UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ DIN IAȘI

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

Referat bibliografic la disciplina

CULTURI DE MERISTEME LA CULTURILE HORTICOLE

Tema:”Producerea materialului săditor la specia Rubus prin culturi de

meristeme”

Îndrumător,
Conf. univ. dr. Liliana CHELARIU

Student,
Ștefana-Elena BALTAG
Anul II, master, PSMSH

Iași 2020-2021
 Cuprins

Introducere

1. Noţiuni generale
1.1. Descrierea speciei
1.2. Cerinţe ecologice
1.3. Înmulţire pe cale convenţională
2. Noţiuni generale despre înmulţirea ”in vitro”
2.1. Definiţie
2.2. Obiective
2.3. Avantaje / dezavantaje
2.4. Organizarea unui laborator de culturi “in vitro”
3. Aspecte bibliografice privind culturile ”in vitro” la specia Rubus
4. Concluzii
5. Bibliografie

Iași 2020-2021
 Introducere

Sfârşitul mileniului doi se caracterizează printr-o puternică implicare a biotehnologiei în

viaţa omului, în toate domeniile de activitate. Cu ajutorul metodelor biotehnologice s-au făcut
progrese uriaşe în crearea de noi genotipuri de plante şi rase de animale cu însuşiri favorabile şi
cu randamente sporite faţă de materialul de la care s-a plecat. Dezvoltarea biologiei moleculare
din ultima jumătate de secol s-a făcut, în principal, pe organisme simple ca mod de organizare
(bacterii, drojdii, alge, etc.), organisme unicelulare.
Anul 1966 este considerat drept începutul etapei moderne a cercetărilor privind cultura de
explante vegetale in vitro. Această etapă s-a caracterizat, în primul rând prin elaborarea de
tehnici eficiente în generarea, cultivarea şi fuzionarea protoplaştilor vegetali. Cu ajutorul
protoplaştilor, odată cu descoperirea noilor tehnici (electrofuziune, vectori virali transmiţători de
gene izolate) s-au obţinut plante rezistente la acţiunea unor agenţi stresanţi cum ar fi: pesticide,
linii celulare rezistente la stres hidric, termic etc.
Atât pe continentul american cât şi pe cel european sau asiatic, culturile in vitro sunt
folosite în special pentru multiplicarea speciilor floricole ornamentale, urmat de multiplicarea
speciilor arboricole ornamentale şi fructifere, dar şi pentru realizarea de noi genotipuri sau mai
ales pentru regenerarea celor create prin inginerie genetică.

1. Noţiuni generale
Zmeurul (Rubus idaeus) este un arbust tufos, peren, cu lăstari târâtori, cu tulpini drepte,
arcuite spre vârf, cu ghimpi drepți, de forma unor ace, adeseori plasați numai pe partea
inferioară. Zmeurul aparține familiei Rosaceae.
Fructul, care se numește zmeură, este de culoare roșie, cu miros plăcut și gust acrișor-aromat.
Zmeura se cultivă din două motive: pentru consumul fructelor în stare proaspătă și pentru
procesare industrială. Din zmeură se extrage xilitolul, care este un îndulcitor artificial folosit mai
ales în tratarea și prevenirea cariilor dentare.

1.1. Descrierea speciei

Zmeurul este un arbust de pădure, făcându-şi loc, printre marii arbori, pe o arie geografică
întinsă – de la câmpie şi până în zona subalpină. Acest arbust poate fi întâlnit, însă, şi în formă
cultivată, dată fiind, mai ales, importanţa sa economică. În ceea ce priveşte calitatea fructelor, se
pare că fructele zmeurului din flora spontană au calităţi mai pronunţate şi sunt cu mult mai
aromate. Se cultivă în majoritatea țărilor cu climă temperată. Crește prin luminișuri, pe coaste

Iași 2020-2021
stâncoase, dar în special în tăieturi și doborâturi. Frunzele sunt compuse din 3-7 foliole, dintaţe
pe margini, verzi pe faţa superioară, albicioase pe cea inferioară, datorită faptului că sunt
acoperite cu perişori. Florile sunt mici, albe, cu 5 petale, iar fructele au culoare roşie, fiind
gustoase şi aromate.

1.2. Cerinţe ecologice

Printre factorii, cu acțiune nefavorabilă asupra plantelor de zmeur, se numără: seceta,

înghețurile, arșița etc. Sub influenţa acestor factori plantele pot suferi schimbări, dereglări
temporare sau permanente, a căror profunzime depinde de durata şi de perioada de acţiune a
acestora și de soiul de zmeur.

Temperatura. Zmeurul nu este pretențios faţă de temperatură. Pragul biologic pentru

pornirea în vegetaţie a zmeurului este de 2-4 o C şi se manifestă mai intâi prin începutul creşterii
rădăcinilor şi a mugurilor adventivi, mai târziu prin desfacerea mugurilor. Temperatura
influenţează: fotosinteza, respiraţia, transpiraţia, activitatea enzimatică, absorbţia apei şi a
sărurilor minerale etc.

Lumina. Zmeurul are cerinţe mari faţă de lumină, suportând cu greu semiumbra, și chiar
dacă fructifică recolta este foarte slabă. Accesul luminii este important în plantațiile pe rod: în
caz de îndesire exagerată, fructele se coc mai târziu decât în plantațiile cu acces suficient de
lumină.

Apa. Lipsa de apă în sol, cauzată de insuficienţa de precipitaţii, are o influenţă negativă
asupra creşterii şi fructificării zmeurului. De aceea, la înfiinţarea plantaţiilor zmeurul se va
amplasa în partea inferioară a pantelor, unde se acumulează mai multă apă. În condiţii de secetă,
plantațiile de zmeur trebuie irigate, în caz contrar pot parveni dereglări fiziologice, inclusiv
uscarea plantelor.

Solul. Zmeurul preferă soluri profunde cu textură mijlocie, bine drenate, argilo-nisipoase,
cu un conţinut înalt de humus și pH-ul în limitele 6,0-6,5, cu subsol permiabil şi grosimea
stratului de sol de cel puţin 50 cm. Pentru înființarea plantațiilor de zmeur nu sunt prielnice
solurile puternic solonețizate, cu un conţinut înalt de carbonaţi, solurile lutoase grele, care nu
permit pătrunderea apei, solurile excesiv de umede, unde apele freatice sunt mai aproape de 1,5
m, şi solurile nisipoase, care se usucă uşor (în cazul când se aplică irigarea nu este o problemă).

Iași 2020-2021
1.3. Înmulţire pe cale convenţională

Zmeurul se înmulţeşte prin drajoni, butaşi de rădăcină, divizarea tufei, seminţe şi prin
metoda in vitro. Producerea materialului săditor in vitro se face prin multiplicarea ţesutului
meristematic, înrădăcinat în substrat nutritiv, crescut şi multiplicat în condiţii sterile. Plantulele
crescute sunt plantate în vase care se scot treptat din seră pentru aclimatizarea la condiţiile de
câmp.
Cea mai răspândită metodă de înmulțire a zmeurului este prin drajoni în drajonieră.
Drajoniera se înfiinţează pentru o perioadă de exploatare de 3 ani, după care se lichidează. Pentru
înfiinţarea drajonierei se alege un teren fără buruieni sau în prealabil erbicidat, bine situat, la o
distanță de cel puțin 1,5-2,0 km de la altă plantație de zmeur. Cele mai bune culturi
premergătoare pentru zmeur sunt: gramineele, leguminoasele, culturile prăşitoare, amestecurile
furajere de măzăriche, ovăz și mazăre etc. Nu sunt buni ca premergători căpşunul, cartofii,
bostanii, castraveţii, tomatele, vinetele, floarea-soarelui, rapiţa deoarece au dăunători şi boli
comuni cu zmeurul și care se pot transmite prin sol.

2. Noţiuni generale despre înmulţirea ”in vitro”

În sens general, prin cultura in vitro se înţelege creşterea pe medii artificiale, în condiţii
de asepsie deplină şi de factori ambientali bine controlaţi, a unor organe, părţi de organe, ţesuturi
sau celule vegetale. Reuşita culturii depinde de o multitudine de factori şi este vizibilă în
momentul în care explantul creşte. Explantul, numit şi inocul, este porţiunea de plantă (organ,
ţesut, celulă) care se desprinde de pe planta donor (planta mamă), şi se inoculează în condiţii
sterile pe un mediu artificial de cultură. Evoluţia explantului este dirijată de operator în funcţie
de scopul urmărit. Acesta poate evolua formând o nouă plantă (sau mai multe plante -
neoplantule), prin stimularea dezvoltării organelor aeriene (tulpina şi frunzele) şi a rădăcinii, sau
poate forma calus, prin stimularea înmulţirii nediferenţiate a celulelor.

2.1. Definiţie

În vitro se referă la tehnica de a executa un anumit experiment într-un mediu controlat în

afara unui organism viu, de exemplu, într-o eprubetă. Fertilizarea „in vitro” este un bine
cunoscut exemplu în acest sens. Multe experimente din biologia celulară sunt efectuate în
afara organismelor sau celulelor.

Iași 2020-2021
2.2. Obiective

Asigurarea şi controlarea factorilor de mediu (temperatură, lumină, umiditate) în limitele

optime pentru fiecare specie, soi şi fază de creştere, în funcţie de cerinţele acestora şi scopul
urmărit.
Stimularea creşterii şi diferenţierii sau dediferenţierii organelor prin utilizarea
corespunzătoare a substanţelor stimulatoare de creştere;
Asigurarea unei asepsii depline pe tot fluxul de producere a plantelor in vitro, prin
dezinfecţia materialului vegetal, sterilizarea mediului şi a vaselor de cultură, precum şi
efectuarea tuturor operaţiilor în hota cu flux de aer laminar steril, folosind instrumentar sterilizat
prin flambare.

2.3. Avantaje / dezavantaje

Un prim avantaj al micropropagării îl reprezintă rata de multiplicare imensă, apoi faptul

că este independentă de sezon, deoarece se realizează în condiții controlate de lumină și
temperatură, în camere de creștere climatizate iar plantele se află într-un proces de creștere și
multiplicare activă indiferent de anotimp, fără să existe timpi morți în procesul de producție.
Materialul produs în vitro poate fi conservat prin diferită metode și folosit în momentul în
care este nevoie și se realizează importante economii de teren, spațiu, energie și combustibil.
Pentru inițierea culturilor în vitro este nevoie de o cantitate redusă de material biologic,
lucru important pentru amelioratori care pot realiza o selecție drastică a materialului biologic și
pot înmulți rapid indivizi valoroși obtinuți prin hibridări sau unele mutante apărute.
Dezavantajul micropropagării este faptul că există pericolul invadării pieței cu soiuri și
specii care sunt la modă sau care sunt ușor de înmulțit în vitro, în detrimentul altor specii și
soiuri.
Un alt dezavantaj îl reprezintă consturile pentru realizarea unei unități de micropropagare
care sunt relativ mari. Este nevoie de aparatură, utilaje și echipamente speciale, precum și de
substanțe chimice costisitoare și de puritate ridicată.

2.4. Organizarea unui laborator de culturi “in vitro”

Încăperile destinate cultivării in vitro a explantelor vegetale trebuie să fie: luminoase,

lipsite de igrasie, să prezinte instalaţii de iluminare, canalizare, curent electric, toate în perfectă
stare de funcţionare. Orice defecţiune poate perturba desfăşurarea normală a lucrărilor efectuate
în acest laborator. În toate compartimentele laboratorului trebuie asigurată o curăţenie perfectă,

Iași 2020-2021
praful şi murdăria constituind surse de infecţii. Toate operaţiunile, cum ar fi: repartizarea
mediilor de cultură, prelevarea, dimensionarea şi inocularea explantelor vegetale se realizează în
condiţii aseptice.
Laboratorul de culturi in vitro trebuie să cuprindă mai multe încăperi, grupate în funcţie
de lucrările care se execută în ele, în două zone:
-Zona nesterilă, cuprinde: spălătorul, camera de distilare a apei, laboratorul de preparare a
mediilor, laboratorul de testare a infecţiilor, camera pentru sterilizarea sticlăriei şi a mediilor de
cultură, camera de creştere, camera frigorifică, camera de aclimatizare, seră şi solarii;
-Zona sterilă – este constituită dintr-o cameră sau incintă sterilă. Dimensionarea
încăperilor şi dotarea lor cu aparatură depinde de specificul muncii prestate (cercetare, producţie
sau miniproducţie)

3. Aspecte bibliografice privind culturile ”in vitro” la specia Rubus

Obiectivul urmărit în experiențele efectuate a fost elaborarea mediilor de cultură

favorabile pentru creșterea și dezvoltarea culturii in vitro la speciile genului Rubus și anume a
soiurilor luate în studiu. În acest scop au fost testate în jur de 35 variante de medii nutritive cu
concentrații de regulatori de creștere de la 0,1 mg/l – 2,0 mg/l: mediu pentru inițierea culturii de
mur in vitro, mediu pentru obținerea organogenezei din calus, mediul pentru micropropagare și
multiplicare, și mediu pentru inițierea rizogenezei. Procesele de dezvoltare in vitro sunt dirijate
în special de fitohormonii utilizați în mediu. În dependență de concentrația auxinelor și a
citochininelor precum și raportul dintre aceste categorii 33 de hormoni depinde tipul de
morfogeneză [7-9]. Pentru prepararea mediilor nutritive și distribuirea lor în vasele de cultură
sunt necesare echipamente pentru dozare și măsurarea regenților chimici, apei distilate, soluțiilor
stoc etc.
Una dintre cele mai importante etape ale acestei tehnologii constă în alegerea și
prepararea mediului de cultură adecvat. Mediul de cultură conține componente esențiale: apă,
săruri organice, sursă de carbon, vitamine, fitohormoni și componente opționale: azot organic,
acizi organici, extracte de origine diferită

Iași 2020-2021
Bibliografie

Iași 2020-2021
 1. STAN N. T., MUNTEANU N., STAN T. N. 2003. Legumicultură, Vol. II, Edit. „Ion
Ionescu de la Brad" Iaşi
2. STAN N.T., STAN T.N. 1999. Legumicultură, Vol. I, Edit. „Ion Ionescu de la Brad"
Iaşi
3. MUNTEANU N. 2001. Tomatele, Edit. „Ion Ionescu de la Brad" Iaşi 
4. OSIAC Felicia, 2019, Boli și dăunatori de carantină la tomate cultivate în spații
protejate, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Vetrinară București 
5. Fundația pentru cultură și ecologie, 2010, Ghid tehnic-Tehnologia de cultură ecologică a
tomatelor, Ediția pentru România
6. https://www.semplus.ro/blog/Totul-despre-tomate-importanta-origine-caracteristici-si-
particularitati

7. https://www.pestre.ro/blog/tomate-particularitati-si-tehnologii-de-cultivare/

8.https://www.opiniatimisoarei.ro/care-sunt-principalii-daunatori-ai-legumelor-din-sere-si-
solarii/17/12/2018

9. https://www.botanistii.ro/blog/tratamente-informatii-legume-tomate-rosii/

10.https://www.gazetadeagricultura.info/rosii/cultivarea-rosiilor/tratamente-la-rosii.html

Iași 2020-2021