Sunteți pe pagina 1din 17

Finele de neprimire

Noţiuni introductive

Finele de neprimire reprezintă acele cauze sau condiţii care sustrag o categorie de
acte administrative de la controlul în faţa instanţelor de contencios administrativ.
Absenţa finelor de neprimire constituie una dintre condiţiile de admisibilitate a
acţiunii directe în contenciosul administrativ.
Finele de neprimire sunt de două categorii:
• Fine de neprimire rezultând din natura actului;
• Fine de neprimire rezultat din natura organului emitent;
• Fine de neprimire rezultând din existenţa unui recurs paralel.
Art. 5 al Legii nr. 554/2004 sustrage de la controlul contencios, 3 categorii de acte
administrative, fără ca enumerarea acestora să fie limitativă. Categoriile au în comun mai
multe caracteristici:
1. Se referă la siguranţa internă şi externă a statului, având un conţinut foarte larg şi
un pronunţat caracter politic.
2. Actele enumerate în lege se referă la cerinţe superioare ale societăţii şi, din acest
punct de vedere, au fost denumite şi acte de guvernământ.
3. Ele sunt exceptate de la controlul legalităţii exercitat de către instanţele de
contencios administrativ.
Această exceptare este totală, în sensul că actele administrative enumerate de art. 5
nu pot fi supuse controlului instanţelor de contencios administrativ nici pe calea acţiunii
directe, nici pe calea invocării excepţiei de ilegalitate în faţa altor instanţe judecătoreşti şi
nici nu se pot solicita daune materiale sau morale pentru prejudiciile cauzate de aceste
acte.1
Datorită prezenţei finelor de neprimire, nu pot fi atacate în contencios
administrativ următoarele acte administrative:

1
Legea contenciosului administrativ, nr. 554/2004, publicată in Monitorul Oficial Partea I nr. 1154 din
07/12/2004.

1
1. Actele administrative care privesc raporturile dintre autorităţile publice şi Parlament
2. Actele de comandament cu caracter militar sunt acte administrative
referitoare la problemele strict militare ale activităţilor din cadrul forţelor
armate, specifice organizării militare şi care presupune dreptul
comandanţilor de a da ordine subordonaţilor în aspecte privind conducerea
trupelor în caz de pace, război sau, după caz, la îndeplinirea serviciului
militar.
3. Actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege
organică, o altă procedură judiciară.

Noţiuni de drept comparat (dreptul francez)

Finele de neprimire sunt o instituţie juridică aparte. Care trebuie analizată


comparativ cuinstituţia excepţiilor de procedură. Deşi primul element al comparaţiei
aparţine sistemului de dreptfrancez, fiind reglementat de art. 122-126 din
NCPC, interesul comparaţiei este propriu sistemului nostru de drept. Acesta, deoarece, în
mod constant, nu există opinii ale specialiştilor români care susţineau fie adoptarea
instituţiei străine alături de cele existente, fie chiar înlocuirea soluţiei autohtone cu cea de
inspiraţie franceză. În legătură cu acest aspect, reţinem doar că finele de neprimire nu s-
au impus în doctrina şi jurisprudenţa noastră pentru că în sistemul nostru existau deja
instituţii juridice care acopereau toate cazurile posibile şi critica formelor fără fond era
deja o lecţie bine învăţată2.
Constituie o fine de neprimire orice mijloc care tinde să ducă la inadmisibilitatea
cererii adversarului, fără un examen asupra fondului, pentru lipsa dreptului de acţiune
precum lipsa de calitate, lipsa de interes, prescripţia, termenul prefix, lucrul judecat.163
Finele de neprimire sunt mijloace de apărare în natură juridică mixtă, ele se
aseamănă cuexcepţiile în privinţa terenului pe care sunt plasate dezbaterile (pârâtul, fără
să pună în discuţie fondul cererii, o paralizează înainte de a se discuta conflictul dintre

2
E. Herovianu, “Principiile contenciosului administrativ”, p. 223, citat în V.M. Ciobanu, loc. cit., vol. 2, p.
113: “străini de tradiţiile şi de spiritul dreptului nostru de procedură, străini de limita noastră juridică, care
oricât de plină de neologism ear fi, nu s-a putut încă încorpora, termenii aceştia n-au nici o valoare practică
şi nici o raţiune de a fi”

2
părţi). Pe de altă parte, se aseamănă şi cu apărările pe fond prin efectele lor pentru că
antrenează un eşec definitiv al cererii de chemare în judecată. În doctrina franceză 3 se
disting trei niveluri ale drepturilor privitoare la un proces:
1) dreptul substanşial
2)dreptul de a acţiona
3)dreptul de a face acte de procedură.
Fiecărui nivel îi corespunde o apărare. Apărarea asupra fondului priveşte dreptul
substanţial. Finele de neprimire corespund dreptului de a acţiona, iar excepţiile de
procedură sunt în legătură cuactele de procedură. Finele de nevaloare (fins de non
valoire) – ce a căzut în desuetudine4 pune îndiscuţie însuşi dreptul la acţiune şi atrage
sancţiunea inadmisibilităţii cererii având rolul unuiinstrument de poliţie procesuală. „în
acelaşi timp, finele de neprimire poate să exprime refuzul legiuitorului de a acorda
acţiune în justiţie acelora care sunt supuşi prevederilor sale,”5
Justiţia juridică analizeză prezentă şi deosebiri faţă de excepţiile procesuale şi faţă
de apărările pe fond. Astfel, dacp excepţiile în sistemul francez constituie un obstacol
definitiv pentruacţiunea în care au fost invocate, finele de neprimire doar tind la a face
cererea adversarului iandmisibilă – art. 122 NCPC: „... tend a faire declarer l’advesaire
irrecivable en sa demande”. Dacăobstacolul iniţial a fost depăşit, o nouă acţiune va putea
fi intentată (art. 123 NCPC). Finele deneprimire pot fi invocate în orice stare a pricinii (ca
şi apărările pe fond), ele putând fi acceptate / orica cel care îl invocă să justifice vreo
pagubă şi fără ca inadmisibilitatea sp rezulte din vreo dispoziţieexpresă (art. 124 NCPC).
Spre deosebire de apărările pe fond, finele de neprimire nu poartă asupra fondului
dreptului.

3
Cap. V, Art.1 NCPC: “constitue un fin de non recevoir tous qui tend a faire declarer l’adversaire
irrecevable in sa demande,sans examine au fond, pour defant de droit d’agir, tel le defant de qualite, le
defant d’interit, la prescription, le dilai prefix, la cleosi jugu”

4
J. Hiron, “Droit judiciaire prive”, Montchrestien, 1991, p. 87; H. Montulskz, “Le droit subjectif et l’action
in justice”, Ecrits, Etudes et notis de procedure civile, Paris, 1573
5
J. Vincent, S. Guichard, “Procedure civile”, 24eme edition, Dalloz, 1996, p. 134

3
Finele de neprimire din perspectiva contenciosului administrativ

După cum s-a precizat anterior, finele de neprimire numite şi cauzele de


neprimire, reprezintă acele cauze sau condiţii care sustrag o categorie de acte
administrative de la controlul în faţa instanţelor de contencios administrativ. Absenţa
finelor de neprimire constituie una dintre condiţiile de admisibilitate a acţiunii directe în
contenciosul administrativ.

Absenţa cauzelor de neprimire.

Chiar daca acţiunile intentate ȋn temeiul Legii nr. 29/1990 întrunesc toate cele trei
categorii de condiţii de valabilitate ale acţiunii directe ȋn contencios administrativ:
• Condiţii referitoare la calitatea reclamantului;
• Condiţii referitoare la natura actului administrativ;
• Condiţii referitoare la forme şi termene;

totuşi ele pot fi respinse de la început, fară să se procedeze la judecarea fondului


litigiului, fie că actul este legal eau ilegal, fie ca vatamă sau nu drepturile recunoscute de
lege reclamantului, atunci cȃnd se pot opune reclamantului anumite cauze de neprimire
stabilite de art. 2 al aceleiaşi Legi nr. 29/1990. Aceste cauze de neprimire pot fi de trei
categorii: a) cauze de neprimire rezultand din natura actului; b) cauze de neprimire
rezultand din existenţa unui recurs paralel6.

a) Cauze de neprimire rezultand din natura actului.

Cu toate ca in Statul de drept, în activitatea sa Administraţia se conformeaza


principiului legalitaţii, totuşi unele categorii de acte administrative sunt sustrase oricărui
control judecatoresc. Astfel, în temeiul art. 2 litera a din Legea nr. 29/1990 nu pot fi
atacate în justiţie, actele care privesc raporturile dintre Parlament sau Preşedintele
Romaniei şi Guvern; actele administrative de autoritate şi actele de gestiune ale organelor

6
Oroveanu T. Mihai,” Tratat de drept administrativ”, Editura Cerma, București 1996, pag.145;

4
de conducere din cadrul Parlamentutui; actele administrative referitoare la siguranţă
interna şi externa a Statului, precum şi cele referitoare la interpretarea şi executarea
actelor internationale, la care Romania este parte; masurile urgente Iuate de organele
puterii executive, pentru evitarea sau înlaturarea efectelor unor evenimente prezentând
pericol public, cum sunt actele emise ca urmare a stării de necesitate sau pentru
combaterea calamităţilor naturale, incendiilor de păduri, epidemiilor, şi altor evenimente
de aceeaşi gravitate.

În ca priveşte actele administrative ale organelor de conducere din cadrul


Parlamentului în jurisprudenţa noastra din perioada interbelica s-e constatat ca ataturi de
organele parlamentare există o serie de birouri şi servicii administrative compuse din
funcţionari de cariera şi care înfaptuiesc o activitate administrative fară legatura cu
exerciţiul funcţiunii parlamentare. înalta Curte de Casaţie a considerat ca actele emise de
Preşedinţii corpuriior legiuitoara in calitatea lor de şefi ai acestor servicii pot fi acte
administrative supuse controlului judecatoresc, deoarece în aceasta calitate ei îndeplinesc
însărcinări de organe adminstrative propriu zise7.

c) Cauze de neprimire rezultand din existenţa unui recurs paralel.

Acţiunile introduse la instanţele de contencios administrativ, revăzute de legea din


1990, mai pot fi declarate neadmisibile, pentru motivul ca reclamantul are la dispoziţie un
recurs paralel şi anume o alta cale de atac, de natura judecatorească prin care poate obţine
o satisfacţie echivalentă.

Teoria recursului paralel nu are drept efect de a sustrage anumite elemente


administrative oricărui control judecatoresc, ci de a tăgădui instanţelor de contencios
administrativ, investite cu o competenţă generală în aceasta materie, competenţa de a
judeca anumite acte, pentru atacarea carora legile speciale au instituit jurisdicţiuni pe căi
de atac speciale8.

7
Oroveanu Mihai, op., cit., pag. 151;
8
Gheorghe Zaharia “Tratat de drept administrativ”, Editura Spiru Haret 2007, Iași, pag. 245;

5
Astfel, Legea nr. 29/1990 în art. 2 litera c) dispunea că nu pot fi atacate în justiţie
actele administrative pentru desfiinţarea sau modificarea carora se prevede, prin lege
speciala, o alta procedura juridiciară.

Este necesar să fie ȋntrunite mai multe condiţii pentru ca acţiunea intentată la
instanţele de contencios administrativ să poata fi declarată ca neadmisibilă opunȋndu-se
reclamantului, cauza de neprimire rezultand din existenţa unui recurs paralel9.

Actele administrative care au caracter de fine de neprimire

Datorită prezenţei finelor de neprimire, nu pot fi atacate în contencios


administrativ următoarele acte administrative:
I. Actele administrative care privesc raporturile dintre autorităţile
publice şi Parlament
Constituţia reglementează în Capitolul 2, intitulat "Preşedintele României",
raportul acestuia cu celelalte autorităţi, ţinându-se cont de rolul conferit şefului statului de
a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor statului.
În ceea ce priveşte raporturile Parlamentului cu Guvernul, acestea sunt
reglementate în Capitolul 4 din Constituţie şi se concretizează în informările pe care
Guvernul le face către Parlament, prevăzute de art.111 din Constituţie.
În întrebările şi interpelările adresate, conform art. 112 din Constituţie, membrilor
Guvernului, în moţiunea de cenzură şi în asumarea răspunderii de către Guvern,
reglementate de art. 113 şi 114, datorită naturii lor speciale, toate actele autorităţior
publice care concretizează raportul acestora cu Parlamentul sunt exceptate de la controlul
de legalitate exercitat de instanţele de contencios administrativ.
Nu toate actele autorităţilor publice fac parte din categoriile excepţiilor enumerate
la art. 5. Astfel, alte acte ale Preşedintelui României, care vizează statutul unor
funcţionari publici sau activitatea unor autorităţi administrative, sunt supuse controlului
de legalitate. Pentru aceasta, se ţine cont că mare parte dintre decretele emise de

9
Veginaș V., “Drept administrativ”, Ediţia a III-a, Editura Universul juridic, București 2007, pag 306;

6
Preşedinte sunt contrasemnate de primul-ministru. Contrasemnarea semnifică, în esenţă,
angajarea
răspunderii şefului Guvernului pentru conţinutul actului respectiv şi atestă conformitatea
lui cu prevederile legale, precum şi voinţa organului pe care primul-ministru îl reprezintă.
În ceea ce priveşte raporturile dintre Parlament şi Guvern, s-a reţinut, de principiu,
că acestea nu pot să îmbrace forma actelor administrative, fiind astfel exceptate de la
controlul exercitat de instanţele judecătoreşti. Nu se poate spune acelaşi lucru despre
actele emise de către Guvern în raporturile sale cu Parlamentul, pentru că nu toate aceste
acte deţin o încărcătură politică, multe dintre ele fiind supuse controlului de legalitate
exercitat de instanţele judecătoreşti.
În legătură cu actele emise de către Guvern în raporturile cu Parlamentul, care ar fi
exceptate de la controlul instanţelor judecătoreşti, vom reţine că acestea pot să îmbrace
forma propunerilor, a negocierilor unor tratate internaţionale sau a actelor juridice
speciale prevăzute de art. 107 din Constituţie. Astfel, vor intra în sfera actelor
administrative exceptate de la controlul instanţelor de contencios: propunerile,
negocierile, punctele de vedere. Nu sunt incluse însă aici şi hotărârile şi ordonanţele
guvernamentale, care vor intra în sfera dreptului comun al contenciosului administrativ şi
al contenciosului constituţional, în cazul ordonanţelor.
Legea nr. 29/1990 mai prevedea şi o altă categorie de acte exceptate de la
controlul de contencios administrativ, respectiv actele de autoritate şi actele de gestiune
emise de către organele de conducere din cadrul Parlamentului, respectiv preşedintele şi
Biroul permanent al fiecărei Camere. Aceste acte nu intră în sfera administraţiei publice;
organele care le emit nu sunt autorităţi administrative, ci ele provin de la organe
parlamentare, cu un pronunţat caracter politic.
Întrucât Legea nr. 554/2004 nu face nici o referire la această categorie de acte,
vom trage concluzia că, în noua reglementare, ele vor putea fisupuse controlului de
legalitate al instanţelor de contencios administrativ, fie pe calea acţiunii directe, fie pe
calea invocării unei excepţii de ilegalitate (în faţa unei instanţe de drept comun).

7
II. Actele de comandament cu caracter militar:
Sunt acte administrative referitoare la problemele strict militare ale activităţilor din
cadrul forţelor armate, specifice organizării militare şi care presupune dreptul
comandanţilor de a da ordine subordonaţilor în aspecte privind conducerea trupelor în caz
de pace, război sau, după caz, la îndeplinirea serviciului militar.
Nu toate actele emise de autorităţile militare sunt exceptate de la controlul
legalităţii. Pentru a se delimita categoriile actelor exceptate, Legea nr.554/2004 a definit,
în mod expres, actele de comandament militar. În mod constant, instanţele de contencios
administrativ au înţeles să interpreteze această excepţie în sensul că anumite acte emise
de organele militare (cele de pensionare, cele care privesc trecerea în rezervă sau
retragerea din activitate) sunt supuse controlului legalităţii.

III. Actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora


se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară :
Este cazul actelor de stare civilă, actelor privitoare la pensii, la fondul funciar, la
brevetele de invenţii sau la mărcile de fabrică, de comerţ sau de servicii.
În condiţiile unor legi speciale, organice, controlul legalităţii actelor administrative
de autoritate poate fi exercitat şi de către alte instanţe judecătoreşti decât cele de
contencios administrativ. Ori de câte ori legea organică acordă unei instanţe competenţa
de a rezolva un litigiu dintre administraţie şi particulari, apărut în urma adoptării /
modificării unui act administrativ sau a refuzului nejustificat de a soluţiona o cerere, ne
aflăm în prezenţa unei forme de control al legalităţii.
Categorii de conflicte:
1. Conflictele juridice care iau naştere prin încălcarea prevederilor referitoare la
actele de stare civilă, prevăzute de Legea nr.119/1996.
Conform acestei legi, conflictul juridic se referă la situaţia în care primăria refuză
să efectueze o înregistrare privitoare la actele / faptele de stare civilă. În această situaţie,
la cererea persoanei nemulţumite, primăria va înainta de îndată lucrările cauzei
judecătoriei, care va hotărâ de urgenţă. Cu alte cuvinte, legea asimilează refuzul
autorităţilor de stare civilă de a efectua o înregistrare sau de a întocmi un act de stare
civilă cu un act administrativ. Prin hotărârea pe care o va pronunţa, judecătorul are

8
posibilitatea de a obliga autorităţile de stare civilă să înregistreze, dacă este legală,
menţiunea solicitată.
Legea nr.119/1996 prevede şi o altă categorie de conflicte juridice supuse
controlului judecătorie: anularea / modificarea / completarea unei înregistrări în registrul
de stare civilă. Acestea se pot face numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive,
obţinută la solicitarea părţii vătămate, a primăriei sau a procurorului. De asemenea,
respingerea cererii privitoare la reconstituirea unui act de stare civilă, precum şi cererea
adresată autorităţii de stare civilă de a elibera un certificat de stare civilă este de
competenţa judecătoriei.
Nu trebuie confundată anularea unei înregistrări în registrul de stare civilă, care se
face numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, cu modificarea unei înregistrări ce
vizează îndreptarea unei erori materiale şi care se face printr-o procedură administrativă.

2. Conflicte juridice care iau naştere cu privire la actele notariale reglementate de


Legea nr. 36/1995 privind procedura notarialã
În cazul actelor notariale, persoanele nemulţumite se pot adresa cu o plângere la
instanţa judecătoreascã. Astfel, în baza art 59 din Legea nr. 36/1995, actele notariale vor
fi supuse controlului de legalitate la cererea oricãrei persoane interesate. Plângerea
îndreptatã împotriva încheierii de respingere a unui act notarial trebuie formulatã în
termen de 10 zile de la data la care s-a luat la cunoştinţã de refuzul de a întocmi un act
notarial. Ea trebuie introdusã la judecãtoria în circumscripţia cãreia îşi are sediul biroul
notarial respectiv. Se depune, de fapt, la biroul notarial, care o va înainta de îndatã la
judecãtoria competentã.
Instanţa judecãtoreascã soluţioneazã plângerea de urgenţã, cu citarea pãrţilor. În
cazul în care o admite, ea va dispune în hotãrâre cu privire la modul în care actul trebuie
întocmit. Notarul public este obligat sã se conformeze hotãrârii judecãtoreşti rãmasã
definitivã şi irevocabilã.
În afara unei plângeri introdusă potrivit procedeului descris mai sus, pentru situaţia
în care notarul refuzã întocmirea unui act solicitat, persoanele nemulţumite se pot adresa
instanţei judecãtoreşti şi cu o acţiune în anulare, în cazul în care, printr-un act întocmit de
un notar, i s-a produs o vãtãmare.

9
3. Conflicte care iau naştere în cazul proceselor-verbale de constatare şi sancţionare
a contravenţiilor.
Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate
face plângere în termen de 15 zile de la data comunicãrii procesului-verbal. Soluţionarea
plângerii este de competenţa judecãtoriei în raza teritorialã în care a fost sãvârşitã
contravenţia şi se depune la această instanţă judecătorească. Procesul-verbal este un act
administrativ individual, întrucât este întocmit de cãtre un agent al puterii publice care
aplicã o sancţiune administrativã, în cazul încãlcãrii unei norme de drept administrativ.
Legea garanteazã dreptul particularilor de a se apãra împotriva abuzurilor sãvârşite
de agenţii constatatori, prin instituirea unui control ulterior al legalitãţii, pe calea atacãrii
procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
4. Conflicte juridice care iau naştere cu privire la brevetele de invenţii, la mãrcile de
fabricã, comerţ şi de servicii.
Împotriva hotãrârii de acordare a unui brevet de invenţii, persoanele nemulţumite
pot face o cerere de revocare sau o contestaţie. Aceleaşi cãi de atac existã şi în cazul
mãrcilor:
– contestaţia tinde la anularea brevetului
– prin cerere se solicitã revocarea hotãrârii prin care urmeazã a se acorda brevetul.
Cererea de revocare şi contestaţia îndreptate împotriva hotãrârii Oficiului de Stat
pentru Invenţii şi Mãrci urmeazã a fi soluţionate de cãtre o comisie de examinare din
cadrul aceleiaşi autoritãţi. Hotãrârea comisiei de examinare poate fi atacatã cu recurs în
termen de 3 luni de zile, la Tribunalul municipiului Bucureşti.

IV. Actele administrative emise pentru aplicarea regimului stãrii de


rãzboi, al stãrii de urgenţã, al stãrii de asediu, precum şi cele care
privesc apãrarea şi securitatea naţionalã sau cele emise pentru
restabilirea ordinii publice ori pentru înlãturarea consecinţelor
calamitãţilor naturale, epidemiilor, epizootiilor :
Pot fi atacate numai în cazul depăşirii limitelor puterii de apreciere a autoritãţii
administrative, adicã pentru exces de putere.

10
Excesul de putere din partea unei autorităţi de administraţie publică înseamnă
exercitarea dreptului de apreciere cu privire la o împrejurare a cărei reglementare ţine de
competenţa ei, prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor,
prevăzute de Constituţie sau de lege.
Nu există nici o diferenţă între noţiunile de siguranţă internă şi externă, siguranţa
naţională prevăzută de Legea nr.51/1991 privind siguranţa naţională, ori cea de securitate
naţională folosită de Legea nr.554/2004, deoarece toate aceste noţiuni au, ca element
central, statul român cu atribuţiile conferite de art. 1 din Constituţie. Trebuie să se facă,
însă, o distincţie între actele curente, care privesc siguranţa statului, cum ar fi actele
emise de organele din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, şi actele care se
adopt în cazul ameninţării statului de pericole grave, ce pot duce la distrugerea sa, fie prin
degradarea, fie prin dizolvarea structurilor politice şi de conducere. Numai acestea din
urmă sunt exceptate de la controlul exercitat de instanţa de contencios administrativ.
Legea nr.554/2004 înlocuieşte expresia "stare de necesitate", folosită anterior de
Legea nr.29/1990, cu cea de "stare de război" şi cea de "stare de urgenţă", folosită de
Constituţie. Regimul stării de război şi al stării de urgenţă este unul legal, bazat pe
prevederile Constituţiei. Unii autori consideră că folosirea noţiunii de "acte de
guvernământ", în cazul actelor emise în circumstanţe extraordinare, ar fi inutilă întrucât
este incontestabil dreptul autorităţilor de a adopta măsuri sanitare care vizează înlăturarea
consecinţelor şi, ca atare, ele nu pot fi anulate / cenzurate de către instanţa de contencios
administrativ.
Totuși, se admite ca ȋn unele cazuri, admise de lege, să existe unele excepții de la
condiţiile de admisibilitate a acţiunii directe in contenciosul administrativ. Așadar ȋn cea
ce privește actele cu caracter militar, doctrina dreptului administrativ a tratat ȋn mod
constant actele de comandament cu caracter militar ca reprezentȃnd o condiţie de
neprimire absolută, adică este recunoscut ȋntotdeauna atunci cȃnd este invocat; iar pe
cele ale autorității militare ca pe o condiție de neprimire relativă și asta datorită faptului
că majoritatea autorilor de drept adminis trativ care s-au ocupat de aceasta noțiune au
facut distincția ȋntre actele de comandament cu caracter militar, care intervin ȋn
raporturile dintre autoritățile militare și populaţia civilă și actele de comandament cu
caracter militar care intervin ȋn interiorul ierarhiei militare.

11
Argumentând conţinutul art.5 din Legea nr.554/2004, profesorul A. Iorgovan
relevă: „În sens strict,sfera actelor administrative exceptate cuprinde cele două categorii
de acte administrative prevăzute de art.126alin. (6) din Constituţie, reluate, într-o
redactare adecvată în alin.(1) lit.a şi b al art.5 la care ne referim, pentru căalin.(2) al art.5
nu reglementează propriu-zis o excepţie de la controlul instanţelor judecătoreşti, ci doar
un finede neprimire pentru instanţele de contencios administrativ, în sensul art. 2, alin.
(1), lit. f din Lege.”361
În ceea ce priveşte actele administrative enumerate în alin. (3) al art.5 din Lege
precizăm că ele nu suntexceptate ci, dimpotrivă, pot fi atacate în instanţele de contencios
administrativ dar, numai în anumite condiţii şifără aplicarea dispoziţiilor procedurale
prevăzute de art.14 şi art. 21 din Lege10.
Se poate observa că alin. 1 lit. a şi b din legea contenciosului administrativ a
preluat, aproape identic,textul art. 126 alin. 6 din Constituţia României, republicată,
stabilind astfel sfera actelor administrative exceptatede la controlul judecătoresc exercitat
prin contenciosul administrativ.
În acelaşi timp, în alin. 2 se consacră regula conform căreia, prin lege organică,
se poate stabili caanumite acte administrative să fie cenzurate sub aspectul legalităţii de
alte instanţe judecătoreşti decât cele decontencios administrativ. Aşadar, acest text nu
consacră alte excepţii, ci stabileşte sfera finelor de neprimire pentru instanţele de
contencios administrativ.
Analizând reglementările legale menţionate şi accepţiunea atribuită „finelor
de neprimire” în doctrină,prof. A. Iorgovan aprecia: „faţă de noile reglementări
constituţionale va trebui să admitem că este vorba desensul larg al noţiunii, pentru că în
sens strict sunt vizate două categorii de situaţii: excepţiile absolute, cele douăipoteze
reglementate de alin. 1 lit. a şi b, şi excepţii relative, ipoteza „recursului paralel”,
reglementată de alin. 2al art. 5 la care ne referim. Convenim că pentru ca situaţiile
prevăzute la alin. 1 să folosim expresia „excepţii dela contenciosul administrativ”, iar

10
Iorgovan A., “Noua lege a contenciosului administrativ. Geneză şi explicaţii”, Editura Roata, Bucureşti,
2004, pag.306;

12
pentru recursul paralel expresia „fine de neprimire în instanţele de contencios
administrativ”.11 În legătură cu excepţia prevăzută în art. 5 alin. 1 lit. a din lege subliniem
că legiuitorul organic s-a ferit să aducă precizările necesare lăsând în sarcina doctrinei şi
jurisprudenţei elucidarea problemei.
Referitor la excepţia prevăzută în alin. 1 lit. b „actele de comandament cu caracter
militar”, credem că doctrina şi jurisprudenţa au adus clarificările necesare.
Astfel, prof. C.G. Rarincescu aprecia că actele de comandament militar se
particularizează prin următoarele trăsături:
a) actul emană de la o autoritate publică cu specific de comandament militar, prin
comandament militarînţelegându-se o grupare de trupe puse sub comanda unui şef
determinat (ex. Şeful Statului, ministrul,comandamentele militare superioare etc.);
b) conţinutul actului are natură militară, cu alte cuvinte este în legătură directă cu
serviciul şi îndatoririle
militare;
a) c)aceste acte conţin ideea de comandă, de ordin etc. specifică disciplinei militare.
Pe de altă parte, relevăm că deşi jurisprudenţa post revoluţionară nu a fost
consecventă, în ultimul timp a confirmat sensul atribuit de doctrina interbelică acestei
categorii de acte.
În acest sens, edificatoare ni se pare a fi Decizia nr. 1051/1997 a Curţii Supreme
de Justiţie, conform căreia „Prin acte de comandament militar se înţeleg acele acte care
sunt emise de autorităţile militare competente, în scopul asigurării ordinii şi disciplinei în
cadrul unităţilor militare, a cadrelor militare din aceste unităţi.”12
Alineatele 3 şi 4 ale art. 5 din lege reglementează sfera actelor administrative şi
condiţiile în care acestea pot fi atacate la instanţele de contencios administrativ.
Astfel, conform alin. 3 din art. 5 actele administrative emise pentru:
a) aplicarea regimului stării de război, al stării de asediu ori a stării de urgenţă;
b) apărare şi securitate naţională;
c) restabilirea ordinii publice;

11
Iorgovan A., op. cit. pag. 307
12
Decizia nr. 1051/1997 a Curţii Supreme de Justiţie cu referire la actele comandamentului militar din 21
septembrie 1997

13
d) înlăturarea consecinţelor calamităţilor naturale, epidemiilor şi epizootiilor, pot fi
atacate în instanţele de contencios administrativ, dar, numai dacă au fost emise cu exces
de putere;
e) prin „exces de putere” legiuitorul înţelege „exercitarea dreptului de apreciere,
aparţinând autorităţilor publice, prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege”.13
Subliniem în final, faptul că, faţă de vechea reglementare, Legea nr. 554/2004 a
restrâns sfera acteloradministrative exceptate controlului judecătoresc exercitat prin
contenciosul administrativ.
Legea contenciosului administrativ (nr. 554/2004) consacră ca regulă generală,
competenţa instanţelor judecătoreşti de a verifica legalitatea şi temeinicia actelor
administrative de la care, însă, a prevăzut (art. 5/1,2) unele derogări în sensul că fie că
instanţa nu poate deloc cenzura unele acte din această categorie, fie că respectiva
verificare se face pe cale judiciară în baza altor prevede speciale. Pe de altă parte,
Constituţia revizuită (art. 126/6) garantează controlul judecătoresc asupra actelor
administrative ale autorităţilor publice, cu anumite excepţii. Excepţiile de la legea
precitată reprezintă „fine de neprimire”14 a unor astfel de cereri introduse în justiţie15 şi
chiar de respingere a excepţiei de ilegalitate care, atunci când vizează acte administrative
scoase expres de sub acest control judiciar, nu poate fi admisă, deşi a fost invocată.
Instituirea acestor excepţii a fost determinată, printre altele, de noua organizare
statală, politică şi social-economică actuală care consacră separaţia puterilor în stat şi
pluralismul politic, trecerea la o economie de piaţă bazată, în principal, pe cerere şi ofertă
(motiv, de exemplu, pentru renunţarea la categoria actelor de planificare exceptate de la
controlul judiciar în temeiul Legii nr. 1/1967, în prezent abrogată)16.

13
A se vedea, art. 2 alin. 1 lit. m) din Legea nr. 554/2004
14
Practica judiciară a statuat că în cazul în care instanţa de fond, sesizată cu acţiune în contencios
administrativ, constată că nu este competentă în soluţionarea cauzei nu trebuie să respingă acţiunea ca
greşit îndreptată trebuie să stabilească autoritatea legal competentă, desesizându-se şi trimiţând-o spre
rezolvare de îndată ce hotărârea a devenit definitivă (irevocabilă) (dec. nr. 161/1992 a C.S.J., s.c.a., în
„Dreptul” nr. 7/1993, pag. 83).
15
A se vedea, în acest sens, Drăganu T., “Actele administrative şi faptele asimilate lor supuse controlului
judecătoresc potrivit Legii nr. 1/1967”, Editura Dacia, Cluj, 1970, pag. 193-243.
16
Asupra acestor considerente a se vedea Apostol D., „Legea contenciosul administrativ”, în „Studii de
drept românesc”, nr. 3-4/1991, pag. 211.

14
Concluzii

Finele de neprimire numite şi cauzele de neprimire, reprezintă acele cauze sau


condiţii care sustrag o categorie de acte administrative de la controlul în faţa instanţelor
de contencios administrativ. Absenţa finelor de neprimire constituie una dintre condiţiile
de admisibilitate a acţiunii directe în contenciosul administrativ.
Chiar daca acţiunile intentate ȋn temeiul Legii nr. 29/1990 întrunesc toate cele trei
categorii de condiţii de valabilitate ale acţiunii directe ȋn contencios administrativ, totuşi
ele pot fi respinse de la început, fară să se procedeze la judecarea fondului litigiului, fie
că actul este legal eau ilegal, fie ca vatamă sau nu drepturile recunoscute de lege
reclamantului, atunci cȃnd se pot opune reclamantului anumite cauze de neprimire
stabilite de art. 2 al aceleiaşi Legi nr. 29/1990. Aceste cauze de neprimire pot fi de trei
categorii: a) cauze de neprimire rezultand din natura actului; b) cauze de neprimire
rezultand din existenţa unui recurs paralel.
Astfel, Legea nr. 29/1990 în art. 2 litera c) dispunea că nu pot fi atacate în justiţie
actele administrative pentru desfiinţarea sau modificarea carora se prevede, prin lege
speciala, o alta procedura juridiciară.
Este necesar să fie ȋntrunite mai multe condiţii pentru ca acţiunea intentată la instanţele
de contencios administrativ să poata fi declarată ca neadmisibilă opunȋndu-se
reclamantului, cauza de neprimire rezultand din existenţa unui recurs paralel

15
Bibliografie

1) Drăganu T., “Actele administrative şi faptele asimilate lor supuse controlului


judecătoresc potrivit Legii nr. 1/1967”, Editura Dacia, Cluj, 1970.

2) Gheorghe Zaharia “Tratat de drept administrativ”, Editura Spiru Haret 2007,


Iași.

3) Iorgovan A., “Noua lege a contenciosului administrativ. Geneză şi explicaţii”,


Editura Roata, Bucureşti, 2004.

4) Legea contenciosului administrativ, nr. 554/2004, publicată in Monitorul


Oficial Partea I nr. 1154 din 07/12/2004.

5) Oroveanu T. Mihai,” Tratat de drept administrativ”, Editura Cerma, București


1996.

6) Veginaș V., “Drept administrativ”, Ediţia a III-a, Editura Universul juridic,


București 2007.

16
17