STUDIUL SIMBIOZELOR MICORIZIENE ÎN UNELE

ECOSISTEME DE PAJIŞTI DIN ZONA MUNŢILOR APUSENI –

rezumat teză de doctorat

THE STUDY OF MYCORRHIZAL SYMBIOSIS IN SOME

GRASSLAND ECOSYSTEMS FROM APUSENI MOUNTAINS -
phd. thesis abstract

Vlad Stoian
USAMV Cluj-Napoca
Teza de doctorat a fost realizată sub îndrumarea:
Prof. univ. dr. Viorel FLORIAN
Prof. univ. dr. Carmen PUIA

INTRODUCERE
Pe parcursul perioadelor geologice, fungii micorizieni au evoluat
odată cu plantele, fiind prezente ca parteneri simbiotici sistemele
radiculare ale acestora. Până în anul 1885, care marchează descoperirea
ştiinţifică a simbiozelor micoriziene de către cercetătorul germen B.
Frank, acest tip de tip de asociaţii a trecut prin diferite stadii de
transformare reuşind să se specializeze pe anumite nişe ecologice şi
definitivându-şi ciclurile de viaţă în funcţie de cerinţele şi permisivitatea
plantelor gazdă.
Studii mai recente (Remy et al., 1994) certifică existenţa fungilor
micorizieni încă din Devonianul timpuriu, în urmă cu aproximativ 400
milioane de ani, fosilele plantelor de Aglaophyton major prezentând
urme de arbusculi care sunt considerate structuri de transfer definitorii
pentru tipul endomicorizian vezicular-arbuscular.
Aceste aspecte, completate cu o serie de studii cu privire la rolul
şi beneficiile existenţei simbiozelor micoriziene au arătat influenţa
majoră pe care o au acestea asupra creşterii şi dezvoltării plantelor, cât şi
caracterul de reglare asupra proceselor interne din ecosistemele în care
îşi duc existenţa.
Fungii vezicular-arbusculari au o contribuţie majoră la absobţia
elementelor nutritive (în special fosfor) din sol cu ajutorul hifelor
extraradiculare – mai ales din acele porţiuni de sol la care planta nu a
avut acces. Hifele ciupercii acţionează similar cu perişorii absorbanţi de
pe rădăcina plantei; deşi în urma comparării diametrului perişorilor
absorbanţi (5-20 µm) cu cel al hifelor ciupercii (3-7 µm) perişorii
5
absorbanţi ar avea câştig de cauză, prin compararea lungimii şi densităţii
hifelor ciupercii cu cea a perişorilor absorbanţi – ciuperca iese în
avantaj, depăşind posibilităţile de extindere ale plantei de 10 până la 100
ori mai mult.
Hifele ciupercii au un important rol în ciclul nutrienţilor, în acest
mod prevenind apariţia pierderilor din ecosistem, în special în perioada
în care rădăcinile sunt inactive. Fungii micorizieni asigură transportul şi
transferul carbonului primit de la plantele gazdă către alte
microorganisme implicate în procesele biologice (procese de nutriţie,
procese descompunere), prin acest fenomen asigurându-se o stabilitate în
compoziţia microflorei din sol (Van der Heijden et al., 1998).
Ecosistemele mature sunt caracterizate de o mişcare permanentă
şi ciclică a elementelor între partea biotică şi abiotică din care sunt
compuse. Micorizele au rolul de a regla compoziţia şi funcţionarea
comunităţilor de plante prin alocarea resurselor de hrană şi influenţarea
creşterii plantelor cu care interacţionează.
În acest context şi pe baza identificării unui microclimat
neperturbat în satul Gheţari (judeţul Alba), am propus un proiect de
specializare prin doctorat intitulat “Studiul simbiozelor micoriziene în
unele ecosisteme de pajişti din zona Munţilor Apuseni”. Obiectivele
principale ale acestui proiect au fost studierea şi analizarea
comportamentului fungilor micorizieni care colonizează în mod natural
plantele din zona de experimentare sub aspectul influenţei unor factori
tehnologici, respectiv identificarea nivelului perturbativ al acestor factori
asupra parametrilor colonizării.
Pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pe parcursul perioadei de
doctorantură şi în faza de finalizare a tezei de doctorat îi aduc alese
mulţumiri conducătorului de doctorat – profesor universitar doctor
Carmen Emilia PUIA, care a preluat sarcina dificilă de mă îndruma după
trecerea în nefiinţă a profesorului universitar doctor Viorel FLORIAN.
De asemenea le mulţumesc colegilor de la disciplina de
Fitopatologie pentru ajutorul acordat pe tot parcursul perioadei de
doctorantură, atât în ceea ce priveşte aspectele practice din teren şi
laborator cât şi cele teoretice.
Mulţumiri deosebite le aduc pe această cale cadrelor didactice de
la disciplina de Cultura pajiştilor şi a plantelor furajere care mi-au fost
alături atât din punct de vedere material cât şi în ceea ce priveşte
sfaturile bine intenţionate şi cu un mare grad de profesionalism.
Le adresez mulţumiri şi membrilor comisiei, pentru efortul de a
analiza această lucrare şi de a întocmi referatele de apreciere şi nu în

6
ultimul rând celor care, în diverse modalităţi, mi-au oferit ajutorul la
efectuarea experimentărilor şi redactarea lucrării.

Capitolul 1

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND SIMBIOZELE

MICORIZIENE

1.1. ISTORIC, ORIGINE ŞI EVOLUŢIE

Termenul de micoriză a fost folosit, pentru prima dată, de către

cercetătorul german B. FRANK, specialist în domeniul protecţiei
speciilor forestiere, în anul 1885, care afirma că: „Anumite specii de
pomi nu se hrănesc în mod regulat din sol, dar orice porţiune a întregului
lor sistem radicular se află în simbioză cu un miceliu de ciupercă care
serveşte ca mamă vitregă şi ia plata pentru hrănirea pomului cu hrană din
sol” (B. FRANK, 1885, citat de www.biologie.uni-hamburg.de).
Fungii micorizieni sunt simbionţi în rădăcinile majorităţii
plantelor evoluate. Aceste asociaţii variază ca structură şi funcţie, dar
cele mai comune interacţiuni sunt de tip vezicular-arbuscular. Se
estimează că procentul de plante terestre care formează acest tip de
asociaţii depăşeşte 80% - aici fiind incluse şi multe specii cultivate
(Harley and Harley, 1987).

1.2. BENEFICII ALE SIMBIOZELOR MICORIZIENE

1.2.1. Beneficii pentru plantă

La majoritatea tipurilor de micorize mişcarea carbohidraţilor,

produşi în timpul fotosintezei, se face de la planta gazdă (partenerul
autotrof) la ciuperca simbiontă (partenerul heterotrof). Contribuţia
fungilor vezicular-arbusculari la asimilarea nutrienţilor este absorbţia
elementelor nutritive (în special fosfor) din sol, cu ajutorul hifelor
extraradiculare – în special din acele porţiuni de sol la care planta nu a
avut acces.
Azotul este un nemetal, necesar în formarea aminoacizilor,
purinelor şi pirimidinelor, parte integrantă a multor enzime din sistemul
plantei iar în mod indirect în formarea proteinelor şi a sintezei acizilor
nucleici. Carenţa de azot are efecte asupra ritmului de creştere al
plantelor, respectiv asupra clorofilei din frunze.

7
 Studiile desfăşurate până în acest moment au confirmat faptul că
plantele micorize posedă o mai mare rezistenţă în condiţii de stres hidric.
Explicaţia acestui fenomen este extinderea mare pe care o are miceliul
ciupercii în sol iar absorbţia apei se face similar cu absorbţia elementelor
nutritive (Mohammadi Goltapeh et al., 2008).

1.2.2. Beneficii pentru ecosistem

Hifele ciupercii au un important rol în ciclul nutrienţilor, în acest

mod prevenind apariţia pierderilor din ecosistem, în special în perioada
în care rădăcinile sunt inactive.
Fungii micorizieni asigură transportul şi transferul carbonului
primit de la plantele gazdă către alte microorganisme implicate în
procesele biologice (procese de nutriţie, procese descompunere), prin
acest fenomen asigurându-se o stabilitate în compoziţia microflorei din
sol (Van der Heijden et al., 1998).

1.3. FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ FORMAREA

SIMBIOZELOR MICORIZIENE

Influenţa factorilor genetici ai gazdei este foarte importantă

pentru iniţierea colonizării cu fungi vezicular-arbusculari iar alături de
aceşti factori, structura şi morfologia rădăcinii are un rol important în
micorizare. Un alt aspect este microflora din jurul rădăcinilor şi din sol,
aceasta influenţând de asemenea formarea coloniilor de micorize.
Lumina. Sursa de energie a fungului simbiont se află în plantă şi
depinde în mod direct de modul în care aceasta îşi desfăşoară procesul
de fotosinteză şi de abilitatea ei de a transloca produsele fotosintezei
către rădăcină (Varma, 2008).
Temperatura. Din punct de vedere al proceselor de germinare al
sporilor, penetrarea rădăcinilor de către hife şi proliferarea acestora în
interiorul celulelor corticale, temperatura poate fi un factor cu efect
limitativ (Gavito et al., 2005).

Capitolul 2

TIPURI MORFOLOGICE DE MICORIZE

În funcţie de modul de dezvoltare la nivel radicular micorizele se

împart în două categorii: ectomicorize şi endomicorize.
8
 2.1. ECTOMICORIZE

Definiţie. Ectomicoriza este un tip de asociaţie micoriziană la

care hifele ciupercii nu penetrează celulele rădăcinii dar acoperă
rădăcina şi se dezvoltă între celule acesteia (Peterson, 2004).

2.2. ENDOMICORIZE

Endomicorizele nu formează o manta în jurul rădăcinilor şi nu au

în general o fază extraradiculară bine dezvoltată. Nu formează
sporocarpi, dezvoltând de obicei o serie de spori care rămân în sol în
jurul rădăcinilor. Faza intraradiculară constă în dezvoltarea hifelor
printre celulele corticale pe care le şi penetrează în unele cazuri.
Principalele tipuri de endomicorize sunt cele orhidacee, ericoide,
arbutoide, monotropoide şi vezicular-arbusculare.

Capitolul 3

STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII PRIVIND SIMBIOZELE

ENDOMICORIZIENE
VEZICULAR-ARBUSCULARE

3.1. BIOLOGIE ŞI DEZVOLTARE GENERALĂ

Pe măsură ce sporii germinează, creşterea hifelor implicând unele

diviziuni nucleare, sunt consumate rezerve de carbohidraţi şi lipide şi se
produc cantităţi limitate de ramificaţii – miceliu cenocitic capabil de
anastomoză. Dacă gazda lipseşte sau plantele învecinate nu sunt
compatibile pentru colonizare, creşterea stagnează şi în cele din urmă
încetează ca urmare a lipsei moleculelor semnal din rădăcini, care au
rolul de a stimula ramificarea hifelor (Giovannetti et al.,1993;
Tamasloukht et al., 2003; Akiyama et al, 2006). Stoparea creşterii poate
fi programată prin controlarea reacţiei citoplasmatice şi nucleare,
respectiv a producerii septelor, fapt care permite sporilor şi miceliului
asociat să îşi păstreze viabilitatea şi capacitatea de regenerare şi
colonizare un timp îndelungat. După stabilizarea simbiozei cu planta
gazdă, creşterea miceliului are loc atât în interiorul rădăcinii cât şi în sol,
etapa următoare fiind formarea de noi spori polinucleaţi la capătul
hifelor. Fungii vezicular-arbusculari sunt incapabili să îşi completeze
ciclul de viaţă fără existenţa unei gazde cu care să stabilească o relaţie
9
simbiotică, de aceea sunt greu de cultivat în lipsa gazdelor (Hildebrandt
et al., 2006).
Miceliul provenit dintr-un singur spor nu rămâne independent.
Anastomoza dintre hife, conform studiilor recente (Giovannetti et al,
1999; de la Providencia et al., 2005), are loc chiar dacă acestea provin
din spori sau rădăcini colonizate, rezultând o continuitate citoplasmatică
şi o migrare nucleară. Frecvenţa anastomozei şi în consecinţă schimbul
potenţialului genetic este mai mare în cadrul unui miceliu provenit dintr-
un singur spor decât între miceliile provenite de la spori diferiţi în cadrul
aceluiaşi izolat. Studierea anastomozei are implicaţii semnificative în
înţelegerea geneticii fungilor vezicular-arbusculari precum şi în
întemeierea şi menţinerea reţelei miceliene implicate în colonizarea
plantelor şi transferul de elemente nutritive (Jakobsen, 2004).

3.3. PLANTE NEMICORIZANTE

Presupusele plante non-micorize fac parte din grupurile de

muşchi, ferigi şi multe familii de angiosperme, distanţate din punct de
vedere al relaţiilor una de alta. În plus, unele familii au în componenţă
atât membri capabili de asocieri de tip micorizian cât şi membri non-
micorizieni.
Evoluţia independentă a plantelor cu filogenie înrudită, respectiv
pierderea statutului micorizian, se bazează pe transformările celulare şi
fiziologice suferite în urma dezvoltării în condiţii de mediu diferite.
Familii ca Brassicaceae, Chenopodiaceae, Caryophyllaceae,
Polygonaceae, Juncaceae şi Proteaceae sunt recunoscute ca având
membrii care nu formează asociaţii micoriziene (Smith and Read, 2008).

3.4. PLANTE MICORIZANTE

Gama de plante care pot fi parteneri pentru fungii vezicular-

arbusculari este extrem de largă, de aceea Gerdeman (1968) a afirmat
“simbioza este omniprezentă încât este mai uşor de alcătuit lista cu
familiile de plante la care nu se ştie dacă apare decât alcătuirea unei liste
la care a fost găsită”. Membrii celor mai multe familii de angiosperme şi
gimnosperme împreună cu formele sporofite ale ferigilor şi muşchilor
formează micorize arbusculare. Există excepţii deoarece au fost
descoperite dovezi ale colonizării în rădăcinile unora dintre speciile din
cadrul acestor familii, colonizarea fiind reprezentată atât de arbusculi şi
vezicule cât şi de hife dispersate şi vezicule. Fiziologia acestor
10
interacţiuni nu a fost explorată complet dar se poate emite ipoteza că
aceste simbioze pot varia de la utilizarea carbonului organic în mod
parazit până la interacţiuni neutre până la simbioze mutualistice tipice
(Koltai and Kapulnik, 2010).
Wang şi Qiu (2006) au urmărit 3617 specii de plante din 263 de
familii pentru a identifica existenţa colonizării indiferent de tipul
acesteia. Studiul a oferit dovezile necesare pentru următoarea afirmaţie:
dintre plantele terestre, luate ca un întreg, 80% din specii şi 92% din
familii au capacitatea potenţială de a forma cel puţin un tip de asociaţie
micoriziană. Pentru angiosperme, cifrele sunt 84% şi 94%. Micorizele
vezicular-arbusculare se prezintă ca un tip ancestral de simbioză
colonizând marea majoritate a speciilor terestre și fiind prezente în toate
liniile timpurii divergente ale grupurilor majore de plante. Celelalte
tipuri de micorize apar în liniile cu o origine mai recentă. Micorizele
orhidacee par să fi evoluat o singură dată spre deosebire de ectomicorize
şi micorize ericoide care au probabil origini independente în mai multe
linii de plante nerelaţionate între ele. Aceeaşi ipoteză se poate aplica şi
organismelor micoheterotrofe (plante aclorofile aflate în simbioză cu
diferiţi fungi, inclusiv specii din încrengătura Glomeromycota) şi
plantelor non-micorize (Smith and Read, 2008).

3.6. FUNGI VEZICULAR-ARBUSCULARI. MORFOLOGIE ŞI

ANATOMIE

Gallaud (1905) a descris două tipuri de colonizare, diferenţiate de

structurile anatomice interne pe care le produc ciupercile vezicular-
arbusculare. Tipul de micoriză arbusculară considerat ca fiind “micoriza
arbusculară tipică” este corespunzător tipului Arum descris de Gallaud.
În aceste asociaţii ciuperca se răspândeşte relativ rapid în cortexul
radicular prin hife intercelulare care se extind în lungul spaţiilor
intercelulare ocupate de aer. Ramificaţiile laterale penetrează pereţii
celulelor corticale şi se ramifică dichotomic în lumenul celulei pentru a
produce arbusculi caracteristici foarte ramificați. Buclele hifale pot fi
formate în timpul penetrării straturilor exoderme ale rădăcinii dar nu
sunt o componentă fundamentală a colonizării corticale.
Tipul Paris, al doilea tip de micorize descris de Gallaud (1905),
este caracterizat de o dezvoltare extensivă a hifelor intracelulare buclate
în interiorul celulelor corticale colonizate; răspândirea hifelor se face
direct, dintr-o celulă în alta. Ramificaţiile asemănătoare arbusculilor
(ramificaţii arbusculare) cresc din aceste bucle dar creşterea intercelulară
este foarte scăzută.
11
 Capitolul 4

CADRUL NATURAL AL ZONEI DE EXPERIMENTARE

4.1. AŞEZARE GEOGRAFICĂ

Comuna Gârda de Sus este situată în partea de N-V a judeţului

Alba în bazinul hidrografic superior al Arieşului Mare, principalul
afluent al Arieşului fiind pârâul Gârda Seacă iar ca particularitate
regională aparţine Ţării Moţilor (fig. 4.1). Este delimitată la nord de
comuna Beliş (jud. Cluj), la vest de comuna Arieşeni, la est de comuna
Scărişoara şi la sud de comunele Avram Iancu şi Poiana Vadului.
Teritoriul administrativ are o suprafaţă de 8.270 ha şi cuprinde 17
sate. Localităţile componente ale comunei Gârda de Sus sunt sate de
munte cu vatră răsfirată, casele fiind împrăştiate pe aproximativ 60 km2,
pe o diferenţă de nivel cuprinsă între 775 m şi 1.380 m. Zona delimitată
de râul Arieş spre nord, datorită valorilor cadrului natural, a determinat
ca această comună să fie cuprinsă în proporţie de 64,75% în Parcul
Natural Apuseni.

4.3. REGIMUL CLIMATIC

În Munţii Apuseni, unde circulaţia aerului se face predominant

din sectorul vestic, valorile medii anuale ale temperaturii aerului sunt în
general mai scăzute pe versanţii vestici, în comparaţie cu cei estici, la
aceeaşi altitudine, ca rezultat al proceselor de interacţiuni dintre
suprafaţa pantelor şi aerul în mişcare. Media anuală a temperaturii
aerului în zona Gheţari–Poiana Călineasa a fost prognozată în jurul
valorii de 4oC de către INMH. Ianuarie este luna cu cele mai scăzute
temperaturi medii multianuale.
Anul 2010 a fost caracterizat de o temperatură medie de 5.3°C,
valoare foarte apropiată de cea a mediei pe anii 2001-2010 (5.2°C); cea
mai călduroasă lună fiind august (16.3°C), iar cea mai rece ianuarie (-
6.0°C).
La nivelul anului 2011, pe perioada ianuarie-septembrie, cea mai
călduroasă lună a fost august (14,7°C), iar cea mai rece ianuarie (-
4,9°C).
Pentru experimentele din teren s-au luat în calcul în special
valorile din intervalul aprilie – septembrie, care în zona de

12
experimentare sunt asigurate cu temperaturi peste 5°C, ceea ce
reprezintă o perioadă de maximă vegetaţie a plantelor studiate.
Cele mai mici cantităţi medii lunare se observă în lunile februarie
- martie, fiind la majoritatea staţiilor în luna februarie. Mediile lunare au
coborât până la cca. 60 mm în zona muntoasă înaltă, 90 mm pe versanţii
vestici şi 40 mm pe cei estici în Valea Arieşului. Precipitaţiile zilnice
căzute la staţia meteo Gheţari prezintă o frecvenţă ridicată pe întreaga
perioadă de vegetaţie. Anul 2008 a însumat o cantitate mică de
precipitații: doar 909,2 mm. Cea mai scăzută a fost înregistrată în luna
iunie (7,2 mm), iar cea mai ridicată a fost în luna iulie (130,4 mm)
(tabelul 2.3.).

Capitolul 5

OBIECTIVELE CERCETĂRII. MATERIALE ŞI METODE

5.1. OBIECTIVELE CERCETĂRII

Proiectul propus pentru realizarea tezei de doctorat se intitulează:

“Studiul simbiozelor micoriziene în unele ecosisteme de pajişti din zona
Munţilor Apuseni”.
Pentru îndeplinirea obiectivelor sugerate de titlul proiectului s-a
instalat un câmp experimental în satul Gheţari, judeţul Alba, unde s-a
urmărit în principal studierea influenţei pe care o au micorizele asupra
creşterii şi dezvoltării plantelor, respectiv efectul unor variante de
fertilizare şi tratament asupra apariţiei şi dezvoltării asociaţiilor fungi-
plantă.
Alături de experienţele amplasate în Munţii Apuseni pentru
îndeplinirea obiectivelor propuse pe parcursul celor doi ani de cercetare
au mai fost instalate o serie de experienţe în casa de vegetaţie a
Universităţii de Ştiinţe agricole şi Medicină Veterinară Cluj, cu scopul
de a studia comportamentul şi strategiile de colonizare a fungilor
micorizieni în sistemele radiculare ale unor plante cultivate în cultură
pură în mediu controlat.
Pentru realizarea cercetărilor întreprinse în cadrul acestei teme de
doctorat au fost stabilite următoarele obiective:
1. studiul dinamicii populaţiilor de micorize vezicular-
arbusculare din zona de experimentare (pajişte naturală
subalpină);

13
 2. specificitatea fungilor faţă de anumite specii sau familii
botanice;
3. studiul corelaţiilor dintre factorii climatici, tehnologici
(fertilizare, tratamente fitosanitare, tehnologii de
întreţinere) asupra ciclului evolutiv şi capacităţii de
colonizare al fungilor micorizieni;
4. efectul caracteristicilor solului, reliefului şi altitudinii
asupra formării simbiozelor micoriziene;
5. comportamentul fungilor micorizieni în anumite secvenţe
de vegetaţie;
6. comportamentul fungilor micorizieni într-un mediu
controlat.

5.2. MATERIALELE ŞI METODELE UTILIZATE ÎN REALIZAREA

OBIECTIVELOR

Pentru realizarea obiectivelor a fost amplasată o parcelă

experimentală pe teritoriul satului Gheţari, comuna Gârda de Sus,
judeţul Alba. Câmpul experimental a fost împărţit în şapte variante, în
trei repetiţii, urmând ca fiecare variantă să fie subdivizată în alte patru
variante (fig. 5.1.).

Factorii experimentali luaţi în studiu au fost:

Factorul A (ANUL) cu două graduări:
1. 2010
2. 2011
Factorul B (SECVENŢA DE RECOLTARE) cu două
graduări:
1. 100 de zile de la fertilizare
2. 150 de zile de la fertilizare
Factorul C (FERTILIZAREA) cu şapte graduări:
1. Nefertilizat
2. Gunoi de grajd (10t/ha)
3. Gunoi de grajd (10t/ha) + N50P25K25
4. N50P25K25
5. Eurofertil mezocalc (120kg/ha) + N50
6. Eurofertil mezocalc (120kg/ha)
7. Cenuşă (100kg/ha)
14
 Factorul D (TRATAMENTUL) cu patru graduări:
1. Netratat
2. Sulfat de zinc (1%)
3. Mulci
4. Fungicid (Botran 75 WP, 0.07%)

Pentru facilitarea efectuării observaţiilor şi recoltării probelor

variantele de tratament au fost grupate în cadrul variantelor de fertilizare.
Ca şi material biologic au fost utilizate plante din flora spontană,
existente în pajiştile selectate pentru efectuarea observaţiilor. Speciile
selectate, pe baza studiilor asupra compoziţiei floristice, s-au evidenţiat
prin gradul mare de acoperire vegetală şi dominanţa în cadrul tipului de
pajişte luat în studiu. Astfel, gramineele au fost reprezentate de Festuca
rubra ca specie dominantă, iar leguminoasele de Trifolium repens.
Pe parcursul anului s-a stabilit un protocol de recoltare a
probelor, separat pe două secvenţe de vegetaţie. Prima secvenţă de
vegetaţie coincide cu momentul cosirii parcelei - la 100 de zile de la
aplicarea fertilizanţilor şi a tratamentelor; a doua secvenţă - la 150 de
zile de la aplicarea fertilizanţilor şi tratamentelor şi considerată ca fiind
momentul de începere a declinului creşterii şi dezvoltării plantelor,
respectiv pregătirea pentru iernare.
În anul 2011 au fost amplasate o serie de experimente în mediul
controlat din casa de vegetaţie a Universităţii de Ştiinţe agricole şi
Medicină Veterinară Cluj cu scopul de a urmări parametri colonizării
micoriziene diferenţiat pe secvenţe de vegetaţie, respectiv pentru a găsi
anumite puncte de referinţă care să poată fi relaţionate cu datele din
teren, pentru formarea unei imagini cât mai complete asupra funcţionării
simbiozelor micoriziene.
Durata experimentelor a fost de 150 de zile, plantele utilizate
fiind aceleaşi ca şi în câmpul experimental, respectiv Trifolium repens şi
Festuca rubra.
Pentru primul experiment înfiinţat recoltarea variantelor s-a făcut
progresiv, la un interval de 10 zile una faţă de cealaltă începând cu prima
recoltare, programată la 10 zile de la răsărirea plantelor. Au fost
amplasate 15 variante în trei repetiţii iar însămânţarea s-a efectuat pe un
sol de tip terra rosa, identic cu cel din câmpul experimental
Un al doilea experiment compus din şapte variante a fost instalat
pentru a analiza efectul fertilizanţilor asupra parametrilor colonizării în
mediul controlat din fitotron. Fertilizarea s-a făcut utilizând acelaşi
protocol experimental ca şi în cazul experienţelor din teren, solul fiind
15
identic cu cel din câmpul experimental amplasat în satul Gheţari.
Recoltarea probelor de rădăcini s-a făcut în două secvenţe, la 100 şi 150
de zile de la răsărirea plantelor.
Probele de rădăcini de Festuca rubra şi Trifolium repens
prelevate din teren şi din casa de vegetaţie au fost analizate pentru
determinarea parametrilor colonizării micoriziene.
Experienţele de laborator au presupus o prelucrare probelor de
rădăcini pentru a putea fi analizate microscopic.
Pentru analizarea microscopică a fungilor vezicular-arbusculari
metoda clasică presupune folosirea unor substanţe periculoase (tripan
albastru), cu efect cancerigen. De aceea, s-au folosit două o metode
alternative la care s-au adus o serie de modificări, iar rezultatele au
indicat o eficienţă bună a colorării (Stoian şi Florian, 2009a, 2009b).
Metoda I de colorare cuprinde patru etape distincte:
1. Etapa de curăţare – rădăcinile au fost fierte timp de 3-5
minute (în funcţie de specia de la care au fost colectate)
într-o soluţie de 10% KOH (hidroxid de potasiu).
2. Etapa de clătire – rădăcinile se clătesc de câteva ori cu apă
distilată.
3. Etapa de colorare – presupune fierberea rădăcinilor timp de
3 minute într-o soluţie de 5% cerneală (albastră, neagră sau
roşie - Pelikan) şi 5% oţet alb (provenit din oţet alimentar
cu 9% acid acetic).
4. Etapa de decolorare – în funcţie de tipul cernelii folosite
rădăcinile au fost clătite timp de 10-20 de minute cu apă
distilată sau timp de 3 minute cu oţet pur.
Modificările aduse metodei s-au datorat similarităţii dintre tăria
hidroxidului de potasiu şi hidroxidul de sodiu, preferinţa pentru
utilizarea acestuia din urmă fiind de natură practică, deoarece este mai
uşor de găsit în comerţ.
Metoda II de colorare a fost adaptată dotărilor şi condiţiilor
existente în laboratorul de la Gheţari, cele patru etape fiind modificate
astfel:
1. Etapa de curăţare – rădăcinile sunt imersate într-o soluţie
de 10% NaOH timp de 24-48 de ore (în funcţie de specie şi
dezvoltarea sistemului radicular).
2. Etapa de clătire – rădăcinile se clătesc de câteva ori cu apă
distilată.
3. Etapa de colorare – presupune imersarea timp de 24 de ore
într-o soluţie de 5% cerneală (albastră, neagră sau roşie –

16
 Pelikan) şi 5% oţet alb (provenit din oţet alimentar cu 9%
acid acetic).
4. Etapa de decolorare – în funcţie de tipul cernelii folosite,
rădăcinile au fost clătite timp de 10-20 de minute cu apă
distilată, sau timp de 3 minute cu oţet pur.
Rezultatele au demonstrat că după un timp de curăţare adecvat se
obţine o colorare excelentă a rădăcinilor, fapt care face posibilă
identificare micorizelor.
Estimarea colonizării micoriziene s-a conform parametrilor
propuşi de Trouvelot et al. (1986, citat de www2.dijon.inra.fr), notele
acordate colonizării fiind în funcţie de dezvoltarea miceliului
intraradicular şi abundenţa arbusculilor.

Parametrii propuşi de Trouvelot şi formula după care se calculează

sunt:
- Frecvenţa colonizării micoriziene în sistemul radicular

- Intensitatea colonizării micoriziene în sistemul radicular

(n = numărul de fragmente, 5, 4, 3, 2, 1 – notele acordate

fragmentelor)
- Intensitatea colonizării micoriziene în fragmentele de
rădăcină

- Abundenţa arbusculilor în părţile micorizate ale

fragmentelor de rădăcină

(mA3, mA2, mA1 sunt procentele de m, notate cu A3, A2 şi A1)

- Abundenţa arbusculilor în sistemul radicular

Pentru a crea o imagine cât mai completă asupra stării de

colonizare micoriziană a fost adaptată formula de calcul a gradului de
atac folosită în aprecierea stării fitosanitare a culturilor agricole.

17
 În lucrarea de faţă gradul de atac a fost denumit grad de colonizare
micoriziană, formula de calcul fiind:

GC = (F*I ) / 100

Capitolul 6

REZULTATE PRIVIND PARAMETRII COLONIZĂRII

MICORIZIENE LA SPECIILE FESTUCA RUBRA ŞI TRIFOLIUM
REPENS CULTIVATE ÎN MEDIU CONTROLAT

6.1. REZULTATE PRIVIND PARAMETRII COLONIZĂRII

MICORIZIENE LA SPECIA FESTUCA RUBRA

Analiza grafică a relaţiei dintre frecvenţa, intensitatea colonizării

şi abundenţa arbusculilor în sistemul radicular al plantelor de Festuca
rubra prezentată în figura 6.1., de-a lungul unui interval de vegetaţie de
150 de zile, scoate în evidenţă o serie de conexiuni între parametri
colonizării şi secvenţa de vegetaţie în care au fost înregistraţi.
Secvenţa considerată ca martor în acest experiment reprezintă
valorile parametrilor colonizării micoriziene la 10 zile de la răsărirea
plantelor. Astfel frecvenţa a înregistrat o valoare de 91,11%, intensitatea
colonizării a atins un nivel de 49,39% iar abundenţa arbusculilor în
sistemul radicular un procent de 30,13%.
La 20 de zile valoarea frecvenţei colonizării urcă până la 100%,
totodată crescând şi intensitatea şi abundenţa arbusculilor. Valorile
ridicate ale acestor parametri indică o permisivitate crescută a plantei
gazdă pentru colonizare, o capacitate mare de colonizare a ciupercii,
respectiv stabilizarea interfeţei de transfer al elementelor nutritive între
cei doi parteneri creată în prima secvenţă de vegetaţie.
La 30 de zile valorile înregistrate indică un regres al colonizării,
frecvenţa scăzând la valoarea de 85,56% iar intensitatea până la o
valoare de 14,53%, respectiv abundenţa arbusculilor la o valoare de
2,55%. Fenomenul se poate explica pe baza transferului intens din
primele 20 de zile, fapt care a adus plantei necesarul de elemente
nutritive pentru o dezvoltare mai rapidă a sistemului radicular, ciuperca
nefiind capabilă de a păstra un ritm de colonizare egal cu cel al
producţiei de rădăcini tinere.
Intervalul 40 – 70 de zile de la răsărire este marcat de o creştere a
intensităţii colonizării la 40 de zile până la 60,61% urmată de o scădere
18
până la o valoare de 32,39% şi din nou o creştere până la 69,50% la 70
de zile. În mod similar fluctuează şi abundenţa arbusculilor în sistemul
radicular, procentul fiind de 26,75% la începutul intervalului, urmând o
scădere până la 0 (la 50 de zile) şi apoi o creştere până la 51,79% la
finalul intervalului. În toată această perioadă, valoarea frecvenţei
colonizării rămâne fixată la 100%.

Fig.6.1. Valorile frecvenţei (F%), intensităţii (I%) şi abundenţei

arbusculilor (A%) pe o perioadă de 150 zile

Apariţia valorii de 0% la 50 de zile de la răsărire în ceea ce

priveşte procentul de arbusculi din sistem radicular se poate explica pe
baza duratei scurte de viaţă acestor structuri de transfer relaţionată cu
orientarea ciupercii înspre producerea de structuri colonizatoare pentru
de a recupera spaţiul de colonizare din rădăcinile tinere pierdut în
intervalul precedent.
Secvenţa de 80 de zile se evidenţiază printr-o nouă scădere a
frecvenţei colonizării, o scădere a intensităţii până la o valoare de 3,20%
şi absenţa arbusculilor.
În intervalul 90 – 110 zile se remarcă o nouă creştere a
parametrilor colonizării, frecvenţa apropiindu-se de valoarea de 100%,
intensitatea având o valoare de 45,73% şi o abundenţă a arbusculilor de
17,06% la 90 de zile. În ceea ce priveşte restul intervalului, intensitatea
scade la 100 de zile şi creşte din nou la 110 zile în timp ce procentul de
arbusculi se situează sub 1%. În acest moment ciuperca este orientată
înspre producerea de vezicule cu rol de înmagazinare a substanţelor
nutritive acumulate de la planta gazdă.
Perioada 120 – 140 de zile reprezintă un declin al colonizării
micoriziene, atât intensitatea cât şi procentul de arbusculi având valori

19
reduse, explicaţia posibilă fiind pregătirea ciupercii pentru procesul de
sporulaţie.
La finalul perioadei de vegetaţie se observă o nouă creştere a
frecvenţei colonizării dar intensitatea şi procentul de arbusculi rămân la
un nivel redus.
Analiza dendrogramei din figura 6.2. oferă date despre gradul de
înrudire dintre parametri colonizării respectiv strategia de colonizare a
sistemului radicular de către ciupercile simbionte.
Pentru simplificarea analizei modelului explicaţiile se referă doar
la 2 clustere principale, compuse fiecare din câte 2 sub-clustere.
Sub-clusterul A1 este compus din secvenţele de vegetaţie
corespunzătoare perioadei de 80, 120, 130 şi 140 de zile. Gruparea
acestor secvenţe s-a făcut pe baza valorilor medii ale frecvenţei, corelate
cu valori sub 5% ale intensităţii şi absenţa arbusculilor din sistemul
radicular. Caracterul sub-clusterului astfel obţinut este unul de
înmagazinare, strategia ciupercii fiind cea de formare a veziculelor şi de
depozitare a substanţelor nutritive acumulate.
Sub-clusterul A2 este format prin gruparea secvenţelor de 30, 50,
100, 110 şi 150 de zile de la răsărirea plantelor luate în experiment.
Valorile care caracterizează acest sub-cluster sunt peste 85% în cazul
frecvenţei dar nu depăşesc 35% ca procent de intensitate iar abundenţa
arbusculilor este foarte redusă. Aceste aspecte evidenţiază caracterul de
colonizare superficială a acestei subunităţi, strategia ciupercii pe
parcursul secvenţelor de vegetaţie componente fiind de extindere a
sistemului de hife la nivelul superficial al endodermului radicular,
acaparând aproape toată suprafaţa rădăcinilor tinere dezvoltate de planta
gazdă dar penetrând foarte puţin profunzimea cortexului radicular.
Combinând caracteristicile sub-clusterelor A1 şi A2 se formează
un cluster caracterizat de parametri indicatori ai unor secvenţe de
vegetaţie pe parcursul cărora are loc o colonizare superficială a
ţesuturilor cortexului radicular dar şi etapa de producere a veziculelor şi
înmagazinare a substanţelor nutritive.
În ceea ce priveşte secvenţele de vegetaţie de 20 şi 70 de zile,
acestea sunt caracterizate de valori de 100% ale frecvenţei, valori de
74,67% şi 69,50% ale intensităţii colonizării şi cele mai mari valori ale
abundenţei arbusculilor. Corelând valorile acestor parametri se
evidenţiază un caracter dual al sub-clusterului B1; strategia fungilor
simbionţi pe parcursul celor două secvenţe fiind îndreptată atât spre
colonizarea inter- şi intracelulară cât şi spre crearea unei interfeţe de
schimb a elementelor nutritive, prin intermediul arbusculilor, în
interiorul celulelor colonizate.
20
 100

90

80

70
Distanta de înlănţuire

60 A
B
50

40 A2 B2

30 B1

20 A1
10

0
S14 S12 S13 S8 S11 S5 S10 S15 S3 S7 S2 S6 S9 S4 S1

Fig.6.2. Dendrograma grupării secvenţelor de vegetaţie bazată pe

parametrii colonizării micoriziene

Sub-clusterul B2 este caracterizat de valori intermediare ale

parametrilor colonizării situate între valorile sub-clusterelor A2 şi B1,
fapt care îl evidenţiază ca un sub-cluster al etapelor intermediare.
Cu toate acestea, valoarea mare a abundenţei arbusculilor îl
apropie mai tare de sub-clusterul B1 cu care formează clusterul B, care
grupează secvenţele de transfer al elementelor nutritive şi de extindere a
reţelei hifale intraradiculare.

6.2. REZULTATE PRIVIND PARAMETRII COLONIZĂRII

MICORIZIENE LA SPECIA TRIFOLIUM REPENS

În figura 7.3 este prezentată analiza grafică a relaţiei dintre

frecvenţa, intensitatea colonizării şi abundenţa arbusculilor în sistemul
radicular al plantelor de Trifolium repens de-a lungul unui interval de
vegetaţie de 150 de zile. Aceasta scoate în evidenţă o serie de conexiuni
între parametri colonizării şi secvenţa de vegetaţie în care au fost
înregistraţi, cu scopul de a întregi imaginea asupra comportamentului
fungilor micorizieni în relaţia cu sistemul radicular al plantelor gazdă.
În ceea ce priveşte frecvenţa de apariţie a colonizării, la 10 zile
de la răsărire ciuperca micorizantă reuşeşte să colonizeze aproximativ
21
jumătate din sistemul radicular (52,22%) dar cu o intensitate de doar
2,07% şi o abundenţă a arbusculilor de 0,11%. Parametri colonizării
cresc începând cu secvenţa de vegetaţie de 20 de zile frecvenţa atingând
valoarea de 100%, pe care o păstrează până la 70 de zile de la răsărire.
Pe parcursul aceluiaşi interval intensitatea colonizării creşte
atinge valoarea de 76,17% la 20 de zile şi 71% la 30 de zile, scăzând
apoi până la o valoare de 42,28% la 70 de zile de la răsărirea plantelor,
în timp ce abundenţa arbusculilor creşte până la o valoare de 28,60% la
20 de zile, respectiv 35,84% la 30 de zile, dar scade până la 0,13% în
timpul secvenţei de 50 de zile şi creşte din nou până la o valoare de
14,66% la 70 de zile.
Faţă de trendul descreşterii intensităţii colonizării, secvenţa de 60
de zile face o excepţie, valoarea fiind de 62,67% (mai mare decât la
secvenţele de 50 şi 70 de zile), dar cu o valoare a abundenţei arbusculilor
de doar 0,13%.
Momentul stabilirii colonizării în sistemul radicular este
evidenţiat de valori reduse ale frecvenţei şi intensităţii colonizării,
respectiv a abundenţei arbusculilor. O dată cu creşterea şi dezvoltarea
plantelor, solicitarea de elemente nutritive provoacă o creştere continuă a
sistemului radicular.
Acest aspect influenţează colonizarea micoriziană, crescând
frecvenţa cu care fungii colonizează rădăcinile nou formate şi ajungând
la o valoare de 100% a prezenţei hifelor miceliene pe suprafaţa
endodermului radicular în intervalul 20 – 70 de zile de la răsărire.

Fig.6.3. Valorile frecvenţei (F%), intensităţii (I%) şi abundenţei arbusculilor

(A%) pe o perioadă de 150 zile

În ceea ce priveşte intensitatea colonizării în acelaşi interval de

timp, valorile se încadrează între 40 şi 80%, descrescând de la valoarea
înregistrată în secvenţa de 20 de zile, în timp ce abundenţa arbusculilor
22
în sistem creşte în secvenţele de vegetaţie 2 şi 3, fapt care evidenţiază
etapa de maximă dezvoltare atât a sistemului radicular cât şi a
partenerului micorizian. Procentul ridicat de arbusculi în sistem indică
un proces intens de transfer al substanţelor nutritive între cei doi
simbionţi.
Intervalul 80 – 120 de zile este marcat de o descreştere a
frecvenţei de apariţie a colonizării, comparativ cu intervalul precedent,
până la o valoare de 66,67% în cazul secvenţei de 80 de zile, crescând
apoi până la valoarea de 100% pe intervalul 90 – 120 de zile. Intensitatea
colonizării fluctuează, pornind de la o valoare de 8.87% la 80 de zile,
crescând până la valoarea de 64,60% la 90 de zile, scăzând la o valoare
de 20,11% (la 100 de zile) şi atingând valoarea de la 76,11% la 120 de
zile de la răsărire, în timp ce abundenţa arbusculilor înregistrează valori
foarte mari la secvenţele de 90 şi 120 de zile (36,69%, respectiv
52,07%), dar şi valori reduse la 80 şi 100 de zile (2,42%, respectiv
1,61%).
Fluctuaţia valorilor parametrilor colonizării indică o serie de
transformări în ciclul biologic al ciupercii, producţia de structuri a
ciupercii în timpul secvenţelor de 70, 90 şi 110 a fost orientată spre
producerea de arbusculi pentru intensificarea transferului. Secvenţele de
80 şi 100 de zile au fost caracterizate de formarea de vezicule şi
depozitarea în ele a substanţelor nutritive acumulate.
Secvenţele de vegetaţie de la 130 la 150 de zile marchează un
declin al colonizării în sistemul radicular, valorile frecvenţei fiind peste
55%, dar sub 75%, în timp ce intensitatea colonizării se situează sub 5%,
prezenţa arbusculilor nemaifiind semnalată. Acest aspect indică o nouă
schimbare a structurilor produse de către ciuperca simbiontă, aceasta
pregătindu-se de sporulaţie şi finalizarea unui ciclu de viaţă.
Dendrograma din figura 6.4. indică o grupare în clustere a
secvenţelor de vegetaţie în funcţie de gradul de înrudire dintre ele,
bazată pe distanţele euclidiene şi înlănţuirea completă dintre valorile
frecvenţei, intensităţii colonizării şi abundenţa arbusculilor în sistemul
radicular.
Din cele 15 secvenţe de vegetaţie analizate, s-au obţinut o serie
de clustere bazate pe relaţiile dintre valorile fiecărei secvenţe, respectiv
relaţiile de înrudire dintre secvenţe. Pentru simplificarea analizării
modelului s-au ales doar clusterele mari, care conţin mai multe perechi
de secvenţe înrudite, respectiv sub-clusterele lor care sunt componente
subordonate primar.
Analiza modului de dezvoltare al fungilor micorizieni pe
parcursul secvenţelor cuprinse de clusterul A îi imprimă acestuia un
23
caracter colonizator, fungii dezvoltându-se atât la suprafaţa cât şi în
profunzimea sistemului radicular. Cantitatea redusă de arbusculi
dovedeşte că interfaţa de transfer a elementelor nutritive între cei doi
parteneri simbiotici este restrânsă ca şi suprafaţă, motiv care ne
îndeamnă să credem că în perioada corespunzătoare acestor secvenţe
între cei doi parteneri se creează un contact intim în special la nivel
intercelular, contactul la nivel intracelular fiind foarte redus.
Clusterul B este compus din cinci secvenţe de vegetaţie. Pe baza
analizei acestor secvenţe se poate concluziona că acest cluster are un
caracter atât colonizator cât şi de transfer. Valorile frecvenţelor sunt de
100% la secvenţele corespunzătoare perioadelor de 20, 30, 110 şi 120 de
zile, respectiv de 96,67% la secvenţa de 90 de zile de la răsărire. În ceea
ce priveşte intensitatea colonizării sistemului radicular, valoarea
înregistrată la secvenţa de 90 de zile este de 64,60%, valorile celorlalte
secvenţe depăşind 70%. Din punct de vedere al transferului elementelor
nutritive, procentul mare al abundenţei arbusculilor la toate secvenţele
indică un proces intens de transfer între cei doi parteneri.
Contactul intim crescut dintre cei doi parteneri, atât la nivel
intercelular cât şi intracelular, dovedeşte că pe perioadele
corespunzătoare secvenţelor componente ale clusterului B ambii
parteneri au nevoie de simbioză pentru o mai bună creştere şi dezvoltare.

100

90

80

70
Distanţa de înlănţuire

60

50

40

30

20

10

0
S10 S7 S5 S6 S4 S11 S9 S3 S12 S2 S14 S8 S15 S13 S1

Fig.6.4. Dendrograma grupării secvenţelor de vegetaţie pe baza

parametrilor colonizării micoriziene

24
 Analiza secvenţelor componente ale clusterului C oferă indicii
asupra fenomenului de regresie al colonizării simbiontului fungal faţă de
dezvoltarea sistemului radicular al plantei gazdă.
Frecvenţa de colonizare redusă, cu valori cuprinse în intervalul
50 – 75%, intensitatea colonizării cu o valoare sub 10% şi procentul
redus sau chiar absenţa arbusculilor din sistemul radicular indică o
colonizare incipientă în cazul secvenţei de 10 zile, un proces de
depozitare a elementelor nutritive în vezicule la 80 de zile, respectiv o
pregătire pentru sporulare şi formare de noi vezicule în cazul secvenţelor
cuprinse în intervalul 130 – 150 de zile de la răsărire.

6.3. REZULTATE COMPARATIVE PRIVIND PARAMETRII

COLONIZĂRII MICORIZIENE LA SPECIILE FESTUCA RUBRA ŞI
TRIFOLIUM REPENS

Analiza gradului de colonizare al speciilor Festuca rubra şi

Trifolium repens prezentată în tabelul 6.24. evidenţiază un
comportament al fungilor micorizieni similar cu cel observat în urma
analizei intensităţii colonizării.
Valorile gradului de colonizare la specia Festuca rubra au un
caracter fluctuant pe parcursul unei perioade de vegetaţie de 150 de zile,
crescând şi descrescând cu diferenţe statistice foarte semnificativ
pozitive şi foarte semnificativ negative pe parcursul intervalului 20 – 70
de zile, intervalul imediat următor fiind marcat doar de scăderi faţă de
secvenţa martor.
În ceea ce priveşte comportamentul simbiozei la nivelul
sistemului radicular al speciei Trifolium repens, pe durata intervalului
20 – 120 de zile se înregistrează valori mai crescute faţă de valoarea
secvenţei martor, diferenţele statistice fiind foarte semnificativ pozitive,
cu excepţia valorii obţinute la secvenţa 80.
Analiza cu ajutorul testului Duncan a influenţei secvenţelor
asupra gradului de colonizare a sistemelor radiculare ale celor două
specii indică cea mai favorabilă secvenţă ca fiind cea de 20 de zile la
specia Trifolium repens, lipsa influenţei la secvenţele de 90 şi 110 zile la
specia Festuca rubra respectiv secvenţa de 150 de zile care are cea mai
redusă favorabilitate a influenţei.
Influenţa fertilizării asupra gradului de colonizare micoriziană a
sistemelor radiculare ale speciilor Festuca rubra şi Trifolium repens pe
parcursul secvenţelor de vegetaţie de 100 şi 150 de zile de la răsărire este
analizată statistic în tabelul 6.27.
25
 Tabelul 6.24.
Influenţa secvenţei de vegetaţie şi a speciei asupra gradului de colonizare
micoriziană în sistemul radicular al plantelor de Festuca rubra şi Trifolium
repens, în mediu controlat
Grad % faţă Diferenţa
Număr de Semnificaţia
Specia colonizare de faţă
zile diferenţei
% martor de martor
10 45,04 100,0 0,00 Mt.
20 74,67 165,8 29,62 ***
30 12,48 27,7 -32,56 000
40 60,61 134,6 15,57 ***
50 32,39 71,9 -12,65 000
60 68,89 152,9 23,85 ***
70 69,50 154,3 24,46 ***
Festuca
80 2,25 5,0 -42,79 000
rubra
90 37,83 84,0 -7,22 0
100 13,31 29,5 -31,73 000
110 34,23 76,0 -10,82 000
120 0,99 2,2 -44,05 000
130 1,87 4,1 -43,18 000
140 0,81 1,8 -44,23 000
150 6,53 14,5 -38,51 000
10 1,15 100,0 0,00 Mt.
20 76,17 6623,5 75,02 ***
30 71,00 6174,2 69,85 ***
40 59,39 5164,1 58,24 ***
50 46,89 4077,4 45,74 ***
60 62,67 5449,3 61,52 ***
70 42,28 3676,2 41,13 ***
Trifolium
80 7,16 622,9 6,01 *
repens
90 62,50 5434,8 61,35 ***
100 20,11 1749,0 18,96 ***
110 71,97 6258,0 70,82 ***
120 76,11 6618,3 74,96 ***
130 0,81 70,1 -0,34 -
140 3,41 296,8 2,26 -
150 0,78 68,1 -0,37 -
DL (p 5%) 5,70
DL (p 1%) 7,59
DL (p 0,1%) 9,88

26
 Tabelul 6.27.
Influenţa secvenţei de vegetaţie, a speciei şi fertilizării asupra gradului de
colonizare micoriziană în sistemul radicular al plantelor de Festuca rubra
şi Trifolium repens, în mediu controlat
Gradul de % faţă Diferenţa
Secvenţa Semnificaţia
Spec
Variantă colonizare de faţă

ia
(zile) diferenţei
% martor de martor
1 Nefertilizat 13,31 100,0 0,00 Mt.
2 Gg 10 1,23 9,2 -12,08 000
3 Gg10+N50P25K25 0,55 4,2 -12,76 000
Festuca
rubra

100 4 N50 P25K25 0,18 1,4 -13,13 000

5 Em 120 + N50 8,45 63,5 -4,86 00
6 Em 120 0,64 4,8 -12,67 000
7 C 100 0,40 3,0 -12,91 000
1 Nefertilizat 20,11 100,0 0,00 Mt.
2 Gg 10 0,97 4,8 -19,14 000
Trifolium repens

3 Gg10+N50P25K25 1,26 6,3 -18,85 000

100 4 N50 P25K25 31,90 158,6 11,79 ***
5 Em 120 + N50 16,36 81,3 -3,75 0
6 Em 120 28,42 141,3 8,31 ***
7 C 100 1,64 8,1 -18,48 000
1 Nefertilizat 6,53 100,0 0,00 Mt.
2 Gg 10 18,09 276,9 11,56 ***
3 Gg10+N50P25K25 1,24 19,0 -5,29 00
Festuca
rubra

150 4 N50 P25K25 1,82 27,8 -4,72 00

5 Em 120 + N50 10,30 157,7 3,77 *
6 Em 120 13,55 207,3 7,01 ***
7 C 100 17,33 265,2 10,79 ***
1 Nefertilizat 0,78 100,0 0,00 Mt.
Gg 10 38,62 4930,2 37,84 ***
Trifolium repens

2
3 Gg10+N50P25K25 12,42 1586,0 11,64 ***
150 4 N50 P25K25 9,33 1191,5 8,55 ***
5 Em 120 + N50 12,74 1626,4 11,96 ***
6 Em 120 15,12 1930,2 14,34 ***
7 C 100 11,00 1404,3 10,22 ***
DL (p 5%) 3,28
DL (p 1%) 4,38
DL (p 0,1%) 5,72
(Gg – gunoi grajd; Em – Eurofertil mezocalc; C – cenuşă)

În cazul speciei Festuca rubra datele înregistrate la secvenţa de

100 de zile indică o influenţă negativă a fertilizării asupra gradului de
colonizare la toate variantele, diferenţele fiind foarte semnificativ
negative, cu excepţia variantei 5 la care a fost observată o diferenţă
distinct semnificativ negativă faţă de varianta nefertilizată.
27
 Influenţa negativă a fertilizării este regăsită şi la specia Trifolium
repens, dar numai la variantele 2, 3 şi 6. Diferenţele statistice faţă de
martor fiind foarte semnificativ negative la variantele 2 şi 3, respectiv
semnificativ negativă la varianta 6.
Secvenţa de vegetaţie de 150 de zile prezintă o serie de
modificări în ceea ce priveşte gradul de colonizare la ambele specii.
La Festuca rubra se observă o continuitate a influenţei negative a
fertilizării la variantele 3 şi 4 dar valorile înregistrate indică o diferenţă
mai scăzută, asigurată statistic ca fiind distinct semnificativ negativă faţă
de valoarea observată la varianta nefertilizată. La specia Trifolium
repens se remarcă o influenţă benefică a fertilizării, valorile înregistrate
la toate variantele având diferenţe foarte semnificativ pozitive faţă de
varianta martor
Analiza datelor înregistrate cu ajutorul testului Duncan reliefează
ierarhizarea variantelor de fertilizare şi secvenţa în care au fost aplicate
în funcţie de influenţa pe care au avut-o asupra gradului de colonizare al
celor două specii.
Cea mai puţin favorabilă variantă de fertilizare în combinaţie cu
secvenţa la care a fost aplicată este fertilizarea cu NPK din prima
secvenţă de vegetaţie la nivelul speciei Festuca rubra. Cea mai
favorabilă variantă de fertilizare a fost indicată cea cu gunoi de grajd, la
nivelul celei de-a doua secvenţe de vegetaţie la specia Trifolium repens.

Capitolul 7

REZULTATE PRIVIND PARAMETRII COLONIZĂRII

MICORIZIENE LA SPECIILE FESTUCA RUBRA ŞI TRIFOLIUM
REPENS ÎN CONDIŢIILE EXPERIMENTALE DE LA GHEŢARI

7.1.REZULTATE PRIVIND PARAMETRII COLONIZĂRII

MICORIZIENE LA SPECIA FESTUCA RUBRA ÎN PERIOADA 2010-
2011
În tabelul 7.19. se prezintă influenţa fertilizării efectuată în anii
2010 şi 2011 asupra gradulului colonizării micoriziene în sistemul
radicular al plantelor de Festuca rubra.
Comparaţia dintre valorile gradului de colonizare înregistrat în
cei doi ani de studiu dezvăluie o influenţă negativă a fertilizării la
variantele 4 şi 6 în 2010, respectiv o influenţă benefică a fertilizării la
asupra variantelor 3, 5 şi 7, diferenţele înregistrate faţă de varianta
nefertilizată fiind asigurate statistic ca distinct semnificativ pozitive în
28
cazul variantelor 5 şi 7, respectiv semnificativ pozitivă în cazul variantei
3.
Testul Duncan indică varianta 6 de fertilizare în anul 2011 ca
fiind cea mai defavorabilă respectiv varianta 5 de fertilizare în anul 2011
cea mai favorabilă.
Influenţa tratamentului asupra gradului colonizării micoriziene la
nivelul celor doi ani de studiu este prezentată în tabelul 7.20. Valorile
indică o influenţă redusă a tratamentelor asupra gradului de colonizare
micoriziană., observându-se doar în anul 2011 o diferenţă semnificativ
negativă la varianta mulcită faţă de varianta netratată.
Analiza cu ajutorul testului Duncan indică varianta mulcită în
anul 2011 ca fiind cea mai defavorabilă variantă iar varianta tratată cu
sulfat de zinc în anul 2010 ca fiind cea mai favorabilă.

Tabelul 7.19.
Influenţa anului şi a fertilizării asupra gradului de colonizare micoriziene
în sistemul radicular al plantelor de Festuca rubra
Grad de % faţă de Diferenţa faţă Semnificaţia
Anul Variantă
colonizare % martor de martor diferenţei
1 Nefertilizat 12,07 100,0 0,00 Mt.
2 Gg 10 11,64 96,4 -0,43 -
3 Gg10+N50P25K25 13,31 110,3 1,24 -
2010

4 N50 P25K25 7,98 66,1 -4,09 0

5 Em 120 + N50 14,38 119,1 2,31 -
6 Em 120 6,03 49,9 -6,04 000
7 C 100 14,13 117,1 2,06 -
1 Nefertilizat 5,16 100,0 0,00 Mt.
2 Gg 10 6,55 126,8 1,38 -
3 Gg10+N50P25K25 8,53 165,2 3,37 *
2011

4 N50 P25K25 4,61 89,2 -0,56 -

5 Em 120 + N50 9,95 192,7 4,79 **
6 Em 120 3,81 73,8 -1,35 -
7 C 100 9,52 184,4 4,36 **
DL (p 5%) 3,19
DL (p 1%) 4,26
DL (p 0,1%) 5,56
(Gg – gunoi grajd; Em – Eurofertil mezocalc; C – cenuşă)

29
 Tabelul 7.20.
Influenţa anului şi a tratamentului asupra gradului colonizării micoriziene
în sistemul radicular al plantelor de Festuca rubra
Grad de % faţă Diferenţa Testul
Anul Variantă Semnificaţia
colonizare de faţă Duncan
diferenţei
% martor de martor
1 Netratat 10,82 100,0 0,00 Mt. C
2 Sulfat de zinc1% 11,78 108,9 0,96 - C
2010
3 Mulci 11,37 105,0 0,54 - C
4 Botran 0.07% 11,47 106,0 0,64 - C
1 Netratat 7,69 100,0 0,00 Mt. B
2 Sulfat de zinc1% 6,82 88,7 -0,87 - AB
2011
3 Mulci 4,90 63,7 -2,79 0 A
4 Botran 0.07% 8,09 105,2 0,40 - B
DL (p 5%) 2,29 DS
DL (p 1%) 3,02 2,29 –
DL (p 0,1%) 3,89 2,66

7.2. REZULTATE PRIVIND PARAMETRII COLONIZĂRII

MICORIZIENE LA SPECIA TRIFOLIUM REPENS ÎN PERIOADA
2010-2011

În tabelul 7.40. se prezintă influenţa fertilizării efectuate în anii

2010 şi 2011 asupra gradulului colonizării micoriziene în sistemul
radicular al plantelor de Trifolium repens.
Comparaţia dintre valorile gradului de colonizare înregistrat în
cei doi ani de studiu dezvăluie o influenţă negativă a fertilizării la
variantele 2, 3, 5 şi 6 în 2010, cu diferenţe foarte semnificativ negative,
respectiv o influenţă benefică asupra variantei 4, diferenţa înregistrată
faţă de varianta nefertilizată fiind asigurată statistic ca distinct
semnificativ pozitive.
Testul Duncan indică cea mai defavorabilă variantă ca fiind
varianta 6 de fertilizare în anul 2011 iar cea mai favorabilă varianta 4 în
anul 2010.
În tabelul 7.41. este prezentată influenţa tratamentului asupra
gradului colonizării micoriziene la nivelul celor doi ani de studiu.
Varianta mulcită a influenţat în mod negativ gradul de colonizare
micoriziană al nivelul ambilor ani, diferențele înregistrate fiind asigurate
statistic ca foarte semnificativ negative.

30
 Tabelul 7.40.
Influenţa anului şi a fertilizării asupra gradului de colonizare
micoriziene în sistemul radicular al plantelor de Trifolium repens
Diferenţa
Grad de % faţă
faţă Semnificaţia Testul
Anul Variantă colonizare de
de diferenţei Duncan
% martor
martor
1 Nefertilizat 18,92 100,0 0,00 Mt. HI
2 Gg 10 9,81 51,8 -9,11 000 C
3 Gg10+N50P25K25 16,52 87,3 -2,40 000 G
2010 4 N50 P25K25 20,52 108,5 1,61 ** J
5 Em 120 + N50 6,78 35,9 -12,13 000 B
6 Em 120 11,25 59,5 -7,66 000 D
7 C 100 18,78 99,3 -0,14 - HI
1 Nefertilizat 19,13 100,0 0,00 Mt. I
2 Gg 10 6,03 31,5 -13,10 000 AB
3 Gg10+N50P25K25 13,13 68,7 -5,99 000 E
2011 4 N50 P25K25 17,88 93,5 -1,24 0 H
5 Em 120 + N50 5,97 31,2 -13,16 000 AB
6 Em 120 5,36 28,0 -13,76 000 A
7 C 100 14,69 76,8 -4,44 000 F
DL (p 5%) 1,06
DS
DL (p 1%) 1,42
1,07 – 1,28
DL (p 0,1%) 1,85

(Gg – gunoi grajd; Em – Eurofertil mezocalc; C – cenuşă)

Tabelul 7.41.
Influenţa anului şi a tratamentului asupra gradului colonizării micoriziene
în sistemul radicular al plantelor de Trifolium repens
Grad de % faţă Diferenţa
Semnificaţia Testul
Anul Variantă colonizare de faţă
Diferenţei Duncan
% martor de martor
1 Netratat 13,54 100,0 0,00 Mt. D
2 Sulfat de zinc1% 13,46 99,4 -0,09 - D
2010
3 Mulci 11,83 87,3 -1,72 000 C
4 Botran 0.07% 19,79 146,1 6,25 *** F
1 Netratat 10,69 100,0 0,00 Mt. B
2 Sulfat de zinc1% 11,68 109,3 1,00 * C
2011
3 Mulci 9,17 85,8 -1,52 000 A
4 Botran 0.07% 15,43 144,4 4,75 *** E
DL (p 5%) 0.77
DS
DL (p 1%) 1.02
0,77–0,90
DL (p 0,1%) 1.31

Tratamentul cu sulfat de zinc nu a influenţat gradul de colonizare

în anul 2010, influenţa începând să se facă simţită abia în anul 2011,
31
când s-a înregistrat o diferenţă semnificativ pozitivă faţă de varianta
martor.
Aplicarea fungicidului a avut un efect benefic asupra gradului de
colonizare micoriziană pe parcursul ambilor ani de studiu, diferenţele
înregistrate fiind foarte semnificativ pozitive faţă de varianta netratată.
Analiza cu ajutorul testului Duncan a indicat cel mai favorabil
tratament ca fiind fungicidul aplicat în anul 2010 iar mulcirea ca fiind
cea mai defavorabilă variantă.

CONCLUZII
Analiza clusterizată a strategiei colonizării fungilor micorizieni
în sistemul radicular al plantelor de Festuca rubra, pe baza valorilor
frecvenţei, intensităţii şi abundenţei arbusculelor, indică existenţa a două
etape de colonizare. O etapă marcată de un proces de înmagazinare a
substanţelor nutritive, producere de vezicule şi colonizare superficială şi
o a doua etapă caracterizată de procese de transfer al elementelor
nutritive şi extinderea reţelei hifale intraradiculare.
Gradul de colonizare în sistemul radicular al speciei Festuca
rubra, la nivelul unui interval de 150 de zile de la răsărirea plantelor,
atinge valoarea maximă la 20 de zile si valoarea minimă la 140 de zile.
Pe durata de 150 de zile a perioadei de vegetaţie, analizată pe
secvenţe de 10 zile, valoarea maximă a abundenţei arbusculilor la specia
Trifolium repens a fost atinsă la secvenţa de 110 zile, aspect care indică
un transfer sporit de elemente nutritive comparativ cu valoarea minimă
înregistrată la secvenţa de 140 de zile de la răsărirea plantelor care indică
o lipsă a acestui transfer, fenomenul de maxim şi minim al transferului
arbuscular având loc în etapa finală de dezvoltare a plantelor.
Analiza clusterizată a strategiei colonizării fungilor micorizieni
în sistemul radicular al speciei Trifolium repens, în mediu controlat, pe
baza valorilor frecvenţei, intensităţii şi abundenţei arbusculilor observate
pe parcursul unei perioade de vegetaţie de 150 de zile indică existenţa
unui cluster A de colonizare, un cluster B de transfer suprapus peste o
colonizare abundentă respectiv un cluster C în care s-a identificat
fenomenul de reducere a permisivităţii plantei gazdă pentru agenţii de
colonizare.
Valorile gradului de colonizare în sistemul radicular al speciei
Trifolium repens înregistrate pe o perioadă de vegetaţie de 150 de zile,
cultivată în mediu controlat, indică un maxim la nivelul secvenţei de 20

32
de zile respectiv un minim la nivelul secvenţei de 150 de zile de la
răsărirea plantelor.
Comparaţia dintre valorile gradului de colonizare înregistrate la
specia Trifolium repens pe o perioadă de vegetaţie de 150 de zile, în
mediu controlat, sub aspectul influenţei fertilizării indică cea mai
favorabilă variantă de fertilizare ca fiind cea cu eurofertil mezocalc în
timp ce varianta fertilizată cu cenuşă a fost evidenţiată ca fiind cea mai
defavorabilă.
Analiza influenţei complexului an, tratament şi fertilizare asupra
frecvenţei colonizării sistemului radicular al plantelor de Festuca rubra,
observate în câmpul experimental, indică combinaţia anul 2010 x
fungicid x lipsa fertilizării ca fiind cea mai favorabilă combinaţie ca şi
influenţă, respectiv combinaţia anul 2011 x sulfat de zinc x gunoi de
grajd ca având cea mai defavorabilă influenţă.
Observaţiile efectuate asupra complexului de factori
reprezentând anii de experimentare, tratamentele şi fertilizările la nivelul
influenţei asupra intensităţii colonizării în sistemul radicular al speciei
Festuca rubra au indicat combinaţia condiţiilor climatice ale anului
2011 x tratamentul cu sulfat de zinc x feretilizarea cu gunoi de grajd ca
fiind cea mai defavorabilă variantă comparativ cu combinaţia condiţiile
climatice ale anului 2010 x tratament cu fungicid x lipsa fertilizării care
a avut cea mai favorabilă influenţă.
Complexul de factori reprezentat de anii de experimentare,
tratamentele şi fertilizările privit din prisma influenţei asupra gradului de
colonizare al sistemului radicular al plantelor de Festuca rubra a reliefat
în urma analizei comparative influenţa cea mai favorabilă a combinaţiei
condiţiilor climatice din anul 2010 x tratamentul cu fungicid x lipsa
fertilizării respectiv cea mai defavorabilă influenţă regăsită la combinaţia
condiţiilor anului 2011 x tratamentul cu sulfat de zinc x fertilizarea cu
gunoi de grajd.
Analiza influenţei complexului an, tratament şi fertilizare asupra
frecvenţei colonizării sistemului radicular al plantelor de Trifolium
repens, observate în câmpul experimental, indică combinaţia anul 2010
x fungicid x lipsa fertilizării ca fiind cea mai favorabilă combinaţie
respectiv combinaţia anul 2011 x sulfat de zinc x gunoi de grajd ca
având cea mai defavorabilă influenţă.
Observaţiile efectuate asupra complexului de factori
reprezentând anii de experimentare, tratamentele şi fertilizările la nivelul
influenţei asupra intensităţii colonizării în sistemul radicular al speciei
Trifolium repens au indicat combinaţia condiţţilor climatice ale anului
2011 x tratamentul cu fungicid x feretilizarea cu eurofertil mezocalc ca
33
fiind cea mai defavorabilă variantă comparativ cu combinaţia condiţiile
climatice ale anului 2010 x tratament cu sulfat de zinc x fertilizarea cu
cenuşă care a avut cea mai favorabilă influenţă.
Complexul de factori reprezentat de anii de experimentare,
tratamentele şi fertilizările privit din prisma influenţei asupra gradului de
colonizare al sistemului radicular al plantelor de Trifolium repens a
reliefat în urma analizei comparative influenţa cea mai favorabilă a
combinaţiei condiţiilor climatice din anul 2010 x tratamentul cu sulfat de
zinc x fertilizarea cu cenuşă respectiv cea mai defavorabilă influenţă
regăsită la combinaţia condiţiilor anului 2011 x tratamentul cu fungicid x
fertilizarea cu eurofertil mezocalc.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Akiyama K., H. Hayashi, 2006, Strigolactones: chemical signals for fungal

symbionts and parasitic weeds in plant roots. Ann. Bot. 97:925–931.
2. de la Providencia I. E., F. A. de Souza, F. Fernandez, N. S. Delmas, S.
Declerck, 2005, Arbuscular mycorrhizal fungi reveal distinct patterns of
anastomosis formation and hyphal healing mechanisms between different
phylogenic groups. New Phytologist 165, 261–271.
3. Gallaud I., 1905, Études sur les mycorrhizes endotrophes. Rev Gén Bot
17:5–48; 66–83, 123–135; 223–239; 313–325; 425–433; 479–500
4. Gavito M. E., P. A. Olsson, H. Rouhier, 2005, Temperature constraints on
the growth and functioning of root organ cultures with arbuscular the
mycorrhizal fungi. New Phytologist 168,179–188.
5. Gerdemann J. W., 1968, Vesicular-arbuscular mycorrhiza and plant growth.
Annual Review of Phytopathology 6, 397–418.
6. Giovannetti M., C. Sbrana, L. Avio, A. S. Citernesi, C. Logi, 1993,
Differential hyphal morphogenesis in arbuscular mycorrhizal fungi during
pre-infection stages. New Phytologist. 125: 587–593.
7. Giovannetti M., D. Azzolini, A. S. Citernesi. 1999. Anastomosis formation
and nuclear and protoplasmic exchange in arbuscular mycorrhizal fungi.
Appl. Environ. Microbiol. 65:5571–5575.
8. Harley J. L., E. L. Harley, 1987, A check-list of mycorrhizan British Flora.
New Phytologist. 105: 1–102.
9. Hildebrandt U., F. Ouziad, F-J. Marner, H. Bothe, 2006, The bacterium
Paenibacillus validus stimulates growth of the arbuscular mycorrhizal
fungus Glomus intraradices up to the formation of fertile spores. FEMS
Microbiology Letters 254, 258–267.

34
10. Jakobsen I., 1999, Transport of phosphorus and carbon in arbuscular
mycorrhizas. în: Varma A., B. Hock (eds.) Mycorrhiza: structure, function,
molecular biology, 2nd edn. Springer, Heidelberg, pp 535–542.
11. Koltai H., Y. Kapulnik, 2010, Arbuscular Mycorrhizas: Physiology and
Function, 2nd edn. Springer.323 pp.
12. Mohammadi Goltapeh E., Y. Rezaee Danesh, R. Prasad, A. Varma, 2008,
Mycorrhizal Fungi: What We Know and What Should We Know?. In:
Varma A., (eds.) Mycorrhiza: State of the Art, Genetics and Molecular
Biology, Eco-Function, Biotechnology, Eco-Physiology, Structure and
Systematics, 3rd. edn. Springer, Heidelberg. pp 3 – 28.
13. Peterson R. L., H. B. Massicotte, L. H. Melville, 2004, Mycorrhizas:
Anatomy and Cell Biology. CABI Publishing, Wallingford. 196 pp.
14. Smith S. E., D. Read, 2008, Mycorrhizal Symbiosis, 3ed edn. Elsevier. 800
pp.
15. Stoian H. V., V. Florian, 2009a, Mycorrhiza – Benefits, Influence,
Diagnostic Method. Bulletin UASMV Agriculture. 66 (1)/2009.
16. Stoian H. V., V. Florian, 2009b, Mycorrhiza – Method of Quantification.
Bulletin UASMV Agriculture. 66 (1)/2009.
17. Tamasloukht M., N. Sejalon-Delmas, A. Kluever, A. Jauneau, C. Roux, G.
Becard, P. Franken, 2003, Root factors induce mitochondrial-related gene
expression and fungal respiration during the developmental switch from
asymbiosis to presymbiosis in the arbuscular mycorrhizal fungus Gigaspora
rosea. Plant Physiol. 131:1468–1478.
18. Van der Heijden M. G. A., J. N. Klironomos, M. Ursic, P. Moutoglis, R.
Streitwolf-Engel, T. Boller, A. Wiemken, I. R. Sanders, 1998, Mycorrhizal
fungal diversity determines plant biodiversity, ecosystem variability and
productivity. Nature 396:69–72.
19. Varma A., (ed), 2008, Mycorrhiza: State of the Art, Genetics and Molecular
Biology, Eco-Function, Biotechnology, Eco-Physiology, Structure and
Systematics, 3rd edn. Springer, Heidelberg.797 pp.
20. Wang B., Y. L. Qiu, 2006, Phylogenetic distribution and evolution of
mycorrhizae in land plants. Mycorrhiza 16: 299–636.
21. *** www2.dijon.inra.fr
22. *** www.biologie.uni-hamburg.de

35