UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE PROTECTIA MEDIULUI

DEPARTAMENTUL DE SILVICULTURA SI INGINERIE
FORESTIERA
SPECIALIZAREA: SILVICULTURA

AMENAJAREA SPŢIILOR
VERZI

COORDONATOR:
Prof.univ.dr.ing Vlad Ioan

Intocmit de student:
Torj Ioan

ORADEA
2014
 Tema proiectului
Proiectarea şi instalarea vegetaţiei ornamentale într-un
spaţiu verde cu suprafaţa de 5.5 hectare la scara de 1:400
în jurul vilei Torj din localitatea de origine Oradea
 CUPRINS

CUPRINS...................................................................................................................................3
CAPITOLUL I STILURILE UTILIZATE ÎN AMENAJAREA SPAŢIILOR VERZI............6
1.1 Stilul geometric (arhitectonic, clasic)..................................................................................6
1.2 Stilul natural (peisagist sau liber)........................................................................................6
1.3 Stilul mixt.............................................................................................................................7
CAPITOLUL II CARACTERIZAREA SPAŢIILOR VERZI..................................................8
2.1 Scuarul.................................................................................................................................8
2.2 Grădina.................................................................................................................................8
2.2.1 Grădina alpină sau stâncăria.........................................................................................9
2.3 Parcul...................................................................................................................................9
2.4 Pădurea parc şi pădurea de agrement.................................................................................10
2.5 Spaţiile verzi din cuprinsul arterelor de circulaţie.............................................................11
2.6 Alte categorii de spaţii verzi..............................................................................................13
CAPITOLUL III ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE SPATIILOR VERZI..................14
3.1. Vegetaţia...........................................................................................................................14
3.1.1 Plante lemnoase ornamentale.....................................................................................14
3.1.2 Plantele floricole.........................................................................................................16
3.1.3 Gazonul.......................................................................................................................16
3.2 Reţeaua de circulaţie (R.C.)...............................................................................................17
3.3 Amenajarea apelor.............................................................................................................17
3.4 Construcţiile utilitare şi decorative....................................................................................17
3.4.1 Construcţiile utilitare..................................................................................................17
3.4.2 Clădirile decorative.....................................................................................................18
CAPITOLUL IV FUNCŢIILE SPAŢIILOR VERZI..............................................................19
4.1 FUNCŢIA ECONOMICĂ.................................................................................................19
4.2 FUNCŢIA SANITAR - IGIENICA...................................................................................19
4.3 FUNCŢIA RECREATIV – ESTETICA............................................................................20
4.4 FUNCŢIA EDUCATIVA..................................................................................................21
4.5 FUNCŢIA SOCIALA........................................................................................................21
CAPITOLUL V......................................................................................................................22
SCURT ISTORIC AL EVOLUŢIEI CONCEPŢIILOR IN AMENAJAREA
SPATIILOR VERZI................................................................................................................22
5.1 GRĂDINILE ANTICE......................................................................................................22
5.1.1 Grădinile suspendate ale Babilonului.........................................................................22
5.1.2 Grădinile Egiptene......................................................................................................22
5.1.3 Grădinile Greceşti.......................................................................................................23
5.1.4 Grădinile Romane.......................................................................................................23
5.1.5 Grădinile Persane........................................................................................................23
5.2 GRĂDINILE EVULUI MEDIU........................................................................................24
5.2.1 Grădinile Europene.....................................................................................................24
5.2.2 Grădina Bizanţului......................................................................................................24
5.2.3 Grădinile Islamice.......................................................................................................25
5.2.4 Grădinile Arabe ale Andaluziei..................................................................................25
5.3 GRADINILE EXTREMULUI ORIENT...........................................................................26
5.3.1 Grădinile Chinezeşti....................................................................................................26
5.3.2 Grădinile Japoneze......................................................................................................27
5.4 GRADINA RENASTERII.................................................................................................28
5.4.1 Grădinile reşterii Italiene............................................................................................28
 5.4.2 Grădinile reşterii în Europa.........................................................................................29
5.5 GRADINILE BAROCE SI CLASICE..............................................................................30
5.5.1 Grădinile Baroce.........................................................................................................30
5.5.2 Grădinile Versailles....................................................................................................30
5.6 GRĂDINILE SECOLULUI AL XIX-LEA.......................................................................31
5.7 GRĂDINILE SECOLULUI AL XX-LEA........................................................................32
5.8 EVOLUŢIA GRĂDINII ÎN ROMÂNIA...........................................................................32
CAPITOLUL VI PROIECTAREA SPAŢIILOR VERZI.......................................................34
6.1 MEMORIU JUSTIFICATIV.............................................................................................34
6.2 PRINCIPIILE APLICATE ÎN PROIECTARE.................................................................34
6.2.1 Principiul funcţionalităţii............................................................................................34
6.2.2 Principiul compatibilităţii...........................................................................................34
6.2.3 Principiul armoniei......................................................................................................34
6.2.4. Principiul proporţionalităţii........................................................................................35
6.2.5. Principiul unităţii.......................................................................................................35
6.2.6. Principiul originalităţii...............................................................................................36
6.3 CADRUL NATURAL. PARTICULARITĂŢI PEDOCLIMATICE................................37
6.3.1 Aşezarea geografică....................................................................................................37
6.3.2. Climatul......................................................................................................................37
6.3.2.1. Temperatura aerului............................................................................................37
6.3.2.2. Precipitaţiile atmosferice....................................................................................39
6.3.2.4 Vîntul..................................................................................................................40
6.4 SOLUL ŞI CONŢINUTUL ÎN ELEMENTE NUTRITIVE.............................................41
6.4.1 Reacţia solului............................................................................................................42
6.5 CONCLUZII PRIVIND CONDIŢIILE CLIMATICE.....................................................42
CAPITOLUL VII SPECII DE PLANTE UTILIZATE………………...…………………....42
7.1 SPECII LEMNOASE DECORATIVE PRIN FRUNZE...................................................43
7.2 SPECII FOIOASE DECORATIVE PRIN FRUNZIŞ PERSISTENT ŞI FRUCTE
..................................................................................................................................................43
7.3 SPECII LEMNOASE DECORATIVE PRIN FLORI......................................................44
7.4 SPECII FLORICOLE........................................................................................................45
7.5 SPECII PENTRU GAZON...............................................................................................46
7.6 LISTA GLOBALĂ DE SPECII.......................................................................................47
7.7 PIESE DESENATE SCHIŢA DE AMPLASARE A VEGETAŢIEI................................49
CAPITOLUL VIII INSTALAREA VEGETAŢIEI.................................................................50
8.1. INSTALAREA VEGETAŢIEI LEMNOASE..................................................................50
8.1.1. Plantarea.....................................................................................................................50
8.1.2. Udarea........................................................................................................................50
8.2. INSTALAREA VEGETAŢIEI FLORICOLE..................................................................50
8.2.1. Pregătirea terenului....................................................................................................50
8.2.2. Plantarea.....................................................................................................................51
8.3. INSTALAREA GAZONULUI.........................................................................................51
8.3.1. Curăţarea terenului.....................................................................................................51
8.3.2. Erbicidarea.................................................................................................................51
8.3.3. Nivelarea....................................................................................................................51
8.3.4. Fertilizarea de bază....................................................................................................51
8.3.5. Mobizarea terenului...................................................................................................51
8.3.6. Semănatul...................................................................................................................52
8.3.7. Grăpatul......................................................................................................................52
8.3.8. Udatul şi irigatul........................................................................................................52
CAPITOLUL IX CHELTUIELI..............................................................................................53
9.1. CHELTUIELI CU FORŢA DE MUNCĂ........................................................................53
9.2. CHELTUIELI CU MATERIALUL SĂDITOR...............................................................53
9.3. CHELTUIELI CU CONSTRUCŢII DECORATIVE.......................................................54
9.4. CHELTUIELI TOTALE...................................................................................................54
BIBLIOGRAFIE......................................................................................................................55
 CAPITOLUL I
STILURILE UTILIZATE ÎN AMENAJAREA SPAŢIILOR VERZI

1.1 STILUL GEOMETRIC (ARHITECTONIC, CLASIC)

Este stilul care s-a regăsit în evoluţia istorică a conceptului de arhitectură

peisagistică în grădinile Egiptului antic, apoi în grădinile romane, arabe şi maure,
trecând prin renaşterea italiană spre grădinile din europa secolului al XVII-lea,
culminând cu legendara amenajare a grădinii Versailles realizată de Andre le Notre.
Principiul de structurare al stilului geometric este simetria, ordonarea perfectă în
proporţionalitate si ritm faţă de centrul compoziţional (clădirea, statuia, fântâna
arteziană).
Aleile principale şi secundare se deschid simetric de la punctul central a
compoziţiei. Parterele largi din zona clădirilor adăpostesc vegetaţie floricolă,
construită în forme geometrice: arabescuri, mozaicuri, rondouri, rabate. Vegetaţia
lemnoasă este condusă prin tăieri. Pe peluzele largi se plantează arbuşti de talie joasă
cu port dirijat. Intervenţia omului este evidentă. Apa este un element cu importanţă
deosebită în stilul arhitectonic şi este redată fie static în bazine rectangulare, fie în
mişcare în fântâni arteziene.

1.2 STILUL NATURAL (PEISAGIST SAU LIBER)

Acest stil a apărut în Orientul Îndepărtat, mai concret în China şi Japonia

secolului X-XV, adoptat şi azi atât la ei cât şi în toată lumea. Principiile de structurare
ale acestui stil sunt următoarele:
- simetria este înlocuită cu stilul asimetric
- traseul aleilor este sinuos, larg şi comod
- axele de perspectivă sunt închise de vegetaţie sau de forme pitoreşti de relief
- intervenţia omului în amenajarea vegetaţiei nu este sesizabilă, speciile
lemnoase ornamentale fiind preponderente şi plantate în aşa fel încât să se armonizeze
totul cu cadrul natural
- în stilul natural lipsesc peluzele largi şi decoraţiunile florale ca mozaicurile,
arabescurile, rondourile sau rabatele
 - plantele floricole se regăsesc amplasate în pete cu contur sinuos la marginea
masivelor şi folosind numai specii floricole perene
- apa se amenajează sub formă de heleştee, lacuri cu maluri neregulate, cursuri
cu trasee sinuoase sau cascade, toate apărând cât mai natural posibil.

1.3 STILUL MIXT

Secolul al XIX-lea marchează începutul aplicării acestui nou stil. El se

caracterizează prin combinarea armonioasă, unitară, organică a elementelor şi
principiului de structură ale stilului arhitectonic cu cele ale stilului natural.
 CAPITOLUL II
CARACTERIZAREA SPAŢIILOR VERZI

2.1 SCUARUL

Este spaţiul verde cu suprafaţa până la 3 ha. Scuarul, de regulă este amplasat
intravilan. Indiferent de mărime, formă, scuarul prezintă câteva caracteristici general
valabile:
- mărimea scuarului se stabileşte pe baza normei medii de spaţiu verde care
este de 1,5- 4m/locuitor, considerând că 20% din populaţia beneficiară frecventează
simultan scuarul
- reţeaua de alei se regăseşte pe 20- 35% din suprafaţa totală şi face legătura
comodă în toate direcţiile şi cu toate obiectivele iar intrările şi ieşirile scuarului sunt
amplasate pe toate laturile spaţiului verde permiţând accesul permanent şi rapid în
orice moment fără a crea aglomeraţie. O parte din alei pot fii pavate cu materiale
speciale care măresc efectul decorativ.
- vegetaţia este reprezentată de arbori de toate mărimile şi arbuşti: 20-60% din
totalul suprafeţei ocupate cu vegetaţie; peluze: 30-75% din suprafaţă şi amenajări cu
plante floricole : 5-10%
- dotările (construcţiile)utilitare şi decorative( bănci, statui, fântâni arteziene,
chioşcuri) reprezintă 5-20% din suprafaţa totală şi se amplasează în zonele uşor
accesibile. Aceste dotări se subordonează stilului ales în abordarea amenajării
scuarului.

2.2 GRĂDINA

Este un spaţiu verde de regulă intravilan , cu suprafaţa cuprinsă între 3-20 ha.
Dimensionarea grădinilor publice se face pe baza normei orientative raportate la
numărul total al locuitorilor, de 3-5m.p/locuitor. Aceasta asigură20-40 m.p. pentru
fiecare vizitator, considerând că 15-20% din populaţia beneficiară frecventează
regulat grădina. Grădina publică are o reţea de alei care ocupă 10-20% din totalul
suprafeţei. Numărul de intrări este corelat cu mărimea grădinii. Grădina este de obicei
încercuită printr-o perdea compactă de vegetaţie. Vegetaţia reprezintă 40-70% din
totalul suprafeţei, fiind repartizată orientativ astfel:30-60% pentru arbori, arbuşti; 30-
70% pentru peluze şi 5-10 % pentru plantaţii floricole
Dotările utilitare şi decorative, locurile de joacă pentru copii, terenurile de
sport, diferitele modalităţi de reprezentare a apei, întregesc şi contribuie la
îndeplinirea rolului complex sanitar, recreativ şi decorativ al grădinilor publice.

2.2.1 Grădina alpină sau stâncăria.

Este denumită astfel deoarece redă peisajul montan la scară miniaturală. Ea se

constituie pe un fond format fie din vegetaţie, fie dintr-un taluz, fie un zid şi poate
constitui o grădină de sine stătătoare sau poate face parte dintr-o grupă mai mare. Se
utilizează blocuri de piatră de diferite dimensiuni, cu pereţii abrupţi sau rotunjiţi dar
într-un mod foarte natural, pietrele se înşiră într-o linie sinuoasă pentru a realiza un
contur neregulat. Este recomandat ca realizarea stâncăriei să se facă cu 2-4 săptămâni
înainte de plantarea ei pentru ca pământul să se taseze suficient iar stânca să devină
stabilă. Stânca poate avea 2-3 nivele care poate urma linia sinuoasă a conturului
iniţial. Stânca poate rezolva amenajarea unor spaţii restrânse dar poate fii folosită cu
succes şi în combinare cu alte elemente în grădini de dimensiuni mari. În buzunarele
deschise între pietre se foloseşte un pământ bogat în turbă sau în frunze. Plantare se
face cu specii lemnoase ornamentale de talie joasă sau scundă, sau cu port repent ca:
Acer japonicum var. Aureum; Berberis tumbergi Atropurpurea marea; Buxus
microfila; Camaeciparis lawsoniana „Elwodii”; Camaeciparis lawsoniana „Minima
aurea”; Camaeciparis obtusa „Nana aurea”; Camaeciparis pisifera var. „Boulevard”;
Cotoneaster damerii; Juniperus sabina „Tamariscifolia”; Picea abies „Nidiformis”;
Abies balsamea „Hudsonia”; Picea glauca.
Pe lângă speciile lemnoase ornamentale se folosesc şi specii ierboase perene:
Campanula carpatica cu flori de culoare albasră; Ciclamen hedrifolis, Diantus alpinus,
Gipsophila repens, Aster species, Allisum saxopile, Leontopodum alpinum, Sedum
spatulifolium, Flox subulata.
2.3 PARCUL

Parcul este cea mai mare unitate de spaţiu verde intravilan, cu acces nelimitat,
amenajat pe o suprafaţă de peste 20 ha. Se constituie pentru asigurarea odihnei zilnice
şi săptămânale precum şi a recreerii populaţiei beneficiare. Dimensionarea parcului se
face pe baza unui indice mediu de spaţiu verde de 3-8 m.p./ha considerând că 10-20
% din populaţia beneficiară frecventează simultan acest tip de spaţiu verde, revenind
între 20-50 m.p. / vizitator. Ponderea vegetaţie într-un parc se situează la 65-70% din
totalul suprafeţei. Suprafaţa plantată cu arbori şi arbuşti poate fii cuprinsă între 30-
60% din totalul vegetaţiei; 30-60% din total reprezintă peluzele; amenajări floricole 3-
5%; reţeaua de circulaţie 10-15%; piesele de apă 5-10%; construcţiile 3-5%; terenuri
pentru activităţi sportive 5-10%.

2.4 PĂDUREA PARC ŞI PĂDUREA DE AGREMENT

Pădurea parc şi pădurea de agrement sunt spaţii verzi întinse pe suprafeţe de

peste 100 ha, amplasate întotdeauna extravilan, fie în apropiere de localităţi(pădurea
parc), fie la o oarecare depărtare sau chiar între localităţi în zonele turistice sau
balneare renumite(păduri de agrement). Destinaţia acestor categorii de spaţii verzi de
odihnă şi de recreare săptămânală sau de durată. În acest scop se realizează dotări
pentru odihna activă ca terenuri de sport, cinematografe în aer liber, grădini zoologice
sau botanice. Odihna activă se poate realiza prin plimbări pe traseele stabilite. Zona
de odihnă activă este proiectată pentru 20-50 vizitatori/ha/zi iar zona pentru odihnă
pasivă pentru 8-10 vizitatori/ha/zi.
Pentru a mării eficienţa în exploatarea acestor spaţii verzi este organizată
legătura cu localităţile din apropiere prin căi de acces pentru mijloacele de transport,
corelate cu existenţa şoselelor şi a reţelei de circulaţie comodă şi logică între diferite
puncte de interes ale amenajării şi zonele de cazare ale populaţiei. În interiorul
pădurii, amenajarea căilor de circulaţie urmăreşte traseul natural existent fiind
organizat doar un procent de maxim 5% din alei şi drumuri care fac legătura între
pădure şi zona populată se remarcă faptul că la noi în ţară, cele mai multe păduri parc
nu prezintă o structură adecvată funcţiilor ce le revin.
Situaţia actuală a acestor spaţii verzi este sugestiv redată de următorul citat:
„Domină în general pădurea cu o structură mai mult sau mai puţin eterogenă,
provenită din lăstari, fără speciile indicate şi mai ales lipsite în mare parte de dotaţii
speciale şi de o sistematizare corespunzătoare. Modificarea actualei structuri a
arboretelor, descrierea unor reţele de drumuri şi poteci, crearea de poieni şi de margini
de pădure estetizate, înzestrarea pădurii cu dotaţii speciale, toate acestea sunt aspecte
care trebuie să fie reglementate prin măsurile de recoltare, de îngrijire, de împădurire,
de construcţii şi de instalaţii.”(Pătrăşcanu-1987).
Pădurile Băneasa şi Snagov pentru Bucureşti, Dumbrava de la Sibiu, Pădurea
verde de la Timişoara, Hoia şi Feleac de la Cluj, Varte Stejărişti de la Braşov sunt
exemple tipice de păduri parc.

2.4.1 Parcul naţional şi rezervaţia naturală

Studiul parcului naturala fost conturat la sfârşitul secolului al XIX-lea în

SUAcând s-a descris ca suprafeţe întinse să fie menţinute în forma lor naturală, fiind
conservate şi protejate pentru bogăţia şi raritatea unor specii vegetale şi animale şi
pentru frumuseţea şi curiozitatea peisajului, astfel că în 1872 a fost inaugurat primul
parc naţional din lume- Yellowstone, căruia i-au urmat apoi sute de parcuri naţionale
pa tot mapamondul.

2.5 SPAŢIILE VERZI DIN CUPRINSUL ARTERELOR DE

CIRCULAŢIE

Aceste tipuri de spaţii verzi sunt caracteristice pe de o parte reţelei urbane de

circulaţie iar pe de altă parte şoselelor din afara perimetrului constructibil. Spaţiile
verzi aferente reţelei urbane de circulaţie exercită o multitudine de funcţii, având în
primul rând rol estetic, sanitar şi contribuind la siguranţa circulaţiei. Acest tip de
spaţii verzi contribuie la arhitectura stradală, realizând legătura între obiective şi
contribuind la continuarea sistemului de spaţii verzi al localităţii. În spaţiile verzi din
cuprinsul reţelei urbane de circulaţie, vegetaţia este dispusă în două moduri consacrate
in arhitectura peisagistică şi anume în aliniamente şi în fâşii. Aliniamentul constă
dintr-un şir de plante, plantate de obicei la distanţe egale. Un aliniament poate fii
construit dintr-un şir de plante, dintr-un şir de arbori, sau arbuşti intercalaţi cu gard
viu(aliniament mixt), amplasaţi fie pe ambele părţi ale căii de circulaţie fie pe o
singură parte. Amplasarea pe ambele părţi ale şoselei îngustează perspectivele, pe
când amplasarea pe o singură parte crează perspective largi, deschise, cum este cazul
aliniamentului plantat de-a lungul apelor curgătoare sau lacurilor.
Pentru ca aliniamentele să fie bine realizate şi să se încadreze perfect în
peisajul urban trebuie respectate câteva reguli de bază în proiectarea şi înfiinţarea
acestora şi anume se utilizează de obicei aceleaşi specii pe ambele părţi ale căii de
circulaţie, până la prima intersecţie sau schimbare de direcţie când specia poate fi
înlocuită cu alta. În acest caz, prin plantarea aceloraşi specii la distanţe egale se crează
un ritm static. Se poate şi un ritm dinamic al aliniamentului prin alternarea a cel mult
două elemente diferite: fie două specii cu habitus asemănător, fie două forme diferite
de coroană, fie două culori diferite ale frunzişului, aparţinând la două specii diferite
ale aceluiaşi gen fie la două varietăţi ale aceleaşi specii. Se pot folosi în diferite
situaţii arbuşti ornamentali, în alternanţă cu garduri vii libere sau tunse.
Pentru aliniamentele stradale urbane se au în vedere câteva criterii de alegere a
speciilor. Arborii trebuie să ajungă la maturitate la talia a III-a(până la 15m) să
prezinte un trunchi drept iar coronamentul să fie format de la cel puţin 2-2.5mde la
colet. Sistemul radicular trebuie să fie profund pentru a nu provoca daune în timp
asfaltului; să nu drajoneze. Coronamentul trebuie să fie restrâns într-un volum cât mai
mic de preferat sferic, conic, ovoidal, fusiform, evitându-se coroanele tabulare, larg
piramidale şi cele pendule.
Pornirea în vegetaţie primăvara să se facă cât mai devreme; frunzişul trebuie
să fie bogat pentru a capta o cantitate cât mai mare de praf; desfrunzirea să se producă
toamna cât mai târziu şi cât mai puţin eşalonată. Se evită speciile care produc fructe
multe, mari. Este recomandabil ca speciile folosite să suporte tunsul, să prezinte
creştere rapidă şi longevitate mare; să manifeste o bună adaptare la microclimatul
urban, caracterizat prin temperatură foarte ridicată, umiditate scăzută, perioada de
iluminare prelungită, praf şi noxe.
Specii lemnoase ornamentale pentru aliniamente stradale
Specii adecvate: Acer negundo, Acer platanoides, Acer sacharicum, Acer
pseudoplatanus, Tilia cordata, Malus floribunda, Prunus pisanum, Rhus tiphina.
Specii nepotrivite: Fagus sylvatica, speciile de Quercus, Betula pendula,
Sophora japonica, toate coniferele şi arborii de talia I şi II.
Specii adecvate pentru aliniamente de alei: Cerasus mahaleb, Prunus celulata,
Ulmus minor, Viburnum carbesi.
Distanţele de plantare între exemplarele din aliniamente şi respectarea unor
norme stabilite prin lege (ord. 47/1998) sunt aspecte importante de care se va ţine
seama în proiectarea şi amenajarea unor astfel de spaţii verzi. Arborii vor fi plantaţi la
distanţe diferite impuse de ritmul de creştere şi habitusul speciei, în aşa fel încât la
maturitate să existe minim un metru între coroanele arborilor. De obicei distanţa se
încadrează între 10-20m.
 Fâşia este o altă modalitate de a planta vegetaţia de-a lungul reţelei urbane de
circulaţie şi se utilizează pe bulevarde largi şi magistrale. Fâşiile compartimentează
şoselele, de obicei pe mijlocul acestora pentru separarea sensurilor de circulaţie.
Vegetaţia este variată, formată din arbori, arbuşti, garduri vii tunse sau libere,
alternând cu specii gazonale, decoraţiuni florale, trandafiri sau vase ornamentale
decorative cu plante floricole.
Spaţiile verzi aferente reţelei de circulaţie din afara perimetrului construibil,
constă în aliniamente de-a lungul acestora, precum şi în zonele amenajate special
pentru odihnă, parcări sau în jurul locurilor de popas turistic.

2.6 ALTE CATEGORII DE SPAŢII VERZI

Pe lângă categoriile principale de spaţii verzi, există câteva tipuri care pot
constitui spaţii verzi de sine stătătoare sau pot face parte din unităţi mai largi de spaţii
verzi. Se disting în acest context spaţii verzi amenajate pentru jocul copiilor, spaţii
verzi amenajate în jurul diferitelor instituţii ( centre comerciale, spitale ) şi cele cu
profil special sau de protecţie.
Spaţiile verzi amenajate pentru joaca copiilor de diferite vârste pun accentul
pe stimularea gândirii şi crearea deprinderii, paralel cu asigurarea siguranţei şi plăcerii
jocului.
Specii nerecomandate în amenajarea spaţiilor verzi pentru copii: Robinia
pseudoacacea, Berberis vulgaris, Cotoneaster sp., Taxus bacata, Gleditscia triacantos,
Maclura pomifera, Mahonia aquifolium, Aesculus hypocastanum.
Spaţiile verzi amenajate în jurul diferitelor instituţii urmăresc realizarea unui
decor adecvat profilului obiectivului respectiv pe de o parte, precum şi încadrarea
armonioasă a amenajării în peisajul urban înconjurător.
Spaţiile verzi cu profil utilitar şi de protecţie iau în considerare îndeplinirea
rolului lor prioritar.
Plantaţiile de consolidare şi combatere a eroziunii sau de prevenire a
alunecărilor de teren vor fi constituite cu plante adecvate, cu creştere rapidă, adaptate
la condiţiile precare de sol ca de exemplu: salcâmul, alunul, falsul oţetar, cătina şi
multe alte specii.
 CAPITOLUL III
ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE SPATIILOR VERZI

3.1. VEGETAŢIA

Vegetaţia este elementul constitutiv principal al fiecărui spaţiu verde. Ea este

constituita din trei categorii distincte de plante: plante lemnoase ornamentale, plante
floricole şi plante şi plante pentru gazon. La proiectarea şi amplasarea vegetaţiei se
iau în considerare unele reguli generale care se bazează pe efectele estetice şi utilitare
pe care vegetaţia le îndeplineşte. Vegetaţia are rolul de a dirija privirea vizitatorului şi
de a pune în evidenta locurile de interes prin combinarea armonioasa a formelor,
culorilor şi chiar a parfumurilor plantelor. Pentru mascarea unor zone inestetice
precum şi pentru punerea în evidenta a altor zone se foloseşte vegetaţia agăţătoare şi
căţărătoare formata din liane. Pentru evidenţierea sau mascarea pe verticala se poate
folosi şi vegetata amplasata în garduri vii înalte, în boschete sau în masive.
Suprafeţele gazonate se amplasează în zonele de maxim interes pentru a pune în
evidenta faţadele clădirilor şi pentru a face legătura intre vizitatori, traseu şi diferitele
asociaţii de plante.

3.1.1 Plante lemnoase ornamentale.

Alegerea şi asocierea plantelor lemnoase ornamentale se face ţinând cont de

stilul adoptat în amenajare, condiţiile pedoclimatice, relief şi expoziţia terenului,
rezistenta fata de noxe precum şi particularităţile biologice ale plantelor, care se refera
la habitus, forma şi desimea coroanei, forma trunchiului şi culoarea scoarţei, forma şi
dispunerea ramurilor, frunzişul- forma, mărimea, culoarea şi persistenta acestuia;
floarea –mărime, culoare, parfum floral, perioada şi abundenta înfloririi; fructul –
marie, culoare, forma, abundenta, persistenta, eventual toxicitatea fructului, ritmul de
creştere şi longevitatea speciilor lemnoase ornamentale.
Înălţimea (habitusul) plantelor lemnoase clasifica speciile în trei mari grupe:
plante de talie înalta (I); de talie mijlocie (a II-a) ; plante de talie joasa ( a III-a).
Asupra taliei la majoritatea speciilor se poate interveni prin tăieri .
Forma trunchiului şi culoarea scoarţei se iau în considerare la alegerea si
 asocierea plantelor lemnoase, mai ales în spatiile verzi amenajate în stilul
natural sau mixt, unde se folosesc şi plante cu trunchiul contorsionat, târâtoare
sau agatatoare. Culoarea scoarţei constituie un element de decor, mai ales în perioada
de repaus. Dintre peciile care poseda aceasta calitate sunt: mesteacănul (ritidom de
culoare alb- cenuşie) , pinul (ritidom roşcat), platanul( scoarţa marmorata) , tisa
(ritidom roşcat care se exfoliază).
Forma, mărimea şi dispunerea ramurilor în coroana contribuie alături de
frunziş la desimea acestuia, aspecte care determina doua tipuri: coroane compacte şi
coroane transparente. Forma coroanei, de asemenea este importanta în alegerea şi
asocierea speciilor lemnoase. Culoarea ramurilor este un element decorativ deosebit
mai ales în perioada anotimpului alb. Exista arbuşti cu ramuri verzi: Cheria
(Eonimus), în contrast cu cei care decorează prin ramuri galbene: Cornus stolonifera
flamiranea, sau roşu: Cornus alba- sibirica, pentru a realiza un decor pitoresc profilat
pe albul zăpezii.
Pe lângă bănci sau în alte locuri de odihna se amplasează specii lemnoase cu
coroane pendente.
Frunzişul este un decor permanent la majoritatea coniferelor şi o parte din
foioase şi un decor deosebit de important pentru foioase în perioada de vegetaţie.
Întotdeauna speciile cu frunze mici şi forme decorative se amplasează în apropierea
cailor de circulaţie pentru a putea fii admirate.
Culoarea frunzişului este o caracteristica estetica de prima importanta în
alegerea şi asocierea vegetaţiei lemnoase în spatiile verzi. Frunzele au in general
culoarea verde dar exista varietăţi atât la conifere cat şi la foioase care prezintă
diferite nuanţe ale acesteia (verde închis, verde deschis, verde glauc). Culoarea roşie
sau roşcata a frunzelor este o calitate de pus in valoare, mai ales daca caracterizează
plantele pe toata perioada de vegetaţie. De asemenea culoarea aurie şi argintie sau
culorile combinate conferă expresivitate amenajărilor peisagistice.
Un aspect important de luat în considerare este metamorfozarea culorii
frunzelor in toamnă, cea ce face ca gândirea şi alegerea asocierii să se facă pentru a
pune în evidenţă acele specii care îşi schimbă culoarea frunzelor din verde in roşu,
cărămiziu, portocaliu, în contrast cu coniferele.
Persistenţa frunzişului este şi ea o calitate a plantelor ornamentale. Foarte
interesante sunt foioasele cu frunze persistente. Acestea se combină cu alte foioase,
eventual cu ramuri colorate pentru a realiza o armonie cromatică, mai ales în peisajul
monoton al iernii.
Florile sunt podoaba cea mai de preţ a vegetaţiei lemnoase ornamentale.
Abundenţa acestora şi persistenţa lor pe plantă este o garanţie în plus pentru a le folosi
cu precădere. Gama cromatică a florilor este largă, reunind culori de la alb la roşu,
roz, galben, portocaliu, albastru.
Fructele constituie un element important de decor, mai ales la sfârşitul verii,
toamna şi iarna.
Ritmul de creştere al plantelor contribuie la modul de alegere şi asociere a
speciilor, mai ales în situaţia spaţiilor verzi cu durată lungă şi foarte lungă de
existenţă. De asemenea longevitatea ne interesează în măsura realizării unor spaţii
verzi de lungă durată.
3.1.2 Plantele floricole.

Utilizarea plantelor floricole în amenajarea spaţiilor verzi aduce un plus de

culoare şi de pitoresc. Datorită cantităţilor mari de răsaduri, a forţei de muncă şi a
cheltuielilor mari şi lucrărilor de întreţinere, amplasarea acestora trebuie judicios
proiectată şi organizată doar în zonele de maxim interes ale speciilor. Speciile
floricole se clasifică după durata ciclului biologic în trei mari grupe: anuale, bienale
şi perene.
Realizarea decorului cu specii floricole în spaţiile verzi trebuie făcută pe tot
parcursul anului. Altfel spus după speciile anuale plantăm bienale sau perene. Speciile
perene realizează un decor floral spectaculos însă de foarte scurtă durată, 2-3
săptămâni, astfel că aceste speciile vom alege în funcţie de perioada de înflorire şi vor
fi amplasate astfel încât să acopere prin înflorirea eşalonată o perioadă cât mai largă
de timp.

3.1.3 Gazonul

În spaţiile verzi gazonul face legătura între diferite elemente construite sau
naturale, contribuind esenţial la unitatea în diversitate a amenajărilor peisagistice. Prin
culoarea sa verde şi prin suprafaţa întinsă, gazonul scoate în evidenţă atât clădirile cât
şi toate elementele profilate sau plantate pe peluză. Pentru realizarea unui gazon de
calitate vom utiliza cel puţin trei specii de ierburi, pentru a compensa eventualele
pierderi pricinuite de condiţiile de mediu unei specii.

3.2 REŢEAUA DE CIRCULAŢIE (R.C.)

Amplasamentul reţelei de circulaţie delimitează căi principale, secundare,

terţiare şi periferice. Aleile principale au lăţimea minimă de 3m, cele secundare au
lăţimea minimă de 1,2m. Aleile secundare fac legătura între cele principale şi cele
secundare, între cele principale, între cele secundare, sau între secundare şi poteci.
Aleele periferice realizează traseul de jur- împrejurul spaţiilor verzi, urmărind de
obicei conturul acestora. Panta aleelor este de obicei sub 10%. Dacă relieful impune
pante mai mari se vor constitui trepte în 3-5 scări, după care vor exista zone plane
pentru odihnă cu lăţimea de minim un metru şi cu balustradă. Suprafaţa ocupată de
căile de circulaţie trebuie să fie cât mai restrânsă.
Dalajul este o modalitate modernă de acoperire a aleilor, dar şi a teraselor, a
treptelor dar nu trebuie excesiv folosite în detrimentul suprafeţelor plantate.

3.3 AMENAJAREA APELOR

Prezenţa apei sub diferite forme pe suprafaţa unui spaţiu verde aduce un plus
de pitoresc şi concură la obţinerea efectelor estetice speciale. Rolul apei se manifestă
şi prin îmbunătăţirea microclimatului, prin mărirea umidităţii relative a aerului.
Suprafeţele mari de apă oferă posibilitatea practicării unor sporturi nautice. Modul de
reprezentare a apei este divers: râu, pârâu, cascadă, izvor. Toate acestea pot fi la
rândul lor constituite artificial sau natural.
În stilul geometric vom amplasa bazine geometric conturte, fântâni arteziene
lacuri cu maluri consolidate constrânse în forme geometrice.
În stilul liber apa se regăseşte sub forme pitoreşti care concură la creearea
naturală a lacurilor cu maluri consolidate sau nu, în contururi sinuase, traseul apei va
fi întotdeauna urmat de vegetaţie specifica, specii lemnoase: Salix; Taxodium; Betula;
Populus; Alnus, iar specii floricole precum: Iris; Myosotis; Hosta.

3.4 CONSTRUCŢIILE UTILITARE ŞI DECORATIVE

3.4.1 Construcţiile utilitare

 Sunt reprezentate de diferite construcţii: magazii, adăposturi, sere, depozite,
garaje, anexe şi de împrejmuire şi intrările respectiv ieşirile din spaţiul verde.
Materialele de construcţii ale acestor clădiri, fie că este beton, piatră, lemn, cărămidă,
metal, folosite ca atare sau combinate precum şi designul trebuie să concorde cu stilul
arhitectural al clădirilor şi cu stilul arhitectural al amenajării spaţiului verde.

3.4.2 Clădirile decorative

Acestea contribuie esenţial la „tuşul” final al amenajării peisagistice şi trebuie

alese şi folosite cu discernământ pentru a evita supraîncărcarea spaţiului şi
fragmentarea unităţii globale. Pavilioanele sunt construcţii destinate adăpostirii pe
timp nefavorabil sau a unor orchestre şi fanfare.
Chioşcurile sunt mici pavilioane cu rolul de a proteja vizitatorii de
intemperiile naturii dar şi pentru odihnă şi relaxare.Podurile au rol funcţional dar şi
estetic. Ele sunt proiectate în corelaţie cu stilul adoptat. Balustradele sunt elemente
ataşate podului sau construcţiilor de sine stătătoare. Ele pot fii simple sau bogat
ornamentate cu vase şi statui aurite sau vopsite din lemn, marmură, piatră sau metal.
Scările permit accesul în zonele situate la diferenţe de nivel.
Băncile sunt construcţii destinate odihnei.
Pergolele sunt construcţii realizate din stâlpi de lemn, piatră, cărămidă, uniţi la
partea superioară prin grinzi longitudinale şi transversale. Ele realizează designul pe
verticală sau orizontală prin plantarea unor specii cu port volubil, decorative prin
frunziş(Edera, Visteria, Lonicera).
Treajele sunt suporturi sau panouri uşoare confecţionate din lemn înlocuit tot
mai mult în prezent cu material plastic. Ele sunt destinate palisadelor pentru
artificiale.
Arcadele, porticulele, culoarele şi statuile contribuie substanţial la realizarea
ambianţei dorite în spaţiile verzi. În funcţie de stilul abordat arcadele realizează zone
umbrite decorate cu vegetaţie specifică pe diferite porţiuni de alei, pe trasee retrase.
Porticulele şi coloanele readuc atmosfera romană în amenajările care abordează genul
antic. Statuile sunt apanajul spaţiilor verzi pretenţioase şi scot în evidenţă diferite
epoci clasice sau moderne. Vasele decorative construite din beton, piatră, cărămidă,
ceramică, marmură, lemn, metal se armonizează cu stilul arhitectural peisagistic al
ambientului.

CAPITOLUL IV
FUNCŢIILE SPAŢIILOR VERZI

4.1 FUNCŢIA ECONOMICĂ

Funcţia economica a spatiilor verzi se refera la distribuirea

fondurilor locale pentru investiţii publice in amenajări peisagistice,
fonduri direct proporţionale cu nivelul de dezvoltare a comunităţii
respective si care se utilizează la înfiinţarea si exploatarea spatiilor verzi
si la asigurarea materialului săditor necesar.
Posibilitatea utilizării dotărilor destinate petrecerii timpului liber in spatiile
verzi amenajate urban si in spatiile periurban este influenţata de creşterea nivelului de
trai care conferă populaţiei pe lângă altele si imobilitatea necesara pentru a valorifica
amenajările respective. Un rol din ce in ce mai important îl deţine investiţia privata in
amenajarea peisagistica a zonelor din jurul locuinţelor sau a sediilor private de
întreprinderi, restaurante, hoteluri. In acest context rolul arhitecturii peisagistice va fi
din ce in ce mai hotărâtor ducând la dezvoltarea unei reţele particulare de exercitare
specializata a profesiunii de arhitect peisagist.
Importanta economica a spatiilor verzi rezulta si din utilizarea in medicina
naturista a componentelor unor specii lemnoase cum ar fi frunzele, florile , fructele,
scoarţa, rădăcinile. Efectul acestora se datorează principiilor farmaceutice active cu
rol bine stabilit in vindecarea sau diminuarea efectelor nedorite cauzate de unele
maladii (Teiul, Soc, Cătina, Porumbar).

4.2 FUNCŢIA SANITAR - IGIENICA

Funcţia sanitar-igienica a spatiilor verzi se refera la acţiunea directa a acestora

asupra organismului uman prin crearea unor condiţii cat mai apropiate de nivelul
optim si anume, micşorarea temperaturii mediului ambiant, creşterea umidităţii
relative a acestuia, scăderea intensităţii luminii directe sau reflectate , stimularea
schimburilor de aer si implicit oxigenarea si purificarea aerului, reducerea curenţilor
de aer.
S-a stabilit ca 2 ha de plantaţie intravilană absoarbe in 8 ore o cantitate de 8 kg
CO2 echivalenta cu cea expirata de 20 de persoane in aceeaşi perioadă. Denumiţi si
„plămâni ai oraşelor”, spatiile verzi purifica aerul înlăturând praful si gazele nocive.
Vegetaţia captează in medie, vara, pana la 50% din praful atmosferic, iar iarna cca
37% , având si remarcabila capacitate microbiana a aerului, funcţionând ca o bariera
ecologica. Fitocidele emanate de vegetaţie (stejarul) distrug bacilul dezinteriei, iar
diferite tipuri de stafilococi sunt afectaţi de fitocidele emanate de arţar, castan, paltin,
plop, salcâm, stejar, pin, tuia, tisa si multe alte specii. Un hectar de ienupăr emana in
24 de ore aproximativ 30 kg de fitocide, adică o cantitate suficienta pentru distrugerea
microorganismelor nocive din atmosfera unui mare oraş. Aceasta bactericida este mai
pronunţată la răşinoase fata de foioase.
Ionizarea negativa a atmosferei este un alt aspect important al rolului pe care
vegetaţia îl are in contextul funcţiei sanitar-igienice. Dintre speciile lemnoase, liliacul,
plopul, salcia, salcâmul, stejarul roşu si majoritatea răşinoaselor sunt generatoare de
ioni negativi. Arborii si arbuştii produc schimbări ale condiţiilor edafice, determinând
o creştere a cantităţii de humus din sol prin acumularea litierei, îmbunătăţesc structura
si permeabilitatea solului, modifica raportul cationilor si PH-ul.
Vegetaţia spatiilor verzi poate acţiona ca o adevărata bariera acustica,
coroanele arborilor si arbuştilor absorb aproximativ 25% din energia sonora,
contribuind la confortul urban.
Formele si culorile vegetaţiei precum si jocurile de lumină - umbră
influenţează psihicul uman si starea de spirit a celor care beneficiază de efectele
spatiilor verzi. Coroanele columnare sau conice stimulează voinţa, elanul, fermitatea,
coroanele sferice creează o atmosfera liniştită, familiara, cele umbelate (plângătoare)
au efecte calmante degajând o atmosfera de ocrotire sau chiar de nostalgie. Coroanele
compacte stimulează puterea de concentrare si cea creatoare iar coloanele transparente
acţionează ca un factor conservativ, tradiţional, de continuitate. Culoarea verde a
frunzelor are efect benefic asupra echilibrului psihic. Culorile vii: galben, portocaliu,
roşu favorizează buna dispoziţie, iar culorile: gri, albastru, violet predispun la calm,
linişte, pasivitate.

4.3 FUNCŢIA RECREATIV – ESTETICA

 Funcţia recreativ-estetica a spatiilor verzi se reflecta pe de o parte in efectele
benefice resimţite de organismul uman prin activitatea in aer liber, iar pe de alta parte
in aspectele de ordin plastic care apar in utilizarea vegetaţiei lemnoase si floricole de
către arhitecţii peisagişti, prin combinarea după reguli biologice si ecologice, dar si
estetice a arborilor, arbuştilor, florilor si gazonului. In spatiile verzi urbane, recrearea
umana se realizează permanent. Aceasta poate fi de scurta durata, sau poate fi odihna
pasiva sau activa ca repausul pe o banca sau plimbarea uşoară, realizata in grădini
publice, grădini botanice sau in parcuri. Spatiile verzi contribuie enorm la confortul
urban ca parte componenta a unui peisaj urban optim, caracterizat de un raport
echilibrat intre construcţii, vegetaţie si căile de circulaţie. Valoarea estetica este
conferita de faptul ca spaţiul verde este elementul activ ce leagă atât arhitectura
urbana de om cat si activitatea umana de soluţia arhitecturala a zonei.

4.4 FUNCŢIA EDUCATIVA

Prin educarea tinerelor generaţii, începând de la primele faze de instruire

şcolară, spaţiul verde, vegetaţia in general si in ultima instanţă natura, pot deveni
obiectul petrecerii plăcute a timpului liber. Acest fapt va avea repercusiuni pozitive in
atitudinea fata de mediul înconjurător al viitorilor adulţi si in perpetuare acestei
atitudini la noile generaţii. In acest context nu este de neglijat rolul didactic si
educativ pe care îl au grădinile botanice, parcurile dendrologice, rezervaţiile naturale
si parcurile naţionale.

4.5 FUNCŢIA SOCIALA

Spatiile verzi fac parte integranta din viata sociala a populaţiei unei zone, fiind
generatoare de noi locuri de munca, pe de o parte si contribuind enorm la imaginea
sociala a comunităţii respective, pe de alta parte.
Gradul in care este reflectata arhitectura peisagistica in urbanismul unei
aşezări reflecta statutul de dezvoltare sociala si economica a acesteia.
 CAPITOLUL V
SCURT ISTORIC AL EVOLUŢIEI CONCEPŢIILOR IN
AMENAJAREA SPATIILOR VERZI

5.1 GRĂDINILE ANTICE

5.1.1 Grădinile suspendate ale Babilonului

Grădinile suspendate ale Babilonului, ţinut situat intre Tibru si Eufrat au fost
construite la porunca regelui Nabucodonosor al II-lea pentru şotia sa Amitis in secolul
VI i.e.n. Regele, îndrăgostit de soţia sa, care îşi avea originea intr-o zona muntoasa, a
ordonat ridicarea unor grădini pentru alinarea dorului de casa a acestei doamne.
Strabon in „Geografia” in sec. I i.e.n. descrie aceste grădini ca pe nişte terase
plantate, fiecare terasa suprapusa fiind mai îngustă decât precedenta. Terasele erau
suspendate pe arcade sprijinite pe coloane solide, umplute cu pământ în vârful cărora
era plantat cate un arbore.
Instalaţiile hidraulice speciale ridicau apa la etajele superioare si irigau
vegetaţia ce creştea din abundenta pe spatiile dintre terase. Palmierul aclimatizat aici
era unul dintre arborii preferaţi de asirieni, care aveau credinţa ca izvoarele vieţii
veşnice se afla în rădăcinile arborilor puternici. Vegetaţia predominanta a acestor
grădini era formata din curmali, măslini, smochini, vita de vie, aloe, cedru, Tamarix.
Mitul legendei grădinilor suspendate ale Babilonului s-a oglindit secole de-a
rândul în arta orientala si europeana, iar amintirea lor au păstrat-o Gradinile Quirinale,
Isolabela de pe Lago Magiore si toate gradinile din perioada renaşterii si de mai
târziu, care au fost poate mai măreţe, dar nu beneficiază de aureola legendei.

5.1.2 Grădinile Egiptene

Structura grădinilor egiptene era în general austera iar forma geometrica,

regulata, înconjurata de ziduri. La mijlocul grădinilor se afla un bazin de forma
dreptunghiulara, vegetaţia era dispusa geometric, arborii înalţi erau plantaţi la
periferia grădinii, iar cei de talie mica în apropierea bazinului cu apa. În grădinile
egiptene se întâlneau arbori fructiferi (curmali, smochini) si specii forestiere: paltin,
plop, dar si flori: trandafiri, micsandre, lăcrămioare. Arborele sanctuar sau arborele
vieţii si al iubirii era considerat sicomonul - Ficus sycomois. În grădinile egiptene
exista si un pavilion pentru odihna familiei. Grădinile de pe lângă temple, dar si cele
particulare erau închinate zeităţilor egiptene, printre cele mai importante fiind Osiris,
zeul Nilului si al vegetaţiei si Hator - zeiţa iubirii.
Gradina egipteană era plina de flori, egiptenii având un cult străvechi al
ghirlandelor si colierelor de flori pe care le aşezau pe pieptul morţilor.
Ghirlandomania s-a regăsit ulterior si la vechii greci.

5.1.3 Grădinile Greceşti

Planul grădinilor greceşti era tipic, acesta fiind înconjurata de ziduri si

străbătută de un râu, iar vegetaţia era bogata. Grecii au dedicat grădinile înţelepciunii
si raţiunii, situându-le în apropierea gimnaziilor. Aceste grădini s-au transformat în
timp în parcuri publice. Primul parc public a apărut în jurul Academiei din Atena.
Alexandru Macedon, prin expediţiile sale a unit orientul cu occidentul, iar prin
instinctul sau artistic a revoluţionat arta grădinilor greceşti. Vegetaţia era reprezentata
din chiparoşi, rodii, măslini, smochini, dafini, iedera, trandafiri, dispuse într-o
maniera libera, naturala.

5.1.4 Grădinile Romane

La Roma, numărul grădinilor citadine sporeşte pe măsură ce romanii se

îmbogăţeau. Arhitectura oraşului se schimba: cele şapte coline se acoperă de verdeaţă.
Numărul locuitorilor Romei creste iar în loc de dominus apare Isola. La balcoanele ei
în amintirea luminii apar vase cu plante agitatoare si flori, iar pe platforma superioara
se plantează vegetaţie amintind de grădinile suspendate.
Primul parc public din Imperiul Roman a fost creat la Roma în anul 55 i.e.n. si
a fost denumit Parcul lui Pompei. Parcul avea porticuli, iar vegetaţia era reprezentata
de platani, boschete de dafin si tufe de buxus care mărgineau aleile.
Dintre parcurile celebre s-a păstrat aproape în întregime parcul lui Hadrian de
la Tibul lângă oraşul Tivoli.
 5.1.5 Grădinile Persane

Xenofon descria paradisul persan ca pe un spaţiu închis, înconjurat de ziduri

multe, unde arborii si pomii fructiferi sunt aşezaţi în rânduri geometrice umbrind o
pajişte udata din abundenta printr-o reţea de canale. Florile creşteau într-o dezordine
naturala, aleile se întretăiau geometric. Uneori, gradina era un parc de fanatoare,
prevăzut cu chioşcuri pentru odihna si distracţie. Mecanismele hidraulice funcţionau
spre uimirea si deliciul invitaţilor monarhilor. Covoarele florale erau regăsite atât în
natura cat si în renumitele tapiserii persane. Perşii iubeau foarte mult platanii, ulmii,
chiparoşii, coniferele, arborii Gingko, arborele mamut, măslinul, dafinul, rodiile, dar
coniferul în general pentru ca ei credeau ca acesta întruchipează miticul copac al vieţii
si practicau dendroidolatria.

5.2 GRĂDINILE EVULUI MEDIU

5.2.1 Grădinile Europene

Grădinile medievale se caracterizează printr-o mare austeritate si în general

printr-o lipsa de stil. E de fapt legătura între doua mari epoci: cea elenistica si cea
renascentista. Gradina era conceputa ca un „claustro” adică un spaţiu restrâns,
înconjurat de ziduri si avea un caracter utilitar.
Aici se cultivau atât plante medicinale, legume dar si flori:-lacramioare, lalele,
liliac si trandafiri. Spaţiul grădinii era compartimentat de alei care se întretăiau în
forma de cruce în patru părţi egale, de obicei de forma pătrată sau dreptunghiulara.
Arborii erau plantaţi în chincons.
Gradina europeana medievala s-a conturat în doua mari tipuri: gradina laica si
gradina monastica. Acum apar primele tratate de gradinarit ca de exemplu De
vegetalibus, în care călugărul dominican Albertus Magnus descrie 170 de specii de
plante utile si ornamentale, 54 de specii de trandafiri si stabileşte câteva reguli si
principii de amenajare peisagistica.
În secolul al XV-lea are loc o mare schimbare în grădinile medievale
europene. Acestea părăsesc forma de curte închisa, împrejmuită si restrânsă, si devin
mult mai spaţioase deşi rămân încă înconjurate de zidurile fortăreţei sau ale castelului.
 5.2.2 Grădina Bizanţului

La Constantinopol apar grădini si parcuri imperiale, descrise în documentele

vremii ca spatii mari, geometrice, înconjurate de ziduri de marmura, acoperite cu
vegetaţie abundenta, dimensiunile fiind mărite iluzoriu de oglinzi plasate in puncte de
perspectiva. Arta automatelor a adus celebritatea Bizantului fiind caracterizat de un
mare rafinament încă din secolul al VI-lea. Bizantinii aveau o predilecţie ieşita din
comun pentru artificial. In grădinile lor se aflau copaci de aur si pietre preţioase,
păsări automate care cântau la adierea vântului, oglinzi si alte suprafeţe reflectante.
Când Bizanţul cade sub dominaţia turcilor, artiştii se autoexilează si ajung în
cealaltă parte a Imperiului Roman ducând cu ei rafinamentul artei bizantine in
general, inclusiv al grădinăritului, transmiţând-o evului mediu si apoi culturii
europene.

5.2.3 Grădinile Islamice

Arta grădinilor arabe s-a format printr-o dubla imitaţie: cea a grădinilor
persane si cea a grădinilor romano-bizantine, răspuns în tot orientul datorat extinderii
celor doua mari imperii. Arabii au preluat de la romanii colonizaţi particulele si
colonadele, chioşcurile si pavilioanele, curtea interioara înconjurată de grădini sau de
colonade. Au preluat de la bizantini arta hidraulica, motivul apei care cade in bazine si
de la perşi au luat moda canalelor rectangulare, decorate cu faianţă albastra; aportul
lor incontestabil este ornamentica geometrica si dantela de marmura si piatra care
decora piesele arhitectonice. Arabii au introdus una din cele mai importante teme din
istoria grădinilor occidentale de tip baroc si clasic si anume, posterul brodat sau
arabescul (un fel de covor cu multe teme utilizate).
Una dintre cele mai reprezentative grădini din aceasta perioada este cea a
Palatului arborelui, situat pe malul Tibrului: - doua plantaţii având pe mijloc un lac pe
care pluteau doua ambarcaţiuni aurite care făceau legătura între cele doua plantaţii
printr-un chioşc tipic arab.
Grădinile arabe au impus un percept al rafinamentului in arta grădinii si
anume: „nu trebuie ca totul sa fie descoperit dintr-o singura privire ci trebuie create
surprize care să întreţină plăcerea de a savura pe deplin atmosfera grădinii”.
 5.2.4 Grădinile Arabe ale Andaluziei

Grădinile amenajate aici erau construite de o mare simplitate, aproape antica ,

conturate de linii nete si clasice, degajând insa un extraordinar rafinament. Numeroşi
peisagişti moderni se inspira încă din detaliile acestei grădini renumite.
In secolul al VIII-lea in Califatul de Cordoba se constituie o gradina de
trandafiri care a fost începutul celebrelor grădini de trandafiri. Califatul Cordoba a
înflorit in secolul al X-lea când a devenit capitala culturala si podoaba luminoasa a
lumii. Acum aici se constituie o serie de grădini terasate ce aminteau de Babilon.
Arborele preferat era palmierul, ca simbol al Damascului. Un nou califat, după
căderea Cordobei se conturează la Sevilla. Gradinile Sevillei erau caracterizate prin
„patio”, aceasta devenind schema de baza a grădinilor andaluze.
Grădinile Algandra si El Generalif păstrează spiritualitatea identităţii arabe,
intimitatea si melancolica tensiune intre finit si infinit, intre discreţie si emfaza.
Al Hambra este simbolul sfânt al unei generaţii, adică s-a transformat dintr-o
fortăreaţă într-o gradină înconjurată de alte grădini si livezi.
Cele mai admirate sunt Curtea Mirţilor si Curtea Leilor, aceasta din urma
primindu-şi numele de la fântâna cu cei 12 lei din mijlocul unui spaţiu pavat.
Gradina El Generalif este o succesiune de curţi interioare amplasate pe mai
multe niveluri care degaja o atmosfera de linişte si calm. Nu apar statui. Religia
interzicea reprezentările figurative, dar basoreliefurile care reproduc versete din Coran
formează veritabile borduri cu efecte remarcabile.

5.3 GRADINILE EXTREMULUI ORIENT

5.3.1 Grădinile Chinezeşti

Considerata arta nobila in China, arta gradinii se integreaza ceremoniilor

religioase ale chinezilor. Taoismul trecut prin Budism se axa pe” trairea naturii” care
duce la cunoastere si la conformarea cu legalitatea casnica, adunand toate elementele
naturii. Artistul chinez exprima prin imaginea pictata, poetica sau reala a
gradinilor,unitatea dintre Yang si Yin. Yang reprezinta elementul pozitiv, vertical,
masculin, focul, soarele, muntele, iar Yin reprezinta elementul negativ, orizzontalul,
apa, luna, femininul. Orice unitate in logica paradoxului lui Too cuprind atat Yang
cat si Yin. Gradina chineza apare astfel ca o poezie a paradoxurilor. In ea muntele
vertical Yang este unit cu apa orizontala, adica Yin, soarele respectiv focul se uneste
cu apa, cerul care este sus se oglindeste in apa (devenind fundul acestuia). Nemiscarea
suprafetei iazului devine miscatoare prin valurile care-i insotesc oglinda. Roca gaurita
este expresia primaverii si golului unite intr-un tot. Nemiscarea in Taoism este
intruchipata intr-o gradina de visini spre deosebire de Budism, unde gradina era de
lotusi.
In termenii europeni si esteticii gradinii chinezesti este o gradina de tip
peisagistic pitoresc. Ea uneste tot ce pamantul chinezesc poseda: munti, campii, rauri,
lacuri, insule, pustietati, vegetatie de munte, de deal, de ses. Elementele cele mai
frecvente ale gradinii chinezesti sunt apa, pietrele, tufisurile, pavilioanele,
balustradele,gardurile, podurile, potecile, portile, grilajele, insulele. Gradina devine
astfel un microcosmos structurat in stil baroc, pitoresc si peisagistic si care nu poate fi
contemplat in totalitate ddin aceleasi puncte.
Gradina privata chinezeasca putea fi alcatuita dintr-o singura salcie si doua
pietre sau dintr-un singur pin si o piatra sub forma de carapace de broasca testoasa sau
dintr-un singur prun sau dimpotriva putea sa fie un parc extins cu vegetatie
coplesitoare, cu insule, poduri, poteci ascunse, pavilioane sau chioscuri destinate
indeletnicirilor intelectuale sau ceremoniilor religioase. Muntele este elementul cel
mai important al gradinii chinezesti. El simbolizeaza pamantul, ideea de paradis si
nemurire fiind un element Yang, reprezentand forta, verticalitatea, barbatia. Foarte
interesante sunt pentru gradinile chinezesti substitutele muntelui, adica gramezi de
roci scobite sau simple pietre cu forme frumoase, jad sau cristale naturale expuse ca
obiecte de lux.
Pavilionul adorarii pietrelor din epoca Ming este o expresie a utilizarii a
acestor idei in gradinile chinezesti. Apa este reprezentata prin diverse forme:- lac
limpede, helesteu acoperit de vegetatie, rauri sinuase. Uneori apa era sugerata printr-o
albie seaca, plina de pietre si nisip, care dadea iluzia apei adevarate. Podurile arcuite
peste rauri reale sau imaginare care legau insulele de restul gradinii erau confectionate
din lemn, piatra uneori simple, alteori bogat ornamentate cu balustrade incrustate sau
aurite. Gradina chinezeasca a fost cunoscuta de timpuriu in Europa si a constituit
modelul gradinii peisaj, al gradinii asimetrice, libere, aproape de natura, propuse de
catre britanici in secolul al XVIII-lea.
 5.3.2 Grădinile Japoneze

Arta gradinii a fost preluata de japonezi de la chinezi. Gradina japoneza era

configurata in stil peisagistic clasic fata de cea chinezeasca care era in stil peisagistic
baroc. Au fost preluate de japonezi primele teme ale gradinii, dar acestea au fost
adaptate la relieful si spatiul specific restrans. Disciplina si ordinea care caracterizeaza
religia, estetica si viata japonezilor se regasesc si in gradinile acestora..
Conceptul „trairea naturii in unitatea contrariilor ei” este transpusa in
reprezentarea ssimbolistica a tuturor elementelor gradinii in asa fel incat acestea sa fie
vizualizate dintr-un punct precis calculat pentru a face gradina sa para mai mare decat
este defapt. Regulile si principiile de conceptie a gradinii japoneze au fost stabilite
intre secolele XII-XV de catre calugarii budisti. Atitudinea japonezilor fata de floare a
generat arta aranjamentului floral „ikebana” pe care omul isi exprima sentimentele si
gandurile realizand prin floaare si aranjarea ei un simbol.
Apa e nelipsita in gradinile japoneze, fie sub forma de rau, de lac sau de
helesteu. Caand lipsea, apa era sugerata prin albia cu nisip sau pietris de rau. Fantanile
de piatra sunt piese decorative specifice japonezilor. La inceput se foloseau pentru
iluminarea in timpul ceremoniilor religioase nocturne, apoi au devenit elemente pur
decorative si s-au raspandit in intreaga lume. Aleile, potecile si mai ales pasul japonez
sau pasul de pisica se regasesc in gradinile japoneze. Pasul japonez (pasul de pisica)
era o modalitate specifica de configurare a accesului intre elementele gradinii, adica
dale sau pietre erau dispuse direct pe gazon sau pietris si permiteau accesul mai ales
pe timp de ploaie.
Gradinile si umbrelele de bambus, portile mestesugit lucrate completau
decorativul gradinii japoneze. Si in Japonia ca si in China exista un cult al
pavilionului care era de neconceput fara o gradina. Astfel au aparut gradinile
Pavilionului de aur sau cele de Pavilion de argint. Flora si fauna erau purtatoarele si
simbolurile filosofice si religioase.
Pinul foarte indragit de japonezi era simbolul singuratatii. Broasca testoasa
simboliza nemurirea. In lipsa de spatiu, japonezii se multumea si cu un „Bonkey”
adica un platou de portelan pe care se afla o gradina minuscula cu arbori, stanci si un
lac sau nisip sau chiar cu un bonsai.
 5.4 GRADINA RENASTERII

5.4.1 Grădinile reşterii Italiene

Noile gradini ale renasterii italiene exista si astazi in forma lor de atunci. Ele
au pastrat modul direct legat cu traditia greco-romana, fapt care a pus capat tutelei
spirituluioriental de cateva secole manifestat in Europa. Prin cultura naturii, societatea
renasterii a vrut sa-si exprime dorinta de a domina o forta de neinvins. Natura devine
peisaj „natura culta” cum o numeste Jean Battista Alberti. Acesta este primul
teoretician al arhitecturii moderne care pune bazele unei noi relatii intre constructie si
spatiul inconjurator si reface legatura cu antichitata romana si tot el este primul
arhitect gradinar care a considerat gradina ca o parte integranta a unei compozitii
unitare. In gradinile renasterii italiene erau utilizati pinii, chiparosii, smochinii,
dafinii, castanii, lamaii, portocalii dar si tufe de buxus sau alti arbusti in garduri vii
sau tunsi in forme artistice precum si vase decorative de diferite culori. Una din
gradinile de referinta a acestei perioade este gradina Belvedere situata pe dealul din
spatele catedralei Sfantu Petru din Roma. Aceasta reunea catedrala cu resedinta
papilor. Punctul culminant al infloririi gradinii- spectacol, cum a fost denumita
gradina barocului renascentist il constituie celebra gradina D`Este de la Tivoli.
La Florenta se contureaza gradini in stil renascentist: Castello, Babolii, si
Gamberaia. La Milano se afla si astazi celebra gradina Cecogna.
Gradinile renasterii italiene si-au impresionat vizitatorii obisnuiti si i-au
inspirat pe cei celebrii: Goethe, Sthendal, Copi, List si pe multi altii care au scris
despre ele, le-au cantat sau le-au pictat ducandu-le faima in intreaga lume.

5.4.2 Grădinile reşterii în Europa

Renasterea franceza este fidela celei italiene in arta gradinii, desi gradinile in
Franta continua sa ramana atasate de cele ale Evului Mediu. Spre deosebire de cele
italiene, gradinile franceze sunt constituite in jurul castelelor, pe malurile largi ale
raurilor, in special pe malul Loarei.
Lucrarea „Visul lui Polyphyl”de Francesco Colonna a trezit un maare interes
pentru arta gradinii si aa avut o mare influenta asupra conceptiilor arhitecturale ale
peisagistilor.
 Renasterea in Anglia cunoaste arta peisagistica si se baza pe o traditie
gradinareasca. Influentele italiene aduse de francezi la sfarsitul sec. al XV-lea se
regasesc in gradina engleza reprezentate de jocul teraselor, de scari si balustrade ,
fantani ornate cu statui mitologice.
In gradina lui Shakespeare de la Straford, dupa propria sa marturie, cresteau
trandafiri, levantica, panselute, macies, rozmarin si multe alte specii.
Din Italia, noul spirit renascentist s-a raspandit in Austria, Germania, Belgia,
Olanda, in tarile slave pana in Rusia, trecand apoi Atlanticul si regasindu-se in
America de Sud, Mexic si Brazilia.

5.5 GRADINILE BAROCE SI CLASICE

5.5.1 Grădinile Baroce

Aceste gradini se contureaza in secolul al XVII-lea si se inscriu intr-un timp

variabil, adica inainte si dupa Versailes. Unele dintre ele anunta gradinile Versailles,
altele se dezvolta in paralel cu amenajarea acestora. Transformarile pe care gradinile
renascentiste le-a suferit ca sa devina baroca se pot rezuma la cateva: expansiunea
decorativului,exploatarea complementaritatii artelor, includerea elementului exotic,
caracterul teatral, folosirea excesiva a temei apei, multiplicarea planurilor, preferinta
pentru linia curba, pentru miscarea ritmica a scarilor, inlocuirea liniei drepte cu
compozitii spiralate.
In Anglia, clima si traditia nu au putut face mari concesii stilului geometric si
nici gradinile baroce. Englezii foloseau gradina pentru plimbare, inchizand
perspectivele prin garduri vii si vegetatie arborescenta.
In vestul Europei, Portugalia, gradin baroca ia forma specifica tarilor care s-au
aflat sub dominatia orientala, individualizandu-se prin elemente specifice ca bazinele
terasate si ceramica colorata si inflorata adusa de arabi si pe ncare portughezii o
foloseau in gradina lor pentru a suplini lipsa florilor. In Olanda si in Tarile de Jos,
barocul are la baza un fel special de a privi lume prin lentila. Gradina olandeza
incerca pe spatii reduse o cumulare de diverse teme gradinaresti. Gradina privata
olandeza a fost preluata si in secolul nostru, amintind si de cea japoneza, restransa ca
intindere, dar creand iluzia maretiei naturii.
 5.5.2 Grădinile Versailles

Gradinile Versailles aduc in secolul al XVII-lea un nou stil in abordarea

naturii peisajului dar si a vietii in general imprimand stilul clasic francez. Gradinile de
la Versailles au fost concepute in 1661 sub domnia lui Ludovic al XIV-lea dar au
suferit o succesiune de metamorfoze care exprimau caracterul capricios al acestui
rege. Meritul lui a fost insa acela ca s-a inconjurat de mari arhitecti ai timpului cum
au fost: Le Vocex, Le Brum sau Andre de Notre, acesta din urma provenind dintr-o
adevarata dinastie de peisagisti ai renasterii franceze.
Le Notre a fost cel ce a conceput planul gradinii pe niste foste mlastini
asanate, in scopul amenajarii acestei gradini. Versailles-ul a fost creatr in etape,
adaugand sau excluzand unele elemente care se integrau sau nu planului general.
Chiar daca multe parti ale parcului au fost schimbate, planul original a ramas acelasi.
Posteritatea Versailles-ului glorioasa. Ea s-a manifestat atat la curtea unor monarhi
care voiau sa-l imitepe Ludovic al XIV-lea cat si in zilele noastre.
William Fleming scria despre Versaiiles : „un vast proiect rezidential de
marimea unui oras, a fost in asa fel construit incat sa cuprinda natura iar nu sa o
excluda. Detalii din planul parcului cum sunt potecile dispuse radial au stat la baza
realizarii unor cartiere noi in Paris, iar planul orasului Washington se trage direct din
structura acestui parc”.

5.6 GRĂDINILE SECOLULUI AL XIX-LEA

In secolul al XIX-lea in arta gradinii nu se contureaza un nou stil romantic, din

potriva se observa o revenire la gradina arhitectonica de tip baroc. La aceasta se
adauga dezvoltarea si imbunatatirea stilului mixt. Arta compozitiei este mai subtila. O
alta trasatura a acestei perioade este aparitia unor noi teorii de arhtectura pesagistica
bazate pe legile arhitecturii si ale geometriei. Incep sa se intrepatrunda liniile drepte
cu cele curbe iar compozitia retine doar ceea ce are valoare arhitecturala, peisagistica
sau arheologica. Planurile devin clare prin asewzarea fiecarui element intr-un loc si cu
un scop precis conturat, prefigurand astfel gradina functionala moderna. O
caracteristica a romantismului in arta moderna este sporirea interesului pentru natura
ca obiect stiintific iar gradinile botanice sunt o confirmare in acest sens. Prima
gradina botanica a aparut la Palermo, apoi una la Venetia si la Padova-1545.
Aclimatizarea este o inovatie in materie de gradinarit. Anglia se afla in avangarda
acestei miscari de studiere si aclimatizare a speciilor aduse din China, India, America
de Nord, datorita statutului ei de mare putere europeana. Gradinile botanice devin o
moda in secolul al XIX-lea. Cele mai renumite sunt cea de la Keb, fondata in 1760 si
cea de la Chelsea. In a doua jumatate a secolului al XIX-lea apar parcurile publice
tratate ca niste gradini cu acces public nelimitat. Acum se contureza parcuri celebre:
Regents Park, Victoria Park, Seftan Park in Anglia, Central Park, Prospect Park in
SUA; la Viena parcurile Ring, Stadtpark si Volksgardel.

5.7 GRĂDINILE SECOLULUI AL XX-LEA

Începutul secolului al XX-lea este marcat de apariţia stilului arhitectonic in

amenajarea gradinii, insa intr-o abordare noua influentata de evolutia curentelor in
arta plastica. Cubismul a avut o oglindire importanta in arhitectura peisagistica,
generand gradina asimetrica, care a evoluat pana in 1935. Reprezentativa pentru
aceasta perioada este activitatea lui Andre si Paul Vera. Andre Vera, peisagist francez,
era un infocat aparator al ratiunii in proiectarea si amenajarea spatiului verde. El este
considerat teoreticianul gradinilor moderne. Impreuna cu fratele sau Paul, influientati
fiind de misc area cubista au respins designul neregulat in favoarea liniilor drepte si a
formelor geometrice. Unul din putinele parcuri reprezentative pentru secolul al XX-
lea a fost construit incepand cu 1900 de Antonio Gandi si este parcul Antonio Guiel
din Barcelona. In Marea Britanie, in aceeasi perioada se pun bazele unui nou mod de
abordare a gradinii cunoscut sub numele Country House. Printre figurile ilustre ale
epocii se numără Gertrude Jekell care a studiat culoarea şi diferitele ei modalităţi de
combinare în natură, fiind considerată o inovatoare în utilizarea plantelor. În primele
decenii ale secolului al XX-lea in SUA se afirmă adaptarea grădinilor clasice italiene
la noile tendinţe ale modei în arhitectura peisagistică, statuate î, anglia de Gertrude
Jekell şi preluate de altă figură a grădinii epocii Beatrice Farrad. Opera ei de referinţă
este grădina Dumbarton Oaks din Washington. După al II-lea război mondial se
conturează adevărata expresie a grădinii secolului al XX-lea, concretizată în reducerea
simţitoare a suprafeţei acesteia, paralel cu schimbarea modului de abordare a
amenajării, grădina devenind într-un fel creaţia proprietarului ei.
În 1948 se înfiinţează la Paris Federaţia Internaţională a Arhitecţilor Peisagişti.
Astăzi există în jur de 40 de naţiuni membre ale federaţiei şi 12 membrii individuali.
 5.8 EVOLUŢIA GRĂDINII ÎN ROMÂNIA

Evoluţia grădinii în ţara noastră parcurge în mare aceleaşi etape ca şi grădina

europeană. În secolul al XV-lea au existat legate de înfiinţarea unor grădini şi parcuri
publice. Astfel în 1567 la Alba-Iulia se creează o grădină terasată care va funcţiona
alături de un parc deja existent, plantat cu tei şi decorat cu flori de salvie, bujori,
lalele, narcise, lăcrămioare.
În secolul al XVIII-lea în Ţara Românească, în grădinile private se combină
elementele autohtone cu cele orientale şi veneţiene. Reprezentative sunt pentru
această perioadă parcurile de la Avrig, Bonţida şi Gorneşti. În secolul al XIX-lea apar
două tipuri de spaţii verzi: cele din afara oraşelor întinse ca suprafaţă şi cele din
interiorul oraşelor, aşa numitele promenade.
În 1832 în Bucureşti începe amenajarea şoselei Kiseleff, iar în 1843 începe
amenajarea Cişmigiului sub îndrumarea arhitectului peisagist Mayer. La Braşov se
plantează aleea de sub Tâmpa iar la Sibiu în 1857 parcul Sub arini. La Cluj începe
plantarea terenului denumit Dumbrava furnicilor. Tot la Cluj în 1872 începe
amenajarea grădinii botanice. La Timişoara se amenajează pădurea parc „Pădurea
Verde”. La Simeria pe 70 ha între 1870-1880 se amenajează parcul dendrologic; s-au
plantat atunci peste 500 specii exotice. La Craiova în 1898 se amenajează parcul
Bibescu, la Buzău parcul Crâng, la Râmnicu Vâlcea pe 13 ha parcul zăvoi iar la Iaşi
se conturează grădina Copou. În deceniile 6 şi 7 ale secolului XX se amenajează
spaţiul verde de pe litoralul Mării Negre cu vegetaţie arborescentă şi arbustivă bogată,
adaptată condiţiilor pedoclimatice specifice.
 CAPITOLUL VI
PROIECTAREA SPAŢIILOR VERZI

6.1 MEMORIU JUSTIFICATIV

Spaţiile verzi exercită un rol multifuncţional foarte important în ameliorarea

mediului de viaţă, combaterea poluării, a eroziunii, conservarea resurselor de apă. Ele
reprezintă un filtru foarte eficient pentru reţinerea particulelor care poluează aerul şi
fixează gazele toxice prin procesele metabolice.

6.2 PRINCIPIILE APLICATE ÎN PROIECTARE

6.2.1 Principiul funcţionalităţii

Principiul funcţionalităţii sau al proiectării organice presupune

proporţionalitatea funcţională a volumelor, suprafeţelor şi formelor planurilor.
Noţiunea de funcţionare include şi condiţii sociale psihologice şi economice
deoarece omul este atras instinctiv spre frumos, şi întrucât funcţionalitatea normală a
unui obiect este menită să atragă şi să încânte omul, frumuseţea este considerată
adesea un element funcţional.
Folosirea improprie a unor terenuri devine supărătoare nu numai estetic dar şi
practic pentru că destinaţia nepotrivită introdusă forţat şi fără sens în peisaj generează
ficţiuni care pot să distrugă nu numai calităţile cele mai atrăgătoare ale peisajului şi
chiar să împiedice funcţionarea adevărată.

6.2.2 Principiul compatibilităţii

Principiul compatibilităţii funcţiei cu ambientul presupune alegarea acelor

folosinţe ale spaţiilor verzi care să se încadreze mediului înconjurător. Spre exemplu o
grădină zoologică amplasată în centrul oraşului, oricât de bine ar fii organizată ar avea
ca rezultat final în compatibilitatea sa cu stilul cea ce ar fii supărător şi neplăcut.

6.2.3 Principiul armoniei

Principiul armoniei presupune relaţia desăvârşită a tuturor elementelor dintr-

un întreg. Frumosul se realizează prin faptul că un întreg este generat de legile
armoniei prin relaţiile dintre părţile sale şi nu dintr-o singură parte considerată prin ea
însăşi. M. Bolisavievici consideră că „ordinea este într-adevăr cea mai mare şi cea
mai generală dintre legile esteticii”.

6.2.4. Principiul proporţionalităţii

Proporţia este realizată de relaţia stabilită între mărimile unor elemente.

Distribuţia acestor elemente trebuie să le scoată în evidenţă şi să le ierarhizeze ca
valori compoziţionale.
Relaţia dintre elementele compoziţionale ale unei amenajări peisagistice
acţionează armonios pentru a crea un echilibru estetic. Distanţa de la care se
urmăreşte un obiectiv al amenajării peisagistice se stabileşte în funcţie de modul în
care acesta urmează a fi contemplat. Dacă distanţa dintre privitor şi obiectiv este egală
cu cea mai mare dimensiune a acestuia atunci se contemplă detalii ale obiectivului iar
privirea cade sub un unghi de 45o.
Dacă se urmăreşte contemplarea obiectivului ca ansamblu ca ansamblu fără
ca privitorul să facă eforturi de al privi, adică îşi păstrează poziţia fără normală a
capului, atunci distanţa între aceste elemente va fi de 2X mai mare decât înălţimea
obiectivului, astfel se creează între linia orizontal a câmpului vizual şi înălţimea
obiectivului un unghi de 27o.
Dacă obiectivul este urmărit ca o parte componentă a unui ansamblu atunci
distanţa se măreşte devenind de 3X mai mare decât înălţimea obiectivului realizându-
se astfel un unghi de 18o între câmpul vizual şi înălţimea obiectivului.
Cu cât privirea se îndepărtează de obiectiv cu atât unghiul se micşorează, iar
obiectivul pierde predominanţa asupra câmpului vizual. Aceste repere sunt necesare
în proiectarea punctului de interes într-o amenajare peisagistică valoroasă şi modernă
 6.2.5. Principiul unităţii

Presupune o multitudine contopită care se bazează pe o concepţie dominantă

capabilă să închege toate părţile într-un întreg obţinându-se în final unitate în
diversitate.
Toate elementele unei amenajări peisagistice sunt legate unele de altele. Nici
unul dintre ele nu este suficient dar fiecare rămâne subordonat la un altul şi toate unui
element principal numit centrul sau capul compoziţiei. Cel mai adesea acest punct de
plecare este definit de către clădirea cea mai importantă aflată pe terenul unde se
amplasează spaţiul verde.
Echilibrul presupune realizarea în care atenţia să se repartizeze egal pe partea
dreaptă şi cea stângă a axei verticale central.
Într-o compoziţie peisagistică echilibrul poate fi simetric sau asimetric
(ascuns). Echilibrul este simetric când de fiecare parte a unei axe optice se găsesc
mase similare şi egale.
Formele simetrice ale unui plan evocă simţul disciplinei al ordinii înalte, al
magnificului, şi a formei.
Echilibrul asimetric se realizează prin mase nesimilare şi inegale echilibrate de
fiecare parte a unei axe optice sau prin evaluarea minte – ochi a formei masei valorii,
culorii şi asocierii.
Într-o amenajare asimetrică vizitatorul nu este condus pas cu pas ci este lăsat
să descopere singur ceea ce este plăcut, frumos şi folositor.
Asimetria pune omul în ce mai strânsă armonie cu natura.

6.2.6. Principiul originalităţii

Caracterul original al unei amenajări peisagistice este valoarea care separă

distinct 2 amenajări concepute stilistic identic, aplicând aceleaşi reguli şi principii.
Acest caracter original conferă compoziţiei originalitate.
Amenajarea spaţiului verde este unică la fel ca şi originalitatea şi
personalitatea arhitectului peisagist. În originalitatea unei amenajări peisagistice se
implică 2 noţiuni: inspiraţia şi influenţa.
 Inspiraţia determină suprapunerea spaţiului verde peste scopul pentru care a
fost proiectat şi se bazează pe temeinice cunoştinţe de arhitectură peisagistică având
un rol determinant în conducerea originalităţii amenajării.
Amenajările grădinilor istorice pot fi copiate dar nu pot reda timpurile în care
au fost concepute. Acestea fie reuşite numai în contextul perioadei istorice respective.
Ele însă pot inspira ducând la sporirea abilităţii celui care proiectează şi la crearea
unei compoziţii peisagistice originale prospere deschizând o nouă dimensiune.

6.3 CADRUL NATURAL. PARTICULARITĂŢI

PEDOCLIMATICE

6.3.1 Aşezarea geografică

Proiectarea şi amenajarea spaţiului verde s-a făcut în localitatea Oradea care

se găseşte la intersecţia coordonatelor geografice de 47° 03’ 12,20” latitudine nordică
şi 21° 58’ 01,11” longitudine estică, la o altitudine de 150 m .

6.3.2. Climatul

6.3.2.1. Temperatura aerului

Temperatura medie anuală calculată pe 60 ani este de 10,39 °C.

Luna cu temperatura cea mai ridicată este luna iulie cu temperatuta de 21,2 °C
iar luna cu temperatura cea mai scăzută este Ianuarie cu -1,5°C, temperatura minimă
absolută este de - 29 °C şi s-a înregistrat în ianuarie 1942. amplitudinea maximă
absolută este de 68,5 °C.
Temperaturi medii zilnice de peste 0 °C se înregistrează începând cu a doua
perioadă a lunii februarie şi ţin până în a doua decadă a lunii decembrie. Suma
temperaturilor din perioada de vegetaţie (1.03-31.10) este de 35,30 °C sau 32,14 °C în
perioada 1.04-31.10, ceea ce satisface cerinţele plantelor.
Brumele târzii de primăvară se produc obişnuit în luna martie, foarte rar la
sfârşitul lunii aprilie. Brumele timpurii de toamnă apar în mod obişnuit în luna
octombrie, mai rar în septembrie.
 TABEL N R. 1
Temperaturi medii lunare şi anuale normale (pe 10 ani) în judeţul Bihor,
localitatea Oradea
Medii lunare (°C)
Perioada Anual
I II III IV V VI VII VII IX X XI XII

2002 -1,4 -4,3 2,1 5,6 16, 8 18,1 18,3 19,2 13,4 11, 8 1,9 3,4 9,0

2003 2,5 2,0 6,3 10,4 14, 4 17,8 21,4 20,3 15,4 8,8 4,9 0,4 10,6

2004 -1,6 4,1 4,5 0,4 13, 7 17,6 21,6 18,6 13,3 10, 2 1,1 0,3 9,3

2005 -1,9 -3,2 -1,4 10,0 16, 4 18,7 18,0 18,8 11,4 9,9 7,4 -1,1 8,7

2006 -1,7 0,9 2,3 5,5 15, 1 18,2 18,0 18,3 13,2 6,7 5,8 2,2 8,7

2007 1,4 2,6 1,3 11,0 13, 8 18,5 19,4 15,9 17,0 10, 9 2,8 -1,2 9,2

2008 -0,5 -0,9 5,3 10,4 14, 0 19,0 20,9 18,9 16,0 10, 0 2,7 0,3 9,7

2009 -4,6 1,6 7,0 12,3 16, 4 19,9 12,1 21,0 14,4 18, 9 8,7 3,5 16,7

2010 1,1 1,4 7,4 9,7 15, 3 26,4 20,2 20,4 13,8 12, 0 2,1 -5,1 9,6

2011 -1,8 4,6 6,4 9,7 17, 0 19,3 21,6 19,2 14,0 10, 0 7,4 -0,9 10,6
/V

In perioada celor 2 ani de proiectare temperaturile medii lunare au fost mai

ridicate decât valorile normale, atât în lunile de iarnă cât şi cele de vară, mai ales
lunile iulie şi august (2010-2011).
Temperaturile cele ridicate din cursul verii determinate de insolaţia puternică
influenţează în mod nefavorabil plantele fapt pentru care interes reprezintă numărul
de zile cu temperaturi maxime peste 25°C, zile de vară şi peste 30°C, zile tropicale.
 Analizând valorile normale ale acestui element climatic se constată că
numărul cel mai ridicat de zile cu temperaturi foarte mari se înregistrează în lunile
iulie şi august.
La o analiză mai amănunţită se observă că decada a doua şi a treia din luna
iulie şi prima decada din august au numărul cel mai ridicat de zile cu temperaturi
foarte ridicate.
 TABEL N R. 2
Numărul zilelor cu temperaturi maxime mai mari de 25°C (zile de
vară) şi mai mari de 30°C (zile tropicale), în Bihor în
cursul celor 2 ani

Medii lunare (°C)

Perioada Total
IV V VI VII VII IX X
A. Nr. de zile cu temperatura > 25°C - zile de vară
Normala (20
2,1 10,0 16,9 24,1 22,5 12,9 1,8 90,3
ani)
2011 - 23,0 20,0 20,0 23,0 8,0 - 94,0
2012 - 10,0 16,0 29,0 26,0 22,0 - 103,0
A. Nr. de zile cu temperatura >30°C - zile tropicale
Normala (20
0,1 1,2 5,6 11,5 10,5 3,2 - 32,1
ani)
2011 - 3 8 10 13 1 - 35
2012 - 2 5 20 12 7 - 46

In cursul celor 2 ani de proiectare se constată în general depăşiri ale numărelui

de zile de vară şi tropicale, în special în lunile iulie şi august, fară ca valorile medii să
se abată prea mult de la cele două normale.

6.3.2.2. Precipitaţiile atmosferice

Suma anuală a precipitaţiilor medii pe 20 ani este de 605 mm, cu o repartizare

relativ uniformă în cursul anului.
Lunile cele mai bogate sunt mai, iunie şi iulie, iar cele cu precipitaţii mai
reduse sunt ianuarie, februarie, martie, septembrie şi octombrie.
TABEL N R. 3
Precipitaţiile lunare şi anuale
Normale şi în anii 2010, 2011 (mm)

Precipitaţii Lunare (mm) Medii

Perioada
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII anuale
2002 25,4 19,5 36,4 82,6 20,8 85,7 100,2 43,9 65,6 47,1 61, 7 80,3 669,2
2003 16,8 19,2 45,0 49 45,8 95,6 70,5 64,4 61,3 45,6 24, 6 40,9 578,7
2004 65,2 61,6 66,1 44 81,5 100,1 113,0 92 47,0 32,0 68, 2 101,7 761,9
2005 44,1 42,6 26,2 36,1 85,4 91 70,6 118, 7 196,5 79,1 37, 5 90,7 908,5
2006 14,5 28,4 16,7 57 112,4 110,7 166 78,5 45,8 35,2 28, 1 60,3 753,6
2007 17,9 41,0 42,7 101,6 56,5 145,4 131,9 56,5 88,6 117,8 59, 1 21 843,1
2008 34,5 102,7 17,9 82,5 73,0 96,9 135,9 141, 7 37,2 64,1 44,2 18,1 938,7
2009 45,4 17,8 72,9 78,6 50,3 17,9 62,6 21,4 37,0 28,0 15, 4 56,3 475,4
2010 43,4 20,0 116, 9 80,9 31,7 125,6 199,4 68,9 171,2 16 98, 8 55,7 978,8
2011 18,6 40,7 208 31,3 83,4 59 69,4 154, 8 92,7 34,8 54, 8 53,4 720,9
 6.3.2.3 Umiditatea atmosferică
Umiditatea relativă a aerului exprimată în valori medii lunare şi anuale
prezintă scăderi mai accentuate în lunile mai, iulie şi august şi valori mai ridicate în
lunile de iarnă.
TABEL N R. 4
Umiditatea relativă a aerului lunară şi anuală
normală şi în anii 2010 şi 2011
Umiditatea relativă a aerului (%)
Perioada Anual
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XI I
2002 81 89 86 82 76 77 82 81 89 87 88 89 83
2003 89 89 81 79 75 78 75 76 82 86 90 91 82
2004 85 82 79 77 81 83 74 76 85 83 89 90 82
2005 93 87 83 75 84 77 79 82 92 88 89 88 83
2006 91 77 70 72 72 75 79 79 83 81 82 88 79
2007 85 76 77 79 81 84 82 80 84 83 82 84 82
2008 89 83 69 74 74 80 77 80 81 85 87 86 80
2009 88 82 80 73 70 65 70 65 78 74 78 83 76
2010 85 77 84 76 76 79 84 82 89 91 90 90 83
2011 90 80 75 76 76 76 78 84 85 84 89 91 82

6.3.2.4 Vîntul

Regimul eolian indică predominanţa vânturilor în cursul lunilor de iarnă din

direcţia S şi SV, iar în cursul verii direcţia dominantă să fie dinspre E, SE şi N.
Intensitatea cea mai mare o au vânturile dinspre S şi SV mai ales în lunile de
iarnă şi primăvară ca şi cele din noiembrie.
TABEL N R. 5
Viteza medie a vânturilor (m/s)
Lunile
Perioada Anual a
I II III IV V VI VII VII I IX X XI XII
N 10,2 12, 3 15, 5 11, 8 12, 5 11, 1 14, 4 13, 2 11, 0 10, 6 2,5 11, 6 11,8
N-E 5,1 4,7 6,9 8,0 6,2 6,3 6,4 5,1 5,0 5,4 10, 7 5,4 5,6
E 12,6 10, 2 12, 5 14, 0 14, 1 15, 3 14, 6 16, 2 17, 9 15, 8 8,0 8,4 13,5
S-E 8,3 8,4 7,6 10, 2 12, 1 13, 5 11, 9 14, 0 12, 2 16, 0 9,4 8,0 11,0
S 18,1 25, 3 20, 2 17, 7 14, 9 14, 1 11, 3 10, 4 15, 5 15, 2 27, 2 23, 0 17,8
s-v 9,7 11, 0 12, 2 12, 6 11, 9 8,1 8,4 9,4 9,2 10, 2 16, 0 10, 2 10,7
V 1,5 2,3 5,6 4,6 6,2 5,8 7,3 5,1 3,6 3,0 3,4 2,1 4,2
N-V 4,4 3,8 3,8 4,0 4,6 6,2 7,1 5,0 2,7 3,0 2,4 3,3 4,2

41
 6.4 SOLUL ŞI CONŢINUTUL ÎN ELEMENTE NUTRITIVE

Pe teritoriul unde s-au efectuat lucrările, în localitatea Oradea s-au diferenţiat

mai multe grupe de soluri si anume.
A . Soluri cu orizont malic, evaluate pe depozite loesoide, lutoase
(cernoziomuri levigate şi soluri brune cernoziomice).
Aceastp grupă reprezintă cele mai evoluate soluri din această zonă şi au fost
delimitate pe terasă, care este unitatea de relief cea mai veche. Aceasta s-a format în
prezenţa nivelului acvifer freatic de mică adâncime.
Această grupă cuprinde următoarele unităţi de sol:
Cernoziomuri levigate puternic, freatic umede, cu textura lutoasă sau
lutoargiloasă.
Cernoziomuri levigate moderat, freatic umede, cu textura lutoasă sau
lutoargiloasă.
Soluri brune cernoziomice, freatic umede cu textura lutoasă.
B . Soluri aluviale cu orizont molie, imperfect realizate, evaluate pe depozite
aluviale cu textura medie şi grosieră, (soluri brune aluviale şi aluviale - brune).
Solurile acestea au fost delimitate pe suprafeţe uşor plane uşor înălţate. în
funcţie de textura medie a profilului de sol şi de identitatea procesului de gleizare au
fost separate în mai multe unităţi de sol:
Soluri brune aluviale, lutoase, gleizate moderat.
Soluri brune aluviale, luto-argiloase, gleizate moderat spre puternic.
Soluri brune aluviale, luto nisipoase, erodate slab.
C. Soluri de profil nedezvoltat evaluate pe depozite aluvionare de textură
variată. In această grupă au fost cuprinse :
Soluri aluviale moderat evaluate, gleizate moderat, cu textura luto- nisipoasă.
Soluri aluviale moderat evaluate, gleizate moderat-puternic, cu textura lutoasă.
Soluri aluviale slab evaluate, luto nisipoase.
Soluri aluviale moderat evaluate, gleizate puternic, cu textura lutoargiloasă.
Soluri aluviale semigleizate.
Lucrările s-au efectuat pe cernoziomuri levigate, sol predominant lutos, bogat
în humus (5,94) moderat levigate cu structura grăunţoasă stabilă, cu permeabilitate
mijlocie pentru aer şi apă, având reacţie neutră.

42
 Continutul de elemente minerale înainte de fertilizarea de bază a solului pe
care s-au desfăsurat lucrările este redat in tabelul următor:
TABELUL NR.6
Conţinutul mediu în elemente nutritive sau minerale
al solului pe care se plantează
Conţinutul în extract apos (1:5) mg/100g sol
Reziduu pH
N P2O5 K2O CaO MgO
mineral %
17 8 30 35 10 0,58 6,7

6.4.1 Reacţia solului

Plantele ornamentale au cerinţe diferite faţă de reacţia substratului, fiecare

specie putând extrage din sol elementele nutritive la un anumit pH. Majoritatea
speciilor însă au o dezvoltare normală în soluri uşor acide.
pH-ul este măsura acidităţii sau alcalinităţii solului exprimată în logaritmul cu
sens schimbat a concentraţiei de ioni de H.
Scara pe care se notează pH-ul se întinde de la 0 la 14.
pH-ul poate fi corectat în limitele cerute de plantele care urmează să se
planteze. Pentru creşterea pH-ului se foloseşte agro-calcarul, dolomita, varul, iar
pentru scăderea ph-ului se poate utiliza sulful sau sulfatul de amoniu.
Valoarea pH-ului în solul unde se înfiinţează spaţiul verde este de 7,5.

6.5 CONCLUZII PRIVIND CONDIŢIILE CLIMATICE

Din studiul condiţiilor climatice rezultă că localitatea Oradea, în care se

instalează spaţiul verde are condiţii climatice favorabile dealurilor joase şi zonei de
câmpie.
Condiţiile climatice din anii 2010 şi 2011 evaluate la valori medii nu se abat
prea mult de la condiţiile normale fiind corespunzătoare pentru majoritatea speciilor
ornamentale.

43
 CAPITOLUL VII
SPECII DE PLANTE UTILIZATE

7.1 SPECII LEMNOASE DECORATIVE PRIN FRUNZE

Pentru a realiza o amenajare uniformă, armonioasă şi funcţională, o amplasare

a vegetaţiei ţinând cont de stilul adoptat, condiţiile pedoclimatice, relieful şi expoziţia
terenului precum şi particularităţile tipologice, biologice şi ale plantelor.
Speciile cu frunze mici şi forme decorative le-am amplasat în apropierea
traseelor de circulaţie pentru a putea fi admirate, iar cele cu frunze mari şi forme
obişnuite le-am amplasat în fundal, în pâlcuri sau masive.
Am avut în vedere metamorfozarea culorii frunzelor toamna, punând în
evidenţă acele specii care îşi schimbă culoarea frunzişului din verde în roşu,
cărămiziu sau portocaliu în contrast cu coniferele şi speciile de foioase cu frunziş
persistent. Speciile lemnoase decorative prin frunze utilizate în proiect sunt cuprinse
în tabelul numărul 7.
TABELUL NR.7
Speciile lemnoase decorative prin frunze utilizate
în amenajarea acestui spaţiu verde

Nr. Culoarea frunzişului

Specia/varietatea
crt. Vara Toamna
Acer negundo variegat cu verde variegat cu
1
roz roz
2 Prunus cerasifera visiniu visiniu
3 Taxus baccata verde închis verde închis
4 Taxodium distichum verde deschis portocaliu

7.2 SPECII FOIOASE DECORATIVE PRIN FRUNZIŞ

PERSISTENT ŞI FRUCTE

Persistenţa frunzişului şi prezenţa fructelor este o calitate foarte valoroasă a

vegetaţiei ornamentale. Foarte interesante mi s-au părut coniferele cu frunziş
persistent pe care le-am combinat cu alte foioase decorative prin fructe eventual cu

44
ramuri colorate pentru a realiza o armonie cromatică mai ales în peisajul monoton al
iernii.
Speciile foioase decorative prin frunziş persistent şi fructe utilizate în proiect
sunt prezentate în tabelul numărul 8.
TABELUL N R.8
Specii Foioase Decorative Prin Frunziş Persistent Şi Fructe
Specii decorative prin fructe
Nr. Specii decorative prin Nr.
Culoarea
Crt. frunziş persistent crt. Specia
fructelor
1 Buxus sempervirens 1 Morus nigra Neagră
2 Ilex aquifolium 2 Ilex aquifolium Roşie
3 Morus alba Albă

7.3 SPECII LEMNOASE DECORATIVE PRIN FLORI

Florile sunt podoaba cea mai de preţ a vegetaţiei lemnoase ornamentale.

Pentru a crea un decor floral permanent am utilizat specii care înfloresc eşalonat.
Abundenţa florilor alături de persistenţa lor pe plantă a fost o caracteristică de
care am ţinut seama la alegerea şi asocierea acestora.
Parfumul degajat de florile unor specii lemnoase: tei, salcâm, iasomie, liliac,
le-am pus în valoare prin amplasarea acestora în zona de odihnă.
Speciile lemnoase ornamentale decorative prin flori folosite în amenajarea
spaţiului verde sunt prezentate în tabelul 9.
TABELUL N R. 9
Culoarea şi perioada de decor a florilor
la speciile lemnoase utilizate în amenajarea spaţiului verde
Perioada
Nr.
Specia Culoarea de decor
crt.
(luna)
4 Kerria japonica galbenă V-VI
8 Magnolia kobus albă IV-V
11 Paulownia tomentosa liliachie VI
12 Syringa vulgaris albă, liliachie V-VI
13 Tilia cordata galbenă V-VI
14 Aesculus hippocastanum alb V-VI
18 Magnolia denudata roz V-IV

45
 7.4 SPECII FLORICOLE

Prezenţa florilor în spaţii verzi aduce un plus de culoare şi eleganţă. La

alegerea şi asocierea speciilor am avut în vedere adaptarea şi pretenţiile acestora la
condiţiile pedoclimatice şi factorii de stres urban: praf, noxe, iluminat artificial.
Eşalonarea înfloririi a fost o caracteristică importantă de care am ţinut seama
la alegerea speciilor floricole.
Pentru ornarea triajelor, a chioşcurilor, zidurilor am utilizat speci
agăţătoare.
Speciile floricole utilizate în amenajarea spaţiului verde sunt cuprinse în
tabelul numărul 10.
TABELUL NR. 10
Specii floricole utilizate în spaţiul verde amenajat
Nr
. Nr.
Specia Specia
crt crt.
.
17 Alyssum maritimum 37 Bellis perenis
18 Amaranthus caudatus 38 Myosotis alpestris Schmidt
19 Calendula officinalis 39 Alternathera amoera
20 Paeonia officinalis 40 Irisine lindeni
21 Clematis alpina 41 Cineraria maritima
22 Cotoneaster dammeri 42 Colaeus blumei
23 Petunia hibrida 43 Gladioles hybridus
24 Echeveria secunda Booth 44 Begonia catalpa
25 Ilex aquifolium 45 Coleus blumei
26 Ipomea purpurea 46 Cinenaria maritima
27 Lentopodium alpinum 47 Tulipa gesneriana
28 Salvia elegance 48 Campanula medium
29 Wisteria chinensis 49 Echeveria secunda
30 Alternathera amoera
31 Irisine lindeni
32 Althaea rosea
33 Zinnia elaegans
34 Symphytum officinalis
35 Viola tricolor
36 Cana indica

46
 7.5 SPECII PENTRU GAZON

Gazonul face legătura între diferitele elemente ale spaţiului verde contribuind
esenţial la unitatea în diversitate a acestuia. Prin culoarea sa verde şi suprafaţa întinsă
gazonul scoate în evidenţă atât clădirile cât şi toate elementele profilate sau plantate
pe peluze.
Pentru reuşita deplină a gazonului am amestecat 4 specii pentru a compensa
eventualele pierderi ale unei specii pricinuite de condiţiile nefavorabile prin instalarea
şi înlocuirea cu plante aparţinând celorlalte specii din amestec.
La alegerea speciilor am avut în vedere următoarele caracteristici ale plantelor:
temperamentul speciilor, de umbră, semiumbră, lumină
cerinţele faţă de substanţele nutritive şi umiditatea solului
rezistenţa la secetă şi temperaturi scăzute
capacitatea de răsărire
ritmul de creştere
rezistenţa la tasare
reacţia la tundere

Speciile utilizate au fost: Lolium perene Elka – 20%, Festuca rubra Dawston –
25%, Poa pratensis Geronimo – 45%, Agrostis tenuis – 10%.
Lolium perene Elka – prezintă un frunziş foarte fin, verde strălucitor, preferă
solurile mijlocii exigente la fertilizare şi irigare, se instalează rapid şi este agresivă
faţă de alte specii.
Festuca rubra Dawson – are un frunziş foarte fin, se adaptează uşor la soluri
secetoase, are temperament de umbră, se instalează lent, suportă şi necesită tunsul
scurt.
Poa pratensis Geronimo – are frunziş mijlociu ca fineţe, are înrădăcinare
superficială, este exigentă faţă de udări şi fertilizări repetate, se instalează lent, este
bună pentru gazon englezesc.
Agrostis tenuis – are frunziş fin, este adaptat la mai toate tipurile de dol, nu
suportă seceta, este pretabilă la gazon englezesc.

47
 7.6 LISTA GLOBALĂ DE SPECII
TABELUL NR. 11
Nr.
Denumirea Suprafaţă m2
Crt.
1 Myosotis alestris
2 Iresine lindenii
3 Santolyna camaecyparissus
4 Echeveria secunda
5 Cineraria maritima
6 Alternanthea anemona
7 Coleus bulemii
9 Althernanthea anemona
8 Althea rosea
10 Viola tricolor
11 Bellis perensis
12 Begonia catalpa
13 Gladiolis hibridus
14 Petunia hibrida
15 Zinna elegance
16 Salvia elegance
17 Tulipa gesneriana
18 Myosotis alpestris
19 Campanula medium
20 Hibiscus orientalis
21 Buxus sempervirens
22 Thuja orientalis Aurea
23 Ilex aquifolium
24 Thuja occidentalis Smarald
25 Thuja occidentalis Raingold
26 Rosa pink sensation
27 Rosa cordon rouge
28 Rosa damaschena
29 Rosa maskata
30 Rosa chentifolia
31 Prunus laurocerasus
32 Wisteria chinensis
33 Magnolia denudata
34 Magnolia kobus
35 Larix decidua
36 Abies alba Sirigata
37 Picea abies
38 Picea pungens Argenteea
39 Salix caprea Rotondifolia
40 Salix Caprea Nana

48
41 Salix alba Vitelina
42 Salix fragilis Angest
43 Salix viminalix
44 Salix triandra
45 Salix babilonica
46 Alnus glutinosa Aurea
47 Hypophae rhamnoides
48 Berberis vulgaris
49 Hybiscus syriacus
50 Cheirantus cherie
51 Sempervivum tectonum
52 Petunia hibrida
53 Portulaca sp
54 Thuja occidentalis Tedy junior
55 Pelargenium peltatum
56 Salvia splendens
57 Melumba nucifera
58 Nymphea lotus thermalis
59 Nymphea elegance
60 Nymphea rubra
61 Nymphea alba
62 Paeonia officinalis
63 Papaver bracteatum
64 Calendula officinalis
65 Heliantus cumerifolius
66 Paeonia suffruticosa
67 Thuja occidentalis Danica
68 Mahonia aquifolium
69 Cytisus himitus
70 Juniperus sabina
71 Juniperus comunis Aurea
72 Juniperus virginiana
73 Juniperus virginiana Nana
74 Prunus cerasus
75 Prunus mahaleb
76 Acer negundo
77 Acer negundo Aurea
78 Marus nigra
79 Paulownia tomentosa
80 Taxus baccata Fastigiata
81 Abies nietchii
82 Pinus sylvestris Fastigiata
83 Pinus cembra
84 Sorbus aucuparia
85 Sophora japonica
86 Tillia cordata Candida
87 Populus simonii
88 Betula pendula

49
 89 Corylus colura
90 Maclura auratica
91 Morus alba
92 Ginko biloba
93 Abies alba Pendula
94 Abies concolor
95 Picea pungens Glauca
96 Pinus sylvestris
97 Pseudotsuga meziesii
98 Taxodium disticum
99 Platanus orientalis
100 Sorbus torminalis
101 Aesculus hippocastanum
102 Carpinus betulus
103 Fagus sylvatica Pendula
104 Fagus sylvatica Fastigiata
105 Castanea sativa
106 Ulmus minor Damperii
107 Ulmus minor Aurea
108 Magnolia acuminata
109 Juglans regia
110 Liriodendron tulipifera
111 Platanus occidentalis
112 Sequoia gigantea
113 Cryptomeria japonica
114 Buxus microphia
115 Acer japonicum
116 Abies balsamea Hudsoniana
117 Cotoneaster damperii
118 Cupresus arizonica 100
119 Rosa Wichuriana Golden Chimber 4
120 Rosa Wichuriana Excelsa 4
118 Casa 448
119 Stâncărie 60
120 Vase 10
121 Fântână 36
122 Statuie 72
123 Pergolă 32
124 Bănci 10
125 Pavilion 64
126 Rabate 500
127 Lac 560
128 Râu 135,38
129 Rondou 678
130 Chioşc 21
131 Arabesc 648
132 Mozaic 160
133 Pete de culoare 36
134 Teren Golf 2000

50
 7.7 PIESE DESENATE SCHIŢA DE AMPLASARE A
VEGETAŢIEI ŞI A ELEMENTELOR CONSTITUTIVE A
SPAŢIULUI VERDE LA SC: 1:400

51
 CAPITOLUL VIII
INSTALAREA VEGETAŢIEI

8.1. INSTALAREA VEGETAŢIEI LEMNOASE

8.1.1. Plantarea

Instalarea plantelor lemnoase începe cu pichetarea terenului conform planului

de amenajare corelată cu perioada de plantare după ce toate celelalte elemente
constitutive ale spaţiului verde au fost finalizate.
Pe locul picheţilor se fac gropi de 50X50x50 pentru arbori, 40x40X40 pentru
arbuştii izolaţi şi şanţuri pentru gardurile vii.

8.1.2. Udarea

Se face după plantare folosind aproximativ 20 litri de apă pentru fiecare

exemplar. În zonele secetoase cu substrat uşor este bine ca după efectuare gropile să
fie umplute cu apă care se lasă să se filtreze.
Umiditatea din sol se menţine la 50-60% din capacitatea de reţinere cel puţin 1
an pentru foioase şi cel puţin 2 ani pentru conifere.
Coniferele sunt mai pretenţioase şi la umiditatea atmosferică de aceea de cel
puţin două ori pe săptămână în perioadele calde se stropesc pe frunze seara, dimineaţa
sau noaptea.
8.2. INSTALAREA VEGETAŢIEI FLORICOLE

8.2.1. Pregătirea terenului

Se face în teren desfundat, fertilizat, mărunţit, nivelat şi se are în vedere pH-ul

solului.
Se utilizează răsaduri bine dezvoltate.

52
 8.2.2. Plantarea

Plantarea speciilor floricole se face toamna mai precis în octombrie pentru

speciile bienale şi perene precum şi bulboasele, şi după ce a trecut pericolul brumelor
târzii speciile anuale.
Distanţa de plantare diferă în funcţie de talia plantelor precum şi de
modalităţile de dispunere a acestora (rondouri, rabate, mozaicuri, arăbescuri).

8.3. INSTALAREA GAZONULUI

8.3.1. Curăţarea terenului

Se adună toate resturile: moloz, cărămizi, rădăcini, bucăţi de lemne, cioburi,

folii, eventual dacă este cazul se aduce pământ de împrumut.

8.3.2. Erbicidarea

Se face cu erbicide totale ca de exemplu Granoxone 0,1%

8.3.3. Nivelarea

Pe suprafeţe mari se face mecanizat, iar pe suprafeţe mici cu grebla şi sapa.

8.3.4. Fertilizarea de bază

În funcţie de rezervele de substanţe minerale pe care le conţine solul se

administrează între 100-400 kg îngrăşăminte complexe la hectar care să conţină măcar
NPK.

8.3.5. Mobizarea terenului

53
 Se face o mobilizare superficială de 8-12 cm în vederea însămânţării
gazonului.

8.3.6. Semănatul

Se face în perioada optimă, mai – septembrie, folosind metoda în

reţea (2 treceri perpendiculare pe aceeaşi suprafaţă) şi utilizând 40-50
grame/1m2.
8.3.7. Grăpatul

Se face pe suprafeţe mari mecanizat cu grapa cu colţi reglabili, iar pe suprafeţe

mici se face cu grebla.
Scopul este acela de a încorpora sămânţa de iarbă în sol.
După grăpat se tasează solul cu un tăvălug pentru a pune sămânţa în contact
intim cu solul şi pentru a evita scoaterea seminţelor în urma udării.

8.3.8. Udatul şi irigatul

Se face prin aspersiune sau cu furtunul cu sită fină în reprize scurte şi dese
asigurând 50-60% din capacitatea de reţinere a solului până la răsărirea uniformă a
plantelor.

54
 CAPITOLUL IX
CHELTUIELI

9.1. CHELTUIELI CU FORŢA DE MUNCĂ

TABELUL NR. 12
Cheltuieli Cu Forţa De Muncă
Nr. U.M Canti Tarifu Valoare
Denumirea lucrării
Crt. . -tatea l a
Curăţarea terenului de mii
1 44 30 1320
resturi m2
mii
2 Erbicidarea 44 7 308
m2
mii
3 Nivelarea 44 5 220
m2
Administrarea
4 tone 13,20 40 528
îngrăşămintelor
mii
5 Arat sau mobilizat 36 20 720
m2
mii
6 Discuit (frezat) 36 10 360
m2
7 Săpat gropi m3 33 6 198
8 Plantat abori buc 186 0,5 93
9 Plantat flori m2 5126 1,5 7689
mii
10 Semănat gazon 36 12,9 464,4
m2
mii
11 Încorporat sămânţă gazon 36 21,9 788,4
m2
mii
12 Tăvălugit 36 8,5 306
m2
mii
13 Udat 36 7 252
m2
TOTAL 12846,3

55
 9.2. CHELTUIELI CU MATERIALUL SĂDITOR
TABELUL NR. 13
Cheltuieli Cu Materialul Săditor
Nr.
U.M Canti Tarifu
Crt Materialul săditor Valoarea
. -tatea l
.
1 Arbori cu frunză persistentă buc 29 65 1885
2 Arbori cu frunza căzătoare buc 86 12,5 1075
3 Arbuşti cu frunziş persistent buc 76 8,5 646
4 Arbuşti cu frunze căzătoare buc 26 3,5 91
5 Flori anuale m2 1120 2 2240
6 Flori bianuale m2 1180 1,4 1652
TOTAL 7589

9.3. CHELTUIELI CU CONSTRUCŢII DECORATIVE

TABELUL NR. 14
Cheltuieli Cu Construcţii Decorative
Nr.
U.M Cantitate
Crt Materialul Tariful Valoarea
. a
.
1 Bănci buc 10 150 1500
2 Vase decorative buc 10 100 1000
3 Statui buc 2 1500 3000
4 Fantani arteziene buc 1 1200 1200
5 Chioscuri Buc 1 800 800
TOTAL 7500

9.4. CHELTUIELI TOTALE

TABELUL NR. 15
Cheltuieli Totale
Cheltuieli cu forţa de muncă 12846,3
cheltuieli cu materialul săditor 7589
Cheltuieli cu construcţii decorative 7500
TOTAL 27935.3

56
 BIBLIOGRAFIE

1. Vlad Ioan – Note de curs 2004 – 2005

2. Şofletea. N. – Dendrologie Volumul I – Determinarea şi descrierea
speciilor, Ed. Pentru Viaţă, Braşov, 2000

57