Plante

Regnul Plantae este o categorie sistematică care cuprinde organismele pluricelulare

fotosintetizante, adaptate primar la viața terestră. Acest regn se împarte în briofite (mușchi),
pteridofite (ferigi), spermatofite (gimnosperme și angiosperme). Conform modificărilor și noilor
clasificări taxonomice, regnul plantelor include și alge (verzi, roșii, Glaucophyta), dar în sistemul
unor țări, acestea fac parte din regnul Protista.
Plantă este și nume generic dat organismelor vegetale, cu o organizare mai simplă decât a
animalelor și care își extrag hrana prin rădăcini, caracterizându-se prin prezența clorofilei, prin
faptul că membrana celulei este formată din celuloză și, în cazul speciilor superioare, prin
alcătuirea corpului din rădăcină, tulpină și frunze.

Caracterele generale ale organismelor ce sunt încadrate

în Regnul Plantae[modificare | modificare sursă]
Organisme pluricelulare[modificare | modificare sursă]
Toate organismele încadrate în Regnul Plantae au corpul format din mai multe celule diferențiate
între ele.

Organisme fotosintetizante[modificare | modificare sursă]

Plantele sunt organisme în marea majoritate a cazurilor autotrofe, care își pregătesc singure
hrana din substanțe minerale, apă și dioxid de carbon în procesul de fotosinteză folosind drept
sursă de energie, lumina solară.

Organisme adaptate primar la viața terestră[modificare | modificare

sursă]
Avantajele vieții terestre în comparație cu viața în mediul acvatic [modificare | modificare
sursă]
  Lumina abundentă. Lumina este un factor esențial pentru desfășurarea procesului de
fotosinteză, proces indispensabil vieții plantelor. În mediul acvatic, factorul lumină
este puternic restricționat de: a) turbiditatea apei; b) adâncimea apei.

 dioxidul de carbon din atmosferă este suficient și nu mai este un factor restrictiv
asupra fotosintezei, cum se întâmplă adeseori în apă.

 Mediul terestru nu era ocupat de forme de viață competitive pentru plante.

Adaptări ale plantelor la mediul de viață terestru [modificare | modificare sursă]

 Apariția țesuturilor conducătoare.

 Prezența cuticulei.
 Prezența stomatelor.
 Apariția semințelor.
Secundar unele plante s-au adapta la mediul de viață acvatic (plante hidrofite).

Reproducerea[modificare | modificare sursă]

Reproducerea reprezintă un proces de multiplicare al organismelor, și este deci caracteristică și
plantelor. Plantele se pot multiplica prin reproducere asexuată, reproducere sexuată sau
reproducere care cuprinde ambele tipuri enumerate anterior. Indiferent de tipul de reproducere,
stadiul de la care se pornește poartă numele de germene. Reproducerea sexuată se face cu
ajutorul germenilor sexuați, iar reproducerea asexuată se face cu ajutorul germenilor asexuați.
Germenii sexuați poartă numele de zigoți. Germenii asexuați pot fi de două feluri specializați și
nespecializați. Germenii specializați asexuați pot fi spori sau zoospori. Germenii asexuați
nespecializați pot fi: bulbi, rizomi, tuberculi, sau fragmente de organe vegetative.
Au fost descrise la plante, folosindu-se drept criteriu circulația informației genetice de la
ascendenți la descendenți trei sisteme de reproducere.
1. Sistemul de reproducere biparentală prin fertilizare încrucișată
2.Sistemul de reproducere uniparentală prin autofecundare
3.Sistemul de reproducere uniparentală fără fertilizare.

Sistemul de reproducere biparentală prin fertilizare

încrucișată[modificare | modificare sursă]
Această formă de reproducere este o reproducere sexuată. Ea implică participarea la actul
reproducerii a doi genitori diferiți genetic și fecundație. Rezultă un descendent ce primește două
fluxuri informaționale. Acest sistem este cea mai importantă sursă de variabilitate intraspeifică
(care are loc în interiorul unei specii). Tipul este întâlnit la plantele inferioare și la cele superioare
ce posedă flori unisexuate sau hermafrodite.

Sistemul de reproducere uniparentală prin

autofecundare[modificare | modificare sursă]
În acest tip de reproducere sexuată participă o singură plantă genitoare hermafrodită sau
unisexuată monoică și autofecundarea. Descendenții primesc un singur flux informațional. Acest
sistem oferă avantajul că planta se poate reproduce și se pot asigura menținerea și
multiplicarea genotipurilor bine adaptate.

Sistemul de reproducere uniparentală fără fertilizare.

[modificare | modificare sursă]
Este un sistem de reproducere asexuată, în care nu are loc procesul de fecundare. Se implică în
acest caz o singură plantă genitoare. Descendenții primesc în acest caz un singur flux
informațional.
Sistemul se întâlnește sub două forme:
a) apomixie vegetativă
b) agamospermie

Concluzii[modificare | modificare sursă]

Cele trei sisteme de reproducere au fiecare dintre ele avantaje și dezavantaje. Ele nu sunt
complet delimitate. Astfel în cadrul unei specii pot să existe împreună două sau trei sisteme de
reproducere. Într-un anumit moment poate să domine unul dintre aceste sisteme în funcție de
condițiile concrete de mediu.
Scopul final al reproducerii este supraviețuirea speciei.

Studiul plantelor[modificare | modificare sursă]

Dintre lucrările științifice care tratează plantele cele mai reprezentative sunt cele ce poartă
denumirea de Floră. Aceste lucrări tratează în modul cel mai amănunțit posibil totalitatea
plantelor dintr-o anumită regiune sau dintr-o anumită țară.

Clasificarea regnului Plantae[modificare | modificare

sursă]
În legătură cu clasificarea regnului Plantae, ca de altfel în toate clasificările, există mai multe
păreri, iar unele dintre acestea pot fi asemănătoare sau mai puțin asemănătoare. Cea mai
recentă clasificare din literatura română de specialitate este cea a prof. univ. dr. Vasile Ciocârlan
care a fost publicată în lucrarea Flora Ilustrată a României, Editura Ceres, București,2000.
Dintre clasificările existente amintim:

 Clasificarea Regnului Plantae după Al. Beldie 1977

 Clasificarea Regnului Plantae după Anca Sârbu, 1999

 Clasificarea Regnului Plantae după Flora Ilustrată a României, V. Ciocârlan, 2000

 Clasificarea Regnului Plantae după Systema Naturae 2000

Bolile plantelor[modificare | modificare sursă]

Prin noțiunea de boală se înțelege orice tulburare de ordin fiziologic sau anatomo- morfologic
care se manifestă pe întreaga plantă sau numai pe anumite organe ale acesteia. În funcție de
natura cauzelor care le provoacă, bolile plantelor pot fi infecțioase (parazitare) și neinfecțioase
(fiziologice). Bolile infecțioase (parazitare) sunt provocate de diferiți agenți patogeni din categoria
micro-organisemelor și a plantelor superioare parazite. În raport cu agenții patogeni care le
provoacă, bolile infecțioase pot fi:

 viroze = boli provocate de virusuri;

 bacterioze = boli provocate de bacterii
 micoze = boli cauzate de ciuperci;
 antofitoze = boli provocate de antofite parazite. Bolile neinfecțioase (fiziologice) sunt
provocate de o serie de factori de mediu (umiditate, temperatură, sol, poluarea
 mediului etc.) care determină perturbări în procesele fiziologice și în morfologia și
anatomia plantelor. Bolile neinfecțioase nu se transmit de la o plantă la alta.

Protecția plantelor[modificare | modificare sursă]

Protecția plantelor este știința care se ocupa cu studiul bolilor și al dăunătorilor plantelor de
cultură, precum și cu măsurile de prevenire și combatere a acestora. Ea cuprinde două
discipline: fitopatologia și entomologia.

Medalia florilor[modificare | modificare sursă]

Cea mai veche reprezentare a unei plante care a fost găsită datează de acum 7000 de ani de pe
o medalie descoperită într-un mormânt din Altai. Pe această medalie este reprezentat un
trandafir.