Curs Drept

Drept și legislație forestieră
Suport electronic de curs
Conf. univ. dr.ing. Laura Bouriaud
Anul universitar 2012/2013

Drept şi legislaţie forestieră
Prezentarea disciplinei
Cuvinte cheie: drept forestier, regim silvic, fond forestier, infractiuni si contraventii
silvice, acte legislative / forest law, forest regime, forest fond, law infringements, forests
acts and rules
Cursul de Drept si legislatie forestiera are drept obiectiv însusirea si valorificarea

conceptelor de baza din domeniul dreptului si legislatiei silvice. Prin studiul disciplinei,
studentii isi formeaza capacitati de lectura si intelegere a legilor si de aplicare a normelor
silvice si capata deprinderi de utilizare a termenilor de specialitate, de analiza critica a
implementarii legilor si de cautare si identificare a actelor normative care incadreaza
diversele situatii juridice intalnite in practicarea profesiei de inginer.
Cursul cuprinde o parte generala, de familiarizare cu stiintele juridice; o parte de
introducere in normele si institutiile fundamentale ale dreptului forestier si de definire a
dreptului forestier si a regimului silvic, ca metoda principala de reglementare a sa; si o
parte speciala care trateaza reglementarea unor activitati specifice in fondul forestier
precum si urmarirea si sactionarea atingerilor aduse fondului forestier prin infractiuni si
contraventii silvice.
In cadrul aplicatiilor studentii vor invata sa utilizeze sursele documentare disponibile
pentru a identifica actele legislative aplicabile unui anumit domeniu si vor realiza o
sinteza a reglementarilor existente cu privire la un domeniu de reglementare din sectorul
silvic, la alegere, in scopul dobandirii de cunostinte aprofundate cu privire la un anumit
aspect al legislatiei silvice.
The course on Forest law and regulation aims to get students familiar with the
functioning of the national juridical and legislative system; to increase their knowledge
on forestry substantive and procedural norms, and to give them an appropriate ability for
reading, understanding and implementing the forest law.
First part of courses introduces the general elements for understanding the juridical
terms and the functioning of the legislative and juridical system, with emphasis on the
material and territorial competence of the institutions. The second part defines the
principles of forestry law, the main institutions of forestry domain (forest property,
administration, the forest management planning), the categories of persons with rights
and obligations towards the forest utilization, and underlines the particularities of forest
regime as the main method to regulate the forest utilisation. Finally, the third part
reminds the content of some regulations in forestry field and details the juridical features
of main forestry crimes and contraventions. Within the application work, students will
learn how to use the information vaialbale on forest law and regulation, and will prepare
a synthesis of legal norms pertainign to a certain field of forestry law.
1
Cuprins
Lecţia 1. Noţiuni juridice de bază. Norma juridică, clasificarea normelor juridice.
Forţa de coerciţie a statului.......................................................................................... 4
1.1. Obiectul dreptului ................................................................................................ 4
1.2. Drept subiectiv, drept obiectiv ............................................................................. 5
1.3. Ramuri de drept.................................................................................................... 5
1.4. Norma juridică. Clasificarea normelor juridice. .................................................. 6
1.5. Forţa de coerciţie a statului .................................................................................. 8
Test de autoevaluare 1 .............................................................................................. 10
Lecţia 2. Izvoare de drept. Clasificarea legilor. ....................................................... 11
2.1 Separaţia puterilor în Stat.................................................................................... 11
2.2. Clasificarea legilor ............................................................................................. 12
Lecţia 3. Administraţie publică centrală şi locală .................................................... 16
3.1. Noţiunile de administraţie publică şi drept administrativ .................................. 16
3.2 Administraţia publică centrală şi locală. Administraţie silvică de specialitate. .. 17
Lecţia 4. Administrarea fondului forestier naţional ................................................ 25
4.1 Situaţia administrării fondului forestier naţional ................................................ 25
4.2. Noţiunea de administrare a fondului forestier naţional...................................... 25
4.3 Sediul reglementării ............................................................................................ 26
4.4 Reglementări specifice ........................................................................................ 26
Lecţia 5. Dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere .............................. 32
5.1 Formele proprietăţii ............................................................................................ 32
5.2 Caracteristicile dreptului de proprietate privată:................................................. 33
5.3 Atributele dreptului de proprietate privată .......................................................... 33
5.4 Modalităţile juridice ale dreptului de proprietate privată ................................... 35
5.5 Regimul juridic special al unor categorii de paduri ............................................ 37
Lecţia 6. Elemente de drept penal. Infracţiunea. Contravenţii silvice ................... 40
6.1 Principii generale de drept penal......................................................................... 40
6.2 Infracţiunea ......................................................................................................... 42
6.3. Infracţiunile silvice ............................................................................................ 43
6.4. Contravenţiile silvice ......................................................................................... 52
Lecţia 7. Drept forestier şi regim silvic. .................................................................... 58
7.1 Natura dreptului forestier. Locul dreptului forestier printre celelalte ştiinţe
juridice ...................................................................................................................... 58
7.2. Metoda specifică de reglementare a dreptului forestier: regimul silvic ............. 61
Răspunsuri la testele de autoevaluare .................................................................... 65
2
Bibliografie recomandată ........................................................................................... 77
Anexa 1 : Glosar de termeni ...................................................................................... 79
Anex 2 : Subiecte pentru verificarea legislației ........................................................ 84
3
Lecţia 1. Noţiuni juridice de bază. Norma juridică, clasificarea
normelor juridice. Forţa de coerciţie a statului.
1.1. Obiectul dreptului

Obiectul dreptului îl constituie reglementarea relaţiilor sociale. Nu însă toate relaţiile
sociale se regăsesc reglementate prin intermediul normelor juridice. Există relaţii sociale
care sunt sancţionate nu de normele de drept, ci de norme scrise sau nescrise ale moralei,
ale familiei, sau ale bisericii. Departajarea între norme de comportament sancţionate de
drept şi norme de comportament sancţionate de alte principii de organizare socială a
evoluat de-a lungul timpului. Astfel, în perioada în care dreptul canonic avea o mare
influenţă în procesul legislativ, norme de conduită ecleziastice erau sancţionate prin legea
statului.
Dreptul şi teologia
Deşi diferite substanţial, dreptul şi teologia se găsesc într-o strânsă legătură: există, este
adevărat, o mulţime de reguli juridice ce nu au nici o legătură cu normele de
comportament înscrise în religie (de exemplu, dispoziţiile codului rutier), dar există mii
altele ce sunt transpunerea juridică a unor astfel de comandamente (să nu furi, să nu
ucizi etc.). Chiar atunci când preceptele religioase sunt transpuse în drept în aceeaşi
formulare există o deosebire substanţială: la nivelul sancţiunii preceptele religioase
privesc raporturile omului cu divinitatea, în timp ce preceptele juridice atrag o sancţiune
din partea grupului social. Uneori există o ruptură evidentă între norma juridică şi
preceptul religios: de exemplu, regula legitimei apărări şi „întoarcerea celuilalt obraz”.
Reglementarea anumitor relaţii sociale şi nereglementarea altora constituie un indicator al

vieţii sociale sub două aspecte:
sistemul de drept reflectă o anumită structură socială, un anumit raport de forţe între
membrii societăţii;
sistemul de drept promovează anumite valori, reprezentând ceea ce societatea
consideră la un moment dat drept conduită permisă, tolerată sau acceptabilă din
partea membrilor săi.
Dreptul reprezintă ansamblul normelor instituite de către stat în vederea dirijării
conduitei umane, a căror obligativitate este asigurată, la nevoie, de forţa de constrângere
a statului1. Normele juridice sunt acele reguli de conduită, generale şi impersonale, care
stabilesc conduita subiecţilor de drept în raporturile ce formează obiectul de reglementare
al dreptului.
1
Răuschi, Ş., Drept civil - partea generală, persoana fizică, persoana juridică, Ed. Chemarea Iaşi, 1993,
pag.5
4
Ca expresie a condiţiilor vieţii materiale, normele de drept creează astfel terenul juridic
favorabil afirmării acelei tendinţe evolutive care este de dorit din punct de vedere social -
general2.
O relaţie socială reglementată juridic devine raport juridic. Participanţii la raporturile
juridice sunt acele persoane care sunt legate prin drepturi şi obligaţii.
1.2. Drept subiectiv, drept obiectiv
Dreptul obiectiv este dreptul care există indiferent de existenţa participanţilor la
raporturile juridice, reprezentând tot ceea ce este prevăzut în legi şi acte normative.
Dreptul subiectiv este acel drept pe care îl deţine participantul la raportul juridic. El are
latitudinea de a exercita sau nu dreptul său. În momentul în care se decide să îl exercite,
el nu o poate face decât respectând condiţiile prezente în lege, adică ţinând cont de ceea
ce dreptul obiectiv impune pentru exercitarea oricărui drept subiectiv. Dreptul subiectiv
este diferenţiat de la un titular la altul. Astfel, în cazul dreptului procesual, prevederile
legii cu privire la modalităţile de intentare ale unei acţiuni în justiţie pentru tulburare de
posesie constituie conţinutul dreptului obiectiv. Cel al cărui posesie a fost tulburată are
dreptul subiectiv de a face plângere în justiţie, drept a cărui valorificare se află la
latitudinea sa.
Actul juridic este manifestarea de voinţă în scopul de a produce, modifica sau stinge un
raport juridic (ex. contractul). Faptul juridic este un eveniment care se produce indiferent
de voinţa persoanei, dar care are proprietatea de a produce, modifica sau stinge un raport
juridic (moartea persoanei care deschide o succesiune, producerea unei calamităţi şi
deschiderea dreptului la despăgubire de către societatea de asigurări). Actul şi faptul
juridic nu sunt izvoare formale de drept, ele pot însă influenţa existenţa drepturilor
subiective ale persoanei.
Dreptul nu trebuie să intervină decât dacă binele comun cere intervenţia sa. Cu alte cuvinte normarea nu
trebuie să intervină dacă indivizii îşi conformează spontan conduitele finalităţii regulilor proiectate. "Legile
3
inutile slăbesc legile necesare". Trebuie deci evitat ca legiferarea să devină un spectacol politic. Legile
trebuie să fie cerute de societate şi nu edictate pentru gloria legiuitorilor.
Normarea trebuie să ţină seama de posibilităţile concrete de implementare a dreptului.
Activitatea de legiferare trebuie să fie fundamentată ştiinţific în sensul că mai întâi de toate trebuie
determinate necesitatea şi finalităţile normării. Legea trebuie să reflecte o necesitate socială, ceea ce
înseamnă că o bună politică legislativă trebuie să pornească de la cercetarea atentă a realităţii sociale şi o
proiectare atentă a consecinţelor unor eventuale reglementări, de la admisibilitatea ei din punct de vedere
psihologic şi de la posibilitatea realizării ei efective în practică. La polul opus se situează legiferarea
folosită ca paravan pentru realizarea unor interese private sau de grup - de ex. un act normativ pentru
scutirea de TVA sau anularea datoriilor unei anumite categorii de producatori de bere, cu beneficiu direct
pentru un parlementar sau rudele sale, actionari ori patroni ai unor fabrici de bere.
1.3. Ramuri de drept

În societate există o mare varietate de norme juridice. Dincolo însă de specificul lor,
normele au ceva în comun: în primul rând unitatea de voinţă, fiind vorba de voinţa unuia
2
Humă, I., Introducere în studiul dreptului, Ed. Chemarea Iaşi, 1993, pag. 15
3
Montesquieu, De l'ésprit des lois, livre XXIX, chap. XVI.
5
şi aceluiaşi legiuitor, în al doilea rând ele se pot grupa în funcţie de anumite criterii,
formând în ansamblu sistemul dreptului.
Prima distincţie, care s-a realizat înăuntrul sistemului de drept, a fost aceea între dreptul
public şi cel privat. Ulpian numea “jus publicum” dreptul care se referă la interesele
statului, iar “jus privatum” dreptul care se referă la interesele diferitelor persoane. Grecii
nu făceau această distincţie, iar germanii vechi au confundat cele două ramuri. În
decursul timpului s-a mai vorbit despre un drept privat şi un drept al societăţii, de un grup
de ramuri cu caracter mixt, iar Marx şi Engels susţin că dreptul socialist nu poate fi
împărţit în public şi privat, deoarece în societatea socialistă nimic nu este privat.
În funcţie de metoda de reglementare, care se bazează pe egalitatea juridică a părţilor sau
pe poziţia de autoritate a statului, ramurile de drept se clasifică în ramuri de drept public
şi ramuri de drept privat. În cadrul dreptului public se definesc ca ramuri esenţiale:
dreptul constituţional, dreptul administrativ, dreptul financiar, dreptul penal etc. Ca
ramuri principale de drept privat există: dreptul civil, dreptul comercial, dreptul familiei,
dreptul internaţional privat, dreptul transporturilor etc.
În doctrina românească se face distincţie între:
ramurile de drept prin care se organizează raporturile dintre stat, organele statului şi
indivizi, raporturi orientate în direcţia apărării unor interese generale ale societăţii
(ramuri de drept public) ;
ramurile de drept prin care se organizează raporturile dintre indivizi, dintre persoane
fizice, urmărindu-se asigurarea unui minim de securitate, condiţie a exerciţiului
libertăţii şi a intereselor personale în conformitate cu interesele generale (ramuri de
drept privat).
Ramura de drept este definită ca un ansamblu de norme juridice, legate organic între
ele, care reglementează relaţii sociale care au acelaşi specific şi folosesc aceeaşi
metodă de reglementare.
1.4. Norma juridică. Clasificarea normelor juridice.
Normele juridice sunt o categorie a normelor sociale care reprezintă reguli de conduită
instituite sau recunoscute de către stat, obligatorii în raporturile dintre subiectele de drept,
a căror aplicare este asigurată prin conştiinţa juridică, iar la nevoie, prin forţa coercitivă a
statului4. Normele juridice sunt raporturi sociale reglementate juridic.
Principalul criteriu de clasificare este cel al forţei lor obligatorii, distingându-se astfel
norme imperative şi dispozitive.
Normele imperative, categorice, impun o anumită conduită părţilor participante la
raportul juridic, conduită de la care nu se pot abate5. Totodată, părţile nu pot stabili alte
reguli pentru raporturile ce se încheie între ele.
Normele imperative onerative sunt cele care prevăd obligaţia de a săvârşi anumite
acţiuni, care ordonă ceva: ex. "toate donaţiile se fac prin act autentic" (art. 813 C.
civ.), sau "Arborii destinaţi tăierii se inventariază şi, după caz, în funcţie de natura
4
Gorun, A., 2007. http://idd.euro.ubbcluj.ro/interactiv/cursuri/AdrianGorun/Cap4.htm
5
Răuschi, Ş., op. cit., pag. 18 şi următ.
6
tăierii, se marchează cu dispozitive speciale de marcat de către personalul silvic
împuternicit, în conformitate cu normele tehnice. " (art. 63 C. s.).
Normele imperative prohibitive interzic săvârşirea unor anumite acţiuni: ex. "Se
interzice păşunatul în păduri, în perdelele forestiere de protecţie şi în perimetrele
de ameliorare a terenurilor degradate sau în alunecare." (art. 53 C.s.).
Normele dispozitive sunt acele norme a căror aplicare este lăsată la dispoziţia
(aprecierea) părţilor participante la raportul juridic.
Normele dispozitive permisive (de împuternicire), nici nu impun, nici nu interzic
săvârşirea unei acţiuni, lăsând la latitudinea părţilor să aleagă conduita pe care o
doresc să o urmeze, din mai multe posibile pe care legea le indică. De exemplu, în
dreptul familiei, se precizează : "la încheierea căsătoriei, viitorii soţi vor declara,
în faţa delegatului de stare civilă, numele pe care s-au învoit să-l poarte în
căsătorie. Soţii pot să-şi păstreze numele lor dinaintea căsătoriei, să ia numele
unuia sau altuia dintre ei sau numele lor reunite". Un alt exemplu : "Pentru fondul
forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice administrarea şi/sau
serviciile silvice, după caz, se realizează prin ocoale silvice private, care
funcţionează similar asociaţiilor şi fundaţiilor, sau pe bază de contract cu alte
ocoale silvice. (art. 13 C.s.) ". In cazul acestei ultime norme, se lasă la dispoziţia
părţilor (respectiv persoanele fizice şi juridice deţinătoare de păduri) să aleagă
între administrarea prin ocoale silvice private proprii sau administrarea pe bază de
contract cu ocoale silvice de stat.
Normele dispozitive supletive permit ca, în anumite împrejurări, persoanele să-şi
aleagă singure conduita de urmat şi numai în situaţia în care nu şi-au manifestat
singure conduita, se aplică prevederile normei care va suplini lipsa de manifestare
a voinţei lor. De exemplu, în materia vânzării, "vânzătorul este supus la
răspundere pentru viciile ascunse ale lucrului vândut", ceea ce înseamnă că, faţă
de dispoziţia textului, vânzătorul se poate obliga să răspundă şi de viciile
aparente, sau părţile pot conveni ca vânzătorul să nu răspundă nici de viciile
ascunse.
Un alt criteriu de clasificare îl constituie conţinutul şi întinderea domeniului de
reglementare a normelor juridice, după care acestea se împart în norme generale şi
speciale. Pentru fiecare ramură de drept, normele generale sunt cuprinse în legi cu
caracter general şi stabilesc un cadru legal prin care se reglementează instituţii şi principii
generale de drept. De exemplu, în dreptul penal, normele generale sunt cele referitoare la
principiile de aplicare a legii penale în spaţiu şi timp, definesc infracţiunea şi instituţiile
legate de aceasta, precum şi alte instituţii de generală aplicabilitate6. Normele speciale în
dreptul penal, sunt acele norme care consacră infracţiuni determinate şi pedepsele
corespunzătoare lor şi care sunt cuprinse în partea specială a Codului penal sau în legile
speciale cu dispoziţii penale.
Normele speciale se aplică tuturor cazurilor particulare, ori de câte ori se întrunesc
condiţiile legii. Normele speciale sunt de imediată aplicare, ceea ce înseamnă că ele se
aplică înaintea normelor generale.
6
Zolyneak, M., Drept penal, partea generală, Ed. Chemarea Iaşi, 1992, pag. 76
7
O aplicare a acestui principiu o putem regăsi în reglementarea regimului silvic. Normele
generale, sau de drept comun, autorizează pe proprietarul unui bun la libera utilizare a
acestuia „în condiţiile legii”. Pentru cazul în care bunul este un teren forestier, condiţiile
legii sunt în fapt prevederile legislaţiei silvice, care are caracter de normă specială faţă de
dreptul comun, reprezentat în cazul de faţă de dreptul civil. În consecinţă, deşi în materia
proprietăţii dreptul civil promovează posibilitatea proprietarului de a dispune în mod liber
de bunul în proprietate, prevederile legislaţiei silvice, care sunt de imediată aplicare,
impun proprietarului forestier anumite condiţii în cazul în care el vrea să exercite dreptul
de dispoziţie (distrugere, modificare, vânzare) asupra terenului forestier.
Un exemplu de aplicare a normelor speciale (legea silvică) în faţa celor generale (drept
civil) este dat de expunerea de motive a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 114 din 11
martie 2004 referitoare la încriminarea tăierii sau scoaterii din rădăcini, fără drept, de
arbori, puieţi sau lăstari, de către proprietarii terenurilor forestiere (Cadrul nr. 1).
Decizia Curţii Constituţionale arată deci că prevederile dreptului civil referitoare la
proprietate sunt completate de prevederile legii silvice care arată în ce condiţii se poate
exercita proprietatea asupra arborilor din fondul forestier proprietate privată.
1.5. Forţa de coerciţie a statului
Aplicarea normelor de drept este garantată de forţa de coerciţie a statului. Forţa de
constrângere aparţine numai Statului, ca garant al ordinii de drept. Statul este titular al
suveranităţii şi personifică din punct de vedere juridic naţiunea. Din punct de vedere
social statul este o instituţie a societăţii, dar şi un instrument în conducerea socială.
În teoria politică, prin stat de drept se înţelege un stat bazat pe o ierarhie a normelor
generatoare de ordine juridică. În statul de drept, statul este garantul libertăţilor şi
drepturilor individuale, totodată, asigurând securitatea internă şi externă a cetăţenilor prin
instituţii democratice. În baza acestor prerogative, statul este cel care garantează aplicarea
sancţiunilor în cazul nerespectării conduitei impuse de normele juridice. În cazul
ramurilor de drept public, precum dreptul penal, manifestarea forţei de coerciţie este
evidentă, de ex. prin posibilitatea de a trage la răspundere, inclusiv prin privarea de
libertate, în ramuri de drept privat. În schimb, aplicarea forţei de coerciţie a statului în
raporturi de drept privat, cum sunt cele întâlnite în materia contractelor, este mai
nuanţată. Astfel, înţelegerea dintre părţi este protejată, respectată (contractul este lege
între părţile implicate) şi întărită prin posibilitatea de a apela la sistemul instanţelor
judecătoreşti în caz de litigiu.
8
Cadrul nr. 1. Exemplificarea principiului de aplicare a legii speciale
Prin Incheierea din 12 noiembrie 2003, pronuntata in Dosarul nr. 668/2003, Judecatoria Marghita a sesizat
Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 31 din Legea nr. 75/2002
pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului
silvic si administrarea fondului forestier national. Exceptia a fost ridicata de K. M-K., inculpat in dosarul
mentionat.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca dispozitiile criticate, ce
incrimineaza taierea sau scoaterea din radacini, fara drept, de arbori, puieti sau lastari, de catre proprietari,
detinatori sau de catre oricare alta persoana, sunt contrare prevederilor art. 41 alin. (1) [in prezent art. 44
alin. (1)] din Constitutie, referitoare la garantarea dreptului de proprietate : "Dreptul de proprietate,
precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de
lege." In acest sens arata ca a fost trimis in judecata in baza dispozitiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr.
75/2002, deoarece a procedat la taierea unui numar de arbori de pe terenul aflat in proprietatea sa. Or,
fapta de a taia arbori din padurea sa este un act de dispozitie materiala asupra bunului pe care il are in
proprietate, asa incat considerarea acestui act de dispozitie ca fiind infractiune ii limiteaza prerogativele
dreptului de proprietate.
Judecatoria Marghita considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, deoarece prin
aceasta reglementare s-a avut in vedere ca exercitarea prerogativelor ce decurg din dreptul de proprietate
sa nu lezeze interesele generale ale societatii. De asemenea, instanta precizeaza ca prin art. 35 din
Constitutia republicata statul recunoaste dreptul oricarei persoane la un mediu inconjurator sanatos si
echilibrat ecologic, asigurand cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
Examinand exceptia de neconstitutionalitate invocata, Curtea constata ca aceste critici nu pot fi retinute,
intrucat dispozitiile art. 32 alin. (1) si (3) din Ordonanta Guvernului nr. 96/1998, modificata si completata
prin Legea nr. 75/2002, republicata, nu numai ca nu contravin prevederilor art. 44 alin. (1) din Constitutie,
ci, dimpotriva, constituie o aplicare a acestora.
Astfel, potrivit textului constitutional invocat de insusi autorul exceptiei, dreptul de proprietate poate fi
limitat, continutul si limitele acestuia stabilindu-se prin lege. Referitor la dreptul de proprietate asupra
padurilor, la continutul si limitele acestui drept, Codul silvic (Legea nr. 26/1996) a introdus in titlul III,
intitulat "Fondul forestier proprietate privata", reguli stricte cu privire la obligatiile proprietarilor de
paduri si de alte terenuri din fondul forestier proprietate privata (care fac parte din fondul forestier
national), de gospodarire in conformitate cu regimul silvic si cu regulile privind protectia mediului, de
respectare a prevederilor amenajamentelor silvice si a permanentei padurii, de recoltare numai a arborilor
marcati de personalul silvic si alte obligatii. Rezulta ca dreptul de proprietate asupra fondului
forestier proprietate privata nu poate fi exercitat decat cu respectarea acestor dispozitii legale care
ii determina continutul si limitele.
Curtea observa ca obiectul de reglementare al Ordonantei Guvernului nr. 96/1998 are in vedere tocmai
stabilirea unor asemenea obligatii in sarcina proprietarilor de terenuri acoperite cu vegetatie forestiera, a
caror nerespectare este sanctionata de dispozitiile ce fac obiectul criticii de neconstitutionalitate.
Respectarea riguroasa a acestor norme este necesara pentru a preveni taierile masive de arbori si
despadurirea terenurilor, care ar avea consecinte grave asupra mediului inconjurator si asupra sanatatii
populatiei. Aceste interese majore impun incriminarea si sanctionarea faptelor prevazute in textul de lege
criticat, chiar daca acestea sunt savarsite de proprietarii terenurilor forestiere, limitarea in acest mod a
dreptului de proprietate privata fiind in deplina concordanta cu dispozitiile constitutionale invocate de
autorul exceptiei de neconstitutionalitate.
Curtea mai retine ca limitarea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, prin incriminarea
taierii, fara drept, de catre proprietari sau de catre alte persoane, a arborilor, puietilor sau lastarilor, este in
acord si cu prevederile constitutionale ale art. 35, referitoare la dreptul la un mediu sanatos, potrivit
carora: "(1) Statul recunoaste dreptul oricarei persoane la un mediu inconjurator sanatos si echilibrat
ecologic. (2) Statul asigura cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. (3) Persoanele fizice si
juridice au indatorirea de a proteja si a ameliora mediul inconjurator."
9
Test de autoevaluare 1
1. Ce este dreptul ?
2. Ce sunt normele juridice ?
3. Definiti actul juridic si faptul juridic.
4. Dati exemple de ramuri de drept public si de ramuri de drept privat.
5. De ce normele regimului silvic sunt de “imediata aplicare” in fata normelor de
drept civil referitoare la proprietate? Considerati exemplul dat in Cadrul nr. 1.
6. Cum se manifesta in fapt forta de coercitie a statului?
10
Lecţia 2. Izvoare de drept. Clasificarea legilor.
2.1 Separaţia puterilor în Stat

Principiul separaţiei puterilor în stat îşi găseşte fundamentarea în lucrarea lui
Montesquieu “Spiritul legilor”. Separarea puterilor în stat constituie o garanţie de
democraţie; acest principiu izvorăşte din experienţa medievală a monarhiilor absolutiste
şi se confirmă prin evoluţia vieţii politice în cadrul dictaturilor moderne şi contemporane.
• “Orice putere corupe; puterea absolută corupe în mod absolut”
Statul funcţionează prin intermediul a trei categorii de instituţii, dotate cu atribuţii
legislative, executive sau judecătoreşti.
Puterea legislativă este deţinută de Parlament, cu cele două camere ale sale, Camera
Deputaţilor şi Senatul. Rolul lor este de a elabora, aproba şi emite legi.
Puterea executivă este exercitată de guvern şi de preşedintele republicii. În mod restrictiv
şi în cazuri expres prevăzute, aceste organe executive pot avea o funcţie legislativă, însă
sub controlul parlamentului. Esenţa puterii executive consistă în crearea condiţiilor
pentru aplicarea legii.
Puterea judecătorească aparţine doar instanţelor judecătoreşti. Judecătorii nu pot decât
aplica legea; în dreptul romano - germanic, judecătorii nu creează dreptul. Puterea
judecătorească este astfel chemată să pună în aplicare legea.
Principiul separaţiei puterilor în stat nu este un principiu absolut. De la un stat la altul,
exercitarea prerogativelor legislative sau executive diferă în limite destul de largi,
întâlnindu-se republici prezidenţiale (SUA, Rusia, Franţa) sau parlamentare. Astfel, rolul
instituţiei de preşedinte al SUA este cu mult mai executiv decât în democraţiile clasice
europene, unde şeful de guvern este cel care deţine prerogative executive destul de largi.
În unele state occidentale (Anglia, Belgia) rolul şefului statului este redus la
reprezentarea diplomatică în plan internaţional şi la reglementarea unor conflicte între
puterile legislative.
Preşedintele României, în exercitarea funcţiei sale diplomatice, semnează acte şi tratate
internaţionale, a căror introducere în legislaţia internă este condiţionată de ratificarea de
către parlament. Printre alte drepturi ale preşedintelui se enumeră desemnarea
candidatului de prim ministru, numirea guvernului, dreptul de graţiere, numirea în funcţii
publice, funcţia de comandant al forţelor armate, adresarea de mesaje parlamentului,
dizolvarea parlamentului, solicitarea referendumului, promulgare legilor prin decret
prezidenţial, etc.
Guvernul “asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea
generală a administraţiei publice” - deci este autoritate executivă. Pe lângă aceasta, prin
iniţiativa legislativă şi delegarea legislativă, guvernul are şi o funcţie legislativă, însă în
limitele şi sub controlul parlamentului.
11
Parlamentul este cel care emite legea. Parlamentul are de asemenea dreptul de a
manifesta lipsa de sprijin faţă de politica economică şi socială a guvernului prin
intermediul moţiunii de cenzură, precum şi dreptul de a interpela guvernul în legătură cu
măsurile întreprinse (drept de control asupra executivului). Prim-ministrul şi guvernul, în
ansamblul său, răspund politic numai în faţa parlamentului, atât pentru activitatea, cât şi
pentru actele lor. Dacă la acestea adăugăm şi posibilitatea parlamentului de a suspenda
din funcţie pe preşedinte, regimul politic din ţara noastră aşa cum reiese din prevederile
Constituţiei este un regim semi-prezidenţial atenuat sau parlamentarizat, apropriat de
regimul parlamentar clasic.
2.2. Clasificarea legilor

Legea este actul normativ care provine de la organul legiuitor al ţării, elaborat în forme
prestabilite şi care se bucură de supremaţie faţă de toate celelalte izvoare ale dreptului.
Legile se clasifică în fundamentale sau constituţionale şi ordinare, în funcţie de conţinut,
de modalitatea de adoptare şi de cvorumul cerut (Tabelul 1).
În sistemul de drept naţional, legea are forţă juridică superioară tuturor celorlalte izvoare
de drept. Conform art. 72 al. 1 din Constituţie, Parlamentul adoptă legi constituţionale,
legi organice şi legi ordinare.
Legile constituţionale sunt Constituţia şi legile de modificare ale Constituţiei.
Constituţia este legea fundamentală a statului, căreia i se ordonează toate celelalte legi.
Principalele capitole ale Constituţiei sunt consacrate:
Stabilirii drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor;
reglementării funcţionării Parlamentului, Consiliului Legislativ, Preşedinţiei,
Guvernului, ministerelor şi altor organe centrale de specialitate ale administraţiei
publice, autorităţilor administraţiei publice locale (consiliu local, primar, consiliu
judeţean, prefect), instanţelor judecătoreşti, ministerului public, Consiliului Superior
al Magistraturii;
economiei şi finanţelor publice;
funcţionării Curţii Constituţionale.
Prima Constituţie a României a fost adoptată în 1866, după modelul belgian din 1831,
fiind urmată de Constituţiile din 1923, 1948, 1952, 1965 şi 1991, cea din urmă fiind
adoptată prin referendum naţional şi revizuită în 2003.
Legile organice sunt cele prin care se reglementează o categorie limitată şi expresă de
domenii, printre care, de exemplu în cazul dreptului civil, regimul juridic general al
proprietăţii şi al moştenirii. Legile ordinare sunt acte normative obişnuite, curente, cu
obiect limitat (de ex. Legea 18/1991 - legea fondului funciar). Alte izvoare ale dreptului
sunt reprezentate de :
decretele Preşedintelui României ;
hotărârile şi ordonanţele Guvernului. Hotărârile se emit pentru executarea legilor, iar
ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare votată de parlament ;
12
actele administraţiei publice centrale şi de specialitate ex. actele Ministerului
Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu valabilitate de domeniu.
Tabelul 1. Clasificarea legilor. Autorităţi investite cu putere legiuitoare
Categoria de legi Tipul de relaţii sociale Autoritatea Cvorumul necesar

reglementate investită
legi constituţionale: relaţii sociale din toate domeniile Adunarea vot nominal, 2/3 din
- Constituţia vieţii social-politice şi economice Constituantă numărul total de
- legi de modificare a cu deosebită importanţă pentru membri
Constituţiei exercitarea puterii de stat şi a
conducerii politice a societăţii
legi organice relaţii sociale importante în Camera jumătate plus unu din
ex. Legea de exercitarea puterii de stat, privind Deputaţilor şi numărul total al
organizare organizarea şi funcţionarea unor Senat deputaţilor
judecătorească organe de stat
legi ordinare raporturi sociale ordinare din Camera majoritate simplă:
ex. Legea fondului diferite domenii social - economice Deputaţilor şi jumătate plus unu din
funciar Senat numărul membrilor
prezenţi în fiecare
cameră
codurile relaţii sociale dintr-un anumit Camera majoritate simplă
domeniu Deputaţilor şi
Senat
acte şi hotărâri cu regulament de funcţionare a Camera
caracter normativ camerelor Parlamentului Deputaţilor şi
Senat
decrete, atunci când un anume aspect al vieţii sociale, Preşedintele
au caracter normativ politice sau economice României
hotărâri şi ordonanţe* relaţii sociale dintr-un anumit Guvern, semnate
domeniu de prim ministru,
contrasemnate de
miniştrii de resort
* hotărârile de guvern se emit pentru executarea legilor;

* ordonanţele de guvern se pot emite numai pentru domeniile legilor ordinare şi numai în baza unei legi
speciale de abilitare emisă de către parlament, care menţionează domeniul şi data până la care se pot emite
ordonanţe, eventual obligativitatea supunerii spre aprobare către parlament a ordonanţelor emise de către
guvern.
Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.
Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. Ordonanţele se emit în temeiul
unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta.
Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se
contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în
Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei.
Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate.
13
Organele locale ale administraţiei de stat (consiliul local, primarul, consiliul judeţean şi
prefectul) sunt abilitate să adopte acte normative cu aplicare limitată la unitatea
administrativ – teritorială. Acestea pot fi hotărâri normative ale consiliului local, hotărâri
ale consiliului judeţean, ordine ale prefectului, decizii ale delegaţiei permanente, ori
dispoziţii emise de primar.
În privinţa adoptării legilor, pentru legile ordinare, procedura impune formarea unei
comisii de specialişti care propun Parlamentului un proiect de lege. Acesta este supus
dezbaterii în cele două camere ale Parlamentului, suferind pe această cale o serie de
modificări (amendamente). Dacă forma finală adoptată de Camera Deputaţilor diferă de
forma finală adoptată de Senat, se formează o comisie de mediere, iar rezultatul medierii
este din nou supus dezbaterii în Parlament.
14
1. Care sunt atributiile Guvernului?

2. Care sunt principalele categorii de legi?
3. Care este diferenta dintre legile organice si cele ordinare?
4. Care este diferenta dintre hotarari de guvern si ordonante de guvern?
15
Lecţia 3. Administraţie publică centrală şi locală
3.1. Noţiunile de administraţie publică şi drept administrativ
Administraţia publică poate fi definită ca ansamblul activităţilor exercitate de

autorităţile publice (acte juridice şi operaţiuni materiale) pentru aducerea la îndeplinire a
legilor sau prin care se prestează servicii publice.
În vorbirea curentă, termenul de administraţie publică evocă mai degrabă structura
instituţională care exercită activităţi de aducere la îndeplinire a legilor şi de prestare a
unor servicii publice. Printre autorităţile care reprezintă administraţia publică se numără
şi “instituţii bugetare, regii autonome şi societăţi comerciale subordonate ministerelor”,
categorie în care se încadrează:
autoritatea publică pentru silvicultură (Minister),
organele sale din teritoriu (inspectoratele silvice)
structura de gestionare a domeniului forestier proprietate publică (Regia Naţională a
Pădurilor) sau privată (structuri silvice proprii).
Organele administrative sunt investite cu putere publică şi acţionează în interes public, în
condiţiile legii.
Într-o democraţie autentică, potrivit principiului autonomiei locale, nu numai statul este
persoană morală de drept public, ci şi unităţile sale administrativ teritoriale.
Creşterea sarcinilor administraţiei publice a dus la desprinderea unor instituţii ale
dreptului administrativ şi conturarea unor veritabile ramuri independente: drept financiar,
drept rutier, drept agrar, drept ecologic, drept forestier. Pentru toate acestea, dreptul
administrativ are caracter de drept comun, deoarece furnizează o serie de principii
generale.
În comparaţie cu alte ramuri de drept, dreptul administrativ se caracterizează prin faptul
că normele sale apără valori sociale generale. În timp ce dreptul penal apără valori sociale
fundamentale (siguranţa Statului, viaţa, integritatea şi patrimoniul persoanei), dreptul
administrativ apără valori sociale mai generale, referitoare la organizarea societăţii. Prin
aceasta, dreptul administrativ facilitează aplicarea tuturor celorlalte norme de drept.
Într-o definiţie exhaustivă, dreptul administrativ poate fi considerat ca acea ramură de
drept public care reglementează relaţiile sociale din sfera administraţiei publice, precum
şi pe cele de natură conflictuală dintre autorităţile administraţiei publice sau alte autorităţi
statale, pe de o parte, şi cei vătămaţi în drepturile lor prin actele administrative ale acestor
autorităţi, pe de altă parte.
În baza acestei definiţii, normele de drept administrativ se pot clasifica în norme
materiale (am putea considera că normele materiale răspund la întrebarea „ce este”,
definesc anumite instituţii), norme de procedură (răspund la întrebarea „cum se
procedează”), norme contravenţionale (de sancţionare a unor abateri de la conduita de
urmat) şi norme de contencios administrativ. Contenciosul administrativ este definit în
16
doctrină ca fiind totalitatea litigiilor născute între particulari şi administraţiile publice, cu
ocazia organizării şi funcţionării serviciilor publice şi în care sunt puse în cauză reguli,
principii şi situaţii juridice aparţinând dreptului public (C. Rarincescu). Este deci o
modalitate de apărare a persoanelor fizice şi juridice contra unor vătămări aduse
drepturilor lor prin activitatea administraţiei publice.
3.2 Administraţia publică centrală şi locală. Administraţie silvică de

specialitate.
Noţiunea de administraţie publică evocă următoarele autorităţi publice: Preşedintele

României, Guvernul, ministerele şi celelalte organe publice subordonate direct
Guvernului, organe centrale de specialitate autonome, instituţii subordonate ministerelor;
prefectul; organe locale de specialitate subordonate ministerelor şi conduse de prefect;
organe autonome locale (consiliul judeţean, consiliul local, primarul).
Administraţia publică centrală este alcătuită de:
aparatul de lucru al Guvernului, incluzând aici Cancelaria Primului Ministru,
Secretariatul General al Guvernului şi câteva departamente specializate, printre care
Departamentul de Control al Guvernului;
Ministerele, împreună cu agenţiile şi instituţiile aflate în coordonarea lor directă;
Agenţii şi instituţii în coordonarea directă a Primului Ministru, printre care
Autoritatea naţională pentru protecţia consumatorilor, Institutul naţional de statistică
sau Agenţia Română pentru Investiţii Străine.
Administraţia publică locală este alcătuită din:
Consiliile locale şi primarii care funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi
administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe;
Consiliul judeţean, ca autoritate a administraţiei publice pentru coordonarea
activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice
de interes judeţean;
Prefectul, care este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile
publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei
publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Administraţia publică de specialitate silvică face referire la ansamblul activităţilor
exercitate de autorităţile publice de specialitate silvică (acte juridice şi operaţiuni
materiale) pentru aducerea la îndeplinire a legilor silvice sau prin care se prestează
servicii publice cu specific silvic. In sens restrâns, administraţia publică de specialitate
silvică se referă la instituţiile publice cu rol de coordonare/reglementare a activităţilor din
domeniul silvic. Astfel, administraţia publică de specialitate silvică desemnează:
Ministerul de specialitate, respectiv Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,
până în anul 2009 şi Ministerul Mediului şi Pădurilor (HG 1635 din decembrie
2009) identificat de asemenea în actele normative ca autoritatea publică centrală
17
pentru silvicultură. După 1990, departamentul pădurilor a făcut parte din Ministerul
Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, fiind transferat în ianuarie 2001 la
Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor. Denumirea acestuia din urmă s-a
schimbat succesiv. În decembrie 2009, Ministerul Mediului şi Pădurilor a preluat de
la Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale – personalul şi fondul de
salarii aferente activităţii privind pădurile şi structurilor specializate în acest
domeniu, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2009
privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice
centrale.
În cadrul MMP, coordonarea activităţilor din fondul forestier se face prin intermediul:
unui secretar de stat pentru păduri;
a unei Direcţii Generale Păduri (Figura 1). Compartimentele de specialitate
în cadrul acestei direcţii sunt: direcţia păduri şi dezvoltare forestieră,
direcţia de control în silvicultură şi direcţia politici, strategii şi reglementări
silvice.
Inspectoratele Teritoriale de Regim Silvic şi de Vânătoare, instituţii cu personalitate
juridică în subordinea MMP, care coordonează, supraveghează şi efectuează prin
inspecţiile silvice şi de vânătoare din compunere activităţile de implementare şi
control al regimului silvic şi vânătoare din judeţele arondate (Cadrul 2 şi Figura 2).
Numărul maxim de posturi finanţate de la bugetul de stat pentru ITRSV este de 562
de posturi. In număr de nouă în prezent (Braşov, Bucureşti, Focşani, Vâlcea, Ploieşti,
Cluj, Oradea, Suceava, Timişoara), ITRSV-urile asigură:
implementarea strategiei de dezvoltare a silviculturii, potrivit competenţei
teritoriale;
monitorizarea lucrărilor, precum reconstrucţie ecologică, împădurirea
terenurilor degradate;
controlul cu privire la respectarea prevederilor regimului silvic de către
deţinătorii, administratorii şi utilizatorii cu orice titlu de fond forestier şi a
modului în care se aplică legislaţia silvică pentru administrarea vegetaţiei
forestiere din afara fondului forestier.
În subordinea Ministerului Mediului şi Pădurilor agenţii şi structuri publice, precum
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta
Dunării", Garda Naţională de Mediu şi Inspectoratele teritoriale de regim silvic şi de
vânătoare. Alte instituţii pot fi în coordonarea, sau sub autoritatea Ministerului. În ultimul
caz se află şi Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, care funcţionează sub
autoritatea Ministerului Mediului şi Pădurilor.
18
Figura 1: Organigrama MMP, cu Direcţia Generală Păduri (dreapta jos)
19
Cadrul 2. Atribuţiile Inspectoratelor Teritoriale de Regim Silvic şi de Vânătoare
(art. 7, HG 333/2005 completată cu HG 1206/2007)
A. În domeniul managementului activităţilor de silvicultură

1. asigură implementarea strategiei de dezvoltare a silviculturii, potrivit competenţei teritoriale;
2. ţin evidenţa, pe ocoale silvice, localităţi, proprietari şi deţinători, a terenurilor cu destinaţie forestieră şi a terenurilor cu
vegetaţie forestieră din afara fondului forestier, pe categorii de folosinţă, precum şi a titlurilor de proprietate;
3. urmăresc furnizarea de către administratorii terenurilor cu destinaţie forestieră şi terenurilor cu vegetaţie forestieră din
afara fondului forestier a datelor necesare în vederea realizării sistemului de cadastru general, prelucrează aceste date şi le
transmit potrivit legii;
4. aprobă sau avizează, potrivit legii, solicitările de ocupare/scoatere definitivă sau de folosire/scoatere temporară din
circuitul silvic a terenurilor din fondul forestier naţional;
5. avizează şi, după caz, aprobă, conform competenţelor legale, reprimirea în fondul forestier naţional a suprafeţelor
scoase temporar;
51. avizează restituirea garanţiilor după redarea în circuitul silvic a terenurilor din fondul forestier naţional ocupate
temporar;
52. ţine evidenţa şi monitorizează împădurirea terenurilor oferite în compensarea terenurilor coase definitiv din fondul
forestier naţional;
6. avizează solicitările de schimbare a categoriei de folosinţă silvică pentru terenurile din fondul forestier naţional, ţin
evidenţa schimbărilor aprobate şi urmăresc achitarea taxelor;
7. aprobă încadrarea pe categorii funcţionale a vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier naţional;
8. participă, potrivit reglementărilor în vigoare, la acţiunea de aplicare a prevederilor legilor de retrocedare a fondului
funciar;
9. certifică legalitatea clauzelor contractuale care se referă la regimul silvic şi înregistrează contractele de administrare;
10. ţin evidenţa ofertelor şi achiziţiilor de terenuri ce pot fi incluse în fondul forestier proprietate publică a statului şi
urmăresc respectarea priorităţii la achiziţionarea ofertelor;
11. ţin evidenţa, pe fiecare proprietate, a defrişării suprafeţelor de pădure din fondul forestier naţional, aprobate potrivit
legii;
12. conduc lucrările conferinţelor de amenajare a pădurilor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale şi
proprietate privată, a căror suprafaţă la nivel de proprietate nu depăşeşte 1.000 ha;
13. realizează verificarea/recepţia finală a lucrărilor de teren din cadrul proiectelor de amenajare a pădurilor, pentru
fondul forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale şi proprietate privată, în conformitate cu
prevederile Normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, aprobate prin Ordinul ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei
mediului nr. 1.672/2000, nepublicat;
14. recepţionează lucrările, avizează în comisia tehnico-economică proprie şi aprobă prin decizie a inspectorului-şef
studii sumare de amenajare a pădurilor şi studii de transformare a păşunilor împădurite, întocmite pentru suprafeţe de până
la 30 ha;
141. constituie comisia tehnico-economică proprie, avizează în cadrul acesteia studiile de fezabilitate şi recepţionează
proiectele tehnice de reconstrucţie ecologică;
142. monitorizează activitatea de pază a terenurilor care aparţin fondului forestier naţional şi încheierea contractelor de
administrare şi/sau prestări de servicii dintre deţinătorii de păduri şi ocoalele silvice;
15. avizează sau aprobă, după caz, solicitările privind derogarea de la prevederile amenajamentelor sau ale studiilor
sumare de amenajare a pădurilor, indiferent de forma de proprietate, în condiţiile legii;
16. aprobă proiectele de regenerare a pădurilor, ajutorare a regenerărilor naturale, combaterea bolilor şi dăunătorilor
forestieri şi de executare a lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor, elaborate de ocoalele silvice, altele decât cele
ale Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, pentru fondul forestier şi vegetaţia forestieră din afara acestuia;
17. aprobă rezultatele controlului anual al regenerărilor pentru ocoalele silvice, altele decât cele ale Regiei Naţionale a
Pădurilor - Romsilva;
18. avizează solicitările pentru acordarea contravalorii despăgubirilor destinate proprietarilor de păduri cu funcţii
speciale de protecţie, ca urmare a restricţiilor prevăzute în amenajamentele silvice şi în studiile sumare de amenajare;
19. îndeplinesc atribuţiile prevăzute de lege şi, după caz, atribuţiile de autoritate contractantă, pentru lucrările destinate
sprijinirii proprietarilor de păduri, care, potrivit legii, sunt finanţate de la bugetul de stat;
20. avizează, în vederea autorizării, persoane fizice sau juridice pentru certificarea lucrărilor de proiectare şi execuţie în
vederea împăduririi, reîmpăduririi, completării regenerărilor naturale, întreţinerii culturilor forestiere şi îngrijirii
arboretelor executate în fondul forestier naţional; reîmpădurire, completare a regenerărilor, întreţinere şi îngrijire;
21. avizează, în vederea autorizării, unităţile specializate pentru executarea lucrărilor de împădurire, reîmpădurire,
completare a regenerărilor, întreţinere şi îngrijire;
22. propun direcţiei de specialitate din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, pe baza
prevederilor amenajamentelor silvice, studiilor sumare de amenajare a pădurilor şi a studiilor de transformare a păşunilor
împădurite, volumul de masă lemnoasă, resursele şi destinaţia masei lemnoase de recoltat anual, pe natura produselor şi pe
categorii de deţinători;
20
221. ţin evidenţa terenurilor scoase definitiv din fondul forestier, urmărind identificarea situaţiilor prevăzute la art. 101 din
Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
23. repartizează, în teritoriu, ocoalelor silvice volumul maxim de lemn pe picior aprobat prin hotărâre a Guvernului, pentru
pădurile proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, pentru pădurile proprietate privată a persoanelor juridice de
drept privat, precum şi pentru pădurile proprietate privată a persoanelor fizice;
24. aprobă sau anulează, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, actele de
punere în valoare a masei lemnoase;
25. participă, potrivit legii, la comandamentele judeţene de analiză a realizării programului anual de înfiinţare a perdelelor
forestiere de protecţie;
26. avizează lucrările de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor pentru terenurile forestiere, altele decât cele
administrate prin structuri silvice, şi pentru vegetaţia forestieră situată în afara fondului forestier şi dispun executarea acestor
lucrări;
27. urmăreşte respectarea prevederilor legale în vigoare privind materialele forestiere de reproducere;
28. abrogat.
29. îndeplinesc calitatea de autorităţi contractante pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de amenajare, ameliorare şi
punere în valoare prin împădurire a terenurilor degradate cuprinse în perimetre de ameliorare şi de înfiinţare a perdelelor
forestiere de protecţie, pe terenurile din domeniul public care nu sunt în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor -
Romsilva, pe terenurile din domeniul privat al statului şi pe terenurile proprietate privată, după caz;
30. avizează documentaţiile pentru proiectele de investiţii prevăzute la pct. 29;
31. propun direcţiei de specialitate din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură liste cuprinzând
obiectivele de investiţii care se finanţează din Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, din fonduri
bugetare şi din alte surse, elaborate în concordanţă cu documentaţiile tehnico-economice, inventarele de lucrări la finele
anului precedent şi rezultatele controlului anual al regenerărilor;
32. avizează, în vederea decontării, situaţiile de lucrări întocmite de direcţiile silvice ale Regiei Naţionale a Pădurilor -
Romsilva, pentru obiectivele de investiţii care se finanţează din Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică,
din fonduri bugetare şi din alte surse, situate în fondul forestier proprietate publică a statului;
33. numesc comisiile de recepţie şi organizează recepţia lucrărilor realizate la obiectivele de investiţii care se finanţează din
Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, din fonduri bugetare şi din alte surse;
34. avizează, prin reprezentanţii lor, procesul-verbal de predare-primire a lucrărilor realizate la obiectivele de investiţii care
se finanţează din Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, din fonduri bugetare şi din alte surse, încheiat
între executant şi deţinătorul terenului;
35. avizează documentaţiile privind justificarea pierderilor cauzate de calamităţi în fondul forestier proprietate publică şi
privată, inclusiv la drumurile forestiere;
36. comunică oficiilor judeţene de cadastru, geodezie şi cartografie modificările survenite, după caz, cu privire la
încadrarea în categoria de folosinţă păduri şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră, a terenurilor care fac obiectul ameliorării
prin împădurire;
37. contribuie la implementarea măsurilor din Programul naţional de dezvoltare rurală, prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. g) din
Hotărârea Guvernului nr. 385/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, sau a
altor programe forestiere care au ca beneficiari potenţiali operatori din sectorul forestier, în scopul asigurării coerenţei unei
dezvoltări durabile a sectorului; 38. avizează documentaţiile privind înfiinţarea structurilor de administraţie silvică, în
conformitate cu prevederile legale în vigoare;
371. verifică conformitatea cererilor de finanţare şi a cheltuielilor efectuate de beneficiari şi evidenţiate în cererile de plată,
referitoare la lucrările de gospodărire prevăzute la art. 29 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind
reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, şi la obiectivele de investiţii «corectarea torenţilor» ce urmează a se finanţa de la bugetul de stat pentru proprietarii
de păduri;
372. verifică şi avizează, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cheltuielile aferente serviciilor de pază şi protecţie
a pădurilor, prevăzute la art. 35 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole
şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările
şi completările ulterioare;
38. avizează documentaţiile privind înfiinţarea ocoalelor silvice private, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
39. eliberează, suspendă şi retrage, în condiţiile legii, indiferent de emitent, autorizaţia de practică a personalului silvic
angajat în cadrul ocoalelor silvice private, aşa cum au fost ele definite la art. 4 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
38/2006, cu modificările ulterioare;
40. coordonează acţiunile de informare, educare, instruire şi altele asemenea, finanţate de la bugetul de stat, pentru
popularizarea legislaţiei silvice şi educaţiei forestiere, în vederea respectării regimului silvic;
41. acordă consultanţă de specialitate la solicitarea deţinătorilor sau proprietarilor de păduri şi de terenuri cu vegetaţie
forestieră din afara fondului forestier;
42. asigură aducerea la cunoştinţă populaţiei a obligaţiilor privind prevenirea şi stingerea incendiilor de pădure;
43. eliberează autorizaţii pentru confecţionarea dispozitivelor de marcat dreptunghiulare şi îndeplinesc obligaţiile legale cu
privire la evidenţa şi gestionarea acestora;
44. îndeplinesc atribuţiile legale cu privire la achiziţionarea prin cumpărare, schimb sau donaţie, de către autoritatea publică
centrală care răspunde de silvicultură, prin Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, a terenurilor în vederea includerii în
fondul forestier proprietate publică a statului.
21
B. În domeniul controlului regimului silvic
I. Controlul regimului silvic:

1. exercită controlul cu privire la respectarea prevederilor regimului silvic de către deţinătorii şi administratorii cu orice
titlu de fond forestier şi a modului în care se aplică legislaţia silvică pentru administrarea vegetaţiei forestiere din afara
fondului forestier;
2. exercită controlul cu privire la respectarea reglementărilor de regim silvic de către persoanele fizice şi juridice, altele
decât cele menţionate la pct. 1, care desfăşoară activităţi supuse regimului silvic;
3. controlează modul în care se aplică normele tehnice în elaborarea amenajamentelor silvice, studiilor sumare de
amenajare, studiilor de transformare a păşunilor împădurite şi amenajamentelor silvopastorale, respectarea şi aplicarea
prevederilor din acestea, precum şi înregistrarea în evidenţele specifice a lucrărilor silvice executate;
4. controlează modul de respectare a normelor tehnice cu privire la proiectarea şi executarea lucrărilor de împădurire şi
regenerare a pădurilor, reconstrucţie ecologică, îngrijire şi conducere a arboretelor, alegerea şi aplicarea tratamentelor,
evaluarea masei lemnoase, protecţia pădurilor, controlul anual al regenerărilor, prevenirea şi stingerea incendiilor,
gospodărirea vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier, precum şi a altor norme care reglementează regimul silvic;
5. controlează modul de respectare a prevederilor legale cu privire la paza şi integritatea fondului forestier naţional şi a
vegetaţiei forestiere din afara acestuia;
6. controlează modul de supraveghere a stării de sănătate a pădurilor şi a asigurării monitoringului forestier;
7. controlează modul de aplicare a prevederilor legale în vigoare privind materialele forestiere de reproducere;
8. controlează, potrivit legii, respectarea reglementărilor silvice în ariile protejate din fondul forestier naţional;
9. execută controale la toate structurile de administraţie silvică, indiferent de forma de proprietate asupra terenurilor
forestiere, astfel încât fiecare administrator sau deţinător să fie controlat cel puţin o dată într-un interval de 2 ani;
91. controlează, potrivit legii, modul de asigurare de către proprietarii/deţinătorii de fond forestier a administrării pădurilor
sau a serviciilor silvice prin ocoale silvice autorizate;
10. controlează modul în care sunt realizate lucrările de proiectare şi de execuţie pentru investiţii în fondul forestier sau
pentru gestionarea durabilă a pădurilor, finanţate de la bugetul de stat, surse extrabugetare sau cu garanţii guvernamentale;
11. propun, potrivit legii, suspendarea sau retragerea autorizaţiei pentru practică a personalului silvic şi a autorizaţiei de
funcţionare a structurilor silvice de administrare;
12. propun sau dispun, potrivit legii, suspendarea, anularea sau retragerea autorizaţiilor, avizelor, atestatelor şi a altor
asemenea documente, pentru persoanele fizice şi juridice, după caz;
13. controlează modul în care este respectată legislaţia cu privire la circulaţia materialelor lemnoase şi execută controlul
instalaţiilor de transformat lemn rotund, al punctelor şi activităţilor de depozitare, prelucrare ori comercializare a produselor
lemnoase, conform legislaţiei în vigoare;
14. controlează respectarea prevederilor normelor tehnice şi a celorlalte dispoziţii legale privind recoltarea, achiziţionarea,
depozitarea, transportul, prelucrarea şi comercializarea produselor nelemnoase ale pădurii, menţionate la art. 39 din Legea nr.
26/1996 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare;
15. controlează modul de elaborare a actelor de constatare, stabilire şi evaluare a pierderilor provocate de calamităţi şi de
alţi factori vătămători, la lucrări de regenerare, reconstrucţie ecologică şi alte obiective de investiţii din fondul forestier;
16. controlează activitatea de reparare şi întreţinere a drumurilor forestiere în conformitate cu reglementările în vigoare;
161. controlează, prin personal propriu autorizat, modul de respectare a normelor tehnice cu privire la proiectarea drumurilor
auto forestiere, inclusiv de refacere a celor calamitate, precum şi a lucrărilor de amenajare şi corectare a torenţilor, executate
din surse bugetare sau din alte surse;
162. controlează modul de respectare a normelor tehnice cu privire la executarea drumurilor auto forestiere, inclusiv de
refacere a celor calamitate, precum şi a lucrărilor de amenajare şi corectare a torenţilor;
17. controlează modul de transmitere a terenurilor în şi din fondul forestier naţional;
171. controlează respectarea realizării obiectivelor pentru care au fost emise aprobări de scoatere definitivă din fondul
forestier naţional;
18. controlează modul de aplicare şi respectare a regulilor silvice de exploatare a masei lemnoase din fondul forestier
naţional şi din vegetaţia forestieră din afara acestuia;
19. controlează respectarea reglementărilor cu privire la organizarea şi desfăşurarea licitaţiilor şi negocierilor pentru
vânzarea masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică;
20. controlează modul de gestionare şi folosire a ciocanelor silvice de marcat şi a dispozitivelor dreptunghiulare pentru
marcarea materialului lemnos;
21. controlează modul de constituire şi utilizare a fondului de conservare şi regenerare a pădurilor, indiferent de forma de
proprietate asupra pădurilor.
22
Figura 2. Organigrama unui inspectorat teritorial de regim silvic şi cinegetic
23
1. Ce este administratia publica?

2. Care sunt institutiile administratiei publice centrale?
3. Care sunt institutiile administratiei publice locale?
4. Care sunt institutiile administratiei publice de specialitate silvica?
5. Regia Nationala a Padurilor se afla coordonarea, subordonarea sau sub autoritatea
Ministerului?
6. Enumerati cinci atributii ale ITRSV-urilor in domeniul manageemntului
activitatilor din silvicultura.
7. Enumerati cinci atributii ale ITRSV-urilor in domeniul controlului regimului
silvic.
24
Lecţia 4. Administrarea fondului forestier naţional
4.1 Situaţia administrării fondului forestier naţional
Principiul administrării unitare a fondului forestier, indiferent de natura proprietăţii,

decurge din modalitatea de reglementare a regimului silvic. Unitatea de bază a
administrării este reprezentată de ocolul silvic, fie că ţine de Regia Naţională a Pădurilor,
fie că ţine de structuri silvice proprii înfiinţate de deţinătorii de păduri.
La 28 iulie 2008 existau 118 structuri private, autorizate pentru administrarea unei
suprafeţe de aproximativ 1,1 milioane ha. de păduri proprietate privată şi publică locală,
numai în cursul anului 2007, fiind re-autorizate 34 de ocoale private şi autorizate 8 ocoale
private noi. Situaţia ocoalelor silvice private poate fi vizualizată pe site-ul Ministerului
(http://www.madr.ro/pages/paduri/OCOALE_SILVICE_PRIVATE.html). Re-autorizarea
ocoalelor silvice private, care au început să se înfiinţeze din aprilie 2004 a fost prevăzută
în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din
România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 939 din 20 octombrie
2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 38/2006. Neclarităţile ivite în
aplicarea legii au dus la întârzierea procesului de autorizare (a se vedea şi textul din
Cadrul 2).
4.2. Noţiunea de administrare a fondului forestier naţional

Trebuie făcută distincţia între administraţia publică de specialitate, reprezentată de
MADR şi de ITRSV-uri, şi administrarea fondului forestier.
Administraţia publică de specialitate face referire la instituţiile publice de
coordonare a activităţii în domeniul silvic. În dreptul francez, administraţia forestieră
reprezintă ansamblul persoanelor juridice de drept public care asigură îndeplinirea
interesului general cu privire la păduri7. Organele administraţiei publice centrale,
locale şi de specialitate au fost descrise în capitolul anterior.
Administrarea fondului forestier face referire la suma de acte de administrare
generale (constatarea aplicării legii silvice) şi cu specific tehnic (ex: marcarea
arborilor) executate de personalul silvic.
Tabel 2. Comparaţie între administraţia publică de specialitate şi structurile de
administrare ale fondului forestier
Administraţia publică de specialitate Structuri de administrare a fondului
forestier
Reprezentată Autoritatea publică pentru silvicultură Regia Naţională a Pădurilor
de: (Minister)
Structuri silvice proprii (ocoale silvice
ITRSV private)
7
Liagre, 1997. La forêt et le droit. Droit forestier et droit général applicables à tous bois et forêts. Ed. La
Baule, 746 pag., p. 91
25
Funcţie Funcţie de decizie şi control Funcţie de gestionare a fondului forestier
principală: proprietate publică şi privată
Manifestare a Emiterea de Ordine ale ministrului şi de Constatarea atingerilor aduse fondului
atribuţiilor regulamente forestier (calitate de agent constatator)
administrative
Atribuţii de formulare de politici şi strategii Aplicarea sancţiunilor în cazul
în domeniul forestier contravenţiilor
Atribuţii de control a implementării legii
Conform noului Cod silvic, administrarea pădurilor reprezintă totalitatea activităţilor

cu caracter tehnic, economic şi juridic desfăşurate de ocoalele silvice, de structurile de
rang superior sau de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva în scopul asigurării
gestionării durabile a pădurilor, cu respectarea regimului silvic.
Ocolul silvic este unitatea constituită în scopul administrării pădurilor şi/sau asigurării
serviciilor silvice, indiferent de forma de proprietate asupra fondului forestier, având
suprafaţa minimă de constituire după cum urmează:
a) în regiunea de câmpie - 3.000 ha fond forestier;
b) în regiunea de deal - 5.000 ha fond forestier;
c) în regiunea de munte - 7.000 ha fond forestier
Noţiunea de structură silvică de rang superior a fost introdusă prin noul cod silvic, în
ideea că o parte, dacă nu toate ocoalele silvice private, se vor organiza la un moment dat
într-o structură centralizată, similară celei reprezentate de Romsilva. Ar trebui să fie o
structură efectivă de gestionare, cu personalitate juridică, diferită de ceea ce reprezintă
actual Asociaţia Administratorilor de Păduri din România. Structurile silvice de rang
superior dobândesc personalitate juridică din momentul înscrierii acestora în Registrul
naţional al administratorilor de păduri şi al ocoalelor silvice.
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva este persoană juridică, cu sediul central în
municipiul Bucureşti, B-dul General Gheorghe Magheru, nr. 31, sectorul 1, şi
funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, exercitând şi
atribuţii de serviciu public cu specific silvic şi de autoritate hipică naţională.
4.3 Sediul reglementării

Administrarea fondului forestier naţional este reglementată în Titlul II al Codului silvic
(Legea 46/2008). Până la adoptarea unor texte de lege care să înlocuiască pe cele
anterioare apariţiei noului Cod silvic continuă să funcţioneze Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 38/2006.
4.4 Reglementări specifice

4.4.1 Principii aplicabile:
26
principiul administrării unitare: art. 10 C.s. Sunt obligatorii administrarea, precum şi
asigurarea serviciilor silvice, după caz, la toate pădurile, indiferent de forma de
proprietate, prin ocoale silvice;
principiul administrării obligatorii: art. 10 C.s. Sunt obligatorii administrarea,
precum şi asigurarea serviciilor silvice, după caz, la toate pădurile, indiferent de
forma de proprietate, prin ocoale silvice;
principiul teritorialităţii: Administrarea, precum şi serviciile silvice, după caz, se
asigură cu respectarea principiului teritorialităţii. Ocolul silvic care deţine suprafaţa
majoritară în cadrul unei localităţi este obligat, la cerere, să asigure, pe bază de
contract, serviciile silvice pentru toţi proprietarii de fond forestier din localitatea
respectivă care nu şi-au constituit ocol silvic privat. În cazuri justificate, ocoalele
silvice private pot asigura servicii silvice şi pentru fondul forestier proprietate
publică a statului, amplasat în raza de competenţă a acestora, responsabilitatea
administrării suprafeţelor respective revenind ocoalelor silvice din structura Regiei
Naţionale a Pădurilor Romsilva. Legea contravenţiilor 171/2010 introduce sintagma
„ocol silvic nominalizat” - ocolul silvic care deţine suprafaţa forestieră majoritară în
cadrul unei localităţi şi care are obligaţia de a asigura, pe bază de contract, serviciile
silvice/administrarea la cererea proprietarilor din localitatea respectivă, conform
arondării teritoriale aprobate de autoritatea publică centrală care răspunde de
silvicultură.
4.4.2 Tipurile de ocoale silvice:
ocoale silvice de stat - din structura Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, care
administrează păduri proprietate publică a statului şi care sunt înfiinţate de aceasta;
ocoale silvice private care sunt înfiinţate, în condiţiile legii, de unităţile
administrativ-teritoriale, de persoanele fizice ori de persoanele juridice care au în
proprietate fond forestier sau de asociaţii constituite de către acestea.
Ocoalele silvice private sunt de interes public şi pot administra sau asigura servicii
silvice, după caz, şi pentru alte proprietăţi, pe bază de contracte.
Fondul forestier proprietate publică a statului se administrează de Regia
Naţională a Pădurilor - Romsilva, regie autonomă de interes naţional, aflată sub
autoritatea statului, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.
Fondul forestier proprietate publică a statului se mai poate administra şi de
institute publice de cercetare sau de instituţii de învăţământ de stat cu profil silvic.
Fondul forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale se
administrează prin ocoale silvice private care funcţionează ca regii autonome de
interes local cu specific exclusiv silvic sau pe bază de contracte cu ocoale silvice
din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva.
Pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice
administrarea şi/sau serviciile silvice, după caz, se realizează prin ocoale silvice
private, care funcţionează similar asociaţiilor şi fundaţiilor, sau pe bază de
contract cu alte ocoale silvice.
Se conturează aşadar un statut diferenţiat al funcţionării ocoalelor silvice:
27
ca regii autonome de interes local cu specific exclusiv silvic. Fiecare cuvânt din
această sintagmă are propria semnificaţie, de ex. autonome – beneficiază de
autonomie de decizie şi financiară; specific exclusiv silvic – se elimină posibilitatea
ca la un moment dat angajaţilor ocolului silvic să li se impună prestarea unor servicii
în interesul comunei de altă natură decât silvică, ex. pază. Statutul de regie decurge
din faptul că se gestionează fond forestier în forma de proprietate publică, se
gestionează aşadar un bun public;
ca asociaţii şi fundaţii, ceea ce perpetuează imposibilitatea de a avea o gândire
orientată economic, spre profit;
ca ocoale RNP Romsilva.
Înafara statutului de bază, o altă diferenţă esenţială între ocoalele silvice private şi cele
aparţinând RNP-Romsilva vine din faptul că primele au personalitate juridică, în timp ce
ocoalele RNP-Romsilva nu dispun de personalitate juridică.
4.4.3 Funcţionarea ocoalelor silvice private în raport cu proprietarul
Ocoalele silvice private au personalitate juridică, întocmesc balanţă, bilanţ contabil
propriu, au buget anual de venituri şi cheltuieli distinct, de care dispun. Bugetul anual de
venituri şi cheltuieli se aprobă de proprietarul unic, de consiliul local sau de adunarea
generală, după caz, la propunerea ocolului silvic.
Conducerea şi reprezentarea legală a ocolului silvic sunt asigurate de şeful de ocol silvic,
numit sau revocat de proprietarul unic, consiliul local ori de adunarea generală, după
caz, cu avizul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
4.4.5 Constituirea ocoalelor silvice private
Ocoalele silvice private se autorizează prin înscriere în Registrul naţional al
administratorilor de păduri şi al ocoalelor silvice, ţinut la nivelul autorităţii publice
centrale care răspunde de silvicultură.
Ocoalele silvice private sunt de utilitate publică şi dobândesc personalitate juridică din
momentul înscrierii acestora în Registrul naţional al administratorilor de păduri şi al
ocoalelor silvice.
Pentru dobândirea personalităţii juridice, ocoalele silvice private încheie în prealabil actul
constitutiv şi statutul în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Se instituie astfel în sarcina ocoalelor silvice private o etapă în plus în vederea dobândirii
personalităţii juridice - înscrierea în Registrul naţional al administratorilor de păduri şi al
ocoalelor silvice.
4.4.6 Contractul de administrare de păduri
Este un contract de tip nenumit, consensual (se încheie prin act de voinţă) şi sinalagmatic
(generează drepturi si obligaţii pentru ambii participanţi la contract).
Este similar unui contract de prestări servicii şi trebuie să menţioneze în mod obligatoriu:
drepturile materiale ale proprietarului de pădure rezultate din valorificarea resurselor
lemnoase sau nelemnoase ale pădurii;
28
obligaţiile RNP sau ale unităţilor specializate de asigurare a pazei pădurilor, de
executare a lucrărilor tehnice necesare, de punere în valoare a masei lemnoase, de
exploatare şi regenerare;
modalităţile financiare prin care se stabileşte cine va suporta costurile de întocmire a
amenajamentului, de administrare, de pază, îngrijire, protecţie contra dăunătorilor,
Prin contract, ocolul silvic va răspunde de faptele contravenţionale şi infracţionale comise
în pădurile care fac obiectul contractului. El va datora despăgubiri materiale proprietarilor
pentru daunele materiale produse.
Este de reamintit aici că, potrivit legislaţiei încă în vigoare, proprietarul de păduri care nu
ia toate măsurile necesare pentru paza pădurilor este supus răspunderii contravenţionale
în cazul în care sunt sustraşi ilegal arbori din pădurea pe care o deţine.
Părţile contractului sunt proprietarul de păduri şi prestatorul de servicii (unităţile
teritoriale ale RNP sau alte structuri specializate autorizate de minister).
Rezilierea contractelor de administrare din vina uneia din părţi (desfacerea contractelor
pe viitor, înainte deci ca termenul legal al contractului să se fi împlinit) se face potrivit
regulilor dreptului civil. Contractele de administrare se încheie pe o durată minimă egală
cu perioada de aplicare a amenajamentului silvic.
29
Cadrul 3. Text suplimentar: Administratia padurilor private la rascruce,
11/12/2006, autor Cătălin Tobescu
Dupa 15 ani de la aparitia proprietatii private asupra padurilor si trei valuri de retrocedare(Legea 18/1991, Legea
1/2000, Legea 247/2005) si la 4 ani de la aparitia structurilor silvice private de administrare a padurilor, realitatile administrarii
padurilor din Romania s-au schimbat atit de mult incit actualul cadru legal si concepte pe baza carora functioneaza administarea
padurilor private si-au atins limitele de evolutie, simtindu-se nevoia unor salturi conceptuale care sa ofere un nou orizont
administrarii padurilor. Aparitia ocoalelor private incepind cu anul 2002 nu a fost un proces organizat desfasurat intr-un cadru
bine definit. Pur si simplu a fost o descatusare a dorintei proprietarilor de paduri (inhibate de multi ani postdecembristi) de a
simti deplin dreptul lor de proprietate, optind pentru structuri proprii de administrare a padurilor chiar daca pentru aceasta au
avut nevoie sa-si constituie ocoale silvice, sa se asocieze si sa plateasca costurile initiale pentru dezvoltarea ocolului
silvic(dotari, amenajarea padurilor, piedici birocratice, etc). Elanul si entuziasmul acestei dorinte a proprietarilor de paduri nu
este consumat nici astazi, chiar daca s-a mai temperat odata cu descoperirea beneficiilor reale care vin din administrarea
padurilor (destul de modeste, pentru majoritatea proprietarilor).
Marele succes al ocoalelor silvice private (in primul rind al personalului silvic care a avut curajul sa faca acest pas) a fost acela
de a se impune proprietarilor de padure ca un partener indispensabil pentru punerea economica in valoare a padurilor. Chiar
daca aceasta relatie ocol silvic-proprietar de padure nu este deloc idilica (adesea chiar conflictuala), aceasta a devenit dintr-o
relatie de autoritate de stat-proprietar o relatie de tip parteneriat.
Formele juridice fara un statut clar in care au functionat ocoalele silvice si-au atins insa limitele, pentru ca nu mai pot sa
raspunda urmatoarelor puncte sensibile :
-cum poate statul sa le acorde statut de servicii silvice publice pe baza de teritorialitate(oug-120-2004).
-cum pot fi reglementate raporturile intre proprietarii de paduri si ocol, astfel incit acesta sa devina mai stabil institutional si sa
fie respectate drepturile personalului silvic(ocolul silvic sa aiba personalitate juridica-oug-139-2005).
-cum poate personalul silvic sa isi pastreze un nivel de autoritate de stat(el fiind acum un personal angajat al proprietarului) in
relatia cu proprietarul, astfel incit personalul silvic sa fie protejat(statutul personalului silvic).
-o piata a lemnului mai organizata(in prezent extrem de farimitata, grevata de o incilcitura de interese informale locale).
Oug-139-2005 impune reautorizarea ocoalelor private astfel incit sa respecte criterii minime de suprafata si sa aiba personalitate
juridica. Amindoua criteriile sunt greu de indeplinit de multe ocoale private. Primul criteriu pentru ca se iau in considerare
numai suprafetele proprii ale asociatiei care constituie ocolul(nu si suprafetele care administrate de baza de contract). Al doilea
criteriu pentru ca :
-padurile unitatilor administrativ teritoriale nu se pot administra decit prin regii publice sau institutii (Constitutia Romaniei),
deci toate formele de ocoale care administreaza paduri comunale fara a fi regii nu pot fi reautorizate(multe ocoale private sunt
in aceasta situatie).
-societatile comerciale (SRL-uri) nu pot fi investite cu caracter de serviciu public (sa constate contraventii, sa dea autorizatii de
exploatare, etc).
-asociatii, pe legea asociatiilor, pentru ca la acestea activitatile economice au numai un caracter accesoriu in realizarea
obiectivului principal al asociatiei, altfel trebuie organizate in societati comerciale. Ori, activitatile economice sunt chiar
obiectivul principal al ocoalelor organizate ca filiale ale unor asociatii.
Practic, singurele ocoale viabile in actualul cadru legislativ sunt ocoalele care functioneaza ca regii publice locale si au
suprafetele minime prevazute de lege.
Din toate aceste considerente, este evident ca este necesar un salt evolutiv pentru ca ocoalele silvice private sa poata raspunde
provocarilor mentionate anterior. Acest salt evolutiv ar putea fi :
-ocoalele silvice private sa fie reautorizate ca sucursale (cu patrimoniu distinct, autonomie organizationala si financiara, avind
actionari asociatii de proprietari de padure) ale unei regii sau companii nationale pentru administrarea padurilor private.
-ocoale silvice in traditia Ardealului, institutii finantate bugetar si extrabugetar, in care centrala sa fie finantata de catre stat iar
structurile la nivel de canton si district sa fie structuri silvice proprii ale proprietarilor.
-ocoale silvice de regim, dupa modelul german.
-minimizarea structurilor silvice, responsabilitatile urmind sa revina proprietarilor de paduri care au obligatia de a angaja
personal silvic (normat la 1000/5000 ha) ; controlul revine exclusiv statului (modelul austriac).
Este evident ca in acest moment nu exista un concept de structura-ocol silvic-care sa corespunda tuturor cerintelor. Din aceasta
cauza, este imperios necesar ca termenul pentru reautorizarea ocoalelor private(aprilie 2007, termen extrem de scurt tinind cont
de amploarea demersurilor pentru redefinirea statutului unui ocol silvic) sa fie prelungit, astfel incit un un concept de ocol silvic
potrivit realitatilor administratiei padurilor din Romania sa fie inventat.
30
1. Aratati ce inseamna administrarea unitara a fondului forestier national.
2. Definiti administrarea fondului forestier si comparati cu administratia publica de
specialitate.
3. Ce este ocolul silvic?
4. Ce anume desemneaza sintagma „structura silvica de rang superior”?
5. Aratati ce inseamna principiul teritorialitatii in administrarea fondului forestier.
6. Statutul functionarii ocoalelor silvice.
7. Ce contine contractul de administrare de paduri.
31
Lecţia 5. Dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere
5.1 Formele proprietăţii
Proprietatea este publică sau privată (art. 135 Constituţie). Statul şi unităţile sale
administrativ teritoriale pot deţine terenuri şi în proprietate privată, astfel încât
proprietatea de stat poate fi la rândul ei proprietate publică sau privată (art. 6 Legea
fondului funciar).
Dreptul de proprietate publică se caracterizează prin inalienabilitate şi
imprescriptibilitate. “Bogăţiile de orice natură ale subsolului, căile de comunicaţie,
spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea care pot fi folosite în
interes public, marea teritorială, plajele, resursele naturale ale zonei economice şi ale
platoului continental, alte bunuri stabilite prin lege, fac obiectul exclusiv al proprietăţii
publice” (art. 135, al. 4 Constituţie). Articolul 5 din Legea nr. 18/1991 precizează că
aparţin domeniului public: terenurile pe care sunt amplasate construcţii de interes public,
pieţe, căi de comunicaţie, reţele stradale, aeroporturi, parcuri publice, terenurile cu
destinaţie forestieră, albiile râurilor şi fluviilor, terenurile pentru rezervaţii naturale şi
parcuri naţionale, monumentele naturii etc.
În condiţiile legii, bunurile proprietate publică pot fi date în administrarea regiilor
autonome ori instituţiilor publice (art. 135, al. 5 Constituţie). “În exercitarea atribuţiilor
sale, regia autonomă posedă, foloseşte şi dispune, în mod autonom, de bunurile pe care le
are în patrimoniu, sau le culege fructele, după caz, în vederea realizării scopului pentru
care a fost constituită (art. 5, Legea 15/1990)”. O astfel de definiţie conferă regiei
autonome calitatea unui adevărat proprietar, atâta vreme cât aceasta acţionează conform
scopului în vederea căruia a fost creată. Printre modalităţile specifice de dobândire a
proprietăţii publice, pe lângă cele generale expuse în paragraful următor, sunt:
exproprierea pentru cauză de utilitate publică; rechiziţia; confiscarea bunurile fără stăpân
şi cele abandonate; comoara; succesiunile vacante; amenzile; impozitele şi taxele de
timbru.
Dreptul de proprietate privată este acel drept în virtutea căruia titularii exercită posesia,
folosinţa şi dispoziţia asupra unor bunuri, mobile sau imobile, care se află în circuitul
civil în condiţiile stabilite de lege.
circuit civil: există bunuri care sunt excluse din circuitul civil (ex. bunurile publice,
materiale radioactive), sau care sunt supuse unui regim special de circulaţie: arme şi
muniţii, bunuri care fac parte din patrimoniul naţional cultural, chiar dacă sunt
proprietate privată;
titulari: persoane fizice particulare, persoane juridice (fundaţii, societăţi, asociaţii),
dar şi unităţi administrativ teritoriale ale statului, care pot avea în proprietate privată
terenuri sau construcţii.
Proprietatea asupra bunurilor imobile se exercită în general în baza unui titlu de
proprietate, în timp ce în cazul bunurilor mobile, simpla posesie constituie prezumţie de
proprietate.
32
Importanta distinctiei dintre bunurile mobile si imobile:
1. Instrainarea bunurilor imobile este supusa publicitatii imobiliare, pe cand cea a bunurilor mobile
se realizeaza prin simpla lor transmitere.
2. Imobilele pot fi ipotecate;
Mobilele pot fi gajate.
3. Posesia in materie imobiliara poate duce la dobandirea dreptului de proprietate asupra bunului
altuia, prin trecerea timpului.
In materie de mobile, posesia prezuma proprietatea.
4. Cu privire la instanta competenta:
• imobile: instanta de la locul situarii bunului;
• mobile: instanta domiciliului paratului.
5. Procedura executarii silite este diferita dupa cum bunul este mobil sau imobil.
6. Cu privire la capacitate: dispozitiile legale sunt mai severe in materie imobiliara.
Bunurile sotilor au regim diferit dupa cum este vorba de bunuri mobile sau imobile. Instainarea
bunurilor imobile se poate face doar cu consimtamantul ambilor soti.
(Gh. Beleiu, 2007. Drept civil roman : Introducere in dreptul civil - Subiectele dreptului civil -
Editia a XI-a, Ed. Universul Juridic, 600 p., ISBN: 978-973-8929-97-5)
5.2 Caracteristicile dreptului de proprietate privată:

este un drept absolut, opozabil tuturor;
este prescriptibil, în sensul că bunurile imobile proprietate privată pot fi dobândite în
proprietate de către persoanele care au posesia utilă asupra lor în tot timpul prevăzut
de lege;
este sesizabil: spre deosebire de bunurile proprietate publică, bunurile proprietate
privată pot fi urmărite de creditorii proprietarului datornic;
este alienabil, bunurile proprietate privată putând face obiectul oricărui act de
transfer de proprietate autorizat de lege. Legea 18/1991 precizează: “terenurile
proprietate privată, indiferent de titularul lor, sunt şi rămân în circuitul civil. Ele pot
fi dobândite şi înstrăinate prin oricare din modurile prevăzute de legislaţia civilă, cu
respectarea dispoziţiilor din prezenta lege”.
5.3 Atributele dreptului de proprietate privată
Dreptul de proprietate privată asupra terenurilor forestiere este acel drept în virtutea
căruia titularii exercită posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra terenurilor forestiere aflate
în circuitul civil.
Posesia (utendi): exerciţiul unei stăpâniri efective a bunului în materialitatea sa, din punct
de vedere fizic sau economic, direct sau mijlocit, la locul aşezării bunului sau în oricare
altă parte.
Exemple de acte de posesie: delimitarea limitelor, întreţinerea bornelor şi a altor
semne de hotar, a drumurilor şi potecilor, amenajarea pădurilor;
Folosinţa (fruendi): posibilitatea de a utiliza economic un bun, în conformitate cu
destinaţia sa economică şi de a-şi însuşi fructele şi veniturile pe care bunul le produce;
33
Exemple de acte de folosinţă: recoltarea de lemn mort, închirierea dreptului de a
culege fructe de pădure şi ciuperci, vânzarea de arbori;
Dispoziţia (abutendi): poate fi materială sau juridică, respectiv posibilitatea de a hotărî
asupra existenţei materiale a bunului, în limitele legii, sau de a hotărî cu privire la soarta
juridică a bunului (să îl înstrăineze sau să creeze asupra lui alte bunuri reale);
Exemple de acte de dispoziţie: distrugerea bunului, defrişarea, vânzarea terenului
şi/sau a arborilor pe picior, donaţia, ipotecarea.
Pentru a distinge între exercitarea folosinţei şi exercitarea dispoziţiei atunci când este
vorba de recoltarea arborilor, considerăm că trebuie luat în considerare criteriul alterării
substanţei bunului. Un act efectuat asupra unui bun este un act de dispoziţie dacă se
afectează substanţa (esenţa) bunului. Esenţa categoriei de ”teren forestier” este destinaţia
sa forestieră, adică acea calitate de a fi în stare împădurită sau de a fi pe cale de
împădurire. Avem deci de a face cu un drept de dispoziţie şi nu cu un drept de posesie
atunci când prin actele sale deţinătorul pădurii schimbă destinaţia forestieră a terenului
sau determină întreruperea stării de masiv, fără a respecta prevederile amenajamentului.
Reamintim că şi în dreptul forestier ca şi în dreptul mediului, respectarea
amenajamentului aprobat de autoritatea publică centrală pentru silvicultură (sau existenţa
autorizaţiei de mediu) constituie prezumţie de conduită legală.
Dreptul de proprietate se poate exercita în integralitatea lui de către proprietar, sau acesta
poate decide separarea unor atribute ale proprietăţii. El poate alege să rămână doar cu
dreptul de dispoziţie, celelalte atribute fiind exercitate, contra plată, sau gratuit, în baza
unui contract sau nu, de alţi utilizatori.
Astfel poate lua naştere un drept de uzufruct sau un drept de uz, ca dezmembrăminte ale
dreptului de proprietate.
Dreptul de uzufruct: în temeiul acestui drept, uzufructuarul este îndreptăţit să uzeze de
un bun neconsumptibil care este proprietatea altuia şi să-şi însuşească fructele şi
veniturile, potrivit cu destinaţia bunului, fiind obligat să-i conserve substanţa.
- subiecte: nudul proprietar şi uzufructuarul;
- obligaţii reciproce: conservarea substanţei bunului; asigurarea folosinţei şi percepţiei
fructelor;
- durata: drept temporar, cel mult viager;
- modalităţi de constituire: contract, testament, uzucapiune8.
Dreptul de uz: în temeiul acestui drept, titularul este îndreptăţit să uzeze de bunul ce
constituie obiectul dreptului său, şi să-şi însuşească o parte din fructele sau veniturile
bunului, însă numai atât cât este necesar pentru acoperirea nevoilor lui şi ale familiei.
Art.764 Cod civil spune ca uzul este dreptul unei persoane de a folosi lucrul altuia şi de a-
i culege fructele naturale şi industriale numai pentru nevoile proprii şi ale familiei sale.
8
Posesia dreptului de uzufruct duce la dobândirea dreptului, aşa cum posesia unui bun imobil un timp
determinat duce la dobândirea dreptului de proprietate asupra acelui imobil.
34
Cadrul 4. Uzufructul pădurilor conform Codului civil din 2009
Exploatarea pădurilor tinere: Art.734 - (1) Dacă uzufructul cuprinde păduri tinere destinate de
proprietarul lor unor tăieri periodice, uzufructuarul este dator să păstreze ordinea şi câtimea tăierii, potrivit
regulilor stabilite de lege, proprietar sau obiceiul locului, fără ca uzufructuarul să poată pretinde vreo
despăgubire pentru părţile lăsate netăiate în timpul uzufructului.
(2) Arborii care se scot din pepiniere fără degradarea acestora nu fac parte din uzufruct, decât cu obligaţia
uzufructuarului de a se conforma dispoziţiilor legale şi obiceiului locului în ce priveşte înlocuirea lor.
Exploatarea pădurilor înalte: Art.735 - (1) Uzufructuarul poate, conformându-se dispoziţiilor legale şi
folosinţei obişnuite a proprietarului, să exploateze părţile de păduri înalte care au fost destinate tăierii
regulate, fie că aceste tăieri se fac periodic pe o întindere de pământ determinată, fie că se fac numai pentru
un număr de arbori aleşi pe toată suprafaţa fondului.
(2) În celelalte cazuri, uzufructuarul nu poate tăia arborii înalţi; va putea însă întrebuinţa, pentru a face
reparaţiile la care este obligat, arbori căzuţi accidental; în acest scop poate chiar să taie arborii trebuincioşi,
cu îndatorirea însă de a constata, în prezenţa nudului proprietar, aceasta trebuinţă.
Alte drepturi ale uzufructuarului asupra pădurilor ce fac obiectul uzufructului: Art.736 -
Uzufructuarul poate lua din păduri araci pentru vii; poate, de asemenea, lua produsele anuale sau periodice
ale arborilor, cu respectarea obiceiului locului şi a folosinţei obişnuite a proprietarului.
Dreptul asupra pomilor fructiferi: Art.737 - Pomii ce se usucă şi cei căzuţi accidental se cuvin
uzufructuarului cu îndatorirea de a-i înlocui cu alţii.
5.4 Modalităţile juridice ale dreptului de proprietate privată

Modalităţile juridice ale dreptului de proprietate privată cuprind:
- proprietatea privată a persoanelor fizice, care întruneşte toate caracterele unui
drept real (opozabil tuturor, exclusiv, sesizabil, alienabil şi prescriptibil);
- proprietatea privată a unor persoane juridice, care se referă la terenurile forestiere
aparţinând unităţilor de cult, instituţiilor de învăţământ sau altor persoane juridice;
- proprietatea privată indiviză (forme asociative, devălmăşie, coproprietate
forţată). Aceasta din urmă se referă la pădurile ce au fost restituite conform Legii
1/2000 foştilor composesori, moşneni, răzeşi sau moştenitorilor acestora şi care
îndeplineşte condiţiile unei coproprietăţi forţate sau a unei devălmăşii. Astfel,
solicitanţilor de terenuri forestiere din această categorie li se eliberează un singur titlu
de proprietate cu menţiunea la titular “composesorat”, “obşte de moşneni”, “obşte de
răzeşi”, “păduri grănicereşti” şi cu denumirea localităţii respective (art. 26, al 1,
Legea 1/2000). Gospodărirea pădurilor se va realiza în acest caz conform statutelor
asociaţiei de dinaintea naţionalizării.
Indiviziunea are un caracter legal (este prevăzută de lege, şi nu este rezultatul vreunei
convenţii), perpetuu (legea nu prevede vreun termen pentru acest tip de proprietate şi nici
nu permite ieşirea din indiviziune într-o modalitate sau alta) şi forţat.
Caracterul forţat rezultă din prevederile legii 1/2000 de restituire a terenurilor forestiere şi
agricole: pentru restituirea fostelor proprietăţi, moşnenii, răzeşii, composesorii sau
moştenitorii acestora au obligaţia de a se constitui în asociaţii cu personalitate juridică,
respectând forma asociativă iniţială de composesorat, pădure grănicerească, devălmăşie
de moşneni sau obşti nedivizate de răzeşi. Asociaţiile trebuiesc autorizate de instanţele
35
judecătoreşti (OG 102/2001). De remarcat că legea vorbeşte de “forme asociative de
exploatare în comun a pădurilor” (ceea ce le apropie considerabil de tipul de societate
agricolă) constituite cu “respectarea regimului silvic” (art. 28, al. 4, Legea 1/2000).
Suprafaţa restituită formelor asociative se compune din cota-parte indiviză a membrilor
asociaţi, dar nu mai mult de 20 de ha de fiecare titular deposedat. În cazul în care forma
asociativă a fost în devălmăşie, fără specificarea cotei-părţi pentru fiecare asociat
deposedat, suprafaţa ce se restituie se stabileşte în cote-părţi egale (OG 102/2001).
Diferenţele cele mai importante însă între modalitatea juridică a proprietăţii în
indiviziune şi a proprietăţii private pure şi simple apar însă în privinţa modului de
transmitere.
Astfel, la transmiterea de terenuri forestiere în cazul formelor asociative (devălmăşie):
- membrii formelor asociative nu pot înstrăina cotele-părţi deţinute între ei sau unor
persoane din afara formei asociative,
- nu pot transmite drepturile prin testament sau donaţie ci doar prin moştenire legală,
- cotele-părţi ale acelor membri pentru care nu există moştenitori legali revin în
proprietatea statului şi în folosinţa consiliului local.
Aceste particularităţi caracterizează dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere în
devălmăşie ca fiind legat de calitatea persoanei de moşnean, răzeş, composesor etc. sau
moştenitor al acestora. Faptul că membrii asociaţiilor nu pot înstrăina dreptul la pădure pe
care îl au nici unei alte persoane arată că ne aflăm în faţa unui drept personal (intuitu
personae).
Prin consacrarea proprietăţii indivize şi prin extinderea imposibilităţii de a înstrăina cote-
părţi la toate formele asociative, OG 102/2001 vine în reconstituirea unei realităţi istorice,
greşit interpretată cu ocazia introducerii Codului silvic din 1910. Acest cod îşi propunea
să desfiinţeze starea de “indiviziune forţată” în care se găseau pădurile moşneneşti şi
răzeşeşti, confundând în fapt indiviziunea cu devălmăşia (Cadrul 5).
Cadrul 5. Text suplimentar: Codul silvic din 1910 şi regimul pădurilor în
devălmăşie
Aspectul cel mai discutabil al Codului silvic din 1910 rămâne cel al intervenţiei sale în materia stabilirii
drepturilor de proprietate ale moşnenilor şi răzeşilor. Stăpânirea în devălmăşie a terenurilor forestiere, ca
particularitate a obştilor săteşti, conferea fiecărui obştean dreptul de a tăia din pădurea comună întreaga
cantitate de lemne care îi era necesară gospodăriei şi să defrişeze porţiunile de teren de care avea nevoie
pentru culturi agricole.
De la satisfacerea cerinţelor locale, lemnul cunoaşte din ce în ce mai mult destinaţia vânzării, iar dreptul
egal de tăiere “după putere şi nevoi” începe a se inegaliza, “puterile” unor îmbogăţiţi ai satului crescând în
paralel cu nevoile nelimitate ale pieţii. În special în anumite zone (Vrancea, Câmpulung Moldovenesc),
regulile de funcţionare ale obştii sunt depăşite, punctul culminant constituindu-l imixtiunea în pădurea
obştească a societăţilor de exploatări forestiere. Până la acel moment, posibilitatea de cumpărare aparţinea
doar moşnenilor şi, eventual, statului. Odată cu codul silvic apare o contradicţie între obiceiul pământului
sub forma devălmăşiei absolute şi o întreagă aparatură administrativă şi economică bazată pe Codul civil de
influenţă franceză. Supunându-se presiunilor venite din această direcţie, în intenţia de a ocroti pădurile
moşneneşti aflate practic fără acoperire juridică, dar fără a lua în considerare cealaltă posibilitate - a
favorizării societăţilor anonime de exploatări forestiere, Codul silvic din 1910 păcătuieşte prin cel puţin
două scăderi:
36
- problema proprietăţii moşnenilor este atacată pentru prima dată într-un cod silvic şi nu într-o lege civilă
cum ar fi fost normal, ceea ce a dus la o reglementare incompletă, deoarece devălmăşia moşnenilor nu
cuprindea în patrimoniul său doar pădurile, ci şi alte imobile;
- raportarea la codul civil se face în mod forţat, socotindu-se devălmăşia o formă de indiviziune, apreciere
pe care constatarea realităţilor faptice ar fi infirmat-o cu uşurinţă. Chiar în dezbaterile legii s-a arătat că
“indiviziunea, aşa cum o cunoaştem noi, nu se potriveşte tocmai bine cu devălmăşia pe care o reprezintă
moşnenii şi răzeşii”. Se admite că indiviziunea nu poate fi desfăcută prin voinţa părţilor, regulă întărită şi
de Legea modificatoare a Codului silvic din 1920 care precizează că starea de indiviziune continuă mai
departe chiar în urma unei împărţeli făcute conform Codului silvic.
Recunoaşterea facultăţii moşneanului de a dispune de dreptul său favorizează vinderea cotei părţi din
proprietatea indiviză celor dispuşi să o cumpere, în speţă societăţile anonime de exploatări forestiere, lucru
cu atât mai posibil cu cât stadiul în care se aflau majoritatea pădurilor era cel al unei evoluţii naturale, în
structură grădinărită, oricând susceptibile de a fi exploatate. Imposibilitatea de determinare exactă a
drepturilor deţinute de moşneni sau răzeşi reiese şi din modul în care se face “împărţeala”: se remarcă
înscrierea în registre a menţiunii că respectivul posedă “un drept” sau “două drepturi”, în loc de suprafaţa
ce ar fi revenit fiecăruia din pădurea deţinută în comun.
Pe de altă parte, obştii i se acordă statutul de societate anonimă, cu adunare generală, cenzori,
administratori, ceea ce uşurează pătrunderea societăţilor străine de exploatări forestiere, fiind suficient ca
acestea să deţină jumătate plus unu din voturi pentru a domina în adunările generale. Astfel a putut avea loc
cea mai impresionantă din despăduriri, cea a munţilor Vrancei; puşi dintr-o dată în posesia unui drept
imperceptibil material, dar evaluabil în bani, moşnenii au înstrăinat repede averea pe care o deţineau. Un
martor al vremii spune “cunosc cazuri când moşnenii şi-au vândut dreptul lor pe o sticlă de rachiu; cunosc
iarăşi cazuri când au fost constrânşi să vândă înadins, fie de un perceptor, fie de vreun creditor al lor, fie de
vreun boier vecin cu care aveau de-a face”.
5.5 Regimul juridic special al unor categorii de paduri
Composesorate. Au apărut în virtutea “dreptului primului ocupant” – sunt păduri

acordate de regii unguri unor grupuri restrânse de coproprietari în indiviziune, oameni
liberi, păduri care se transmit prin moşteniri succesive. Astfel diploma regelui Andrei din
1223 conferă saxonilor “posesia pădurilor valahilor şi pecenegilor cu folosinţa apelor”. În
gospodărirea pădurilor composesorale, o parte era liberă tăierii, o altă parte era rezervată
şi prohibită oricărei atingeri, într-un sistem de rotaţie permiţând regenerarea pădurii.
Definitivarea statutului pădurilor composesorale se face printr-o lege din 1871, prin care
se constituie “composesorate urbariale” reprezentând păduri defalcate pentru uzul
ţăranilor. Administrarea lor a rămas a se face sub supravegherea şi controlul organelor
silvice ale statului.
Păduri grănicereşti. Joseph al II-lea, în mai 1783, acordă regimentului de Şicule
folosinţa asupra pădurilor Ciucului. Apar astfel pădurile grănicereşti, în suprafaţă de circa
280 mii ha. Folosinţa lor este acordată satelor româneşti care furnizau personalul pentru
paza graniţelor Imperiului austro-ungarm personal organizat în trei regimente: Ciuc,
Năsăud şi Orlat.
Păduri urbariale. Sunt pădurile ce aparţineau nobililor, dar asupra cărora iobagii aveau
o serie de drepturi, cu excepţia arborilor de stejar, de brad, a ghindei şi a lemnului uscat
care aparţineau nobilului şi nu puteau fi cedate decât în schimbul unei dijme. Patenta
37
imperială din 1854 delimitează pădurile seniorului, negrevate de servituţi, de pădurile
atribuite iobagilor pentru satisfacerea nevoilor de lemn - păduri ce se vor numi comunale.
Păduri moşneneşti. Este o formă de stăpânire a pădurilor de către locuitorii unei obşti de
oameni liberi, cunoscuţi sub numele de răzeşi sau moşneni, în care fiecare persoană
aparţinând de obşte avea “un drept la pădure” concretizat în folosinţa acesteia după
nevoi, în comun. Codul silvic din 1910 practic desfiinţează această formă de stăpânire
străveche şi specific românească a pădurilor, dând proprietăţii forestiere a obştii statutul
unui patrimoniu de societate anonimă. Se face astfel trecerea de la transmiterea ereditară
a unui drept personal care este dreptul la pădure al celui aparţinând obştii, la posibilitatea
de transmitere prin vânzare a acestui drept la pădure, cu consecinţă în cumpărarea
pădurilor moşneneşti de către societăţile de exploatare cu capital străin sau românesc.
38
1. Care sunt cele doua forme ale proprietatii si prin ce se diferentiaza?

2. Posesia, folosinta si dispozitia ca atribute ale dreptului de proprietate privata
3. Dreptul de uz si de uzufruct – prin ce anume se diferentiaza?
4. Care sunt cele trei modalitati juridice ale dreptului de proprietate privata asurpa
padurilor?
5. Caracterizati proprietatea privata indiviza (devalmasa) asupra padurilor.
6. Cum este reglementat modul de transmitere a proprietatii indivize (in
devalmasie)?
39
Lecţia 6. Elemente de drept penal. Infracţiunea. Contravenţii
silvice
6.1 Principii generale de drept penal
Dreptul penal, ca ramură a sistemului de drept, reprezintă un ansamblu de norme

juridice care reglementează relaţiile sociale ce iau naştere în acţiunea de prevenire şi
combatere a infracţionalităţii, norme ce determină faptele ce constituie infracţiuni,
sancţiunile corespunzătoare lor, precum şi condiţiile de aplicare şi executare a acestora.
Obiectul dreptului penal îl constituie relaţiile de conformare, de adeziune la normele de

comportare socială apărate prin dreptul penal, dar şi relaţiile de conflict, ivite prin
săvârşirea de infracţiuni. Conţinutul raporturilor juridice de drept penal constă în dreptul
statului de a pretinde o anumită conduită din partea membrilor societăţii şi obligaţia
acestora de a se supune dispoziţiilor cuprinse în normele penale. Se pot identifica aşadar
două subiecte ale raporturilor de drept penal: pe de o parte statul, pe de altă parte toţi
membrii societăţii.
Principiile fundamentale ale dreptului penal condiţionează întreaga reglementare a acestei
categorii de raporturi juridice:
Principiul legalităţii incriminării, cunoscut în formularea clasică “nullum
crimen sine lege” acreditează ideea că pentru ca o faptă să fie infracţiune, ea
trebuie să fie prevăzută în legea penală. Este un principiu cu valoare absolută, de
la care nu există nici o derogare: nimeni nu poate fi condamnat pentru o faptă care
nu este incriminată prin lege.
Nicio persoană nu poate fi sancţionată penal pentru o faptă care nu era prevăzută
de legea penală la data când a fost săvârşită (al. 2, art. 1, Legea 286/2009 Codul
Penal).
Principiul legalităţii sancţiunilor de drept penal. Legea penală prevede
pedepsele aplicabile şi măsurile educative ce se pot lua faţă de persoanele care au
săvârşit infracţiuni, precum şi măsurile de siguranţă ce se pot lua faţă de
persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală. Nu se poate aplica o
pedeapsă ori nu se poate lua o măsură educativă sau o măsură de siguranţă dacă
aceasta nu era prevăzută de legea penală la data când fapta a fost săvârşită (art. 2,
Legea 286/2009 Codul Penal).
Alte principii: caracterul personal al răspunderii penale, individualizarea de
la caz la caz a sancţiunilor, instituirea unui regim de sancţionare special
pentru minorii infractori.
O serie de termeni ai Codului penal au incidenţă asupra desfăşurării activităţii de
constatare a infracţiunilor silvice de către personalul autorizat la aceasta (Cadrul 6).
40
Cadrul 6. Înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală
Dispoziţii generale Art. 172. – Ori de câte ori legea penală foloseşte un termen sau o expresie din cele
arătate în prezentul titlu, înţelesul acestora este cel prevăzut în articolele următoare, afară de cazul când
lgea penală dispune altfel.
Legea penală Art. 173. – Prin lege penală se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi
organice, ordonanţe de urgenţă sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege.
Săvârşirea unei infracţiuni. Art. 174. – Prin săvârşirea unei infracţiuni sau comiterea unei infracţiuni se
înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca
tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice.
Funcţionar public. Art. 175. – (1) Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu
permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:
a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii
legislative, executive sau judecătoreşti;
b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură;
c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic
sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat ori al unei persoane juridice declarate
ca fiind de utilitate publică, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.
(2) De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un
serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului
ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.
Public Art. 176. – Prin termenul public se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice
sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică.
Membru de familie Art. 177. – (1) Prin membru de familie se înţelege:
a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie,
potrivit legii, astfel de rude;
b) soţul;
c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în
care convieţuiesc.
(2) Dispoziţiile din legea penală privitoare la membru de familie, în limitele prevăzute în alin. (1) lit. a), se
aplică, în caz de adopţie, şi persoanei adoptate ori descendenţilor acesteia în raport cu rudele fireşti.
Informaţii secrete de stat şi înscrisuri oficiale. Art. 178. – (1) Informaţii secrete de stat sunt informaţiile
clasificate astfel, potrivit legii. (2) Înscris oficial este orice înscris care emană de la o persoană juridică
dintre cele la care se referă art. 176 ori de la persoana prevăzută în art. 175 alin. (2) sau care aparţine unor
asemenea persoane.
Arme Art. 179. – (1) Arme sunt instrumentele, dispozitivele sau piesele declarate astfel prin dispoziţii
legale. (2) Sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca arme şi care au fost
întrebuinţate pentru atac.
Instrument de plată electronică Art. 180. – Prin instrument de plată electronică se înţelege un instrument
care permite titularului să efectueze retrageri de numerar, încărcarea şi descărcarea unui instrument de
monedă electronică, precum şi transferuri de fonduri, altele decât cele ordonate şi executate de către
instituţii financiare.
Sistem informatic şi date informatice Art. 181. – (1) Prin sistem informatic se înţelege orice dispozitiv
sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relaţie funcţională, dintre care unul sau mai multe
asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic. (2) Prin date informatice se
înţelege orice reprezentare a unor fapte, informaţii sau concepte într-o formă care poate fi prelucrată printr-
un sistem informatic.
41
6.2 Infracţiunea
Potrivit Codului penal, infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu
vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o (art. 15 C. pen.).
Codul Penal defineşte infracţiunea ca fiind în primul rând o faptă ce prezintă pericol
social întrucât vatămă sau pune în pericol valorile sociale de importanţă deosebită pentru
existenţa societăţii9.
6.2.1. Condiţiile existenţei infracţiunii
Pericolul social al infracţiunii. Infracţiunea prezintă pericol social deoarece vatămă
valori sociale protejate de lege: siguranţa statului, viaţa persoanei, sănătatea şi integritatea
sa fizică, libertatea persoanei, patrimoniul său etc. De asemeni mai sunt incriminate ca
infracţiuni fapte care aduc atingere desfăşurării relaţiilor sociale în legătură cu serviciul,
înfăptuirii justiţiei etc.
Săvârşirea cu vinovăţie a infracţiunii. Potrivit articolului 16 Cod penal, fapta constituie
infracţiune numai dacă a fost săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de legea penală.
Vinovăţie există când fapta este comisă cu intenţie, din culpă sau cu intenţie depăşită.
Fapta este săvârşită cu intenţie când făptuitorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte;
b) prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii
lui.
Fapta este săvârşită din culpă, când făptuitorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va
produce;
b) nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă.
Există intenţie depăşită când fapta constând într-o acţiune sau inacţiune intenţionată
produce un rezultat mai grav, care se datorează culpei făptuitorului.
Dacă manifestarea intenţiei nu pune probleme din punct de vedere al caracterizării unei
fapte periculoase social drept infracţiune, problema culpei ridică dificultăţi în calificarea
drept infracţiuni a unor fapte ce aduc atingere relaţiilor sociale ocrotite de lege.
Prevederea în legea penală. Necesitatea ca fapta să fie prevăzută de legea penală are
consecinţe în planul determinării acţiunii legii penale în timp. Fapta este infracţiune dacă
ea este prevăzută ca atare în legea penală: Cod penal, legi penale cu caracter special,
dispoziţii cu caracter penal din legi speciale. Prin urmare, legea de dezincriminare
acţionează asupra tuturor faptelor ce erau prevăzute ca infracţiune, indiferent dacă ele au
fost judecate sau nu, şi de timpul săvârşirii lor.
6.2.2 Elementele infracţiunii
Infracţiunea prezintă o latură obiectivă şi o latură subiectivă.
Latura obiectivă sau elementul material caracterizează fapta sub aspectul actelor
materiale ce formează conţinutul infracţiunii (acţiune, inacţiune, mijloace de săvârşire,
circumstanţe, condiţii speciale – ex. în timpul nopţii, prin mijloace ce prezintă pericol
9
M. Zolyneak, op. cit., pag. 141
42
public, de către o persoană înarmată, în exerciţiul funcţiunii, etc.). De asemeni, în latura
obiectivă este cuprinsă urmarea periculoasă şi raportul de cauzalitate dintre acţiunea
făptuitorului şi producerea urmării periculoase (ex. raportul de cauzalitate între loviturile
date victimei şi decesul care a survenit la un anumit interval de timp de la aplicarea
acestor lovituri).
Din punctul de vedere al producerii rezultatului periculos, infracţiunile pot fi materiale
sau formale. Pentru existenţa infracţiunilor materiale, este necesară şi producerea
rezultatului periculos, altfel fapta rămâne în stadiul de tentativă (ex. se urmăreşte
omorârea unei persoane prin împuşcare, dar victima este salvată; rezultatul periculos al
infracţiunii de omor nu s-a produs, deci fapta va fi calificată drept tentativă). Infracţiunile
materiale se consumă în momentul producerii rezultatului.
În cazul infracţiunilor formale, legea prevede acţiunea incriminată, pe care, de regulă o
descrie fără să includă expres şi rezultatul (ex. mărturia mincinoasă). Aceste infracţiuni se
consumă în momentul realizării acţiunii, şi nu al producerii rezultatului10.
Latura subiectivă caracterizează poziţia subiectivă a autorului faptei cu privire la
consecinţele periculoase ale actului său, descriind atitudinea de intenţie directă sau
indirectă ori de culpă, atunci când legea sancţionează fapta respectivă chiar fiind săvârşită
din culpă.
6.3. Infracţiunile silvice
6.3.1 Caractere generale ale infracţiunilor silvice

Infracţiunile silvice apără relaţii sociale diverse: săvârşirea faptei incriminate ca
infracţiune silvică pune în pericol:
relaţii sociale cu privire la protejarea pădurilor,
relaţii sociale cu privire la patrimoniul forestier,
relaţiile sociale referitoare la încrederea publică în autoritatea instrumentelor de
autentificare sau de marcare.
Astfel, din punctul de vedere al relaţiilor sociale ce sunt vătămate prin săvârşirea
infracţiunii, avem:
- infracţiuni silvice contra patrimoniului care pot fi, la rândul lor:
o infracţiuni săvârşite prin sustragere (furtul, tâlhăria, tăinuirea)
o infracţiuni săvârşite prin samavolnicie (distrugerea şi tulburarea de
posesie);
- infracţiuni silvice de fals, care sunt falsificarea instrumentelor de autentificare sau de
marcare şi folosirea instrumentelor oficiale false.
10
M. Zolyneak, op. cit., pag. 255
43
Infracţiunile silvice prevăzute în codul silvic şi în legea mediului sunt infracţiuni cu
execuţie promptă deoarece rezultatul periculos, şi anume, paguba creată fondului
forestier, se produce odată cu săvârşirea faptei.
Rezultatul periculos este însă condiţionat de o anumită valoare a pagubei. De valoarea
pagubei depinde nu numai existenţa infracţiunii, ci şi regimul de sancţionare al ei, care
devine cu atât mai aspru cu cât paguba produsă este mai mare.
Valoarea pagubei condiţionează existenţa infracţiunii astfel:
1. valoarea prejudiciului produs este inferioară valorii de 5 ori preţul mediu al unui
metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;
2. fapta se repetă de cel puţin două ori în interval de un an,
3. valoarea cumulată a prejudiciului produs depăşeşte limita prevăzută (adică cel
puţin 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data
constatării faptei).
Dacă toate aceste trei condiţii sunt îndeplinite, fapta constituie infracţiune. Dacă doar una
dintre condiţii nu este îndeplinită, fapta constituie contravenţie (art. 1, lit. c, Legea
contravenţiilor silvice 31/2000).
Privitor la valoarea prejudiciului, mai trebuie menţionate două aspecte:
valoarea prejudiciilor din pădurile încadrate prin amenajamentul silvic în grupa I
funcţională, din perdelele forestiere de protecţie şi din jnepenişuri se stabileşte
prin multiplicarea de două ori a valorii obţinute potrivit legii.
în cazul in care infractiunile prevazute la alin.(1) au fost savarsite cu stirea sau cu
acordul personalului silvic, nivelul minim valoric al prejudiciului pentru
calificarea faptei ca infractiune silvica se stabileste la o valoare de 2,5 ori mai
mare decat pretul mediu al unui metru cub de masa lemnoasa pe picior la data
constatarii faptei.
Cea mai mare parte din infracţiunile silvice sunt infracţiuni de pericol.
În acest sens, articolul 120 C.s. arată că faptele prevăzute de codul silvic ca fiind
infracţiuni prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, indiferent de modul şi de
mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost
comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi de
conduita făptuitorului.
Atingerile aduse fondului forestier îmbracă adesea forma unei multiplicităţi de acte care
prin ele însele nu constituie o ameninţare gravă pentru existenţa pădurii, dar care, prin
cumulare, pot duce la dispariţia pădurii prin defrişare lentă, secuire de arbori, păşunat,
brăcuire etc. De aceea legea nu pedepseşte numai fapta consumată, în înţelesul faptei
care a dus la distrugerea, degradarea, dispariţia pădurii, ci şi acele acte care creează o
stare de pericol pentru existenţa pădurii. Astfel legea pedepseşte un fapt care nu
constituie infracţiune prin sine însuşi, care nu antrenează o pagubă imediată, dar care este
44
de natură să ducă, mai devreme sau mai târziu, la declinul pădurii11. Prin aceasta,
infracţiunile silvice au caracter preventiv.
Forma de vinovăţie cu care se săvârşesc infracţiunile silvice este cea a intenţiei în cele
mai multe cazuri. Aceasta rezultă din modalitatea de descriere a laturii obiective a
infracţiunii, constând în acţiuni pe care legea le presupune a fi aproape întotdeauna
efectuate cu intenţie. Forma de vinovăţie a culpei este posibilă în cazul infracţiunii de
distrugere din culpă.
6.3.2 Exemple de infracţiuni silvice

Din punctul de vedere al sediului reglementării, infracţiunile şi contravenţiile silvice sunt
prevăzute în legea 2/1987 (art. 35), în legea protecţiei mediului (pentru nerespectarea
prevederilor articolului 52, lit. a-i), în codul silvic (în capitolul VI – Răspunderi şi
sancţiuni, art. 104-121), în ordonanţa 96/1998 modificată (câtă vreme mai este încă în
vigoare).
În Codul silvic (Legea 46/2008) sunt menţionate următoarele infracţiuni :
Art. 106 Reducerea suprafetei fondului forestier national fara respectarea dispozitiilor art. 36 si 37 şi
schimbarea destinatiei obiectivului
Art. 107 Ocuparea fara drept, in intregime sau in parte, a unor suprafete din fondul forestier national
Art. 108 Taierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din radacini, fara drept, de arbori, puieti sau
lastari
Art. 109 Pasunatul in padurile sau in suprafetele de padure in care acesta este interzis
Art. 110 Furtul de arbori doborati sau rupti de fenomene naturale ori de arbori, puieti sau lastari care au
fost taiati ori scosi din radacini
Art. 111 Distrugerea, degradarea sau aducerea in stare de neintrebuintare prin incendiere
Art. 112 Folosirea fara drept sau contrar reglementarilor specifice in vigoare a dispozitivelor speciale de
marcat care a avut drept consecinta producerea unui prejudiciu cu o valoare de 5 ori mai mare decat pretul
mediu al unui metru cub de masa lemnoasa pe picior.
Art. 113 Falsificarea dispozitivelor speciale de marcat
Art. 114 Nerespectarea obligatiei prevazute la art. 30 alin.(1) : Lucrarile de reimpadurire si de completare a
regenerarilor naturale se executa in termen de cel mult doua sezoane de vegetatie de la taierea unica sau
definitiva
O enumerare mai puţin scolastică, însă mai uşor de reţinut, ar putea fi aceasta:
Tăierea ilegală de arbori

Furtul de arbori
Reducerea suprafeţei fondului forestier naţional fără respectarea dispoziţiilor legii
silvice
11
Lagarde, op. cit., pag. 470
45
Ocuparea fără drept, în întregime sau în parte, a unor suprafeţe din fondul
forestier naţional
Păşunatul în pădurile sau în suprafeţele de pădure în care acesta este interzis
Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare prin incendiere
Folosirea fără drept sau contrar reglementărilor specifice în vigoare a
dispozitivelor speciale de marcat
Falsificarea dispozitivelor speciale de marcat
Nerespectarea obligaţiei de executare a lucrărilor de reîmpădurire şi de
completare a regenerărilor naturale în termen de cel mult două sezoane de
vegetaţie de la tăierea unică sau definitivă
6.3.3. Forme agravate ale infracţiunilor şi circumstanţe agravante

Formele agravate ale infracţiunilor silvice sunt date de valoarea pagubei şi de calitatea
persoanei care săvârşeşte infracţiunea.
Potrivit 108 şi 110 C.s. fapta este mai gravă dacă dacă valoarea prejudiciului produs
depăşeşte valoarea de 20 de ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe
picior la data constatării faptei şi, respectiv, de 50 de ori acest preţ.
Potrivit articolului 108 al.3 C.s., infracţiunea de tăiere ilegală de arbori este sancţionată
mai drastic atunci când este săvârşită cu ştirea sau cu acordul personalului silvic. În acest
caz, nivelul minim valoric al prejudiciului pentru calificarea faptei ca infracţiune silvică
se stabileşte la o valoare de 2,5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de
masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei. Cu alte cuvinte, se coboară pragul la
care fapta devine infracţiune, se multiplică de 2,5 ori valoarea prejudiciului şi astfel
faptuitorii riscă să fie pedepsiţi mai aspru.
Infracţiunile prevăzute la art. 106-113 sunt de asemeni în formă agravată dacă sunt
săvârşite de personal silvic, caz în care maximul special al pedepselor se majorează cu 2
ani în cazurile în care sunt săvârşite. Codul silvic anterior prevedea în forma aceasta
agravată doar faptele săvârşite de de personalul cu atribuţii de constatare a infracţiunilor
şi contravenţiilor.
Circumstanţele agravante erau prevăzute la art. 97, al. 4 C.s. şi în OG 96/1998
modificată12 prin legea 141/1999 la art. 322. Aceleaşi circumstanţe agravante sunt reluate
şi în Codul silvic în vigoare astfel :
Maximul pedepselor prevăzute pentru infracţiunile de tăiere ilegală de arbori şi de furt de
arbori se majorează cu 3 ani, în cazul în care faptele au fost săvârşite în următoarele
împrejurări:
a) de două sau mai multe persoane împreună;
b) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori paralizantă;
12
Această lege reia de fapt în art. 322 prevederile codului silvic de la art. 97, cu menţiunea că pagubele sunt
exprimate direct în metri cubi, şi nu valoric, în preţ mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. În
rest, legea păstrează pedepsele fixate de codul silvic.
46
c) în timpul nopţii;
d) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional.
Maximul pedepselor prevăzute pentru infracţiunea de păşunat ilegal se majorează cu 3

ani în cazul în care faptele au fost săvârşite în următoarele împrejurări:
a) în timpul nopţii;
b) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional.
Explicaţia acestor agravante:

− de către două sau mai multe persoane împreună. Săvârşirea unei fapte “împreună” se
traduce prin participarea directă la săvârşirea faptei în calitate de coautor sau de
complice concomitent. Condiţia agravantei este deci îndeplinită, dacă furtul, de
exemplu, se săvârşeşte de către autor, cel care taie arborele, împreună cu complicele
care păzeşte locul infracţiunii, sau care aşteaptă cu un mijloc de transport.
Periculozitatea socială este dată de însăşi pluralitatea de făptuitori, care dă acestora o
mai mare forţă de acţiune, le creează posibilităţi mai mari de săvârşire şi ascundere a
faptei îi face să acţioneze cu mai multă siguranţă şi îndrăzneală13;
− de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori paralizantă.
Prin persoană înarmată înţelegem persoana care în momentul comiterii faptei are
asupra sa un instrument, piesă sau dispozitiv declarat armă prin normele legale sau
care, în momentul săvârşirii faptei are asupra sa un obiect de natură a fi folosit ca
armă şi pe care îl întrebuinţează la atac14. Deţinerea unei arme este de natură să dea
mai multă siguranţă infractorului, indiferent dacă el face sau nu uz de ea. În mod
similar, deţinerea unei substanţe chimice de genul narcoticelor, a substanţelor
paralizante sau lacrimogene, atestă o periculozitate socială sporită a infractorului care
a pregătit cu minuţiozitate actul ilegal, prevăzând şi eventualitatea de a-şi favoriza
scăparea prin utilizarea substanţelor amintite. Ca şi la furtul prevăzut în codul penal,
pentru existenţa agravantei este necesar ca făptuitorul să aibă asupra sa arma sau
substanţa narcotică, deoarece dacă va proceda la întrebuinţarea lor, infracţiunea
comisă nu mai este cea de furt, ci de tâlhărie15 (art. 211 C.penal);
− în timpul nopţii. Furtul săvârşit în timpul nopţii a fost considerat mai grav deoarece
noaptea oferă condiţii deosebit de favorabile comiterii faptei, datorită întunericului şi
a scăderii vigilenţei oamenilor, aflaţi într-un moment de odihnă. Pentru delimitarea
nopţii, ca împrejurare a săvârşirii infracţiunii, se recurge la aceeaşi interpretare ca şi în
codul penal. Întrucât legiuitorul a folosit această expresie în sensul pe care îl are în
vorbirea obişnuită, se consideră că săvârşirea faptei în timpul nopţii înseamnă
săvârşirea faptei în ambianţa creată de lăsarea întunericului şi până când se
13
Loghin, O., Toader, T., Drept penal român – partea specială, Ed. Şansa, Bucureşti, 1994, pag. 227
14
Loghin, O., Toader, T., op. cit., pag. 129
15
Potrivit art. 233 Cod penal, infracţiunea de tâlhărie constă în: Furtul săvârşit prin întrebuinţarea de
violenţe sau ameninţări, ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra,
precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru
înlăturarea urmelor infracţiunii, ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea, şi se pedepseşte cu
închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
47
luminează16. Agravanta se aplică şi atunci când numai o parte din actele de executare
au fost săvârşite în timpul nopţii, de ex. dacă făptuitorul a tăiat materialul lemnos spre
seară, dar s-a servit de căderea nopţii pentru a-l transporta;
− în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional. De această dată nu
mai există dispoziţii similare în codul penal care să permită explicarea acestei
agravante. Ea apare pe fondul creeării unei protecţii speciale pădurilor incluse în
reţeaua de arii protejate. Considerând clasificarea ariilor protejate din OG 57/2007,
agravanta se aplică doar în ariile protejate de interes naţional (rezervaţii ştiinţifice,
parcuri naţionale, monumente ale naturii, rezervaţii naturale, parcuri naturale), nu şi în
cele de interes local sau comunitar.
6.3.4 Descrierea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori

A. Sediul reglementării: Tăierea ilegală de arbori (C.s., legea 46/2008)
Art. 108. - (1) Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori,
puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara
acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infracţiune silvică şi se sancţionează după cum
urmează:
a) cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 5
ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;
b) cu închisoare de la 6 luni la 4 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este mai mică decât limita
prevăzută la lit. a), dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată
a prejudiciului produs depăşeşte limita prevăzută la lit. a);
c) cu închisoare de la 2 ani la 6 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 20 de ori mai
mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;
d) cu închisoare de la 4 ani la 16 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 50 de ori mai
mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei.
(2) Maximul pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează cu 3 ani, în cazul în care faptele au fost
săvârşite în următoarele împrejurări:
(3) În cazul în care infracţiunile prevăzute la alin. (1) au fost săvârşite cu ştirea sau cu acordul
personalului silvic, nivelul minim valoric al prejudiciului pentru calificarea faptei ca infracţiune silvică se
stabileşte la o valoare de 2,5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior
la data constatării faptei.
(4) Tentativa se pedepseşte.
B. Relaţii sociale vătămate
Incriminarea faptei de tăiere de arbori fără drept urmăreşte în primul rând protejarea
vegetaţiei forestiere din fondul forestier naţional sau din afara acestuia şi în al doilea rând
16
Loghin, O., Toader, T., op. cit., pag. 129
48
protejarea pădurilor publice sau private contra furtului. Relaţiile sociale care sunt
vătămate prin săvârşirea faptei sunt aşadar relaţii sociale de protejare a vegetaţiei
forestiere şi relaţii sociale de proprietate. Tăierea ilegală de arbori se deosebeşte de furtul
prevăzut la art. 208 Cod penal, care urmăreşte doar protejarea relaţiilor sociale de
proprietate.
Relaţiile sociale vătămate prin săvârşirea infracţiunii constituie obiectul juridic special al
infracţiunii.
C. Obiect juridic material
Infracţiunea de tăiere de arbori are ca obiect juridic material bunul reprezentat de arbori,
puieţi sau lăstari asupra cărora se exercită acţiunea de tăiere. Formularea legii specifică
din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara
acestuia, indiferent de forma de proprietate. Se înţelege că fapta de tăiere de arbori
priveşte numai arborii de pe aceste terenuri, nu şi pomii din livezi, de exemplu. De altfel,
în conţinutul infracţiunii se precizează că este vorba de arbori din „păduri”, adică, în
sensul codului silvic, terenurile cu o suprafaţă de cel puţin 0,25 ha, acoperite cu arbori;
arborii trebuie să atingă o înălţime minimă de 5 m la maturitate în condiţii normale de
vegetaţie.
Nu se precizează dacă este vorba de arbori pe picior, în stare bună de vegetaţie sau pe
cale de uscare, deci faptul că este vorba despre un arbore uscat pe picior nu are nici o
importanţă. Dacă însă, este vorba de arbori doborâţi din diverse cauze, nu se va mai
realiza conţinutul infracţiunii de tăiere sau scoatere din rădăcini, ci cel al infracţiunii de
furt, conform art. 110 C.s.
D. Subiectul
Infracţiunea de tăiere de arbori poate fi săvârşită de orice persoane, inclusiv de către
proprietarii sau deţinătorii cu orice titlu ai terenului forestier.
Fapta poate fi săvârşită şi de două sau mai multe persoane, caz ce caracterizează o
circumstanţă agravantă. Calitatea persoanei nu influenţează din punctul de vedere al
existenţei faptei, însă constituie formă agravată tăierea ilegală de arbori care a fost
săvârşită de personalul silvic, când maximul pedepselor prevăzute se majorează cu doi
ani.
E. Latura obiectivă
Infracţiunea de la art. 108 C.s. se realizează din punct de vedere obiectiv în mai multe
modalităţi:
Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept,
- prin acţiunea de tăiere, fără drept;
- prin acţiunea de rupere, fără drept ;
- prin acţiunile de distrugere sau degradare, fără drept;
- prin acţiunea de scoatere din rădăcini, fără drept.
Se înţelege că tăierea sau scoaterea de arbori din rădăcini executate în cadrul actelor
legale de exploatare nu întrunesc fapta incriminată la art. 108. Nu interesează mijloacele
49
cu care se face tăierea sau scoaterea din rădăcini: cu instrumente manuale, cu
motofierăstraie sau ajutându-se de un tractor la scoaterea din rădăcini fără drept a
arborilor. Materialele care au ajutat la săvârşirea faptei sunt supuse confiscării.
Caracterul penal al faptei este condiţionat de valoarea pagubei.
F. Latura subiectivă
Forma de vinovăţie a acţiunii de tăiere şi scoatere din rădăcini fără drept este întotdeauna
intenţia directă: făptuitorul îşi dă seama că este pe cale să taie sau să scoată din rădăcini
un arbore, şi urmăreşte acest lucru. În latura subiectivă a infracţiunii se include şi cerinţa
„fără drept”. Făptuitorului îi va fi foarte greu să probeze că a tăiat arborele convins fiind
că „are drept” să îl taie, atâta vreme cât acest arbore este nemarcat.
În cea de a doua modalitate, fapta poate fi săvârşită şi cu intenţie indirectă, atunci când
scoaterea din rădăcini este rezultat al exploatării unui alt arbore, care prin cădere a
antrenat şi scos din rădăcini un alt arbore. Încadrarea faptei este în acest caz după
legalitatea actului producător al scoaterii din rădăcină. Opinăm că, dacă este vorba de
acte de exploatare legale, scoaterea din rădăcini fără intenţie directă a unor alţi arbori
decât cei marcaţi se soluţionează conform regulilor de responsabilitate civilă prefigurate
de contractele de exploatare. În caz contrar, scoaterea din rădăcini poate figura fie ca act
component al infracţiunii descrise la art. 108, fie ca o altă infracţiune adiacentă
(distrugere).
G. Tentativa şi consumarea
Tentativa la infracţiunea de tăiere sau scoatere din rădăcini fără drept se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care arborele este tăiat sau scos din
rădăcini. Dacă este doar parţial dezrădăcinat, fapta poate fi eventual interpretată ca
tentativă la infracţiunea de la art. 108 în concurs cu infracţiunea de distrugere.
H. Sancţiunea
Fapta de tăiere ilegală de arbori se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani. Dispare
din reglementarea actuală posibilitatea sancţionării cu amendă penală pe care o prevedea
codul silvic anterior.
J. Forme agravate
Fapta prevăzută la art. 108 este mai gravă dacă :
- a avut ca urmare extragerea unui volum de peste 20 metri cubi;
- a avut ca urmare extragerea unui volum de peste 50 de metri cubi.
În acest cazuri, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 6 ani şi, respectiv, de la 4 la 16 ani.
Spre comparaţie, în legislaţia anterioară, pedepsele erau sensibil mai mici : închisoarea de
la 1 la 5 ani şi, respectiv, închisoarea de la 2 la 7 ani.
6.3.5 Încadrarea faptei de tăiere ilegală de arbori, urmată de însuşirea - furtul

arborilor tăiaţi (calificarea faptei)
Furtul de arbori (art. 110 C.s. legea 46/2008)
50
Art. 110. - (1) Furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori, puieţi sau lăstari care
au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au
fost ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional,
precum şi al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier naţional constituie infracţiune şi se
sancţionează după cum urmează:
a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea materialului lemnos sustras este de 5
până la 20 de ori inclusiv mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;
b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, dacă fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de un an,
iar valoarea cumulată a materialului lemnos depăşeşte valoarea prevăzută la lit. a);
c) cu închisoare de la 2 ani la 6 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras este de peste 20 până la 50
de ori inclusiv mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;
d) cu închisoare de la 4 ani la 16 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras depăşeşte de 50 de ori
preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.
(2) Maximul pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează cu 3 ani în cazul în care faptele au fost
Codul silvic sancţionează tăierea de arbori ori scoaterea lor din rădăcini, fără drept, ca
infracţiune distinctă de infracţiunea de furt, deşi în conţinutul infracţiunii de furt intră
adesea şi această activitate de tăiere ilegală. Din formularea furtului, la art. 110, ca
operându-se asupra unor arbori “arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de
arbori, puieţi sau lăstari care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini”, se deduce faptul că
legiuitorul nu a inclus tăierea ilegală de arbori în conţinutul infracţiunii de furt, ca
modalitate a acesteia, caz în care ar fi trebuit să precizeze “furtul de arbori prin tăiere sau
scoatere din rădăcini, cu sau fără drept”. Prin urmare, tăierea unui arbore şi apoi însuşirea
lui ar trebui să constituie un concurs de infracţiuni, deoarece făptuitorul săvârşeşte două
infracţiuni distincte.
O problemă ce s-ar putea ridica datorită acestui mod de reglementare priveşte următoarea
situaţie: tăierea ilegală a unui arbore care nu a fost urmată de însuşirea arborelui din
diverse motive – făptuitorul a fost surprins, s-a desistat, fapta sa a fost descoperită etc.,
trebuie încadrată ca infracţiune consumată de tăiere ilegală şi tentativă la infracţiunea de
furt în concurs ideal sau numai ca tentativă la infracţiunea de furt? Persistând în a
considera cele două activităţi infracţionale ca laturi obiective aparţinând a două
infracţiuni diferite, în această situaţie fapta ar trebui să fie calificată drept concurs de
infracţiuni între tentativă de furt şi infracţiune consumată de tăiere ilegală de arbori. O
opinie similară este exprimată cu privire la concursul real dintre infracţiunea de
distrugere prin tăiere ilegală de arbori şi infracţiunea de furt17.
Într-o speţă din 1998, s-a apreciat deasemeni:
17
Revista Dreptul, sept. 1995
51
legea nu face distinctie in raport de imprejurarea daca arborii insusiti au fost
taiati de autorul acestei infractiuni sau de o alta persoana. De aceea, tinandu-se
seama ca taierea fara drept de arbori si insusirea arborilor taiati fara drept sunt
fapte incriminate separat, se impune a se constata ca persoana care, pe langa ca
taie fara drept arbori din fondul forestier national sau de pe terenurile cu
vegetatie forestiera prevazute de lege, isi insuseste arborii taiati, savarseste
infractiunile prevazute de art. 97 si de art. 98 din Codul silvic, in concurs real.
(n.n. respectiv tăiere ilegală de arbori în concurs real cu furtul de arbori)
(http://spete.avocatura.com/speta.php?pid=3553).
În ceea ce priveşte infracţiunea de furt, deoarece ea se realizează în două etape,
deposedarea deţinătorului legal şi luarea în stăpânire de către făptuitor, considerăm
conform expunerii din literatura de domeniu18 că furtul există în formă consumată ori de
câte ori s-a realizat intrarea făptuitorului în stăpânirea de fapt a bunului prin încărcarea sa
în mijlocul de transport sau prin luarea pe umeri în vederea transportului. Dacă
făptuitorul nu a reuşit decât tăierea arborelui fiind surprins înainte de a-l deplasa,
considerăm că încadrarea corectă a faptei este cea de tentativă la infracţiunea de furt
combinată cu infracţiune consumată de tăiere de arbori.
6.4. Contravenţiile silvice
Contravenţiile silvice sunt fapte care nu întrunesc condiţiile de existenţă ale infracţiunii.
Definiţia adusă de Legea 171/2010 specifică două condiţii: fapta să fie săvârşită cu
vinovăţie, şi fapta să fie stabilită şi sancţionată prin lege.
6.4.1 Sediul reglementării
Marea majoritate a actelor normative din domeniul silvic descriu fapte ce sunt pedepsite
ca şi contravenţii. Actul normativ de bază este însă Legea contravenţiilor silvice care
vine să înlocuiască legea anterioară, respectiv Legea 31/2000. Prevederile prezentei legi
se completează cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu
modificările şi completările ulterioare, în sensul în care actele de constatare a
contravenţiilor silvicetrebuie să respecte regimul juridic general de constatare a
contravenţiilor (a se vedea şi Cadrul 7).
6.4.2 Clasificarea contravenţiilor
Legea contravenţiilor identifică o serie de fapte contravenţionale clasificate după
domeniul la care se referă. Astfel clasificarea contravenţiilor nu mai este făcută în funcţie
de gravitate sau de cuantumul amenzii, ca în cazul legii anterioare, ci după activitatea
reglementată, ceea ce simplifică mult punerea în aplicare a legii silvice. Astfel, legea
171/2010 enumeră contravenţii referitoare la:
administrarea pădurilor
amenajarea pădurilor
18
Sintetizată de Loghin şi Toader, op. cit., 1994, p. 223-225
52
integritatea fondului forestier, paza şi protecţia pădurilor
Regenerarea pădurilor şi punerea în valoare a masei lemnoase
Exploatarea masei lemnoase şi recoltarea produselor nelemnoase
Controlul aplicării normelor privind circulaţia materialelor lemnoase, al
depozitelor şi instalaţiilor de prelucrare a lemnului
Cadrul 7. Despre procesul verbal de contraventie si prezumtia sa de legalitate

Andreea Dumitrescu, Baroul Argeş
Sursa: 29 Octombrie 2009, http://www.juridice.ro/89172/despre-procesul-verbal-de-contraventie-si-

prezumtia-sa-de-legalitate.html
1. In urmatoarele randuri ne-am propus sa tratam cateva aspecte apartinand materiei legislatiei
contraventionale, aspecte care, in ultimii ani, ridica anumite probleme atat instantelor de judecata, cat si
justitiabililor. Este vorba despre procesul verbal de contraventie, privit prin prisma prezumtiei sale de
legalitate.
Pentru inceput, consideram necesara o raportare la temeiul legal care reglementeaza acest domeniu. Actul
normativ care reglementeaza materia contraventiilor il constituie Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contraventiilor [1].
Pornind de la prevederile acesteia, am putea defini procesul verbal de contraventie, ca fiind acel act juridic,
emis de autoritatile competente, care sta la baza aplicarii unei sanctiuni, in urma savarsirii unei contraventii
(acea fapta care are un grad de pericol social mai scazut decat infractiunea si care este pedepsita ca atare).
Persoana care intocmeste procesul verbal de contraventie poarta denumirea de “agent constatator”, iar
persoana care a savarsit contraventia – “contravenient”.
2. Procedura intocmirii unui proces verbal de contraventie, continutul sau si modalitatea in care acesta
poate fi contestat sunt aspecte prevazute in mod foarte clar, tot de O.G. nr. 2/2001.
Pentru ca procesul verbal sa fie legal intocmit, continutul acestuia trebuie sa cuprinda anumite date si
mentiuni (expres prevazute in art. 16 din ordonanta [2]), in caz contrar acesta fiind anulabil. In unele
situatii, nulitatea procesului verbal poate fi constatata si din oficiu (art. 17 din ordonanta).
In situatia in care contravenientul este nemultumit de amenda care i-a fost aplicata, acesta poate exercita
caile de atac impotriva procesului verbal de contraventie.
Conform O.G. nr. 2/1001, plangerea impotriva procesului verbal de constatare a contraventiei si de aplicare
a sanctiunii trebuie facuta in termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicarii acestuia si se depune la
organul din care face parte agentul constatator [3]. Plangerea urmeaza a fi trimisa judecatoriei in raza careia
a fost savarsita contraventia.
3. In tara noastra se inregistreaza un numar mare de plangeri impotriva proceselor verbale de constatare a
contraventiei si de aplicare a sanctiunii contraventionale. Uneori procesele verbale sunt contestate in mod
justificat, fiind reclamate anumite abuzuri din partea agentului constatator. Alteori, contestarea unui proces
verbal de contraventie constituie doar un tertip juridic prin care contravenientul obtine o “amanare” a
executarii sanctiunii care i-a fost aplicata, speculandu-se faptul ca O.G. nr. 2/2001 prevede in mod expres,
in art. 32 alin. (3), ca “plangerea suspenda executarea”.
Odata ce un proces verbal de contraventie a fost contestat, instanta de judecata are rolul de a verifica
legalitatea si temeinicia intocmirii acestuia.
De multe ori instantele de judecata admit plangerile introduse, dispunand anularea proceselor verbale
contestate, pentru simplu motiv ca acestea nu au fost intocmite conform O.G. nr. 2/1001. In aceste situatii,
instanta de judecata nici nu mai ajunge sa analizeze fondul problemei, fiind obligata sa constate, de
exemplu, ca actul nu cuprinde una dintre mentiunile obligatorii prevazute la art. 16 din ordonanta,
dispunand anularea acestuia.
53
Acestea sunt aspectele care privesc forma procesului verbal de contraventie si sunt cele mai intalnite.
4. Daca insa se constata ca procesul verbal contestat a fost intocmit cu respectarea O.G. nr. 2/2001, instanta
de judecata trece la analizarea fondului cauzei, cu alte cuvinte, la analizarea faptelor care s-au petrecut, in
final formandu-si o opinie care duce fie la admiterea plangerii formulate si deci la anularea procesului
verbal contestat, fie la respingerea plangerii.
5. Un rol important in formarea aprecierilor instantei de judecata, il constituie probatoriul administrat pe
parcursul procesului. Pana recent, instantele de judecata considerau ca in materie contraventionala sarcina
probei revine contravenientului. Cu alte cuvinte, cel care contesta un proces verbal de contraventie, trebuia
sa vina cu dovezi in sprijinul sustinerilor sale. Rationamentul instantelor de judecata avea la baza
prevederile Codului civil, care statueaza, in art. 1169, ca “cel ce face o propunere in faţa instanţei de
judecată trebuie să o dovedească”.
Pe cale de consecinta, procesul verbal de contraventie se bucura de o “prezumtie de legalitate”, aceasta
putand fi rasturnata doar de catre contravenient prin probele propuse. Recurgandu-se insa la acest stereotip
(“cel ce face o propunere în faţa instanţei de judecată trebuie să o dovedească”), consideram ca s-au creat si
situatii in care instantele de judecata si-au “autodiminuat” rolul lor activ, atributie care le permite
efectuarea de cercetari cu privire la cauza respectiva in scopul aflarii adevarului si pronuntarii unei hotarari
corecte.
6. De curand, aceasta problematica, a prezumtiei de legalitate a procesului verbal de contraventie, a fost
supusa atentiei Curtii Europene a Drepturilor Omului. Este vorba de cauza Anghel contra Romaniei [4],
cauza in carte Curtea, prin hotararea din data de 4 octombrie 2007, isi exprima in mod foarte clar punctul
de vedere cu privire la acest aspect.
In speta mentionata, Curtea considera ca prezumtia de legalitate si de adevar a procesului verbal de
contraventie este o prezumtie “lipsita de rezonabilitate” si ca, astfel, ea violeaza art. 6 al Conventiei,
respectiv dreptul la un proces echitabil. In opinia Curtii, modul in care prezumtia de legalitate in materie
contraventionala este perceputa de unele instante de judecata din tarile europene, printre care si cele din
Romania, echivaleaza cu o nerespectare a prezumtiei de nevinovatie.
Se apreciaza ca “nerespectarea garantiilor fundamentale – printre care prezumtia de nevinovatie – care
protejeaza indivizii in fata posibilelor abuzuri ale autoritatilor, impune in privinţa aceasta o problema pe
baza art. 6 din Conventie”, incalcand dispozitiile acestuia. Curtea mai constata faptul ca finalitatea art. 6
din Conventie nu este de a inlatura prezumtiile, ca cea de legalitate, din materie contraventionala, ci de a
determina statele ”sa includa aceste prezumtii in limite rezonabile luand in calcul gravitatea mizei si
pastrand dreptul la aparare”.
7. Aceste concluzii ale Curtii Europene a Drepturilor Omului, corect justificate in opinia noastra, sunt intr-o
oarecare contradictie cu rationamentul juridic bazat pe prezumtia de legalitate a procesului verbal de
contraventie, practicat de catre instantele romane. Insa, intrucat este vorba despre o hotarare a Curtii
Europene a Drepturilor Omului, instantele de judecata din Romania sunt nevoite sa tina cont de prevederile
sale si sa le puna in aplicare.
8. Astfel, in condtiile in care chiar Curtea Europeana a Drepturilor Omului pune sub semnul intrebarii
prezumtia de legalitate a procesului verbal de contraventie, teoretic, anularea acestor acte in instanta
devine mult mai usor de obtinut de catre contravenient.
Practica judiciara in domeniu din ultimul an confirma acest lucru.
Este de dorit ca rationamentul Curtii Europene a Drepturilor Omului sa fie luat in considerare de catre
instantele de judecata si sa fie interpretat de acestea cu scopul pronuntarii unor hotarari legale si corecte,
acest lucru fiind, in primul rand, in interesul justitiabilului.
[1] publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001[2] În continuare, ori de
cate ori vom folosi cuvantul ordonanta, fara nicio alta mentiune, se va intelege ca ne referim la O.G. nr.
2/2001.
54
[3] Prin Decizia nr. 953/2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 53 din 23 ianuarie
2007, Curtea Constitutionala a constatat neconstitutionalitatea dispozitiile art. 32 alin. (1) din O.G. nr.
2/2001, care stabilesc obligatia contravenientului de a depune plangerea la organul din care face parte
agentul constatator. Curtea a retinut ca acest text ingradeste accesul direct la justitie atata timp cat nu
prevede ca alternativa si posibilitatea ca plangerea sa poata fi depusa si la instanta de judecata.
[4] CEDO, cauza Anghel impotriva Romaniei, cererea nr. 28183/03, hotararea din 4 octombrie 2007,
definitiva la 31 martie 2008
[5] Doctrina este constanta in a afirma caracterul obligatoriu al jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor
Omului. A se vedea, spre exemplu, R. Chirita, Conventia europeana a drepturilor omului. Comentarii si
explicatii, Editia a 2-a, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2008, p. 35 şi urm., C. Birsan, Conventia europeana a
drepturilor omului. Comentariu pe articole, Vol. II. Procedura in fata Curtii. Executarea hotararilor, Editura
C.H. Beck, Bucuresti, 2006, p. 597 si urm.
6.4.3 Calitatea de agent constatator

Au această calitate:
a) personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi
al structurilor sale teritoriale cu specific silvic, împuternicit în acest scop;
b) personalul silvic din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi al structurilor
sale teritoriale cu specific silvic - pentru contravenţiile silvice săvârşite în fondul forestier
pe care îl administrează/prestează servicii silvice sau pe care îl preia în vederea
administrării/asigurării serviciilor silvice, precum şi pentru exercitarea controlului
aplicării normelor privind circulaţia materialelor lemnoase;
c) personalul silvic din cadrul structurilor de rang superior şi al ocoalelor silvice private -
pentru contravenţiile silvice săvârşite în fondul forestier pe care îl
administrează/prestează servicii silvice, precum şi pentru exercitarea controlului aplicării
normelor privind circulaţia materialelor lemnoase;
d) ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române şi Poliţiei de Frontieră Române
- pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor pentru faptele prevăzute la
art. 7 alin. (1) lit. a) şi b), art. 8 alin. (1) lit. a) şi b), art. 9, 11, 12 şi 19-21 din legea
contravenţiilor;
e) ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române - pentru constatarea
contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor pentru faptele prevăzute la art. 9 lit. a) şi b), art.
11 lit. a)-d), art. 12, art. 17 lit. b) şi c), art. 20 lit. d) şi art. 21 lit. a) şi b) din legea
contravenţiilor;
f) personalul silvic din cadrul structurilor de administrare a parcurilor naţionale şi a
parcurilor naturale, împuternicit în acest scop - pentru contravenţiile silvice săvârşite în
parcul pe care îl administrează, precum şi pentru exercitarea controlului aplicării
normelor privind circulaţia materialelor lemnoase;
g) ofiţerii şi subofiţerii din cadrul serviciilor profesioniste - pentru situaţii de urgenţă,
pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor pentru faptele prevăzute la art.
9 lit. b), art. 10 lit. a) şi art. 11 lit. c) din legea contravenţiilor.
55
Agenţii constatatori prevăzuţi mai sus la literele a)-c) şi f) îndeplinesc o funcţie care
implică exerciţiul autorităţii de stat şi primesc o legitimaţie de control de la instituţia din
care fac parte.
6.4.4 Procesul verbal de constatare a contravenţiei

Contravenţiile silvice se constată de agenţii constatatori prin procese-verbale de
constatare a contravenţiei silvice, încheiate în 3 exemplare pe formulare tipizate cu regim
special, care circulă astfel:
exemplarul 1 la contravenient,
exemplarul 2 la organul fiscal teritorial competent în vederea executării silite,
dacă nu au fost achitate în termen amenda şi eventualele despăgubiri,
iar exemplarul 3 rămâne la instituţia din care face parte agentul constatator.
Obiecţiunile contravenientului se consemnează distinct în procesul-verbal de constatare a
contravenţiei silvice la rubrica "Obiecţiuni", sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal.
Procesul-verbal de constatare a contravenţiei silvice se semnează pe fiecare pagină de
agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu este de faţă,
refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator face menţiune despre aceste
împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor, sub semnătură.
În lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea
procesului-verbal de constatare a contravenţiei silvice în acest mod.
56
1. Ce este dreptul penal ?

2. Cum defineste Codul penal infractiunea, si care sutn conditiile existentei
infractiunii?
3. Exemple de infractiuni silvice
4. Forme agravate ale infractiunilor silvice
5. Circumstante agravante ale infractiunilor silvice
6. Relatii sociale vatamate in cazul infractiunii de taiere ilegala de arbori
7. Relatii sociale vatamate in cazul infractiunii de furt de arbori
8. Latura obiectiva a infractiunii de taiere ilegala de arbori
9. Latura subiectiva a infractiunii de taiere ilegala de arbori
57
Lecţia 7. Drept forestier şi regim silvic.
7.1 Natura dreptului forestier. Locul dreptului forestier printre

celelalte ştiinţe juridice
7.1.1 Obiective ale dreptului forestier

Istoric vorbind, intervenţia legislativă în domeniul pădurilor nu a fost întotdeauna
motivată de interesul protecţiei resursei forestiere.
Astfel, într-o primă etapă, dreptul forestier a fost instrumentul de protejare a proprietăţii
nobiliare contra încălcărilor de tot felul şi mai cu seamă împotriva înmulţirii peste măsură
a servituţilor de care erau grevate aceste păduri, concomitent cu diminuarea suprafeţei
împădurite şi fragilizarea ei. Într-o a doua etapă, dreptul forestier s-a constituit în
instrument al intervenţiei de stat pentru impunerea unor interese generale, cum ar fi cel
strategic, al asigurării cu lemn pentru construirea şi repararea flotei militare (Ordonanţa
lui Colbert, 1669), ori cel economic, al asigurării cu lemn al unor exploatări miniere. Este
momentul în care politica forestieră începe să se contureze, şi ea apelează din plin la
mijloacele de constrângere şi de represiune ale dreptului.
În etapa actuală, rolul dreptului nu este doar cel de represiune a atingerilor aduse resursei
forestiere, ci şi cel de asigurare a cadrului legislativ necesar pentru protecţia, conservarea
şi dezvoltarea pădurilor. Obiectivul dreptului forestier a evoluat aşadar de la represiunea
delictelor şi contravenţiilor la asigurarea unui cadru legislativ şi instrumental pentru
gestionarea durabilă a pădurilor, de la protecţia unui interes strict privat, cel al
proprietăţii, la protecţia unui interes public, cel al conservării resursei forestiere naţionale.
7.1.2 Definirea dreptului forestier
Literatura antebelică tratează problema legislaţiei forestiere în cadrul economiei
forestiere, ca aspect de reglementare a activităţilor silvice. Noţiunea de drept forestier
este cvasinecunoscută, termenul folosit fiind cel de legislaţie forestieră. În perioada de
după naţionalizare, dată fiind forma de proprietate socialistă asupra terenurilor forestiere
şi dat fiind caracterul centralizat al economiei, nu s-a simţit nevoia conturării dreptului
forestier ca ramură juridică aparte.
Reapariţia categoriei de proprietate forestieră privată redă domeniului de reglementare al
legislaţiei cu privire la păduri complexitatea sa juridică tradiţională. Raporturile juridice
cu privire la păduri se diversifică. Terenul proprietate forestieră privată poate face
obiectul unei transmisiuni sau cedări totale sau parţiale a dreptului de proprietate. Poziţia
juridică a părţilor implicate în relaţii sociale cu privire la păduri se nuanţează în funcţie
de calitatea de proprietar sau uzager. Atribuţiile organelor specializate ale statului de
control al aplicării legii silvice capătă o justificare în planul dreptului, noţiunea de regim
silvic se completează cu norme derogatorii pentru pădurea proprietate privată,
infracţiunile silvice pot fi completate în cadrul exercitării acţiunii penale de acţiunea
civilă în vederea obţinerii de daune-interese pentru proprietarul vătămat într-un drept al
său etc.
58
Dreptul forestier are ca obiect reglementarea relaţiilor sociale cu privire la pădure, în
general, şi cu privire la vegetaţia lemnoasă, în special. Dreptul forestier se poate defini ca
fiind totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile sociale cu privire la
păduri.
Faţă de legislaţia forestieră, înţeleasă ca un summum de legi şi norme juridice ce

guvernează activităţile din domeniul forestier, dreptul forestier se caracterizează printr-o
unitate de concepţie dată în principal de metoda specifică de reglementare.
Dreptul forestier prezintă particularitatea de a îmbina două metode de reglementare:
- în ceea ce priveşte relaţiile sociale cu privire la păduri ca bun imobil proprietate
privată (vânzare de teren, vânzarea arborilor pe picior, schimb, donaţie etc.), părţile se
află în poziţie de egalitate, iar statul intervine în mod indirect, ca garant al exercitării
legale a drepturilor fiecăruia. Metoda de reglementare este deci bazată pe poziţia de
egalitate juridică a părţilor, care îşi asumă în mod direct drepturi şi obligaţii, cel mai
adesea derivate din legea civilă;
- în ceea ce priveşte protecţia şi conservarea pădurilor, prin instituţia regimului silvic,
Statul intervine ca parte directă activă în raportul juridic, impunând subiecţilor pasivi,
proprietarilor forestieri, administraţiei forestiere, tuturor deţinătorilor de păduri, să
efectueze imperativ anumite acţiuni, să se abţină de la săvârşirea unor acţiuni, sau să
le efectueze conform unor anumite reguli. Statul impune astfel o anumită conduită de
urmat de către toţi participanţii la raporturile juridice cu privire la păduri. Regimul
silvic constituie metoda de reglementare specifică dreptului forestier.
Dreptul forestier se află la limita dintre ramuri de drept public, în care statul are
întotdeauna o poziţie de autoritate, şi ramuri de drept privat, în care părţile se află în
poziţie de egalitate juridică. Astfel, în transferul proprietăţii private asupra terenurilor
forestiere, părţile (cumpărător şi vânzător) se află în poziţie de egalitate juridică. Actul de
transfer de proprietate asupra terenurilor forestiere este însă supus unor proceduri
prealabile, de exemplu exercitarea dreptului de preemţiune de către stat, care conferă
transmiterii terenurilor forestiere un regim particular faţă de transmiterea altor categorii
de terenuri.
Tocmai din acest motiv s-au conturat două opinii cu privire la natura dreptului forestier.
Pe de o parte, s-a susţinut că dreptul forestier este un drept public, de natură
administrativă19, deoarece se bazează pe poziţia de autoritate a statului care, prin
intermediul regimului silvic, impune o anumită conduită celorlalţi subiecţi de drept. Pe de
altă parte, o lucrare mai recentă20 susţine ideea unui drept mixt, în care normele de drept
privat (civil) se îmbină cu normele de drept public (administrativ), idee ce traduce o
evoluţie a atitudinii sociale în privinţa pădurilor.
19
Lagarde, Un droit domanial spécial, le régime forestier. Contributions à la théorie du domaine, Thèse
pour le doctorat d'Etat en Droit, tome I-II, 1984, Université des Sciences Sociales du Toulouse, pag. 15
20
Liagre, La forêt et le droit- droit forestier et droit général applicables à tous bois et forêts, ED. La Baule,
1997, 746 pag.
59
Politica forestieră actuală din România, esenţialmente represivă21, conturează prin
reglementarea regimului silvic apartenenţa dreptului forestier la familia ramurilor de
drept public. Această modalitate de legiferare încearcă să răspundă unei stări de fapt
sociale, caracterizată prin frecvenţa atingerilor aduse integrităţii fondului forestier.
Deşi impune o serie de reguli şi norme ca şi dreptul forestier, regimul silvic nu se
confundă cu acesta. Principala diferenţă constă în faptul că regimul silvic se aplică unor
categorii specifice de terenuri forestiere (cele supuse regimului silvic) şi conţine norme
cu caracter preponderent tehnic, în timp ce dreptul forestier are ca obiect juridic
totalitatea suprafeţelor ocupate cu pădure şi poate cuprinde şi reguli de drept civil, ca de
exemplu în materia vânzărilor de terenuri forestiere. Instituţia regimului silvic depăşeşte
nivelul reglementărilor legislative, deoarece antrenează o serie de consecinţe în domenii
fundamentale de drept, cum ar fi regimul proprietăţii, capacitatea persoanelor, nulitatea
contractelor, calificarea infracţiunilor şi a recidivei, procedură penală.
7.1.3 Legătura dreptului forestier cu celelalte ramuri de drept
Prin influenţa exercitată de natura proprietăţii asupra normelor de drept forestier, acesta
are puternice legături cu dreptul civil. Reconstituirea dreptului de proprietate forestieră,
transferul proprietăţii prin donaţie, moştenire, contract, modalităţile de înstrăinare ale
unor atribute ale dreptului de proprietate prin uz, uzufruct, servitute, modalităţile de
apărare juridică a dreptului de proprietate forestieră îşi găsesc originea în normele
dreptului civil, în codul civil, codul de procedură civilă şi întreaga legislaţie civilă. Tot
de natura dreptului civil vor ţine şi normele aplicabile asocierii forestiere, tipul de
asociere, modalităţi de administraţie şi gestionare, răspundere civilă etc.
Dreptul forestier cuprinde şi o serie de infracţiuni silvice, care prin regimul lor nu se
deosebesc cu nimic de infracţiunile definite în Codul penal. Cu toate acestea,
infracţiunile silvice ajung mai rar să fie considerate ca atare de instanţe, mai ales atunci
când infracţiunea sau contravenţia are ca făptuitor chiar pe proprietarul forestier.
Evaluarea terenurilor forestiere şi impozitarea lor, plata drepturilor de succesiune şi de
donaţie va dezvolta în viitor legăturile dreptului forestier cu dreptul financiar. Având
atribuţii de control al aplicării legilor silvice, activitatea organelor administraţiei
forestiere interferează în desfăşurarea activităţii cu normele dreptului administrativ.
Luăm ca exemplu cazul ipotetic în care administraţia silvică ar vrea să supună la regim
silvic o plantaţie silvică făcută pe proprietate particulară teren agricol. În condiţiile în
care legislaţia actuală prevede că plantaţiile înfiinţate de proprietarii particulari pe
terenurile agricole ce le aparţin nu sunt supuse regimului silvic, decizia administraţiei
silvice va putea fi atacată pe calea contenciosului administrativ.
Prin scopul declarat al regimului silvic, dreptul forestier evoluează spre o strânsă
învecinare de finalitate cu dreptul mediului. Dreptul mediului reglementează relaţiile
sociale cu privire la protecţia mediului. Protecţia ecosistemelor forestiere este parte
integrantă a dreptului mediului. Cea mai mare parte dintre infracţiunile şi contravenţiile
silvice (defrişarea, incendierea, distrugerea etc.) urmăresc protecţia resursei forestiere
21
Aceeaşi calificare este atribuită politicii forestiere româneşti de către I. Barbu, în lucrarea sa Obiective
ale politicii forestiere pentru menţinerea echilibrului ecologic (Bucovina Forestieră, nr. 1, 1997), care
spune printre altele că politica forestieră coercitivă este specifică ţărilor cu o proporţie redusă a fondului
forestier proprietate privată.
60
dintr-o perspectivă de protejare – conservare a resursei forestiere, identică cu cea
promovată de dreptul mediului.
7.1.4 Subiecte ale raporturilor juridice de drept forestier
Ca subiecte de drept forestier, titulare de drepturi şi obligaţii, intervin:
- statul, având o dublă poziţie: cea de proprietar public, cu propriile sale interese, şi
cea de autoritate publică, garant al respectării drepturilor şi obligaţiilor cu privire la
păduri. Intervenţia statului în reglementarea problemelor de drept forestier de pe o
poziţie de autoritate se explică prin aceea că pădurile reprezintă o resursă naţională
de interes general, de lungă durată. În viziunea intervenţionistă, rolul Statului este de
a contrabalansa interesul economic imediat care primează în cazul proprietăţii
private. În viziune liberală, dubla poziţie a statului de proprietar şi de autoritate
publică pune probleme. Legitimitatea Statului de a impune normele juridice de regim
silvic este controversată, atâta vreme cât el însuşi este proprietar de păduri (majoritar)
şi, în plus, are şi monopolul asupra controlului modalităţii de aplicare a regimului
silvic;
- proprietarii forestieri, persoane fizice sau juridice. Legea prevede o serie de drepturi
şi mai cu seamă de obligaţii pentru proprietarii forestieri, condiţionate de respectarea
regimului silvic. Ca proprietari persoane juridice au apărut în urma aplicării Legii
1/2000 unităţile administrativ teritoriale (comune, oraşe, municipii), instituţiile de
cult (parohii, schituri, mănăstiri), composesoratele, obştile de răzeşi şi moşneni.
- uzageri (beneficiari, consumatori, utilizatori) ai bunurilor şi serviciilor pădurii,
reprezentaţi de cei care execută lucrări de exploatări forestiere, de vânători, de turişti,
de asociaţii pentru protecţia naturii etc. Aceste persoane fizice sau juridice devin
subiecte de drept forestier în momentul exercitării oricărei activităţi care are legătură
cu pădurea sau care este reglementată de legea silvică.
7.2. Metoda specifică de reglementare a dreptului forestier: regimul

silvic
7.2.1 Definiţia regimului silvic

Una din primele definiţii a fost dată de Miche şi Lelong, în 1901: regimul silvic este un
ansamblu de reguli speciale la care sunt supuse toate pădurile care aparţin statului şi cea
mai mare parte a pădurilor aparţinând departamentelor, comunelor şi instituţiilor publice,
reguli relative la administrarea, conservarea şi utilizarea lemnului şi exercitarea
servituţilor care grevează aceste păduri. În cursul de drept forestier din 1908, Guyot
sesizează caracterul de instrument de politică forestieră al regimului silvic, definit ca o
adevărată putere de tutelă a agenţilor administraţiei asupra pădurilor supuse regimului
silvic, în scopul de a asigura mai eficient conservarea proprietăţii forestiere.
Tendinţa de a caracteriza regimul silvic prin prisma finalităţii sale se regăseşte în
majoritatea definiţiilor prezente în tratate de drept forestier ale şcolii franceze. Astfel,
61
Meyer22 face referire la regimul silvic ca fiind un ansamblu de reguli speciale de ordin
public derogatorii de la dreptul comun şi determinate prin codul forestier, în scopul
asigurării conservării şi punerii în valoare a pădurilor la care se aplică, în interesul
superior al naţiunii. De remarcat faptul că finalitatea "de punere în valoare a pădurii"
asociată regimului silvic este expresia transformărilor din administraţia forestieră
franceză din 1964, când se creează Office National des Forets, "etablissement public
national à caractère industriel et commercial, principalement chargé de la mise en oeuvre
du régime forestier" – instituţie publică cu caracter industrial şi comercial, a cărei
principală atribuţie este punerea în aplicare a regimului silvic.
Codul silvic român defineşte regimul silvic ca fiind sistemul unitar de norme tehnice
silvice, economice şi juridice privind amenajarea, cultura, exploatarea, protecţia şi paza
fondului forestier, în scopul asigurării gestionării durabile a pădurilor.
Faţă de celelalte definiţii enunţate mai sus, cea din Codul silvic român prezintă
următoarele particularităţi :
− are sferă de aplicare mai largă, deoarece regimul silvic depăşeşte semnificaţia unor
norme tehnice, integrând şi aspecte economice şi juridice ale gestionării pădurilor.
Astfel, Codul silvic menţionează categoriile de venituri ce pot fi obţinute din pădurile
proprietate publică sau privată, şi autorizează posibilitatea încasării contravalorii
efectelor funcţiilor de protecţie ale pădurilor. Aspectul economic se regăseşte de
asemeni în reglementările cu privire la obligaţiile financiare ce revin proprietarilor de
păduri în gestionarea pădurilor, precum şi cu privire la modalităţile de finanţare.
În plan juridic, Codul :
instituie o procedură pentru constrângerea la regenerarea pădurilor proprietate
privată (art. 32), prin care devizul lucrărilor de împădurire devine titlu
executoriu şi temei juridic al executării silite. Creanţa se recuperează prin
executare silită, potrivit procedurii de recuperare a creanţelor bugetare, cu
prioritate asupra terenului regenerat.
respectarea dreptului de preempţiune a statului la vânzările de terenuri
forestiere constituie încă o prevedere a regimului silvic ce ilustrează
dimensiunea sa juridică: Statul are drept de preempţiune la cumpărarea de
păduri care constituie enclave în fondul forestier proprietate publică a statului
sau sunt limitrofe acestuia, la preţ şi în condiţii egale.
instituie obligativitatea nedivizării proprietăţilor forestiere sub un hectar:
Proprietatea forestieră nu poate fi divizată sub limita de 1 ha. În cazul în care
prin deschiderea unei succesiuni, din cauza numărului de moştenitori apare
posibilitatea divizării, se constituie moştenirea în favoarea unui/unor
moştenitor/moştenitori, la nivelul minim prevăzut în cod, cu plata de sultă23
de către cel/cei în favoarea căruia/cărora s-a constituit moştenirea.
22
Meyer, Législation et politique forestières, Paris, 1968, ED. Berger-Levraut, p. 38
23
Sumă de bani reprezentând diferența de valoare dintre două lucruri care se schimbă între ele ori dintre
valoarea părții ce i se cuvine unei persoane într-o moştenire şi valoarea lucrurilor ce i se atribuie cu ocazia
împărţelii (Dicţionarul explicativ al limbii române online).
62
− nu face distincţie între păduri supuse regimului forestier şi păduri nesupuse regimului
forestier, deoarece se aplică întregului fond forestier, indiferent de natura proprietăţii;
− finalitatea aplicării regimului silvic este gestionarea durabilă a ecosistemelor
forestiere. Noţiune încă dificil de definit legal, gestionarea durabilă a pădurilor
presupune respectarea a cel puţin două principii pe care legea română le-a consacrat
deja prin Legea 2/1987: conservarea şi dezvoltarea fondului forestier. În contextul
diferenţierii gospodăririi pădurilor pe forme de proprietate, regimul silvic intervine
pentru conservarea şi dezvoltarea resursei forestiere naţionale, indiferent de forma de
proprietate.
7.2.2 Caracterizarea regimului silvic

Definiţiile evocate sugerează câteva caractere ale regimului silvic:
− este o instituţie juridică derogatorie de la dreptul comun, deoarece aduce restricţii
importante în dreptul de dispoziţie al proprietarului forestier asupra terenurilor
deţinute;
− sediul reglementării sale îl constituie Codul silvic (sau legea silvică);
− are caracter de ordine publică, deoarece de esenţa regimului forestier este
aplicabilitatea la toate pădurile, indiferent de proprietate, de către un corp silvic
investit cu autoritate publică. În cazul domeniului forestier francez, regimul silvic se
aplică altor păduri decât publice numai prin derogare, şi în prezenţa anumitor condiţii
restrictive. Reglementarea modului de gestionare a proprietăţii forestiere private se
face în paralel cu reglementarea regimului silvic;
− legitimitatea regimului silvic este dată de finalitatea sa, care constă în apărarea unui
interes general al societăţii.
În dreptul forestier francez, regimul forestier este un act juridic generator de un nou statut
pentru pădurile la care se aplică. Supunerea la regim silvic constituie deci un act-condiţie
a schimbării de statut a terenului forestier24.
Pentru dreptul forestier român, supunerea la regim silvic intervine din oficiu şi nu are
caracter de act juridic de schimbare de statut.
Aplicându-se la întreg fondul forestier naţional, indiferent de natura proprietăţii, regimul
silvic iese din tiparele unei modalităţi specifice de gestionare a pădurilor proprietate
publică. Astfel, regimul forestier devine în fapt regimul juridic aplicabil fondului
forestier naţional.
Singura excepţie prezentă de la regimul silvic este vegetaţia forestieră din afara fondului
forestier naţional. Vegetaţia forestieră de pe terenurile din afara fondului forestier
naţional este supusă doar normelor tehnice silvice privind evaluarea masei lemnoase şi
reglementărilor privind circulaţia materialului lemnos. Recoltarea şi valorificarea
lemnului din vegetaţia forestieră de pe terenurile din afara fondului forestier naţional sunt
la latitudinea proprietarilor, cu respectarea prevederilor normelor tehnice.
24
Mayer, op. cit., pag. 38
63
Terenurile care nu fac parte din fondul forestier naţional nu sunt supuse regimului silvic,
chiar dacă este vorba despre păduri constituite. Prin urmare, ceea ce determină
aplicabilitatea regimului silvic la un anumit teren împădurit nu este importanţa pădurii
sau necesitatea protejării ei, ci statutul juridic al terenului, apartenenţa sa iniţială la
fondul forestier naţional. Prin aceasta, regimul silvic are caracter obiectiv.
Aşa cum este definit în legea silvică, regimul silvic întruneşte următoarele trăsături
juridice:
− este obligatoriu: întreg fondul forestier este supus gospodăririi în regim silvic în mod
obligatoriu, deoarece legea nu prevede nicăieri posibilitatea unei opţiuni sau a unei
derogări unilaterale din partea proprietarului de păduri;
− este legal: obiectul şi conţinutul regimului silvic sunt definite prin lege şi numai prin
lege, astfel încât părţile nu pot accepta, refuza sau modifica ceva prin convenţie ori
contract;
− este indivizibil şi unitar: nici autoritatea forestieră, nici proprietarul de păduri, nici
administraţia publică nu pot aduce modificări conţinutului regimului silvic, care
trebuie acceptat în integralitatea lui şi fără condiţii;
− este public: conţinutul său este determinat într-un cadru legal, de către structuri
publice, investite prin lege cu puterea de a decide asupra normelor regimului silvic. În
al doilea rând, aplicarea şi mai ales controlul aplicării regimului silvic ţin de
atribuţiile unei autorităţi publice. În al treilea rând, regimul silvic are drept finalitate
asigurarea unor servicii publice, cum ar fi, de exemplu, asigurarea efectelor protective
ale pădurii, indiferent de natura proprietăţii ori categoria juridică a terenului.
1. Definitia dreptului forestier

2. Definiti regimul silvic
3. Subiectele raporturilor juridice de drept forestier
4. Caracterele regimului silvic
64
Răspunsuri la testele de autoevaluare
1) Ce este dreptul ?
Dreptul reprezintă ansamblul normelor instituite de către stat în vederea dirijării conduitei
umane, a căror obligativitate este asigurată, la nevoie, de forţa de constrângere a statului.
2) Ce sunt normele juridice ?

Normele juridice sunt acele reguli de conduită, generale şi impersonale, care stabilesc
conduita subiecţilor de drept în raporturile ce formează obiectul de reglementare al
dreptului.
3) Definiti actul juridic si faptul juridic.

Actul juridic este manifestarea de voinţă în scopul de a produce, modifica sau stinge un
raport juridic (ex. contractul). Faptul juridic este un eveniment care se produce indiferent
de voinţa persoanei, dar care are proprietatea de a produce, modifica sau stinge un raport
juridic (moartea persoanei care deschide o succesiune, producerea unei calamităţi şi
deschiderea dreptului la despăgubire de către societatea de asigurări). Actul şi faptul
juridic nu sunt izvoare formale de drept, ele pot însă influenţa existenţa drepturilor
subiective ale persoanei.
4) Dati exemple de ramuri de drept public si de ramuri de drept privat.

În cadrul dreptului public se definesc ca ramuri esenţiale: dreptul constituţional, dreptul
administrativ, dreptul financiar, dreptul penal etc. Ca ramuri principale de drept privat
există: dreptul civil, dreptul comercial, dreptul familiei, dreptul internaţional privat,
dreptul transporturilor etc.
5) De ce normele regimului silvic sunt de “imediata aplicare” in fata normelor de drept

civil referitoare la proprietate? Considerati exemplul dat in Cadrul nr. 1.
Normele generale, sau de drept comun, autorizează pe proprietarul unui bun la libera
utilizare a acestuia „în condiţiile legii”. Pentru cazul în care bunul este un teren forestier,
condiţiile legii sunt în fapt prevederile legislaţiei silvice, care are caracter de normă
specială faţă de dreptul comun, reprezentat în cazul de faţă de dreptul civil. În consecinţă,
deşi în materia proprietăţii dreptul civil promovează posibilitatea proprietarului de a
dispune în mod liber de bunul în proprietate, prevederile legislaţiei silvice, care sunt de
imediată aplicare, impun proprietarului forestier anumite condiţii în cazul în care el vrea
să exercite dreptul de dispoziţie (distrugere, modificare, vânzare) asupra terenului
65
forestier. Dreptul de proprietate asupra fondului forestier proprietate privata nu poate fi
exercitat decat cu respectarea acestor dispozitii legale care ii determina continutul si
limitele.
6) Cum se manifesta in fapt forta de coercitie a statului?

Statul este cel care garantează aplicarea sancţiunilor în cazul nerespectării conduitei
impuse de normele juridice. În cazul ramurilor de drept public, precum dreptul penal,
manifestarea forţei de coerciţie este evidentă, de ex. prin posibilitatea de a trage la
răspundere, inclusiv prin privarea de libertate, în ramuri de drept privat. În schimb,
aplicarea forţei de coerciţie a statului în raporturi de drept privat, cum sunt cele întâlnite
în materia contractelor, este mai nuanţată. Astfel, înţelegerea dintre părţi este protejată,
respectată (contractul este lege între părţile implicate) şi întărită prin posibilitatea de a
apela la sistemul instanţelor judecătoreşti în caz de litigiu.
1) Care sunt atributiile Guvernului?

Guvernul “asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea
generală a administraţiei publice” - deci este autoritate executivă. Pe lângă aceasta, prin
iniţiativa legislativă şi delegarea legislativă, guvernul are şi o funcţie legislativă, însă în
limitele şi sub controlul parlamentului.
2) Care sunt principalele categorii de legi?

Conform art. 72 al. 1 din Constituţie, Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi
organice şi legi ordinare.
3) Care este diferenta dintre legile organice si cele ordinare?

Legile organice sunt cele prin care se reglementează o categorie limitată şi expresă de
domenii, printre care, de exemplu în cazul dreptului civil, regimul juridic general al
proprietăţii şi al moştenirii. Legile ordinare sunt acte normative obişnuite, curente, cu
obiect limitat (de ex. Legea 18/1991 - legea fondului funciar).
4) Care este diferenta dintre hotarari de guvern si ordonante de guvern?

Hotărârile se emit pentru executarea legilor, iar ordonanţele se emit în temeiul unei legi
speciale de abilitare votată de parlament.
66
1) Ce este administratia publica?

Administraţia publică poate fi definită ca ansamblul activităţilor exercitate de autorităţile
publice (acte juridice şi operaţiuni materiale) pentru aducerea la îndeplinire a legilor sau
prin care se prestează servicii publice.
2) Care sunt institutiile administratiei publice centrale?
Administraţia publică centrală este alcătuită de:

aparatul de lucru al Guvernului, incluzând aici Cancelaria Primului Ministru,
Secretariatul General al Guvernului şi câteva departamente specializate, printre care
Departamentul de Control al Guvernului;
Ministerele, în număr de 15 în prezent, împreună cu agenţiile şi instituţiile aflate în
coordonarea lor directă;
Agenţii şi instituţii în coordonarea directă a Primului Ministru, în număr de 22,
printre care Autoritatea naţională pentru protecţia consumatorilor, Institutul naţional
de statistică sau Agenţia Română pentru Investiţii Străine.
3) Care sunt institutiile administratiei publice locale?
Administraţia publică locală este alcătuită din:

Consiliile locale şi primarii care funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi
administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe;
Consiliul judeţean, ca autoritate a administraţiei publice pentru coordonarea
activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice
de interes judeţean;
Prefectul, care este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile
publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei
publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
4) Care sunt institutiile administratiei publice de specialitate silvica?
Administraţia publică de specialitate silvică desemnează:

Ministerul de specialitate, respectiv Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
(decembrie 2008), identificat de asemenea în actele normative ca autoritatea publică
centrală pentru silvicultură.
Inspectoratele Teritoriale de Regim Silvic şi de Vânătoare, instituţii cu
personalitate juridică în subordinea MADR, care coordonează,
supraveghează şi efectuează prin inspecţiile silvice şi de vânătoare din
67
compunere activităţile de implementare şi control al regimului silvic şi
vânătoare din judeţele arondate.
5) Regia Nationala a Padurilor se afla coordonarea, subordonarea sau sub autoritatea

Ministerului?
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva funcţionează sub autoritatea Ministerul

Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
6) Enumerati cinci atributii ale ITRSV-urilor in domeniul manageemntului activitatilor

din silvicultura.
A se vedea Cadrul 2.
7) Enumerati cinci atributii ale ITRSV-urilor in domeniul controlului regimului silvic.

A se vedea Cadrul 2.
1) Aratati ce inseamna administrarea unitara a fondului forestier national.
Principiul administrării unitare a fondului forestier, indiferent de natura proprietăţii,

decurge din modalitatea de reglementare a regimului silvic. Unitatea de bază a
administrării este reprezentată de ocolul silvic, fie că ţine de Regia Naţională a Pădurilor,
fie că ţine de structuri silvice proprii înfiinţate de deţinătorii de păduri.
Art. 10 C.s. : Sunt obligatorii administrarea, precum şi asigurarea serviciilor silvice, după
caz, la toate pădurile, indiferent de forma de proprietate, prin ocoale silvice.
2) Definiti administrarea fondului forestier si comparati cu administratia publica de
specialitate.
Administrarea pădurilor reprezintă totalitatea activităţilor cu caracter tehnic, economic şi
juridic desfăşurate de ocoalele silvice, de structurile de rang superior sau de Regia
Naţională a Pădurilor - Romsilva în scopul asigurării gestionării durabile a pădurilor, cu
respectarea regimului silvic.
Comparaţie cu administraţia publică de specialitate silvică:
Administraţia publică de specialitate Structuri de administrare
Reprezentată Autoritatea publică pentru silvicultură Regia Naţională a Pădurilor
de: (Minister) Structuri silvice proprii (ocoale silvice
ITRSV private)
Funcţie Funcţie de decizie şi control Funcţie de gestionare a fondului forestier
principală: proprietate publică şi privată
Manifestare a Emiterea de Ordine ale ministrului şi de Constatarea atingerilor aduse fondului
atribuţiilor regulamente forestier (calitate de agent constatator)
administrative Atribuţii de formulare de politici şi strategii Aplicarea sancţiunilor în cazul
în domeniul forestier contravenţiilor
Atribuţii de control a implementării legii
68
3) Ce este ocolul silvic?
Ocolul silvic este unitatea constituită în scopul administrării pădurilor şi/sau asigurării
serviciilor silvice, indiferent de forma de proprietate asupra fondului forestier, având o
suprafaţă minimă de constituire.
4) Ce anume desemneaza sintagma „structura silvica de rang superior”?
Noţiunea de structură silvică de rang superior a fost introdusă prin noul cod silvic, în
ideea că o parte, dacă nu toate ocoalele silvice private, se vor organiza la un moment dat
într-o structură centralizată, similară celei reprezentate de Romsilva.
5) Aratati ce inseamna principiul teritorialitatii in administrarea fondului forestier.
Administrarea, precum şi serviciile silvice, după caz, se asigură cu respectarea

principiului teritorialităţii. Ocolul silvic care deţine suprafaţa majoritară în cadrul unei
localităţi este obligat, la cerere, să asigure, pe bază de contract, serviciile silvice pentru
toţi proprietarii de fond forestier din localitatea respectivă care nu şi-au constituit ocol
silvic privat.
6) Statutul functionarii ocoalelor silvice.
- ca regii autonome de interes local cu specific exclusiv silvic. Fiecare cuvânt din această
sintagmă are propria semnificaţie, de ex. autonome – beneficiază de autonomie de decizie
şi financiară; specific exclusiv silvic – se elimină posibilitatea ca la un moment dat
angajaţilor ocolului silvic să li se impună prestarea unor servicii în interesul comunei de
altă natură decât silvică, ex. pază. Statutul de regie decurge din faptul că se gestionează
fond forestier în forma de proprietate publică, se gestionează aşadar un bun public;
- ca asociaţii şi fundaţii, ceea ce perpetuează imposibilitatea de a avea o gândire orientată
economic, spre profit;
- ca ocoale RNP Romsilva.
O diferenţă esenţială între ocoalele silvice private şi cele aparţinând RNP-Romsilva este
reprezentată de faptul că primele au personalitate juridică, în timp ce ocoalele RNP-
Romsilva nu dispun de personalitate juridică.
7) Ce contine contractul de administrare de paduri.
Este similar unui contract de prestări servicii şi trebuie să menţioneze în mod obligatoriu:
drepturile materiale ale proprietarului de pădure rezultate din valorificarea resurselor
lemnoase sau nelemnoase ale pădurii;
obligaţiile RNP sau ale unităţilor specializate de asigurare a pazei pădurilor, de
executare a lucrărilor tehnice necesare, de punere în valoare a masei lemnoase, de
69
modalităţile financiare prin care se stabileşte cine va suporta costurile de întocmire a
amenajamentului, de administrare, de pază, îngrijire, protecţie contra dăunătorilor,
Prin contract, ocolul silvic va răspunde de faptele contravenţionale şi infracţionale comise
în pădurile care fac obiectul contractului. El va datora despăgubiri materiale proprietarilor
pentru daunele materiale produse.
1) Care sunt cele doua forme ale proprietatii si prin ce se diferentiaza?
Proprietatea este publică sau privată (art. 135 Constituţie). Proprietatea publică este
inalienbilă, imprescriptibilă şi insesizabilă. Proprietatea privată este alienabilă,
prescriptibilă şi sesizabilă.
este prescriptibil, în sensul că bunurile imobile proprietate privată pot fi dobândite în
proprietate de către persoanele care au posesia utilă asupra lor în tot timpul prevăzut
de lege;
este sesizabil: spre deosebire de bunurile proprietate publică, bunurile proprietate
privată pot fi urmărite de creditorii proprietarului datornic;
este alienabil, bunurile proprietate privată putând face obiectul oricărui act de
transfer de proprietate autorizat de lege.
2) Posesia, folosinta si dispozitia ca atribute ale dreptului de proprietate privata
Posesia (utendi): exerciţiul unei stăpâniri efective a bunului în materialitatea sa, din punct
de vedere fizic sau economic, direct sau mijlocit, la locul aşezării bunului sau în oricare
altă parte.
Exemple de acte de posesie: delimitarea limitelor, întreţinerea bornelor şi a altor
semne de hotar, a drumurilor şi potecilor, amenajarea pădurilor;
Folosinţa (fruendi): posibilitatea de a utiliza economic un bun, în conformitate cu
destinaţia sa economică şi de a-şi însuşi fructele şi veniturile pe care bunul le produce;
Exemple de acte de folosinţă: recoltarea de lemn mort, închirierea dreptului de a
culege fructe de pădure şi ciuperci, vânzarea de arbori;
Dispoziţia (abutendi): poate fi materială sau juridică, respectiv posibilitatea de a hotărî
asupra existenţei materiale a bunului, în limitele legii, sau de a hotărî cu privire la soarta
juridică a bunului (să îl înstrăineze sau să creeze asupra lui alte bunuri reale);
Exemple de acte de dispoziţie: distrugerea bunului, defrişarea, vânzarea terenului
şi/sau a arborilor pe picior, donaţia, ipotecarea.
3) Dreptul de uz si de uzufruct – prin ce anume se diferentiaza?
70
Dreptul de uzufruct: în temeiul acestui drept, uzufructuarul este îndreptăţit să uzeze de un
bun neconsumptibil care este proprietatea altuia şi să-şi însuşească fructele şi veniturile,
potrivit cu destinaţia bunului, fiind obligat să-i conserve substanţa.
Dreptul de uz: în temeiul acestui drept, titularul este îndreptăţit să uzeze de bunul ce
constituie obiectul dreptului său, şi să-şi însuşească o parte din fructele sau veniturile
bunului, însă numai atât cât este necesar pentru acoperirea nevoilor lui şi ale familiei.
4) Care sunt cele trei modalitati juridice ale dreptului de proprietate privata asurpa
padurilor?
Modalităţile juridice ale dreptului de proprietate privată cuprind:

- proprietatea privată a persoanelor fizice, care întruneşte toate caracterele unui drept
real (opozabil tuturor, exclusiv, sesizabil, alienabil şi prescriptibil);
- proprietatea privată a unor persoane juridice, care se referă la terenurile forestiere
aparţinând unităţilor de cult, instituţiilor de învăţământ sau altor persoane juridice;
- proprietatea privată indiviză. Aceasta din urmă se referă la pădurile ce au fost
restituite conform Legii 1/2000 foştilor composesori, moşneni, răzeşi sau
moştenitorilor acestora şi care îndeplineşte condiţiile unei coproprietăţi forţate sau a
unei devălmăşii.
5) Caracterizati proprietatea privata indiviza asupra padurilor.
Solicitanţilor de terenuri forestiere din această categorie li se eliberează un singur titlu de

proprietate cu menţiunea la titular “composesorat”, “obşte de moşneni”, “obşte de
răzeşi”, “păduri grănicereşti” şi cu denumirea localităţii respective (art. 26, al 1, Legea
1/2000). Gospodărirea pădurilor se va realiza în acest caz conform statutelor asociaţiei de
dinaintea naţionalizării.
Indiviziunea are un caracter legal (este prevăzută de lege, şi nu este rezultatul vreunei
convenţii), perpetuu (legea nu prevede vreun termen pentru acest tip de proprietate şi nici
nu permite ieşirea din indiviziune într-o modalitate sau alta) şi forţat.
Caracterul forţat rezultă din prevederile legii 1/2000 de restituire a terenurilor forestiere şi
agricole: pentru restituirea fostelor proprietăţi, moşnenii, răzeşii, composesorii sau
moştenitorii acestora au obligaţia de a se constitui în asociaţii cu personalitate juridică,
respectând forma asociativă iniţială de composesorat, pădure grănicerească, devălmăşie
de moşneni sau obşti nedivizate de răzeşi.
6) Cum este reglementat modul de transmitere a proprietatii indivize (in

devalmasie)?
La transmiterea de terenuri forestiere în cazul formelor asociative:
71
- membrii formelor asociative nu pot înstrăina cotele-părţi deţinute între ei sau unor
persoane din afara formei asociative,
- nu pot transmite drepturile prin testament sau donaţie ci prin moştenire legală,
- cotele-părţi ale acelor membri pentru care nu există moştenitori legali revin în
proprietatea statului şi în folosinţa consiliului local.
Aceste particularităţi caracterizează dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere în
devălmăşie ca fiind legat de calitatea persoanei de moşnean, răzeş, composesor etc. sau
moştenitor al acestora. Faptul că membrii asociaţiilor nu pot înstrăina dreptul la pădure pe
care îl au nici unei alte persoane arată că ne aflăm în faţa unui drept personal (intuitu
personae).
Prin consacrarea proprietăţii indivize şi prin extinderea imposibilităţii de a înstrăina cote-
părţi la toate formele asociative, OG 102/2001 vine în reconstituirea unei realităţi istorice,
greşit interpretată cu ocazia introducerii Codului silvic din 1910.
1) Ce este dreptul penal ?
Dreptul penal, ca ramură a sistemului de drept, reprezintă un ansamblu de norme juridice

care reglementează relaţiile sociale ce iau naştere în acţiunea de prevenire şi combatere a
infracţionalităţii, norme ce determină faptele ce constituie infracţiuni, sancţiunile
corespunzătoare lor, precum şi condiţiile de aplicare şi executare a acestora.
2) Cum defineste Codul penal infractiunea, si care sunt conditiile existentei

infractiunii?
Potrivit Codului penal, infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu
vinovăţie şi prevăzută de legea penală (art. 17 C. pen.).
3) Exemple de infractiuni silvice

- Tăierea ilegală de arbori
- Furtul de arbori
- Reducerea suprafeţei fondului forestier naţional fără respectarea dispoziţiilor legii
silvice
- Ocuparea fără drept, în întregime sau în parte, a unor suprafeţe din fondul
forestier naţional
- Păşunatul în pădurile sau în suprafeţele de pădure în care acesta este interzis
- Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare prin incendiere a
pădurilor, a perdelelor forestiere de protecţie, a vegetaţiei forestiere din terenurile
degradate ameliorate prin împăduriri, a jnepenişurilor şi a vegetaţiei forestiere din
72
afara fondului forestier naţional, de către proprietari, deţinători, administratori sau
de orice altă persoană
- Folosirea fără drept sau contrar reglementărilor specifice în vigoare a
dispozitivelor speciale de marcat care a avut drept consecinţă producerea unui
prejudiciu cu o valoare de 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de
masă lemnoasă pe picior.
- Falsificarea dispozitivelor speciale de marcat
- Nerespectarea obligaţiei de executare a lucrărilor de reîmpădurire şi de
completare a regenerărilor naturale în termen de cel mult două sezoane de
vegetaţie de la tăierea unică sau definitivă
4) Forme agravate ale infractiunilor silvice
Formele agravate ale infracţiunilor silvice sunt date de valoarea pagubei şi de calitatea
persoanei care săvârşeşte infracţiunea.
Potrivit 108 şi 110 C.s. fapta este mai gravă dacă dacă valoarea prejudiciului produs
depăşeşte valoarea de 20 de ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe
picior la data constatării faptei şi, respectiv, de 50 de ori acest preţ.
Potrivit articolului 108 al.3 C.s., infracţiunea de tăiere ilegală de arbori este sancţionată
mai drastic atunci când este săvârşită cu ştirea sau cu acordul personalului silvic. În acest
caz, nivelul minim valoric al prejudiciului pentru calificarea faptei ca infracţiune silvică
se stabileşte la o valoare de 2,5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de
masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei. Cu alte cuvinte, se coboară pragul la
care fapta devine infracţiune, se multiplică de 2,5 ori valoarea prejudiciului şi astfel
faptuitorii riscă să fie pedepsiţi mai aspru.
Infracţiunile prevăzute la art. 106-113 sunt de asemeni în formă agravată dacă sunt
săvârşite de personal silvic, caz în care maximul special al pedepselor se majorează cu 2
ani în cazurile în care sunt săvârşite. Codul silvic anterior prevedea în forma aceasta
agravată doar faptele săvârşite de de personalul cu atribuţii de constatare a infracţiunilor
şi contravenţiilor.
5) Circumstante agravante ale infractiunilor silvice
Circumstanţele agravante erau prevăzute la art. 97, al. 4 C.s. şi în OG 96/1998

modificată25 prin legea 141/1999 la art. 322. Aceleaşi circumstanţe agravante sunt reluate
şi în Codul silvic în vigoare astfel :
25
Această lege reia de fapt în art. 322 prevederile codului silvic de la art. 97, cu menţiunea că pagubele sunt
exprimate direct în metri cubi, şi nu valoric, în preţ mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. În
rest, legea păstrează pedepsele fixate de codul silvic.
73
Maximul pedepselor prevăzute pentru infracţiunile de tăiere ilegală de arbori şi de furt de
arbori se majorează cu 3 ani, în cazul în care faptele au fost săvârşite în următoarele
împrejurări:
Maximul pedepselor prevăzute pentru infracţiunea de păşunat ilegal se majorează cu 3

ani în cazul în care faptele au fost săvârşite în următoarele împrejurări:
b) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional.
6) Relatii sociale vatamate in cazul infractiunii de taiere ilegala de arbori
Incriminarea faptei de tăiere de arbori fără drept urmăreşte în primul rând protejarea
vegetaţiei forestiere din fondul forestier naţional sau din afara acestuia şi în al doilea rând
protejarea pădurilor publice sau private contra furtului. Relaţiile sociale care sunt
vătămate prin săvârşirea faptei sunt aşadar relaţii sociale de protejare a vegetaţiei
forestiere şi relaţii sociale de proprietate. Tăierea ilegală de arbori se deosebeşte de furtul
prevăzut la art. 208 Cod penal, care urmăreşte doar protejarea relaţiilor sociale de
proprietate.
7) Relatii sociale vatamate in cazul infractiunii de furt de arbori
Relaţiile sociale care sunt vătămate prin săvârşirea faptei sunt relaţiile sociale de
proprietate asupra arborilor şi terenurilor forestiere.
8) Latura obiectiva a infractiunii de taiere ilegala de arbori
Infracţiunea de la art. 108 C.s. se realizează din punct de vedere obiectiv în mai multe
modalităţi:
Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept,
- prin acţiunea de tăiere, fără drept;
- prin acţiunea de rupere, fără drept ;
- prin acţiunile de distrugere sau degradare, fără drept;
- prin acţiunea de scoatere din rădăcini, fără drept.
Se înţelege că tăierea sau scoaterea de arbori din rădăcini executate în cadrul actelor
legale de exploatare nu întrunesc fapta incriminată la art. 108. Nu interesează mijloacele
cu care se face tăierea sau scoaterea din rădăcini: cu instrumente manuale, cu
motofierăstraie sau ajutându-se de un tractor la scoaterea din rădăcini fără drept a
arborilor. Materialele care au ajutat la săvârşirea faptei sunt supuse confiscării.
74
Caracterul penal al faptei este condiţionat de valoarea pagubei.
9) Latura subiectiva a infractiunii de taiere ilegala de arbori
Forma de vinovăţie a acţiunii de tăiere şi scoatere din rădăcini fără drept este întotdeauna
intenţia directă: făptuitorul îşi dă seama că este pe cale să taie sau să scoată din rădăcini
un arbore, şi urmăreşte acest lucru. În latura subiectivă a infracţiunii se include şi cerinţa
„fără drept”. Făptuitorului îi va fi foarte greu să probeze că a tăiat arborele convins fiind
că „are drept” să îl taie, atâta vreme cât acest arbore este nemarcat.
În cea de a doua modalitate, fapta poate fi săvârşită şi cu intenţie indirectă, atunci când
scoaterea din rădăcini este rezultat al exploatării unui alt arbore, care prin cădere a
antrenat şi scos din rădăcini un alt arbore. Încadrarea faptei este în acest caz după
legalitatea actului producător al scoaterii din rădăcină. Opinăm că, dacă este vorba de
acte de exploatare legale, scoaterea din rădăcini fără intenţie directă a unor alţi arbori
decât cei marcaţi se soluţionează conform regulilor de responsabilitate civilă prefigurate
de contractele de exploatare. În caz contrar, scoaterea din rădăcini poate figura fie ca act
component al infracţiunii descrise la art. 108, fie ca o altă infracţiune adiacentă
(distrugere).
1) Definitia dreptului forestier
Dreptul forestier are ca obiect reglementarea relaţiilor sociale cu privire la pădure, în

general, şi cu privire la vegetaţia lemnoasă, în special. Dreptul forestier se poate defini ca
fiind totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile sociale cu privire la păduri.
2) Definiti regimul silvic
Codul silvic român defineşte regimul silvic ca fiind sistemul unitar de norme tehnice
silvice, economice şi juridice privind amenajarea, cultura, exploatarea, protecţia şi paza
fondului forestier, în scopul asigurării gestionării durabile a pădurilor.
3) Subiectele raporturilor juridice de drept forestier
Ca subiecte de drept forestier, titulare de drepturi şi obligaţii, intervin:

- statul, având o dublă poziţie: cea de proprietar public, cu propriile sale interese, şi
cea de autoritate publică, garant al respectării drepturilor şi obligaţiilor cu privire la
păduri;
- proprietarii forestieri, persoane fizice sau juridice. Legea prevede o serie de drepturi
şi mai cu seamă de obligaţii pentru proprietarii forestieri, condiţionate de respectarea
regimului silvic. Ca proprietari persoane juridice au apărut în urma aplicării Legii
1/2000 unităţile administrativ teritoriale (comune, oraşe, municipii), instituţiile de
cult (parohii, schituri, mănăstiri), composesoratele, obştile de răzeşi şi moşneni.
75
- uzageri (beneficiari, consumatori, utilizatori) ai bunurilor şi serviciilor pădurii,
reprezentaţi de cei care execută lucrări de exploatări forestiere, de vânători, de turişti,
de asociaţii pentru protecţia naturii etc. Aceste persoane fizice sau juridice devin
subiecte de drept forestier în momentul exercitării oricărei activităţi care are legătură
cu pădurea sau care este reglementată de legea silvică.
4) Caracterele regimului silvic

- este o instituţie juridică derogatorie de la dreptul comun, deoarece aduce restricţii
importante în dreptul de dispoziţie al proprietarului forestier asupra terenurilor
deţinute;
- sediul reglementării sale îl constituie Codul silvic (sau legea silvică);
- are caracter de ordine publică, deoarece de esenţa regimului forestier este
aplicabilitatea la toate pădurile, indiferent de proprietate, de către un corp silvic
investit cu autoritate publică. În cazul domeniului forestier francez, regimul silvic se
aplică altor păduri decât publice numai prin derogare, şi în prezenţa anumitor condiţii
restrictive. Reglementarea modului de gestionare a proprietăţii forestiere private se
face în paralel cu reglementarea regimului silvic;
- legitimitatea regimului silvic este dată de finalitatea sa, care constă în apărarea unui
interes general al societăţii.
76
Bibliografie recomandată
Belinsky, G.D. – Pădurile moşneneşti din Vrancea, revista pădurilor nr.XXXIV din 1922
Bouriaud, L., 2002. Drept forestier. Legislaţie silvică. Editura Universităţii „Ştefan cel
Mare” Suceava, 150 p.
Boţoc, Ion, Metodica cercetării infracţiunilor silvice, în Curs de criminalistică, Anexă,
Ed. Academiei de Poliţie, A.I. Cuza, Bucureşti, 1985, 302p.
Ciuncan, D., 2000. Noua reglementare a regimului silvic, Revista Pro Lege nr.1/2000
Ciuncan, D., 1999. Infracţiuni silvice. Criteriul valoric, în Revista de Drept Penal
nr.1/1999
Ciuncan, D., 1997. Câteva probleme legate de infracţiunile silvice, Revista Dreptul
nr.11/1997
Conea, N., 1997. Consideraţii teoretice în legătură cu infracţiunile silvice prevăzute de
Legea 26/1996, în Revistra Dreptul nr.2/1997
Conea, N., 2002. Diferenţieri între furt şi unele infracţiuni silvice, în Revista de Drept
Penal nr.2/2002
Dogaru, L., 2002. Regimul juridic al pădurilor. Editura Universităţii „Petru Maior”,
Târgu Mureş, 282 p.
Dumitru, I., 2002. Încadrarea juridică a faptelor de tăiere de arbori din pădurile
proprietate privată a unor persoane fizice şi de însuşire pe nedrept a acestora, în Revista
Dreptul nr.8/2002
Dumitru, I., 1998. Posibilitatea săvârşirii infracţiunii prev. în art.97 şi 96 din Codul silvic,
în concurs real, în Revista Dreptul nr.9/1998
Dumitru, I., 2000. Modificări ale Codului silvic, revista Dreptul nr.3/2000
Durac, G., Bouriaud, L., 2004. Protecţia juridică a fondului forestier, Analele
Universităţii Petre Andrei, Iaşi
Humă, I., 1993. Introducere în studiul dreptului. Ed. Chemarea, Iaşi
Machedon, I.; Vlădescu Dumitru, 2005. Programul comun al RNP-Romsilva şi al IGP -
privind prevenirea şi combaterea faptelor ilegale îndreptate împotriva pădurii şi
personalului silvic, în scopul menţinerii integrităţii fondului forestier, Revista Pădurea şi
Viaţa nr.1/2005
Machedon, Ion.; Androne, Stelian; Enăşescu, Ştefan; Popa, Adrian, 2000. O.G. 96/1998 -
Text comentat şi adnotat, Ed. Tridona, Olteniţa, 2000
Paicu, Al., 2002. Infracţiuni privind regimul silvic şi administrarea fondului forestier
naţional, Revista Dreptul nr.1/2002
Paicu, Al., 1999. Cu privire la formele calificate ale infracţiunilor silvice, Revista Dreptul
nr.1/1999
77
Vlad, C., Ene, C., 2006. Infractiunile silvice. Teorie si practica juridica. Ed. C.H. Beck,
Bucuresti, 859 p.
Ţuculeanu, Alexandru, 2000. Actele de constatare în cazul infracţiunilor prevăzute în
Legea nr.26/1996 - Codul silvic şi în O.G. 96/1998-privind reglementarea regimului
silvic, în Revista Pro Lege nr.3/2000
Editoriale online Forestry.ro:
http://www.forestry.ro/pageTB.jsp?pg=agendaEditorials&right=rightEditorials
Legislaţie generală şi silvică: www.cdep.ro, Repertoriul legislativ
Catinean, Sorin., 2007. Elemente metodologice ale investigarii infractiunilor la regimul
silvic. Teza de doctorat, Universitatea din Bucuresti, disponibil online la adresa
http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2007/index.php?path=Catinean+Sorin+-
+ELEMENTE+METODOLOGICE+ALE+INVESTIGARII+INFRACTIUNILOR+LA+
REGIMUL+SILVIC/
78
Anexa 1 : Glosar de termeni
Act de punere în valoare -document tehnico-economic care conţine rezultatul evaluării

(APV) cantitative, calitative şi valorice a masei lemnoase destinate
exploatării
Actul juridic - manifestarea de voinţă în scopul de a produce, modifica sau
stinge un raport juridic (ex. contractul)
Administrarea fondului - ansamblul activităţilor exercitate de autorităţile publice de
forestier specialitate silvică (acte juridice şi operaţiuni materiale) pentru
aducerea la îndeplinire a legilor silvice sau prin care se prestează
servicii publice cu specific silvic
- Codul silvic: totalitatea activităţilor cu caracter tehnic,
economic şi juridic desfăşurate de ocoalele silvice, de structurile
de rang superior sau de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva
în scopul asigurării gestionării durabile a pădurilor, cu
respectarea regimului silvic.
Administrarea pădurilor -totalitatea activităţilor cu caracter tehnic, economic şi juridic
desfăşurate de ocoalele silvice cu scopul asigurării gestionării
durabile a pădurilor, cu respectarea regimului silvic
Administraţia publică - ansamblul activităţilor exercitate de autorităţile publice (acte
juridice şi operaţiuni materiale) pentru aducerea la îndeplinire a
legilor sau prin care se prestează servicii publice.
Administraţia publică de - instituţiile publice cu rol de coordonare/reglementare a
specialitate silvică activităţilor din domeniul silvic
Amenajament silvic -documentul de bază în gospodărirea pădurilor, cu conţinut
tehnico organizatoric şi economic, fundamentat ecologic
Amenajarea pădurilor - ansamblu de preocupări şi măsuri menite să asigure aducerea şi
păstrarea pădurilor în starea cea mai corespunzătoare funcţiilor
ecologice, economice şi sociale pe care acestea le îndeplinesc
Arie naturală protejată -zona terestră, acvatică şi/sau subterană, cu perimetrul legal
stabilit şi având un regim special de ocrotire şi conservare, în
care există specii de plante şi animale salbatice, elemente şi
formaţiuni biogeografice, peisagistice, geologice,
paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare
ecologică, ştiinţifică sau culturală deosebită
Circulaţia materialelor -acţiunea de transport a materialelor lemnoase între două locaţii
lemnoase folosind în acest scop orice mijloc de transport şi/sau
transmiterea proprietăţii asupra materialelor lemnoase
Circumstanţele agravante - Maximul pedepselor prevăzute pentru infracţiunile de tăiere
ilegală de arbori şi de furt de arbori se majorează cu 3 ani în
cazul în care faptele au fost săvârşite în următoarele împrejurări:
b) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă
narcotică ori paralizantă;
d) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes
79
naţional.
Maximul pedepselor prevăzute pentru infracţiunea de păşunat

ilegal se majorează cu 3 ani în cazul în care faptele au fost
b) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes
naţional.
Consistenţa -exprimă o stare a desimii arboretelui respectiv, a gradului de
apropiere a coroanelor arborilor componenţi, sau gradul de
închidere a masivului; se exprimă prin indici de la 1,0 la 0,1;
gradul de spaţiere a arborilor în cadrul arboretului
Control de fond -totalitatea acţiunilor efectuate în păduri, în condiţiile legii, de
către personalul care asigură administrarea pădurilor şi/sau
servicii silvice în scopul: verificării stării limitelor şi bornelor
amenajistice; verificării suprafeţei de pădure în scopul
identificării, inventarierii şi evaluării valorice a arborilor tăiaţi în
delict, a seminţişurilor utilizabile distruse sau vătămate, a
oricăror altor pagube aduse pădurii, precum şi stabilirea cauzelor
care le-au produs; verificării oportunităţii şi calităţii lucrărilor
silvice executate; identificării lucrărilor silvice necesare;
verificării stării bunurilor mobile şi imobile aferente pădurii
respective; inventarierii stocurilor de produse ale pădurii
existente pe suprafaţa acesteia; stabilirii pagubelor şi /sau a
daunelor aduse pădurii, precum şi propuneri de recuperare a
acestora
Cubare -operaţia de determinare a volumului unui sortiment lemnos, a
unui arbore sau arboret
Defrişare -acţiune de înlăturare completă a vegetaţiei forestiere fără a fi
urmată de regenerarea acesteia, incluzând scoaterea şi
îndepărtarea cioatelor, arborilor şi arbuştilor, cu schimbarea
folosinţei şi/sau a destinaţiei terenului
Dispoziţia (abutendi): - poate fi materială sau juridică, respectiv posibilitatea de a
hotărî asupra existenţei materiale a bunului, în limitele legii, sau
de a hotărî cu privire la soarta juridică a bunului (să îl înstrăineze
sau să creeze asupra lui alte bunuri reale);
Drept forestier - totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile sociale
cu privire la păduri.
Drept penal - un ansamblu de norme juridice care reglementează relaţiile
sociale ce iau naştere în acţiunea de prevenire şi combatere a
infracţionalităţii, norme ce determină faptele ce constituie
infracţiuni, sancţiunile corespunzătoare lor, precum şi condiţiile
de aplicare şi executare a acestora
Dreptul de proprietate - acel drept în virtutea căruia titularii exercită posesia, folosinţa
privată şi dispoziţia asupra unor bunuri, mobile sau imobile, care se află
în circuitul civil în condiţiile stabilite de lege.
80
Dreptul de uz - în temeiul acestui drept, titularul este îndreptăţit să uzeze de
bunul ce constituie obiectul dreptului său, şi să-şi însuşească o
parte din fructele sau veniturile bunului, însă numai atât cât este
necesar pentru acoperirea nevoilor lui şi ale familiei.
Dreptul de uzufruct - uzufructuarul este îndreptăţit să uzeze de un bun
neconsumptibil care este proprietatea altuia şi să-şi însuşească
fructele şi veniturile, potrivit cu destinaţia bunului, fiind obligat
să-i conserve substanţa.
Ecosistem forestier -unitate functională a biosferei constituită din biocenoză, în care
rolul predominant îl are populaţia de arbori şi staţiunea pe care o
ocupă aceasta
Exploatare forestieră -procesul de producţie prin care se extrage în păduri lemnul brut
în condiţiile impuse de regimul silvic şi de regulile pentru
protecţia mediului natural
Faptul juridic - eveniment care se produce indiferent de voinţa persoanei, dar
care are proprietatea de a produce, modifica sau stinge un raport
juridic (moartea persoanei care deschide o succesiune,
producerea unei calamităţi şi deschiderea dreptului la
despăgubire de către societatea de asigurări).
Fenomen politic - reprezintă, pe de o parte, lupta pentru putere şi pentru ocuparea
de funcţii de autoritate (politics), şi, pe de altă parte, acţiunea
puterii publice în cadrul societăţii pentru a răspunde nevoilor
acesteia (policy).
Folosinţa (fruendi): - posibilitatea de a utiliza economic un bun, în conformitate cu
destinaţia sa economică şi de a-şi însuşi fructele şi veniturile pe
care bunul le produce
Fond forestier -totalitatea pădurilor, terenurilor destinate împăduririi a celor
care servesc nevoilor de cultură, producţie sau administraţie
silvică, a iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor terenuri cu
destinaţie forestieră şi neproductivă pentru care erau întocmite
amenajamente silvice la data de 01.01.1991 sau incluse în
acestea ulterior, în condiţiile legii, până la data intrării în vigoare
a Codului silvic
Formele agravate ale - sunt date de valoarea pagubei şi de calitatea persoanei care
infracţiunilor silvice săvârşeşte infracţiunea.
Gater -maşină-unealtă, utilizată pentru debitarea buştenilor în piese de
cherestea, cu ajutorul unor pânze fixate într-un cadru rigid,
acţionat în mişcare rectilinie alternativă, de către un mecanism
bielă-manivelă
Gestionarea durabilă a -administrarea şi utilizarea pădurilor astfel încât să îşi menţină şi
pădurilor să îşi amelioreze biodiversitatea, productivitatea, capacitatea de
regenarare, vitalitatea, sănătatea şi în aşa fel încât să asigure, în
prezent şi în viitor, capacitatea de a exercita funcţiile multiple
ecologice, economice şi sociale permanente la nivel local,
regional, naţional şi global, fără a crea prejudicii altor
ecosisteme
81
Infracţiunea - fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi
prevăzută de legea penală
Inspecţie silvică -acţiune pe care o realizează reprezentanţii autorităţii statului în
domeniul silviculturii pentru verificarea modului în care sunt
respectate prevederile care reglementează regimul silvic
Masa lemnoasă -totalitatea arborilor pe picior şi/sau doborâţi întregi sau părţi din
aceştia, inclusiv cei aflaţi în diferite stadii de transformare şi
mişcare în cadrul procesului de exploatare forestieră
Material forestier de -material biologic vegetal prin care se realizează reproducerea
reproducere arborilor din speciile şi hibrizii artificiali, importanţi pentru
scopuri de reproducere forestiere, aceste specii şi hibrizi fiind
stabiliţi prin lege specială
Materiale lemnoase -lemnul rotund sau despicat de lucru şi lemnul de foc,
cheresteaua, lemnul ecarisat-cu secţiune dreptunghiulară sau
pătrată-precum şi lemnul cioplit
Normele juridice - reguli de conduită, generale şi impersonale, care stabilesc
conduita subiecţilor de drept în raporturile ce formează obiectul
de reglementare al dreptului
Ocol silvic - unitatea constituită în scopul administrării pădurilor şi/sau
asigurării serviciilor silvice, indiferent de forma de proprietate
asupra fondului forestier, având suprafaţa minimă de constituire
Parchet -suprafaţa de pădure în care se efectuează recoltări de masă
lemnoasă în scopul realizării unei tăieri de îngrijire sau a unui
anumit tratament; suprafaţa pe care se execută o tăiere rasă
Politica forestieră - totalitatea măsurilor administrative şi legislative luate de
autorităţile publice pentru a organiza gestionarea resursei
forestiere şi a activităţilor legate de aceasta (formularea politicii
forestiere).
- modul în care statul, autorităţile publice, proprietarii forestieri,
beneficiarii produselor şi serviciilor pădurii, alte grupuri şi
organizaţii care depind de utilizarea produselor şi serviciilor
pădurii determină gestionarea pădurii (formarea politicii
forestiere)
Posesia (utendi): - exerciţiul unei stăpâniri efective a bunului în materialitatea sa,
din punct de vedere fizic sau economic, direct sau mijlocit, la
locul aşezării bunului sau în oricare altă parte
Posibilitate -volumul de lemn ce poate fi recoltat dintr-o pădure, în baza
amenajamentului, pe perioada de aplicare a acestuia, fără ca prin
aceasta fondul lemnos de producţie al pădurii să se diminueze
Posibilitate anuală -volumul de lemn ce poate fi recoltat dintr-o pădure, rezultat ca
raport dintre posibilitate şi perioada de valabilitate a
amenajamentului silvic
Prejudiciu adus pădurii
Principiul teritorialităţii - ocolul silvic care deţine suprafaţa majoritară în cadrul unei
localităţi este obligat, la cerere, să asigure, pe bază de contract,
serviciile silvice pentru toţi proprietarii de fond forestier din
82
localitatea respectivă care nu şi-au constituit ocol silvic privat.
Provenienţa materialelor -sursa localizată de unde au fost obţinute materialele lemnoase
lemnoase respectiv: păduri de folosinţă forestieră sau silvo-pastorală,
vegetaţie forestieră din afara pădurii, centre de sortare şi
prelucrare a lemnului, depozite de materiale lemnoase, pieţe,
târguri, oboare şi altele asemenea autorizate pentru
comercializarea materialelor lemnoase sau din import
Raport juridic -o relaţie socială reglementată juridic
Regimul silvic - sistemul unitar de norme tehnice silvice, economice şi juridice
privind amenajarea, cultura, exploatarea, protecţia şi paza
fondului forestier, în scopul asigurării gestionării durabile a
pădurilor
Separarea puterilor în stat - statul funcţionează prin intermediul a trei categorii de instituţii,
dotate cu atribuţii legislative, executive sau judecătoreşti.
Puterea legislativă este deţinută de Parlament. Puterea executivă
este exercitată de guvern şi de preşedintele republicii. Puterea
judecătorească aparţine doar instanţelor judecătoreşti
Servicii silvice -totalitatea activităţilor cu caracter tehnic care se execută de
către ocolul silvic în scopul aplicării regimului silvic
Silvicultura -ansamblul de preocupări şi acţiuni privind cunoaşterea pădurii,
crearea şi îngrijirea acesteia, recoltarea şi valorificarea raţională
a produselor sale, prelucrarea primară a lemnului, precum şi
organizarea şi conducerea întregului proces de gestionare
Ster -unitate de măsură pentru lemnul stivuit, corespunzator unei
figuri cu dimensiunile de 1 m lungime, 1 m înălţime şi 1 m
lăţime
Uzucapiune 1) posesia unui bun imobil un timp determinat duce
la dobândirea dreptului de proprietate asupra
acelui imobil
2) Sinonim - prescriptie achizitiva Un mod de
dobandire a dreptului de proprietate sau a altui
drept real asupra unui bun imobil (ex : uzufruct)
prin posedarea acelui bun de catre o persoana in
conditiile si termenele prevazute de lege.
83
Anex 2 : Subiecte pentru verificarea legislației
Ce este fondul forestier?
Definitia padurii in sensul Codului silvic
În vegetaţia forestieră de pe terenurile din afara fondului forestier national sunt

obligatorii:
1. normele tehnice silvice privind evaluarea masei lemnoase
2. reglementările privind circulaţia materialului lemnos
3. reglementarile privind amenajarea pădurilor
4. normele tehnice silvice privind marcarea arborilor
5. normele tehnice privind îngrijirea şi protecţia vegetaţiei forestiere
6. normele tehnice privind combaterea dăunătorilor vegetației forestiere
Care sunt formele de proprietate asupra fondului forestier național?
În pădurile proprietate private a persoanelor fizice sunt obligatorii:

1. Administrarea prin ocoale silvice autorizate
2. Asigurarea serviciilor silvice
3. Exploatarea masei lemnoase și efectuarea lucrărilor silvotehnice doar cu agenți economici atestați
4. Administrarea prin ocoale silvice de stat
Care sunt obligațiile proprietarilor de fond forestier cu privire la aplicarea regimului

silvic?
Care este regimul legal admis pentru regenerarea pădurilor? Unde este admis regimul
crângului?
Tăierile rase se pot efectua pentru regenerarea

1. Tuturor pădurilor, atunci când arboretul o cere
2. Tuturor arboretelor în cazul substituirii sau refacerii lor
3. Zăvoaielor
4. Arboretelelor de amestec cu dominarea rășinoaselor
5. Arboretele de molid si pin
6. Arboretelor de salcâm, plop, salcie
Termenul de executare a reîmpăduririi și completării regenerării naturale este de:

1. Cel mult un sezon de vegetație de la tăierea unică sau definitivă
2. Cel mult două sezoane de vegetație de la tăierea unică sau definitivă
3. Cel mult două sezoane de vegetație de la predarea parchetului tăiat definitiv
4. Cel mult trei ani de la predarea parchetului tăiat definitiv
În ce condiții pot fi scoase definitiv terenuri din fondul forestier național?
Cine are drept de preempțiune la cumpărarea de terenuri din fondul forestier proprietate
privată?
Cine efectuează controlul circulației materialelor lemnoase?

Materialele lemnoase găsite în circulaţie fără documentele specifice de transport:
84
1. Se confiscă
2. Se dau în custodie în vederea stabiliriii provenienței
3. Se inventariază și se depozitează sub pază la cel mai apropiat ocol silvic
4. Se valorifică potrivit legii
5. Se restituie proprietarilor dacă aceştia sunt identificaţi şi nu sunt autorii faptelor ilegale care au
condus la aplicarea sancţiunii de confiscare
6.
Ce este precomptarea?
Materialele lemnoase însoţite de documente specifice de transport care nu sunt

completate corespunzător:
1. Se confiscă
2. Se rețin și se predau în custodie în vederea stabiliriii provenienței
3. Se inventariază și se depozitează sub pază obligatoriu la cel mai apropiat ocol silvic
4. Se valorifică potrivit legii
5. Se restituie după reținerea documentelor aferente mijlocului de transport.
Proprietatea formelor asociative (obști, composesorate, păduri granicerești, păduri

urbariale, comune politice) este:
indivizibilă și alienabilă
indivizibilă şi inalienabilă
divizibilă și alienabilă
În ce situații valoarea prejudiciului se stabilește prin multiplicarea de două ori a valorii

obținute potrivit legii?
Care din următoarele fapte constituie infracțiuni conform codului silvic?

1. Reducerea suprafeţei fondului forestier naţional fără respectarea dispoziţiilor art. 36 şi 37
2. Ocuparea fără drept, în întregime sau în parte, a unor suprafeţe din fondul forestier national
3. Scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, dacă faptele au fost săvârşite cu ştirea sau cu acordul
personalului silvic
4. Scoaterea din rădăcini, fără drept, de puieţi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara
fondului forestier național, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 5 ori mai mare decât
preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei
5. Distrugerea prin tăiere a pădurilor, a perdelelor forestiere de protecţie, a vegetaţiei forestiere din
terenurile degradate ameliorate prin împăduriri, a jnepenişurilor şi a vegetaţiei forestiere din afara
fondului forestier naţional, de către proprietari, deţinători, administratori sau de orice altă persoană
Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare prin incendiere este

infracțiune:
1. Dacă a produs un prejudiciu de este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru
cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;
2. Indiferent de valoarea prejudiciului;
3. Dacă a avut a avut ca urmare producerea unui dezastru;
Cum se exprimă consistența conform Codului silvic?
Ce este controlul de fond?
Care sunt materialele lemnoase în înțelesul Codului silvic?
Care este suprafața maxima a unui ocol silvic conform HG 997/1999?
Care sunt atribuțiile șefilor de district sau brigadierilor silvici în ceea ce privește paza
pădurilor?
85
Când se organizează controlul de fond?
1. Ori de câte ori este nevoie
2. Când este necesară predarea cantonului către o altă persoană
3. Când se preia o suprafață de fond forestier în vederea încheierii unui contract de administrare
4. Când se înregistrează un prejudiciu sau în baza unei sesizări sau a semnalării unor tăieri ilegale
Care este definiția contravenției silvice conform Legii 171/2010?
Sancţiunile aplicabile pentru săvârşirea contravenţiilor silvice prevăzute în Legea

171/2010 sunt:
1. sancţiunea contravenţională principală - amenda;
2. reţinerea sau confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din săvârşirea contravenţiei
silvice
3. retragerea autorizaţiei/atestatului, după caz
4. închisoarea contravențională
5. prestarea unei munci în folosul comunității
Enumerați două contravenții în legătură cu exploatarea masei lemnoase conform Legii

171/2010
Enumerați două contravenții în legătură cu administrarea pădurilor conform Legii

171/2010.
Enunțați textul contravenției referitoare la tăierea fără drept conform Legii 171/2010
Cum se aplică sancțiunea amenzii contravenționale persoanelor juridice?
Cine pot fi titularii autorizaților de exploatare (Ordinul 1540/2011)?
Cum se face predarea spre exploatare a parchetelor (Ordinul 1540/2011)?
Cum se efectuează controlul respectării regulilor silvice de exploatare a masei lemnoase?
Când se poate modifica lista de partizi în cursul anului de producție (HG 85/2004)?
1. la apariţia produselor accidentale care trebuie precomptate;
2. la distrugerea podurilor ori a platformei drumurilor auto de viituri sau inundaţii care fac inaccesibilă
masa lemnoasă
3. oricând, cu condiția respectării cotei de tăiere aprobată pentru anul de producţie respective și
anunțarea agenților economici
4. la căderi masive de zăpadă care nu permit realizarea de lucrări de deszăpezire
5. după cererea pieţei lemnului, dacă se respectă normele regimului silvic
6. la existența unor stocuri de masă lemnoasă doborâtă şi nescoasă din parchete la sfârşitul anului
Au dreptul să participe la licitaţie sau la negociere directă pentru masa lemnoasă pe picior
pusă în valoare de către ocoalele silvice de stat:
1. orice agenţi economici cu cod CAEN de activități de exploatări forestiere sau industrializarea
lemnului legal înregistrați la Registrul Comerțului, dacă fac dovada că dispun de mijloacele
materiale şi financiare necesare
2. doar agenţii economici atestaţi pentru activitatea de exploatări forestiere, care fac dovada că
dispun de mijloacele materiale şi financiare necesare, precum şi de forţă de muncă specializată
86
3. doar agenţii economici care desfăşoară activitate de industrializare a lemnului, care fac dovada că
dispun de mijloacele financiare necesare și care încheie contracte pentru prestări de servicii cu
agenţi economici atestaţi pentru exploatări forestiere
4. orice unități specializate ale Regiei Naționale a Pădurilor
5. proprietarii și deținătorii de terenuri forestiere proprietate privată
Cum se organizează vizionarea masei lemnoase scoase la licitație de către agenții

economici?
Ce este cazierul tehnic de exploatare și cum se completează?
În ce condiții masa lemnoasă pe picior care nu se vinde la licitații poate fi exploatată în

regie proprie de către Romsilva?
1. Dacă nu s-a vândut după o licitație și nici după negocierea directă
2. Dacă nu s-a vândut după două licitații și nici după negocierea directă
3. În caz de lipsă de cerere pentru produsele de igienă care prezintă pericol de depreciere a lemnului
şi de infestare a pădurilor, fără a mai fi nevoie de organizarea de licitații
Ce sunt tipurile de habitate de interes comunitar?
Ce este rețeaua ecologică Natura 2000?
Prin ce acte normative se instituie regimul de arie naturală protejată?
Care este zonarea internă a parcurilor naționale și naturale?
Enumerați trei activități care sunt permise în zonele de protecție integrală, in afara
perimetrelor rezervatiilor stiintifice.
Ce sunt rezervațiile naturale și care este regimul de management al rezervațiilor naturale?
87

Curs Drept

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Drept

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept și legislație forestieră

Suport electronic de curs

Conf. univ. dr.ing. Laura Bouriaud

Anul universitar 2012/2013

Cursul de Drept si legislatie forestiera are drept obiectiv însusirea si valorificarea

1.1. Obiectul dreptului

Reglementarea anumitor relaţii sociale şi nereglementarea altora constituie un indicator al

1.3. Ramuri de drept

2.1 Separaţia puterilor în Stat

2.2. Clasificarea legilor

Tabelul 1. Clasificarea legilor. Autorităţi investite cu putere legiuitoare

Categoria de legi Tipul de relaţii sociale Autoritatea Cvorumul necesar

* hotărârile de guvern se emit pentru executarea legilor;

1. Care sunt atributiile Guvernului?

3.1. Noţiunile de administraţie publică şi drept administrativ

Administraţia publică poate fi definită ca ansamblul activităţilor exercitate de

3.2 Administraţia publică centrală şi locală. Administraţie silvică de

Noţiunea de administraţie publică evocă următoarele autorităţi publice: Preşedintele

A. În domeniul managementului activităţilor de silvicultură

I. Controlul regimului silvic:

1. Ce este administratia publica?

4.1 Situaţia administrării fondului forestier naţional

Principiul administrării unitare a fondului forestier, indiferent de natura proprietăţii,

4.2. Noţiunea de administrare a fondului forestier naţional

Conform noului Cod silvic, administrarea pădurilor reprezintă totalitatea activităţilor

4.3 Sediul reglementării

4.4 Reglementări specifice

5.2 Caracteristicile dreptului de proprietate privată:

5.3 Atributele dreptului de proprietate privată

5.4 Modalităţile juridice ale dreptului de proprietate privată

5.5 Regimul juridic special al unor categorii de paduri

Composesorate. Au apărut în virtutea “dreptului primului ocupant” – sunt păduri

1. Care sunt cele doua forme ale proprietatii si prin ce se diferentiaza?

6.1 Principii generale de drept penal

Dreptul penal, ca ramură a sistemului de drept, reprezintă un ansamblu de norme

Obiectul dreptului penal îl constituie relaţiile de conformare, de adeziune la normele de

6.3. Infracţiunile silvice

6.3.1 Caractere generale ale infracţiunilor silvice

6.3.2 Exemple de infracţiuni silvice

Tăierea ilegală de arbori

6.3.3. Forme agravate ale infracţiunilor şi circumstanţe agravante

Maximul pedepselor prevăzute pentru infracţiunea de păşunat ilegal se majorează cu 3

Explicaţia acestor agravante:

6.3.4 Descrierea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori

6.3.5 Încadrarea faptei de tăiere ilegală de arbori, urmată de însuşirea - furtul

6.4. Contravenţiile silvice

Cadrul 7. Despre procesul verbal de contraventie si prezumtia sa de legalitate

Sursa: 29 Octombrie 2009, http://www.juridice.ro/89172/despre-procesul-verbal-de-contraventie-si-

6.4.3 Calitatea de agent constatator

6.4.4 Procesul verbal de constatare a contravenţiei

1. Ce este dreptul penal ?

7.1 Natura dreptului forestier. Locul dreptului forestier printre

7.1.1 Obiective ale dreptului forestier

Faţă de legislaţia forestieră, înţeleasă ca un summum de legi şi norme juridice ce

7.2. Metoda specifică de reglementare a dreptului forestier: regimul

7.2.1 Definiţia regimului silvic

7.2.2 Caracterizarea regimului silvic

1. Definitia dreptului forestier

2) Ce sunt normele juridice ?

3) Definiti actul juridic si faptul juridic.

4) Dati exemple de ramuri de drept public si de ramuri de drept privat.

5) De ce normele regimului silvic sunt de “imediata aplicare” in fata normelor de drept

6) Cum se manifesta in fapt forta de coercitie a statului?