BAZELE BIOLOGICE ALE

CULTIVĂRII PLANTELOR
LEGUMICOLE
 ORIGINEA PLANTELOR
LEGUMICOLE
 Plantele legumicole cultivate la noi astăzi
provin de la speciile sălbatice, care au fost
supuse unui proces îndelungat de
transformare sub acţiunea factorilor
mediului ambiant.
 Academicianul N. I. Vavilov, pe baza
cercetărilor efectuate pe teren, a stabilit
opt centre geografice de origine ale
plantelor cultivate, inclusiv ale speciilor
legumicole:
Centrele de origine după Vavilov
Centrele de origine după Vavilov
1.China Centrală şi de Apus:
 este centrul de origine al cepei de iarnă (Allium fistulosum), grupei de soiuri de vinete şi
castraveţi cu fructe mici, reventului, verzei chinezeşti etc.
2. India de Sud:
 vinetele, castraveţii.
3. Asia Mijlocie (India de Nord-Vest, Afganistan, Tadjichistan, Uzbechistan):
 usturoiul, morcovul, spanacul, zemosul, ridichea de luna.
4. Asia Mică, Transcaucazia, Iranul şi partea muntoasă a Turcmenistanului:
 zămosul, castraveţii, sfecla, morcovul, varza, ceapa, salata, pătrunjelul, prazul.
5. Zona Mării Mediterane:
 sfecla, varza, mărarul, anghinarea, prazul, cimbrul, salata, speciile de ceapa şi usturoi cu
bulbi mari, sparanghelul, ţelina, păstârnacul, reventul, cicoarea, scorţionera, măcrişul,
pătrunjelul.
6. Abisinia:
 bamele.
7. Mexicul de Sud şi America Centrală:
 fasolea, ardeiul obişnuit, ardeiul peren, porumbul zaharat, dovleacul moscat.
8. America de Sud (Peru, Ecuador, Bolivia):
 cartoful, tomatele, dovleacul cu fructul mare.
Centrele de origine după Vavilov
 Cunoscând originea speciilor legumicole,
putem explica cerinţele acestora faţă de cei
mai importanţi factori de mediu, precum şi
condiţiile optime, ce trebuie asigurate în mod
practic. De exemplu, ştiind că castravetele
provine din regiunile tropicale ale Indiei, e uşor
de explicat de ce această specie are cerinţe
ridicate faţă de temperatură şi umiditate.
Numai prin crearea acestor condiţii putem
obţine recolte maxime de castraveţi în
republica noastră.
EVOLUTIA ŞI PARTICULARITATILE CRESTERII ŞI
DEZVOLTARII PLANTELOR LEGUMICOLE

 Evoluţie (de la cuvântul latin evolutio, adică

dezvoltare, desfăşurare) înseamnă
dezvoltarea treptată a organismelor din
generaţie în generaţie prin acumularea
variaţiilor ereditare folositoare, datorită
selecţiei naturale.
 Filogeneza

Este istoria sau dezvoltarea

evolutivă a oricărei specii. Or,
evoluţia filogenetică include
etapele de evoluţie a
organismelor vii.
 Teoria evoluţiei

 A fost formulată de Ch. Darwin. Potrivit acestei

teorii, toate organismele din trecut, din prezent
şi din viitor descind dintr-un singur sau din
câteva sisteme vii, care s-au format spontan,
şi toate speciile de vieţuitoare au provenit
unele de la altele prin selecţia naturală a celor
mai adaptaţi reproducători. Darwin explică
evoluţia lumii organice pe baza acţiunii a trei
factori decisivi: variabilitatea, ereditatea şi
selecţia.
 Variabilitatea, ereditatea
şi selecţia
 Darwin explică evoluţia lumii organice pe baza acţiunii a trei
factori decisivi:
 variabilitatea
 ereditatea
 selecţia
Variabilitatea creează premizele sau materialul iniţial al
transformării organismelor.
Ereditatea păstrează şi transmite urmaşilor schimbările apărute
pe baza însuşirii variabilităţii.
Selecţia naturală este factorul cel mai important al evoluţiei şi
are ca rezultat final faptul că fiecare fiinţă tinde să devină tot
mai perfecţionată în raport cu condiţiile sale. Această
perfecţionare duce inevitabil la procesul treptat al organizării
majorităţii organismelor vii din lume.
 Particularităţile creşterii
şi dezvoltării plantelor legumicole
 În ciclul vital al unui organism au loc
transformări neîntrerupte, extrem de
complexe, care contribuie la creşterea şi
dezvoltarea acestuia.
 Cu toate că sunt procese diferite,
creşterea şi dezvoltarea se află intr-o
strânsă dependenţă.
 Particularităţile creşterii
şi dezvoltării plantelor legumicole
 Creşterea reprezintă schimbări cantitative,
este orientată spre atingerea mărimii şi
arhitectonicii, adică a configuraţiei morfo-
anatomice, specifice organismului. Creşterea
se caracterizează prin fenomenul de mărime
ireversibilă a corpului plantelor, a masei
vegetale, însoţită de diferenţierea organelor
vegetative: rădăcină, tulpină, lăstari, frunze
etc., care se pot măsura ca volum, lungime,
grosime sau greutate.
 Particularităţile creşterii
şi dezvoltării plantelor legumicole
 Dezvoltare înseamnă o modificare calitativă,
îndreptată spre asigurarea reproducerii şi
desfăşurată datorită acumulărilor din timpul
creşterii, fapt ce duce la formarea organelor de
reproducere — flori, fructe, seminţe. Procesele
de iniţiere florală nu se pot declanşa înainte ca
plantele să fi atins o anumită treaptă a creşterii
vegetative. De exemplu, la tomate prima
inflorescenţă apare atunci când planta şi-a
format 8—14 frunze, în funcţie de soi
 Particularităţile creşterii
şi dezvoltării plantelor legumicole
 Dacă arpagicul este
păstrat la temperatura
de 1—2°C sau 18—
20°C, plantele provenite
din ele îşi dezvoltă masa
vegetativă şi formează
bulbi fără a înflori, iar
dacă se păstrează la o
termperatură în afara
acestor limite, formează
tulpini florifere.
 Particularităţile creşterii
şi dezvoltării plantelor legumicole
O înrâurire esenţială asupra
inducției înfloririi o are lungimea
zilei, fenomen ce poartă
denumirea de fotoperiodism. Drept
exemplu poate servi ridichea de
lună, care, fiind cultivată în
condiţiile republicii noastre, în
perioada de toamnă-iarnă creşte
abundent şi se menţine timp mai
îndelungat în stadiul de consum.
Ea nu înfloreşte, deoarece ziua
este scurtă, iar vara, când ziua
este lungă, formează tulpinile
florifere, deseori fără a forma
organul comestibil — rădăcina
tuberizată.
 Particularităţile creşterii
şi dezvoltării plantelor legumicole
 Este cunoscut faptul că actul
dublei fecundări marchează
începutul existenţei noului
individ. El este urmat de
formarea embrionului, organ
înzestrat cu toate atributele
genetice pentru a reproduce
aidoma organismului din care
a luat naştere. Însă sunt soiuri
partenocarpice de castraveți,
care formează fructe fără a fi
necesar procesul de
fecundare. Aceasta este o
particularitate esenţială în
creşterea şi dezvoltarea unor
plante legumicole.
 Particularităţile creşterii
şi dezvoltării plantelor legumicole
 Majoritatea speciilor legumicole
formează flori bisexuate, însă la
castraveți, dovlecei, patison,
harbuz, zămos florile sunt
unisexuate monoice, adică pe
fiecare plantă apar flori bărbăteşti
şi flori femeieşti. Pe tulpina
principală şi pe ramificaţiile de
ordin inferior proporţia florilor
bărbătești este mai mare, iar pe
ramificaţiile de ordin superior sunt
mult mai numeroase florile
femeieşti. Spanacul formează flori
divice, adică florile mascule se
găsesc pe un individ, iar cele
femeieşti pe un alt individ.
 Particularităţile creşterii
şi dezvoltării plantelor legumicole
 Unele specii de
plante legumicole în
condiţiile republicii
noastre nu înfloresc,
sau înfloresc, însă
nu fac seminţe
(usturoiul, hreanul,
unele soiuri de
cartof).
 Particularităţile creşterii
şi dezvoltării plantelor legumicole
 Un rol important în reglajul
creşterii şi inducerea florală îl au
substanţele endogene: auxina,
giberelinele, chininele.
 Aceste substanţe regulatoare de
creştere se împart în trei grupe
mari: substanţe stimulatoare,
substanţe retardante şi
substanţe inhibitoare. De
exemplu, tratarea racemelor
înflorite ale tomatelor cu o
soluție apoasă de giberelină în
concentraţie de 15 mg/l duce la
sporirea numărului de fructe şi la
accelerarea coacerii acestora.
 Particularităţile creşterii
şi dezvoltării plantelor legumicole
 Stropirea plantelor cu hidrel
în faza de 2-3 frunze
adevărate provoacă mutaţia
sexului în direcţia formării
florilor feminine şi sporeşte
recolta cu 20—25%.
 Clorura de clor colină sau
cicocel CCC micşorează cu
20—25% înălţimea răsadului
de tomate, favorizează
formarea unei tulpini scurte şi
groase, comode pentru
plantarea mecanizată. La
multe specii legumicole pot fi
folosite substanţele
regulatoare de creştere.
Ontogeneza plantelor legumicole

 Ontogeneza (din greceşte: ontos—fiinţă,

existenţă; genesis— descendenţă,
generaţie) este istoria creşterii şi
dezvoltării unui organism, adică viaţa
individuală sau ciclul vital al unui
organism. Spre deosebire de filogeneză,
evoluţia ontogenetică se referă la etapele
de evoluţie a organismelor vii în decursul
unei generații.
Ciclul de viaţă a plantelor legumicole
Ciclul de viaţă a plantelor legumicole

În cadrul ciclului de viaţă a plantelor

legumicole se pot distinge trei perioade
de bază:
 perioada de sămânță,
 perioada vegetativă
 perioada de reproducere.
reproducere
Fiecare perioadă cuprinde câteva faze de
creştere şi dezvoltare.
 Perioada de sămânţă

Perioada de sămânță
include trei faze:
 Embrionară;
 de repaus;
 de germinare.
 Perioada de sămânţă
 Faza embrionară începe din momentul
fecundării şi până când seminţele îşi
încheie creşterea — coacerea în lapte,
ele devenind independente de planta-
mamă şi de fruct. Organismele noi se află
în directă şi strictă dependenţă de planta-
mamă, fiind hrănite de aceasta. Ele
prezintă cea mai mare plasticitate, au o
rezistenţă foarte slabă şi pot fi influenţate
uşor de condiţiile de viaţă.
 Perioada de sămânţă
 Faza de repaus are loc din momentul
când seminţele devin mature fiziologic şi
până la începerea procesului de
germinare. În această fază încetinesc
procesele vitale-metabolice, iar condițiile
de mediu, care devin vitrege, nu pot avea
un efect nociv asupra organismelor.
Starea de repaus este necesară, fiindcă
apără seminţele de pieire în condiţii
nefavorabile.
 Perioada de sămânţă

 Faza de germinare începe cu procesul

de germinare şi continuă până la apariţia
primei frunze adevărate. Pentru trecerea
în această fază plantele au nevoie de
apă, căldură şi oxigen. În aceste condiţii
substanţele nutritive de rezervă din
seminţe devin uşor asimilabile, fiind
consumate pentru creşterea embrionului
şi procesul de respiraţie.
Perioada de creştere vegetativă

 Poate fi împărţită în trei faze:

 faza de creştere a masei vegetale;
 faza de acumulare a substanţelor
hrănitoare de rezervă;
 faza de repaus.
Perioada de creştere vegetativă
 Faza de creştere a masei vegetale la toate
plantele legumicole este prima, iar la cele anuale,
care formează fructe,— unica în perioada de
vegetaţie. La ultimele ea se termină cu apariţia
bobocilor florali. La plantele bianuale şi perene, la
unele plante anuale (ridichea de lună, conopida)
această fază se termină cu începerea formării
organelor de depunere a substanţelor hrănitoare
de rezervă. În această fază plantele asimilează
intensiv şi toate produsele acestui proces se
folosesc pentru creşterea rădăcinii, tulpinii şi
frunzelor.
Perioada de creştere vegetativă
 Faza de acumulare a substanţelor
hrănitoare de rezervă se caracterizează
prin depunerea acestor substanţe în
organe speciale (rădăcini, bulbi, tuberculi,
tulpini, muguri, frunze). Această fază bine
pronunţată la plantele bianuale şi perene,
precum şi la unele plante anuale, care
formează căpățână (salate) şi rădăcini
(ridichea de lună).
Perioada de creştere vegetativă
 Faza de repaus este caracteristică numai
pentru plantele legumicole bianuale şi perene.
Ea începe din momentul când ritmul
metabolismului, datorită unor condiţii vitrege,
devine foarte lentă şi continuă până la apariţia
condiţiilor de mediu, favorabile pentru
activarea acestui ritm. Această fază reprezintă
o formă de adaptare a plantelor legumicole la
condiţiile nefavorabile (temperatură,
umiditate).
 Perioada de reproducere

Perioada de
reproducere
include:
 faza de îmbobocire;
 faza de înflorire;
 faza de fructificare.
 Perioada de reproducere
 Faza de îmbobocire începe odată cu
apariţia tulpinilor şi a bobocilor florali şi
continuă până la pornirea maturizării
gameţilor. În această fază suprafaţa de
asimilare şi de absorbţie sporeşte până la
maximum; la plantele anuale ea urmează
după faza de creştere a masei vegetale,
iar la cele bienale şi perene — după faza
de repaus a organelor vegetative de
rezervă.
 Perioada de reproducere
 Faza de înflorire începe odată cu
maturizarea gameţilor şi continuă până la
momentul fecundării. Creşterea organelor
vegetative încetineşte sau chiar se
opreşte, organele de reproducere
prezentând cea mai pronunţată
sensibilitate. La cea mai mare parte a
speciilor legumicole această fază
continuă atâta timp, cât florile rămân
deschise, adică înflorite.
 Perioada de reproducere
 Faza fructificării continuă din momentul
fecundării şi până la maturizarea fiziologică a
seminţelor şi fructelor. Aceasta constituie faza
de încheiere a ciclului de viaţă pentru plantele
din speciile anuale şi bienale şi faza de început
a acestui ciclu pentru plantele din generaţia
nouă care se naşte. Aceasta este unica fază
comună pentru generația veche, care dispare
(ca fază de fructificare), şi pentru generaţia
nouă, care apare (ca fază embrionară).
CLASIFICAREA PLANTELOR
LEGUMICOLE
Clasificarea botanică
Clasificarea botanică
Clasificarea botanică
Clasificarea botanică
Clasificarea botanică
Clasificarea speciilor de plante
legumicole
după organele comestibile
Clasificarea speciilor de plante
legumicole
după organele comestibile
Clasificarea speciilor de plante
legumicole
după tehnologia de cultivare