Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020

Obiectiv Tematic 9. Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare
Axa Prioritară 6. Educaţie şi competenţe
Prioritatea de investiții: 10.ii. ”Îmbunătățirea calității și eficienței și accesul la învățământul terțiar și a celui echivalent în
vederea creșterii participării și a nivelului de educație, în special pentru grupurile defavorizate”
Obiective specifice: (O.S.) 6.7, 6.9, 6.10.
Numărul de identificare al Contractului: POCU/379/6/21/124388
Titlul proiectului: “MĂSURI ACTIVE PENTRU CREȘTEREA PARTICIPĂRII LA ÎNVĂȚĂMÂNTUL TERȚIAR
ANTREPRENORIAL A STUDENȚILOR DIN MEDII DEFAVORIZATE Antre_S”
Beneficiar: Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară ”Ion Ionescu de la Brad” Iași
Parteneri: P1 - Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timişoara; P2
– Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi

Livrabil 2 – Program antreprenorial. Tema ”Inițierea unei afaceri, documentația de

afaceri, etica în afaceri”

SA.2.7 - Propunerea, dezvoltarea și evaluarea unui program antreprenorial

complementar la 3 universități cu obiective și tematici specifice specializărilor de
licență dezvoltate cu metode inovative de tipul tutoriat-ului, coaching, simularea
ocupațională, comunități on-line etc.

1. Aspecte privind mediul de afaceri

Mediul de afaceri este principala componentă care defineşte comportamentul antreprenorial.
Antreprenorul este în concepţia lui Max Weber (Weber M., 1993) un individ caracterizat prin
definirea pozitivă a situaţiei, cu o mare capacitate de acceptare a riscului şi o valorizare înaltă a
muncii.
Într-un mediu economic de reformă a fi antreprenor este, aşa cum afirma Dumitru Sandu (Sandu
D., 1999) în lucrarea „Spaţiul social al tranziţiei ”, o inovaţie socială pe de o parte, şi o reacţie de
răspuns adaptativ la provocările mediului, pe de altă parte.
Caracterul novator al manifestărilor antreprenoriale provine din necesitatea de a învăţa un rol
social nou şi, mai mult, asumarea acestui rol se produce în condiţiile unui mediu economic de
afaceri nefavorabil. Asumarea unui comportament antreprenorial poate fi considerată, în aceste
condiţii, un răspuns activ la ineditele provocări ale mediului prin adoptarea unei noi strategii

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
economice pentru supravieţuire sau succes. Regulile de comportament sunt ghidate de învăţarea
unor răspunsuri adaptative la un mediu de afaceri dat.
Marile provocări ale mediului de afaceri dau naştere unor răspunsuri antreprenoriale particulare.
Astfel, cele mai mari patru dificultăţi cărora antreprenorii sunt nevoiţi să le răspundă se
încadrează în matricea următoare:
 instabilitate economică, legislativă şi instituţională generată de desele modificări ale
prevederilor legale care reglementează mediul de afaceri şi de marea mobilitate în crearea şi
eliminarea unor instituţii, în învestirea şi restricţionarea atribuţiilor acestora. Răspunsul
antreprenoriatului se concretizează în valorizarea înaltă a prudenţei şi scăderea toleranţei la risc ca
reacţii adaptative le definirea negativă a mediului;
 cererea solvabilă mică, rezultată din accentuarea sărăciei, limitează oportunităţile de afaceri
şi posibilităţile de expansiune ale firmelor, fapt ce obstrucţionează structurarea pieţelor
concurenţiale;
 corupţia, care tinde să acapareze toate structurile şi instituţiile reprezentative ale statului,
erodează continuu încrederea instituţională generând o formă particulară a strategiei de
supravieţuire având la bază rezolvarea problemelor care ar cădea în sarcina acestor instituţii pe căi
aflate în afara sistemului legal acceptabil;
 existenţa unor diferenţe regionale semnificative privind oportunităţile de afaceri
acţionează fie drept catalizator, fie ca obstacol în dinamica afacerilor, favorizând performanţele
firmelor care operează în regiunile dezvoltate din punct de vedere economic şi care generează
fluxuri de piaţă frecvente şi deci venituri mai mari pentru toţi actorii economici.
Prin urmare, răspunsurile antreprenoriatului la provocările mediului de afaceri se reflectă în
procesul de apariţie şi dezvoltare a IMM-urilor, de modul în care întreprinzătorii reuşesc să
valorifice oportunităţile oferite de mediul economic (Ghenea M., 2011).
Evoluţia sistemelor financiare şi a caracteristicilor actuale ale acestora exercită influenţe asupra
comportamentului agenţilor economici şi în mod deosebit asupra posibilităţilor de finanţare a
firmei.
Procesul evolutiv al sistemelor financiare este deosebit de lung, putându-se localiza originile sale în
timpurile de început ale apariţiei şi dezvoltării economiilor de tip monetar. Adevăratele structuri
financiare care presupun delimitarea clară a agenţilor cu disponibilităţi de finanţare de agenţii care
au nevoie de finanţare, au apărut în Europa la începutul secolului al XIX-lea (Vasile I., 2010).
Apariţia şi dezvoltarea instituţiilor financiare nebancare şi în paralel a activelor financiare a permis
mobilizarea micilor economii şi canalizarea lor spre curente mari de investiţii, îndeosebi pe termen
mediu şi lung. Acest proces de intermediere facilitează atât lărgirea cercului de ofertare cât şi

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
concentrarea rezervelor financiare creând astfel posibilităţi mai largi şi mai diversificate de
finanţare (Hristea Anca Maria, 2015).
Managementul financiar al întreprinderii este în permanenţă dominat de mediul financiar în care
întreprinderea îşi desfăşoară activitatea. Pentru cunoaşterea influenţelor directe sau indirecte
asupra comportamentului financiar al întreprinderii este nevoie de o analiză a mediului financiar
global pornind de la identificarea componentelor acestui sistem financiar şi de la analiza
caracteristicilor principale ale structurii financiare globale.
În general, sistemele financiare sunt definite de următoarele caracteristici (Goșa V.,
2005):
1 - ansamblul instrumentelor care servesc ca suport al operaţiunilor financiare (instrumente de
decontare, de constituire a economiilor, de finanţare şi acoperire a riscurilor financiare);
2 - natura şi diversitatea instituţiilor financiare care participă la crearea, conservarea şi punerea în
circulaţie a activelor financiare (diversitatea acestor instituţii, nivelul lor de specializare, influenţa
lor asupra comportamentului agenţilor economici etc.);
3 - raporturile dintre diferite tipuri de active financiare şi fluxurile tranzacţiilor pe care le generează
(emisiuni noi, tranzacţii pe pieţe secundare etc.).
O structură financiară puţin diversificată oferă o paleta îngustă a mecanismelor de finanţare
comparativ cu un sistem financiar diversificat care dispunând de instrumente şi instituţii
numeroase oferă o paletă largă a posibilităţilor de finanţare cu tehnici multiple şi complexe care
solicită un comportament adecvat al managementului financiar din întreprinderi indiferent de
obiectul lor de activitate.
În esenţă, evoluţia sistemelor financiare a determinat şi evoluţia modalităţilor de finanţare a
întreprinderii, de la un regim de autofinanţare la sistemul finanţării directe (fără intermediari) şi
apoi la sistemul intermedierii financiare. Practic aceste trei modalităţi de finanţare reflectă tocmai
evoluţia de ansamblu a sistemelor financiare.
Autofinanţarea constituie procesul caracteristic întreprinderilor care au un echilibru
între resurse şi cheltuielile lor imediate şi viitoare, ceea ce le permite să-şi acopere
singure nevoile de finanţare, fiind independente de finanţarea externă.
Finanţarea externă directă presupune stabilirea unui contact direct între agenţii cu excedent de
finanţare şi agenţii cu deficit de finanţare, fără a interveni vreun intermediar. Este tipul
împrumuturilor obligatare sau a emiterii de acţiuni noi, dar şi a emisiunii de bonuri sau bilete de
trezorerie şi certificate de depozit. Schematic, acest procedeu se poate prezenta astfel:

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
Figura 1. Finanţarea externă directă
Pentru realizarea operaţiunilor de finanţare directă există pieţe financiare cu grade diferite de
organizare de la o ţară la alta. În unele ţări există instituţii specializate, a căror funcţionare este
reglată de un ansamblu de reguli juridice şi tehnice, în special acolo unde există o piaţă bursieră
activă, puternic consolidată care se constituie de fapt în esenţa pieţei financiare. În alte ţări
finanţarea directă se derulează pe o piaţă financiară neinstituţionalizată, care reprezintă de fapt o
fază incipientă, premergătoare a bursei de valori mobiliare.
Finanţarea externă prin intermediari presupune existenţa unui intermediar (interpus) specializat în
colectarea economiilor şi acordarea de credite. În funcţie de calitatea interpusului determinată de
operaţiunile pe care acesta şi le asumă, finanţarea externă se prezintă în două forme:
a) finanţarea externă prin intermediari nefinanciari

Figura 2. Finanţarea externă prin intermediari nefinanciari

În acest caz agentul economic cu nevoie de finanţare vinde titlurile mobiliare emise (acţiunile şi
obligaţiunile) către intermediar care le revinde către investitori. Este o intermediere simplă pe
piaţa primară, fără modificarea titlurilor, derulată pe bază contractuală, care obligă intermediarul la
colectarea fondurilor şi virarea acestora către emitent.

b) finanţarea externă prin intermediari financiari

Figura 3. Finanţarea externă prin intermediari financiari

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
În acest caz intermediarul financiar colectează fonduri de la investitori (persoane fizice sau
juridice) pe baza unor titluri numite secundare, emise de el, cum ar fi certificatul de depozit sau
certificatul de investitor, cu care cumpără titluri mobiliare primare emise de agenţii economici care
au nevoie de finanţare.
Se constată că în această situaţie se produce mai mult decât un simplu transfer de fonduri dintre
investitori şi emitentul valorilor mobiliare primare, deoarece intermediarii financiari creează
produse financiare noi şi favorizează mobilizarea unui volum mare de economii de la populaţie sau
alţi agenţi economici cu disponibilităţi financiare. Intermediarii financiari sunt instituţii specializate,
care oferă posibilitate investitorilor să-şi fructifice economiile cu câştiguri, în general, mai mari
decât dobânzile bancare oferite în cazul constituirii de depozite bancare la termen.
Dezvoltarea “economiilor de intermediere financiară” a permis atingerea unui stadiu superior,
caracteristic pieţelor de capital, unde se utilizează o multitudine de active financiare, care sunt
forme ale ofertei instituţionalizate venită din partea intermediarilor financiari, dar şi active
financiare reprezentate de titlurile primare emise de întreprinderi şi alte entităţi nefinanciare.
De menţionat este şi faptul că există o strânsă legătură între evoluţia sistemului economic general
şi evoluţia sistemelor financiare. Ţările dezvoltate economic dispun de un sistem financiar superior,
dezvoltat atât cantitativ cât şi calitativ, comparativ cu ţările în curs de dezvoltare care nu dispun
decât de o structură financiară restrânsă, dominată de operaţiuni monetare specifice activităţilor
băncilor comerciale şi a băncii centrale. În acest ultim caz preocuparea managementului financiar
al firmelor este dominat îndeosebi de gestionarea încasărilor şi plăţilor şi în primul rând de evitarea
riscului de neîncasare a creanţelor.
Pieţele de capital funcţionale în sistemele financiare dezvoltate oferă posibilitatea firmelor să îşi
asigure finanţarea externă atât în ceea ce priveşte finanţarea pe termen scurt cât şi finanţarea pe
termen mediu şi lung, beneficiind de o paletă largă a instrumentelor financiare. Aceste posibilităţi
sunt fructificate preponderent de firmele mari şi mai puţin de cele de dimensiuni mici sau mijlocii
care rămân, în general, cantonate în sfera pieţei monetare (Mihai I., 2015).

2. Întreprinderile micro, mici și mijlocii. Clasificare și caracteristici

Întreprinderile micro, mici şi mijlocii (IMM) joacă un rol esenţial în economia unei ţări. Ele
reprezintă o sursă de abilităţi antreprenoriale, inovare şi contribuie într-o mare măsură la
realizarea Produsului Intern Brut şi angajează o mare parte din forţa de muncă (Grigore Ana-
Maria,2012).

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
„Categoria Întreprinderilor Micro, Mici şi Mijlocii (IMM) este formată din întreprinderi care
angajează mai puţin de 250 de persoane şi care au o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 de
milioane de euro şi/sau deţin active totale de până la 43 de milioane de euro ” (Fragment din
Articolul 2 al anexei din Recomandarea 361/2003/CE).
Actul normativ naţional care stabileşte criteriile de definire a microîntreprinderilor şi a
întreprinderilor mici şi mijlocii, în concordanţă cu reglementările europene în materie, este
Ordonanţa nr. 27 din 26.01.2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004 privind
stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii.
Potrivit noilor reglementări, întreprinderile mici şi mijlocii se clasifică în funcţie de numărul mediu
de salariaţi, cifra de afaceri anuală netă sau activele totale pe care le deţin, în următoarele
categorii:
a) microîntreprinderi - au până la 9 salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau
deţin active totale de până la 2 milioane euro, echivalent în lei;
b) întreprinderi mici - au între 10 şi 49 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă
sau deţin active totale de până la 10 milioane euro, echivalent în lei;
c) întreprinderi mijlocii - au între 50 şi 249 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală
netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau deţin active totale care nu depăşesc
echivalentul în lei a 43 milioane euro.

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
Figura 4. Clasificarea IMM-urilor

În clasificarea IMM-urilor respectarea pragului referitor la numărul mediu de salariaţi este o

condiţie obligatorie. Pentru celelalte două criterii şi anume, valoarea cifrei de afaceri şi valoarea
activelor totale, un IMM poate alege între a respecta fie pragul referitor la cifra de afaceri dintr-un
an, fie cel referitor la activele totale. Nu este necesară satisfacerea ambelor criterii şi se poate
depăşi unul dintre ele fără pierderea statutului de IMM.
Noua definiţie oferă această alegere deoarece, prin natura lor, întreprinderile din sectorul de
comerţ şi distribuţie, au cifre de afaceri mai mari decât cele din producţie. Oferirea posibilităţii de a
alege între acest criteriu şi cel al activelor totale, care indică bonitatea unei întreprinderi, asigură
IMM-urilor angajate în diferite tipuri de activităţi economice un tratament egal.

Înfiinţarea unei firme este, pentru majoritatea antreprenorilor, primul pas în mediul de afaceri. Cea
mai răspândită formă de organizare a firmelor este SRL-ul (Societatea cu răspundere
limitată), aceasta fiind una dintre cele mai sigure variante de organizare pentru asociaţi.
Siguranţa în cazul societăţilor tip SRL este dată de faptul că asociaţii (persoane fizice) unei astfel
de firme vor fi răspunzători în caz de insolvenţă doar cu patrimoniul firmei şi capitalul social pe

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
care l-au adus în firmă. Numărul de asociaţi este limitat la 50, însă este permis ca o persoană
fizică sau juridică să fie asociat unic într-un SRL.
Mai mult, versatilitatea acestui tip de formă juridică presupune existenţa unor formule prin
care statul poate acorda anumite facilităţi fiscale. Dacă SRL-ul înfiinţat are venituri de sub 65000
euro pe an, el va fi încadrat în categoria microîntreprinderilor, beneficiind de înlocuirea
impozitului pe profit de 16% cu un impozit pe venit de 3%.
În cazul în care asociatul/asociaţii nu a mai deţinut vreodată acţiuni sau părţi sociale în cadrul unei
firme din spaţiul european, acesta/aceştia au dreptul de a înfiinţa un SRL-D (SRL debutant).
Această opţiune prezintă anumite avantaje, cum ar fi: 
- înfiinţare gratuită (de fapt este vorba de o amânare a cheltuielilor de înființare a firmei timp de
trei ani, perioadă după care trebuie făcută, contra cost, o mențiune la registrul comerțului de
schimbare a statutului firmei din SRL-D în SRL);
- finanţare de maxim 10.000 euro nerambursabili (cu participarea unei cofinanțări a proiectului de
afaceri din partea beneficiarului în cuantum de 50%, restul de 50%, în sumă de maxim 10.00 de
euro, fiind sprijin nerambursabil);
- scutire de la plata contribuțiilor de pensie din partea angajatorului pentru maxim patru angajaţi,
pe perioadă nedeterminată. Momentan angajatorul plătește la stat un CAS de 15,8% din salariul
brut al salariatului, așa că această scutire nu este de neglijat. Scutirea se acordă pentru un nivel
de salarizare mediu brut pe economie.
- garantarea în proporţie de 80% a unui credit până la 100.000 de euro.
Există şi o serie de obligaţii pe care le are un SRL-D, dintre care obligativitatea reinvestirii a 50%
din profit şi menţinerea a cel puţin a doi angajaţi pe o perioadă de trei ani (în cazul obţinerii
finanţării). Altfel, o societate tip SRL-D poate fi administrată ca orice SRL.
În continuare trecem în revistă care sunt etapele înfiinţării unui SRL şi care sunt actele necesare
pentru înfiinţarea unei firme. Aceşti paşi sunt similari inclusiv pentru înfiinţarea unei societăţi
comerciale SRL-D.
Modalitatea de deschidere a unui SRL este reglementată prin Legea 31/1990 şi se constituie în 4
paşi obligatorii: constituirea dosarului de înfiinţare, depunerea dosarului la Registrul Comerţului,
şedinţa de judecată, ridicarea actelor firmei.
Cu toate acestea, înaintea acestor etape, solicitantul trebuie să mai parcurgă câţiva paşi: stabilirea
obiectului de activitate al firmei, în conformitate cu clasificarea din codul CAEN, alegerea formei
juridice (SRL, SRL-D), verificarea disponibilităţii numelui dorit şi rezervarea sa la Registrul
Comerțului, stabilirea sediului social, încheierea actului constitutiv, depunerea capitalului social la o
bancă (minimum 200 lei).

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
Etapa 1: Constituirea dosarului de înfiinţare
Dosarul de înfiinţare cuprinde o serie de acte necesare pentru înfiinţarea firmei. Acesta va ajunge
în şedinţa de judecată, prin urmare trebuie îndeplinite anumite condiţii stricte de conţinut şi formă
ale documentelor, pentru a evita respingerea sau amânarea dosarului. Este recomandat ca o parte
dintre aceste acte să fie redactate de către specialişti.
Actele necesare de înfiinţare a unui SRL sunt:
 Copie după B.I./ C.I./ Paşaport al asociatului/asociaţilor;
 Copie după B.I./ C.I./ Paşaport al administratorului/administratorilor;
 Copia după contractul de spaţiu al viitorului sediu social (cu datele de identificare ale
proprietarilor) şi, dacă este cazul, al spaţiului unde va fi punctul de lucru;
 Rezervarea de denumire a firmei;
 Contractul de comodat care acordă dreptul de folosinţă al spaţiului sediului social;
 Acordul asociaţiei de proprietari/locatari şi acordul vecinilor ai căror pereţi se învecinează cu
sediul social, în cazul în care acesta se află într-un imobil de locuinţe colective;
 Actul Constitutiv al firmei;
 Declaraţia de asociat sau de asociat unic, autentificată la notarul public;
 Specimenul de semnătură al asociatului/asociaţilor;
 Dovada depunerii capitalului social, pentru care banca va întocmi un dosar separat;
 Cererea de înfiinţare a firmei;
 Anexa privind înregistrarea fiscală a firmei;
 Declaraţia pentru obţinerea autorizaţiilor.

Etapa 2: Depunerea actelor la Registrul Comerţului

Dosarul alcătuit în prima etapă se va depune la Registrul Comerţului, în vederea remedierii
eventualelor nereguli înainte de a ajunge în faţa instanţei şi pentru a primi un bon de înregistrare.
În această etapă se vor plăti taxele de registru, eliberându-se foaia de calcul şi chitanţa aferentă
taxei. Acestea din urmă se depun la Registratură.

Etapa 3: Şedinţa de judecată

Şedinţa de judecată se desfăşoară tot la Registrul Comerţului în raza căruia se află sediul social al
firmei. Aceasta va fi programată după depunerea dosarului, iar solicitantul se va prezenta conform
bonului de înregistrare primit.

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
Există posibilitatea, în cazul în care există anumite complicaţii în dosar, ca solicitantul să fie nevoit
să îşi susţină cauza în faţa judecătorului. O eventuală amânare poate dura între două şi cinci
săptămâni.

Etapa 4: Ridicarea dosarului

Dosarul final va fi ridicat tot de la Registrul Comerţului, de la Biroul Eliberări. În baza legii 31/1990,
termenul de desfăşurare a procedurilor de la Registrul Comerţului este de 3-5 zile lucrătoare de la
aprobarea dosarului în şedinţa de judecată.

4. Etica în afaceri
De multe ori definiţiile formale au efectul nedorit de a face ca sensul (aparent) clar al unor termeni
să devină obscur. La prima vedere, este uşor de înţeles că „etica în afaceri” este un domeniu care
urmăreşte să clarifice problemele de natură morală ce se ridică în mod curent în activitatea
agenţilor economici dintr-o societate capitalistă. Este clar, ce-i drept, însă foarte aproximativ. Să
vedem în ce măsură un plus de precizie ne ajută să înţelegem mai bine ce este etica în afaceri.
R. T. De George, unul dintre autorii cei mai proeminenţi în acest domeniu, defineşte etica în
afaceri drept „perspectiva etică, fie implicită în comportament, fie enunţată explicit, a unei
companii sau a unui individ ce face afaceri” . Comportamentul şi declaraţiile pot, fireşte, să se
contrazică, astfel încât despre o corporaţie se poate spune uneori că, deşi afişează un credo etic
pus, chipurile, în serviciul comunităţii, daunele teribile provocate mediului înconjurător arată care îi
sunt adevăratele convingeri (De George, 1990). Fără a fi prea siguri dacă am înţeles bine, De
George situează etica în afaceri la nivelul unei simple descrieri a ceea ce declară şi face efectiv un
agent economic, în raport cu anumite considerente etice.
P. V. Lewis e de altă părere. El defineşte etica în afaceri drept „acel set de principii sau argumente
care ar trebui să guverneze conduita în afaceri, la nivel individual sau colectiv” . Dacă suntem de
acord că există numeroase lucruri pe care oamenii de afaceri nu ar trebui să le facă, etica în
afaceri în acest al doilea sens se referă la ceea ce oamenii ar trebui să facă în afaceri (Lewis,
1985). Cu sentimentul că totul devine din ce în ce mai derutant, notăm că, după Lewis, etica în
afaceri îşi delimitează problematica la nivelul normelor de comportament moral care indică
agenţilor economici ce trebuie şi ce nu trebuie să facă în activitatea lor specifică.
Din punct de vedere al afacerilor, o abordare etică poate oferi beneficii semnificative,
precum:
atragerea de noi clienți care împărtășesc aceleași valori,

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
atragerea partenerilor de afaceri sau a investitorilor
și, nu în ultimul rând, atragerea și menținerea unor angajați dedicați și loiali.
De asemenea, există și partea morală a subiectului, care dictează anumite
conduite aplicabile nu doar în viața de zi cu zi, ci și în mediul corporate. Toate acestea
creează busola morală care ghidează fiecare activitate desfășurată.
Există câteva companii la nivel mondial care se mândresc cu abordarea pe care o au în ceea ce
privește etica și care ar trebui sa reprezinte modele reale de urmat pentru fiecare manager.
Acestea sunt companii în care etica nu este privită doar ca un set de reguli de comportament
impuse, ci este o stare de spirit asumată, pentru fiecare angajat în parte. Sunt exemple de bune
practici care vor rezista de-a lungul timpului și care vor poziționa companiile respective ca lideri
etici în domeniile în care activează.
In fiecare an este publicat un top al celor mai etice companii din lume, iar revistele de afaceri sunt
foarte interesate de aceasta temă. Spre exemplu, cele mai recente topuri clasează
Marks&Spencer, Swiss Re, John Lewis sau BBC, drept lideri în acest domeniu. Etica este un subiect
adesea dezbătut și în domeniul construcțiilor - de exemplu, Skanska este recunoscută drept unul
dintre liderii industriei, având ambiția de a se clasa pe primul loc la acest capitol.
O abordare etic ar trebui să pornească de la cel mai înalt nivel al management-ului companiei, să
fie direcționată către angajați și susținută de partenerii de afaceri. Au existat chiar cazuri
binecunoscute în care s-au creat sau atras noi oportunități de business datorită abordării etice ale
furnizorului. In multe cazuri, companiile creează manuale de etică în care sunt declarate în mod
clar valorile și convingerile pe care le respectă. De exemplu, acestea se angajează să acționeze în
mod etic și la un nivel înalt de integritate, să respecte legile internaționale pentru drepturile
omului, cât și legile naționale ale țărilor în care își desfășoară activitatea.
Aceste companii organizează training-uri și programe personalizate care ajută angajații și, uneori,
chiar și partenerii și clienții, să înțeleagă mai bine ce înseamnă cu adevărat un comportament etic,
ce ar trebui sau nu ar trebui făcut și care sunt valorile de bază ale companiei. Aceste tipuri de
cursuri sunt menite să faciliteze crearea unei culturi organizaționale deschise, cât și pregătirea
necesară pentru a rezolva problemele inerente împreună și deprinderea angajaților cu un anumit
mod de gândire.
Comportamentul etic nu este realizat prin ceea ce publică o companie pe site-ul său, ci prin
acțiunile din fiecare zi ale fiecărui angajat. În plus, angajații se confruntă în mod frecvent cu
probleme sau dileme etice în viața de zi cu zi și rareori situația este albă sau neagră, putând exista
mai multe soluții „corecte”. Într-un mediu de lucru potrivit, angajații pot discuta deschis pentru a

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
găsi cele mai bune soluții. Acest mediu este creat de lideri dedicați, care servesc drept modele și
încurajează deschiderea și transparența.
Angajații trebuie să gândească în mod etic pentru a lua cele mai bune decizii. Astfel de lucruri nu
se întâmplă peste noapte, însă adevărul este că etica și integritatea stau la baza oricărui succes de
lungă durată.

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020