Gyromitra esculenta

-zbârciog gras-

Numele genului “Gyromitra” provine din cuvintele grecești “gyros” care

înseamnă “rotund” și “mitra” care înseamnă “o bandă de susținere”. Epitetul
specific “esculenta” în limba latină înseamnă “bun de mâncat”. Ironia face ca
această ciupercă să poarte acest nume în ciuda prezenței substanțelor toxice.
 Pălăria, goală în interior, de formă neregulată și are numeroase cute
întortocheate care o fac să semene cu un creier, diametru 5-15cm,
brună;
 Marginea este aderentă la picior. Este destul de îngroșat la bază și are o
înălțime de aproximativ 5cm, si este albicioasa;
 Variabilitate: coloritul pălăriei poate varia între brun-gălbui şi brun-
roşcat sau maro-roşcat, piciorul este la început albicios şi apoi capătă
nuanţe de roz din ce în ce mai evidente;
 Habitat: creşte solitară sau în grupuri pe solurile acide şi nisipoase, în
special prin pădurile de conifere, la munte;
 Amanita muscaria
-Buretele muștei-

Epitetul specific “muscaria” derivă din cuvântul latin “musca” care însemnă
“muscă”, numele acestei ciuperci în multe limbi europene este “insecticid
pentru muşte”
 Pălăria este, la început emisferică și în final mult lățită și câteodată
scobită în centru, de obicei de culoare roșu-sângeriu, diametru 8-20cm;
 Cuticula este lucioasă, lipicioasă și acoperită relativ din abundență de
negi albi pe care ploaia uneori le desprinde;
 Piciorul este cilindric, bulbos la bază, alb și vâscos, are o înălțime de 10-
25cm si este alb;
 Inelul este foarte lat, lăbărțat, membranos, alburiu și uneori striat;
 Lamele sunt albe, foarte dese ;
 Habitat: se găsește adesea în grupuri, crește în pădurile de foioase și de
conifere, de la câmpie până la limita superioară (alpină) de vegetație ;
 Amanita Pantherina
- Buretele panterei-

 Pălăria este destul de compactă și tare, la început emisferică și la

maturitate complet deschisă, cu marginea foarte vizibil striată.
 Suprafața sa netedă și destul de lucioasă este acoperită de numeroși
solzișori albi ieșiți în relief care, de obicei, cad repede lăsând deseori
cuticula complet goală.
 Piciorul este cilindric, puțin subțiat în partea superioară și cu baza
bulboasă.
 Inelul, situat câteodată foarte jos, este subțire, fragil, ușor striat și
dispare repede.
 Lamele sunt dese, înalte și separate de picior.
 Carnea, întotdeauna albă, este moale și apoasă, aproape inodoră și cu
gust dulceag.
 Habitat: Este întâlnită foarte frecvent atât în pădurile de foioase cât și în
cete de conifere, la câmpie și la munte.
 Cortinarius orellanus
-pălăria nebunului sau cortinaria de munte-

Acest tip de ciuperca este una din cele mai otrăvitoare ciuperci cunoscute, fiind
absolut mortală chiar și în cazul consumului de numai 30 de grame de materie
crudă.
 Pălăria, treptat devine plată, de culoare ruginie, cu nuanțe roșcate și cu
aspect catifelat și uscat din cauza numeroșilor solzișori care o acoperă,
în partea centrală are un gurgui nu prea proeminent, foarte amplu și
adâncit în mijloc, diametru 3-9cm, culoarea scorțișoarei.
 La deplină maturitate , marginea tinde să se crape adânc.
 Piciorul este neted, foarte dens și plin în interior, cilindric sau curbat,
puțin subțiat la bază, înălțime 4-8cm, ruginiu.
 Lamele sunt mult distanțate între ele, relativ cărnoase și alternate cu
lamele.
 Carnea este galben-maroriie, cu miros slab caracteristic de ridiche și gust
dulceag.
 Amanita Verna
-buretele primăvăratic-

Se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord din mai până în

septembrie mai ales în păduri de foioase sub stejari, fagi, castani, prin tufișuri,
chiar și în livezi și parcuri.
 Pălăria, la început emisferică, apoi convexă și, în final, aproape plată,
este netedă, albă, cu nuanțe crem și cu marginea sinuoasă.
 Piciorul este alb, câteodată parcă brumat, puțin îngroșat la bază și are o
volvă membranoasă vizibilă care îl înfășoară, inelul alb atârnă liber.
 Lamele sunt foarte strânse una lângă alta, albe, intercalate cu foarte
numeroase lamele.
 Carnea este albă, compactă, fără miros și cu un gust destul de neplăcut.
 Habitat: Crește în pădurile de foioase, în special pe soluri calcaroase. De
la zona colinară până la munte.