Sunteți pe pagina 1din 26

REGNUL PLANTAE

Regnul Plante cuprinde un numar de peste 28000 de specii, in medii acvatice si terestre. Sunt
organisme eucariote, pluricelulare, fotoautotrofe cu celule protejate de peretele celular. Sunt
caracterizate prin lipsa mobilitatii, fiind fixate de substrat, prin structuri ca rizoizi sau radacini,
au un mod de viata sedentar. Miscarea plantelor se realizeaza prin crestere.
Clasificarea are drept criteriu diferentierea tesuturilor conducatoare si a organismelor vegetative.
Plantele se divid in 2 categorii:
Plante avasculare
Plante vasculare
Plantele avasculare sunt algele pluricelulare si briatele. Algele pluricelulare sunt organisme
acvatice fotoautotrofe. Corpul lor se numeste tal.
Dupa tipul pigmentilor asimilatori, se deosebesc 4 grupe majore de alge:
 Algele verzi (Filum Chlorophyta) aproximativ 7000 de specii
 Algele rosii (Filum Rhodophyta) circa 4000 de specii
 Algele brune marine (Filum Phaeophyta) cuprinde 1500 de specii
 Algele aurii (Filum Bryophyta) cuprinde 25000 de specii care provin din primele plante
adaptate la mediul terestru.
Reprezentantii acestui grup sunt considerati amfibienii plantelor deoarece traiesc pe uscat, dar au
nevoie de apa pentru reproducere.
Briofitele sunt eucariote fotoautotrofe, pluricelulare, singurele talofite incluse in regnul plante.
Lipsa tesuturilor vasculare a dat numele grupului briofitelor de plante avasculare. Talul lor este
diferentiat in rizoid, tulpinita si frunzisoare, iar pe aceasta structura se formeaza organele de
reproducere si cele de formare a sporilor. Se inmultesc asexuat si sexuat, iar gametii (flagelati)
sunt dependenti de apa. Inmultirea asexuata se produce prin fragmentare si propagule, iar cea
sexuata, prin sporii produsi in organele reproducatoare pluricelulare.
Clasificarea Briofitelor cuprinde 3 grupe:
 Hepaticatae
 Antocerotatae
 Briatae (muschii propriu-zisi).
Importanta Briofitelor au diferite functii ecologice:
 Descompunatori ai organismelor moarte
 Impiedica eroziunea solului, mentin umiditatea solului
 Sunt buni indicatori pentru schimbarile intervenite in ecosisteme
 Constituie hrana pentru unele animale si adaposturi pentru insecte.
Plantele vasculare in acest grup sunt reunite plantele superioare, care sunt caracterizate prin
diferentierea tesuturilor conducatoare si a organelor vegetative. In grupa plantelor vasculare sunt
incluse 2 Filumuri:
 Filum Pteridofita cuprinde ferigile care formeaza grupa primelor plante vasculare
aparute pe pamant. Ferigile se gasesc in padurile tropicale, dar si in regiunile de deal si
munte, in paduri, in locuri umede si umbroase. Corpul ferigii este format din radacini
adventive, tulpini de tip rizom subteran si frunze mari dublu penat compuse numite
fronde. Nu formeaza flori si nici seminte. Reproducerea este asexuata prin sporii produsi
de sporangi, iar reproducerea sexuata, se realizeaza prin gameti sexuati diferentiati in
gametofit.

2
Clasificare: Filum Pteridofita cuprinde 3 clase:
 Licopodiatae
 Echisetatae
 Filicatae
Importanta Pteridofitelor cele fosile au format carbunii superiori. Cele actuale sunt
utilizate in diverse domenii, floricultura. Rizomul unor ferigi este folosit la combaterea
viermilor intestinali, oprirea hemoragiilor, sau ca expectorant.
 Filum Spermathophyta sunt plante vasculare, cu seminte, adaptate mediului terestru.
Sunt caracterizate prin tesuturile vasculare care au o strctura complexa si sunt prezente in
toate organele plantei. Reproducerea sexuata este independent de apa deoarece gametii
masculini nu inoata. Diferentiaza sporii sexuati diferiti microspori si macrospori dupa
fecundare macrosporii raman pe sporofit si se transforma in samanta. Acest filum contine
doua mari subfilumuri: gymnospermatophyta, angiospermatophyta.
Subfilum Gymnospermatophyta sau rasinoase, conifere cuprinde spermatofite
cu seminte neinchise in fruct. In structura vaselor conducatoare lemnoase sunt
prezente traheidele, florile sunt organizate in conuri si sunt unisexuate. Lemnul
lor este larg utilizat in constructii, in industria celulozei si hartiei, mugurii de
conifer sunt utilizati in medicina. Polenizarea este realizata cu ajutorul vantului.
Subfilum Angiospermatophyta populeaza toate zonele globului. Sunt plante
vasculare, contin tesuturi vasculare lemnoase compuse din trahei. Se reproduc
sexuat, organele de reproducere sunt floarea, fructul si samanta, care va fi inchisa
in fructul format in ovar. Importanta – mentinerea echilibrului biosferei,
fabricarea de medicamente, sursa de hrana pentru om si animale, din in, bumbac,
canepa, se fac diverse tesaturi, lemnul ciresului, nucului, stejarului este folosit in
constructii.

CARACTERELE GENERALE ALE PLANTELOR

Plantele poseda urmatoarele caractere:


 Sunt organisme pluricelulare
 Au in celula lor o vacuola centrala mare
 Prezinta organite celulare specifice (cloroplasti citoplasmatici)
 Au capacitate de a realiza fotosinteza
 Au parti subterane sau adancite in alt tip de substrat prin care isi asigura nutritia
 Prezinta organe de inmultire sexuata.

PRINCIPALELE DIFERENTE DINTRE CELULA


VEGETALA SI CELULA ANIMALA

Desi se constata o unitate de structura si de functionare a celulei la toate vietuitoarele, exista


unele particularitati specifice doar celulelor vegetale. Principalele deosebiri structurale constau
in:
 Prezenta unui perete celulozic cu rol scheletic, care se suprapune membranei plasmatice
 Existenta unor organite cu rol in asimilatie, numite plastide (cloroplaste, feoplaste,
rodoplaste)

3
 Dezvoltarea foarte pronuntata a vacuolei centrale, care influenteaza proprietatile osmotice
ale celulei.

RASPANDIREA PLANTELOR

Plantele prezinta o plasticitate ecologica deosebita, intalnindu-se aproape oriunde pe glob,


lipsind doar din zonele arctice si a deserturilor extrem de aride. Aceste organisme, au cunoscut
adaptari speciale in cursul istoriei lor indelungate, astfel incat azi ele pot fi intalnite chiar si in
locurile in care conditiile de mediu se dovedesc a fi deosebit de vitrege. Ele se dezvolta pe sol, in
apa sau pe alte plante.

SUBTAXONI

Din punct de vedere taxonomic regnul Plantae prezinta doua mari subdiviziuni:
 Subregnul Thalobionta care cuprinde organisme vegetale cu tal (talofite)
 Subregnul Cormobionta care cuprinde organisme vegetale cu corm (cormofite)
Grupul plantelor talofite este restrans (majoritatea vegetalelor cu tal apartin regnului Fungi)
cuprinzand vegetale incadrate in clasa Bryophyta (muschi).
Cormofitele sunt impartite in doua mari grupuri:
 Increngatura Pteridophyta (ferigi)
 Increngatura Spermatophyta (plante cu seminte).

4
INCRENGATURA MAGNOLIOPHYTA
(ANGIOSPERMOPHYTA, ANGIOSPERMAE)

CARACTERE GENERALE

Cuprinde cca 190.000 de specii de plante lemnoase sau ierboase, raspandite pe intreaga suprafata
a globului, in toate mediile de viata.
Au in comun urmatoarele caractere generale:
 Sunt cele mai evoluate plante, avand un corm tipic, adaptat pentru viata terestra.
Magnoliofitele acvatice s-au adaptat secundar la viata in mediul acvatic.
 Sunt raspandite pe tot globul, cu exceptia zonelor polare.
 Sunt plante cu flori (antofite), lemnoase (arbori si arbusti) si ierboase (anuale si perene).
 Marea majoritate sunt fotoautotrofe, insa exista si unele specii heterotrofe (parazite,
semiparazite si saprofite) sau mixotrofe (cu nutritie carnivora).
 Stelul este de tip eustel sau atactostel, tesutul lemnos fiind alcatuit din trahee, iar tesutul
liberian are in structura sa si celule anexe.
 Ramificarea tulpinii este de obicei simpodiala, rar monopodiala si niciodata dicotomica.
 Frunzele sunt macrofile, rar aciculare sau reduse.
 Floarea este organul caracteristic angiospermelor caracterizat prin existenta periantului
(caliciu si corola), prin aparitia ovarului ce inchide ovulele lipsite de camera polinica.
Stamina este alcatuita dintr-un filament si o antera.
 Gametii masculi nu sunt niciodata ciliati (spermatii).
 Apare dubla fecundatie in urma careia rezulta doi zigoti: zigotul principal (diploid) care
prin diviziuni mitotice succesive va forma embrionul si zigotul secundar (triploid), numit
si zigot accesoriu, care va da nastere rezervei nutritive a embrionului – endospermul
secundar.
 Dupa fecundatie, ovarul se transforma in fruct, iar ovulul se transforma in samanta care
va ramane inchisa (invelita) in fruct (de la cuvantul grecesc “angis” = inchis, invelit).
 Embrionul are numai unul sau doua cotiledonate.
 Are loc o reducere progresiva a gametofitului, care este foarte mic si nevascularizat:
gametofitul mascul este reprezentat de celula vegetativa si celula generativa a
graunciorului de polen, iar gametofitul femel este redus la cele 7 celule ale sacului
embrionar.
 Cele mai numeroase angiosperme au flori bisexuate (72%), 11% avand flori unisexuate
(dintre care 4% sunt dioice si 7% sunt monoice), iar cca 17% sunt plante trioice si
poligame.
 Au aparut la mijlocul Mezofiticului, prin evolutia unor gimnosperme primitive, fata de
care au dobandit unele caractere de superioritate.

5
Alcatuirea generală a unei plante angiosperme

În general, plantele angiospeme, prezintă o parte subterană - reprezentată de rizom sau rădăcină
şi o parte aeriană - formată din tulpină, frunze, flori, fructe şi seminţe.

6
CICLU DE DEZVOLTARE

Angiospermele sunt plante diplobionte, cu alternanta de faze obligatorie: faza haploida


(gametofaza) si faza diploida (sporofaza).
GAMETOFITUL (gametofaza) – incepe cu graunciorul de polen si cu ovulul care
inchid microprotalul, respectiv macroprotalul si cu gametangii – producatori de gameti
(spermatii, oosfera si nucleul secundar) si se incheie odata cu fecundarea.
SPOROFILUL (sporofaza) – incepe cu zigotul si continua cu embrionul, apoi plantula
si planta cu flori, incheindu-se odata cu reducerea cromatica a celulelor mama ale microsporilor
si macrosporilor.
Gametofitul este alcatuit din graunciorul de polen si ovul. Graunciorul de polen (microsporul
sau androsporul) ia nastere printr-o diviziune reductionala a tesutului sporogen din antera. Este
invelit in exina (la exterior) si intina (la interior), care inchid in interior doua celule: celula
vegetativa (microprotalul) si o celula mica, lenticulara, care este celula generativa (anteridia sau
gametangele). Celula generativa da nastere la doi gameti masculi neciliati (spermatii sau
microgameti) care sunt inchisi in microsporangi (saci polinici) de pe sporofit.
Ovulul este protejat in general de doua integumente, uneori de unul singur (ca la Apiaceae), sau
lipsesc aceste integumente (ca la Santalaceae). Sub integumente se afla nucela
(macrosporangele), in care dintr-o celula de sub micropil, prin meioza, se formeaza macrosporii.
Unul dintrea acestia va genera sacul embrionar sau macroprotalul. Acesta prezinta opt nuclee din
care se formeaza sapte celule: trei celule spre micropil, dintre care una situata central (oosfera ce
reprezinta macrogametul) si doua celule laterale (sinergidele), trei celule la polul opus
(antipodele) si o celula centrala (reprezentand nucleul secundar al sacului embrionar, diploid).
Sacul embrionar cu continutul sau reprezinta gametofitul femel, redus la 7 celule si inchis in
macrosporange (nucela) situat pe sporofit.
Fecundarea este dubla: o spermatie fecundeaza ooasfera si formeaza zigotul si, mai departe,
prin diviziuni mitotice, se ajunge la embrion, iar a doua spermatie fecundeaza nucleul secundar
al sacului embrionar si formeaza zigotul accesoriu, triploid, care prin mitoze succesive devine
endospermul secundar, bogat in substante albuminoide, nutritive pentru embrion.
Fecundarea este sifonogama, cele doua spermatii fiind conduse spre oosfera prin intermediul
tubului polenic. Procesul de fecundatie decurge mai rapid la magnoliofite in comparatie cu
pinofitele, intre polenizare si fecundare trecand doar cateva zile (cu exceptia magnoliofitelor
primitive, unde fecundatia survine dupa un timp indelungat).
Faza sporofitica debuteaza prin formarea celor doi zigoti: zigotul principal (2n) va forma
embrionul (cu radicula, tigela, gemula, cu 1-2 cotiledoane si cu un suspensor, ce impinge
embrionul in tesutul nutritiv) si zigotul secundar (3n), ce prin diviziuni mitotice repetate
formeaza un tesut triploid, numit endosperm secundar (albumen) in care se depoziteaza diverse
substante nutritive (proteine, glucide, lipide) cu rolul de a hrani embrionul si viitoarea planta
pana ce aceasta este capabila de fotosinteza.
Semintele magnoliofitelor au in componenta lor urmatoarele parti de origini diferite:
tegumentul si uneori un rest al nucelei (numit perisperm), embrionul (ce apartine noii faze
sporofitice) si endospermul secundar (albumenul) care are o existenta vegetativa de scurta
durata.

7
Samanta nu mai este descoperita ca la pinofite, ci este inchisa si protejata de fruct. In timpul
germinarii semintei, embrionul se hraneste cu substante nutritive din endospermul secundar si va
da nastere unei plante diploide cu un corm diferentiat, alcatuit din organe vascularizate: radacina,
tulpina si frunze, corm ce reprezinta de fapt sporofitul.
Radacina are origina embrionara, este bine dezvoltata, cu ramificare in general monopodiala.
La unele magnoliofite (mai ales la Liliatae), radacina primara dispare si in scurt timp este
inlocuita de radacini adventive.
Tulpina este lemnoasa sau ierboasa, poate fi supraterana (in mod obisnuit) sau subterana
(rizom, bulb, tubercul, bulbo-tubercul), cu ramificatie monopodiala sau simpodiala.
Sub aspect anatomic, cilindrul central este de tip eustel (la Magnoliatae) sau atactostel (la
Liliatae si unele Magnoliatae). La plantele lemnoase si la unele plante ierboase, structura
primara este inlocuita de structura secundara rezultata in urma activitatii cambiului si
felogenului. Xilemul este alcatuit din trahei cu diferite tipuri de ingrosari (inelate, spiralate,
reticulate, punctate), alaturi de care se pot afla si traheide. La unele manoliofite primitive (din
ordinul Magnoliales) lemnul este format doar din traheide. Tesutul conducator liberian (floemul)
se caracterizeaza la magnoliofite prin prezenta constanta a celulelor anexe.
Frunzele (trofofilele) pot fi simple sau compuse, persistente sau caduce, cu limb intreg sau
divers divizat, cu dispozitie alterna, opusa sau verticilata, cu nervatiune penata, palmata, arcuata
sau paralela.
Floarea magnoliofitelor reprezinta o grupare de sporofile cu sporangi, situate pe un ax cu
crestere limitata. Prezinta o structura mult mai complexa si mai diversificata decat florile de la
pinofite.
Microsporofila este redusa doar la un filament (in general neramificat, dar exista si exceptii),
ce poarta in varf o antera rezultata prin unirea a 4 saci polenici (microsporangi cu tesut sporogen
diploid). Aceasta microsporofila alcatuita din filament si antera se numeste stamina, iar
totalitatea staminelor dintr-o floare formeaza androceul (partea mascula a florii).
Macrosporofila este o formatiune foliacee, la care prin rasucire marginile au ajuns in contact
si s-au sudat, rezultand astfel o cavitate inchisa in care se afla unul sau mai multe ovule. Partea
bazala a macrosporofilei (care adaposteste ovulele) se numeste ovar si se continua cu o parte mai
subtire numita stil, care se termina cu stigmatul (partea superioara adaptata pentru interceptarea
si stimularea germinarii grauncioarelor de polen). Aceasta macrosporofila poarta numele de
carpela, iar totalitatea carpelelor dintr-o floare alcatuiesc gineceul (sau partea femela din floare).
Ovulul prezinta de obicei doua integumente; uneori, in mod secundar, exista un singur
integument sau poate fi lipsit de integumente (la Santalaceae, Loranthaceae etc). In ceea ce
priveste nucela (sporangele femel), de la tipul eusporangiat cu perete pluristratificat, s-a ajuns la
tipul leptosporangiat (cu perete unistratificat). Tesutul sporongen este redus la o singura celula
(rar este pluricelular) iar camera polenica este absenta din structura ovulului.
La marea majoritate a magnoliofitelor, staminele si carpelele sunt protejate de un invelis floral
aflat la periferia florii numit periant. Acesta poate fi alcatuit din piese identice numite tepale, iar
in acest caz este vorba despre perigon, sau poate exista la exterior un invelis alcatuit din sepale
verzi (ce formeaza caliciul) si un invelis interior alcatuit din petale divers colorate (ce formeaza
corola). Exista si cazuri cand periantul lipseste, iar florile in acest caz sunt nude.
Fructul este organul cel mai caracteristic al angiospermelor, el lipsind la toate celelalte
categorii de plante. Fructul rezulta din peretele ovarului (deci din carpele), in urma procesului de
fecundatie, in timp ce ovulul se transforma in samanta. Fructul are rolul de a inchide (de a inveli)

8
in interior semintele, protejandu-le de factorii externi, pana la maturatie, dar poate avea rol si in
desiminarea semintelor.

CLASIFICAREA MAGNOLIOFITELOR

In increngatura Magnoliophyta sunt cuprinse cca 100.000 de specii (aproximativ de 10.000 de


genuri si peste 400 de familii botanice) de plante lemnoase si ierboase. Acestea reprezinta
principalele componente ale ecosistemelor din zonele temperate, subtropicale si tropicale.
Magnoliofitele se clasifica astfel:

1. Clasa Magnoliatae (Dicotyledonatae):


 Subclasa Magnoliidae
 Subclasa Hamamelidae
 Subclasa Rosidae
 Subclasa Dilleniidae
 Subclasa Caryophyllidae
 Subclasa Asteridae
Din clasa Magnoliatae far parte 58 de ordine.

2. Clasa Liliatae (Monocotyledonatae):


 Subclasa Alismidae
 Subclasa Liliidae
 Subclasa Arecidae.
Din clasa cuprinde 19 ordine.

9
CLASA MAGNOLIATAE

Este una dintre cele mai vaste unitati sistematice, însumând aproximativ 167.900
de specii ce apartin la 9.600 genuri si 380 de familii de plante lemnoase si ierboase
cu larga raspândire pe toata suprafata globului. Caracterele comune ale plantelor
cuprinse în Dicotiledonatae sunt:

o radacina principala persistenta, radicula lipsita de coleoriza, axa


hipocotila de obicei persistenta;
o fasciculele libero-lemnoase deschise, în general putine si dispuse pe
unul sau doua cercuri;
o frunzele, în general petiolate si cu nervatiune palmata sau penata;
o floarea, în general pentamera sau tetramera, mai rar pe tipul 3 sau 2;
o la majoritatea embrionul contine 2 cotiledoane.

10
SUBCLASA DILENIIDAE

Sunt plante cu habitus variat (lemnoase sau ierboase), frunze simple (rareori
compuse), cu dispozitie alterna (rareori opusa sau verticala), adeseori
sempervirente (la reprezentantii ordinelor Theales, Ericales, Ebenaleas etc).
Florile sunt predominant actinomorfe, mai arareori zigomorfe (unele Violales,
Begoniaceae, Resedaceae), hemafrodite (majoritatea) sau unisexuate (Salicales,
Cucurbitales, Ebenaceae, Nepenthaceae), cu elemente dispuse ciclic (doar la
Dilleniales si unele Theales florile sunt hemaciclice). Periantul este dublu, rareori
simplu (Nepenthaceae, Begoniaceae), diafil, partial gamofil sau (la ordinele cele
mai evoluate) complet gamofil; uneori, florile sunt nude (Salicales).
Androceul este 1-5 – ciclic, cu dezvoltare centrifuga (spre deosebire de Rosidae),
exceptional centripeta (la Begoniales), polimer (adeseori, prin multiplicare) sau
izomer (Cucurbitales, Primulales etc), dialistemon sau gamostemon (1-15 – adelf);
la reprezentantii ordinelor Ebenales si Primulales staminele sunt prinse pe tubul
corolei. La gineceu, apocarpia se intalneste frecvent doar la ordinul Dilleniales, la
celelalte ordine gineceul fiind sincarp (si doar exceptional apocarp); numarul
carpelelor variaza (mai frecvent gineceul este izomer), ca si pozitia ovarului (mai
frecvent ovarul este superior); placentatia este axilara sau parietala, rareori centrala
(Primulales). Ovulele, numeroase (rar cateva sau unul singur), sunt, de regula,
anatrope, crasinucelate si 2-integumentare; la ordinele mai evoluate (ex. Ericales,
Ebenales etc) ovulele devin tenuinucelate si 1-integumentate, tendinta prefigurata,
insa, chiar la unele Theales (Actinidiaceae).
Semintele, cu sau fara endosperm, sunt adeseori bogate in ulei.
Din punct de vedere anatomic si biochimic, remarcam prezenta vaselor laticifere
(Violales, Ebenales, Primulales), a canalelor rezinifere (Theales, Ebenales,
Primulales) si a celulelor secretoare de mucilagii (in principal la ordinul Malvales).

11
ORDINUL PAPAVERALES

Plante ierboase, rareori lemnoase, cu frunzele dispuse altern; flori dipolimere,


dialifile, hemiciclice, cu periant dublu, dimer, androceu polimer ± spirociclic si
gineceu sincarp, din 2 sau mai multe carpele; ovar superior; ovulele (1-∞ pe fiecare
loja) sunt anatrope sau campilotrope, bi-integumentate, crasinucelate, cu
placentatie parietala, bazala sau axilara. Din punct de vedere biochimic, ordinul se
caracterizeaza prin prezenta a numerosi alcaloizi specifici. In cadrul acestui ordin
sunt cuprinse doua familii de plante: Papaveraceae si Fumariaceae.

12
Familia papaveraceae

Este reprezentata de plante ierboase, rareori lemnoase, cu frunze simple, alterne si


nestipelate; florile sunt actinomorfe, hermafrodite, cu periant dublu, dimer, avand
caliciul din 2 (rar 3-4) sepale caduce (rar persistente) si corola din 4 (rar 6) petale
libere; androceul polimer si gineceul bi-policarpelar sincarp, cu ovarul superior (☼
K2 C2+2 A∞-4 G(∞-2)) si ovule numeroase anatrope sau campilotrope, in plancentatie
parietala; fructele sunt capsule; din punct de vedere anatomic, familia se
caracterizeaza prin prezenta laticiferelor articulate, care secreta latex bogat in
diferiti alcaloizi.

13
REPREZENTANTI

MACUL DE GRADINA
(PAPAVER SOMNIFERUM)

Alte denumiri populare: afion. Asias, mac alb, mac albastru german, mac bun, mac involt, mac
negru, mag, moacipaparoane, somnisor.
Descrierea speciei: planta erbacee anuala, care prezinta in sol o radacina pivotanta, lunga de 20-
80 cm, groasa de 1-2 cm, cu ramificatii secundare pe o raza de 30-50 cm.
Tulpina erecta, neteda, cilindrica, inalta pana la 150 cm, simpla sau putin ramificata in partea
superioara. Frunze intregi, alterne, alungit-ovate, acoperite cu ceara. Flori mari solitare, violete,
albe, roz sau rosii, cu o pata mai inchisa la baza petalelor. Infloreste in iunie pana in august.
Fruct capsula sferica, ovoida, turtira.
Ecologie: planta ornamentala cultivata prin gradini,uneori spontana, calcifila.
Nr.cromozomi: 2n = 22.
Raspandire in tara: raspandita in toata tara ca planta ornamentala.
Raspandire pe glob: aproape in toate tarile cu clima temperata.
Organul vegetativ si reproducator utilizat: fructele inaintea maturarii depline si capsule uscate
fara seminte.
Perioada de recoltare: august-septembrie.
Principii active: alcaloizi.

14
MACUL DE CAMP
(PAPAVER RHOEAS)

Macul de camp este o specie asociata cu terenurile greu incercate, de unde si asocierea simbolica
cu campurile de batalie ale Primului Razboi Mondial.
Unul dintre motive este rezistenta uimitoare a semintei. Este o buruiana intalnita in mod obisnuit
pe campurile cultivate si terenurile deserte, pe toate tipurile de sol, mai putin cele aride, desi in
prezent devine mai putin frecventa datorita practicilor agricole moderne.
Identificare: Tulpinile ramificate verticale sau semiverticale, usor acoperite cu tepisori, au o
seva alba cand sunt rupte.
Frunzele dreptunghiulare, pufoase, verzi, pana la 15 cm lungime, sunt adanc segmentate in lobi
lanceolati. Florile solitare, de un rosu stralucitor – uneori negre la baza petalelor, in forma de
sfera, cu un diametru de 8 cm, apar de la inceputul pana la sfarsitul verii in varful unor pedunculi
scurti pufosi. Florile sunt urmate de capsule de seminte sferice, netede, care permit semintei sa se
imprastie printr-un inel superior de pori; se coc de la sfarsitul verii pana la inceputul toamnei.
Raspandire: Europa, raspandit prin agricultura.
Aspect si forma: Planta anuala, Forma frunzei: penata.
Polenizare: insecte.

15
MACUL CALIFORNIAN
(ESCHSCHOLZIA CALIFORNICA)

Macul californian este o planta binecunoscuta si extrem de variabila: este o planta prostrata, cu
viata lunga, in regiunile de coasta, o planta perena verticala in vaile din interiorul continentului si
anuala in rest. Asa cum sugereaza si numele, este originara din California, intinzandu-se din
valea Raului Columbia in sud-vestul statului Washington inspre Peninsula californica Baja si
sporadic, spre Regiunea Cape, la vest de Oceanul Pacific si la est de zona vestica a Texasului.
Creste in zonele deschise ierboase pana la 2.000 m altitudine.
Identificare: Tulpinile verzi-albastrii drepte sau imprastiate ale varietatii perene a speciei cresc
dintr-o radacina pivotanta cu multe mustati. Frunzele, de aceeasi culoare cu tulpina, sunt adanc
segamentate, cuvarfuri rotunjite sau ascutite. Cupele mari ale florilor solitare sau asezate in mici
manunchiuri se deschid din muguri verticali; cele patru petale, de 2,5-5 cm, sunt galbene, de
obicei cu un punct portocaliu la baza, desi culoarea florii poate varia de la un portocaliu uniform
la diferite nuante si pete portocalii la baza petalelor de o culoare galbena sau aurie.
Raspandire: Vestul SUA
Aspect si forma: Planta ierboasa, perena sau anuala.
Forma frunzei: Adanc segmentata.
Polenizare: Insecte.

16
MACUL DE CAMP
(PAPAVER DUBIUM)

Se deosebeste de celalalt mac-de-camp, cel rosu, prin forma capsulei ce poarta semintele, care e
mult mai alungita.
Florile au culori diverse.
Ca si alte specii de Papaver, si acesta este toxica din cauza alcaloizilor: papaverina, morfina,
narcotina. Intoxicatia se produce in urma consumului plantei verzi sau uscate (indeosebi a
frunzelor), semintele nefiind toxice: este atacat sistemul central.
Planta este diaforetica si sudorifica.

17
MAC ROSU
(PAPAVER RHOEAS L.)

Alte denumiri populare: macul-cucului, mac de camp, mac iepuresc, mac pasaresc, mac
salbatic.
Descrierea speciei: planta erbacee anuala, spontana, care prezinta in sol o radacina pivotanta,
albicioasa. Tulpina erecta, inalta de 20-90 cm adesea ramificata, cu peri desi, aspri. Frunzele de
la baza penat-sectate, cu numerosi dinti pe margine, petiolate, cele superioare sesile, lobate sau
dintate, foarte paroase. Flori solitare, rosii inchis, cu sau fara pata la baza petalelor. Infloreste in
mai-iunie. Fructul o capsula, cu seminte reniforme, brun-inchise.
Ecologie: planta este intalnita in regiunile de ses si dealuri, prin semanaturi, parloage, miristi, pe
soluri argiloase, nisipoase.
Nr. Cromozomi: 2n = 14.
Raspandire in tara: comuna in toata tara.
Raspandire pe glob: Europa, Asia temperata, Africa de Nord, Canare, Madeira.
Organul vegetativ si reproducator utilizat: petalele florilor.

18
MACUL ALBASTRU
(MECONOPSIS BETONICIFOLIA)

Acesta este clasicul mac albastru “descoperit” de lt-col. F.M.Bailey in sudul Tibetului in 1913 si
cultivat pentru prima data in 1926 de Frank Kingdon-Ward. Este originar de pe coastele
stancoase ale muntilor Himalaya, crescand in soluri umede acide, unde culoarea lui albastra
atinge intensitate maxima. Este o planta perena, uneori cu o viata scurta, care desi cultivata,
rareori se naturalizeaza ca specie de gradina, in afara habitatului originar.
Identificare: rozetele mari de frunze albastru-verzui deschis de la baza plantei apar primavara;
sunt zimtate, in forma de inima sau plate la baza si acoperite cu perisori ruginii, cu o lungime de
15-30 cm. la inceputul verii, spicul floral creste pana la 90 cm. Flori plate, cu un diametru de 7,5-
10 cm, verticale sau aplecate, avand o culoare albastra stralucitoare, uneori albastra-purpurie sau
alba, cu stamine galbene, sustinute de pedunculi cu tepisori, lungi de 20 cm; acestea pot fi
solitare sau, uneori, inmanunchiate inspre varful tulpinii. Ocazional poate avea o culoare alba
pura, varianta alba, care este uimitoare, dar doar rareori intalnita in afara zonelor cultivate.
Raspandire: Sud-vestul Chinei, Tibet, Burma.
Aspect si forma: Planta perena, ierboasa.
Forma frunzei: oblongata spre ovata.
Polenizare: insecte.

19
MACUL GALBEN (CU CORN)
(GLAUCUM FLAVUM)

Atragatorul mac galben reprezinta o imagine familioara de-a lungul multor zone de coasta din
Europa, America de Nord si vestul Asiei, unde creste pe plaje acoperite cu prundis sau pietris.
Florile galben-aurii ale acestei plante perene cu viata scurta sunt urmate, in ultima parte a verii,
de pastai neobisnuite, lungi si crete, de obicei cunoscute sub denumirea de coarne, de unde si
numele speciei. Cand este rupta, din planta curge latex galben urat mirositor. Macul galben este
otravitor.
Identificare: planta usor paroasa sub forma de rozeta, cu frunze albastru-verzui dure, netede,
puternic lobate, de 15-30 cm lungime; lobii fiind adanc taiati sau zimtati. Vara apar pedunculi
ramificati, de o culoare gri spalacita, cu flori galben-aurii stralucitoare sau portocalii, cu un
diametru de pana la 5 cm, cu antere portocalii si un pistil verde pal. La sfarsitul verii, apar
pastaile crete care pot atinge o lungime de 30 cm.
Raspandire: Europa, Africa de vest, Insulele Canare, vestul Asiei.
Aspect si forma: Planta ierboasa perena.
Forma frunzei: Penata compusa.
Polenizare: insecte.

20
MAC CORNUT
(GLAUCIUM FLAVUM CR.)

Alte denumiri populare: mac galben


Descrierea speciei: planta bienala, rar perena, cu o tulpina erecta, pubescenta, inalta de 30-
90cm. Frunzele bazale sunt lungi, lirate, penat lobate. Segmentele inferioare sunt mai mici, mai
mult sau mai putin intregi, iar cele superioare dur dentate. Frunzele caulinare sunt mici, ovate,
lobate si amplexicaule. Florile sunt solitare, terminale sau axilare, cu sepalele mai mult sau mai
putin pubescente, petale galbene, lat ovate si cu stamine galbene. Ovarul este tuberculat, subtiat
spre varf. Capsulele sunt liniar cilindrice, mai mult sau putin curbate, scabre sau netede.
Infloreste din iunie pana in august.
Ecologie: creste pe coaste aride si nisipoase.
Nr. Cromozomi: 2n = 12.
Raspandire in tara: specie rara intalnita in: Jud. Sibiu: Sura Mare, Slimonic; Caras-Severin,
Constanta, Tulcea, Iasi.
Raspandire pe glob: regiunea mediteraneana, Asia Mica, Crimea, Caucaz.
Organul vegetativ si reproducator utilizat: partea aeriana a plantei.

21
MACUL MEXICAN
(ARGEMONE MEXICANA)

Aceasta frumoasa planta anuala inrudita cu macii poate fi cu usurinta intalnita pe teritoriul de
origine al Indiilor de Vest si al Americii Centrale, inflorind pe toata perioada verii. A fost
introdusa in multe tari, in prezent fiind o buruiana obisnuita in multe zone tropicale din intreaga
lume. De obicei creste pe soluri stancoase deschise, pe terenuri necultivate si ocazional, poate fi
observata pe marginile drumurilor si ale cailor ferate. Desi este originara dintr-un climat
semitropical, s-a adaptat uimitor de bine si unor conditii mai reci si mai uscate. Intreaga planta
este otravitoare, dar este larg utilizata ca planta medicinala.
Identificare: planta medicinala anuala aspra, verticala, usor spre moderat ramificata si acoperita
cu tepi. La rupere, din tulpinile de 25-100 cm, curge o seva laptoasa care in contact cu aerul,
devine galbena. Frunzele verde-albastrui sunt dreptunghiulare spre lanceolate, neregulat penat
lobate si serate, cu marginile dur ondulate si spinoase. Frunzele dinspre varful tulpinii sunt
alterne, fara codite, de obicei infasurand-o, cu tepi albi, proeminenti, de-a lungul nervurilor
principale. Mugurii florali se deschid in frumoase flori solitare, galben stralucitoare sau albe, cu
o latime de aproximativ 6 cm si numeroase stamine galbene.
Raspandire: Indiile de Vest si America Centrala.
Aspect si forma: planta anuala.
Forma frunzei: oblongata.
Polenizare: insecte.

22
MAC MATILIJA
(ROMNEYA COULTERI)

Aceasta frumoasa planta perena are flori solitare parfumate, mari, albe, cu mijlocul galben, care
par a fi niste ochiuri de oua si sunt considerate cele mai frumoase flori ale vreunei plante native
din California. Intalnita in sudul Californiei si nordul Mexixului, aceasta planta perena este una
ce urmareste indeaproape incendiile: poate creste in zone cu arbusti de salvie sau, in general, in
desisuri, ori de-a lungul cursurilor de apa montane, departe de linia de coasta, pana la 1.200 m.
Terenurile deschise sau usor degradate sunt preferate ei, zona de raspandire fiindu-I limitata de
arbustii de salvie sau de desisuri. Este o planta cultivata populara si poate fi intalnita si ca specie
de gradina ratacita.
Identificare: planta perena, mult ramificata, inalta, aplecata, asemanatoare unui arbust, este
lemnoasa la baza. Frunzele au o lungime de 5-20 cm, sunt verzi-argintii, penat segmentate in 3-5
segmente principale, care, la randul lor, pot fi divizate sau au cativa dinti. Tulpinile ramificate,
frunzoase, cresc in tufe. De la sfarsitul primaverii pana la mijlocul verii, fiecare are 5-8 flori
mari, albe, parfumate. Florile au 10-18 cm latime si sase petale in forma de evantai; cele trei
sepale sunt netede, caracteristica ce diferentiaza aceasta planta de celelalte specii de Romneya.
Numeroasele ei stamine sunt galbene si formeaza in centrul florii un ghem in jurul ovarului cu
perisori aspri.
Raspandire: sudul Californiei si nordul Mexicului.
Aspect si forma: planta perena cu tulpina lemnoasa.
Forma frunzei: penat divizata.
Polenizare: insecte.

23
FUMARITA
(FUMARIA OFFICINALIS L.)

Alte denumiri populare: corcodan, fierea-pamantului, iarba de curca, iarba-fumului, saftarea.


Descrierea speciei: planta erbacee anuala, care prezinta in sol o radacina pivotanta, la exterior o
tulpina erecta ramificata, glauca, slab brazdata. Frunze petiolate, bipenate cu segmente liniare,
inguste. Flori roz cu varful purpuriu, pintenate, grupate in raceme terminale. Infloreste din mai-
septembrie. Fructul globulos usor zbarcit.
Ecologie: este intalnita la marginea drumurilor, miristi.
Nr. Cromozomi: 2n = 28,32.
Raspandire in tara: frecventa in toate regiunile tarii.
Raspandirea pe glob: Europa, Asia temperata si de Vest, Africa de Nord.
Organul vegetativ si reproducator utilizat: partile aeriene ale plantei.

24
ROSTOPASCA
(NEGELARITA)

Alte denumiri populare: ai de padure, bureti de pecingine, tatarca, galbanare, godie.

Specie erbacee, cunoscuta si sub denumirea de Iarba de negi, este de 0,5-1 m inaltime. La
ruperea tulpinii si a ramurilor, musteste un suc galben care devine portocaliu prin oxidare. Este
singura specie din flora noastra care are sucul celular galben portocaliu. Frunzele sunt mari,
asezate alternativ, cu 3-5 lobi rotunjiti, cu marginea ondulata. Florile sunt galbene. Infloreste in
luna mai, uneori a doaua oara in august-septembrie.
Creste pe soluri usoare, nisipoase, in paduri, tufisuri, la marginea gardurilor sau printre ruine, de
la campie pana la munte.

Compozitia chimica

Foarte complexa. Contine alcaloizi din grupa nafto-fenantridinei (chelidonina, alfa si beta-
homochelidonina, mezoxichelidonina, chelidoxantina, cheleritrina, sanguinarina), alcaloizi din
grupul protoberberinei (coptizina, stilopina si tetrahidrocoptizina), cantitati mici de berberina,
alcaloizi din grupa protopinei (alfa-protopina si beta-alcrip-topina), cantitati mici de sparteina. In
frunze s-a identificat cantitati apreciabile de vitamina C, iar partile aeriene si subterane ale
plantei sunt prezente rezine, ulei esential, substante de natura flavonoidica, saponozide si
numeroase saruri minerale.

Farmacologie

La fel ca si compozitia chimica, si actiunea farmacodinamica a extractelor pe baza de Rostopasca


este complexa: chelidonina si homochelidonina au actiune similara morfinei (deprimanta a
functiilor miocardului si a centrilor nervosi superiori, sedativa si narcotica). Unuii alcaloizi din
aceasta planta au actiune relaxanta asupra musculaturii netede, a vaselor mari si in special asupra
coronarelor iar asupra centrilor respiratori au o actiune usor stimulata. Un alt alcaloid
chelidoxantina planta, sanguiraina, are o actiune excitanta asupra centrilor medulari. Cheleritrina
are propietatea de-a cobora presiunea arteriala, de-a simula peristaltismul intestinal si contractiile
uterine. In schimb, chelidonina diminueaza tonusul musculaturii netede intestinale, uterine,
bronsice si al altor organe, avand actiune antispastica de tipul papaverinei, fiind insa de
aproximativ zece ori mai putin toxica decat papaverina. Datorita toxicitatii reduse, avantajul
fitoterapeutic al alcaloizilor din Rostopasca este evident.
Pe langa actiunile ale alcaloizilor mentionati din Chelidonium majus, extractele totale din aceasta
planta au efecte remarcabile bactericide aupra unui mare numar de germeni patogeni (bacterii,
fungi, amoebe). Mai trebuie mentionata actiunea antimitotica a alcaloizilor din Rostopasca, care,
speram, in viitorul apropiat va imbogatiarsenalul fitoterapeutic in lupta impotriva bolii
canceroase.

25
Recomandari

Unii dintre alcaloizii pe care-I contine planta au actiune sedativa si narcotica asupra centrilor
nervosi superiori, de tipul papaverinei. Extractele apoase sau hidroalcoolice au actiune coleretic-
colagoga, fiind recomandate in afectiunile hepatice cronice si in ciroza.

Mod de preparare si administrare

Sub forma de infuzie, obtinuta din 2 lingurite planta (doza maxima fiind de 1 g la 24 ore) la o
cana cu apa; se bea treptat in cursul unei zile. Intra in compozitia a numeroase ceaiuri medicinale
si in produse farmaceutice de tipul Nervocalmului, Pasinalului, Hepatobilului etc.
Sucul galben proaspat se aplica pe negi cate 7 zile consecutiv.

Contraindicatii

Respectand dozele indicate, nu prezinta efecte secundare.


Preparatele pe baza de Rostopasca se administreaza cel mult 7 zile consecutiv, cu pauze de 2
saptamani. Nu se administreaza in faza acuta a icterelor.

26
BIBLIOGRAFIE

1. NICOLAE STEFAN – BOTANICA SISTEMATICA, ED.


UNIVERSITATII “ALEXANDRU IOAN CUZA” IASI.
2. DACIANA SAVA – ATLAS BOTANIC, ED. STEAUA
NORDULUI.
3. AUREL ARDELEAN – FLORA MEDICINALA A ROMANIEI.
4. ENCICLOPEDIA ILUSTRATA A FLORILOR SI FLOREI
SALBATICE, ED. AQUILA.

27