CUPRINS

CAPITOLUL I............................................................................................................................... 3
ROLUL SECTORULUI COOPERATIST ................................................................................. 3
ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ......................................................................................................... 3
1. 1. Cooperativa - componentă semnificativă a economiei mondiale ....................................... 4
1. 1. 1. Locul şi rolul întreprinderilor cooperative în economia mondială .............................. 5
1. 1. 2. Definiţia societăţii cooperative.................................................................................... 6
1.1. 3. Valori şi principii cooperatiste ..................................................................................... 9
1.1.3.1 Valorile cooperatiste ............................................................................................... 9
1.1.3.2 Principiile cooperatiste – forţa motrice a mişcării cooperatiste ............................ 11
1. 2. Societăţile cooperative în Uniunea Europeană ................................................................ 14
1. 2. 1. Evoluţia cooperaţiei în ţările europene...................................................................... 15
1. 2. 2. Dimensiunea economică a cooperaţiei în Uniunea Europeană ................................. 16
1. 2. 3. Statutul cooperativei europene .................................................................................. 20
1. 3. Promovarea sectorului cooperatist în Uniunea Europeană ............................................. 23
1.4. Concluzii privind sistemul cooperatist .............................................................................. 27
CAPITOLUL II ........................................................................................................................... 29
ANALIZA COMPARATIVĂ A SECTORULUI COOPERATIST ....................................... 29
DIN ROMÂNIA CU CEL DIN ŢĂRILE U.E .......................................................................... 29
2.1. Legislaţia internă şi europeană.......................................................................................... 29
2.1.1. Legislaţia internă ......................................................................................................... 29
2.1.2. Legislaţia cooperatistă în ţările Uniunii Europeane .................................................... 34
2.2. Structura organizatorică şi aria de cuprindere a societăţilor cooperative în Uniunea
Europeană ................................................................................................................................. 39
2.3 Sistemul cooperatist în România ......................................................................................... 40
2.3.1. Cooperaţia de consum ................................................................................................. 40
2.3.2. Cooperaţia de credit .................................................................................................... 41
2.3.3. Cooperaţia meşteşugărească ........................................................................................ 43
2.4. Concluzi privind societăţile cooperative ........................................................................... 44
Bibliografie...................................................................................................................... 47

2
 CAPITOLUL I
ROLUL SECTORULUI COOPERATIST
ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ

Cooperaţia în contextul globalizării, managementul cooperatist, accederea cooperaţiei în

noi sectoare de activitate, raporturile mişcării cooperatiste cu societatea civilă, formarea
capitalurilor în cadrul societăţilor cooperative, strategiile în domeniul resurselor umane, mai
buna integrare a cooperaţiei la scară mondială sunt câteva din temele care generează, în prezent,
ample dezbateri în cadrul mişcării cooperatiste internaţionale.
Mişcarea cooperatistă internaţională reprezintă astăzi o forţă incontestabilă. Reunind 238
de organizaţii naţionale din 93 de state, Alianţa Cooperatistă Internaţională (ACI) reprezintă
interesele a peste 800 milioane de persoane, fiind cea mai mare organizaţie non –
guvernamentală din lume după Crucea Roşie. Constituirea, în 1895 la Manchester, a Alianţei
Cooperatiste Internaţionale (ACI) relevă importanţa sectorului cooperatist în activitatea
economiccă. Având „statutul de importantă organizaţie non-guvernamentală din lume“, ACI
operează în sectoare de activitate precum agricultura, sistemul bancar, energia, industria,
asigurările, farmacia, construcţiile de locuinţe, turismul şi cooperativele de consum 1 .
Obiectivul major al ACI constă în a promova şi a susţine cooperativele autonome. Prin
acţiunile realizate la nivel internaţional, regional şi naţional, ACI urmăreşte: promovarea şi
protejarea principiilor specifice acestui sistem, facilitarea dezvoltării economice şi a relaţiilor
reciproc avantajoase dintre membrii organizaţiei, precum şi asigurarea progresului economic şi
social al membrilor săi şi al comunităţilor din care aceştia fac parte.
Activităţile specifice ACI cuprind:
- reprezentarea mişcării cooperatiste în forumurile internaţionale - Organizaţia Naţiunilor
Unite, Uniunea Europeană, Organizaţia Internaţională a Muncii şi altele, în scopul de a face
cunoscută în lume această formă de întreprindere (cooperativa) şi de a urmări ca politicile
internaţionale şi naţionale să permită cooperativelor să capete importanţă economică;
- acţionarea ca forum pentru schimbul de experienţă şi informare privind dezvoltarea,
cercetarea şi statisticile cooperatiste reunind experţi şi membri cooperatori, la nivel internaţional,
regional şi naţional;
- asigurarea de asistenţă tehnică pentru dezvoltarea cooperatistă;

1
http:/ www.ica.coop.
3
 - crearea de organisme internaţionale specializate în diferite sectoare de activitate
economică şi socială;
- asigurarea accesului la informaţii relevante privind organizaţiile cooperatiste.

1. 1. Cooperativa - componentă semnificativă a economiei mondiale

În faţa provocării pe care o reprezintă fenomenul globalizării şi în contextual dezvoltării
susţinute de care are nevoie omenirea, mişcarea cooperatistă deţine un rol important, argumentat
de capacitatea plurivalentă dovedită de-a lungul întregii sale existenţe. Această capacitate, de
necontestat, a fost recunoscută de Organizaţia Naţiunilor Unite, care a subliniat, în repetate
rânduri, că „mişcarea cooperatistă reprezintă o soluţie pentru rezolvarea multiplelor şi dificilelor
probleme economice şi sociale ale lumii contemporane”.
Organizaţiile cooperatiste au capacitatea de a oferi alternative viabile, fiind principalii
„actori” ai Economiei Sociale, alături de mutuale 2, asociaţii şi fundaţii. Punând omul în centrul
activităţii, ele realizează un alt raport în procesul de creare a valorii economice.
În cadrul Adunărilor Generale ale ONU şi ale unor conferinţe internaţionale de dată
recentă, Guvernele au recunoscut că, prin intermediul cooperativelor, cetăţenii îşi depăşesc
problemele economice şi sociale şi realizează multe din obiectivele pe care şi le propun. Aceasta
se datorează caracterului autonom şi democratic al mişcării cooperatiste, în care cetăţenii se
bazează pe autoajutorare şi asumare de responsabilităţi proprii, în scopul eradicării sărăciei,
asigurării de locuri de muncă şi încurajării integrării sociale, inclusiv prin protejarea mediului
înconjurător 3.
Obiectivele politicilor guvernamentale, care privesc cooperaţia, devin acelea de a
recunoaşte public contribuţia pe care mişcarea cooperatistă o are în cadrul economiilor naţionale
şi societăţilor din care face parte şi de a face sigură „recunoaşterea cooperativelor ca entităţi
legale”, astfel încât acestea să se bucure de un „tratament egal cu cel aplicat altor categorii de
asociaţii”. 4
Conferinţa Internaţională a Muncii (Geneva, 3 iunie 2002) a stabilit criterii privind
definirea şi dezvoltarea cooperativelor, recunoscând, în acelaşi timp, importanţa cooperativelor
în domeniul creerii de locuri de muncă, al mobilizării resurselor şi al stimulării investiţiilor,
precum şi contribuţia acestora la viaţa economică. Cu acest prilej se recunoaşte faptul că
mondializarea constituie pentru cooperative o sursă de probleme, factori de presiune, dar şi de

2
Mutuale – asociaţii, fundaţii sau cooperative care conlucrează pe baza unor convenţii reciproce, de obicei pentru
un domeniu de activitate comun.
3
xxx - Adunarea Generală ONU – Rezoluţia nr.49/155 din 4 februarie 1995 referitoare la „Rolul Cooperativelor în
lumina noilor tendinţe economico – sociale”, New York, S.U.A.
4
xxx -Adunarea Generală ONU – Rezoluţia nr.51/58 din 12 decembrie 1996, New York, S.U.A.
4
oportunităţi noi şi diverse, precum şi faptul că formele cele mai puternice de solidaritate umană
se impun pe plan naţional şi internaţional în scopul favorizării unei repartiţii mai echitabile a
beneficiilor globalizării.
Totodată, în cadrul acestui document, având în vedere cadrul politic şi rolul autorităţilor,
se apreciază necesitatea „încurajării dezvoltării cooperativelor ca întreprinderi autonome şi
autoadministrate, mai ales acolo unde nu au un rol important în furnizarea de servicii care sunt
oferite şi de alţi furnizori”. Se poate rezuma că societăţile cooperative trebuie să rămână
autonome, fără influenţe din exterior, datorită caracterului lor specific autonomiei lor financiare
şi economice. Membrii cooperatori contribuie la constituirea organizaţiilor şi la suportarea
costurilor.
Din acest document reiese că Guvernele au obligaţia de a consulta organizaţiile
cooperatiste, precum şi organizaţiile patronale şi sindicale asupra elaborării sau revizuirii
legislaţiei, a politicilor şi reglementărilor din cooperaţie. Ele trebuie să adopte măsuri pentru
facilitarea accesului cooperativelor la credite pentru finanţarea investiţiilor proprii.

1. 1. 1. Locul şi rolul întreprinderilor cooperative în economia mondială

Potrivit aprecierilor profesorilor britanici Fred Hall şi Will Watkins, cuprinse în lucrarea
„Cooperaţia”, publicată în anul 1934, „există de fapt un singur principiu al cooperaţiei şi acesta
este însuşi cooperarea” 5. Conceptul de cooperare este fundamental în definirea mişcării
cooperatiste, care antrenează importante resurse umane, materiale şi financiare. Caracterul
definitoriu al cooperaţiei decurge din capacitatea de colaborare între indivizi deoarece, pentru
aceştia, este avantajos să lucreze în comun prin utilizarea propriilor mijloace pentru obţinerea de
beneficii materiale şi sociale.
Încă de la apariţie, cooperativele au reprezentat o alternativă reală pentru promovarea
categoriilor sociale dezavantajate. Prin acest sistem economic şi-au îmbunătăţit situaţia materială
şi socială populaţia rurală, refugiaţii, imigranţii, şomerii, persoanele în vârstă şi cu handicap.
Principiul primordial al cooperaţiei constă în participarea liberă, fără nici un fel de discriminări,
pentru toţi cei în măsură să contribuie la activitatea economică a societăţii cooperative şi,
implicit, să obţină foloase din aceasta 6.
În plus, faţă de de promovarea integrării sociale, cooperativele sunt recunoscute, de multă
vreme, ca „şcoli ale democraţiei ” 7, înscriindu-se îndeosebi în ţările în curs de dezvoltare, printre
puţinele instituţii care oferă şanse democraţiei participative. În acelaşi timp, sistemul cooperatist
5
Asociaţia Naţională a cooperaţiei meşteşugăreşti - UCECOM – “Cartea albă a Cooperaţiei Meşteşugăreşti din
România”, Bucureşti, 2003, pg.11
6
Cruceru, D., „ Cooperaţia în România – Istorie şi actualitate”, Editura Artifex, Bucureşti, 2007, pg.217
Cruceru, D., „Istoria şi doctrina cooperatistă”, Editura Artifex, Bucureşti, 1998, pg.8
7

5
oferă femeilor un câmp larg pentru afirmare în activităţi utile societăţii. Integrarea socială,
educaţia şi pregătirea profesională, dezvoltarea comunităţilor şi egalitatea între sexe, constituie
căile prin care cooperativele îşi aduc contribuţia la dezvoltarea socială.
1. 1. 2. Definiţia societăţii cooperative
O cooperativă este o întreprindere ca oricare alta, dar ea există pentru a servi necesităţilor
membrilor ce o deţin şi o controlează, mai mult decât să aducă un profit investiţiei făcute 8.
Conform Declaraţiei privind Indentitatea Cooperatistă adoptată la Congresul de la
Manchester, din septembrie 1995, al Alianţei Cooperatiste Internaţionale, „o cooperativă este o
asociaţie autonomă de persoane reunite în mod voluntar, în scopul satisfacerii nevoilor şi
aspiraţiilor comune de natură economică, socială şi culturală prin întermediul unei instituţii
deţinută în comun şi controlată democratic” 9.
Această definiţie nu se referă la descrierea cooperativei perfecte; câmpul său de aplicare
este larg, recunoscând că membrii diverselor tipuri de cooperative se vor implica diferit şi se vor
bucura de o anumită libertate în felul în care îşi organizează activităţile. Ea evidenţiază
următoarele trăsături caracteristice:
- cooperativa este autonomă, deci cât mai independentă faţă de guvern şi de firmele
private;
- cooperativa este o asociere liberă de “persoane” ; definirea acestui termen fiind liberă
se admite atât înţelesul de persoană fizică cât şi de persoană juridică.
Membrii se reunesc din proprie iniţiativă, „voluntar”, iar calitatea de membru al
cooperativei nu trebuie să fie obligatorie. Aceştia sunt liberi, să se alăture sau să părăsească
cooperativa din proprie iniţiativă. Cooperativa se organizează de membrii săi pentru membrii săi
deoarece aceştia „îşi satisfac nevoile şi aspiraţiile din punct de vedere economic, social şi
cultural ”.
Cerinţele, ce definesc scopul esenţial pentru care cooperativa există, pot fi: sociale,
culturale sau economice. Dreptul de proprietate se constituie, pe baze democratice, ceea ce
diferenţiază cooperativele de alte tipuri de organizaţii, precum firme de capital controlate sau
structuri guvernamentale. Fiecare cooperativă reprezintă o întreprindere constituită ca o entitate
organizată, ce funcţionează normal pe piaţă şi trebuie să îşi servească membrii în mod efectiv şi
eficient.
Trăsăturile definitorii pentru o cooperativă sunt:
- posibilitatea asocierii libere, voluntare şi retragerea liberă din cooperativă;
8
xxx - XXXI – ICA CONGRESS, Manchester, 1995, Agenda and Reports, pg.15
9
xxx - XXXI – ICA CONGRESS, Manchester, 1995, Agenda and Reports, pg.11-13

6
 - structura democratică, se defineşte prin principiul „un om un vot” pentru luarea
deciziilor de majoritate, precum şi prin alegerea conducerii;
- o distribuţie echitabilă, corectă şi justă a rezultatelor economice.
Pentru a avea succes cooperativele trebuie să fie competitive, în timp ce-şi menţin
caracterul lor de unităţi de afaceri în care se investeşte şi care sunt conduse de membrii săi în
mod democratic. În cazul cooperativelor, succesul nu înseamnă numai profitabilitate ridicată , ci
şi îmbunătăţirea nivelului de trai, a situaţiei financiare şi sociale pentru membrii săi, dar şi a
comunităţii în care îşi desfăşoară activitatea 10.
Structurile cooperatiste sunt bine adaptate la acţiunea de sprijinire a întreprinderilor mici
şi mijlocii, sunt capabile să “formeze grupuri şi reţele durabile prin care ele pot desfăşura servicii
comune şi câştiga masa critică necesară pentru accesarea pieţelor publice şi realizarea de
economii de proporţii. Prin structura lor, cooperativele pot câştiga putere de negociere pe pieţele
tot mai competitive şi concentrate, în timp ce-şi păstrează independenţa şi controlul asupra
propriilor operaţiuni” 11.
Cooperativele sunt o importantă componentă a economiei de piaţă modernă.
Proporţional, activităţile derulate de cooperative sunt mai extinse în economiile dezvoltate,
comparativ cu cele mai puţin dezvoltate şi se poate presupune că ele au contribuit la această
dezvoltare a economiilor respective.
Importanţa cooperativelor nu poate fi măsurată numai prin cifra de afaceri. „Este un fapt
recunoscut că, cele trei tipuri de capital tradiţional (natural, fizic şi uman) determină numai
parţial procesul de creştere economică deoarece ele nu ţin seamă de modalitatea prin care
operatorii economici interacţionează şi se organizează pentru a genera creştere şi dezvoltare” 12.
„La nivel macroeconomic, capitalul social al unei societăţi include instituţiile, relaţiile, atitudinea
care guvernează interacţiunea dintre oameni şi contribuie la dezvoltarea economică şi socială” 13.
Deşi întreprinderile cooperative nu au ca principal obiectiv obţinerea profitului din
capitalul investit, ele sunt în reală concurenţă cu societăţile de capital, mai ales sectoarele:
bancar, asigurări, comerţul cu amănuntul, construcţie de locuinţe şi servicii. Acestea asigură o
importantă sursă de muncă şi experienţă managerială pentru femei 14.

10
xxx – Jose Luis Monzon Campos, Roger Spear, Alan Thomas, Alberto Zevi – „Co-operatives markets – Co-
operative priciples”, Ciriec International, 1996, pg.20
11
xxx –Parlamentul european - Raportul organizaţiilor cooperatiste internaţionale ale Comitetului de Promovare a
Cooperativelor, Bruxelles, septembrie 2001, pg.66
12
Grootaert Christian , “Capitalul social: Legătură pierdută?”.Banca Mondială-Dezvoltarea socială a familiei.
Reţeaua dezvoltării durabile sociale şi de mediu, Washington DC SUA., 1998
13
Grootaert Christian şi Van Bastelaer Thierry “ Înţelelgerea şi măsurarea capitalului social”- Banca Mondială -
Dezvoltarea socială a familiei. Reţeaua dezvoltării durabile sociale şi de mediu, Washington DC SUA., 2001
14
xxx - Parlamentul European, Rezoluţia privind rolul femeilor în cooperative şi iniţiativele angajării locale.
O.J.C..158, pg.381-382., Bruxelles, 1989
7
 O societate cooperativă poate acţiona aproape în orice sector de activitate unde există un
grup cu necesităţi convergente 15. În funcţie de interesul membrilor cooperatori ele se pot împărţi
în trei mari categorii:
 Cooperative de clienţi, în cadrul cărora beneficiarii serviciilor cooperative deţin
afacerea;
 Cooperative de producători, în care producătorii de anumite bunuri sau servicii
sunt proprietarii acesteis, asociindu-se în vederea promovării politicilor de
marketing, a prelucrării ulterioare a produselor şi serviciilor lor sau pentru
achiziţionarea, în comun, a materiilor prime şi a mijloacelor de producţie;
 Cooperative deţinute de angajaţi, în care proprietarii întreprinderii sunt chiar
angajaţii acesteia. Membrii cooperativelor pot fi persoane fizice sau juridice uniţi
în această întreprindere pentru promovarea eficientă în afaceri, constituirea
alianţelor strategice, francize ş.a.
Cooperativele se pot clasifica în funcţie de statutul membrilor săi. În cazul în care
cooperativele sunt constituite de persoane fizice sau juridice acestea se numesc cooperative de
„gradul întâi”, iar dacă sunt constituite din alte cooperative, „de gradul doi”. Acestea din urmă
sunt controlate de cooperativele membre şi structurile lor democratice sunt bazate pe un consiliu
format din persoane alese de către consiliile cooperativelor membre. Societăţile cooperative
diferă mărime, sectoare de activitate şi tipuri de membri.
De exemplu, în cadrul cooperativelor de fermieri, beneficiile membrilor constau în
achiziţionarea de bunuri şi servicii de calitate, la preţuri accesibile, eficiente şi economice, iar
pentru cooperativele de consumatori avantajul constă în accesul membrilor cooperatori la
produse de calitate şi la preţuri echitabile. Pentru cooperativele de detailişti căştigurile includ o
putere de cumpărare mai mare, economicitate în activitatea de marketing şi distribuţie a
mărfurilor, iar în cooperativele de muncitori beneficiile decurg din participarea acestora la
managementul societăţilor şi o recompensă echitabilă pentru munca lor. În cadrul cooperativelor
de producători primari avantajele sunt determinate de accesul la pieţe mari pentru desfacerea
produselor şi un control mai mare la valoarea adăugată, iar în cazul cooperativelor de credit
câştigurile cuprind restituiri corecte la creditele acordate şi accesul la credite cu o rată a dobânzii
convenabilă 16.
În concluzie, societăţile cooperative se constituie din următoarele considerente:

15
xxx – Parlamentul European, „Cooperativele în Europa antreprenorială” – Document de lucru al Comisiei pentru
Servicii, Bruxelles, 2002
16
xxx – Parlamentul European, „Cooperativele în Europa Antreprenorială” – Document de lucru al Comisiei pentru
Servicii, Bruxelles, 2002
8
 - interese omogene ale unui grup de oameni sau de firme care nu pot fi satisfăcute de
societăţile bazate pe capital;
- protecţia împotriva relaţiilor de exploatare de pe piaţă, de exemplu cooperativele
agricole se constituie ca răspuns la monopolul deţinut pe piaţa locală sau regională de
o firmă ;
- nevoia diferenţierii bunurilor şi/sau serviciilor de calitate, de exemplu pentru
cooperativele de consum ;
- acolo unde IMM-urile au nevoie de a forma alianţe pentru a penetra piaţa sau pentru a
asigura o gamă largă de servicii în domeniul public.

1.1. 3. Valori şi principii cooperatiste

La Congresul de la Manchester din septembrie 1995, Alianţa Cooperatistă Internaţională
a adoptat Declaraţia de Identitate Cooperatistă în care a inclus, pe lângă definirea societăţii
cooperative şi o enumerare a valorilor mişcării cooperatiste şi o redefinire a principiilor ce
orientează aceste organizaţii şi în mileniul al treilea.
Unul din principalele considerente pentru elaborarea documentelor privind identitatea
cooperatistă a fost de a reflecta varietatea structurilor de organizare existente şi de a formula
normele ce trebuie să prevaleze în toate cooperaţiile, indiferent de obiectul lor de activitate sau
de locul unde îşi desfăşoară activitatea. În acest sens, Declaraţia a reprezentat fundamentul
comun pe care toate tradiţiile cooperatiste se pot întemeia, pot prospera şi conlucra împreună în
mod eficient şi a furnizat cadrul general pentru funcţionarea tuturor tipurilor de cooperative 17.

1.1.3.1 Valorile cooperatiste

În „Declaraţia Valorilor” adoptată la Congresul de la Manchester, în 1995, se precizează
următoarele valori pe care se întemeiează cooperativele: „autoajutorare, democraţie, egalitate,
echitate, cinste, responsabilitate socială şi solidaritate” 18.
Autoajutorarea se bazează pe convingerea că toţi oamenii pot şi trebuie să lupte pentru a-
şi controla propriul destin, iar cooperatorii sunt convinşi că deplina realizare individuală poate
avea loc numai în asociere cu alţii. „Ca individ, omul este limitat, dar prin activitatea comună şi
responsabilitatea mutuală, poate realiza mai mult, în special în creşterea influenţei pe piaţă şi în
relaţia cu guvernele“ 19.

17
XXXI – ICA CONGRESS, Manchester, 1995, Agenda and Reports
18
Swen Ake Böök, „Valorile cooperatiste într-o lume în schimbare” – raport la Congresul ACI, Tokyo, 1992
19
Asociaţia Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti, „Cartea albă a Cooperaţiei Meşteşugăreşti din România”,
Bucureşti, 2003, pg.36
9
 Democraţia presupune nu numai organizarea şi conducerea cooperativei în comun, de
către membrii săi, dar şi stabilirea unor drepturi şi îndatoriri, precum şi dezvoltarea spiritului
democratic în sistemul cooperatist, ceea ce reprezintă o sarcină continuuă, importantă şi dificil de
realizat.
Principiul „un om – un vot”, aplicat indiferent de proporţia participării financiare
individuale, semnifică faptul că puterea de decizie este asociată omului şi nu capitalului. Aceasta
este trăsătura de bază a cooperaţiei, aceea de asociaţie de persoane şi nu de capital 20.
Democraţia cooperatistă se integrează total în democraţia socială, ale cărei elemente se
identifică în reglementările proprii aplicate în cooperaţie, precum:
- alegerea cadrelor de conducere;
- dreptul de reprezentare;
- participarea la actul de decizie;
- dreptul la muncă, la odihnă şi tratament, la educaţie, asigurări sociale şi ajutoare
pentru persoane cu handicap;
- activităţi culturale şi sportive;
- protecţia şi igiena muncii etc.
Egalitatea, ca valoare cooperatistă pune accent pe personalitatea umană ; toţi membrii
societăţii cooperative deţin aceleaşi drepturi şi obligaţii. Drepturile sunt de participare, de a fi
informaţi, de a fi audiaţi şi dreptul de a participa la luarea deciziilor.
Echitatea se referă la modul în care membrii sunt trataţi în cadrul cooperativei ; ei trebuie
trataţi nepărtinitor prin salarii, dividende, repartiţii din rezervele de capital, reducerea costurilor
etc.
Solidaritatea constă în răspunderea reciprocă a membrilor faţă de societatea cooperativă,
, dar solidaritatea înseamnă şi responsabilitatea societăţii cooperative faţă de interesul colectiv al
membrilor săi ; cooperativa este nu numai o asociere de indivizi; ea reprezintă afirmarea puterii
colective şi a responsabilităţii reciproce.
De–a lungul istoriei sale centenare, mişcarea cooperatistă a fost influenţată, în existenţă şi
dezvoltare, de valorile etice generale ale cinstei, deschiderii, responsabilităţii sociale şi grijii
faţă de semeni 21.
Cinstea reprezintă valoarea pentru care cooperativele au avut, încă din secolul al XIX –
lea, un adevărat cult, presupunând practicarea unui sistem de management onest şi deschis.
Deschiderea, izvorâtă din cinste, impune realizarea unor afaceri cinstite, oferindu-se
permanent informaţii privind activităţile prestate, atât membrilor, cât şi publicului şi autorităţilor.

20
Cruceru, D., “Cooperaţia în România” – Editura Artifex, Bucureşti, 1998, pg.185
21
Cruceru, D., „Istoria şi doctrina cooperatistă” – Editura Artifex, Bucureşti, 1996, pg.270
10
 Responsabilitatea socială reflectă obligaţia de a lupta pentru asigurarea răspunderii
sociale în toate activităţile desfăşurate de către cooperative.
Grija faţă de semeni decurge din capacitatea de a manifesta interes faţă de soarta
celorlalţi membri ai comunităţii.
Dacă aceste deziderate sunt îndeplinite înseamnă că societatea cooperativă îşi justifică
existenţa.

1.1.3.2 Principiile cooperatiste – forţa motrice a mişcării cooperatiste

Congresul de la Manchester a adoptat o serie de principii noi ale mişcării cooperatiste 22,
în consens cu transformările petrecute în viaţa şi activitatea societăţilor cooperative de la sfărşitul
secolului şi începutul mileniului al treilea.
Principiile sunt reglementări şi linii directoare în judecarea comportamentului sau în
luarea deciziilor. Din această perspectivă, acestea nu sunt o listă ce trebuie revizuită periodic; ele
reprezintă un cadru autorizat prin care organizaţiile cooperatiste pot înţelege viitorul, pot acţiona
pentru înfăptuirea acestuia.
În Declaraţia din 1995 sunt enunţate şapte principii1:
1. asocierea membrului este voluntară şi deschisă;
2. controlul democratic exercitat al membrilor ;
3. participarea economică a membrilor ;
4. autonomie şi independenţă ;
5. educarea, instruirea şi informarea ;
6. cooperarea între cooperative ;
7. preocuparea pentru comunitate.

Principiul 1. Asocierea membrului este voluntară şi deschisă 23

Cooperativele sunt organizaţii care se constituie pe bază de voluntariat şi sunt deschise
tuturor persoanelor capabile să-şi utilizeze capacităţile şi care sunt dispuse să-şi asume
responsabilităţile calităţii de membru, fără discriminare socială, rasială, sexuală, politică sau
religioasă.
Acest principiu reafirmă importanţa fundamentală a ideii că oamenii pot să aleagă, în
mod voluntar, apartenenţa lor la o cooperativă. Oamenilor trebuie să li se acorde libertatea
deciziei de a se înscrie într-o cooperativă.
Principiul menţionat are strânsă legătură cu principiul educării şi cel al controlului
democratic. Astfel, calitatea de membru poate fi exercitată numai dacă membrii cooperatori sunt
22
xxx- XXXI – ICA CONGRESS, Manchester 1995, Agenda and Reports, pg. 15-16
23
xxx - XXXI – ICA CONGRESS, Manchester 1995, Agenda and Reports, pg. 9
11
informaţi şi dacă există comunicare efectivă între membri, lideri şi angajaţi. În plus, evidenţiază
că între cooperativă şi membrii săi trebuie să existe o relaţie care să definească afacerea derulată
de cooperativă, să nu afecteze modul în care ea face afaceri şi să modeleze planurile prntru
viitor. ”Calitatea de membru” se recunoaşte şi prin implicarea cooperativelor în asigurarea unor
servicii de înaltă calitate membrilor săi, principala motivaţie pentru existenţa lor.

Principiul 2. Controlul democrat al membrilor 24

În Declaraţia Alianţei Cooperatiste Internaţionale se menţionează: „Cooperativele sunt
organizaţii democratice aflate sub controlul membrilor săi, care participă activ la stabilirea
propriilor politici şi luarea deciziilor”.
Implicarea activă a membrilor cooperatori se manifestă în cadrul adunărilor generale, în
care se dezbat probleme de strategie, se aprobă decizii majore şi acţiuni importante, iar
persoanele care activează ca reprezentanţi aleşi sunt răspunzători în faţa cooperatorilor.

Principiul 3. Participarea economică a membrilor 25

Acest principiu afirmă : „Membrii contribuie în mod echitabil la constituirea capitalului
cooperativei, exercitând asupra acestuia un control democratic. Cel puţin o parte a acestui
capital este proprietatea indivizibilă a cooperativei. Membrii primesc, de regulă, o compensaţie
limitată, dacă ea există, la capitalul subscris, ca o condiţie a calităţii de membru ” 26.
Cooperatorii contribuie la formarea capitalului societăţii cooperative în mod echitabil şi
efectuează un control democratic asupra acestuia. În esenţă, ei îşi pot aduce contribuţia la capital
în trei moduri:
- în primul rând cooperatorilor li se cere să investească în cooperativă în mod direct,
pentru a beneficia de calitatea de membru;
- pe măsură ce cooperativele se dezvoltă ele îşi creează rezerve rezultate din reţinerea
unei părţi din profitul organizaţiei, profit care reprezintă realizări colective ale
membrilor ce-şi susţin cooperativa;
- în al treilea rând, cooperativele au nevoie de un capital mult mai mare decât veniturile
economisite din activităţile curente. În aceste condiţii, membrii lor contribuie la
capitalul cooperativei prin părţi din dividendele lor uneori până la pensionare.
Societăţile cooperative operează astfel încât capitalul constiuie slujitorul şi nu patronul
organizaţiei. Crearea fondului indivizibil este de importanţă vitală pentru sistemul cooperatist,
deoarece acesta asigură continuitatea sistemului şi nu poate fi înstrăinat. Dacă se recunoaşte

24
Idem, pg.9
25
Idem, pg.10
26
Idem, pg.10
12
faptul că întreprinderile cooperatiste sunt comunităţi bine definite şi nu simple asociaţii de
indivizi, trebuie agreată ideea că rezervele indivizibile constituie liantul acestor comunităţi.

Principiul 4. Autonomia şi independenţa 27

Mişcările cooperatiste din lumea întreagă sunt direct afectate de relaţiile cu statul şi, în
general, cu autorităţile guvernamentale. Guvernele sunt cele care deteremină cadrul legislativ
pentru funcţionarea cooperativelor. Prin politica lor economică şi socială, guvernele pot fi
favorabile cooperativelor sau, dimpotrivă, pot aduce prejudicii.
Cooperativele sunt organizaţii autonome, aflate sub controlul membrilor. În situaţia
încheierii unor convenţii cu alte organizaţii, inclusiv cu guvernul sau dacă îşi majorează
capitalul din surse externe, aceste operaţiuni se efectuează într-o manieră ce asigură exercitarea
controlului democratic al membrilor şi menţinerea autonomiei cooperativelor.

Principiul 5. Educarea, instruirea şi informarea 28

Organizaţiile cooperatiste asigură educarea şi instruirea membrilor lor, reprezentanţilor
aleşi, managerilor şi angajaţilor, astfel încât aceştia să contribuie efectiv la dezvoltarea
organizaţiilor din care fac parte.
Educaţia presupune dezvoltarea intelectuală a membrilor cooperatori, a managerilor şi
angajaţilor cu scopul înţelegerii complexităţii sistemului cooperatist. Instruirea oferă siguranţa că
toţi cei asociaţi în cooperative au capacitatea de a duce la bun sfârşit responsabilităţile ce le
revin. Principiul recunoaşte responsabilitatea specială ce revine cooperaţiei în procesul de
informare a publicului larg - în particular a tineretului şi liderilor de opinie - în legătură cu natura
şi avantajele cooperaţiei.

Principiul 6. Cooperarea între cooperative 29

„Cooperativele servesc proprii membri în modul cel mai eficient şi consolidează
mişcarea cooperatistă, conlucrând prin intermediul structurilor locale, naţionale, regionale şi
internaţionale”.
Aceste organizaţii pot ajunge la un potenţial maxim printr-o colaborare practică,
riguroasă. Deşi, pe plan local, pot realiza mult, ele trebuie să acţioneze perseverent pentru a-şi
consolida proprietatea şi pentru a beneficia de avantajele colaborării şi contactului cu
comunitatea locală. În acelaşi timp, ele acţionează pentru promovarea interesului general, bazat
pe valoarea solidarităţii şi a principiului cooperării între cooperative.

27
Idem, pg.10
28
Idem, pg.11
29
Idem, pg.11
13
 Principiul 7. Preocuparea pentru comunitate 30
Cooperativele sunt organizaţii care există, în primul rând, pentru beneficiul membrilor
lor. Din cauza acestei asocieri puternice cu membrii lor, adesea într-un spaţiu geografic
restrâns, cooperativele sunt strâns legate de comunităţile unde există” 31.
Organizaţiile cooperatiste asigură dezvoltarea comunităţilor pe plan economic, social şi
cultural. Proporţia şi modalităţile specifice în care ele îşi aduc contribuţia în cadrul comunităţii
depind de membrii cooperatori.
Acestui principiu nu îi este străină ideea de preocupare pentru mediul înconjurător,
precum şi cea pentru dezvoltare durabilă.
Principiile cooperatiste, ce reprezintă forţa motrice a mişcării, îşi au originea în valorile
promovate de la începuturile acesteia, modelând structuri şi determinând atitudini care oferă
cooperativismului perspective specifice. În consecinţă, ele sunt elastice, cu aplicabilitate variată,
funcţie de diversele tipuri de cooperative 32. Acestea reprezintă linii directoare cu ajutorul cărora
cooperatorii se angajeză în lupta pentru apărarea organizaţiilor lor ca individualităţi bine definite
şi, totodată, principii practice de bază ce sunt îmbogăţite prin experienţa de generaţii, reflectând
calităţile care conferă eficienţă cooperatorilor, identitate cooperativelor şi valoare mişcării
cooperatiste.

1. 2. Societăţile cooperative în Uniunea Europeană

Odată cu crearea Uniunii Europene, mişcarea cooperatistă a fost nevoită să se adapteze la
schimbările mediului economic şi la evoluţia reglementărilor naţionale şi europene înscrise în
contextul liberalizării comerţului, al liberei circulaţii de bunuri şi persoane. Aceste evoluţii au
avut influenţe asupra dezvoltării, sau din contră, a slăbirii societăţilor cooperative.
După cum afirma la Paris preşedintele Jacques Chirac „activitatea cooperatistă constituie
pentru Europa o şansă de viitor. Ea face parte integrantă din modelul nostru de dezvoltare. Ea
rămâne o valoare de modernitate, inclusiv pentru ţările din Europa angajate recent în economia
liberală” 33.
În lumina acestui concept este explicabilă preocuparea organismelor Uniunii Europene
pentru cunoaşterea, evaluarea şi sprijinirea acestui sector economico-social. Cooperativele joacă
un rol important în UE. Ele asigură bunăstarea cetăţenilor şi promovează antreprenoriatul.

30
Idem, p.16
31
Idem, p.17
32
Cruceru, D., „Cooperaţia în România – Istorie şi actualitate”, Editura Artifex, Bucureşti, 2007, pg. 233
33
Dângă, D., „Managementul societăţilor cooperative”, Editura Artifex, Bucureşti,2000, pg.30
14
 Pe fondul mutaţiilor economico – sociale generate de fenomenul globalizării este
important ca Europa să-şi menţină diversitatea, iar un element al acestei diversităţi îl constituie
cooperaţia sub diferitele forme de manifestare.
La nivel european, cooperativele se dovedesc a fi un factor de echilibru al dezvoltării, ele
preântâmpinând apariţia unor mari discrepanţe în dezvoltarea locală sau regională, iar ca sprijin
pentru Economia Socială, cooperaţia are un rol primordial în construirea şi ameliorarea capitalui
uman din societate, a cărui valoare este dată de suma relaţiilor sociale şi a relaţiilor locale de
solidaritate , în interiorul unui teritoriu dat 34.

1. 2. 1. Evoluţia cooperaţiei în ţările europene

Sectorul cooperatist a înregistrat o dezvoltare neuniformă în Europa, evoluţia cea mai
reprezentativă fiind înregistrată în Franţa şi Italia.
Francezul Charles Fourier (1772-1837) a fost permanent preocupat de problemele
lucrătorilor, ajungând la concluzia că „realizarea unui volum de produse depinde direct de
nivelul controlului exercitat de producători“ 35. În anul 1906, existau în Franţa trei societăţi
cooperative mari şi alte 340 cooperative mici.
Ideea de cooperaţie a fost introdusă, în Italia, de liderul republican Giuseppe Mazzini
(1805-1872), sub influenţa căruia, până în anul 1870, s-au înfiinţat aproape 880 de cooperative,
multe dintre acestea activând în domeniul comerţului şi al asigurărilor sociale. În secolul XIX
istoricul C.R. Fay a remarcat contribuţia asociaţilor de foşti lucrători din agricultură la
dezvoltarea cooperaţiei italiene şi a determinat cauza pentru care în statele europene au fost
înfiinţate puţine cooperative (în principal imposibilitatea majorării capitalului şi lipsa de
pregătire adecvată).
În Anglia, în anul 1844 a fost înfiinţată prima cooperativă, la Rochdale, nu departe de
Manchester, prin iniţiativa a 28 de oameni, cunoscută în istorie ca „ Societatea cinstilor pioneri
din Rochdale” 36. Cooperativa aplica principiul „ nimeni nu cumpără pe credit”, înfiinţa un
magazin de consum şi mai apoi fiind preocupată de soluţionarea problemelor sociale ale
membrilor asociaţi. Excedentul realizat în asociaţie se împărţea proporţional cu cumpărăturile
făcute de cooperatori.
Membrii asociaţiei erau liberi de orice activitate politică sau religioasă, urmărind cu
prioritate ajutorul social şi beneficiul reciproc. Un principiu aplicat frecvent era responsabilitatea

34
xxx - Comitetul Economic şi Social European – „Politica Uniunii Europene în domeniul cooperaţiei”, Bruixelles,
2002
35
Cruceru, D., “Istoria şi doctrina cooperatistă”, Editura Artifex, Bucureşti, 1996,pg.29
36
Crucru, D., „Cooperaţia în România – Istorie şi actualitate”, Editura Artifex, Bucureşti, 2007, pg. 21
15
democratică a fiecărui membru care milita pentru creşterea prestigiului organizaţiei. Conducerea
asociaţiei era aleasă democratic de către adunarea generală cu majoritatea de voturi. Repartizarea
beneficiilor se făcea trimestrial beneficiind, practic, toţi membri cooperativei. Cinstiţii pioneri
din Rochdale funcţionează şi astăzi cu rezultate considerabile.
În Germania folosind modelul F.W. Raiffeisen (1818-1888), după anul 1854 s-a
organizat o societate cooperativă agricolă pe principiul răspunderii solidare şi nemărginite.
Caracteristic era faptul că beneficiul se repartiza la fondul de rezervă, indivizibil la dizolvarea
societăţii. Specificul acesteim societăţi este siguranţa sa, dezvoltarea solidarităţii, a spiritului de
dreptate şi economiei în cheltuieli. Treptat, acest tip de cooperativă se extinde prin acordarea
unor credite imobiliare cu garanţii ipotecare.
Un alt tip de organizaţie cooperatistă clasică se adresează micilor meseriaşi, patroni şi
comercianţi. În 1849 Hermann Schulze organizează în localitatea Delitzsch o cooperativă bazată
pe ajutorare fără intervenţia statului. Capitalul social este completat prin fondul de rezervă
format prin prelevări asupra beneficiului anual şi din taxe.
Aceste începuturi cooperatiste sunt continuate în epoca contemporană prin câteva
experienţe cu mare rezonanţă în Uniunea Europeană.
În Spania, grupul cooperatist MONDRAGON – al cărui nume a fost dat de localitatea cu
acelaşi nume din Ţara bascilor, s-a dovedit a fi printre cele mai de succes din Europa. Cifrele
sunt impresionante: 166 de cooperative, din care 86 în sectorul industrial, 46 în domeniul
educaţiei, 15 în domeniul construcţiei de locuinţe, 8 în agricultură, 6 în domeiul consultanţei, 4
în domeniul prestărilor de servicii, o cooperativă în comerţul cu amănuntul. Numărul de angajaţi
se ridică la 21.000, din care 16.000 în domeiul producţiei industriale. MONDRAGON a dovedit
că principiile cooperatiste pot sta la baza unei economii controlate de membri, procesul
democratic de luare a deciziilor fiind posibil chiar şi în condiţiile unui mediu de afaceri
complex 37.
Experienţa europeană demonstrează astfel, că sectorul cooperatist este suficient de
puternic şi poate contribui semnificativ la bunăstarea comunităţii.

1. 2. 2. Dimensiunea economică a cooperaţiei în Uniunea Europeană

În spaţiul european, societăţile cooperative reprezintă un segment cu potenţial economic
important. Conform Comisiei Comunităţilor Europene, în “Comunicatul privind Promovarea
Societăţilor Cooperative în Europa”, Uniunea Europeană, număra în anul 2004, în jur de 300.000
de cooperative care ofereau 4,8 milioane de locuri de muncă, ceea ce reprezintă 15% din

37
xxx - Ciriec, „Annals of public and Cooperatives Economics” , vol. 75, No.1, 2004, pg.61-87
16
populaţia activă a UE şi au o influenţă asupra vieţii cotidiene a mai mult de 140 milioane de
cetăţeni 38.
În multe state membre ale UE cooperativele deţin o cotă de piaţă importantă în ramurile
economice de bază, îndeosebi în sectoare primare şi terţiare. Pe ansamblul UE, sectorul
agriculturii este unul din cele mai importante, societăţile cooperative reprezentând 42,7% din
totalul întreprinderilor existente în acest domeniu.
Societăţile cooperativele sunt prezente în toate statele membre, în noile ţări membre şi
ţările candidate. Activităţile derulate de cooperative sunt mai extinse în economiile dezvoltate,
comparativ cu cele mai puţin dezvoltate şi se poate presupune că ele au contribuit la această
dezvoltare a economiilor respective. Deşi nu caută să–şi maximizeze profitul din capitalul
investit, în prezent, acestea au o contribuţie importantă pe pieţa concurenţială, în sectorul bancar,
al asigurărilor, în comerţul cu amănuntul alimentar, farmaceutic, în agricultură, sănătate, servicii
pentru întreprinderi, educaţie şi imobiliar.
În statele integrate în UE cooperativele joacă un important rol în dezvoltarea unei
economii de piaţă durabile şi în implementarea instituţiilor democratice. În Europa Centrală şi de
Est ele au avut o contribuţie specială în crearea de şcoli, atât pentru antreprenoriat, cât şi pentru
societatea civilă.
În Raportul la statutul societății cooperative europene în legătură cu participarea
lucrătorilor din 2011, nr. 2116 (INI), Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale
din Parlamentul european 39 :
„ 1. reamintește faptul că societățile cooperative și alte întreprinderi specifice economiei
sociale reprezintă o componentă a modelului social european și a pieței unice și, prin urmare,
merită să beneficieze de un nivel ridicat de recunoaștere și de sprijin, astfel cum prevăd
constituțiile unora dintre statele membre și diferite alte documente-cheie ale UE;
2. reamintește faptul că societățile cooperative ar putea reprezenta încă un pas în direcția
finalizării pieței interne a UE și că ele vizează reducerea obstacolelor transfrontaliere existente și
consolidarea competitivității UE;
3. reamintește faptul că Regulamentul (CE) nr. 1435/2003 al Consiliului din 22 iulie
2003 privind statutul societății cooperative europene (SCE) (denumit în continuare „Statutul”) și
Directiva 2003/72/CE de completare a statutului societății cooperative europene în legătură cu
participarea lucrătorilor (denumită în continuare „Directiva”) sunt strâns legate între ele;

38
http://www.ica.coop/ şi Statistics and informations on European co-operatives, ACI, Geneva 2004
39
http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+REPORT+A7-2011-
0432+0+DOC+XML+V0//RO

17
 4. constată cu regret că SCE nu s-a bucurat încă de succes, având în vedere utilizarea
redusă a acestei forme de societate - până în 2010 au fost înființate doar 17 SCE, cu un total de
32 de angajați(14); subliniază că acest bilanț fără drept de apel dovedește neadaptarea statutului
la caracterul specific al societăților cooperative din Europa, în pofida faptului că mulți
întreprinzători și-au exprimat interesul de a crea o SCE; salută faptul că a fost realizată o
evaluare aprofundată a Statutului pentru a fi identificate motivele pentru care acesta nu este
atractiv și are un impact atât de limitat, precum și eventualele măsuri ce ar trebui luate pentru a
se depăși lipsa de experiență în implementare și alte obstacole;
5. constată că, deseori, SCE ia forma unei cooperative „de gradul doi” compuse exclusiv
din persoane juridice și este utilizată de societăți mutuale care nu au un statut european, dar
doresc să folosească un statut juridic asociat economiei sociale, precum și de întreprinderile
mari; constată că societățile cooperative mici, care constituie cea mai mare parte a mișcării
cooperatiste din Europa, au în continuare dificultăți în a accede la acest statut;
În legătură cu participarea lucrătorilor la SCE
6. salută faptul că dispozițiile referitoare la participarea lucrătorilor sunt considerate un
element esențial în cadrul SCE; subliniază totuși că acestea ar trebui să stabilească cerințele
privitoare la natura specifică a cooperativelor;
7. subliniază că o serie de state membre nu au transpus articolele directivei referitoare la
drepturile angajaților, și nici dispozițiile care se referă specific la egalitatea de gen, fapt ce a dus
la o serie de lacune în ceea ce privește monitorizarea și aplicarea procedurilor de participare a
lucrătorilor, și subliniază necesitatea remedierii acestei situații pentru a preveni utilizarea
abuzivă a mecanismelor SCE; își exprimă regretul cu privire la faptul că dispozițiile de referință
privind participarea lucrătorilor în cadrul structurilor administrative nu prevăd obligativitatea
participării lucrătorilor;
8. își exprimă totuși mulțumirea cu privire la faptul că unele state membre nu s-au limitat
la transpunerea corectă a directivei, ci au mers chiar mai departe decât prevedeau cerințele
acesteia;
9. cu toate acestea, solicită Comisiei să monitorizeze îndeaproape aplicarea Directivei
2003/72/CE pentru a preveni utilizarea abuzivă a acesteia cu scopul de a priva lucrătorii de
drepturile lor; îndeamnă Comisia să ia măsurile necesare pentru a asigura transpunerea corectă a
articolului 13 din directivă;

18
 10. constată că articolul 17 din directivă impune Comisiei să evalueze punerea în aplicare
a acesteia și, dacă este necesar, să o revizuiască; subliniază faptul că utilizarea limitată a
Statutului face dificilă o evaluare adecvată a directivei;
11. observă că revizuirea Directivei nu ar trebui să aibă loc înainte de revizuirea
Statutului; solicită să se analizeze posibilitatea includerii unor dispoziții privind participarea
lucrătorilor direct în Statut pentru a asigura simplificarea și o reglementare mai inteligentă;
12. subliniază că revizuirea Directivei ar trebui să abordeze nevoile specifice ale
lucrătorilor din cooperative, inclusiv opțiunea coexistenței statutului de proprietar și de lucrător
în cadrul aceleiași întreprinderi; invită Comisia să elaboreze instrumente care să faciliteze
dobândirea de către lucrători și utilizatori a drepturilor de proprietate în cadrul cooperativelor;
stabilește drept obiectiv ca participarea lucrătorilor să devină o evidență în întreprinderile din
toate statele membre ale Uniunii Europene; recomandă ca participarea lucrătorilor să fie mai bine
integrată în formele de societăți transfrontaliere și să nu se limiteze la nivelul celui mai mic
numitor comun;
13. salută concluziile studiului referitor la punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr.
1435/2003 privind statutul societății cooperative europene (SCE)(15), mai ales în ceea ce
privește măsurile propuse în vederea promovării SCE prin creșterea vizibilității sale cu ajutorul
programelor educaționale destinate consilierilor din domeniul dreptului cooperatist și actorilor
sociali și prin promovarea cooperării transfrontaliere dintre societățile cooperative;
14. invită Comisia și statele membre să încurajeze cooperativele să-și intensifice
eforturile în vederea creșterii participării femeilor la grupul special de negociere și să pună în
aplicare politici care favorizează diversitatea și care permit asigurarea egalității între bărbați și
femei în viața profesională și în viața privată și, în special, sporirea participării femeilor la
posturi superioare de conducere; invită Comisia să țină cont de perspectiva de gen atunci când
monitorizează implementarea corectă a directivei și, de asemenea, cu ocazia viitoarei revizuiri a
regulamentului SCE;
15. îndeamnă Comisia să includă SCE într-o eventuală reglementare europeană pentru a
garanta o mai bună reprezentare a femeilor în pozițiile de conducere și în consiliile de
administrație ale întreprinderilor publice și ale celor cotate la bursă, în cazul în care
întreprinderile nu vor reuși să atingă, pe bază voluntară, obiectivul de 30% până în 2015 și de
40% până în 2020”

19
 1. 2. 3. Statutul cooperativei europene
Tendinţele actuale în numeroase sectoare, în care cooperativele sunt active, se
caracterizează prin concentrare şi competiţie; situaţia este evidentă la vânzările cu amănuntul,
procesarea alimentelor, în sectoarele bancar şi de asigurări. În ultimii ani, cooperativele şi-au
concentrat activităţile prin fuziuni în statele membre. Fuziuni şi alianţe strategice au fost făcute,
de asemenea, între cooperative din diferite state membre şi chiar din statele candidate. Din
această cauză au existat obstacole legale, la fuziuni dintre cooperativele din diferite state
membre 40.
Societăţile cooperative au un rol important şi pozitiv în realizarea diferitelor obiective ale
comunităţii. În acest sens, ele pot contribui la mai buna organizare a pieţei europene prin
utilizarea următoarelor pârghii:
- combinarea puterii de achiziţionare a bunurilor şi serviciilor cu cea de vânzare;
- unirea activităţilor antreprenoriale în vederea creşterii eficienţei acestora şi
autonomiei cooperativelor;
- influenţarea cetăţenilor asupra cererii de servicii de care au nevoie;
- integrarea unei mase largi a populaţiei în activităţile economice comunitare ;
- crearea unei şcoli manageriale, în special pentru acei indivizi care nu au acces la
poziţii manageriale ;
- asigurarea stabilităţii, deoarece scopul cooperativei este câştigul pentru membri, mai
mult decât dobânda la capital.
Comisia Europeană a recunoscut, în repetate rânduri, că mişcarea cooperatistă reprezintă
o componentă importantă a cadrului economico-social european actual, cu rol în promovarea
democraţiei şi a responsabilităţilor civile, prin componenta participativă care o defineşte. În
cadrul dezbaterilor reuniunilor de lucru ale seminarului cu tema „Politica Uniunii Europene în
domeniul cooperaţiei”, de la sediul Comitetului Economic şi Social European (Bruxelles, 2002),
s-au evidenţiat măsuri care se impun a se adopta pentru „instituirea unui cadru legal care să
respecte caracteristicile cooperatiste”. Totodată, la acest seminar s-a reiterat necesitatea ca în
statele aflate în procesul de aderare la Uniunea Europeană să existe un sector cooperatist
puternic, în care cooperaţia să deţină o deplină libertate de acţiune, în cadrul unui parteneriat
activ cu toate organizaţiile societăţii civile.
Pe fondul mutaţiilor economico – sociale generate de fenomenul globalizării, este
necesar ca Europa să îşi menţină diversitatea, iar un element al acestei diversităţi este cooperaţia,

40
xxx – Parlamentul European, „Cooperativele în Europa Antreprenorială” – Document de lucru al Comisiei pentru
Servicii, Bruxelles, 2002

20
sub diferitele ei forme de existenţă. Astfel, a fost propus Statutul Cooperativei Europene 41
similar Statutului Companiei Europene pentru astfel de activităţi transfrontaliere.
Consiliul Uniunii Europene a adoptat în 2003 Statutul 42, în fapt un regulament cu caracter
facultativ, aplicabil cooperativelor care acţionează în mai multe state membre şi stabileşte norme
relative la crearea unei societăţi cooperative europene (SCE), în scopul de a furniza
cooperativelor instrumentele juridice proprii, care să le faciliteze activităţile transfrontaliere şi
transnaţionale.
Societatea cooperativa se găseşte astfel plasată pe picior de egalitate cu societatea
europeană (SE), care este o societate de capital şi al cărei statut nu este compatibil cu
caracteristicile specifice cooperativei.
Persoanele fizice rezidente în diferite state ale Uniunii Europene au posibilitatea
înfiinţării unei societăţi cooperative europene. Este posibilă şi înfiinţarea unei SCE prin
fuzionarea a două cooperative existente sau prin transformarea unei cooperative naţionale într-o
nouă formă, fără a fi mai întâi lichidată. În acest caz, cooperativa este înregistrată şi are sediul
social într-unul din statele membre, fiind posibilă înfiinţarea unei filiale într-un alt stat membru.
Potrivit acestui Statut, societatea cooperativă europeană are ca scop principal
„satisfacerea nevoilor membrilor săi şi/sau dezvoltarea activităţilor economice şi sociale” 43,
acţionând în baza următoarelor principii:
- activităţile trebuie conduse astfel încât fiecare membru să beneficieze de participarea sa
în cadrul SCE;
- membrii SCE trebuie să fie implicaţi în activităţile acesteia, să fie clienţi, angajaţi, sau
furnizori;
- membrii trebuie să deţină un control legal, în cadrul democraţiei cooperatiste reflectând
contribuţia fiecăruia la activitatea societăţii;
- este necesar ca dobânda să fie limitată pentru împrumuturi şi capital;
- profiturile se distribuie în conformitate cu hotărârea membrilor SCE sau se păstrează
pentru satisfacerea nevoilor acestora;
- nu trebuie să existe restricţii artificiale în ceea ce priveşte calitatea de membru;
- activele nete şi rezervele se distribuie la lichidare unei cooperative cu activităţi similare
sau de interes general.

41
xxx - Parlamentul European, O.J. nr.C236 din 31.08.1997, Bruxelles, pg.156
42
xxx- Regulamentul (CE) nr.1435/2003 din 22 iulie 2003 referitor la statul societăţii cooperative europene şi
directiva 2003/72/CE a Consiliului din 22 iulie 2003 care completeză statutul societăţii cooperative europene pentru
ceea ce priveşte implicarea lucrătorilor (JOL 207/18.08.20003)
43
xxx - Parlamentul European, O.J. nr. C236 din 31.08.1997, Bruxelles, pg. 156.

21
 Statutul societăţii cooperative europene nu cuprinde prevederi privind impozitele,
competiţia, proprietatea intelectuală sau insolvabilitatea. În aceste cazuri se aplică prevederile
legilor statelor membre şi ale directivelor europene. Iniţial, necesitatea practică a Statutului SCE
a fost pusă sub semnul întrebării, sugerându-se faptul că puţine cooperative vor utiliza acest
instrument şi că acele cooperative care derulează activităţi în mai multe state membre pot activa
în conformitate cu legislaţiile naţionale existente.
În prezent, tot mai multe cooperative solicită un astfel de instrument, în ultimii ani
remarcându-se o creştere semnificativă a activităţii cooperatiste transfrontaliere. Aceste activităţi
au determinat existenţa unui instrument legal adecvat care să permită un singur pachet de
reglementări.
În afara exemplelor de activitate transfrontalieră, statutul SCE are câteva caracteristici
care poate face atractivă constituirea unei societăţi, ca alternativă la posibilităţile existente:
- se pretează la grupuri de persoane (aparţinând, de exemplu, aceluiaşi grup
profesional) sau la entităţi juridice;
- asigură răspundere limitată, care nu este posibilă în forma europeană clasică;
- SCE poate fi creată, fără resurse financiare importante, de persoane fizice şi/sau
juridice (acest fapt nefiind posibil pentru societatea europeană de capitaluri) ;
- se deschid posibilităţi pentru o creaţie antreprenorială adresată persoanelor din
diferite state membre, instrument inexistent în urmă cu câţiva ani pe piaţa unică.
Constituirea cooperativelor europene reprezintă o provocare pentru acestea deoarece ele
trebuie să reacţioneze la competiţia internaţională într-o manieră care să le sporească
competitivitatea şi internaţionalizarea, păstrând, în acelaşi timp, drepturile şi obligaţiile
membrilor (proprietarilor) 44.
Statutul SCE cuprinde reglementări cu privire la: scopul înfiinţării grupurilor de
producători, cadrul legislativ, structurile de conducere, dreptul la vot, calitatea de membru,
delegarea dreptului de vot, drepturile angajaţilor cooperativei, obligativitatea de a preda o cotă
din producţie, prestarea de servicii către terţi/ne-membri, răspunderea membrilor, utilizarea
profitului, managementul cooperatist.
O societate cooperatistă poate fi înfiinţată pe cuprinsul teritoriului UE sub forma
Societăţii Cooperative Europene în condiţiile şi în maniera stabilite de Dispoziţiile Consiliului
UE privind statutul SCE.
Statutul SCE cuprinde o serie de prevederi referitoare la capital şi formarea acestuia:

44
xxx - Regulamentul (CE) nr.1435/2003 din 22 iulie 2003 referitor la statul cooperativei europene şi directiva
2003/72/CE a Consiliului din 22 iulie 2003 care completează statutul societăţii cooperative europene în ceea ce
priveşte implicarea lucrătorilor /JOL 207/18.08.2003)
22
 - SCE dispune de personalitate juridică ;
- actul constitutiv poate prevedea ca diverse tipuri de acţiuni să confere drepturi diferite
în ceea ce priveşte distribuirea surplusului. Acţiunile care conferă aceleaşi drepturi se
constituie într-o clasă ;
- actul constitutiv va stipula numărul minim de acţiuni care trebuie subscrise pentru a
conferi calitatea de membru ;
- capitalul subscris al unei SCE este divizat în acţiuni;
- capitalul SCE va fi exprimat în monedă naţională. O SCE al cărei sediu social se
situează în afara zonei Euro işi poate exprima capitalul şi în moneda euro. Capitalul
subscris nu poate fi mai mic de 30.000 de euro ;
- numărul de membri şi capitalul unei SCE sunt variabile. Dacă nu se prevede altfel în
actul constitutiv al SCE la infiinţarea acesteia, un membru nu va fi răspunzător decât
proporţional cu capitalul subscris;
- principalul obiectiv constă în satisfacerea nevoilor membrilor săi şi/sau dezvoltarea
activităţilor lor economice şi sociale, în special prin convenţiile încheiate cu aceştia
de a furniza bunuri sau servicii sau de a presta muncă de tipul celor exercitate de SCE
respectivă;
- SCE poate avea ca obiectiv satisfacerea nevoilor membrilor săi prin promovarea
participării în activităţi economice în una sau mai multe SCE şi/sau cooperative de
stat;
- SCE işi poate dirija activitatea printr-o filială. 45

- SCE nu poate face disponibile beneficiile activităţii sale către non-membri sau nu
poate permite participarea lor , cu excepţia cazului în care actul său constitutiv
prevede altfel.

1. 3. Promovarea sectorului cooperatist în Uniunea Europeană

În contextul liberalizării comerţului, al liberei circulaţii a bunurilor şi serviciilor în spaţiul
european, mişcarea cooperatistă a trebuit să se adapteze schimbărilor mediului economic şi
social, precum şi la evoluţia reglementărilor naţionale şi europene.
Accesul la piaţa mondială, în diferite sectoare, a impus armonizări şi eliminarea tuturor
restricţiilor de circulaţie a bunurilor şi capitalurilor. Aceste evoluţii au influenţat mişcarea

45
xxx - Regulamentul (CE) nr.1435/2003 din 22 iulie 2003 referitor la statul cooperativei europene şi directiva
2003/72/CE a Consiliului din 22 iulie 2003 care completează statutul societăţii cooperative europene în ceea ce
priveşte implicarea lucrătorilor /JOL 207/18.08.2003)
23
cooperatistă în diferite ţări ale UE, dovadă fiind dizolvarea diferitelor categorii de cooperative
sau slăbirea unor sectoare tradiţionale.
Noua dimensiune a pieţei îi obligă pe conducătorii societăţilor cooperative să elaboreze
strategii de regrupare şi de concentrare. Acestea au un impact pozitiv asupra anumitor sectoare
cum sunt cele de transport sau comerţ şi au un impact negativ datorat concureţei impuse de
constituirea unor grupări naţionale sau internaţionale.
Pentru înlăturarea acestora, Comisia Comunităţilor Europene, întrunită la Bruxelles a
stabilit câteva criterii pentru promovarea societăţilor cooperative în Europa şi mai buna
înţelegere a sectorului pe 46 care le-a grupat într-o serie de acţiuni care vizează:
- promovarea imaginii coperativelor ca forţă motrice a dezvoltării economiei ;
- sensibilizarea noilor state membre faţă de rolul cooperativelor;
- acţiuni pentru îmbunătăţirea datelor statistice;
- promovarea cooperativelor în educaţie şi formare profesională;
- facilitarea accesului la finanţare;
- mai buna cooperare cu organizaţiile reprezentative la nivel European
- transferuri de întreprinderi către cooperativele de lucrători ;
- promovarea întreprinderilor cooperatiste ca întreprinderi sociale.
Acţiunile care vizează promovarea imaginii coperativelor ca forţă motrice a dezvoltării
economie ce se referă la creşterea puterii lor de cumpărare, comerciale, le dezvoltarea gestiunii şi
a cercetării; ele dau posibilitate cooperativelor de a se angaja în activităţi comune şi a împărţi
riscurile, pe fondul sporirii eficienţei acestora.
În această direcţie se înscrie promovarea capacităţii cooperativelor de a furniza servicii
de înaltă calitate care au devenit, în ultimii ani, din ce în ce mai personalizate. „Cooperativele
sunt adesea în măsură să furnizeze servicii unor grupuri, care, altfel, ar fi private de ele deoarece
aceste prestaţii nu sunt interesante pentru întreprinderile cu scop lucrativ. Este cazul serviciilor
de proximitate, ca sănătatea şi protecţia socială, care sunt sectoarele în care cooperativele cunosc
creşterea cea mai rapidă“ 47. Imaginea cooperativelor se poate îmbunătăţi prin contribuţia lor la
construirea unei societăţi bazate pe cunoaştere, deoarece lucrătorii au o mare influenţă asupra
deciziilor şi, astfel, generează active necorporale cum sunt ştiinţa şi cunoaşterea.
În sarcina Comisiei Comunităţilor Europene revine organizarea unor conferinţe,
elaborarea de studii, broşuri explicative ş.a pentru a sensibiliza “puterea publică şi operatorii

46
„Comunicarea Comisiei Comunităţilor Europene” adresată Consiliului Parlamentului European, Comitetului
Economic şi Social şi Comitetului pentru Regiuni privind promovarea societăţilor cooperative în Europa, Bruxelles,
2004.
47
xxx - Comunicatul Comitetului Economic şi Social şi al Comietul pentru Regiuni privind Promovarea Societăţilor
Cooperative din Europa adresată Consiliului Parlamentului European, în februarie 2004, pg.4
24
privaţi faţă de potenţialul formei cooperatiste ca mijloc de a crea o întreprindere sau un grup de
întreprinderi mici“, precum şi pentru a „examina posibilitatea de a organiza un schimb structurat
de informaţii şi de experienţă cât şi de a identifica modul de a face afaceri prin intermediul
cooperativelor”. 48
Sensibilizarea noilor state membre faţă de rolul cooperativelor reprezintă criteriul
necesar a fi luat în consideraţie, deoarece particularii şi deţinătorii de întreprinderi mici au foarte
puţine informaţii despre potenţialul şi rolul cooperativelor, care reprezintă o soluţie pentru
împărţirea responsabilităţilor şi riscurilor ce decurg dintr-o activitate independentă. În
economiile planificate din Europa Centrală şi de Est, cooperativele au reprezentat o formă
liberalizată a regimului colectivist, dar după anii `90 acestea au fost identificate, greşit, cu
sistemul totalitarist. Asemenea tipuri de întreprinderi pot oferi oportunităţi pentru dezvoltarea
economiilor noilor state membre şi a celor candidate. „Comisia va examina cea mai bună
modalitate de a promova, în noile state membre, iniţiative de sensibilizare cât şi de transfer de
inovaţii şi de experienţă”. 49
Acţiuni pentru îmbunătăţirea datelor statistice
Deoarece în baza de date a Comisiei Comunităţilor Europene nu există date fiabile
privind evoluţia cooperativelor în Europa şi nici informaţii statistice referitoare la societăţile
cooperative, se impune a se lua măsuri de colectare şi analiză de la institutele naţionale de
statistică ale statelor membre 50.
Promovarea cooperativelor în educaţie şi formare profesională este acţiunea care constă
în luarea măsurilor pentru ca membrii cooperatori să acceadă uşor la programele de educaţie, de
formare, de ucenicie în timpul vieţii active, mai ales că societăţile cooperative participă la
programele europene ca : Erasmus, Socrates, Leonardo da Vinci I şi II. „Comisia invită statele
membre, instituţiile de învăţământ naţionale şi organizaţiile de actori în cauză să îmbunătăţească
imaginea formei cooperatiste în programele lor de predare, a gestiunii la nivelurile gimnazial şi
universitar şi să promoveze dezvoltarea competenţelor pertinente în materie de gestiune”. 51
Facilitarea accesului la finanţare
Cooperativele apelează la surse tradiţionale de finanţare, în special la fondurile proprii şi
credite şi mai puţin apealează la pieţele de capital. Cauza este explicată prin lipsa de cunoaştere a
cooperativelor în ceea ce priveşte sursele alternative de finanţare, dar şi din necunoaşterea
modului de funcţionare a societăţii cooperative de către instituţiile de credit.
48
Idem, pg.5
49
Idem, pg.5
50
xxx - „Comunicarea Comisiei Comunităţilor Europene” adresată Consiliului Parlamentului European, Comitetului
Economic şi Social şi Comitetului pentru Regiuni privind promovarea societăţilor cooperative în Europa, Bruxelles,
2004, acţiunea 3.
51
Idem, pg.6
25
 Referitor la finanţarea publică, „Comisia invită Statele membre să facă astfel încât
iniţiativele de finanţare ale întreprinderilor să fie în acelaşi timp accesibile şi să fie adaptate
cooperativelor. De asemenea, în ceea ce priveşte nevoile specifice ale cooperativelor, Comisia va
analiza dacă este bine să se includă o referinţă specifică în instrumentele Fondului European de
Investiţii”. 52 Astfel, Comisia va milita pentru promovarea accesului cooperativelor la Fondul
European de Investiţii din care face parte şi programul de finanţare a I.M.M-urilor.
Mai buna cooperare cu organizaţiile reprezentative la nivel European
Colaborarea între cooperative este bine reprezentată la nivel european şi internaţional de
către federaţiile naţionale, care, în cele mai multe cazuri, sunt membre ale următoarelor foruri:
Alianţa Cooperatistă Internaţională (ACI) cu Biroul Regional pentru Europa (ROEP), Comitetul
Internaţional al Cooperativelor de Producţie Industriale, Artizanale şi de Servicii – CICOPA,
Confederaţia Europeană a Cooperativelor de Producţie şi Muncă Asociată (CECOP),
Cooperativele Europene (organism cooperatist pan european constituit la 1 martie 2005) .
Activitatea acestor organisme este esenţială pentru promovarea politicilor de dezvoltare şi
apărare a intereselor cooperativelor.
Transferuri de întreprinderi către cooperativele de lucrători
În Comunicarea Comisiei Comunităţilor Europene, din iulie 2002 se subliniază „Cadrul
pentru promovarea participării financiare a salariaţilor”, iar în Comunicarea din februarie 2004
se evidenţiază trendul actual al întreprinderilor din Europa privind transferurile de proprietate
către terţe persoane şi mai puţin în familie: „Pregătirea atentă şi progresivă a transferurilor de
salariaţi organizaţi sub formă de cooperative de lucrători poate ameliora rata de supravieţuire”. 53
Promovarea întreprinderilor cooperatiste ca întreprinderi sociale
Economia socială este prin esenţă formată din cooperative, asociaţii, fundaţii şi mutuale.
Având ca vocaţie satisfacerea nevoilor participanţior, ea nu caută numai realizarea de beneficii.
Cele patru domenii de dezvoltare: antreprenoriatul democratic, social şi participativ, locul de
muncă şi coeziune/inserţie socială, dezvoltarea locală şi protecţia socială pe baza întrajutorării,
sunt bazele unui model care permite să se dezvolte o experienţă practică de democraţie, ce
răspunde nevoilor şi aşteptărilor cetăţenilor.
Caracteristicile specifice ale formelor de organizare în cooperative fac ca acestea să fie
identificate ca întreprinderi din domeniul economiei sociale.În acest sens, „Comisia va studia

52
Idem, pg.6 şi http://www.europa.eu.int/comm/enterprise/entrepreneurship/financing/index.htm
53
Idem, pg.8 şi Recomandare 94/1069/CE a Comisiei din 7 decembrie 1994 (JO L 385 din 31.12.1994), pg.14
26
politicile, bunele practici şi reglementările sociale din Europa şi va prezenta un raport instituţiilor
comunitare”. 54

1.4. Concluzii privind sistemul cooperatist

Sistemul cooperatist constituie o importantă componentă a economiei de piaţă moderne.
În economiile avansate societăţile cooperative derulează activităţi extinse contribuind la
dezvoltarea economiilor moderne, iar această formă de organizare este utilizată în mod inovativ
de respectivele economii.
Societăţile cooperative urmăresc atingerea simultană a două obicetive, privite
complementar: economic şi social. În acest sens este important să se promoveze o mai bună
cunoaştere a rolului şi capacităţii acestora fiind în măsură să asigure „eficacitatea inserţiei sociale
şi profesionale a excluşilor, cărora le permit, de asemenea, să dobândească experienţă în materie
de întreprindere şi să-şi asume responsabilităţi de conducere” 55.
Potenţialul cooperaţiei de a crea locuri de muncă stabile şi de înaltă calificare este tot mai
recunoscut. Cooperaţia şi economia socială sunt incluse în strategia angajării forţei de muncă
europene 56.
Din acest punct de vedere este important ca societăţile cooperative să nu fie percepute
numai ca instrumente sprijinite de stat pentru ocuparea forţei de muncă. Ele sunt forme de
organizare care pot susţine competiţia cu celelalte companii, în condiţii de egalitate.
Succesul cooperativelor nu poate fi evaluat doar prin prisma profitului sau a cotei de
piaţă; acestea nu se reflectă în preţul acţiunilor, cooperativele nefiind listate pe pieţele de capital.
Obiectivele societăţilor sunt foarte diverse şi de aceea succesul lor este imposibil de măsurat prin
indicatori economici. Aceste obiective se concretizează în:
- orientarea de a asigura beneficii membrilor şi a satisface nevoile acestora;
- metodele democratice de adoptarea deciziilor: „un om – un vot”;
- reguli speciale de reglementare a capitalului şi profitului;
- obiective de interes general 57.

54
Idem, pg.9
55
xxx- Comunicarea Comisiei Comunităţilor Europene adresată Consiliului Parlamentului European, Comitetului
Economic şi Social şi Comitetului pentru Reuniuni – privind promovarea societăţilor cooperative în
Europa,Bruxelles, 2004, pg.18
56
xxx - Consiliul de Afaceri în Sectorul Economiei Sociale, Europa liberă de frontiere, 1998 (2187)
57
xxx – Parlamentul European, „Cooperativele în Europa Antreprenorială” – Document de lucru al Comisiei pentru
Servicii, Bruxelles, 2002

27
 Societatea cooperativă reuneşte persoane asociate în mod voluntar, în calitatea lor de
consumatori, producători, angajaţi sau proprietari ceea ce produce anumite avantaje pentru acest
tip de organizaţie în comparaţie cu alte tipuri de companii:
- reprezintă interesul unui grup de acţionari specializaţi într-un anumit domeniu;
- utilizatorii fiind şi membi ai cooperativei deţin informaţii despre necesităţile,
comportamentul, aşteptările şi mentalităţile utilizatorilor;
- creşte motivaţia pentru angajaţi în calitatea lor de proprietari;
- adoptarea democratică a deciziilor poate conduce la luarea unor decizii corecte;
- accesul limitat la capitalul extern poate conduce la o capitalizare proprie mai
puternică, prin redistribuirea rezervelor.
Dezavantajele societăţii cooperative decurg din:
- membrii cooperatori fiind specializaţi într-un anumit domeniu pot avea dificultăţi în
diversificarea producţiei şi serviciilor şi pot pierde anumite oportunităţi;
- conducerea democratică poate aduce o încetinire a procesului decizional;
- accesul limitat la capitalul extern poate determina o dependenţă de împrumuturi de
capital, atunci când capitalul membrilor este insuficient;
- numărul mare de membri poate crea disensiuni în a menţine unite necesităţile şi
interesele acestora;
- uşurinţa intrării şi ieşirii din cooperative poate afecta stabilitatea unităţilor
cooperatiste.
În concluzie, societatea cooperativă reprezintă o formă tradiţională de organizare
economică şi socială, pe principii stabilite şi acceptate de toţi membrii asociaţi; în scopul
satisfacerii evoilor şi aspiraţiilor lor. Reunirea celor două concepte de bază: capitalul şi munca,
distinge această societate de alte forme de organizare economică, socială, culturală etc.
Asocierea liber consimţită a membrilor şi caracterul democratic al organizării şi conducerii
societăţii cooperative conferă acestui sistem integritate şi autonomie în raport cu alte organisme
economice, politice, religioase, cu consecinţe
Istoria şi actualitatea acestui sistem demonstrează viabilitatea şi competitivitatea sa,
reprezentând o soluţie recomandată şi eficientă pentru evoluţia economică şi socială a fiecărei
naţiuni şi a comunităţii, în ansamblul său.

28
 CAPITOLUL II
ANALIZA COMPARATIVĂ A SECTORULUI COOPERATIST
DIN ROMÂNIA CU CEL DIN ŢĂRILE U.E

2.1. Legislaţia internă şi europeană

Legislaţia cooperatistă, existentă în ţările Uniunii Europene, constituie o modalitate
specifică de transpunere în viaţă a principiilor ce guvernează acest sistem economico-social.
Multitudinea şi complexitatea acestui tip de activitate a determinat şi reglementările diverse din
diferite state, în funcţie de tradiţia cooperatistă şi de problemele actuale cu care se confruntă. În
acelaşi timp, se pot constata numeroase influenţe de la ţară la ţară, cu atât mai mult cu cât se
încearcă, în prezent, sub egida Instituţiilor Comunitare, o apropiere de legislaţia existentă în
Comunitatea Economică Europeană, în toate domeniile şi, în acelaşi timp, are loc un proces de
dezvoltare a legilor specifice diferitelor categorii de forme de organizare şi domenii cooperatiste.

2.1.1. Legislaţia internă

De-a lungul istoriei României, mişcarea cooperatistă a fost reglementată de o serie de
acte normative care au adus o contribuţie importantă la fundamentarea, evoluţia şi dezvoltarea
societăţilor cooperative.
Primele referiri la societăţile cooperative au fost cuprinse în de „Codicele de Comerciu”
(Codul Comerţului), la 10 mai 1887 în secţiunea a VII-a referitoare la „Dispoziţiile relative la
societăţile cooperative”, după care au urmat două legi care reglementau funcţionarea băncilor
săteşti (Legea asupra băncilor populare săteşti şi a Caselor Centale în anul 1903 şi Legea pentru
înfiinţarea băncilor populare de meseriaşi şi a cooperativelor de producţie, consum, construcţie şi
comerţ în 1909). În anul 1919 a fost promulgat Decretul – Lege pentru înfiinţarea Casei Centrale
a cooperaţiei şi împroprietării sătenilor şi Decretul – Lege pentru înfiinţarea cooperativelor
populare orăşeneşti, iar în anul 1923 a apărut Legea pentru unificarea cooperaţiei. A urmat o
perioadă cu numeroase reglementări legislative, ceea ce denotă preocuparea pentru organizarea
acestui sistem economico – social: 1928 – Codul Cooperaţiei, 1929 – Lege pentru organizarea
cooperaţiei; 1935 – o nouă lege cooperatistă, modificată în 1938, 1940 şi 1941.
Odată cu instaurarea regimului comunist s-a procedat la reorganizarea cooperaţiei prin
Decretul nr. 133 din 2 aprilie 1949 58 care în articolul unu prevedea: „Cooperativele sunt
organizaţiuni de mase ale celor ce muncesc de la oraşe şi sate, create din iniţiativa proprie a

58
Textul Decretului nr.133 din 2 aprilie 1949 a fost republicat în Buletinul Oficial nr.74 din iulie 1951
acestora şi care, prin activitate şi mijloace comune, îşi satisfac trebuinţele de ordin economic şi
cultural”. În anul 1968 s-a promulgat Legea nr. 14 privind organizarea şi funcţionarea
cooperaţiei meşteşugăreşti, iar în anul 1970 Legea nr.6 cu privire la organizarea şi funcţionarea
cooperaţiei de consum.
După 1989 legiferarea cooperaţiei s-a realizat prin adoptarea a două acte normative
specifice fiecărui tip de organizaţie cooperatistă: Decretul –Lege nr.66 şi Decretul – Lege nr. 67
din februarie 1990 cu privire la organizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugăreşti, respectiv
organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi credit .
Evoluţia României post decembriste a impus adoptarea, de Parlamentul României, a
următoarele acte legislative: Legea nr.109 /1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei
de consum şi a cooperaţiei de credit, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.97 din iulie 2000
privind organizaţiile cooperatiste de credit, aprobată de Parlamentul României prin Legea
nr.200/2002 cu modificările şi completările ulterioare.
Între acţiunile întreprinse de România pentru apropierea de legislaţia europeană se înscrie
elaborarea unui pachet de documente legislative ce reglementează activitatea cooperatistă,
organizarea acesteia, definirea tipului specific de proprietate cooperatistă privată, ca şi unele
măsuri pentru integrarea în economia de piaţă.
În scopul realizării unei reglementări care să corespundă nu numai principiilor de bază
ale mişcării cooperatiste naţionale şi internaţionale, dar şi cerinţelor economiei româneşti, în
această perioadă de tranziţie, s-a elaborat şi promulgat Legea nr.1 din februarie 2005 privind
organizarea şi funcţionarea cooperaţiei.
La elaborarea acestei legi s-a avut în vedere, pe lângă legislaţia care a reglementat
mişcarea cooperatistă din România în decursul şi modul de legiferare a acestui segment
economic în unele ţări membre ale Uniunii Europene ca Spania, Italia, Franţa, Germania şi
Suedia, precum şi ultimele rezoluţii ale Alianţei Cooperatiste Internaţionale, din care România
face parte ca membru fondator, încă din anul 1895.
Legea nr.1/2005 se întemeiază pe principiile democratice de organizare şi funcţionare ale
cooperaţiei adoptate la Manchester, în anul 1995, la Congresul jubiliar al Alianţei Cooperatiste
Internaţionale, pe legislaţia cooperatistă europeană, fiind adaptate unele instituţii cuprinse în
acest cadru juridic, care asigură conducerea sistemului economico - social şi integrarea lui în
economia românească.
Această lege privind organizarea şi funcţionarea a cooperaţiei se înscrie în tendinţele
actuale din ţările membre ale Uniunii Europene cu economie de piaţă avansată. Actul normativ
elaborat se aplică tuturor formelor de cooperative: meşteşugăreşti, de consum, de valorificare,

30
agricole, de locuinţe, transporturi, forestiere, pescăreşti etc., cu excepţia cooperativelor de credit
care sunt reglementate prin lege specială (Legea nr.200/2002) şi de Legea cooperaţiei agricole
nr.566/9 decembrie 2004.
Legea nr.1/2005 prezintă o serie de avantaje dar şi dezavantaje pentru societăţile
cooperative. Printre avantajele aduse de această lege menţionăm:
• procedura de constituire a societăţii cooperative este mai facilă, cooperativa
fiind constituită cu un capital social de minimum cinci milioane lei (500 lei RON) şi un
număr de cel puţin cinci membri cooperatori;
• respectarea principiului cooperatist „un om –un vot”, principiu reafirmat pe
plan internaţional şi accentuarea caracterului democratic al societăţii cooperative;
• posibilitatea colaborării, în condiţii reciproc avantajoase, între societăţile
cooperative şi autorităţile administraţiei publice cu scopul realizării, în comun, a unor
activităţi de interes local;
• asigurarea participării membrilor cooperatori la conducerea şi controlul
democratic al cooperativei, pe baza reglementării structurilor de conducere şi funcţiilor
acestora, prin instituirea controlului în cadrul societăţii cooperative, precum şi prin
stabilirea condiţiilor de emitere a părţilor sociale şi a obligaţiunilor cooperatiste;
• apărarea intereselor membrilor cooperatori asupra proprietăţii cooperative
ca „ formă a proprietăţii private de tip asociativ, cu scop lucrativ, individuală şi
distinctă” 59 şi legiferarea înstrăinării sau transmiterii în folosinţă a bunurilor imobile
aflate în patrimoniul societăţilor cooperative;
• înfiinţarea Consiliului Consultativ al cooperaţiei, organism fără personalitate
juridică, pe lângă Agenţia Naţională pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi
Cooperaţie format din reprezentanţii tuturor uniunilor existente. Scopul acestui act
normativ este informarea societăţii civile cu privire la potenţialul economic, social,
educativ şi formativ pe care îl oferă cooperaţia şi promovarea proiectelor de acte
normative care reglementează activitatea cooperaţiei, precum şi elaborarea de propuneri
privind programele de promovare şi dezvoltare a cooperaţiei;
• obţinerea de beneficii şi facilităţi similare celor acordate de statul român
pentru societăţile comerciale înfiinţate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.31/1990
privind societăţile comerciale, republicată;

59
Asociaţia Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti – UCECOM, Cartea albă a sistemului cooperaţiei
meşteşugăreşti din România, Bucureşti, 1994, pg.8
31
 • constituirea Fondului de Promovare şi Dezvoltare a mişcării cooperatiste,
organism de interes public în scopul finanţării de programe pentru promovarea şi
dezvoltarea mişcării cooperatiste.
Legea nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei prezintă o serie de
dezavantaje:
• legiferarea existentă impune o reorganizare a tuturor verigilor din sistemul
cooperatist încălcându-se autonomia mişcării cooperatiste, autonomie recunoscută şi
promovată pe plan european şi internaţional;
• deşi sectorul cooperatist este un sector privat, actuala lege reglementează
reorganizarea acestuia, ceea ce încalcă Recomandarea nr.193/2002 a Conferinţei
Internaţionale a Muncii privind promovarea cooperativelor; reorganizarea poate fi
hotărâtă numai de cei care activează în acest domeniu şi nu impusă de lege;
• prin acest act normativ se elimină o ordine specific asociativă – liber
consimţită de asociaţi – ordine care nu a fost niciodată în sarcina statului, ci dimpotrivă
a uşurat efortul acestuia;
• constituirea Consiliului Consultativ al Cooperaţiei (art.110) poate rămâne un
simplu deziderat, deoarece nu se pot constitui structuri asociative la nivel naţional, dând
posibilitatea imixtiunii autorităţilor publice în sectorul economico – social privat al
cooperaţiei;
• în articolul 91 al.(2) lit. d) se specifică „avizul Agenţiei Naţionale pentru
Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie pentru conformitatea statutului cu
prevederile prezentei legi, respectiv ale legii speciale, dacă aceasta există”, ceea ce
creează posibilitatea unei eschivări de la astfel de legi. Era necesară o prevedere, în
cadrul legii, care să specifice expres problema legilor speciale pentru fiecare domeniu
cooperatist în parte;
• prin efectul reorganizării structurilor asociative actuale, membrii cooperatori
sunt lipsiţi de posibilitatea unei reprezentări în faţa oricărui eventual abuz şi în faţa
oricărui terţ;
• limitarea dreptului cooperatorilor de a primi „o compensaţie (respectiv
dividende) din profitul obţinut „proporţional cu cota de participare la capitalul social”
(art.7 şi art. 31). Acestora li se anulează dreptul de a beneficia de o anumită parte din
profitul net în funcţie de munca prestată – legiuitorul a acordat preponderenţă
capitalului în dauna muncii, încălcând principiile de bază ale cooperaţiei;

32
 • prin reglementarea raporturilor de muncă (art.33) membrii cooperatori devin
din asociaţi/coproprietari, angajaţi ai propriei afaceri deţinute în comun, deoarece în loc
de convenţia individuală de muncă (specific asociativă) se introduce contractul de
muncă;
• articolul 9 al.(1) din lege prevede ca mărimea capitalului social să fie de
minimum 5 milioane lei (mai puţin de două salarii minime pe economie), iar prin
această valoare cooperativele nu pot să facă faţă mediului concurenţial şi nici să asigure
venituri suficiente membrilor cooperatori;
• societăţile cooperative existente se pot descompune în alte cooperative,
luând naştere o serie de diferende patrimoniale între organizaţiile iniţiale şi cele
rezultate, ce se soluţionează numai prin instanţă;
• cooperatorii societăţilor în care nu s-a investit sau s-a investit foarte puţin
sunt lipsite de beneficiul investiţiilor efectuate în celelalte societăţi şi în care a fost
înglobată o parte din munca lor;
• prin reglementările actuale, societăţile cooperative se pot disipa în entităţi
cooperative minuscule – acestea vor duce la importante pierdei prin vânzări de
imobilizări corporale;
• prevederea privind majorarea capitalului social prin încorporarea rezervelor,
cu excepţia celor legale şi a celor din reevaluări (art.75), determină diminuarea „fără
just temei” a părţii indivizibile a patrimoniului şi favorizează preluarea de către
cooperatorii existenţi, în proprietate individuală, a valorii create de munca tuturor
cooperatorilor anteriori;
• constituirea, ca persoane juridice fără scop patrimonial (art.89 al.6)
determină deposedarea structurilor asociative existente de patrimoniile create de
acestea;
• reorganizarea structurilor asociative existente în uniuni sau în „societăţi
cooperative de gradul 2 – persoană juridică constituită din societăţi cooperative de
gradul 1, în majoritate şi alte persoane fizice sau juridice” (art.6 lit.l), deschide calea
dizolvării sau lichidării acestora, ceea ce contravine prevederilor Cartei Europene
pentru Întreprinderi Mici adoptată şi de România prin H.G. nr.656/2002 şi care face
trimitere la asigurarea unei reprezentări mai puternice pe plan naţional şi internaţional.

33
 2.1.2. Legislaţia cooperatistă în ţările Uniunii Europeane
Conform Tratatului de la Roma (art.48) cooperativele sunt recunoscute în Uniunea
Europeană ca firme sau companii. În cadrul statelor membre, cooperativele au organizat un cadru
legal pe baza căruia funcţionează ( deşi acest cadru nu îl constituie întotdeauna o lege specifică
cooperaţiei) şi care protejează interesele membrilor şi ale terţilor. Cu toate acestea, deşi au
dreptul la un tratament egal şi corect, nu se poate asigura cooperativelor o asemenea egalitate, în
raport cu alte forme de întreprinderi
Dezbaterile Comitetului Economic şi Social European de la Bruxelles, (2002) cu tema
„Politica Uniunii Europene în domeniul cooperaţiei” au reliefat instituirea unui cadru legal „care
să respecte caracteristicile cooperatiste”, necesitatea ca sectorul cooperatist să deţină libertate de
acţiune, printr-un parteneriat activ cu organizaţiile societăţii civile, iar pentru statele aflate în
proces de aderare la UE existenţa unui sector cooperatist puternic.
Principalul scop al legislaţiei cooperatiste europene este acela de a formula reglementări
pentru constituirea şi activitatea economică a cooperativelor, în concordanţă cu principiile
stabilite de Alianţa Cooperatistă Internaţională 60. Din acest punct de vedere se fac demersuri
opentru elaborarea unor reforme pentru a asigura, cooperativelor, accesul la piaţa de capital şi
pentru a estompa restricţiile şi condiţiile de formare a cooperativelor. Aceste reforme includ:
- reducerea numărului minim de persoane abilitate să formeze o cooperativă;
- posibilitatea de a oferi unor membri mai mult decât un vot;
- lărgirea limitelor pentru activităţi economice şi colaborarea cu membrii cooperatori;
- posibilitatea de a emite obligaţiuni specifice reprezentând capitalul de risc;
- permiterea terţilor să participe la constituirea capitalului;
- permiterea transformării cooperativei într-o societate de capital.
Legislaţia cooperatistă din statele membre ale Uniunii Europene poate fi divizată în trei
categorii 61:
- state în care există o lege generală cooperatistă (Germania, Italia, Spania, Austria,
Franţa);
- state în care legislaţia cooperatistă este divizată în raport cu scopurile sociale ale
cooperativei (Belgia, Irlanda);
- state în care nu există legislaţie cooperatistă, dar natura cooperatistă a întreprinderii
rezultă din documentele de asociere şi anume statute de constituire (Danemarca, Luxemburg)

3 Alianţa Cooperatistă Internaţională- Declaraţia de Identitate Cooperatistă elaborată în 1995 şi reactualizată în

1996.
61
xxx – Parlamentul European, „Cooperativele în Europa antreprenorială” – Document de lucru al Comisiei pentru
Servicii, Bruxelles, 2002

34
 Legea nr.1/2005 publicată în Monitorul ficial al României nr.172/28 februarie 2005,
privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei are meritul de a respecta următoarele două
aspecte:
I. Actul normativ defineşte într-o concepţie modernă principiile societăţii cooperative în
concordanţă cu reglementările din cadrul comunităţii Economice Europene ceea ce asigură
integrarea cooperaţiei meşteşugăreşti din România în structurile cooperatiste internaţionale.
II. Legea se fundamentează pe următoarele principii, care guvernează relaţiile sociale din
cadrul sistemului cooperaţiei, principii adoptate de AICI şi recomandate tuturor cooperativelor
naţionale membre:
1. Asocierea voluntară şi deschisă în interesul membrilor cooperatori.
Potrivit acestui principiu organizaţiile cooperaţiei meşteşugăreşti se constituie pe baza
acordului liber de voinţă al persoanelor fizice şi juridice, fără nici o discriminare de ordin politic,
social, etnic sau religios, în scopul satisfacerii nevoilor şi aspiraţiilor de natură economică,
socială şi culturală, prin intermediul unei instituţii deţinute în comun şi controlată în mod
democratic. Societatea cooperativă trebuie să slujească interesele membrilor cooperatori.
Asocierea “deschisă” permite intrarea ca asociat într-o organizaţie a cooperaţiei, oricând, nu
numai la constituire.
Acest principiu de constituire a organizaţiilor cooperatiste se regăseşte şi în legile ce
reglementează cooperaţia în ţările europene cum ar fi:
Legea generală a Cooperativelor din Spania (1987) menţionează: “Cooperativele sunt
societăţi care, cu un capital variabil şi o structură şi gestiune democratică, asociază, în regim de
liberă adeziune şi retragere voluntare, persoane care au interese sau necesităţi socio-economice
comune, pentru a căror satisfacere desfăşoară activităţi întreprinzătoare în serviciul comunităţii”.
Legea cooperativelor din Germania (1990) transpune principiul liberei adeziuni atât prin
nelimitarea numărului de membri, cât şi prin regulile de admitere de noi membri, indiferent de
data constituirii societăţii.
În Legea cooperativelor muncitoreşti din Franţa (1978) se precizează că “Societăţile
cooperatiste muncitoreşti de producţie sunt alcătuite din muncitori de toate categoriile sau
calificările profesionale, asociate pentru a-şi exersa, în comun, profesia într-o întreprindere pe
care o girează direct sau prin mandatarii desemnaţi de către ei şi dintre ei”.
În România legea prevede că societăţile cooperative sunt organizaţii voluntare care se
constituie pe baza liberului consimţământ şi sunt deschise tuturor persoanelor capabile să
utilizeze serviciile lor şi care sunt de acord să îşi asume responsabilităţile calităţii de membru
cooperator.

35
 2. Controlul democratic al membrilor asupra deciziilor pe care le adoptă societatea
cooperativă
Principiul este transpus în normele ce reglementează constituirea organelor de conducere,
procedura de alegere a membrilor cooperatori, precum şi cele care stipulează drepturile şi
obligaţiile membrilor componenţi, care le asigură acestora posibilitatea să participe direct la
desfăşurarea şi conducerea activităţii.
Acest principiu se regăseşte în Legea cooperaţiei din Franţa cu următoarea formulare:
“Dacă nu există dispoziţii contrare în legile specifice, prezente sau viitoare, asociaţii unei
cooperative dispun de drepturi egale în gestiunea ei şi nu se poate institui între ei o discriminare
în funcţie de data aderării. Fiecare asociat dispune de un vot în adunarea generală, în cazul în
care legile specifice categoriei de cooperativă interesată nu dispun altfel”.
Legea Generală a Cooperativelor din Spania menţionează că membrii cooperatori au
dreptul să fie alegători şi eligibili pentru posturile din organele de conducere, să formuleze
propuneri şi să participe cu cuvântul şi votul la adoptarea de hotărâri de către Adunarea
Generală. Aceasta este reuniunea membrilor şi, dacă este cazul, a asociaţilor, pentru a delibera şi
a lua hotărâri, ca organ suprem de exprimare a voinţei sociale.
3. Participarea economică a membrilor cooperatori prin muncă şi capital
Potrivit acestui principiu, persoanele fizice care se asociază într-o organizaţie a
cooperaţiei trebuie să presteze o muncă utilă societăţii şi să contribuie la constituirea capitalului
social prin dobândirea de acţiuni cooperatiste.
Această particularitate a sistemului cooperatist evidenţiată şi de Legea cooperativelor din
Germania precizează că “persoana, care solicită intrarea într-o societate cooperativă constituită în
temeiul prezentei legi, este obligată să depună o parte socială a cărei valoare este prevăzută de
statutul adoptat”. De asemenea, se precizează condiţiile în care membrii cooperatori sunt obligaţi
să subscrie şi „să depună o parte socială suplimentară, în scopul susţinerii financiare a societăţii
cooperative”.
Acest principiu este evidenţiat şi de Legea cooperativelor din Ţara Bascilor, Spania
(1993) care precizează că asociaţii vor fi obligaţi: „să participe la activităţile care constituie
obiectul cooperativei şi să verse aporturile lor la capitalul social în condiţiile prevăzute”.
Legea cooperaţiei din Franţa menţionează: „Părţile sociale sunt nominative. Cesiunea lor
este supusă aprobării fie adunării generale, fie administratorilor, în condiţiile fixate de statute”.
Statutele pot să prevadă emiterea de către cooperativă de părţi sociale care conferă destinatarilor
avantaje speciale, prin respectarea principiilor cooperatiste.

36
 Pentru stimularea participării membrilor cooperatori la capitalul social al cooperativelor,
Legea cooperaţiei din Italia (1985) prevede posibilitatea alocării unor fonduri special instituite
prin Banca Naţională a Muncii, a căror valoare poate fi de trei ori mai mare decât capitalul
subscris de fiecare cooperativă.
4. Autonomia şi independenţa faţă de ingerinţele statului.
Potrivit acestui concept, societatea cooperativă din România este definită ca o societate
autonomă de persoane, cu un număr variabil de cooperatori şi capital variabil, având ca obiect
producerea de bunuri, executarea de lucrări, prestarea de servicii, ce se realizează în comun, cu
fonduri proprii sau atrase. Pentru lucrările executate şi serviciile prestate, organizaţiile
cooperaţiei stabilesc preţuri şi tarife în condiţiile legii, iar din veniturile realizate trebuie să achite
toate cheltuielile, inclusiv amortizarea activelor imobilizate, rambursarea creditelor şi să obţină
profit.
Acest concept se regăseşte şi în prevederile Legii Cooperativelor din Ţara
Bascilor:" Puterile publice din Comunitatea Autonomă a Ţării Bascilor asumă ca funcţie de
interes social promovarea, stimularea şi dezvoltarea unităţilor cooperative şi structurile lor de
integrare impresarială şi reprezentativă”. Entităţile cooperatiste care contribuie la promovarea
interesului general în Ţara Bascilor, prin funcţiile lor, sunt recunoscute ca utilitate publică de
către Guvernul Basc.
5. Educaţie, instruire şi informare pentru fiecare cooperator.
Conform acestui principiu cooperativele asigură, în România, prin modul de organizare şi
funcţionare, posibilităţi de educaţie, instruire şi informare, atât prin drepturile stabilite pentru
membrii cooperatori, cât şi prin înfiinţarea unor instituţii de şcolarizare, perfecţionare,
specializare, presă, editură, asistenţă medicală, unităţi pentru odihnă, turism şi agrement, precum
şi fondurile necesare finanţării acestor activităţi.
Aceste drepturi ale membrilor cooperatori sunt reglementate şi de Legea Generală a
Cooperatorilor din Spania: “Fondul de educaţie şi promovare va fi destinat unor activităţi care
îndeplinesc unul din următoarele scopuri:
a) informarea şi educarea membrilor şi lucrătorilor săi asupra principiilor
cooperatiste, ca şi răspândirea caracteristicilor cooperaţiei în mediul social în care se
desfăşoară activitatea sa;
b) promovarea relaţiilor intercooperatiste;
c) promovarea culturală şi profesională a mediului local sau a comunităţii în
general.”
6. Cooperarea între cooperative şi între toţi membrii mişcării cooperatiste.

37
 Ideea de asociere între organizaţiile cooperatiste şi toţi membrii cooperatori este
guvernată, la nivel naţional şi internaţional, de satisfacerea intereselor economice, sociale,
cultural-educaţionale, de necesitatea întrajutorării şi a reprezentării acestora în relaţiile cu
autorităţile publice şi forumurile internaţionale.
Acest principiu de asociere şi întrajutorare, specific mişcării cooperatiste, motivează
existenţa unor organizaţii şi organisme internaţionale, cum ar fi: Alianţa Cooperatistă
Internaţională, Comitetul Mondial al Cooperativelor de Producţie şi de Muncă Asociată,
Comitetul Internaţional al Cooperativelor de Producţie e.t.c.
Totodată, acest concept se regăseşte şi în prevederile Legii Cooperaţiei din Franţa -
”Cooperativele pot constitui între ele, pentru gestionarea intereselor lor comune, sub numele de
uniuni de cooperative, societăţi guvernate de prezenta lege”.
Legea cooperativelor din Germania prevede că distribuirea excedentelor se face pe baza
criteriilor cuprinse în statute, interesele membrilor cooperatori fiind limitate la aportul la
capitalul social. Aceiaşi lege reglementează posibilitatea asocierii cooperativelor pe criteriul
teritorial în Uniuni Cooperative, Federale de cooperative şi Confederale de cooperative, în
vederea realizării unor politici economice şi financiare de interes comun, pentru reprezentarea
cooperativelor asociate în relaţiile cu autorităţile legislative, executive şi judecătoreşti, precum şi
pentru supravegherea aplicării actelor normative ce reglementează sistemul cooperatist.
În Legea Generală a cooperativelor din Spania se precizează că pentru apărarea şi
promovarea intereselor lor, societăţile cooperative se pot asocia în mod liber şi voluntar în
Uniuni, Federaţii şi Confederaţii de Cooperare.
7. Preocuparea pentru comunitate şi mediul înconjurător
În Legea nr.1/2005 se evidenţiază modalităţile de constituire şi funcţionare ale
organizaţiilor cooperaţiei, scopul asocierii, natura lucrărilor şi serviciilor prestate pentru
societatea civilă, integrarea acestora în viaţa economică şi socială, ceea ce demonstrează
posibilitatea implicării cooperatorilor şi a mişcării cooperatiste în transformarea societăţii
româneşti.
Un exemplu elocvent, în legiferarea acestui concept, îl constituie Legea cooperaţiei din
Italia, care prevede acordarea unor facilităţi financiare şi fiscale, susţinute fie din bugetul
naţional, fie din cele ale administraţiilor regionale, pentru susţinerea cooperaţiei şi pentru
păstrarea locurilor de muncă.
Preocuparea pentru societatea civilă şi mediul înconjurător în contextul asigurării unor
servicii, lucrări şi produse specifice cooperaţiei meşteşugăreşti este reglementată şi prin Legea
Generală a Cooperativelor din Spania, care prin acţiuni separate stabileşte obiectul de activitate,

38
cadrul de desfăşurare, natura operaţiunilor cu terţii pentru cooperativele de locuinţă,
cooperativele de servicii, cooperativele maritime, cooperativele de transport, cooperativele de
asigurări, cooperativele cu profil educaţional etc.
Proiectul de Lege de organizare şi funcţionare a cooperaţiei meşteşugăreşti, aflat în
dezbatere la Camera Deputaţilor, se înscrie în tendinţe actuale din ţările Uniunii Europene cu
economie de piaţă avansată, de a reglementa, prin legi specifice, diferite sectoare cooperatiste,
recunoscând particularităţile acestora.

2.2. Structura organizatorică şi aria de cuprindere a societăţilor cooperative în

Uniunea Europeană
În anul 1994 Alianţa Cooperatistă Internaţională a creat ACI Europa cu sediul regional la
Geneva şi un district la Buxelles.
Întărirea coeziunii cooperativelor în Europa este principalul obiectiv al ACI Europa, care
lucrează pentru acestea împreună cu Comitetul de Coordonare a Societăţilor Cooperative din
Europa (CCACE) sub o siglă comună: „Cooperativele în Europa”. CCACE cuprinde şapte foruri
europene pentru coordonarea sectorului cooperatist, pe domenii de activitate, reunind 44 de
organizaţii cooperatiste naţionale: GEBC – Grupul European al Cooperativelor bancare;
COCEGA – Comitetul General al Cooperativelor Agricole ; UEPS – Uniunea Europeană a
Cooperativelor Farmaceutice, CECOP – Confederaţia Europeană a Cooperativelor de Producţie
şi Muncă Socială; ACME – asociaţia Europeană a Cooperativelor şi Mutualităţilor din Asigurări;
CECODHAS – Comitetul European de Coordonare a Construcţiilor din domeniul Social şi
EUROCOOP – Comitetul European al Cooperativelor de Consum.
Aceste organisme non-guvernamentale au rolul de a reprezenta şi a servi unitatea
cooperativelor în Europa. Printre priorităţile acestora se numără întărirea coeziunii mişcării
cooperatiste europene, dezvoltarea societăţilor cooperative şi asigurarea recunoaşterii acestor
tipuri de societăţi ca alternative economice şi sociale.
Principalele activităţi constau în sprijinirea organizaţiilor membre în lobby-ul asupra
guvernelor naţionale, furnizarea de asistenţă şi expertize pentru cooperativele din centrul şi estul
Europei, promovarea modelului de cooperativă şi reprezentarea în forurile europene şi
internaţionale, promovarea marketingului, culegerea de informaţii şi date statistice, organizarea
de evenimente şi conferinţe pentru a facilita schimbul de informaţii şi prezentarea societăţilor cu
cele mai bune performanţe din toate sectoarele de activitate.
Organizaţiile cooperatiste naţionale, membre ale AICI Europa şi CCACE, beneficiază de
o serie de avantaje: apărarea principiilor şi valorilor cooperatiste, accesul la reţeaua

39
cooperativelor din lume, reprezentare politică, asigurarea asistenţei tehnice pentru dezvoltare,
informări şi comunicări periodice.
Conform datelor statistice, în Europa societăţile cooperative cuprind 136.887.527 membri
cooperatori, oferind locuri de muncă pentru 5.485.039 cetăţeni ( Anexa nr. 1). Ponderea cea mai
mare se află în statele membre ale U.E.: 1,09% din populaţia ţărilor membre ale UE lucrează în
cooperative şi 26,69% sunt membri cooperatori. În România numai 0,08% din populaţie lucrează
în societăţile cooperative şi 6,94% din cetăţenii români sunt membri cooperatori.

2.3 Sistemul cooperatist în România

În Legea nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei sunt evidenţiate, în art.
4, societăţile cooperative care se pot constitui şi anume: societăţi cooperative meşteşugăreşti,
societăţi cooperative de consum, societăţi cooperative de valorificare, societăţi cooperative
agricole, societăţi cooperative de locuinţe, societăţi cooperative pescăreşti, societăţi cooperative
de transporturi, societăţi cooperative forestiere, „societăţi cooperative de alte forme, care se pot
constitui cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi”. În România, funcţionează în prezent:
cooperaţia de consum, cooperaţia de credit, cooperaţia meşteşugărească şi cooperaţia agricolă.

2.3.1. Cooperaţia de consum

Evenimentele din decembrie 1989 au găsit cooperaţia de consum într-o formă bine
închegată din punct de vedere structural şi organizatoric. În condiţiile tranziţiei la economia de
piaţă s-au adoptat o serie de noi măsuri organizatorice şi de conţinut, menite să contribuie la
adapatrea cât mai rapidă la cerinţele noilor structuri economice şi sociale.
Domeniile în care îşi desfăşoară activitatea organizaţiile cooperaţiei de consum sunt:
comerţul de produse alimentare şi industriale (retail şi în mică măsură en gros), producţia
alimentară şi nealimentară (procesare de legume şi fructe, procesarea mierii, prelucrare melci),
prestări de servicii, inclusiv servicii turistice, producţie industrială (prelucrarea lemnului şi
producţie de mobilă, confecţii textile, preponderent în sistem lohn, producţie de materiale de
construcţii, confectii metalice) şi achiziţii de produse agroalimentare. În proporţie de 90 %,
activităţile sunt localizate în mediul rural.
Numărul de personal angajat în societăţile cooperative, structurile teritoriale ale acestora
şi societăţile comerciale la care organizaţiile cooperatiste deţin titluri de participaţie
semnificative, a înregistrat un regres determinat de restrângerea activităţii în nume propriu şi de
o insuficientă motivare. Cu toate acestea, datele indică sistemul ca un angajator major ţinând
cont de localizarea preponderentă în rural, acolo unde locurile de muncă constante sunt relativ

40
puţine, exceptând zonele rurale din proximitatea aglomerărilor urbane. Acoperirea deficitului de
competenţe şi întinerirea personalului trebuie să constituie obiective prioritare ale sistemului pe
termen mediu.
Marea majoritate a cooperativelor se înscriu în profilul întreprinderilor mici şi mijlocii
sau al micro - întreprinderilor, din punct de vedere al numărului de salariaţi, al cifrei de afaceri şi
al caracterului integral privat al capitalului.
Rearticularea sistemului s-a produs prin adoptarea deciziei de asociere a Uniunilor
judeţene, dar şi a unor societăţi cooperative neasociate la nivel local, în Uniunea Naţională a
Cooperaţiei de Consum – CENTROCOOP.
Sub presiunea concurenţială, asistăm la o scădere a numărului unităţilor comerciale şi la
accentuarea fenomenului de transfer al managementului către terţi, prin încheierea unor
contracte de cooperare sau asociere, mergând până la externalizarea activităţii prin închiriere.
Fenomenul este întâlnit şi în domeniul producţiei industriale şi al prestării de servicii
industriale, înregistrându-se aceeaşi tendinţă de trecere de la desfăşurarea de activităţi în nume
propriu la postura de administratori de imobile.
Pe fondul unei scăderi accentuate, atât a numărului de unităţi de prestare servicii aflate în
administrare proprie, cât şi a gamei de servicii oferite, unele societăţi cooperative de consum
s-au orientat către servicii cu valoare adăugată crescută, cum ar fi cele turistice, achiziţia de
produse agroalimentare şi procesarea acestora.

2.3.2. Cooperaţia de credit

După anul 1990, cooperaţia de credit din România a cunoscut o dezvoltare constantă,
beneficiind de o conjunctură favorabilă pe care a fructificat-o. În acest sens, Decretul Lege
nr.67/1990 a venit să reglementeze activitatea cooperaţiei de consum şi de credit pe baza
principiilor cooperatiste consacrate şi statuate de Alianţa Cooperatistă Internaţională.
În această perioadă cooperativele de credit au desfăşurat o activitate diversificată, iar operaţiunile
cu caracter financiar au fost efectuate numai pentru membrii cooperatori.
În intervalul octombrie 1996 - iunie 2000, baza legală a desfăşurării activităţii cooperaţiei
de credit a constituit-o "Legea nr.109 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum
şi a cooperaţiei de credit", lege organică prin care cooperativele de credit şi-au recăpătat
denumirea de "bănci populare". Această lege s-a dorit a fi o clarificare şi o consolidare a cadrului
legislativ în virtutea căruia cooperativele de credit îşi desfăşurau activitatea. Potrivit acestei legi,
sistemul cooperaţiei de credit a funcţionat pe trei nivele organizatorice, respectiv cooperativele

41
de credit erau asociate, la nivel de judeţ, în case teritoriale, iar acestea, la nivel naţional, la Casa
Cooperativelor de Credit - CREDITCOOP.
Apariţia în România, în perioada 1997-1998 a unor bănci populare independente,
autointitulate şi "cooperative de credit", care au fructificat unele imperfecţiuni ale sistemului
legislativ din acea perioadă prin nerespectarea principiilor cooperatiste şi, totodată, prin eludarea
pragului de capital social prevăzut pentru băncile comerciale, a determinat Guvernul României
să ia unele măsuri ferme în această privinţă.
Prima măsură luată a fost stoparea fenomenului de proliferare a unor astfel de instituţii,
care nu funcţionau în cadrul unui sistem autorizat, reglementat şi controlabil, ceea ce s-a şi
întâmplat în luna septembrie 1998, când, printr-o Hotărâre de Guvern, s-a interzis înfiinţarea de
noi cooperative de credit. Ulterior, în luna iulie 2000, a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr.97 privind organizaţiile cooperatiste de credit, aprobată şi modificată de către
Parlamentul României prin Legea nr.200/2002, modificată prin Legea nr. 122/2004.
Noua legislaţie a dat posibilitate Băncii Naţionale a României de a supraveghea şi
controla activităţile bancare efectuate în cadrul cooperaţiei de credit. În conformitate cu noile
reglementări, structura acestor organizaţii a suferit modificări în sensul că toate casele teritoriale
s-au reorganizat în cooperative de credit. În esenţă, legea prevede funcţionarea organizaţiilor
cooperatiste de credit în reţele formate dintr-o casă centrală, sucursale ale acesteia, precum şi
cooperativele de credit afiliate la casa centrală. Cooperativele de credit sunt asociaţii autonome,
apolitice şi neguvernamentale, al căror scop principal este desfăşurarea activităţilor bancare în
vederea întrajutorării membrilor lor.
O cooperativă de credit este constituită dintr-un număr variabil de membri cooperatori,
are capitalul social variabil, acesta fiind alcătuit din părţi sociale de valoare egală. Cooperativele
de credit se organizează pe o rază teritorială de operare proprie, care reprezintă spaţiul geografic
în care acestea îşi desfăşoară activitatea. De asemenea, fiecare cooperativă de credit are obligaţia
de a se afilia la o Casă Centrală, care este constituită prin asocierea de cooperative de credit.
Raza teritorială de operare a Casei Centrale este stabilită prin actul constitutiv, include cel puţin
razele teritoriale de operare ale cooperativelor de credit afiliate la aceasta şi nu poate excede
teritoriul României.
Activitatea organizaţiilor cooperatiste de credit afiliate în reţeaua CREDITCOOP este
reglementată, autorizată şi supravegheată de către Banca Naţională a României, fiind similară cu
aceea a oricărei instituţii bancare.
Este necesar să se intensifice eforturile pentru obţinerea unor surse sporite de finanţare
prin practicarera unor dobânzi stimulative, atât la depunerile pe termen, cât şi la certificatele de

42
depozit.
Se impune ca la nivelul fiecărei cooperative de credit să se realizeze o promovare
corespunzătoare a imaginii acesteia, prin acţiuni de reclamă, constând în tipărirea de pliante ,
afişe, mape personalizate, publicarea în presa locală a unor materiale cu caracter publicitar etc,
prin participarea la târguri şi expoziţii organizate de camerele judeţene de comerţ şi industrie.

2.3.3. Cooperaţia meşteşugărească

În dezvoltarea industrială a cooperaţiei meşteşugăreşti, componenta legată de

diversificarea activităţilor de producţie, desfăşurată în cadrul sistemului, a constituit pentru mulţi
dintre managerii, o adevărată barieră psihologică. Eforturile cumulate în acest domeniu au fost
direcţionate spre dezvoltarea industriei confecţiei de îmbrăcăminte, a industriei textile şi a
produselor textile şi industriei de prelucrare a lemnului, exclusiv producţia de mobilă. Această
situaţie pune în evidenţă orientarea producţiei în funcţie de cerinţele pieţii şi condiţionările
impuse de resursele disponibile.

În pofida impedimentelor specifice, manifestate în ultimii ani în unele activităţi, ponderea

ramurilor în activitatea industrială a cooperaţiei meşteşugăreşti s-a menţinut relativ constantă.
În condiţiile restrângerii unor ramuri industriale, s-a înregistrat totuşi, în multe din
centrele urbane ale ţării, un interes crescând pentru servicii de natură modernă: de comunicaţii,
de curierat rapid, de sănătate, de învăţământ (privat), de alimentaţie publică, de consultanţă, de
formare/informare în afaceri, juridice etc.
Având în vedere că cererea internă a scăzut în mod accentuat în ultimii ani, organizaţiile
cooperatiste şi-au orientat producţia spre export, care a devenit o soluţie aproape singulară de
rezolvare a problemelor legate de desfacerea produselor, dar şi un factor stimulator pentru
creşterea calităţii acestora.
În ultimii ani, pe ansamblul cooperaţiei meşteşugăreşti, volumul fizic al vânzărilor de
mărfuri cu amănuntul s-a păstrat relativ constant. Multe dintre asociaţiile teritoriale întrunesc
condiţiile necesare pentru organizarea activităţii de vânzare a mărfurilor cu amănuntul, acest
scop s-a realizat prin utilizarea unor importante fonduri de rulaj, iar managerii din sistem au
încercat să depăşească bariera riscului. O altă explicaţie a păstrării volumului vânzărilor de
mărfuri este aceea că unele organizaţii cooperatiste au utilizat, în relaţiile contractuale cu agenţii
economici, metoda încasării pe măsura vânzării.

43
 2.4. Concluzi privind societăţile cooperative
În consecinţă, societăţile cooperative sunt asociaţii autonome de persoane fizice şi/sau
juridice constiuite pe baza consimţământului liber exprimat, unde toţi membrii cooperatori sunt
acţionari ai acestor societăţi şi particpă la stabilirea politicilor, la controlul şi adoptarea
deciziilor. Prin comparaţie şi disjungere societăţile comerciale sunt asociaţii de persoane fizice şi
juridice care efectuează diverse acte de comerţ, la care anumite persoane fizice administrează şi
reprezintă societatea, iar celelalte persoane sunt angajaţi ai societăţii comerciale sau sunt
acţionari în acea societate.
Dacă la societăţile comerciale administratorii răspund doar în faţa patronatului, pentru
administrarea şi reprezentareaacestora, la societăţile cooperative, reprezentanţii aleşi ai acestora
răspund în faţa adunării generale, în faţa tuturor membrilor cooperatori.
În timp ce în societăţile comerciale, asociaţii care reprezintă şi administrează societatea
îşi exercită atribuţiile de conducere, administrare şi control al activităţii, în conformitate cu
prevederile statutului acelei societăţi, în societăţile cooperative, administrarea, conducerea şi
controlul activităţii este efectuată de toţi membrii cooperatori, prin organele pe care le aleg în
mod democratic.
Referitor la constiuirea capitalului social, în societăţile comerciale acesta se constituie
doar prin aportul în numerar şi în natură al acţionarilor care sunt adevăraţii proprietari ai
socioetăţii respective. În cooperative toţi membrii cooperatori participă în mod echitabil la
constituirea proprietăţii şi tot ei exercită un control democratic asupra acesteia. La societăţile
comerciale, proprietatea este determinată de aportul acţionarilor şi al fondatorilor, celelalte
persoane fiind remunerate pentru munca prestată, în timp ce la societăţile cooperative
proprietatea se constituie prin aportul echitabil al tuturor membrilor cooperatori, neexistând
persoane angajate în societate care să nu-şi aducă contribuţia la crearea capitalului social, iar
profitul este repartizat echitabil fiecărui membru cooperator.
Există diferenţe şi în privinţa modului şi formelor de constituire şi anume:
- societăţile comerciale se pot organiza în cinci principale forme: societăţi în nume
colectiv, societăţi în comandită simplă, societăţi în comandită pe acţiuni, societăţi pe
acţiuni şi societăţi cu răspundere limitată. Societăţile comerciale pot avea sedii
secundare, sucursale, agenţii, reprezentanţe fără personalitate juridică.
- societăţile cooperative se pot constitui în forme diverse: meşteşugăreşti, de consum,
de valorificare, agricole, de locuinţe, pescăreşti, de transporturi, forestiere, alte
forme 62 şi cooperative de credit 63
. Societăţile cooperative menţionate sunt: societăţi

62
Legea privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei nr.1/2005 art 4, Monitorul Oficial nr.172/28.02.2005
44
 cooperative de gradul 1, constituite de persoane fizice şi juridice în conformitate cu
Legea privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei; societăţi cooperative de gradul
2, care sunt constituite din societăţi cooperative de gradul 1 şi alte persoane fizice sau
juridice în scopul integrării pe orizontala sau verticala activităţii economice; uniunile
de cooperative, care sunt persoane juridice fără scop patrimonial, dacă prin lege nu se
prevede altfel, constituite de către societăţile cooperative de aceeaşi formă şi de
asociaţiile acestora, la nivel judeţean, al municipiului Bucureşti şi la nivel naţional 64 .
Dacă societăţile comerciale pot fi constituite cu capital de stat, privat sau mixt, societăţile
cooperative sunt agenţi economici cu capital privat.
Societăţile comerciale în nume colectiv sau în comandită simplă se constituie pe baza
contractului de societate, iar societăţile pe acţiuni, în comandită pe acţiuni şi societăţile cu
răspundere limitată se constituie prin contract de societate şi statut, ceea ce reprezintă actul
constitutiv al societăţii respective. Actul constitutiv este semnat de toţi asociaţii, sau în caz de
subscripţie publică, de fondatori şi se încheie în formă autentică. Adunarea constitutivă aprobă
actul constitutiv al societăţii, numeşte administratorii şi cenzorii, hotăreşte asupra cotei de
participare a salariaţilor, administratorilor şi fondatorilor la beneficii 65 .
Societăţile cooperative se organizează tot pe baza actului constitutiv. Adunarea generală
a membrilor cooperatori aprobă înscrierea sau excluderea membrilor cooperatori din societatea
cooperativă, alege: preşedintele societăţii cooperative, administratorii şi cenzorii, decide asupra
repartizării divindendelor din profitul anual.
La societăţile comerciale fondatorii şi administratorii răspund solidar faţă de societate sau
de terţi, inclusiv pentru operaţiunile încheiate în contul societăţii, în timp ce reprezentanţii aleşi
ai societăţilor cooperative răspund în faţa tuturor membrilor cooperatori perntru întreaga
activitate.
Dacă la societăţile cooperative, membru cooperator poate fi orice persoană care are vârsta
de minim 16 ani sau persoanele juridice care particpă la constituirea societăţilor cooperative de
gradul 2 66 , la societăţile comerciale membru fondator sau asociat pot fi numai persoane care au
împlinit vârsta de 18 ani.

63
Legea nr.200/2002, cu modificată prin Legea nr. 122/2004 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr.97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit
64
Legea privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei nr.1/2005 art 6 , Moniorul Oficial nr.172/28.02.2005
65
Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale modificată prin Legea nr.41/1991, Legea nr.44/1991, Legea nr.
80/1991, Legea nr.78/1992, ajungându-se la varianata publicată în Monitorul Oficial al României partea I, nr.33/19
ianuarie 1998 şi care reglementează activitatea societăţilor comerciale în scopul efectuării actelor de comerţ
66
Legea privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei nr.1/2005 art 6 al. e), Moniorul Oficial nr.172/28.02.2005

45
 O diferenţă esenţială existentă între societăţile comerciale şi cele cooperatiste constă în
faptul că într-o societate comercială nu există o grijă deosebită pentru educare, instruire şi
informare a salariaţilor, administratorilor şi a altor reprezentanţi aleşi cu privire la obiectivele şi
strategia aleasă în vederea atingerii scopului preconizat; în societăţile cooperative există
principiul educării, instruirii şi informării membrilor cooperatori, a managerilor şi
reprezentanţilor aleşi, astfel încât, aceştia să contribuie efectiv la dezvoltarea cooperativei şi să
explice opiniei publice natura şi avantajele cooperaţiei.

46
 BIBLIOGRAFIE

1. Abrudan I., Lobonţiu, G., Lobonţiu M..Întreprinderile mici şi mijlocii şi managementul lor
specific, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2003
2. Barbu, P. E., Din istoria cooperaţiei de consum şi de credit din România, vol. I, Editura
Scrisul Românesc, Craiova, 1996 şi vol.II, Editura Universul, Bucureşti, 2000
3. Basno, C., Dardac, N., Management bancar, Editura Economică, Bucureşti 2002
4. Bellman, R., Yadeh, L., Decision – Amking in a Fuzzy Enviroment, în
Management Science, vol.17, nr.4, December, 1970
5. Boldur-Lăţescu Gh. Logica decizională şi conducerea sistemelor, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1992.
6. Bonciu, F., Dinu, M., - Politici şi instrumente de atragere a investiţiilor străine directe,
Editura Albatros, Bucureşti, 2002
7. Brännback, M., Decision Support Systems for Strategic Management, Journal of Decision
Systems, vol. 3, 1994
8. Brătianu C., Management strategic, Editura CERES, Bucureşti, 2000
9. Butler, R., Davies, L., Pike, R., Sharp, J., Strategic Investment Decisions, Routledge, 1993
10. Certo S., C., Management modern, Editura Teora, Bucureşti, 2002
11. Chaves, R, Demoustier, D., Monzón Campos, J.L., Pezzini, E., The enterprises and
organizations of the third system in the European Union, Cirec International, Liège, 2000
12. Chaves, R., Cornforth, C., Schediwy, R., Spear, R., Governance and management in the
social economy, Ciriec, Liège, 2004
13. Cocriş, V., Işan, V., Economia afacerilor, Vol. I-IIIitura Graphix, Iaşi, 1995
14. Cole, G.A., Strategic management, 2end.edition, Setts Educational, London, 1997
15. Constantinescu, D.A., Breban, E., Niculescu, O., Strategii competitive dinamice, Colecţia
Naţionala, Bucureşti, 2001
16. Constantinescu, D.A., Managementul riscului , Colecţia Naţionala, Bucureşti, 2005
17. Constantinescu, D.A., Ungureanu, A.M., Management strategic, Colecţia Naţionala,
Bucureşti, 1999
18. Crăciun, L., Managementul strategic al întreprinderilor mici şi mijlocii, Colecţia
Naţionala, Bucureşti, 2001
19. Cruceru, D., Istoria şi doctrina cooperatistă, Editura Artifex, Bucureşti, 1996
20. Cruceru, D., Cooperaţia în România – Editura Artifex, Bucureşti, 1998
21. Cruceru, D., Cooperaţia în România – Istorie şi actualitate, Editura Artifex, Bucureşti,
 2007
22. Cucu, V., Sistem suport de decizie pentru societăţilor cooperative în vol. Economia
României în perspectiva aderării la Uniunea Europeană, Simpozin Ştiinţific, Editura
ARTIFEX, Bucureşti, 2006
23. Cucu, V., Abordări cantitative în evaluarea incertitudinii şi a riscului , în vol. Dezvoltarea
economică durabilă – management competitiv şi eficienţă economică Universitatea
ARTIFEX, Editura ARTIFEX, Bucureşti, 2006
24. Cucu, V., Cooperativele europene în etapa actuală, Sesiunea anuală de comunicări
ştiinţifice, Universitatea ARTIFEX, în Anuarul cercetării ştiinţifice, Editura ARTIFEX,
Bucureşti, 2004
25. Cucu, V., Strategia aderării României la U.E. Revista Orizont 21, München – Bucureşti,
2006
26. Dângă D., Cruceru D., Cooperaţia în România – Tradiţie şi actualitate , Editura
„ARTIFEX”, Bucureşti, 2003
27. Dângă, D., Managementul societăţilor cooperative, Editura Artifex, Bucureşti, 2000
28. Grootaert, Ch., “Capitalul social: Legătură pierdută?”.Banca Mondială-Dezvoltarea
socială a familiei. Reţeaua dezvoltării durabile sociale şi de mediu, Washington DC SUA.,
1998
29. Grootaert, Ch., Van Bastelaer, Th., “ Înţelelgerea şi măsurarea capitalului social ” -
Banca Mondială - Dezvoltarea socială a familiei. Reţeaua dezvoltării durabile sociale şi
de mediu, Washington DC SUA., 2001
30. Monzón, Campos, J., L., Spear, R., Thomas, A., Zevi, A., Co-operatives markets –
Co-operative priciples, Ciriec International, Liège,1996

Articole în reviste de specialitate, Rezoluţii ale organismelor internaţionale,

Rapoarte interne
*** Asociaţia Naţională a cooperaţiei meşteşugăreşti, „Cartea albă a Cooperaţiei
Meşteşugăreşti din România”, Bucureşti, 2003
*** Ciriec, „Annals of public and Cooperatives Economics” , vol. 75, No.1, 2004
*** Comunicarea Comisiei Comunităţilor Europene adresată Consiliului Parlamentului
European, Comitetului Economic şi Social şi Comitetului pentru Reuniuni – privind
promovarea societăţilor cooperative în Europa,Bruxelles, 2004
*** Comunicatul Comitetului Economic şi Social şi al Comietului pentru Regiuni privind

48
 Promovarea Societăţilor Cooperative din Europa adresată Consiliului Parlamentului
European, în februarie 2004
*** Monitorul Oficial al României
*** XXXI – ICA CONGRESS, Manchester, 1995, Agenda and Reports
*** Gazeta Viaţa CM- colecţia 2000 - 2017
*** European Commission – Directorate General Education an Culture Implementing
Lifelong Learning in Europe: Progress report on the follo-up to the 2002 Council resolution
of Lifelong Learning, , Bruxelles
*** Co-operative movements in the European Union- Higher Council for co-operation, 2001
*** Legacoop, Lega Nazionale delle Cooperative e Mutue – Rome, 2002
*** Adunarea Generală ONU – Rezoluţia nr.49/155 din 4 februarie 1995 referitoare la Rolul
Cooperativelor în lumina noilor tendinţe economico – sociale”, New York, S.U.A.
*** Adunarea Generală ONU – Rezoluţia nr.51/58 din 12 decembrie 1996, New York,
S.U.A.

Resurse internet
www.ica.coop/
www.europa.eu.int
www.investopedia.com
www.ilo.org/coop
www.romactiv.ro/uv
www.coopseurope.coop
www.coop-banking.info
www.icmif.org
www.mimmc.ro
www.creditcoop.ro
www.centrocoop.com
www.digicom.ro/ucecom
www.finantare.ro
http://www.europarl.europa.eu

49