Protectia Culturilor Horticole Ecologice Cociorva

DĂUNĂTORII EXISTENŢI ÎN PLANTAŢIIE DE
CIREȘ ŞI MĂSURILE BIOLOGICE DE COMBATERE
Întocmit: Cociorvă Andrei Ionuț

Specializarea: Horticultură ecologică
Anul: II
Verificat: Prof. univ. Dr. Tălmaciu Mihai
2018
Protecţia culturilor horticole ecologice 2
Cuprins
Capitolul I Importanţa culturii, particularităţi botanice .................................................................. 3

Răspândirea și soiurile de cireș ................................................................................................... 4
Portaltoii cireșului ..................................................................................................................... 12
Cerinţe faţă de sol ...................................................................................................................... 13
Cerințe față de temperatură ....................................................................................................... 16
Cerințe față de lumină ............................................................................................................... 17
Cerințe față de apă………………..……………………………………………………………17
Caracteristici morfologice şi de producţie…………………………………………………….18
Polenizatorii soiurilor de cireș………………………………………………………………...19
Sisteme de cultură folosite în practica pomicolă……………………………………………...19
Pregătirea terenului în vederea plantării pomilor……………………………………………...20
Capitolul II Specificul întreţinerii plantaţiilor de cireş..................................................................21

Tăierile aplicate plantațiilor de cireș.........................................................................................21
Întreţinerea solului....................................................................................................................22
Mașini și utilaje folosite în plantație.........................................................................................22
Aplicarea îngraşămintelor.........................................................................................................23
Irigarea plantaţiilor....................................................................................................................24
Capitolul III Bolile și dăunătorii plantației de cireș ...................................................................... 24

Scheme de combatere în sistem ecologic ................................................................................. 24
Combaterea ecologică a bolilor și dăunătorilor………………………………………………26
Capitolul IV Date despre fiecare dăunător.................................................................................... 28

Capitolul VI Concluzii .................................................................................................................. 31
Bibliografie ................................................................................................................................... 32
Capitolul I Importanţa culturii, particularităţi botanice
Cireșul (Prunus avium L.), este un pom fructifer care face parte din genul taxonomic
Prunus familia Rosaceae. Termenul avium provine din cuvântul latin avis - pasăre, denumire
care datorează faptului că cireșele sunt o hrană preferată de ele. Cireșele fiind printre primele
fructe care apar primavara, sunt foarte cautate pe piata atat pentru consum in stare proaspătă cât
și pentru prelucrare în diferite produse (compot, dulceață, gem, jeleu, suc, sirop, lichior, produse
de cofetărie etc.).
Compoziția chimica a fructelor este destul de complexă, la 100 g pulpă găsim: 7,7-
18,8% zahăr total, 0,49-1,37% acizi organici, 0,06-0,39% substante pectice, pana la 16,8 mg%
vitamina C, vitaminele B1, B2, E, provitamina A, săruri minerale de Ca, Fe, K, P, etc.
Lemnul de cireș este foarte apreciat in industria mobilei, pentru lucrări de artizanat etc.,
datorită culorii naturale deosebite. Cireșul este cultivat pe întreg teritoriul tarii cu rezultate mai
mult sau mai puțin satisfăcătoare în funcție de condițiile climatice locale, nu este afectat de
alternanță de fructificare și necesita puțina forță de muncă la efectuarea tăierilor.
Cireșul este originar din regiunea cuprinsă intre Marea Neagră și Marea Caspică, de
unde s-a extins în toate zonele favorabile. În stare salbatica crește în China, Iran, CSI, Asia Mică,
Asia centrală, Africa de Nord, sudul și sud-estul Europei. A fost luat în cultură cu circa 2500 de
ani în urmă.
Cireșul este un arbore ce atinge înălțimea de 15 – 20 m, mai rar ajunge să aibă 30 de m.

Pomul are o coroană circulară, sferică, crengile sunt în general scurte și groase. Coaja cireșului
este friabilă de culoare cenușiu roșcată, tulpinile tinere au la început scoarța netedă urmând ca
apoi scoarța să devină zgrunțuroasă.
Frunzele sunt de formă oval alungită, zimțate pe margini și ascuțite la capăt. Lungimea
frunzelor este între 6 – 15 cm, iar lățimea de 3,5 – 7 cm.
Florile, de culoare albă, sunt grupate frecvent câte două sau câte patru, o floare având un
diametru între 2,5 - 3,5 cm.
Fructele pot fi de culori diferite, cu nuanțe de la roșu spre galben până la negru, ele fiind
de formă sferică sau elipsoidală, cu un diametru de 6 – 25 mm; în mijlocul fructului cărnos se
află un sâmbure rotund, cu mărimea de 7 – 9 mm.
Răspândirea și soiurile de cireș
În prezent, cultura cireșului este răspandită pe toate continentele, dar o pondere mai
mare ocupa în Europa, unde se produce circa 65% din producția mondială, SUA si Canada cu
circa 15% și mai puțin în Africa, Asia si America latina . Producția mondiala de cireșe se ridică
la circa 1,5 milioane de tone, obținută de pe circa 295,6 mii ha. Din Europa, mai mari
producatoare de cireșe sunt: Germania, Turcia, Italia si Franta.
În Romania se cultivă circa 7150 ha, din care aproape jumătate în sectorul particular și
se obține o producție de peste 50 tone. In ultimii ani se inregistreaza un usor regres al
suprafețelor cultivate, plantațiile existente sunt îmbătrînite, ritmul de replantare este foarte mic,
În ţara noastră suprafaţa ocupată cu cireş reprezintă aproximatix 3% din suprafaţa

pomicolă. Cele cca. 4 milioane de pomi se cultivă în judeţele Iaşi, Vaslui, Botoşani,
Neamţ,Vrancea, Cluj, Argeş.
Bazinele şi centrele de cultură a cireşului în România sunt:
Bazinul Iaşi cu centrele pomicole: Comarna, Răducăneni, Cotnari, unde s-au format
soiurile: Boambe de Cotnari, Vârtoase de Comarnaş;
Bazinul Hordeni-Topoloveni, jud Argeş, unde s-au format soiurile Pietroase de Leordeni
şi Băşicate;
Bazinul Severinului cu centrele Zăpujeni, Peştera, unde s-au format soiurile Pârgavite,
Coţcane.
Alte centre specializate sunt: Cireşoaia (lângă Dej), Coşoveni (lângă Craiova),
Cisnădie(lângă Sibiu), Lovrin, Sânicolau-Mare (jud. Timiş), Bistriţa Năsăud etc.
Printre speciile care prezintă interes pentru obţinerea de soiuri şi portaltoi amintim:
Rivan
Pomul are vigoare medie spre mare, cu creşteri moderate, coroană larg piramidală,
garnisită cu ramuri de rod spre exterior. Lemnul şi mugurii floriferi au o rezistenţă medie la ger.
Înfloritul, de intensitate medie, se suprapune cu alte soiuri timpurii, făcând posibilă
interpolenizarea. Productivitatea soiului este bună.
Fructul este mare pentru un soi timpuriu, de 5,5 – 6,0 g în primii ani de rod, 4,6 – 5,2g
în plină perioadă de rodire, de formă cordiform aplatizată, de culoare roşie, pulpa semipietroasă,
gust dulce acidulat, până la dulce la supramaturare. Fructul este sensibil la crăpare. Maturitatea
de recoltare: prima decadă a lunii iunie.
Zonarea: zonele sudice, unde condiţiile climatice potenţează caracterul de

timpurietate, iar riscul precipitaţiilor abundente în perioada de maturare a fructelor este mai
redus.
Stella
Pomul este viguros şi formează o coroană largă, ramificată, binegarnisită cu ramuri de

rod. Este un soi rezistent la ger, această însuşire fiind superioară soiurilor Van, Sam şi Lambert.
Înflorirea se produce relativ timpuriu şi se suprapune cu aceea a majorităţii soiurilor, pe care le
polenizează. Fiind autofertil, nu necesită polenizare încrucişată obligatorie,fiind în schimb un
bun polenizator pentru celelalte soiuri.
Produce pestemedia celorlalte soiuri.mii ani de rod şi 6,5 – 7,0 g în plină perioadă de
rodire, de formă cordiformă, de culoare roşie strălucitoare, cu pulpa de fermitate medie, roşie, cu
gust dulce, acidulat. Soiul este sensibil la fenomenul de crăpare a fructelor în a doua decadă a
lunii iunie, respectiv în a patra săptămână a sezonuluide cireşe.
Zonarea: în toate zonele favorabile culturii cireşului din România. Observaţii şi

recomandări : Fructul este mare, de 8 -9 g
Van
Pomul are o vigoare medie spre mare, prezintă creşteri moderate şi formează o coroană
larg piramidală, permeabilă pentru lumină spre interior. Înfloritul este de intensitate medie spre
mare; face parte din grupa a doua de intersterilitate, fiind polenizat de Stella, Lambert, Big.
Napoleon, Hedelfinger.
Este un soi precoce, rodeşte abundent, fiind considerat cel mai productiv soi din
cultură. Ramurile de semischelet sunt bine garnisite cu formaţiuni fructifere scurte. Fructul este
mare, 7,5 – 8,3 g în primii ani de rod şi 6,5 – 7,0 g în perioada de plină rodire, de culoare roşie
strălucitoare, cu pulpa pietroasă, suc slab colorat, gust dulce – acidulat. Este sensibil la crăpare.
Zonarea: în toate zonele de cultură a cireşului. Maturitatea de recoltare: sfârşitul celei de

a doua decade a lunii iunie.
Observaţii şi recomandări dată cu înaintarea în vârstă a pomilor, pentru păstrarea unui

calibru mare a fructelor, trebuie prevenită tendinţa accentuată de supraîncărcare pe buchete de
mai prin stimularea creşterilor vegetative şi mutarea rodului pe ramuri mijlocii prin măsuri
agrotehnice specifice (tăiere mai severă, irigare şi fertilizare suplimentară).
Germersdorf
Pomul este de vigoare mare, cu coroana înalt piramidală, garnisită preponderent cu

ramuri fructifere de tip buchete de mai. Înfloritul, de intensitate medie, se înregistrează
concomitent cu al soiurilor Lambert, Hedelfinger, Rubin, Bigarreau Napoleon, Stella, Bigarreau
Dönissen, care pot fi utilizate ca polenizatori, soiul făcând parte din grupa III de intersteriliatte.
Producţia este moderată, uneori chiar mică, intră târziu pe rod, în anul VI – VII de la
plantare, ceea ce îl face să fie interesant în special pentru pomicultorii amatori. Fructul este mare,
de 8,0 – 8,5 g în primii ani de rod şi 7,0 – 7,5 g în plină perioadă de rodire, de formă cordiform –
obtuză, uşor turtită dorso –ventral, de culoare roşie, cu pulpa pietroasă, gust dulce, uşor acidulat.
Fructele prezintă o sensibilitate medie la fenomenul de crăpare.
Maturitatea de recoltare: sfârşitul ultimei decade a lunii iunie, ceea ce corespunde cu

săptămâna a şasea a sezonului de cireşe.
Zonarea: în toate arealele de cultură a cireşului.
Observaţii şi recomandări: se poate utiliza ca polenizator pentru unele soiuri cu

înflorire târzie.
Hedelfinger
În România este cunoscut şi sub sinonimele de Ochiul boului sau Uriaşă. Pomul este
viguros, drept, dezvoltă o coroană largă,conică, cu o bogată ramificare naturală, rodind pe ramuri
lungi şi buchete de mai care înfloresc târziu şi abundent. Face parte din grupa 0 de intersterilitate,
fiind un bun polenizator pentru toate soiurile de cireş. Intră relativ târziu pe rod, în anul VI – VII
de la plantare, dar produce abundent şi constant.
Fructul este mare, de 6,5 – 7,5 g, de culoare roşu rubiniu, cu pulpa fermă, gust dulce, uşor
acidulat, sâmbure de mărime medie, semiaderent la pulpă.
Zonarea: este un soi cu o largă plasticitate ecologică, poate fi cultivat în toate zonele de
favorabilitate climatică pentru cireş, fiind apreciat pe piaţa de fructe proaspete dar mai ales ca
materie primă în industria alimentară.
Observaţii şi recomandări: se poate utiliza ca polenizator.
Bigarreau Dönissen
Pomul este de vigoare medie spre mare, cu coroana largă,globuloasă, uşor pletoasă,
mediu ramificată. Rodeşte preponderent pe buchete de mai sau ramuri mijlocii şi înfloreşte
târziu. Este soi autosteril, face parte din grupa VI de intersterilitate şi se interpolenizează cu
soiurile Hedelfinger, Germersdorf, Stella, Bigarreau Burlat. Intră pe rod în anul V – VI de la
plantare, produce abundent şi constatnt.
Fructul este de mărime medie, 5,5 – 6 g, de formă tipic cordiformă, turtit dorso –
ventral, de culoare galbenă, pulpa pietroasă, gust dulce uşor taninos, sâmbure de mărime medie,
cu cca. 16% substanţă uscată în suc. După recoltare fructul se pătează uşor, ceea ce îi depreciază
mult valoarea comercial. Este destinat preparării de dulceţuri şi compot.
Maturitatea de recoltare: târzie, la sfârşitul ultimei decade a lunii iunie, respectiv a şasea
săptămână a sezonului de cireşe. Zonarea: în toate zonele de cultură a cireşului
Ponoare
Pomul este de vigoare mijlocie – mare cu coroana larg piramidală. Intră pe rod în anul V
- VI de la plantare, rodeşte predominant pe buchete de mai şi ramuri mijlocii, produce abundent
şi constant. Ca soiuri polenizatoare pot fi utilizate Cerna, Stella, Hedelfinger, Bigarreau Moreau.
Fructul este de mărime medie (5,5 – 6,4 g), de culoare roşie, pulpa semipietroasă,
suculentă, gust dulce uşor acidulat; sâmbure mijlociu, cu cca.15% substanţă uscată în suc.
Epoca de maturare: prima decadă a lunii iunie.
Zonarea: toate zonele de favorabilitate ecoclimatică pentru cultura cireşului, fiind un soi
semi-timpuriu foarte valoros.
Izverna
Pomul este de vigoare medie şi dezvoltă o coroana piramidală. Intră pe rod în anul V - VI
de la plantare, rodeşte predominant pe buchete de mai şi ramuri mijlocii, produce abundent şi
constant. Ca soiuri polenizatoare pot fi utilizate Cerna, Stella şi Hedelfinger.
Fructul este de mărime medie (6,0 – 7,5 g), sferic, de culoare roşu închis, pulpa pietroasă,
gust dulce; sâmbure de mărime medie, cu cca. 17% substanţă uscată în suc.
Epoca de maturare: a doua decadă a lunii iunie. În anii cu temperaturi moderate în acest
sezon se manifestă o uşoară eşalonare a coacerii fructelor
Zonarea: arealele de cultură a cireşului din sudul şi vestul ţării.
Daria
Pomul este de vigoare medie-mare, rodeşte predominant pe buchete de mai şi are o

comportare mai bună la atacul bolilor ( sp.) comparativ cu a soiului Germersdorf. Epoca de
înflorire este medie. Intră pe rod în anul VI de la plantare şi este productiv. mare (6,75 g), cu
pieliţa lucioasă, de culoare roşu închis, subţire şi rezistentă. Pulpa roz este pietroasă, cu suculenţă
medie şi gust bun. Sâmburele mijlociu, este neaderent la pulpă. Soi destinat consumului în stare
proaspătă, dar şi industrializării sub formă de gem şi compot.
Epoca de maturare: este medie – târzie, simultană cu a soiurilor Bing şi Germersdorf.
Zonarea: în toate zonele favorabile culturii cireşului în locul soiului Germersdorf.
Observaţii şi recomandări se poate altoi cu succes pe portaltoii vegetativi de tip IP-C.
Maria
Este primul soi autofertil de cireş creat în România. este de vigoare mijlocie, cu o coroană
largă, ramificată, bine garnisită cu ramuri mixte şi buchete de mai. Este un soi rezistent la ger şi
secetă, însuşire superioară soiurilor Van şi Stella. Fiind un soi autocompatibil nu necesită
polenizare încrucişată obligatorie, fiind în schimb un bun polenizator pentru alte soiuri cu aceeaşi
epocă de înflorit. Intră pe rod în anul V de la plantare, fiind un soi precoce şi foarte productiv.
Fructul este mare (7,6 g), cordiform aplatizat, cu pieliţa lucioasă de culoare roşie închisă,
subţire şi rezistentă, cu pulpă fermă, roşie, cu suculenţă medie, cu gust dulce acidulat.
Pedunculul este scurt (3 cm), iar sâmburele este mijlociu (6% din greutatea totală a fructului).
Soiul este de sensibilitate medie la fenomenul de crăpare a fructelor dar superior soiurilor Stella
şi Van. Fructele la maturitatea deplină se recoltează uşor, la smulgere pedunculul se desprinde de
fruct fără supurare. Este un soi destinat consumului în stare proaspătă, dar şi industrializării sub
formă de gem şi compot.
Epoca de maturare: este de sezon mediu (a doua decadă a lunii iunie) simultană cu a
soiurilor Van, Stella şi Bing.
Zonarea: NE Moldovei şi alte zone favorabile de cultură a cireşuluidin România.
Rubin
Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroana larg piramidală până la globuloasă, rodeşte
predominant pe buchete de mai şi ramuri mijlocii. Prezintă rezistenţă ecologică la factorii de
stress climatic şi la atacul bolilor şi dăunătorilor, fiind tolerant la antracnoză şi monilioză. Intră
pe rod în anul V de la plantare şi este foarte productiv.
Fructul are o greutate medie de 7,5 g, este sferic cordiform, bombat pe partea dorsală, cu
vârf rotunjit, terminat cu un mucron scurt ascuţit, de culoare roşu rubiniu, pulpa este pietroasă,
sâmburele mijlociu şi neaderent la pulpă.
Maturitatea de recoltare se înregistrează concomitent cu a soiului Germersdorf.
Zonarea: nord – estul şi centrul Transilvaniei

Boambe de Cotnari
Pomul este de vigoare mijlocie spre mare, cu coroana larg piramidală, creşteri moderate,
luminoasă, bine garnisită cu buchete de mai în interior şi ramuri mijlocii la periferie. Lemnul şi
mugurii floriferi au o mare rezistenţă la ger. Înfloritul, de intensitate medie, durează 10 – 14 zile,
suprapunându-se cu cel al altor soiuri, interpolenizarea fiind perfect posibilă.
Fructul este mare, de 7,0 – 8,0 g în primii ani de rod şi 6,5 – 7,0 g în plină perioadă de
rodire, de formă scurt cordiformă şi culoare bicoloră, galben cu roşu, cu pulpa alb gălbuie,
pietroasă, dulce, uşor acidulată. Pedunculul este de mărime medie, iar sâmburele este mare. Soiul
este de sensibilitate medie la fenomenul de crăpare a fructelor. Fructele constituie o excelentă
materie primă pentru industria alimentară, în special pentru prelucrarea sub formă de compot.
Maturitatea de recoltare: ultima decadă a lunii iunie, respectiv în a cincea săptămână a

sezonului de cireşe.
Special
Pomul este de vigoare medie, coroană globuloasă, cu ramuri fructifere predominante de

tipul buchetelor de mai. Lemnul şi mugurii au o rezistenţă bună la ger. Este tolerant la secetă şi la
atacul bolilor specifice cireşului. Epoca de înflorire medie, se suprapune cu majoritatea soiurilor
din cultura comercială. Este un soi precoce şi foarte productiv.
Fructul este de mărime mare pentru soiurile amare (6 g), de formă rotund-reniformă, uşor
turtit la bază, de culoare roşu închis la maturitatea deplină, cu pulpa roşie, pietroasă, sâmbure
mic (9% din greutatea totală a fructului) şi este rezistent la crăpare. Conţine 18 % substanţă
uscată în suc, 16 % zahăr total, cu un fin gust amar. Calitatea deosebită a fructelor îl recomandă
ca un excelent soi destinat industriei alimentare, în special pentru dulceţuri şi fructe confiate.
Maturitatea de recoltare: ultima decadă a lunii iunie, fiind primul soi de cireşe amare cu
pulpă pietroasă.
Zonarea: în zonele favorabile cireşului din sudul ţării.
Amar Galata
Pomul este de vigoare medie, coroană globuloasă, cu ramuri fructifere predominante de

tipul buchetelor de mai. Lemnul şi mugurii au o rezistenţă bună la ger. Este tolerant la secetă şi la
atacul bolilor specifice cireşului. Epoca de înflorire târzie, se suprapune cu cea a soiurilor
Germersdorf, Sam, Marina şi Bigarreau Donisen. Este un soi precoce şi foarte productiv.
Fructul este de mărime medie spre mare pentru soiurile amare (4,7-5g), de formă alungită,
uşor turtit la bază, de culoare bicoloră, roşie deschisă la maturitatea deplină, cu pulpa galben-
albicioasă, semipietroasă, sâmbure mic(5,1% din greutatea totală a fructului). Fructul este
rezistent la crăpare. Conţine20%substanţă uscată în suc, 16%zahăr total, 0,62%aciditate, 26,5
mg/100 g vitamina C, cu un fin gust amar. Calitatea deosebită a fructelor îl recomandă ca un
excelent soi destinat industriei alimentare, în special pentru dulceţuri şi fructe confiate.
Maturitatea de recoltare: prima decadă a lunii iulie, fiind ultimul soi de cireşe amare, la 12 zile
după soiul Amara şi la 7-8 zile după soiul Amar Maxut.
Zonarea: în zonele favorabile cireşului din estul ţării.
Amara
Pomul este viguros ca Silva, Bigarreau Burlat, Hedelfinger,Fruheste der Mark. Este sensibil
la Monilia frutigena . Epoca de maturare: decada a doua a lunii iunie. Se cultivă împreună cu alte
soiuri polenizate.
Fructul este mare pentru un soi cu fruct amar (4,0 – 4,5 g), de culoare neagră, sucul şi pulpa
intens colorate, cu gust amar pronunţat, peduncul de lungime medie, sâmbure de mărime
mijlocie, cu cca. 18% substanţă uscată solubilă în suc.
Zonarea: soi rustic, putând fi cultivat în toate zonele ţării.
Silva
Pomul este viguros, drept, cu coroana invers piramidală. Intră pe rod începând cu anul V de
la plantare, este autosteril, produce moderat şi constant. Se cultivă împreună cu alte soiuri
polenizat ca Amar de Galata,Amara, Iva, Bigarreau Moreau.
Fructul este de mărime medie, forma aproape sferică, culoare neagră, sucul şi pulpa intens
colorate, gust amar pronunţat, peduncul de lungime mare,sâmbure de mărime medie, cu cca.18%
substanţă uscată în suc.
Epoca de maturare: decada a doua a lunii iunie.
Zonarea: soi rustic, putând fi cultivat în toate zonele ţării.

Ferrovia
Soi de origine italiană, selecţie locală cu genealogie necunoscută, răspândit în multe ţări
cultivatoare de cireş. Pomul este viguros, are coroană largă, extinsă pe orizontală, şi rodire pe
buchete de mai şi ramuri mijlocii, înfloreşte foarte târziu, este productiv şi destul de rezistent la
secetă.
Fructul este mare sau foarte mare 8-9 g, obtuz, uneori reniform, cu partea dorsală bombată.
Pieliţa este roşie sângerie, iar pulpa pietroasă, slab suculentă, dulce, neaderentă la sâmbure, cu
foarte bune calităţi organoleptice.
Epoca de coacere este târzie, sfârşitul primei decade a lunii iulie.
Skeena
Soi patentat, obţinut la Staţiunea de cercetări Columbi. Pomul este de vigoare mijlocie, cu
coroana larg piramidală şi rodeşte pe buchete de mai şi ramuri mijlocii. Înfloreşte târziu, este
autofertil, foarte productiv şi prezintă o bună rezistenţă mare peste 8g, de formă globuloasă, uşor
aplatizat, de culoare roşie strălucitoare, cu pulpa pietroasă şi gust dulce acidulat. Pedunculul este
de lungime medie, iar sâmburele este semiaderent la pulpă.
Observaţii şi recomandări : Odată cu înaintarea în vârstă a pomilor, pentru păstrarea unui

calibru mare a fructelor, trebuie prevenită tendinţa accentuată de supraîncărcare pe buchete de
mai prin stimularea creşterilor vegetative şi mutarea rodului pe ramuri mijlocii prin măsuri
agrotehnice specifice (tăiere mai severă, irigare şi fertilizare suplimentară).
Kordia
Soi de origine cehă, obţinut la Institutul de Cercetări pomicole de la Holovousy, mult

răspândit, în ultimii ani, în toate ţările cultivatoare de cireş.
Pomul este viguros, are coroană larg-conică, înaltă, rodire pe buchete de mai şi ramuri
mijlocii, eşte târziu, este productiv dar sensibil la ger.
Fructul este mare sau foarte mare peste 8 g, obtuz cordiform, cu partea dorsală bombată.
Pieliţa este roşie sângerie, iar pulpa pietroasă, dar suculentă, dulce, neaderentă la sâmbure, cu
foarte bune calităţăți.
Epoca de coacere este târzie, la sfârşitul primei decade a lunii iulie.

Portaltoii cireșului
Pe plan mondial există tendința de intensivizare a culturii cireșului prin folosire a

portaltoilor de vigoare mică, care să imprime precocitate de rodire, productivitate și constantă a
producției (PHLC, GiSelA5).
În România se folosesc portaltoii generativi Portavium, Semavium, Mahaleb, cireșul franc,

iar ca portaltoi vegetativi seria IP-C obținută la Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru
Pomicultură Pitești –Mărăcineni.
Portaltoii generativi
Cireșul franc- în această categorie intră soiurile de cire cultivate cu coacere târzie (Pietroase
Donissen, Hedelfinger, Boambe de Cotnari, etc). caracterizat prin compatibilitate bună la altoire
cu soiurile din sortiment, însă imprimă vigoare mare în livadă crescând costurile de exploatare.
Portavium- compatibilitate foarte bună cu soiurile din sortiment, vigoarea pe care o imprimă este
medie spre mare, iar intrarea pe rod și productivitatea este similară cireșului franc. Se comportă
bine și pe soluri mai grele, dar bine drenate, iar distanța de plantare recomandată în func ie de
fertilitatea solului poate începe de la 5x4mpe solurile sărace i până la 6/5 pe solurile fertile și
bine aerisite. Pomii bine întreținuți pot atinge vârsta de 30 de ani. Nu drajonează în livadă.
Semavium- în livadă imprimă soiurilor altoite productivitate şi vigoare mai redusă faţă de cireşul
sălbatic. Este rezistent la ger și secetă.
Mahaleb- este sensibil la excesul temporar de umiditate, de aceea este recomandat pentru
solurile ușoare și bine drenate, recomandându-se evitarea plantării pomilor altoi și pe mahaleb pe
solurile grele și reci. În livadă imprimă vigoare mijlocie, dar nu toate soiurile au compatibilitate
bună la altoirea pe mahaleb (Izverna, Cerna, Stella, Compact i soiurile din grupa Bigarreau).
Portaltoii vegetativi
IP-C2- este compatibil cu soiuri din sortiment cărora le imprimă vigoare medie–mare şi
precocitate de rodire (Severin, Ştefan, Van, Stella, Clasic, Rubin, Hedelfinger, Simbol) cărora
imprimă o vigoare medie spre mare. Pomii altoi și pe acest portaltoi pot fi plantați la distanța
4/3m. Nu drajonează în livadă.
IP-C3- în livadă prezintă o bună compatibilitate cu soiurile altoite, cărora, le imprimă o vigoare
moderată, precocitate de rodire si productivitate ridicată.
IP-C4- compatibil cu soiurile timpurii de cireș , precum și cu o parte dintre soiurile cu maturare
în luna iunie (Daria,Severin, Boambe de Cotnari, Ștefan).
IP-C5- prezintă rezistență la asfixierea rădăcinilor atunci când este plantat pe soluri mai grele, se
pretează pentru solurile luto-argiloase atât în zona de câmpie cât și în zonele colinare. Induce
soiurilor altoite vigoare mijlocie, intrare lentă pe rod, iar producțiile economice se obțin din anul
7-8 de la plantare. Are compatibilitate bună la altoire cu o gamă largă de soiuri de cireș.
IP-C7- Are compatibilitate bună la altoire cu soiurile Daria, Van, Rubin, Stella, Severin neavând
probleme de incompatibilitate târzie în livadă. Induce soiurilor altoite o vigoare medie, nivel
constant și ridicat de producție, fiind recomandat pentru înființarea intensivă a culturii de cireș.
P-HL-C,GiSelA5- portaltoi de vigoare mică, imprimă soiurilor altoite precocitate de rodire,

productivitate foarte bună și constanta producției. Sunt destinași livezilor superintensive, însă
datorită acoprajului slab în sol necesită sistem de susținere, de asemenea, sistem de irigare.
Cerinţe faţă de sol
Cireşul manifestă pretenţii ridicate faţă de sol, evident în funcţie de soi şi portaltoi. În
general, el preferă soluri mijlocii sau uşoare, revene, permeabile, profunde, calde, fertile, cu un
conţinut de calciu de 4-6% şi cu apă freatică sub 1,5-2,0 m.
Pe terenuri grele suferă incă de la plantare şi piere prematur. Cireşul prefera soluri cu un
conţinut maxim de argilă de 20-30%, pH 5-6,5, iar salinitatea zero (M.POPESCU şi
colab.,1982).
În România se remarcă prezenţa unui înveliş de sol variat, alcătuit din molisoluri,
argiluvisoluri, alături de care se pot găsi şi soluri hidromorfe şi soluri neevoluate. Molisolurile
sunt reprezentate prin cernoziomuri cambice şi cernoziomuri argiloiluviale, rendzine şi
pseudorendzine, brune de pădure.
Solurile întâlnite şi împrejurimi sunt:- cernoziomurile, care se întâlnesc pe versanţi scurţi,

semiumbriţi sau semiînsoriţi, pe marne cu straturi subţiri de gresii. În profilul de sol de tip Am-
A/C-Cca, orizontul Am depăşeşte 50 de cm grosime, iar orizontul Cc apare la 70-80 cm. Sunt de
obicei carbonatice, cu textura luto-argiloasă, conţinut mijlociu de humus (4%), şi mare de azot
total în orizontul Am, având reacţie alcalină, uneori neutră şi sunt saturate în baze.
Cernoziomurile cambice s-au format în condiţie de expoziţie N, NV, NE şi substrat litologic
alcătuit din marne, nisipuri şi gresii în alternanţă, iar apa freatică la adâncime mare. Sunt soluri
eubazice cu subtipurile vertice si pseudorendzinice, uneori fiind erodate.
Cernoziomurile argiloiluviale sunt formate în condiții asemănătoare cu acelea ale

cernoziomurilor cambice, evoluând mai mult sub vegetaţie lemnoasă, profilul fiind profund şi
volumul edafic mare. Sunt caracterizate printr-o culoare neagră în orizontul Am, iar în Bt culoare
brună închisă.
Densitatea aparentă este de1,1g/cm
Coloizii solului sunt reprezentaţi de particule foarte mici de natură minerală (argile,oxizi de
siliciu, hidroxizi de Al şi Fe), organică (acizi humici şi huminici) sau organo-minerală dispersaţi
în sol sub forma micelelor coloidale. Aceştia au o importanţă deosebită în capacitatea de
adsorbţie şi capacitatea de schimb cationic.
Reacţia solului este de 6,8, iar prin conţinutul bogat în materie organică şi coloizi argilo-
humici are o capacitate de tampon ridicată.
Solurile gleice au un profil asemănător cu cel al lăcoviştilor, numai că, înafară de apa freatică
situată la adâncime foarte mică, alături de vegetaţia ierboasă higrofilă , influenţă a avut şi
vegetaţia lemnoasă.
Pelisolurile (vertisolurile) sunt soluri determinate de predominarea orizonturilor A, B, C

bogate în argile. În această clasă au fost separate două tipuri de soluri: pelosolul şi vertosolul.
Acestea includ soluri cu orizont pelic sau vertic de la suprafaţă sau imediat sub orizontul arat,
orizont situat între 25 şi 100 cm adâncime. Pelosolurile conţin argilă neexpandabilă, foarte
compactă, fiind practic lipsită de pori, în timp ce vertosolul se caracterizează prin gonflarea şi
contractarea puternică a argilei, când se trece de la starea uscată la cea umeda şi invers.
Solul este principalul factor de mediu de care depinde producţia de fructe in cazul în care
condiţiile cerute de specie, de soi, şi portaltoi suntasigurate.Fertilitatea naturală a unui sol,
respectiv potenţialul de producţie pe care îl posedă,depinde de însuşirile fizico-chimice şi
biologicealelui.Dintreînsuşirilefizicealesoluluideprimăimportanţă sunt:textura, grosimea stratului
penetrabil pentru rădăcini, structura şiadâncimea apei freatice.
După textură solurile pot fi clasificate în următoarele grupe mari:soluri nisipoase,

lutoase şi argiloase.Solurile nisipoase au în general o fertilitate naturală redusă, sunt lipsite de
structură, aupermeabilitate mare pentru apă şi aer, se încălzesc uşor şi pierd uşor apa prin evapo-
transpiraţie şi infiltraţie. În regiunile cu precipitaţii normale şi cu pânza freatică la adâncimi nu
prea mari, 1,5-4m, pe nisipurile semimobile, slab humifere, cu un conţinut de 0.6 -1% humus şi
peste 5%argilă, reuşesc aproape toate speciile pomicole cultivate în ţara noastră: mărul, părul,
prunul,piersicul, vişinul, cireşul, coacăzul negru, asigurând producţii mari şi constante de la an la
an(solurile nisipoase din Oltenia şi nord-vestul ţării) În general aceste soluri necesită
aplicareafrecventă a îngrăşămintelor organice, iar pe nisipurile uscate este obligatorie irigareacult
urilor.Solurile lutoase sunt cele mai potrivite pentru cultura pomilor şi arbuştilor, prin faptul
căpermit o bună dezvoltare a sistemului radicular, pot înmagazina şi păstra apa , permiţând
înacelaşi timp infiltrarea excesului de apă, sunt bine aerate, se încălzesc uşor şi conţinsuficiente
substanţenutritive.Solurile argiloase au un conţinut de argilă de peste 45%, sunt compacte, greup
ermeabile pentru apă, aerate, de regulă mai acide, umede şi reci. Deşi mai bogate însubstanţe
nutritive, sunt greu penetrabile pentru rădăcini, necorespunzătoare pentru culturaspeciilor
pomicole.
Ele prezintă multe neajunsuri printre care creşterea slabă a rădăcinilor,recolte mici şi nesigure şi
prelungirea perioadei de vegetaţie până toamna târziu, ceea ceatrage după sine micşorarea
rezistenţei la ger. De regulă astfel de soluri sunt caracteristicedealurilor subcarpatice.Printre
tipurile de sol din ţara noastră, cele situate în zona stejarului şi fagului, solurileslab podzolice,
cum sunt: brune de pădure, brune roşcate de pădure şi aluviunile, sunt:favorabile pentru cultura
pomilorşi arbuştilorfructiferi. În zonele de silvostepă sunt bune pentru cultura pomilor şi arbuştil
or fructifericernoziomurilelevigateşialuviunile. În zona de stepă, pe lângă cernoziomuri şi aluviu
ni, corespund pentru pomicultură şisolurile nisipoase dacă subsolul este mai compact şi dispune
de surse de apă pentru irigare.Pentru cultura pomilor nu corespund terenurile mlăştinoase,
sărăturoase, pietroase şicele calcaroase cu un conţinut de peste 8 -10% calcar activ.
Însuşirile chimice ale solului.
Conţinutul în humus influenţează negativ creşterea şirodirea pomilor atunci când scade sub 2%.
Celemaiechilibratecreşterialepomilorse înregistrează pe soluri cu 23% humus, atunci când şi însu
şirile fizice şi hidrofizice suntfavorabile. Solurile slab humifere, cele puternic erodate, solurile
podzolice, argilo-iluviale, caşi cele cu conţinut prea ridicat de materie organică, negre de fâneţe
şi altele, nu asigură ocreştere şi dezvoltare echilibrată a pomilor.Pentru cultura pomilor o
importanţă deosebită o prezintă reacţia solului şi conţinutul înelemente minerale : azot, fosfor,
potasiu, calciu, fier, bor, magneziu, zinc, sulf, cupru, etc.precum şi prezenţa unor săruri nocive
mai ales cloruri .
În plantatiile pomicole din tara noastra sunt raspandite urmatoarele sisteme de intretinere
si lucrare a solului:ogorul negru(lucrat);ogorul combinat cu erbicide;culturi intercalate;culturi
petru ingrasaminte verzi;inierbarea si mulcirea solului.
Ogorul lucrat
Se practica pe terenuri cu panta redusa si in zone cu precipitatii scazute.Se
caracterizeaza prin mentinerea solului afanat pe tot parcursul anului,fara crusta si buruieni,prin
mobilizare repetata.Acest mod de intretinere se realizeaza pe intervale,prin executarea unei
araturi de toamna,iar in primavara si in cursul verii se fac 3-4 discuiri si cultivari alternativ.Pe
randul de pomi,solul se mobilizeaza manual sau mecanizat.Aratura se face pe soluri usoare la 18-
20 cm,cand portaltoiul utilizat are o inradacinare profunda si la 10-12 cm ,in cazul portaltoilorcu
inradacinare superficiala;pe solurile mijlocii la 20-25 cm,la speciile altoite pe portaltoi cu
înradacinare profunda si la 10-14 cm,la portaltoii cu inradacinare superficiala;pe solurile grele,in

functie de adancimea de inradacinare,se recomanda executarea lucrarii la 12-25 cm.
Ogorul cu ingrasaminte verzi.
Este recomandat pentru zone cu precipitatii de peste 700 mm anual.In intervalul cand
pomii au nevoi mari de apa si elemente nutritive solul se intretine ca ogor lucrat,iar in restul
timpului este ocupa cu culturi pentru ingrasaminte verzi.Acestea se incorporeaza in sol la
inflorire,cand au continutul maxim de substante nutritive. In functie de momentul infiintarii
culturilor pentru ingrasamant verde,pot fi:de toamna,primavara si vara.
Ogorul cu ingrasaminte verzi prezinta urmatoarele avantaje:mareste continutul solului
in materie organica;reduce procesul de eroziune a solului;ipiedica procesul de imburuienare si
intensifica activitatea microorganismelor aerobe;inlatura excesul de umiditate;reduce oscilatiile
de temperatura;favorizeaza structurarea solului si obtinerea unor fructe de calitate superioara si
cu pastrare buna.
Înierbarea solului
Se realizeaza prin cultivarea terenului din plantatii cu diferite ieruri perene.Se practica
in zone cu precipitatii suficiente,amplasate pe terenuri in panta si supuse eroziunii,sau pe terenuri
plane care nu pot fi irigate.Imbinarea poate fi facuta pe toata suprafata sau numai pe intervalele
dintre randurile de pomi ,iar pe randuri de pomi o banda de 1-2m se intretine ca ogor lucrat.In
cazul in care distanta dintre randurile de pomi si intre pomi pe rand este mai mare portiunea
lucrata este circulara ,iar raza cercului este mai mare fata de proiectia coroanei cu 0,5-1,0.
In functie de durata intelenirii terenului inierbarea poate fi:permanenta(cand ineierbarea
are aceeasi durata de existenta cu plantatia)si temporara(cand dupa 2-4 ani de la infiintare se
desteleneste si se incorporeaza in sol,urmand ca o perioada similara de timp sa se intretina ca
ogor lucrat.In acest caz intelenirea nu se face pe toata suprafata parcelui ci in alternanta
.Inierbarea temporara,alternativa a intervalelor,sub forma de benzi si cosirea repetata a ierbii nu
influenteaza negativ cresterea si fructificarea pomilor.
Cerințe față de temperatură

Temperatura. Deşi este o specie relativ rustică, cireşul este pretenţios faţă de temperatură.
D.Teaci (1980) susţine că izotermele cuprinse între 9 şi 11,5°C asigură o bună fructificare a
cireşului. Majoritatea autorilor apreciază că temperatura medie anuală, optimă culturii cireşului
este de 10,5°C, iar zonele cele mai favorabile sunte cele cuprinse între izotermele de 14-16°C în
luna mai respectiv zona de deal cu altitudini de 200-500 m.
Cireşul nu suportă arşiţa verii. Faţă de ger are o rezistenţă mijlocie, mugurii floriferi
rezistă până la -24°C,iar trunchiul şi ramurile până -30°C dacă gerurile survin treptat şi pomii
sunt pregătiţi pentru iernare.
Cireşul înfloreşte la 15-17 zile după ce temperatura aerului depăşeşte 8°C şi după ce s-au
acumulat cca. 320°C. Temperatura medie zilnică necesară pentru desfăşurarea normală a
înfloritului este de 10-14°C.
Cerințe față de lumină

Cireşul este o specie foarte pretenţioasă faţa de lumină fapt demonstrat şi de
particularitaţile sale de creştere (coroana rară, etajare naturală). Fructele obţinute în interiorul
coroanei deşi roşii sunt cele mai acide.
Soiurile timpurii sunt cele mai pretenţioase faţta de lumină. Insuficienţa luminii
determină apariţia de scurgeri cleioase, boli criptogamice şi creşterea este mult diminuată. În
cultură cireşul preferă expoziţii bine luminate, respectiv treimea mijlocie şi superioară
a pomilor.
Toate procesele fiziologice şi biochimice care au loc în plante, precum şi fenomenul de
evapotranspiraţie sunt influenţate de acest factor .
Radiația solară este principala sursă de energie care asigură atât lumina cat si căldura
necesară creșterii și dezvoltării plantelor verzi. Radiația globala anuală compusă din radiația
directă și difuză variază pe teritoriul țării noastre. în funcție de poziția geografică a locului între
1164 și 1630 kwh/m², astfel, radiația maximă se constată în zona litoralului urmată de zonele de
câmpie din sudul tării și apoi din câmpia din vestul țării și zonele colinare. O variație puternică
se înregistrează și în cursul anului datorită modificării unghiului de incidență a duratei de
strălucire a soarelui și a nebulozității.
Cerințe față de Apă
Cerinţele faţă de apă sunt moderate şi influenţate de portaltoi. Astfel, în cazul altoirii pe
mahaleb, un nivel al precipitaţiilor anuale de 550 de mm este suficient pentru aprovizionarea cu
apă a cireşului. Altoit pe franc sau vegetativ, cireşul necesită un nivel al precipitaţiilor de 650-
700 mm anual. Umiditatea atmosferică ridicată (peste 75%) în perioada maturării fructelor
favorizeză atacul ciupercilor .
Monilinia laxa şi Concomyces hiemalis. Prima ciupercă, în cazul unor atacurilor

puternice, poate duce chiar la pierirea pomilor. Precipitaţiile abundente în perioada coacerii
fructelor determină crăparea acestora, în special la soiurile târziicu pulpa pietroasă.
Această specie este, de asemenea, sensibilă la excesul de apă din sol care uneori duce la
reducerea excesivă a creşterii, scurgeri gomoase şi chiar uscarea pomilor. Acest fenomen este
mai accentuat când cireşul este altoit pe mahaleb.
Se cunoaște rolul deosebit pe care îl are apa în viața plantelor ca element de constituție,
mediu de reacție biochimică si fiziologică, vehiculant al substanțelor minerale și al celor
rezultate din sinteză, regulator terminc al țesuturilor prin transpirație și evaporație. Precipitațiile
medii anuale se situează între 550-650 mm
Anotimpul cel mai ploios este vara când suma precipitaţiilor căzute este de 241,9 mm
(41,0%). Primăvara se înregistrează în medie 152,7 mm (25,98%), toamna 116,0 mm (19,6%) şi
iarna 80,1 mm (13,4%) precipitaţii (Papp şi colab, 1969).
Cea mai ridicată frecvenţă a zilelor cu ploaie se înregistrează în lunile mai şi iunie,
datorită influenţei activităţii ciclonice şi pătrunderii maselor de aer umed dinspre ocean. Numărul
cel mai redus de zile fără ploaie este în luna septembrie, ca urmare a regimului anticiclonic şi a
atenuării fenomenelor de convecţie termică (Stoenescu, 1962).
Umiditatea relativă. Umiditatea relativă a aerului, exprimată prin raportul între cantitatea
de vapori existentă în aer şi cea maximă, corespunzătoare temperaturii aerului, constituie un
indicator important pentru caracterizarea climatului. În medie umiditatea relativă a aerului este
de 73% (umiditatea relativă aprilie-iunie: 65-72%).
Caracteristici morfologice şi de producţie
Sistemul radicular. Arhitectonica sistemului radicular depinde în mare măsura de modul

de ramificare al soiului şi de portaltoi. V.Cireaşă (1974), găseşte că la soiurile cu coroană
piramidală, altoite pe mahaleb, sistemul radicular este mai profund respectiv mai superficial la
soiurile cu coroana globuloasă alotite pe cireş sălbatic. Sistemul radicular la cireş este
relativsuperficial, peste 70% din rădăcini găsindu -se la adâncimea de 0-40 cm. Raza sistemului
radicular depăşeşte de 2,5-3 ori raza proiecţiei coroanei. Rădăcinile înregistrează două valuri de
creştere: primul în aprilie-mai şi al doilea în octombrie -noiembrie.
Partea aeriană. După plantare, in primii ani de viaţă, cireşul are o creştere lentă după
care se comportă ca o specie cu creştere viguroasă. Majoritatea soiurilor au la început un port
dresat care după intrarea pe rod se deschide coroanele devenind invers piramidale sau chiar
pletoase (Ramon Oliva). Ramificarea la cireş este de intensitate redusă, caracteristic aceste specii
fiind fenomenul de etajare naturală.
Specificul fructificării. În cadrul acestei specii există soiuri care fructifică preponderent
pe buchete de mai (Van, Cerna, Bigarreau Morreau), însă majoritatea soiurilor fructifică atât pe
buchete de mai cât şi pe ramuri mijlocii şi lungi. Mugurii floriferi se formează în procent de 75%
pe ramurile buchet şi numai 25% peramuri mijlocii sau lungi(FLORICA ROŞU, citat de
M.POPESCU şi colab., 1993).
Înfloritul. Cireşul înfloreşte după migdal, cais şi piersic şi aproape în acelaşi timp cu
majoritatea soiurilor de prun şi păr. Din fiecare mugur florifer se formeazăa o inflorescenţă cu 2-
4 flori. Înfloritul durează cca. doua săptămâni, iar in perioadele mai reci chiar trei.
Polenizarea şi fecundarea. Majoritatea soiurilor de cireş sunt autosterile (mai puţin soiul
Stella) ceea ce obligă gruparea in parcele a 3-4 soiuri interfertile cu aceeaşi epocă de
înflorit(tabel 12.1). Realizarea unei recolte bune este determinată de polenizarea a 30-50% din
flori (T.Gozob, 1971; Grojer, 1976). La cireş polenizarea este entomofilă.
Vârsta intrării pomilor pe rod. Cireşul este o specie precoce, apariţia primelor fructe
semnalându-se in anul III-IV de la plantare. Rezultate economice se obţin incepând din anul
V(Van, Roşii de Bistriţa, Germesdorf, Jubileu 30).
Productivitatea este cuprinsă între 6-8 t/ha (Ramon Oliva, Armonia, Germesdorf), 9-
10t/ha (Früheste der Mark, Bigarreau, Morreau) şi peste 11 t/ha (Timpurii de Bistriţa, Uriaşe
deBistriţa, Stella).
Longevitatea economică soiurilor de cireş viguroase este de 30-40 ani , iar a celor de
vigoare mijlocie şi mică altoite pe portaltoi de vigoare medie este de 20-30 ani.
Polenizatorii soiurilor de cireș
Sisteme de cultură folosite în practica pomicolă
După produsul principal urmărit a se obţine, în etapa actual pomii şi arbuştii fructiferi se
pot cultiva in două sisteme diferite, în sistem de cultură pură şi în sistemul de culturi asociate.
În livada Living Orchard vom folosi doar sistemul de cultură pură unde scopul principal
urmărit îl reprezintă producţia de fructe, astfel că intervenţia utilă a pomicultorului
printehnologia de cultură, are ca obiectiv crearea de condiţii favorabile menite să asigure
obţinereaan de an a unor recolte sporite de fructe, calitativ superioare şi cu implicaţii economice
favorabile.
Pomii vor fi cultivaţi în sistem intensiv. Acest fapt implică plantarea pomilor la
distanţede 5,5 m între rânduri şi cu distanţe intre pomi de 3 m rezultând 606 pomi/ha.
Formele de coroană utilizate sistemul intensiv sunt Vas ameliorat, Leader modificat.
Consumul de fortţa de muncă pentru formarea coroanei pomilor este mai redus, rezumându-se la
scurtări pentru ramificare şi unele răriri strict necesare. Operaţiunile de dresareşi înclinare au
pondere relativ mai mare, cunoscând că prin aceste opreaţiuni se grăbeşte intrarea în perioada de
fructificaţie a pomilor.
Producţia devine economică încă din anul III de la plantare iar potenţialul maxim de
producţie se atinge după 5-6 ani.
Consumul de forţă de muncă are pondere mai mare pentru lucrările de tăiere şi
recoltarea fructelor. Gradul de mecanizare a lucrărilor este mult mai mare comparativ cu
plantaţiile clasice .Producţia de fructe este superioară şi consumul de forţă de muncă mai mic pe
unitatea de produs.
Pregătirea terenului în vederea plantării pomilor
În grupa lucrărilor preliminare se înscriu eventuale defrişări pentru vegetaţia lemnoasă

spontană sau livezi mai vechi îmbătrânite, nivelări de ansamblu, executarea de lucrări
antierozionale şi diferite alte măsuri de îmbunătăţiri funciare sau lucrări pentru odihna biologic
a solului, atunci când acestea devin necesare.
Nivelarea de ansamblu devine necesară atunci când pe terenul destinat înfiinţării de

plantaţii pomicole există movile, denivelări de amploare, terase anterioare care nu mai corespund
pomiculturii moderne. Atât defrişările cât şi lucrările de nivelare se execută pe cale mecanizată şi
eventual numai întregite manual.
Terenul destinat plantaţiilor de cireş va fi pregătit după tehnica normală pentru înfiinţarea
plantaţiilor pomicole cu aplicarea fertilizării de bază (60-70 t gunoi de grajd, 300-400 kg P2O5,
200-300 kg K 2O), desfundat, prelucrat teren desfundat, nivelat. Odată cu fertilizarea, dacă sunt
probleme, se tratează solul contra dăunătorilor din sol şi se ameliorează după caz cun
amendamente (la pH sub 5 se aplică 10-20 t de amendamente de calcar).
Epoca cea mai bună de plantat este ca şi pentru celelalte specii pomicole toamna.
Raportul dintre soiul de bază şi cel polenizator poate sa fie 1:3 sau 1:2 de aceea se
impune ca soiul polenizator să fiu unul valoros cu productivitate ridicată si fructe de calitate
superioară.
Capitolul II Specificul întreţinerii plantaţiilor de cireş
Tăieri aplicate plantaților de cireș
Tăieri de formare
Tăierile de formare a coroanelor se aplică începând din anul plantării prin scurtarea
vergilor la o înălţime dată de inălţimea trunchiului la care se adaugă distanţa pe ax între primele
două şarpante corespunzătoare formei de coroană realizată. Detalii privind formarea fiecărui tip
de coroană sunt prezentate în lucrarea Pomicultură aplicată (V. MITRE şi colab., 2001)
Tăieri de întreţinere şi fructificare
Volumul tăierilor de rărire şi fructificare la cireş este mai mic decât la celelalte specii, dar
cu toate acestea în lipsa acestor tăieri, pomii se degarnisesc repede şi îşi reduc substanţial
potenţialul de creştere şi rodire.
Tăierile de întreţinere presupun iluminarea coroanei prin tăieri de reducţie în

semischelet ,îndepărtarea ramurilor dezbinate, rupte sub greutatea rodului sau bolnave, limitarea
înălţimii pomilor până la înălţimea optimă permisă de lucrările de stropit contra bolilor şi
dăunătorilor şi în special recoltat.
Tăierile de fructificare se referă la normarea rodului. În primii ani de fructificare acest

tip de tăiere este foarte redus sau nici nu este necesar. Însă pe măsura îmbătrânirii
semischeletului şi alungirea monoaxiale a buchetelor de mai trebuie aplicate tăieri de reducţie
pentru a favoriza apariţia de noi buchete de mai în puncte noi de creştere pentru a menţine la
optim echilibrul dintre creştere si fructificare.
Tăieri de regenerare se recomandă la pomii îmbătrâniţi, cu creşteri reduse. În

acestesituaţii se intervine în lemn bătrân (3-6 ani) fără a îndepărta mai mult de 1/3 din volumul
coroanei, acţiune susţinută puternic de fertilizări la sol şi foliare. Rănile provocate se vor proteja
cu vopsea în ulei sau mastic.
Tăierile in verde sunt benefice pentru cireş această specie având peste vară capacitatea
de a-şi cicatriza rănile. Acest tip de tăieri sunt benefice şi în perioada formării coroanelor.
Întreţinerea solului
În livezile intensive, amplasate în zone plane sau cu pantă mică, cu până la 550 mm
precipitaţii, terenul se întreţine sub formă de ogor negru. În zonele cu precipitaţii peste 600
mmse poate recurge la înierbarea alternativă a intervalelor cu prelucrarea solului pe rândul de
pomi. În zonele în care precipitaţiile depăşesc 700 mm şi pe terenuri în pantă se poate aplica
înierbarea totală cu întreţinerea pomilor sub coroană în terase individuale.
În plantaţiile pe rod, începând cu anul V de la plantare se pot folosi erbicide. Se utilizează

Simazin 2+ 4kh/ha + Devrinol 50 -4 kg/ha, ambele substanţe amestecate în 200 l apă şi aplicate
preemergent (M. POPESCU şi colab., 1982), apoi amestecul Fagotoxin 2l+ Icedin 1 l/100 l apă
pentru un hectar de livadă (Cornelia Parnia, 1980). Rezultate foarte bune se obţin
folosindsubstanţe erbicide pe bază de glifosfat (Roundup, Glifogan, Glialka – 3-4 kg/ha, în 100 l
apă) etc.
Mașini și utilaje folosite în plantație
 extractorul de buturugi şi cioate (frontal pe S1500)
 grebla pentru cioate (frontal pe S1500, l=4 m, ad = 24 cm)
 scarificator + S1500(l = 3,9 m; ad.max. = 3- cm)

 buldozer + S1500(l = 3,9 m; ad. 30 cm)
 MIG-5 (l = 3-4 m)
 MA-3,5 (l=8-10 m)
 remorci basculante: RM-2, RM-7, RBA-2; RPU-2:TIH- 445 sau IF 650E (sarcina
utilă 760 kg)
 PBD (plug balansier), 1 = 60 cm, ad = 60-80 cm
 GD-4 în agregat cu S650 sau U651 M (l = 3,2 cm; ad. = 16 cm)
 MET-1200
 MDG-1 sau PDC (maşină săpat gropi)= 25-40-60 cm; ad. = 60-80 cm
 PDL 5-25 + U445 DT (lucrează p două rânduri 12-18 cm)
 PVC 3-3,4
 GD 1,8
 CPLR 2,5 (l = 25 cm, ad =10-14 cm)
 FDL (l=1,32-1,3 m)
 FP– 0,76 (l=0,76) freză cu palpator
 EEL-2 + U445DT
 MIG 2,2 + U445DT
 FRP – furcă ridicătoare purtată (s.u – 400 kg)
 motostivuitor cu furca
 vehicule izoterme
Aplicarea îngraşămintelor
Cireşul este o specie pretenţioasă la aprovizionarea solului cu macro-şi microelemente.

Consumul specific al acestei specii este de 40 kg/ha azot, 11 kg/ha fosfor, 30 kg/ha potasiu,
55kg/ha calciu pentru o producţie de 14 t/ha (M.POPESCU şi colab., 1993).
În plantaţiile tinere se recomandă administrarea sub proiecţia coroanei a 5-6 kg gunoi

degrajd, 10-15 g/m2 N, 5-8 g/m2 P2O5, 5-8 g/m2 K 2O.
În plantaţiile pe rod, în zonele cu precipitaţii sub 600 mm anual şi în cultură neirigată se

administrează 20-30 t gunoi de grajd la 2-3 ani şi anual 80 kg N, 80 kg P2O5 şi 60 kg K 2O
annual (CORNELIA PARNIA ŞI MARIA NEGOIŢĂ, 1982). Pe solurile cu reacţie acidă
pronunţată seaplică 120 kg de nitrocalcar (M POPESCU şi colab., 1993).
Irigarea plantaţiilor
Este necesară mai ales în fazele critice din cultura cireşului : cu o săptămână înainte
deînflorit, în perioada întăririi sâmburilor şi după recoltarea fructelor.
În plantaţiile tinere se recomandă 2-3 udări cu 200-250 m3/ha în lunile de vară.
În plantaţiile pe rod se recomandă 4 udări cu 300-400 m3/ha.
Capitolul III Bolile și dăunătorii plantației de cireș
Schema de combatere
SCHEMA TRATAMENTE FITOSANITARE PTR. SPECIILE SÂMBUROASE
Nr Fenofaza Produsul Concentrati Boli si Daunatori Observatii

. vegetativa fitosanitar a
crt recomandat
. a
1. Repaus Confidor Oil 1,5% Paduchii testosi Tratamentul
vegetativ Alcupral 50 PU 0.5% (Paduchele din San Jose), se executa
oua de afide, acarieni etc. in ferestrele
(15-28 iernii, cind
februarie) tempereatur
a este peste
5 grade C.
2. Umflarea ZeamaBordelez 1% Ciuruirea bacteriana si Se executa
mugurilor a micotica, monilioze, atunci cind
(1-10 martie) deformarea frunzelor si vremea
fainare (la piersic), permite: nu
antracnoza(la cais), oua bate vintul,
de acarieni fara
precipitatii,
temperatura
pozitiva.
3. Desmugurit Systhane 12 E 0.06% Ciuruirea bacteriana si Se executa
(aparitia primei Karate Zeon 0,02% micotica, monilioze, atunci cind
flori) deformarea frunzelor si vremea
fainare (la piersic), permite: nu
(15-30 martie) antracnoza(la cais), oua bate vintul,
de acarieni fara
precipitatii,
temperatura
pozitiva.
4. La scuturarea Folpan 50 WP 0,1% Ciuruirea bacteriana si Se executa
petalelor (peste Calypso 480 0,03% micotica, monilioze, atunci cind
50% din flori SC deformarea frunzelor si vremea
sau scuturat) fainare(la piersic) si permite: nu
viermele bate vintul,
(10-20 aprilie) fructelor(G1T1),minatoar fara
e, defoliatoare etc. precipitatii,
temperatura
pozitiva.
5. La caderea Dithane 75 0,25% Ciuruirea bacteriana si Se executa
corolei(cand se WG 0.02% micotica, monilioze, atunci cind
vad fructuletele Cyperguard deformarea frunzelor si vremea
formate) 25EC fainare (la piersic), permite: nu
(1-10 mai) antracnoza bate vintul,
(la cais), moliile si fara
viermele fructelor precipitatii.
(G1T1-3), defoliatoare,
minatoare etc.
6. La cca. 10-14 Topsin M70 0.1% Ciuruirea bacteriana si Se executa
zile de la Talstar 10 EC 0.04% micotica, monilioze, pe timp
tratamentul Nr. deformarea frunzelor si insorit, dar
5 fainare(la piersic) temperatura
antracnoza(la cais), sa nu
moliile si viermele depaseasca
fructelor(G1T1-3), 25 grade C.
defoliatoare, minatoare
etc.
7. La cca. 14 zile Merpan 50WP 0.25% Idem tratamentul 6 + Se executa
de la Calypso 480 0.03% Paduchele din San pe timp
tratamentul SC 0.04% Jose(G1T1-2), acarieni insorit, dar
Nr.6 Envidor 240 (PED+3-5 forme mobile). temperatura
SC sa nu
depaseasca
25 grade C.
8. Inainte de Folpan 50 WP 0.1% Monilioze (fructe) Se executa
recoltat (fructe Actara 25WG 0.01% pe timp
in pirga) insorit, dar

temperatura
sa nu
depaseasca
25 grade C.
9. Dupa taierile de Alcupral 50 PU 0,5% Idem tratamentul 7. Se executa
vara (in verde- pe timp
luna august) insorit, dar
temperatura
sa nu
depaseasca
25 grade C.
10 Dupa caderea Sulfat de cupru 3% Ciuruirea bacteriana si Se executa
frunzelor(toamn (piatra vinata). micotica, monilioze, atunci cind
a octombrie- deformarea frunzelor si vremea
noiembrie) fainare (la piersic), permite: nu
antracnoza(la cais), oua bate vintul,
de acarieni fara
precipitatii,
temperatura
pozitiva.
Combaterea ecologică a bolilor și dăunătorilor
Organizatia Internationala de LuptaBiologica (O.I.L.B.) a definit combaterea biologica ca o

utilizare a organismelor vii si a produselor activitatii lor biologice, cu scopul reglarii
populatiilor de daunatori. Prin acestea se subliniaza, pe o parte, utilizarea constienta a dusmanilor
naturali ai daunatorilor, iar pe de alta parte, a produsilor activitatii lor metabolice cu scopul nu
de a eradica, de a distruge toti daunatorii, ci numai de a regla densitatile populatiilor de
daunatori.
Extinderea metodelor biologice de combatere a daunatorilor, este una dintre directiile de
perspectiva a dezvoltarii protectiei plantelor, mai ales pentru reducerea si eliminarea
fenomenelor de poluare pe care le pot produce substantele chimice.
Conservarea si activarea mecanismelor naturale de reglare a densitatilor
populatiilor de organisme daunatoare trebuie sa se bazeze pe o cunoastere profunda a tuturor
factorilor si legaturilor biocenotice.
In general, in momentul de fata se remarca o tendinta clara e"ecologizare"activitatilor
ce depind de mediul inconjurator.
Principiul de baza al conceptului de combatere biologica il constituie echilibru
biocenotic prin care nivelul populatiei unei specii (prada, gazda) este conditionat de alte
specii (pradatori, paraziti, patogeni). Acest echilibru este insa oscilant, are caracter dinamic
si poate fi dereglat de unele practici agrotehnice sau de protectia plantelor. De aceea se impune
sa se creeze conditii cat mai favorabile entomofagilor. Wiackowski (1971) acorda o
importanta mare asa-ziselor metode biologice profilactice, adica metodelor de concentrare a
entomofagilor in cadrul culturii subliniaza in special utilitatea hranei suplimentare (nectarul

unori flori, polenul si secretiile dulci ale unor insecte), a gazdelor
intermediare a locurilor de iernaresi, in general, a metodelor de concentrare a entomofagilor
(cultura in benzi a lucernei si alte masuri organizatorice si agrotehnice).
Zoofagi sunt deosebit de diversi si au o mare specificitate pentru diferiti daunatori. In
plus pot singuri sa se dezvolte spontan ca urmare a cresterii numerice a gazdei (daunatorului).
Aceasta inseamna ca de fapt reprezinta resurse naturale care se pot reinnoi singure.
In ultimii ani au fost elaborate metode perfectionate de inmultire in masa a diferitelor
specii de zoofagi. De mare interes sunt speciile de zoofagi care au capatat rezistenta la unele
pesticide si care in acest fel se pot integra mai bine in combatere.
Produsele microbiologice au progresat de asemenea substantial. Utilizarea
virusurilor entomopatogene sub forma de preparate formulate are o mare perspectiva de
utilizare. Au fost izolate 320 de virusuri de la peste 250 specii de insecte si acarieni, dintre
care 38 au fost experimentati in combaterea unor insecte.
Tehnologia aplicarii mijloacelor microbiologice de protectia plantelor trebuie elaborata
in functie de stadiul cel mai sensibil al daunatorului si trebuie sa asigure ingerarea produsului
de catre insecta. In cazul multor produse microbiologice trebuie elaborate metode de
interactiune indelungata a microbilor cu insecte.
Amestecurile de produse biologice si in special cu cele selective permit in plus
reducerea dozelor de produs biologic si chimic, o conservare mai buna a entomofagilor si
evitarea sau intarzierea aparitiei raselor existente.
In masura in care se vor elabora produse conditionate, care sa poata fi pastrate in timp,
aceste produse se vor extinde mult mai mult.
Succesele obtinute in domeniul combaterii microbiologice permit o utilizare frecventa
a acestor solutii de combatere in cadrul sistemelor integrate.
Un rol important in combatere il au substantele cu actiune asupra unor procese vitale si
asupra comportamentului. Acstea sunt de fapt substante cu caracter mai selectiv si care deci
permit sa se refaca si sa se activeze entomofagii in culturile in care se folosesc.
Hormonii si feromonii ca regulatori de crestere, dezvoltare si comportare a
insectelor, sunt mesageri chimici si nu au o actiune toxica propriu-zisa. Ca transmitatori de
informatie deregleaza programul de dezvoltare in anumite momente si acestia asigura si o
selectivitate deosebita. Hormonii au un mod de actiune diferit. Prin tratarea unei culturi
mortalitatea imediata este relativ medie sau scazuta, dar supravietuirea fazelor urmatoare este
foarte redusa, se reduce fecunditatea femelelor, creste procentul de oua sterile, se schimba
procentul de indivizi in diapauza, raportul intre sexe, ceea ce in final duce la o eficacitate
ridicata. Dar aceasta eficacitate asigura protectia culturilor mai tarziu decat un tratament cu un
insecticid obisnuit.
Feromonii sunt substante eliminate de insecte in atmosfera inconjuratoare si care
determina comportamentul si alte forme de activitate a organismului. Spre deosebire de
hormonii propriu-zisi secretati de glande endocrine si care asigura functionarea, activitatea
integrala a organismului insectelor, feromonii secretati de glandele exocrine asigura relatiile
dintre indivizi si alte relatii din cadrul populatiei.
In timpul ultimilor 25 de ani metodele genetice pentru supresia sau eradicarea
insectelor daunatoare au devenit realitate. Supresia genetica a unei insecte daunatoare este
unica printre metodele genetice de combatere a daunatorilor, deoarece implica lansarea de
insecte modificate genetic pentru a combate aceleasi specii, de aceea aceste metode sunt
autocide. Este o metoda bazata pe idea autodistrugerii speciei daunatoare, dar cu ajutorul unor
masuri aplicate de om.
O latura atragatoare a luptei biologice ca metoda de combatere a insectelor, este
cea economica. Desi acest procedeu necesita initial investitii substantiale pentru instalatii si
manopera, acestea sunt rasplatite generos de benificiile rezultate.
Principalele metode de combatere biologica a daunatorilor din sistemele agricole
sunt:
-- Folosirea zoofagii (pradatori si paraziti)
-- Combaterea microbiologica (microorganisme patogene)
-- Metodele genetice (autocidia)
-- Feromonii
-- Stropirile cu substante biologice
Capitolul IV Date despre fiecare dăunător
Monilioza samburoaselor (Monilinia taxa)
Aceasta boala se rnai numeste popular, putregaiul brun sau mumificarea

fructelor de samburoase. Afectarea va duce cu timpul la uscarea pomilor, deci ea
reprezinta o boala foarte grava a samburoaselor. Florile de pe varful ramurilor tinere se
ofilesc, se innegresc, se usuca, insa nu cad. Frunzele tinere sufera un proces de
uscare, devin brune si se rasucesc. Incepand cu varful pomului, ramurile tinere se
usuca si vor atarna in jos.luand un aspect de .steag". Atacul fructelor consta in
mumifierea si aparitia unui putregai brun pe aceste fructe. Fructele atacate se desprind
de pe ramuri si cad. Uneori vedem mai multe fructe prinse pe ramuri la un loc, fiind lipite
unele de altele prin sucul dulce scurs din interiorul lor.
Ciuruirea micotica (Stigminia carpophylla)
Ataca ramurile, fructele si frunzele. Astfel, pe frunze apar pete mici, circulare, de
culoare verzui deschis-galbuie la inceput, pentru ca mai tarziu sa ia o culoare brun-
rosiatica. La nivelul petelor, particica din frunza moare. Aceste parti de frunza rnoarta se
vor desprinde si vor cadea, dand astfeI un aspect de frunza ciuruita. Atacul asupra
fructelor consta in aparitia unor pete. mici circulare, negricioase, chiar adancite. Pe
ramuri se produc leziuni adanci si deschise.
Ulceratia bacteriana (Pseudomonas spp.)
Se manifesta la fel pentru toate samburoasele: pe frunze, fructe si pe lastarii

nelignificati. Atacul de pe frunze poate fi confundat uneori cu arsurile produse de diferite
solutii chimice de stropit: pete circulare punctiforme cu diametrul de 0,5 - 5. mm, de
culoare verde lnchis, cu aspect apos. Pe timp umed, in dreptul petelor se observa o
pelicula urneda de lichid, iesit chiar din frunza insasi. Pe timp uscat tesuturile atacate
mor si cad, iar frunza ia astfel un aspect ciuruit. In cazul unui atac puternic, frunzele cad
in nurnar mare. Mugurii atacati se umfla si se vestejesc, iar vara se usuca ramurile. Pe
lastarii tineri, atacul produce pete alungite cu diametrul de 5 -8 mm. Scoarta ramurilor
este distrusa si devine bruna.Ranile de pe ramuri, ca niste ulcere, se maresc de la an la
an si pot evolua la cancere deschise. Pe fructe apar pete circulare cu continut umed.
Lama de lichid ce apare la suprafata petelor (si care provine din frunza insasi), are o
culoare usor galbuie. Atacul tirnpuriu pe fructele tinere, produce excavatii pline cu
bacterii. Pulpa fructelor atacate prezinta in dreptul petelor numeroase crapaturi mici.
Fructele se strica sau putrezesc. Aceasta boala a .samburoaselor este favorizata de
precipitatiile abundente din timpul perioadei de vegetatie. O mare parte din infectii se
produc in timpul altoitului.
Antracnoza (Blumeriella jaapil)
Este o micoza. Pe suprafata superioara a frunzelor de cires, in luna mai-iunie,

apar pete mici cu diametrul de 2-3 mm. Aceste pete au forma circulara si culoare rosu-
purpurie. Partile de frunza nepatate se ingalbenesc, Atacul cuprinde toata frunza, care
devine astfel galbena cu pete purpurii. Frunzele cad de pe ramuri in iulie-august. Pe
partea inferioara a frunzelor, petele sunt mai conturate, de culoare purpuriu deschisa si
se acopera rapid cu mucegai albicios. Atacul se extinde rapid in anii ploiosi,
manifestandu-se pe frunzele si ramurile superioare, astfel incat puietii din pepiniera sau
pomii din plantatile tinere sunt defoliati prematur,cu exceptia catorva frunze de varf.
Paduchele din San Jose (Guata raspidiotus perniciosus)
Sunt atacate tulpinile, ramurile, frunzele si fructele. In jurul locurilor de fixare a

fructelor (unde se prinde codita) se formeaza pete rosii, caracteristice. Pornii atacati
sufera in dezvoltare si, cu timpul, se usuca incepand de la vart.
Paduchii testosl (Eulecanium corm) .
In urma atacului, pomii se debiliteaza si se usuca. Partile atacate sunt acoperite

cu un praf negru. Femela depune aproximativ 2000 de oua in mai, apoi moare, corpul ei
formand un scut protector. Larvele migreaza de-a lungul nervurilor si sug seva pana in
septembrie, cand se reintorc pe ramuri. Pe ramuri naparlesc si se transforma in larve
secundare, care ierneaza in crapaturile scoartei arborilor, la baza mugurilor sau pe
frunzele cazute pe sol. Sunt protejate de un strat de ceara. Se deplaseaza pe tulpini si
ramuri, fixandu-se cu trompa de tesuturi. In luna mai apar adultii.
Paduchele negru al ciresulul (Myzus Ceresii)

Gazdele primare ale lui sunt puietii din pepiniere si plantatiile de cires si visin. In
iulie, formele aripate migreaza pe gazde secundare, unde continua sa se inmulteasca.
Toamna revin pe cires, unde depun oua de iarna pe scoarta ramurilor sau la baza
mugurilor de cires. Primavara devreme, colonizeaza masiv pe varfurile lastartlor. In
urma atacului, frunzele se ofilesc, se rasucesc si se usuca, iar lastarii se curbeaza.
Acarianul rosu al pomilor (Panonychus ulmi)
Produce atacuri si in plantatiilede meri, pruni, vita de vie. Determina perturbari in

diferentierea mugurilor si in proceseIe de fotosinteza si provoaca scaderea greutatii
fructelor. Larvele se hranesc cu seva mugurilor, a frunzelor, spalelor si petalelor. Are 5-
6 generatii pe an. Ouale de iarna, in numar de 1500/cm2 de scoarta se dispun in 8-12
randuri suprapuse pe partea inferioara a ramurilor, in crapaturi.
Cotarul verde (Operophtera brumata)
La invazii, acest daunator produce defolieri, mai ales cand se asociaza cu larvele
de tortricide. Larvele se hranesc cu muguri la inceputul primaverii, iar apoi cu flori si
frunze. De obicei se ascund intre doua frunze. Toamna tarziu, femelele depun oua pe
ramuri. Are o singura generatie pe an.
Viespea ciresului (Caliroa timaxina)
Larvele rod epiderma superioara si partea inferioara, lasand intacte nervurile si

epiderma inferioara. Frunzele se brunifica, se usuca si cad. Este afectata formarea
mugurilor pentru anul viitor.
Musca cireselor (Rhangoletis ceresii)
Larvele patrund in fructe si se hranesc cu pulpa din jurul samburelui. lerneaza ca

pupa in sol. Adultii apar cu o luna inainte de coacerea cireselor. Femelele depun oua
(100-200 fiecare) sub cuticula cireselor sau a visinelor in parga, in apropierea
pedunculului.
Cariul scoartel (Ruguloscholyhus rugulosus)
Daunatorii in stare adulta sapa galerii intre scoarta si lemn, in care depun ouale.
Aceste galerii sunt scurte, drepte si in sensul fibrelor de lemn. Larvele, in schimb, sapa
niste galerii adanci, cu multe incalcituri de directie si asezate sub forma razelor unui
cerc. La capatul galeriei ia nastere nimfa. Gandacii (carii) ies prin gauri rotunde, facute
in scoarta. Pomii atacati isi tulbura existenta si se usuca.
Sfredelitorul tulpinilor (Cossus Cossus)

Pomii atacati au spre baza trunchiului orificii circulare in-conjurate de rurnegus si

un lichid roscat cu un miros caracteristic. Din cauza galeriilor in trunchi si in ramuri pomii
se debilizeaza si, cu timpul, se rup la un vant puternic sau se usuca. Larvele sapa in
prima primavara galerii ascendente, obilice in lemn, secretand o substanta coroziva cu
un miros specific. lnalntea impuparii din primavara urmatoare, perforeaza coaja in
modul amintit.
Capitolul VI Concluzii
O agricultură modernă nu poate fi concepută fără sisteme de combatere raţională a

dăunătorilor. în aceste condiţii, aceasta capătă o importanţă deosebit de mare, deoarece toate
efectele tehnologiilor modeme de producere a bunurilor alimentare sunt mult diminuate şi chiar
anulate, dacă nu se aplică măsuri de prevenire şi combatere a dăunătorilor. Pagubele provocate
de acestea, dacă nu se aplică măsuri corespunzătoare, pot atinge 30-40 %, în unele cazuri
mergând până la compromiterea totală a recoltei. Plantele cultivate, atât în perioada de vegetaţie,
cât şi în timpul depozitării, sunt atacate de diferite specii de animale dăunătoare ce aparţin la
diferite unităţi sistematice: nematozi, moluşte, crustacee, acarieni, insecte, păsări şi rozătoare,
care produc daune atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ. Din numărul total de
animale dăunătoare, cele mai numeroase sunt insectele, ele constituind peste 80 la sută.
În acest context, sarcina fundamentală a entomologiei agricole este protecţia plantelor

cultivate, limitarea pierderilor produse culturilor agricole de către dăunători, evitarea unor
calamităţi cauzate de activitatea de hrănire a dăunătorilor, contribuind astfel la sporirea
producţiei medii la hectar şi crearea unor rezerve importante de produse alimentare.
Entomologia agricolă se află în strânsă corelaţie cu alte discipline agricole, cum sunt:
agrotehnica, agrochimia, fiziologia, genetica, microbiologia, biochimia, protecţia chimică a
plantelor, care vin în ajutorul entomologilor, mai ales pentru elaborarea celor mai eficiente
metode de combatere a dăunătorilor. In acelaşi timp, având un caracter aplicativ, entomologia
agricolă sprijină ştiinţele agricole ca: fitotehnia, viticultura, legumicultura, pomicultura,
ameliorarea plantelor, contribuind astfel la asigurarea şi sporirea cantitativă şi calitativă a
producţiei agricole, prin limitarea sau evitarea pagubelor provocate de dăunători, uneori acestea
fiind deosebit de mari.
Produsele ecologice vor fi cele mai indicate pentru a satisface noile exigenţe ale calităţii,
de securitate şi de respect faţă de natură. Acest fenomen este deosebit de bine scos în evidenţă de
tipul procesului de producţie din agricultură, care elimină folosirea produselor chimice de
sinteză. În schimb, adepţii agriculturii biologice aplică metode bazate pe reciclarea materiilor
organice naturale şi rotaţia culturilor în asolament.
Consumatorii produselor ecologice îşi bazează opţiunea lor pe posibilitatea evitării

riscurilor de îmbolnăvire, pe respectul faţă de mediul natural, pe regăsirea gusturilor pentru
produsele naturale, etc.
Interesul pentru produsele ecologice a crescut în majoritatea ţărilor europene, cât şi în alte
ţări.Din datele publicate recent în literatura de specialitate, rezultă că la nivel mondial, suprafaţa
culturilor ecologice a ajuns la circa 16 milioane ha, din care 3,7 milioane ha se cultivă în ţări ale
Uniunii Europene, existând peste 130000 agricultori care practică agricultura biologică.
Bibliografie
Filipescu Constantin, Georgescu Teodor, Tălmaciu Mihai (1991), Lucrări practice de

entomologie : partea generala;
Georgescu Teodor (1990), Curs de entomologie : vol. II ,partea speciala;
Mihai Tălmaciu (2005), Entomologie agricola;
Cociu V(1990)., - Soiurile noi - factor de progres în pomicultură, Ed. Ceres,

Bucureşti
Grădinariu G., Istrate M., - Cultura pomilor şi arbuştilor fructiferi, curs lito.
U.A.M.V. Iaşi, 1996. Grădinariu G., Istrate M., Dascălu M., - Pomicultură, Ed. Moldova,
1998.
Grădinariu, G. (2002) – Pomicultură specială. Editura „Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi.
Istrate M., (2007) – Pomicultură generală. Editura „Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi
TĂLMACIU, Mihai (2014), Entomologie agricola : I.D.;
Y.P.S. Bajaj (1994), BIOTECHNOLOGY in agriculture and foresty : vol. 25;
Online
www.Wikipedia.ro
www.Google Academic.com
www.Scribd.com

Protectia Culturilor Horticole Ecologice Cociorva

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Protectia Culturilor Horticole Ecologice Cociorva

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DĂUNĂTORII EXISTENŢI ÎN PLANTAŢIIE DE

CIREȘ ŞI MĂSURILE BIOLOGICE DE COMBATERE

Întocmit: Cociorvă Andrei Ionuț

Capitolul I Importanţa culturii, particularităţi botanice .................................................................. 3

Caracteristici morfologice şi de producţie…………………………………………………….18

Polenizatorii soiurilor de cireș………………………………………………………………...19

Sisteme de cultură folosite în practica pomicolă……………………………………………...19

Pregătirea terenului în vederea plantării pomilor……………………………………………...20

Capitolul II Specificul întreţinerii plantaţiilor de cireş..................................................................21

Mașini și utilaje folosite în plantație.........................................................................................22

Capitolul III Bolile și dăunătorii plantației de cireș ...................................................................... 24

Capitolul IV Date despre fiecare dăunător.................................................................................... 28

Capitolul I Importanţa culturii, particularităţi botanice

Cireșul este un arbore ce atinge înălțimea de 15 – 20 m, mai rar ajunge să aibă 30 de m.

Răspândirea și soiurile de cireș

În ţara noastră suprafaţa ocupată cu cireş reprezintă aproximatix 3% din suprafaţa

Bazinele şi centrele de cultură a cireşului în România sunt:

Zonarea: zonele sudice, unde condiţiile climatice potenţează caracterul de

Pomul este viguros şi formează o coroană largă, ramificată, binegarnisită cu ramuri de

Zonarea: în toate zonele favorabile culturii cireşului din România. Observaţii şi

Zonarea: în toate zonele de cultură a cireşului. Maturitatea de recoltare: sfârşitul celei de

Observaţii şi recomandări dată cu înaintarea în vârstă a pomilor, pentru păstrarea unui

Pomul este de vigoare mare, cu coroana înalt piramidală, garnisită preponderent cu

Maturitatea de recoltare: sfârşitul ultimei decade a lunii iunie, ceea ce corespunde cu

Zonarea: în toate arealele de cultură a cireşului.

Observaţii şi recomandări: se poate utiliza ca polenizator pentru unele soiuri cu

Observaţii şi recomandări: se poate utiliza ca polenizator.

Epoca de maturare: prima decadă a lunii iunie.

Zonarea: arealele de cultură a cireşului din sudul şi vestul ţării.

Pomul este de vigoare medie-mare, rodeşte predominant pe buchete de mai şi are o

Epoca de maturare: este medie – târzie, simultană cu a soiurilor Bing şi Germersdorf.

Zonarea: în toate zonele favorabile culturii cireşului în locul soiului Germersdorf.

Observaţii şi recomandări se poate altoi cu succes pe portaltoii vegetativi de tip IP-C.

Zonarea: NE Moldovei şi alte zone favorabile de cultură a cireşuluidin România.

Maturitatea de recoltare se înregistrează concomitent cu a soiului Germersdorf.

Zonarea: nord – estul şi centrul Transilvaniei

Maturitatea de recoltare: ultima decadă a lunii iunie, respectiv în a cincea săptămână a

Pomul este de vigoare medie, coroană globuloasă, cu ramuri fructifere predominante de

Zonarea: în zonele favorabile cireşului din sudul ţării.

Pomul este de vigoare medie, coroană globuloasă, cu ramuri fructifere predominante de

Zonarea: în zonele favorabile cireşului din estul ţării.

Zonarea: soi rustic, putând fi cultivat în toate zonele ţării.

Epoca de maturare: decada a doua a lunii iunie.

Zonarea: soi rustic, putând fi cultivat în toate zonele ţării.

Epoca de coacere este târzie, sfârşitul primei decade a lunii iulie.

Observaţii şi recomandări : Odată cu înaintarea în vârstă a pomilor, pentru păstrarea unui

Soi de origine cehă, obţinut la Institutul de Cercetări pomicole de la Holovousy, mult

Epoca de coacere este târzie, la sfârşitul primei decade a lunii iulie.

Pe plan mondial există tendința de intensivizare a culturii cireșului prin folosire a

În România se folosesc portaltoii generativi Portavium, Semavium, Mahaleb, cireșul franc,

P-HL-C,GiSelA5- portaltoi de vigoare mică, imprimă soiurilor altoite precocitate de rodire,

Cerinţe faţă de sol

Solurile întâlnite şi împrejurimi sunt:- cernoziomurile, care se întâlnesc pe versanţi scurţi,

Cernoziomurile argiloiluviale sunt formate în condiții asemănătoare cu acelea ale

Densitatea aparentă este de1,1g/cm

Pelisolurile (vertisolurile) sunt soluri determinate de predominarea orizonturilor A, B, C

După textură solurile pot fi clasificate în următoarele grupe mari:soluri nisipoase,

Însuşirile chimice ale solului.

înradacinare profunda si la 10-14 cm,la portaltoii cu inradacinare superficiala;pe solurile grele,in

Cerințe față de temperatură

Cerințe față de lumină

Cerințe față de Apă

Monilinia laxa şi Concomyces hiemalis. Prima ciupercă, în cazul unor atacurilor

Caracteristici morfologice şi de producţie