Ameliorarea arborilor forestieri prin selecția populațiilor valoroase și surse de

semințe în interiorul plantajelor sau a livezilor semincere.

Arbori plus pentru criterii speciale

Sunt aceia care se selecționează după criterii speciale ce țin de originea sau trecutul lor
istoric, vârsta seculară la pădurile virgine, rezistență deosebită la factorii de mediu, forma
fusului, forma coroanei sau alte caractere particulare care se referă la densitatea lemnului,
lungimea și grosimea fibrelor, conținutul de celuloză.
a) La gimnosperme (păduri de conifere)
Molidul (Picea abies) prezintă o variabilitate individuală atât de mare legată de forma
coroanei, felul ritidomului, forma solzilor, culoarea conurilor încât alegerea arborilor plus se va
face cunoscând și ținând cont de această variabilitate și corelațiile dintre caractere. După Enescu
(1982) în stațiuni cu aceeași bonitate, aceeași vârstă, molidul pieptene are înălțimi și diametre
mai mari comparativ cu molidul plat, iar molidul plat prezintă creșteri mai mari decât molidul
perie.
În privința densității lemnului valoarea minimă o are molidul pieptene (cu creșterile cele
mai mari), variații apreciabile prezentând tipurile plat și perie. Densitatea este maximă la
molizii din etajul boreal și scade până la valori foarte mici la molizii din etajele colinar,
piemontan.
În ce privește rezistența la factorii de mediu, rezistența la vânt, zăpadă, chiciură, după
Hoffmann (1968) se diferențiază trei tipuri de molid:
- tipul pieptene, foarte rezistent la zăpadă, vânt și slab rezistent la gheață;
- tipul plat, rezistent la zăpadă și vânt și foarte rezistent la gheață;
- tipul perie, puțin rezistent la zăpadă, vânt cât și gheață.
Alte criterii ale arborilor plus de molid ce trebuiesc analizate țin de perioada de timp a
intrării pe vegetație, altitudinea la care vegetează, rectitudinea trunchiului, rapiditate de creștere,
ramificația ramurilor pe orizontală, forma coroanei îngustă și înaltă, cilindrică și elagajul
trunchiului, scoarța netedă fără gelivuri.
b) La angiosperme (păduri de foioase)
La stejar (Quercus robur) și gorun (Quercus petraea), arborii plus, trebuie să prezinte o
creștere rapidă, o densitate ridicată a lemnului corelată cu lungimea și grosimea fibrelor, inelele
anuale să nu depășească 3 mm în lățime.
Alte caractere ale arborilor plus la stejar și gorun sunt legate de conformația trunchiului
(drept cilindric), elagaj natural (bun, fără cioturi, excrescențe, ramuri lacome), tulpina fără
înfurciri, coroană simetrică deasă cu lujeri viguroși, ramuri fine dispuse aproape pe orizontală
stare de sănătate perfectă, rezistentă la dăunătorii desfoliatori, molia verde a stejarului (Tortrix
viradana), omida păroasă a stejarului (Lymantria dispar). Se vor alege formele tardive de stejar
și gorun ca fiind mai puțin periclitate de îngheț.
 La fag (Fagus sylvatica) arborii plus trebuie să îndeplinească criterii legate de calitatea
bușteanului pentru derulaj, creșteri anuale, plurianuale, mari cu inele late, densitate mare,
conținut ridicat de celuloză.
Alte criterii ce trebuiesc îndeplinite fac referiri la conformația trunchiului (drept,
cilindric, fără noduri, excrescențe) cu axul unitar prelungit până la vârf, coroană simetrică cu
ramuri dispuse cât mai aproape de orizontală, tulpina fără înfurciri, fără ramuri lacome, niciodată
în formă de mături (patul vrăjitoarei), fără mustăți chinezești, fără gelivuri sau alte defecte.
Scoarța arborelui trebuie să fie netedă și de culoare uniformă.
1.Vârsta arborilor plus
Având în vedere scopurile pentru care se aleg arborii plus, vârsta reprezintă un criteriu de
selecție cu implicație de natură organizatorică și mai puțin de ordin genetic.
După Enescu (1982) se impune ca arborii plus selecționați să atingă vârsta maturității
sexuale:
- 15 ani la salcâm;
- 20 ani la plop;
- 40 - 50 ani la pinul silvestru, larice, duglas, stejar roșu;
- 60 - 70 la molid, brad, fag;
- 70 - 80 la gorun, stejar, gârniță, cer.
2.Compoziția arborilor plus
Compoziția arboretelor plus este specifică și reprezintă un criteriu de selecție de natură
organizatorică și genetică cu influențe directe asupra proceselor de polenizare și fecundație prin
care să se asigure panmixia, fluxul nestingherit al genelor în cadrul populației forestiere.
Pe acest considerent Șofletea (2005) este de părere că populațiile forestiere care conțin
arbori plus ca surse de semințe se pot încadra în următoarele categorii:
- arborete cu compoziția specifică 1,0 - 0,9 (făgete pure, salcâmete pure, aninișuri);
- arborete la care specia arborilor plus deține o pondere de cel puțin 50% (la cer, gârniță,
molid);
- arborete la care specia arborilor plus deține o pondere de cel puțin 30% (la plop, tei,
brad).
3.Suprafața ocupată de arboretele ce conțin arbori plus
Suprafața ocupată reprezintă un criteriu de selecție cu implicații organizatorice și de ordin
genetic.
Este știut că populațiile forestiere cu arbori plus răspândite fiind pe suprafețe mai mari
creează condiții favorabile producerii panmixiei asigurând circuitul nestingherit al genelor.
Șofletea (2005) consideră că suprafața minimă a unei populație forestieră având această
destinație trebuie să fie de 3 ha. La populațiile forestiere cu răspândire slabă în România, se
admit suprafețe minime de 1 ha la pin negru, pin strob, larice, zâmbru și de 0,5 ha la duglas.
II Populațiile forestiere în interiorul cărora se face selecția arborilor plus
Selecția arborilor plus se realizează în arboretele naturale valoroase cum sunt pădurile
virgine, în interiorul unor populații valoroase în cadrul rezervațiilor de semințe, rezervațiilor
științifice ale Academiei Române, sau și în culturi artificiale în care s-au obținut rezultate foarte
bune și care au fost delimitate ca rezervații de semințe.
Arborele plus este individul dotat excepțional pentru un anumit caracter fenotipic și care
are șanse mari de a păstra și acumula în genomul său gene valoroase pentru anumite combinații
ereditare cu fenotipuri foarte interesante și utile omului.
Așadar, arborii plus se identifică după criterii fenotipice speciale, selecția lor realizându-
se într-o populație sau mai multe populații valoroase ale speciei respective.
III. Înmulțirea arborilor plus
Se poate realiza pe două căi:
- înmulțirea vegetativă naturală și artificială când se ajunge pe cale uniparentală la
descendenți clonați (butași, marcote, altoaie, culturi de țesuturi) ce reprezintă copii genetice ale
arborilor plus (când se păstrează nealterat genotipul speciei, implicit însușirile acestora) și se
ajunge mai repede la maturitatea sexuală;
- înmulțirea sexuată (amfimixia) sau pe cale generativă din fecundație liberă sau
controlată rezultând un semințis valoros pe cale biparentală. Scopul urmărit la înmulțirea
arborilor arborilor plus este producerea de material biologic (butași, marcote, altoaie, semințe)
necesare constituirii și instalării culturilor comparative sau chiar instalării directe a plantajelor
(livezilor) semincere.
IV. Testarea valorii genetice a arborilor plus
Pentru stabilirea corespondenței dintre fenotip și genotip este obligatorie testarea valorii
genetice a arborilor care începe cu faza de pepinieră și se continuă cu constituirea culturilor
comparative de preferință multistaționale, instalate în zonele de areal geografic cărora le este
destinată producția de sămâmță ameliorată genetic.
Metoda testării arborilor plus în plantajele (livezile) semincere nu rezolvă toate
problemele legate de comportarea semințelor pentru zona geografică unde vor fi folosite.
De aceea pentru elucidarea relației genotip - mediu - stațiuni (localități) este obligatorie
instalarea de culturi comparative multistaționale cu descendenți ai arborilor plus.
Numai în culturilor comparative multistaționale își dovedesc arborii plus superioritatea și
dobândesc statul de arbori de elită.
Prin aplicarea pe mai departe a selecției în interiorul descendeților arborilor de elită,
rezultă arborii superelită ce vor fi folosiți la înființarea generației a doua de plantaje (livezi
semincere).
V. Descrierea arborilor plus
Se poate face pe baza unie „fișe de lucru a arborilor plus” structurată pe trei părți:
descrierea stațiunii, descrierea arboretului (populației forestiere), descrierea arborelui plus
utilizând indici calitativi sau cantitaivi (numerici).
Descrierea stațiunii
La descrierea stațiunii se va preciza numărul de ordine al arborelui, specia, varietatea,
altitudinea, expoziția, înclinarea pantei, roca mamă, pânza freatică, unitatea de relief, tipul de sol
profunzimea, pH-ul, humusul, textura, structura, conținutul în carbonat de calciu (CaCO3), clasa
de productivitate a stațiunii, zona și subzona de vegetație.
Descrierea arboretului
La descrierea arboretului se vor preciza originea acestuia, structura arboretului, vârsta,
înălțimea medie a arboretului, diametrul mediu, volumul la hectar, clasa de producție.
Descrierea arborilor plus va cuprinde:
Vârsta arborelui plus, diametrul coroanei, înălțimea coroanei, densitatea coroanei,
grosimea, forma ritidomului, culoarea ritidomului, structura lemnului, proporția dintre lemnul de
primăvară și vară, forma trunchiului, forma coroanei, simetria coroanei, grosimea ramurilor,
unghiul de inserție al ramurilor, poziția lujerilor, vigoare de creștere, fructificația, starea sanitară,
înălțimea și diametrul arborilor vecini cu care se face comparația. Se trece apoi la luarea în
evidență a arborilor plus întocmindu-se: fișa de evidență a arborilor plus care trebuie să cuprindă
date referitoare la locul de amplasare, condițiile de viață în care vegetează, cât și o descriere
amănunțită a acestuia.
În partea a doua a fișei se vor consemna toate lucrările de testare și de înmulțire.
Cercetările aplicative privind fișa de lucru a arborilor plus se fac în păduri naturale
reprezentative de stejar, gorun, cer, gârniță, fag, molid și brad administrate de Direcția Silvică
Bihor, ocoalele silvice Tinca, Dobrești, Beiuș, Sudrigiu, Remeți.