Unitățile sistematice prin care se clasifică plantele (specia, genul, familia, ordinul, clasa,

încrengătura)

SISTEMATICA BIOLOGICĂ = se ocupă cu descrierea şi gruparea (clasificarea) organismelor vii în

unităţi de clasificare denumite taxoni, care sunt integrate într-un sistem general, ordonat ierarhic.

Partea biologiei ce se ocupă cu elaborarea metodelor de studiu şi a regulilor de descriere şi nomenclatură

ştiinţifică a taxonilor poartă denumirea de taxonomie.

SISTEME DE CLASIFICARE:

▪ după utilizarea lor: plante alimentare, medicinale, otrăvitoare etc.;

▪ după înfăţişarea plantelor: arbori, arbuşti, subarbuşti, ierburi,

plante cu bulbi;

▪ după alte însuşiri: cu miros agreabil sau dezagreabil etc.

Sisteme artificiale- folosesc drept criterii de clasificare unele caractere ale organelor vegetative sau ale
părţilor florii. . Cel mai important sistem artificial de clasificare a plantelor a fost conceput de către
naturalistul suedez C. Linné, la 1735.

Unităţile de clasificare satisfac doar anumite necesităţi practice, dar nu reflectă ordinea naturală a
plantelor, originea lor, raporturile lor de înrudire (spre exemplu, în clasa cu 2 stamine,Diandria, erau
grupate plante foarte diferite, cum sunt liliacul şi unele poacee).

Sisteme naturale - au drept scop gruparea plantelor în funcţie de ansamblul caracterelor lor, în unităţi
subordonate care să reflecte filogenia acestora, adică originea lor, legăturile de înrudire şi cursul
transformărilor reale pe care le-au suferit de-a lungul evoluţiei lor istorice.

CATEGORII TAXONOMICE
(TAXONI)

Botanica sistematică operează cu unităţi sistematice (de clasificare) numite taxoni, ce se subordonează
ierarhic într-un sistem unitar şi care reflectă nivelurile de integrare şi raporturile filogenetice ale tuturor
organismelor, de la apariţia vieţii şi până în prezent.
Principalele unităţi sistematice sunt: specia, genul, familia, ordinul, clasa, încrengătura,regnul.
Pe lângă acestea, se mai întrebuinţează şi unele unităţi intermediare ca: subspecia, tribul,subfamilia,
subordinul, subclasa, subîncrengătura etc.

Specia -constituie unitatea sistematică fundamentală cu care se operează în biologie. (ex- Rosa canina)

Genul - cuprinde mai multe specii înrudite şi asemănătoare între ele (ex- Genul Rosa)
Familia – grupează mai multe genuri apropiate ( ex- Familia Rosaceae)

Ordinul – este alcătuit din totalitatea famiilor aceluiași tip ( ex- Ordinul Rosales ).

Clasa- cuprinde mai multe ordine cu caractere commune foarte generale, ce reflectă o origine comună
foarte îndepărtată a ordinelor componente. (ex- Magnoliatae)

Încrengătura -grupează mai multe clase care au comun un număr de caractere.(ex–Încrengătura

Spermatophyta).

Regnul – este alcătuit din mai multe încrengături ( ex – Regnul Plante)

NOMENCLATURA BOTANICĂ

Fiecărei plante descoperite în natură îi corespunde o denumire ştiinţifică, standardizată prin prevederile
Codului Internaţional de Nomenclatură Botanică.

Conform Codului Internaţional de Nomenclatură , numele ştiinţifice ale grupelor taxonomice

(taxonilor) sunt tratate ca nume latine, indiferent de etimologia lor.

Orice individ vegetal este considerat ca aparţinând unui anumit număr de taxoni de ranguri ierarhic
subordonate, care în ordine ascendentă sunt: specia (taxonul de bază), genul, familia, ordinul, clasa,
încrengătura (la care se pot adăuga taxonii de rang intermediar, desemnaţi cu prefixul ”sub- “).

Numele genului este un substantiv la singular sau un cuvânt considerat ca atare (latin sau latinizat), scris
întotdeauna cu literă mare. El poate avea orice origine şi poate fi format chiar în mod arbitrar (cu unele
excepţii, prevăzute de Cod). Exemple de genuri: Trifolium, Medicago, Cirsium etc.

Numele unei specii este o combinaţie binară (formată din doi termeni): numele genului urmat de un
epitet specific, scris cu literă mică, de exemplu: Trifolium pratense, Trifolium repens etc
 PREZENTAREA SISTEMATICĂ A LUMII VEGETALE

Potrivit sistemului de clasificare elaborat de Whittaker, completat şi acceptat de un număr mare de

specialişti, totalitatea organismelor de pe Glob sunt grupate în 5 regnuri: Monera, Protista, Fungi,
Plante, Animalia. În acest sistem nu sunt tratate virusurile, entităţi genetice care vor fi tratate într-o
încrengătură aparte.

Regnul MONERA- cuprinde bacterii și algele albastre - verzi

Regnul PROTISTA- cuprinde flagelate , diatomee, rizopode, sporozoare, ciliate mixomicete,

oomycete, alge

Regnul FUNGI- ciuperci

Regnul PLANTAE- briofite ( mușchi), pteridofite ( ferigi), spermatofite ( angiosperme și

gimnosperme)

Regnul ANIMALIA

Încrengătura virusurilor (Virophyta)

Unitatea morfologică şi structurală a virusurilor se numeşte virion. Virionii au forme diferite:

cilindrici, sferici, cireaşă cu coadă, etc.
Structura virusurilor: este asemănătoare şi constantă. Virionii sunt alcătuiţi din două componente
esenţiale:
- genomul reprezentat de o moleculă ADN sau ARN – niciodată ambii acizi nucleici;
- capsida virală, o structură proteică cu formă geometrică regulată care acoperă genomul formând
cu el – nzcleocapsida;
- învelişul extern- acoperă capsida unor virusuri.
Multiplicarea sau replicarea virusurilor este posibilă numai în celula vie. Celula vie oferă energia pentru
sinteza constituenţilor virali. Virusul manifestă un parazitism absolut. Multiplicarea virusurilor este un
proces complex care se realizează în mai multe etape:
- absorbţia şi fixarea la suprafaţa celulei gazdă a virionilor prin intermediul unor proteine.
- pătrunderea în celulă- infecţia propriu-zisă. Uneori capsida rămâne în afara celulei, iar
majoritatea genomului este înglobat în celula atacată.
- decapsidarea –prin pierderea capsidei; virionul devine virus vegetativ.
- multiplicarea propriu-zisă – replicarea genomului viral o face celula vie atacată, prin genomul ei,
deoarece genomul viral se integrează în cromozomii celulei atacate şi se replică odată cu el.
Această stare de virus se numeşte provirus. Multiplicarea virusurilor în acest mod duce la
formarea unui număr mare de molecule de acizi nucleici virali şi proteine diferite;
- asamblarea constă în aşezarea regulată a componentelor virale pentru a constitui virionul.
Virusurile cu genom ARN se asamblează în citoplasmă, cele cu genom ADN în nucleul celulei
gazdă;
- eliberarea virusului din celulă se face: brusc prin liza celulei la virusul cu genom ARN; lent prin
învelişul celulei în virusurile cu genom ADN.
Boli virale: majoritatea virusurilor sunt patogene. La om şi animale produc: bronşită, cancer, encefalită,
febră galbenă, hepatită virală, oreion, pojar, răceala comună, rubeolă, variolă, etc.
Virusul imunodeficienţei umane dobândite (SIDA) denumit HIV.el se găseşte în sânge, secreţii: salivă,
spermă. Se transmite: prenatal de la mamă la făt, prin transfuzii de la donatori infectaţi, prin contact
sexual.
Agenţi infecţioşi subvirali patogeni exclusiv la plante sunt: viroizii şi prionii

I. Regnul Monera

Cuprinde organisme primitive unicelulare procariote(nu posedă nucleu adevărat): bacterii şi algele
albastre –verzi.
A. Bacteriile: organisme microscopice, prezente în toate mediile de viaţă
Formă: sferică (coci), de bastonaş (bacili), spiralată, flexibilă (spirochete), spiralată fixă (spirili),
filiformă (vibrioni).
Nutriţia: polivoră (atât substanţe organice, substanţe minerale). Pot fi:
- autotrofe: folosesc lumina (E) în fotosinteză; oxidează NH3, H2S;
- heterotrofe: saprofite – consumă substanţe organice din cadavre;
parazite –consumă substanţe organice din organismele vii (patogene)
Creşterea: este urmarea acumulării de substanţă organică nouă.
Înmulţirea: prin diviziune, înmugurire şi spori de propagare.
B. Algele albastre-verzi: conţin pigmenţi clorofilieni şi ficocianină.
Nutriţia: autotrofă (fotosinteză), saprofită, Oscillatoria.
Înmulţire: amitoză, prin fragmentare (hormogoane).
Reprezentanţi: Chrococcus, Microcystis, Spirulina, Nostoc.
Evoluţie: grup închis pentru evoluţie ca şi bacteriile

II. Regnul Protista

Organisme eucariote: unicelulare, coloniale; unele sunt mari: Collozoum (6cm).

Clasificare: Clasele Flagellata, Sarcodina, Sporozoa, Amoebosporidia, Ciliofora.
Alcătuire: membrană. Citoplasmă, 1/ mai multe nuclee, În citoplasmă are: o vacuolă digestivă, vacuole
pulsatile.
Mişcarea:
- pseudopode: Sarcodina;
- flageli la flagelate: Euglena, Cromulina, Giardia;
- cili la ciliofore: Paramecium, Vorticelle, etc.
Nutriţia:
- autotrofe: foarte puţine (fitoflagelatele);
- heterotrofe, saprofite: absorbţie, ingestie în vacuola digestivă (zooflagelatele);
Respiraţia: pe toată suprafaţa corpului.
Excreţia: prin vacuole pulsatile.
Sensibilitatea: prin cili tactili la ciliofore; prin stigmă la fitoflagelate.
Excitabilitatea:: prin membrană, citoplasmă.
Reproducerea: - asexuată: prin diviziune mitotică;
- sexuată: prin copulaţie, la flagelate; prin conjugare la ciliate.
Protozoarele parazite (patogene): Trichomonas, Trypanosoma, Giardia, Plasmodium, Babesia.

III. Regnul Fungi

Cuprinde organisme cu nutriţie heterotrofă, absorbativă, foarte variate ca structură şi înmulţire.

 Majoritatea au corpul (miceliu) format din hife. În citoplasma celulară conţin: nuclee, mitocondrii,
reticul endoplasmatic, vacuole şi substanţe de rezervă.
Nutriţia: saprofite, parazite.
Înmulţirea:
- asexuată: prin fragmente de miceliu, înmugurire, spori (cei mai mulţi sunt mitospori – conidie
fiind forma cea mai frecventă; zoospori, sporangiospori la Zygomycota, ascospori la Ascomycota,
basidiospori la Basidiomycota.)
- sexuată: cu alternanţă de generaţii: gametofitul (n), sporofitul (2n).
Clasificare: clasele Phycomycetae, Ascomycetae, Basidiomycetae.
1. Clasa Phycomycetae
Reprezentanţi: Mucor mucedo – mucegaiul alb. Are miceliul format dintr-o singură celulă uriaşă
polinucleată, reprezentată de tuburi ramificate în care sunt nucleele delimitate de citoplasmă; ramificaţiile
verticale ale celulei diferenţiază la capete sporociştii în care se formează sporii: la maturitate sporociştii se
sparg şi eliberează sporii.
Reproducerea:
- asexuată: prin spori. În condiţii favorabile sporii se divid şi dau noi micelii unicelulare.
- Sexuată: prin zigot. Are loc în condiţii nefavorabile. Astfel două ramificaţii de pe micelii diferite
ca sex vin în contact direct. Aceste extremităţi multinucleate numite gametocişti se contopesc şi
formează zigotul cu nuclee diploide. În condiţii favorabile zigotul germinează, formează
sporocistul în care prin meioză se formează sporii (h) care genearează noi micelii.
Mucegaiurile produc fermentaţii alcoolice sau parazitează.

2. Clasa Ascomycetae
Reprezentanţi: Pennicillium notatum
Aspergillus – mucegaiul verede-albăstrui; are hife pluricelulare; este saprofit pe fructe; înmulţirea :
asexuată prin spori (conidii) formaţi pe un conidiofor ramificat. Au valoare economică: extragere de
penicilină, fabricarea brânzeturilor.
Saccharomyces cerevisiae – drojdia de bere; ciupercă unicelulară, saprofită.
Reproducerea:
- asexuat prin înmugurire (în condiţii favorabile);
- sexuat prin ascospori în condiţii nefavorabile; ascosporii se formează în sporocişti în urma
diviziunii reducţionale a nucleului iniţial. În fiecare celulă se formează 4 ascospori (h) care în
condiţii bune dau indivizi noi.
Datorită enzimelor sale drojdia de bere produce fermentaţia alcoolică. În aluaturi drojdia eliberează
zimaza şi determină dospirea.
Saccharomyces ellipsoideus – drojdia de vin; produce fermentarea mustului; rezultă alcool şi CO2.

3. Clasa Basidiomycetae (ciupercile cu pălărie)

Răspâmdire: pe substanţe organice în descompunere.

Reprezentanţi:
Ciuperca de câmp – Agaricus campestris;are un miceliu din hife pluricelulare ramificate. În condiţii
bune pe miceliu se ridică corpurile sporifere (picioruşul şi pălăria)- o împletitură de hife. Ventral pe
pălărie se află lamelele; pe acestea se formează spori (bazidiospori). Bazidiosporii maturi ajunşi pe
substanţe organice, generează prin diviziune noi micelii şi noi corpuri sporifere.
Reproducerea:
- asexuat: prin bazidiospori şi prin fragmente de miceliu;
- sexuat: prin fuzionarea unor celule somatice deosebite ca potenţă sexuală
Evoluţia: ciupercile reprezintă o linie laterală, închisă a evoluţiei. Ele nu au generat alte forme de
organisme.
Importanţa:
Ciupercile saprofite: comestibile (râşcovul, ghebe – Armillaria mellea); otrăvitoare (Amanita pantherina
– burete pestriţ).
Ciuperci parazite:
Plasmopara viticola – mana viţei de vie; atacă toate organele plantei. Se înmulţeşte asexuat prin conidii
şi zoospori; sexuat prin anteridii şi oogoane – oospor (2n).
Înmulţirea asexuată: din zoosporii ajunşi la maturitate pe plantă se formează miceliile
intracelulare (n) pe viţă. Acestea prin haustori secătuiesc celulele plantei (frunzelor). De pe micelii se
ridică conidiofori cu conidii (n). Din conidii se formează câte 5-7 zoospori biflagelaţi. Atacul cu zoospori
se repetă vara în condiţii de ploi, la plante neprotejate.
Înmulţirea sexuată: se produce în august. Pe miceliile intracelulare se formează: anteridii (n),
oogoane (n), care fuzionează şi formează zigotul de rezistenţă (oosporul=2n). În oospor se produce R!
Rezultând conidiile de primăvară (n) din care se formează zoosporii. Ciclul se reia.
Puccinia graminis- rugina grâului; este o ciupercă parazită cu două plante gazdă: dracila-Berberis şi
diferite soiuri de grâu. Vara pe frunzele de grâu apar pete roşietice în care sunt uredosporii. Ei pot infecta
alte plante. Toamna pe acelaşi miceliu apar teleutosporii. Aceştia trec peste iarnă, iar primăvara
germinează şi dau un miceliu redus pe care apar bazidiosporii. Ei infectează dracila formând un miceliu
pe care apar ecidiosporii capabili să infecteze grâul.

IV. Regnul Plantae

Cuprinde organisme eucariote: unicelulare şi pluricelulare. Au nutriţia: autotrofă,

puţine sunt heterotrofe saprofite sau parazite. Se reproduc asexuat şi sexuat. În ciclul de viaţă toate
plantele trec prin două etape de dezvoltare: haploidă (n), diploidă (2n). Trecerea de la etapa haploidă la
diploidă se face prin fecundaţie, iar de la diploidă la haploidă se face prin meioză = diviziune reducţională
(R!).
După alcătuire şi structură se clasifică în : talofite (plante inferioare) şi cormofite (plante
superioare).