SILVICULTURĂ

Universitatea Ecologică din Bucureşti

Facultatea de Ecologie şi Ştiinţele Naturii

SILVICULTURĂ

Iuliana Florentina Gheorghe

2006

0
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

3. STRATUL ARBORILOR

Silvicultura este o ştiinţă complexă ce are ca obiect de studiu

pădurea şi constă în ansamblul de preocupări privind cunoaşterea acesteia,
creerea şi îngrijirea precum şi exploatarea şi valorificarea durabilă a
produselor sale (Daia, 2003 modificată de Gheorghe 2006).
Datorită complexităţii sale această ştiintă are la bază atât noţiuni de
silvobiologie cât şi de silvotehnică.
Silvobiologia studiază ecosistemele forestiere, structura (elementele
structurale constitutive, conexiunile dintre aceste elemente) şi modul de
funcţionare a acestor ecosisteme. Silvotehnica studiază tehnicile şi
metodele ce stau la baza creerii unor suprafeţe noi împădurite, în
gestionarea, îngrijirea şi exploatarea suprafeţelor împădurite deja existente.

Altfel spus silvicultura studiază elementele constitutive structurale şi

funcţionale ale pădurii; modul de creere de noi suprafeţe împădurite; modul
de amenajare a celor existente precum şi lucrările silvive ce trebuiesc
întreprinse pentru întreţinerea arboretelor; tehnicile şi modalităţile de
exploatare în mod raţional a resurselor şi bunurilor generate de către pădure
(fig. 1)

Silvicultură

Structură şi Creere de noi Lucrări de amenajare Exploatare durabilă

Funcţii suprafeţe împădurite şi întreţinere

Fig. 1 Direcţiile de investigare şi aplicabilitate ale principiilor din

silvicultură.

Din punct de vedere structural pădurea reprezintă un complex de

ecosisteme terestre în a cărui structură dominant este stratul arboricol,
având ca unitate structurală şi funcţională arboretul , un tip particular de
ecosistem .
Noţiunea de arboret are o accepţiune dublă, pe de o parte prin
arboret se înţelege totalitatea arborilor ce participă la constituirea pădurii,
etajul arborilor dintr-o pădure, iar pe de altă parte este înţeles ca fiind o
porţiune omogenă dintr-o pădure în ceea ce priveşte condiţiile stationale şi
de vegetaţie, presupunând omogenitatea elementelor de origine şi

1
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

structurale (provenienţă, vârstă, compoziţie, consistenţă, productivitate,

etc.)

Clasificarea arboretelor

I După origine :
• arborete naturale (virgine) – create în mod natural, nu sunt supuse la
intervenţii antropice
• arborete seminaturale (cvazivirgine) – create în mod natural dar
supuse unor influenţe antropice
• arborete artificiale (cultivate) – create de către om şi intreţinute prin
activităţi umane
II După provenienţă
• arborete din sămânţă
• arborete din plantaţii de puieţi, puieţi ce îşi au originea în pepiniere şi
sunt obţinuţi din seminţe
• arborete din lăstari ( porţiuni noi de tulpină apărute pe cioată), butaşi
(porţiuni de tulpină înrădăcinate), drajoni (porţiuni noi de tulpină
apărute pe rădăcină)
• arborete mixte din lăstari, seminţe, puieţi

Arboretele ce provin din sămânţă şi plantaţii de puieţi poartă numele de

codru, iar cele provenite din lăstari de crâng.

III După vârstă:

• echiene – arborii au acceaşi vârstă, sunt plantaţii ce provin seminţe
sau puieţi de acceeaşi vârstă, distribuţia de frecvenţă a diametrelor de
bază are distribuţie normală (Gaussiană), sunt monoetajate (fig.2)

Fig. 2 Pădure echienă

• pluriene – arborii au vârste diferite, cei în stadiu tânăr sunt mai

numeroşi şi au diametre mici, cei în vârstă sunt din ce în ce mai puţin
reprezentaţi atât datorită faptului că au nevoie de spaţiu viatl mai

2
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

mare cât şi şanelor mai mari de a fi extraşi din populaţia respectivă.,

sunt plurietajate având un etaj principal şi etaje secundare (fig.3).

Fig. 3 Pădure plurienă

• mixte – se caracterizează prin forme intermediare (de tranziţie) între
tipurile de structură echienă şi plurienă (fig.4).

Fig 4. Pădure mixtă

IV După compoziţie
• arborete pure constituite dintr-o singură specie de arbori
• arborete în amestec- constituite din mai multe specii de arbori
1. amestcuri uniforme - în care gruparea diferitelor specii se face
cu o anumită regularitate (rânduri, fâşii)
2. amestecuri neuniforme - în care speciile sunt grupate
întâmplător
3. amestecuri temporare - în care unele specii au longevitate mai
mică decât vârsta la care sunt exploatate speciilor principale
(de exemplu mesteacănul, plopul, salciacăprească în arboretele
de răşinoase)
4. amestecuri permanente- speciile componente rămân până la
exploatare

Compoziţia- ţel este compoziţia arboretului la care se doreşte să se ajungă

prin măsuri silvoculturale adecvate, reprezintă o stare de optim din punct
de vedere economic şi ecologic şi este stabilită prin amenajament ca
obiectiv de realizat.

3
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

V După consistenţă:

Consistenţa exprimă o stare a desimii (densităţii) arborilor, a gradului de

acoperire a coronamentelor, a gradului de închidere a masivului.
Starea de masiv – este starea în care arboretul (pădurea) ating stadiul de
optim ecologic -climaxul, arboretul ca ecosistem , pădurea –complex de
ecosisteme se află în stadiu succesional avansat, o stare de echilibru ce va fi
urmată de stări de echilibru al stadiului succesional aflate pe trendul
descendent.
• Consistenţă plină –1,0
• Consstenţă aproape plină – 0,7-0,9
• Luminate, brăcuite – 0,4-0,6
• Poienite, degradate – 0,1-0,3
Consistenţa poate fi stabilită mai exact prin indicele de desime
(densitate).

VII După etajarea arborilor

• Arborete unietajate (monoetajate) (fig. 5).
• Arborete bietajate (fig. 6).
• Arborete multietajate (fig. 7).

Fig 5. Arboret unietajat cu profil continuu

4
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

Fig. 6 Arboret bietajat

Fig. 7 Arboret multietajat cu profil dantelat

VIII După forma profilului

• Continuu (fig. 5)
• Ondulat (fig. 8)
• În trepte (fig. 9)
• Dantelat (fig. 7)

5
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

Fig.8 Arboret cu profil ondulat

Fig. 9 Arboret cu profil în trepte

IX După rolul lor func rolul lor funţional

• Păduri de protecţie – clasă de producţie „0”
• Păduri de producţie
În funcţie de capacitatea productivă există 5 clase de producţie:
- Clasa I , clasă superioară ce valorifică cel mai bine condiţiile
pedo-climatice ale zonei respective şi au productivitatea cea
mai ridicată
- Clasa V, clasă inferioară, valorifică cel mai prost condiţiile
pedo-climatice, au productivitatea cea mai scăzută

Calitatea arboretului se apreciază după starea de vegetaţie şi starea

de sănătate.
Starea de vegetaţie exprimă vigoarea de creştere (vitalitatea)
arborilor din stratul arboricol.
6
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

X După starea de vegetaţie

- arborete luxuriante
- arborete foarte active
- arborete active
- arborete lâncede
Starea de sănătate se apreciază pe baza unor investigaţii în teren cu
scopul de a constata prezenţa/absenţa criptogamelor vasculare, a atacurilor
cauzate de dăunători, a vătămărilor arborilor, a gradului de defoliere şi
îngălbenire a frunzelor în perioada de vegetaţie, etc.

SUBARBORETUL
Este pătura repezentată de către arbuşti

SEMINŢIŞUL (LĂSTĂRIŞUL)

Seminţişul reprezintă pătura formată din puiet de diferite vârste,

puiet ce provine din seminţele arborilor maturi din arboretul respectiv.
După rolul şi starea sa se dising patru tipuri de semenţişuri:
- seminţiş provizoriu
- seminţiş utilizabil
- seminţiş preexistent utilizabil
- seminţiş preexistent neutilizabil
Lăstărişul reprezintă indivizii tineri dintr-un arboret ce provin din
lăstari (stoloni, drajoni, butaşi), indivizi noi ce apar prin înmulţire
vegetativă. Lăstărişul conduce la formarea crângurilor.

MICOFLORA
Este reprezentată de către algele corticole, muşchi, licheni,
microoganismele din sol şi ciuperci.

FAUNA FORESTIERĂ

Este reprezentată de microfaună, mezofaună (lumbricide din sol,

insecte, artropode din litieră şi sol, gasteropode, etc.) şi macrofaună
reprezentată de carnivore mari (lup, urs, râs, etc.), cerbide, păsări, etc.

Macrofauna reprezintă baza fondului cinegetic (de vânătoare),

exploatarea acesteia fiind controlată de către administraţia silvică în
colaborare cu Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi.
7
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

Parametrii cei mai impotanţi, ce influenţează productivitatea şi

stabilitatea unui arboet sunt vârsta şi compoziţia specifică.
În funcţie de vârstă şi de compoziţia specifică arboretele pot fi:
echiene, pluriene, monospecifice, în amestec.
Arboretele echiene sunt porţiuni omogene din pădure compuse din
arbori de aceeaşi vârstă, în general păduri plantate cu o singură specie de
arbore (monospecifice) sau mai multe specii de arbori (în amestec).
Arboretele pluriene sunt porţiuni omogene din pădure compuse din
arbori de vârste diferite, ele pot fi monospecifice sau în amestec. Arboretele
pluriene şi în amestec (foto 2c) au o mare stabilitate rezistând cu mai mare
uşurinţă diferitelor tipuri de atacuri de dăunători, doborâri de vânt, etc., dar
au o productivitate mai redusă.
Cele mai productive sunt arboretele tinere, echiene, monospecifice dar cu
stabilitate foarte scăzută (foto 1a şi 1b).

Pădure Echienă Plurienă

Mospecifică Stabilitate mică Stabilitate medie
Productivitate mare Productivitate medie
În amestec Stabilitate medie Stabilitate mare
Productivitate medie Productivitate mică

O plantaţie echienă în timp devine plurienă prin producere de puiet

datorită arborilor ajunşi la maturitate ale căror seminţe creează noi
generaţii.

a b

Foto 1 a Pădure monospecifică, echienă de Salix alba

b Pădure monospecifică, echienă de Populus nigra

8
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

a b c
Foto 2. a Pădure monospacifică, plurienă de Fagus sylvatica
b Pădure monospecifică, plurină de Larix decidua
c Pădure în amestec, plurienă de Fagus sylvatica şi Picea
excelsiu

3.1 Estimarea biomasei supraterane

Biomasa supraterană a arborilor cuprinde: biomasa fusului

(biomasa trunchiului), biomasa crăcilor (biomasa coronamentului),
biomasa litierei.
Litiera spre deosebire de fus, crăci şi rădăcini prezintă o rată de
„turn-over” comparabilă cu cea a stratului ierbos, celelalte au o rată a „turn-
overului mult mai mare” (de ordinul sutelor de ani), motiv pentru care
studierea lor se face separat.

3.1.1 Estimarea biomasei pe fus

Estimarea biomasei fusului arborilor necesită măsurarea diametrului
arborelui la înălţimea standard de 1,3 m (înălţimea de 1,3 m reprezintă
înălţimea optimă din punct de vedere ergonomic, aceasta fiind la nivelul
braţelor) şi înălţimea totală a arborelui.

3.1.1.a Diametrul arborilor

9
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

Diametrul arborilor poate fi măsurat cu ajutorul clupei, când se

realizează un set de măsurători, media acestora reprezentând diametrul de
bază; sau cu ruleta [16].
Clupa este un dispozitiv asemănător şublerului, este constituită dintr-un
braţ fix, poziţionat la capătul unei rigle gradate şi unul mobil care culisează
pe această riglă gradată ( fig. 10).

Figura 10. Clupa

Utilizarea acesteia constă în îndepărtarea braţului mobil pe riglă până

când aceasta permite pătrunderea fusului între braţe, se deplasează braţul
mobil până trunchiul nu-i mai permite să se mişte, se citeşte pe riglă
valoarea şi se notează în fişa de teren. Se realizează mai multe citiri
deoarece circumferinţa arborelui la 1,3 m rareori este un cerc perfect şi o
singură citire ar putea supraestima sau subestima adevăratul diametru.
Utilizarea clupei este mult mai exactă şi mai rapidă, dar necesită un
echipament special care de cele mai multe ori se preferă a fi înlocuit cu
ruleta care este mult mai accesibilă.

3.1.1.b Înălţimea arborilor

Înălţimea arborilor se măsoară cu ajutorul dendrometrelor . Există o

multitudine de tipuri de dendrometre: Makarov, Christen, cu pistol, cel mai
simplu fiind dendrometrul Christen. De asemenea clupa poate fi
transformată cu ajutorul unui fir cu plumb în dendrometru [16]. Majoritatea
modelelor de dendrometru cu pendul permit şi determinarea pantei
terenului, unele dintre acestea având ataşate şi tabele ce permit

10
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

determinarea corecţiei ce tebuie aplicată înălţimii arborilor situaţi pe

terenuri în pantă.

Foto 3. Dendrometru cu pistol

Dendrometrul cu pistol (foto. 3) este un aparat optic al cărui

principiu de citire se bazează pe teorema triunghiurilor asemenea (fig. 11).

Mira

B D
Figura 11. Triunghiurile dreptunghice, asemenea ABC şi AOD pe
principiul cărora se realizează determinarea înălţimii arborilor cu ajutorul
dendrometrului

11
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

Este constituit dintr-o piesă optică – luneta prevăzută cu un sistem de

fire reticulare orizontale (fig. 12), un cadru gradat ataşat lunetei pe care
sunt trasate trei sau patru scale, un pendul gravitaţional mobil şi un pistol.
Acest dispozitiv este însoţit de o miră, această miră serveşte la poziţionarea
corectă a observatorului faţă de arborele a cărui înălţime urmează a fi
determinată (calibrarea = stabilirea distanţei optime de citire) .

Fire reticulare poziţionate la extreme

Figura 12. Sistemul de fire reticulare orizontale care servesc la stabilirea

distanţei optime faţă de arbore, distanţă la care se face citirea.

Mira este o riglă de culoare neagră, de aproximativ 0,5 m, pliabilă,

prevăzută cu una sau mai multe perechi de repere albe. Fiecare pereche de
repere corespunde unei scale de pe cadrul gradat. Cu cât scala permite
citirea unor arbori mai înalţi cu atât reperele sunt poziţionate simetric mai
spre exteriorul mirei. În momentul în care s-a făcut alegerea scalei pe care
se va face citirea se alege şi perechea de repere care vor fi vizualizate prin
lunetă.
Stabilirea distanţei optime de citire se realizează în modul următor:
Se fixează mira pe arborele a cărei înălţime dorim a fi măsurată (înălţimea
optimă de citire ~1,6 m); se poziţionează observatorul la o distanţă faţă de
aceasta, aproximativ egală cu înălţimea pe care presupunem că o poate avea
acest arbore şi se vizualizează prin lunetă perechea de repere albe existente
pe miră. Printr-o mişcare alternativă de apropiere şi îndepărtare faţă de
arbore, privind în acelaşi timp prin lunetă, se găseşte poziţia optimă de
citire care este poziţia în care cele două repere se suprapun perfect firelor
reticulare orizontale poziţionate la extreme.
Astfel poziţionat observatorul trece la citirea efectivă a înălţimii.
După ce se asigură că pistolul este deblocat şi permite deplasarea liberă a
pendulului, vizualizează prin lunetă ramura cea mai înaltă din
coronamentul arborelui ce se doreşte a fi măsurat, astfel încât imaginea
acesteia să se suprapună firului reticulat existent în centrul lunetei. Când
cele două imagini se suprapun perfect se blochează pistolul care fixează
pendulul la o înclinaţie proporţională cu înălţimea arborelui. Cu ajutorul
scalei de pe cadran se face conversia unghiului de înclinaţie în lungime şi
este citită direct înălţimea care este trecută pe scara în poziţia la care s-a
oprit pendulul. Valoarea obţinută astfel reprezintă înălţimea arborelui de la
12
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

înălţimea mirei la vârf, de aceea pentru a măsura înălţimea de la baza

arborelui la vârful acestuia se repetă operaţia, numai că de data aceasta se
vizualizează prin lunetă baza arborelui. Prin însumarea celor două valori se
determină înălţimea totală. Precizia de măsurare este de ± 0,5 m. Acelaşi
procedeu se aplică şi în cazul măsurării înălţimii până la prima ramură
rezidentă.
Măsurarea înălţimii la prima ramură rezidentă este necesară pentru
stabilirea înălţimii la care vor fi plasate capcanele de litieră.

3.1.2 Biomasa litierei

Biomasa litierei se estimează prin metode directe şi metode indirecte.

Metodele indirecte au la bază corelaţiile între suprafaţa foliară
apreciată prin intermediul „indicelui foliar” şi viteza de deplasare a sevei
brute indusă de către echilibrul dintre absorţia radiculară şi evapo-
transpiraţie. Deplasarea sevei brute este percepută datorită modificărilor de
conductivitate ale acesteia, modificǎri puse în evidenţǎ cu ajutorul
conductivimetrelor. Primăvara timpuriu aparatul foliar al arborilor este
redus, evapo-transpiraţia la nivelul frunzelor este de asemenea redusă, dar
absorţia radiculară a apei intensă, ceea ce face ca în vasele lemnoase să
curgă o sevă brută săracă în săruri minerale, cu o conductivitate redusă. Pe
măsura dezvoltării suprafeţei foliare procesul de evapo-transpiraţie creşte în
intensitate, absorţia radiculară a apei atinge un anumit prag, iar concentraţia
sevei brute creşte conducând la creşterea conductivităţii. Acest set de
metode nu face obiectul studiului de faţă, deoarece sunt mult mai
laborioase decât cele directe (necesită măsurători mai dese în teren,
aparatură adecvată – senzori - conductivimetre), implică rănirea arborilor
luaţi în studiu; nu au grad de precizie foarte mare şi nu pun în evidenţă
dinamica producerii de litieră, necesită existenţa unor drepte de regresie
pentru fiecare specie de arbore între valorile conductivităţii şi cele ale
suprafeţelor foliare, de aceea se recomandǎ ca aceste metode sǎ fie
înlocuite cu cele directe.
Metodele directe permit estimarea cantităţii de litieră şi dinamică
producerii acesteia cu o precizie bună dacă sunt respectate cerinţele în
stabilirea mărimii probei.
Metoda cel mai frecvent utilizată este metoda capcanelor de litieră.
Această metodă se pretează a fi utilizată în cazul ecosistemelor forestiere
mature, pluriene, cu o densitate optimă a indivizilor pe unitatea de
suprafaţă [13]. Ea constă în amplasarea aleatorie sau grupată a unui număr
variabil de capcane ( coşuri cu deschidere a cărei suprafaţă circulară,
pătrată sau dreptunghiulară este cunoscută) în care frunzele, fructele şi
13
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

ramurile mici sunt reţinute în căderea lor spre sol. Capcanele de litieră pot
avea diferite „desing-uri” în funcţie de poziţia braţului ce serveşte la fixarea
coşului. Atât pentru coronamentul închis (gradul de acoperire al
coronamentelor mai mare de 100% = coroane care se suprapun) cât şi
pentru cel deschis (gradul de acoperire al coronamentelor este mai mic de
100%), din punct de vedere al poziţiei în plan vertical ele trebuiesc
localizate la o înălţime mai mică cu 10-15 cm faţǎ de cea mai mică valoare
înregistrată a înălţimii la prima ramură rezidentă. În plan orizontal, pentru
coronamentul închis unde coşurile trebuiesc poziţionate aleatoriu, se
recomandă capcanele cu braţul vertical permiţând fixarea acestora în sol,
în orice punct de pe acesta ( fig. 13).

Braţ orizontal
Braţ vertical

Coş de formă
circulară

Figura 13. Capcane de litieră de formă circulară cu braţ vertical şi

orizontal

Numărul capcanelor se stabileşte similar numărului unităţilor de

probă din metoda cuadratelor.
Mărimea şi forma deschiderii capcanelor este funcţie de factorii care
influenţează traiectoria căderii frunzelor, fructelor şi ramurilor.
În cazul în care gradul de acoperire (proiecţia coroanelor pe sol) este
mai mic de 100% (coronament deschis = coroane ce nu se suprapun) se
preferă capcanele cu braţ lateral, acesta permite fixarea coşurilor de arborii
a cărei litieră urmează a fi estimată. În general ele se distribuie grupat ca şi
arborii pe care sunt fixate. Dacă se urmăreşte exprimarea cantităţii de litieră
pe unitatea de suprafaţă, în cazul coronamentelor deschise trebuie să se ţină
cont de procentul de suprafaţă care este acoperit în care se fac de fapt
măsurătorile şi să se înmulţească cu acest procent dacă se exprimă la
întreaga suprafaţă.
Dacă se urmăreşte numai estimarea cantităţii de litieră produsă anual, la
arbori cu frunze caduce (foioase, dintre conifere Larix decidua, Taxodium
14
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

distichum etc.,.) montarea capcanelor trebuie să se realizeze primăvara

timpuriu înaintea deschiderii mugurilor florali şi foliari, iar golirea lor se
poate face o singură dată, toamna târziu când se constată că în arborii
respectivi nu mai sunt frunze.
Dacă se urmăreşte dinamica producerii de litieră este recomandabil ca
frecvenţa de prelevare să fie lunară în lunile de primăvară şi toamnă şi la un
interval de două luni pentru perioada de vară, iarnă.
Litiera din capcane este sortată, pentru fiecare tip de specie, pe ramuri,
inflorescenţe, fructe şi frunze, sunt uscate separat şi cântărite. Această
sortare permite şi estimarea aportului fiecărei specii la producerea de litieră
şi organele prin care se face acest aport.

3.1.3 Estimarea biomasei lemnoase

Pentru estimarea biomasei lemnoase existente pe o suprafaţă mică de
ordinul a 1-2 ha se inventariază toţi arborii. Pentru suprafeţe mari de
ordinul zecilor, sutelor de hectare este necesară stabilirea unui număr de
suprafeţe de probă, care trebuie să constituie un eşantion reprezentativ
pentru tipul de pădure ce acoperă zona de studiu. Forma suprafeţelor de
probă poate fi pătrată, circulară, dreptunghiulară, mărimea variază de la
0,05 ha la 0,1 ha, cea mai recomandată este suprafaţa circulară cu raza de
12,5m (diametrul de 25m). Numărul suprafeţelor de probă va fi cu atât mai
mare cu cât heterogeniatea în pădurea respectivă va fi mai mare (număr
mare de specii arboricole inechitabil reprezentate ca număr de indivizi,
distribuţia indivizilor din specii grupată, arbori de vârste şi talii diferite
realizând diferite stratificări interne, etc.,.)
Numărul minim de suprafeţe de probă care poate fi reprezentativ este
numărul care se stabileşte în cazul plantaţiilor monospecifice, în stadiile
tinere, înainte ca arborii să ajungă la maturitate sexuală, să producă seminţe
şi implicit introducere în populaţia de indivizi de altă vârstă decât cea a
puietului plantat (atâta timp cât îşi menţin caracterul de echiene).
Indiferent dacă biomasa estimată este prezentă pe suprafeţe mici sau pe
suprafeţe mari, ea se exprimă la unitatea de suprafaţă şi poate fi extrapolată
de la unităţile de probă la întreaga suprafaţă.
Există de asemenea şi o eşantionare în care suprafeţele de probă nu
au aceleaşi dimensiuni. Aceste dimensiuni sunt ierarhizate în funcţie de
raportul lor de incluziune, de tipul şi acurateţea metodelor folosite în
studiul lor (într-o suprafaţă de probă standard ierarhic superioară unde
măsurătorile folosesc metode de estimare rapide dar grosiere se află un
număr de suprafeţe de probă standard, mai mici, ierarhic inferioare primei-a
din care fac parte, în care metodele de estimare sunt mai fine dar necesită

15
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

un volum de muncă mai mare). Acestea au dimensiuni standard şi sunt

semnalate în teren printr-un cod al culorilor.
Inventarierea arborilor presupune: determinarea numărului acestora pentru
fiecare specie în parte, marcarea arborilor prin înscrierea pe fus a codului la
înălţimea de 1,3m şi măsurarea dimensiunilor fiecărui arbore (diametrul la
1,3m; înălţimea totală, înălţimea la prima ramură rezidentă). Pentru
pădurile monospecifice este suficientă notarea în caietul de teren numai a
numărului care este trecut pe arborele din teren şi al căror măsurători de
înălţime şi diametru s-au realizat. Pentru pădurile în amestec trebuie
realizat un sistem de codificare, codul respectiv care va fi trecut atât în
caietul de teren cât şi pe arbore va trebui să cuprindă pe lângă un număr de
ordine şi o prescurtare de la numele speciei căreia îi aparţine. De exemplu
pentru al cincilea arbore întâlnit în timpul inventarierii aparţinând speciei
Quercus pedunculiflora codul poate fi: 5Qp.
La finalul inventarierii numărul de coduri folosite va indica numărul de
specii prezente în parcelă, cifra cea mai mare din faţa fiecărui cod va indica
numărul de indivizi din specia respectivă, iar numărul curent final va indica
numărul total de arbori prezenţi în parcelă.
Toate aceste date privind: numărul curent, codul arborelui, diametrul
arborelui la 1,3 m; înălţimea totală, înălţimea la prima ramură rezidentă,
observaţii, etc., pot fi trecute în fişa de teren ( fig. 14). Fişa de teren mai
cuprinde şi informaţii privind numele celui care a executat măsurătorile,
data la care au fost executate, studiul căruia îi servesc măsurătorile
respective, etc.
Nume observator .............................
Proiectul ..........................................
Data .................... Zona de studiu ..................................
Nr. Cod Diametru la Înălţimea Înălţimea la Observaţii
crt. arbore 1,3m (cm) totală (m) prima ramură
rezidentă (m)
1
2
3
4
5

Figura 14. Modelul unei fişe de teren necesară inventarierii arborilor

dintr-o suprafaţă de probă sau o suprafaţă totală mai mică de 2ha.

16
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

Pentru terenurile plane măsurarea acestor parametrii nu prezintă nici

o dificultate, în schimb pentru terenurile în pantă trebuie făcută corecţia
înălţimilor funcţie de această pantă.

O atenţie deosebită tebiue să se acorde poziţiei în care se află cel care

face citirea înălţimii, astfel că dacă acesta se află în partea superioară a
pantei el va citi o valoare care subapreciază înălţimea arborelui respectiv,
dacă se află în partea inferioară a pantei faţă de arbore el va citi o valoare
care supraapreciază înălţimea arborelui respectiv. Dacă este posibil
preferabil ar fi ca măsurarea înălţimii arborilor situaţi pe terenuri în pantă
să se realizeze de pe aceeaşi curbă de nivel pe care se află şi arborele. În
cazul în care acest lucru nu este posibil pentru corecţia valorii înălţimi pot
fi utilizate dendrometrele prevăzute cu scară de citit panta şi tabel de
conversie a pantei în coeficient de corecţie.

Şi măsurarea diametrelor arborilor situaţi pe terenuri în pantă

necesită anumite precauţiuni. Pentru o măsurare corectă a diametrului la
1,3 m observatorul trebuie să se poziţioneze lateral faţă de arbore, pe
aceeaşi curbă de nivel pe care se află arborele. Poziţionarea în faţă
arborelui (în josul pantei) ar conduce la măsurarea diametrului la o înălţime
mai mică de 1,3m iar poziţionarea în spatele arborelui (în partea superioară
a pantei) ar conduce la o măsurare la o înălţime mai mare (fig. 15).

a) în faţa
b b) în spatele arborelui
(incorect)

b
arborelui
(incorect)
c) pe aceeaşi curbă
de nivel cu arborele
(corect)

Figura 15. Poziţionarea greşită, corectă, a observatorului în timpul

măsurării diametrului la 1,3 m pentru arborii situaţi pe terenurile în pantă

17
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

Datele din fişele de teren introduse într-o bază de date creată în

„Excel”, pe modelul fişei, sunt sortate şi ordonate mai întâi după specie,
apoi în cadrul fiecărei specii după diametru. Pentru fiecare specie indivizii
sunt împărţiţi pe clase de diametre (clasele au un interval de 2 cm).
Apartenenţa fiecărui arbore la una din clase (în cazul în care limitele
intervalelor de clase sunt numere întregi pozitive iar diametrul este o
variabilă continuă ce poate lua valori neîntregi: de exemplu 5.67cm;
38,29cm, etc.,.) se stabileşte utilizând regulile de rotunjire ( dacă cifra
zecimilor este mai mare de 5 se rotunjeşte în plus dacă este mai mică de 5
se rotunjeşte în minus, dacă este 5 se rotunjeşte alternativ odată în plus,
odată în minus).
De exemplu pentru intervalul 8-10 cm, dacă avem un arbore cu diametrul
de 7,68 cm vom încadra acest arbore în intervalul acesta, dacă avem în
schimb un arbore cu diametrul de 7,24 cm vom încadra arborele respectiv
în intervalul anterior 6-8 cm. Dacă un anumit număr de arbori au diametrul
egal cu valoarea limitei dintre clasele de diametre, jumătate din aceştia vor
fi cubaţi în clasa inferioara, iar jumătate în cea superioară. De exemplu
dacă avem 10 arbori de diametrul de 8 cm, cinci vor fi cubaţi în clasa de
diametre 6-8 cm iar cinci în clasa de diametre 8-10 cm.
Utilizând tabelele dendrometrice cu intrare dublă specifice fiecărei
specii [7] se determină volumul de masă lemnoasă pentru fiecare individ al
clasei respective.
Tabelele cu intrare dublă sunt tabele în care pe prima linie sunt introduse
clasele de diametre (din doi în doi cm) iar pe prima coloană sunt trecute
înălţimile corespunzătoare diametrelor respective (din m în m). În celelalte
poziţii ale matricei la intersecţia liniilor cu coloanele sunt trecute valorile
volumelor arborilor corespunzătoare diametrului şi înălţimii respective,
exprimate în m3 ( tab.1a, 1b, 1c). Există două tipuri de tabele de cubaj,
unele realizează cubarea arborelui întreg (tab. 1c) , altele care determină
numai volumului lemnos al fusului (trunchiului arborelui fără coronament)
(tab. 1a). Dacă se utilizează tabelele pentru fus este necesară şi cubarea
separată a crăcilor. Pentru acest lucru există tabele ce permit determinarea
procentului pe care îl reprezintă volumul crăcilor din volumul fusului, în
funcţie de înălţimea şi diametrul arborelui (tab. 1b).

Atenţie! A nu se confunda cele două tipuri de tabele pentru cubaj. În cazul

în care s-ar utiliza tabelele de cubaj pentru fus drept tabele pentru cubarea
arborelui întreg s-ar produce o subestimare a volumului lemnos. Din
potrivă dacă s-ar folosi tabelele pentru arborele întreg drept tabele pentru
cubarea fusului atunci luarea în calcul de două ori al volumului crăcilor ar
conduce la supraestimarea volumului lemnos.
18
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

Prezenţa unor linii în tabelele de cubaj în locul unor valori se

datorează fie faptului că în natură la înălţimi atât de mari nu există arbori
de diametre atât de mici sau viceversa. De exemplu în tabelul 1a pentru un
arbore de 6 m înălţime diametrul la 1,3 m este mai mare de 2 cm.

Tabelul 1a. Porţiune din tabelul de cubaj pentru Picea excelsa (molid)
pentru determinarea volumului fusului
h Diametrul de bază (d) în cm
2 4 6 8 10 12 14 16 18 20
m Volumul fusului în m3

6 - 0,003 0,010 0,017 0,028 0,039 0,052 0,069 - -

7 - 0,004 0,011 0,020 0,032 0,044 0,058 0,078 0,095 -
8 - 0,005 0,012 0,023 0,036 0,049 0,066 0,087 0,105 0,123
9 - 0,006 0,014 0,026 0,040 0,055 0,074 0,096 0,116 0,138
10 - 0,007 0,016 0,029 0,044 0,061 0,081 0,105 0,128 0,155

11 - 0,008 0,018 0,032 0,048 0,067 0,089 0,115 0,141 0,170

12 - 0,009 0,020 0,035 0,052 0,073 0,097 0,124 0,154 0,186
13 - 0,010 0,022 0,038 0,056 0,079 0,105 0,134 0,166 0,202
14 - - 0,024 0,041 0,061 0,085 0,113 0,145 0,179 0,217
15 - - 0,026 0,044 0,066 0,091 0,121 0,155 0,192 0,232

16 - - 0,028 0,047 0,070 0,098 0,130 0,166 0,205 0,248

17 - - - 0,050 0,075 0,105 0,138 0,177 0,218 0,263
18 - - - 0,053 0,080 0,112 0,147 0,188 0,231 0,279
19 - - - 0,056 0,085 0,119 0,156 0,199 0,244 0,295
20 - - - 0,059 0,090 0,126 0,166 0,210 0,258 0,312

21 - - - - 0,095 0,133 0,176 0,221 0,272 0,328

22 - - - - 0,100 0,140 0,186 0,232 0,286 0,345
23 - - - - - 0,147 0,196 0,244 0,300 0,362
24 - - - - - 0,154 0,206 0,256 0,314 0,379
25 - - - - - - 0,217 0,268 0,328 0,396

26 - - - - - - 0,228 0,281 0,343 0,413

27 - - - - - - 0,239 0,294 0,358 0,430
28 - - - - - - - 0,307 0,373 0,448
29 - - - - - - - 0,320 0,389 0,466
30 - - - - - - - - 0,405 0,485

31 - - - - - - - - 0,421 0,504
32 - - - - - - - - 0,437 0,52

19
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

Tabelul 1b. Porţiune din tabelul de cubaj pentru Picea excelsa (molid)
pentru determinarea volumului crăcilor
h Diametrul de bază (d) în cm h
12 14 16 18 20 22 24 26 28 30 32 34
m Proporţia crăcilor în % din volumul fusului m

12 3,9 4,3 4,6 4,9 5,2 5,5 5,8 - - - - - 12

14 3,4 3,8 4,1 4,3 4,6 4,9 5,2 5,5 - - - - 14
16 2,9 3,2 3,5 3,8 4,0 4,3 4,6 4,9 5,2 5,5 5,8 - 16
18 2,4 2,7 3,0 3,3 3,5 3,8 4,1 4,4 4,7 5,0 5,3 5,6 18
20 1,8 2,1 2,4 2,7 3,0 3,3 3,6 3,9 4,2 4,5 4,8 5,1 20
22 - 1,6 2,0 2,3 2,6 2,9 3,2 3,5 3,8 4,1 4,4 4,7 22
24 - - 1,5 1,8 2,1 2,4 2,8 3,1 3,4 3,7 4,0 4,3 24
26 - - 1,1 1,4 1,7 2,1 2,4 2,7 3,0 3,3 3,6 3,9 26
28 - - 0,8 1,1 1,4 1,7 2,0 2,3 2,6 2,9 3,2 3,5 28
30 - - - - 1,1 1,4 1,7 2,0 2,3 2,6 2,9 3,2 30
32 - - - - - - 1,4 1,7 2,0 2,3 2,6 2,9 32
34 - - - - - - - 1,4 1,8 2,1 2,3 2,6 34
36 - - - - - - - - 1,5 1,8 2,0 2,3 36
38 - - - - - - - - - 1,5 1,8 2,0 38
40 - - - - - - - - - - 1,5 1,8 40
42 - - - - - - - - - - - 1,6 42
44 - - - - - - - - - - - - 44

Tabelul 1c. Porţiune din tabelul de cubaj pentru Carpinus betulus

(carpen) pentru determinarea volumului arborelui întreg
h Diametrul de bază (d) în cm
2 4 6 8 10 12 14 16 18 20
m Volumul arborelui întreg în m3

6 - - 0,010 0,017 0,028 0,041 0,057 - - -

7 - - 0,011 0,020 0,031 0,045 0,063 0,086 - -
8 - - 0,012 0,022 0,034 0,050 0,070 0,094 0,122 0,154
9 - - 0,013 0,024 0,038 0,055 0,077 0,102 0,133 0,167
10 - - 0,014 0,026 0,041 0,059 0,083 0,110 0,143 0,181

11 - - 0,015 0,028 0,044 0,065 0,090 0,119 0,154 0,194

12 - - 0,017 0,030 0,048 0,070 0,096 0,128 0,165 0,208
13 - - 0,018 0,032 0,052 0,075 0,103 0,137 0,177 0,223
14 - - 0,019 0,035 0,055 0,080 0,111 0,147 0,189 0,237
15 - - - 0,037 0,058 0,085 0,118 0,156 0,201 0,252

16 - - - 0,040 0,062 0,091 0,125 0,166 0,213 0,267

17 - - - 0,043 0,066 0,96 0,132 0,175 0,224 0,281
18 - - - 0,045 0,069 0,101 0,140 0,184 0,236 0,296
19 - - - - 0,072 0,107 0,147 0,194 0,248 0,311
20 - - - - - 0,112 0,154 0,203 0,261 0,327
20
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

21 - - - - - - 0,162 0,213 0,273 0,342

22 - - - - - - 0,169 0,223 0,285 0,357
23 - - - - - - - 0,232 0,297 0,372
24 - - - - - - 0,242 0,310 0,386
25 - - - - - - - - 0,322 0,401

26 - - - - - - - - 0,335 0,417
27 - - - - - - - - 0,347 0,432
28 - - - - - - - - 0,359 0,447

Prin înmulţirea numărului de indivizi din clasa respectivă cu volumul

corespunzător arborelui din clasa respectivă se determină volumul lemnos
al întregii clase. Prin însumarea volumelor lemnoase ale tuturor claselor din
aceeaşi specie se află volumul lemnos produs de specia respectivă.
Prin înmulţirea acestui volum lemnos cu densitatea specifică la umiditate
“0” [6] se determină aportul de biomasă realizat de specia respectivă
( tab.2).
În cazul în care specia a cărei mase lemnoase doriţi să o estimaţi nu
face parte din tabelul 2 se poate determina densitatea lemnului la umiditate
„0” astfel: se prelevează un fragment din masa lemnoasă respectivă, se
determină volumul cu ajutorul unui xilometru, se usucă fragmentul
respectiv până când este adus la masă constantă, prin raportarea masei
respective la volumul respectiv este determinată densitate. În lipsa unui
xilometru poate fi utilizat şi un cilindru gradat, în acesta este introdus un
volum cunoscut de apă, se imersează fragmentul de lemn şi se citeşte
nivelul la care a ajuns apa în cilindru, prin diferenţă se determină volumul
lemnului imersat.

Tabelul 2. Densităţile absolute ale lemnului diferitelor specii de arbori şi

arbuşti prezente pe teritoriul României

Nr. Denumirae speciei Densitatea absolută în

crt. g/cm3

A Răşinoase
1 Pinus strobus L. (pin-strob) 0,38
2 Picea excelsa (Lam) Link (molid) 0,41
3 Abies alba Mill. (brad) 0,41
4 Pinus cembra L. (zâmbrul) 0,44
5 Thuja orientalis L. (tuia) 0,44
6 Juniperus virginiana L. (ienupăr-de Virginia) 0,45
7 Juniperus sabina L. (cetină de negi) 0,47
21
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

8 Pseudotsuga menziessi (Mirbel) Franco (duglas-verde) 0,49

9 Pinus silvestris L. (pin-silvestru) 0,49
10 Chamaecypari lawsoniana Parl.(chiparos-de California) 0,51
11 Juniperus communis L. (ienupăr) 0,52
12 Pinus montana Mill. (jneapăn) 0,55
13 Larix decidua Mill. (larice) 0,57
14 Pinus nigra L. (pin-negru) 0,57
15 Pinus halepensis Mill. (pin-de-Alep) 0,66
16 Taxus baccata L. (tisă) 0,67
17 Pinus palustris Mill. (pin-de-baltă) 0,79
B Foioase
18 Populus nigra L. (plop-negru) 0,39
19 Populus canadensis Mich. (plop-de Canada) 0,42
20 Salix fragilis L. (salcie-plesnitoare) 0,42
21 Catalpa bignonioides Walt. (catalpă) 0,42
22 Populus tremula L. (plop-tremurător) 0,43
23 Populus alba L. (plop-alb) 0,46
24 Salix alba L. (salcie-albă) 0,49
25 Alnus incana (L.) Monch. (anin-alb) 0,50
26 Alnus glutinosa(L.) Gaertn. (anin-negru) 0,51
27 Aesculus hippocastanum L. (castan-porcesc) 0,51
28 Sambucus racemosa L. (soc-roşu) 0,53
29 Tilia plathyphyllos Scop. Ehr, (tei cu frunză-mare) 0,54
30 Prunus padus l. (mălin) 0,55
31 Salix caprea L. (salcie-căprească) 0,55
32 Platanus orientalis L. (platan) 0,57
33 Betula pubescens L. (mesteacăn-pufos) 0,57
34 Castanea sativa Mill. (castan-bun) 0,58
35 Juglans nigra L. (nuc-negru) 0,58
36 Rhamnus frungula L. (cruşin) 0,58
37 Hippophae rhamnoides L. (cătină-albă) 0,59
38 Corilus avellana L. (alun) 0,60
39 Prunus cerasus L. (vişin) 0,61
40 Morus alba L. (dud-alb) 0,61
41 Acer pseudoplatanus L. (platin-de-munte) 0,61
42 Prunus avium L. (cireş) 0,62
43 Ulmus montana stokes. (ulm-de-munte) 0,62
44 Salix purpurea L. (răchită-roşie) 0,62
45 Ulmus laevis Pall. (velniş) 0,63
46 Ailanthus altissima (Mill.) Swingle (cenuşar) 0,63
47 Sorbus aucuparia L. (scoruş-de-munte) 0,63
48 Ulmus campestris Auet (ulm-de-câmp) 0,63
49 Alnus viridis Lam.et DC. (anin-verde) 0,63
50 Euonymus europea K. (salbă-moale) 0,64
51 Juglans regia L. (nuc-comun) 0,64
52 Fraxinus americana L. (frasin-american) 0,65
53 Prunus armeniaca L. (cais) 0,66
54 Acer saccharinum L. 0,66
22
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

55 Cercis siliquastrum L. (arberele) 0,66

56 Morus nigra L. (dud-negru) 0,67
57 Corylus colurna L. (alun-turcesc) 0,67
58 Betula verrucosa L. (mesteacăn) 0,68
59 Viburnum opulus L. (călin) 0,68
60 Acer campestre L. (jugastru) 0,68
61 Acer platanoides L. (platin-de-câmp) 0,69
62 Sambucus nigra L. (soc-negru) 0,69
63 Fraxinus excelsior L. (frasin) 0,69
64 Fagus sylvatica L. (fag) 0,70
65 Quercus sessiliflora Salisb. (gorun) 0,70
66 Pinus communis L. (păr) 0,70
67 Quercus robur L. (stejar) 0,71
68 Celtis australis L. (simbovină) 0,71
69 Prunus domestica L. (prun) 0,71
70 Acer tataricum L. (arţar-tătăresc) 0,72
71 Staphylea pinnata L. (clocotiş) 0,73
72 Robinia pseudacacia L. (salcâm) 0,73
73 Prunus persica L. (piersic) 0,73
74 Pirus communis L. (păr) 0,74
75 Crataegus oxycantha L. (gherghinar) 0,75
76 Euonimus verrucosa L. (salbă-râioasă) 0,76
77 Fraxinus ornus L.(mojdrean) 0,76
78 Gleditschia triacanthos L. (glădiţă) 0,77
79 Carpinus betulus L. (carpen) 0,78
80 Quercus cerris L. (cer) 0,78
81 Sorbus aria (L.) Cr. (sorb) 0,78
82 Sorbus torminalis (L.) Cr. (sorb) 0,79
83 Acer monspessulanum L. (jugastru-de-Banat) 0,81
84 Cytisus laburnum L. (salcâm-galben) 0,82
85 Carpinus orientalis Mill. (cărpiniţă) 0,82
86 Cornus sanguinea L. (sânger) 0,82
87 Ligustrum vulgare L. (lemn-câinesc) 0,83
88 Prunus cerasifera Ehrh. (corcoduş) 0,83
89 Lonicera xylosterum L.(caprifoi) 0,87
90 Erica arborea L. (erica) 0,87
91 Sorbus domestica L. (scoruş) 0,88
92 Buxus sempervirens L. (merişor) 0,88
93 Viburnum lantana L. (dârmox) 0,90
94 Syringa vulgaris L. (liliac) 0,93
95 Quercus pubescens Wild. (stejar-pufos) 0,94
96 Cornus mas L. (corn) 0,99

În cazul pădurilor în amestec biomasa totală se determină prin însumare

aportului de biomasă al fiecărei specii.

23
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

3.2 Estimarea biomasei subterane

Pentru estimarea biomasei subterane a stratului arboricol Decei

recomandă o serie de coeficienţi specie specifici, specifici claselor de
diametre, coeficienţi ce se aplică volumului suprateran şi cu ajutorul cărora
se estimează volumul subteran.
Cel mai frecvent se utilizează un coeficient global de 13% ce se aplică
întregii biomase supraterane [7]. Studiile privind biomasa subterană sunt
mai restrânse decât cele ce vizează biomasa supraterană deoarece cea care
este exploatată şi folosită ca resursă este biomasa supraterană.
Metoda prelevării probelor subterane cu ajutorul „corerului” este
destul de inexactă şi foarte discutabilă în cazul ecosistemelor forestiere
unde există o discrepanţă mare între dimensiunile rădăcinilor plantelor
ierboase şi ale arborilor, adâncimea la care ajung rădăcinile plantelor
ierboase în comparaţie cu cele ale arborilor.
De aceea nu este recomandată pentru estimarea biomasei rădăcinilor
arborilor, iar în estimarea biomasei rădăcinilor plantelor ierboase din
pădure introduce mari erori deoarece este practic imposibil de separat
rădăcinile plantelor ierboase de radicele arborilor [12].

Studiile de estimare ale biomasei lemnoase sunt extrem de

importante deoarece masa lemnoasă este un bun regenerabil la scară de
timp umană. Masa lemnoasǎ de bunǎ calitate (lemnul de lucru) este
folosită în industria mobilei, industria celulozei şi hârtiei, în construcţii,
etc., iar cea de calitate inferioarǎ (lemnul de foc) în mediul rural
reprezintǎ o importantă resursă energetică.

3.3 Productivitatea arborilor

Productivitatea supraterană a arborilor urmăreşte două componente:

productivitate fusului şi productivitate foliară.
Având rate de ciclare diferite fusul şi litiera (aparatul foliar) sunt
analizate separat.

3.3.1 Estimarea productivităţii foliare

Estimare productivităţii foliare: se realizează prin estimarea biomasei
aparatului foliar (utilizând indicele foliar LAI – Leaves Area Index), la
diferite momente de timp începând din primăvară către vară.
Poate fi calculată utilizând relaţia:
24
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

( BT 1 − BT 2 )
P=
δT
unde:
P = productivitatea
BT2 = biomasa aparatului foliar la momentul t2
BT1 = biomasa aparatului foliar la momentul t1
δT = intervalul de timp t2 - t1

Pentru determinarea suprafeţei foliare poate fi folosită metoda

mulajelor care constă în copierea suprafeţei frunzelor pe o hârtie
milimetrică, prin numărarea pătrăţelelor din caroiajul acesteia
determinându-se cu foarte mare precizie suprafaţa.
Producţia de litieră ca şi biomasa litierei se estimează direct prin metoda
capcanelor de litieră, poate fi urmărită de asemenea dinamica producţiei de
litieră.

3.3.2 Productivitatea pe fus

Pentru determinarea productivităţii trunchiurilor arborilor se

utilizează metoda Whittaker şi Woodwell (1968) reactualizată de Mitsch în
1991.
Este o metodă care se bazează pe cunoaşterea înălţimii arborilor a
grosimii medii a inelelor de creştere în ultimii cinci ani, a densităţii
specifice a lemnului arborilor, a ariei de bază şi a suprafeţei pe care o
acoperă arborii respectivi.
Luând în calcul grosimea medie a inelelor din ultimii cinci ani această
metodă este o metodă cronologică care necesită o singură ieşire în teren,
deoarece se bazează pe date istorice, pe informaţia înmagazinată în inelele
de creştere ale arborelui.
Determinarea grosimii inelelor de creştere se realizează prin măsurarea cu
ajutorul unei rigle sau a unui şubler a distanţei dintre două zone mai intens
colorate (lemn de toamnă) existente pe carotele de creştere, Carotele de
creştere sunt probe prelevate cu ajutorul burghiului taxatoric (burghiu
Pressler)( fig. 16).

25
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

Figura 16. Burghiul taxatoric model Pressler

El este constituit dintr-o componentă tubulară prevăzută la unul din capete

cu o parte activă constituită dintr-un sistem de cuţite care permit înaintarea
în trunchiul arborelui şi desprinderea carotei, iar la celălalt capăt cu un
sistem de prindere ce permite ataşarea unui braţ fix perpendicular cu
ajutorul căruia se roteşte componenta tubulară. Extragerea carotei din
componenta tubulară se realizează cu ajutorul „linguriţei” (foto 4).

Foto 4. Extragerea carotei cu ajutorul „linguriţei”

Acest dispozitiv permite extragerea din arbori a unor porţiuni de

formă cilindrică pe care se observă o alternanţă de zone mai clare şi zone
mai opace ca nişte benzi perpendiculare pe lungimea cilindrului, benzi ce
reprezintă lemnul de toamnă mai dens şi mai intens colorat şi lemnul de
vară mai lax şi mai slab colorat ( foto 5).

26
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

Foto 5. Carotă extrasă cu ajutorul linguriţei

Pe aceste probe prin înnumărarea inelelor de creştere poate fi

determinată şi vârsta arborilor cu condiţia ca înaintarea părţii active a
burghiului să se realizeze până la măduvă. De regulă nu se ia în calcul
inelul situat imediat sub scoarţă deoarece fiind cel mai recent depus poate fi
incomplet sau tasat în timpul prelevării carotei.
Carotele de creştere sunt prelevate dintr-un grup de arbori astfel
selecţionaţi încât ei să fie reprezentativi pentru zona de studiu.
În general numărul arborilor selecţionaţi trebuie să reprezinte aproximativ
25% din numărul total de arbori.
Pentru pădurile în amestec trebuiesc selecţionaţi arbori care să
reprezinte toate speciile arboricole dominante, iar numărul celor
selecţionaţi trebuie să fie proporţional cu abundenţa lor numerică.
De exemplu pentru o pădure în amestec în care există trei specii dominante
(Populus alba, Fraxinus ornus şi F, excelsior) cu populaţii echitabil
distribuie ca efective şi al căror număr total de arbori este de 200 este
suficient să se selecţioneze câte 5 grupuri a trei arbori din fiecare specie (5
x 3 x 3 = 45 ≈ 25% din 200).
Condiţia sinegvanon pe care aceşti arbori trebuie să o îndeplinească
este ca diametrul lor să se încadreze în intervalul [medie ± abaterea
standard] al diametrelor.
Din baza de date în Excel creată anterior pentru determinarea biomasei
lemnoase, pentru fiecare specie se calculează valoarea medie a diametrelor
la 1,3 m şi abaterea standard a mediei şi se stabilesc aceste intervale.
Se selectează arborii cu valorile diametrelor cele mai apropiate de valoarea
medie a diametrului. Din aceşti arbori se vor preleva câte două carote
(replicate), de la înălţimea de 1,3 m perpendicular pe înălţimea arborelui,
pe două direcţii perpendiculare una pe cealaltă ( foto 6).

27
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

Foto 6. Modul corect de prelevare a celor două replicate ale carotelor

Din analiza carotelor prin măsurarea grosimii ultimilor cinci inele şi

împărţirii acestei grosimi la cinci se determină valoarea medie de creştere
pe fiecare an în ultimii cinci ani.
Pe baza acestei creşteri medii a inelelor se determină creşterea ariei de
bază individuale “Ai” conform ecuaţie:
Ai = π[ r2 - (r-i)2] (fig. 17)
unde:
r este raza arborelui la înălţimea braţelor
i este creşterea radială medie pe an

r-i
r

Figura 17. Aria de bază individuală

Producţia anuală pe fus

pentru fiecare arbore selecţionat “Pi “este funcţie de aria de bază şi se

determină din relaţia matematică:

28
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

Pi = 0,5 x ρ x Ai x h

unde:

ρ densitatea specifică a lemnului arborelui respectiv

Ai creşterea ariei de bază individuală
h înălţimea arborelui

Factorul de corecţie „0,5”, apare datorită faptului că biomasa produsă

anual nu se distribuie uniform pe fus, la baza acestuia distribuindu-se mai
mult iar la vârf mai puţin. Carotele fiind prelevate la o înălţime mult mai
apropiată de bază în comparaţie cu vârful (cam la o pătrime) ar supraestima
această creştere, de aceea se consideră drept creştere reală jumătate din cea
calculată.

Productivitate arborilor pe fus pentru întreaga suprafaţă studiată “PW” se

calculează folosind relaţia:

PW = Σ[Pi] x BA/BC unde:

Pi producţia anuală pe fus a fiecărui arbore selecţionat
BA aria medie de bază
BC suprafaţa ariei de studiu acoperită de arbori

Aria medie de bază reprezintă suma tuturor ariilor arborilor existenţi

în aria de studiu secţionaţi la înălţimea de 1,3 m.
În cazul pădurilor în amestec, în prealabil se sortează arborii după specie şi
aceasta se calculează pentru fiecare specie în parte. În figura 20 prin trei
tipuri de haşuri sunt reprezentate ariile secţiunilor arborilor din trei specii la
înălţimea de 1,3 m. Prin însumarea ariilor cu aceeaşi tip de haşură se obţine
aria medie de bază pentru specia respectivă.
Raportul între aria medie de bază specifică şi aria întregii suprafeţe este
factorul de corecţie care compensează faptul că ariile bazale individuale
care s-au luat în calcul au vizat numai un număr relativ restrâns de arborii
al căror diametru este de valoare medie sau se apropie foarte mult de
valoarea medie, fără să ia în calcul toată varietatea de diametre existente pe
suprafaţa studiată.

29
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

Specia 1
Specia 2
Specia 3

Figura 20. Reprezentarea ariilor de bază pentru fiecare specie

Este recomandabil ca productivitatea să se calculeze pentru arborii fiecărei

specii în parte, urmând ca în final prin însumare să se calculeze
productivitatea totală pe fus.
O altă metodă mai exactă, dar mai costisitoare este metoda utilizată de
către dendrologii români, ea constă în măsurarea înălţimii şi diametrelor
tuturor arborilor existenţi pe parcela a cărei suprafaţă este cunoscută, la
două momente succesive de timp.
Folosind acelaşi algoritm ca şi pentru estimarea biomasei lemnoase
existente pe o anumită suprafaţă se calculează biomasa existentă la
începutul şi la sfârşitul experimentului. Diferenţa dintre aceste biomase
raportată la intervalul de timp în care s-a desfăşurat experimentul reprezintă
productivitatea parcelei respective.
Inconvenientele acestei metode rezidă în faptul că necesită două ieşiri în
teren pentru măsurători, nu una singură ca în cazul metodei lui Mitsch, şi
un interval de timp destul de mare între cele două momente la care se fac
măsurătorile, minimum cinci ani.
Acest interval diferă în funcţie de viteza de creştere în diametru a arborilor
fiecărei specii. La arborii cu creştere mai lentă intervalul de timp între cele
douǎ mǎsurǎtori este mai mare, iar la cei cu creştere rapidă este mai mic.
Acesta trebuie să fie suficient pentru a permite creşterea în diametru a
fiecărui arbore cu mai mult de doi centimetrii pentru a putea surprinde
trecerea de la o clasă de diametre la următoarea şi implicit trecerea de la o
clasă de volume la următoarea, tabelele de cubaj fiind realizate pentru clase
de diametre cu intervalul de doi centimetrii.

30
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND FONDUL FORESTIER

În privinţa resurselor forestiere mondiale, datele statistice arată o

diminuare coninuă a acestora. Actualmente se apreciază că suprafaţa
fondului forestier mondial ocupă 3869 milioane ha (30 din suprafaţă
uscatului).
Suprafeţele împădurite ale României, constituind fondul forestier
naţional, sunt atât în proprietatea statului cât şi în proprietate privată şi
proprietate obştească.
Suprafaţa actuală a fondului forestier al României este estimată la
6,37 milioane ha, ceea ce reprezintă un procent de împădurire de 26,7%. În
afara fondului forestier se mai află încă 319.000 ha ocupate de vegetaţie
forestieră. În raport cu populaţia actuală, România dispune de 0,27 ha/
locuitor situându-se cu mult sub media mondială şi europeană.
Pe regiuni geografice fondul forestier naţional este neuniform
repartizat:
• 58,5% în regiunea montană
• 32,7% în regiunea de deal şi colinară
• 8,8 în zona de câmpie şi luncă.
Compoziţia pădurilor pe grupe de specii este de
• 30,7 % răşinoase
• 31,7% făgete
• 17,8% cvercinee
• 15,2% diverse foioase tari
• 5,2% diverse foioase moi (Daia, 2003).

Regim de proprietate
Indiferent de proprietar (statul, persoană fizică, autoritate locală),
gospodărirea şi exploatarea acestui fond forestier se realizează în regim
silvic respectându-se prevederile codului silvic şi actelor normative cu
regim silvic.

Din punct de vedere instituţional

Administrarea fondului forestier naţional se realizează într-un cadru
instituţionalizat constituit din mai multe instituţii, dintre care amintim:
• MAP (Ministerul Agriculturii şi Pădurilor –Departamentul
pentru Silvicultură)
• RNP (Regia Naţională a Pădurilor ROM-Silva)

31
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

• IRTSV (Inspectoratul Teritorial pentru Silvicultură şi

Vânătoare)
• ICAS (Institutul de cercetări şi Amenajări Silvice)
• AOSP (Asociaţia Ocoalelor Silvice Private)
• AVPS (Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi)

Din punct de vedere administrativ

Unitatea centrală administrativă este MAP secondat de RNP; acestei
unităţi se supun unităţile administrative regionale –Direcţiile silvice-
prezente fie la nivel de judeţ, în judeţele bogate în suprafeţe împădurite, fie
la nivel de regiune formată din mai multe judeţe, judeţe în care fondul
forestier este slab reprezentat. Fiecare Direcţie silvică are în subordine mai
multe Ocoale silvice. În subordinea Ocoalelor silvice se află cantoanele
silvice.
Fondul forestier gestionat de către Ocoalele silvice este organizat în
unităţi mari numite Unităţi de Producţie (UP), fiecare UP fiind constituită
din mai multe parcele, care la rândul lor sunt constituite din mai multe
subparcele.
La nivelul Direcţiilor Silvice pe lângă celelalte structuri
administrative este prezent şi Corpul de pază şi control similar cu cel de la
nivel iererhic superior (MAP- Corpul de control al ministrului) cu rol în
controlul corectitudinii exploatării şi gestionării UP-urilor.

RESURSELE FORESTIERE –
Bunurile şi serviciile generate de către Fondul Forestier
Bunurile reprezintă resursele forestiere pentru care se poate stabili o
valoare de piaţă, ce poate fi exprimată în unităţi monetare; preţul acestor
bunuri fiind stabilit pe criterii economice, în general preţul reprezentând
intersecţia curbei cererii cu cea a ofertei, el stabilindu-se în urma licitaţiilor
pe bază de negociere. Din nefericire, în România, la ora actuală, nu există o
bursă a lemnului şi nici tranzacţionarea vânzărilor în cantităţi mari nu este
cotată la bursa obişnuită. La bursă sunt cotate numai acţiunile diferitelor
inteprinderi ce prelucrează lemnul şi ale unor societăţi comerciale ce se
ocupă cu comerţul lemnului şi a altor produse din pădure, precum şi
operaţiuni de import-export.

Resursa cea mai importantă din categoria bunurilor –lemnul- poate fi

de calitate superioară –lemnul de lucru- folosit în construcţii, industria
mobilei, în industria celulozei şi hârtiei, în industria chimică pentru

32
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

extragerea de gume, răşini, tanini, etc., în industria farmaceutică pentru

obţinerea cărbunelui medicinal şi a gudroanelor.

Lemnul de calitate inferioară este folosit ca resursă energetică,

majoritatea populaţiei din mediul rural încălzindu-se cu lemne, şi pentru
obţinerea de mangal folosit în diferite manufacturi pentru forjarea fierului,
etc.
Lemnul de calitate superioară se comercializează fie sun formă de
buştean fie fasonat.
În urma fasonării rezultă şi produse secundare. Rumeguşul şi talaşul
obţinute ca produse secundare în urma prelucrării lemnului de calitate
superioară, se utilizează în general fie la încălzirea locuinţelor, pentru
aceasta necesitând o brichetare anterioară, fie la afumarea unor mezeluri şi
brânzeturi, fie la formarea unor paturi de creştere în crescătoriile de
ciuperci, fie în amenajarea spaţiilor verzi din marile aglomeraţii urbane.
Alături de scoarţa obţinută şi ea la fasonarea buştenilor rumeguşul şi
talaşul utilizate în rigolele şi jardinierele din araşe reduc eroziunea solului,
prin descompunere realizează un aport suplimentar de nutrienţi, menţin
oanumită umiditate a solului, împiedică germinarea seminţelor buruienilor
fovorizând dezvltarea plantelor decorative, cultivate în detrimentrul
buruienilor.
În biocenoza forestieră plantele medicinale ocupă un loc aparte,
multe dintre ele conţinând principii active ce stau la baza unor
medicamente. Un exemplu îl reprezintă Vaccinium myrtillus (afinul) din
fructele căruia se extrage principiul activ ce stă la baza Difebiomului, un
medicament ce măreşte elasticitea vasculară şi rezistenţa peretelui vascular,
medicament recomandat în caz de fragilitate vasculară şi ca adjuvant în
tratamentul diabeticilor.
De asemenea fructele de Cornus mas, Prunus spinosa, Rosa canina ,
etc. conţin o cantitate crescută de vitamina C şi sunt recomandate în stări
gripale ca adjuvant şi în carenţă de viatmina C.

Micoflora arboretelor cu litieră bogată şi sol bogat în substante

organice este uneori dominată de către ciuperci dintre care o importantă
parte este reprezentată de ciuprci comestibile. Dintre acestea amintim:
Morchella esculenta, Clavaria aurea, Hydnum repandum, Boletus edulis,
Cantharelus cibarius, Lactarius deliciosus, L. piperatus, Macrolepiota
procera.
Fondul cinegetic (de vânătoare), reprezintă o importantă resursă a
cărei valoare de piaţă se stabileşte ţinând cont atât de cerere şi ofertă cât şi
de considerente practice cum ar fi menţinerea efectivelor populaţiilor
33
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

speciilor de vânat la un nivel optim ce asigură existenţa vânatului şi în

viitor, costurile de hrănirea a vânatului pe timp de iarnă, costurile de
întreţinere a parcelelor de vânătoare, etc. Carnea de vânatul, trofeele,
nefiind produse de strictă necesitate ci produse de lux, ele satisfăcând unele
hobiuri ale vânătorilor, ar trebui să determine o valoare mare a
cuantumurilor taxelor pe permisul port-armă, pe permisul de vânătoare şi
pe autorizaţia eliberată pentru o anumită specie de vânat, acte ce sunt
obligatoriu necesare celor care vânează şi din a căror cuantum se stabileşte
preţul vânatului.
În cazul vânătorilor străini (cetăţeni ai altor state) scoaterea din ţară a
diferitelor trofee sau a unor animale vii trebuie să respecte prevederile
convenţiei privind comerţul cu animale vii sau moarte şi părţi din animale
moarte (CITES), convenţie la care România este parte.

O altă resursă importantă ce se află în cea mai mare parte în

gospodărirea personalului silvic este fondul piscicol axat pe Salmonidae
(păstrăvăriile). Există păstrăvarii în regim natural, seminatural, artificial.
Cele în regim natural sunt constituite din porţiuni de râu aflate la altitudini
relativ mari unde intervenţia umană constă în populare cu puiet, aceste
populări realizându-se relativ rar. Cele în regim seminatural constau în
amenajarea unui sistem de incinte plutitoare, plasate de cele mai multe ori
pe lacurile de acumulare ale barajelor în care se face pupulare cu puiet şi
hrănire prin furajare la intervale mari de timp. În cazul păstrăvăriilor aflate
în regim artificial se face populare, există de asemenea şi bazine pentru
reproducere unde se obţin larve şi puiet, furajarea este sistematică iar
calitatea apei (temperatură, condiţii de oxigenare, încărcarea organică,
compuşi toxici) este atent controlată.

Un tip particular de arboret îl constituie arboretele de origine,

acestea sunt plantaţii speciale unde se păstrează ancestorii diferitelor specii
de arbori şi unde se obţin seminţele utilizate în pepiniere, pepiniere ce au
rolul de a crea puieţi, lăstari, drajoni, butaşi.
Odată cu schimbarea mentalităţii modului de amenajare a unei
locuinţe şi apariţia dorinţei majorităţii oamenilor de a avea o grădină
individuală, se observă o creştere tot mai mare pe piaţă a cererii de plante
decorative, în special arbuşti decorativi şi arbori.
În întâmpinarea acestei dorinţe, personalul silvic şi-a diversificat
producţia atât în pepiniere cât şi în parcurile dendrologice producând
pentru comercializare şi uz propriu o gamă mare de arbuşti şi arbori
decorativi atât din specii ale florei autohtone cât şi exotici.

34
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

Fiind departament în cadrul MAP administraţia silvică începând din

2005 a preluat în administrare şi fondul naţional de cabaline.

Serviciile reprezintă resursele forestiere pentru care se stabileşte greu

valarea de piaţă sau este imposibil ca aceasta să fie estimată. De exemplu :
• rolul unui arboret în creerea microclimatului local
• rolul unui arboret în ecranarea şi atenuarea zgomotelor
• rolul unui arboret în reţinerea pulberilor în suspensie
• rolul unui arboret în fixarea CO2 urmat de reducerea efectului de seră
• rolul recreativ şi peisagistic al unui arboret
• rolul estetic al unui arboret
• rolul de fixare a solului şi de reducere a eroziunii
• rolul unui arboret în fixarea unor halde de steril
• etc.

35
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

BIBLIOGRAFIE

1.Borza, A., Boşcaiu, N., 1965, “Introducere în studiul covorului vegetal”

Ed. Academiei Republice Populare Române.

2. Daia Mihai, 2003, Silvicultră, Ed. Ceres Bucureşti

3. Filipovici J. 1964, ”Studiul lemnului - manual pentru studenţii facultăţii

de industrializare a lemnului”, vol. 1: 120-121, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.

4. Giurgiu, V. Decei, I., Armăşescu, S., 1972 ”Dendrometria arborilor şi

arbuştilor din România”, Ed. Ceres.

5. Iosif Leahu, 1994, Dendrometrie, Ministerul Învăţământului, Ed.

Didactică şi Pedagogică, R.A. Bucureşti

6. Iosif Leahu, 2001, Amenajarea pădurilor-Metode de organizare

sistemică, modelare, fiabilitate, optimizare, conducere şi reglare structural-
funcţională a ecosistemelor forestiere, Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A.
Bucureşti.

7. Ioan Machedon, 1996, Funcţiile de protecţie ale pădurilor-evaluare

economică, Ed. Ceres, Bucureşti

8. Marian Drăgoi, 2000, Economie forestieră, Ed. Economică, Bucureşti

9. Marian Drăgoi, 2004, Amenajarea pădurilor, Ed. Universităţii Suceava,

Suceava

10 .McClaugherty C.A., Aber J.D., Melillo J.M., 1982,”The role of fine

roots in the organic matter and nitrogen budgets of two forest ecosystems”,
Ecology, 63: 1481-1490.

11. Mitsch, W.J., 1991, ”Estimating primary productivity or forested

wetland communities in different hydrologic landscapes”, landscape
ecology, vol.5: 75 – 92.

12.Nadelhoffer, K.N., Aber J.D. and Meillo J. M., 1985, ”Fine roots, New
primary production, ans soil nitrogen availability: a new hypothesis”,
Ecolofy 66: 1377 –1390
36
Notiţe de curs
 SILVICULTURĂ

13.Newbould, P.J., 1967 ”Methods for estimating the primary

production,of forests”, IBP Handbook no 2, Blackwell sc.publ. Oxford, 62
p, 57-72

14. Roebertsen H., Heil, G.W. and Bobbink, R., 1988, ”Digital picture
processing: a new method to analyse vegetation structure”, Acta Bot. Neerl.
37 (2) 187 - 192.

15. Salamanca, F. E., Nobuhiro, K., Shigeo, K., 1998, ”Effect of leaf litter
mixture on the decomposition of Quercus serrata and Pinus densiflora
using field and laboratory microcosm methods”, Ecological Engineering
10, pp. 53 - 73.

16. Stinghe, N., 1955, “Manualul inginerului forestier – Dendrometrie”, Ed

Tehnică, pp 11-39.

17. Whittaker, R.H. and Marks, P.L., 1975, “Methods of assessing

terrestrial productivity “ in Leith, H. and Whittaker, R.H. (eds) Primary
productivity of the Biosphere, Spinger Verlag, New York.

18. Whittaker, R.H., Bormann F.H., Likens G.E. and Siccama, T.G., 1974,
”The Hubbard Brook ecosystem study. Forest biomass and production”,
Ecol. Monogr. 44: 233 – 254.

37
Notiţe de curs