Referat Microbiologie

Tema 15 : Micorizele

Prof.Coord. Student:
Lector. Dr. Emilia Ciocoiu Mitrofan Florina Alina

BUCURESTI 2014

1
Micorizele
Micoriza este o asociaţie simbiotică reciproc avantajoasă, realizată între miceliu unei ciuperci şi rădacinile
unei plante ierboase sau lemnoase.
Multe plante, în special din rândul speciilor lemnoase – arbori sau arbuşti, nu ar exista fără micoriza.
Practic, în lipsa ciupercilor
micorizante, nu ar exista păduri in zona temperată a Terrei. Ce caştigă plantele de pe urma micorizei?
Ciupearca care realizează micoriza, poate hidroliza şi mobiliza, la nivelul hifelor, substanţe anorganice greu
solubile, ajutând astfel, absorbţia lor in forme facile, la nivelul rădăcinilor plantei, fapt ce
întreţine o activitate metabolică intensă în ţesuturile şi celulele plantei. Ce câstigă ciupercile de pe urma
micorizei?
Ciupercile primesc în schimb de la plantele cu care se asociază, diferite substanţe organice gata prelucrate (
glucide, vitamine, fitohormoni), graţie cărora metabolismul devine cu mult mai activ. Atât plantele cât şi
ciupercile implicate în micoriză prezintă o dezvoltare superioară faţă de rudele lor care nu beneficiază de
acest privilegiu.

2
Rolul micorizei
În micoriză, miceliul ciupercii prin hifele sale,
aduce arborelui, arbustului, sau plantei ierboase, apă încărcată cu săruri minerale şi diferiţi metaboliţi,
primind în schimb, materie organică indispensabilă metabolismului (glucide, vitamine, fitohormoni).
Ciuperca care realizează micoriza, poate hidroliza şi mobiliza, la nivelul hifelor, substanţe anorganice greu
solubile (săruri
cu radicali azotat, azotit, fosfat sau fosfit), ajutând astfel, absorbţia lor în forme facile, la nivelul rădăcinilor
plantei, fapt ce întreţine o
activitate metabolică intensă, la nivelul ţesuturilor vegetale. Din acest motiv, plantele cu care fungul
întreţine relaţii trofice simbiotice, cresc mult mai bine decât celelalte, iar miceliul ciupercii fructifică mai
abundent. Mai mult, s-a demonstrat că plantele cu micoriză sunt mai rezistente la secetă şi la boli, decât
vegetalele care nu realizează astfel de asociaţii simbiotice.
Rolul micorizei, nu se opreşte doar la beneficiile de pe urma cărora profită plantele şi ciupercile asociative,
ci se se extinde asupra întregului ecosistem. În faţa variaţilor aritmice (furtuni, incendii, poluare, invazii de
populaţii dăunătoare, etc.) petrecute în biotopurile şi biocenozele naturale sau artificiale (culturi agricole),
micorizele ajută în mod semnificativ la reechilibrarea şi stabilizarea ecosistemelor.

3
Încadrarea sistematică a ciupercilor micorizante

Ciupercile micorizante aparţin următoarelor încrengături ale regnului Fungi:

Incertae sedis
Glomeromycota
Ascomycota
Basidomycota

4
Clasificarea micorizelor

După selectivitate, micorizele sunt:

-> neselective sau generaliste (de exemplu,
ciupercile Amanita rubescens, Amanita pantherina, Boletus edulis sau Russula cyanoxantha,
realizează micorize cu mai multe specii de plante lemnoase),
-> preferenţial selective (Suillus luteus micorizează de preferinţă pinii, dar migrează şi la gorun;
Tricholoma suphureum stabileşte relaţii simbiotice preponderente cu fagul, dar trece şi la speciile
de Quercus)
-> strict selective (de pildă: Leccinum carpinus realizează micorize doar cu carpenul,Boletus elegans
micorizează doar zada, Boletus luteus stabileşte relaţii simbiotice doar cu pinul de pădure).

După raporturile stabilite între hifele ciupercii

şi celulele rădăcinilor plantelor, micorizele se împart în:
-> ectomicorize sau micorize ectotrofe (hifele pătrund intercelular, deci printre celulele corticale ale
rădăcinii plantelor, în spaţiul interstiţial),
-> endomicorize sau micorize endotrofe (hifele pătrund în celulele corticale ale rădăcinii,
localizându-se intracelular),
-> ectoendomicorize sau micorize ectoendotrofe (combinaţie între tipurile precedente).
-> perimicorize sau micorize peritrofe (miceliul ciupercii se

5
dezvoltă în jurul rădăcinilor)

Micorizele ectotrofe, micorizele endotrofe şi micorizele peritrofe

Micorize ectotrofe

Micorizele ectotrofe sunt realizate de către unele

ciuperci ascomicete şibazidiomicete. În cazul ectomicorizelor,
miceliul ciupercii formează agregate, realizând un manşon în jurul celulelor radiculare, aşa cum se
poate observa în imaginea de mai sus. În cadrul acestui agregat, câteva hife penetrează ţesutul
rădăcinii, asigurând nutriţia reciproc avantajoasă.
Foarte mulţi arbori (brad, molid, pin, mesteacăn, plop, carpen, stejar, fag, etc.) depind de micoriza
ectotrofă. De asemenea, o serie de ciuperci (Russula, Lactarius, Amanita, Boletus, ş.a.) nu ar putea
supravieţui în lipsa arborilor sau arbuştilor.

6
Rădăcinile speciilor lemnoase care realizează micorize ectotrofe, au cunoscut modificări. Ele nu mai
prezintă peri absorbanţi şi sunt abundent ramificate, luând aspectul unor corali (Mohan, Ardelean).
Dezvoltarea unor ciuperci care realizează ectomicorize cu speciile de plante lemnoase, nu depinde numai
de afinitatea dintre fungi şi arbori, ci şi de vârsta arboretelor. Astfel, spre exemplu, numeroasele specii ale
genului Cortinariuis, se instalează în perioada de
maturitate a pădurilor, în timp ce ciupercile genului Laccaria, apar în faza de tinereţe sau de bătrâneţe a
codrului. De asemenea, contează pH-ul solului, în pădurile de foioase marcate de aciditate, crescând masiv
ciupercile micorizante cortină (Cortinariuis).

Micorize endotrof

Aceste micorize, sunt realizate de către glomeromicete. În micorizele endotrofe(endomicorize), hifele

ciupercii se localizează în interiorul celulelor corticale ale rădăcinii
plantelor. Pentru ca acest tip de simbioză să se poată realiza, este nevoie ca structura hifelor să prezinte
anumite
particularităţi, care sunt caracteristice ciupercilor ce aparţin acestei încrengături. Astfel, la nivelul hifelor
apar arbuscule.

7
Micorize periotrofe

Micorizele perritrofe sunt realizate de către unii fungi imperfecţi (famila Mucoraceae), de unele ascomicete
(familia Trichocomaceae), precum şi de unele basidiomicete. Cele mai multe perimicorize se realizează prin
împrejmuirea rădăcinilor plantelor, de către
mucegaiurile Mucor, Aspergillus şi Penicillium.
Pteromicorizele, pe lângă faptul că intensifică schimburile nutritive la nivelul rădăcinilor, pot schimba
reacţia solurilor, acţionând ca nişte tampoane vii. De exemplu, speciile
de Penicillium din rizoseferă modifică pH-ul solului, făcând posibilă dezvoltarea cvercetelor pe soluri
alcaline (speciile de Quercus nu suportă pământurile bazice, în lipsa acestor ciuperci, existenţa arborilor pe
solurile alcaline, fiind
compromisă).

Ce este micoriza?
 Micoriza este o ciuperca care intra in simbioza cu majoritatea plantelor .

Micorizele sunt cunoscute specialiştilor români în pomicultură,

silvicultură, precum şi împătimiţilor trufelor. Mai puţin cunoscut este la noi în ţară rolul lor în creşterea
producţiei de legume, inclusiv în locuri unde solul şi clima reprezintă factori limitativi.

8
 NOŢIUNI GENERALE:
Micorizele sunt rezultatele unei asociaţii în cursul căreia radicelele plantelor sunt colonizate de ciuperci
microscopice
specifice. Această interrelaţie implică:
->asocierea relativ constantă a celor doi parteneri;
->infectia plantei de către ciuperci fără simptome patologice;
->invadarea exclusivă a cortexului radicular cu menţinerea sterilităţii meristemului apical si a cilindrului
vascular;
->absenţa leziunilor şi menţinerea proprietăţilor fiziologice normale ale celulelor radiculare;
-> dezvoltarea superioară a plantelor purtătoare de micorize comparativ cu cele lipsite de acestea.
Plantele si ciupercile se află intr-o relaţie simbiotică sau de parazitism reciproc fiziologic, echilibrat.

9
CLASIFICAREA MICORIZELOR:
După raportul dintre hifele ciupercilor şi celulele corticale ale rădăcinii avem:
-> ectomicorize (ectotrofe) – ciupercile produc infectii hifale intercelulare;
-> endomicorize (endotrofe) – localizare intracelulară a hifelor;
-> endo – ecto sau ecto – endomicorize – include ambele tipuri de infecţii;
-> peritrofe
Caracteristicile genetice ale plantelor determina nu numai natura grupului de ciuperci care infectează
rădăcina ci şi tipul de micorize stabilite.

10
11