Schnepf Luca 18.01.

2024

Nutriția heterotrofă

Organismele heterotrofe se diferenţiază în categorii care se deosebesc

între ele prin sursa de substanţe organice şi de modul de folosire a hranei.

NUTRIŢIA ORGANISMELOR SAPROFITE

Din categoria organismelor saprofite fac parte unele bacterii şi ciuperci.

Ele absorb diferite substanţe organice dizolvate în apă. Substanţele cu moleculă
mare, insolubile, sunt descompuse în vederea absorbţiei în substanţe mai
simple; acestea sunt solubile şi pot fi absorbite. De exemplu, proteinele sunt
descompuse în aminoacizi iar polizaharidele (celuloza, amidonul) sunt
descompuse în glucide simple.
Unele saprofite se pot hrăni cu substanţe organice dintre cele mai variate,
provenite din resturi vegetale sau animale. Este cazul mucegaiului alb. Altele
pot folosi numai o anumită substanţă (exemplu, specia Mycoderma aceti care
transformă alcoolul etilic în acid acetic). Acţionând împreună, diferitele
saprofite descompun până la urmă în întregime resturile organice,
mineralizându-le. Ele asigură în acest fel hrana minerală necesară plantelor
verzi. De asemenea, ele îndeplinesc o acţiune igienică însemnată. Saprofite
specializate şi eventual transformate genetic pot fi folosite pentru distrugerea
unor poluanţi cum ar fi petrolul şi masele plastice.
Anumite saprofite produc alterarea alimentelor şi nutreţurilor. Le
combatem creându-le un mediu nefavorabil prin frig, deshidratarea alimentelor,
folosirea unor soluţii concentrate (o dulceaţă bine “scăzută” nu mucegăieşte),
adaos de substanţe conservante etc. Probleme asemănătoare apar şi în
conservarea construcţiilor din lemn.
Saprofitele concurează între ele pentru hrană, are loc un adevărat război
chimic: unele specii îşi înlătură concurenţii secretând substanţele numite
antibiotice. Omul profită din plin cultivând acele microorganisme în instalaţii
industriale şi obţinând de la ele medicamente ca penicilina, streptomicina etc.
Schnepf Luca 18.01.2024

NUTRIŢIA ORGANISMELOR PARAZITE

Paraziţii dăunează gazdelor prin extragerea de substanţe nutritive, prin

eliminarea de substanţe toxice pentru gazdă sau prin lezarea unor structuri ale
gazdei. Gazdele prezintă semne de boală (simptome) caracteristice şi au reacţii
de apărare specifice: creşteri de temperatură, înmulţirea unor globule albe etc.
Bacteriile produc boli, numite bacterioze, plantelor, animalelor şi omului. Bolile
produse de ciuperci parazite se numesc micoze. Există chiar şi plante superioare
parazite: ele şi-au pierdut clorofila şi extrag substanţe organice din alte plante
prin prelungiri numite haustori care ajung până în fasciculele conducătoare ale
gazdei. Cea mai cunoscută plantă parazită de la noi este cuscuta (tortelul).
Alte plante parazite sunt lupoaia şi muma pădurii.
Unele specii parazitează o singură specie gazdă. De exemplu ciuperca
Laboulbenia bayeri parazitează numai musca de casă. Alţi paraziţi pot trece de
la o gazdă la alta. De exemplu, ciuperca rugina grâului parazitează alternativ şi
obligatoriu grâul şi dracila (o specie de arbust). Foarte interesante sunt speciile
parazite care pot trece de la animale la om. Bolile produse de ele se numesc
zoonoze. Iată unele exemple: bacterioze ca antraxul, leptospiroza, salmoneloza,
tuberculoza sau micoze cum este tricofiţia (o boală de piele). Se poate vorbi şi
de organisme parazite utile omului. De exemplu, bacteria Bacillus thuringiensis
parazitează insectele şi deja este folosită cu succes ca “insecticid biologic”.

NUTRIŢIA MIXOTROFĂ LA PLANTE

Plantele mixotrofe sunt verzi. Ele sunt de fapt autotrofe dar se hrănesc
exploatând alte specii: Plantele semiparazite extrag apa şi săruri minerale din
alte plante cu ajutorul unor haustori. O asemenea plantă este vâscul care trăieşte
pe ramurile unor arbori.
Plantele carnivore trăiesc în medii sărace în săruri minerale. Ele işi
procură sărurile minerale într-un mod neobişnuit: capturând şi digerând animale
mici. Fiecare specie are frunze transformate în adevărate capcane: peri lipicioşi,
urne etc. Frunzele produc şi enzime digestive.
Schnepf Luca 18.01.2024

NUTRIŢIA SIMBIONTĂ

Simbioza este o relaţie reciproc avantajoasă între două specii. Există şi

simbioze care au ca obiect apărarea sau răspândirea, dar cele mai multe sunt
trofice (bazate pe hrănire).
Aici putem menționa cazul celebru al lichenilor: organisme rezultate din
simbioza dintre o algă unicelulară verde sau o cianobacterie şi o ciupercă.
Ciuperca furnizează algei apa şi sărurile minerale (poate absorbi apa şi din
umiditatea atmosferică). Alga furnizează ciupercii substanţe organice produse
prin fotosinteză. Interesant este că aceşti doi parteneri depind atât de mult unul
de altul încât formează un organism de sinteză – lichenul – care nu seamănă nici
cu o algă nici cu o ciupercă. Matematic este o aberaţie: 1+1=1.
Micoriza este simbioza dintre rădăcinile unor plante şi unele ciuperci.
Ciuperca ajută planta în absorbţia apei şi sărurilor minerale primind în schimb
substanţe organice. Multe specii de arbori prezintă micorize: pin, larice, brad,
stejar, mesteacăn etc. Familii întregi de plante se caracterizează prin micorize
(de exemplu orhideele).
Simbioza dintre plantele superioare şi bacteriile fixatoare de azot se
întâlneşte la nivelul rădăcinilor. Aici se află nodozităţi, un fel de mici tumori. În
celulele lor trăiesc bacteriile care se hrănesc cu substanţe organice produse de
plantă. În schimb, bacteriile transformă azotul molecular (N2), inutilizabil, în
combinaţii ale azotului pe care le poate utiliza şi planta gazdă. Datorită
nodozităţilor plantele leguminoase au un conţinut bogat în proteine -substanţe
organice cu azot – şi de aceea au o mare valoare nutritivă. După moartea
plantelor, resturile acestora îmbogăţesc solul în azot.