DIVERSITATEA LUMII VII – TAXONOMIA

Taxonomia = știința care se ocupă cu clasificarea speciilor biologice în funcție de

înrudirea dintre ele și de liniile evolutive.
Taxonomia oferă informații necesare construirii filogeniei vieții prin furnizarea datelor utile
explicării fenomenelor evolutive. Organismele nu sunt clasificate ca individualități, ci ca
grupuri. Orice astfel de grup care se poate identifica prin caracteristicile sale reprezintă un
taxon, iar acesta poate fi inclus într-o categorie definită din ierarhia unei clasificări. Categoria
sistematică stabileste rangul grupului în ierarhie. În ordinea rangurilor lor, taxonii sunt: regn,
încrengatura, clasă, ordin, familie, gen și specie.
 Regnul = cea mai mare categorie sistematică utilizată în clasificarea lumii vii.
Regnurile sunt :
1. Monera (procariota) – cuprinde organisme procariote: bacterii, algele albastre-verzi
(cianobacteriile)
2. Protista – cuprinde organisme eucariote unicelulare: protozoare, levuri (ciuperci
unicelulare)
3. Fungi – cuprinde eucariote pluricelulare: ciuperci pluricelulare
4. Plantae – cuprinde plante verzi pluricelulare: briofite (plante avasculare) si traheofite
(plante vasculare)
5. Animalia – cuprinde animale pluricelulare
 Încrengatura/filumul= este subdiviziunea unui regn. Este format dintr-un grup de
clase care au un plan de organizare comun.
 Clasa = subdiviziune a filumului. Este formată din mai multe ordine
 Genul cuprinde un grup de specii cu origine comună și care se deosebește de alt taxon
de același rang prin trăsături morfologice, de comportament, etc.
 Specia este unitatea de baza folosită în clasificarea organismelor. Este formată dintr-
un grup de indivizi care provin dintr-un strămoș comun și au caracteristici distincte.
Pentru denumirea științifică a speciilor a fost introdus în secolul al 18 –lea de către botanistul
Karl Linne, un sistem de nomenclatură binară. Conform acesteia fiecare specie prezintă un
nume de gen (se scrie cu majusculă) și un nume de specie (se scrie cu literă mică).
VIRUSURILE
Virusurile sunt entități genetice infectioase, parazite intracelulaare, lipsite de
organizare celulară, enzime și metabolism.
Unitatea morfologică și funcțională a virusului este virionul. Acesta este alcătuit dintr-un
înveliș proteic, numit capsidă, format din subunități, numite capsomere, care protejează
genomul viral format dintr-o moleculă de ADN sau ARN.
Clasificarea virusurilor:
a) După tipul de acid nucleic: dezoxiribovirusuri ( virusul herpetic) – materialul genetic
este reprezentat de ADN și ribovirusuri (virusul gripal, hiv) – materialul genetic este
reprezentat de ARN.
b) După organismul parazitat: virusuri vegetale, animale sau umane.
Morfologia virusurilor:
 Sferic - virusul gripal, adenovirus, herpetic, polio
 Cilindric, bastonaş -virusul mozaicului tutunului, fagi
 Paralelipiped - virusul variolic, virusul vaccinia
 Cartuş - virusul rabic
 Filamentos - virusul Ebola
 Sferic cu coadă - virusul bacteriofag
Stările virusurilor:
-virusul infecțios matur(virion);
-virusul vegetativ, care este virionul fără capsidă, multiplicat în celula gazdă;
-provirusul ,care este virusul decapsidat integrat în cromozomul celulei gazdă.
Virusurile se pot multiplica numai în interiorul celulelor gazdă.Virionul pătrunde în
celulă, devine virus vegetativ și se integrează în cromozomul acesteia, transformându-se în
provirus. Acidul nucleic viral modifică biosinteza celulei gazdă după un anumit tipar și o
obligă să sintetizeze proteinele virale. Ca urmare, rezultă noi virioni care afectează celula
gazdă până la distrugere. Virionii devin liberi și infectează noi celule. Bolile produse de
virusuri se numesc viroze.
Viroze:
- La om: gripa, turbarea, variola, varicela
- La plante: mozaicul tutunului, rasucirea frunzelor de cartof, viroza lalelelor
- La animale: pesta porcină, turbarea, pesta aviară.
Regnul MONERA (Procariota)
Cuprinde organisme procariote, unicelulare, care trăiesc în colonii sau solitare, fiind
cel mai vechi grup de viețuitoare. Celula acestora nu prezintă nucleu individualizat, substanța
nucleară are o formă difuză și este concentrată în centrul celulei. Se înmulțesc prin diviziune
directă. Prezintă nutriție de tip heterotrofă sau autotrofă. Acest regn cuprinde 2 încrengături:
Bacteria, Cianobacteria ( Algele albastre-verzi).
Mediul de viaţă al procariotelor este foarte variat; sunt răspândite în sol, apă, aer, în corpul
plantelor si animalelor, pot trăi si în condiţii extreme cum ar fi apele termale cu temperaturi
de peste 100°C sau gheţurile vesnice cu temperaturi sub – 120°C, în soluri extrem de sărate
sau extrem de alcaline, ca si în lipsă totală de oxigen
Încrengatura Bacteria
 O celulă bacteriană este formată din: perete celular, membrană, citoplasmă și
substanță nucleară difuză, numită nucleoid.
Bacteriile pot prezenta unul sau mai mulți cili dispuși de jur împrejurul celulei sau numai la
unul dintre capete.
Forma bacteriilor poate fi:
- Sferică (coci)
- De bastonaș ( bacili)
- De virgulă ( vibrioni)
- De spirală ( spirilii)
Uneori bacteriile pot forma colonii: diplococi, stafilococi (forma de ciorchine), streptococi
(forma de sirag).
Respirația este aerobă la majoritatea speciilor (în prezența oxigenului) de ex bacilul fanului,
dar există și specii anaerobe un exemplu fiind bacilul tetanosului.
Importanța bacteriilor rezultă din rolul acestora în natură:
- Bacterii care descompun resturile animale și vegetale (bacterii saprofite)
- Bacterii care realizează fermentațiile (bacterii fermentative)
- Bacterii simbionte ( bacterii care ajută rădăcinile plantelor să fixeze azotul din sol,
bacterii care trăiesc în tubul digestiv al animalelor)
- Bacterii parazite ( care produc anumite boli, bacterioze, la om, plante și animale)
- Bacterii folosite în biotehnologiile moderne de obținere a interferonului, a unor
hormonii.
Bacteriile cuprind două grupe: Arhebacterii și Eubacterii.
Arhebacteriile constituie un grup restrâns care trăiește în medii lipsite de oxigen.
Eubacterii – reprezentanți
Bacillus subtilis (Bacilul fânului) – celulele bacteriei au formă de bastonaș și se deplasează în
permanență în câmpul microscopic. Aceste celule prezintă cili care au poziție peritrichă.
Bacillus subtilis face parte din familia Bacillaceae, încrengătura Bateriophyta, regnul
Monera.
Bacillus subtilis prezintă respirație aerobă. Reproducerea este asexuată, amitotică, prin
diviziune directă și foarte rar sexuată. În condiții nefavorabile formează spori.
Încrengatura Cianobacteria
Algele albastre-verzi sunt organisme unicelulare, cu celule izolate sau reunite în
colonii, sferice sau filamentoase.
Trăiesc în ape dulci și marine, bogate în substanțe organice. Nutriția acestor alge este
autotrofă, iar ca produs de asimilație este amidonul specific.
Reproducerea se realizează prin amitoza, adică înjumătățirea celulelor din colonia algei, sau
pe cale vegetativa prin heterocisti.
Cianobacterii - reprezentanți
Nostoc commune (Cleiul pământului) – este o algă albastră-verde întâlnită în locurile umede
de pe marginea șanțurilor, pe stânci sau pietre umede. Pe vreme umedă are aspectul unei
mase mucilaginoase de culoare albastră-verde, iar pe vreme uscată are aspectul unei cruste de
culoare brun negricioasă.
Corpul acestei alge are aspectul unui șirag de mărgele. Conține trei tipuri de celule:
homociste (rol nutritiv), heterociste (rol reproductiv) și necrociste (rol în înmulțirea
vegetativă).
Nostoc commune – face parte in familia Nostocaceae, filum Cianobacteriophyta, regn
Monera.
Nutriția este autotrofă. Nostoc commune este capabilă să fixeze azotul atmosferic.
Reproducerea se face prin amitoză sau prin heterociști.
Cleiul pământului conține următorii pigmenți: clorofila (dă culoarea verde), ficocianina (dă
culoarea albastră) și ficoeritrina (dă culoarea roșie).
Importanța procariotelor
 Cianobacteriile mențin constantă concentrația în oxigen a atmosferei, asigură
compușii cu azot necesari plantelor, prin fixarea azotului atmosferic.
 Procariotele asigură circuitul anumitor elemente în natură (C, N, S).
 Escherichia coli (E-coli) este folosită pentru sinteza de vitamine,enzime și anumite
medicamente.
 Bacteriile fixatoare de azot îmbogățesc solurile în azot prin absorbția lui direct din
atmosferă.
Regnul PROTISTA (Protozoa)
Protozoarele sunt organisme eucariote, unicelulare, mai rar coloniale, cu nutriție
autotrofă sau heterotrofă, cu dimensiuni în general microscopice. Protozoarele pot fi libere
sau parazite.
Speciile libere sunt legate de umiditate, populând apele dulci, salmastre, sărate sau
suprasărate – Amoeba salinarum. Multe specii populează capilarele din sol, altele abundă în
bălțile provenite din topirea zăpezilor, după ploi sau populează fitalul. Multe protozoare
indincă gradul de poluare cu materii organice a apelor (sunt indicatori de saprobie).
Parazitismul este foarte răspândit printre protozoare.
Celula unui protozoar este foarte complex organizată astfel încât prin organitele sale
îndeplinește toate funcțiile unui individ: de nutriție, de relație și reproducere. Componentele
celulei sunt: membrana plasmatică, citoplasma cu organitele celulare și nucleul.
Membrana citoplasmatică are structura trilaminată sau în mozaic fluid. Rigiditatea sau
flexibilitatea corpului celular sunt date de un citoschelet, situat imediat sub membrană.
Citoplasma este o structură coloidală a cărei consistență variază între starea de sol și cea de
gel. Citoplasma poate fi diferențiată în ectoplasmă hialină și o endoplasmă granulară
Celulele protozoarelor pot fi monoenergide (un singur nucleu) sau polienergide (cu mai mulți
nuclei).
Hrănirea: autotrofă sau heterotrofă
Excreția: prin exocitoză, osmoză sau prin vacuole pulsatile
Respirația: aerobă sau anaerobă la anumite specii (paraziții intestinali, protozoarele care
trăiesc în ape poluate)
Mișcarea: prin pseudopode, flageli, cili și derivatele lor.
Reproducerea: modul general de reproducere la protozoare este cea asexuată. Reproducerea
sexuată este mai rară și presupune formarea de gameți haploizi si contopirea lor în zigotul
diploid.
Diversitatea protozoarelor:
- Protozoare flagelate
- Protozoare amiboide
- Protozoare ciliate
- Protozoare cu reproducerea prin spori (Sporozoare)

Sporozoarele
Cuprind specii parazite care produc boli la animale și om. În ciclul lor de viață
formează spori, prin care rezistă la condițiile nefavorabile apărute în mediul extern, de aceea
se numesc sporozoare. Dintre acestea amintim Plasmodiul malariei care trăiește parazit în
sângele omului producând malaria. Transmițătorul acestei boli fiind țânțarul.
Reprezentanți:
1. Plasmodium malariae (Plasmodiul malariei) – produce la om și cimpanzeu febră
cuartă cu schizogonia de 72 de ore. Accesul de febră este o dată la 4 zile. Acesta este transmis
prin intermediul țânțarilor.
2. Babesia bigemina (Babesia) – produce hemoglobinuria cornutelor sau febra de Texas
în toate țările cu climat cald. Este transmisa de specii de Boophilus, Haemaphysalis.
Protozoare flagelate - euglenele
Cuprind specii libere de protozoare care se deplasează cu ajutorul flagelului.
Euglenele fac parte din regnul Protista, încrengătura Euglenophyta.
 Reunesc organisme microscopice, fotosintetice, mobile datorita prezenței a 1-2 flageli.
Celula prezintă un pol apical cu o invaginație de unde pornește un flagel bine dezvoltat și un
rest de flagel ce va fi distribuit uneia dintre cele două celule fiice rezultate în urma diviziunii.
La exterior celula prezintă un înveliș pelicular subțire, bogat în proteine.
Citoplasma e de consistență vâscoasă și are structură complexă. Aceasta conține pe lângă
celelalte organite celulare și vacuolă pulsatilă.
Nucleul este mare, situat central, de formă sferică sau eliptică, în apropierea acestuia găsindu-
se numeroși cromatofori care conțin diverși pigmenți.
Înmulțirea se face prin diviziune longitudinală.
Se întâlnesc în ape dulci, marine, în bălți, lacuri contribuind la alcătuirea fitoplantonului.
Unele specii sunt parazite în intestinele unor organisme mici, pe corpul amfibienilor sau pe
branhiile peștilor.
Sunt frecvent folosite în cercetările biologice și taxonomice deoarece se cultivă ușor. În
medicină Euglena gracilis este folosită pentru determinarea acțiunii antibioticelor, a
erbicidelor, pentru determinarea cantitativă a vitaminei B12, la insuficiența căreia alga este
sensibilă.
Reprezentant:
Euglena viridis (Euglena verde) – trăiește în ape dulci, stătătoare. Este formată dintr-o
singură celulă, cu aspect fusiform, dar poate să-și schimbe permanent forma. La exterior
prezintă o membrană, iar în interior citoplasma. În partea anterioară prezintă un flagel cu
ajutorul căruia se deplasează. La baza flagelului se afla o formațiune de culoare roșie,
sensibilă la lumină, numită stigmă, cu rol în captarea luminii.
Nutriția este autotrofă și realizează prin fotosinteză, dar ținută la întuneric euglena se poate
hrănii și heterotrof.
Reproducerea se realizează prin diviziune directă (amitoză) și constă în apariția unei
strangulări longitudinale a celulei în partea sa mediană,determinată de invaginarea
membranei citoplasmatice și într-un final a nucleului, rezultând dintr-o celulă mamă, două
celule fiice.
Regnul FUNGI
În acest regn sunt grupate ciupercile adevărate. Aparatul vegetativ este un miceliu
format din filamente delicate, incolore, ramificare denumite hife. Din împletirea hifelor ia
naștere miceliul care reprezintă corpul vegetativ al ciupercii. Miceliul poate fi moale (stroma)
sau dur, tare (sclerot)
Nutriția este obligatoriu heterotrofă, saprofită sau parazită.
Nu au plastide, nici pigmenți asimilatori.
În structura peretelui celular intră chitina.
Înmulțirea se realizează asexuat, prin fragmentare de miceliu sau prin spori și sexuat prin
conjugare sau zigogamie.
Importanța fungilor:
- unele specii constituie o sursă importantă de hrană şi vitamine pentru oameni;
- drojdiile au o largă utilizare în fermentaţii;
- din unele mucegaiuri inferioare se obţin antibiotice;
- ciupercile saprofite contribuie alături de bacteriile sprofite la curăţarea
- pământului de cadavre asigurând astfel circuitul materiei în natură;
- ciupercile parazite produc boli numite micoze la om, plante şi animale;
- ciupercile otrăvitoare pot produce intoxicaţii grave şi chiar moartea la om şi la
animale.

Clasa Ascomicete
Reprezintă un grup heterogen de fungi care include atât forme unicelulare (drojdiile),
cât și forme pluricelulare, evoluate. Tot aici intră un grup de mucegaiuri (Penicillium) care
produc substanțe cu efect antibiotic.
Caractere:
- Miceliul este alcătuit din hife septate.
- Sporii caracteristici se numesc ascospori și se formează câte 8, în organe specializate,
numite asce.
- Dintre speciile parazite fac parte: Claviceps purpurea, iar dintre cele mai evoluate
ascomicete fac parte urechiușa (Peziza) și sbârciogul ( Morchella).
Reprezentanți:
1. Morchella ( Sbârciog) - Pălăria are formă ovoidală sau conică, de colorit gălbui, ocru,
brun-deschis sau brun-negricios. Suprafața ei este prevăzută cu numeroase alveole sinuoase,
neregulate. Piciorul alb este cilindric, bine dezvoltat și gol în interior. Carnea bureților este
tare, ceva elastică, cu miros și gust plăcut. Zbârciogii apar timpuriu în primăvară, din martie
până la începutul lui iunie. Ei sunt saprofiți, în mod predominant locuitori de sol, crescând în
grupuri mici sau solitari. Ciupercile apar în păduri de conifere și de foioase, dar de asemenea
în lunci, prin tufișuri, pe deșeuri de lemn și urme de arsuri sau chiar pe rumeguș.
2. Claviceps purpurea (Cornul secarei) - parazitează diferite cereale, mai ales secara.
Organismul propriuzis al ciupercii Claviceps purpurea este miceliul. Toate celelalte imagini
reprezintă fie organe de înmulțire, fie forme de rezistență produse de acest miceliu.
Clasa Bazidiomicete
Este grupa celor mai evoluate ciuperci. Au miceliul pluricelular cu hife binucleate.
Sporii caracteristicii se numesc bazidiospori și se formează câte 4, pe organe specializate,
numite bazidii.
Pot fi parazite sau saprofite.
Dintre speciile parazite face parte Ustilago zeae care produce boala numită ”tăciunele negru
al porumbului” și Puccinia graminis care produce o boală numită ”rugina grâului”
Majoritatea speciilor saprofite au corpul diferențiat în pălărie și picior. Ele pot fi :
comestibile, necomestibile sau toxice.
Specii comestibile: Agaricus campestris (ciuperca de câmp), Boletus edulis (hrib)
Specii otrăvitoare: Amanita muscaria (buretele muștelor), Amanita phaloides ( buretele
viperei).
Reprezentanți:
1. Amanita muscaria (buretele muștelor sau muscăriță) - este o ciupercă otrăvitoare și
psihoactivă din genul Amanita. Este frecventă în pădurile de conifere, fiind extrem de ușor de
recunoscut datorită pălăriei roșii-purpurii (cu un diametru de pana la 20 cm), cu puncte albe.
Este o ciuperca otravitoare care prezinta doi alcaloizi: muscarina si muscaridina si in acelasi
timp este si halucinogena datorita prezentei bufoteninei, totusi toxina sa cea mai importanta
nu e muscarina ci acidul ibotenic.
2. Boletus edulis (hrib, hrib cenușiu sau mănătarcă) - este o ciupercă de pădure
comestibilă, cu piciorul alb, gros și cu pălăria brună-gălbuie. Această ciupercă are o aromă
distinctă și un miros plăcut. Are o concentrație mare de apă în comparație cu alte ciuperci
comestibile. Specimenele ajunse la maturitate deplină pot cântări aproximativ 1 kg. Cei mai
apreciați de gastronomi sunt hribii tineri, deoarece hribii mai mari adăpostesc adesea larve de
muște verzi și devin slinoși, moi și mai puțin gustoși pe măsură ce îmbătrânesc.
Regnul PLANTAE
Acest regn cuprinde organisme pluricelulare, fotosintetizante, adaptate primar la
mediul terestru. Corpul lor vegetative este reprezentat fie de un corm complet, fie de un
pseudocorm sau chiar tal. Organele care alcătuiesc cormul sunt: rădăcina, tulpina și frunzele
cu țesuturi bine diferențiate.
Algele pluricelulare
Ele sunt talofite inferioare și se numesc astfel pentru că au corpul vegetativ - numit tal
– nediferențiat în organe. Majoritatea au generația de lungă durată reprezentată de gametofit
(n). Trăiesc în ape sau locuri umede.
Caracteristici generale:
- eucariote uni sau pluricelulare
- corpul vegetativ se numește tal
- talul este alcătuit din țesuturi caracteristice
- talurile pluricelulare pot fi: coloniale, filamentoase, neramificate sau
ramificate
- înmulțirea se face sexuat sau asexuat
 - trăiesc în apă sau pe substraturi umede
- nutriția este preponderent autotrofă, prin fotosinteză
Algele verzi – încrengătura Chlorophyta
Au tal foarte variat, unicelular sau pluricelular, cu celule uni sau plurinucleate.
Pigmenții asimilatori sunt clorofila ”a” și ”b”. Produsul de asimilație este amidonul. Ele
trăiesc în ape dulci, sărate sau pe uscat.
Reprezentanți:
Spirogyra ( mătasea broaștei) – are tal filamentos, neramificat, cloroplast în formă de
panglică, se înmulțește prin conjugare.
Ulva lactuca (salata de mare) – tal foiliaceu format din două straturi de celule
Pleuurococcus ( verzeala zidurilor) – tal filamentos ramificat cu porțiunea verticală
redusă la 1-2 celule și porțiunea orizontală bine dezvoltată.
Algele brune – încrengătura Phaeophyta
Sunt alge exclusiv pluricelulare. Au tal filamentos ramificat, foliaceu. Au dimensiuni
micro sau macroscopice. Pigmenții asmiliatori sunt: clorofilele a,c și fucoxantina. Produsul
de rezervă este reprezentat prin laminarină și manitol. Aceste alge sunt adaptate preponderent
la mediul marin.
Reprezentanți:
Fucus – tal cladominal cu ramificații turtite
Cystoseira – tal cladominal până la 1,5-2 m, cu aspect arborescent.
Algele roșii – încrengătura Rhodophyta
Prezintă tal preponderent cladomial. Pigmenții asmilatori sunt clorofilele a și d,
ficoeritina, ficocianina. Produsul de rezervă este un polizaharid numit rodamilon. Algele roșii
sunt predominant marine și numai puține sunt de apă dulce.
Reprezentant:
Ceramium – are tal cladomial, dicotomic ramificat, cu ramificații concrescute,
formând manșoane.
Subregnul BRYOBIONTA
Mușchii vegetali – încrengătura Bryophyta
Sunt primele plante verzi de uscat răspândite pe toată suprafața pământului. Preferă
locurile umede.
Corpul vegetativ este reprezentat fie de un tal foliaceu, lamelar, fie de un pseudocorm
pluricelular cu dimensiuni relativ mici și cu țesuturi adevărate. La briofite nu se diferențiază
țesuturile conducătoare grupate în fascicule ( nu prezintă vase conducătoare). Pseudocormul
este diferențiat în rizoizi, tulpină și frunze analoage cormului.
 În ciclul de viață se succed două generații – haploidă (gametofit) și diploidă (sporofit),
dependent de gametofit care reprezintă planta propriu zisă.
Înmulțirea este rar asexuată, ea se face cu ajutorul gameților.
Briofitele au fost grupate în: mușchi hepatici ( inferiori) și mușchi frunzoși (superiori).
Briate – mușchi frunzoși
Gametofitul e reprezentat de un pseudocorm cu tulpiniță simplă sau ramificată,
frunzulițe și rizoizi pluricelulari.
Pe gametofit se formează sporofitul reprezentat de o capsulă în care iau naștere sporii;
capsula este alcătuită din urnă acoperită de un opercul.
Reprezentanți:
Sphagnum sp. (mușchiul de turbă) – crește în locuri mlăștinoase, puternic acide unde
formează asociații pure numite sfagnete. Descompunerea mușchiului și a altor resturi
vegetale în acest mediu acid, a dus la formarea zăcămintelor de turbă.
Polytrichum commune (mușchiul de pământ) – crește pe sol, în păduri, pe trunchiuri
în descompunere, în turbării, alături de mușchiul de turbă. Capsula lui se înalță pe un pedicel
lung, numit setă, care aparține tot sporofitului. Peste opercul se află caliptra (scufia) care
aparține gametofitului și este alcătuită din celule haploide.
Importanța mușchilor:
 Micșorează eroziunea solului prin reținerea apei.
 Sunt decorativi.
 Asigură necesarul de oxigen mediului terestru.
 Sunt substrat pentru alte plante.
Subregnul CORMOBIONTA
Cormobiontele sunt organisme evoluate, alcătuite dintr-un corp vegetativ numit corm,
diferențiat în rădăcină, tulpină și frunze.
Rădăcina poate fi: pivotantă, fasciculară sau rămuroasă.
Tulpina poate fi: lemnoasă sau erbacee, neramificată sau ramificată, foliată sau nefoliată,
goală în interior sau plină, ș.a.
Frunzele au o morfologie foarte variată.
În ciclul de viață al cormobiontelor se succed două generații, dar domină sporofitul
care reprezintă planta proriu-zisă.
Din acest subregn fac parte: ferigile, gimnospermele și angiospermele.
Peretele extern al celulelor epidermice este cutinizat și adesea certificat. Stomatele sunt
numeroase, la nivelul lor realizându-se schimbul dintre organism și mediu.
Apar florile ca organe de reproducere, având formă, mărime și culoare diferită. Florile pot fi
solitare sau grupate în inflorescențe.
 Ferigi – încrengătura pteridophyta
Sunt primele plante apărute pe uscat. În funcție de rolul pe care-l îndeplinesc, frunzele
pot fi sporofile, brune – cu rol de protecție a sporangilor; trofofile, verzi – cu rol trofic;
trofosporofile , verzi – cu rol dublu: trofic și de protecție a sporangilor.
Gametofitul este redus, asemănător unui tal, numit protal. Este independent, de obicei
autotrof, rar heterotrof.
Se înmulțesc prin spori, care iau naștere în sporangi. Ei pot fi: izospori ( identici), homospori
(identici morfologic, dar diferiți fiziologic) sau heterospori ( diferențiați în microspori și
macrospori). Sporangii pot fi grupați sau nu în sori.
Clasa Filicate
Grupează cele mai multe și mai variate dintre ferigile actuale, în principal terestre, dar
și acvatice. De regulă tulpina este subterană(rizom) de pe care se formează una sau mai multe
frunze de tip trofosporofilar. Frunzele sunt de obicei penat divizate, rar întregi.
Sporangii sunt grupați în sori la formele terestre și dispuși pe marginea sau pe dosul
frunzelor.
Reprezentanți:
Polypodium vulgare ( feriguța) – are frunze penat-sectate și sori rotunzi.
Dryopteris filix-mas (feriga comună) – are frunze penat-divizate și sori reniformi.
Salvinia natans ( peștișoara) – plantă cu două frunze eliptice natante și cu o frunză filiform-
divizată, submersă.
Gimnosperme – Pinophyta
Sunt plante exclusiv lemnoase, arbori sau arbuști.La gimnosperme se diferențiază
pentru prima dată florile, dar acestea au numai organe de reproducere ( stamine și carpele)
fără periant.
Sunt plante cu flori unisexuate, monoice sau dioice. La plantele monoice florile
masculine și feminine sunt dispuse pe aceeași plantă iar la cele dioice florile de sexe diferite
sunt dispuse pe plante diferite.
La cele mai multe gimnosperme florile sunt grupate în conuri alcătuite dintr-un ax pe care
sunt dispuse sporofilele.
Gametofitul este foarte redus, dependent și inclus în sporofit: cel masculin, la nivelul
granulului de polen, iar cel femel, la nivelul ovulului.
Gameții sunt neflagelați la cele mai multe gimnosperme; cei masculi se numesc spermatii, iar
cei femini, oosfere.
Semințele nu sunt închise în fruct, deoarece nici ovulul nu este închis în ovar.
Reprezentanți:
Abies alba (bradul) – vârful frunzei este puțin știrbit; frunza are pe fața inferioară două dungi
albe; conurile masculine mature sunt erecte; după căderea frunzelor ramul rămâne neted.
Pinus ( pin sau jneapănul) – are frunzele dispuse câte două-cinci, în fascicule; fiecare fascicul
este înconjurat la bază de o teacă membranoasă, astfel încât fasciculul cade în întregime, nu
fiecare ac în parte.
Angiosperme – Magnoliophyta
Domină în habitatele terestre.Sunt autotrofe, uneori carnivore, semiparazite, rar
heterotrofe.Sunt erbacee sau lemnoase.Floarea atinge nivelul maxim de evoluție, foarte
variată ca formă, mărime și culoare. Semințele sunt închise în fruct.
Angiospermele sunt grupate în două clase: Dicotyledonatae și Monocotyledonatae.
*Alcătuirea florii:
Codița florii se numește pedicel. Când acesta lipsește floarea se numește sesilă.
Receptaculul este partea superioară, mai dilatată a pedicelului, pe care se prinde învelișul
floral și organele de reproducere.
Învelișul floral (periantul) cuprinde:
Caliciul (K) – totalitatea sepalelor, care pot fi libere sau concrescute
Corola (C) – totalitatea petalelor care pot fi libere sau concrescute.
După simetrie K și C pot fi actinomorfe sau zigomorfe.
Uneori cele două componente ale periantului sunt identice: fie că sunt verzi,
semănând cu niște sepale ( perigon sepaloid – ex.Urzica), fie că sunt variat colorate,
asemănător petalelor (perigon petaloid – ex.Lalea). Periantul pote lipsi, florile fiind nude.
Elementele periantului pot fi dispuse spiralat sau în cercuri.
Organele de reproducere ale flori:
- Androceul (A), reprezentat de totalitatea staminelor, este organul de reproducere
masculin. Stamina este alcătuită din filament, conectiv și anteră. În anteră se formează
granulele de polen care reprezintă gametofitul masculin.
- Gineceul (G), reprezentat de totalitatea carpelelor, este organul de reproducere
feminin. Carpela este alcătuită din ovar, stil și stigmat.
Dicotiledonatele – Magnoliatae
- Au embrionul cu două cotiledoane.
- Au frunze polimorfe cu nervație penată, palmată sau reticulată.
- Flori pe tipul 5 sau 4.
- Formula florală generală: K5C5A5+5G(5)
Cele mai primitive au flori solitare, mari, terminale. La fructificare, receptaculul se alungește
mult, amintind de axul conului de la gimnosperme.
 Clasificarea Magnoliatelor (câteva familii):
- Familia Ranunculaceae
Ranunculus repens (piciorul cocoșului) – organele de reproducere sunt numeroase,
neconcrescute, dispuse spiralat pe un receptacul conic. Periantul este diferențiat în caliciu și
corolă, dispuse în cercuri. Fructul este achena sau folicula.
- Familia Fagaceae
Quercus robur (stejar) – plantă lemnoasă. Flori unisexuate, cel puțin cele masculine grupate
în inflorescențe caracteristice, numite amenți. Fructul este o achenă închisă parțial (ghinda).
- Familia Nymphaeaceae
Nymphaea alba (nufărul alb) – plantă acvatică, plutitoare. Flori mari, albe, cu petale
numeroase. Staminele, spre exterior, devin din ce în ce mai late și se transformă în petale.
- Familia Rosaceae
Rosa canina (măceșul) – arbust spinos, cu frunze compuse și fruct fals, format din achene
închise într-un înveliș cărnos, roșu.
Monocotiledonate – Liliatae
- Au embrionul cu un singur cotiledon.
- Plante exclusiv erbacee.
- Frunze simple, nestipelate, cu nervație paralelă sau arcuată și teacă evidentă.
- Flori pe tipul 3, rar 4, niciodată 5 cu perigon petaloid sau sepaloid.
- Rădăcina principală are viața scurtă, fiind înlocuită de numeroase rădăcini adventive.
Cele mai primitive sunt acvatice, prezintă heterofilie și seamănă cu nimfeceele.
 Clasificare Liliatae (câteva familii):
- Familia Liliaceae
Colchicum autumnale (brândușa de toamnă) – înflorește tomna, conține colchicină, substanță
cu efect mutagen, mult folosită în experimentele genetice.
- Familia Graminee
Zea mays (porumb) – florile sunt unisexuate: cele masculine dispuse într-un panicul în vârful
tulpinii, iar cele feminine formează o inflorescență numită spadix (știulete). Tulpina e
articulată, goală la nivelul internodurilor. Frunze liniare, cu nervație paralelă și teacă foarte
dezvoltată, prelungindu-se pe tulpină și formând vagina.
- Familia Orchidaceae
Nigritella rubra (sângele voinicului) – specie rară și ocrotită. Petala inferioară formează un
labelum cu rolul de a atrage insectele polenizatoare. Androceul este concrescut cu gineceul
formând un ginostemiu.
Regnul ANIMALIA
Reunește metazoare care în cursul dezvoltării lor individuale, parcurg trei stadii
preembrionare (morulă, blastulă și gastrulă).
Metazoarele inferioare își realizează dezvoltarea individuală cu două foițe embrionare,
de aceea se numesc didermice. Prezintă simetrie radiară.
 Metazoarele superioare își realizează dezvoltarea individuală cu trei foițe, de aceea se
numesc tridermice. Prezintă simetrie bilaterală.
Încrengătura Celenteratae
Reunește metazoare didermice. Între cele două foițe embrionare proriu-zise se afla
mezogleea.
- Au cavitate digestivă.
- Sunt răspândite în mediul marin și dulcicol.
- Cuprinde clasele: hidrozoa, scifozoa și antozoa.
- Cuprinde forme libere – meduze și forme fixe – polipi.
La hidrozoare predomină forma de polip, la scifozoare predomină forma de meduză, iar
antozoarele se găsesc exclusiv sub formă de polip.
- Clasa Hidrozoa
Cuprinde specii marine, dar și de apă dulce. Corpul este alungit în formă de sac cu o
singură deschidere (orificiul buco-anal) înconjurată de tentacule ce prezintă numeroase celule
urzicătoare. Reproducerea este asexuată și sexuată.
Reprezentant:
Hydra viridis (hidra de apă dulce) – La polul apical prezintă o. buco-anal, înconjurat de
tentacule, iar la polul bazal prezintă un disc adeziv. Locomoția se realizează prin alunecarea
discului adeziv pe substrat. Hrănirea este activă. Prada este paralizată cu ajutorul tentaculelor.
Digestia este extracelulară: începe în cavitatea digestivă, apoi continuă și se termină cu
digestia intracelulară care are loc în celulele flagelate ce căptușesc cavitatea digestivă.
Respirația aerobă. Reproducerea asexuată și sexuată. Hidrozoarele sunt celenterate
hermafrodite.
- Clasa Scifozoa
Celenteratele din această clasă trăiesc în mediul marin. Corpul are formă de clopot sau de
umbrelă pe marginea căreia se găsesc tentacule cu celule urzicătoare. Cavitatea corpului este
împarțită prin septuri în patru buzunare. Deplasarea se realizează prin înot sacadat.
Reproducerea este sexuată; sexele sunt separate iar fecundația și dezvoltarea ouălor se
realizează în apă.
Reprezentant:
Aurelia aurita (meduza de apă rece) – corpul este transparent, asemănător unei umbreluțe
deschise. Tentaculele se află pe marginea corpului, iar brațele bucale înconjoară orificiul
buco-anal. Locomoția meduzei poate fi observată vara: meduzele plutesc în apă sau se
deplasează sacadat; prin contracția fibrelor musculare circulare ale corpului, apa este
expulzată de sub corp și meduza este propulsată vertical. Nutriția este heterotrofă.
Reproducerea asexuată și sexuată.
Încrengătura Platelminți – viermi lați
 Sunt metazoare tridermice, cu simetrie bilaterală, ce trăiesc în ape dulci sau sărate sau
parazitează corpul animalelor.
- Corpul este puternic aplatizat, nesegmentat.
- Cavitatea corpului este plină de țesut conjunctiv.
- Nu au sistem respirator, respirația fiind cutanată.
- Reproducerea poate fi asexuată ( prin regenerare) sau sexuată (indivizii sunt
hermafrodiți).
 Clasa Trematoda
Cuprinde viermi plați paraziți (endoparaziți în corpul ovinelor, bovinelor). Tubul digestiv
prezintă numeroase ramificații. Nu prezintă sistem circulator și respirator.
Reprezentant:
Fasciola hepatica (viermele de gălbează) - are forma unei semințe de dovleac. Prezintă două
ventuze: una înconjoară orificiul buco-anal, iar a doua este „oarbă” și situată în treimea
anterioară a corpului. Parazitul se fixează în canalele biliare ale cornutelor mici și mari.
Nutriția este heterotrofă parazită. Respirația anaerobă.
 Clasa Cestoda – Teniile
Cuprinde specii parazite în interiorul vertebratelor. Corpul este alungit, lățit ca o panglică
și format din cap (scolex) cu numeroase proglote. Nu prezintă sistem digestiv. Au stadii
larvare în alte gazde.
Reprezentant:
Taenia solium (Tenia) – formată din scolex și proglote ( în acestea organizația corpului se
repetă). În proglotele mature se află sistemul reproducător ( feminin și masculin –
hermafrodite). Nutriția este heterotrofă parazită, hrana ajunge prin osmoză în corpul
parazitului. Respirația este anaerobă. Dezvoltarea sa se realizează în două gazde:
intermediară (unde este localizată larva) și definitivă ( în care se localizează adultul
parazitului).
Încrengătura Nematelminți – viermi cilindrici
Cuprinde specii libere ce trăiesc în apă, sol dar și numeroase specii parazite la om și
animale.
- Au corpul cilindric, nesgmentat, ascuțit la ambele capete și acoperit cu o cuticulă.
- Tubul digestiv prezintă orificiul bucal separat de cel anal.
- Formele parazite nu prezintă sistem respirator și circulator.
- Reproducerea este sexuată; sexele sunt separate și prezintă dimorfism sexual.
 Clasa Nematoda
Cuprinde specii parazite la om și animale.
Reprezentant:
Ascaris lumbricoides (limbricul) – prezintă dimorfism sexual, femela depășind ca dimensiune
masculul. Accesta are corpul curbat la unul din capete. Locomoția: corpul se mișcă liber în
intestin. Respirația anaerobă. Nutriția heterotrofă parazită. Dezvoltarea se realizează într-o
singură gazdă.
Încrengătura Anelida – viermi inelați
Metazoare tridermice, celomate, cu simetrie bilaterală.
- Trăiesc în mediul terestu și acvatic.
- Corpul este un cilindru turtit dorso-ventral format din numeroase inele-metamere ce
corespund unui compartimentări interne.
- Unele anelide prezintă pe fiecare metamer câte o pereche de apendici numiți parapode
care poartă țepi rigizi numiți cheți cu rol în târârea pe substrat.
- Respirația este tegumentară și branhială.
- Reproducerea este sexuată, majoritatea speciilor fiind hermafrodite.
 Clasa Oligocheta
Trăiesc în ape dulci sau soluri umede. Parapodele lipsesc, iar cheții sunt puțini. Sunt
specii hermafrodite, fecundația fiind încrucișată.
Reprezentant:
Lumbricus terrestris (râma) – Râma prezintă o șa glandulară, situată în treimea anterioară a
corpului cu rol în acuplarea și în formarea coconului. Se hrănește cu substanțe organice
conținute în sol.
 Clasa Hirudinea
Cuprinde specii ectoparazite acvatice. Nu prezintă parapode și cheți.Respirația este
branhială.
Reprezentant:
Hirudo medicinallis (lipitoarea) – trăiește în apele stătătoare. Prezintă două ventuze: bucală și
anală. Cu ventuza bucașă se fixează pe corpul parazitat și taie tegumentul cu cele trei fălci
chitinoase în formă de „Y”, prevăzute cu dințișori. Hrănirea este activă, iar regimul de hrană
este hematofag. Respirația este tegumentară.Reproducerea este sexuată; sunt forme
hermafrodite.
Încrengătura Moluște
Moluștele sunt animale triploblastice, cu simetrie bilaterală. Au corpul moale și
nesegmentat. Este format din cap, masă viscerală și picior. Masa viscerală este acoperită de
manta, care secretă cochilia calcaroasă. Respirația este branhială. La unele forme cavitatea
paleală este căptușită de o porțiune de manta bine vascularizată, ce permite respirația.
 Clasa Gasteropoda
Cuprinde melcii. Sunt moluște acvatice sau terestre.Masa viscerală este protejată de o
cochilie calcaroasă spiralată de diferite forme și dimensiuni; la unele specii poate lipsi
(limax). Sistemul digestiv prezintă tub digestiv și glande anexe ( salivare și
hepatopancreatice). Respirația este pulmonară la speciile terestre și branhială la speciile
acvatice. Reproducerea este sexuată, iar fecundația este internă.
Reprezentanți:
Helix pomatia (melcul de livadă) – masa viscerală este protejată de p cochilie calcaroasă
spiralată. Regimul de hrană este fitofag. Respirația este pulmonară. Reproducerea sexuată,
fecundația internă. Melcii sunt animale hermafrodite.
 Clasa Lamelibranchiata
Cuprinde moluște exclusiv acvatice – marine sau dulcicole. Au corpul comprimat lateral,
cu simetrie bilaterală, cu cap redus sau fără cap (acefale). Cochilia prezintă două valve
calcaroase prinse printr-un ligament. Respirația este branhială. Inima este tricamerală
formată din două atrii și un ventricul. Reproducerea este sexuată, sexele sunt separate și
fecundația este externă.
Reprezentant:
Anodonta cygnea ( scoica de lac) - simetrie bilaterală. Este acefală. Mantaua secretă cele
două valve calcaroase, tapetate de un strat de sidef. Valvele sunt prinse printr-un ligament, cu
rol antagonic mușchilor adductori ai valvelor. Pentru deplasare scoicile folosesc piciorul în
formă de lamă de topor. Nutriția este microfagă și filtratoare, iar hrănirea ete pasivă.
Reproducerea este sexuată, sexele fiind separate.
 Clasa Cefalopoda
Moluște exclusiv acvatice, marine. Piciorul musculos este transformat în brațe sau
tentacule foarte puternice, prevăzute cu ventuze și dispuse în regiunea capului. Cochilia este
externă și spiralată internă, redusă sau poate lipsi. Sunt animale de pradă bine adaptate, cu o
mobilitate rapidă, sistem nervos dezvoltat și ochii mari, evoluați. Respirație branhială.
Reproducerea sexuată, fecundația internă.
Reprezentanți:
Sepia officinalis (sepia) - corpul sepiei este divizat de un șanț circular în două părți. În
situați obișnuite sepia se deplasează prin înot, dar când urmărește prada se folosește de un jet
de propulsie, ceea ce îi permite să înoate mai rapid. Nutriția este carnivoră. Respirația este
branhială. Reproducerea este sexuată.
Încrengătura Artropode
- Se întâlnesc în toate mediile de viață.
- Corpul este segmentat și este protejat de un exoschelet chitinos sau calcaros.
- Corp alcătuit din: cap, torace și abdomen.
- Prezintă un număr variabil de apendici articulați cu ajutorul cărora se deplasează sau
prind hrana.
- Respirația se realizează prin plămâni, branhii, tegument și trahei.
- Sistemul circulator este deschis fiind format din inimă, vase și lacune.
- Reproducerea este sexuată, fecundația este internă. Dezvoltarea se face prin
metamorfoză completă (ou-larvă-nimfă-adult) sau incompletă (ou-larvă-adult).
 Clasa Arahnide
Sunt artropode tereste. Corpul este format din cefalotorace și abdomen. Pe cefalotorace
se găsesc șase perechi de apendici dintre care: o pereche de chelicere folosite ca arme de atac
și apărare, o pereche de palpi bucali și patru perechi de apendici locomotori. La unele specii
la nivelul abdomenului există glande sericigene. Respirația este pulmonară, traheală sau
branhială. Reproducerea sexuată; dezvoltarea se face fără metamorfoză.
Reprezentant:
Araneus diadematus (păianjenul cu cruce) – corp alcătuit din cefalotorace și abdomen.
Abdomenul este nesegmentat. Locomoția se realizează prin mers sau cu ajutorul pânzei.
Nutriția este carnivoră. Reproducerea sexuată, prezintă dimorfism sexual.
 Clasa Crustacee
Artropode acvatice. Corpul este protejat de o crustă calcaroasă. Prezintă cinci perechi de
picioare articulate, prima pereche fiind transformată în clești. Respirația branhială.
Reproducerea sexuată, iar dezvoltarea larvară este directă.
Reprezentant:
Astacus fluviantilis (racul de râu) – prezintă un exoschelet care conține chitină impregnată cu
carbonat de calciu. Sub tegument se află musculatură striată. Prezintă antene.
 Clasa Insecta
Corpul este alcătuit din cap, torace și abdomen. Este protejat de o crustă de natură
chitinoasă. La cap prezintă antene modificate, ochi compuși, ochi simpli și o armatură bucala
diferită în funcție de modul de nutriție. Toracele prezintă pe partea ventrală trei perechi de
picioare articulate, iar pe partea dorsală aripi cu ajutorul cărora se pot deplasa prin zbor.
Abdomenul este format din 10-12 segmente. Respirația este traheală. Reproducerea este
sexuată, iar dezvoltarea se face prin metamorfoză.
Reprezentant:
Apis mellifera (albina) – Corp alcătuit din cap, torace și abdomen acoperit de un schelet
chitinos. Prezintă adaptări la viața aeriană (prezintă aripi și respirație prin trahei). Prezintă
două perechi de aripi. Regimul de hrană este fitofag. Reproducerea sexuată cu dimorfism
sexual.
Încrengătura Cordata
Cuprinde metazoarele cele mai evoluate, răspândite în toate mediile de viață. Prezintă
schelet axial intern (notocord) așezat dorsal, sub tubul neural și deasupra tubul digestiv.
Se clasifică în:
 Subîncrengătura Urocordate – notocordul este prezent numai la stadiul larvar
 Subîncrengătura Cefalocordate – notocordul prezent pe tot parcursul vieții
 Subîncrengătura Vertebrate – notocordul este întalnit doar la embrion, iar la adult este
înlocuit de coloana vertebrală.

Subîncrengătura Vertebrate
- La majoritatea speciilor corpul este alcătuit din trei regiuni: cap, trunchi și membre.
 - Locomoția variază în funcție de modul de viată. Se poate realiza prin înot, zbor sau
mers.
- Sistemul digestiv este alcătuit din tub digestiv și glande anexe.
- Respirația este branhială, pulmonară sau cutanee.
Se clasifică în două grupe: Agnate (fără fălci) și Gnatostomate (cu fălci).
Clasa peștilor osoși - Osteichthyes
- Populează mediul acvatic dulcicol și marin.
- Scheletul este osificat parțial sau total.
- Tegumentul este bogat în glande mucoase și acoperit de solzi dermici.
- Prezintă linie laterală.
- Gura are poziție terminală.
- Înotătoarea codală are lobi egali.
- Au vezică înotătoare cu rol hidrostatic.
- Respiră prin branhii situate în camera branhială și protejate de opercule.
- Inima este bicamerală, iar circulația este închisă, simplă.
- Modul de nutriție variază: carnivori, omnivori și fitofagi.
- Reproducerea este sexuată, fecundația este externă.
Reprezentant:
Cyprinus carpio (crap) - mediul de viață acvatic dulcicol. Corp acoperit de solzi dermici.
Tegumentul prezintă glande care secretă mucus. Locomoția se realizează prin înot. Respirația
este branhială. Reproducerea sexuată cu fecundație externă.
Clasa Amfibia
- Vertebrate ce fac trecerea de la mediul acvatic la cel terestru.
- Animale poikiloterme cu tegument neted, umed și bogat vascularizat.
- Sternul nu se articulează cu coastele și nu au cutie toracică.
- Respirația este pulmonară și cutanee (adulți), branhială la stadiile larvare.
- Circulația este dublă, închisă și completă. Inima tricamerală (2A+1V)
- Reproducerea este sexuată, iar fecundația este externă sau internă (salamandră).
Dezvoltarea postembrionară se realizează prin metamorfoză.
Se clasifică în: Urodele (amfibieni cu coadă), Anure (amfibieni fără coadă) și Apode (fără
picioare)
Reprezentant:
Rana esculenta (broasca de lac) – broască anură. Prezintă membrele anterioare cu 4 degete;
cele posterioare cu 5 degete, acestea prezentând membrană interdigitală. Respirația este
pulmonară, dar este suplimentată de respirația tegumentară. Locomoția se face prin salturi în
mediul terestru și prin înot în mediul acvatic. Nutriția de tip carnivor. Reproducerea este
sexuată, fecundația externă, iar dezvoltarea se realizează prin metamorfoză.
Clasa Reptilia
- Tetrapode terestre sau adaptate secundar la mediul acvatic.
- Tegumentul uscat, îngroșat și acoperit cu solzi cornoși sau plăci osoase.
 - Majoritatea reptilelor au patru membre scurte, dispuse lateral și terminate cu câte
cinci degete cu gheare.
- Respirația pulmonară.
- Circulația este închisă, dublă, incompletă. Inima este tricamerală.
- Reproducerea sexuată, iar fecundația este internă.
- Dezvoltarea este directă. Sun animale ovipare și foarte rar vivipare.
Oul prezintă două anexe embrionare: amniosul (rol nutritiv) și alantoida ( rol în respirație).
Clasa Păsări – Aves
- Vertebrate adaptate la zbor, având membrele anterioare transformate în aripi.
- Corp fusiform, aerodinamic.Tegumentul uscat, lipsit de glande și acoperit cu pene.
- Scheletul este alcătuit din oase pneumatice, subțiri. Sternul prezintă carenă. Lipsesc
dinții, dar au cioc cornos.
- Respirația este pulmonară. Prezintă ca organ fonator specific sfirinxul.
- Tubul digestiv prezintă două particularități: esofagul prezintă o dilatare numită gușă,
iar stomacul prezintă două compartimente (stomac musculos=pipota și stomac
glandular).
- Sistemele digesti, excretor și genital se deschid în cloacă.
- Circulația este închisă, dublă, completă; inima este tetracamerală (2A+2V).
- Au temperatura corpului constantă (homeoterme)
- Reproducerea sexuată, fecundația internă.
Clasa Mamifere – Mammalia
- Cele mai evoluate vertebrate. Sunt homeoterme. Au tegumentul acoperit cu păr și
prezintă glande mamare.
- Prezintă dentiție dublă.
- Cavitatea toracică este separată de cavitatea abdominală prin diafragm.
- Respirația pulmonară.
- Ciculația este închisă, dublă, completă; inima tetracamerală.
- Reproducerea este sexuată, fecundația internă.
Se clasifică în: monotreme, marsupiale și placentare.
Monotremele
- Mamifere cu trăsături de reptile și mamifere
- Fălcile formează un cioc cornos
- Prezintă cloacă
- Se înmulțesc prin ouă
- Puii sunt hrăniți cu lapte prelins pe firele de păr.
Marsupialele
- Mamifere vivipare
- Embrionul se dezvoltă în uter, deoarece plancenta este slab dezvoltată puii sunt slab
dezvoltați și sunt introduși în marsupiu unde se află și glandele mamare.
Placentare
- Sunt mamifere superioare, vivipare cu placentă dezvoltată.
- Embrionul se dezvoltă complet în uterul matern.
Se clasifică în:
Insectivore – cârtița, ariciul.
Chiroptere – liliacul, vampirul.
Edentate – leneșul, furnicarul.
Rozătoare – iepurele, hârciogul, castorul, veverița.
Carnivore – lupul, ursul, leul.
Pinipede – foca, morsa.
Cetacee – delfinul, balena.
Proboscidieni – elefantul.
Paricopitate – mistrețul, cerbul, capra, oaia.
Imparicopitate – calu, zebra.
Primate – gorila, cimpanzeul, urangutanul, omul.