Boletus edulis

Boletus edulis (Pierre Bulliard, 1782) este o ciupercă comestibilă, din

încrengătura Basidiomycota, în familia Boletaceae și de genul Boletus,[1] numită în popor în
primul rând hrib, hrib cenușiu sau mănătarcă, a cărei nume generic este derivat din
cuvântul latin (latină boletus=burete), fiind însăși transliterat de la cuvântul din greaca
veche (greacă βωλίτης=ciupercă de sol), epitetul provenind de la cuvântul
latin (latină edulis=comestibil). Ea coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează
micorize pe rădăcinile arborilor).
Buretele mai are și alte denumiri românești, printre care se se numără: copită, mitarcă, pitarcă
sau pitoancă. Denumirea de „hrib” provine din limba slavă, iar cea de „mânătarcă” prin
intermediarul bulgar din cuvântul grecesc manitaria însemnând „ciuperci” (în genere), a se
vedea și termenul mană.
Descriere[modificare | modificare sursă]
Spre deosebire cu ciuperci de genul Agaricus care sunt de diversificare foarte veche (între
178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic,
genul Boletus are numai o vârsta între 44 și 34 milioane de ani).[2]

Bres.: Boletus edulis

 Pălăria: Ea are un diametru de 8-20 (30) cm, este destul de cărnoasă și consistentă, la
început semisferică cu marginea răsfrântă în jos spre picior, întinzându-se apoi în
formă de pernă, fiind în bătrânețe plată, ridicată, câteodată îndoită în sus, deseori
brăzdată de crăpături adânci. Cuticula este uscată, dar la vreme umedă lipicioasă, la
început netedă, la maturitate aproape zbârcită, nu catifelată. Coloritul variază de la
palid-maroniu peste maro de nucă și gălbui-brun-închis până la maro închis, fiind în
jurul marginii deseori albicioasă. Buretele are în stadiu foarte tânăr un aspect crem-
albui.
 Tuburile și porii: Tuburile sunt de dimensiuni diferite, de o lungime până la 12 mm,
de obicei aderente la picior și se pot îndepărta foarte ușor de pălărie. Coloritul este
inițial albicios, apoi galben, galben-verzui și la vârstă verzui-măsliniu. Porii sunt mici,
unghiulari, depinde de vârstă albicioși, gălbui sau gălbui-măslinii. Când sunt atinși, nu
se pigmentează. Sporii sunt deschis galben-verzui netezi, fusiformi, cu o picătură în
mijloc, de culoare brun-măslinie și au o mărime de 14-17 x 4,5-5,5 microni.
 Piciorul: El are o înălțime de 6-15 cm și o lățime de 3-6 cm, este tare, cărnos, foarte
bont, devenind, odată cu avansarea în vârstă mai cilindric, fiind foarte fin reticulat cu
o rețea albicioasă până maronie pe toată suprafața lui, câteodată numai în partea bazei
sale. Coloritul piciorului variază între albicios-crem cu nuanțe cenușii, maronii sau
roșcate. Nu prezintă un inel.
 Carnea: Ea este albă, numai la început tare și compactă, devenind cu vârsta moale,
buretoasă, slinoasă, chiar dizgrațioasă, în orice caz mai puțin gustoasă pe măsură ce
îmbătrânește. La maturitate este zonată roșiatic sub cuticulă. Baza este adesea de
aceiași culoare cu pălăria și ciuperca nu se decolorează la leziune. Mirosul este plăcut,
slab de fructe, unii spun „de pădure” și gustul dulceag, amintind ceva la nuci.
 Specimenele ajunse la maturitate deplină pot cântări mai mult de un kilogram. Hribul
cenușiu este repede năpădit de larvele țânțarilor Mycetophila fungorum, de ciuperca
parazitară Sepedonium chrysospermum și de gândacul Oxyporus rufus.[3][4]
Cuticula se colorează cu Hidroxid de potasiu mai închis, iar carnea și tuburile maro.[