Alegerea locației

Solariile serele şi răsadnițele au destinaţia de a produce legume în perioadele

răcoroase ale anului, iar pentru îndeplinirea acestui rol trebuie ţinut cont de mai
mulţi factori .

 Căldura şi lumina – constituie factorii de bază de care depinde creşterea plantelor,

cunoscând faptul că speciile pretenţioase la căldură sunt în acelaşi timp
pretenţioase şi la lumina (intensitate, durată). Plantele legumicole cultivate în
solarii sunt dependente de cantitatea de căldură acumulată din radiaţia solară
pătrunsă până la nivelul solului şi de nivelul pierderilor de căldură din cursul zilei
şi nopţii datorate: radiaţiei de exterior, radiaţii în straturile adânci ale solului,
gradului de etanşeizare, circulaţiei externe a aerului (vânturile), nivelului
temperaturii în exterior, frecvenţei şi cantităţii precipitaţiilor.

Relieful şi expoziţia – sunt factori de care se ţine seama la amplasarea serelor şi

solariilor, acestea trebuie să fie cât mai plane, pentru a se elimina riscul acumulării
apei din precipitaţii. Dacă terenul este în pantă (maximum 3-5%) acesta este
potrivit să aibă o expoziţie sudică sau sud-estică, sud-vestică pentru că plantele
cultivate să beneficieze de o cantitate cât mai mare de radiaţie naturală. În acelaşi
scop solariile individuale, se orientează cu lungimea pe direcţia nord-sud.

Solul şi nivelul apelor freatice – pentru evitarea pericolului de inundaţie solul pe

care se amplasează trebuie să fie cât mai permeabil, iar nivelul apei freatice cât mai
coborât (adâncimea de 1.5 – 2.5 m). Pentru culturile legumicole în solarii, solurile
cele mai potrivite sunt cele cu textură mijlocie (luto-nisipoase, nisipo-lutoase) şi
permeabile. Astfel de soluri se încălzesc mai repede deoarece apele din
precipitaţiile de iarnă se infiltrează în timp scurt.

Sursa de apă – culturile de plante legumicole care sunt realizate pe principiul celor
super intensive cu mare densitate, au nevoie de cantităţi destul de mari de apă.
Pentru acest motiv sursa de apă trebuie să aibă un caracter permanent să acopere
consumul indiferent de perioada anului şi să fie corespunzătoare din punct de
vedere calitativ (se poate folosi apa din pânza freatică, din râuri, din captări de
izvoare cu debit permanent).

Protecţia contra vânturilor – în sezonul rece al anului vânturile pot îndepărta o

bună parte din căldura asigurată şi acumulată în solarii, periclitând menţinerea
culturilor legumicole mai cu seamă a acelora pretenţioase la căldură. Mai mult
vânturile sunt în măsură să provoace daune materiale prin sfâșierea sau
îndepărtarea foliei, situaţii care sunt echivalente adesea cu compromiterea
culturilor. În vederea evitării efectului negativ al vânturilor solariile se amplasează
la adăpostul construcţiilor existente sau li se creează perdele speciale de protecţie
din diferite materiale cu înălţimea de 2.5-3 m.

Construcția
Cultivarea legumelor în spații protejate se face în cadrul unor construcții relativ
simple ca solarii, sere, tunele acoperite cu material plastic unde plantele au un
microclimat îmbunătățit. In aceste microclimate create temperatura poate creşte
între 10 – 100 0C datorită efectului de seră creat, aceste sisteme de cultură fiind
utilizate pentru a obține producții și în afara sezonului. Selecția materialelor pentru
construcția microclimatului pentru cultivarea legumelor în spații protejate,
reprezintă unul din factorii cei mai importanți în realizarea unor sisteme durabile și
economice pentru culturile în spații protejate.

Pentru valorificarea optimă a condiţiilor ecologice din zonă şi a posibilităților

locale, la construirea solariilor este necesar să se parcurgă următoarele etape :

o alegerea suprafeței de teren pentru amplasare ;

o stabilirea dimensiunilor suprafeţelor de teren ;
o alegerea tipului de solar sau adăpost temporar ;
o întocmirea schemei de amplasare în teren în funcţie de punctele
cardinale ;
o nivelarea şi realizarea unei pante de cca. 0.2-0.3% ;
o stabilirea necesarului de materiale şi procurarea acestuia ;
o pregătirea de bază a terenului ;
o confecționarea solariilor sau a adăposturilor ;
o stabilirea măsurilor pentru folosirea intensivă a terenului.

Tehnologia generală a cultivării plantelor legumicole

în sere şi solarii
Pentru eşalonarea producţiei agricole, în scopul asigurării populaţiei cu legume
proaspete pe o perioadă cât mai îndelungată de timp a anului, în ţara noastră se
practică culturi de sere şi solarii pe suprafeţe tot mai apreciabile.

Tehnologia clasică este stabilită pentru realizarea a doua cicluri:

o     Ciclul I (iarnă - vară) – în intervalul 20 decembrie – 30 iunie

o     Ciclul II (vară - iarnă) – în intervalul 10 iulie – 15 decembrie

Aceste doua cicluri se practică când unitatea administrativă dispune de sere, solarii
cu sursă de căldură convenţională la parametrii normali, pentru perioadele reci ale
anului, asigurând regimul de temperatură la nivelul impus de fiecare specie.

În serele acoperite cu polietilenă cultivarea legumelor mai pretenţioase la căldură

(vinetele, ardeii, tomatele, castraveţii), se poate face la începutul lunii februarie, cu
peste 2 luni înaintea plantarii în solariile neîncălzite.
În toate cazurile este obligatoriu producerea răsadurilor în condiţii de sere încălzite
pentru ciclul I şi de sere neîncălzite pentru ciclul II. Datorită costurilor mari de
producţie serele trebuiesc utilizate cât mai raţional şi intensiv.

Pregătirea spaţiilor şi a solului pentru înființarea

culturilor
Eliminarea resturilor vegetale ale culturii anterioare, este o lucrare care se
efectuează după încheierea fiecărui ciclu de producţie. Aceste resturi se încarcă în
remorci, se transportă la platformele de depozitare, unde, după uscare se ard.

Fertilizarea de bază se realizează înaintea fiecărui ciclu de cultură cu îngrăşăminte

chimice, iar cu îngrășăminte organice, de preferat înaintea ciclului II când solul se
dezinfectează termic.

Mobilizarea solului reprezintă ansamblul de lucrări ce au drept scop  pregătirea

corespunzătoare a acestuia în vederea înfiinţării culturilor şi anume:

o săparea manuală se realizează sub registrele de încălzire şi la capetele

traveelor, unde nu se poate lucra cu mijloace mecanice
o subsolajul este lucrarea de afânare adancă a solului, la 40 – 50 cm, pentru a
distruge platforma luto – argiloasă ce se formează şi a folosirii cantitaţilor
mari de îngrăşăminte organice şi chimice. Se creează posibilitatea drenării
excesului de apă şi a creşterii mai viguroase a rădăcinilor plantelor, iar
printr-o aerisire corespunzatoare se intensifică activitatea microorganismelor
din sol.
o mobilizarea de bază a solului se face înaintea fiecarui ciclu de cultură, la o
adancime de 28-30 cm, mecanizat cu sape rotative.
o mărunțirea solului se realizează la o adancime de 15-17 cm, pentru a se
realiza un strat nutritiv cât mai afânat în vederea plantării.

Dezinfecţia solului şi a serei se face în scopul preîntâmpinării transmiterii bolilor şi

dăunătorilor de la un ciclu la altul.

o dezinfecţia solului poate fi realizată chimic sau termic; dezinfecţia termică

constă în folosirea aburului supra încălzit la 135-140 º C, pentru a realiza în
5-6 ore temperatura de 80 º C, la adâncimea de 30 cm în sol.
o solarizarea este un nou procedeu simplu şi economic de dezinfecţie constând
în acoperirea solului infestat, umectat în prealabil, cu o folie din material
plastic transparentă în perioada iulie-august.

Modelarea solului se face diferenţiat în funcţie de numărul de rânduri pe travee,

determinat de specie, hibrid şi sistemul de cultură.

Valoarea alimentară a legumelor

Gama deosebit de largă de substanţe organice şi minerale pe care o conţin
legumele, conferă valoare alimentară efectivă a acestei categorii de produse.
Astfel, unele produse legumicole se remarcă prin conţinutul lor superior în
substanţe proteice, altele prin conţinutul lor în zaharuri simple şi complexe, care le
asigură o valoare energetică ridicată. Deosebit de important este conţinutul
legumelor în vitamine şi săruri minerale care joacă un mare rol în echilibrul
fiziologic al organismului uman, determinând şi o valoare terapeutică a acestor
produse.

Valoarea alimentară a legumelor, se apreciază ca maximă atunci când acestea se

consumă în stare proaspăta. Dacă legumele nu se pretează la consumul în stare
proaspătă, se impune respectarea cu stricteţe a tuturor modalităților de prelucrare
pentru a menține valoarea alimentară ridicată a cestora. Valoarea alimentară şi
terapeutică a legumelor poate suferi modificări în funcţie de modul de folosire al
lor. În acest sens, este necesar să se ţină seama de faptul că în anumite condiţii de
utilizare se poate pierde o mare cantitate de vitamine, cel mai puternic afectat fiind
conţinutul în vitamina « C ». Astfel cantitatea de acid ascorbic liber, aflată în
frunze se poate pierde în proporţie de 90% sub acţiunea aerului şi a căldurii. Ca
urmare, frunzele vestejite nu mai conţin decât 10-15% din cantitatea iniţiala de
vitamina C.

Managementul activității de producție

In momentul luării deciziei de a produce legume în spații protejate ar trebui ținut
seama de doua aspecte importante care pot face diferența între o afacere profitabilă
si una falimentară: Unde va fi distribuită producția realizată și ce tipuri de legume
trebuie cultivate pentru a obține un profit cât mai mare pe unitatea de suprafață.

Prin faptul că legumele fac parte zilnic din raţia de alimentaţie a omului, fie în
stare proaspătă fie prelucrată, acestea capătă o importanta economică deosebită,
atât pentru producătorul cât şi pentru consumatorul de legume.

Producătorul, prin abordarea acestei îndeletniciri va desfășura o activitate

profitabilă a cărei importanţa economică, pentru obţinerea unor venituri stabile este
proporţională cu dimensiunea exploataţiilor sau cu nivelul tehnic asigurat. Ca
urmare, cultivatorul este interesat să producă sortimentul de legume cu cea mai
mare căutare pe piaţă care presupune şi obţinerea de preţuri de vânzare mai
ridicate. Cultivatorul este interesat să evolueze de la producerea legumelor în câmp
liber, la care în mod obişnuit oferta pe piaţă este mult mai mare şi în consecinţă
preţurile la produsele legumicole sunt mai reduse, către cultura protejată şi forţată a
legumelor. Prin aceste metode de cultură se pot obţine producţii şi în afara
sezonului natural optim pentru plantele legumicole, desigur pe baza unor investiţii
în mijloacele de producţie adecvate şi a practicării unor tehnologii specifice.

Consumatorul de legume are interese aparent opuse producătorului, primul dorind

să dispună de o gama largă de legume şi de cantități suficiente în tot cursul anului,
dar la preţuri cât mai reduse, astfel cheltuielile efectuate pentru procurarea
legumelor să nu îi dezechilibreze bugetul său, al doilea să realizeze un venit cât
mai mare, mai ales în extrasezon, pentru a-şi acoperi cheltuielile şi a realiza
profitul necesar dezvoltării şi creşterii propriului nivel de trai.