NOȚIUNI DE BOTANICĂ SISTEMATICĂ

 Sistematica este definită ca studiul ştiinţific al diversităţii organismelor şi al

raportului de înrudire dintre ele.
 Sistematica modernă este filogenetică, având rolul de a descoperi cursul
transformărilor reale şi legăturile de înrudire dintre plante de-a lungul evoluţiei lor
istorice.
 Taxonomia reprezintă studiul teoretic al clasificării, cuprinzând bazele ei, principiile,
procedurile şi regulile de clasificare.
 Problema esenţială a taxonomiei este elaborarea unor teorii privind rangurile
sistematice şi ordinea lor de subordonare (ierarhia taxonomică), care să permită o
clasificare naturală filogenetică;
 deci, sistematica stabileşte principiile de clasificare filogenetică, în timp ce
taxonomia elaborează metodele de studiu şi regulile de descriere şi de
nomenclatură corecte.
Obiectivele botanicii sistematice sunt:
✗ descoperirea mecanismului şi direcţiei evoluţiei plantelor prin interpretarea datelor
concrete, obţinute din toate celelalte ştiinţe biologice, inclusiv prin metode de statistică
matematică
✗ alcătuirea şi reprezentarea unei clasificări care să exprime în mod veridic relaţia
naturală de filiaţie (origine şi descendenţă) între unităţile taxonomice de clasificare
(specie, gen, familie, clasă).
✗ Stabilirea metodelor exacte şi practice de determinare şi descriere a plantelor în
vederea recunoaşterii lor; descrierea plantelor se realizează pe baza analizei tuturor
caracterelor morfologice, anatomice, biochimice, genetice, ecologice, fitogeografice;
descrierea completă şi exactă a unei plante se numeşte diagnoză; determinarea
plantelor se realizează cu ajutorul cheilor dichotomice, în care specia se indentifică
după caracterele lor esenţiale de diagnoză.
CATEGORII SISTEMATICE
 Unitatea fundamentală în sistematică este specia, şi în raport cu aceasta celelalte
unităţi taxonomice de clasificare sunt taxoni intraspecifici / infraspecifici ( mai mici
decât specia) sau taxoni supraspecifici.
 Specia, constItuie un nivel de organizare a materiei vii, ea având o geneză (origine)
istoric definită şi un sfârşit posibil în timp dacă nu se mai poate adapta.
 Specia are un ecotop preferat, un areal propriu şi un volum/nr de indivizi
autoreglabil.
 Datorită aceleeaşi structuri genetice, indivizii speciei sunt foarte asemănători între ei
şi prin reproducere tind să-şi păstreze aceste caractere specifice comune.
 Specia reprezintă astfel un sistem de populaţii separate între ele prin discontinuităţi
de variabilitate cauzate de variaţii genetice şi în care indivizii se pot încrucişa liber,
dând descendenţi viabili şi fertili, dar izolată de alte specii prin bariere reproductive.
 Denumirea speciei se realizează pe baza unui sistem binomial - utilizează două
cuvinte, cel mai adesea cu originea în latină sau greacă, dintre care primul scris cu
majuscule, reprezentând numele de gen, iar cel de al doilea scris cu literă mică,
reprezentând numele de specie. Ex: Taraxacum officinale
Reguli de taxonomie vegetală
De la rădăcina denumirii unui gen tipic + sufix se defineşte rangul
 regn = rădăcină + etalia (Vegetalia)
 subregn = rădăcină + bionta (Cormobionta)
 încrengătură = rădăcină + phyta / mycota (Eumycota / Magnobiophyta)
 subîncrengătură = rădăcină + phytina / mycotina (Eumycotina / Magnobiophytina)
 clasa = rădăcină + atae (Magnoliatae)
 subclasa = rădăcină + idae (Magnolidae)
 ordin = rădăcină + ales (Magnoliales)
 subordin = rădăcină + inales (Magnolinales)
 familia = rădăcină + aceae (Magnoliaceae)
 subfamilia = rădăcină + oideae (Rosoideae)
 tributul = rădăcină + eae (Poaceae)
 subtributul = rădăcină + inae
 CLASIFICAREA LUMII VII
Supraregnul Procarya
✗ cuprinde organisme lipsite de nucleu individualizat
✗ materialul genetic este reprezentat de un nucleoid, alături de plasmide şi structuri
epizomale
Regnul Bacteria (Monera)
✗ include organisme unicelulare, rareori multicelulare, fără o alternanţă de generaţii şi
la care foarte rar se constată o diferenţiere celulară
✗ au nutriţie heterotrofă/autotrofă ✗ pe baza tipului ARN -r regnul este limitat în 2
subregnuri: ➢ subregnul Archaea ➢ subregnul Eubacteria
Supraregnul Eucaryota
✗ cuprinde organisme unicelulare sau multicelulare, cu nucleu bine individualizat,
având cel puţin doi cromozomi şi cu alternanţă de generaţii bine evidenţiate
Regnul Protista
✗ cuprinde organisme eucariote unicelulare, soliare sau coloniale, uneori
multicelulare de tip haploid sau diploid, uneori cu celule plurinucleate, rareori şi cu o
falsă diferenţiere celulară
✗ nutriţia se realizează prin absorbţie, ingestie, fotosinteză
✗ se înmulţesc prin meioză zigotică, sporică sau gametică
Regnul Fungi
✗ reuneşte organisme unicelulare / multicelulare, haploide / diploide, imobile, cu tipuri
variate de celule, uneori cu o anumită specializare a acestora când sunt reunite în
pseudoplectenchine.
✗ Prezintă perete celular, care conţine chitină
✗ nu prezintă flageli
✗ nutriţia este heterotrofă şi se realizează prin absorbţie
✗ simbioza cu unele alge albastre/verzi condude la formarea unor organisme numite
licheni
✗ simbioza cu rădăcinile plantelor superioare, conduce la formarea micorizelor
Regnul Plantae
✗ reuneşte organisme multicelulare, haplo/diplobionte, cel
mai adesea cu diferenţiere morfoanatohistologică evidentă
✗ nutriţia este fotoautotrofă
Regnul Animalia
✗ cuprinde organisme pluricelulare, diploide, având corp cu
simetrie dominantă bilaterală şi foarte multe tipuri de celule
reunite în ţesuturi
✗ nutriţia este heterotrofă şi se realizeată prin ingestie
REGNUL MONERA
ÎNCRENGĂTURA ARCHAEBACTERIOPHYTA
 Arhebacteriile sunt cele mai primitive organisme procariote,
 trăiesc în medii extreme: apele foarte fierbinţi şi acide (peste 800C), apele foarte
sărate, în medii bogate cu sulf sau CO2, mlaştini, abisurile oceanelor etc.
 Sunt organisme autotrofe chemosintetizante (foarte rar fotosintetizante) sau
heterotrofe.
 După mediul în care trăiesc şi modul de nutriţie, arhebacteriile sunt de 3 tipuri:
✗ metanogene - sunt organisme anaerobe, care obţin energia necesară vieţii prin
sinteza metanului pornind de la CO2 şi H2 (Methanobacterium trăiesc în mlaştini,
mine, intestinele animalelor)
✗ termoacidofile - sunt organisme heterotrofe sau chemosintetizante, care folosesc ca
surse de viaţă substanţele minerale (sulfurile) ex: Thermoplasma - trăiesc în apele
foarte fierbinţi şi acide
✗ halofile extreme trăiesc în apele foarte sărate (Marea Moartă), de exemplu
Halobacterium aceste organisme realizează o fotosinteză primitivă, cu ajutorul unui
pigment roşiatic numit bacteriorodopsină
ÎNCRENGǍTURA EUBACTERIOPHYTA
 Cuprinde organisme unicelulare, solitare sau grupate în colonii, fără nucleu
individualizat,cu sistem enzimatic propriu şi nutriţie heterotrofă, mai rar autotrofă.
 Din această încrengătură sunt prezentate două clase: Eubacteriae şi
Cyanobacteriae.
Clasa Eubacteriae
 Această clasă încadrează bacteriile propriu-zise.
 Dimensiunile bacteriilor sunt cuprinse între 0,5 – 5 micrometri, dar există şi bacterii
foarte mici 0,12 micrometri, şi unele mari numite gigantice, care ating lungimea de
500 micrometri.
 Forma bacteriilor este variabilă, poate fi sferică şi se numesc coci, de bastonaş
(bacili), de virgulă (vibrioni), sau de spirală (spirili).
 Nutriţia bacteriilor este heterotrofă saprofită sau parazită, rar autotrofă.
Clasa Cyanobacteriae
 Cuprinde alge albastre unicelulare, solitare sau grupate în colonii, de culoare
albastră – verzuie, datorită pigmentului ficocianină.
 Structura algelor albastre este primitivă.
 Nutriţia celor mai multe alge albastre este autotrofǎ.
 Ele sintetizează cu ajutorul pigmentului clorofilă, care este mascat parţial de
ficocianină.
 Produsul de asimilaţie rezultat în urma fotosintezei este amidonul de cianoficee,
asemănător glicogenului.
 Unele se hrănesc pe cale chemosintetică, rar heterotrof, iar multe trăiesc în
simbioză cu ciupercile formând lichenii.
 Înmulţirea se realizează de regulă prin sciziparitate sau diviziune directă.
Nostoc commune
 este grupatǎ în colonii, formate din două tipuri de celule
sferice: izociste (mai mici) şi heterociste, mai mari,
înlănţuite în şiraguri şi înglobate într-o masă gelatinoasă,
care în condiţii de uscăciune se prezintă ca o crustă.
 Trăieşte pe soluri umede.
Oscillatoria princeps
 trăieşte în colonii, formate din celule suprapuse (ca
monezile într-un fişic), învelite într-o membrană comună.
 Se întâlneşte în apă sau sol umed, efectuând 3 tipuri de
mişcări: îndoire, pendulare, rotire.
Spirulina jenneri
 se prezintă sub forma unor şiraguri de celule, dispuse în
formă spiralată, fără teacă gelatinoasă.
 Trăieşte în mediul acvatic efectuând mişcări în spirală.
 REGNUL PROTISTA
 cuprinde organisme eucariote, unicelulare sau pluricelulare, cu
nucleuindividualizat.
 Corpul vegetativ este un tal, care nu este diferenţiat în organe, fiind alcătuit din
celule asemănătoare, fără vase conducătoare.
 În ciclul de viaţă predomină generaţia gametofitică (haploidă).
 Nutriţia este autotrofă .
ÎNCRENGĂTURA CHLOROPHYTA
 Cuprinde alge verzi unicelulare şi pluricelulare, solitare sau grupate în colonii
(cenobii), cu talul de diferite forme: filamentos, lamelar sau tridimensional.
 Sunt imobile, rar mobile cu 2-4 flageli de lungime egală.
 Algele verzi au perete celular de natură celulozică. În citoplasmă se găsesc unul
sau mai mulţi cromatofori (plastide verzi) în care predomină pigmenţii clorofilieni.
 Produsul de asimilaţie este amidonul.
 Prezintă nucleu bine diferenţiat.
CLASA CHLOROPHYCEAE
Cuprinde majoritatea algelor verzi.
Sunt alge unicelulare sau pluricelulare, cu talul filamentos, lamelar sau
tridimensional.
Se înmulţesc sexuat prin izogamie, anizogamie şi oogamie.
Trăiesc în ape, pe uscat, pe ziduri, scoarţa copacilor, unele fiind buruieni în orezării.
Din această clasă fac parte următoarele ordine: Volvocales, Chlorococcales,
Ulothrichales, Siphonochladales, Bryopsidales.
ORDINUL VOLVOCALES
 Sunt alge unicelulare sau pluricelulare mobile, care trăiesc în mediul acvatic.
 Dintre speciile unicelulare, care se întâlnesc în apele stătătoare dulci:
Chlamydomonas angulata, Chlamydomonas braunii şi Chlamydomonas nivalis.
 Sunt alge ovoidale, biflagelate şi au un cromatofor în formǎ de clopot. În lacurile
sărate din jurul Mării Negre se întâlneşte specia Dunaliella salina.
 Speciile din genul Volvox trăiesc în colonii sferice, multicelulare (30-40 mii), legate
între ele prin intermediul plasmodesmelor. Prezintǎ o diferenţiere a celulelor, unele
ORDINUL CHLOROCOCCALES
 Sunt alge unicelulare imobile (fără flageli), care trăiesc în
colonii, ducând o viaţă liberă sau fixate de substrat.
 Majoritatea trăiesc în ape, dar unele s-au adaptat şi la
condiţii de semiuscat.
 Hydrodictyon reticulatum - Reţeaua apelor - Este
alcătuită din celule dreptunghiulare, dispuse într-o reţea, cu
ochiuri hexagonale. Frecvent întâlnită în apele dulci, lin-
curgătoare.
ORDINUL ULOTHRICHALES
 Cuprinde alge pluricelulare, cu talul filamentos sau lamelar,
neramificat, care se fixează de substrat prin intermediul
unei celule bazale rizoidală, incoloră.
 Se întâlnesc în apele dulci sau sărate,
dar şi în mediul terestru pe sol, stânci, scoarţa copacilor.
 Ulothrix zonata - Este o algă filamentoasă, întâlnită în
apele dulci curgătoare.
 Ulva lactuca, U. Latissima - Salata mării Sunt alge marine
lamelare, frecvente şi în Marea Neagră.
ORDINUL SIPHONOCHLADALES
Cuprinde alge pluricelulare, filamentoase, ramificate, fixate de
substrat prin celule plurinucleate (cu mai mulţi nuclei).
Cladophora glomerata
Algă cu tal filamentos, ramificat în formǎ de tufǎ.
Este întâlnită în apele dulci, stătătoare, dar şi ca buruiană în
orezării.
În cantitate prea mare reduce temperatura şi luminozitatea apei.
ORDINUL BRYOPSIDALES (SIPHONALES)
 Sunt alge cu tal de tip sifonal, plurinucleat.
 Talul este foarte diferenţiat din punct de vedere morfologic,
luând forme variate.
 Un astfel de aparat vegetativ se mai numeşte cenoblast.
Caulerpa prolifera
 Are talul diferenţiat în rizoizi, cu aspect de rădăciniţe, care se
fixează de substrat, cauloid, cu aspect de tulpină târâtoare şi
filoid, cu aspect de frunză.
 Se întâlneşte în Marea Mediterană.
CLASA ZYGNEMATOPHYCEAE
 Sunt alge unicelulare (libere sau grupate în colonii) sau
pluricelulare, filamentoase, neramificate şi lipsite de flageli în
toate stadiile de viaţă.
 Conţin unul sau mai mulţi cromatofori care au pe suprafaţa lor
pirenoizi (corpusculi de natură proteică) acoperiţi de amidonul
rezultat în procesul de fotosinteză.
 Se înmulţesc vegetativ prin fragmentare de tal şi diviziune şi
sexuat prin conjugare, gameţii se unesc formând zigotul.
Spirogyra communis- Mătasea broaştei
 Este o algă pluricelulară, filamentoasă, înglobată într-o teacă
gelatinoasă.
 Celulele au un cromatofor, în forma unei panglici spiralate, de
culoare verde.
 Se întâlneşte în apele stătătoare dulci.
 Are rol în oxigenarea apei, dar în cantităţi mari, alături de alte
alge,constituie o buruiană în orezării, împiedicând dezvoltarea
plantelor de orez în primele faze de vegetaţie.
CLASA CHAROPHYCEAE
 Include cele mai evoluate alge verzi, cu talul
pluricelular, articulat, tridimensional, alcătuit dintrun
ax vertical cu ramificaţii în verticil.
 Sunt întâlnite în apele dulci, puţin adânci (cca. 1 m),
fixate de substrat cu ajutorul rizoizilor.
 Au dimensiuni de câţiva centimetri.
 Se înmulţesc vegetativ prin fragmentare de tal şi
sexuat prin oogamie.
 Din contopirea gameţilor rezultă zigotul.
 Sunt răspândite în apele dulci, formând tufe dese pe
fundul pâraielor,l acurilor.
Chara fragilis, Ch. vulgaris, Ch. Foetida (Brădişor)
 Plantele au aspect de brădişor.
 Celulele sunt impregnate cu CaCO3, ca urmare talul
are o consistenţǎ rigidǎ.
Importanţa algelor verzi
 oxigenează şi depoluează apele
 fixează azotul atmosferic în sol
 sunt sursă de hrană pentru peşti
 datorită conţinutului bogat în proteină sunt folosite în furajarea
animalelor, alimentaţia omului
 participă la formarea solului, unele specii sunt folosite ca
îngrăşământ organic
 în cazul dezvoltării excesive sunt dăunătoare, constituind
buruieni problemă în orezării.
 ÎNCRENGĂTURA PHAEOPHYTA
 cuprinde alge brune, pluricelulare, de dimensiuni foarte mari (400 m).
 Culoarea algelor este dată de pigmentul fucoxantină, care maschează clorofila.
 Talul este filamentos, lamelar sau tridimensional,
 În structura talului se află celule specializate în înmagazinarea substanţelor de
rezervă, asimilaţie, susţinere.
 Nutriţia algelor brune este autotrofă, datorită pigmenţilor asimilatori, iar produsul de
asimilaţie este laminarina (un polizaharid specific), la care se mai adaugă manitol,
picături de ulei.
 Înmulţirea: vegetativ, prin fragmentarea talului, asexuat prin zoospori şi sexuat prin
izogamie, heterogamie şi oogamie.
 Cele mai multesunt specii marine, frecvent întâlnite în apele reci şi temperate, mai
ales în apropierea ţărmurilor.
 Au o importanţă foarte mare, fiind folosite ca hrană atât pentru animale, cât şi pentru
om. Sunt mai sărace în proteine decât algele verzi, dar mai bogate în vitamine (B, C,
D, E), precum şi în unele elemente, cum ar fi: Ca, I, K ş.a.m.d.
Laminaria saccharina
 are talul în formă de panglică, cu marginile
ondulate, cu lungimea de peste 1 m.
 Este folosită în alimentaţie, fiind întâlnită în
apa mărilor reci.
Fucus vesiculosus
 cu talul ramificat dihotomic, prevǎzut cu
vezicule plutitoare, lung de 50 m.
 Este întâlnită în apele reci.

Cystoseira barbata
 are talul cilindric, ramificat monopodial,
frecvent întâlnită în Marea Neagră.
 ÎNCRENGĂTURA RHODOPHYTA
 cuprinde alge roşii, evoluate, pluricelulare.
 Culoarea este dată de pigmentul ficoeritrina, care maschează clorofila şi ceilalţi
pigmenţi.
 Talul este diferenţiat în rizoid, cauloid şi filoid.
 Sunt de dimensiuni mai mici decât algele brune, ajungând până la 1 m.
 De regulă sunt plante autotrofe.
 Produsul de asimilaţie este amidonul de floridee.
 Înmulţirea se realizează pe cale vegetativă (fragmentare de tal), asexuată (spori) sau
sexuată (prin oogamie).
 Sunt frecvent întâlnite în apele marine calde din apropierea ţărmurilor.
 Majoritatea algelor roşii sunt furajere, dar sunt consumate şi de om.
 Din membranele bogate în gelatină ale unor specii se extrage agar – agarul , folosit
la prepararea mediilor de cultură în microbiologie
Batrachospermum moniliforme
 are talul filamentos, cu numeroase ramuscule dispuse verticilat la noduri.
 Este frecvent întâlnită în apele dulci din Munţii Apuseni.
Ceramium rubrum
 algă filamentoasă fixată de stânci.
 Este ramificată sub forma unor tufe roşiatice, cu terminaţiile răsucite înformă de
cleşte.
 Este întâlnită şi în Marea Neagră.
 Din aceasta rezultă un agar de calitate superioară.
 REGNUL FUNGI
 cuprinde organisme eucariote, unicelulare şi pluricelulare, cu corpul un tal,
nediferenţiat în organe, cu nutriţie heterotrofă sau simbiontă.
 Acest regn cuprinde două încrengături: Mycophyta şi Lichenophyta.
ÎNCRENGĂTURA MYCOPHYTA (CIUPERCI)
 Cuprinde ciuperci, organisme heterotrofe (lipsite de clorofilă), saprofite sau parazite.
 Majoritatea speciilor au talul un miceliu unicelular sau pluricelular, format din
filamente ramificate, numite hife.
 Ciupercile inferioare sunt unicelulare.
 Celula poate fi lipsită de perete celular şi se numeşte gimnoplast (celulă uninucleată
cu un singur nucleu) sau plasmodiu (celulă plurinucleată cu mai mulţinuclei).
 Celula poate să prezinte perete celular şi se numeşte dermatoplast (celulă
uninucleată).
 Ciupercile mai evoluate (Phycomycetae) au corpul vegetativ un sifonoplast (celulă
uriaşă, plurinucleată, la care peretele celular prezintă numeroase ramificaţii
tubulare).
 Nutriţia ciupercilor este heterotrofă.
 Ele preiau substanţele organice necesare metabolismuluidin ţesuturile vii sau
moarte, ducând o viaţă parazită sau saprofită.
 Ciupercile parazite se hrănesc din ţesuturile vii şi pot fi: parazit facultative, într-unul
din stadiile de viaţă sau parazite obligatorii, pe tot parcursul ontogenezei.
 Ele se pot dezvolta în interiorul organismului atacat, fiind numite endoparazite
(Plasmopara viticola - mana viţei de vie, Claviceps purpurea - cornul secarei) şi la
suprafaţa organismului, fiind numite ectoparazite (Erysiphe graminis - făinarea
gramineelor).
 Ciupercile saprofite reprezintă marea majoritate a ciupercilor, ele se hrănesc cu
materie organică moartă intrată în descompunere.
 Acestea se clasifică în saprofite obligatorii, hrănindu-se cu materie organică moartă
şi saprofite facultative, când trăiesc atât ca parazite, cât şi ca saprofite(Phytophthora
infestans - mana cartofului).
Înmulţirea ciupercilor
 se realizează vegetativ, asexuat şi sexuat.
 Înmulţirea vegetativă se realizează prin fragmentare de miceliu, prin înmugurire la
drojdia de bere, prin scleroţi la cornul secarei.
 Înmulţirea asexuată se realizeză prin spori , care pot fi: mobili , prevăzuţi cu flageli
(zoospori), la ciupercile primitive şi imobili (aplanospori), la ciupercile cele mai
evoluate.
 Aceştia se pot forma la exteriorul organelor sporifere (conidiospori, bazidiospori) şi
în interiorul acestora (ascospori, sporangiospori).
 Înmulţirea sexuată are loc prin unirea a două celule specializate, numite gameţi,
care pot fi asemănători sau diferiţi ca formă şi mărime.
 Din încrengătura Mycophyta se vor prezenta 4 clase:
 Archimycetae,
 Phycomycetae,
 Ascomycetae şi
 Basidiomycetae.
CLASA ARCHIMYCETAE
 Cuprinde ciuperci primitive, cu talul un gimnoplast
(celulǎ fără perete şi cu un singur nucleu).
 Sunt endoparazite, producând boli grave la plante.
ORDINUL PLASMODIOPHORALES
Familia Plasmodiophoraceae – Plasmodiophora
brassicae
 produce boala numită hernia rădăcinilor de varză.
 Ciuperca atacă coletul răsadurilor de varză.
ORDINUL CHYTRIDIALES
Familia Synchytriaceae – Synchytrium
endobioticum
 parazitează tuberculii şi stolonii la cartof,
producând boala numită râia neagră a cartofului.
CLASA PHYCOMYCETAE
 Cuprinde ciuperci unicelulare, cu talul un miceliu
plurinucleat, numit sifonoplast.
ORDINUL PERONOSPORALES
 Familia Peronosporaceae – Peronospora destructor -
ciuperca produce mana la ceapă .
Plasmopara viticola
 produce mana viţei de vie.
 Ciuperca atacă toate organele aeriene ale plantei, mai
ales frunzele.
 Produce pagube însemnate în anii cu temperaturi ridicate
şi precipitaţii abundente.
 Se înmulţeşte asexuat şi sexuat.
 Asexuat se realizează prin conidii ovoidale, care se
formează pe conidiofori ramificaţi.
 Prin germinarea conidiilor, rezultă zoospori biflagelaţi.
 Înmulţirea sexuată se realizează prin oogamie.
CLASA ASCOMYCETAE
Cuprinde ciuperci mai evoluate,
ORDINUL ENDOMYCETALES
Familia Saccharomycetaceae - Saccharomyces cerevisiae - Drojdia de
bere
 Are întrebuinţări multiple, la fabricarea berii, dospirea pâinii, ca furaj
proteic.
ORDINUL PLECTASCALES (EUROTIALES)
Familia Aspergillaceae (Eurotiaceae) Penicillium notatum şi P.
Chrysogenum
 Aceste specii produc mucegaiurile verzi cu importanţă practică deosebită
în industria farmaceutică, la fabricarea unor antibiotice, cum ar fi penicilina.
ORDINUL SPHAERIALES
Familia Clavicipitaceae - Claviceps purpurea
 parazitează specii din Poaceae , dar mai ales secara, producând boala
numită cornul secarei.
 Miceliul atacă ovarul florilor de secară, din care rezultă un sclerot de 1-2
cm lungime, de culoare neagră-violacee, care conţine substanţe
hemostatice, fiind utilizate în medicină.
CLASA BASIDIOMYCETAE
 Încadrează cele mai evoluate ciuperci, cu miceliul pluricelular,filamentos sau masiv.
 Miceliul secundar este de lungă durată, pe care se formează miceliul terţiar (piciorul şi pălăria).
 Se înmulţesc asexuat prin bazidiospori, iar sexuat prin somatogamie, din care se formează bazidiile
cu bazidiospori.
 La ciupercile cu pălărie, acestea se formează pe partea internă a pălăriei şise numesc zone
himeniale.
Ciuperci comestibile
ORDINUL APHYLLOPHORALES
Familia Cantharellaceae - Cantharellus cibarius - Bureţi gălbiori
 Sunt galben-portocalii, cu aspect de pâlnie.
 Zona himenială este lamelară şi porneşte aproape de la baza piciorului până la marginea pălăriei.
 Creşte în păduri de foioase şi conifere, din iunie până în septembrie.
ORDINUL AGARICALES
Familia Agaricaceae – Agaricus campestris – Ciuperca de
bălegar/camp
 Prezintă o pălărie globuloasă, alb-murdară, cu zona himenială
lamelară, roză la început, mai târziu devine neagră.
 Piciorul este cilindric, neted, cu un inel (velum) în treimea
superioară.
 Creşte din primăvară până toamna, în pajişti, păşuni, bogate în
resturi organice.
 Are valoare nutritivă mare, se cultivǎ pe scară largă.
Familia Pleurotaceae - Pleurotus ostreatus - Păstrăv de fag
 De la bază pornesc mai mulţi indivizi, cu lungimea piciorului
diferită.
 Pălăria este mare, de culoare cenuşiu-maronie.
 Se formează pe trunchiul copacilor bătrâni.
Familia Boletaceae - Boletus edulis - Mănătarcă, Hrib
 Prezintă o pălărie brună, bombată, cărnoasă, cu zona
himenială tubulară, gălbuie.
 Piciorul este gros, brun-deschis.
 Creşte în păduri de foioase şi conifere, având valoare
alimentară mare.
Familia Lepiotaceae - Macrolepiota procera - Pălăria
şarpelui
 Este o ciupercă mare, cu picior înalt, solzos şi bulbiform
la bază.
 Pălăria este mare, cu o mică ridicătură brunie în partea
centrală, iar în rest numeroase scvame mici, brun-roşcate
pe un fond albicios.
 Sub pălărie prezintă un inel alb gălbui.
 Apare în august-septembrie, în păduri de foioase şi
conifere.
Ciuperci otrăvitoare
Familia Amanitaceae - Amanita muscaria – Muscăriţă
Are pălăria roşie cu pete albe, iar zona himenială este
lamelară, albă.
Piciorul este alb, dilatat la bază şi îmbrăcat într-un
manşon numit volvă.
Apare din vară până în toamnă, prin luminişurile pădurilor
de conifere.
Provoacă tulburări gastro-intestinale. Nu este letală.
Amanita phalloides - Buretele viperei.
Prezintă o pălărie galben-verzuie.
Zona himenială este lamelarǎ, albă.
Piciorul este alb, bulbiform la bază şi acoperit de un
manşon.
Este cea mai toxică ciupercă, întâlnită pe soluri umede în
pădurile de foioase şi conifere, fiind letală.
Familia Boletaceae - Boletus satanas - Hrib ţigănesc
 Pălăria este alb-cenuşie, cu pete galbene.
 Piciorul este bombat, aproape sferic, galben sau roşiatic.
 Zona himenială este albă, iar la atingere se colorează în albastru.
 Provoacă tulburări gastro-intestinale.
 Creşte în pădurile de foioase în lunile septembrie-octombrie.
Importanţa ciupercilor
 Ciupercile saprofite au un rol important în natură.
 Alături de bacterii, participă la descompunerea substanţei organice moarte,
îmbogăţind solul în materie anorganicǎ folosită de plante.
 Unele ciuperci trǎiesc în simbioză cu alte plante, de exemplu trăiesc pe rădăcinile
unor arbori sau ale unor graminee, formând micorize, care îndeplinesc rolul
perişorilor absorbanţi, iar cu algele formeazǎ lichenii
 Ciupercile fitopatogene produc boli grave la plante, diminuând producţia, cantitativ,
dar şi calitativ.
 Multe ciuperci produc de asemenea boli grave la om şi animale (micoze) sau
intoxicaţii. Unele ciuperci sunt comestibile, altele medicinale pentru obţinerea
antibioticelor, iar unele sunt foarte toxice, letale.
 ÎNCRENGĂTURA LICHENOPHYTA
 Cuprinde licheni, care reprezintă o simbioză între o algă şi o ciupercă.
 Astfel, ciuperca aprovizionează alga cu apă şi substanţe minerale, iar substanţele
organice sintetizate de algă sunt folosite de ciupercă.
 Talul lichenilor este variabil ca formă şi mărime.
 După formă, întâlnim licheni: crustoşi, frunzoşi şi fruticuloşi (filamentoşi).
 Lichenii sunt plante autotrofe, produşii rezultaţi prin metabolism, lichenina, manoza,
acizi organici sunt depozitaţi în zona medulară.
 Înmulţirea se realizează în special vegetativ, prin fragmente de tal şi asexuat.
 Înmulţirea asexuată a algei are loc prin mitoză, iar a ciupercii prin spori
 Sporii puşi în libertate germinează, dând naştere la hife de ciuperci, care dacă
întâlnesc alga sau cianobacteria corespunzătoare formează un nou lichen.
 Majoritatea lichenilor trăiesc în mediul terestru.
 După substratul pe care cresc, se întâlnesc următoarele tipuri de lichenii: saxicoli
(pe stânci); tericoli (pe sol); corticoli (pe scoarţa copacilor) etc.
CLASA ASCOLICHENOMYCETES
ORDINUL DISCOLICHENES
Fam. Theloschistaceae - Xanthoria parietina – Lichenul galben
 Are talul foliaceu, cu lobii rotunjiţi, de culoare galben- portocaliu.
 Se întâlneşte de la câmpie până la munte, pe scoarţa copacilor sau
ziduri.
 Este dăunător pentru pomii fructiferi, adăpostind insecte dăunătoare şi
îngreunează schimbul de gaze la nivelul scoarţei.
Usnea barbata - Mătreaţa brazilor
 Are talul filamentos, cenuşiu-verzui, care atârnă pe ramurile
coniferelor.
 La vârful ramificaţiilor se formează apotecii mari.
 Este dăunător arborilor, acoperǎ ramurile pe care le sufocă.
Importanţa lichenilor
 Prin rizinele şi substanţele pe care le elimină, contribuie la descompunerea şi
dezagregarea rocilor, care asociindu-se cu humusul rezultat prin descompunerea
lichenilor morţi, formează o pătură subţire de sol care permite instalarea unor
plante
 Unele specii sunt utilizate în industria coloranţilor (Rocellatinctoria), farmaceutică, a
parfumurilor şi săpunurilor fine
 Cele din regiunile arctice şi deşerturile arabe sunt comestibile, fiind folosite ca furaj
pentru animale
 Sunt indicatori foarte buni ai poluării, fiind foarte sensibili la cantităţi mici de SO2;
 Unii licheni sunt dǎunǎtori, trăiesc pe scoarţa ramurilor tinere sufocându-le.
 De asemenea, multe insecte dăunătoare se adăpostesc în crusta formată de
licheni, fiind necesare măsuri de combatere a lor.
REGNUL PLANTAE
 încadrează organisme eucariote pluricelulare, fotosintetizante, cu corpul bine
diferenţiat, în care alternează două faze în ciclul biologic: gametofitică (haploidă) şi
sporofitică (diploidă).
 Înmulţirea acestora se realizează pe cale vegetativă, asexuată şi sexuată.
 Acest regn cuprinde 3 încrengături:
Bryophyta,
Pteridophyta
Spermatophyta.
 ÎNCRENGĂTURA BRYOPHYTA (MUŞCHI)

 cuprinde muşchi, plante autotrofe, de talie mică (10-30 cm).

 Aceştia sunt mai evoluaţi decât algele, deoarece au corpul diferenţiat în rizoizi,
tulpiniţă şi frunzuliţe, fǎrǎ vase conducătoare.
 Circulaţia substanţelor nutritive fiind asigurată de nişte celule alungite din centrul
tulpiniţei.
 Înmulţirea se realizează prin spori, numiţi briospori.
 Briosporii, în condiţii optime de temperatură şi umiditate, germinează şi dau naştere
unui filament pluricelular, verde, numit protonemă.
 Protonema generează muguraşi, din care se formează plante noi de muşchi. La
plantele dioice, pe unele tulpiniţe se formează anteridia cu anterozoizii , organul
reproducător bărbătesc, iar pe altele, arhegonul cu oosfera, organul femeiesc.
CLASA BRYOPSIDA
 Din această clasă se prezintă 2 ordine: Sphagnales şi Bryales.
ORDINUL SPHAGNALES
Familia Sphagnaceae – Sphagnum acutifolium - Muşchi de turbă
 Plantă perenă, cu tulpiniţa ramificată, cu 3-4 ramuri dispuse în verticil.
 Tulpiniţa creşte continuu prin celula iniţială apicală.
 Partea bazală a tulpiniţei, în condiţii de anaerobioză şi aciditate, se
carbonifică foarte lent, transformându-se în turbă.
 Absorbţia apei se face prin celule specializate ale frunzuliţelor numite
hialocite.
 Pe tulpiniţe, în partea apicalǎ, se formeazǎ sporogoanele, mici,
globuloase, brune, însoţite de caliptrǎ, lipsite de setǎ.
 Arhegoanele şi anteridiile se formeazǎ pe aceeaşi tulpiniţǎ.
 Creşte în ocuri mlăştinoase, acide şi reci numite tinoave.
 Turba obţinută se foloseşte drept combustibil sau în amestecurile de
pământ pentru flori sau legume.
ORDINUL BRYALES
Familia Polytrichaceae – Polytrichum commune - Muşchi de
pământ
 Plantă perenă, dioicǎ, cu tulpiniţa simplǎ sau ramificată, fixată în sol
prin rizoizi.
 Frunzuliţele sunt alterne, lanceolate, prezintă pe faţa superioară, în
lungul nervurii mediane, un ţesut asimilator special, format din lamele
perpendiculare, pluricelulare, între care se acumuleazǎ apa.
 În vârful tulpiniţei sau al ramificaţiilor se formează sporogoanele,
formate din setă şi capsulă.
 Capsula este acoperită de o caliptră păroasă.
 Frecvent întâlnit în păduri şi pajişti montane, pe soluri umede,
formând turbării.
 În pajişti favorizează acţiunea bacteriilor anaerobe, determinând
acidifierea solului şi înlocuirea pajiştilor cu plante mai puţin
valoroase.
 ÎNCRENGĂTURA PTERIDOPHYTA (FERIGILE)
CLASA LYCOPODIOPSIDA
 Sunt ferigi cu frunze mici, care nu depăşesc 1 cm lungime, grupate
spiralat sau dispuse opus
şi au la subsuară câte un sporangi.
ORDINUL LYCOPODIALES
Familia Lycopodiaceae Lycopodium clavatum - Pedicuţa
 Este o plantă perenă, cu tulpina târâtoare de până la 1 m
lungime, ramificată dihotomic.
 Frunzele trofofile sunt liniar-lanceolate, alterne şi au în vârf o aristă
lungă, incoloră.
 De asemenea şi sporofilele sunt aristate.
 În vârful ramurilor se află 1-3 spice de sporofile, lung pedunculate.
 Sporofilele au la bază, pe partea superioară, câte un sporange reniform.
 Creşte prin păduri şi păşuni umede din regiunea montană, pe soluri
acide, oligotrofe.
 Planta are multiple întrebuinţări, în industrie, medicină, cosmetică,
tinctorială.
CLASA EQUISETOPSIDA
ORDINUL EQUISETALES
Familia Equisetaceae - Equisetum. Equisetum arvense - Coada
calului
 Plantă perenă cu rizom, de pe care se dezvoltă două tipuri de tulpini
aeriene: fertile şi sterile.
 Primăvara se formează tulpinile fertile, care sunt brune, articulate,
neramificate, lipsite de clorofilă, au la noduri frunze solzoase,
concrescute într-o teacă comună. Tulpina fertilǎ prezintă în vârf un spic
de sporofile peltate, care au pe faţa internă 5-8 sporangi.
 Sporii sunt izospori şi dau naştere la protale dioice.
 După eliberarea sporilor, tulpinile fertile se usucă şi sunt înlocuite de
tulpini sterile, care apar la începutul verii.
 Acestea sunt verzi, asimilatoare, rigide, cu ramuri dispuse în verticil,
care au la noduri frunze reduse, brune, uninervate, reunite în teci.
 Creşte pe terenuri umede, nisipoase, în fâneţe, culturi, de la câmpie
până la munte, fiind o buruiană greu de combătut.
 Tulpinile sterile au proprietăţi medicinale, fiind folosite ca diuretic
(Herba equiseti).
CLASA POLYPODIOPSIDA
ORDINUL POLYPODIALES
Familia Polypodiaceae - Polypodium vulgare – Feriguţă
 Plantă perenă cu rizom, înaltă de 10-30 cm.
 Frunzele sunt penat partite până la sectate, lung peţiolate, cu sori
rotunzi şi golaşi, dispuşi pe partea inferioară a lobilor, deoparte şi de
alta a nervurii.
 Frecvent întâlnită în păduri de stejar până în etajul molidului, în
locuri umbroase, pe stâncării.
Pteridium aquilinum - Feriga de câmp
 Plantă perenă de talie înaltă, 50-150 cm.
 Frunzele sunt de 2-4 ori penat-sectate.
 Sorii sunt liniari, dispuşi pe partea inferioară a lobilor, pe margine,
fiind protejaţi atât de induzie, cât şi de marginea răsfrântă a lobilor.
 Buruianǎ toxică.
 Creşte în pajiştile din regiunile colinare şi montane, fiind greu de
combătut.
ÎNCRENGĂTURA SPERMATOPHYTA
 cuprinde plante evoluate, adaptate la viaţa terestră, având ca organe
caracteristice floarea şi sămânţa.
 Floarea adăposteşte organele de reproducere sexuată.
 În urma fecundării din ovul se formează sămânţa.
 Această încrengătură cuprinde două subîncrengături:
Pinophytina (Gymnospermae)
Magnoliophytina (Angiospermae).
CLASA CYCADOPSIDA (CYCADATAE)
ORDINUL CYCADALES
Familia Cycadaceae - Cycas revoluta – Cicas
 Este un arbore cu tulpina stipes, acoperită de resturi de
teci ale frunzelor, înaltă de 2-3 m.
 Frunzele sunt mari, rigide, reunite în buchet terminal,
penat-sectate, de cca. 5 mm lăţime, revolute (rǎsucite
înafarǎ).
 Se cultivă în scop decorativ, în spaţii protejate, fiind o
specie tropicală.
 Originar din China, Japonia.
CLASA GINKGOPSIDA
ORDINUL GINKGOALES
Familia Ginkgoaceae - Ginkgo biloba
 Arbore dioic de cca. 20 m înălţime.
 Frunzele sunt bilobate, înformă de evantai, cu nervaţiune dihotomică,
căzătoare.
 Înfloreşte în V-VI.
 Sămânţa este acoperită de un înveliş cărnos, gălbui, urât mirositor,
comestibil.
 Se cultivă în parcuri şi grădini ca specie ornamentală.
 Frunzele sunt folosite în medicină pentru circulaţia cerebrală (se
obţine medicamentul Tanacan).
 Este relict (supravieţuitor) de la sfârşitul Paleozoicului.
 Originar din China.
CLASA PINOPSIDA (PINATAE)
ORDINUL PINALES
Familia Pinaceae - Abies alba – Brad
 Arbore înalt până la 50 m.
Frunzele sunt aciculare, orientate distih, cu două dungi albe destomate pe
partea inferioară.
Înfloreşte în V-VI.
Creşte între 800-1700 m altitudine, pe soluri acide.
Lemnul este valoros, fiind folosit în construcţii, industria mobilei, iar din răşină
se obţine oterebentină de calitate.
Este melifer şi medicinal, mugurii sunt folosiţi pentru tratarea afecţiunilor
pulmonare, bolilor nervoase, diuretic.
Se cultivă în parcuri şi grădini în scop ornamental, având creştere înceată.
Abies concolor - Brad argintiu -
Arbore cu frunze aciculare, uşor curbate în sus, cu dungi de stomate prezente
pe ambele feţe.
Înfloreşte în V-VI. Se cultivă în scop ornamental.
Este originar din America de Nord.
Picea abies – Molid
 Arbore cu înălţimea de până la 50 m.
Înfloreşte în V-VI. Frecvent întâlnit în etajul boreal (1200-1700 m
altitudine), formând molidişuri sau în amestec cu fagul, bradul lariţa.
Prezintă aceeaşi importanţă ca şi bradul.
Cultivat în parcuri şi grădini în scop ornamental, fiind mai rezistent
la poluare.
Picea pungens - Molid argintiu
 Este un arbore cu frunze aciculare, înţepătoare, de culoare verde-
albăstruie sau verde-argintie.
 Înfloreşte în V-VI.
 Cultivat în parcuri şi grădini ca specie ornamentală.
 Originar din America de Nord.
Pseudotsuga menziesii
 Arbore înalt până la 80 m.
 Frunzele sunt aciculare, persistente, moi, scurt
peţiolate, orientate distih, turtite dorso-ventral, cu
două dungi de stomate alburii pe partea
inferioară, prin strivire degajă un miros de citrice.
 Înfloreşte în V-VI.
 Conurile femeieşti sunt ovoidale, pendule şi cad
în întregime la maturitate.
 Cultivat în scop ornamental, în parcuri şi grădini.
 Rezistent la ger, poluare, are creştere mult mai
rapidă decât bradul.
 Este originar din America de Nord (Canada).
Larix decidua - Larice, Zadă
 Este un arbore înalt până la 50 de m.
Frunzele sunt aciculare, moi, grupate câte 30-40 pemicroblast,
căzătoare.
Înfloreşte în IV-VI.
Creşte din etajul fagului până în cel boreal (700-1700 maltitudine), în
amestec cu fagul, molidul, bradul.
Cultivat în parcuri şi grădini ca specie ornamentală.
Pinus nigra - Pin negru
 Este un arbore cu ritidomul negru-cenuşiu, înalt de cca. 40 m.
Frunzele sunt aciculare, rigide, de 10-14 cm lungime.
Înfloreşte în IV-VI.
Conurile femeieşti sunt ovoidale, 4-8 cm lung., cu solzii carpelari
lignificaţi, cu vârful lǎţit, romboidal, prevǎzuţi cu o proeminenţǎ centralǎ,
se maturează în anul al 2-lea.
Se cultivă în scop ornamental, subsp. nigra
➢ pinul negru austriac, la care lăstarii şi conurile suntcenuşii. În Banat
se întâlneşte ca endemit subsp. Banatica
➢ pinul de Banat, cu lăstarii şi conurile galben-verzui.
Pinus sylvestris - Pin roşu
Arbore cu ritidomul roşu-cărămiziu, care se exfoliază în fâşii longitudinale.
Frunzele sunt aciculare, lungi de 4-7 cm. Înfloreşte în V-VI.
Conurile femeieşti sunt ovoidale, cca. 3 cm lung., cu solzii carpelari
lignificaţi.
Creşte din etajul gorunului până în cel boreal (600-1700 maltitudine).
Este cultivat în scop ornamental în parcuri, grădini, fiind rezistent la
poluare.
Lemnul este utilizat în industria mobilei, construcţii, industria celulozei şi
hârtiei. Mugurii sunt folosiţi în tratarea afecţiunilor căilor respiratorii.
Pinus mugo – Jneapăn
 Este un arbust, înalt de cca. 3 m, cu tulpini târâtoare, cu vârful
ascendent.
 Frunzele sunt aciculare, de 3-7 cm lungime, îngrǎmǎdite spre vârful
ramurilor.
 Înfloreşte în VI-VII. Conurile femeieşti sunt aproape sferice.
 Creşte în etajul subalpin şi alpin inferior (1800-2000 maltitudine), formând
adesea pâlcuri întinse şi compacte.
 Este antierozional, fixează pantele abrupte. Din răşină se extrage
CLASA GNETOPSIDA
ORDINUL EPHEDRALES
Familia Ephedraceae
 Cuprinde arbuşti scunzi, puternic ramificaţi, cu frunze dispuse opus,
solzoase, concrescute, verzi la început, apoi devin alburii, brune.
Ephedra distachya – Cârcel
 Este un arbust dioic, foarte ramificat, înalt de cca. 50 cm, cu ramuri
verzi, asimilatoare.
 Specie rar întâlnită în zona de stepă până în etajul gorunului, pe
solurile nisipoase de pe litoralul Mării Negre, dar şi în judeţele:Caraş-
Severin, Mehedinţi, Buzău, Constanţa, Tulcea, Vaslui.
 Planta conţine alcaloidul efedrină utilizat în terapeutică.
 Din ramurile înflorite se preparǎ un ceai antibronşitic.