Bolile și dăunătorii

plantelor de cultură Porumb

 Informații generale
• Porumbul este o cereală originară din America Centrală cultivată azi în multe
regiuni ale lumii ca plantă alimentară, industrială și furajeră, reprezintă
alături de grâu, 80%, din producția de cereale.
• Porumbul aparține familiei Poacea. Are tulpina înaltă și groasă, neramificată,
care se numește popular „cocean”, cu frunze lungi și ascuțite la vârf, aspre.
Pe aceeași plantă se găsesc flori feminine și flori masculine pe aceeași
tulpină. Florile masculine se găsesc în vârful tulpinii. Inflorescența este sub
forma unui spic sau panicul. Florile feminine se găsesc la subsuoara
frunzelor.
• Romania este una din cele mai mari ţări cultivatoare de porumb din Europa,
cu o suprafaţă cultivată de aproximativ 2,5 milioane ha
• Semănatul porumbului începe temperatura din sol este 8°C, iar vremea este
în curs de încălzire.
 Alcătuirea Porumbului
Frunza
• Frunzele porumbului sunt mai mari Tulpina
decât a celorlalte cereale păioase, sunt Tulpina porumbului este
dispuse alternativ pe tulpină, au teaca înaltă, groasă, neramificată
bine dezvoltată și despicată până la bază. și are între 9 și 12
internoduri. Înălțimea
• În perioadele secetoase, limbul se tulpinii la planta de porumb
variază între 30 și 700 de
răsucește spre interior mărindu-și astfel
cm, însă porumbul
rezistența la secetă. Există o strânsă
comercial are de obicei o
legătură între gradul de umiditate a
înălțime de circa 250 de cm.
solului, ritmul de formare a frunzelor,
durata vieții lor, productivitatea
fotosintezei și mărimea recoltei
porumbului, astfel încât putem spune că
frunzele sunt un indicator al
productivității unei culturi de porumb.
 Semănatul
Indicatorul care determină perioada optimă de semănat porumbul este reprezentat de
temperatura solului la o adâncime de 10 cm, care trebuie să fie de 8 – 10° C la ora 7 dimineaţa şi
vremea în curs de încălzire.
• 1-20 aprilie în zona de câmpie din vestul şi sudul ţării, Dobrogea şi sudul Moldovei;
• 15-20 aprilie în câmpia Transilvaniei şi centrul Moldovei;
• 20-30 aprilie în zonele subcarpatice şi nordul ţării (poate fi prelungită în prima decadă a lunii
mai).
Nu se recomandă să se semene devreme deoarece timpul între când se însămânțeaza
porumbul și până când răsare se prelungeşte şi de cele mai multe ori și duce la putrezirea
seminţei în sol, răsărire neuniformă, plante rare şi întreaga cultură poate fi acoperită de
buruieniile care cresc înaintea porumbului.

Semănatul timpuriu, dar în intervalul epocii optime, asigură umiditatea necesară încolţirii, iar
răsărirea se realizează în timp scurt. Pentru fiecare zi câştigată la răsărire, se grăbeşte cu două
zile apariţia paniculelor şi a mătăsii şi se reduce, astfel, perioada de vegetaţie.

Distanţa între rândurile de porumb şi între plante pe rând trebuie să asigure o bună aerare
pentru a asigura o polenizare optimă. Mai multă lumină favorizează procesul de fotosinteză şi
umplerea boabelor. O distanţă prea mare nu asigură protecţie suficientă solului şi conduce la
îmburuienarea culturii. La distanţe prea mici frunzele inferioare au un randament fotosintetic
scăzut, în lan se accentuează protandria şi se reduce conţinutul de proteină din boabe.
 Tipuri de porumb
În țara noastră se regăsesc mai multe varietăți de porumb dulce, Zea mays, precum:
dentiformis, indurata, aorista, everta, saccharata, amylacea.

• Zea mays conv. dentiformis Körn – cunoscut și sub numele de porumbul dinte

de cal.
• Zea mays conv. indurata (Sturt.) Bailey – este porumbul cu bobul tare și
sticlos. Boabele sunt rotunjite în partea superioară, netede, lucioase și dure.
• Zea mays conv. aorista Grebensc. – cunoscut și sub numele de porumb
semisticlos, prezintă caracteristici intermediare dintre grupele dentiformis și
indurata.
• Zea mays conv. everta Sturt. - este porumbul de floricele. Plantele au talie mai
mică, dar au capacitatea de a forma mai mulți știuleți pe plantă
• Zea mays conv. saccharata Sturt. – este porumbul zaharat sau dulce, care se
consumă fiert. Se caracterizează prin boabe cu endospermul aproape în
întregime sticlos, iar boabele au un gust dulce.
• Zea mays conv. amylacea Bailey - porumbul amidonos sau făinos, are boabe cu
endospermul aproape în întregime făinos, conținutul de amidon este de circa
82%.
 Simptome produse de organismele
dăunătoare la porumb
1. CIUPERCI- Ciupercile fitopatogene acționează puternic asupra plantei la
nivel biochimic și fiziologic și la nivel anatomo-morfologic. În general,
bolile plantelor de cultură produse de ciuperci se caracterizează prin câteva
tipuri principale de simptome, care permit și identificarea lor, confirmarea
bolii se face însă după un examen de laborator al patogenului.
Simptomele ce apar pe diferitele organe ale porumbului sunt variate, astfel: pe
știuleți, panicule:
• apar pungi de mărimi diferite, care prin crăpare eliberează o pulbere
negricioasă (ex. Ustilago maydis);
• pulbere negricioasă, liberă, fără pungi (ex. Sorosporium holci-sorghi)
• boabele sunt acoperite de un mucegai alb-roziu, iar uneori crapă (ex.
Gibberella fijikuroi);
• rahisul știuleților se desface în fascicule, iar boabele se mișcă ușor în alveole
(ex. Nigrospora oryzae)
pe frunze:
- pete alungite sau ovale de 3- 15 mm, brune (ex. Helminthosporium turcicum);
- pete mici alungite, bine delimitate, cu contur brun-roșcat (ex. Cochliobolus carbonum);
- pete alungite pe fața inferioară a frunzelor, acoperite cu punctișoare negricioase.

pe tulpini:
- pe internodii, pete brune cu numeroase punctișoare negre, în dreptul cărora tulpina
adesea se frânge
 BACTERII
În cazul bacteriozelor care afectează porumbul, pot fi întâlnite următoarele tipuri de
simptome:
Pătări de forme si și mărimi diferite (circulare/epileptice/neregulate) cu sau fără
aureolă (halo)
- apar pe frunze și tulpini
- În condiții favorabile, țesuturile infectate exsudează masa de bacterii și produc
îmbolnăvirea altor plante (Ex: Pseudomonas syringae)
Ofiliri
- Cauzate de pătrunderea bacteriilor în xilem, unde se multiplică și migrează
- Apa și substanțele nutritive nu mai pot fi transportate, având ca rezultat slăbirea,
ofilirea și moartea plantei
- Vârfurile frunzelor situate cel mai sus pe plantă se pot usca și muri, iar la baza
vertriciliului de frunze apare un putregai moale și lipicios. Frunzele care
formează verticiliul pot fi smulse cu ușurință de pe plantă, vârful putrezit al
acesteia răspândind un miros urât. ( Ex: Erwinia carotovora subsp. carotovora)
Ulcere (ulcerații), leziuni
- Apar pe tulpini;
- Sunt numai o parte a simptomului de boală
- Au aspect de: zone necrotice pe părțile aeriene ale plantei sau porțiunea afectată
este lucioasă, lipicioasă și moale, emanând un miros urât
- Bacteriile pătrund prin răni, iar în plantele tinere prin deschiderile naturale
( Ex: Erwinia carotovora subsp. carotovora.)
 VIRUSURI
Cele mai frecvente și evidente simptome ale infecțiilor virale la
porumb sunt:
• micșorarea înălțimii plantelor, caracterizată prin scurtarea internodiilor la:
Maize chlorotic mottle virus, Maize mosaic virus

• cloroza, simptom care se manifestă prin pete de dimensiuni mici, de culoare

galben-pal, ce apar, de regulă, pe suprafața frunzelor tinere precum și dungi
clorotice dispuse în lungul nervurilor, fenomen întâlnit la Maize chlorotic
mottle virus, Maize mosaic virus
• marmorare foliară evidențiată prin zone clorotice slab diferențiate și care
diferă mai puțin de cele de culoare verde închis, la Maize chlorotic mottle
virus
• mozaicare: apariția unor pete sau dungi rectangulare albe, galbene sau
galbene verzui pe suprafața limbului, la Maize white line mosaic virus

• umflături longitudinale ce apar pe nervurile de pe suprafața inferioară a

limbului, uneori pe teaca frunzelor și pe pănuși și care dau frunzei un aspect
rugos, la Maize rough dwarf virus
• necroza frunzelor la Maize chlorotic mottle virus;

• scurtarea și malformarea știuleților: știuleți de dimensiuni mici cu boabe

puține, la Maize chlorotic mottle virus, Maize rough dwarf virus

• rădăcini adventive scurte, îngroșate cu crăpături longitudinale și

ramificații secundare puține, la Maize rough dwarf virus
 Simptome produse de insecte, acarieni
Dăunări produse de organisme dăunătoare cu aparat bucal de ros, care
apar la exteriorul sau în interiorul organelor atacate:

 galerii în tulpini (larvele de Ostrinia nubilalis)

 galerii în rădăcini (larvele de Diabrotica virgifera virgifera)
 roaderea scalariformă a frunzelor (Tanymecus dilaticollis);
 scheletarea frunzelor (cărăbuşi);
 roaderea frunzelor sub formă de dungi (puricii cerealelor);
 roaderea rădăcinilor (Melolontha melolontha)
 perforarea ştiuleţilor (larve de fluturi);
 roaderea mătăsii (adulţii de D. virgifera virgifera, larvele de
Helicoverpa armigera)

Dăunările produse de organisme dăunătoare cu aparat bucal de supt,

apar în urma faptului că pentru hrănire dăunătorii introduc în țesuturi
salivă, conținând enzime care determină modificări morfologice și
biochimice ale acestora, printre care amintim:
 decolorarea organelor atacate, frecvent a frunzelor (afide);
 deformări şi colorări ale frunzelor (afide, acarieni);
 Organisme dăunătoare la porumb.
• Organismele dăunătoare plantelor şi produselor vegetale pot
fi grupate în două categorii: organisme dăunătoare de
carantină şi organisme dăunătoare non-carantină.
• Organismele dăunătoare de carantină sunt organismele care
reprezintă o importanţă economică potenţială pentru o zonă
aflată în pericol, care nu sunt prezente în acea zonă sau dacă
sunt prezente nu sunt larg răspândite şi fac obiectul unui
control official
• În ţara noastră organismele dăunătoare de carantină sunt
reglementate prin Hotărârea Guvernului 563/2007 cu
modificările şi completările ulterioare, care transpune
prevederile Directivei 29/2000 a Uniunii Europene.
Ciuperci
 Erwinia stewartii
Denumire populară: veștejirea bacteriană a porumbului
Statut: este un organism dăunător de carantină; prezent în Asia, Africa, America, raportată și
neconfirmată în: România, Austria, Grecia, Polonia, Rusia.
Simptome diferă în funcție de momentul infecției astfel există doua faze:
a) Faza de veștejire a plantulelor-
Când soiurile sensibile (porumbul zaharat) sunt infectate în stadiul de plantulă, plantele se
veștejesc rapid. Pe frunze apar dungi liniare, paralele cu nervurile, care se pot întinde pe întreaga
lungime a frunzelor, au culoarea de la verde deschis la galben şi margini neregulate sau ondulate
(fig. 1 şi 2). În timp aceste dungi se usucă și se brunifică.
În infecţiile severe bacteria poate produce pe partea interioară a pănușilor exsudat bacterian.
Pe partea interioară și exterioară a pănușilor apar pete mici neregulate apoase, care mai tarziu se
usucă și se înnegresc. Bacteria pătrunde adânc în sămânță dar nu atacă embrionul și uneori
suprafața boabelor poate fi acoperită cu un exsudat bacterian.
La hibrizii de porumb simptomele sunt limitate de obicei la 2-3 cm în jurul rănii produse la
locul de hrănire a vectorilor (ex. Chaetocnema pulicaria) și mai rar, apar infecții sistemice. În
general, hibrizii sunt rezistenți la faza de veştejire a plantulelor, dar sensibili la faza de veștejire
a frunzelor. Dacă infecția apare în stadiul de plantule, acestea pot fi distruse, iar dacă sunt
infectate mai târziu plantele pot ajunge la o mărime rezonabilă.

b) Faza de veștejire a frunzelor mature.

Aceasta apare după formarea paniculelor. Simptomele pe frunze sunt similare cu acelea produse
în faza de veștejire a plantulelor. De obicei, după apariția paniculelor, pe frunze apar dungi
scurte sau lungi, de la verde deschis la galben. Țesuturile cu simptome se brunifică și mor.
Originea simptomelor se află în dreptul rănii produse de hrănirea vectorilor. Ca și faza de
veștejire a plantulelor, țesuturile necrotice fie se întind pe toată lungimea frunzei, fie simptomele
pot fi limitate la câțiva cm, depinzând de rezistența sau sensibilitatea soiului. Moartea prematură
a frunzelor predispune planta la putrezirea tulpinii și duce la pierderi economice
MOD DE RĂSPÂNDIRE:
• internațional, pe distanțe mari, bacteria se
transmite prin sămânța de porumb

• local, transmiterea se realizează în principal cu

ajutorul vectorilor (Delia platura, Agriotes
mancus, Phyllophaga sp., Diabrotica longicornis)
și ocazional cu ajutorul solului, gunoiului și al
resturilor vegetale.

MĂSURI DE PREVENIRE

• Utilizarea de sămânță sănătoasă

• utilizarea de hibrizi rezistenți;
• tratamente cu insecticide pentru reducerea
populațiilor vectoare.
 Cochliobolus carbonum
Denumire populară: pătarea frunzelor de porumb
Statut:organism dăunător non-carantină, găsit în Romania, dar nestabilit.
Simptome: Simptomele variază în funcție de rasă, existând 5 rase morfologice:

• Rasa 0 produce mici pete pe frunzele imature, nu se găsește de obicei pe plantele

mature și nu este considerată a fi importantă;

• Rasa 1 provoacă leziuni foliare pergamentoase, abundente, circulare sau ovale, inițial
de culoare verde deschis până la galben (de culoarea paielor), apoi brune cu
dimensiuni de 1,2x2,5 cm; aceste leziuni devin zonate, cu margini brun-purpuriu, ating
5x20 cm mărime și de obicei se unesc (fusionează). Știuleți sunt primii atacați.
Semințele par carbonizate din cauza materiei fungice negre și catifelate care se
dezvoltă pe ele;

• Rasa 2 este mai puțin obișnuită pe frunze, leziunile sunt mai puțin abundente, alungite
sau neregulate, iniţial au 0,5x 2,5 cm ulterior ating 3x20 cm, sunt de culoare maron
ciocolatiu.Infecțiile știuleților provocate de rasa 2 sunt mai frecvente și sunt identice
cu cele provocate de rasa 1.

• Rasa 3 prezintă simptome pe frunze, teci, pănuși și știuleți de tipul leziunilor lineare,
înguste cu dimensiuni între 0,5-2 cm lățime şi 15-20 cm lungime. Leziunile sunt de
culoare gri-cafeniu cu o margine ușor pigmentată până la negru

• Rasa 4 prezintă simptome similare cu cele produse de rasa 2, dar leziunile au adesea
zone concentrice de sporulație. Frunzele infectate dezvoltă o colorare maro-roșiatică,
sugerând posibila implicare a unei toxine.
 Mod de răspândire
• Ciuperca trece peste iarnă, sub formă de miceliu sau clamidospori rezistenți, în resturi de
porumb din cîmp sau pe semințe. Infecția semințelor poate fi profundă, ascunsă.
Conidiile sunt transmise de vânt și prin picături de ploaie realizînd infecțiile primare.
Sporularea conidiilor, favorizată de un climat umed și temperaturi moderate, produce un
inocul suplimentar pentru diseminarea secundară;conidiile pot fi transportate de vânt pe
distanțe foarte mari. Creșterea ciupercii este optimă la 26° C în vitro.

Măsuri de prevenire
• testarea materialului săditor înainte de
semănat;
• diagnosticarea precoce ajută la prevenirea
infecțiilor, la stabilirea unor sisteme de
management complexe și la asigurarea Clamidospori
obţinerii unor semințe sănătoase.
• utilizarea de soiuri rezistente;
• rotaţia culturilor
• tratarea seminţelor cu produse fungice;
• măsuri de igienă culturală.
Leziuni pe
frunze
 Colletotrichum graminicola
Denumire populară: antracnoza porumbului
Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România
Simptome
Organe atacate: simptomele variază foarte mult, în funcție de genotip, vârsta frunzelor și
mediul înconjurător.

Pe frunze atacul se manifestă prin apariția unor pete mici, ovale până la alungite, umede,
în orice stadiu de creștere. Leziunile sunt semitransparente la început și apoi devin
clorotice. Petele pot să se mărescă până la 15 mm lungime, devin cafenii-roșcate, cu centrul
roșu, brun și cu marginile galben portocalii, adesea înconjurate de o aureolă galbenă.
Leziunile pot apare pe orice parte a limbului, inclusiv pe marginile frunzei. Rănile pot să se
unească și să cuprindă întreaga frunză. La începutul sezonului, simptomele cele mai
frecvente apar pe frunzele inferioare și mai târziu pe frunzele superioare (fig.1).

Pe plantele rezistente, leziunile sunt de obicei mici și clorotice până la necrotice.

Ciuperca poate provoca o degradare severă și putrezire a tulpinii, aceasta fiind considerată
cauza cea mai importantă de pierdere a randamentului (fig. 2)
 Mod de răspândire
• ciuperca iernează ca și saprofită pe resturile de porumb;
• sporii sunt purtați de vânt sau picăturile de ploaie pe frunze de unde infectează
epiderma;
• ciuperca poate persista și în reziduurile îngropate sau, foarte rar, pe semințe cauzând
distrugerea plantulelor;
• antracnoza este favorizată de temperaturi înalte și perioade cu înnorări prelungite,
vreme umedă;

Măsuri de prevenire
• utilizarea hibrizilor rezistenți în
toate zonele unde această boală
poate fi o problemă;
• rotația culturilor și adunarea
resturilor poate reduce infecția
timpurie, dar are o influență mică
în atacul asupra frunzelor și
putrezirea tulpinilor.
 Gibberella fujikuroi

Denumire populară: înflorirea albă a boabelor de porumb

Statut: : organism non-carantină, prezent în România
Simptome: produse de această boală se manifestă în toate fazele de vegetație
Infecția la sămânță face ca plăntuțele să putrezescă și să moară rapid înainte de a răsări. În
schimb, la plantele deja răsărite, infecția împiedică dezvoltarea normală a rădăcinilor și deci, a
întregii plante.
Când infecția se produce la plante aflate într-un stadiu mai avansat de dezvoltare,
simptomele se produc pe rădăcini și la baza tulpinii, apar pete maronii care încep să
putrezească și se acoperă de un mucegai roz (fig.1).
Atacul pe știuleți este cel mai caracteristic și păgubitor și se manifestă prin crăparea
boabelor la maturitate, acestea luând aspect asemănător cu al floricelelor de porumb. Boabele
capătă la început o culoare roz care apoi devine roșie-brună, și se acoperă de un mucegai alb
sau roz-violaceu, format din miceliu și conidii și care este pulverulent. În cazul unui atac
puternic este cuprins întreg știuletele (fig. 2). Boabele atacate au o germinație redusă și sunt
mai ușoare decât cele sănătoase. Miceliul se dezvoltă atât la suprafața boabelor cât și în
interiorul acestora, fapt care explică continuarea evoluției ciupercii și în timpul păstrării
știuleților.

Fig 1. ATAC PE TULPINI Fig 2. SIMPTOM PE ȘTIULEȚI

 Mod de răspândire
• Sursa de inocul este reprezentată de resturile de plante bolnave rămase peste iarnă
în câmp, precum și de boabele bolnave folosite drept sămânță.
• O altă sursă de infecție o reprezintă diferite specii de graminee infectate cu această
ciupercă aflate în vecinatatea solelor cultivate cu porumb.
• Boala este favorizată de temperaturi înalte, de umiditate relativă ridicată, precum și
de aplicarea unor cantități mari de îngășăminte cu azot (peste 45 kg/ha).
• În depozite, în condiții necorespunzătoare, cu umiditate ridicată și neaerisite, boala
poate produce pierderi însemnate. Soiurile care au un conținut mai ridicat de
amidon sau care au tegumentul subțire sunt sensibile la această micoză

Măsuri de prevenire
• folosirea de sămânță sănătoasă, tratată termic (30 minute la 55°C);
• un management cultural bun care să evite rămânerea resturilor vegetale infectate pe terenurile
care urmează să fie cultivate cu porumb, însămânțarea în perioade nesecetoase, irigarea
corespunzătoare precum și recoltarea la timp a producției, măsuri care pot reduce semnificativ infecția;
• aplicarea îngrașămintelor pe bază de fosfor, care reduc apariția și gravitatea bolii
• cultivarea de hibrizi rezistenți.
 Nigrospora oryzae
Denumire populară: putregaiul uscat al știuleților de porumb
Statut: : organism non-carantină, prezent în România
Simptome: Infecția apare pe știuleți în perioada formării, pe cei care nu
sunt bine acoperiți de pănuși și în depozite.

Ciuperca se dezvoltă în rahisul știuleților pe care îl distruge, afectând

puțin și facultatea germinativă a boabelor. La atacul știuleților în
depozite, boabele nu sunt afectate, sunt distruse doar țesuturile
rahisului. Știuleții atacați prezintă un putregai uscat al rahisului ceea ce
îi face să fie sfărâmicioși (fig.1). Boabele de pe știulete “joacă” în
alveole, neputând fi separate mecanic, sunt șistave și rămân mici. La
baza boabelor și în rahis se observă o colorație cenușie produsă de
spori negri (în număr foarte mare) (fig.2).
 Mod de răspândire
• Ciuperca este transmisă din depozite în câmp şi din câmp în
depozite, de către molia cerealelor (Sitotroga cerealella), care
răspândeşte sporii pe ştiuleţii dezgoliţi de către păsări sau pe cei
care nu sunt bine înveliţi.
Mod de prevenire
• cultivarea hibrizilor rezistenţi şi toleranţi;
• combaterea moliei cerealelor, vectorul care
răspândește sporii;
• utilizarea seminţelor sanatoase;
• semănatul cât mai timpuriu;
• recoltarea la timp a știuleților și păstrarea lor
în depozite dezinfectate;
• dezinfectarea spațiilor de depozitare înainte de
introducerea recoltei;
• asigurarea unor condiţii optime pentru
aerisirea ştiuleţilor
BACTERII
 Clavibacter michiganensis subsp. nebraskensis
Denumire populară: pătarea punctiformă a frunzelor şi veştejirea porumbului
Statut: organism dăunător non-carantină, absent în România. Este prezent în America de
Nord (S.U.A., Canada)
Simptome: Principalele simptome ale bolii sunt ofilirea şi arsura foliară, putându-se
confunda cu cele produse de Pantoea stewartii subsp. stewartii, ceea ce a făcut ca, anterior,
să fie considerată ca o tulpină mai virulentă şi colorată în oranj a bacteriei Pantoea
stewartii subsp. Stewartii.
Pe frunze se formează striuri verzui-galbene, rareori roşcate (în funcţie de planta gazdă),
cu ondulaţii pe margine sau pete mici, discrete, hidrozate (pistrui), înşirate de-a lungul
nervurilor (fig. 1). Culoarea acestor pete poate fi verde închis până la negricioasă. Cu
timpul, frunzele bolnave se brunifică, petele contrastând mai bine. Eventualele confluări ale
striurilor duc la arsura frunzei, simptom asemănător cu cel produs de secetă. Frunzele
bolnave prezintă la suprafaţă exudat, care, după ce se usucă, conferă frunzei un aspect
lucios. La plantele tinere, din cauza exsudatului, frunzele se pot lipi sau tulpinile se
încovoaie în formă de buclă. La plantele mature, această lipire poate opri apariţia
paniculului.
Rădăcinile pot să putrezească umed sau uscat, în funcţie de regimul de umiditate. La
tulpină, în dreptul nodurilor 3 sau 4, poate apărea o putrezire generală. Dacă se secţionează
transversal o tulpină (fig. 2), din vase se eliberează un exsudat oranj care, spre deosebire de
cel produs de P. s. subsp. stewartii, nu este vâscos. În cazul unei infecţii severe, în măduva
tulpinii se formează pungi pline cu exsudat oranj. Evoluţia bolii se termină prin ofilirea
plantei şi moartea ei.
 Mod de răspândire
• Bacteriile supravieţuiesc bine în frunzele de la suprafaţa solului şi nu în sol.
Bacteriile se transmit prin seminţe într-un procent foarte mic. Nu s-a găsit nici o
dovadă în legătură cu rolul insectelor în transmiterea şi răspândirea bacteriilor.
• Infecţia este favorizată de vânt şi de nisipul antrenat de acesta. Bacteria produce o
toxină care precede expansiunea ei cu câteva zile. Primele simptome care apar,
produse de această toxină, sunt striurile gri-verzi de pe frunze. La început, bacteria
se comportă ca un parazit vascular, dar ulterior invadează şi alte ţesuturi, cum sunt
cele parenchimatice.
Măsuri de prevenire
• efectuarea arăturilor adânci
pentru diminuarea inocului
potential
• rotaţia culturilor, cunoscută
fiind specificitatea îngustă a
bacteriei
• cultivarea liniilor şi hibrizilor
rezistenţi; studiile efectuate în
SUA au arătat că hibrizii
rezistenţi sunt mai puţin
productivi.
 Erwinia carotovora subsp. carotovora
Denumire populară: putregaiul moale al tulpinilor de porumb
Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România
Simptome
Primele simptome apar la mijlocul sezonului de vegetaţie când plantele atacate se frâng
brusc. Deasupra solului după primului internod apare o linie, la început de culoare bronz
care apoi devine maro închis, țesutul începe să se hidrozeze (fig. 3), este moale și lipicios,
tulpina pare macerată și emană un miros urât (fig. 1)
Putregaiul poate apărea și la vârful plantei, în perioada de creștere vegetativă intensă,
atunci când plantele sunt irigate cu ajutorul aspersoarelor, cu apă de suprafață, contaminată,
provenită din lacuri sau râuri.Vârfurile frunzelor situate cel mai sus pe plantă se pot usca și
muri (fig. 2), iar la baza verticiliului de frunze apare un putregai moale și lipicios. Frunzele
care formează verticiliul pot fi smulse cu ușurință de pe plantă, vârful putrezit al acesteia
răspândind un miros urât. Putrezirea se produce cu repeziciune, de sus în jos, până când
plantele mor.
Simptomele produse de E. carotovora sunt similare cu cele produse de Pythium
aphanidermatum (putregaiul moale produs de Pythium), iar putrezirea vârfului plantei
poate fi confundată cu cea produsă de erbicidele care inhibă sinteza lipidelor în plantă.
Mirosul urât și putregaiul moale și lipicios produs de bacterii este absent în plantele
afectate de erbicide.
 Mod de răspândire
Sursa de inocul este reprezentată de resturile de plante bolnave rămase peste iarnă pe teren. Picăturile de
apă împrăștie bacteriile de pe resturile vegetale infectate, pe suprafața plantelor aflate în vecinătate.
Stomatele, hidatodele sau rănile frunzelor și tulpinilor sunt cele mai importante căi de pătrundere a
bacteriei în plante.
Boala este mai des întâlnită și mai păgubitoare în zonele cu precipitații mai însemnate sau când irigarea
se face cu ajutorul aspersoarelor care folosesc ape de suprafață contaminate, dar și pe terenurile inundabile
sau pe cele care prezintă deficit de sulf. Este favorizată de temperaturile înalte (32-35°C) și umiditate
relativă ridicată, care permit înmulțirea bacteriei și producerea mai multor simptome.
Bacteria se poate răspândi și cu ajutorul semințelor infectate. Se pare că larvele de Chilo partellus, un
dăunător al porumbului, sunt și ele răspunzătoare pentru răspândirea bolii, fiind considerate vectori

Măsuri de prevenire
• arătura adâncă de toamnă care încorporează resturile vegetale şi reduce
sursa de inocul
• un management cultural bun care să evite băltirea apei pe terenurile
cultivate cu porumb
• folosirea la irigare a apei de adâncime, în locul apei de suprafață
• adaugare de clor în apa cu care se irigă reduce apariția și gravitatea bolii;
 Pseudomonas syringae
Denumire populară:„Holcus Spot”
Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România
Simptome
Această boală poate să apară la începutul sezonului de vegetaţie, după o vreme
călduroasă, umedă și cu vânt. Bacteria provoacă pe frunze pete rotunde/eliptice,
de culoare albă până la cafeniu deschis, de 2-10 mm în diametru, adesea plasate
către vârful feței inferioare a frunzei (fig.1).
Inițial leziunile sunt verde închis și apoase, și mai târziu devin alb crem până la
cenușiu și eventual se usucă și se brunifică, adesea prezentând o margine de la
roșietic la maro (fig.2). Leziunile mai mari pot fi înconjurate de halou gălbui.
Petele pot acoperi mai puțin de 10% din suprafața frunzei. Reacția plantei față de
boală poate fi diferită în funcție de hibrizii atacați. De obicei aceste leziuni sunt
greu de deosebit de alte leziuni ale frunzelor produse de erbicidare.
Diferența dintre petele produse de boală și petele produse de erbicidare este
aceea că, în primul caz, leziunile au halou iar, în cel de-al doilea caz, leziunile au
marginile zimțate.
 Mod de răspândire
• Răspândirea este favorizată de vremea ploioasă, grindină și căldură. De pe resturile
vegetale bacteria poate infecta zona inferioară a plantei în timpul ploilor. Apa
împrăștie agentul patogen și bacteria pătrunde în frunze, prin răni sau deschideri
naturale (stomate).

Măsuri de prevenire

• deoarece această boală nu

produce pagube nu sunt
recomandate practici de
control și rar sunt justificate
aceste practici;
• lucrările efectuate la sol ar
putea contribui la reducerea
bacteriilor;
• datorită gamei mari de gazde
rotația culturilor și distrugerea
resturilor vegetale nu sunt
măsuri corespunzătoare de
control.
Virusuri
Maize dwarf mosaic virus (MDMV)
Denumire populară:virusul piticirii mozaicale a porumbului
Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România
Simptome:
La porumb, în condiții naturale virusul produce mozaic, piticire, sterilitate și
moartea timpurie a plantelor (fig. 1).
Gravitatea simptomelor depinde de sensibilitatea hibridului și de momentul
infecției. O infecție timpurie produce simptome severe și mai pronunțate.
Mozaicul apare, de obicei de la baza frunzelor tinere, în momentul ieșirii
acestora din teacă. Pe una sau pe ambele părți ale nervurii principale apar puncte
clorotice și dungi care se măresc treptat și se întind spre limbul frunzei în
creștere.
Pe măsură ce infecția avansează frunzele din partea superioară manifestă
îngălbeniri, pete roșietice de decolorare și necrozarea vârfurilor (fig. 2). Știuleții
rămân mici, sunt deformați și au boabe puține.
 Mod de răspândire
virusul se transmite printr-un număr mare de specii de afide (în jur de 20), printre
care enumerăm: Acyrthosiphon pisum, Aphis spp., Myzus persicae. Nu se transmite
prin contact și polen, dar se răspândește prin sămânța de porumb, iar de la un an la
altul rezistă în plantele de Sorghum halepense (costrei) care pot fi o sursă de
răspândire a virusului.

Măsuri de prevenire
crearea și cultivarea hibrizilor
rezistenți reprezintă un mod de a
evita infestarea cu virus;
distrugerea buruienilor gazdă
(Sorghum halepense) și a afidelor
vectoare;
respectarea rotației culturilor.
 Maize rough dwarf virus
Denumire populară: virusul piticirii rugoase a porumbulu
Statut:organism dăunător non-carantină, răspândit în Asia, America de Sud,
Europa (Cehia, Franța, Germania, Grecia, Italia, Norvegia, Spania, Suedia)
Simptome: Plantele de porumb infectate în fază de vegetație tânără au talia
redusă, internodiile scurte, tulpinile neobișnuit de subțiri spre vârf și îngroșate la
bază (fig. 1).
Pe nervurile de pe fața inferioară a limbului, uneori pe teaca frunzelor și pe
pănuși, se observă umflături longitudinale caracteristice, dând acestora un aspect
rugos (fig. 2). Rădăcinile adventive sunt scurte, îngroșate cu crăpături
longitudinale și ramificații secundare puține (fig. 3).
Știuleții care se formează au dimensiuni reduse și partea apicală atrofiată.
Plantele infectate în fază mai înaintată au talia puțin redusă, uneori singurele
simptome fiind enațiunile de pe fața inferioară a limbului.
 Mod de răspândire
prin adulții și nimfele cicadei Laodelphax striatellus , perioadele de hrănire
minime pentru achiziționare, de latență și de inoculare, fiind de 1 zi, 10-15 zile și
respectiv 5 ore. Virusul se menține la năpârlire, se multiplică în vector și are un
efect patogen asupra insectelor, majoritatea urmașilor femelelor infectate fiind
distruși în faza embrionară. Agentul patogen iernează în nimfele tinere în diapauză
și în plantele culturilor de toamnă infectate fiind răspândit în cursul verii la restul
speciilor susceptibile.

Măsuri preventive
• evitarea însămânțărilor prea timpurii • utilizarea hibrizilor rezistenți.
astfel încât perioada de migrare a cicadei
vectoare de la locurile de iernare să nu
corespundă cu răsărirea porumbului;
• combaterea insectelor vectoare de pe
terenurile înțelenite din jur, înainte de
însămânțarea porumbului;
Insecte, Acarieni
 Agriotes spp. L
Denumire populară: viermii sârmă sau gândacii pocnitori
Statut: organisme dăunătoare non-carantină; în România sunt mai frecvente
speciile: Agriotes ustulatus Schall, Agriotes obscurus L. şi Agriotes lineatus L.
Descriere:
Adultul: are corpul alungit, îngustat posterior, de culoare brună-roșcată până la
brună-negricioasă, de 7-12 mm lungime (fig.1). Popular este cunoscut sub
numele de „gândac pocnitor”, o caracteristică a acestui gen de dăunatori fiind
dispozitivul de sărit.

Larva: cunoscută sub numele de „vierme sârmă” are corpul alungit (18-25
mm lungime), subțire și cilindric, acoperit cu un tegument puternic chitinizat, de
culoare galbenă-castanie. Picioarele sunt scurte și de aceeași mărime (fig.2).

Oul: este ovoid, cu corionul tare și rezistent, de culoare albă. Lungimea variază
în funcție de specie între 0,5 – 1,5 mm.

Simptome: la porumb următoarele aspecte indică posibila prezență a viermilor sârmă: fie
după însămânțare plantele nu răsar, deoarece larvele rod embrionul distrugând boabele pe
cale de germinație, fie plantele au un aspect ofilit, iar dacă sunt smulse din pământ, se
constată că tulpina este perforată deoarece larvele atacă în regiunea coletului și a
rădăcinilor (fig. 2). O singură larvă aflată în ultimele stadii de dezvoltare poate distruge
într-un an 10-12 plante, iar în anii de invazie, la o densitate de până la 50-60 larve/mp,
pagubele devin considerabile.
Biologie: ciclul biologic al speciilor menționate este asemănător. Au o
generație la 4-5 ani. Iernează în sol ca larve de diferite vârste și ca adulți.
Adulţii apar la suprafața solului în lunile aprilie-mai și au o viață nocturnă.
Zborul maxim are loc spre sfârșitul lunii mai începutul lunii iunie, apoi începe
ponta. Ouăle sunt depuse izolat sau în grupe de 3-5, în sol, la adâncime de 1-5
cm. O femelă poate depune 150-200 ouă şi incubația durează 15-30 zile.
Larvele încep să apară din luna iulie. În cel de-al 3-lea sau al 4-lea an, în lunile
iulie-august, larvele ajunse în ultima vârstă își construiesc căsuțe pupale la
adâncimi ce pot ajunge chiar și la 40 cm. Împuparea durează 26-30 de zile, apoi
adulții rămân în diapauză până în primăvara următoare .

Măsuri preventive
• efectuarea arăturilor de vară și de toamnă imediat după
recoltarea culturilor;
• lucrarea solului prin prașile repetate pentru reducerea rezervei
biologice a dăunătorului prin expunerea la intemperii și la atacul
prădătorilor naturali ai larvelor;
• respectarea adâncimii optime de semănat;

Fig. 1

Fig.2
 Chaetocnema aridula
Denumire populară: puricele negru al cerealelor
Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România.
Descriere:

Adult: are 1,8-2,8 mm lungime, corpul oval-alungit, de culoare brună bronzată,

uneori cu reflexe verzui. Antenele au articolul bazal negricios, iar celelalte sunt
roşcate-închis. Capul şi pronotul au o punctaţie fină, elitrele au punctaţie
neregulată pe disc, iar în părţile laterale punctuaţia apare ca şiruri longitudinale
de puncte. Tibiile şi tarsele sunt de culoare roşcată închis (fig.1).

Larvă: în ultima vârstă măsoară până la 6 mm, are corpul alb-palid sau gălbui,
cu excepţia capului, plăcii bazale a protoracelui, plăcii anale şi a picioarelor, care
sunt brun-închis. Mezo şi metatoracele prezintă şiruri de sclerite de aceeaşi
culoare.

Simptome: adulţii atacă frunzele, producând rosături longitudinale,

paralele cu nervurile, adesea epiderma inferioară rămânând intactă, în
timp se usucă şi cade. Larvele atacă frunzele centrale la bază, care se
îngălbenesc şi se usucă.
Biologie: are o singură generaţie pe an. Adulţii hibernanţi apar primăvara când
temperatura medie ajunge la 6-7°C, activitatea lor în această perioadă fiind
nocturnă, în special între orele 20-22. Copulaţia şi ponta au loc în luna mai,
ouăle sunt depuse în semănăturile cerealelor de primăvară, la baza tulpinilor sau
chiar pe sol, incubaţia durând 5-6 zile.
Dezvoltarea larvară durează 22-25 zile, apoi la completa dezvoltare larvele se
retrag în sol la o adâncime de 1-2 cm pentru împupare, stadiu care durează 18-21
de zile.
Noii adulţi apar în luna iunie şi după recoltarea cerealelor migrează pe
gramineele verzi din împrejurimi sau pe cerealele de toamnă însămânţate
timpuriu, unde continuă să se hrănească. În această perioadă, adulţii sunt diurni
şi se retrag la hibernare, când timpul se răceşte, pe sub tufele de ierburi uscate.

Măsuri preventive Fig. 1

• rotaţia culturilor;
• favorizarea creşterii plantelor tinere de
porumb pentru a rezista atacului
dăunătorului;
• modificarea perioadei de însămânţat
pentru a scăpa de atacul insectei.
 Sipha maydis Passerini
Denumire populară: păduchele negru al porumbului
Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România
Descriere: Femelele aptere măsoară 1-2,1 mm, au luciu închis până la aproape
negru, antenele sunt scurte, cu 5 segmente, iar întregul corp este acoperit de fire
de păr lung (fig.1). Nimfa are ochi roșii, cap întunecat, torace și abdomen
galben-portocaliu.

Simptome: evidente în special în faza de creştere vegetativă. Vizate de atac sunt

punctele de creştere, inflorescenţa, frunzele (în special pe partea superioară),
acestea capătând forme şi culori anormale, apoi se pliază, se îngălbenesc şi mor.

Biologie: iernează în stadiul de adult şi nimfă, uneori chiar ou. Coloniile sunt
prezente de obicei la inserția frunzei cu tulpina, deși atunci când populația crește,
se pot găsi chiar în frunza ce ia aspectul de steag.

Fig. 1