Tema 2

Pe baza discuțiilor din cadrul cursurilor realizați un scurt eseu care să includă opinia
personală asupra divizării teritoriului după modelul sovietic . Se va realiza o lucrare scrisă
(document Word) și va fi încărcată pe platforma moodle, până în data de 8 februarie 2020.

MODELUL SOVIETIC ÎN ROMÂNIA

În aceasta tema am ales sa povestesc despre sovietizarea Romaniei ,iar anii 1948-
1953 au marcat una dintre cele mai dramatice perioade din istoria României, ca şi a
celorlalte state aflate sub dominaţia sovietică.
În anul 1948, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria împreună cu România,
precum şi Albania şi Iugoslavia au declarat oficial că a fost instituit regimul de democraţie
populară, ca expresie a dictaturii proletariatului.
Intrarea României în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice şi instalarea regimului
comunist au transformat România într-un stat ce urma să graviteze pe orbita Kremlinului.
După 23 august 1944, problemele româneşti aparţineau de fapt Uniunii Sovietice.
Convenţia de Armistiţiu a consemnat această situaţie.1
S-au adăugat prezenţa Armatei Roşii pe teritoriul României, care, aşa cum însuşi Stalin
afirma într-o întâlnire cu o delegaţie iugoslavă, că rolul acesteia era „de a asigura instalarea
regimului comunist în teritoriile ocupate.”2
Negocierile pentru încheierea acordului final de pace cu România, care începuseră la
Paris, în august 1946, au fost finalizate la începutul anului următor. Tratatul, semnat la 10
februarie 1947, a inclus hotărâri luate anterior, în cadrul Convenţiei de Armistiţiu din 1944,
referitoare la graniţe şi reparaţiile de război.3

1
Ioan Chiper, Florin Constantiniu, Adrian Pop, Sovietizarea României. Percepţii anglo-americane, Bucureşti,
Editura Iconica, 1993, p. 16
2
.Silviu Brucan, Generaţia irosită. Memorii, Bucureşti, 1993, p. 58-59.
3
Tratatul de Pace cu România a fost semnat de către: U.R.S.S., Anglia, S.U.A., Australia, Bielorusia, Canada,
Cehoslovacia, India, Noua Zeelandă, Ucraina şi Africa de Sud. Din partea României au semnat: Gh. Tătărescu,
Lucreţiu Pătărşcanu, Ştefan Voitec şi gen. Dumitru Dămăceanu. În preambul se arăta că la 24 august 1944
România a încetat toate operaţiunile militare împotriva Naţiunilor Unite şi a participat activ la războiul împotriva
Germaniei. De remarcat, că se consemna retragerea tuturor forţelor aliate în termen de 90 de zile de la intrarea în
 După patru ani, Constituţia din 1948 a fost revizuită, iar modificările au arătat sensul
evoluţiei României. Dacă în Constituţia din 1948 se menţiona că: „Republica Populară
Română a luat fiinţă prin lupta dusă de popor, în frunte cu clasa muncitoare împotriva
fascismului, reacţiunii şi imperialismului”, prin Constituţia din 1952, considerată a fi
„Constituţia totalei aserviri a Republicii Populare Române faţă de Uniunea Sovietică”4, se
consemna: „Republica Populară Română a luat naştere ca urmare a victoriei istorice a
Uniunii Sovietice asupra fascismului german şi a eliberării României de către glorioasa
Armată Sovietică, eliberare care a dat putinţa poporului muncitor, în frunte cu clasa
muncitoare, condusă de partidul comunist, să doboare dictatura fascistă, să nimicească
puterea claselor exploatatoare şi să făurească statul de democraţie populară, care
corespunde pe deplin intereselor şi năzuinţelor maselor populare din România. 5
Politica externă a României era prezentată ca o „politică de apărare a păcii, de
prietenie şi alianţă cu U.R.S.S. şi cu ţările de democraţie populară, o politică de pace şi
prietenie cu toate popoarele iubitoare de pace.”6
De remarcat, fotografiile care reprezintă o adevărată istorie în imagini a acestei
perioade, contribuind într-un mod deosebit la cercetarea unei perioade atât de zbuciumate din
istoria poporului român.
În România, sovietizarea s-a produs prin teroare şi presiune. Aparatul poliţiei politice
a avut un rol esenţial în acţiunea de consolidare a comunismului, prin mijloace ale
terorismului de stat. Principala sa atribuţie a constat în inocularea şi administrarea
sentimentului de frică. Practic, acesta a fost rolul Securităţii în regimul comunist din
România.
Mijloacele de teroare utilizate de stat au urmărit menţinerea fricii în stare difuză. Frica,
mai întâi cultivată şi apoi întreţinută de poliţia politică în beneficiul puterii comuniste, a avut
aceleaşi rezultate obţinute cu două secole înainte de absolutismul monarhic şi la mijlocul

vigoare a Tratatului de Pace, cu excepţia unor forţe armate ale U.R.S.S. care mai staţionau pentru menţinerea
liniilor de comunicaţie ale armatei sovietice cu zona sovietică de ocupaţie din Austria. Armata Roşie a staţionat
pe teritoriul României până în anul 1958, când nici nu se mai punea problema menţinerii vreunei linii de
comunicaţie militară, rolul ei fiind de impunere a unei ideologii şi a unei „democraţii populare”, impusă tocmai
prin prezenţa ei şi prin presiunile exercitate asupra societăţii civile.
4
Eleodor Focşeneanu, Istoria constituţională a României. 1859-1991, Bucureşti, Editura Humanitas, 1992, p.
113.
5
Ioan Scurtu, Ion Alexandrescu, Ion Bulei, Ion Mamina, Enciclopedia de istorie a României, Ediţia a III- a,
Bucureşti, Editura Meronia, 2002, p. 26
6
Ioan Scurtu, Ion Alexandrescu, Ion Bulei, Ion Mamina, Enciclopedia de istorie a României, Ediţia a III- a,
Bucureşti, Editura Meronia, 2002, p. 26
secolului XX de către nazism.7
Traseul sovietizării României nu a ocolit Biserica Ortodoxă Română, o instituţie
fundamentală a statului român, care trebuia viciată cu spiritul comunist-ateist. Biserica
majoritară, a fost mult timp considerată privilegiată faţă de celelalte culte din România,
Biserica Romano-Catolică şi Unită fiind şi ea lovită de noua orânduire ateistă. Politica
aplicată cultelor din România avea un precedent în aplicarea aceloraşi metode în Uniunea
Sovietică .8
Pentru a evidenţia modul în care politica regimului era promovată în opinia publică a
fost studiat ziarul „Scânteia” – organul de presă al C.C. al P.M.R., care prezenta o imagine
idilică, potrivit căreia întregul popor urma cu entuziasm, directivele conducerii de partid şi de
stat. Realitatea era însă cu totul alta.

7
Marius Oprea, op.cit., p. 11
8
Decretul 177 din 4 august 1948 privind regimul general al cultelor religioase, în ”Buletinul Oficial al R.P.R..”,
Partea I, Nr. 178, 4 august 1948