MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN TIRASPOL

FACULTATEA DE BIOLOGIE ȘI CHIMIE
Catedra „Biologie vegetală”

Aprobat
la şedinţa catedrei Biologie vegetală
Proces verbal nr. 7 din 16.03.2021
Şeful catedrei,
Dr., conf. univ. _____________ E. Chiriac

Examinator:
Dr., conf. univ. _____________ L. Brînză

Nume, prenume Cibotari Irina Grupa 43B

Data 30.03.2022

EXAMEN
la disciplina Agrobiologie, învățământ cu frecvență redusă

1. Descrieți succint particularitățile morfobiologice ale leguminoaselor.

2. Ce pașii trebuie întreprinși pentru înființarea unei plantații pomicole?
3. Descrieți tehnologia „no-tillage”.
4. Explicați noțiunile:
a) Repicat – A răsădi la distanțe mai mari plantele tinere, crescute în răsadnițe sau sere,
pentru a le asigura condiții favorabile de
b) Copilit –  A tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; a curăţa de copili
c) Compactare – Operație de îndesare a pământului, a materialelor cu ajutorul
compactorului
d) Cârnit – Tăiere a vîrfurilor lăstarilor tineri purtători de rod (la vița de vie și la bumbac)
pentru a favoriza creșterea fructelor. V. c i u p i t .  Lucrările de întreținere a culturilor de
bumbac... în perioada de fructificare, ciupitul și cirnitul.
e) Ciupit – A rupe vârful lăstarilor viței-de-vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a
favoriza dezvoltarea fructelor
 f) Sodizare – . Reprezintă procesul în urma căruia sărurile uşor solubile provenite din
pânza de apă freatică sunt depuse pe sol.
1.Descrieți succint particularitățile morfobiologice ale leguminoaselor.

Particularităţi ale răsăririi. La fasole, fasoliţă, soia şi lupin răsărirea este epigeică (face excepţie
specia de fasole Phaseolus multiflorus), cotiledoanele ieşind la suprafaţa solului datorită alungirii
axei hipocotile, adică a porţiunii de tulpiniţă de sub cotiledoane . La celelalte specii de
leguminoase pentru boabe (mazăre, năut, bob, linte) răsărirea este hipogeică ,cotiledoanele
rămânând în sol, iar la suprafaţa solului apare tulpiniţa prin creşterea axului epicotil, care
reprezintă porţiunea de tulpiniţă cuprinsă între cotiledoane şi primele frunzuliţe.
Tipul de răsărire şi tipul primelor frunze adevărate (trifoliate, palmate, penate) constituie
elemente importante de recunoaştere a speciilor de leguminoase pentru boabe imediat după
răsărire.
Rădăcina. Rădăcina principală este pivotantă, iar rădăcinile secundare sunt numeroase şi mai
subţiri, mai puternic sau mai slab ramificate. Sistemul radicular la leguminoasele pentru boabe
poate fi de 3 tipuri :
- Tipul I, cu rădăcina principală viguroasă şi profundă, iar rădăcinile secundare puţine la număr,
potrivit de lungi şi slab ramificate, întâlnindu-se la speciile de lupin (lupin alb, lupin galben şi
lupin albastru);
- Tipul II, cu rădăcina principală mai subţire decât la tipul precedent, mai puţin profundă şi cu
rădăcini secundare numeroase, mai lungi şi bogat ramificate, întâlnindu-se la mazăre, năut, bob,
linte;
- Tipul III, cu rădăcina principală subţire şi puţin profundă, cu rădăcini secundare puţine la
număr şi bogat ramificate, destul de puţin deosebite de rădăcina principală ca lungime şi
grosime, întâlnindu-se la fasole, fasoliţă, soia
Caracteristica sistemului radicular la leguminoase este formarea de nodozităţi, atât pe rădăcina
principală cât şi pe cele secundare, ca rezultat al simbiozei plantei cu bacteriile din genul
Rhizobium. Forma, mărimea şi dispunerea nodozităţilor pe rădăcini sunt diferite de la o specie la
alta. Astfel, nodozităţile sunt:
- rotunde şi mari, la soia;
- mari (sub formă de conglomerat) şi neregulate, la lupin şi bob;
- formate în cea mai mare parte pe rădăcina principală, la lupin, bob şi soia;
- formate pe rădăcinile laterale, la fasole, linte.
Tulpina. La leguminoasele pentru boabe tulpina este fistuloasă (goală în interior în zona
internodurilor).
1. Talia tulpinii la leguminoasele pentru boabe este:
- înaltă, la lupin (70-150 cm) soia (60-150 cm), mazăre (60-150 cm);
- mijlocie, la fasole oloagă (30-50 cm), năut (30-60 cm)
- mică, la linte, latir (20-40 cm
- slab ramificată, la bob.
Frunza. Frunzele la leguminoase sunt compuse din trei sau mai multe foliole, cu excepţia
primelor 2 frunze la fasole şi soia care sunt simple şi dispuse opus.
După numărul de foliole şi după dispunerea foliolelor pe peţiol, frunza la leguminoasele pentru
boabe poate fi :
- trifoliată, la fasole, soia, fasoliţă;
- palmată, la lupin;
- penat compusă, care poate fi: - paripenat compusă, la care de-a lungul peţiolului se prind una
sau mai multe perechi de foliole, iar terminal se află cel mai adesea un cârcel sau un apendice,
rezultat din transformarea foliolei nepereche. Frunze paripenat.

Floarea şi inflorescenţa. Florile la leguminoasele pentru boabe sunt grupate în inflorescenţe de

tip racem (la mazăre, fasole, soia, linte, bob, lupin) sau solitare (la năut, arahide). Racemele sunt
dispuse axial pe tulpină la majoritatea leguminoaselor sau sunt terminale la lupin. Florile solitare
sunt dispuse la subsuara frunzelor.
Alcătuirea florii este caracteristică familiei Leguminosae, având cinci sepale concrescute şi cinci
petale libere, diferite ca formă şi mărime, una fiind

Fructul. La leguminoase fructul este o păstaie cu una sau mai multe seminţe . Păstaia provine
dintr-o carpelă îndoită având marginile sudate, sudura reprezentând partea dorsală a păstăii.
Seminţele se prind în interiorul păstăi pe partea ventrală.

Sămânţa. La leguminoase, bobul este o sămânţă autentică din punct de vedere botanic.
Sămânţa este alcătuită din:
- tegument;
- embrion.
Tegumentul sau învelişul seminţei este adesea mult îngroşat şi greu permeabil (la bob, fasole),
sau ceva mai subţire şi mai permeabil (la soia şi alunele de pământ).
Tegumentul este format din :
- testă (învelişul extern) ;
- tegument intern (învelişul intern).
Testa prezintă la exterior un rând de celule alungite, cu pereţii exteriori şi laterali foarte îngroşaţi,
uniforme ca mărime şi foarte dense. Stratul următor este alcătuit din celule în formă de mosorele,
având pereţii îngroşaţi şi fiind dispuse, de asemenea, regulat. Tegumentul intern se găseşte sub
testă, fiind alcătuit din mai multe rânduri de celule uşor comprimate şi cu pereţii mai subţiri.
Embrionul este alcătuit din: două cotiledoane; tigelă (tulpiniţă); muguraş (gemulă); radiculă
(rădăciniţă).

2. Ce pașii trebuie întreprinși pentru înființarea unei plantații pomicole?

O livada de pomi are o durata de viata de zeci de ani si orice gresala facuta la infiintarea
plantatiei are consecinte nefaste. Cresterea si dezvoltarea normala a pomilor si mai ales
productivitatea si calitatea fructelor depind de o serie de factori cum sunt: zonarea (alegerea
locului), alegerea terenului, sursa de apa,alegerea speciei/soiurilor.

Trebuie sa stiti de la inceput ca infiintarea unei plantatii pomicole implica niste costuri
semnificative atat la infiintare cat si in urmatorii 3-4 ani pana cand plantatia intra pe rod si
fructele se pot valorifica. Zonarea reprezinta alegerea locului/zonei unde doriti sa infiintati
plantatia pomicola si presupune culegerea tuturor informatiilor cu privire la conditiile pedo-
climatice si daca zona este sau nu una cu traditie pomicola.

Relieful terenului are o importanta deosebita, prin relief intelegand loc drept pe ses sau podis,
coasta de deal, loc drept pe vale, la cumpana apelor, etc.

Relieful terenului influenteaza si determina in buna masura regimul climatic al locului, inclinarea
pantei influenteaza mecanizarea lucrarilor.

Important este ca terenurile alese sa aiba dispozitie S, SV, SE, sa nu fie expuse in calea
vanturilor puternice, in vai cu potential pericol de inghet tarziu de primavara sau devreme de
toamna.

Terenurile expuse accidentelor climatice frecvente, instabile, excesiv de umede si fara drenaj sau
panza freatica sub 2m, saraturate vor fi excluse.

Livezile pot fi amplasate pe terenuri cu  panta de 6 – 12% cu orientarea randurilor pe directia
curbelor de nivel. In cazul pantelor de 18-20 % acestea trebuie sa fie uniforme.

Cele mai bune terenuri sunt cele cu panta de 3–6% care permit intretinerea corecta a plantatiilor
dar si recoltarea si transportul fructelor.

Din punct de vedere al solului se prefera solurile fertile cu textura mijlocie, permeabile, cu pH ϵ
6–7.

Bine ar fi ca terenul sa se afle in apropierea unei surse de apa. Pomicultura moderna reclama
sistem de irigare altfel calitatea si productia sunt compromise din start.Pe terenurile lipsite de
protectie contra vanturilor puternice, pomii se prind greu, cresterile sunt slabe, trunchiul si
coroana sunt indoite, deformate, ramurile se rup iar fructele sunt scuturate.

Pentru a elimina acest neajuns se vor planta perdele de protectie cu 2-3 ani inainte de plantarea
pomilor fructiferi iar daca nu este posibil acest lucru atunci plantarea se face  odata cu pomii
fructiferi. Aceste perdele se seaza la marginea livezii perpendicular pe directia vanturilor
dominante. Ca specii se folosesc plop, stejar, mesteacan, ulm, dud, alun si se planteaza la
distanta de 2 m intre randuri si 1,5 m intre pomi pe rand. Pentru a nu crea concurenta pentru
hrana si lumina intre pomii din perdeaua de protectie si pomii fructiferi se lasa un spatiu intre
acestia de 10 – 12 m.

3. Descrieți tehnologia „no-tillage

Ideea principală a no-till constă în reducerea prelucrării mecanice a solului, cum a r fi aratul şi
dubla prelucrare a pământului. Tehnologia no-till permite păstrarea calităţilor solului şi
reducerea cheltuielilor pentru carburanţi de 2-3 ori