DEPOZITAREA PRODUSELOR HORTICOLE

9.1. Caracterizarea principalelor tipuri de depozite şi clasificarea lor

Depozitele sunt construcţii speciale, destinate păstrării şi menţinerii calităţii iniţiale a
legumelor, cartofilor, fructelor şi strugurilor, fără deprecieri calitative şi cu pierderi mici pe perioade de timp
cât mai îndelungate (Tudor A. Tudor, 1990). Acestea sunt de mai multe tipuri şi se pot clasifica după opinia
diverşilor autori folosind mai multe criterii. Burzo (1984) enumără şase dintre acestea:
- după amenajările specifice tipului de manipulare – depozitare:
- depozite pentru produse în vrac;
- depozite pentru produse ambalate;
- depozite mixte.
- după înălţimea utilă de depozitare a celulelor, depozitele se clasifică:
- cu celule de înălţime utilă mică – sub 3 m;
- cu celule de înălţime utilă medie – 3-6 m;
- cu celule de înălţime utilă mare – peste 6 m (se pretează la depozitarea paletizată).
- după poziţia faţă de nivelul solului depozitele sunt:
- îngropate;
- la nivelul solului (necesită dotare cu mijloace de ridicare şi coborâre a produselor la nivelul
mijloacelor de transport);
- cu rampă (palierul de primire – expediere este la nivelul mijloacelor de transport).
- după natura construcţiei şi a dotărilor, depozitele sunt:
- deschise – produsele se păstrează pe platforme neacoperite (macrosilozuri, silozuri,
şanţuri);
- semideschise – platforma de depozitare este protejată împotriva precipitaţiilor şi a razelor
solare (şoproane deschise);
- închise – acoperite şi delimitate de pereţi.
Alţi autori Tudor A. Tudor, (1990), Gherghi A., (1994) indică şi alte criterii cum sunt locul de
amplasare al acestora şi modul de realizare al factorilor regimului de păstrare (criteriu sinonim cu cel de
depozite închise acoperite şi delimitate de pereţi)
Depozitele pot fi o parte componentă a unui complex de valorificare şi industrializare a legumelor şi
fructelor sau o unitate singulară.
După capacitatea de păstrare a depozitelor acestea sunt:
- mici, până la 100 tone;
- mari, între 5000 şi 10000 tone;
- foarte mari, peste 10000 tone (20000-30000 tone).
După natura produselor depozitate se deosebesc două tipuri de depozite: specializate şi
universale.
În depozitele de tip specializat se păstrează un singur produs sau două, depozitarea făcându-se în
vrac în cazul cartofilor şi cepei şi în ambalaje în cazul merelor, perelor, gutuilor, arpagicului, etc.
Depozitele universale sunt utilizate pentru păstrarea rădăcinoaselor, cepei şi merelor şi într-o măsură
mai mică pentru păstrarea altor produse horticole ca varză, struguri, etc.
După locul de amplasare al depozitului:
- depozite amplasate în bazinele de producţie ale legumelor şi fructelor, de mare capacitate în care
se pot păstra între 50 şi 70% din produsele destinate consumului în perioada noiembrie – aprilie. Acestea
sunt depozite specializate, durata de păstrare a produselor fiind cuprinsă între 3-6 luni. De aici se
aprovizionează ritmic depozitele universale din centrele de consum. În această categorie sunt cuprinse şi
depozitele pentru păstrarea cartofilor destinaţi prelucrării industriale şi a celor utilizaţi ca material de plantat
(de sămânţă).

1
 - depozitele din centrele de consum sunt depozite universale şi specializate, având un rol dublu, adică
servesc atât pentru depozitarea temporară, cât şi de tranziţie în perioada de vară-toamnă. De asemenea, se
utilizează şi pentru depozitarea de lungă durată în perioada de iarnă-primăvară în vederea asigurării unui stoc
minim de produse pentru aprovizionarea ritmică a populaţiei.
După modul de realizare şi menţinere a condiţiilor regimului de păstrare (în special
temperatura). Soluţiile constructive şi dotarea cu instalaţii s-au perfecţionat continuu şi privite din acest
punct de vedere depozitele se pot clasifica în 4 grupe: depozite cu ventilaţie naturală (depozite simple), cu
ventilaţie mecanizată, depozite frigorifice cu atmosferă normală şi depozite frigorifice cu atmosferă
controlată.

9.1.1. Depozite cu ventilaţie naturală

Sunt de cele mai multe ori reprezentate de şoproane închise sau spaţii care au avut iniţial o altă
destinaţie şi care se pot utiliza pentru păstrarea legumelor şi fructelor. Aceste spaţii nu sunt dotate cu
instalaţii pentru reglarea condiţiilor de păstrare, iar răcirea se realizează prin aerisire, prin tiraj natural.
Dar sunt şi depozite simple construite la suprafaţa solului sau semisubsolate cu orientare pe direcţia
nord-sud. Dimensiunile sunt de 50 m lungime şi 25 m lăţime, având o capacitate de 200-500 tone. Fac parte
din categoria depozitelor specializate, destinate păstrării fructelor seminţoase. Operaţiile de umplere, golire şi
manipulare a produselor se fac manual, întrucât nu dispun de posibilităţi de mecanizare.
Caracteristici constructive:
- pereţii din cărămidă, beton sau piatră, groşi, simpli sau dubli în vederea izolării interiorului
depozitului de fluctuaţiile temperaturii din mediul exterior;
- spaţiul liber dintre pereţii dubli de 10-15 cm se umple cu materiale rele conducătoare de căldură
cum sunt zgura, pluta granulată, vata de sticlă, etc.
Organizarea spaţiului depozitului: celule de păstrare, sala de sortare, culoar, birou şi rampă.
Celulele de păstrare în număr de 5-7 au formă pătrată sau dreptunghiulară, cu latura de 11-12 m,
suprafaţa cuprinsă între 120-150 m2 şi înălţimea de 3,80-4,00 m. Suprafaţa lor reprezintă aproximativ 80%
din suprafaţa depozitului şi au pardoseala din grinzi de beton sau lemn, distanţate la 2-3 cm.
Sala de sortare are dimensiuni apropiate de cea a unei celule de păstrare şi este amplasată fie la un
capăt al depozitului, fie de-a lungul acestuia. Suprafaţa sălii de sortare reprezintă cca. 10-15% din suprafaţa
depozitului.
Culoarul are lăţimea de 1,50 m şi face legătura între sala de sortare şi celule.
Rampa, construită la exterior cu lăţimea de 3-3,5 m, ceva mai scurtă decât lungimea depozitului,
serveşte la descărcarea fructelor, la stocarea provizorie a acestora sau la păstrarea ambalajelor goale.
Ventilaţia se realizează pe cale naturală datorită diferenţei de temperatură şi densitate dintre aerul
rece şi cel cald, dar este insuficientă.
Depozitele au la partea inferioară în subsol un spaţiu liber între pardoseala celulelor şi cea a
depozitului, de 1,8-3,0 m înălţime, numit camera de aer sau camera tampon. La nivelul solului, de-a lungul
celor doi pereţi lungi s-au construit deschideri care se continuă sub formă de canale (canale de acces) până la
nivelul pardoselii depozitului, prin care aerul proaspăt pătrunde în camera de aer.
Deschiderile au secţiunea dreptunghiulară sau pătrată, suprafaţa lor totală reprezentând 0,25-0,75%
din suprafaţa depozitului. Corespondentul canalelor de acces sunt canalele de evacuare montate pe unul sau
două rânduri în plafon şi acoperiş cu rol de îndepărtare din depozit a aerului viciat, suprafaţa lor totală fiind
de 60-80% din cea a canalelor de acces. Acoperişul depozitului la exterior este depăşit pe o înălţime de 1-1,5
m de către canalele de evacuare, partea lor inferioară găsindu-se la nivelul plafonului şi nu mai jos pentru a
se evita stagnarea aerului viciat.
Răcirea produselor depozitate se face pe baza circulaţiei aerului din exteriorul depozitului în
interiorul acestuia, trecând prin masa de produse în felul următor:
- prin canalele de acces aerul rece din mediul exterior pătrunde în camera tampon, unde are loc o
uşoară încălzire a lui;

2
 - ca efect al încălzirii aerul capătă un sens de circulaţie ascendent, trecând prin spaţiile libere dintre
grinzile pardoselii celulelor şi străbate masa de produse depozitate;
- absoarbe astfel căldura, vaporii de apă, dioxidul de carbon, etilena şi apoi prin canalele de evacuare
ajunge în mediul exterior;
- ca urmare a absorbţiei căldurii de la produse acestea se răcesc;
- viteza de circulaţie naturală a aerului este de 0,3-0,4 m/secundă, asigurând astfel evacuarea
întregului volum de aer din celulă, în aproximativ o oră.
Pentru o mai sigură şi eficientă exploatare a acestui tip de depozit, s-a adus o îmbunătăţire în sensul
că s-a procedat la montarea unui ventilator electric, cu un debit de cca. 15000 m 3/h în dreptul fiecărui canal
de acces, realizându-se în acest fel o ventilaţie forţată şi activă cu efect sigur de menţinere în masa
produselor a unor temperaturi scăzute.

9.1.2. Depozite cu ventilaţie mecanică

Sunt depozite specializate amplasate atât în zonele de producţie, cât şi în centrele de consum şi se
folosesc pentru păstrarea în vrac a cartofilor şi a cepei. Sunt construite la suprafaţa solului, cu un singur
nivel, având o capacitate de la 4000 tone la 20000-25000 tone.

Caracteristici constructive:
- pereţii construiţi din beton, izolaţi termic, acoperişul izolat atât termic, cât şi hidric;
- pardoseala este făcută din beton rutier pentru a permite circulaţia electro şi motostivuitoarelor şi
chiar a autocamioanelor, când acestea au acces în sala de condiţionare, fără ca aceasta însă să se deterioreze.
Organizarea spaţiului depozitului: celule de păstrare, hala de condiţionare, ateliere mecanice, post
trafo, birouri şi spaţii sanitare. Dintre aceste spaţii unele sunt amplasate la etaj, neafectând suprafaţa
depozitului (fig. 9.1.).
Posibilităţile de dirijare a factorilor regimului de păstrare sunt în dependenţă de condiţiile mediului
exterior din timpul depozitării şi păstrării. La noi în ţară din această categorie sunt construite depozite
cunoscute sub denumirea „tip Voineşti”, care au o capacitate de cca. 500 tone, fiind destinate pentru
păstrarea merelor la producător (Gherghi, A., 1994).
Celulele de păstrare - în număr de 6-10, amplasate de o parte şi de alta a halei de condiţionare,
ocupă cca. 60-75% din suprafaţa construită;
- dimensiunile variază de la depozit la depozit, fiind constante lăţimea şi înălţimea, iar lungimea este
variabilă (tabelul 9.1.);
- celulele sunt prevăzute cu uşi de acces de tip glisant prin care comunică cu hala de condiţionare;
- deasupra uşilor (la înălţimea de 1,5 m) se află un spaţiu liber care permite accesul înăuntrul celulei
când aceasta este plină, pentru controlul stării de păstrare al produselor;
- iluminatul este artificial, celulelor lipsindu-le ferestrele;
- fiecare celulă este dotată cu un sistem de ventilaţie (camera ventilatoarelor, ventilatoare, canale de
ventilaţie, canale de evacuare a aerului viciat).
Tabelul 9.1.
Dimensiunile celulelor depozitelor cu ventilaţie mecanică
Lungimea Lăţimea Suprafaţa Înălţimea Volumul
(m) (m) (m2) (m) (m3)
24 12 288 7,2 2074
30 12 360 7,2 2592
36 12 432 7,2 3110

Ventilatoarele, în număr de 3-4 pentru o celulă, au capacitatea stabilită în funcţie de volumul de

produse ce trebuie ventilate şi debitul de aer necesar (m3/tonă/oră) în perioada de ventilaţie maximă;
3
 - sunt montate la nivelul pardoselii sau sub nivelul acesteia la capetele dinspre exterior ale fiecărei
celule;
- camera ventilatoarelor poate fi individuală, când este construită în interiorul celulelor de păstrare
sau comună, când este construită de-a lungul capetelor celulelor şi separată de acestea printr-un perete
despărţitor; aceasta face legătură prin intermediul a două spaţii libere prevăzute prin construcţie, dotate cu
clapete de închidere şi deschidere, între atmosfera exterioară şi cea din spaţiile de păstrare;

a)

b)

c)
Fig. 9.1. Schema unui depozit cu ventilaţie mecanizat
a. Planul unui depozit cu ventilaţie mecanică: 1 – rampă; 2 – camera de sortare; 3 – celule
de păstrare; 4 – culoar de acces;
b. Secţiune transversală printr-un depozit cu ventilaţie mecanică: 1 – fereastră pentru
admisia aerului; 2 – camere de aer; 3 – pardoseală grătar; 4 – celule de păstrare; 5 – canal
pentru evacuarea aerului; 6 – culoar; 7 – rampă; 8 – pod;
c. Secţiunea longitudinală prin celula de păstrare a unui depozit cu ventilaţie mecanică : 1-
uşă; 2- canal înclinat pentru distribuirea aerului în celulă, 3- ventilator; 4- fereastră pentru
acces aer proaspăt; 5- camera ventilatorului; 6- canal orizontal de evacuare al aerului viciat;
7- clapetă; 8- fereastră de control.

4
 - această particularitate constructivă permite ca ventilarea produselor să se facă în circuit deschis (cu
aer din afară), în circuit închis (cu aer din exterior) sau mixt (cu aer combinat din exterior şi interior);
- canalele au lăţimea de 1,6 m şi sunt amplasate la 1 m distanţă de pereţii laterali ai celulei şi la 1,5-
2,5 m între ele şi reprezintă 33% din suprafaţa celulei;
- viteza de circulaţie a aerului de 5-6 m/s determină o bună ventilaţie a produselor depozitate;
- o distribuţie mai uniformă a aerului în produsele depozitate se realizează prin folosirea unor prisme
grătar, care se aşează cu un capăt pe canal şi cu celălalt pe suprafaţa betonată dintre canale, mai slab
ventilată;
- canalele de evacuare sunt amplasate sub plafonul celulelor, având secţiune pătrată sau
dreptunghiulară, prin ele eliminându-se aerul viciat din atmosfera spaţiilor de păstrare;
- ventilaţia aerului este forţată şi se realizează în modul următor: aerul aspirat de ventilatoare este
împins pe canalele de ventilaţie, unde capătă un mers ascendent, trece printre spaţiile libere ale traverselor,
străbate vracul de produse şi apoi este eliminat prin canalele de evacuare în afara celulei sau este recirculat.
Hala de condiţionare ocupă 20-30% din suprafaţa construcţiei şi comunică prin intermediul unor uşi
glisante cu exteriorul, pe ambele părţi ale depozitului. Serveşte ca spaţiu de amplasare a maşinilor şi
instalaţiilor de condiţionare şi de introducere şi scoatere a produselor horticole de la păstrare. Mai este
utilizată şi ca spaţiu de depozitare temporară, atunci când în celule nu se poate depozita întreaga cantitate de
produse.
Atelierele mecanice, postul trafo şi spaţiile sanitare, ocupă max. 5% din suprafaţa construită, iar
birourile şi alte spaţii utile sunt construite la etaj.
În aceste depozite manipularea produselor se face prin utilizarea mijloacelor mecanice cu care sunt
dotate, cum sunt electro şi motostivuitoarele, benzile rulante, transpaletele, răsturnătoarele de containere, etc.

9.1.3. Depozite frigorifice cu atmosferă normală

Sunt depozite de tip universal şi specializate, amplasate atât în zonele de producţie, cât şi în centrele
de consum. Sunt construite la suprafaţa solului, bine izolate faţă de factorii de mediu, păstrarea produselor
realizându-se la parametrii optimi. Capacitatea de depozitare a acestora este cuprinsă între 2000-12500 tone,
dar cele mai multe au fost construite pentru capacităţi de 5000-7000 tone.
Caracteristici constructive:
- sunt construite cu un singur nivel (parter), uneori şi cu unul sau două etaje;
- pereţii sunt construiţi din beton armat, cărămidă, metal şi din panouri prefabricate;
- pe faţa internă a pereţilor, pentru o mai bună izolaţie se aplică un strat de tencuială, apoi bariere de
vapori formate dintr-o emulsie bituminată dată în patru straturi şi izolaţia termică reprezentată prin plăci de
polistiren expandat (polistirol) cu grosimea de 144 mm şi încă un strat de tencuială, după care pereţii se
văruiesc;
- acoperişul în pantă uşoară, între 3-5% este construit din beton de pantă din zgură expandată;
izolaţia termică se face din plăci de polistiren expandat cu grosimea de 156 mm, iar bariera de vapori din
bitum şi carton asfaltat;
- pardoseala este netedă şi rezistentă, construită din beton rutier, pentru a nu fi deteriorată de
mijloacele de transport reprezentate mai ales de electro şi motostivuitoare.
Organizarea spaţiului depozitului: se compune din depozitul propriu-zis cu anexele şi centrala
frigorifică cu anexele. În aceste depozite, manipularea şi condiţionarea produselor horticole se fac mecanizat
şi numai într-o foarte mică măsură manual.
Depozitul propriu-zis este compartimentat în celule de păstrare, culoar tehnologic, hala de
condiţionare şi grup social (fig. 9.2. şi tabelele 9.2. şi 9.3.).

5
 Tabelul 9.2.

Dimensiunile, suprafaţa şi volumul celulelor la depozitele frigorifice cu atmosferă normală

Dimensiunile Suprafaţa
Suprafaţa Capacitatea
Capacitatea Nr. celulelor (m) totală a Volumul
unei celule unei celule
(t) celulelor celulelor (m3)
L l h (m2) (t)
(m2)
2000* 8 18, 12,0 7,63 216 1728 1648 250
5000* 12 24,0 12,0 7,50 288 3456 2160 450
11 30,0 12,0 7,50 360 3960 2700 560
7000**
1 30,0 24,0 7,50 720 720 5400 1125
12500* 27 24,0 12,0 7,50 288 7776 2160 450
* - specializat tipizat; ** - universal tipizat
(După T.A. Tudor, 1983)
Tabelul 9.3.

Raportul dintre părţile componente din cadrul depozitelor

frigorifice cu atmosferă normală
% din suprafaţa totală
Capacitatea Suprafaţa totală
Celule de Hala de Culoarul Alte Observaţii
(t) (m2)
păstrare condiţionare tehnic utilităţi
Specializat-
2000 2484 69,5 10,1 11,6 8,7
tipizat
Specializat-
5000 4680 73,8 13,8 9,2 3,2
tipizat
Universal –
7000 6696 69,9 23,6 6,5 -
tipizat
Specializat-
12500 12240 63,5 25,9 5,3 5,3
tipizat

Celulele de păstrare în număr de 8 la 27, în funcţie de capacitatea depozitului, sunt amplasate de o

parte şi de alta a culoarului tehnologic pe două sau trei rânduri.
- dimensiunile variază între 12-36 m lungimea (la majoritatea depozitelor între 18-24 m) şi între 12-
24 m lăţimea; înălţimea este de 7,5 m indiferent de dimensiunea şi capacitatea depozitului;
- suprafaţa celulelor este diferită, fiind cuprinsă între 144-854 m2, frecvent fiind întâlnite cele cu
suprafaţa de 216 şi 288 m2;
- capacitatea celulelor, în mod obişnuit este de 350-450 tone, dar la cele duble poate ajunge la 1350
tone, acestea ocupând peste 50% din suprafaţa totală a depozitului;
- în celulele de păstrare, în funcţie de mărimea acestora, se montează un număr de 1-6 răcitoare de
aer la nivelul pardoselii sau sub nivelul plafonului; refularea aerului de răcire în masa produselor se face fie
prin spaţiul rămas liber dintre plafon şi suprafaţa stivelor de ambalaje, fie printr-o reţea de canale principale
şi secundare din pardoseala depozitului, în cazul depozitării în vrac a produselor;
- răcitoarele de aer au rol de răcire a acestuia şi a produselor până la nivelul temperaturii optime de
păstrare a produselor depozitate în celule;
- un răcitor de aer carcasat (R.A.C.) este compus din următoarele componente: bateria de răcire;
instalaţia de decongelare; bateria de încălzire; ventilatorul acţionat electric; tava de decongelare; postament
din beton, aparatura de control şi carcasa metalică;
- celulele sunt iluminate artificial cu becuri de neon care degajă mai puţină căldură;
- pentru evitarea pierderilor de frig şi a unui consum neraţional de energie, celulele sunt prevăzute cu
uşi glisante care se închid etanş.

6
 Fig. 9.2. Schiţa unui depozit frigorific specializat
cu celule amplasate pe două rânduri
Hala de condiţionare variază ca suprafaţă de la 252 la 3456 m2 (10,1-37,3%), fiind mai mică la
depozitele tipizate; este situată în centrul sau la un capăt al depozitului, în acest caz făcând legătura cu
celulele de păstrare prin culoarul tehnologic;
- 60-65% din suprafaţa acesteia reprezintă suprafaţa tehnologică, 10-30% serveşte ca spaţiu de
circulaţie şi 12-15% este ocupată de instalaţiile de condiţionare;
- este utilizată pentru condiţionarea produselor horticole (calibrare şi sortare) şi pentru ambalarea şi
preambalarea acestora.
Culoarul tehnologic este amplasat, de obicei, între două rânduri de celule, dar sunt situaţii când într-
un depozit în funcţie de soluţia constructivă de amplasare a celulelor se găsesc 1-2 culoare;
- ocupă 5,3-11,6% din suprafaţa totală a depozitului, având dimensiuni variabile (14-100 m lungime,
6 m lăţime şi aproximativ 3,5 m înălţime);
- deasupra se află culoarul tehnic unde sunt instalate conducte prin care circulă agentul frigorigen,
apa, cabluri electrice, etc.
- asigură circulaţia mijloacelor de transport din interiorul depozitului la umplerea celulelor şi la
scoaterea de la păstrare a produselor horticole.
Grupul social cuprinde birourile, camerele pentru personalul muncitor, spaţii sanitare, amplasate de
obicei la etajul depozitelor, neafectând suprafaţa construită.
Rampa de încărcare-descărcare este situată la exterior pe 2 sau 3 laturi ale depozitului acoperită, cu
copertină pentru a se putea lucra permanent, indiferent de starea timpului.
Centrala frigorifică (uzina de produs frig artificial) este o construcţie separată sau se află în acelaşi
pavilion cu depozitul.
- cuprinde toate agregatele de produs frig pe cale artificială, mai puţin bateriile de răcire;
- principiul de funcţionare este cel al compresiei mecanice, răcirea celulelor de păstrare ale
produselor horticole realizându-se prin utilizarea unui agent intermediar (monoetilenglicolul), care dizolvat
în apă în concentraţie de 62% formează o soluţie cu temperatura de îngheţ de – 48 oC);
Uzina de produs frig are în componenţa sa următoarele agregate mecanice: vaporizatorul,
compresorul, separatorul de ulei, condensatorul, rezervorul de amoniac, subrăcitorul, staţia de distribuţie şi
grupul de pompe.
- temperaturile scăzute care se realizează în depozitele frigorifice de -1…+4oC fac ca
procesele metabolice (respiraţia şi transpiraţia) să decurgă lent, astfel că durata menţinerii calităţii produselor
horticole să se prelungească la 150-250 de zile;
- când temperatura mediului exterior în zilele de iarnă este de 0oC…-3oC se sistează utilizarea
frigului artificial, ventilarea produselor făcându-se cu aer din afară;
- pentru corectarea temperaturii aerului în limitele 0oC…+3oC există posibilitatea realizării unui
amestec a aerului din mediul exterior cu aer din atmosfera celulei.
7
 9.1.4. Depozite frigorifice cu atmosferă controlată
Metoda de păstrare în atmosferă controlată a fost concepută de cercetătorii englezi Kidd şi West în
anul 1929, construindu-se în Anglia primul depozit cu atmosferă controlată de tip industrial din lume.
Metoda se bazează pe faptul că pe lângă acţiunea frigului, îmbogăţirea aerului din atmosfera depozitului în
CO2 sau diminuarea conţinutului în oxigen până la limita apariţiei respiraţiei anaerobe, duce la încetinirea
proceselor biologice (respiraţia, transpiraţia şi maturarea) şi microbiologice.
Depozitele cu atmosferă controlată sunt cele mai moderne depozite frigorifice pentru păstrarea
legumelor şi fructelor, în care este posibilă pe lângă utilizarea temperaturilor scăzute şi obţinerea unor
atmosfere interne cu o compoziţie chimică diferită decât cea atmosferică, în care concentraţia de oxigen este
de 21%, de CO2- 0,03%, cea de azot şi alte gaze rare de 78,97%.
Păstrarea produselor horticole în depozite cu atmosferă controlată are numeroase avantaje, dintre
care le enumerăm pe cele mai importante: prelungirea duratei de păstrare; temperatura de păstrare a
produselor horticole poate fi mai ridicată cu 2-3oC decât în depozitele frigorifice, ceea ce duce la evitarea
unor boli produse de frig; pierderile datorită alterărilor şi declasările calitative sunt mult mai reduse decât în
depozitele frigorifice cu atmosferă normală, fiind frânate foarte mult bolile specifice depozitelor; calităţile
organoleptice iniţiale ale produselor se păstrează într-o măsură mult mai mare decât în depozitele obişnuite.
Caracteristici constructive:
- sunt asemănătoare cu depozitele frigorifice, având în plus o etanşare şi impermeabilizare perfectă
pentru gaze, executată pe pardoseală şi tavan, cât şi pe pereţii celulelor;
- materialele utilizate pentru căptuşirea interiorului celulelor de depozitare în vederea
impermeabilizării sunt: tabla de aluminiu, plăci din oţel, panouri izolante la gaze, prefabricate, răşini
poliesterice, epoxidice sau poliamidice armate cu ţesături din fibre de sticlă;
- pentru impermeabilizarea pereţilor la gaze se utilizează panouri izolante impermeabile (sandwich),
prezentând avantajul unui montaj uşor realizându-se în acelaşi timp şi izolarea termică, iar etanşeizarea între
panouri se asigură cu mastic etanş şi bandă adezivă; se mai pot utiliza şi plăci din tablă zincată, bitum,
diverse vopsele pe bază de răşini sintetice, etc.
- ca depozite cu atmosferă controlată pot fi utilizate şi depozitele tipizate pentru fructe cu capacitate
de 5000 tone, după ce în prealabil s-a procedat la impermeabilizarea pereţilor cu răşini sintetice;
- sunt considerate corespunzătoare celulele cu capacitatea de 300-400 tone, prevăzute cu uşi
metalice, glisante, cu garnitură de cauciuc pentru asigurarea unei bune etanşeizări, cu hublouri fixate cu
şuruburi prin care se poate privi în celulă şi prin care se poate intra în interior.

Tipurile de atmosferă controlată

În funcţie de variabilitatea concentraţiei de O2, CO2 şi N2 în atmosfera din celulele de păstrare se
utilizează în practică patru tipuri de atmosferă controlată.
Atmosferă de tip I – bogată în CO2 şi relativ bogată în O2 (3-10% CO2;11-18% O2 şi 72-86% N2).
Factorul frânant al procesului de coacere al produselor horticole rezultă nu pe calea micşorării conţinutului în
O2, ci pe calea acumulărilor de CO2. Într-o asemenea atmosferă controlată se pot păstra unele soiuri de mere
(Golden Delicious, James Grieve, Idared, etc.) şi pere (Conference, Williams, etc.).
Atmosferă de tip II – săracă în O2 şi modest îmbogăţită în CO2 (2-3% O2; 2-5% CO2 şi 92-96%
N2).Este tipul de atmosferă cel mai folosit în practică, deşi este cel mai greu de obţinut, având o influenţă
puternică asupra dezvoltării microorganismelor fitopatogene. Este utilizată la păstrarea majorităţii
produselor horticole.
Atmosfera de tip III - săracă în O2, cât şi în CO2 (3% O2, 0-2% CO2 şi 97-98% N2). Datorită
conţinutului redus de O2, evoluţia maturării şi alterării fructelor sunt mult diminuate şi evitate. Se utilizează
pentru păstrarea unor produse horticole sensibile la prezenţa CO2, cum sunt citricele, salata, florile, etc.
Atmosfera de tip IV – relativ bogată în O2 şi săracă în CO2 este cel mai nou tip de atmosferă
controlată (0-2% O2, 10-15% CO2 şi 83-90% N2).

8
 Pentru fiecare produs horticol în parte pe bază de cercetări şi experimente a fost stabilit tipul de
atmosferă controlată şi compoziţia amestecului gazos, în funcţie de rezistenţa sau sensibilitatea acestuia la
proporţia în care O2 şi CO2 se află în cadrul unui tip de atmosferă. Conţinutul în O2 şi CO2 care formează
atmosfera controlată pentru principalele fructe este redat în tabelul 9.4.
Tabelul 9.4.
Atmosfere controlate recomandate pentru
păstrarea fructelor speciilor pomicole
Produsul horticol O2 (%) CO2 (%)
Mere – grupa Ionathan 2-3 3-4
Mere – grupa Red delicious 2-3 3
Pere 3-6 3-4
Caise 3-4 4-6
Cireşe 3-4 4-6
Piersici 3-4 4-6
Prune 3-4 4-6
Struguri 3-4 4-6
Vişine 2-3 3-4
(Recomandări I.C.P.V.I.L.F. – 1989)

Metode de obţinere a unei atmosfere controlate

După modul de obţinere al atmosferelor controlate, acestea sunt de tip biogen şi abiogen.
Atmosfera de tip biogen – se realizează datorită procesului de respiraţie din timpul păstrării
legumelor şi fructelor, care consumă O2 din celulele de păstrare şi pun în libertate CO2, rezultând astfel o
atmosferă apropiată celei de tip II, drept urmare a modificării raportului dintre aceste gaze prin comparaţie cu
cel existent în atmosfera naturală.
Pentru ca O2 să fie menţinut în limitele dorite, periodic este necesară completarea acestuia în celulele
de păstrare, această operaţie realizându-se pe calea ventilaţiei.
Întrucât CO2 tinde să se acumuleze peste limita maximă a atmosferei de tip II, este necesară
utilizarea unor filtre absorbitoare cu rolul de a menţine acest gaz în limitele specifice de 2-5%.
Atmosfera biogenă de tip II se poate realiza în 15-20 de zile, întrucât într-o celulă plină cu fructe
seminţoase (350-400 tone mere), bine etanşată, conţinutul în O2 se reduce cu 1% în 24 de ore, (Tudor, A.
Tudor, 1990, Gherghi, A., 1994). Dezavantajul utilizării atmosferei de tip biogen este acela că se obţine greu
şi de aceea este necesar ca timpul de umplere al celulelor să fie foarte scurt, iar după închiderea etanşă a
uşilor este interzisă intrarea în interior.
Atmosfera de tip abiogen – se obţine pe cale artificială, fără nici o legătură cu respiraţia produselor
horticole depozitate. Avantajul folosirii unei astfel de atmosfere, este că se obţine într-un interval scurt de
timp, prin folosirea unor instalaţii specifice.
Pentru realizarea şi menţinerea atmosferei controlate abiogene în celulele de păstrare, în funcţie de
produsele horticole care sunt depozitate şi de tipul de atmosferă dorit s-au construit numeroase tipuri de
instalaţii care reduc şi menţin proporţia între O2 şi CO2 la valori constante.
Reducerea conţinutului de O2 se realizează cu ajutorul unor instalaţii numite convertizoare, a căror
funcţionare are la bază principiul combustiei catalitice a propanului sau butanului, cu aer din celulele de
păstrare sau din exteriorul acestora.
Combustia are loc conform reacţiei:

C3H8 + 5 O2 → 3 CO2 + 4 H2O

la temperaturi ridicate de 570-590oC în prezenţa unui catalizator.

9
 Reducerea concentraţiei de CO2 din atmosfera celulelor se face cu ajutorul unor instalaţii speciale
numite absorbitoare, decarbonificatoare sau scrabere. Ele sunt nişte filtre de aer care funcţionează pe
principiul absorbţiei CO2 pe cale fizică şi chimică. Decarbonificatoarele pe cale fizică utilizează absorbanţi
substanţele care au această proprietate (silicaţii dublii de sodiu şi aluminiu, cărbunele activ, etc.), acestea
funcţionând în două faze: de absorbţie şi de regenerare.
În faza I, o pompă aspiră aerul din celula de păstrare pe care îl introduce în camera de reacţie, unde
CO2 este reţinut de substanţa absorbantă. Aerul purificat de CO2 se returnează în celula de păstrare.
În faza a II-a (de regenerare) are loc trecerea unui curent de aer proaspăt peste substanţa absorbantă
saturată cu CO2, antrenarea acestuia şi eliminarea lui în exterior. Cele două faze au loc în perioade de timp
bine determinate, trecerea de la una la cealaltă fiind comandată de un releu temporizator.
Decarbonificatoarele pe cale chimică fixează CO2 cu ajutorul diferitelor substanţe, cum sunt
hidroxidul de sodiu (NaOH), varul, etanolamina, carbonatul de potasiu (K2CO3), etc. Aceste substanţe au
proprietatea de a forma compuşi labili cu CO2 şi de a se regenera uşor.
Generatoarele de atmosferă controlată sunt formate din două părţi (un convertizor şi un
decarbonificator), care pot funcţiona separat sau concomitent. Avantajul acestor generatoare este acela că
într-un timp foarte redus, de numai câteva zile, realizează tipul de atmosferă controlată specifică produselor
horticole puse la păstrare.
Pe parcursul depozitării produselor horticole, este necesar ca în permanenţă să se verifice compoziţia
atmosferei din celulele depozitului şi aceasta se realizează folosind aparatură de control.

Alte metode de modificare a compoziţiei atmosferei

Modificarea compoziţiei aerului se poate realiza nu numai la nivelul atmosferei din celulele de
păstrare, ci şi prin metode mai simple, şi anume prin folosirea foliilor din material plastic (procedeu cercetat
de Marcellin în Franţa) şi prin utilizarea unor substanţe chimice cu care este acoperită suprafaţa produselor
horticole.
Foliile din material plastic mai groase sunt practic total impermeabile, dar pe măsura reducerii
grosimii permeabilitatea creşte, astfel încât cele cu grosimi de 0,03-0,05 mm sunt impermeabile pentru
vaporii de apă. Astfel, pe această cale pierderile de apă prin transpiraţie sunt mici. Foliile cu această grosime
sunt însă în totalitate permeabile pentru etilenă şi substanţele aderente. S-au confecţionat astfel ambalaje sub
formă de săculeţi sau pungi numite „ambalaje frigorifice” din folii de polietilenă, propilenă, clorură de
polivinil, etc. Acestea fiind transparente, permit vizualizarea şi verificarea calităţii produselor oricând şi în
acelaşi timp servesc şi ca ambalaje de valorificare a produselor horticole pe piaţă. Dezavantajele utilizării
acestor ambalaje sunt cele privitoare la slaba rezistenţă a foliilor de plastic şi la capacitatea lor redusă.
De asemenea, s-au confecţionat saci cu ferestre de difuziune tot din aceste folii de polietilenă, care
au pereţi groşi de 0,1-0,2 mm pentru fructe în special, care se pretează pentru cantităţi mai mari de produse.
S-au confecţionat astfel saci tip M-500 şi M-1000, care au 0,5-1 m2 suprafaţa de difuziune. Aceste folii se
utilizează şi pentru acoperirea paletelor cu produse în depozite, în interiorul lor realizându-se o atmosferă
controlată asemănătoare celei de tip II, adică mai săracă în O2 (2-3%) şi modest îmbogăţită în CO2 (2-5%).
Acoperirea suprafeţei produselor horticole cu substanţe chimice din categoria cerurilor formează pe
suprafaţa acestora pelicule hidrofobe care au rolul de a împiedica transpiraţia şi de a reduce circulaţia
gazelor. S-au realizat şi pelicule care în limitele cerinţelor optime ale produselor horticole permit accesul
oxigenului şi concomitent permit eliminarea surplusului de gaze şi de apă, acestea având funcţii similare
ambalajelor fiziologice.
Prin folosirea metodelor anterior prezentate se realizează o reducere a intensităţii respiraţiei,
transpiraţiei şi acţiunii diverselor microorganisme, creându-se astfel o atmosferă modificată, dar nu
controlată.

10
 9.2. Metode de depozitare

Calitatea produselor horticole se apreciază folosindu-se diverse criterii specifice fiecărui produs, care
evidenţiază cele mai importante caracteristici ale acestuia după care i se stabileşte valoarea calitativă.
Caracteristicile produselor sunt prevăzute în diverse alte normative cum sunt standardele, caietele de
sarcini, normele interne, etc., care datorită îmbunătăţirii tehnologiilor de producţie, a introducerii în
producţie de noi cultivare şi a diversificării modului de valorificare, sunt şi ele într-o continuă îmbunătăţire.
Literatura se specialitate şi standardele recomandă pentru depozitare numai acele produse care au
fost cultivate pentru acest scop şi care aparţin categoriilor superioare de calitate (extra şi I).
Se deosebesc două metode de depozitare:
a. depozitarea în vrac;
b. depozitarea în ambalaje:
b1 – depozitare paletizată în lăzi;
b2 – depozitare nepaletizată în lăzi;
b3 – depozitarea în lăzi paletă (box-palete).

a). Depozitarea în vrac

Sunt supuse acestei metode de depozitare numai produsele rezistente la manipulare cum sunt ceapa,
varza, cartofii, sfecla roşie, etc. Avantajele acestei metode sunt cele referitoare la utilizarea în întregime a
suprafeţei de depozitare şi la posibilitatea de mecanizare a manipulării produselor.
Dezavantajele sunt cele privitoare la dificultăţile de dirijare cât mai uniformă a factorilor de păstrare
(temperatură şi umiditate în interiorul vracului) în limite optime, în special când produsele sunt neuniforme,
amestecate cu impurităţi, sunt mici şi pot produce obturarea parţială sau totală a canalelor de aerisire.
Depozitarea în vrac presupune pentru reuşita ei numai produse curate, uniforme şi în perfectă stare
de sănătate. În cazul în care în perioada de recoltare cad ploi frecvente, sunt necesare măsuri de precauţie
suplimentare, cum sunt cele de uscare şi condiţionare sumară înainte de depozitare (operaţia de
predepozitare).
Sunt prevăzute faze tehnologice distincte de uscate şi vindecare a rănilor, întrucât, integritatea
ţesuturilor şi a învelişului protector (fără striviri, loviri şi respectiv fără leziuni, tăieturi sau răni),
elasticitatea, turgescenţa şi lipsa bolilor şi a dăunătorilor, au ca efect de lungă durată o mai bună conservare a
calităţii produselor horticole.
Se practică această metodă de depozitare, atât în spaţiile aerisite natural, cât mai ales în cele cu
ventilaţie mecanică, dar uneori şi în anumite tipuri de depozite frigorifice. Grosimea vracului de produse
variază între 1,0-1,5 m şi 4,5-5,0 m în funcţie de posibilitatea de dirijare a factorilor regimului de păstrare (a
temperaturii, umidităţii relative a aerului, cât mai ales a circulaţiei aerului). Pentru evitarea formării
condensului, vracul de produse în spaţiile cu aerisire naturală, se acoperă cu un strat subţire de paie.

b). Depozitarea în ambalaje

Datorită posibilităţilor de acces uniform al aerului rece, permanent şi împrospătat în toată masa
produselor, metoda de depozitare în ambalaje este mai eficientă, produsele putându-se controla în orice
moment şi valorifica în ordinea dorită. Un avantaj remarcabil al acestei metode de depozitare este acela al
manipulării mecanizate. Este necesar de făcut precizarea că ambalajele care se refolosesc trebuie verificate
din punct de vedere al stării tehnice şi de curăţenie, acestea trebuind să fie lipsite de infecţii cu germeni
patogeni. Stivuirea trebuie să asigure o ventilaţie uniformă, cât şi posibilitatea controlului produselor prin
lăsarea unui culoar de acces.
Chiar şi în cadrul metodelor improvizate de păstrare, depozitarea în ambalaje reuşeşte mai bine decât
depozitarea în vrac (Beceanu, D., 2003).
b1) – Depozitarea paletizată în lăzi

11
 Este folosită la numeroase specii, la care cantităţile depozitate sunt relativ modeste, ca de exemplu la
varză, arpagic, usturoi, unele rădăcinoase, pere, gutui, struguri de masă, precum şi în cazul merelor, a cepei şi
chiar a cartofilor.
Paletele cu lăzi, în special cele de tip P, se suprapun pe maximum 4 nivele, până la înălţimea de 5,6
m, iar pentru lădiţele-platou (mai fragile) se folosesc paletele cu montanţi.
Încărcătura maximă de produse depozitate în lăzi tip P, raportată la suprafaţa totală a celulei este de:
1,5-1,65 t/m2 la ceapă; 1,7 t/m2 la cartofi; 0,85-1,0 t/m2 la varză; 2,35-2,45 t/m2 la rădăcinoase; 1,35-1,65 t/m2
la pere; 1,5 t/m2 la mere şi de 0,9-1,1 t/m2 la pere în lăzi tip III de export şi 0,85-0,95 t/m2 struguri în lăzi tip
IV de export (tabelul 9.6.)
Tabelul 9.6.

Încărcătura realizată la principalele legume şi fructe

depozitate în spaţiile de păstrare

Încărcătura de produse realizată

Modul de
Produsul Suprafaţa totală a Volumul total al
depozitare
celulei (kg/m2) celulei (kg/m3)
Ladă tip Pa) 1710-1770 240-250
Cartofi Ladă paletă b) 2550-2650 350-370
Vrac de 4 m 2560-2650 350-370
Ladă tip P 1530-1650 210-230
Ceapă Ladă-paletă 2290-2400 310-340
Vrac de 3 m 1900-2000 260-280
Ladă tip P 2350-2450 325-360
Rădăcinoase
Ladă paletă 2450-2560 340-360
Varză Ladă tip P 840-1000 110-140
Ladă tip P 1150-1450 150-195
Mere
Ladă paletă 1450-1700 185-225
Ladă tip P 1350-1650 180-220
Pere
Ladă tip IIIc) 900-1100 140-150
Struguri Ladă tip IVd) 850-950 110-130
a) ladă tip P STAS 4624; b) Ladă paletă NTR 9884; c) Ladă tip III STAS 1247; d) Ladă tip IV STAS 1247.

b2). Depozitarea nepaletizată în lăzi

Tudor A. Tudor (1983), arată că acest tip de depozitare se poate face după mai multe sisteme de
aranjate, şi anume:
b2.1.) Sistemul de aranjare lax – constă într-un mod de aranjare a ambalajelor în cruce,
astfel încât peste un strat de lăzi amplasate în rânduri continue, distanţate la ½ din lungimea unei lăzi, se
aşează în mod similar următorul strat, dar perpendicular pe primul. Înălţimea maximă de suprapunere este de
2,5 m, uniformitatea factorilor de păstrare şi circulaţia aerului fiind asigurate la un nivel superior. Încărcătura
de produse însă pe m2 este redusă. Se recomandă ca depozitarea de durată scurtă a legumelor verdeţuri în
spaţii cu aerisire naturală, a cepei, usturoiului şi a merelor în cantităţi mici în spaţii neamenajate să fie făcute
în acest sistem.
b 2.2.) Sistemul mixt cu canal de aerisire – constă în stivuirea unor grupuri de câte patru lăzi
în jurul unui spaţiu liber (fig. 9.7). Este un sistem de aranjare mai greoi, dar încărcătura realizată pe m 2 este
mai mare decât la sistemul precedent.
b 2.3.) Sistemul compact – constă dintr-o suprapunere simplă a lăzilor pe orizontală şi
verticală fără spaţii între ele. Uniformizarea factorilor de păstrare, precum şi circulaţia aerului se face greu,
necorespunzător, dar încărcătura de produse realizată pe m2 este maximă.

12
 Pentru îmbunătăţirea regimului factorilor de păstrare şi reducerea într-o oarecare măsură a
pericolului atacului de boli şi dăunători se recomandă amplasarea stivelor pe grătare, cât şi existenţa unui
număr suficient de spaţii de circulaţie a aerului. De asemenea, este necesar ca stivele să fie de dimensiuni cât
mai mici.

13