Recoltarea, uscarea si conservarea plantelor

Unul dintre aspectele cele mai eliberatoare ale

cunoaşterii ierburilor e abilitatea de a ne plimba pe
afară şi a culege o plantă cu mâinile noastre şi apoi de a
o folosi pentru a ne hrăni şi vindeca.

Tehnicile etice de recoltare şi preparare a plantelor

necesită cunoaştere şi respect. Cea mai grea parte e să
înveţi primele tale plante. Deîndată ce învăţăm să
diferenţiem câteva plante din multitudine, vom
descoperi că nu se poate să ne plimbăm prin zona în
care trăim fără să observăm noi plante, şi să ne
familiarizăm cu propria bioregiune. Un ajutor extrem
de folositor pentru culegerea începătoare sau
experimentată poate fi un ghid botanic specific regiunii;
nu ştii niciodată când dai peste o nouă plantă prietenă,
sau vrei doar sp îţi verifici cunoştinţele.
Putem fi uşor intimidaţi de câtă informaţie medicinală
şi botanică există în jurul nostru. Dar nu vă descurajaţi;
tot ce trebuie să ştiţi sunt câteva buruieni cu care să vă
hrăniţi şi vindecaţi. Dacă sunteţi abia la început,
încercaţi să culegeţi cinci sau şase plante pe care să
învăţaţi să le identificaţi, şi concentraţi-vă doar asupra
lor, pentru a nu vă supraîncărca. Când faceţi plimbări
prin natură, încercaţi să le identificaţi vizual în diverse
stadii ale ciclului lor de creştere. Alegeţi o frunză sau o
floare pe care să o purtaţi cu voi şi pe care să o
memoraţi. Dacă e o plantă medicinală sau care se
poate mânca, gustaţi-o şi mirosiţi-o des, şi fiţi atente(-
nţi) la cum vă face să vă simţiţi. Aceasta vă va face să
cunoaşteţi intim plantele din regiunea voastră.

Câteva lucruri sunt demne de luat în seamă odată ce aţi

învăţat câteva plante şi sunteţi gata să le recoltaţi.
Primul lucru e răspândirea acelei plante în bioregiunea
în care trăiţi. E bine să recoltaţi cu grijă plantele care
sunt rare, periclitate, sau care nu sunt comune regiunii
în care vă aflaţi. O regulă bună e să evităm recoltarea
plantelor dintr-un grup unde sunt mai puţin de
douăzeci, şi să nu recoltăm mai mult de zece procente
din ceea ce vedem. La fel de important e să ne
asigurăm că ajutăm la propagarea plantelor pe care le
recoltăm, fie prin împrăştierea seminţelor toamna, sau
dacă recoltăm rădăcini, să replantăm câteva dintre ele.
(…)

Extras din: Simon the Simpler, „Etica şi metodele

recoltării plantelor medicinale”, în engleză din „An
Herbal Medicine-Making Primer”, 2010, în limba
română, tradusă de către Ciumafaiu în „Buruieni”, nr1
Pentru început trebuie să subliniem faptul că plantele
medicinale nu se recoltează niciodată dimineaţa,
înainte de a se ridica roua, pe ploaie sau la mai puţin de
24 de ore după ploi abundente, sau când este ceaţă,
recoltarea oprindu-se o dată cu apusul soarelui.
Plantele medicinale ce conţin uleiuri volatile se
recoltează în special pe timp noros sau dimineaţa,
înainte de răsărit. Desigur, recoltarea plantelor
medicinale trebuie făcută în zone nepoluate, cât mai
îndepărtate de unităţi industriale, aşezări umane şi căi
de acces, de genul drumurilor şi căilor ferate. Ca şi
obiecte necesare pentru modalităţile de recoltare
manuale amintim secera, cuţitul, cazmaua, piepteni
speciali, etc.
Fiecare specie are momentul său optim de recoltare,
atunci când principiile active se află în cantitate
maximă. Conceptul de „principiu activ” a apărut cândva
după anul 1570, când cărturarul şi practicianul
Paracelsus a arătat că în plantele medicinale, doar o
anumită compoziţie a acestora (circa 0.5 grame la 1
kilogram) prezintă efecte curative asupra organismului.
Mai târziu aceste principii active au fost clasificate după
structura lor chimică (alcaloizi, glicozizi, fenoli, uleiuri
volatile, etc.).

De la plantele medicinale se colectează întreaga plantă

(destul de ror, totuşi), sau doar anumite părţi precum:
a) Rădăcinile (Radix), rizomii (Rhizoma), bulbii (Bulbus)
şi tuberculii (Tubera), cu alte cuvinte, părţile subterane
ale plantelor, se recoltează primăvara timpurieu,
înainte de formarea mugurilor sau a părţilor aeriene ale
plantei sau toamna târziu, după ofilirea părilor aeriene.
La recoltarea acestor organe ale plantei, datorită lipsei
părţilor vegetal superioare (tulpini, frunze, flori) se
ivesc cele mai multe confuzii. Deci se va acorda o
atenţie deosebită identităţii botanice a speciilor
respective.

b) Părţile aeriene (Herba) ale plantei, impropriu numite

„iarbă” prin vulgarizarea termenului latin „herba” (în
limba română având altă semnificaţie) se recoltează, de
obicei, cu puţin înainte de înflorirea completă sau în
timpul înfloririi. Momentul optim de recoltare ale
plantelor în acest caz este foarte diferit, în funcţie de
specie, altitudine şi zona geografică unde creşte planta.
Recoltarea se face manual, cu foarfeca sau cu secera, în
nici un caz prin smulgere.
c) Mugurii florii (Gemmae sau Turianes) se recoltează
primăvara devreme, când seva începe să circule, uneori
chiar pe la sfârşitul lunii februarie. Se recoltează când
sunt complet dezvoltaţi, înainte de deschiderea lor.

d) Scoarţa sau coaja (Cortex) tulpinilor, ramurilor sau

rădăcinilor se recoltează în special primăvara, la
începutul vegetaţiei, când se desprind mult mai uşor. Şi
în acest caz se vor lăsa suficiente ramuri necojite
pentru refacerea arbustului sau arborelui. De obicei
scoarţa se recoltează de pe ramurile şi tulpinile
plantelor care au cel puţin 3 ani, prin incizii circulare
practicate la distanţe de 20-30 de centimetri şi apoi
longitudinal. Toate aceste materii prime vegetale se
usucă imediat după recoltarea. Pentru utilizarea lor în
„farmacia casnică”, plantele sau părţile de plantă se
usucă în snopuri mici, atârnate în aer, la umbră sau la
soare, de la caz la caz, sau în poduri bine aerisite, puse
pe coli de hârtie, site, rogojini sau prelate curate.
Înainte de uscare se va proceda la o condiţionare a
părţilor de plantă, înţelegând prin aceasta îndepărtarea
corpurilor străine, a părţilor din plantă care nu sunt
indicate, părţile alterate sau atacate de insecte.

Recoltarea fructelor

Recoltarea fructelor reprezintă o operaţiune de bază

din lanţul de lucrări care fac posibilă valorificarea
producţiei pomicole, în ultimă instanţă încasarea
sumelor de bani cuvenite şi deci a unui bilanţ profitabil
. Momentul optim de recoltare trebuie ales cu cea mai
mare atenţie, el precede maturitatea de consum cu de
la 1-3 zile la unele fructe până la 3-4 luni la altele.
Maturitatea de consum este acea fază de evoluţie a
fructelor în care ele au calităţile organoleptice maxime
(textură structurală, gust şi aromă maximă). Ideal ar fi
ca fructele să acumuleze aceste calităţi pe pom, dar
acest lucru este imposibil deoarece ele se înmoaie, nu
mai pot fi transportate, durata de păstrare se reduce
considerabil, în plus o mare parte din fructe cad de pe
pomi şi se vatămă.
De aceea fructele se culeg la începutul înmuierii pulpei
(piersicile, caisele şi prunele), la începutul brunificării
seminţelor (merele, perele şi gutuile). Această fază
corespunde cu atingerea mărimii şi culorii caracteristice
soiului şi cu uşurinţa desprinderii de ramura de rod. În
mod ştiinţific, fructele se culeg la un anumit număr de
zile de la scuturarea petalelor, care pentru merele de
iarnă oscilează între 150 şi 170 zile în funcţie de soi.
Culegătorii trebuie recrutaţi din timp, instruiţi şi
cointeresaţi. Fructele se culeg prin prindere de
peduncul în cazul cireşelor, vişinelor, unele pere şi
prune şi obligatoriu la căpşuni şi prin tragere laterală.
Merele, gutuile, piersicile, zmeura, murele se prind cu
degetele sau cu mâna plină fără a le presa sau a le
strânge şi se desprind prin răsucire şi uşoară tragere
laterală.

Fructele se aşează cu grijă în recipientul de cules iar

transvazarea în recipientul de transport şi/sau de
păstrare cu atenţie maximă.
Orice lovire, presare, zgârâiere vatămă celulele şi de
aici încep procesele de degradare, apoi de putrezire
(monilioze) sau alte boli de depozitare.

Tehnica culesului mai presupune adoptarea culesului

integral sau pe etape, adică 2-3 treceri la fiecare soi şi
culegerea fracţionată, a fructelor mari, avansate în
coacere, iar restul la trecerea a doua sau a treia.

În mai multe etape (treceri) se culeg căpşunele,

zmeura, murele, în două sau trei treceri cireşele,
vişinile, caisele, prunele şi piersicile. Pentru a recolta o
singură dată cireşele, vişinile şi eventual prunele
destinate indusrializării (sirop, compot, dulceaţă) se
stropesc cu soluţie de Ethrel 700-750 p.p.m.

O singură dată (culesul total) se pot recolta merele,

perele şi gutuile. Cercetări recente arată că, şi la aceste
specii culesul "pe alese" combinat cu sortarea
determină creşterea producţiei şi a calităţii acesteia.
Păstrarea fructelor de vară se face pentru perioade
scurte la temperatura de 2 - 4° C , iar păstrarea merelor
şi perelor de iarnă se face în depozite frigorifice cu
atmosferă normală sau modificată la temperaturi de 2 -
4°C pentru mere şi -2 - 2°C pentru pere.
Trebuie să consideraţi recoltarea fructelor ca pe o
acţiune de cea mai mare importanţă, căci numai în felul
acesta le asiguraţi integritatea, evoluţia normală în
coacere, durata de păstrare, iar în acest fel
dumneavoastră veţi obţine preţuri bune asigurând
astfel profitabilitatea sectorului pomicol.
Nume: Luntraru Bianca Maria. Referat
farmacognozie