TEHNOLOGIA PRODUSELOR

HORTICOLE

TEMĂ DE CASĂ
PRINCIPALELE TIPURI DE DEPOZITE FOLOSITE PENTRU
PĂSTRAREA ÎN STARE PROASPĂTĂ A PRODUSELOR
HORTICOLE

CUPRINS

1
1. Introducere 3
2. Principalele tipuri de depozitare 4
2.1. Depozitele cu ventilaţie naturală 5
2.2. Depozitele cu ventilaţie mecanizată 5
2.3. Şanţuri şi silozuri 6
2.4. Depozitele frigorifice cu atmosferă controlată 7
2.5. Depozitele frigorifice cu atmosferă normal 8

6. Concluzii 9
8. Bibliografie 10

2
 1. Introducere

Tehnologia valorificării produselor horticole studiază preluarea şi păstrarea în stare

proaspătă a legumelor, fructelor precum şi a altor produse similare. Tehnologiile de valorificare
au un caracter specific şi se desfăşoară în continuarea tehnologiilor de producţie horticole, din
momentul recoltării.

Termenul de valorificare în sensul utilizat de autorii citaţi, s-a folosit din perioada
antebelică, este bine definit în Marea Enciclopedie Agricolă vol.V (1943): ''valorificarea
înseamnă grija pe care producătorii şi vânzătorii trebuie s-o aibă în felul cum îşi prezintă şi
predau mărfurile lor, cele mai multe având nevoie de o îngrijire specială de la recoltare până la
predare, nu numai în ce priveşte conţinutul lor intrinsec, dar şi în modul de conservare, ambalaj,
transport etc."

3
 2. Principalele tipuri de depozitare

Clasificarea depozitelor (Burzo, I. şi colab.,1984) se face după 6 criterii:

 După natura produselor horticole depozitate, distingem:
a) depozite specializate pentru un singur produs (ex. cartofi);
b) depozite specializate pentru o grupă de produse (ex. fructe);
c) depozite universale.
 După amenajările tipice unui anumit tip de manipulare-depozitare se cunosc:
a) depozite pentru produse în vrac;
b) depozite pentru produse ambalate;
c) depozite mixte.
 După înălţimea utilă de depozitare a celulelor, există:
a) depozite cu celule de înălţime utilă mică- sub 3 m;
b) depozite cu celule de înălţime medie- înălţime utilă între 3 m şi 6 m;
c) depozite cu celule de înălţime mare, înălţime utilă peste 6 m, care se pretează la
depozitarea paletizată.
 După capacitatea de păstrare, se consideră:
a) depozite mici, până la 100 t;
b) depozite mijlocii, până la 5.000 t;
c) depozite mari, între 5.000 şi 10.000 t;
d) depozite foarte mari, cu o capacitate de peste 10.000 t (20-30.000 t).
 După poziţia faţă de nivelul solului, există:
a) depozite îngropate;
b) depozite la nivelul solului, care trebuie dotate cu mijloace de ridicare sau de coborâre a
produselor la nivelul mijloacelor de transport;
c) depozite cu rampă, au palierul de primire/expediţie la nivelul mijloacelor de transport.
 După natura construcţiei şi a dotărilor, pot fi:
a) depozite deschise, unde produsele se păstrează pe platforme neacoperite
(macrosilozuri, silozuri, şanţuri);

4
 b) depozite semideschise, unde platforma de depozitare este protejată contra
precipitaţiilor şi a acţiunii razelor solare (şoproane deschise);
c) depozite închise acoperite şi delimitate de pereţi.
Depozitele închise, cu funcţii utilitare se clasifică în:
 depozite neutilate, cu ventilaţie naturală;
 depozite cu ventilaţie mecanică;
 depozite frigorifice;
 depozite cu atmosferă controlată;
 depozite mixte.

2.1. Depozitele cu ventilaţie naturală

Depozitele cu ventilaţie naturală specializate pentru păstrarea fructelor seminţoase sunt
construite la suprafaţa solului sau semiîngropate, au orientarea N-S şi au dimensiunile 25 x 50 m,
capacitatea lor de păstrare fiind între 200 şi 500 t.
Ventilaţia naturală este favorizată de o cameră de aer (un spaţiu liber de 1,8-3,0 m existent
sub cellule). Pardoseala este făcută din grinzi de beton sau lemn, distanţate la 2-3 cm. În camera
de aer intră aerul exterior, spaţiile aflate la nivelul solului, de-a lungul celor doi pereţi lungi. Prin
spaţiile din pardoseală, aerul urcă în celulă la o temperatură mai mare decât temperatura
exterioară. Vaporii de apă în exces, etilena şi dioxidul de carbon sunt astfel îndepărtate.
Manipularea se execută manual, iar încărcătura recomandată este de maximum 100-130 kg/m2.
Astfel de depozite sunt funcţionale pentru cantine, gospodării individuale, iar în anii cu recolte
foarte bogate sunt folosite şi de unităţi mari, când spaţiile moderne sunt pline.

2.2. Depozitele cu ventilaţie mecanizată

Tipul "Voineşti"
A fost printre primele tipuri construite, care erau similare depozitelor cu circulaţie naturală,
dar prevăzute cu ventilatoare electrice la tavan. Ele realizau o circulaţie a aerului forţată de
15.000 m3 /h.
Depozitele de mare capacitate specializate pentru păstrarea cartofilor
Sunt construcţii de beton aflate la suprafaţa solului. Pereţii sunt izolaţi termic, iar acoperişul
are atât termo cât şi hidroizolaţie. Celulele de păstrare a cartofilor de consum,(între 6 şi 10), au

5
dimensiuni mari (288-432 m2) şi înălţime mare. Uşile de acces sunt de tip glisant. În sala de
condiţionare se afla benzile transportoare care aduc tuberculii de la buncărele de descărcare,
făcând legătura cu benzile elevatoare din celule. Sistemul de ventilaţie a unei celule este alcătuit
din camera ventilatoarelor cu ventilatoarele, canalele de ventilaţie şi canalele de evacuare.
Camera ventilatoarelor este construită individual sau este comună cu celula, fiind despărţită de
aceasta printr-un perete pe capăt. Ventilatorul este montat la bază şi are rolul de a aspira aerul şi
de a-l refula cu un debit de 60-100 m3 /h către canalele de ventilaţie.
Ventilaţia activă prin pardoseală la parametrii menţionaţi este destinată unui produs depozitat
în vrac, cu grosimea de 4,5-5,4m. Dată fiind înălţimea tavanului de 7,2 m, se preferă în
numeroase situaţii depozitarea paletizată, pentru prevenirea unor inconveniente care se manifestă
în vrac. În zonele afectate sau neaerisite se formează focare de infecţie, descompunere şi
încingere.

2.3. Şanţuri şi silozuri

Acestea sunt adăposturi care servesc la păstrarea unor produse rezistente cum ar fi cartofi,
legume rădăcinoase, varză, gulii etc. Se construiesc uşor şi fără investiţii, dar sunt şi dezavantaje,
legate de încărcătura redusă la unitatea de suprafaţă şi dependenţa de starea vremii,
productivitatea muncii scăzută etc.

Diferenţa între şanţuri şi silozuri constă în modul de aerisire şi zona climatică unde se
recomandă. Şanţurile sunt specifice zonelor reci, unde temperaturile scăzute ajută la păstrarea
produselor la o oarecare adâncime, sau protejarea cu un strat mai gros de paie şi pământ.
Silozurile se construiesc în zone mai calde, se folosesc la o gamă mai largă de produse. Din acest
motiv, ele se construiesc din materiale uneori diferite şi dispun de coşuri de aerisire în mai multe
sisteme, cu sau fără canal de aerisire. Pentru climat moderat se amenajează la suprafaţă sau până
la 20 cm adâncime, având lăţimea de 1,5m şi lungimea de 20-22m. Coşurile de ventilaţie de 2-
2,5m, confecţionate din scânduri şi şipci, au secţiune pătrată, cu latura de 12-15cm. Canalul de
fund are lăţimea şi adâncimea de 20-30cm, fiind acoperit cu grătare şi având un coş de ventilaţie
la fiecare 2 metri. Pentru climat rece adâncimea este de 50cm, iar ventilaţia este asigurată prin
legături de coceni desfrunzite sau de tulpini de floarea soarelui, cu diametru de 15-20cm şi
lungimea de 60cm, iar canalul de fund lipseşte. (Gherghi, A. şi colab., 1981).

6
 Sanţurile (silozurile adânci fără aerisire) au lăţimea de 50-60cm şi adâncimea de 60- 70cm,
iar lungimea de numai 15-20m. Ele sunt recomandate pentru climat foarte rece.

Însilozarea în brazdă este specifică morcovilor. Brazdele adânci de 20-25 cm şi late până la
2m. Morcovii se aşază vertical, cu coletul la 5-8cm sub nivelul solului. Deasupra se acoperă cu
pamânt până la 10cm peste nivelul solului.

Însilozarea prin stratificare se face în şanţuri mai adânci (50-70cm), late de 0,8-1,2m şi lungi
de 10-15m. Pe fund se aşează 4-5cm amestec de pământ cu nisip (minimum 20%), apoi un rând
de rădăcini una lângă alta. Deasupra se adaugă alt strat de amestec de 2-3cm, care să pătrundă
bine între ele şi să le acopere. Urmează alt strat de rădăcini şi se continuă până la umplerea
şanţului. Deasupra se protejează cu pământ şi paie, în mod similar unui siloz fără aerisire (şanţ).

Însilozarea în vrac a rădăcinoaselor necesită şanţuri late la bază de 50cm, iar la suprafaţă de
75cm, adânci de 30-40cm şi lungi de 12-20m. Specificul păstrării verzei de căpăţână în silozuri
de suprafaţă sau semiîngropate la 20- 30cm. Silozul se acoperă lateral cu 10-15cm de paie,
lăsând coama descoperită pentru zvântare şi acoperind-o cu folie de PE doar când plouă.
Acoperirea definitivă se face la venirea temperaturilor negative. Când temperatura scade în
continuare stratul de paie acoperitor se îngroaşă dar nu se adaugă pământ.

2.4. Depozitele frigorifice cu atmosferă controlată

Sunt spaţiile cele mai moderne de păstrare, unde legumele şi fructele se pastreză cel mai
bine, dar şi cele mai costisitoare, dotarea şi aparatura lor au nevoie de o întreţinere de înaltă
calificare.
Soluţiilor constructive adoptate pentru termo- şi hidroizolarea celulelor frigorifice, li se
adaugă aici impermeabilizarea şi etanşeizarea cea mai perfectă, în măsură să menţină o
compoziţie atmosferică diferită de cea normală. Celulele au o capacitate maximă de 300-400 t.
Impermeabilizarea la gaze se execută pereţilor, tavanului şi pardoselii. Etanşeizarea între plăci şi
elementele de construcţie se realizează cu bitum, chituri, mastic, bandă adezivă sau vopsele pe
bază de răşini sintetice. Uşile glisante, de construcţie specială, au garnituri de cauciuc şi
dispozitive de ermetizare, precum şi hublouri de sticlă pentru observaţie şi control.

7
 2.5. Depozitele frigorifice cu atmosferă normală
Depozitele frigorifice sunt construite la suprafaţa şi au caracter universal. Capacitatea de
depozitare este între 2.000 şi 12.500 t. Dotate corespunzător pentru manipulare şi condiţionare
mecanică, iar investiţia specifică este considerabilă.
Se construiesc din beton armat, cărămidă, metal, panouri prefabricate. Izolaţia interioară se
execută cu bitum (în 4 straturi, peste tencuială) şi polistiren expandat (plăci de 8-14 cm grosime),
după care se tencuieşte din nou şi se văruieşte. Acoperişul se construieşte în pantă uşoară, cu
termoizolaţie (polistiren expandat) şi hidroizolaţie (barieră de vapori din bitum şi carton asfaltat).
Pardosela se face din beton rutier.
În prezent, acestea sunt construite din panouri termoizolante iar costurile de realizare si
intretinere mult mai reduse. Bateria de răcire se montează într-o nişă de pe culoarul tehnic. De
plafon se fixează şi umidificatoarele care au rolul de a menţine, dacă este cazul, o umiditate a
aerului mai ridicată.
Celulele frigorifice universale refuleza aerului răcit prin pardoseală, prin intermediul unei
reţele de canale distribuită în mod uniform. Din acest motiv, în ele se pot depozita atât produse
ambalate, cât şi produse în vrac. Bateriile de răcire sunt la nivelul solului.
Depozitele frigorifice au şi o hală de condiţionare, culoare tehnologice situate între două
rânduri de celule, centrala frigorifică şi grupul social. Aici se face tranzitul produselor care nu se
depozitează, dar şi condiţionarea, ambalarea sau preambalarea treptată a legumelor şi fructelor
care s-au păstrat în celule. În culoarul tehnic, sunt instalate diverse conducte, cabluri, iar la unele
tipuri de celule şi locaşurile bateriilor de răcire (RAC).
În centrala frigorifică se află compresoarele acţionate electric, rezervorul de agent frigorific
lichefiat, pompe de recirculare, aparatură de comandă şi control. Răcitoarele agentului frigorific
se montează în exterior, pe acoperiş. Depozitele au rampe de încărcare-descărcare cu copertine,
iar unele au acces si la cale ferată.

3. Concluzii

8
 Capacitatea de păstrare reprezintă însuşirea unui produs de a-şi menţine calitatea. Durata
de păstrare este perioada în care produsul îşi menţine calitatea proprie consumului în stare
proaspătă, în anumite condiţii de mediu.
Şanţurile şi silozurile sunt adăposturi ce se folosesc pentru cartofi, legume rădăcinoase,
varză, gulii etc. Se construiesc uşor şi fără investiţii, apar şi dezavantaje, legate de încărcătura
redusă la unitatea de suprafaţă şi dependenţa de starea vremii, productivitatea muncii scăzută etc.
Depozitele cu ventilaţie naturală specializate pentru păstrarea fructelor seminţoase sunt
construite la suprafaţa solului sau semiîngropate, au orientarea N-S şi au dimensiunile 25 x 50 m,
capacitatea lor de păstrare fiind între 200 şi 500 t.
Depozitele cu ventilaţie mecanică necesită o investiţii relativ redusă şi utilării minime,
care permit realizarea temperaturii optime de păstrare în perioada noiembrie - martie, prin
folosirea frigului natural.
Depozitele frigorifice cu atmosferă controlată sunt spaţiile cele mai moderne de păstrare,
în care se realizează durata maximă de menţinere a calităţii legumelor şi fructelor, dar şi cele mai
costisitoare, dotarea şi aparatura de care dispun necesitând o supraveghere sau o întreţinere de
înaltă calificare. Atmosfera biogenă se poate realiza în mod natural în 15-25 de zile, prin
respiraţia produselor, în cursul căreia oxigenul scade până la 11-18% şi chiar la valori mai mici
(3%), în timp ce dioxidul de carbon se poate acumula până la 3-10%.

9
 BIBLIOGRAFIE

Prof. univ. dr. Adrian, Chira – Tehnologia valorificării produselor

horticole, București 2011 Universitatea de Stiințe agricole și medicină
Veterinară
https://www.academia.edu/9558297/DEPOZITAREA_SI_VALORIFICARE
A_FRUCTELOR_SI_LEGUMELOR_PRINCIPALELE_OPERATII_CARE_ALC
ATUIESC_FLUXUL_TEHNOLOGIC_AL_DEPOZITARIIhttps://www.pestre.ro/
blog/solarul-de-legume-tot-ce-trebuie-sa-stii/

https://frigotherm.ro/Blog/depozite-legumefructe/

10