RĂDĂCINA VIȚEI DE VIE

Rădăcina viţei de vie este de tip rămuros, fiind alcătuită din rădăcini de diferite
dimensiuni şi vârste care îndeplinesc funcţii diferite. De buna dezvoltare şi funcţionare a
sistemului radicular depinde vigoarea plantei, potenţialul de producţie şi de calitate, cât şi
longevitatea plantaţiilor.

După origine rădăcinile se împart în rădăcini embrionare si rădăcini adventive.

Rădăcinile embrionare provin din radicela embrionului şi se întâlnesc la viţele înmulţite
prin seminţe (viţele sălbatice şi hibrizii din câmpurile de ameliorare). Acest tip de rădăcină este
caracterizat prin prezenţa unei rădăcini principale pivotante care are un geotropism pozitiv,
simetrie radiară şi formă cilindrică. Pe rădăcina principală se formează rădăcini secundare sau de
ordinul I, iar din acestea prin ramificări succesive se obţin rădăcinile de ordinul II, III, IV etc.

Rădăcinile adventive se întâlnesc la viţele înmulţite pe cale vegetativă şi se formează pe

butaşul sau marcota pusă la înrădăcinat în condiţii corespunzătoare de umiditate, căldură şi
aeraţie.
Rădăcinile adventive se formează la nodurile butaşilor sau marcotelor unde ţesuturile sunt
mai rarefiate şi concentraţia substanţelor de rezervă este mai mare
Procesul de formare a rădăcinilor adventive este influenţat de o serie de factori, cum ar fi:
umiditatea, temperatura, oxigenul, prezenţa anumitor elemente nutritive, prezenţa sau absenţa
frunzelor pe butaş, substanţe biostimulatoare.
După poziţia pe butaşul sau marcota pusă la înrădăcinat rădăcinile pot să fie: inferioare,
mijlocii, superioare.

Rădăcinile inferioare sau bazale se formează la nodul bazal al butaşului. Ele prezintă cea
mai mare importanţă pentru aprovizionarea butucului cu apă şi substanţe nutritive. Datorită
fenomenului de polaritate care se manifestă intens la viţa de vie, rădăcinile bazale ar trebui să fie
favorizate, lucru care nu se întâmplă în practică din cauza condiţiilor mai puţin prielnice întâlnite
în stratul de sol de la adâncimea respectivă. Acest neajuns trebuie înlăturat printr-o agrotehnică
corespunzătoare (copcit, mobilizare adâncă a solului, fertilizare, irigare etc.).
Rădăcinile mijlocii se formează la nodurile situate la mijlocul butaşului şi sunt mai puţin
dezvoltate, deoarece sunt situate între cei doi poli de influenţă ai butaşului.
Rădăcinile superioare se formează la nodurile superioare ale butaşului, în stratul de sol
de la suprafaţă. Deoarece au condiţii favorabile de nutriţie şi aeraţie, ele se dezvoltă în dauna
rădăcinilor din profunzime şi au condiţii mai puţin prielnice. Acest lucru este dăunător pentru viţa
de vie deoarece aceste rădăcini sunt supuse pericolului de îngheţ, secetă sau pot să fie tăiate cu
ocazia efectuării lucrărilor solului. Din aceste considerente, rădăcinile superioare trebuie
îndepărtate prin lucrarea de copcit.
O categorie aparte de rădăcini o reprezintă rădăcinile de rouă, care apar din altoi. Aceste
rădăcini trebuie îndepărtate (tot prin lucrarea de copcit), deoarece cu timpul duc la
individualizarea altoiului de portaltoi, anulând efectul altoirii.

După dimensiunile şi funcţiile pe care le îndeplinesc rădăcinile, acestea se clasifică în:

a) Rădăcini de schelet cu lungimea de 1-10 m, grosimea de 3-30 cm şi culoare maronie închisă.
Ele sunt rădăcini permanente, lignificate şi îndeplinesc în principal rolul de fixare a plantei în sol,
de conducere şi înmagazinare a substanţelor de rezervă.
b) Rădăcini de semischelet, se mai numesc şi rădăcini de tranziţie, au dimensiuni mai reduse
comparativ cu cele de schelet (0,5-1 m lungime şi 1-3 mm diametru), au culoarea maronie
deschisă, măresc suprafaţa sistemului radicular şi poartă pe ele rădăcinile active.
c) Rădăcini active (de hrănire sau absorbante) sunt de dimensiuni reduse (1-4 mm lungime şi sub
1 mm grosime), au culoare alb-translucid şi sunt acoperite cu numeroşi peri absorbanţi. Ele
îndeplinesc funcţii de creştere, de respiraţie, de absorbţie a apei şi a sărurilor minerale sau de
sinteză a unor compuşi cu azot. Rădăcinile de hrănire se formează în fiecare an şi mor la sfârşitul
perioadei de vegetaţie.
 Orientarea rădăcinilor în sol, faţă de verticală este diferită în funcţie de specie şi soi.
Unghiul de creştere al rădăcinilor faţă de linia verticală care trece prin ax se numeşte “unghi
geotropic”, el este specific fiecărui soi, dar poate fi modificat în funcţie de condiţiile
pedoclimatice.
Pe solurile pietroase, cu strat arabil subţire şi apă freatică aproape de suprafaţă, unghiul
geotropic se măreşte apropiindu-se de 90°.
Pe terenurile bătătorite cu exces de umiditate, unghiul geotropic poate să depăşească 90°,
caz în care rădăcina se reîntoarce spre suprafaţă.

Creşterea, ramificarea şi răspândirea rădăcinilor viţei de vie în sol sunt influenţate de:
factori genetici (specie, soi),
–biologici (modul de înmulţire, vârstă),
–ecologici (umiditate, temperatură, tipul de sol, nivelul apei freatice),
–agrotehnici (starea de afânare a solului, irigarea, fertilizarea, densitatea plantaţiei etc.)
•Modul de creştere a rădăcinilor prezintă o importanţă deosebită în vederea zonării
corespunzătoare a soiurilor de portaltoi.
•Unghiul geotropic influenţează morfologia rădăcinilor.
•Rădăcinile care au unghiul geotropic mic sunt mai groase, puţin ramificate şi pătrund adânc în
sol.
•Rădăcinile trasante sunt subţiri, au un număr mare de ramificaţii şi sunt răspândite în stratul
superficial al solului.
Răspândirea rădăcinilor în sol este influenţată de:
– portaltoi,
–soiul altoit,
– gradul de aprovizionare a solului cu apă şi elemente nutritive,
–structura solului,
–adâncimea apei freatice
Rădăcinile pot să pătrundă în sol până la adâncimea de 3-6-10 m. Totuşi marea masă a
rădăcinilor se găsesc la adâncimea de 30-70 cm. In plan orizontal rădăcinile sunt răspândite pe o
rază de 1,5-2 m în jurul butucului, cele mai multe fiind orientate pe intervalul dintre rânduri.