestec din șleaurile de deal, acoperă
bine solul, ameliorează solul prin litiera bogată în calciu și azot, cu valoare protectivă și
mediogenă; Ornamentală: utilizată frecvent în spații verzi.
• Ornamentală: specie foarte utilizată în spații verzi, aliniamente.
Tilia tomentosa (Tilia argentea) –
tei argintiu, tei alb

Morfologie:
• sp. autohtonă;
• Arbore M a I-a, h ≤ 30(35)m și d≤1,0(1,5) m;
• Înrădăcinare: pivotant-trasantă, la maturitate puternic
ramificată lateral;
• Tulpina: simpodială, dreaptă, cilindrică, bine elagată la arborii
în masiv, scurtă la arborii izolați;
• Scoarța: netedă, cenușie până la vârste mari (50 de ani),
ulterior formează ritidom cu crăpături subțiri, longitudinale, cu
partea superioară a solzilor netedă, la bătrânețe mai adânc și
gros și cenușiu-negricios; liberul este foarte bine dezvoltat,
fibros, elastic, de foarte bună calitate;
• Coroana: ovoidală, îngustă la arborii în masiv, bogată, mare
la arborii izolați;
• Lujeri: rotunzi, cenușiu-tomentoși, cu peri stelați, geniculați, mai groși ca la teiul pucios;
• Muguri: alterni, dispuși distich, ovoidali, tomentoși, cenușii, cu 2 solzi exteriori, aproape egali ca lungime (cel
exterior până aproape la vârful mugurelui), fals mugure terminal (mugurele terminal adevărat lipsește);
Frunze: simple, alterne, subrotunde la lat-ovate, mari (7-13 cm), vârful brusc acuminat, marginea serată sau
serat-dințată, baza cordată, pe față verzi, la început dispers-pubescente, apoi glabre, pe dos argintii-
tomentoase, uneori cenușiu-tomentoase, pe toată suprafața, tomentul format din perișori stelați, care formează
un strat compact, nu au smocuri de peri la axilele nervurilor, pețiol tomentos/ cu perișori stelați, mai lung ca la
teiul pucios (3-5 cm);
Flori: hermafrodite, de tip 5, actinomorfe, 5 sepale, 5 petale, petalele mai lungi decât sepalele, 50-
80 stamine și 5-10 staminodii spatulate, o carpelă, galbene, mirositoare (mai intens ca la ceilalți
tei), grupate în inflorescențe de tip cimă, câte 5-11, cu o bractee albicioasă, sesilă sau scurt
pedunculată, oblongă, glabră, reticulat-nervată, înflorește după înfrunzire, la sfârșitul lui iunie sau
iulie, fiind ultima specie care înflorește dintre cele autohtone;
Fructe: achene globuloase sau elipsoidale, de 5-7 mm, cu peretele neted sau pronunțat 5 costat,
puternic (nu se sparge între degete), cenușiu-tomentoase;
Areal:
• Specie autohtonă;
• Areal natural geografic: arie de răspândire relativ restrânsă în comparație cu teiul de deal și cel cu
frunză mare, în SE Europei și NV Asiei Mici; Europa: în P. Balcanică, de la paralela de 40 de grade
latitudine N urcă până la cca. 57 de grade latitudine nordică (în RO, HU, SK, MD și UK): Asia: izolat în
NV Turciei;
Distribuția în România:
• Specie principală de amestec, uneori devine dominantă, foarte bine reprezentată în pădurile din
nordul Dobrogei, șleaurile de câmp din Muntenia, Oltenia, precum și pe dealurile Banatului,
dealurile de vest ale Apusenilor, dealurile din vestul Transilvaniei și cele ale Moldovei;
• Are o distribuție mai restrânsă în România comparativ cu teiul pucios, dar ocupă cea mai întinsă
suprafață;

Cerințe ecologice:
• Lumină: subheliofilă-heliofilă, suportă expunerea la lumină plină mai bine ca teiul pucios
• Căldură: termofilă, adaptată climatului mai cald de la câmpie și deal, cu căldură estivală și sezon
lung de vegetație, rezistă la înghețuri și la geruri;
• Apă: mezo-xerofită, este mai rezistentă la uscăciunea din sol și din aer decât teiul pucios, în
Dobrogea evită stațiunile expuse la uscăciune ridicată;
• Sol: eutrofă-megatrofă, cerințe ridicate față de însușirile fizice și chimice ale solurilor, se dezvoltă
viguros pe soluri eutrofe, eubazice, afânate, cu mull, revene; tolerează într-o mică măsură și
solurile grele, compacte, însoțind cerul sau chiar stejarul pufos pe astfel de stațiuni; nu suportă
solurile uscate sau cu exces de umiditate, pseudogleizate.
Însușiri biologice:
• Maturitatea: mai precoce la arborii izolați, la cca. 15-20 ani, mijlocie la cei din masiv, 20-30 ani;
• Periodicitatea fructificației: aproape anuală, mai abundentă la 2-3 ani;
• Înflorire: după înfrunzire, în iunie-iulie;
• Coacere fructe: în septembrie;
• Germinația: capacitate germinativă ridicată, se înmulțește ușor din sămânță;
• Creștere: foarte rapidă, în tinerețe, adeseori devine copleșitoare pentru cvercinee, după vârsta
de 15-20 de ani se reduce, rămâne în etajul dominat;
• Longevitate: medie, în jur de 200 de ani, de la150 la 250 de ani;
• Înmulțire: germinativă și vegetativă; lăstărește și drajonează foarte activ, drajonii sunt localizați
în jurul tulpinii, pe o rază de maxim 1-3 m;

Importanță:
• Economică: lemnul: moale, omogen, se prelucrează foarte ușor, fără duramen, utilizat pentru
pastă de celuloză, PAL, PFL, furnire, mobilier, etc.; florile: de interes farmaceutic, melifer;
liberul: utilizat după o prelucrare prealabilă pentru obținerea fibrelor;
• Silviculturală: una dintre cele mai importante specii de amestec din șleaurile de deal, acoperă
bine solul, ameliorează solul prin litiera bogată în calciu și azot, cu valoare protectivă și
mediogenă; Ornamentală: utilizată frecvent în spații verzi.
• Ornamentală: specie foarte utilizată în spații verzi, aliniamente.
Tilia platyphyllos (Tilia grandifolia) –
tei cu frunza mare

Morfologie:
• sp. autohtonă;
• Arbore M a I-a, h ≤ 30(40)m și d≤1,5 m;
• Înrădăcinare: pivotant-trasantă, la maturitate puternic
ramificată lateral;
• Tulpina: simpodială, dreaptă, cilindrică, bine elagată la arborii
în masiv;
• Scoarța: netedă, cenușie până la vârste mari (30-40 de ani),
ulterior formează ritidom cu crăpături subțiri, longitudinale, cu
partea superioară a solzilor netedă, cenușiu-negricios; liberul
este foarte bine dezvoltat, fibros, elastic, de foarte bună
calitate;
• Coroana: ovoidală sau ovoid-globuloasă, îngustă la arborii în
masiv, bogată, mare la arborii izolați;
• Lujeri: rotunzi, la început slab pubescenți, apoi glabri, geniculați, verzi-măslinii până la brun-roșcați;
• Muguri: alterni, dispuși distich, ovoidali, ceva mai mari decât la celelalte 2 specii de tei, cu 3 solzi exteriori,
aproape egali ca lungime (cel exterior mai mic sau cel mult egal cu jumătatea lungimii mugurelui), fals mugure
terminal (mugurele terminal adevărat lipsește);
Frunze: simple, alterne, subrotunde la lat-ovate, mari (6-12(15) cm), vârful brusc acuminat, marginea serată,
baza cordată, adesea asimetrică, pe față verzi, apoi glabre, pe dos cu smocuri de peri albicioși la axilele
nervurilor, în rest moi păroase, cu peri simpli, nervurile sunt foarte proeminente, +/- paralele, pețiol pubescent,
de 3-4 cm;
Flori: hermafrodite, de tip 5, actinomorfe, 5 sepale, 5 petale, 15-40 stamine, fără staminodii, o
carpelă, galbene, mirositoare, grupate în inflorescențe de tip cimă, pendente, câte 5-11, cu o
bractee verde-albicioasă, sesilă sau scurt pedunculată, oblongă-obovată, glabră, înflorește după
înfrunzire, în iunie, fiind prima specie care înflorește dintre cele autohtone;
Fructe: achene globuloase sau obovoidale, mai mari ca la ceilalți doi tei, de 6-8(9) mm, cu peretele
foarte tare, pronunțat 4-5 costat, scurt tomentos;
Areal:
• Specie autohtonă;
• Areal natural geografic: arie de răspândire destul de mare, intermediară între teiul argintiu și teiul
pucios, localizat în principal în Europa și izolat în Asia Mică; Europa: în Europa de Vest și Centrală,
între paralela de 40 și 55 de grade latitudine N, și de la Oceanul Atlantic până la cca. 29 grade long E,
în BG, RO, MD, iar de aici până la M Baltică; lipsește în vestul P. Iberice, sudul Greciei, nordul Marii
Britanii (Scoția și Irlanda), Scandinavia, Estul Europei: Asia: izolat în N, V și S Turciei, în M. Caucaz;
Distribuția în România:
• Specie principală de amestec, cu distribuție în pădurile din zonele de câmpie și de deal din toată
țara, însă este mai rară, având cea mai redusă suprafață efectivă dintre cele 3 specii de tei
autohtone, lipsește din silvostepă;

Cerințe ecologice:
• Lumină: subheliofilă-heliofilă, suportă expunerea la lumină plină mai bine ca teiul pucios;
• Căldură: subtermofilă-termofilă, adaptată climatului mai cald de la câmpie și deal, cu căldură
estivală și sezon lung de vegetație, rezistă la înghețuri și la geruri;
• Apă: mezofită-mezoxerofită, este mai rezistentă la uscăciunea din sol și din aer decât teiul
pucios, dar inferioară teiului argintiu;
• Sol: eutrofă, apropiată de teiul argintiu: cerințe ridicate față de însușirile fizice și chimice ale
solurilor, se dezvoltă viguros pe soluri eutrofe, eubazice, afânate, cu mull, revene; NU suportă
solurile grele, compacte și nici solurile uscate sau cu exces de umiditate, pseudogleizate.
Însușiri biologice:
• Maturitatea: mai precoce la arborii izolați, la cca. 15-20 ani, mijlocie la cei din masiv, 20-30 ani;
• Periodicitatea fructificației: aproape anuală, mai abundentă la 2-3 ani;
• Înflorire: după înfrunzire, în mai-iunie;
• Coacere fructe: în septembrie;
• Germinația: capacitate germinativă ridicată, se înmulțește ușor din sămânță;
• Creștere: foarte rapidă, în tinerețe, adeseori devine copleșitoare pentru cvercinee, după vârsta
de 15-20 de ani se reduce, rămâne în etajul dominat;
• Longevitate: medie, în jur de 200 de ani, de la150 la 250 de ani;
• Înmulțire: germinativă și vegetativă; lăstărește și drajonează foarte activ, drajonii sunt localizați
în jurul tulpinii, pe o rază de maxim 1-3 m;

Importanță:
• Economică: lemnul: moale, omogen, se prelucrează foarte ușor, fără duramen, utilizat pentru
pastă de celuloză, PAL, PFL, furnire, mobilier, etc.; florile: de interes farmaceutic, melifer;
liberul: utilizat după o prelucrare prealabilă pentru obținerea fibrelor;
• Silviculturală: una dintre cele mai importante specii de amestec din șleaurile de deal, acoperă
bine solul, ameliorează solul prin litiera bogată în calciu și azot, cu valoare protectivă și
mediogenă; Ornamentală: utilizată frecvent în spații verzi.
• Ornamentală: specie foarte utilizată în spații verzi, aliniamente.
Evaluare comparativă tei
Hibiscus syriacus – zămoșiță de Siria, hibiscus

Morfologie:
• sp. alohtonă;
• Arbust, h = 2-4 m, d≤10 cm, cu aspect de tufă;
• Înrădăcinare: pivotant-trasantă, foarte ramificată, rădăcinile
suculente;
• Scoarța: netedă, cenușie la început, ulterior formează ritidom cu
crăpături subțiri, longitudinale, cenușiu-negricios;
• Lujeri: la început pubescenți, apoi glabri, cenușii după lignificare;
• Muguri: alterni, pubescenți, mici, semiglobuloși, prevăzuți cu stipele filiforme, mai ales cei terminali;
Frunze: simple, alterne, rombic-ovate sau ovate, de 5-12 cm, de obicei trilobate, cu 3 nervuri palmate, vârful
prelung acuminat, marginea serată, baza cuneată, scurt pețiolată;
Flori: hermafrodite, axilare, solitare, de tip 5, actinomorfe, 5 sepale, 5 petale, numeroase stamine,
o carpelă, mari, de 6-10 cm, de diverse culori – de la albe la liliachii, purpurii – cu colorit uniform
sau cu nuanțe mai intense în partea centrală; au fost create numeroase cultivaruri, inclusiv cu flori
invoalte/ corolă dublă sau multiplă, înflorește începând din iunie până în septembrie.
Fructe: capsule ovoidale sau elipsoidale, de 1,5-2,5 cm, dehiscente, cu 5 valve, devin mature în
octombrie-noiembrie și rămân pe ramuri până în anul următor; semințele sunt brune-negricioase,
reniforme, ciliat-păroase;
Areal:
• Specie alohtonă;
• Areal natural geografic: în Asia, începând din Asia Mică până în India și China;

Distribuția în România:
• Cultivată exclusiv ornamental, începând de la câmpie până în zona montană inferioară;

Cerințe ecologice:
• Lumină: heliofilă-subheliofilă, suportă și o ușoară umbrire;
• Căldură: eutermă, are nevoie de un sezon mai lung de vegetație, rezistentă la ger dar sensibilă la
înghețurile timpurii, care surprind lujerii incomplet lignificați;
• Apă: mezofită-xerofită, suportă bine uscăciunea;
• Sol: euritrofă, suportă solurile sărace, chiar cele nisipoase și moderat sărăturate.
• Poluare: rezistență bună.

Însușiri biologice:
• Mare valoare ornamentală, cu flori mari și înflorire remontantă, o mare varietate de cultivare, se poate
tunde pentru utilizarea în garduri vii;