ÎMPĂDURIRI

LABORATOR 2
RECOLTAREA FRUCTELOR, CONURILOR ŞI
SEMINŢELOR

 Maturația semintelor
 Coacerea fructelor
 Diseminarea
 Perioada de recoltare
COACEREA FRUCTELOR - reprezintă procesul
fiziologic în urma căruia creşterea acestora încetează,
au loc transformări morfologice (culoare, consistenţă,
mărime) şi acumulări ale substanţelor de rezervă în
endosperm şi/sau cotiledoane şi, în final, se întrerupe
legătura fiziologică cu planta mamă, pedunculul fructifer
desprinzându-se de lujer, realizându-se astfel
diseminarea naturală.
Coacerea fructelor se produce în următoarele perioade
ale anului:
 mai – iunie: PLOPI, ULMI;
 iunie – iulie: CIREȘ PĂSĂRESC, CORCODUȘ;
 august – septembrie: PIN STROB, DUGLAS, TEI,
ARȚAR TĂTĂRĂSC, MĂCEȘ, PORUMBAR, ALUN,
CORN, SÂNGER, SOC, FRASIN;
 septembrie – octombrie: BRAD, MESTEACĂN, ANINI,
CARPEN, FAG, STEJAR, GORUN, CER, STEJAR
ROȘU, PALTIN, JUGASTRU, SALCÂM, CASTANI,
CORN;
 octombrie – noiembrie: MOLID, LARICE, PIN
SILVESTRU, PIN NEGRU.
MATURAȚIA SEMINȚELOR - este procesul fiziologic în
urma căruia seminţele, având condiţii favorabile de
căldură, aerisire, umiditate, sunt capabile să germineze.

Timpul trecut de la înflorire şi până la maturaţie diferă de

la specie la specie:
• de la câteva săptămâni după înflorire (plop, salcie,
ulm);
• la 6 luni după înflorire (molid, brad, stejar, gorun, fag);
• în al doilea an de la înflorire (stejar roşu, cer, pin strob,
pin silvestru, pin negru);
• în al treilea an de la înflorire (ienupăr).
Maturația semintelor se produce concomitent precedând
coacerea sau ulterior coacerii.

o La alte specii (TEI, PALTIN, PĂDUCEL, MĂCEŞ,

FRASINI) maturaţia are loc înaintea coacerii şi pentru
ca seminţele să nu treacă în repaus profund, fructele se
recoltează în faza de „pârgă” (înainte de coacere).

o Sunt şi specii la care embrionul este imatur la

coacerea fructelor (FAG, STEJAR, GORUN, CĂLIN,
DÂRMOX) şi pentru a ajunge la dimensiuni normale, apt
de germinaţie, are nevoie de o perioadă post maturaţie.
Sunt numeroase specii la care maturaţia seminţelor are
loc aproximativ în aceeaşi perioadă cu coacerea
fructelor (PLOP, SĂLCII, SALCÂM, MOLID, PIN
SILVESTRU).

La aceste specii recoltarea se face la coacere, iar

seminţele acestor specii germinează imediat ce au
condiţii favorabile germinării, indiferent dacă se
seamănă imediat sau după o perioadă de păstrare.
DISEMINAREA - reprezintă fenomenul natural prin care
fructele cad la pământ sau seminţele sunt eliberate din
organele fructifere şi împrăştiate.

Acesta se produce la intervale diferite de la coacere:

• la câteva zile (PLOPI, SĂLCII, ULMI, BRAD – la aceste
specii trebuie surprins momentul optim de recoltare,
înainte de diseminare, altfel se compromite operaţia de
recoltare),

• la altele (CARPEN, FRASIN, TEI, ARŢARI, SALCÂM)

deşi fructele se coc deodată, diseminarea se produce
treptat - din toamnă imediat după coacere până în
primăvara următoare,
• la speciile cu înflorire continuă (CRUŞIN, MUR,
ZMEUR) spre toamna se remarcă pe acelaşi exemplar
flori, fructe necoapte de culoare verde, fructe în diverse
faze de coacere având nuanţe de roşu şi fructe coapte
de culoare neagră respectiv roşie.
Perioada de recoltare este determinată de maturaţia
seminţelor şi începutul diseminării fructelor, însuşiri
determinate genetic pentru fiecare specie şi influenţate
între limite variabile de:

- zona fitogeografică,
- altitudine, expoziţie,
- unii factori meteorologici (căldura, precipitaţiile,
mişcările aerului),
- însuşirile fizice şi chimice ale solului.
 METODE DE RECOLTARE
 de pe suprafața solului,
 din coroana arborilor nedoborâți,
 din coroana arborilor doborâți
 de la suprafața apei.

1. Recoltarea de pe suprafața solului

- prezintă avantaje în cazul speciilor ce au fructe mari,
diseminează într-o perioadă scurtă și prin cădere nu se
produc vătămări ale fructelor (seminţelor), cum sunt:
ghinda, jirul, castanele, nucile, perele şi merele pădureţe.
Metoda este folosită şi pentru speciile cu fructe uşoare,
aripate, care, sub influenţa curenţilor de aer se
îngrămădesc adeseori în micro-depresiuni.
2. Recoltarea fructelor și conurilor din coroana
arborilor nedoborâți - este cea mai costisitoare, dificilă şi
riscantă metodă, mai ales dacă arborii seminceri au înălţimi
apreciabile.
- Se recurge la această metodă pentru recoltarea conurilor
la răşinoase, dar şi la foioasele la care fructele
diseminează în proporţie redusă şi într-un interval
îndelungat (frasini, acerinee, salcâm, anini, tei).
Dispozitivele folosite în acest scop trebuie:
- să fie uşor de transportat,
- să nu fie grele,
- să asigure poziţii comode pentru culegător şi
- să elimine orice pericol de accidentare.

Frecvent sunt folosite scările din lemn cu unul sau două

braţe, simple sau duble, dar mai ales din aluminiu,
alcătuite din 3(4) tronsoane, fiecare de 2,5 -3 m lungime,
cu unul (scara daneză) sau două braţe/ montanţi (scara
suedeză).

Mai uşor se poate ajunge în coroană cu ajutorul inelelor

de frânghie, confecţionate manual.
Fructele sau conurile se desprind cu mâna şi se strâng
într-un sac fixat la mijlocul culegătorului. Pentru a creşte
randamentul recoltării se folosesc unelte tăietoare pentru
retezarea pedunculilor fructiferi, a ramurilor sau lujerilor
de ordin inferior, ori pentru desprinderea fructelor sau
apropierea lujerilor fructiferi.
La speciile arbustive, fructele se pot culege direct din arbuşti de
către muncitorul care stă pe suprafaţa solului dacă aceştia au
înălţimi de 1.8-2.0 m sau folosind scări duble pentru exemplarele
mai înalte.
Pentru eliminarea timpilor inutili, acesta poartă o mănuşă
prevăzută cu un mic săculeţ în care sunt colectate fructele
(mănuşa Sonin).
3.Recoltarea de pe suprafaţa apei se practică mai rar
şi numai pentru anumite specii (rânzele-conuleţe de
anin, conuri de chiparos de baltă etc.).
Colectarea se face primăvara după căderea acestora
şi/sau diseminarea seminţelor, folosind site sau plase
cu ochiuri foarte mici (2-3 mm) de nylon, pânză ş.a.
sau lopeţi speciale de lemn pe care se fixează plasa.
4. Recoltarea fructelor din arbori doborâţi se aplică,
de asemenea, mai rar, la speciile şi exemplarele
doborâte cu prilejul exploatării lor sau al unor calamităţi
(alunecări de teren, chiar doborâturi de vânt etc.),
atunci când procesul are loc concomitent cu perioada
de recoltare a fructelor.

!!! Nu este permisă tăierea exemplarelor, inclusiv a

arbuştilor pentru adunarea mai comodă şi rapidă a
fructelor. !!!
 PRELUCRAREA FRUCTELOR, CONURILOR ȘI
SEMINȚELOR
Prelucrarea (procesarea) - ansamblul operațiilor tehnice
prin care semințele forestiere sunt extrase din fructe,
curățate și sortate.

I. FOIOASELE au:
- fructe cărnoase și suculente sau
- fructe uscate.

1.Prelucrarea fructelor uscate

Etapele acestui proces sunt:

a) Zvântarea – reprezintă eliminarea excesului de apă pe

care îl conțin fructele la recoltare.
- zvântarea trebuie să fie moderată și uniformă,
- să înceapă la umbră în spații bine aerisite și apoi să
continue la soare moderat 20 -25 C.

Aplicare – fructele se așează în straturi de 5-15 cm

grosime pe foi de placaj, prelate sau dușumele, fiind din
când în când răvășite pentru prevenirea încingerii.

b) Curățirea și sortarea – presupune curățirea semințelor

de corpuri străine și sortarea în funcție de mărimea și
greutatea fructelor.
- prin cernere repetată,
- prin flotație.
c) Extragerea din fructe a semințelor – este necesară doar
la leguminoase.

Păstaile de leguminoase se pun în saci și se bat cu mături

de nuiele până când fructele se sfărâmă și se eliberează
semințele.

În cazul mesteacănului, aninului, plopului sau a salciei se

recoltează ramurile cu fructe, se leagă în snopi și se atârnă
de tavanul unei încăperi încălzite.
2. Prelucrarea fructelor cărnoase și suculente
Fructele cărnoase și suculente sunt: baca, drupa, poama.
Acestea trebuie prelucrate imediat după recoltare, în caz
contrar fermentează și va fi afectat tegumentul seminței
sau chiar embrionul.
a)Prelucrarea manuală – fructele bine umectate se
strivesc, iar apoi semințele se separă prin flotație.
b)Prelucrarea mecanizată – în acest scop se folosesc
mașini de descărnat fructe.
II. RĂȘINOASELE
1.Extragerea semințelor din conuri
 La speciile la care solzii conurilor se dezarticulează
la temperaturi de 20-25°C (Br, Du, Pi strob) seminţele
diseminează natural fără a fi necesară prelucrarea
conurilor.
 Conurile speciilor la care solzii se depărtează de ax
se supun de regulă la temperaturi mai mari: 45 °C la
molid, larice; 50-55 °C la pin silvestru şi negru - valori ce
se realizează în spaţii amenajate special numite uscătorii.
 Durata de uscare variază în limite largi, în funcție
de specie și modalitatea de uscare.
TIPURI DE USCĂTORII:
a) Solare – sunt foarte indicate datorită faptului că nu
vatămă semințele dar prezintă dezavantajul unei durate
lungi de uscare (procesul depinzând și de starea
vremii).
Sunt indicate pentru cantităţi mici de conuri, la care
solzii se dezarticulează sau se depărtează de ax la
temperaturi de 20-25°C şi pot fi realizate uşor sub
formă de vitrine sau morişti.

b) Cu încălzire artificială – în acest caz durata de uscare

este mult mai redusă.
Uscătorii mobile – mai rar (Surovțev, Messer-Schilde)
– au dimensiuni reduse și pot fi deplasate în locațiile în
care este nevoie de acestea.

Uscătorii fixe (Sadova, Valea Devei, Panciu) – sunt

construcții speciale, compartimentate și amenajate în
scopul uscării conurilor.
- Sunt dotate cu sursă proprie de încălzire, ventilatoare,
camere de uscare, de preuscare și de condiționare a
semințelor.
2. Condiționarea semințelor – reprezintă ansamblul de
operații (dezaripare, curățire, sortare) la care sunt
supuse semințele recoltate din conuri în scopul obținerii
unor loturi cu însușiri fizice și biologice cât mai bune.

a)Dezariparea – se execută imediat după extragerea

semințelor și constă în îndepărtarea parţială sau totală a
aripioarelor şi este obligatorie la unele specii (brad,
pini, larice, molid, duglas).
- La alte specii de răşinoase (tuia, chiparos ş.a.)
seminţele se seamănă aripate.
Dezariparea manuală – se execută prin frecarea ușoară
pe site sau pe o țesătură aspră.
- pentru mărirea fragilității aripioarelor, semințele se
umectează și se păstrează 2-3 ore într-o atmosferă
saturată de vapori la 35-40°C.
- metoda se aplică pentru cantități reduse de semințe.

La seminţele de brad, tegumentul conţine pungi de răşină

care, vătămate în procesul de dezaripare, conduc la
pierderea viabilităţii seminţelor şi, de aceea, dezariparea
se face manual prin frecarea uşoară între palme (cu sau
fără mănuşi) a seminţelor, fără umezirea acestora.
Dezariparea mecanizară – se folosesc instalații speciale
numite dezaripatoare (Surovțev) ce pot fi acționate manual
sau electric.
b) Curățirea - constă în îndepărtarea componentelor
străine (aşa numitele impurităţi) din masa de seminţe.

Această operaţie este necesară pentru că impurităţile

limitează mecanizarea semănării, iar în timpul păstrării pot
favoriza unele fenomene – încingerea, apariţia
mucegaiului, compromiţând viabilitatea seminţelor.

c) Sortarea - presupune gruparea seminţelor aceleiaşi

specii după unele caracteristici fizice (lungime, grosime,
masă etc.).
Pentru seminţele mici şi mijlocii, operaţia se realizează,
frecvent, concomitent cu curăţirea acestora.