RECOLTAREA PRODUSELOR HORTICOLE

Estimarea producţiei şi stabilirea momentului optim de recoltare

Recoltarea reprezintă ultima lucrare din tehnologia de cultură a diferitelor specii şi prima lucrare
din fluxul tehnologic de valorificare, ea constând în desprinderea, dislocarea sau tăierea de la nivelul
solului a diferitelor produse horticole.
Estimarea producţiei are un caracter obligatoriu pentru a cunoaşte volumul de marfă ce trebuie
manipulat, recrutarea şi instruirea muncitorilor, aprovizionarea cu ambalaje, planificarea mijloacelor de
transport şi alte acţiuni pregătitoare.
În cazul pomilor fructiferi, estimarea se face în 3 etape distincte, şi anume:
- Primăvara după trecerea gerurilor. Producţia se estimează după bogăţia de muguri floriferi. Se
consideră o producţie bună dacă prin numărare, la un metru liniar de şarpantă se găsesc 8-12 muguri
micşti la măr şi păr, 15-20 muguri floriferi la prun, cireş, cais şi vişin. La piersic se stabileşte densitatea
ramurilor mixte pe şarpante, considerându-se o desime bună dacă se găsesc 5-6 ramuri mixte cu
lungimea de 40-60 cm la metru liniar de şarpantă.
- După căderea fiziologică, se numără fructele rămase pe ramuri de control, apoi se estimează
numărul total de fructe pe pom şi se înmulţeşte cu greutatea medie a unui fruct (în funcţie de soi) luată
din literatura se specialitate.
- Înainte de recoltare, estimarea producţiei se face de asemenea, prin numărarea fructelor pe
ramuri de control, extrapolarea la pomul întreg, apoi se înmulţeşte cu greutatea medie reală a unui fruct
obţinută prin cântărirea a 25-30 fructe tipice.
La estimarea producţiei se aleg pomi tipici, cu vigoare medie, niciodată de la capătul parcelei,
întrucât, de regulă, aceştia au o încărcătură mai mare.
La viţa de vie, estimarea producţiei se face după înflorit, numărându-se pe butucii de control toţi
strugurii şi apoi se înmulţeşte cu greutatea medie a unui strugure luată din literatură.
La a doua fază, respectiv la intrarea strugurilor în pârgă, estimarea se face asemănător, cu
deosebirea că în această fază se ia în considerare greutatea medie a unui strugure de pe butucii de
control.
La legumele rădăcinoase, bulboase, vărzoase, se recoltează rădăcinile, bulbii, respectiv
căpăţânile de pe 1 m2, iar producţia obţinută se înmulţeşte cu 10.000. La un hectar de cultură se iau mai
multe probe, de regulă plasate pe diagonala parcelei.
La solano-fructoase, cucurbitaceae, vărzoase, etc., se recoltează fructele, respectiv căpăţânile
de pe 1 m2 şi apoi se calculează producţia la hectar. Se fac, de asemenea, mai multe probe la hectar.
Stabilirea momentului optim de recoltare al produselor horticole are importanţă deosebită
pentru evoluţia lor ulterioară, pentru desăvârşirea calităţii organoleptice sau pentru atingerea
parametrilor optimi pentru diferite prelucrări industriale.
Se cunosc trei grupe de teste pentru stabilirea momentului optim de recoltare: senzoriale,
analitice şi fenologice.
Criteriile senzoriale, denumite frecvent şi organoleptice, se bazează pe aprecierea specialistului
şi cuprinde o serie de indici, dintre care mai importanţi sunt: atingerea mărimii, a culorii şi a structurii
pulpei, caracteristicile fiecărui soi în parte, uşurinţa desprinderii de ramura de rod, colorarea seminţelor
în cafeniu-închis la mere, pere şi gutui, etc. La unele soiuri de prun, cais, cireş, vişin, nectarine, căpşuni,
zmeură, în această fază se realizează şi gustul caracteristic. Criteriile senzoriale au avantajul că sunt
foarte expeditive şi destul de precise.
Criteriile analitice, sunt utilizate îndeosebi la struguri şi fructe ele bazându-se pe determinarea
acidităţii totale, a substanţei uscate solubile pe cale refractometrică, pe calcularea cantităţii de zaharuri,
iar uneori se fac şi alte analize mai complexe. La fructele seminţoase destinate păstrării se determină
cantitatea de amidon hidrolizată prin tratarea secţiunii ecuatoriale a fructului cu iod în iodură de potasiu.
Porţiunea din pulpă care se colorează în albastru semnifică amidon nehidrolizat. După mărimea
suprafeţei respective se stabileşte momentul de recoltare în funcţie de destinaţia fructelor.
Criteriile fenologice, sunt destul de mult folosite în practică, mai ales la fructe, dar şi la unele
specii de legume. Un prim test îl reprezintă numărul de zile scurs de la înflorit la recoltare, acesta
oscilând între 30-35 zile de la cele mai timpurii soiuri de căpşun şi cireş, până la 170-175 de zile la unele
soiuri târzii de măr şi păr. Cunoscând pentru fiecare soi acest număr de zile şi notând data scuturării
petalelor, se poate calcula destul de precis data începerii culesului.
Suma gradelor de căldură acumulate de la sfârşitul înfloritului şi până la recoltare este un test
mai precis, dar mai greu de calculat şi de utilizat în practică, comparativ cu testul anterior. Pentru
speciile de legume se poate calcula, de asemenea, numărul zilelor de la plantare, la care se adaugă
necondiţionat şi vârsta răsadului.

5.2. Organizarea recoltării

Premergător recoltării trebuie luate măsuri organizatorice, de aprovizionare cu recipiente de
cules, lăzi de colectare şi transport, scări sau platforme utilizate la recoltarea fructelor, etc. Ca recipiente
de cules se utilizează cel mai adesea găleţile de material plastic, eventual saci de cules. Pentru
colectarea fructelor şi transportarea la depozite sau la halele de sortare se folosesc lăzile paletă, mai rar
lăzile tip P. Scările pot să fie cu 3 sau 4 puncte de sprijin, cu 5-7 trepte, uşoare, sigure şi uşor de
manevrat.
La recoltarea mecanizată (fasole păstăi, mazăre, cartofi, rădăcinoase, etc.), se revizuiesc
temeinic combinele. Se vor recruta muncitori conştiincioşi, aceştia instruindu-se din punct de vedere al
tehnicii de recoltare şi sub aspectul protecţiei muncii.
La recoltarea manuală a fructelor se lucrează începând de la orele 8-9 când fructele se zvântă,
se întrerupe lucrul între orele 13 şi 16, când este căldură mare şi apoi se continuă până seara târziu.
Fructele umede (de ceaţă, ploaie sau rouă) îşi intensifică respiraţia şi se depreciază în scurt timp.
În zilele noroase, dar fără ploaie, se poate lucra toată ziua.

Tehnica generală a recoltării

Recoltarea propriu-zisă constă în desprinderea fructelor de pe plantă prin prindere de peduncul,

dacă acesta este lung (cireşe, vişine, unele soiuri de prune şi pere) şi tragerea laterală. Fructele cu
peduncul scurt se prind cu mâna plină, evitând presarea fructului cu degetele, se răsucesc şi apoi se
trag lateral.
În practică se disting două moduri de recoltare: integrală şi selectivă.
Recoltarea integrală este posibilă la speciile care au înflorire grupată, iar fructele ajung la
maturitate aproape concomitent. Se practică la rădăcinoase, ceapă şi usturoi, varză de toamnă,
dovleacul pentru plăcinte, gutuile, etc.
Recoltarea selectivă este caracteristică produselor horticole care ajung la momentul optim de
recoltare la date diferite ca urmare a înfloririi eşalonate şi a creşterilor diferenţiate. Această recoltare
este majoritară şi constă în 2 până la 8-10 reprize sau treceri la intervale de 2-4 zile. Se practică la
tomate, ardei, vinete, castraveţi, salată, mere şi pere, fructe sâmburoase, zmeură, căpşuni, struguri
pentru masă, dovlecei, pepeni verzi şi galbeni şi altele.

Recoltarea manuală
Este cea mai des utilizată în practica horticolă. La fructe, multe specii de legume, strugurii pentru
masă şi florile, cu excepţia zmeurii, murelor, fructele destinate conservării sau pentru consumul imediat
se recoltează numai cu peduncul.
Fructele desprinse de pe plante se aşează cu grijă în recipientul de cules, iar când acesta este
plin se transvazează în lăzile de transport cu maximum de atenţie, pentru a nu se lovi.
La pomii fructiferi recoltarea fructelor se face de la baza coroanelor spre vârf şi de la margine
spre interiorul coroanei. Concomitent cu recoltatul se face şi sortarea sau cel puţin presortarea.

Recoltarea mecanizată
Acest mod de recoltare nu poate fi ignorat, întrucât este mai rapid, mai puţin costisitor (muncitorii
sunt tot mai greu de găsit, iar plata este apreciabilă). În cazul în care maşinile de recoltat sunt adecvate,
revizuite, iar cel ce le acţionează este destoinic şi interesat, calitatea produselor nu suferă prea mult. Se
utilizează la recoltarea cartofilor, a cepei, usturoiului, rădăcinoaselor, mazării, fasolei şi uneori la varză,
tomate pentru industrializare, etc.
Pentru fructe s-au construit maşini care recoltează prin vibrare, montând sub coroana pomilor un
dispozitiv tip umbrelă sau V pentru colectarea şi strângerea fructelor. Asemenea maşini se utilizează
pentru recoltarea cireşelor, vişinelor, prunelor, caiselor pentru industrializare, paviilor, etc. De fapt există
maşini şi pentru recoltarea coacăzelor, a afinelor, iar la căpşuni se utilizează cărucioare speciale pe care
stau culegătorii.