FAGUL 

(FAGUS SYLVATICA L.)

Este cea mai raspandita specie forestiera de la noi, ocupand 31% din suprafata padurilor.
Lemnul de fag este astazi larg utilizat pentru mobila curbata, cherestea, parchet, furnire,
placaje, panele, placi fibrolemnoase si in prezent ofera noi valente de prelucrare industriala
chiar si in scopuri papetare.
Pe lângă valoarea economica ridicata, cultura acestei specii se impune si datorita insusirilor
sale amelioratoare in masiv. Având frunzișul des, da o litiera bogata care se descompune mai
usor, fără sa formeze humus brut. Ca specie de umbra, se comporta excelent in amestec cu
alte specii valoroase, cum ar fi bradul, molidul, laricile, duglasul, gorunul etc. Asociat cu
aceste specii, in cuprinsul arealului sau natural, contribuie la realizarea unor arborate
sănătoase, viguroase si productive.
Introdus in amestec cu molidul, afânează solul si-l păstrează sanatos, impiedicand
degradarea lui prin acidificare si formare de humus brut. in plus, sporeste rezistenta
arboretelor de molid la actiunea daunatoare a vantului. Extinderea sa altitudinala in amestec
cu molidul se recomanda cat mai sus posibil, chiar daca peste o anumita limita ramane ca
specie de ajutor, cu caracter secundar din punct de vedere al productiei de lemn. La
altitudini joase, fagul urmeaza sa fie introdus uneori ca specie principala de amestec in
gorunete si sleauri de deal. Nu poate fi folosit insa acolo unde umiditatea atmosferica scade
sub 70% sau precipitatiile medii anuale sunt sub 600 mm.
Temperamentul sau de umbra, ca si sensibilitatea mare la inghet si arsita nu fac posibila
cultura fagului in teren descoperit. La fag, ca si la brad, se prefera semanaturile directe sub
masiv. Semanaturile directe se fac obisnuit in cuiburi, cu 3-4 ani inainte de taierea de punere
in lumina.
Plantatiile cu fag au avantajul ca pot fi executate si in teren descoperit, daca expozitia este
adapostita. Pentru producerea puietilor, semanaturile in pepiniera se fac primavara, de
regula cu seminte preincoltite. Culturile se umbresc obligatoriu in primul an, ca si in
perioadele de arsita puternica din al doilea an. Puietii de fag pot fi obtinuti in pepiniera si
prin repicarea celor de un an, recoltati din semintisuri naturale, primavara inainte de
intrarea lor in vegetatie. Puietii de fag devin apti de plantat la varsta de 2 ani.
Regenerarea fagului in arboretele existente se obtine cu usurinta pe cale naturala. Avand in
vedere ponderea mare a speciei in compozitia generala a padurilor tarii noastre, regenerarea
integrala a padurilor de fag ce se exploateaza este indicata in arborete situate in statiuni de
bonitate ridicata, unde se pot obtine productii mari de lemn calitativ superior, indeosebi
lemn de furnir, in celelalte cazuri, golurile ramase neregenerate in urma aplicarii taierii
definitive se preteaza perfect pentru introducerea rasinoaselor repede crescatoare si
valoroase (molid, brad, pini, larice, duglas etc.), precum si a unor specii de foioase de interes
industria! - potrivit statiunii (frasin, paltin, cires, gorun) - in vederea obtinerii unor arborete
de amestec ideal intre rasinoase si foioase.
 CVERCINEELE

Padurile de stejar din tara noastra ocupa aproximativ 18% din totalul suprafetei paduroase.
In componenta lor intra mai multe specii ale genului Quercus si anume: gorunii,  stejarul
pedunculat,  stejarul brumariu, garnita, cerul si stejarul pufos.
Gorunii, stejarul pedunculat, garnita si cerul sunt specii caracteristice pentru zona forestiera
iar stejarul brumariu si stejarul pufos pentru silvostepa; exista insa numeroase
intrepatrunderi.
Dintre speciile de stejar care cresc in mod natural la noi, un interes forestier deosebit il
prezinta gorunul si stejarul pedunculat. Aceste doua specii cu raspandire mai mare si cu
valoare economica ridicata, gasesc si cele mai bune conditii de viata in multe din statiunile
pe care le ocupa. Lemnul lor are calitati exceptionale, fiind apt pentru foarte multe
intrebuintari.
Din randul speciilor mentionate, gorunul produce cel mai bun lemn, cu cresteri regulate, mai
fin si mai usor de lucrat, excelent pentru furnir, mobila, doage etc. Lemnul de stejar
pedunculat, avand insusiri apropiate, capata aceleasi utilizari, iar in constructii civile si
hidrotehnice este preferat. Lemnul de garnita curatat de alburn este mai trainic chiar decat
lemnul stejarului pedunculat si este bun pentru constructii in apa, in pamant, ca traverse de
cale ferata, stalpi de mina etc. Fiind insa foarte dur, greu si cu contractii mari, este
necorespunzator ca lemn de lucru pentru utilizari superioare. Lemnul stejarului pufos este
asemanator cu al garnitei dar din cauza dimensiunilor mici pe care le atinge, chiar la varste
mai mari, nu poate fi folosit decat ca lemn de foc. Tot ca lemn de foc dar si in constructii se
foloseste lemnul de cer.
Datorita gospodaririi nechibzuite din trecut, padurile de stejar au fost in cea mai mare parte
degradate. Lemnul de stejar fiind foarte cautat, iar padurile cu aceste specii gasindu-se in
locuri usor accesibile, au fost secatuite prin exploatari nerationale, bracuiri si delicte,
Pasunatul abuziv, atacurile de insecte etc. au contribuit de asemenea la degradarea
acestora.
Ca urmare, sunt necesare interventii care sa modifice structura actuala si saamelioreze
productivitatea padurilor de stejar. In acest scop, este necesar sa se ia in considerare mai
mult decat pana acum capacitatea potentiala de productie a diferitelor specii de stejar,
calitatea lemnului produs, exigentele lor ecologice si complexul de conditii stationale.
Padurile de stejar trebuie sa ajunga sa furnizeze masa lemnoasa materializata in sortimente
industriale cu insusiri calitative si dimensionale superioare.
Speciile de stejar care au productii mari si furnizeaza lemn de cea mai buna calitate sunt
gorunul si stejarul pedunculat. Cultura acestor doua specii, in statiuni corespunzatoare,
poate raspunde celor mai exigente cerinte.
Specii cum ar fi garnita, cerul si stejarul pufos sunt apreciate si deci indicate a fi mentinute
numai pentru capacitatea lor de a vegeta in conditii stationale deosebit de grele, in care alte
specii ar vegeta mai slab sau nici nu ar putea fi instalate. In cazul acestor specii, nu se pune
problema extinderii lor, ci dimpotriva, acolo unde este posibil, trebuie sa fie inlocuite partial
cu alte specii de stejar mai valoroase. O pozitie oarecum diferita o detine stejarul brumariu,
specie de silvostepa, care realizeaza, de regula, dimensiuni mai mari si produce lemn de
calitate mai buna decat stejarul pufos, in detrimentul caruia ar putea fi extins. Pe de alta
parte, suportand destul de bine conditiile de seceta excesiva din aer si sol intalnite in
regiunile uscate, stejarul brumariu poate avea un rol important si la instalarea culturilor
forestiere cu caracter de protectie a campurilor, a oraselor si centrelor industriale din zonele
de stepa.
In principiu, pentru a realiza arborete stabile, optim structurate, capabile sa puna in valoare
intreaga capacitate de productie a statiunilor, se impune, mai mult decat in oricare alt caz,
introducerea alaturi de specia de stejar, a speciilor principale de amestec, de ajutor si pentru
protectia si ameliorarea solului. De exemplu, cu gorunul pot fi asociate, ca specii principale
de amestec paltinul, frasinul, ciresul, stejarul pedunculat, stejarul rosu, fagul, laricele,
duglasul, pinul strob, pinul silvestru etc., iar ca specii de ajutor, carpenul, teiul, fagul,
jugastrul etc. Cand stejarul este specie principala de baza, speciile principale de amestec pot
fi: frasinul, paltinul, ciresul, teiul, ulmul, nucul negru, temporar plopii euramericani etc., iar
ca specii de ajutor: carpenul, jugastrul, artarul tataresc, parul etc.
In amestec, specia de stejar (gorun sau stejar pedunculat) trebuie sa participe intr-o
proportie de cel putin 35%, diferenta urmand sa fie completata cu specii principale de
amestec (10-15%), specii de ajutor (20-25%) si arbusti (20-25%). Cu cat regiunea este mai
secetoasa, cu atat proportia arbustilor trebuie sa fie mai mare. Acolo unde se poate conta
insa pe instalarea naturala a acestora, proportia arbustilor in formula de impadurire va fi
mult redusa sau nu se vor introduce deloc.
In cazul culturilor de stejar pedunculat sau gorun, alegerea si folosirea corecta a
provenientelor are o deosebita importanta practica. Se cunoaste ca sub numele colectiv de
gorun sunt cuprinse, de fapt, trei specii, si anume: Quercus petraea (Mattuschka) Liebl., Q.
polycarpa Schur si Q. dalechampii Ten., a caror arie de raspandire geografica difera de la o
specie la alta. La stejarul pedunculat a fost identificata si este bine cunoscuta varietatea
tardiflora (Q. robur L. var. tardiflora). in cadrul acestor specii exista mai multe ecotipuri
(climatice si edafice), care, chiar daca nu se deosebesc morfologic, prezinta totusi insusiri
biologice diferite, care se transmit ereditar. Ca urmare, este necesar sa se asigure recoltarea
semintelor pentru lucrari de impadurire numai de la provenientele corespunzatoare care sa
apartina in mod cert speciilor (la gorun), varietatilor sau ecotipurilor locale.
Speciile de stejar se pot instala pe cale artificiala cu bune rezultate, atat prin semanaturi
directe cat si prin plantatii. Pentru aceasta este important ca solul sa fie foarte bine pregatit
in prealabil. Puietii de stejar reactioneaza puternic la gradul de afanare a solului, regimul de
umiditate si prezenta sau absenta buruienilor. Mobilizarea si afanarea cat mai adanca a
solului se impun cu precadere in regiunile de campie, mai ales in cele secetoase.
Semanaturile directe la speciile de stejar se pot face pretutindeni la campie si la deal, in zona
forestiera, in silvostepa si in stepa sunt mai putin indicate datorita uscaciunii solului. Ghinda
se poate semana in randuri sau in cuiburi, atat pe terenuri descoperite, lipsite de vegetatie
forestiera, cat si sub masiv, in cazul regenerarilor anticipate, in terenurile descoperite din
regiunile de campie, o protectie cel putin laterala a puietilor din semanaturi directe este
indicata. De aceea, se recomanda adeseori folosirea culturilor intermediare cu porumb.
Plantatiile cu specii de stejar se pot face in aceeasi masura si in aceleasi conditii ca si
semanaturile directe. Atunci cand semanaturile directe sau plantatiile se executa in terenuri
unde n-au fost paduri de stejar, este necesara micorizarea materialului de impadurit
(seminte, puieti).

Arteni Alexandru

Grupa 1 ID