1

Dezvoltarea unei
afaceri de cultivare
a ciupercilor
comestibile
 2

Introducere
În condiţiile climatice din ţara noastră, ciupercile cresc în mod spontan,
începând din primăvară până toamna târziu, în păduri, livezi, pe păşuni şi fâneţe.
Numeroase specii de ciuperci sunt comestibile, iar altele sunt otrăvitoare (cele
otrăvitoare sunt, de regulă, şi cele cu aspectul cel mai atractiv).
Ciupercile comestibile sunt mult apreciate de om, din timpuri străvechi, pentru
valoarea lor nutritivă şi gustul apetisant. Valoarea nutritivă este conferită de
compoziţia lor chimică. Ciupercile conţin glucide (glucoză, trehahoză, glicogen,
celuloză) în proporţie de 1-3%, substanţe azotoase 2-4%, grăsimi 1%, substanţe
minerale 0,5-1,5% şi vitamine (A, B1, B2, D).
Dintre speciile comestibile cele mai întâlnite în microflora ţării noastre amintim
zbârciogii sau ciuciuleţii, care prezintă fructificaţii cărnoase pedunculate. Aceştia
cresc pe sol, în păduri luminoase şi în livezi, apărând de obicei după ploaie, din aprilie
până în iunie. Sunt apreciaţi pentru frăgezimea lor, pentru gustul şi mirosul plăcut.
Urmează gălbiorii, bureţii galbeni, urechiuşele; aceştia din urmă prezintă o pălărie
galbenă în formă de pâlnie, de 5-10 cm diametru, marginea este sfărâmată şi ondulată.
Carnea este albă în interior şi galbenă la exterior, cu miros şi gust plăcut. Creşte în
pădurile de fag şi mesteacăn, precum şi în pădurile de răşinoase, formând grupuri
numeroase. Creşte din iunie până în octombrie.
Untoasa cu inel, mânătarca, pitarca, buretele de mai, râşcovul, pita pădurii,
bureţii dulci, iuţarul, buretele piperat sunt denumirile populare ale câtorva din
speciile de ciuperci comestibile din ţara noastră.

a) Specii comestibile
Prezentăm în continuare câteva specii comestibile de ciuperci, după denumirea
lor ştiinţifică şi populară. Ciupercile Agaricus şi Pleurotus vor fi tatate separat.

Buletus edulis – Hribi, mânătărci

Pãlãria este de culoare castanie-brunã, bombatã, sfericã la început, himisfericã,
apoi devine întinsã.Tuburile sporifere sunt simple, albicioase, apoi galbene, verzui.
Porii de aceeasi culoare au tuburile sporifere, sunt ciurculari. Piciorul este umflat la
bazã, are culoare brun deschis, ornamentat cu o retea sub pãlãrie. Carnea este albã,
tare, cu gust si miros plãcut. Creste pe sol, primãvara, vara, toamna, izolatã sau în
grupuri, în pãduri de foioase si de conifere, în luminisuri. Este comestibilã, foarte
 3
bunã la gust. Pentru a nu fi confundatã cu alte specii mai putin apreciate, sau
necomestibile, se recomandã sã nu se recolteze exemplare prea tinere (mici).

Buletus edulis - Mânătarca

Buletus rufus – Chitarcă, chitărcuţă, mânătarcă roşie

Pãlãria are culoare portocalie sau brun-rosiaticã, este sfericã, hemisfericã, apoi
întinsã, foarte cãrnoasã, putin vâscoasã pe timp umed. Tuburile sporifere sunt albe,
albicioase sau cenusii, lungi. Porii sunt la început albi, apoi cenusii-bruni, si mici,
circulari. Piciorul e cilindric, usor îngustat sub pãlãrie, albicios sau cenusiu, se pãteazã
în verde la atingere si este prevãzut cu solzi negriciosi.

Buletus rufus – Chitarcă, chitărcuţă, mânătarcă roşie

Carnea este albã dar devine cenusie-rosiaticã, albastrã- verzuie sau negricioasã
în contact cu aerul; are gust si miros plãcut. Sporii sunt galbeni, ocraceii în masã,
 4
fusiformi, netezi, gutulati. Creste izolat sau în grupuri, în pãduri de foioase, mai ales
pe unde cresc sãlcii, plopi si mesteceni, în luminisuri, vara si toamna. Este
comestibilã.

Psalliota arvensis

Pãlãria este ca un ou la început, devine apoi ca un clopot, iar la maturitate

convex-planã. Suprafata pãlãriei este albã, mãtãsoasã, cu aspect fãinos. La maturitate
este netedã si uneori valuratã. Lamelele sunt albe, apoi devin alb-rosii.

Psalliota arvensis

Piciorul este înalt, cilindric, îngrosat spre bazã, alb si gol în interior, este
prevãzut cu un inel lat. Creste pe câmp, în grãdini si fânete, vara si toamna. Este
comestibilã si foarte bunã.

b) Compoziţia chimică a ciupercilor comestibile

În tabelul de mai jos se prezintă compoziţia chimică a ciupercilor comestibile.

Compoziţia Compoziţia
Componentul chimică la 100 g Componentul chimică la 100 g
ciuperci ciuperci
Apã 90 g Fosfor 135 mg
Substante azotoase 5g Clor 80 mg
Glucide 2,5 g Caroten 0,04 g
Grãsimi 0,5 g Vitamina B1 0,04 mg
Potasiu 470 mg Vitamina B2 0,20 mg
 5
Sodiu 12 mg Vitamina PP 60 mg
Calciu 3 mg Vitamina C 8 mg
Magneziu 14 mg  
Fier 4,5 mg Valoare caloricã 35 calorii

c) Specii necomestibile (otrăvitoare)

Anita muscaria - Buretele pestriţ, muscariţa

Pãlãria este globuloasã în tinerete, apoi ca un clopot bombat, iar spre maturitate
devine aproape planã. Culoarea pãlãriei este rosie cu scvame albe, ce se iau usor cu
unghia. Piciorul este alb, bulbos la bazã, înconjurat de volvã în forma de solz. În
stadiul tânãr volva este puternic dezvoltatã. Piciorul la partea superiorã prezintã un
inel bine vizibil. Carnea este albã, devenind roscatã sub cuticula ce acoperã pãlãria.
Lamelele sunt albe.

Anita muscaria – Buretele pestriţ, muscariţa

Aceastã ciupercã este toxicã, dar nu la fel de periculoasã ca Amanita phalloides,

Amanita verna, Amanita virosa, Amanita citrina si Amanita pantherina. Creste în
luminisuri de pãduri de conifere si de foioase. Semnele intoxicatiei la muscaritã apar
dupa câteva ore si se manifestã prin greatã, ametealã, pierderea cunostintei, un fel de
betie, uneori cu delir furios.

Amanita phalloides - Buretele viperei

 6
Pãlãria este cãrnoasã, la început aproape sfericã, apoi dreaptã. Are culoarea
verzuie sau mãslinie. Pe suprafatã, pãlãria are niste dungi fine care pleacã din centru
spre marginea pãlãriei. Carnea este albã, cu miros urât mai ales la ciupercile bãtrâne.
Lamelele sunt colorate alb-gãlbui. Existã si varietati cu pãlãria brunã, galbenã sau
chiar albã. Piciorul este înalt, cãrnos, de culoare albã, cu volva dezvoltatã si cu inel
alb. Creste prin pãdurile de rãsinoase si foioase, prin tufisuri, din iunie si pânã în
octombrie.

Este ciuperca cea mai toxicã dintre Amanite. Simptomele intoxicatiei la aceastã
ciupercã apar târziu (dupã 10-12 ore).  

Amanita verna - Buretele primãvãratic

 7

Amanita verna - Buretele primãvãratic

Aceastã ciupercã are pãlãria albã si creste prin pãdurile de rãsinoase si foioase,
din mai pãnã în august. Este o ciupercã foarte toxicã.

Amanita pantherina - Buretele panterei

Pãlãria este în formã de clopot, apoi semisfericã si în cele din urmã planã, cu
adâncituri la mijloc. Suprafata pãlãriei este de culoare brun-deschis sau brun-cenusiu,
lipicioasã pe timp umed, prezintã solzi albi, fãinosi si concentrici. Lamelele albe si
libere sunt îngustate spre picior.

Amanita pantherina - Buretele panterei

 8
Piciorul este înalt de 6-11 cm si gros de 1-2 cm, este plin, cilindric, îngrosat la
bazã, unde prezintã o volvã albã, dublã si groasã care este vizibilã la ciupercile tinere.
Inelul este alb si usor încretit. Carnea este fragedã, subtire si albã, nu are miros si gust.
Creste în pãdurile de foioase si rãsinoase din iulie si pânã în octombrie. Este o
ciupercã foarte toxicã.
Boletus satanas - Hrib ţigãnesc, buretele dracului

Boletus satanas - Hrib ţigãnesc, buretele dracului

Pãlãria are 10-15 cm diametru, de culoare alb-cenusie, apoi ruginie palid sau
putin verzui. Piciorul este ovoid, cu o retea rosie ca sângele în partea de sus. Carnea
este albã sau alb-gãlbuie. Creste vara prin pãsuni, tufisuri si în poienile din pãdure.
Aceastã ciupercã este foarte toxicã.

Tricholoma tigrinum

Tricholoma tigrinum
 9
Este o ciupercã mare (8-20 cm), cu pãlãria tipicã de culoarea tigrului. Lamelele
sunt lungi, cu reflexe verzui. Aceastã ciupercã provoacã tulburãri violente gastro-
intestinale. Este necomestibilã.

d) Identificarea speciilor otravitoare

Dacă se introduce o lingură de argint în infuzie de ciuperci si se închide la
culaore, înseamna ca ciupercile sunt otravitoare.
Întunecarea lingurei reprezintă o reactie chimică între argint si aminoacizii
sulfurati conţinuţi în ciupercile otăvitoare.
Este incorectă afirmaţia precum că, dacă o bucata de ceapa sau de usturoi se
brunifica atunci când se fierbe împreuna cu ciupercile, ciupercile sunt otrăvitoare.
Brunificarea cepei si usturoiului este produsa atât de ciupercile comestibile, cât si de
cele otravitoare, din cauza prezen,ei enzimei tirozinaza.
Totodată, este incorecta afirmaţia precum că larvele insectelor si melcilor nu
consuma ciuperci otravitoare, iar ciupercile viermanoase pot fi consumate fara frica în
alimentatie.
Larvele si melcii pot consuma ciuperci otravitoare pentru om.

e) Ciupercile în alimentaţia omului

Primele date despre ciuperci aparţin lui D i o s k o r i d e s, un faimos doctor

grec care a însoţit legiunile romane în Dacia, propunând primele antidoturi împotriva
otrăvurilor cu ciuperci, considerat întemeietorul farmacognoziei (sec.I, e.n.).
Consumul ciupercilor în alimentaţie este mult mai vechi, Aristotel (384 î.e.n.)
considera astfel ciupercile drept "mâncarea zeilor", iar împăratul roman Claudiu
spunea că o farfurie de ciuperci valorează mai mult decât orice glorie a unui general.

Pe plan mondial din circa 3.000 specii de ciuperci cunoscute, numai puţin peste
50 specii sunt toxice. Referitor la partea comestibilă a ciupercii de cultură, aceasta
reprezintă mai mult de 760/0 comparativ cu proporţiile comestibile la diverse legume:
tomate 960/0, morcov 820/0, praz 650/0, fasole albă 490/0, mazăre 40/0. Din punct de
vedere al continuţului în substanţă uscată, ciuperca de cultură conţine 110/0,
comparativ cu unele legume care conţin: 240/0 cartoful, 180/0 bobul verde, 100/0
morcovul, 80/0 fasolea verde, 70/0 tomatele.
La început, ciupercile au fost recoltate din flora spontană şi consumate datorită
gustului şi aromei specifice. Mai târziu, empiric s-a trecut şi la introducerea unor
specii în cultură. La nivelul anului 1990 producţia mondială de ciuperci cultivate era
 10
de peste 3.700.000 t, China situându-se pe primul loc, urmată de SUA. În anul 1991,
venitul rezultat din comerţul mondial cu ciuperci depăşea 7,5 miliarde dolari.
Cultura ciupercilor a început să capete un aspect diversificat întrucât numărul
speciilor care pot fi cultivate creşte de la an la an, cunoscându-se în prezent pe plan
mondial tehnologia de cultură a 14 specii de ciuperci comestibile. În ţara noastră a
fost stabilită atât tehnologia de cultură, cât şi cea de producere a miceliului pentru 8
specii de ciuperci comestibile, şi anume:

● Ciuperca de strat albă, crem sau brună (champignon), cu regim termic criofil,
denumită Agaricus bisporus. Este adaptată pentru a forma carpoforii (fructificarea) la
temperaturi relativ scăzute, de la +12 la +160C;

● Ciuperca de strat albă, denumită Agaricus edulis, cu regim termic termofil,

este adaptată pentru temperaturi mai ridicate, în sensul că fructificarea se desfăşoară la
o temperatură de la + 22 la + 260C;

● Buretele vânăt sau păstrăvul vânăt, denumit şi Pleurotus ostreatus, îşi

desfăşoară perioada de recoltare la o temperatură de + 12 la + 160C;

● Buretele roşiatic, sau Pleurotus florida, formează carpoforii de la + 17 la +

0
25 C;

● Buretele brun sau Pleurotus sajor-caju este prin excelenţă o ciupercă cu un

caracter pronunţat temofil, desfăşurându-şi perioada de formare a carpoforilor la o
temperatură de la + 20 la + 220C;

● Buretele cornet denumit Pleurotus cornucopiae are perioada de formare

activă a carpoforilor la o temperatură de la + 18 la + 220C;

● Buretele ciuciulete denumit şi Coprinus comatus formează carpoforii la o

temperatură de la + 15 la + 180C;

● Ciuperca pentru paie sau Stropharia rubra rugossa îşi începe formarea
carpoforilor la temperaturi similare cu cele ale ciupercii albe de strat criofilă, respectiv
de la + 12 la + 160C.
Ultimele două specii se cultivă pe suprafeţe mai restrânse.
Dintre speciile cultivate, primul loc îl ocupă Agaricus bisporus (champignon),
urmat de Pleurotus sp. (bureţi) şi de Auricularia sp. şi Lentinus sp.
 11
f) Valoarea energetică, alimentară şi terapeutică a ciupercilor

Valoarea calorică a 100 g ciuperci de cultură este de 43 cal, comparativ cu

unele legume precum: cartoful – 86, fasolea verde – 39, varza – 28.
Substanţa uscată din ciperci (aproximativ 82–920/0) conţine: 40–450/0 substanţe
azotate şi 7-80/0 săruri minerale. Conţinutul în proteine variază de la 3-5 0/0, structura
acestora fiind asemănătoare mai mult cu cele de la animale decât de la plante,
conţinând 10 aminoacizi esenţiali. In alimentaţia omului, 100-200 grame ciuperci
uscate pot să menţina un echilibru azotat normal în absenţa totală a cărnii.
Denumirea ciupercilor de "carne vegetală" se datorează faptului că, glucidele pe
care le conţin sunt formate în proporţie de 50 0/0 din glicogen asemănător cu cel din
carnea animală. Ciupercile mai conţin vitamine din complexul B şi vitamina D care nu
se găseste în plante, fiind specifică cărnii şi unturii de peşte.
In cenuşa ciupercilor s-a evidenţiat prezenţa potasiului în proporţie de 44-47 0/0,
a fosforului 13,5-200/0 şi a siliciului 80/0, fapt ce contribuie la ridicarea valorii nutritive
a acestora. Referitor la rolul terapeutic, se arată că ciupercile din cultură au proprietăţi
stimulative, organice şi cerebrale, sunt remineralizante pentru organismul uman (V a l
n e t, J., 1987) şi au efecte antitumorale şi imunologice care sunt studiate ştiintific în
zilele noastre.
Pe lângă valoarea lor alimentară, ciupercile constituie şi o cultură rentabilă, care
asigură o producţie ridicată, ce se obţine pe unitatea de suprafaţă, în spaţii special
amenajate în acest scop. De reţinut mai este şi faptul că în cultura ciupercilor nu se
foloseşte teren agricol ci, cu preponderenţă, spaţii dezafectate, adică spaţii cărora nu li
s-a dat altă întrebuinţare, iar pentru substratul nutritiv au fost luate în considerare
materiale refolosibile, ieftine.
Randamentul, exprimat în kilograme de ciuperci recoltate pe un metru pătrat, în
cazul speciei Agaricus bisporus este, în funcţie de sistemul de cultură şi de condiţiile
de microclimat asigurate, între 15 şi 30 de kilograme. Dacă într-un an se realizează
două-trei cicluri de cultură, reiese un randament de 30-90 kg/mp/an.
Un ciclu de cultură la ciuperci durează, în funcţie de specie, între 70-100 de
zile, aceasta făcând ca amortizarea investiţiei să se facă într-un timp scurt, fiind cea
mai activă din cadrul sectorului vegetal.

g) Cultura ciupercilor comestibile

Cultura ciupercilor a început să capete amploare în ultimul timp întrucât

numărul speciilor care pot fi cultivate creşte de la an la an, cunoscându-se până în
prezent, pe plan mondial, tehnologia de cultură a peste 15 specii de ciuperci
comestibile.
 12
În ţara noastră a fost stabilită atât tehnologia de cultură, cât şi cea de producere
a miceliului pentru mai multe specii de ciuperci comestibile, cum ar fi: ciuperca de
strat albă, crem sau brună; buretele roşiatic; buretele vânăt sau păstrăvul vânăt;
buretele ciuciulete; ciuperca pentru paie.

În cadrul proiectului se prezintă cultura ciupercilor comestibile:

- Agaricus bisporus (ciuperca de bălegar);
- Pleurotus ostreatus (păstrăvul vânăt sau păstrăvul de fag).

Sistemele de cultură a ciupercilor sunt: sistemul clasic, sistemul semiintensiv şi

sistemul intensiv.

Sistemul clasic nu impune necesitatea încălzirii localurilor, ventilaţia dirijată şi

instalaţiile de pasteurizare cu abur. În acest sistem se vor folosi pivniţe, grajduri şi alte
spaţii fără încălzire, dar cu posibilităţi bune de aerisire.
În aceste spaţii puţin pretenţioase substratul nutritiv se aşează în saci de
polietilenă, de regulă direct pe sol. În mod curent, în cultura clasică se realizează două
cicluri anual: unul de primăvară (începând din martie) şi unul de toamnă (începând
din septembrie). Ciclul de toamnă va fi în aşa fel planificat încât până la 1 decembrie
să fie încheiată recoltarea.

Sistemul semiintensiv presupune spaţii cu posibilităţi de încălzire tehnică,

ventilaţie a încăperilor şi pasteurizare a substratului. Substratul se aşază pe stelaje, în
lăzi de plastic sau în saci de polietilenă. În acest sistem se pot asigura anual trei cicluri
de cultură.

Sistemul intensiv se desfăşoară în spaţii cu posibilităţi de reglare a temperaturii,

umidităţii şi ventilaţiei. Substratul este aşezat pe stelaje etajate pe 4-5 niveluri sau în
lăzi suprapuse.
 13
h) Miceliul
Miceliul de ciuperci reprezintă un preparat biologic pregătit în laborator, la care
sporii diferitelor specii de ciuperci comestibile se găsesc împânziţi fie pe suprafaţa
boabelor de cereale (orz, secară, grâu) – miceliu granulat, fie pe paie de cereale –
miceliul clasic. Miceliul de ciuperci astfel pregătit se livrează în pungi de polietilenă
cu capacitatea de 1 kg.
Miceliul de ciuperci (materialul de însămânţare) asigură obţinerea de ciuperci
cu caractere morfologice (formă, mărime, culoare) şi însuşiri fiziologice bune (durată
de împânzire, precocitate, capacitate de fructificare).
Miceliul de ciuperci pe suport granulat din boabe de grâu sau orz se prepară şi
se livrează din diferite specii şi din tulpini selecţionate. De exemplu: salliata edulis
(Agaricus edulis), ciuperca albă, termofilă cu tulpina 303;
Psalliata bispora (Agaricus bisporus), ciupercă de culoare albă, crem, brună (criofilă –
inhibitoare de temperaturi scăzute), tulpini albe 300, 311, 316, 350, tulpinile
crem 386, tulpinile brune 183;
Pleurotus ostreatus – păstrăvul cornet, tulpina 386;
Pleurotus florida – păstrăvul roşiatic, tulpinile 308, 358, 362;
Caprinus camatus – buretele ciuciulete, tulpina 352;
Stropharia rubra – ciuperca cu văl, tulpinile 372, 373, 395, 396.

Miceliul pentru ciuperci poate fi livrat de staţiile de producere a miceliului şi de

staţiunile de cercetare leguminoase.
Însămânţarea se execută numai după ce temperatura din substrat a scăzut sub
30 C, iar cea din mediul ambiant este de 24-25 0 C. Aceste condiţii se pot realiza fără
0

nici un consum energetic în perioada de toamnă (august-septembrie).

Insămânţarea biloanelor se execută în cuiburi dispuse în triunghiuri, la
adâncimea de 3-4 cm şi la distanţa de 20 cm. Se însămânţează câte două rânduri la 15
cm pe pantele bilonului şi un rând pe coamă. Cu mâna stângă se ridică substratul
nutritiv până la adâncimea menţionată, iar cu mâna dreaptă se introduce, cu o lingură,
miceliul granulat, după care se apasă cu mâna stângă în aşa fel încât să rămână un
orificiu de aerisire.
În cazul însămânţării straturilor plane, a sacilor şi lăzilor, acestea se execută fie
în cuiburi ca şi la biloane, fie prin amestecarea miceliului cu substrat nutritiv. Se
foloseşte o cantitate de miceliu de 0,5-0,7% raportată la cantitatea nutritivă a
substratului.
La însămânţare pot apărea situaţii nefavorabile, care trebuie înlăturate:
însămânţarea la temperaturi mai mari de 29-300 C în substrat creează pericolul
distrugerii miceliului, respectiv a materialului de însămânţare:
- însămânţarea pe un substrat cu un conţinut în apă mai mare de 68% favorizează
intrarea mai târziu a miceliului în vegetaţie şi apariţia mucegaiurilor;
 14
- însămânţarea unui substrat cu miros de amoniac sesizabil olfactiv (peste 1%)
provoacă distrugerea miceliului însămânţat;
- nerespectarea igienei la însămânţare favorizează pătrunderea în spaţiul de
cultură a ciupercilor competitoare şi a dăunătorilor;

După câteva zile de la însămânţare, miceliul începe să se propage concentric în

jurul punctelor de contact cu compostul, formând o reţea albă-albăstruie, cu reflexe
metalice caracteristice. Împânzirea miceliului va fi cu atât mai evidentă cu cât
suprafaţa substratului de cultură se va prezenta mai compactă.
Pentru favorizarea împânzirii este necesar să se asigure condiţiile optime de
temperatură şi umiditate, iar suprafeţele de cultură să se acopere cu deşeuri din hârtie
sau cu folie de polietilenă.

În această perioadă se vor executa următoarele lucrări:

prevenirea uscării straturilor prin înlăturarea cauzelor care pot provoca acest neajuns:
curenţii de aer;
influenţele directe ale surselor calorice;
variaţiile de temperatură;
umiditatea relativă mai mică de 80%;
- prevenirea atacurilor dăunătorilor prin stropirea periodică, la 5-6 zile, cu soluţie
de 2% Lindatox.

Acoperirea stratului împânzit cu miceliu reprezintă o etapă de bază,

premergătoare perioadei de recoltare a ciupercilor şi care condiţionează desfăşurarea
acesteia.

i) Ciupercile ca sursă de proteină pentru viitor

Din bilanţul proteic mondial (D e c l a i r e, 1981) a reieşit că animalele

consumă jumătate din proteinele vegetale provenite de la diferite culturi. Din acest
consum animalele conferă omului 250/0 din necesităţile de proteine sub formă de
carne, lapte, ouă. Rezultă, deci, că transmiterea proteinelor de la animale este slabă,
deoarece dintr-un kilogram de proteine ingerate de animal sunt redate în medie omului
130/0, respectiv 130 g.

Pentru asigurarea necesarului de proteine se recomandă:

- creşterea producţiei cerealiere;
- extinderea suprafeţelor cultivate în detrimentul păşunilor;
- extinderea culturii ciupercilor, socotite ca adevărat izvor de proteine.
 15
0
Astfel, dacă se ia un conţinut mediu de 3,5 /0 în proteine la ciuperci,
contribuţia ciupercilor în proteine pentru alimentaţia omului a fost pe plan mondial în
1977 de 35.000 tone, în 1979 de 43.000 tone, iar în 1987, la o producţie de 2 milioane
tone ciuperci recoltate, de 70.000 tone proteine.
Pentru realizarea acestei cantităţi pentru om, animalele ar trebui sa consume
de 7,6 ori mai multe furaje şi cereale.
 16

Capitolul I
Importanţa şi eficienţa economică
a cultivării ciupercilor

1.1. Importanţa cultivării ciupercilor

Cultivarea ciupercilor prezintă in principal următoarele avantaje:
- asigură importante surse de proteine extrase de ciupercă din materiale cu
valoare economică scăzută ca: gunoiul de grajd, deşeurile din agricultură, din
sivicultură, industria textilă etc.;
- foloseşte cu maximum de randament substratul nutritiv creat, care după un
ciclu de cultură de 3-5 luni va putea fi refolosit fie ca ingraşământ pentru agricultură
(ciupercile Agaricus, Coprinus, Stropharia), fie ca furaj pentru animale (ciupercile
Pleurotus) sau drept combustibil pentru ars in sobe (de asemenea ciupercile
Pleurotus);
- asigură un circuit rapid al fondurilor băneşti, prin ciclul relativ scurt al acestei
culturi;
- pune la dispoziţia consumatorilor un produs agroalimentar mult căutat în
timpul iernii şi primăvara când celelalte legume sunt în cantităţi mult mai reduse;
- permite, în cazul culturii cu tehnologie clasică folosirea cu maximum de
randament a diferitelor locuri (pivniţe, galerii de mină abandonate, tuneluri, grajduri
vechi) improprii pentru alte scopuri;
- nu necesită teren agricol, iar cultivarea ciupercilor poate fi executată atât cu
tehnologie clasică (1-2 cicluri pe an) cât şi cu tehnologie intensivă "non stop", cu 5-6
cicluri pe an formând o adevarată industrie cu producţia prognosticată şi realizată fară
riscuri.

1.2. Eficienţa economică a culturii ciupercilor

Eficienta economica în această cultură este în strânsă legatură cu gradul de
specializare şi nivelul tehnologic la care se execută lucrarea. Astfel, pentru culturile
clasice sunt necesare 1,1-1,2 ore/om pentru 1 kg ciuperci, spre deosebire de cultura
intensivă unde necesarul de muncă scade la 0,6 ore/om la 1 kg de ciuperci. Pentru
 17
cultivatorul amator, cultura ciupercilor este rentabilă, întrucât numai în două cicluri de
cultură pe an se pot realiza într-o încăpere cu suprafaţă sol de 50-60 mp, o suprafaţă
de cultură de 100 mp/ciclu şi cu o producţie anuală de 1.400-1.600 kg ciuperci pentru
care volumul de lucru va reprezenta 150-160 zile muncă.
In cazul culturilor intensive, a reieşit o eficienţă superioară legumelor de seră.
Unele elemente ale preţului de cost realizate sunt prezentate in tabelul de mai
jos:

Elemente ale preţului de cost la ciuperci

Grupa de cheltuieli Procente
Amortisment, reparaţii, servicii, compost, materiale acoperite, 62,3%
energie, mecanizare
Muncă umană 32,0%
Alte cheltuieli 1,6%
Cheltuieli aprovizionare 0,4%
Cheltuieli comune 3,7%

1.3. Recomandări privind consumul ciupercilor

comestibile
• Nu se recomanda de consumat ciuperci viermanoase, ciuperci batrâne si
rascoapte. În ciupercile bătrâne se acumuleaza substantele toxice ale metabolismmului
(urina, dejectiile larvelor de insecte).
• Nu se recomanda de colectat ciuperci pe câmpiile, unde s-au administrat
pesticide si ierbicide si în apropierea autostrazilor si cailor ferate, deoarece carpoforii
pot acumula sarurile metalelor grele si elemente radioactive.
• Pastrarea incorecta a ciupercilor sarate si marinate în vase de zinc este
daunatoare sanatatii.
• Nu se recomanda folosirea veselei cu ornamentatii, deoarece ornamentaţiile
pot să conţină plumb, care este solubil în umoare, ce otraveste ciupercile.
• De consumat ciuperci complet determinate, ale caror comestibilitate este
stabilita - în acest caz, nu trebuie de confundat ciupercile comestibile cu alte categorii
de ciuperci.
• De cules corect ciupercile - trebuie de luat în seama cum taiem piciorul
ciupercii, deoarece pe acesta sunt elemente foarte importante pentru determinare; de
transportat corect ciupercile pentru a nu permite disparitia caracterelor (volva, inelul
etc.).
 18

• Se recomanda de consumat numai ciuperci tinere si în stare foarte proaspată

deoarece, aşa după cum s-a mai arătat, ciupercile pot fi un rezervor de bacterii si
toxine (urina, dejectiile larvelor de insecte).
• Ciupercile trebuie păstrate în frigider. De evitat conservarea îndelungata. De
aruncat toate ciupercile degradate, viermanoase. Nu se recomanda de consumat
ciuperci viermanoase, ciuperci batrâne si rascoapte.
• Prepararea ciupercilor cât mai buna - unele ciuperci contin substante toxice
termolabile, ce se distrug prin caldura. Nu de utilizat prepararea pe grila. În unele
regiuni ciupercile sunt purtatori de echinococoza (se transforma prin dejectiile vulpii).
• Consumarea moderata a ciupercilor - dupa natura lor, ciupercile sunt greu de
consumat. Ciupercile acumuleaza totul din natura.
• Nu se recomanda de colectat ciuperci pe câmpiile, unde s-au administrat
substante toxice (pesticide, ierbicide, fungicide) si în apropierea autostrazilor si cailor
ferate, deoarece carpoforii pot acumula sarurile metalelor grele si elemente
radioactive.
•Pastrarea incorecta a ciupercilor sarate si marinate în vase de zinc este
daunatoare sanatatii.
• Ciupercile curatite se tin în apa rece timp de 30 min si de 2-3 ori de spalat,
adaugând apa noua. Se recomanda de adaugat sare pentru înlaturarea viermilor din
ciuperci.
• Nu se consumă ciuperci nepreparate.
• Ciupercile Champignon se păstrează foarte bine, daca se tin timp de câteva
ore în apa rece, apoi se taie partile murdare ale piciorului, se spala în apa cu acid
citric. Apoi sampinionii se cu apa clocotita se pun în borcane din sticla si se pastreaza
în locuri reci.
• Nu consumati ciuperci care au baza piciorului în forma de bulb.
Ciupercile proaspete înoata în apa, iar cele fierte se lasa la fund.
Se taie doar partea inferioara, murdara a piciorului.
• Cantharellus cibarius niciodata nu este viermanos. El se prajeste, se sareaza si
se marineaza.
• Ciupercile se amesteca cu smântâna, când s-au fiert foarte bine.
 19
• Ciupercile, care au fost colectate pe timp ploios, se strica repede.
• Nu se recomanda pastrarea îndelungata a mâncarilor din ciuperci.
• Pentru a preîntâmpina înnegrirea ciupercilor curatite, acestea se tin în apa
sarata cu otet.
• Borcanele cu ciuperci marinate si sarate niciodata nu se închid cu capace din
fier. Aceasta duce la dezvoltarea microbului botulin. E bine de acoperit borcanul cu 2
rânduri de hârtie si de tinut în loc rece.
• Ciupercile uscate se mentin în lapte sarat timp de câteva ore pentru ca sa fie
proaspete.
• Ciupercile sarate se mentin în apa rece.
• Ciupercile marinate se mentin în loc aerisit. În caz daca apare mucegai,
ciupercile se spala în apa fierbinte, se marineaza din nou, se fierb ciupercile si se tin în
borcane curate.
• Ciupercile uscate absorb usor umiditatea din aer. Din aceasta cauza, ciupercile
uscate se mentin în locuri uscate, în saculete prin care nu patrunde umiditatea sau în
borcane ermetic închise.
• Ramurile de coacaz negru dau aromă ciupercilor.
• Ciupercile sarate se menţin la o temperatura de 2-10°. La o temperatura mai
mar ciupercile se înacresc, devin moi, se acopera cu mucegai. Nu se recomanda a fi
consumate. Iarna nu se recomanda a fi pastrate la balcon, deoarece ciupercile
îngheata.
• Otravirea cu ciuperci are loc din cauza incapacitatii de a deosebi ciupercile
comestibile de cele otravitoare.
 20

Capitolul II
Date tehnologice referitoare la infiinţarea
unei culturi de Agaricus
Primele consemnări scrise despre ciuperci, ajunse la noi se referă la ciupercile
Agaricus sp. şi dateaza din secolul I î.Ch. Dioscoride şi Horaţiu, aduc elogioase
aprecieri în lucrările lor despre ciuperci, astfel Horaţiu ( 65-8 î.Ch.) consideră că "este
mai uşor a dispreţui aurul şi argintul decât a renunţa la o mâncare de ciuperci", iar
îmapăratul roman Claudius (41-54 d.Ch.) compară valoarea ciupercilor, cu "gloria
generalilor săi". Chinezii sunt deţinătorii cunoştinţelor despre cultura ciupercilor încă
de la anul 535 î.Ch.

Fig. 2.1. Ciuperci Agaricus

a) Agaricus arvensis; b) Agaricus bisporus (Ciupercă de bălegar);
c) Agaricus silvicola (Ciupercă de pădure) d) Agaricus xanthoderma
 21
Cultura ciupercilor a început târziu şi datorita faptului că nu s-au cunoscut căile
de înmulţire ale acestora. Ciupercile nu prezintă rădăcină, tulpină, frunze, flori si
seminţe şi nu pot fi înmulţite precum celelalte plante.

Becker G., (1985) în articolul său intitulat "Mic istoric al micologiei" arată că
abia în anul 1729 italianul Micheli a descoperit că ciupercile se înmulţesc prin spori.
Dar adevăratul părinte al micologiei este suedezul Fries E., a cărui operă cuprinde
aproape 3000 de specii de ciuperci. In acelaşi timp Fries E., a început o clasificare
sistematică ce stă la baza tuturor lucrărilor ce au urmat.

2.1. Construcţii de ciupercării în gospodăria personală

Pentru cultura ciupercilor în gospodăria personală sunt necesare spaţii de
cultură simple, cum ar fi amenajarea unei pivniţe sau construirea unor localuri cu
suprafaţă relativ redusă, destinate în exclusivitate acestui scop.

2.1.1. Pivniţele
În schiţa din figura 2.2 se reprezintă o secţiune printr-o pivniţă cu dimensiunile
de 3 x 4,5 x 2,8 m, totalizând o suprafaţă de 3,5 m 2 şi un volum de 37,8 m3. Spaţiul
destinat culturii este asigurat cu ventilaţie liberă, la care suprafaţa de acces a aerului
local totalizează 2500 cm2 sau poate prezenta două spaţii de acces ale aerului de câte
1250 cm2.
Pentru 1 m2 de suprafaţă cultivată este necesară o suprafaţă de acces a aerului
de 100 cm2 (10 x 10 cm).

După Mateescu N. ([8], pag. 10), necesarul de aer în spaţiul de cultură fără
asigurarea unei ventilaţii dirijate (mecanice) este dat şi de raportul dintre volumul
localului şi coeficientul de 1,5 m3 aer pentru 1 m2 de suprafaţă de ciuperci.
Rezultă: 37,8 : 1,5 m3/m2 = 25,2 m2 suprafaţă maximă de cultură care se poate
executa cu ventilaţie liberă.
Suprafaţa necesară de acces a aerului (la tuburile de ventilaţie) este: 25 cm x
100 cm = 2500 cm2.
În această pivniţă, dacă se execută cultura şi în perioada rece din an,
temperatura va trebui să fie asigurată printr-o sursă de încălzire amplasată în camera
tampon de la intrare, ţinând seama că în spaţiul de cultură trebuie să pătrundă numai
cotlonul, respectiv coşul de fum, pentru a preîntâmpina influenţa radiaţiei directe
locale a sobei, precum şi pătrunderea gazelor de ardere în local.
În cazul în care tavanul nu este din beton ci din lemn, acesta va fi tencuit pe
suport din rabiţ sau trestie, aceasta pentru a crea posibilităţi de aplicare periodică a
dezinfectărilor cu soluţii pesticide.
 22

Fig. 2.2. Secţiune printr-o pivniţă pentru cultura gospodărească

Pentru ventilaţia liberă, nedirijată, pivniţa are asigurate 2-4 spaţii de acces al
aerului, care vor trebui să însumeze minimum necesar de 2500 cm2.
În acest local de cultură se asigură folosirea biloanelor (aşezarea stratului
nutritiv sau a compostului în formă de prisme trapezoidale), dispuse direct pe sol
(13,5 m liniari biloane sau 11 m2 suprafaţă de cultură).
Pentru cultura etajată se pot construi stelaje metalice sau din prefabricate de
beton cu 4 nivele dispuse lateral (fig. 2.3). Pe aceste stelaje se vor putea realiza 8
biloane aşezate transversal pe un rând de stelaje, totalizând 16 x 4 = 64 m liniari
biloane. Suprafaţa de cultură va fi în acest caz: 64 m.l. biloane x 0,8 m 2/bilon = 51,2
m2. Rezultă că, prin această aşezare etajată, suprafaţa de cultură a crescut de 5 ori faţă
de cazul când biloanele erau aşezate direct pe pardoseala pivniţei.
Pentru a asigura în acest caz cantitatea de aer, este necesar ca suprafeţele de
acces ale aerului, în cazul ventilaţiei libere, să însumeze 5100 cm 2, ceea ce reprezintă
la 4 spaţii de ventilaţie câte 1275 cm 2 pentru fiecare. Dacă construţia localului nu
permite amplasarea unui număr sporit de spaţii de ventilaţie va trebui, în acest caz, să
 23
3
se asigure o ventilaţie dirijată, cu un ventilator cu capacitatea de 400 m aer/oră, care
va introduce aerul absorbit prin tubulatura amplasată superior, refularea făcându-se la
suprapresiune, printr-un spaţiu destinat acestuia, situat la partea inferioară a localului.

Fig. 2.3. Detaliu de aşezare

a sacilor cu compost sau bidoane pe stelaje

2.1.2. Localuri cu suprafaţa mică

Aceste localuri sunt special amenajate pentru cultura sezonieră.
În schiţa din figura 2.4 se prezintă trei tipuri de localuri care asigură o suprafaţă
de cultură pe ciclu de 100 m2, faţă de 75 m2 suprafţa construită. Toate cele trei tipuri
de spaţii reprezintă o serie de caracteristici comune în ceea ce priveşte dimensiunile:
înălţimea interioară de 2,5 m, lăţimea de 3 m şi lungimea de 20 m, din care 17 m sala
de cultură şi 3 m camera tampon necesară amplasării sursei de căldură, sortării
ciupercilor şi depozitării amestecului de acoperire. În fiecare din acest tip de
construcţie se realizează cultura etajată pe un stelaj amplasat central cu 4 nivele şi
înălţimea de 1,5 m unde substratul nutritiv se poate aşeza sub formă de biloane
dispuse transversal sau în saci din polietilenă.
Stelajul poate fi construit din oţel cornier cu parapete executate din plăci de
azbociment fixate pe nervuri din fier beton. Cultivatorii bulgari folosesc cu bune
 24
rezultate, numai pentru un singur ciclu de cultură, tulpini de floarea soarelui sau paiele
de grâu aşezate pe o plasă din fier beton.

Fig. 2.4. Trei tipuri de cupercării pentru cultivatorii amatori

La toate aceste tipuri de localuri pentru cultura ciupercilor, pardoseala se

execută din beton pe un strat de balastru cu dublă înclinaţie de 1%. Accesul se face pe
scări pentru tipul 1 şi 2 şi la nivelul solului pentru tipul 3.
Pentru iluminare se vor prevedea, la o tensiune de 24 V, trei locuri de lampă şi
două prize pentru sala de cultură şi un loc de lampă pentru camera tampon.

Local total îngropat (tipul 1). Reprezintă o construcţie total îngropată şi

prevăzută cu izolaţie hidrotermică. De remarcat prezenţa plafonului construit în acest
caz din PFL peste care s-au aplicat două straturi de carton asfaltat. De asemenea,
prezenţa pernei de aer între plafon şi acoperiş contribuie la realizarea izolării termice
în spaţiul de cultură, menţinerea temperaturii şi evitarea condensului.
 25
Local semiîngropat, din rame de răsadniţe (tipul 2). Reprezintă o construcţie
semiîngropată executată din zidărie de cărămidă şi rame de răsadniţă. Izolarea termică
se realizează cu paie, rumeguş, pleavă, aşezate deasupra ramelor de răsadniţă şi
acoperite cu carton asfaltat sau cu polietilenă.

Local de suprafaţă (tipul 3). Reprezintă o construcţie executată din panouri

confecţionate din plăci netede sau ondulate de azbociment şi izolaţie termică asigurată
prin: zgură, vată de sticlă, deşeuri din materiale plastice. Acoperişul va trebui să
asigure o bună izolare termică şi, pentru aceasta, va fi executat din plăci de
azbociment, trestie, coceni şi, dacă construcţia permite, chiar din ţiglă.

Ventilaţia directă în aceate trei tipuri de localuri special amenajate pentru

cultura sezonieră gospodărească a ciupercilor se asigură prin spaţii laterale sau prin
tuburi centrale de ventilaţie, dispuse intercalat şi prevăzute cu şubere.
La tipurile 1 şi 2, la care accesul şi refularea aerului sunt mai anevoioase, este
indicată folosirea ventilaţiei dirijate. În acest scop sunt necesare tuburi pentru
absorbţia liberă a aerului şi un exhaustor de evacuare dirijată cu capacitatea de 500 m 3
aer/oră.

Recircularea aerului în vederea omogenizării temperaturii necesită o tubulatură

legată de exhaustor printr-un şubăr cu scopul limitării şi proporţionării reintroducerii
aerului cald (recirculant).
În diferitele etape ale culturii (incubare-formare şi recoltare) necesarul de aer
este diferit, respectiv de 0,5; 2; 7 m3 aer/oră/m2 suprafaţă de cultură. Încălzirea (în caz
că se execută cultura şi în timpul iernii) la aceste trei tipuri de localuri va putea fi
asigurată prin cotloane dispuse lateral, având ca puncte de pornire soba aflată în
camera tampon sau, în cazul când există posibilitatea, printr-o conductă de apă caldă,
dispusă tur-retur la 20 cm de pardoseală, lângă perete.

Umiditatea relativă a aerului din spaţiul de cultură se va asigura prin stropirea

periodică cu apă a pardoselii, a pereţilor laterali şi a straturilor de cultură. Pentru
asigurarea apei necesare atât menţinerii umidităţii relative, cât şi a pulverizării
straturilor de cultură este bine dacă se poate asigura şi sursa de apă de la reţea. În
cazul culturilor executate în perioada rece din an, apa va trebui să fie condiţionată
termic la temperatura de 15-160C.
În aceste trei tipuri de localuri pentru cultura sezonieră a ciupercilor, printr-o
folosire cât mai eficientă, se vor putea executa 2-3 cicluri de cultură (cu excepţia
perioadei 15 iunie – 1 septembrie), care vor însuma anual o suprafaţă de 230-345 m 2
în cazul folosirii biloanelor şi 200-300 m 2 în cazul folosirii straturilor plane. Suprafaţa
 26
2 2
de cultură la un ciclu este de 115 m în cazul biloanelor şi 100 m la straturile plane.
Producţia de ciuperci va fi de 6-8 kg/m2/ciclu, putând depăşi 2000 kg anual.

2.1.3. Local cu folosinţă mixtă

Această categorie de spaţii de cultură înglobează răsadniţele îngropate cu două
pante (figura 2.5), serele înmulţitor (figura 2.6), serele bloc. În cursul unui an, aceste
spaţii pot fi folosite în perioada de toamnă pentru cultura ciupercilor, iar în perioada
de primăvară, pentru alte culturi legumicole.

Fig. 2.5. Local adaptat

pentru cultura ciupercilor-răsadniţe îngropate

Pentru cultura ciupercilor fără consum energetic, localurile sunt utilizate în

perioada de toamnă, respectiv 10 septembrie – 10 decembrie când, datorită
temperaturilor exterioare ridicate de la începutul acestei perioade, nu mai sunt
 27
necesare consumuri energetice în vederea realizării temperaturilor optime de incubare
de 240C.
La toate aceste spaţii de cultură, pentru izolarea termică, acoperişul va trebui să
fie protejat sau humificat, adică stropit prin interior cu 2-3 straturi de humă, pentru a
reduce accesul radiaţiilor solare. Se poate face şi o izolare cu coceni, paie, trestie
acoperite cu o folie de polietilenă sau carton asfaltat.

Fig. 2.6. Local adaptat

Pentru cultura clasică – seră înmulţitor

În aceste spaţii, cultura ciupercilor va putea fi executată atât pe biloane

(varianta 1) sau straturi plane (varianta 2) dispuse pe sol sau pe stelaj. O metodă
relativ nouă de aşezare a compostului în spaţiul de cultură o constituie sacii din
polietilenă cu capacitatea de 15-20 kg compost la un sac.
În cazul când cultura se execută direct pe sol, în saci din polietilenă sau straturi
plane, pentru preîntâmpinarea acumulării de nematozi (viermii substratului)
consideraţi ca dăunătorii cei mai agresivi ai ciupercilor, se procedează fie la
amplasarea straturilor (biloane sau straturi plane) pe folii din polietilenă dispuse la
 28
suprafaţa solului, fie la executarea dezinfectării solului după fiecare cultură cu
Dazomet granulat 98%, aplicând 50 g/m2 la suprafaţă şi apoi se încorporează la 10 cm
în sol.
Temperatura minimă de aplicarea a acestui nematocid este de 10 0C, iar cea
optimă de 250C, ceea ce impune ca tratamentul să se facă la începutul verii, respectiv
în decursul lunii iunie. Produsul are o acţiune de 2 luni, după care se poate relua
cultura de ciuperci, respectiv în perioada de toamnă.

2.2. Pregătirea localului pentru cultură

Pregătirea localului pentru executarea fiecărui ciclu de cultură este absolut
necesară.
Spaţiul de cultură trebuie bine şi corect pregătit, întrucât producţiile pot deveni
din ce în ce mai mici ca urmare a acţiunii defavorabile a bolilor şi dăunătorilor şi, în
cele din urmă, după 3-4 cicluri ajung cu totul neînsemnate. Principala cauză care
contribuie la scăderea simţitoare a producţiei, de la un ciclu la altul, constă în
acumularea din ce în ce mai mare a germenilor diferitelor ciuperci saprofite şi
parazite, precum şi datorită apariţiei bolilor şi dăunătorilor în interiorul spaţiului de
cultură.
Cele mai frecvente boli sunt produse de ciupercile Pseudobalsamia
microspora, Chaetomium olivaceum, Verticillium psaliotae şi Mycogone perniciosa,
precum şi grupul de ciuperci denumit “confetti”.
Dintre dăunători, viermii substratului (nematozii) şi în special căpuşele
(acarienii) se pot perpetua de la o cultură la alta şi influenţa defavorabil desfăşurarea
producţiei din viitoarele cicluri.
Pregătirea localului pentru cultura intensivă se execută prin tratament termic de
la + 600C la + 800C, timp de 5-20 ore, cu ajutorul aburului sub presiune, înaintea
fiecărui ciclu.
Spaţiul de cultură se pregăteşte astfel:
- în cazul culturii în sistem clasic, mai întâi se dezinfectează prin pulverizare o soluţie
de sodă calcinată de 5% sau o soluţie de clorură văroasă 10% (dezinfectarea cu
Formalină este cea mai eficientă, calculându-se 20 cm3/m3 încăpere);
- se răzuiesc pardoselile în aşa fel încât să nu mai rămână nici o urmă de substrat de la
vechea cultură;
- se spală pardoseala şi pereţii laterali cu o soluţie de 5% sodă calcinată şi 10% clorură
văroasă.
Când lucrările de dezinfectare sunt terminate, accesul în local se face numai
după ce la intrare se aşează perne ştergătoare confecţionate din saci umpluţi cu pleavă
sau perne de buret îmbibate cu soluţie de sulfat de cupru 2-3%. Lângă pernele
ştergător se pun cutii ştergător de praf de var, având dimensiunile de 100 x 45 x 10
cm.
 29

2.3. Factorul termic în spaţiul de cultură

Factorul termic în spaţiul de cultură influenţează în mare măsură producţia de
ciuperci. Astfel, în cazul ciupercilor Agaricus bisporus cu regim termic criofil,
factorul termic se face resimţit prin aceea că la temperaturi mai ridicate de 18 0C
formarea primordiilor de fructificare, respectiv a ciupercilor este stânjenită, pentru ca
la temperaturi de peste 200C să fie complet stagnată, iar la peste 320C să se manifeste
o acţiune letală asupra miceliului de ciuperci.
Din practică s-a constatat că miceliul ciupercii albe de strat suportă mai bine
temperaturile scăzute sub + 150C până la 00C, decât temperaturile ridicate (peste
300C).
Regimul termic este diferit în funcţie de etapa în care se găseşte cultura, aşa
după cum rezultă din tabelul 2.1.

Tabelul 2.1
Limitele termice în difeite etape de dezvoltare
Temperatură 0C Etape culturale
Incubare Formare Producţie
Optim 22 18 16
Minim 16 14 12
Maxim 28 24 18

2.4. Ventilaţia în spaţiul de cultură

Aerisirea spaţiului de cultură constituie unul din factorii esenţiali care
influenţează ciuperca de cultură, întrucât accesul de aer proaspăt este necesar pentru
eliminarea bioxidului de carbon, produs în procesele de metabolism ale miceliului
ciupercii şi ale activităţii microorganismelor din compost, care este dăunător.
Concentraţia de bioxid de carbon nu trebuie să depăşească 0,03-0,1%.
La concentraţia de bioxid de carbon de 0,1-0,3% primordiile stagnează în
apariţie, iar butonii se umflă, luând forma unor cepe. La concentraţia de 11% bioxid
de carbon, ciupercile formate se vor opri din creştere.
Ventilaţia dirijată se face prin schimburi şi recirculări de aer sau prize de aer
proaspăt din exterior printr-un filtru. Aerul absorbit de ventilator trece printr-o
tubulatură în camera de pregătire şi apoi este introdus în camera de cultură prin partea
superioară a încăperii cu ajutorul unei tubulaturi confecţionate din folie de polietilenă,
amplasate la minimum 60-70 cm înălţime faţă de straturile de cultură. Tubulatura
prezintă fante laterale pentru recircularea aerului.
Recircularea aerului este necesară pentru uniformizarea temperaturii din
interiorul sălii de cultură, în special când cultura se execută etajat.
 30
2.5. Substratul de cultură pentru ciuperca Agaricus
bisporus
Substratul de cultură constituie unul din factorii hotărâtori în reuşita unei culturi
de ciuperci Agaricus bisporus.
Pentru cultura ciupercilor Agaricus bisporus, în sistem clasic, se folosesc
următoarele substraturi:
- compost pe bază de paie şi gunoi de păsări;
- compost pe bază de paie, gunoi de porc şi gunoi de păsări;
- compost pe bază de paie şi gunoi de cal.
La aprovizionarea cu materii prime specifice fiecărei tehnologii de pregătire a
compostului trebuie evitate materialele vechi conservate necorespunzător şi degradate
prin mucegăire sau început de fermentare.

Gunoiul de cal este apreciat ca cel mai bun material, denumit şi clasic. El poate
conţine, în funcţie de provenienţă şi perioada când se recoltează, între 1,1-2,3% azot
(substanţă utilă). Aceasta are o mare importanţă în reuşita culturii, însă randamentul
lui depinde în mare măsură de tehnologia aplicată la compostare.

Gunoiul de păsări constituie, de asemenea, un compost al substratului nutritiv

pentru cultura ciupercilor, indiferent dacă se foloseşte sau nu gunoi de cal.
S-a constatat că în cazul când prezintă un suport format din coji de floarea
soarelui, gunoiul de păsări este superior celui pe suport de paie sau rumeguş. Nu
trebuie să se folosească gunoiul de păsări pe suport lichid, pentru că este foarte
deficitar în azot şi nu poate fi proporţionat în administrare.

Gunoiul de porc. Gunoiul de porc va putea fi folosit pentru culturi de ciuperci

numai după uscarea sa în prealabil, cu scopul omogenizării în compost. În acest caz se
administrează ca şi gunoiul de păsări.

Paiele de cereale (grâu, orz şi orez) reprezintă alt material de bază din
componenţa substratului nutritiv pentru ciuperci. Ele au cea mai largă utilizare la
pregătirea substratului nutritiv pentru ciuperci, atât clasic, mixt, cât şi sintetic. Au un
conţinut ridicat de glucide şi substanţe minerale şi îşi menţin elasticitatea în timpul
compostării, spre deosebire de cele de ovăz, care dau un compost care se tasează cu
uşurinţă. Paiele de grâu, orz şi orez dau foarte bune rezultate dacă sunt zdrobite,
sfărâmate prin călcarea lor cu un tractor, de preferinţă cu şenile sau prin baterea cu
furcile.

Substanţele minerale care se folosesc la pregătirea substratului nutritiv vor

trebui să asigure sursa de azot (uree tehnică) şi cea de calciu. Calciul este elementul
 31
indispensabil pentru miceliu, deoarece prezenţa lui înlătură efectul inhibitor al altor
elemente asupra miceliului de ciuperci. La compostul pentru ciuperci, calciul se
administrează sub formă de sulfat de calciu (ipsos) sau carbonat de calciu (cretă
furajeră).
Folosirea calciului aduce un spor de recoltă care se manifestă în special prin
prin lipsa ciupercilor saprofite străine (Coprinus, Peziza, ş.a.), care în lipsa acestuia
apar în masă la suprafaţa substratului de cultură pe care îl degradează.
Fosforul constituie un alt element nutritiv pentru ciuperci, mult solicitat de
miceliul în creştere, dar numai până la o anumită limită (de până la 8 kg/tonă). Dacă
această limită este depăşită, se produce o inhibare a creşterii miceliului şi deci a
formării ciupercilor, care vor deveni din ce în ce mai mici şi în cele din urmă se
produce sistarea apariţiei lor.

Substraturile. Substraturile pot fi de trei feluri şi anume: substratul clasic,

substratul mixt şi substratul sintetic.
Substratul clasic necesită gunoi de cal cu o componenţă de 25-30% fecale şi
70-75% paie de grâu, în lipsa acestora, de orz.
Pregătirea substratului nutritiv se face pe platforme acoperite în remize,
şoproane sau magazii cu o suprafaţă betonată pentru menţinerea unei igiene de lucru
şi pentru preîntâmpinarea infiltrării mustului în sol. În imediata apropiere a localului
unde se execută compostarea, trebuie să existe o sursă de apă, iar în cazul mecanizării
acestei lucrări şi o sursă de curent electric trifazic.
Compostarea sau pregătirea straului nutritiv pentru ciuperci se compune din
două faze: faza anaerobă sau preînmuierea şi aerobă sau compostarea propriu-zisă.
Prima fază durează 10-12 zile, cu o omogenizare în ziua a 6-a şi constituie perioada în
care se face preînmuierea componentelor viitorului substrat în vederea declanşării
unor fermentaţii aerobe. A doua fază durează 12-14 zile şi necesită aşezarea
compostului în strat cât mai afânat. În această peioadă, la intervale de 3-4 zile, când
temperatura este de +65 la +700C, se vor executa întoarcerile. În timpul întoarcerilor
se administrează pentru fiecare tonă (aproximativ 2,5 m 3 compost cu umiditatea de
70%) următoarele cantităţi de amendamente: 25 kg ipsos sau carbonat de calciu,
îngrăşăminte minerale (uree tehnică 3 kg, superfosfat 7 kg, sulfat de amoniu 7-8 kg).
Procesul de compostare începe după 1-2 zile de la aşezarea în platformă.
Pentru a crea în platformă condiţii de microclimat necesare microorganismelor
declanşatoare ale diferitelor procese de fermentare, la intervale periodice se execută
întoarcerea compostului. După 3-4 întoarceri executate într-o perioadă de 16 zile,
compostul este gata pregătit şi poate fi supus pasteurizării naturale înainte de
introducerea sa în localul de cultură.
Substratul mixt. Compostul mixt sau semisintetic cuprinde paie de grâu, gunoi
de porc şi de păsări.
 32
O reţetă de compost mixt mult folosită în China necesită 1000 kg paie de grâu
sau orez, 2000 kg gunoi uscat de porc şi 600 kg gunoi de păsări. Preînmuierea
componentelor se desfăşoară într-o perioadă de 12 zile cu omogenizarea la 6 zile, cu
ocazia căreia se execută şi completarea umidităţii. Compostarea aerobă se execută
într-o perioadă de 14 zile, în cursul cărora se fac 4 întoarceri-vânturări ale
compostului, după care se aplică pasteurizarea naturală. În cursul întoarcerilor,
compostului din platformă i se va aplica uree 2 kg/tonă la aşezare şi ipsos 24 kg/tonă
(câte 6 kg/t la fiecare întors).
Substratul sintetic.
În alcătuirea compostului sintetic folosit în special în ciupercăriile intensive
intră paie de grâu, gunoi de păsări, amendamente organo-minerale (colţi, germeni de
malţ şi uree).
Pregătirea substratului nutritiv se face în timpul perioadei reci din an, pe
platforme acoperite şi ferite de îngheţ. Aceste condiţii sunt obligatorii dacă se
urmăreşte să se execute pregătirea compostului sintetic şi în anotimpul rece din an, cu
temperaturi sub 00C (decembrie-februarie).
Compostul fără gunoi de cal necesită:
- 1000 kg paie de grâu;
- 400 kg gunoi de păsări;
- 20 kg uree tehnică;
- 60 kg ipsos;
- 150 kg colţi de malţ (germeni de malţ de la fabricile de bere).
Compostarea are loc în două faze: faza anaerobă sau preînmuierea şi faza
aerobă sau compostarea propriu-zisă. Prima fază se execută în 12-14 zile, timp în care
se face îmbibarea eşalonată a paielor în bazinul amenajat în acest scop, sau pe o
platformă betonată prevăzută cu bazin de colectare a mustului în vederea recirculării
acestuia.
Paiele umectate se aşează ulterior în platforma de îmbinare. La un interval de 7
zile se execută omogenizarea compostului. Ulterior se aşează în platforma de
compostare, cât mai afânat.
În această perioadă, la intervale de 3-4 zile, când temperatura este mai ridicată
de 600C, se execută mecanizat întoarcerile compostului, avându-se în vedere
următoarele:
- să se completeze umiditatea;
- să se adauge, la întorsul I, ipsosul şi colţii de malţ;
- compostul să fie bine scuturat (vânturat), iar reaşezarea în noua platformă să fie
făcută cât mai afânat, pentru a favoriza declanşarea proceselor de fermentare în
condiţii aerobe.
 33
Pasteurizarea naturală. Este de fapt ridicarea temperaturii compostului la o
valoare de 55-600C datorată fermentării aerobe a acestuia.
Această operaţie tehnologică, fără consum energetic, se execută în perioada cea
mai caldă din an, în mod asemănător la toate tehnologiile de pregătire a compostului
pentru cultura extensivă, cu scopul îmbunătăţirii calităţii compostului şi distrugerii
unor serii de dăunători, în special animali, astfel:
- pentru îmbunătăţirea condiţiilor de aerisire în perioadele calde din an se
folosesc “capre” de lemn cu înălţimea de 30-50 cm, peste care se aşează
compostul şi în partea superioară a acestora, pe coamă, tuburi de ventilaţie;
- pe suprafaţa platformei se aşează o folie din polietilenă, având grijă ca gurile
canalelor de ventilaţie din compost să rămână libere.

Platforma de compost astfel construită se va menţine timp de 2 zile, până la

realizarea temperaturii de 55-600C chiar şi în straturile de la suprafaţă.

Calitatea substratului nutritiv la sfârşitul compostării. La sfârşitul perioadei

de compostare, cultivatorul va trebui să constate unele calităţi ale compostului care s-a
transformat în substrat nutritiv. În acest scop, el trebuie să verifice următoarele:
- reacţia chimică a substratului, a pH-ului, care trebuie să fie cuprins între 7,2-8.
Substratul care urmează a fi pasteurizat are valori mai ridicate (7,7-8,0), iar cel fără
pasteurizare valori mai mici (7,2-7,6). Producţia de ciuperci este mai mare, iar
perioada de recoltare mai lungă, în cazul în care pH-ul substrtatului este uşor alcalin
(7,2-7,8), spre deosebire de cazurile când este uşor acid (6,6-6,8);
- umiditatea substratului, trebuie să fie între 63-65% când nu se aplică
pasteurizarea dirijată cu abur şi 68-72% când se aplică pasteurizarea. Umiditatea poate
fi apreciată şi prin strângerea cu putere în mână a compostului (nu trebuie să se scurgă
apa, ci numai să se umezească mâna). Conţinutul în apă al compostului prezintă o
importanţă deosebită; astfe, o depăşirea numai cu 1% a umidităţii optime de 65%
atrage după sine scăderea producţiei cu 0,5 kg/100 kg compost;
- culoarea compostului pentru pasteurizarea dirijată trebuie să fie cafeniu-
deschis şi a celui la care nu se aplică pasteurizarea să fie cafeniu-închis;
- strâns cu mâna să nu formeze un bulgăre compact, ci să fie elastic;
- paiele compostului care se pasteurizează prezintă rezistenţă la rupere şi cele
ale compostului la care nu se aplică pasteurizarea se rup cu uşurinţă;
- mirosul de amoniac este sesizabil în cazul compostului care se pasteurizează,
spre deosebire de compostul la care nu se mai aplică pasteurizarea dirijată şi care nu
are miros;
- azotul total nu va trebui să depăşească 1,8-2,2 mg% s.u.;
 34
- amoniacul liber trebuie să fie în proporţie de 0,03-0,07% s.p. cu limita
maximă 0,1 mg% s.p.;
- zona cu actinomicete (sub forma unei borduri cenuşii) la marginea platformei
va trebui să fie mai accentuată la compostul fără pasteurizare şi neevidenţiată la
compostul la care se va aplica pasteurizarea dirijată.

2.6. Metode de însămânţare în diferite sisteme de cultură

Pentru însămânţarea substratului nutritiv se foloseşte miceliul crescut pe suport
granulat, format din boabe de grâu, orz, mei, secară care se încorporează prin diferite
metode în substrat, când temperatura acestuia a scăzut sub 300C.
În această direcţie, trebuie subliniat faptul că însămânţarea la temperaturi
ridicate constituie o greşeală, putând duce la compromiterea totală a culturii
respective. Pentru siguranţă, însămânţarea în cazul straturilor plane se execută numai
după 1-2 zile de la aşezarea substratului, spre deosebire de însămânţarea în saci care
se poate executa concomitent cu umplerea cu substrat pasteurizat a acestora. Sacii
plini cu substrat pot fi însămânţaţi prin amestecare după 1-2 zile, când cultura se
desfăşoară după tehnologia clasică şi nu mai există pericolul ridicării temperaturii în
substrat.

Însămânţarea în sistem intensiv. În cadrul sistemului intensiv sunt cunoscute

diferite metode de însămânţare adecvate nivelului tehnic la care se execută cultura.

Însămânţarea miceliului prin amestecare cu substratul. Miceliul pe suport

granulat după ce a fost dispus pe suprafaţa straturilor plane şi a lăzilor, este încorporat
manual sau mecanic în substrat. Pentru a putea executa controlul intrării miceliului în
vegetaţie, la terminarea acestei operaţii pe suprafaţa straturilor va fi pusă circa 10%
din cantitatea totală de miceliu necesar pentru însămânţare. Operaţia de însămânţare
se finisează prin tasarea cu o drişcă de lemn. Această metodă a început să se aplice şi
în cultura clasică în cazul substratului aşezat în lăzi sau în saci din polietilenă.

Însămânţarea la suprafaţă. Miceliul se împrăştie direct pe suprafaţa

substratului dispus în lăzi sau în straturi plane pe stelaje. După această dispersie
superficială, urmează o încorporare uşoară şi, de asemenea, o tasare manuală sau
mecanică a straturilor.

Supraînsămânţarea. Aceasta reprezintă o altă metodă avansată de însămânţare.

În acest caz, substratul pasteurizat, aşezat în lădiţe cu adâncimea de 15-20 cm, este
însămânţat prin amestecarea cu miceliu granulat, folosind 1 kg la 100 kg substrat
nutritiv. Lădiţele astfel însămânţate sunt trecute în condiţii de incubare, la temperatura
de 20-240C. După o perioadă de 13-15 zile, când substratul din lădiţe este parţial
 35
împânzit, se va proceda la răsturnarea lădiţelor şi amestecarea acestora cu substratul
din alte lădiţe în proporţie de 1:10.

Acoperirea substratului nutritiv împânzit. Acoperirea substratului nutritiv

împânzit reprezintă o altă operaţie pentru crearea condiţiilor de fructificare; se aplică
după 5-12-18 zile de la însămânţarea miceliului.
Lucrarea constă în dispunerea deasupra substratului împânzit a unui strat de
amestec cu grosimea de 2,5-3,5 cm, în a cărui componenţă intră: nisip, pământ
(ţelină), praf de cărbune vegetal, piatră calcaroasă, carbonat de calciu.
În tabelul 2.2 sunt reprezentate câteva reţete pentru formarea amestecului (în
volum).
Tabelul 2.2
Diferite reţete pentru formarea amestecului (în volum)
Reţeta Nisip Pământ de Praf de Turbă Piatră
de râu ţelină (din cărbune neagră calcaroasă
lucerniere) vegetal (lignit) fibroasă albă
I 1 - - 3-4 -
II 1 1 2 - -
II 1 3 - - -
IV - - - 3 1

Pentru asigurarea necesarului de calciu activ, la prepararea amestecului de

acoperire şi în special în perioada omogenizării, se va administra în componenţa
amestecului de acoperire (tot în volum) 5-10% carbonat de calciu (cretă furajeră).
Pentru a putea fi folosit, amestecul de acoperire, astfel rezultat, trebuie să fie
dezinfectat, fie pe cale termică, prin menţinerea la temperatura de 60 0C timp de 4-5
ore, fie pe cale chimică, prin tratarea cu Formalină în cantitate de 1,5-2 litri/m 3
amestec. Amestecul tratat cu Formalină se acoperă cu rogojini, carton asfaltat sau folii
din polietilenă, pentru a menţine şi a crea eficacitatea vaporilor de aldehidă formică.
Dezinfectarea pe cale chimică cu Formalină trebuie aplicată cu 8-10 zile înainte de
acoperire. Formalina la temperaturi scăzute (sub 10 0C) se polimerizează şi nu mai are
efect.
La folosire, amesecul se vântură, controlându-se totodată în amănunţime
umiditatea şi mirosul. Este necesar ca amestecul de acoperire să fie jilav, adică strâns
cu mâna să formeze un bulgăre care să se desfacă cu uşurinţă şi să nu se mai simtă
mirosul de Formalină.

2.7. Apariţia primordiilor şi a butonilor de fructificare

După o perioadă de 5-10 zile de la acoperire, miceliul ciupercii de cultură
pătrunde în stratul de amestec acoperitor pe care îl împânzeşte în timp de 7-10 zile,
formând primordiile viitoarelor ciuperci. Cu cât stratul de acoperire este mai puternic
 36
împânzit de miceliul ciupercii de cultură, cu atât recolta va fi mai mare. În stratul
fructifer se formează butonii de fructificare, adică ciupercile cu diametrul sub 10 mm
care, ulterior, se vor transforma eşalonat în basidiofructe mature, care vor fi recoltate.
O împânzire foarte compactă a stratului de acoperire conferă acestuia o culoare
roşie, iar la desfacere nu se mai fărâmiţează fiind concrescut cu miceliul ciupercii.
Dacă în stratul de amestec acoperitor, după 10-12 zile de la executarea
acoperirii, apare o împânzire slabă sau laxă a miceliului, recolta de ciuperci care se va
obţine va fi scăzută şi de scurtă durată. Acest fenomen se produce în special în
cazurile când:
- amestecul de acoperire a fost necorespunzător sau nu a fost dezinfectat termic
sau chimic;
- împânzirea miceliului în substratul nutritiv a fost slabă.
În momentul când în porţiunea imediat apropiată de suprafaţa straturilor de
cultură încep să se diferenţieze butonii de fructificare, este indicat a se sista atât
administrarea de substanţe pesticide, cât şi stropirile şi să se reia când aceştia au ajuns
la dimensiunile bobului de mazăre.
Apariţia butonilor se produce sub diferite forme şi anume:
- butonii de fructificare apăruţi cu o frecvenţă ridicată reprezintă un fenomen
mai puţin favorabil, datorat fie unui conţinut prea ridicat în azot a substratului nutritiv
(peste 2,5-3%), fie a unui procent sporit în substanţă organică a amestecului de
acoperire;
- butonii de fructificare rari şi miceliul abundent (erupţii) la suprafaţa stratului
indică o ventilaţie insuficientă în spaţiul de cultură;
- butonii apăruţi în interiorul stratului de amestec de acoperire indică o
acoperire întârziată a straturilor sau existenţa unor curenţi ceva mai puternici de aer;
- butonii de fructificare apăruţi în ciorchini pe “creste” se datorează fie
pătrunderii în ciupercărie a gazelor de eşapament, fie arderii petrolului, motorinei;
- butonii de fructificare – monstruozităţi – pot apărea în aceleaşi condiţii ca şi
butonii în ciorchini;
- butonii de fructificare şi ciupercile individualizate răspândite uniform
constituie o apariţie normală, capabilă să asigure o bună recoltă.

2.8. Momentul şi tehnica recoltării

Momentul recoltării poate fi determinat cu uşurinţă de către cultivator, deoarece
corespunde apariţiei velumului la ciuperci. Dacă ciupercile nu se recoltează în această
fază, ci mult mai târziu, velumul se va rupe, pălăria începe să se deschidă şi atunci
valorificarea ciupercilor nu va mai putea fi făcută cu maximum de eficienţă.

Tehnica recoltării. Înainte de recoltare, straturile de cultură nu vor fi udate,

deoarece în momentul recoltării stratul acopeitor fiind umezit se va desprinde cu
 37
porţiuni din stratul fructifer, provocând astfel pierderi. Ciupercile se apucă cu mâna,
se răsucesc uşor şi se apasă uşor în jos. Ciupercile apărute în buchete se vor recolta
eşalonat, în aşa fel încât să nu se disloce tot buchetul.

2.9. Producţia de ciuperci

Etapa producţiei de ciuperci cuprinde următoarele activităţi: desfăşurarea
perioadei de recoltare, efectuarea lucrărilor de întreţinere, stabilirea calităţii
ciupercilor recoltate, sortarea şi ambalarea lor.
Desfăşurarea perioadei de recoltare la ciupercile de cultură durează 45-90 zile,
în raport invers cu temperatura localului de cultură.
Formarea şi apariţia ciupercilor se produce sub formă de valuri de creştere sau
de recoltare, delimitate printr-o perioadă de repaus sau de stagnare, care se măreşte pe
măsură ce cultura înaintează în timp. Fiecare val este format din 3-6 recoltări.
Valurile de cultură variază de la 3 la 8, fiind mai numeroase în localurile cu
temperaturi mai scăzute (12-140C) şi mai reduse pe măsură ce creşte temperatura în
localul de cultură. Abundenţa valurilor atinge un maxim în cursul primelor 30 de zile
de recoltare şi descreşte treptat până la sfârşitul perioadei de recoltare.
În cazul prezenţei nematozilor (viermii substratului) sau atacului diverselor
ciuperci concurente, numărul valurilor de recoltare se reduce simţitor şi, în cazuri rare,
producţia depăşeşte 30 de zile, iar în aceste situaţii recolta de ciuperci este mult
diminuată, pagubele trecând de 70%.
Producţia realizată la un ciclu de cultură, executată în sistemul clasic, este
cuprinsă între 6-8 kg/m2, iar cea realizată în sistemul intensiv, 10-17 kg/m2.
Eşalonarea şi abundenţa valurilor de recoltare sunt influenţate şi de temperatura
din spaţiul de cultură în perioada de fructificare a ciupercilor. Dacă aceasta va depăşi
180C numărul valurilor de recoltare se va reduce la jumătate, iar producţia de ciuperci
va scădea simţitor.

2.10. Lucrări necesare în perioada recoltării

După fiecare recoltare se execută plivitul ciupercilor bolnave, respectiv al
butonilor înmuiaţi sau pătaţi, cu o culoare mai închisă decât cea normală şi cu o
consistenţă moale, cauciucată, mult diferită de consistenţa normală.
Acoperirea suplimentară (mulcirea) se execută imediat după plivitul ciupercilor
bolnave, înmuiate sau pătate. Se va folosi aceeaşi reţetă de amestec întrebuinţat la
acoperirea propriu-zisă. În culturile industriale, acoperirea suplimentară se va executa
după fiecare val de recoltare.
Dacă nu se execută acoperirea suplimentară, se creează condiţii nefavorabile
pentru perioada de recoltare ce va înceta brusc după 2-3 valuri de recoltare. Stropitul
straturilor de cultură se execută, în general, după fiecare recoltare şi numai după ce s-
au făcut plivitul ciupercilor bolnave şi acoperirea suplimentară.
 38
Este indicat ca:
- apa folosită la stropit să fie condiţionată la temperatura localului de cultură;
- stropitul să se execute cu pompe cu presiune tip vermorel sau calimax.
Cantitatea de apă care se administrează prin pulverizare creşte de la începutul
perioadei de recoltare de la 100 la 1000 cm3/cm2 cultură, în funcţie de cantitatea
previzibilă a se recolta în ziua următoare.

2.11. Sfârşitul unui ciclu de cultură

Sfârşitul perioadei de recoltare este considerat în condiţiile de cultură intensivă,
după 60-90 zile de la executarea primei recoltări, în funcţie de temperatură şi spaţiul
de cultură.
Terminarea perioadei de recoltare marchează sfârşitul unui ciclu de cultură.
De asemenea, sfârşitul unui ciclu de cultură poate interveni şi în mod
accidental, după o perioadă de 20-30 zile de recoltare şi acesta în urma atacului de
nematozi sau a ciupercilor parazite sau concurente.
În culturile clasice, substratul uzat se evacuează imediat din local, având grijă
să nu vină în contact cu substratul proaspăt sau cu amestecul de acoperire. În caz că în
cultură au existat boli criptogamice, înainte de evacuarea substratului uzat se execută
stropiri cu o soluţie de Formalină 2% sau cu var cloros 10%, atât pe suprafaţa
substratului uzat, cât şi la dezinfectarea spaţiului după evacuare. În culturile intensive,
înainte de evacuarea substratului uzat se aplică un tratament termic cu abur, prin
menţinerea la o temperatură de 60-700C, timp de 12-24 ore.

În vederea sfârşitului de cultură se vor lua următoarele măsuri pregătitoare:

- în ultima săptămână nu se va mai executa acoperirea suplimentară şi nici
tratamente, iar în condiţii de cultură intensivă, dacă există posibilitatea,
temperatura se va ridica la 180C;
- în cazul culturilor intensive, unde se aplică tratamentul termic cu abur, înainte
de evacuare, în substratul uzat se vor introduce senzorii termometrelor cu citire
la distanţă şi se va proceda la ermetizarea spaţiului de cultură. Urmează
realizarea temperaturii de 600C şi menţinerea acesteia timp de 24 ore.

2.12. Cultivarea ciupercilor albe, termofile, Agaricus

edulis
Aceste ciuperci pot fi cultivate în sistem intensiv industrial sau clasic –
gospodăresc, în spaţii în care să se asigure necesarul termic fără consum energetic,
acest lucru fiind posibil numai în timpul verii, când în majoritatea pivniţelor din ţara
noastră temperatura este favorabilă.
 39
Cultura intensivă se realizează în localuri special amenajate prevăzute cu
instalaţii de încălzire, pasteurizare, sterilizare, ventilaţie şi apă. Asemenea localuri pot
fi construite şi amenajate special pentru suprafeţe mari de cultură.
În localurile destinate culturii intensive, substratul nutritiv se aşează în straturi
plane, amenajate pe stelaje de 2-4 parapete din prefabricate de beton, ori în lăzi din
mase plastice sau lemn dispuse suprapus în cazul în care tipul tehnologic de cultură
este bizonal sau multizonal.
Cultura clasică se execută în localuri adaptate acestui scop: pivniţe, construcţii
vechi sau în spaţii cu folosinţă mixtă (în perioada când sunt libere: sere înmulţitor,
răsadniţe cu două pante, sere pentru forţat viţa de vie). Substratul nutritiv se aşează în
saci din masă plastică. În funcţie de sistemul de cultură adoptat, se execută diferite
amenajări care să asigure încălzirea (cu abur, aer condiţionat încălzit, cotloane etc) şi
circulaţia aerului. În perioada incubării ciupercilor, necesarul de aer va fi de 0,5-1
m3/oră/m2. În perioada formării ciupercilor necesarul de aer va fi de 1,5 m 3/oră/m2, iar
în perioada de recoltare de 5-6 m3/oră/m2.
În situaţii în care cultura de ciuperci se execută în sere cu încălzire tehnică, sere
cu cotlon, solarii, răsadniţe cu două pante, cu şi fără încălzire, răsadniţe îngropate,
trebuie să se asigure o izolare termică cât mai bună a acoperişului şi a pereţilor
laterali, prin fixarea de şipci pe care se aşează un strat de rumeguş sau paie acoperite
cu carton asfaltat, aceasta pentru a evita pierderile de căldură şi a preveni formarea
condensului.
De asemenea, în camera de cultură nu se va intra direct, ci prin intermediul unui
spaţiu tampon. Pentru a asigura o bună dezinfectare a spaţiului de cultură, este necesar
ca pardoseala localului să fie construită din cărămidă sau beton. Aceste condiţii nu
sunt obligatorii pentru localurile în care cultura se execută sezonier (sere, solarii ş.a.).
Variaţii mai mari de 30C, de la zi la noapte, influenţează negativ creşterea
miceliului şi formarea ciupercilor. De aceea se recomandă următoarele temperaturi
optime ale aerului: 25-280C, în perioada încălzirii miceliului şi 23-250C, în perioada
de recoltare.
Înainte şi după fiecare ciclu de cultură, localul se curăţă şi se dezinfectează.
Dezinfecţia se execută fie pe cale chimică prin pulverizarea unor soluţii insecto-
fungicide (sulfat de cupru 2% + Formalină 2% + Heclotox 1% sau Karbofos-Malation
1% + var 10%), urmată de gazarea cu sulf 30 g la m 3 sau cu Formalină 20 cm3/m3, fie
pe cale termică prin introducerea aburului în interiorul spaţiului de cultură, timp de 12
ore, până când temperatura ajunge la 700C sau 24 ore la temperatura de 600C.
După dezinfectare, accesul în local trebuie făcut după anumite reguli de igienă
(la intrare se aşează perne ştergător sau covoare de burete îmbibate cu sulfat de cupru,
precum şi cutii cu praf de var).
În cazurile localurilor pentru cultura clasică, vor trebui evitate următoarele
situaţii nefavorabile:
 40
- pardoseala din pământ, care nu poate fi dezinfectată cu uşurinţă (cu excepţia
celor cu folosinţă mixtă, în care caz se va folosi cultura în saci de polietilenă);
- lipsa camerei tampon la intrare, lipsă care conduce la crearea de curenţi de aer;
- lipsa condiţiilor de ventilaţie directă (nu sunt spaţii de acces ale aerului necesar
spaţiului de cultură) sau dirijată;
- existenţa pânzei de apă freatică în stratul de suprafaţă, care creează pericolul
inundării sau infiltrarea apei provenită de la diferite intemperii;
- neizolarea termică şi lipsa posibilităţilor de ermetizare a spaţiului de cultură (cu
excepţia localurilor cu folosinţă mixtă).

2.13. Condiţii de microclimat şi pregătirea substratului

nutritiv pentru ciuperca termofilă
Această ciupercă are nevoie la însămânţare de o temperatură de 28 oC în
substrat. Ea poate fi cultivată în pivniţe în perioada caldă a anului (1 iunie – 1
octombrie). Poate fi cutivată în asociaţie cu ciuperca Pleurotus florida – buretele
roşiatic, în care caz trebuie să se asigure: temperatura din substratul de formare a
ciupercilor (după 10 zile de la însămânţare) de 26-27 0C; temperatura mediului
ambiant la recoltare 23-250C; temperatura maximă letală în timpul culturii în mediul
ambiant este de 380C, iar în substrat de 400C.
În primele 10 zile de la incubare şi în primele 7 zile după acoperire, nu este
necesară ventilaţia. În următoarele 17 zile de formare, ventilaţia va fi de 2-3
schimburi/oră, cu durata de funcţionare de 10 minute/oră.
În timpul incubării, umiditatea relativă trebuie să fie de 95-100%, iar ulterior
de 80-85%, mai scăzută la începutul şi mai ridicată la sfârşitul perioadei de recoltare.
În perioada de incubare nu se fac stropiri, iar în perioada formării, imediat după
acoperire, se efectuează 3-4 stropiri cu 1 litru/m2 şi apoi cu 0,25-0,50 litri/m2 la 2-4
zile.
Concentraţia bioxidului de carbon din mediul ambiant poate fi de 0,2-0,3%,
deci de 8-10 ori mai ridicată decât la Agaricus bisporus, aceasta ca urmare a unui
regim de ventilaţie mai redus.
Substratul de cultură pentru ciuperca termofilă este de 70-80 kg/m2, fiind
format din gunoi de cal, cu un adaos de 12-15% paie de grâu, cunoscut şi sub numle
de “compost clasic”. Fermentarea se realizează într-o perioadă de 16-18 zile
(compostarea aerobă), în timpul căreia se execută 5 întoarceri (mai mult faţă de
Agaricus bisporus), din care cauză compostul trebuie să fie “scurt” şi bine fermentat.
Cu 12-14 zile înainte, se face preînmuierea. Culoarea substratului pregătit
trebuie să fie brună-negricioasă, fără miros de amoniac, cu pH-ul 7,5-8, paiele să se
rupă uşor, iar umiditatea să fie de 62-65% (strâns în mână să nu murdărească mâna).
 41
2.14. Aşezarea substratului nutritiv şi însămânţarea
ciupercii temofile
Aşezarea substratului. Substratul se aşează în straturi plane, presate, cu o
grosime de 16-18 cm sau în saci din polietilenă, cu diametrul de 50 cm şi adâncimea
de 30-35 cm.
Aşezarea substratului nutritiv în saci din polietilenă se recomandă a fi mult
folosită.

Însămânţarea miceliului se face prin amestecare, când temperatura din substrat

este de 30oC, folosindu-se 500-600 g miceliu pe suport granulat, pentru 100 kg
compost. După însămânţare, straturile se acoperă cu hârtie care se umezeşte periodic,
la 1-2 zile cu apă sau cu o soluţie de Formalină 0,5-1%.

2.15. Împânzirea miceliului la ciuperca termofilă

Împânzirea miceliului în substrat este foarte activă când temperatura este de 24-
32 C (valoarea optimă fiind de 280C), iar umiditatea relativă a mediului ambiant de
0

95-100%, care se obţine prin udarea hârtiei care acoperă straturile. Pentru protecţia
culturilor se aplică stropiri cu substanţe pesticide: Zineb 0,2%, Nogos 0,2% (sub
formă de soluţie sau fumigaţie, aerosoli).
Amestecul de acoperire va avea grosimea de 3,5-4 cm. Se poate folosi şi
amestecul rezultat din turbă neagră şi dolomită în proporţie 2:1.
În primele 2-3 zile după acoperire, straturilor de cultură li se aplică două
prăfuiri succesive cu Zineb 1 g/m2 şi stropiri cu apă, folosind 1 litru/m2, după care
numai la 3-4 zile se vor mai aplica stropiri cu cantităţi de 0,3-0,5 litri/m2.
În perioada de formare a ciupercilor (4 săptămâni), necesarul de aer creşte la 2
schimburi/oră, umiditatea relativă a mediului ambiant se menţine la 95-100%, iar
temperatura mediului nu va depăşi 260C. Pentru protecţia culturii, în această perioadă
se aplică săptămânal o stropire cu Zineb 0,2% şi Formalină 0,5%.
Agaricus edulis este rezistent la atacul virusurilor, bacteriilor şi mult mai
rezistent la atacul ciupercilor parazite Verticillium şi Mycogone, comparativ cu
Agaricus bisporus.

2.16. Recoltarea şi desfăşurarea producţiei ciupercii

termofile
Primul val de recoltare începe după 28-30 zile de la acoperire sau după 36-40
zile de la însămânţarea miceliului, deci ceva mai târziu decât la Agaricus bisporus. În
timpul perioadei de recoltare, ventilaţia creşte de la 2 la 3 schimburi în mijlocul
perioadei, deci este ceva mai redusă ca la ciuperca criofilă Agaricus bisporus. Pentru
 42
2
întreţinerea culturii, se vor aplica stropiri cu apă, câte 1-2 litri/m . Ulterior, cantitatea
de apă se reduce la 0,5 litri/m2 şi trebuie să fie corelată cu cantitatea de ciuperci care
se va recolta.
În cursul perioadei de recoltare se succed 6-8 valuri într-o perioadă de 3-4 luni.
Aceasta înseamnă că perioada de fructificare este mai extinsă ca la Agaricus bisporus,
un val de recoltare desfăşurându-se în 10-15 zile. Acoperirea suplimentară (mulciul)
se va face cu un amestec de acoperire dezinfectat, numai după terminarea unui val de
recoltare.
Cantitatea totală de ciuperci Agaricus edulis care se poate realiza la o tonă de
substrat, este mai ridicată cu 25 30% faţă de cea a ciupercii Agaricus bisporus, iar
perioada de recoltare creşte de la 6-8 săptămâni la 12-16 săptămâni.
Pierderile provenite din tăierea bazei piciorului reprezintă 8-10%, comparativ
cu 15-17% la ciuperca Agaricus bisporus, deoarece aceasta are un picior mult mai
scurt.

2.17. Norme privind cultura ecologică a ciupercilor

comestibile
Obţinerea de produse ecologice este reglementată de Hotărârea nr. 917/13
septembrie 2001 pentru aporbarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor
Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele ecologice.
Această Ordonanţă prevede la art.2 că persoanele fizice sau juridice care
produc, prepară, importă /exportă şi/sau comercializează produse agroalimentare
ecologice sunt obligate să respecte prevederile ordonanţei de urgenţă şi ale prezentelor
norme metodologice. Termenul ecologic utilizat în Ordonantă este similar cu biologic,
organic sau cu combinaţiile acestora orgno-biologic şi bio-organic.
Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţa a
Guvernului nr. 34/2000, privind produselor alimentare ecologice, cu referire la cultura
ciupercilor comestibile, permit pentru dezinfecţie tratamente fitosanitare şi corectarea
valorii pH-ului cu urmatoarele produse:
- sulfat de calciu ( ghips) numai de origine naturală;
- sulfat de cupru (piatră vanată);
- carbonat de calciu;
- perlită;
- Formaldehidă;
- Bacillus thuringensis.
Igienizarea ciupercăriei după curăţare, reparare şi spălare se poate face ecologic
prin văruirea pereţilor, stelajelor, pardoselii, tavanului şi o dezinfecţie cu soluţie de
 43
0,5 % Formaldefidă ( formol sau formalină), produs acceptat de Ordonanţa
mentionată.
Pentru substratul celulozic nutritiv sau pentru compost se pot folosi numai
materii prime şi auxiliare certificate ca biologice. Paiele de grâu sau de alte cereale
păioase, trebuie să provină din cultura ecologică, ce nu a fost îngrăşată cu
îngrăşăminte chimice, nu a fost erbicidată şi nici tratată cu fungicide sau insecticide.
La fel dacă se folosesc ciocălăi, tulpini, boabe de porumb sau orice deşeuri de plante
agricole. In mod asemănător se pune problema şi pentru gunoiul de pasăre utilizat
pentru formarea compostului.
Toate materialele auxiliare şi proteice trebuie să provină de la ferme certificate
ca ecologice. Amendamentul ce se recomandă va fi pe bază de calciu, carbonatul de
calciu natural sau sulfat de calciu tot natural.
Miceliul folosit la însămânţare, la rândul lui trebuie să fie produs pe un suport
granulat ecologic, grâu, orz, porumb, mei etc.
Cultura se va proteja astfel încât să se dezvolte într-o bună igienă culturală
pentru a nu fi nevoie de tratamente chimice cu pesticide.
Se vor aplica tratamente preventive cu Formaldehidă in concentratie de 0,5%,
sulfat de cupru 1% sau fungicide biologice pe bază de Bacillus thuringensis. Pentru
combaterea dăunătorilor în incinta ciupercăriei se va arde tutun 30 g/mc sau sulf
elementar.
In ţara noastră sunt acreditate ca ecologice câteva ferme de cultură a cerealelor
păioase şi prăşitoare precum şi de cresterea a păsărilor, informaţiile pot fi primite de la
Ministerul Agriculturii Pădurilor si Dezvoltării Rurale.
Ciupercile Agaricus spp. ( bisporus si edulis), prin conţinutul lor în vitamine şi
săruri minerale, sunt considerate energizante si mineralizante, recomandate în
perioada de convalescentă. Unii nutriţionişti mentionează că aceste ciuperci au si
virtuţi antialergice.
Ciupercile proaspete conţin cca.28 calorii, comparativ cu tomatele 15 şi varza
19. Au de asemenea gust şi aromă deosebite şi de aceea pot fi consumate ca aliment
de bază pentru cei sănătoşi sau ca aliment dietetic pentru diabetici, deoarece nu conţin
amidon care în organism se transformă in zahăr.
Ciupercile prezintă mai multe avantaje astfel:
 au un ciclu de cultură scurt (2-3 ) luni,
 sunt plante cu talie redusă putând astfel fi cultivate pe mai multe nivele,
 44
 de la ele se consumă toate părţile componente , procentul de utilizare fiind de
99-100 %,
 pentru substrat sunt folosite materii auxiliare sau deşeuri de la alte ramuri
agricole sau industriale,
 ca spaţii de cultură se pot folosi şi cele dezafectate , subsoluri, tuneluri, galerii
goale etc.
O afacere bazată pe cultură de ciuperci va putea fi rentabilă şi sigură numai
dacă se vor respecta tehnologia şi condiţiile de microclimat specifice. De o mare
importanţa este şi calitatea miceliului folosit.

2.18. Cultura ecologică a ciupercilor Agaricus

Primele lucrări avute în vedere la infiinţarea unei ciupercării, după
documentare, constau în pregătirea, amenajarea şi dotarea spaţiului de cultură.
O ciupercărie cât de mică va trebui să fie prevăzută cu anumite utilităţi, şi
anume:
- apă curentă şi canalizare;
- instalaţie de iluminat;
- instalaţie de încălzire şi răcire a aerului;
- sistem de ventilaţie.

Cei ce doresc să-şi construiască o ciupercărie trebuie să ţină seama de câteva

sugestii, cum ar fi:
 să prezinte o izolaţie hidrotermică bună, variaţiile zilnice de temperatură să nu fie mai
mari de 2-3 grade C, valoarea lui K în ciupercărie este de 0,6 ( k = cantitatea de
căldură care traversează un perete),
 pânza de apă freatică să fie la adâncime, pentru a nu crea condens pe pereţii
ciupercăriei,
 încăperile să fie aşezate în linie, nu ramificat,
 construcţia să nu cuprindă lemn sau acesta sa fie izolat (acoperit),
 se vor lăsa spaţii pentru admisia aerului şi refularea celui uzat şi se va renunţa la
ferestre,
 să fie amplasată în apropierea unei şosele de acces,
 să nu existe pericolul de inundaţii,
 45
 suprafeţele interioare să fie netede, din materiale dure, rezistente la umiditate si
coroziune, uşor de dezinfectat,
 să prezinte pernă de aer între acoperiş şi plafon,
 accesul să fie făcut dintr-un culoar tehnologic sau o cameră tampon,
 pereţii să fie construiţi din beton celular cu spaţii de aer între cele două rânduri de
zidărie, având o grosime de 20 cm cei de la exterior si 12-14 cm cei din interior.
Materiile izolante pentru cultura ciupercilor sunt : betonul celular expandat, vata
minerala, polistirenul expandat, pluta, aerul, pământul, rumeguşul etc.
 în interior pereţii se vor tencui cu ciment sau se vor proteja cu clor cauciuc pentru o
etanşeizare cât mai bună,
 uşile vor avea înălţimea de 2-2,5 m cu izolaţie termică, confecţionate din metal
ambutisat , (oţel galvanizat ) cu un strat izolator şi prevăzute cu bandă de cauciuc,
 ciupercăria va fi prevăzută cu un culoar tehnologic, de-a lungul acestuia fiind uşile de
acces în camere precum şi panourile de comandă şi de automatizare a instalaţiilor,
 încalzirea ciupercariei să fie făcută pe bază de abur,
 igienizarea ,după curăţare, repararea şi spălarea se vor face ecologic prin văruire cu
adaos de sulfat de cupru 5% sau cu Formaldehidă in concentraţie de 2%. Ambele
produse sunt acceptate de Normele metodologice de aplicare a prevederilor
Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare
ecologice.

2.18.1. Pregătirea compostului

Dupa pregătirea si amenajarea spaţiului de cultura urmează pregătirea
compostului. În continuare se prezintă o reţetă de compost ecologic pe bază de paie de
grâu şi gunoi de pasăre de la pui pentru carne, dar ambele materii prime trebuie să
provină tot de la ferme ecologice.
La o tonă de paie de grâu uscate se adaugă o cantitate de 900 kg gunoi de
pasăre si 40-50 kg borhot de la fabricile de bere obţinut din orz sau orzoaică
ecologică, iar la fiecare tonă de compost obţinut se va adăuga câte 20 kg ipsos. Din
cantitatea de materii prime menţionată anterior vor rezulta cca. 5 t compost.
Nici chiar pentru cultura in sistem clasic nu se recomandă pregătirea sub o tonă
de compost, deoarece acesta nu se încălzeşte şi nu fermentează.
 46
Compostul se pregăteşte pe o suprafaţă betonată, cu o pantă uşoară de 3-4 grade
sau cu posibilitatea de a se colecta apa ce rezultă in surplus de la udări si a se refolosi.
Se preferă spatii acoperite, hale, şoproane.
Prima fază a pregătirii compostului este faza anaerobă ( fără aer). Voi descrie
sistemul clasic de pregătire a compostului. Prima fază durează 10-12 zile şi constă în
udări, tasări şi recircularea apei colectate de la udări.
Mai întâi se întind paiele pe suprafaţa betonată şi se trece peste ele cu roţile
unui utilaj. Apoi se udă cu apa curată, de câteva ori pe zi, timp de 3 zile. In a 4-a
zi,peste paie se întinde gunoiul de pasăre cu aşternut de paie. Din nou se udă cu
recirculare. In ziua a 6-a, cu furca, aceste materiale se amestecă şi se fac grămadă cu
înălţimea de 1,7-2 m. Se udă în continuare şi se tasează cu picioarele, încă 4-6 zile ,cu
recirculare, până cănd acesta nu mai primeşte apă.
In faza a 2-a , aerobă (în prezenţa aerului atmosferic) se face aşezarea compostului
in platformă cu următoarele dimensiuni:
 lăţimea 1,8-2 m,
 înălţimea 1,7-1,8 m,
 lungimea în funcţie de cantitate

Fig. 2.7. Platformă de compost

Aşezarea compostului se face prin vânturare cu furca, afânat. Compostul in
această fayă nu se mai udă şi nu se mai tasează. Se lasă astfel la încălzit 5 zile. Apoi I
se aplică 4 întoarceri la interval de 3 zile, cu vânturare, adăugând la fiecare operatie
câte un sfert din cantitatea de ipsos calculată, de 20 kg/t de compost obtinut. La
fiecare întoarcere se formează o nouă platformă după aceleaşi dimensiuni, cu pereţii
 47
drepti, cu materialul bine afânat, cu marginile şi capatele din vechea platformă care să
vină în interiorul celei nou-formate.
In cadrul ciupercăriilor intensive întoarcerea compostului se face cu ajutorul
unor maşini speciale.

Fig. 2.8. Maşina de întors compost

2.18.2. Pasteurizarea compostului

Pentru ciupercăriile intensive, unde se produc cantităţi mari de compost,
pasteurizarea se va face pe bază de abur.
Aceasta are loc în camere special amenajate unde începe o intensă activitate a
microorganismelor la o temperaturăde 58-60 grade C cu menţinere timp de la câteva
ore ca câteva zile, perioadă ce va asigura distrugerea completă a larvelor, ouălor si
formelor parazitare, în special nematozii (viermii compostului).
Tunelul pentru pasteurizare reprezinta o constructie speciala pentru acest
scop, este etanşă, cu tavan şi pereţi laterali termoizolaţi – coeficientul de izolare 0,4.
Dimensiunile sunt date de cantitatea de compost/transă, aşezat vrac cu înălţimea de 2-
2,2 m. Se recomandă forma dreptunghiulară, la lungimea de 10-15 m şi lăţimea de 4-6
m, cu înălţimea de 2,2 m asigură pasteurizarea a 50-60 t pe tranşă . Tunelul de
pasteurizare va fi dotat cu instalaţie de abur şi sistem de ventilaţie.
Regimul de pasteurizare:
 48
 Se introduce abur sub presiune la 4-5 atmosfere până când temperatura
compostului creşte la 55-57 grade C, apoi la 59-60 grade C. In acest timp se
introduce aer proaspăt ¾ şi aer recirculat ¼ - în total durează 12+15 ore.
 La temperatura de 59-60 grade C se menţine 12+24 ore – cu ventilaţie de 20-25
mc aer/h/mp.
 Se reduce temperatura de la 60 grade C la 52 grade C prin oprirea aburului şi
prin ventilaţie maxima astfel ca temperatura aerului să fie cu 5+10 grade C mai
mică decât cea a compostului.
 Condiţionarea compostului (finisarea). Temperatura de 52 grade C se menţine
48-84 ore cu diferenţa de temperatură de 5-8 grade C între compost şi aer, cu
ventilaţie cu 60-70% aer proaspăt şi 30-40 % aer recirculat. In timpul
condiţionării compostului are loc scăderea conţinutului in amoniac ( care este
toxic pentru creşterea miceliului) şi pentru dezvoltarea microflorei termofile
deci a actinomicetelor, ce vor avea un rol important în creşterea miceliului
însămânţat.
 Coborârea temperaturii la 26-24 grade C şi stabilizarea ei timp de 12 ore.
Metoda de pasteurizare rapidă constă în menţinerea compostului timp de 6-8
ore la temperatura de 60 grade C, după care se scade cu 1-3 grade C intr-un interval de
5-6 ore.
Calitatea unui compost optim:
 culoarea brun, cu pete albe;
 textura moale, paiele să se rupă uşor;
 miros plăcut, nu de amoniac;
 pH-ul 7,2-7,4;
 umiditatea 68-70%;
 azot total 2,4+2,6 mg% s.u.;
 amoniac liber 0,05-0,07% s.p.;
 raportul C/N –15-20.
Amoniacul liber să prezinte valori de 0,01- 0,03 g% s.p. cu limita maxima de
0,05-0,19% s.p., iar optim 1 ppm. adica 0,001% .
 49
Azotul ( N ) este un element fundamental, cu rol plastic pentru creşterea
ţesuturilor, constituent al substanţelor complexe (enzime, hormoni de creştere,
pigmenţi).
Activitatea enzimelor, metabolismul plantei sunt condiţionate de existenţa unei
cantităţi satisfăcătoare de azot. Lipsa acestuia perturbă în primul rând creşterea. De
aceea se impune să se asigure azot încă din primele fenofaze ale creşterii. Azotul
amoniacal este cel transformat rapid şi metabolizat în aminoacizi şi amide, care vor
servi la formarea diferitelor părţi ale plantei. Deci azotul este un element esenţial în
multiplicarea şi creşterea celulelor.

2.18.3. Însămânţarea compostului

După pasteurizarea compostului, acesta se introduce in ciupercărie, in saci, lăzi
sau în strat plan, pe stelaje. Cantitatea de compost va fi de 80-100 kg/mp sau cca. 15-
20 kg/sac.Grosimea stratului plan poate fi de 25-30cm după tasare. Adus de la
pasteurizare şi pus în ciupercarie, compostul se mai poate lăsa 3-5 zile pentru
activarea actinomicetelor, după care se va însămânţa.
Norma de miceliu va fi de 0,5-1 kg/mp sau la 100 kg compost. Însămânţarea
se face manual în ţara noastră, prin amestecare uniformă, urmată de tasare puternică,
după care pe deasupra se împrăştie 1/10 din kg, miceliu de control. Straturile sau sacii
se acoperă apoi cu hârtie absorbantă tip ziar sau cu folie de polietilenă.
După însămânţare se face curăţenie, se aplică un tratament preventiv cu soluţie
de Formaldehidă în concentraţie de 0,5 %, se pun termometre în aer şi compost şi se
asigură condiţiile optime pentru incubare.

Condiţii de microclimat la incubare

 temperatura în aer de 21-23 grade C ( până începe incubarea poate fi şi 27-28
grade C);
 temperatura în compost 26-28 grade C;
 conţinutul de CO 2 – 2200- 12 000 ( ppm părţi pe milion);
 umiditatea relativă a aerului (UR %) 95% prin udarea pardoselii;
 ventilaţia 1-3 mc aer/h/mp de cultură cu recirculare 100%;
 la 3-4 zile de la însămânţare se poate repeta tratamentul cu soluţie de
Formaldehida în concentraţie de 0,5% ;
 50

Acoperirea cu turbă
La 12-15 zile de la însămânţare , dupa finalizarea incubării, se aplică pe straturi
un amestec de acoperire pe bază de turbă.
Necesarul de turbă este de cca. 25 kg/mp. Inainte de a fi utilizată, turba se
pregăteşte prin cernere, i se aplică amendament pentru a fi adusă la un pH optim de
7,2-7,6, se umezeşte la 67-70% şi se dezinfectează termic la 60 grade C cu timp de
menţinere de 5- 6 ore la abur. Se vor îndepărta hârtiile sau folia de pe straturi şi se
aplică turbă în strat de 5-6 cm netasat. Inainte de aplicarea ei se verifică straturile
pentru a se elimina eventualele pete de mucegai.
A doua zi după aplicarea turbei se face un tratament chimic cu Formaldehidă in
concentraţie de 1%, utilizând un litru de soluţie/mp de cultură.
Pentru acoperirea ciupercilor este admisa şi perlita.

Condiţii de microclimat după acoperire

 temperatura în aer 20-22 grade C;
 temperatura în compost 24-26 grade C;
 temperatura în turbă 22 grade C;
 UR 95% cu udări pe pardoseală;
 continutul în CO 2 – 3000 – 20 000 ppm ;
Prima udare cu apă la temperatura din ciupercărie se va aplica la 2-4 zile de la
acoperire când miceliul începe să urce în turbă. Intr-o perioadă de udare de 8-9 zile se
vor aplica în total 7-10 litri de apă, în prize de 0,5- 1 litru/mp/zi.

2.18.4. Gratajul sau scarificarea

Lucrarea se executa în a 6-a sau a 9-a zi de la acoperire , când miceliul a urcat
în turbă în proporţie de ¾ şi constă în mobilizarea amestecului de acoperire pâna la
compost.
Prin scarificare se produce o rupere a cordoanelor miceliene, se evită apariţia
ciupercilor în buchete şi se accelerează apariţia butonilor de fructificare.

Condiţii de microclimat dupa grataj

 51
 după grataj, o perioadă de 24-27 ore, nu se introduce aer proaspăt;
 temperatura în aer se va menţine la 21-22 grade C;
 temperatura în compost la 24-27 grade C;
 conţinutul în CO 2 – 4000 – 8000 ppm;
 ventilaţia 4-6 mc aer/h/mp cu recirculare;
 nu se mai aplica udări decât cu unele excepţii – cu pulverizare fină a apei pentru a
menţine turba umedă.

Fig. 2.9. Aparitia butonilor

2.18.5. Şocul termic

Şocul termic este obligatoriu pentru fructificarea ciupercilor Agaricus bisporus.
Şocul termic se începe la 3-4 zile după grataj, când miceliul a apărut la
suprafaţa turbei în proporţie de 80-90% . Acesta durează 3-4 zile şi se realizează prin
introducerea de aer proaspăt în proporţie de 30-50%, vara răcit.

Condiţii de microclimat la şocul termic

 temperatura în aer 16-18 grade C;
 temperatura în compost 18-20 grade C;
 UR 87-90% ;
 52
 concentraţia de CO 2 – 1200-1600 ppm;
 ventilaţia 6-10 mc aer/h/mp cu 50% aer recirculat;
Pentru a obţine ciuperci mari, şocul termic se face lent, în 4-5 zile cu
temperatura în compost de 19-20 grade C, iar în aer 17-18 grade C.
Pentru a obţine ciuperci mici, şocul termic se face în 2-3 zile, cu temperatura în
compost la 18-19 grade C şi temperatura în aer la 16-17 grade C.

2.18.6. Recoltarea ciupercilor

 începe la cca. 20 zile de la acoperire;
 udarea se reîncepe când ciupercile sunt ca un bob de mazăre, cu 2-2,5 litri apă/mp în reprize
de 0,4-1 litru/mp,cu apă la temperatura din ciupercărie;
 în timpul recoltării se aplică numai pulverizări fine cu apă pe ciuperci, apoi se ventilează, ca
ciupercile să nu stea umede o perioadă mai lungă de 1- 2 ore;
 ventilaţia la primul val de cultură este de 10-12 mc aer/mp permanent, cu 50% aer proaspăt si
50% aer recirculat;
 temperatura în aer se va menţine la 16-18 grade C în funcţie de mărimea ciupercilor pe care
doriţi să le obţineţi;
 temperatura în compost 18-20 grade C;
 UR (umiditatea relativă): 87-89% ;
 Dacă la primul val de recoltă sunt prea mulţi butoni, se face reducerea lor prin udarea cu 0,5
litri apă/mp. Udatul primului se încheie cu 36 ore înainte de primul val. În ultima zi a
primului val sau când 70% din primul val a fost recoltat, se începe udarea celui de-al doilea
val cu 4-8 litri de apă/mp în 2-3 zile, în prize de 0,5-1 litru apă /mp;
 se va ridica temperatura în aer cu 1-2 grade c ;
 valurile de ciuperci apar după cca. o săptămână;
 temperatura în aer la primele 2 valuri se va ridica la 21-23 grade C;
 UR 85-90%;
 CO2 1400-1800 ppm (părţi pe milion);
 la fel se procedează cu udările şi la valurile 3 şi 4;
 producţia la primul val va fi de 8-9 kg ciuperci/mp;
 la al II-lea val – 8-9 kg ciuperci/mp;
 53
 la al III-lea val, 4-6 kg /mp;
 la al IV-lea val, 2-4 kg/mp;
 al V-lea val, 1-2 kg/mp.
 Producţia totala va fi de 25-30 kg/mp/ciclu de cultură.

Fig. 2.10. Ambalarea ciupercilor

 54

Capitolul III
Date tehnologice referitoare
la infiinţarea unei culturi de Pleurotus

3.1. Avantajele şi dezavantajele culturii de Pleurotus

Ciupercile Pleurotus în cultură ecologica s-au impus atentiei cultivatorilor

relativ recent (1970-1980).
 55

Fig. 3.1. Ciuperci Pleurotus

Fazele de cercetare si experimentare au demonstrat insă ca aceasta cultura este

nu numai eficienta, dar şi că rezultatul sau are calitati culinare deosebite. In aceste
conditii, cultura Pleurotus s-a extins in mod deosebit, atentând fără drept de apel la
suprematia ciupercilor Shiitake (Lentinus edodes), mult mai bine cunoscute si cu
traditie in multe tari ale lumii.

]3.1.1. Avantaje
Datorita valorii nutritive ridicate cat si avantajelor economice pe care le
prezinta cultura ciupercilor Pleurotus (cunoscute, sub numele popular de bureţi)
acestea pot fi cultivate cu succes atat in gospodariile individuale, cat si in sistem
industrial.
 56
Substratul nutritiv celulozic pentru cultura buretilor este alcatuit din deseuri
ecologice obtinute in agricultura, silvicultura, industria lemnului, textila etc., cum sunt
ciocalaii de porumb, paiele de grau si orez, rumegusul de foioase, frunzele de foioase
(in special de stejar si fag), puzderia de in si canepa etc.
Ciupercile Pleurotus se pot cultiva fara consumuri energetice sau cu consumuri
energetice minime, iar materialul de insamantare (miceliul) este asigurat de unitati
specializate, dintr-un sortiment de 6 specii de Pleurotus si 10 tulpini (soiuri).
Substratul celulozic care a dat 1-2 valori de recolta de ciuperci poate fi folosit
pentru furajarea animalelor (taurine, ovine, siune), inlocuind cu succes furajele
grosiere sau verzi si avand o valoare nutritionala mult mai ridicata decat materialele
initiale prin acumularea de substante cu azot proteic.
Substratul care a dat 2-3 valuri de recolta se poate utiliza ca ingrasamant pentru
culturi (cu rol organic si fungostatic pentru ciuperci suprafete ca Botrytis si Fusarium)
iar cel format din rumegus, talaj, coaja de copac, dupa uscare constituie un bun
combustibil si poate fi utilizat in tehnologia de producere a ciupercilor Pleurotus, ca
sursa calorica pentru dezinfectarea termnica.
Rezulta ca 60-700/0 din materialul celulozic initial va putea fi recuperat
economic, contribuind in felul acesta la cresterea eficientei economice a acestei
culturi. Randamentul productiei (cantitatea de ciuperci recoltata la 100 kg. material
celulozic insamantat) este in general de 10-300/0. Astfel, la utilizarea unui balot de
paie de circa 15 kg. va cantari 60 kg. si acesta este cantitatea de masa celulozica la
care se calculeaza randamentul. Daca se vor recolta 9 kg. ciuperci din balotul imbibat
cu apa inseamna ca randamentul e de 150/0 (de peste 660/0 fata de materialul initial.
Daca se vor recolta 15 kg. ciuperci, se va asigura un randament de 25 0/0 (de 1000/0 fata
de materialul initial), adica cele 15 kg. de paie au putut asigura 15 kg. ciuperci.
Comparativ cu ciupercile Agaricus, ciupercile Pleurotus necesita investitii
mult mai reduse doarece:
- se pot cultiva si in spatii cu izolare termica mai mica, fiind rezistente la
variatii termice diurne de + 10-12C;
- sunt rezistente la inghet, putand suporta pana la – 200 C;
- pot fi cultivate in regim termic de 10-200 C sezonier si intensiv;
- sunt mai rezistente la atacul diferitelor boli criptogamice si nu necesita
aplicarea de tratamente cu pesticide si, deci, cheltuieli mai reduse;
- volumul de manopera exprimat prin productivitate este mult mai mic la
ciupercile Pleurotus, respectiv 4 - 5 t ciuperci/om la cultura clasica si 6-7 t ciuperci la
cultura intensiva.

3.1.2. Dezavantaje
 57
Pălăria sau pileusul ciupercilor Pleurotus nu prezinta velum partiale (o
membrana acoperitoare a stratului lamelar) si astfel sporii sunt deseminati in mediul
ambiant cu usurinta. Acest fapt prezinta urmatoarele neajunsuri:
- constituie un pericol, prin infestarea spatiului pentru ciclurile urmatoare,
intrucat pot transmite diferiti agenti patogeni (virusuri, bacterii etc.);
- pot fi inhalati de om si pot provoca stari alergice manifestate prin tuse si
insuficienta respiratorie.
Din aceasta cauza, ciupercile Pleurotus, nu sunt cultivate in spatii locuibile sau
aerul din ciupercarie nu este dirijat spre spatii locuibile.
Personalul de lucru din ciupercarie va purta o masca de tifon care sa acopere
gura si nasul. Recolta ciupercilor nu trebuie sa fie extinsa peste faza fenologica de
marginea dreapta a palariei intrucat dupa aceasta faza diseminarea sporilor este mai
intensa.

3.2. Aspecte morfologice şi specifice ale ciupercilor

Pleurotus
3.2.1. Caractere morfologice şi structurale ale ciupercilor
Pleurotus
Carpoforul reprezinta partea aeriana a ciupercii, cea subterana fiind
reprezentata prin miceliu si este format din palarie si picior (pileus si stipes).
Palaria are forma de scoica, de cochilie si cand atinge maturitatea comerciala,
se prezinta cu "marginea dreapta", respectiv in cea de-a treia faza fenologica si forma
de cornet in ultima faza fenologica sau cea de batranete, cand valoarea comerciala este
total eliminata.
Dimensiunile corpoforului sunt variate in functie de specie sau de tulpina, de la
cativa cm. la 20-25 cm, cele mai mari valori fiind semnalate la Pleurotus ostreatus,
tulpina 7 bis cultivata in Romania.
Palaria prezinta la exterior cuticula care poate fi de culori variate in functie de
specie.
Pulpa (carnea) palariei este totdeauna de culoare alba, cu miros placut, se
prezinta mai groasa in partea centrala si se subtiaza spre margine. Lamelele basidiale
din substratul himenial sunt alb-crem, decurente.
Sporii sunt de culoare liliachie, roz sau crem.
Piciorul in general scurt si gros, este amplasat lateral sau total excentric fata de
palarie, fiind mai putin compact. Picioarele sunt inserate unul langa altul in
postamentul micelian. In faza de batranete a ciupercii, piciorul capata o consistenta
spongioasa, lignificata, scazand astfel calitatile comestibile.
De aceea recoltarea se face in fazele fenologice de palarie orizontala cu margini
drepte sau in faza a palariei usor concava, adica fazele 3 si 4.
 58
Ciupercile Pleurotus apar de obicei in buchete de cativa pana la 50 de carpofori.
Dintre speciile cultivate in Romania P. sajor-caju prezinta numarul cel mai mare de
carpofori / buchet. Cultura trebuie facuta in plan vertical sau cel mult oblic pentru
conservarea calitatilor morfologice (de valoare economica) ale ciupercii crescute in
mediu natural.

3.2.2. Specii şi hibrizi de Pleurotus cultivaţi în Romania

In Romania se pot cultiva sase specii de Pleurotus pentru care se poate procura
miceliu de la statiile industriale de producere a micelului din tara.
Aceste specii sunt:

Pleurotus ostreatus – buretele vanat-pastravul de fag (selectionat), este o

specie criofila, incubarea avand loc la 22-24 0C, iar fructificarea la 10-12-16 0C. Nu
necesita o lumina puternica, avand necesarul cel mai mic dintre toate speciile de
ciuperci (100-150 1x.).Este recomandata pentru culturile de toamna-iarna. Cuticula
este de culoare inchisa, vanata negricioasa. Prezinta urmatoarele tulpini (saruri):
- tulpina 7 bis cu randament de 14-16 0/0 la 100 kg. material celulozic
insamantat;
- tulpina 377 cu randament de 200/0.

Pleurotus florida – burete crem – buretele crem albicios, este o specie

termofila necesitand la fructificare o temperatura de 18-24 C.
Necesarul de lumina este sporit fata de Pleurotus ostreatus, necesitand un tub
flurescent cu neon la distanta de 4-5 m. fata de 8-10 m la Pleurotus ostreatus
(Mateescu, 1999).
Prezinta tulpinile 308 (randament 14-220/0), 358 (randament 10-170/0, 362
(randament peste 140/0).
Carpoforul este de culoare crem in diferite nuante.

Pleurotus cornucopiae – buretele galben – buretele cornet, prezinta corpoforul

de culoare galben intens ca lamaia. Prezinta un miros caracteristic de faina. Incubarea
se face la 22-240C (iarna) si 18-200C (vara) iar fructificarea are loc la 22-23 0C. Este o
specie precoce de primavara si vara si este reprezentata de tulpina 386 cu randament
de 13-140/0.

Pleurotus sajor – caju – buretele brun este o specie termofila ce se cultiva la

aceeasi temperaturi cu P.florida si P.cornucopiae. Carpoforul este brun-roscat. Este
reprezentata de tulpina 392 cu randament de peste 200/0.
 59
Pleurotus columbinus – buretele gri-brun sau cu nuante de vanat pal-
incubeaza la 20-220C si fructifica la 12-180C (specie mezofila). Se cultiva tulpina IC 7
cu randament de 15-200/0.

Pleurotus pulmonarius = buretele brun negricios – este o specie precoce cu

carpofori de talie mica. Incubeaza la 20-220C si fructifica la 14-180C.
Specia este reprezentata in cultura de tulpina IC 9 cu randament de 15-250/0.
Din 1986 au inceput sa fie cultivati experimental si hibrizi de Pleurotus care
privind regimul termic au caracter criotermofil, in sensul ca pot fructifica la 12-240C.
Dintre acesti hibrizi se numara:
0
o Pleurotus hibrid 421 (randament peste 20 /0)
o Pleurotus hibrid 425

Pe plan mondial, cea mai mare firma producatoare de miceliu, firma Somycel-
Franta, are un sortiment variat de specii si tulpini de Pleurotus dintre care:
o Pleurotus ostreatus – tulpina Somycel
o Pleurotus ostreatus – (NRA 300)
o Pleurotus cornucopiae – Somycel 3040.

3.3. Factorii ecologici de cultură

3.3.1. Substratul de cultură

Substratul de cultura constituie unul din factorii hotaratori in reusita unei

culturi, acesta trebuind sa fie adecvat posibilitatilor enzimatice si cerintelor energetice
si enzimatice ale ciupercii.
Substratul nutritiv trebuie sa prezinte produsi de degradare sau de sinteza
microbiana sub forma asimilabila cat mai rapida de catre ciuperca, avand o
specificitate biochimica corespunzatoare cerintelor metabolice ale ciupercii (N. M a t
e e s c u si colab.,1997).
Pentru cultura buretilor se utilizeaza in mod curent materiale refolosibile
provenite din agricultura, silvicultura, industria prelucrarii lemnului a extragerii
uleiurilor vegetale mai nou deseuri de plante medicinale si aromatice (I.T u d o r,
2001), dar si deseuri ale industriei textile precum puderia de in si canepa.
Materiile prime pentru substrat sunt reprezentate de paie, tulpini si ciocalai
de porumb, talas si rumegus de foioase, vreji de soia, mazare, fasole, rapita, puzderie
de in si canepa, reziduri de plante medicinale. Materiile prime intra in componenta
substratului doar maruntite si zdrobite pentru a putea retine apa si pentru a permite
circulatia aerului pentru miceliul introdus la insamantare.
 60
Materii auxiliare pot fi deseuri rezultate din extragerea uleiului vegetal de la
fabricile de chibrituri, hartie, bumbac, frunze si scoarta de foioase, pleava etc.
Materiile auxiliare reprezinta 5–300/0 din amestecul celulozic, impreuna cu 1–2
materii prime si nu sunt obligatorii.
Amendamentele cu calciu se adauga in proportie de 5-60/0 cu scopul de a
constitui sursa de calciu dar si de regla pH-ul la 5,0-7,0.
Amendamentele sunt reprezentate de:
- carbon de calciu (CaCO3) sau creta furajera;
- var stins oxid de calciu, sub forma de pasta.

Materiale ce pot fi folosite la alcatuirea retetelor de substrat nutritiv pentru

cultura ciupercilor Pleurotus care se gasesc preponderent in mediu rural (dupa I.
Tudor, 2001).

Materiale
Materiale auxiliare Amendamente
Nr. prime
0 0
crt. /0 de /0 de 0
Felul Felul Felul /0 de
participar participar
materialelor materialelor materialelor partcipare
e e
(denumirea) (denumirea) (denumirea) la reteta
la reteta la reteta
Creta
Paie 40 - - 6
furajera
Coceni si
1.
ciocalai de 30 - -
porumb
Talas 24 - -
Creta
Paie 60 - - 5
furajera
2. Coceni si
ciocalai de 35 - -
porumb
Creta
Paie 10 - - 5
furajera
3.
Talas 50 - -
Rumegus 35 - -
Coceni si
Creta
ciocalai de 20 - - 5
furajera
4. porumb
Talas 50 - -
Rumegus 25 - -
5. Coceni si 50 - - Creta 6
ciocalai de furajera
porumb
 61
Talas 30 - -
Frunze 14 - -
Creta
Paie 50 Tarate 10 6
furajera
6.
Scoarta de
34
copac
Creta
Paie 50 Vreji 15 5
furajera
7.
Scoarta de
20 Tarate 10
copac
Creta
Paie 30 5
Furajera
Coceni si
8.
ciocalai de 30
porumb
Talas 35
Creta
9. Paie 70 Vreji 25 5
furajera
Coceni si
Creta
ciocalai de 40 Vreji 15 5
10. furajera
porumb
Talas 40
Creta
Talas 30 Tarate 10 6
furajera
11.
Rumegus 30
24
Creta
Frunze 30 Vreji 30 6
furajera
12.
Scoarta de
34
copac
Creta
Paie 50 Vreji 25 5
13. furajera
Talas 20
Stroturi de Creta
Paie 50 15 5
14. soia furajera
Talas 30
15. Coceni si 95 Creta 5
ciocalai de furajera
porumb
Creta
16. - - Vreji 95 5
furajera

Dupa omogenizarea materialelor (cu mana, furca, lopata sau utilaj mecanic-
incarcator cu cupa tip IFRON sau Fadroma) urmeaza operatia de umectare a
substratului.
 62
Aceasta operatie se executa in bazine, cazi, butoaie pentru cantitati mici, iar
pentru cultura intensiva, pe o suprafata betonata, prin udare cu furtunul, colectarea si
recircularea apei. Apoi urmeaza operatia de dezinfectare termica care are scopul de a
steriliza substratul de microorganisme patogene (bacterii, alte fungi fitopatogene).

Temperaturile si timpul de mentinere sunt prezentate in tabelul urmator:

t0C Mentinere (h) t0C Mentinere (h)

60-62 23-24 70-72 12-13
63-65 21-22 73-75 9-10
66-67 18-20 76-77 7-8
68-69 14-15 78-80 4-5

Dupa sterilizare substratul este stors (trebuie sa musteasca usor strans cu mana),
racit si cantarit. Se verifica valoarea pH-ului si se aplica amendamentele.

3.3.2. Factorii de microclimat

Satisfacerea exigentelor ciupercilor fata de factorii de microclimat alaturi de alti

factori de vegetatie, pe intreaga durata a ciclului de cultura, sta la baza reusitei
culturii.
Dirijarea corecta a factorilor de microclimat, specifici fiecarei etape din ciclul
de cultura a ciupercilor este de maxima importanta si se refera la temperatura, lumina,
umiditate relativa si regimul de aerisire. Ciupercile comestibile, spre deosebire de
plantele superioare au un grad redus de diferentiere structurala si functionala, ceea ce
reduce foarte mult rezistenta lor la conditii de mediu neprielnice. In general conditiile
de microclimat adecvate si momentul cheie cand acestea au cea mai mare importanta
sunt cele prezentate in tabelul de mai jos (dupa Mateescu si colab.,1999):

Locul de actiune
Factorul
PREGATIRE INCUBARE FRUCTIFICARE
0
T (C) + + +
Aer - +100/0 -
Apa + - +
Lumina - - +
U.R.(0/0) - - =
pH + - -
Substante
+ - -
nutritive
 63

3.4. Fluxul tehnologic de cultivare

Fluxul tehnologic al culturii ciupercilor Pleurotus se desfăşoară în zona

anexă si in zona de cultură.

In zona anexă, el cuprinde in ordine succesiva:

- depozitarea materiei prime;
- tocarea-maruntirea;
- omogenizarea amestecului;
- imbibarea amestecului;
- dezinfectarea termica a amestecului celulozic;
- cantarirea amestecului dupa dezinfectare;
- administratia calciului;
- insamantarea miceliului;
- repartizarea amestecului celulozic insamantat in saci sau in lazi.

In zona de cultură el cuprinde:

- incubarea
- aparitia primordiilor
- desfacerea foliei
- asezarea brichetelor pentru fructificare
- recoltarea
- sfarsitul culturii
- evacuarea substratului uzat
- dezinfectarea pentru un nou ciclu

3.4.1. Insămânţarea miceliului şi formarea brichetelor

Se executa numai dupa racirea completa a amestecului celulozic, in acelasi vas

(recipient) in care s-a facut si adaugarea calciului. Miceliul sub forma granulata din
specia si tulpina dorita se procura prin anuntarea anticipata a circa 30 zile la statiile
industriale de producere a miceliului din tara.
Se foloseste o cantitate de miceliu de 2-2,50/0 in raport cu greutatea materialului
celulozic racit.
In procesul de insamantare, miceliul se incorporeaza prin amestecare in masa
de substrat, operatie executata cu mana sau cu lopata de lemn. Administrarea
amendamentelor de calciu se face concomitent cu insamantarea miceliului.
La repartizarea succesiva a amestecului celulozic in saci, in lazi sau chiar in
borcane se va tine seama de urmatoarele conditii:
 64
- inaltimea amestecului sa nu depaseasca 40 cm. in saci si 25 cm. in lazi.

Greutatea amestecului celulozic din lazi este in functie de posibilitatile de

manipulare a lazilor de la 10 la 50 kg/lada (cca. 70-100 kg/mp);
- greutatea amestecului dintr-un sac cu diametrul de 35/40 cm. pentru
perioada rece din an este de 15-25 kg. In caz ca se va folosi asezarea sub forma de
coloane (tepuse) a amestecului incubat, greutatea nu va trebui sa depaseasca 10 kg.
pentru a nu se crea conditii de dispersare, respectiv de rupere a brichetelor. Pentru
perioada calda din an diametrul sacului nu trebuie sa depaseasca 30 cm;
- in orice situatie, va trebui ca sacii sa fie perfirati. Perforatiile sacilor vor
avea diametrul de 0,9-1 cm. (chiar 2 cm.) fiind repartizate in numar de 60-100/mp. de
suprafata exterioara.
Foarte utilizata este folosirea sacilor din polietilena ca ambalaj tehnologic
pentru cultura de Pleurotus. Acestia au diametrul de 40-50 cm., lungimea de 60-70
cm. si grosimea foliei de 0,1 mm. Sacii perforati din polietilena asigura conditii
optime de impanzire a miceliului in perioada de incubare.

3.4.2. Incubarea (împânzirea) miceliului

Incubarea miceliului in substratul nutritiv incepe din a doua zi de la

insamantare prin aparitia unui praf alb in jurul bobului de grau sau orz pe care este
fixatmiceliul. Acest proces se observa la cultura in saci sau la miceliul de control pus
deasupra recipientilor.
Incubarea este perioada cuprinsa intre data insamantarii si aparitia primelor
fructificatii. In acest rastimp substratul se bricheteaza (se intareste), astfel incat se
poate scoate din sac si el isi pastreaza forma.
Substratul impanzit (alb), avand forma sacului in care a fost asezat, se numeste
bricheta. Incubarea poate avea loc direct in ciupercarie, sau in sistem intensiv in 1-2
camere speciale pentru acest scop.
In perioada incubarii, temperatura in localul de cultura trebuie mentinuta la 20-
22 C pentru Pleurotus ostreatus si de 24-260C pentru speciile termofile.
0

Incubarea dureaza 15-20 zile si este finalizata cand intreg substratul nutritiv
celulozic este compactizat si de culoare alba. In aceasta faza bricheta nu se uda,
aceasta constituind de altfel o mare greseala, avand consecinta distrugerea in totalitate
a miceliului.
Ventilatia este obligatorie, concentratia de CO2 nu trebuie sa fie mai mare de
0,08 /0 la P. ostreatus si de 0,030/0 la celelalte specii.
0

3.4.3. Fructificarea
 65
Daca temperatura in ciupercarie a fost mentinuta la un prag optim, inductia
fructificarii are loc dupa 12-15 zile de la insamantare.
Socul termic este necesar numai pentru speciile criofile si are loc dupa
incubarea completa, respectiv 20-25 zile de la insamantare. Socul termic consta in
mentinerea la 8-120 C, timp de 8-10 zile si are drept consecinta aparitia primordiilor
(inductia fructificarii).
In etapa de fructificare sunt necesare instalatiile de iluminat, ventilatie si o sursa
de apa. Pentru speciile criofile temperatura va fi de 12-16 0 C, iar pentru cele mezofile,
termofile si hibrizii cunoscuti de 17-270 C, in functie de specie si tulpina.

3.4.4. Recoltarea

Se va evita recoltarea dupa depasirea momentului optim, marginile carpoforilor

sa nu se rasuceasca, prin aceasta scazand randamentul.
In perioada de recoltare sacii se pot taia sau se scot cu grija brichetele, in acest
caz sacii putand fi refolositi. Principalele conditii de care trebuie tinut seama la
recoltare sunt:
- sa se evite manipularea dura a brichetelor;
- sa se evite pe cat posibil asezarea in strat plan a culturii pe timpul
recoltatului;
- sa nu se ude excesiv intre valurile de cultura;
- sa se utilizeze masti in timpul lucrului.

3.4.5. Pregătirea spaţiului pentru noul ciclu de cultură

Pregatirea spatiului de cultura si a utilajelor se executa cu 5-6 zile inainte de

introducerea noii culturi (ciclu) si consta in:
1) Curatirea mecanica si indepartarea resturilor de la vechea cultura.
2) Dezinfectarea prin stropire a tuturor suprafetelor interioare cu o solutie
complexa formata din pasta de var 10 kg. + sulfat de cupru 2 kg. + formalina 1 l. +
Lindatox 1 l. La 100 l apa, aplicata prin pulverizare cu o pompa de presiune, o
cantitate de 150-200 ml/m2.
3) Dezinfectarea prin gazare, fie prin fierberea a 30 cm 3 formalina/m3 incapere,
incaperea fiind ermetizata 24 ore, fie prin gazare cu 20 g/m3 de sulf.

3.5. Principalele boli şi dăunători ai ciupercii Pleurotus

Boala bacteriană este cunoscuta si sub denumirea de Bacterial Blacht. Pe

suprafata brichetelor se observa o inmultire exagerata a bacteriilor, care apar de regula
cand s-a produs un soc mecanic de lovire, apasare sau scuturare) sau nu s-a respectat
 66
igiena cultivarii. Boala bacteriana apare accidental la Pleurotus ostreatus incidenta ei
crescand la celelalte specii.

Mucegaiurile competitoare cu actiune saprofita si facultativ parazita din

genurile: Trichoderma, Aspergillus, Penicillium, Rhyzopus si Verticillum se intalnesc
accidental, insa ciupercile Dactylium, Minilia sitophila sau Coprinus, apar mai des si
inhiba cresterea micelului de Pleurotus. Pentru contracararea lor se poate folosi
Fundazol 50 WP in cantitate de 400 g. s.a./ t paie uscate sau o solutie BENLATE de
0,20/0, aplicand 10 l./300 saci.
Dintre daunatorii regnului animal, ţânţarii şi mustele ciupercilor (Sciara şi
Drosophila) produc pagube insemnate daca nu se intervine impotriva lor. Cea mai
eficace metoda impotriva lor este arderea a 1-2 g. tutun/m, spatiul fiind ermetizat 12-
24 ore. In cultura mai pot aparea daunatori ca viermii nematozi sau insecte colembole
in cazul in care nu s-a facut o buna sterilizare a substratului.

3.6. Cultura ecologică a ciuprcilor Pleurotus s.p.p. –

bureţi sau păstrăvi de fag
Valoarea nutritiva a ciupercilor Pleurotus spp. este data de conţinutul ridicat în
proteine 2,7-4 % s.u., hidraţi de carbon 3,5-5% s.u. şi săruri minerale 0,1-1,0% s.u.
Proteinele din aceste ciuperci conţin 18 aminoacizi esenţiali care sunt
indispensabili organismelor vii.

Fig. 3.2. Pleurotus ostreatus (păstrăvul de fag)

 67
Structura proteinelor din ciuperci este asemănătoare cu cea din cazeina
laptelui,albumina din ou, gliadina din grâu, fiind alcătuite din aceeaşi aminoacizi
esenţiali.
Compoziţia chimica la două specii de Pleurotus
Specificare Substanta uscata
Pleurotus ostreatus Pleurotus sajor-caju
Proteina 7,0 – 41,5 2,66-47,0
Hidraţi de carbon 16,7- 81,8 53,5-64,0
Lipide 1,0-6,9 1,7-2,2
Cenuşă 2,1 – 9,8 6,4-6,7

Datorita conţinutului lor in diferite minerale precum K, P, Si, Se, a faptului ca

nu conţin amidon şi sodiu şi conţin cantitate redusă de lipide (grăsimi) le face a fi
recomandate în alimentaţia diabeticilor, în combaterea anemiilor, a stărilor de
oboseală şi ca mineralizante.
Cercetarile ştiinţifice din ultimii ani, pe plan mondial au scos în evidenţă că
polizaharidele din aceste ciuperci şi din miceliu conţin beta glucanul pleuran cu
efecte antioxidante,anticolesterol, anti-viral, anti-bacterian, reglează presiune sîngelui,
este tonic nervos şi protector cardio-vascular.
Pe lângă cele enumerate, ciupercile sunt apreciate şi pentru savoarea şi gustul
lor deosebite, putînd fi preparate în diferite moduri şi cât mai apetisant.
Cultura ciupercilor Pleurotus spp. a cunoscut o dezvoltare explozivă în ultimii
ani, în multe ţări din lume, fiind uşor de cultivat, nepretenţioase şi utilizând ca substrat
de cultură deşeuri ligno-celulozice, o mare parte neutilizate în alte scopuri.
După proteina vegetală obţinută din soia, ciupercile în general se situează pe
locul doi în lume .Si aceste specii de ciuperci se pretează excelent pentru cultură
ecologică.
Specii de Pleurotus ce pot fi cultivate în ţara noastră sunt : alături de Pl.
ostreatus si Pl. florida ce sunt deja cunoscute se mai pot cultiva şi Pl. pulmonarius,
Pl. colombinus, Pl. djamor, Pl. flabellatus, Pl. eryngii, Pl. tuber-regium, Pl. sajor-
caju, Pl. cornucopiae Pl. citrino-pileatus ş.a.
 68

Fig. 3.3. Pleurotus cornucopiae

3.6.1. Spaţii de cultură

Pentru o cultura intensivă şi aceste specii de ciuperci necesită spaţii închise,
amenajate corespunzător. Ciupercile Pleurotus nu sunt mari consumatoare de energie,
factorii de risc de-a lungul tehnologiei sunt reduşi, deoarece acestea sunt considerate
ciuperci rustice, rezistente la boli, la dăunători şi la variţii de temperatură.
Volumul de investiţii pentru cultura acestor ciuperci reprezintă 50-60% din cel
pentru cultura ciupercilor Agaricus, deoarece pe lângă cele menţionate anterior,
necesită şi mai puţină forţă de muncă.
Amenajarea spaţiilor constă în dotarea lor cu instalaţii de apă-canal, ventilaţie,
încălzire-răcire în funcţie de anotimp şi faţă de celelalte specii şi sistem de iluminat.
În cultură clasică, toamna şi primăvara se pot utiliza spaţii puţin protejate precum
solarii, şoproane, magazii, verande, balcoane, umbrare ş.a.

3.6.2. Pregătirea substratului de cultură şi însămânţarea

 69
Substratul este reprezentat prin deşeuri ligno-celulzice provenite din
agricultură, prelucrarea hârtiei, a celulozei, din industria textilă, precum şi deşeuri
lignicole din industria prelucrării lemnului, a fabricării chibriturilor, silvicultură ş.a.
Pentru ca ciupercile sa poată fi atestate ca sunt ecologice, materiile prime şi
auxiliare pentru substrat nu trebuie să fie tratate chimic (lemnul) şi nici produse cu
folosire de erbicide, îngrăşăminte chimice sau tratate cu pesticide.
Materialele se mărunţesc dupa caz, se îmbibă în apă rece cca. 24 ore, apoi se
dezinfectează cu ajutorul aburului la 80 grade C cu timp de menţinere 4 ore, sau la 75
grade C – 5 ore . In sistem clasic dezinfecţia se poate efectua şi cu apă fierbinte la 70-
80 grade C.
După răcirea şi scurgerea apei, se face cântărirea lor în vederea însămânţării.
Inainte de însămânţare miceliului, în substrat se adaugă unul din amendamentele :
ipsos 2+3%, carbonat de calciu 4% sau var praf 0,2-0,3% .

3.6.3. Norma de miceliu

În funcţie de provenienţă, norma de miceliu va fi cuprinsă între 2,5-4,0% adica
la 100 kg substrat umed şi dezinfectat termic.
Repartizarea substratului amestecat cu amendament şi miceliu se va face în saci
din polietilenă, perforaţi în prealabil, în greutate de 10-15 kg.

3.6.4. Incubarea

Incubarea durează 15-21 zile în funţie de tulpina, hibridul sau specia utilizată şi
de temperatura din camera de incubare.
Incubarea se desfăşoară la temperatura de 18-24 grade C, cu umiditatea relativă
a aerului de 75-80%, ventilaţie redusă la 0,5 mc aer/h/tona de substrat şi fără
iluminare. În timpul incubării se vor ţine sub observaţie sacii pentru a nu se încinge
(autoaprinde) începând cu a 5-a zi de la însămânţare şi până în a 11-a zi.
 70

Fig. 3.4. Sac incubat, cu fructificaţii

Dupa incubarea totală sacii – brichetele, se mută în ciupercărie unde vor

fructifica. Se pot aşeza pe stelaje, suspendaţi ( agăţaţi) de plafon, suprapuşi formând
stâlpi sau înfipţi în ţepuşe.
3.6.5. Condiţiile de microclimat la recoltare
Condiţiile de microclimat la recoltare sunt : UR 85%, temperatura 14-20 grade
C în funcţie de cerinţele speciei, lumina 150 lucşi, timp de 8-10 ore/zi iar regimul de
ventilaţie se prezintă astfel:
- la primul val : 8 – 10 schimburi de aer/h, cu ½ aer proaspăt şi ½ recirculat, cu
funţionare de 4,5 ore şi pauză 1,5 ore. Viteza aerului 0,2-0,3 m/sec. Un schimb de aer
este egal cu volumul camerei.
 71
- la pauza dintre valuri – se introduce şi funcţionează exact inversul valului I.

3.6.6. Randamentul
Randamentul obţinut se poate situa între 20-35 kg ciuperci/100 kg substrat
însămânţat şi chiar mai mult, în funcţie de aportul de proteină adăugat în substrat şi de
specie sau hibrid.
 72

Capitolul IV
Bolile şi dăunătorii ciupercilor
Prin specificul lor, culturile de ciuperci ofera conditii optime de dezvoltare
pentru multe microorganisme ca virusuri, bacterii, ciuperci saprofite si parazite, care
pot infesta substratul sau ataca direct basidiofructul. De asemenea temperatura de 16-
24°C, umiditatea relativa de 80-90%, existenta unor materii organice in
descompunere, creeaza conditii pentru dezvoltarea a numerosi daunatori : nematozi,
insecte, acarieni, etc.

Pentru ca acesti daunatori sa nu se dezvolte in ciupercarie trebuie sa se tina

seama de urmatoarele recomandari:
- sa se respecte igiena culturala la pregatirea substratului nutritiv;
- in ciupercariile neinzestrate cu posibilitati de dezinfectare a incintei pe cale
termica, la 80 °C, sa nu se foloseasca stelaje si rafturi din lemn, ci numai din beton, si
sa nu se aplice cultura in saci de polietilena;
- accesul in incinta sa fie controlat, folosindu-se perne la intrare imbibate cu
substante fungicide;
- sa se aplice stropiri preventive atat pe substratul in pregatire - sub forma de
compost - cat si pe straturile de cultura, imediat dupa asezare, acoperire;
- pregatirea amestecului de acoperire sa se faca in conditii igienice (partile
componente ale acestuia sa nu vina in contact cu praf, deseuri, etc) si sa se foloseasca
dezinfectarea, fie termic, fie chimic, cu formalina;
- substratul uzat folosit la un ciclu de cultura sa nu fie depozitat in imediata
apropiere a spatiului de productie, intrucat ar putea constitui un focar permanent de
boli si daunatori specifici culturii de ciuperci. In cazul in care acesta nu poate fi
incorporat imediat in sol, trebuie transportat cat mai departe, sau acoperit cu un strat
gros de pamant;
- in perioada da recoltare, temperatura sa nu fie mai mare de 17-18 °C,
umiditatea sa nu fie excesiva iar ventilatia fara curenti puternici de aer
- ciupercile bolnave si resturile de ciuperci provenite din recoltare sa fie arse, nu
aruncate la intamplare;
- in cazul atacului produs de ciupercile saprofite sau parazite, de virusuri sau
bacterii, precum si de daunatori, sa se ia masuri urgente de lichidare a focarelor
aparute si de carantina fito-sanitara.
 73
4.1. Bolile ciupercilor
4.1.1. Boala "La France"

Aceasta boala se manifesta prin brunificarea tesutului ciupercilor si alungirea

puternica a piciorului, in raport cu diametrul palariei. In unele cazuri, ciuperca poate
prezenta o talie foarte mica.
Acest virus, asemanator cu cel care produce mozaicul lucernei, pe langa
anomaliile descries la basidiofruct, favorizeaza si pieirea miceliului din substrat
fenomen evidentiat printr-o stagnare prematură a recoltei. Boala poate fi prevenita
prin pasteurizarea naturala a substratului, la 55 °C.

4.1.2. Boli produse de bacterii

Bacteriile apartinand speciilor Pseudomonas fluorescens si Pseudomonas talassi
ataca in special suprafata cuticulei palariei, provocand boala petelor de bronz,
caracterizata prin pete de culoare galbuie, care ulterior devin brune.
Prevenirea se face prin evitarea stropirii straturilor cu o zi inainte de recoltare,
pentru a nu se crea conditii de dezvoltare a bacteriilor in picaturile de apa care
stagneaza la suprafata palariei ciupercilor. Acest fenomen apare mai ales daca
ventilatia se face direct, si stropirea se face cu pompe cu duze grosiere.

4.1.3. Boli produse de ciuperci concurent saprofite

Aceste boli, cunoscute si sub numele de mucegaiuri de imburuienare sau
ciuperci concurente, infesteaza substratul de cultura, il secatuiesc si nu mai permit ca
miceliul ciupercii de cultura sa se impanzeasca. In culturile de ciuperci mai frecvente
sunt urmatoarele:

1. Boala de gips - Monilia fimicola, se manifesta prin aparitia pe straturi a unor

pete circulare de culoare albicioasa, cu un aspect prafos, de unde si denumirea de
boala de gips. Boala produce o streiltate fiziologica a miceliului, ceea ce afecteaza
recolta. Este favorizata de composturile prea umede, peste 70% apa, precum si de cele
supracompostate (mai mult de 25 zile). Daca se manifesta si dupa acoperirea
straturilor, productia de ciuperci va fi redusa, iar pe straturi vor aparea zone fara
ciuperci.
Pentru prevenirea acestei boli pe langa masurile generale este necesara
pulverizarea straturilor imediat dupa acoperire cu o solutie de Zineb sau Perozin, in
concentratie de 0,2%, operatie care trebuie repetata la intervale de 5 zile, pana la
inceperea recooltarii. Boala apare dupa acoperire numai in cazurile cand nu s-au mai
luat masurile de indepartare a focarelor inainte de acoperire sau nu s-a dezinfectat
amestecul acoperitor.
 74

2. Boala de gips brună - Papulaspora byssina, se manifesta prin aparitia de pete

circulare, cu aspect pufos, care ulterior devin brune cu aspect prafos. Conditiile de
aparitie si masurile de prevenire sunt similare cu cele de la boala de gips.

3. Mucegaiul cenuşiu - Chaetomium olivaceum reprezinta un concurent foarte

important petru m,iceliul ciupercii de cultura, datorita faptului ca poate produce
stagnarea completa a cresterii acestuia, si pieirea lui in totalitate. Se caracterizeaza
printr-o culoare albicioasa cenusie si o crestere abundenta aeriana.
Boala apare pe straturi la un interval de 10-15 zile de la insamantare, derutand
cultivatorii incepatori, care considera acest mucegai drept miceliul ciupercii de
cultura. Ulterior pe firele de paie din componenta substratului nutritiv se formeaza
pustule maslinii, care reprezinta organele de propagare ale ciupercii, adica periteciile
in care se gasesc asce cu cate 8 ascospori rosiatici. Boala apare in special pe
substraturile la care temperatura din timpul pasteurizarii a fost mai ridicata ca 60 °C si
s-a desfasurat in lipsa de aer.
De asemenea ea apare si pe substraturile pregatite printr-o compostare la
temperaturi prea ridicate (mai mari de 75 °C), ceea ce denota o intarziere a perioadei
de intoarcere. Pentru prevenirea acestei boli pe langa masurile profilactice obisnuite,
trebuie evitate temperaturile prea ridicate atat in timpul compostarii, cat si in timpul
pasteurizarii naturale.

4. Mucegaiul galben - Mycelliophora lutea apare in spatial dintre substrat si

amestecul de acoperire sub forma de miceliu paslos-albicios, care ulterior capata
culoarea galbui-bruna. In caz de atac puternic, miceliul ciupercii de cultura dispare,
dubstratul devine negru, cu un miros caracteristic de apa clorinata si presarat cu
numeroase glomerule galbui sau verzi-cenusii, de unde a capatat si denumirea de
"cocleala ciupercilor".

5. Mucegaiul in forma de creier (boala trufelor) - Pseudobalsamia microspora.

Boala este foarte periculoasa deoarece rezista la toate fungicidele cunoscute, in afara
de sulfatul de cupru, fiind distrusa numai la 82 °C. Pentru prima data in tara noastra a
fost semnalata in 1963. Ea se manifesta prin aparitia la suprafata straturilor, la
intervalle de 30-35 zile de la insamantare, a unui mucegai alb-argintiu, cu aspect
bumbacos, care formeaza din loc in loc niste umflaturi caracteristice. Ulterior, stratul
de amestec acoperitor este ridicat de unele formatiuni cu aspect tuberculat, care
reprezinta ascocarpii ciupercii, in interiorul carora se formeaza ascele, care la
maturitate vor produce 6-8 ascospori bruni.
O data cu propagarea ascosporilor, miceliul ciupercii dispare in totalitate,
substratul avand o culoare rosiatica si o umezeala crescuta. Aceste formatiuni
 75
tuberculate de asemenea sunt derutante pentru cultivatorii fara experienta, care le
aseamana cu primordiile de fructificare, cu mugurii si butonii ciupercii de cultura.
Combaterea acestei boli se face numai cu sulfat de cupru 2-3% aplicat pe
focarele de atac, iar prevenirea, prin incorporarea sulfatului de cupru in masa de
compost, in perioada intoarcerilor, la ultimul intors, in proportie de 0,2-1,0‰.
6. Ciupercile cerneala - sunt produse de diferite specii ale genului Coprinus. Pe
straturi, de regula la cateva zile de la asezare, apar ciuperci firave, cu palaria subtire,
care in 1-2 zile ajung la maturitate, isi disemineaza sporii si putrezesc, continuandu-si
diseminarea. Prevenirea se face prin evitarea unei compostari prea scurte sau folosirea
unui substrat de cultura afectat de inghet.

7. Ciupercile cupă - produse de Peziza veziculoza, care poate ataca atat

substratul de cultura cat si lemnul lazilor sau stelajelor, formand fructificatii
asemanatoare unor cupe mici de culoare albicios-galbuie. Aparitia acestor ciuperci
indica o capacitate redusa de fructificare a miceliului ciupercii de cultura.

4.1.4. Boli produse de ciuperci parazite

Cele mai frecvente sunt putregaiul moale, putregaiul uscat, mucegaiul cenusiu
al lemnelor si boala panzei de paianjen:

1. Putregaiul moale - produs de Mycogone perniciosa, se manifesta atat pe

ciuperci in curs de formare, provocand putrezirea si deformarea butonilor cat si pe
ciuperci ajunse la maturitate, provocand hipertrofii ale stratului himenal. Caracteristic
este mirosul cu totul neplacut pe care il raspandesc ciupercile afectate.

2. Putregaiul uscat - produs de Verzicillium constantini, se manifesta, de

asemenea, pe ciuperci in primele faze, acestea deformandu-se si devenind cauciucate.
Caracteristic este formarea unei bilobari a palariei, exfolierea si craparea piciorului.

3. Mucegaiul cenuşiu al lamelelor - produs de Cephalosporium lamaelecola se

manifesta prin umflarea si ingrosarea lamelelor basidiale. Aceasta boala este
favorizata de sensibilitatea unor tulpini de miceliu. Tulpinile de culoare bruna sunt
mai sensibile decat cele de culoare alba si crem.

4. Boala pânzei de păianjen este produsa de Dactylium dendroides si se

manifesta in special in cultura executata in sistemul clasic, in incinte cu ventilatie
redusa. Pe suprafata straturilor se formeaza un miceliu ca o tesatura fina matasoasa
lucioasa care acopera butonii. Corpurile de fructificare ale ciupercii de cultura devin
rigide si putrezesc.
 76
4.2. Dăunătorii ciupercilor
Cei mai frecventi daunatori ai culturilor clasice de ciuperci de strat sunt:

1. Țânțarii ciupercilor (musculitele ciupercilor) - Sciaridae, cu tipul

caracteristic Sciara fenestralis. Produc pagube insemnate prin larve, care timp de 2-3
saptamani distrug miceliul sau sapa galerii in piciorul ciupercii pana la palarie. Dupa
1-2 saptamani, larvele transformate in pupe formeaza adultii. In cursul unei perioade
de vegetatie se pot succeda 5-6 generatii de musculite.

2. Muștele Cecid, cu tipul caracteristi Mycophila fungicola, denumite si

mustele ciupercilor, sunt foarte daunatoare, deoarece pe langa ciclul normal de
generatie sexuata, prezinta si o generatie asexuata, fapt care favorizeaza infestarea
rapida a substratului din ciupercarie. Larvele se hranesc cu miceliu si sapa galerii atat
in picior cat si in palarie.

3. Puricii ciupercilor - Collembole - sunt reprezentati prin Hypogastrura

armata. Atacul acestor daunatori poate fi atat de mare incat prin aglomerari sa formeze
pete asemanatoare prafului de ciment.

4. Acarienii (capusile ciupercilor) sunt reprezentati de Tiroglyphus pentru

capusile rosii si Linopodes pentru capusile albe. Atacul produs de acarieni se
manifesta in special pe mugurii si butonii de fructificare, pe care ii distrug.

5. Nematozii (viermii substratului), unii din cei mai periculosi daunatori, sunt
frecventi in culturile clasice si accidentali in culturile intensive. Ca reprezentanti ai
acestora mentionam speciile Ditylenchus myceliophagus, care distrug hifele miceliene
provocand moartea miceliului. In general atacul nematozilor este mai frecvent la
inceputul culturii, in faza cand miceliul se gaseste in stare tanara. Pe masura ce
miceliul imbatraneste membrana celulara chitinizata nu mai poate fi perforata de
nematozi. Tratamentul eficace pentru combaterea nematozilor este aplicarea
pasteurizarii substratului la temperaturi de 55-60 °C.
Prevenirea daunatorilor mentionati se face prin administrarea imediat dupa
insamantare a unei prafuiri cu Detox (1g/m2) pe substratul nutritiv si a pulverizarii cu
Nogos 0,2% si Tedion 0,2% pe suprafata insamantata. Pentru combaterea tantarilor si
mustelor Cecid se mai foloseste fumigarea, prin arderea a 10 g Lindan/m3 incapere,
incinta fiind ermetic inchisa.
Atacul acarienilor poate fi prevenit prin folosirea preparatului Phencapton in
concentratie de 0,1% sau Tedion 0,2% administrate imediat dupa acoperire.
 77

Capitolul V. Studiu de caz:

Constituirea unei firme pentru cultura
ciupercilor
5.1. Constituirea firmei
In etapa de constituire a societatii trebuie avute in vedere urmatoarele acte
normative: Legea societatilor comerciale nr.31/1990, modificata de O.U.G.
nr.32/1997 si Legea Registrului Comertului nr.26/1990. Procedura de constituire
poate fi rezumata astfel:

Etapa de opţiuni
1) Opţiunea pentru una din formele de societate prevăzute de lege:
- in nume colectiv (S.N.C.);
- cu raspundere limitata (S.R.L.);
- in comandita simpla (S.C.S.);
- pe actiuni (S.A.);
- in comandita pe actiuni (S.C.A.).
2) Optiunea pentru domeniul de activitate al viitoarei societati.
3) Alegerea partenerilor (a asociatilor).

Etapa de elaborare a actului constitutiv

1) Elaborarea actului constitutiv.
2) Autentificarea actelor costitutive la un notariat public.

Etapa de constituire
1) Inregistrarea dosarului necesar pentru obtinerea autorizatiei de functionare
a societatii la Oficiul Registrului Comertului competent potrivit viitorului
sediu social.
Dosarul trebuie sa cuprinda:
- cererea de autorizatie;
- actul constitutiv autentificat;
- dovada sediului (contract de inchiriere sau act de proprietate);
- certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate;
- declaratia autentificata a coproprietarului;
 78
- actele privind proprietatea aporturilor ale asociatilor;
- dovada efectuarii varsamintelor corespunzatoare minimului legal
de capital;
- cazierele judiciare ale asociatilor.
2) Solicitarea de catre Oficiul Registrului Comertului de avize speciale si
acte de autorizare.
3) Numirea de experti pentru evaluarea bunurilor aportate (in cazul societatii
pe actiuni).
4) Autorizarea constituirii societatii prin incheierea judecatorului delegat,
inmatricularea in Registrul Comertului.
5) Eliberarea hotararii judecatoresti definitive prin care se autorizeaza
infiintarea societatii comerciale si se dispune publicarea acestei infiintari
in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a.
6) Obtinerea personalitatii juridice prin atribuirea numarului de inmatriculare.
7) Obtinerea "Certificatului Fiscal" purtator al codului fiscal de la
Administratia Financiara.
8) Deschiderea contului bancar.
9) Procurarea stampilelor, a formularelor financiar-contabile, deschiderea
registrelor contabile.
10) Obtinerea avizelor si autorizatiilor de functionare, dupa caz, de la:
- Centrul de Medicina Preventiva Veterinara
- Pompieri
- Agentia de Protectia Mediului
- I.R.E.
- Registrul Apa-Canal
- Codul SICOMEX etc.

5.1.1. Strategia firmei

Prin strategia firmei se intelege ansamblul obiectelor majore ale firmei pe
termen lung, principalele modalitati de realizare impreuna cu resursele alocate.
In ceea ce priveste infiintarea unei ciupercarii, trebuie avute in vedere
urmatoarele tipuri de strategii si politici:
- inovationale – axate pe promovarea rapida a progresului tehnico-stiintific
fie sub forma produselor noi si a tehnologiilor recente, chiar prin aplicarea unor
brevete de inventie etc.
- specializare – axate pe o gama restansa de produse fabricate de (bazate pe
Pleurotus).
- bazate pe existenta unor produse competitive si o conceptie tehnica
avansata.
 79
- economice – bazate predominant pe studierea si luarea in considerare a
cerintelor pietei;
obiectivul si criteriul fundamental implicat e profitul.
- joint – venture – are in vedere asociarea unui partener strain permanent;
- vizeaza obtinerea de avantaje competitive, prin executii de noi
produse/servicii si accesul la noi piete.

5.1.2. Domeniul de activitate

Conform formei juridice pe care o imbraca activitatea economica realizata,
aceasta are anumite coordonate date de tehnologia utilizata si de rezultatul aplicarii
acestei tehnologii. In etapa inscrierii firmei la Registrul Comertului, codul acesteia se
identifica intr-un nomenclator.

Infiintarea unei ciupercarii presupune:

- productie agricola;
- comert cu ridicata;
- servicii;
adica in detaliu:
cod 0115 – productia de ciuperci Pleurotus proaspete;
cod 1533 – prepararea si conservarea ciupercilor Pleurotus;
cod 5117 – comercializarea cu ridicata, prin intermedieri si import-
exportul de ciuperci proaspete, preparate sau conservate;
cod 7312 – servicii de cercetare aplicativ in cultura ciupercilor si
prelucrarea acestora;
cod 7414 – servicii de consulting in afaceri cu ciuperci Pleurotus.

5.2. Planul de afaceri

5.2.1. Descrierea afacerii

Afacerea consta in principal la organizarea unei ciupercarii intensive de

Pleurotus in capital integral privat.
Ciupercaria intensiva prezinta o zona de pregatire si o zona de cultura
alcatuita din specii de incubare si spatii de functionare (v. Cap.II si anexa 1).
Sortarea si ambalarea ciupercilor se executa intr-o sala separata fara nici un
contact cu materia prima sau cea incubata. Ciupercile, sortate pe calitati, cu piciorul
taiat si ambalate in pungi de polietilena si capsate, sunt mentinute pana la livrare in
conditii de refrigerare (2-30 C).
O data cu dezvoltarea firmei se pot avea in vedere si alte activitati:
- conservarea produselor (uscare, afumare, saramura);
 80
- asistenta de specialitae, proiectare utilaje, executie la proiectare.
Amplasarea firmei are in vedere urmatorii parametri:
- distanta fata de sursele de materii prime;
- distanta fata de piata de desfacere;
- suprafata totala ocupata (nefiind un teren agricol si presupunand o valoare
redusa);
- accesibilitatea mijloacelor de transport pentru aprovizionare si desfacere;
- accesul la reteaua de curent electric;
- accesul la o retea de apa sau prezenta unei surse proprii sigure;
- accesul la o retea de comunicatii telefonice;
- posibilitati de extindere a spatiilor sau a activitatii (in plan sau pe verticala).
Fluxul tehnologic este simplu si realizabil cu utilaje accesibile. Cultura este rezistenta
la variatii termice la atacul unor daunatori si prezinta un factor scazut de risc.

Materialul celulozic insamantat anual se recupereaza in proportie de 60 0/0

(v.Cap.II, 1.).
Exista un raport deosebit de favorabil intre materia prima si produsul finit,
ce nu poate fi regasit in nici un alt produs agricol.
Investitia este total nepoluata si constituie o sursa de obtinere a produselor
alimentare de calitate superioara si o valoare nutritiva ridicata.

5.3. Marketingul afacerii

Produsul oferit este reprezentat de ciuperci proaspete sau coservate din
specia Pleurotus. Acest produs este atat un aliment in proteine si enzime, un aliment
dietetic, cat si un aliment-medicament prin continutul sau ridicat in potasiu, fosfor etc.
Si efectele antibiotice, antivirale sau anticancerigene. Ciupercile Pleurotus prezinta
caracteristici bune de pastrare.
Un mic laborator de preparare poate oferi:
- ciuperci in saramura;
- ciuperci marinate in otet;
- ciuperci deshidratate (supa concentrata, faina de ciuperci);
- conserve de ciuperci sterilizate.
Preturile vor fi evaluate pentru fiecare tip de produs in parte. De exemplu,
se pot oferi zilnic 40 kg. de ciuperci in stare proaspata la un pret intern de vanzare cu
ridicata cuprins intre 2,5-3,5 lei/kg. Conservele de ciuperci Pleurotus se desfac cu
borcanul de 420 ml. și borcanul de 820 ml. Conservele pot fi distribuite si de alte
unitati. Substratul uzat va fi valorificat la un pret negogiabil, de exemplu 0,5 lei/kg.

5.3.1. Segmentul de piaţă

Produsul intra in categoria alimentelor:
- alimente uzuale
 81
- alimente dietetice
- alimente -medicament
Beneficiarii sunt consumatori care se aprovizioneaza de la magazinele
alimentare si super-marketuri cu intentia de a le servi acasa. O alta categorie de
beneficuiari sunt restaurantele, pizzeriile, bufetele, patiseriile etc.
Piata regionala va acoperi oferta avand in vedere ca cererea este ridicata si
numarul producatorilor deosebit de mic.

Societatile cu capital majoritar de stat care produc Agaricus bisporus ar fi

putut constitui concurenta, ele au insa dificultati legate de "tranzitie" si de eficienta
mai redusa a acestei culturi fata de Pleurotus. Majoritatea cultivatorilor executa culturi
mici si de regula sezoniere asfel incat oferta lor este cu mult sub nivelul cererii de
consum.

5.3.2. Strategii de comercializare

Produsele vor fi distribuite proaspete sau conservate.
Produsele proaspete pot fi ambalate in pungi transparente cu etichete
autocolante pe care vor fi inscriptionate, oe langa denumire si producator, data
ambalarii si termenul de valabilitate. O caseta va oferi date privind continutul in
microelemente, vitamine, enzime si proteine, iar o alta va oferi datele de identificare
ale producatorului marca inregistrata, adresa, telefonul si faxul.
Produsele conservate vor avea pe eticheta aceleasi date ca si cele de pe
pungile cu ciuperci proaspete, cu o specificatie privind conservarea sau prepararea.
Se vor prefera cosumatori mari si stabili, cu care sa existe o relatie
contractuala, cum ar fi magazine particulare, restaurante, patiserii, pizzarii, fabrici de
conserve.
Firma va figura in cataloagele de specialitate, eventual cu un spatiu de
reclama.
Model de eticheta pentru produs:

5.4. Informaţii financiare

Pentru informațiile financiare, a se consulta aplicațiile de la seminar.

 82

Capitolul VI
Reglementări legislative privind producţia
şi comercializarea ciupercilor Pleurotus
6.1. Legislaţia referitoare la protecţia consumatorului
Intocmirea unei ciupercarii de Pleurotus atrage dupa sine respectarea actelor
normative ce implica calitatea, productia si comercializarea produselor agricole si/sau
a produselor in general. Aplicarea acestor acte normative sta in competenta
organizatiilor de control de stat precum Oficiile pentru Protectia Consumatorilor.
Actele normative la care se face referire sunt:
- Legea nr.12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati
comerciale ilicite.
- Legea nr.42/1991 pentru modificarea si completarea Legii nr.12/1990.
- O.G. nr.23/1992 pentru modificarea Legii nr.12/1990.
- O.G. nr.55/1994 pentru modificarea Legii nr.12/1990.
- O.G. nr.2/2001 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor.
- O.G. nr.21/1992 privind protectia consumatorilor.
- O.G. nr.19/1992 privind activitatea de standardizare in Romania.
- O.G. nr.20/1992 privind activitatea de metrologie.
- H.G. nr.797/1992 privind procedurile de colaborare a organelor cu
atributii in domeniul protectiei consumatorilor.
- Legea nr.11/1994.
- H.G. nr.167/1992 privind constituirea sistemului national de certificare a
calitatii.
- Legea nr.60/1974 sanitar veterinara midificata prin Legea nr.75/1991.
- O.M.A.A. nr.21/1994.
- O.M.S. nr.825/1994 pentru abrobarea normelor de igiena privind
alimentele si protectia sanitara a acestora.
- H.G. nr.26/1994 privind reorganizarea si functionarea O.P.C.
- H.G. nr.251/1994 privind stabilirea componentei, a atributiilor si modului
de organizare si functionare a Consiliului consultativ pentru Protectia
Consumatorului.
 83
- H.G. nr.116/1995 privind abilitatea inspectorilor sa constate contraventii
sa sa aplice sanctiuni.
- H.G. nr.784/1996 privind elaborarea produselor alimentare.

6.2. Standardizarea produselor

STAS 7280 – 90 Ciuperci Pleurotus (Extras)

6.2.1. Generalităţi
- Referitor la Agaricus bisporus, Pleurotus ostreatus, Florida, cornucopiae,
Sajor-Caju.
- Destinate consumului in stare proaspata precum si pentru valorificare
industriala.
- Se aplica unitatilor de productie si de valorificare la contractarea si
achizitionarea ciupercilor comestibile cultivate de la producatorii individuali.

6.3. Clasificare
- Speciile genului Pleurotus se livreaza ca ciuperci netaiate, desprinse din
substratul nutritiv, a caror parte inferioara a piciorului nu trbuie sa prezinte urme de
substrat.
] - Ciupercile din speciile genului Pleurotus se pivreaza in doua clase de calitate:
- calitatea I;
- calitatea II.

6.4. Teminologie conform STAS 7322 - 84

6.4.1. Condiţii tehnice de calitate
Condiţii organoleptice pentru ciupercile din genul Pleurotus:
Cal. I Cal. II
Ciuperci cu palaria convexa sau dreapta. Ciuperci cu palaria concava, rasucita
Ciuperci bine formate, cu aspect sau in forma de cornet.
caracterstic speciei. Se admit maximum 100/0 ciuperci
crapate , lovite sau cu pete provocate
de manipulari, fara insa a fi improprii
consumului.

Ciuperci întregi proaspete, sănătoase, fără pete şi leziuni cauzate de boli,

insecte şi alţi paraziţi, nu se admit ciupercile atinse de putrezire şi alterări care le fac
improprii consumului, fără insecte şi alţi paraziţi, fără corpuri străine, fără reziduuri
 84
de substanţe chimice, fără gust şi fără miros străin, fără umiditate exterioară anormală,
culoare de bază caracteristică speciei, şi anume:
- cenusie bruna - violacee pentru Pleurotus ostreatus;
- crem – rosiatica pentru Pleurotus cornucopiae;
- bruna – negricioasa pentru Pleurotus sajor caju.
Ciupercile trebuie sa prezinte o dezvoltare si o stare care sa le permita sa
suporte trnsportul si manipularea astfel incat sa se asigure sosirea lor in conditii
corespunzatoare la locul de destinatie. Ciupercile destinate industrializarii se livreaza
cu piciorul taiat.

6.5. Calibrare
Ciupercile din genul Pleurotus se calibreaza functie de diametrul palariei,
diferenta maxima intre diametre, in cadrul aceluiasi ambalaj nu trebuie sa fie peste 40
mm. Calibrarea nu este obligatorie pentru ciupercile prezentate in vrac (lazi
paletizate). La ciupercile Pleurotus destinate pentru industrializare diametrul trebuie
sa fie de min. 30 mm.

6.6. Toleranţe
a) Toleranţe de calitate
Pentru ciupercile din genul Pleurotus in fiecare unitate de ambalaj se admit:
- la cal. I – maximum 100/0 (numar sau masa) ciuperci cal. II;
- la cal. II – maximum 10 0/0 (numar sau masa) ciuperci care nu corespund
caracteristicilor acestei calitati, dar sunt apte consumului, excluzandu-se
ciupercile putrede sau cu alte deteriorari care le fac improprii consumului.

b) Toleranţe de calibru
In fiecare unitate de ambalaj se admit, pentru toate calitatile, maximim 15 0/0
(numar sau masa) ciuperci din genul Pleurotus care nu corespund calibrului
mentionat.

6.7. Reguli si metode pentru verificarea calităţii

a) Conform STAS 6441-88 pe probe luate conform STAS 7218-35 cu
urmatoarele precizari:
1) marimea lotului sa nu depaseasca 500 kg.;
2) marimea probei de laborator sa fie de minim 2 kg. respectiv 40/0.

6.8. Determinarea reziduurilor de pesticide

 85
Determinarea reziduurilor de pesticide se face conform metodelor stabilite de
producător şi avizate de Ministerul Sănătăţii.
Ambalarea, marcarea, depozitarea, transportul – se efectuează cu documente
conform STAS 6952-83.
 86

Concluzii
Pe lângă valoarea lor alimentară, ciupercile Pleurotus constituie şi o cultura
rentabilă, care asigură o producţie ridicată, a se obţine pe unitatea de suprafaţă
folosită, în spaţii special amenajate în acest scop. De reţinut mai este şi faptul că în
cultura lor nu se foloseşte teren agricol ci, cu preponderenţă spaţii dezafectate adică,
spaţii cărora nu li s-a dat altă întrebuinţare, iar pentru substratul nutritiv au fost luate
în considerare materiale refolosibile, ieftine. Un ciclu de cultură la ciuperci durează,
în funcţie de specie, între 70-100 zile, aceasta făcând ca amortizarea investiţiei să se
facă într-un timp scurt, fiind cea mai activă din cadrul sectorului vegetal.
Cat priveşte piaţa internă, oferta este mult sub cererea reală, nemaivorbind de
cea potenţială, mult mai mare care se poate activa prin mijloace publicitare.
Actualmente, consumul anual de ciuperci/locuitor în Romania este de numai 0,026 kg
(consumul normal ar fi de cca. 2 kg/locuitor).
Aceasta demonstrează cât de mult poate absorbi piaţa internă şi cât de departe
sunt vremurile când vom putea vorbi de concurenţă în acest domeniu.
Pe lângă aceasta, posibilităţile de export sunt multiple, îndeosebi pentru
produse derivate din ciupercile proaspete (conserve, praf de ciuperci).
Astfel, datorită cererii existente şi a celei potentiale, rezultă că fezabilitatea unei
ciupercării de Pleurotus este mare, constituind o afacere buna cu un profit bun şi cu o
amortizare de circa 2 ani. Realizarea unei ciupercării de tip intensiv este însă mult mai
rentabila decât realizarea unei culturi gospodăreşti.
Pe plan mondial din circa 3.000 specii de ciuperci cunoscute, numai puţin peste
50 specii sunt toxice. Referitor la partea comestibilă a ciupercii de cultură, aceasta
reprezintă mai mult de 760/0 comparativ cu proporţiile comestibile la diverse legume:
tomate 960/0, morcov 820/0, praz 650/0, fasole albă 490/0, mazăre 40/0. Din punct de
vedere al continuţului în substanţă uscată, ciuperca de cultură conţine 110/0,
comparativ cu unele legume care conţin: 240/0 cartoful, 180/0 bobul verde, 100/0
morcovul, 80/0 fasolea verde, 70/0 tomatele.
La început, ciupercile au fost recoltate din flora spontană şi consumate datorită
gustului şi aromei specifice. Mai târziu, empiric s-a trecut şi la introducerea unor
specii în cultură. La nivelul anului 1990 producţia mondială de ciuperci cultivate era
de peste 3.700.000 t, China situându-se pe primul loc, urmată de SUA. În anul 1991,
venitul rezultat din comerţul mondial cu ciuperci depăşea 7,5 miliarde dolari.
Cultura ciupercilor a început să capete un aspect diversificat întrucât numărul
speciilor care pot fi cultivate creşte de la an la an, cunoscându-se în prezent pe plan
mondial tehnologia de cultură a 14 specii de ciuperci comestibile. În ţara noastră a
 87
fost stabilită atât tehnologia de cultură, cât şi cea de producere a miceliului pentru 8
specii de ciuperci comestibile, şi anume:

● Ciuperca de strat albă, crem sau brună (champignon), cu regim termic criofil,
denumită Agaricus bisporus. Este adaptată pentru a forma carpoforii (fructificarea) la
temperaturi relativ scăzute, de la +12 la +160C;

● Ciuperca de strat albă, denumită Agaricus edulis, cu regim termic termofil,

este adaptată pentru temperaturi mai ridicate, în sensul că fructificarea se desfăşoară la
o temperatură de la + 22 la + 260C;

● Buretele vânăt sau păstrăvul vânăt, denumit şi Pleurotus ostreatus, îşi

desfăşoară perioada de recoltare la o temperatură de + 12 la + 160C;

● Buretele roşiatic, sau Pleurotus florida, formează carpoforii de la + 17 la +

0
25 C;

● Buretele brun sau Pleurotus sajor-caju este prin excelenţă o ciupercă cu un

caracter pronunţat temofil, desfăşurându-şi perioada de formare a carpoforilor la o
temperatură de la + 20 la + 220C;

● Buretele cornet denumit Pleurotus cornucopiae are perioada de formare

activă a carpoforilor la o temperatură de la + 18 la + 220C;

● Buretele ciuciulete denumit şi Coprinus comatus formează carpoforii la o

temperatură de la + 15 la + 180C;

● Ciuperca pentru paie sau Stropharia rubra rugossa îşi începe formarea
carpoforilor la temperaturi similare cu cele ale ciupercii albe de strat criofilă, respectiv
de la + 12 la + 160C.
Ultimele două specii se cultivă pe suprafeţe mai restrânse.
Dintre speciile cultivate, primul loc îl ocupă Agaricus bisporus (champignon),
urmat de Pleurotus sp. (bureţi) şi de Auricularia sp. şi Lentinus sp.

Sistemele de cultură a ciupercilor sunt: sistemul clasic, sistemul semiintensiv şi

sistemul intensiv.

Sistemul clasic nu impune necesitatea încălzirii localurilor, ventilaţia dirijată şi

instalaţiile de pasteurizare cu abur. În acest sistem se vor folosi pivniţe, grajduri şi alte
spaţii fără încălzire, dar cu posibilităţi bune de aerisire.
 88
În aceste spaţii puţin pretenţioase substratul nutritiv se aşează în saci de
polietilenă, de regulă direct pe sol. În mod curent, în cultura clasică se realizează două
cicluri anual: unul de primăvară (începând din martie) şi unul de toamnă (începând
din septembrie). Ciclul de toamnă va fi în aşa fel planificat încât până la 1 decembrie
să fie încheiată recoltarea.

Sistemul semiintensiv presupune spaţii cu posibilităţi de încălzire tehnică,

ventilaţie a încăperilor şi pasteurizare a substratului. Substratul se aşază pe stelaje, în
lăzi de plastic sau în saci de polietilenă. În acest sistem se pot asigura anual trei cicluri
de cultură.

Sistemul intensiv se desfăşoară în spaţii cu posibilităţi de reglare a temperaturii,

umidităţii şi ventilaţiei. Substratul este aşezat pe stelaje etajate pe 4-5 niveluri sau în
lăzi suprapuse.

Ciupercile Pleurotus în cultură ecologica s-au impus atenţiei cultivatorilor

relativ recent (1970-1980). Fazele de cercetare şi experimentare au demonstrat însă că
această cultură este nu numai eficientă, dar şi că rezultatul său are calităţi culinare
deosebite. In aceste condiţii, cultura Pleurotus s-a extins în mod deosebit, atentând
fără drept de apel la supremaţia ciupercilor Shiitake (Lentinus edodes), mult mai bine
cunoscute şi cu tradiţie în multe ţări ale lumii.

Avantaje. Datorita valorii nutritive ridicate cât şi avantajelor economice pe care

le prezintă cultura ciupercilor Pleurotus (cunoscute, sub numele popular de bureţi)
acestea pot fi cultivate cu succes atât în gospodăriile individuale, cât şi în sistem
industrial.
Substratul nutritiv celulozic pentru cultura bureţilor este alcătuit din deşeuri
ecologice obţinute în agricultură, silvicultură, industria lemnului, textilă etc., cum sunt
ciocălăii de porumb, paiele de grâu şi orez, rumeguşul de foioase, frunzele de foioase
(în special de stejar şi fag), puzderia de in şi canepă etc.
Ciupercile Pleurotus se pot cultiva fără consumuri energetice sau cu consumuri
energetice minime, iar materialul de însămânţare (miceliul) este asigurat de unităţi
specializate, dintr-un sortiment de 6 specii de Pleurotus si 10 tulpini (soiuri).
Substratul celulozic care a dat 1-2 valori de recoltă de ciuperci poate fi folosit
pentru furajarea animalelor (taurine, ovine, suine), înlocuind cu succes furajele
grosiere sau verzi şi având o valoare nutritională mult mai ridicată decât materialele
iniţiale prin acumularea de substanţe cu azot proteic.
Substratul care a dat 2-3 valuri de recoltă se poate utiliza ca îngraşământ pentru
culturi (cu rol organic şi fungostatic pentru ciuperci ca Botrytis şi Fusarium) iar cel
format din rumeguş, talaj, coajă de copac, după uscare constituie un bun combustibil
 89
şi poate fi utilizat în tehnologia de producere a ciupercilor Pleurotus, ca sursă calorică
pentru dezinfectarea termică.
Rezultă că 60-700/0 din materialul celulozic iniţial va putea fi recuperat
economic, contribuind în felul acesta la creşterea eficienţei economice a acestei
culturi. Randamentul producţiei (cantitatea de ciuperci recoltată la 100 kg material
celulozic însămânţat) este în general de 10-300/0. Astfel, la utilizarea unui balot de
paie de circa 15 kg, îmbibat cu apă va cântări 60 kg şi aceasta este cantitatea de masă
celulozică la care se calculează randamentul. Dacă se vor recolta 9 kg ciuperci din
balotul imbibat cu apă înseamnă că randamentul este de 150/0 (de peste 660/0 faţă de
materialul iniţial). Dacă se vor recolta 15 kg ciuperci, se va asigura un randament de
250/0 (de 1000/0 fata de materialul initial), adică cele 15 kg. de paie au putut asigura în
fianal 15 kg. ciuperci.

Comparativ cu ciupercile Agaricus, ciupercile Pleurotus necesită investiţii mult

mai reduse doarece:
- se pot cultiva şi în spaţii cu izolare termică mai mică, fiind rezistente la
variaţii termice diurne de + 10-12C;
- sunt rezistente la îngheţ, putând suporta până la – 200 C;
- pot fi cultivate în regim termic de 10-200 C sezonier şi intensiv;
- sunt mai rezistente la atacul diferitelor boli criptogamice şi nu necesită
aplicarea de tratamente cu pesticide şi, deci, cheltuieli mai reduse;
- volumul de manoperă exprimat prin productivitate este mult mai mic la
ciupercile Pleurotus, respectiv 4 - 5 t ciuperci/om la cultura clasică şi 6-7 t ciuperci la
cultura intensivă.

Dezavantaje. Pălăria sau pileusul ciupercilor Pleurotus nu prezintă velum

parţiale (o membrană acoperitoare a stratului lamelar) şi astfel sporii sunt diseminaţi
în mediul ambiant cu uşurinţă. Acest fapt prezintă urmatoarele neajunsuri:
- constituie un pericol, prin infestarea spaţiului pentru ciclurile următoare,
întrucât pot transmite diferiţi agenţi patogeni (virusuri, bacterii etc.);
- pot fi inhalaţi de om şi pot provoca stări alergice manifestate prin tuse şi
insuficienţă respiratorie.
Din această cauză, ciupercile Pleurotus, nu sunt cultivate în spaţii locuibile sau
aerul din ciupercărie nu este dirijat spre spaţii locuibile.
Personalul de lucru din ciupercărie va purta o mască de tifon care să acopere
gura şi nasul. Recolta ciupercilor nu trebuie să fie extinsă peste faza fenologică de
marginea dreapta a pălăriei întrucat după această fază diseminarea sporilor este mai
intensă.
 90
In România se pot cultiva şase specii de Pleurotus pentru care se poate procura
miceliu de la staţiile industriale de producere a micelului din ţară.
Aceste specii sunt:

Pleurotus ostreatus – buretele vânăt-păstrăvul de fag (selecţionat), este o

specie criofilă, incubarea având loc la 22-24 0C, iar fructificarea la 10-12-16 0C. Nu
necesită o lumină puternică, având necesarul cel mai mic dintre toate speciile de
ciuperci (100-150 lx.). Este recomandată pentru culturile de toamnă-iarnă. Cuticula
este de culoare inchisă, vanătă negricioasă. Prezintă următoarele tulpini:
- tulpina 7 bis cu randament de 14-160/0 la 100 kg. material celulozic
însămânţat;
- tulpina 377 cu randament de 200/0.

Pleurotus florida – burete crem – buretele crem albicios, este o specie

termofilă necesitând la fructificare o temperatură de 18-24 C.
Necesarul de lumină este sporit faţă de Pleurotus ostreatus, necesitând un tub
flurescent cu neon la distanţa de 4-5 m. faţă de 8-10 m la Pleurotus ostreatus
(Mateescu, 1999).
Prezintă tulpinile 308 (randament 14-220/0), 358 (randament 10-170/0, 362
(randament peste 140/0).
Carpoforul este de culoare crem în diferite nuanţe.

Pleurotus cornucopiae – buretele galben – buretele cornet, prezintă corpoforul

de culoare galben intens ca lămâia. Prezinta un miros caracteristic de făină. Incubarea
se face la 22-240C (iarna) şi 18-200C (vara) iar fructificarea are loc la 22-23 0C. Este o
specie precoce de primavară şi vară şi este reprezentată de tulpina 386 cu randament
de 13-140/0.

Pleurotus sajor – caju – buretele brun este o specie termofilă ce se cultivă la

aceleaşi temperaturi cu P.florida şi P.cornucopiae. Carpoforul este brun-roşcat. Este
reprezentată de tulpina 392 cu randament de peste 200/0.

Pleurotus columbinus – buretele gri-brun sau cu nuanţe de vânăt pal-

incubează la 20-220C şi fructifică la 12-180C (specie mezofilă). Se cultivă tulpina IC 7
cu randament de 15-200/0.

Pleurotus pulmonarius – buretele brun negricios, este o specie precoce cu

carpofori de talie mică. Incubează la 20-220C şi fructifică la 14-180C.
Specia este reprezentată în cultură de tulpina IC 9 cu randament de 15-250/0.
 91
Din 1986 au început să fie cultivaţi experimental şi hibrizi de Pleurotus care
privind regimul termic au caracter criotermofil, în sensul că pot fructifica la 12-240C.

Dintre aceşti hibrizi se numără:

- Pleurotus hibrid 421 (randament peste 200/0)
- Pleurotus hibrid 425.
Pe plan mondial, cea mai mare firmă producatoare de miceliu, firma
Somycel-Franţa, are un sortiment variat de specii şi tulpini de Pleurotus dintre care:
Pleurotus ostreatus – tulpina Somycel; Pleurotus ostreatus – (NRA 300); Pleurotus
cornucopiae – Somycel 3040.
 92

Bibliografie
1. Belecciu M. – "Iniţiere în afaceri – ghid practic pentru lansarea şi gestionarea unei afaceri", Ed.
Deşteptarea, Bacău, 1995.

2. Dalota M.,Donath L. – "Planul de afaceri al firmei", Ed. Sedona, 1995.

3. Declaire J.R. – "Place et rôle des champignons cultivés comme source de proteines humaines en l' an
2000, Mushroom Science, 1981, XI.

4. Mateescu N. – "Ciupercile Pleurotus", Ed. M.A.S.T., Bucureşti, 1999.

5. Mateescu N. – "Ciupercile: cultura ciupercilor Agaricus şi Pleurotus", Ed. M.A.S.T., Bucureşti, 1996.

6. Mateescu N. şi colab. – "Cultivarea ciupercilor Agaricus", Ed. Rentrop&Straton, România, 1997.

7. Mateescu N. şi colab. – "Cultivarea ciupercilor pleurotus", Ed. Rentrop&Straton, România, 1997.

8. Mateescu N. – "Ciupercile. Cultura ciupercilor Agaricus şi Pleurotus. Ghidul ciupercilor din flora
spontană", Editura M.A.S.T., Bucureşti, 1996.

9. Matei Cecilia – "Ştiinţe horticole – lucrări practice", Editura Bioterra, Bucureşti, 2001.

10. Morgoş Arsenie – "Cultura ciupercilor de consum", Ed. Mirton, Timişoara, 1999.

11. Popa Vasile, – "Societăţile comerciale, instituţii ale noului.

12. Radu I. Moţică – Drept comercial", Ed. Helicon, Timişoara, 1994.

13. Straton G. – "Cum se naşte o afacere de succes".

14. Popescu M.N. – Ed. Rentrop & Straton, Bucureşti, 1997

15. Tudor Ioana – "Sfaturi practice" pentru cultivatorii de ciuperci", Ed. Ştiinţă şi Tehnică, Buc., 1996.

16. Tudor Ioana – "Cultura şi protecţia ciupercilor comestibile", Ed. Ştiinţelor Agricole, 2001.

17. Tudor Ioana – "Ciuperci comestibile. Agaricus şi pleurotus", Editura Alex-Alex, 2001.

18. Tudor Ioana – „Ciuperci comestibile şi medicinale”, Editura Lucman, 2007.

19. Tudor Ioana – „Ciuperci şi miceliu”, Editura Lucman, 2007.

- Codul Civil, Ed. Lumina LEX., Bucureşti, 1993.

- Legea societăţilor comerciale nr.31/1990.
- O.U.G. nr.32/1997.
- Legea Registrului Comerţului nr.26/1990.
- Catalogul Standardelor Române, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1995.
- S.T.A.S. 7280-90
- S.T.A.S. 7322-84
- S.T.A.S. R 9127/21-89
- S.T.A.S. 6952-83
- S.T.A.S. 7218-91
93