Universitatea Bogdan -Voda Cluj-Napoca

Facultatea de drept
Specializare Drept

Referat
Disciplina: Drept Civil
Tema: Contractul de vânzare-cumpărare

Student:

1
 Cuprins

Capitolul 1. Noțiune și reglementare legală.........................................................3

Capitolul 2. Forma contractului de întreţinere......................................................4
Capitolul 3. Constituirea şi durata întreţinerii......................................................6
Capitolul 4. Condițiile de valabiliate....................................................................7
Capitolul 5. Efectele contractului de întreţinere...................................................8
5.1. Drepturile şi obligaţiile întreţinutului.........................................................8
5.2. Drepturile şi obligaţiile întreţinătorului......................................................8
Capitolul 6. Înlocuirea întreţinerii prin rentă......................................................11
Capitolul 7. Efectele rezoluţiunii pentru neexecutarea obligaţiei de întreţinere
............................................................................................................................12
Capitolul 8. Încetarea contractului de întreţinere...............................................13
Capitolul 9. Asemănări și deosebiri între contractul de întreținere și alte
contracte civile....................................................................................................15
9.1. Asemănări şi deosebiri între contractul de întreţinere şi contractul de rentă
viageră..............................................................................................................15
9.2. Asemănări şi deosebiri între contractul de întreţinere şi contractul de
vânzare cumpărare...........................................................................................15

2
Capitolul 1. Reglemenatre

Vânzarea-cumpărarea este un contract prin care vânzătorul strămută

dreptul de proprietate (sau un alt drept) asupra unui bun al său cumpărătorului,
care se obligă în schimb, să plătească un preţ plătit în bani .
Prin natura sa contractul de vânzare-cumpărare transferă dreptul de proprietate
(Codul civil însuşi în art. 1294 definind vânzarea ca o convenţie prin care una
dintre părţi se obligă să transmită celeilalte “proprietatea” unui lucru”).
Sediul de bază, în materie de vânzare-cumpă¬rare, se găseşte în Codul
civil, cartea a III-a intitulată „Despre diferitele mo¬duri prin care se dobândeşte
proprietatea”, titlul V „Despre vinderi”, art. 1294-1404.
Pe lângă reglementarea dată de Codul civil de la 1864 (ce constituie şi dreptul
comun în materie), prin alte acte normative sunt reglementate diferite feluri de
vânzări, cunoscute ca varietăţi de vânzare-cumpărare, că¬rora le sunt aplicabile
reguli speciale (de exemplu, vânzarea locuinţelor pro¬prietate de stat în
condiţiile: Legii nr. 85/1992, Legii nr. 112/1995, Legii nr. 10/2001 etc.).
Vânzarea este un contract consensual. Potrivit art. 1295 C. civ.
„Vin¬derea este perfectă între părţi … îndată ce părţile s-au învoit asupra
lu¬crului şi asupra preţului, deşi lucrul încă nu se va fi predat şi preţul nu se va
fi numărat”(s.n).
Rezultă că, ad validitatem vânzarea se încheie prin simplu acord de voinţă al
părţilor (solo consensu) şi fără remiterea lucrului vândut ori a preţului .
Ad probationem însă, este cerută forma scrisă în toate cazurile când bunul are o
valoare mai mare de 250 lei (art. 1191 C. civ.). Nerespectarea formei scrise
atrage imposibilitatea părţilor contractante de a proba existenţa contractului şi a
clauzelor sale (proba cu martori nefiind admisă decât atunci când există un
început de dovadă scrisă, art. 1197 C. civ.).
Regula de mai sus nu este aplicabilă terţelor persoane care vor putea dovedi
con¬tractul cu orice mijloace de probă (întrucât pentru terţi contractul este un
sim¬plu fapt juridic).
Vânzarea este numai în principiu, consensuală.
Prin excepţie de la acest principiu, în cazurile special prevăzute de lege,
vânzarea devine un contract solemn. De exemplu, în temeiul art. 2 din Legea nr.
54/1998, terenurile pot fi înstrăinate, prin acte juridice inter vivos, numai în
formă solemnă (autentică) .
Sancţiunea pentru nerespectarea condiţiei de formă cerută ad validita-tem
este nulitatea absolută a actului încheiat cu încălcarea normei impera-tive a
legii.
De remarcat că forma autentică este cerută imperativ exclusiv pentru
toate înstrăinările ce au ca obiect terenuri. Dacă obiectul înstrăinării este, de
3
exemplu, un imo¬bil (teren şi construcţie), forma autentică nu este obligatorie
pentru înstrăinarea exclusivă a construcţiei (care poate fi valabil înstrăinată prin
înscris sub sem¬nătură privată); evident că legea nu interzice cumpără-torului
dobândirea unei construcţii prin act autentic.
Dacă vânzarea, având ca obiect un imobil (teren şi construcţie), nu a fost
încheiată în formă autentică cumpărătorul va dobândi „numai un drept de
superficie (un drept de proprietate asupra construcţiei şi un drept de folo-sinţă
asu¬pra terenului), în privinţa proprietăţii terenului actul valorând numai ca un
antecontract de vânzare-cumpărare” .
Precizăm că numai nuda proprietate este supusă înstrăinării prin formă
autentică. Pentru dobândirea sau înstrăinarea dezmembrămintelor drep¬¬tului
de proprietate nu se cere respectarea formei autentice.
În doctrină, o lungă perioadă, s-a pus întrebarea dacă vânzarea unui
autovehicul folosit trebuie încheiată în formă autentică? Discuţia a fost
provocată de faptul că până la apariţia HG nr. 610/1992 privind cartea de
identitate a autovehiculului, poliţia efectua radierea şi res¬pec¬¬tiv înscrierea în
circulaţie numai la prezentarea actului vânzării în formă autentică.
Răspunzând la întrebare, practica judiciară a decis că cerinţa orga¬ne¬lor
financiare sau de poliţie este numai de ordin administrativ şi, în conse¬cin¬ţă,
vânzarea-cumpărarea de vehicule folosite este valabil încheiată prin acordul de
voinţă al părţilor, probat prin act sub semnătură privată .
b). Vânzarea este un contract bilateral (sinalagmatic), pentru că dă naştere
la obligaţii reciproce între părţile contractante, vânzătorul are obli¬ga-ţia să
predea lucrul vândut, iar cumpărătorul să plătească preţul; presta¬ţia uneia
dintre părţi fiind cauza obligaţiei asumate de cealaltă parte.
c). Vânzarea este un contract cu titlu oneros, pentru că fiecare parte
ur¬măreşte un interes patrimonial, respectiv primirea unui echivalent în
schim¬bul prestaţiei la care se obligă; „îndeplinirea obligaţiei vânzătorului este
echi¬valentul celeilalte obligaţii şi viceversa: do ut des” .
d). Vânzarea este un contract comutativ, întrucât existenţa şi întin¬de¬rea
obligaţiilor reciproce sunt cunoscute din momentul încheierii contrac¬tului şi nu
depind de un eveniment viitor şi nesigur de a se produce (alea).
Spre deosebire de contractele aleatorii (de exemplu, contractul de asi¬-
gu¬¬rare, renta viageră etc.), în contractele comutative nu există şanse de
c⺬tig şi pierdere pentru părţile contractante, prestaţiile acestora fiind
consi¬de¬ra¬te echivalente
Ca excepţie, contractul are caracter aleatoriu în cazul vânzării de drepturi
litigioase (ca varietate a vânzării de drept comun) .
e). Vânzarea este un contract translativ de proprietate. În măsura în care
vânzarea-cumpărarea strămută dreptul de proprietate (nu un alt drept) şi după
încheierea valabilă a contractului se produce şi transferul dreptului de
proprietate de la vânzător la cumpărător.
Transferul dreptului de proprietate operează indiferent dacă s-a făcut
predarea lucrului vândut sau plata preţului. Astfel, potrivit art. 1295 C. civ.
„Vinderea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la
cumpărător, în privinţa vânzătorului, îndată ce părţile s-au învoit asu¬pra lu-

4
crului şi asupra preţului, deşi lucrul încă nu se va fi predat şi preţul încă nu se va
fi numărat”.
„Regula caracterului translativ de proprietate este pe deplin operantă doar
în cazul bunurilor individual-determinate”, deoarece în cazul bunu¬rilor de gen,
care se vând după greutate, număr sau măsură, şi care nu sunt indi-vidualizate,
„proprietatea nu se poate transfera decât la momentul în care se realizează
individualizarea prin operaţiunile de cântărire, măsurare sau nu-mărare” (s.n.).
Transmiterea imediată (după încheierea valabilă a contractului) a
drep¬tului de proprietate operează numai dacă sunt întrunite următoarele
con¬¬diţii:
- vânzătorul trebuie să fie proprietarul lucrului vândut;
- obiectul contractului să fie un bun determinat individual;
- lucrul vândut trebuie să existe;
- părţile să nu fi amânat transferul dreptului de proprietate.
Momentul transmiterii dreptului de pro¬prietate în contractul de vânzare-
cumpărare prezintă mare impor¬tanţă şi sub aspectul suportării riscului pieirii
lucrului vândut.
Potrivit art. 971 C. civ. „în contractele care au ca obiect translaţia pro¬-
prietăţii, sau unui alt drept real … lucrul rămâne în rizico-pericolul dobândi-
to¬rului, chiar dacă nu s-a făcut tradiţiunea lucrului”.
Art. 971 C. civ. consfinţeşte principiul res perit domino potrivit că¬ruia
pro¬prietarul (cumpărătorul, dacă transmiterea proprietăţii s-a făcut imediat
în¬cheierii contractului) va suporta paguba pricinuită de pieirea fortuită a
bunu¬lui.
Dacă la momentul pieirii bunul nu fusese predat cumpărătorului şi
vân¬zătorul era debitor al obligaţiei de predare anterioară a lucrului, acesta din
urmă nu va suporta paguba dacă va dovedi natura fortuită (nu culpabilă) a pieirii
(art. 1083 C. civ.).
Potrivit art. 1074 alin. (2) C. civ. dacă bunul a pierit datorită intervenţiei
unei cauze exoneratoare de răspundere civilă, vânzătorul va suporta riscurile
numai dacă a fost pus în întârziere (cu privire la executarea obligaţiei de a preda
lucrul vândut). Vânzătorul are totuşi posibilitatea să-şi înlăture propria culpă
dovedind că lucrul ar fi pierit şi la cumpărător, chiar dacă l-ar fi predat la termen
.
Principiul res perit domino potrivit căruia riscul pieirii lucrului este su-
por¬tat de proprietar nu are caracter imperativ. Astfel, părţile pot conveni,
printr-o clauză expres prevăzută în contract, ca vânzătorul să suporte riscurile
după ce a operat transferul proprietăţii sau cumpărătorul să-şi asume riscurile
înainte de momentul transferării dreptului de proprietate (de exemplu, în cursul
executării lucrului viitor)