UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE BIOLOGIE ȘI GEOLOGIE

SPECIALIZAREA BIOLOGIE

PIELEA – UN IMENS CÂMP RECEPTOR

Student:
Anca Maria FLOREA

CLUJ-NAPOCA
IUNIE 2014
 ‚’

1. INTRODUCERE
Pielea este cel mai mare organ al viețuitoarelor. Acest înveliș care integrează organismul
în mediul extern prezintă numeroase funcții: apărare, termoreglare, secreție, de organ de simț,
etc.
Ca organ de simț, pielea recepționează informațiile din mediul înconjurător care sunt
transformate, în urma unor serii de etape, în senzații.
Senzațiile ce se formează sunt variate. Astfel, în urma acțiunii unui stimul apare senzația
specifică acestuia: de presiune, de atingere, de durere, termică (cald sau rece), etc. Toate
aceste senzații formează sistemul somato-senzitiv.
Informațiile mediului înconjurător sunt captate de receptori prezenți în diferitele straturi
ale pielii – epidermă, dermă și hipodermă. Aceștia detectează variația unei forme de energie și
o transformă în impuls nervos care este condus la o arie corticală specifică. Ajuns la aria
corticală mesajul este codificat formându-se senzația specifică stimulului care a acționat.

2. RECEPTORI
Exteroceptorii (fig. 1) de la nivelul pielii sunt dificil de grupat în funcție de sensibilitatea
exteroceptivă sau de modul fundamental în care răspund (Weisenberger, 2001, 2005). Există 3
tipuri majore: mecanoreceptorii, termoreceptorii si nociceptorii.

Fig. 1 – Exteroceptori

faculty.pasadena.edu

2
 a) Mecanoreceptorii răspund la deformările inofensive de la suprafața pielii. Aceștia
detectează atingerea, presiunea și vibrația. Senzația tactilă este dată de receptorii din straturile
superficiale ale pielii, sezația de presiune de receptorii din profunzime, iar vibrația este dată
de ambele tipuri de receptori menționati anterior (superficiali și de profunzime).
Există mecanoreceptori care se adaptează greu (răspund la stimul atât timp cât stimulul
acționează, informând creierul în mod constant despre relația dintre corp și mediu) și care se
adaptează rapid (răspund numai la începutul acțiunii stimulului). Cel mai bine studiați în acest
caz au fost corpusculii Pacinii care prezintă ambele tipuri de adaptări (Guyton și Hall, 2006).
În cazul acestui receptor lamelele interne sunt deformate numai la impactul cu stimulul, iar
lamele externe sunt deformate pe toată durata de acțiune a stimulului.
Exemple: terminații nervoase libere, discurile Merkel, corpusculii Pacinii, corpusculii
Ruffini, corpusculii Meissner și organul terminal al firului de păr.
Terminațiile nervoase libere sunt amielinizate, cu aspect arborescent. Ele sunt cele mai
comune (Martini et al., 2012) găsindu-se atât în dermă, cât și în epidermă.
Corpusculii Meissner prezintă încapsulată o fibră nervoasă mielinizată cu terminații
lățite. Acești corpusculi se întâlnesc cu preponderență în zonele neacoperite cu păr: buze,
vârful degetelor, palme, tălpi (Shier et al., 2007). Se adaptează rapid de aceea recepționează
informații despre mișcarea obiectelor pe suprafața pielii și vibrațiile și răspund testelor de
esteziometrie (Seeley et al., 2008).
Discurile Merkel sunt situate în aceleași zone în care se găsesc și corpusculii Meissner
și au aspect de rețea cu discuri concave care prezintă câte o celulî mare modificată. Întregul
grup de discuri este inervat de o singură fibra nervoasă mielinizată (Guyton și Hall, 2006).
Detectează atingerile ușoare și presiunea aplicată superficial.
Organul terminal al firului de păr reprezintă terminațiile nervoase de la baza firului de
păr ce recepționează informații cu privire la contactul inițial și mișcarea obiectelor pe
suprafața corpului.
Corpusculii Ruffini prezintă o capsulă fusiformă cu o fibră nervoasă ramificată, cu
butoni terminali. Sunt situați în straturile profunde ale pielii ale pielii glabre sau păroase.
Deoarece se adaptează lent recepționează presiunea.
Corpusculii Pacini se întâlnesc în stratul profund al dermului și în hipodermul
regiunilor palmare și plantare. Prezintă o capsulă sferică cu 20-60 de lamele concentrice în
centrul cărora se termină sub formă de butoni fibra nervoasă. În interiorul corpusculului
fibrele nervoase sunt amielinice, iar la exterior prezintă fibra de mielină. Se adapteză ușor și
sunt stimulați de deformările rapide, jucând un rol important în perceperea vibrațiilor.
3
 b) Termoreceptorii înregistrează variațiile de temperatură. Termoreceptorii sunt
reprezentați de terminațiile nervoase libere. Există două clase de termoreceptori, pentru cald și
pentru rece.
 Receptorii pentru rece au activitate maximă la temperaturi cuprinse între 20-
300C (Schepers, 2010). Dacă temperatura scade la 10 0C receptorii de durere sunt stimulați
și persoana prezintă frisoane.
 Receptorii pentru cald au activitate maximă la temperaturi peste 30 0C
(Schepers, 2010), iar la temperaturi de peste 45 0C sunt stimulați receptorii de durere,
apărând senzația de arsură.
c) Nociceptorii reprezintă receptorii pentru durere și sunt stimulați numai în momentul în
care sunt produse leziuni biologice sau când stimulul are intensitate mare. Formarea senzației
semnalează faptul că trebuie îndepărtată sursa durerii. Exemple: terminații nervoase libere.
Acești receptori se adaptează foarte puțin, iar odată activați trimit impulsuri continue la
sistemul nervos central (Shier et al., 2006).
În anumite condiții are loc inhibarea senzațiilor, apărând insensibilitatea față de durere.
Acest lucru este specific neuropatiilor senzoriale și autonomice ereditare (hereditary sensory
and autonomic neuropathy – HSAN). În funcție de simptome și de gradul de severitate există
5 tipuri de HSAN. Insensibilitatea congenitala la durere cu anhidroză – HSAN IV – este un
astfel de sindrom extrem de rar în care persoana afectată nu simte niciun fel de senzație
fiziologică, nici măcar temperaturile extreme. Primul caz de HSAN – HSAN II – a fost
evidențiat în jurul anului 1900, în Newfoundland (Lafrenière, 2004). Insensibilitatea a fost atât
de severă încât bolnavilor le-au căzut degetele de la mâini și picioare.
Persoanele care suferă de aceste sindroame rare nu depășesc vârsta de 20 de ani deoarece
își rup oasele ușor, le cad dinții, suferă arsuri grave, prezintă răni grave, își pot pierde vederea,
etc.

3. ANALIZA ȘI INTEGRAREA INFORMAȚIILOR

După recepționarea informațiilor, receptorii trimit impulsul nervos la măduva spinării, iar
de aici este transmisă mai departe la encefal. Excepție face informația somato-senzitivă de la
nivelul feței care ajunge direct la encefal.
În funcție de viteza de transmitere a informației, la nivelul receptorilor, există două tipuri
de fibre nervoase.
Fibrele A sunt fibrele mielinizate, de dimiensiune mare, care conduc impulsul nervos cu
viteză mare (max. 120m/sec). Aceste fibre sunt de mai multe tipuri: α, β, γ, δ și sunt specifice
senzațiilor de atingere, presiune, vibrație, gâdilare și durere bine localizată.
4
 Fibrele C sunt fibrele nemielinizate, de dimensiune mică, ce conduc impulsul nervos cu
viteză mică (min. 0.5m/sec). Sunt responsabile pentru conducerea impulsurilor nervoase de la
nivelul receptorilor pentru cald și rece și durere difuză.
Impulsul nervos poate parcurge două căi diferite în funcție de natura stimulilor.
a) Calea spinotalamică este specifică sensibilităților tactile grosiere, termice și dureroase.
Prezintă fibre nervoase subțiri, uneori nemielinizate, cu viteză redusă de conducere a
impulsului nervos. Pe această cale sunt conduse astfel informațiile care nu necesită o
transmitere rapidă.
Primul neuron al acestei căi se află în gaglionul bazal (extranevraxial). Fiind neuroni
pseudounipolari, fibrele nervoase care vin în contact cu exteroceptorii prezintă funcție
de dendrită (conduc impulsul la corpul celular), dar structură de axon (mielinizate).
Axonul acestor neuroni intră în nevrax, în coarnele posterioare, unde fac sinapsă cu cel
de-al doilea neuron. Axonul lui se încrucișează și trece în cordonul lateral de partea
opusă unde formează fasciculul spinotalamic anterior specific sensibilității
protopatice, respectiv fasciculul spinotalamic lateral specific sensibilității termice și
dureroase. Aceste fascicule se termină la nivelul celui de-al treilea neuron situat în
talamus. Axonul lui se proiectează în aria corticală specifică.
b) Calea lemniscală specifică sensibilității tactile fine cuprinde fibre mielinizate, groase,
cu viteză mare de conducere a impulsului nervos. Fibrele caracteristice acestei căi
prezintă o orientare spațială bine definită în raport cu originea periferică, în comparație
cu fibrele sistemului spinotalamic (Guyton și Hall, 2006).
Protoneuronul căii cordoanelor posterioare este situat în ganglionul spinal, asemănător
căii spinotalamice. Axonul lui străbate cordoanele posterioare ale măduvei spinării și
face sinapsă la nivelul bulbului rahidian cu deutoneuronul. Axonii acestor neuroni se
încrucișează formând decusația senzitivă și se îndreaptă pe calea lemniscului medial
către cel de-al treilea neuron situat în talamus. Axonul lui se proiectează în aria
corticală specifică.

4. ARIA DE PROIECȚIE CORTICALĂ

Axonii neuronilor din talamus se proiectează în același loc, în cazul ambelor căi. Aria de
proiecție corticală este reprezentată de aria somestezică I din lobul parietal, girusul
postcentral. Respectiva arie se numește popular “cortexul somato-senzitiv”.
La nivelul acesteia sunt reprezentate diferite porțiuni ale corpului astfel încât se formează
o replică distorsionată a corpului uman (Haulică, 2007) denumită homunculus senzitiv (fig. 2).

5
 Părțile corpului sunt reprezentate în ordine ( deget - gură), dar capul, fața, degetele și
mâna sunt mai bine puse în evidență decât trunchiul și părțile proximale ale membrelor
(Haulică, 2007). Acest tip de reproducere indică zonele cu cea mai mare sensibilitate în care
densitatea receptorilor este mai mare.

Fig. 2 – Homunculus senzitiv (după W. Penfield, 1950)

instruct.uwo.ca

Exicizia bilaterală a ariei somestezice primare poate duce la pierderea unor sensibilități
precum (Guyton și Hall, 2006):
 Inabilitate de a detecta anumite senzații în diferite părți ale corpului.
 Inabiliate de a simți anumite nivele de presiune.
 Inabilitate de a aproxima greutatea obiectelor.
 Inabilitatea de a preciza forma anumitor obiecte.
 Inabilitatea de a simți textura materialelor.
Chiar dacă această arie a fost excizată este păstrată perceperea calității și a intensității a
senzațiilor de durere și schimbări de temperatură. Ceea ce nu se păstrează este localizarea
precisă a punctului unde acționează stimulul specific.

6
5. BIBLIOGRAFIE

1) Guyton, Arthur C.; Hall, John E. (2006). Guyton and Hall Textbook of Medical
Physiology with Student Consult Online Access (11th ed.). Philadelphia: Elsevier
Saunders.

2) Hăulică, I. (2007). Fiziologie umană (a III-a ed.). Editura Medicală, București.

3) Julius, David; Basbaum, Allan I. (2001). Molecular mechanisms of nociception.

Nature, vol. 413.

4) Lafrenière, Roland G.; Macdonald, Marcia L. E.; Marie-Pierre, Dubé; Julie,

MacFarlane; Mary, O’Driscoll; Bernard, Brais; Sébastien, Meilleur; Brinkman, Ryan
R.; Owen, Dadivas; Terry, Pape; Christèle, Platon; Chris, Radomski; Jenni, Risler;
Jay, Thompson; Ana-Maria, Guerra-Escobio; Gudarz, Davar; Xandra, O. Breakefield;
Simon N., Pimstone; Roger, Green; William, Pryse-Phillips; Paul, Goldberg; H.
Banfield, Younghusband; Michael R., Hayden; Robin, Sherrington; Guy A., Rouleau;
Mark E., Samuels (2004). Identification of a Novel Gene (HSN2) Causing Hereditary
Sensory and Autonomic Neuropathy Type II through the Study of Canadian Genetic
Isolates. Am J Hum Genet 74(5):1064-1073.

5) Martini, Frederich H.; Ober, William C.; Bartholomew, Edwin F.; Nath, Judi L.
(2012). Visual essentialsof anatomy and physiology (1st ed.). Pearson Education.

6) Schepers, Raf J.; Ringkamp Matthias (2010). Thermoreceptors and thermosensitive

afferents. Neuroscience and Biobehavioral Reviews 34 :177–184.

7) Seeley, Rod R.; Tate, P.; Stephens, Trent D. (2007). Anatomy and physiology (8th ed.).
The McGraw-Hill Companies, New York.

8) Shier, David; Butler, Jackie; Lewis, Ricki (2006). Hole’s human anatomy &
physiology (11th ed). The McGraw-Hill Companies, New York.

9) Tracey, Irene; Manty, Patrick V. (2007). The cerebral signature for pain perception
and its modulation. Neuron, vol.55, issue 3, pg. 377-391.

10) Weisenberger, Janet M. (2001, 2005). Cutaneous perception (pg. 536-562). Blackwell
handbook of sensation and perception, Blackwell Publishing Ltd.