C1. 22.09.

2016

Introducere in ameliorarea plantelor

Importanta ameliorarii plantelor

Stiinta biologica aplicativa care stabileste metodele ce se folosesc pentru obtinerea

de noi soiuri si hibrizi la plante s.n. amelioarare. Ameliorarea plantelor presupune
insa pe langa creearea de material biologic nou si imbunatatirea celui existent. Fie ca
se urmareste creearea de noi soiuri sau imbunatatirea celor deja existente, cel mai
mare rol revin faptului genetic care conduce la cresterea productiei/productivitatii la
imbunatatirea calitatii si la obtinerea unor rezistente specifice ale plantelor, la factorii
nefavorabili de mediu sau la actiunile agentilor fitopatogeni. Factorul genetic este
considerat prioritar in toate tehnicile de ameliorare.

La inceput datorita volumului redus de cunostinte, absolut toate speciile intrau in

vizorul unei singure discipline generale intitulata ameliorarea plantelor. Odata cu
acumularea de noi cunostinte, cu efectuarea unor noi experiente s-a considerat ca
este nevoie de separarea in mai multe ramuri a disciplinei astfel ca a aparut
ameliorarea plantelor agricole, ameliorarea plantelor horticole care are in vedere vita
de vie, pomii, legumele, florile; ameliorarea speciilor silvice sau forestiere si chiar
ameliorarea speciilor ornamentale altele decat florile: arbustii ornamentali sau arborii
ornamentali.

Obiectul ameliorarii plantelor in prezinta creearea de noi soiuri si hibrizi,

imbunatatirea materialului biologic existent si producerea de samanta si material de
plantat atat pentru soiurile nou create cat si pentru cele deja existente. In
horticultura se utilizeaza atat soiuri cat si hibrizi.

Soiul – reprezinta o grupa de indivizi cu caracteristici morfologice, fiziologice si

biochimice comune stabile genetic si transmisibile ereditar. In conformitate cu legea
privind producerea, controlul calitatii si comercealizarea semintelor si materialului
saditor prin soi se intelege o populatie de plante creata de un ameliorator sau
identificata de un autor care se diferentiaza de tot ceea ce exista pana la momentul
respectiv prin cel putin un caracter important, diferentiere denumita distinctibilitate,
populatie care de asemenea este omogena prin ansamblul caracterelor luat in
considerare, caracteristica denumita omogenitate, populatie care este stabila in
caracterele sale esentiale in timpul procesului de reproducere, caracteristica numita
stabilitate. Un soi se caracterizeaza prin cele 3 proprietati caracteristice si anume :
distinctibilitate, omogenitate si stabilitate.

1
Hibridul - este constituit dintr-o grupa de indivizi cu caracteristici comune,
caracteristici care se pastreaza si se exteriorizeaza numai in prima generatie hibrida.
In aceasta generatie se manifesta fenomenul heterozis prin cresterea productiei fie
de seminte ( heterozis generativ) , fie productia de masa verde ( heterozis somatic).

Importanta ameliorarii plantelor rezulta din contributia recunoscuta a noilor forme

bilogice, ( soiuri/hibrizi noi) la cresterea productiei , si la imbunatatirea insusirilor
calitative. Materialul biologic nou creat, contribuie la cresterea productiei si la
imbunatatirea calitatii fara investitii suplimentare, realizandu-se astfel o scadere a
pretului de productie. Faptul ca noul material biologic are si unele rezistente
genetice, presupune o diminuare a nr de tratamente, a substantelor folosite astfel ca
in acest fel contribuie la reducerea poluarii pe de o parte si la reducerea cheltuielior si
obtinerea acestor substante energofage. Obtinerea soiurilor si hibrizilor cu perioade
diferite de vegetatie creaza posibilitatea obtinerii unui convert vegetal astfel incat sa
avem fructe proastepe o perioada mai mare de timp, legume proaspete o perioada
mai mare de timp in functie de perioada de maturare a fiecarui soi sau hibrid. De
asemenea soiurile precoce ( cu coacere timpurie) si care necesita o perioada mai
scurta de vegetatie pot fi cultivate si in zonele nordice sau la altitudini mai mari acolo
unde perioada cu temperaturi optime este ceva mai redusa.

Legaturile ameliorarii cu alte discipline

Ameliorarea are ca baza stiintigica genetica. In toate etapele procesului de

ameliorare, in toate tehnicile, metodele utilizate se utilizeaza legile geneticii, legile
ereditatii, legile transmitere caracterelor de la o generatie la alta astfel ca se pune
spune ca ameliorarea plantelor este genetica aplicata. Fitopatologia este disciplina
care contribuie la cunoasterea biologiei diferitilor agenti fitopatogeni, a modului de
atac, a relatiei intre patogen si planta gazda, creeand astfel posibilitatea de a
identifica/diferentia/evidentia plantele cu rezistenta genetica. Entomologia prezinta
date privind biologia insectelor, relatiile dintre acestea si planta gazda, modul in care
ataca si aprecierea daunelor inregistrate, toate aceste conducand in final tot la
identificarea exemlarelor cu rezistenta genetica. Fiziologia plantelor ofera cunostinte
privind procesele care conditioneaza cresterea si dezvoltarea organismelor,
capacitatea productiva si calitatea recoltei. Biochimia vegetala explica modul in care
relationeaza toate elementele chimice din organismele vegetale si ofera date pentru
alegerea acelor tehnici de ameliorare care sa conduca la posibilitatea asimilarii mai
bune a unor substante si compusi. Botanica este disciplina care precizeaza originea
materialului biologic, taxonomia, clasificarea acestuia dar ofera date in ceea ce
priveste in florirea si particularitatile morfologice ale diferitelor specii. Tehnica

2
experimentala precizeaza metodele de amplasare in teren a culturilor comparative,
metodele de efectuare a analizelor fizice, chimice, biologice precum si metode de
valorificare a rezultatelor obtinute si de interpretare a acestora. Disciplinele
tehnologice ofera date privind tehnologiile optime de cultura pentru fiecare specie in
parte dar si pentru soiurile si hibrizii nou creati. Intre acestea : viticultura ( discipina
tehonogica care ofera tehnologia pt vita de vie) pomicultura, floricultura,
legumicultura.

Etapele ameliorarii plantelor- se cunoaste ca, toate plantele cultivate provin fie din
specii salbatice unice sau din grupe de specii inrudite care s-au modificat in urma
indelungatului proces de evolutie ajungand la stadiul actual cand nu ar putea sa
reziste in natura fara a fi cultivate. Explicand originea si evolutia lumii vegetale, Darvin
arata ca unele specii cultivate au origine monofiletica ( provin dintr-o singura specie
ex: fasole, mazare, varza, cartof), provin din grupuri de specii inrudite, origine
polifiletica ( ex: marul, parul, ciresul, capsunul). Exista unele specii cultivate la care
diferenta dintre plantele de astazi si plantele de origine sunt atat de mari incat practic
plantele de origine nu se pot stabili cu precizie. Cercetatorul rus Vavilov analizand
formele primitive si salbatice care stau la originea plantelor cultivate a ajuns la
concluzia ca astea au aparut in anumite locuri pe pamant, in anumite areale
geografice pe care el le numeste centre de origine. Initial s-au stabilit 14 centre de
origine dupa care diversi autori au ajuns la concluzia ca sunt doar 12 centre, 2 dintre
acestea introducandu-le ca subcentre in cazul celor 12 centre. El face deosebirea
intre centrele de origine (care reprezinta arealele unde au luat nastere/s-au format
speciile vegetale) si centrele genice( reprezinta arealele geografice cu cea mai mare
diversitate de forme si cu maximum de frecventa pentru anumite plante de cultura).
Trecerea de la speciile salbatice la plantele cultivate, asa numita domesticire a fost un
proces evolutiv indelungat desfasurat sub influenta mutatiilor si hibridarilor
naturale,sub inflenta selectiilor naturale si apoi sub inflenta influentei artificiale
facuta empiric de catre om. Pentru ca se face confuzia de luare in cultura a unor
specii vegetale...... se mentioneaza ca, prin procesul de luare in cultura presupune
efortul omului de a cultiva, de a imbunatati, de a ingriji plantele respective in vederea
cresterii productivitatii si imbunatatirii calitatii. Procesul de cultivare presupune
introducerea in trend a speciei si recoltarea la sfarsitul vegetatiei.

In functie de nivelul cunostintelor, de procedeele utilizate, de valoarea reultatelor

obtinute, dezvoltarea ameliorarii plantelor se imparte in 2 mari perioade si
anume,perioadaempirica si perioada stiintifica.

3
Etapa ameliorarii empirice

Aceasta etapa s-a desfasurat pe parcursul a 7-8mii de ani si a fost marcata de prima
alegere artificiala facuta de om......

La inceput s-au ales plantele mai frumoase, mai bine dezvoltate.....

In etapa empririca cunostintele acumulate se transmiteau prin traditie sau prin

contacte stabilite intre diversi cultivatori. Unii autori citati de Cristea, arata ca in
orientul apropiat, se pare ca selectia empirica a inceput mul mai timpuriu comparativ
cu alte zone de pe glob. In acest sens exista probe/ scrieri ca prima alegere a inceput
in urma cu peste 9 mii de ani. Ca rezultat a acestei lungi perioade de alegere
empirice, au aparut soiurile locale sau autohtone in zonele de cultura ale unor specii.
Folosirea soiurilor locale este consemnata in unele lucrari in urma cu 3-4 mii de ani.
Rezultattul selectiei empirice a fost foarte bine exemplificat de juriev, care arata ca in
trecutul indepartat nomazii din Kazacstan, plecau cu turmele la pasunat, dupa ce mai
intai semanau graul de primavara iar la intoarcere gaseau graul supracopt si
majoritatea spicelor scuturate. Recoltau apoi doar spicele rezistente la scuturare,si
astfel dupa o lunga perioada de timp,s-a ajuns la formarea soiurilor locale, cunoscute
si astazi foarte rezistente la scuturare. Astfel de probleme s-au intalnit la maoritatea
plantelor de cultura obtinandu-se prin alegeri repetate, soiuri locale rezistente la
factori nefavorabili sau la agentii fitopatogeni.

Etapa ameliorarii stiintifice

A inceput in secolul XIX si a fost marcata de creearea in mod deliberat, prin metode
stiintifice a unor forme biologice noi cu capacitate de productie sporita. Se poate
spune ca ameliorarea stiintifica a inceput din momentul in care s-a clarificat probema
sexelor la plante si s-a facut prima incrucisare artificiala. Primele idei despre
sexulalitate la plante au fost formulate in Grecia dar adevaratul descoperitor al
sexualitatii la plante a fost camerarius care prin experientele sale formuleaza si ideea
primelor hibridari intre diferitele forme cultivate. Efectuarea practica a primei
hibridari a fost facuta intre nicotiana rustica si nicotiana paniculata obtinandu-se in
felul acesta primul hibrid sexuat la plante. Un rol major in dezvoltarea lucrarilor de
ameliorare le-au avut cercetarile lui Darvin si ale lui Mendel precum si a precursorilor
acestora. Astfel Mendel a stabilit legile transmiterii ereditare a caracterelor prin
procesul de hibridare punand bazele geneticii ca stiinta. In secolul XX lucrarile de
ameliorare au suferit o dezvoltare fara precedent..... teoria cromozomica a ereditatii,
consagvinizarea si folosirea heterozisului in practica agricola, creearea artificiala a
formelor mutante si poliploide, utilizarea diferitelor tehnici de inginerie genetica pana

4
la introducerea in cultura a plantelor modificate genetic cu diferite rezistente
specifice la anumite substante chimice. Dezvoltarea cu precadere a lucrarilor de
ameliorare la anumite plante in unele tari a dus la formarea unor scoli de ameliorare
intre acestea amintind scoala franceza in domeniu viticulturii, scoala belgiana in
domeniul pomiculturii, scoala olandeza in domeniul floriculturii s.a.

Ameliorarea plantelor in Romania

La fel ca si in alte tari,avem 2 etape: etapa empirica si cea stiintifica.

In timpul etapei empirice ca urmare a activitatii numeroaselor generatii de cultivatori

anonimi au aparut unele soiuri locale la vita de vie, la pomi, la legume, soiuri care se
gasesc si astazi in sortimentul autohton, soiuri care se pastreaza ca material de
ameliorare utilizat pentru imbunatatirea altor soiuri.

Ameliorarea stiintifica a inceput in anul 1900 si a fost marcata de profesorul Vlad

Cranu Munteanu , profesor la scoala centrala de cultura Herastrau. Constantin Sandu
Aldea, a fost primul profesor de ameliorare din Romania. Ceapoiu un cunoscut
ameliorator arata ca majoritatea lucrarilor a lui C.S.Aldea au fost pierdute din cauza
razboiului. Dupa razboi Gheorghe Ionescu Sisesti a contribuit la dezvoltarea
ameliorariii dar si la alte stiinte agronomice. Ceapoiu arata ca inceputul ameliorarii
stiintifice s-au confruntat cu diferite probleme siintifice dintre care acesta
mentioneaza: - imposibilitatea utilizarii complete a resurselor genetice autohtone
pentru ca nu au fost evaluate si nu au fost colectionate de cercetatori.
–variabilitatea in cadrul resurselor genetice era potrivita mai mult pentru
adaptabilitate, printr-o plasticitate ecologica,.... - Absenta totala a resurselor genetice
straine , lipsa unor amelioratori consacrati cu o informatie stiintifica adecvata si cu o
pregatire specifica pentru anumite plante cultivate. – existenta controversei intre
scoala genetica occidentala dominata de ideile lui Mendel si Morgan si scoala
sovietica deominata de ideile lui Miciurin si Lisenco cu impact foarte rau asupra
geneticii romanesti si ameliorarii romanesti. – lipsa unei idei clare in ceea ce priveste
strategia de dezvoltare a agriculturii in Romania.

In anul 1929 s-a infiintat Institultul de cercetari agronomice a Romaniei in cadrul

caruia functiona o sectie de ameliorare a pantelor cu laboratoare de cercetare la Cluj,
Iasi , Tragu Mures, Cenab, Marculesti, Campia Turziei, Valul lui Traian, Moara
domneasca, Studina. In aceste laboratoare s-au creat numeroase soiuri ameliorate
care si astazi constituie surse de gene pentru ameliorare. S-au infiintat colectii
pomicole la Ramnicu Valcea, Pietroasa, Istrita si Visan Iasi. In viticultura pentru

5
relansarea plantatiilor atacate de Filoxera si importa activ producatori directi si soiuri
de vita altoita iar in unele zone se pun in valoare....

In anul 1937 in cadrul I.C.A.R. ia fiinta o sectie de horticultura cu statiuni

experimentale la Strehaia, Falticeni, Odobesti, Dragaseni, Bistrita. I.C.A.R a functionat
oana in 1957 cand se reorganizeaza activitatea de cercetare si se infiinteaza institutul
de cercetari pentru cereale si plante tehnice, institutul de cercetare si productie a
cartofului si institutul de cercetari hortiviticole. Incepand cu anul 1962 intreaga
activitate de cercetare in agricultura este coordonata de A.S.A.S. In 1967 are loc o
noua reorganizare a cercetarii si se infiinteaza institutul de cercetari pentru viticultura
si vinificatie Valea calugareasca, institutul de cercetari pentru pomicultura Maracinei-
Pitesti, si institutul pentru legumicultura si floricultura Vidra-Ilfov. Fiecare din aceste
institute isi formeaza o retea de statiuni experimentale sau de labortaore de
ameliorare unde se desfasoara cercetare horticola. Astfel I.C.P.V are statiuni la Vlas,
Odobesti, Mulfatlar, Bechet, Dragasani, Minis , Valea calugareasca, Iasi, Cluj,
Bucuresti. Institutul de pomicultura are statiuni la Bistrita, Geoagiu, Voinesti,
Falticeni, Mracinei si laboratoare la Iasi, Cluj, Oradea, Targu-Jiu. Insitutul de la vidra
are statiuni la Vidra, Isalnita, Buzau, Bacau si lab la Minis, Cluj, Secueni, Baneasa BlAJ.
Cercetari de ameliorare in horticultura s-au dezvoltat si in unitatile de invatamant
superior la facultatile de agricultura si horticultura ale universitatilor Bucuresti, Cluj,
Timisoara si Iasi. Paralel cu activitatea de obtinere a noi soiuri si hibrizi s-a dezvoltat si
activitatea de producere de samanta si material saditor, astfel ca in momentul de fata
si dupa toate greutatile intervenite dupa 1989 se poate spune ca exista material
saditor obtinut in statiunile eperimentale dar si in unele filme private specializate in
prioducerea de samanta. Pentru omologarea si zonarea soiurilor obtinute, a hibrizilor
nou creati, in 1953 s-a creat o comisie de stat pentru incercarea si omologarea
soiurilor comisie a carei activitate a fost imbunatatita, reorganizata, astfel ca astazi
exista inspectorate de stat pentru incercarea soiurilor si care raspund si de controlul
tehnic al procesului de producere de samanta si material de plantat.

C2. 29.09.2016

Totalitatea caracterelor si insusirilor care sunt urmarite pe tot parcursul procesului de

cercetare si pe care trebuie sa l eintruneasca noile soiuri si hibrizi, intre care
capacitatea de productie, calitatea si diversele rezistente se constituie in obiective ale
ameliorarii.

6
Factorii care impun in alegerea obiectivelor de ameliorare

Obiectivele urmarite sunt determinate de un complex de factori caracteristici pentru

fiecare areal de cultura pentru fiecare zona a globului. Pentru Romania alegerea
obiectivelor este determinata de factorii naturali, factorii tehnologici si factorii
economici.

Factorii naturali

Exista o diversitate de zone naturale, de clima si sol, zone care impun amelioratorilor
alegerea acelor metode care sa conduca la crearea de soiuri si de hibrizi cu
adaptabilitate, cu rezistente specifice pentru zonele respective. In acest sens este
necesar sa se cunoasca particularitatile morfologice,fiziologice si biochimice a
materialului cu care se lucreaza precum si cerintele acestuia fata de conditiile de
mediu. Intre factorii naturali rolul preponderent il are clima care este data de o
amplitutide de valori ale temperaturilor si precipitatiilor care nu pot fi controlate de
catre om. Sub aspect climatic Romania se incadreaza in zona temperata cu unele
influente ale climatului continentall si mediteraneean insa prezinta totusi o serie de
variatii locale determinate de lantul carpatic, zona dealurilor inalte, conditiile din
lunca Dunarii, conditiile de pe litoral, prezenta unor zone paduroase si altele. Urmare
a acestor influente cu caracter local, in Romania se gasesc diverse zone cu asa
numitele microclimate unde fie regimul termic fie regimul fluviometric sunt in masura
sa conduca la cresterea sau la scaderea productiilor obtinute. Din aceste
considerente pentru aceste zone trebuie creat hibrizi specifici, create soiuri potrivite
pentru a se adapta la conditiile respective de clima. Astfel, pentru zonele cu regim
fluviometric deficitar este devoie de soiuri cu rezistenta la seceta. Pentru zonele cu
ierni foarte grele, este nevoie de soiuri si hibrizi cu rezistenta la temperaturile
scazute. Pentru altitudinile mai mari/inalte , zonele mai nordice, este nevoie de soiuri
si hibrizi cu o perioada de vegetatie mai redusa.

Factorii de sol

Au un rol mai putin important deoarece conditiile actuale ale ahrotehnicii/fitotehnicii

sunt in masura sa vina cu imbunatatiri in ceea ce priveste corectarea diferitelor
probleme care se intalnesc la sol si care deranjeaza plantele, cum ar fi: salinitatea,
aciditatea, textura si structura solului. Cu toate acestea in unele zone pe soluri
nisipoase, soluri saraturoase se impune crearea de soiuri si hibrizi care sa manifeste
adaptabilitate la aceste conditii.

7
Factorii tehnologici

Pentru a spera la productii la nivelul potenitialului biologic a noilor soiuri si hibrizi se

impune utilizarea celor mai perfectionate tehnologii, tehnologii pentru o anumita
cultura, pentru un anumit soi sau hibrid. De la inceput amelioratorul isi poropune ca
materialele nou create sa valorifice cat mai eficient conditiile agrotehnice superioare
oferite de chimizare, mecanizare si irigatii. Se impune de asemenea rezistenta la
cadere la scuturare la boli si daunatori. O atentie deosebita se acorda concordantei
intre aparitia/introducerea soiului in cultura si tehnologia existenta la momentul
respectiv. Aceasta deoarece mai ales in horticultura perioada de la momentul
inceperii creeari unui soi sau hibrid si pana la momentul introducerii in cultura este
foarte mare uneorid e ordinul zecilor de ani, mai ales la pomi si vita de vie daca se
urmareste creeare unui soi cu o rezistenta biologica unde sunt necesare 3-4
retroincrucisari este posibil ca soiul sa apara la 25-30 ani de la momentul inceperii
crearii soiului respectiv, astfel ca amelioratorul trebuie sa prevada sa intuiasca care ar
putea fi imbunatatirile aduse tehnologiei in 20-30 de ani din momentul in care incepe
creearea unui soi, aceasta deoarece pe langa rezistentele specifice pe care le va avea
materialul nou creat acesta sa poata sa fructifice noutatile tehnologice aparute in
acest timp.

Factorii economici

Un comandament al ameliorarii il reprezintacresterea productiei la toate creatiile

ameliorarii. Insa odata cu dezvoltarea civilizatiei acest lucru nu mai este suficient
pentru ca se intalneste si o crestere a cerintelor calitative ale consumatorilor
mergand la preferinte/pretentii pana la aroma, culoare la diverse produse horticole.

Obiectivele ameliorarii plantelor in Romania

Programele de ameliorare prevad creeare de soiuri pentru fiecare zona ecologica,

soiuri cu plasticitate ecologica, soiuri cu adaptabilitate la conditiile specifice din
fiecare areal de cultura soiuri care sa valorifice eficient tehnologiile superioare astfel
incat sa asigure productii ridicate si superioare calitativ. In functie de specificul zonei
naturale exista si unele cerinte speciale si anume, rezistenta la factorii climatici
pentru unele zone, rezistenta la actiunea agentilor fitopatogeni pentru alte zone,
rezistenta la seceta, rezistenta la temperaturile scazute, comportare buna la
ambalare/transport, comportare buna la procesare precum si alte obiective specifice.
Practic pentru toate speciile sunt 4 obiective principale la care se adauga unele
obiective specifice dar pot fi adaptate la mai multe culturi , dar 4 obiective principale
sunt comune pentru toate speciile horticole.

8
 Ameliorarea capacitatii de productie

Capacitatea de productie este insusirea fundamentala , in functie de care un soi sau

un hibrid se introduce sau nu in cultura.

Productivitatea – este determinata in mare masura de constructia soiului respectiv,

de baza genetica, care conditioneaza valoarea elementelor de productivitate si este
influentata de conditiile de mediu si agrotehnica aplicata. Se presupune ca in
cresterea si dezvoltarea plantelor la asigurarea productivitatii participa absolut
fiecare gena care face parte din genomul respectiv. Fiind o insusire atat de complexa
productivitatea nu a putut fi explicata in totalitate cu ajutorul princiipiilor genetice
clasice si din aceste motive s-a apelat la studierea fenomenelor intalnite in cresterea
si dezvoltarea plantelor, la analize genetice, la analiza sistemului poligenic, la
inlatuirile de gene, pentru a se explica corelatiile intre elementele de productivitate.
Astfel zestrea ereditara, conditiile de mediu, tehnologia de cultura influenteaza
capacitatea indivizilor care formeaza un soi de a forma organe de fructificare. Acest
lucru este cunoscut sub numele de fertilitate. In procesul de crestere si dezvoltare se
intalnesc 2 categorii de fertilitate si anume: fertilitatea potentiala si fertilitatea reala.

Fertilitatea potentiala reprezinta capacitatea indivizilor de a forma muguri, formatiuni

de rod, inflorescente si flori, proces care este determinat de informatia genetica si de
conditiile de mediu.

Fertilitatea reala este reprezentata de totalitatea florilor capabile de fecundare.

Aproape intodeauna fertilitatea reala este sub nivelul fertilitatii potentiale.

Raportul dintre fertilitatea potentiala si cea reala s.n. coeficient de fertilitate. Cu cat
valoarea acestui coeficient este mai apropiata de 1 cu atat fertilitatea soiului
respectiv este mai ridicata. Productivitatea unui soi poate fi influentata atat prin
stimularea fertilitatii cat si prin creearea conditiilor pentru formarea si maturarea
fructelor sau pentru asimilarea mai buna a substantelor/compusilor chimici care fac
parte din produsul principal.

Productivitatea initiala reprezinta totalitatea fructelor formate in primele faze de

dezvoltare. Acest lucru depinde de fertilitatea reala si de conditiile de mediu.

Productivitatea finala este data de capacitatea plantelor de a retine si a matura

fructele care s-au format, insusire care este conditionata de productivitatea initiala si
de factorii de mediu.

Raportul intre productivitatea initiala si productivitatea finala s.n. indice de

priductivitate si este valoarea care in procesul de selectie ste fundamentala.

9
Productivitatea in ultima analiza este determinata de o serie de factori intrinseci si
factori de influenta. Factorii intrinseci sunt reprezentati de elementele de
productivitate caracteristice pentru fiecare specie iar factorii de influenta sunt
reprezentati de diversele rezistente la factorii nefavorabile de mediu si la agentii
patogeni.

Pentru realizarea productivitatii sunt necesare cateva directii de urmat si anume

exploatarea germoplastei autohtone si mondiale pentru identificarea unor gene
specifice, obtinerea de gene noi prin utilizarea agentilor mutageni, marirea
plasticitatii fenotipice si fenotipice a soiurilor si in sfarsit ruperea corelatiilor negative
existente intre productivitate si calitate, productivitate si precocitate.

 Ameliorarea calitatii

La fel ca si productivitatea calitatea productiei este determinata pentru omologarea si

introducerea in cultura a noilor creatii ale ameliorarii. Valoarea calitativa asoiurilor si
hibrizilor este conferita de continutul de substante utile de natura compusilor chimici,
de insusirile tehnologie si culinare iar la unele produse de modul de prezentare si de
aspectul exterior al acestora. In privinta substantelor utile o importanta deosebita o
are continutul de proteine, lipide, hidrati de carbon. In ceea ce priveste proteinele se
stie ca 70-75% din totalul proteinelor consumate pe plan mondial sunt de natura
vegetala. Desi posibilitatile de sporire a productiei modiale de proteine sunt multiple
principala sursa ramane insa tot materia vegetala, tot soiurile si hibrizii creati prin
ameliorare. In ameliorarea comtinutului de substante utile apar unele dificultati
determinate de corelatiile negative intre productie si calitatea acesteia. De mare
importanta este echilibrarea sau echilibrul intre compusii chimici astfel substantele
proteice trebuie sa aiba un continut de aminoacizi esentiali cat mai echilibrat cat mai
complet cunoscut fiind faptul ca lipsa unui singur aminoacid esential conduce la
dezechilibre metabolice. Astfel se lucreaza pentru continutul de metionina si triptofan
la unele plante, continutul de lizina la altele, continutul de amidon de substante
minerale si vitamine. Pentru speciile horticole notiunea de calitate este cumva
diferita comparativ cu speciile agricole si variaza de la o specie la alta sau in fucntie de
directia de productie.

Astfel la vita de vie pe langa proprietatile organoeletice si tehnologice, ne

intereseaza si aspectul exterior, forma strugurilor, marimea acestora forma boabelor
si marimea acestora,culoarea prezenta sau absenta stratului de pruina. La fructe ne
intereseaza continutul de substante chimice dar si existenta unor anumite raporturi
intre aceste substante hotaratoare pentru insusirile gustative. Astfel continutul total
in zaharuri, aciditate si alte componente ale fructelor da doar o idee de ansambu

10
asupra calitatii astfel ca trebuie mers cu analizele in profunzime pentru a se vedea
echilbrul intre aceste componente. La struguri , la fructe aprecierea clitatii se face
atat prin analiza componentelor chimice cat si pe calea degustarii si observarii
aspectului exterior. Pentru vinuri determinarea alcoolului, zaharurilor, aciditatii
totale, substantelor colorante, taninurilor sunt importante dar hotarator este
aprecierea gustativa care urmareste culoarea, limpiditatea, aroma, buchetul, gustul si
echilibru intre aceste insusiri. Si imbunatatirea calitatii se poate face la fel ca si
productivitatea prin identificarea materialului biologic, a genelor care conditioneaza
fiecare component chimic in parte si mai ales echilibrul intre aceste componente.
Deasemenea prin mutageneza se cauta sa se obtina si sa se identifice gene noi
raspunzatoare pentru anumite insusiri calitative. Si de asemenea si la productivitate
este ruperea a corelatiei negative intre intre calitate si productivitate.

 Ameliorarea rezistentei la boli si daunatori

Acest obiectiv este important pentru ca pagubele produse de boli si daunatori la

speciile horticole ajung in unii ani pana la compromiterea totala a culturilor. Cu toate
progresele realizate in combaterea chimica si in inglobarea rezistentei genetice in
noie creatii ale ameliorarii intensitatea si frecventa atacurilor unor agenti patogeni
inregistreaza cresteri importante la toate speciile cultivate. Rezistenta la boli si
daunatori este o insusire ereditara exprimata prin capacitatea plantei de a se apara
fata de atacul unui agent fitopatogen. Unii autori apreciaza ca rezistenta este
sinonima cu imunitatea altii vorbesc si de o rezistenta pasiva si de o rezistenta
adevarat. Rezistenta adevarata este determinata de 2 cauze principale si anume :
starea plantei si comportamentul acesteia in momentul atacului ; reactia plantei
gazda dupa infectie in sensul opririi patrunderii agentului respectiv. Starea plantei
poate induce o rezistenta anatomica determinata de unele proprietati morfologice o
rezistenta fiziologica determinata de capacitatea plantei de a nu fi sensibila la
actiunea agentului respectiv, si o rezistenta chimica determinata de prezenta unor
substante care impiedica declansarea infectiei. Toate aceste tipuri de rezistenta sunt
cunoscute sub numele de rezistenta pasiva. Rezistenta activa – sau reactia de aparare
a plantei se manifesta prin aparitia unor tesusturi care izoleaza patogenul prin
perturbarea celulelor infectate prin moartea agestora care impiedica diseminarea
patogenului. Proliferarea agentilor patogeni are mai multe cauze care dupa Ceapoi ar
fi urmatoarele:

 Introducerea in cultura a soiurilor si hibrizilor la care s-a urmarit in

primul rand productivitatea si calitatea si in mai mica masura
rezistenta la boli.

11
  Cultivarea unui numar restrans de soiuri pe suprafete mari care la
aparitia unei boli inlesneste profilerearea puternica.
 Aparitia unor noi rase fiziologice la care materialul nu este rezistent.
 Nerespectarea rotatiei culturilor pentru cele anuale, aplicarea unor
doze mari de azot, unor norme mari de irigare care favorizeaza
aparitia unor microclimate favorabile aparitiei parazitilor.

Pentru evitarea pagubelor produse de boli exista 2 solutii si anume:

 Mijloace curative – prin perfectionarea mijloacelor de combatere chimica.

 Creearea de soiuri si hibrizi cu rezistenta genetica.

In ceea ce priveste rezistenta genetica aceasta se poate manifesta sub 2 forme :

 Rezistenta verticala sau perependiculara cand soiul sau hibridul are rezistenta
100% la un agent patogen sau o anumita rasa fiziologica a acestuia.
 Rezistenta orizontala presupune rezistenta la mai multi agenti fitopatogeni
sau la mai multe rase fiziologice ale acestora.

Rezistenta verticala este mai usor de incorporat, este mult mai puternica dar la
aparitia unui alt agent sau unei alte rase fiziologice cultura este compromisa. Din
acest motiv se prefera rezistenta orizontala care nu este atat de puternica nu duce
pana aproape de imunitate dar apara culturile de mai multi agenti patogeni si odata
indusa aceasta rezistenta se poate mentine la un soi sau la un hibrid cateva zeci de
ani.

Dintre daunatori cele mai mari pagube sunt produse de insecte la care se cunosc
peste 700 de mii de specii. Raspandirea acestora este datorata unor cauze cum ar fi
distrugerea ecosistemelor naturale, importul unor specii de insecte odata cu
semintele, odata cu,culturile daca nu sunt trecute prin perioada de carantina,
folosirea nerationala a insecticidelor care pot conduce incet incet la creearea de
rezistenta la insecte precum si alte cauze la fel ca si la boli ce=reearea de
microclimate specifice prin aplicarea unilaterala a dozelor de azot si a normelor mari
de irigare. Pentru realizarea acestui obiectiv prima masura este identificarea de gene
care induc rezistenta la agentii fitopatogeni, gene care se gasesc in speciile din flora
spontana in speciile salbatice inrudite cu specia care se amelioreaza. Etapa a doua o
reprezinta efectuarea hibridarilor interspecifice, identificarea exemplarelor rezistente
si inmultirea acestora in paralel cu selectia pana la obtinerea unor soiuri cu rezistenta
sau hibrizi cu rezistenta genetica.

12
 Ameliorarea rezistentei la factorii de mediu

In cadrul acestui obiectiv se urmaresc 2 aspecte si anume: temperaturile scazute si

deficitul de umiditate.

Rezistenta plantelor la temperaturile scazute sunt insuri esentiale pentru unele zone
mai nordice sau pentru altitudini mai inalte. Sunt periclitate in deosebi ... mai sudice,
prunul, caisul , piersicul si periodic marul, parul si vita de vie. Rezistenta la ger
presupune capacitatea plantelor de a suporta temperaturile scazute fara o afectare
semnificativa a ciclului biologic al acestora. In general se considera a fi rezistente
acele soiuri care dupa ce au trecut, au suportat actiunea gerului sunt capabile sa
asigure productii satisfacatoare. Pragul de rezistenta este diferit de la o specie la alta
si trebuie privit sub 2 aspecte, si anume: modul in care suporta gerurile aspre din
timpul iernii precum si temperaturile scazute din momentul prealabil al infloritului
sau chiar la inflorit. Rezistenta pantelor multianuale , pomi, vita de vie, la
temperaturile scazute este conditionata genetic, dar este influentata de ambianta in
care s-a produs coacerea lemnului format in anul repsectiv precum si de procesele
fiziologice si biochimice de la sfarsitul perioadei de vegetatie care asigura trecerea
plantelor in starea de repaos in iarna. Aceasta stare se caracterizeaza printr-o
incetinire a metabolismului care determina o rezistenta mai buna la temperaturile
scazute. Procesul de trecere s.n calire si daca se desfasoara normal vita de vie poate
rezsita la -18, -25 de grade in conditiile in care gerul apare treptat, dar daca apare
brusc temperaturi de chiar -15 grade pot distruge mugurii fructiferi. La pomi
rezistenta este mult mai puternica pana la -40 de grade, in conditiile in care procesul
de calire s-a produs corespunzator. Realizarea acestui obiectiv este posibila prin
identificarea genelor care imprima rezistenta a temperaturile scazute, gene care se
gasesc in speciile din flora sponatana inrudite cu specia care se amelioreaza sau la
speciile care cresc in areale cu temperaturi foarte scazute.

Etapa a doua: hibridarea interspecifica , identificarea exemplarelor rezistente,

selectia acestora si apoi inmutirea si omologarea soiului sau hibridului respectiv.

C3 06.10.2016

GERMOPLASMA SAU MATERIALUL INITIAL DE AMELIORARE

Importanta germoplasmei

Procesul de ameliorare are in vedere pe de o parte creearea de material biologic nou,

soiuri si hibrizi , lucru care se face prin aplicarea diferitelor tehnici de valorificare a

13
potentialului genetic al germoplasmei existente iar pe de alta parte producerea de
samanta si material semincer care urmareste reporducerea genotipurilor obtinute in
etapa anterioara pentru a asigura unitatile de productie cu samanta necesara. Si
pentru producerea de samanta se porneste tot de la un material iniial, de la o
germoplasma initiala care urmeaza a fi reprodusa. Notiunea de germoplasma
cuprinde totalitatea formelor cultivate si spontane care pot fi introduce in procesul
de ameliorare pentru creearea de noi soiuri si hibrizi si pentru imbunatatirea celor
déjà existenti. Astfel orice process de ameliorare incepe prin colectarea materialului
biologic diversificat genetic, material care trebuie sa inglobeze o suma de caractere si
insusiri utile pentru obiectivele urmarite. Acest material colectat se introduce in
campul de colectie si se examineaza din toate punctele de vedere in camp si in
laborator pentru a i se determina toate insusirile fiziologice, biochimice, tehnologice.
Aceasta perioada de studiu dureaza cel putin 3-4 ani. Obtinerea unor soiuri valoroase
si a unor hibrizi cu capacitate de productie ridicata este posibila doar atunci cand
germoplasma avuta la dispozitie contine gene de productivitate, gene pentru calitate
si pentru diferitele rezistente. In cadrul germoplasmei este obligatoriu sa existe o
variabilitate pronuntata sau o amplitudine mare intre diferitele valori pentru
elementele de productivitate sau cele de calitate astfel incat sa poata fi
identificate/retinute si utilizate in perspectiva cele mai bune exemplare care sa
raspunda in totalitate obiectivele urmarite.

Clasificarea germoplasmei

Materialul biologic cu care se incepe procesul de ameliorare poate fi clasificat dupa

origine in 2 categorii si anume :

- Material porvenit din flora spontana

- Material provenit din plantele cultivate

D.p.d.v. ameliorativ insa exista o alta clasificare mai practica in functie de

variabilitatea germoplastei si anume :

- Germoplasma cu variailitate naturala

- Germoplasma cu variabilitate artificiala sau creata de ameliorator.

Germoplasma cu variabilitate naturala s.n si germoplasma de baza.

a. Formele de baza ale germoplasmei. Aceste forme sunt constituite prin specii
din flora spontana , soiuri si populatii locale, soiuri ameliorate. Formele din
flora spontana trebuie sa fie obligatoriu inrudite cu specia care se
amelioreaza. Aceste forme se caracterizeaza printr-o plasticitate ecologica

14
 deosebita, prin prezenta unor insusiri de rusticitate, caracteristici care pot fi
utilizate in procesul de creeare a noilor soiuri. Exista si unele insusiri nedorite
cum ar fi productivitatea scazuta, calitatea slaba, lipsa rezistentei la scuturare,
maturarea neuniforma a produsului principal, motiv pentru care utilizarea
acestei germoplasme trebuie facuta cu discernamant numai in anumite
tehnici de ameliorare si care creeaza posibilitatea eliminarii pe parcurs a
insusirilor nedorite. Motivul principal pentru care se utilizeaza aceste surse de
germoplasma este incrucisarea cu soiurile ameliorate in vederea transferului
unor gene de rezistenta la factorii nefavorabili de mediu sau la unii agenti
fitopatogeni.imediat dupa incrucisare este obligatorie folosirea unor tehnici
de eliminare al insusirilor nedorite care se transfera odata cu genele
respective.

O alta directie de utilizare o reprezinta hibridarea celulara tot in ideea transferului

genelor de rezistenta.

Populatiile locale au aparut ca urmare a unui indelungat proces de selectie

naturala ajutata uneori de selectia empirica practicata de om. Aceste populatii apar in
anumite zone pedoclimatice motiv pentru care au drept caracteristica principala
rezistenta foarte ridicata la factorii de mediu din zonele respective. Aceste populatii
au o structura puternic heterogena motiv pentru care din cadrul acestora se pot
extrage exemplare valoroase care sa raspunda unor obiective urmarite.

Soiurile locale urmeaza intr-o ierarhie care se situeaza deasupra populatiilor

locale in ceea ce priveste variabilitatea, caracterele si insusirile pe care el au. Fiind
deja soiuri, se caracterizeaza printr-o variabilitate mai redusa fapt care ofera selectiei
o plaja mai mica de alegere insa rezistentele sunt superioare populatiilor locale.

Soiurile ameliorate constituie fondul cel mai valoros de germoplasma deoarece

se caracterizeaza prin productivitate ridicata, uniformitate de maturare, calitate
superioara, rezistenta la boli si daunatori. Structura genetica a acestor soiuri este
destul de vulnerabila, destul de saraca in comparatie su soiurile locale ceea ce face ca
la aparitia unor rase fiziologice noi pentru unele boli aceste soiuri sa sufere pierderi
foarte mari. Aceasta categorie de germoplasma ( soiurile ameliorate) se utilizeaza in
deosebi ca genitori in lucrarile de hibridare la speciile autogame precum si pentru
obinerea liniilor consangvinizate la speciile alogame. Datorita ...... selectia in cadrul
acestor soiuri nu este posibila, nu duce la rezultate astfel ca din soiurile locale nu se
pot obtine prin selectie genotipuri noi.

15
 b. Formele de germoplasma cu variabilitate artificiala sau create de ameliorator

La un moment dat s-a constatat ca variabilitatea naturala a germoplasmei s-a dovedit

a fi insuficienta pentru a se putea obtine soiuri si hibrizi la pretentiile din momentul
respectiv, si din aceste considereente s-au cautat posibilitati de marire a variabilitatii,
de provocare dirijata a variabilitatii genetice. S-au identificat diferite metode ,
amintim : hibridarea la speciile autogame , consangvinizarea la speciile alogame,
mutatiile,poliploidizarea la ambelecategorii atat autogame cat si alogame, precum si
utilizarea ingineriei genetice. Cea mai importanta sursa de germoplasma la speciile
autogame o constituie populatiile hibride in curs de segregare. In cadrul acestor
populatii se intalnesc exemplare care intrunesc insusiri si caractere de la cei 2 genitori
iar in urma segregarii pot parea unele transgresiuni care sa fie folosite in porcesul de
ameliorare. Pentru obtinerea unor forme segregante vaoroase de mare importanta
este alegerea genitorie. Cu cat acestia se completeaza reciproc prin caracterele si
insusirile pe care le manifesta, le exteriorizeaza cu atat in populatiile segregante vom
gasi exemplare utile pentru noile soiuri. Liniile consangvinizante reprezinta cea mai
valoroasa sursa de germoplasma pentru speciile alogame. Fiind constituite din
organisme homogametice rezultate prin separarea materialului heterogametic supus
consangvinizarii, separarea in biotipurile constituente, aceste linii se folosesc in
obtinerea hibrizilor productivi la care se manifesta cel mai pregnant efectul heterozis.

Formele mutante si formele poliploide constituie de asemenea o sursa de

germoplasma valoroasa tat pentru speciile autogame cat si pentru cele alogame
deoarece exista posibilitatea ca dintr-o mutanta utila sa se ajunga mai rapid la un soi
nou.

Colectarea, organizarea si studiul germoplasmei

Colectarea – se aprecieaza se .... ca diversitatea vegetala este cuprinsa intre 300 de

mii si 500 de mii de specii la plantele superioare din care aproximativ 250 de mii au
fost identificate si descrise. Dintre acestea in jur de 70 de mii de specii sunt
considerate utile iar din acestea aproape 7 mii au fost colectate si cultivate de oameni
pentru hrana sau pentru alte utilitati. Se apreciaza ca de asemenea in hrana
oamenilor participa in principal doar 30 de culturi care asigura 95% din necesarul de
hrana. Unii autor spun ca 12 specii asigura 70% din necesarul de hrana iar 4 soecii
asigura 50% din necesarul de hrana ( orez, porumb, garu si cartof). Sub raport
energetic cele mai importante culturi agricole, orezul asigura 26% din energie, graul
23%, sfecla si trestia de zahar 9%, porumbul 7%, soia 3%. Datorita importantei
deosebite care se acorda pe plan mondial surselor de germoplasma in mai multe tari
ale lumii au fost infiintate institutii specializate care au drept obiectiv colectarea,

16
studiul si pastrarea germoplasmei. In cadrul FAO s-a constituit comisia pentru resurse
genetice iar in anul 2002 s-a semnat tratatul international privind resursele genetice,
tratat care stabileste drepturile si obligatiile celor care utilizeaza germoplasma.
Pentru colectarea surselor de germoplasma se organizeaza expeditii stiintifice cea
mai mare fiind organizata de Vavilow, cercetator rus, care a colectat in perioada
1923-1933 , 150 de mii de forme de la toate plantele de cultura si a infiintat cu
acestea colectia de la Sant Petesburg, ulterior s-au organizat diverse expeditii in toate
tarile dezvoltate in vederea colectarii surselor de germoplasm.

Organizarea germoplastica

Odata colectat, materialul initial de ameliorare trebuie asezat in campurile de

ameliorare numite si campuri de colectie in ideea de a avea o evidenta clara a tuturor
surselor/formelor avute in colectie. In aceste campuri germoplasma poate fi ordonata
dupa criterii taxonomice pe genuri pe specii, subspecii etc, criterii netaxonomice
soiuri , hibrizi, varietati, populatii, dupa criterii egologicogeografice sau chiar in
functie de unele particularitati ale soiurilor si hibrizilor si anume pe talii, perioade de
maturare pe culori ale florilor, ale fructelor si altele. Pentru lucrarile de ameliorare in
viticultura germoplasma se organizeaza in plantatii ampelografice in care fiecare
provenienta/forma este reprezentata de 10 butuci din care 5 pe radacini propii si 5
altoiti. Vitele roditoare se organizeaza separat,portaltoii se organizeaza separat.
Colectii ampelografice cunoscute in Romania sunt la Valea Calugareasca, la Odobesti,
Dragasani, Minis, Greaca , Dabuleni, Iasi. Pentru ameliorarea in pomicultura ,
germoplasma se organizeaza in colectii pomologice pe specii in acele localitati unde
ponderea speciei respective este cea mai mare si unde se intalnesc conditii optime
pentru fiecare specie in parte. Datorita taliei mai mari decat la vita de vie, fiecare
forma de germoplasma este reprezentata de 4-5 exemplare. Colectiile pomologice cu
caracter national sunt amplasate astfel : colectia de mar la Voinesti are in jur de 880
de soiuri. Colectii de par la Cluj, Voinesti, Pitesti in jur de 660 de soiuri. Colectie de
prun la Pitesti peste 700 de soiuri. Colectie de cais la Greaca peste 650 de soiuri.
Colectie de piersic la Mulfatlar peste 850 de soiuri. Cres si visin la Pitesti cu peste 500
de soiuri la cires si peste 280 de soiuri de visin. Pentru legumicultura si floricultura
germoplasma se organizeaza prin cultivarea fiecarei proveniente pe suprafete mici de
5-10m2 sau un numar limitat de exemplare 20-50 de exemlare pentru fiecare
germoplasma la flori , 50-200 de exemplare la speciile legumicole. Colectii se
intalnesc la Vidra Ilfov, Buzau, Bacau.

Studiul germoplasmelor

17
Indiferent de obiectivele de ameliorare urmarite, inainte de inceperea procesului
propriuzis de creare a noilor soiuri/forme de material biologic este necesar sa se
facaun studiu amanuntit a surselor de germoplasma avute la dispozitie pentru a
cunoaste valoarea genetica a acestora. Acest studiu dureaza cel putin 3-4 ani la
speciile anuale si cel putin 3-5 ani de rodire normala la pomi si vita de vie. Cercetarile
asupra germoplasmei se refera la urmatoarele aspecte :

- Studii fenologice pentru cunoasterea perioadei de vegetatie, a duratei

diferitelor fenofaze in corelatie cu factorii climatici
- Studii morfologice pentru cunoasterea elementelor de productivitate.
- Studii fiziologice pentru cunoasterea diferitelor rezistente la ger seceta, boli si
daunatori.
- Studii biochimice pentru cunoasterea valorii anumitor constituenti ai
pordusului principal.
- Studii tehnologice care urmaresc pretabilitatea la diferite tehnologii de
procesare.
- Studii genetice de laborator sau hibirdologice in camp pentru cunoasterea
bazei ereditare a germoplasmei precum si prentru stabilirea modului de
transmitere a unor caractere si insusiri.

Toate datele respective se inregistreaza in baze de date pentru ca in orice

moment sa poata fi cunoscuta valoarea genetica, biologica a colectiei respective
care va folosi pentru crearea de noi soiuri.

Pastrarea germoplasmei

Datorita importanteti care se acorda surselor de germoplasma activitatea de pastrare

este coordonata de un organism special existent in cadrul FAO. Exista pareri care
considera ca, ameliorarea pronuntata a unor specii conduce la pierderea unor gene
din baza ereditara care ar avea un efect foarte puternic pentru viitorul speciei
respective. Din aceste considerente fiecare soi chiar daca este scos din productie se
conserva/pastreaza in ideea pastrarii acestor gene utile care la un moment dat pot fi
folosite pentru realizarea unor obiective de ameliorare. Pe langa colectiile infiintate in
majoritatea tarilor dezvolate exista tendinta de a se constitui fonduri mondiale de
germoplasma pe specii in zonele unde acestea intalnesc cele mai bune conditii de
crestere si dezvoltare. Pentru a exista o posibilitate de a se vorbi aceiasi limba in ceea
ce priveste germoplasma in tratatul international care s-a semnat in 2002 s-au
stibulat cateva notiuni pe care sa le utilizeaza fiecare ameliorator indiferent de zona
din care porvine. Astfel in ceea ce priveste conservarea germoplasmei exista
conservarea „in situ” care presupune cresterea si dezvoltarea speciilor in habitatul

18
natural care s-au format, exista conservarea „ ex situ” care presupune reconstituirea
conditiilor de dezvoltare pentru unele specii in alte areale decat cele originale,
resurse genetice pentru alimentatie si agricultura – inseamna orice material biologic
cu valoare potentiala pentru alimentatie, material genetic- orice categorie ed
material biologic care poate fi inmutit sexuat sau vegetativ, colectiile „ex situ” –
colectii de material biologic inafara habitatului natural sau de origine, centre de
origine- reprezinta arealelel geografice in care speciile de plante si-au dezvoltat
pentru prima data proprietatile lor distinctive, centrele de diversitate sau genice –
rprezinta arelalel geografice in care se gaseste cea mai mare diversitate pentru o
anumita specie de cultura.

In prezent exista urmatorele posibilitati de conservare a resurselor genetice :

- In parcuri si rezervatii naturale

- In gradini botanice
- In banci de gene
- In culturi de celule si tesuturi

In parcurile si rezervatiie naturale , resursele genetice sunt conservate in ariile unde

s-au format sau in alte locuri unde gasesc cele mai bune conditii de crestere si
dezvoltare. Pastrarea acestor parcuri se intalneste in multe zone, in special in tarile
dezvoltate. Astfel in SUA sunt organizate 34 de parcuri nationale insumand peste 100
de mii de ha. Canada are 24 de parcuri nationale peste 200 de mii de ha. Rusia 22 de
parcuri, in Argentina, Noua Zeelanda , Italia, Franta , Elvetia , Austria , Ungaria sunt
organizate astfel de paruri. In Romania exista 130 de rezervatii naturale cu o
suprafata totala de 80 de mii de ha.

In gradinile botanice plantele sunt obligate sa se dezvolte in conditii controlate de

om, pot fi specii autohtone adaptate la conditiile de mediu locale, cat si specii din alte
tari pentru care se asigura pe cat posibil conditiile de temperatura si umiditate din
locurile respective. In ultimul timp a crescut nr de gradini botanice in lume insa
acestea au mai mult un rol educativ si mai putin un rol in cercetarea genetica si
ameliorarea plantelor. Una din cele mai importante gradini botanice este gradina
regala din Anglia infiintata in anul 1759. La noi in Romania in 1856 s-a infiintat gradina
botanica din Iasi care pana in anul 1989 avea o suprafata de 100ha.

Bancile de gene – constituie cea mai eficenta forma de dezvoltare a germoplasmei ,

unde materialul biologic poate fi pastrat chiar sute de ani. Conditiile de conservare
difera de la o banca la alta de la o specie la alta dar in general se apreciaza ca
principalele cerinte ar fi urmatoarele :

19
 - Umiditatea relativa a aerului sa fie de aproximativ 15%, T -20 grade, atmosfera
saraca in oxigen si bogata in CO2. Absenta luminii eliminarea efectului
radiatiilor sau cel putin reducerea acestora la minimum. Umiditatea semintelor
4-6%. In standardele elaborate de institutul national pentru resurse genetice,
conditiile pentru depozutarea de lunga durata se impart in 3 categorii si
anume: acceptabile preferabile si ideale. Conditii preferabile T -18-20grade...
in prezent cele mai mari banci de gene se afla in SUA la Fort Collins ,in japonia
la Hirasuga, in Turcia la Izmir, in Italia la Bari, in Rusia la Crasnodar si exista si la
noi o banca de gene la Suceava recunoscuta international. Banca de a Fort
Collins pastreaza 180 de mii de probe de seminte de catre 450g fiecare. Pentru
eliminare aefectului radiatiilor peretii celulelor sunt facuti din beton armat cu
latimea de 150cm. Banca de la Hirasuga pastreaza probele in cutii cositorite de
120g, banca de la Krasnoda pastreaza 500 de mii de probe in vase de sticla pe
stelaje metalice. Banca de la Suceava pastreaza 100 de mii de probe in 8 celule
de conservare din care 4 pe termen mediu 10-20 de ani,4 pe termen lung
peste 100 de ani la temperatura de -20 de grade C.

10.11.2016

Selectia in cadrul soiurilor ameliorate si.... alogame

Acest tip de material biologic este format din amestecuri de organisme

heterogametice datorita faptului ca de-a lungul generatiilor are loc polenizarea
straina astfel ca gametii care participa la formarea zigotului sunt diferiti din punct de
vedere genetic. Extragerea elitelor in timpul selectiei se face numai pe linie materna
neexistand posibilitatea de a se cunoaste genotipul descendentelor dat fiind faptul ca
partenerul mascul este necunoscut. Eficacitatea selectiei in acest tip de populatii
depind ede fondul de cereri, de echilibrul genetic si de obiectivele urmarite. Notiunea
de fond de gene a fost introdusa in annul 1951 de Dobzhansky prin fond de gene
intelegandu-se totalitatea genelor care determina ( conditioneaza) caracterele si
insusirile populatiei respective. In cursul diferitelor generatii, genele se pot
recombina, pot da nastere la genotipuri diferite marind gradul de variabilitate insa in
conditii neschimbat de mediu, orice populatie ramane ttusi stabila. Aceasta stabilitate
este data de o anumita frecventa a genelor si a genotipurilor care o compun
asigurand astfel o stare de echilibru genetic. Toate cunostintele referitoare la fondul

20
de gene, la echilibrul genetic, la posibilitatile de schimbare ale acestui echilibru fac
obiectul unui capitol special al geneticii numit genetica populatiilor ale carei principii
au fost stabilite in anul 1908 de catre Hardy si Weimberg, primul cercetator englez al
doilea german care in acelasi timp au descoperit si au pus bazele asa numitei legi
hardiweimberg. Aceasta lege are urmatrul enunt: intr-o populatie panmictica care se
reproduce dupa principiul hazardului, in absenta mutatiilor migratiilor de gene
driftului genetic si selectiei, frecventa initiala a genelor si genotipurilor se mentine de
la o generatie la alta. Populatia se mentine constanta de la..........................

Echilibru genetic al unei populatii....alogame este adeseori deteriorat ca urmare a

actiunii unor factori de mediu care modifica frecventa genelor si implicit frecventa
genotipurilor. Cei mai importanti din acesti factori sunt: abaterile de la palmixie,
mutatiile, migratia genelor, driftul genetic si selectia. Abaterile de la palmixie sunt
determinate de prezenta in cadrul populatiilor alogame a unor organisme adaptate la
autopolenizare precum si la incrucisarea preferentiala a unor organisme
asemanatoare. In general procentu de autogamie nu depaseste 4-5 procente insa cu
toate acestea de-a lungul a mai multor generatii se poate modifica frecventa unor
genotipuri in detrimentul altora. Abaterile de la palmixie nu determin modificarea
frecventei genelor.

Mutatiile – pot sa transforme o gena sau mai mute gene in una din alelele lor,
conducand la schimbarea frecventei genelor si implicit a genotipurilor.daca numarul
mutatiilor pozitive este egal cu cel al mutatiilor de reversie se poate ajunge l o noua
stare de echilibru neexteriorizata in genotip.

Migratia genelor se poate produce in situatia in care 2 opapulatii invecinate au

fregvente diferite pt aceleasi gene si daca intre aceste populatii se produc schimbul
de gameti. Daca o populatie alogama nu este complet izolata in spatiu se produce
polenizare reciproca cu populatiile invecinae, se modifica frecventa genelor si
echilibrul genetic al acelei populatii.

Driftul genetic- fenomenul s eproduce in populatii reduse numeric, cand numai

anumite combinatii intre gameti au sanse de realizare conducand la degenerarea
materialului respecti. Din acest motiv in ameliorare trebuie sa se lucreze cu populatii
numeroase in care posiibilitatea incrucisarii straine sa fie pentru cat mai multi dintre
indivizi pentru a nu aparea driftul genetic.

Selectia – atat naturala cat si cea artificiala influenteaza in cea mai mare masura
echilibrul genetic al unei populatii prin eliminarea de la inmultire a exemplarelor
neproductive de calitate slabasau neadaptata la factorii nefavorabili de mediu. In

21
cadrul populatiilor alogame selectia urmareste eliminarea genelor nevaloroase in
vederea cresterii frecventei genotipurilor utile iar pe de alta parte identifificarea
liniilor consangvinizate care prin incrucisare vor duce la obtinerea organismelor
hibride la care sa se manifeste fenomenul heterozis. Efectele selectiei artificiale sunt
determinate de determinismul genetic al caracterelor urmarite si de frecventa
initialaa genelor asupra carorase manifesta procesul selectiv, astfel daca se are in
vedere eliminarea unui caracter determinat de gena dominanta acest ucru este
posibil doar intr-o singura generatie prin eliminarea din material a exemplarelorcare
exteriorizeaza carac respectiv.

...

Cu cat frecventa indivizilor pe care vrem sa ii eliminam este maii aproape de gena
dominanta sau recesiva cu atat eliminarea este mai usoara dar niciodata definitiva.

.....

Selectia individuala....

17.11.2016

HIBRIDAREA SIMPLA

Hibridarea regresiva sau recurenta sau de tib Back-cross

Aceasta metoda consta in incrucisarea repetata de 5,6, a unui hibrid in generatia F1

cu parintele recurent utilizandu-se la fiecare noua incrucisare doar acele exemplare
care fenotipic seamana cel mai mult cu genitorul recurent dar care au mostenit si
caracterele utile care se vrea a fi transferate de la donator. Schematic este vorba de 2
genitori care poarta numele de genitor recurent, cel care primeste un caracter sau o
insusire utila si un genitor donor sau donator de la care se preia si se transfera
caracterul sau insusirea respectiva. In primul an se incruciseaza cei doi genitori
obtinandu-se un hibrid F1 intre donator si recurent. In anul al doilea se seamana
samanta acestui hibrid iar in timpul perioadei de vegetatie se fac observatii asupra
descendentei. In camp se urmaresc, se identifica acele plante care seamana cel mai
mult cu genitorul recurent dar care au si insusirea preluata de la donator. Aceste
plante se vor incrucisa din nou cu parintele recurent obtinandu-se un nou hibrid in
generatia F1. Samanta acestui hibrid se seamana in anul urmator si se procedeaza la
fel ca si in anul anterior. Astfel de hibridari se fac timp de 5-6 ani. In aceasta perioada
in fiecare an se pierd o parte din caracteristicile mai putin utile/necesare ale
genitorului donator care i-au fost transferate recurentului odata cu caracterul util.

22
Schema 1.

La speciile autogame aceasta metoda se utilizeaza in deosebi pentru transferul

genelor de rezistenta la boli si la factorii nefavorabili de mediu,pe cand la speciile
alogame metoda se aplica ....

Retroincrucisarea sau hibridarea regresiva trebuie insotita permanent de metode de

selectie adecvate.

Hibridarea ciclica

Acest tip de hibridare presupune incrucisarea unui genitor cu valoare biologica

cunoscuta de regula un hibrid simplu cu toate celelalte forme din colectie. Schema 2.

Samanta acestor combinatii selective se recolteaza separat iar in anul urmator se

seamana pe cate o parcela. Se analizeaza efectul heterozis obtinut prin determinarea
productiei la fiecare combinatie hibrida. Se calculeaza productiile relative obtinute
considerandu-se productia testerului egala cu 100%. Schema 2. Din analiza acestor
productii relative rezulta ca formele A,B,C, s-au comportat bine in combiatie cu
testerul si le vom putea folosi in continuare pentru noi determinari sau pentru noi
incrucisari. Se spune despre aceste forme de material biologic A,B,C, ca au o
capacitate combinativa generala mare,buna, ceea ce le recomanda oentru
urmatoarele incrucisari. Practic hibridarea ciclica se foloseste pentru determinarea
capacitatii combinative generale a materialului biologic, a formelor biologice avute in
colectie.

Hibridarea dialela

Acest tip de hibridare presupune incrucisarea fiecarei forme din colectie cu toate
celelalte. Se face apoi aprecierea efectului heterozis si se determina care sunt cele
mai bune combinatii hibride. Schema3. Se recolteaza separat samanta de la fiecare
combinatie si se seamana pe cate o parcela in camp se determina productia din
fiecare parcela si apoi se fac cmparatii intre diferitele formule/combinatii hibride. Sa
presupunem ca vom avea cele mai mari productii in AxC, AxE BxE CxD, DxF dar si din
cele reciproce iar in acest caz rezulta ca pentru forma A cel mai bun genitor din
colectie este genitorul C sau E, pentru forma B cel mai bun genitor este E, iar pentru C
cel mai bun genitor este D. Se spune ca au o buna capacitate dispecifica. Hibridarea
dialela se face pentru determinarea capacitatii combinative specifice a formelor de
germoplasma din colectie.

23
HIBRIDAREA COMPLEXA

La care participa mai multe forme parentale, descendentii rezultati purtand numele
de hibrizi complecsi si care imbina zestrea ereditara sau genele valoroase de la mai
multe forme parentale. A speciile autogame prin hibridarea complexa se formeaza
soiuri cu origine hibrida formate din mai multe biotipuri, la speciile alogame se obtin
liniile consagvinizate mai intai si dupa care prin combinarea acestora se obtn diferite
forme de hibrizi prin hibridare in masa, hibridare triliniara, hibridare dubla, hibridare
sintetica.

Hibridarea in masa consta in incrucisarea libera a unor forme valoroase din acelasi soi
sau din aceiasi populatie, forme distribuie in teren de asa maniera incat sa favorizeze
hibridarea,polenizarea libera.

Hibridarea triliniara consta in incrucisarea a 3 soiuri sau a 3 linii consangvinizate intre

care doua din ele au participat deja la formarea unui hibrid simplu. Schema 4.a

Hibridarea dupla presupune incrucisarea inre 4 soiuri sau intre 4 linii consangvinizate
activitate care dureaza sau care se face succesiv, intai se obtin 2 hibrizi simpli si dupa
care prin incrucisarea lor se obtine un hibrid dublu. Schema 4.b.

Hibridarea sintetica presupune incrucisarea mai multor linii consangvinizate sau a

mai multor soiuri in amestec in vederea obtinerii de soiuri sintetice.

In cadrul tuturor formelor de hibridare mentionate pana acum se apreciaza ca exista

inca o clasificare in functie de gradul de inrudire a formelor parentale. Astfel in
functie de acest criteriu avem 2 tipuri de hibridare si anume: hibridarea apropiata
sau intraspecifica - cand incrucisarea se face intre soiuri ale aceleiasi specii ;
hibridarea indepartata sau interspecifica – atunci cand cele 2 forme parentale apartin
la 2 specii diferite sau chiar doua genuri diferite.

PROBLEME INTALNITE IN HIBRIDAREA INDEPARTATA

In cadrul hibridarilor apropiate, linii consangvinizate sau soiuri apartinand aceleiasi

specii nu se intampina dificultati datorita aproierii genetice intre formele parentale.
In situatia hibridarilor indepartate obtinerea hibrizilor este putin mai delicata, mai
laborioasa datorita unor probleme care pot sa apara intre care amintim
intersterilitatea formelor parentale si sterilitatea hibrizilor in prima generatie.

Intersterilitatea formelor parentale aceasta problema este determinata de

deosebirile morfologice fiziologice sau genetice intre cei doi genitorii ( cele doua
forme parentale), din aceste cauze poate sa apara perturbarea fecundarii datorita

24
faptului ca polenul nu poate germina pe stigmatul partenerului matern sau daca
germineaza nu poate penetra acest stigmat sau nu poate parcurge distanta pana la
ovul si nu se poate forma zigotul. In ceea ce priveste deosebirile de ordin fiziologic se
mentioneaza perioade diferite de inflorire ale speciilor care urmeaza a fi incrucisate,
ritmul diferentiat de maturare a florilor, influenta conditiilor de mediu asupra
cresterii si dezvoltarii organelor sexuale mascule sau femele, aptitudinile de
incrucisare a diverselor specii, in privinta diferentelor genetice amintim numarul
diferit de cromozomi, calitatea genomurilor care influenteaza hibridarea. Pentru
indepartarea / rezolvarea acestor probleme se folosesc cateva metode si anume:
embriocultura, dublarea sau injumatatirea numarului de cromozomi la una din
formele parentale, tratarea cu substante stimulatoare sau inhibitoare de crestere sau
hibridarea reciproca. Embriocultura se foloseste pentru eliminarea incompatibilitatii
intre embrionul diploid si endospermul triploid al semintei si care consta in recoltarea
embrionului imediat dupa formare si transferul acestuia pe medii de cultura speciale.
Dublarea sau injumatatirea numarului de cromozomi se foloseste cu scopul de a
realiza acelasi grad de ploidie a celor doi parteneri. Exemplu in acest sens la
hibridarea intre speciile lycopersicum .... cu esculentum aceasta hibridare reuseste
numai daca prin colchicinizare se dubleaza numarul de cromozomi la esculentum
adica la 4x=24 cromozomi. Tratarea cu substante stimulatoare sau inhibitoare de
crestere se utilizeaza fie pentru a mari receptivitatea stigmatului pentru polen fie
pentru a favoriza cresterea tubului polemic sau pentru a incetini diferentierea
elementelor sexuale la specia mai precoce. Infelul acestua ajungandu-se la
concordanta/ coincidenta la inflorire ale celor 2 parteneri.

Hibridarea reciproca se foloseste mai ales atunci cand tubul polinic al unei specii nu
reuseste sa parcurga intreaga distanta de la stigmat pana la ovul. In aceasta situatie
de regula se foloseste drept genitor matern specia care are stilul mai scurt. Exemple
ar fi la incrucisarea intre phaseolus vulgaris si phaseolus multiflorus procentul de
seminte obtinute este doar de 0,48%, in cazul in care se foloseste hibridarea
reciproca adica multiflorus este genitorul matern procentul de seminte hibride ajunge
pana la 42%. De asemenea la incrucisarea dintre solanum tuberosum si solanum
acaule in aceatsa formula hibrida incrucisarea nu reuseste deloc, schimbandu-se
partenerii facandu-se hibridarea reciproca adica solanum tuberosum genitor mascul
hibridarea nu intampina nici o dificultatea.

Sterilitatea indivizilor in prima generatie (F1)

Aceasta problema este determinata de diferentierile intre gameti precum si de

imposibilitatea imperecherii cromozomilor de la cei doi gameti care participa la

25
formarea zigotului. Astfel la incrucisarea intre 2 forme parentale ( genitori) care au
genomuri omoloage si care au un numar egal de cromozomi hibridarea nu intampina
nici o problema iar hibrizii rezultati vor fi intodeauna fertili. Daca cele doua forme
parentale au genomuri omoloage dar numar diferit de cromozomi apar probleme iar
hibrizii rezultati vor fi partial sterili. Daca genomurile nu sunt omoloage dar numarul
de cromozomi este egal intalnim aceiasi problema aparitia de hibrizi partial sterili.
Daca genomurile sunt neomoloage si numarul de cromozomi nu este egal intodeauna
hibrizii formati vor fi sterili. Refecaerea fertilitatii acestor hibrizi este posibila prin
hibridarea regresiva si prin dublarea numarului de cromozomi al unuia dintre
parteneri.

Tehnica hibridarii

Eficienta incrucisarilor a hibridarilor este conditionata de executarea corecta a

urmatoarelor operatii/etape:

- Alegerea genitoriilor
- Asigurarea coincidentei la inflorire
- Alegerea plantelor care participa la hibridare
- Alegerea inflorescentei si florilor
- Castrarea
- Izolarea si polenizarea
- Controlul fecundarii
- Recoltarea semintelor hibride.

Alegerea genitoriilor este o conditie esentiala pentru reusita hibridarilor motiv pentru
care se face un studiu permanent ...pentru cunoasterea valorii ameliorative ale
acestora. Se determina capacitatea combinativa generala, capacitatea combinativa
specifica si abea apoi se aleg genitorii care participa in diversele formule hibride. Ca o
conditie minimala este ca cei di genitori sa se completeze reciproc in privinta
caracterelor si insusirilor pe care dorim sa ii aiba noul hibrid.

Asigurarea coincidentei la inflorire in situatia in care cele 2 forme parentale au

perioade diferite de vegetatie se face prin insamantarea le epoci diferite , prin
grabirea sau incetinirea vegetatiei prin diverse mijloace ingrasaminte cu N sau P sau
cu substante inhibitoare sau stimulatoare de crestere. La pomi si vita de vie se
foloseste in acest sens unele procedee mecanice,adunarea de zapada in jurul pomilor
sau butucilor care conduc la incetinirea vegetatiei, acoperirea plantelor cu folie de
poietilena care duc la grabirea vegetatiei. Alegerea plantelor care participa la
hibridare presupune identificarea exemplarelor valoroase, viguroase cu stare

26
fitosanitara optima de la care se vor alege cele mai dezvoltate inflorescente si flori.
Castrarea presupune operatia de indepartare a organelor sexuale mascule de la
partenerul femel, adica eliminarea staminelor la florile hermafrodite, a florilor
mascule la plantele monoice a exemplarelor mascule la speciile dioice. Pentru florile
hermafrodite castrarea se face de regula dimineata si se evita zilele cu arsite si
vanturi puternice. Imediat dupa castrare se face polenizarea care poate fi fortata,
libera, semilibera cu polen de la genitorul mascul recolatat in momentul respectiv sau
cu polen pastrat de la partener recoltat in anul anterior. Polenizarea fortata se face in
deosebi pentru lucrarile de genetica si presupune tamponarea stigmatelor
partenerului femel cu polen de la partenerul mascul si apoi izolarea rapida a
inflorescentei sau florii respective. Polenizarea libera presupune doar castrarea si
lasarea florii libere sa poata fi vizitata de insecte sau sa poata fi adus polenul de vant.
Acest procedeu se foloseste in procesul de producere de samanta. Polenizarea
semilibera asigura cunoaterea ambilor parteneri care participa la hibridare si
presupune introducerea sub acelas izolator a celor 2 parteneri sau cel putin a
inflorescentelor celor 2 parteneri dupa care polenizarea se face liber. De regula se
introduc insecte polenizatoare in interiorul izolatorilor.

Recoltarea semintelor hibride - se face la maturitatea fiziologica si pastrarea acestora

pe combinatii hibride

Selectia in cadrul populatiilor hibride in cadrul speciilor autogame

Cea mai buna metoda de selectie este selectia genealogica care consta in alegerea
elitelor incepand cu generatia F2 si continuarea alegerii in urmatoarele generatii
segregante pana cand din punct de vedere fenotipic plantele din cadrul unei
descendente sunt aproape identice. In acest moment descendenta respectiva se
trece in campul de control dupa care urmeaza aceleasi etape ca si la selectia
individuala simpla si anume campul de culturi comparative de orientare, camul de
cuturi comparative de concurs in statiunea de ameliorare, si campul de culturi
comparative de concurs in ....ameliorare.

Selectia tardiva sau metoda amestecului care consta in inmultirea descendentilor

segregante timp de 5-8 generatii in amestec dupa care incepe alegerea elitelor.
Dezavantajul metodei este ca se lucreaza cu un volum foarte mare de material dar in
momentul in care se incepe alegerea elitelor acestea sunt homogametice si se poate
trece prin celelalte etape ale selectiei. La speciile alogame care sut alcatuite din
amestecuri de genotipuri heterogametice selectia este ceva mai dificilaiar la speciile
cu inmultire vegetativa metoda de selectie utilizata este selectia clonala.

27
consangvinizarea

8.12.2016 – lipsa curs o ora

FACTORII MUTAGENI CHIMICI

In comparatie cu radiatiile ionizante factorii mutageni chimici patrund mai usor in

materialul biologic, pot fi eliminati de pe suprafata plantei inainte de a produce
mutatii sau pot fi metabolizati de catre plante in alti produsi inofensivi. Intre
substantele mutagene amintim azoserina , cofeina, timidina, formalaldehida,etil-
metan-sulfonatul, dietil-sulfatul, hidroxilamina,nitrozoetilureea,nitrozoetilureea,azida
de sodiu. Incomparatie cu agentii mutageni fizici, agentii chimici prezinta cateva
avantaje si anume efectuarea tratamentelor nu necesita instalatii speciale care sa
prezinte pericol pentru cei care lucreaza. Nu exista pericolul de iradiere a mediului,
interactiunea intre substanta ereditara si agentul mutagen se produce cu mai multa
eficacitate, frecventa mutatiilor utile este incomparabil mai mare iar procentul de
indivizi care supravetuiesc este de asemenea mai ridicat. Indiferent daca se utilizeaza
agenti mutageni fizici sau chimici se impune respectarea catorva regului pentru a
avea eficienta aceasta actiune si anume Ș tratarea unui numar cat mai mare de
indivizi, utilizarea mai multor agenti mutageni, utilizarea unor plaje mai mari de doze,
repeatrea tratamentelor la organismele care au suferit o mutatie. M1- prima
generatie , m0- generatiile mutante. De asemena notatiile utilizate in cadrul
radiatiilor ionizante sau neionizante se fac cu X0- pentru samanta mutanta, x1,2,3,-
diverse generatii mutante.

Folosirea mutatiilor in ameliorarea plantelor.

3 metode de utilizare

1. Introducerea directa in productie

2. Utilizarea ca material initial sau ca susra de germoplasma
3. Folosirea mutatiilor pentru realizarea unor obiective special
28
INTRODUCEREA DIRECTA IN PRODUCTIE

Constituie cel mai efficient mod de utilizare inproductie. Theoretic prin utilizarea
mutatiilor se scurteaza cel putin la jumatate perioada de obtinere a unui soi nou.

Micromutatiile pot fi identificate cel mai devreme in generatia M3, dar mai sigur M4-
M5 si daca se constata ca prezinta utilitate formele respective se introduc direct in
productie.

UTILIZAREA CA SURSA DE GERMOPLASMA

Constituie principala cale de utilizare a mutantelor utile.CEL MAI DES

formelelmutante se folosesc ca genitori in diverse combinatii hibride pentru
transferul unor caractere si insusiri care au fost dobandite prin mutageneza.

FOLOSIREA MUTATIILOR PENTRU REALIZAREA UNOR OBIECTIVE SPECIALE

Numerosi autori arata ca se folosesc mutatiile pentru porducerea de translocatii ,

pentru diploidizarea unor forme autoploidesau pentru ruperea unor corelatii
negative intre canitate si calitate, ingtre cantitate si precocitate, intre calitate si
precocitate. De asemenea se utilizeaza mutatiile pentru dublarea numarului de
cromozomi in conditiile in care formele hibride indepartate sunt sterile, pentru
producerea de variabilitate biochimica si metabolica in vederea sintetiizarii unor
vitamine,aminoacizi, sau substante care creeaza rezistenta.

POLIPLOIDIA

ASA CUM se cunoaste in celulele somatice ale unor specii , ca si in gametii speciei
respective exista un numar constant de cromozomi. Totalitatea cromozomilor din
celula sexuala a speciei diploide originare poarta numele de numar de cromozomi de
baza, sau garnitura cromozomica de baza si care se noteaza cu X. Numarul de
cromozomi din celula sexuala a unei specii actuale care a trecut prin evolutie de la
specia initiala se noteaza cu „n” . la unele specii numarul de cromozomi actuali poate
fi egal cu garnitura de baza , adica n=x dar de cele mai multe ori la cele mai multe
specii, n este diferit de x , si mai corect este un multiplu al acestuia. Astfel printre
specii se gasesc forme diploide la care 2n=2x , forme triploide 2n=3x , tetraploide
2n=4x , pentaploide 2n=5x, hexaploide 2n=6x,. Seriploide ex la rubus x=7 dar se
gaseste intreaga specie pana la 56.. 2x=14, 3x=21, 28,35,42,7x=49 8x=56. La
crizantemum se gasesc 5 serii ploliploide x=9,2x=18, 3x=27,4x=36, 5x=45. La allium
x=8,2x=16,3x=24,4x=32.

IMPORTANTA PLOPLOIDIEI

29
Fenomenul de poliploidizare are loc in urma unor factori ploiploidizanti naturali sau
artificiali. In dezvoltarea ontogenetica a planteor d.p.d.v.citologic se disting 2 faze :

1. Diplofaza – caracterizata prin prezenta a 2n cormozomi

2. Haplofaza- caracterizata prin prezenta a n cromozomi.

Diplofaza incepe odata cu formarea zigotului si se inchieie in momentul in care

incepe meioza. Material : diplofaza este reprezentata prin radacina , tulpina, ramuri ,
frunze si flori pana la gametofit.

Haplofaza – incepe odata cu diviziunea reductionala in urma careia se formeaza

celule cu n cromozomi si se termina odata cu contopirea celor 2 celule sexuale si
formarea zigotului. Material : hapofaza este reprezentata prin graunciorii de polen si
ovule.

Haplofaza este reprezentata de celulele gametice cu n cromozomi iar diplofaza este

reprezentat de celulele somatice cu 2n cromozomi. Datorita alternantei dintre
diplofaza si haplofaza nr de cromozomi a unor specii se mentine constant de la o
generatie la alta, aceasta in lipsa unor factori poliploidizanti. In prezenta acestor
factori se intampla ca plantele diploide sa dea urmasi a caror celule somatice sa
contina mai mult decat garniturile comozomice de la cele 2 celule sexuale. Asemenea
plante se numesc plante poliploide si au aparut ca urmare a unor mutatii de genom
sau mutatii ploploide. S-a constatta ca exista o corelatie pozitiva intre gradul de
poliploidie si potentialul bioproductiv al plantelor. Poliploidia influenteaza pozitiv
procesele fiziologice motiv pentru care aceste plante au un continut mai bogat in
hidrati de carbon, in grasimi, poroteine, vitamine saruri minerale.

CLASIFICAREA FROMELOR POLIPLOIDE

In functie din efectivul de cromozomi din celulele somatice, exista 2 tipuri de plante si
anume euploide, si aneuploide.

Formele euploide prezeinta in celuelle somatice una sau mai multe garnituri de baza
complete.

Formele aneuploide se caracterizeaza prin marirea sau micsorarea numarului de

cromozomi din celula somatica cu unul sau mai multi cormozomi.

Formele euploide se impart in 2 categorii : haploide si poliploide.

Formele haploide prezinta atat in gameti cat si in celulasomatica acelasi numar de

cromozomi. Fomele poliploide prezinta in celula somatica mai mult de 2 garnituri

30
cromozomice de baza. In functie de originea garniturilor cromozomice care participa
la nasterea formelor poliploide se gases 2 categorii de plante :

- Autoploide – prin multiplicarea numarului de cromozomi proprii

- Aloploide – aplopoliploide prin multiplicarea numarului de cromozomi
preveniti de la aplte plante.

Formele autopoliploide se clasifica in :

- Artioploide cu un numar par de cromozomi, fiecare cromozom are perechea

lui , aiar hibrizii sunt fertili
- Perisoploide – formeaza garnituri cu un numar inegal de cromozomi iar hibrizii
obtinuti sunt intodeauna sterili.

Formele aneuploide se impart in hipoploide la care pot lipsi unul sau mai multi
cromozomi , si forme hiperploide la care pot aparea in plus unul sau 2 cromozomi.

Formele hiperploide pot fi : monozomice- l acare lipsesc 1 cromozom, si

nulizomice la care pot lipsi 2 cromozomi.

Formele hiperploide pot fi trizomice la care se adauga un cromozom si

tetrazomice la care se pot adauga 2 cromozomi.

c-lipsa

22.12.2016

PRODUCEREA SEMINTELOR SI A MATERIALULUI SADITOR

Terminologia utilizta in producerea de seminte

Obiectivele principale in producerea si multiplicarea semintelor si a materialului

saditor sunt urmatoarele:

- Mantinerea structurii genetice a soiurilor si a hibrizilor

- Mentinerea capacitatii de productie si a insusirilor de rezistenta ale soiurilor la
nivelul avut in momentul omologarii,
- Pastrarea puritatii biologice a formelor parentale si asigurarea unui grad de
hibriditate a semintelor comerciale
- Mentinerea unei stari fitosanitare bune a materialului semincer

31
 - Asigurarea permanenta cu seminte de calitate si in cantitatile necesare a
unitatilor de productie.

Intreaga activitate a acestui domeniu se desfasoara in conformitate cu legea pe baza

careia exista si functioneaza o retea zonala, teritoriala si judeteana de structuri
specializate care organizeaza, controleaza si certifica intregul program national de
producere a semintelor si a materialului saditor. Prin lege se definesc si termenii de
specialitate care se folosesc in procesul de producere si comercializare a semintei
care sunt urmatrii:

- Samanta – prin samanta intelegem orice material de reproducere destinat

multiplicarii sau reproducerii unei specii agricole sau horticole.
- Soiul – reprezinta o populatie de plante creata sau identificata care se
diferentiaza de celelalte deja existente care este omogena pentru ansamblul
caracterelor luate in considerare si care este stabila in caracterele sale initiale.
- Amelioratorul –este persoana juridica sau fizica care a creat sau a identififcat
prin metode stiintifice un soi sau un hibrid. Amelioratorii pot fi insitutiile de
cercetare, insitutiile de invatamant de profil, producatorii privati si specializati
in crearea de soiuri, firme straine specializate in acest scop.
- Mentinantor – este o persoana juridica sau fizica indicata in registrul de stat ca
fiind responsabila de mentinerea unui soi sau a unui hirbid cu caracteristicile
avute la data inscrierii la data respectiva. Calitatea de mentinator o poate avea
amelioratorul dar si o alta persoana autorizata careia amelioratrul i-a
transferat acest drept printr-o tranzactie legala.
- Titular – reprezinta o persoana fizica sau juridica cu drept de proprietate
asupra soiului omologat si destinat reproducerii sau comercializarii.
- Comercializare – termenul reprezinta oferirea spre vanzare, expunerea spre
vanzare, posedarea in vederea vanzarii, vanzarea propriu zisa si orice alta
tranzactie prin care dreptul de proprietate se transfera de la o peroanala alta
prin intermediul unui contract legal.
- Samanta amelioratorului – inseamna materialul produs de ameliorator sau sub
indrumarea aestuia, sau a mentinatorului folosind metode stiintifice specifice
si destinat producerii de prebaza si care in acelasi timp satisface semintele
privind puritatea si starea fitosanitara.
- Samanta de prebaza- reprezinta materialul din toate verigile biologice intre
samanta amelioratorului si samanta de baza, samanta care de asemenea are
puritate abiologic stabilita de lege si are starea fitosanitara corespunzatoare.
-

32
 Referitor la...de materialsemincer, aceasta presupune atat samanta pentru
fasole mazare, grau porumb cat si bulbii de ceapa de usturi de gladiole,
rasadurile de tomate de ardei varza, butasii la vita de vie, puietii la pomi si
arbusti fructiferi.
Deci toate aceste categorii sunt cunsocute sub numele de material semincer.
In prezent se cultiva al majoritatea speciilor soiuri pure, soiuri cu origine
hibrida iar la unele specii se cultiva hibrizii.
Orice soi trebuie sa se caracterizeze prin identitate sau distictibilitate ceea ce
presupune deosebirea evidenta de alt material biologic existent, prin
omogenitate- adica uniformitatea caracterelor si insusirilor; si prin stabilitate
adica mentinerea acestor caractere si insusiri si dupa reproducere si in
generatiileurmatoare.

Prin hibrid se intelege descendenta rezultata in prima generatie prin incrucisarea a

doua linii consangvinizate cu a unui hibrid simplu cu o linie consangvinizata , a 2
hibrizi simpli. Spre deosebire de soiuri, hibrizii prezinta identitate si omogenitate
numai in prima generatie hibrida. In generatiile urmatoare are loc segregarea
caracterelor, cresterea variabilitatii si prin urmare reducerea....

La speciile cu inmutilre vegetatitva, hibrizii in generatia F1 inlipsa mutatiilor isi

pastreaza caracterele si insusirile pe toata durata vietii acestuia. Soiurile si hibrizii nu
prezinta subunitati sistematice ci se integreaza si integreaza in aceste subunitati prin
apartenenta la o anumita varietate sau la o anumita forma. Ca unitate economica
fiind legate de notiunea de plante cultivate codul international pentru nomenclatura
plantelor cultivate a introdus pentru soiuri si pentru hibrizi notiunea de cultivar.
Aceasta notiune a fost introdusa in anul 1948, a fost acceptata la congresul de
botanica de la Stocol 1950, apoi la congresulinternational de cultura de la Londra
1952 dupa care a ramas in literatura de specialitate.

Pentru delimitarea si identificarea cultivarelor, normele internationale prevad ca al

acrearea unui soi sau a unui hibrid acesta sa poarte o denumire cat mai diferita fata
de alte cultivare deja existente, denumire care se inscrie intrun registru al soiurilor
alaturi de o descriere cat mai detaliata pe care le prezinta soiul respectiv.

Conditiile ce trebuie indeplinite de materialul semincer cu valoare biologica ridicata

Valoarea biologica a unui material semincer este determinata de totalitatea

insusirilor cerute acestui material pentru reproducereafidela in cultura a soiului sau
hibridului repsectiv. Astfel materialul semincer trebuie sa fie autentic, sa aibapuritate

33
biologica si stare fitosanitara in conformitate cu sandardele si sa fie superior d.p.d.v.
calitativ. Aceste insusiri se determina in camp pentru plante si in laboratoarele
specializate pentru samanta iar rezultatele obtinute se inscriu in certficaele de
calitate in actele de provenienta, in certificatele de valoare biologica, in certificatele
de stare fitosanitara, documennte care vorinsoti materialul semincer in circulatia lui
intre si spre unitatile horticole. Autennticitatea materialului semincer consitituie unul
din principalele aspecte care se apreciaza pe baza analizelor morfologice si fiziologice
ale plantelor. Un material biologic autentic presupune omogenitate genotipica si
fenotipica apsoluta si o apartenenta clara la un anumit cultivar. Din aceste
considerente pentru determinarea autenticitatii se recurge la analize fizice si chimice
la masuratori biometrice, la unele teste anatomice care sa conduca la identificarea
foarte clara a materialului repspectiv. Intodeauna comparatia se face cu descrierea
existenta in registrul oficialal soiurilor. Puritatea biologica se exprima prin
procentul....fata de formele straine. Pe baza determinarilor efectuate in camp sau in
laborator se stabileste categoria biologica din care face parte materialul respectiv in
functie de puritate. Valorile de incadrare in diverse categorii biologice sunt stabilite
prin standarde iar abaterile de la aceste standarde pot conduce la declasificarea
materialului in scrierea acestuia intr-o categorie inferioara sau poate duce pana la
respingerea materialului respectiv de la recunoastere. Puritatea si autenticitatea
trebuie sa aiba valori maxima 100% pentru categoriile biologice superioare, samanta
amelioratorului prebaza , baza, si apoi lavori proportional mai reduse si scazute dar in
niciun caz sub 95% indiferent de categoria biologica. Incadrarea in limiteel stabilite de
standarde, impune lucraru de purificare biologica in timpul perioadei de vegetatie
pentru culturi sau lucrari de conditionare a semintelor inafara perioadei de vegetatie.

Starea fitosanitara a semintelor si a materialului saditor trebuie sa elimine toate

posibilitatile de transmitere a unor boli si daunatori la culturile nou infiintate. Astfel ,
pentru materialul saditor se acorda o imortanta aparte urmaririi virozelor prin testari
serologice. Culturile semincere care prezinta plante parazite, buruieni de carantina,
plante si seminte greu separabile ca regula generala se resping de la recunoastere.

Mentinerea capacitatii de productie a soiurilor si hibrizilor

Acest aspect reprezinta unul din obiectivele principale ale producerii de samanta, si
se realizeaza diferentiat in functie de consitutia genetica a materialului dar si de
modul de reproducere, generativ sau vegetativ, la soiuri, capacitatea de productie se
poate mentine neschimbata prin pastrarea echilibrului genetic in cadrul acestora, pe
cand la .....este dat de intensitatea la care se manifesta. Pentru speciile cu
reproducere vegetativa, in absenta mutatiilor capaciatea de productie ramane

34
neschimbata de la o generatie la alta. Daca apar forme mutante acestea pot fi
identificate prin selectie si pot fi identificae prin selectie....

Pastrarea....genetic constituie....

Majoritatea soiurilor existente in cultura au origine hibrida. La unele soiuri se cunosc

soiuri obtinute prin mutageneza iar la alte specii soiurile au fost obtinute prin metode
conventionale. Trebuie retinut ca nu este posibila mentinerea capacitatii de productie
numai prin simpla reinmultire a semintei de baza. Dupa o anumita perioada de timp
fie datorita factorilor climatici, fie datorita zestrei ereditare se constata o pierdere
treptata a capacitatii productive a unui soi, motiv pentru care se impune periodic
inlocuirea totala a materialului biologic respectiv.

Desi se reprezinta uniformitate sub aspect morfologic si fiziologic totusi ele sunt
formate dintr-un amestec de biotipuri cu constitutii genetice mai mult sau mai putin
asemanatoare. Numarul biotipurilor care intra in componenta unui soi variaza in
functie de metoda cu care a fost creat, de modul de reproducere, de vechimea in
cultura si aria de raspandire. Astfel la plantele cu reproducere vegetativa numarul
biotipurilor este foarte redus fata de plantele cu reproducere sexuata si mult mai
mare la speciile alogame fata de cele autogame. De asemenea soiurile introduse
recent in cultura contin mai putine biotipuri in comparatie cu soiurile mai vechi iar
soiurile cu origine hibrida complexa contin mai multe biotipuri comparativ cu soiurile
cu origine hibrida simpla. In cadrul fiecarui soi, numarul de biotipuri, raportul intre
acestea raman neschimbate de la o generatie la alta daca nu intervin factorii care
deranjeaaz echilibrul genetic. Cea mai mare stailitate in cadrulsoiurilor se intalneste
la soiurile cu inmultire vegetativa la care soiurile se obtin prin selectie clonala fara a
interveni o baza ereditara straina. La speciile autogame, exista de asemenea
stailitatea soiurilor datorita faptului ca reproducerea are loc prin gameti identici. La
speciile alogame, numarul de biotipuri este mai mare, omogenitatea si stabilitatea
fiind mai reduse. Cauzele care pot deprecia echilibrul genetic in cadrul soiurilor pot fi
de natura biologica, hibridarile naturale, selectia naturala, mutatiile spontane,
segregarile intarziate sau pot fi cauze de natura fizica amestecurile de seminete.
Hibridarile naturale cu alte soiuri ....conduc la impurificarea soiurilor cultivate. Acest
pericol apar emai evident la speciile alogame la care polenul poate fi transportat de
vant, insecte si se poate face polenizare intamplatoare. In acest cazpastrarea
echilibrului genetic poate fi asigurata prin izolarea in spatiu a culturilor semincere,
prin purificarea biologica inainte de inflorit si prin inlocuirea materialului semincer la
intervale mai scurte 1-2 ani. La speciile autogame nu trebuie facuta o izolare atat de
mare in spatiu ca la cele alogame, iar datorita pericolului mai mic de impurificare cu

35
polen strain samanta se poate reinoi la 2-3 ani. Selectia naturala poate favoriza
pastrarea unor biotipuri care prezinta o adaptabilitate mai pronuntata si poate
elimina de la reproducere, biotipurile mai sensibile modificand in felul acesta
echilibrul genetic si implicit capacitatea de productie. Mutatiile spontane pot duce de
asemena la o alterare a echilibrului genetic, insa influenta este ceva mai redusa
impurificarea prin hibridare sau prin selectie naturala. Amestecurile de samanta
constituie cea mai frecventa cauza de impurificare biologica iar pentru eliminarea
acestei cauze se vor avea in vedere cateva masuri si anume :

- Nu se vor cultiva loturi semincere dupa plante premergatoare din aceiasi

specie
- Nu se vor cultiva mai multe soiuri la speciile autogame in aceiasi sola
- Nu se vor utiliza aceleasi masini de samanant/recoltat si conditionat pentru
mai multe soiuri.
- Nu se vor pastra mai multe soiuri in aceiasi magazie.

Nerespectarea acestor masuri ducand la impurificarea si deprecierea totala a

valorii....a soiului.

Pentru hibrizi mentinerea ... de manifestare a heteroziului sub toate formele sale,
somatic, reproductiv, adaptiv se realizeaza prin pastrarea puritatii biologice a
formelor parentale si prin marirea gradului de hibriditate a semintei.

Heterozisul este un fenomen biologic caracteristic atat specilor alogame cat si celor
autogame si in functie de gradul de exteriorizare sau tipul de manifestare deosebim:
heterozisul somatic caracterizat prin dezvoltarea luxuriana a organeor vegetative,
heterozisul reproductiv evidentiat prin dimensiunile mai mare ale inflorescentelor si
fructelor, heterozisul adaptativ care presupune o adaptare mai buna a organismelor
la conditiile nefavorabile de mediu. Cea mai puternica manifestare a heteroziului se
manifesta in F1 pentru ca in generatiile urmatoae datorita segregarii vigoarea hibrida
sa scada foarte mult, generatia din F0 trebuie produsa in fiecare an pentru ca numai
in acest fel se constata manifestarea heterozisului in generatia F1.

Pastrare puritatii formelor parentale. Necesita respectarea normelor specifice in

functie de speciile si caracteristicile morfologice de la speciile cu care selucreaza.

Micsorarea puritatii biologice a liniilor consangvinizate influenteaza capacitatea

combinativa si astfel micsoreaza intensitatea de manifestare a heterozisului.
Pastrarea .... a liniilor consangvinizate se face prin izolarea...in spatii prin care se
adauga lucrariile de purificare biologica in timpul perioadei de vegetatie. Marirea
gradului de hibriditate a semintei se poate realiza prin izolarea perfecta a spatiilor din

36
loturile de hibridare si iprin evitarea polenizarii formei materne cu polen propriu.
Spatiu de izolare depinde de .... cea mai mare distana se cunoaste la sfecla pentru
zahar care este de aprox de 10km.

Pe o arie de 10km nu este posibil sa se intallneasca 2 loturi semincere hibride cu

aceiasi cultura.

Pastrarea starii fitosanitare a materialului semincer

Datorita consecintelor negative pe careo au bolile care se transmit prin samanta, sunt
necesare masuri severe de protectie fitosanitara. Amplasarea loturilor pentru
samanta se face numai in zonele in care agentii fitopatogeni specifici pentru o
anumita cultura nu se manifesta pentru zona respectiva. Chiar si in cadrul zonelor
foarte favorabila, zonelor optime se vor evita terenurile joase precum si terenurile cu
exces de umiditate care ar putea favoriza atacul unor agenti fitopatogei. Se vor evita
monoculturile precum si plantele premergatoare care pot avea boli comune. Toate
lucrarile fie cele de baza fie cele de intretinere trebuie efectuate in epoca optima
pentru a se evita pe cat posibil o concordanta intre faza critica a plantei si momentul
optim de atac a patogenului sau daunatorului. In timpulperioadei de vegetatie se vor
efectua controale periodice a starii fitosanitare pentru a se identifica eventualii agenti
patogeni. Controlul fitosanitar urmareste intr-o prima etapa gradul de extindere a
atacului si daca atacul nu este identificat in mai multe focare se poate proceda la
eliminarea acestor focare dinlan inainte de recoltare iar daca focarele cuprind
intreaca cultura se elimina lanul de la recunoastere. La fiecare conrol se determina
gradul de atac prin acordarea de note de la 1-5,pentru fregventa, pentru intensitatea
de mansifestare si dupa care se calculeaza valorilemedii ale gradului de atac.

Controlul si certificarea loturilor smeincere

Intreaga activitate care priveste controlul si certificarea loturilor de samanta si

material saditor este regelemnata prin lege si este desemnata o atoritate nationala
care coordoneaza toata aceasta activitate de la nivelul ministerului agriculturii,
activitate care se desfasoara la nivelul inspectoratelor pentru controlul si certificarea
semintelor de la nivel de fiecare judet. Inspectoratele teritoriale supravegheaza si
acrediteaza acttivitatile agentilor autorizati in producerea si prelucrarea si
comrcealiarea semintelor. Controalele se efectueaza in toate fazele deproducere,
prelucrare, comercializare si folosire si utilizare a materialului semincer pentru a se
putea cunoaste in orice moment puritatea biologica, absenta buruienilor de
carantina, frecventa semintelor greu separabile, starea fitosanitara. Sunt supuse
controalelelor in camp in vederea certificarii urmatoarele loturi: loturi semincere la

37
producerea semintelor la cerealele pentru boabe, la porumb la leguminoasele pentru
boabe, floarea soarelui, plante tehnice plante medicinale. Plantatiile viticole destinate
de coarde altoi, plantatii viticole de portaltoi si scolile de vita, plantatii pomicole
furnizoare de butasi si altoi, scolile de puieti, scolile de pomi altoiti,plantatiile de
arbusti fructiferi, loturile semincerepentru producerea semintelor de legume,si
loturile semincere pentru producerea de seminte de flori si material .

Etapele de desfasurare a activitatii de certificare sunt urmatoarele:

- -stabilirea provenienei categoriei biologice si autenticitatii materialului

semincer
- Verificarea amplasarii loturilor smeincere
- Verificarea respectarii tehnologiilor specifice entru fiecare lot semincer
- Controlul puritatii biologice si a starii fitosanitare comparativ cu standardele in
vigoare.

Toate aceste date s einscriu in documente care intr-un exemplar raman la

inspectoratele de control, unulla unitatileproductatoare de samanta si material
semincer, si un exemplar insosteste samanta.

38