Universitatea Maritimă din Constanța

COOPERAREA ECONOMICĂ
INTERNAȚIONALĂ

Student: Ivan Sorina-Maria

Anul al III-lea

2020
 Universitatea Maritimă din Constanța

Cuprins

Abstract ........................................................................................................................3

Cuvinte cheie ................................................................................................................3

Capitolul 1 – Conceptul de cooperare economică internațională............................3

Capitolul al II-lea – Sinteză.........................................................................................4

• 2.1. Caracteristicile cooperării economice internaționale .................................4
• 2.2. Principiile pe care se bazează cooperarea economică internațională..........4
• 2.3. Obiectivele activității de cooperare economică internațională...................5
• 2.4. Corelația cooperare – alte concepte economice..........................................5

Capitolul al III-lea - Fenomene economice şi politice determinante pentru apariţia şi

dezvoltarea cooperării economice internaţionale .....................................................5

Capitolul al IV-lea - Organizaţiile internaţionale, componentă esenţială a societăţii

comerciale......................................................................................................................6
• 4.1. Regionalizarea şi globalizarea.....................................................................6
• 4.2. Organizaţiile internaţionale..........................................................................7
• 4.3. Factorii determinanţi pentru procesul de formare şi dezvoltare a organizaţiilor
internaţionale.......................................................................................................7

Capitolul al V-lea – Societatea mixtă ..........................................................................9

Capitolul al VI-lea - Formele cooperării internaționale în domeniul producției

industriale.....................................................................................................................11
• 6.1. Coproducția organică..................................................................................11
• 6.2. Subproducția...............................................................................................11
Capitolul al VII-lea – Operațiunea de buy-back.......................................................13

Capitolul al VIII-lea – Cooperarea economică internațională tripartită................13

Concluzie.......................................................................................................................14

Bibliografie....................................................................................................................14

2
 Universitatea Maritimă din Constanța

Abstract
Cooperarea economică este forma de colaborare internațională între statele lumii şi
agenții economici pe baze contractuale, a utilizării comune a resurselor financiare,
materiale şi tehnologice a tuturor partenerilor în scopul obținerii avantajelor reciproce.

Cuvinte cheie
Cooperare, organizație, bilaterism, multilaterism, globalizare, societate, subproducție,
coproducție.

Capitolul 1 – Conceptul de cooperare economică internațională

Ritmurile înalte de dezvoltare ale economiei mondiale şi diversitatea mare a producției
în statele lumii au cauzat necesitatea lărgirii cooperării economice, ca o condiție
indispensabilă a evoluției economiei mondiale la început de nou secol. Cooperarea
economică generează creşterea eficacității dezvoltării şi repartizării raționale a elementelor
comparative ale economiei mondiale. Cooperarea economică este instrumentul de bază în
soluționarea problemelor globale actuale ale umanității (problemele produselor alimentare,
ecologice, limitei de resurse naturale etc.).
Cooperarea economică şi tehnico‐ştiințifică a devenit o necesitate obiectivă şi în diferite
sectoare ale economiei mondiale, cum ar fi industria constructoare de maşini, industria
transporturilor, în sectorul informațional şi comercial.
Cooperarea economica internațională a apărut în a doua jumătate a secolului XX, ca o
condiție obiectivă în cadrul unui proces de relansare şi modernizare a economiei mondiale.
Dinamismul care a caracterizat cooperarea economică internațională a fost determinat de
interesul manifestat de firme şi asociații, de organizațiile internaționale oficiale sau de cele cu
caracter regional, subregional, de cercurile guvernamentale.
Primul document internațional care a înscris cooperarea printre principiile fundamentale
ale dreptului internațional contemporan a fost "Carta Națiunilor Unite" din anul 1945 prin
care se consacra obligația juridică a statelor de a coopera între ele, fapt ce‐i conferă acestui
principiu un caracter normativ, de aplicare universală. Principiul cooperării internaționale
"este un principiu nou, a cărui apariție şi dezvoltare se datorează condițiilor epocii noastre, în
care nici un stat nu poate trăi într‐o izolare totală şi în care e necesar ca eforturile fiecărui stat
pentru dezvoltarea sa multilaterală să fie conjugate cu eforturile celorlalte state, într‐o
cooperare activă, singura cale de soluționare a problemelor majore ale contemporaneității"1.
Din punct de vedere al cooperării internaționale, elaborarea "Cartei drepturilor şi
îndatoririlor economice", apreciat ca cel mai important document economic adoptat la
O.N.U., a marcat consfințirea şi recunoaşterea definitivă a contribuției pe care cooperarea o
poate aduce umanității. "Actul final al Conferinței pentru Securitate şi Cooperare în Europa"
semnat la 1 august 1975 la Helsinki s‐a constituit într‐o adevărată cartă a relațiilor
intereuropene şi a marcat astfel începutul procesului edificării şi dezvoltării cooperării pe
continentul european.
Primul studiu amplu consacrat cooperării internaționale în literatura de specialitate din
Romania aparține academicianului Costin Murgescu, prezentat în cadrul colocviului organizat
de Institutul de Cercetări economice al Academiei Romane, în anul 1967.
Autorul evidenția: "Implicațiile cooperării internaționale şi consecințele ei asupra
tuturor domeniilor vieții sociale, impun o cercetare a experienței acumulate până acum, pentru
a se cristaliza, în cursul unui schimb de opinii, o doctrină cu privire la obiectivele
fundamentale spre care trebuie orientată cooperarea şi cu privire la formele cele mai
corespunzătoare pentru atingerea obiectivelor fixate".

1
Politica privind comerțul și dezvoltarea, Institutul European din România, 2005
3
 Universitatea Maritimă din Constanța

Alt economist român, Petre Tănăsie, departaja clar definițiile cooperării şi anume:
 în sens larg
 în sens restâns
 pe un anumit domeniu de activitate
Într‐un sens larg, cooperarea economică internațională este schimbul de activitate din
diverse domenii şi dintre diverse țări.
Privită sub acest aspect, cooperarea economică internațională înglobează:
 comerțul internațional;
 cooperarea în producție;
 cooperarea ştiințifică şi tehnologică;
 transporturi internaționale;
 turismul;
 relațiile financiare şi creditele externe, prestațiile de servicii.
În sens restrâns, cooperarea economică internațională este conlucrarea sub cele mai
diverse forme dintre doua sau mai multe țări sau entități din diverse țări, cu scopul de a
realiza anumite obiective industriale, agricole, comerciale, tehnico ‐ ştiințifice, turistice sau de
alta natură. În acest sens, cooperarea nu este un schimb comercial, sau un simplu transfer de
mărfuri, servicii, capitaluri de la o țară la alta. Ea este utilizarea în comun a mijloacelor de
care dispun diverse țări sau entități din aceste țări.
De asemenea, Mircea Malița afirma că „În ultimă instanță, când se examinează toți
factorii majori şi avantajele pe termen lung, cooperarea rămâne singura cale rațională şi cea
mai avantajoasă pentru toți partenerii”.

Capitolul al II-lea – Sinteză

2.1. Caracteristicile cooperării economice internaționale
 În activitatea de cooperare, bilateralismul2 şi multilateralismul3 nu se exclud.
 Cooperarea este un proces atât la nivel macro, cât şi microeconomic.
 Cooperarea face necesară unirea eforturilor materiale, umane, tehnico-
financiare ale partenerilor, pe baza unor complementarităţi economice.
 Cooperarea este o relaţie strict reglementată juridic, pe bază de contract cu titlu
oneros4.
 Cooperarea presupune, în majoritatea cazurilor, conexarea unor activităţi
înrudite.
 Acţiunea de cooperare se caracterizează, de regulă, prin continuitate, pentru un
timp îndelungat, fapt ce îi conferă stabilitate.
 Condiţia necesară şi justificativă a oricărei relaţii de cooperare se exprimă prin
funcţia-scop a acesteia şi anume: obţinerea de rezultate superioare celor pe care le-ar putea
obţine partenerii, activând separat.
2.2. Principiile pe care se bazează cooperarea economică internațională
 Complementaritatea cooperării internaționale cu programele naționale.
 Abordarea domeniilor cooperării internaționale cu cel mai mare impact asupra
economiei naționale, în cadrul strategiei de cooperare internațională a fiecărui stat.

2
BILATERALISM s. n. Metodă de politică comercială internațională, care constă în acordul dintre două țări în
privința bunurilor și serviciilor pe care le schimbă între ele.
3
MULTILATERALISM s.n. Politică comercială constând în aceea că fiecare țară trebuie să-și asigure o
echilibrare globală a balanței dintre ea și țările cu care întreține relații comerciale.
4
art. 1172 din noul Cod Civil prevede: „Contractul prin care fiecare parte urmărește să își procure un avantaj în
schimbul obligațiilor asumate este cu titlu oneros.”
4
 Universitatea Maritimă din Constanța

 Existența, în cadrul acțiunii de cooperare a unui avantaj științific, tehnologic,

economic sau comercial, reciproc și comensurabil.
 Scopul principal al activităților de cooperare și parteneriat internațional, este
acela de a integra comunitatea națională în comunitatea internațională.
2.3. Obiectivele activității de cooperare economică internațională
 Întărirea capacității naționale de cercetare-dezvoltare în producție și servicii,
creșterea eficienței utilizării potențialului științific și tehnologic a aplicabilității rezultatelor
obținute.
 Obținerea excelenței științifice și tehnologice pe plan național, în contextul
globalizării.
 Realizarea unor contribuții semnificative în îndeplinirea unor obiective
specifice în anumite sectoare ale economiei naționale.
 Stimularea participării specialiștilor străini în programele naționale de
cercetare-dezvoltare, producție și servicii.
 Creșterea nivelului educațional și a nivelului de trai pe plan național.
 Stimularea participării specialiștilor autohtoni la programe internaționale.
2.4. Corelația cooperare – alte concepte economice
Colaborare-cooperare → raport de la parte la întreg, prima fiind totodată un instrument,
un mijloc de realizare a celei de-a doua.
Integrare- cooperare:
 Integrarea – un proces treptat de unificare totală a economiilor țărilor integrate,
economii care anterior erau distincte.
 Cooperarea:
 interdependență și interconexiune, nu contopire a economiilor naționale;
 schimburi tradiționale de mărfuri;
 caracter mai complex decât schimburile comerciale tradiționale.
Cooperarea economică are un pronunțat caracter de continuitate, o mare durabilitate în
timp și stabilitate. Comerțul are, de obicei, un caracter discontinuu, sporadic.

Capitolul al III-lea - Fenomene economice şi politice determinante pentru apariţia

şi dezvoltarea cooperării economice internaţionale
A. Prăbuşirea sistemului colonial şi apariţia unui număr mare de state independente.
Acest fenomen a dat naştere unor noi evoluţii în modul de realizare a relaţiilor economice
internaţionale. Obiectivele precum dezvoltarea statelor, încercarea de ieşire din situaţia de
surse de materii prime au scos în evidenţă faptul că acestea nu se pot realiza doar pe calea
schimburilor comerciale clasice de mărfuri. Ajutorul acordat ţărilor în curs de dezvoltare nu
reprezintă un act de generozitate, ci are un caracter necesar.
Cooperarea internaţională face ca interesele ţărilor dezvoltate şi cele ale ţărilor în curs
de dezvoltare, din divergente, aşa cum au fost în decursul multor decenii, să se îndrepte pe zi
ce trece în aceeași direcție.
Cooperarea înlesneşte formarea de cadre calificate, importul de tehnologii moderne,
restructurarea economiei stimulând creşterea lor economică. Cooperarea internaţională devine
astfel, folositoarea tuturor factorilor implicaţi.
B. Procesul de tranziţie de la o economie centralizată la o economie de piaţă. Acest
proces a avantajat lărgirea cooperării internaţionale şi varietatea formelor prin care aceasta se
înfăptuieşte. Procesul de modernizare şi restructurare a economiilor fostelor ţări socialiste a
implicat şi implică ample acţiuni de cooperare internaţională în domeniul economic, financiar,
politic etc.

5
 Universitatea Maritimă din Constanța

C. Cooperarea economică internaţională este o consecinţă a progresului tehnico-

ştiinţific accelerat ce se desfăşoară azi în lume, antrenând modificări structurale în toate
domeniile activităţii social-economice, inclusive în domeniul relaţiilor economice
internaţionale.
D. Desfiinţarea monopolului, asupra materiilor prime, deţinut de fostele metropole,
statele trecând pe plan local la prelucrarea acestora. Au fost necesare lucrări de amenajare
industrială în zonele respective, aceste lucrări realizându-se prin diverse forme de cooperare
deoarece acele ţări nu dispuneau de resurse financiare necesare.
E. Diminuarea monopolului financiar al ţărilor dezvoltate. În ţările în curs de dezvoltare
deţinătoare de resurse petroliere s-au acumulat importante disponibilităţi de capital care sunt
utilizate în sectoare precum sectorul bancar, servicii, asigurări.
F. Monopolul tehnologic este deţinut tot de societăţile din ţările dezvoltate , acestea
fiind obligate să intre în relaţii cu operatori economici din ţările mai slab dezvoltate şi din
ţările aflate în tranziţie deoarece potenţialul tehnologic nu poate fi utilizat în totalitate în
spaţiul relativ limitat al ţărilor dezvoltate.
G. Perfecţionarea sistemului de organizaţii internaţionale, în principal al organizaţiilor
ce fac parte din componenţa Organizaţiei Naţionale Unite sau sunt în subordinea acestei
organizaţii. Acest factor este unul de natură instituţională şi a condos la extinderea cooperării
economice internaţionale. Prin intermediul ONU s-au afirmat o serie de principii adevărate
inclusive în domeniul cooperării economice internaţionale.
H. Alte categorii de factori de care ar trebui să se ţină seamă sunt :
 Factori restrictivi, amintim: fenomenele recesioniste, crizele financiar-valutare.
 Factori cu acţiune duală, menţionăm: măsurile de politică economică adoptate
la nivelul diferitelor ţări, cu efecte fie de simulare, fie de restrângere a participării ţărilor
respective la activitatea internaţională de cooperare economică.

Capitolul al IV-lea - Organizaţiile internaţionale, componentă esenţială a societăţii

comerciale
4.1. Regionalizarea şi globalizarea – fenomene specifice cu implicaţii directe asupra
apariţiei şi dezvoltării organizaţiilor economice internaţionale
În economia mondială se manifestă programat două procese de tranziţie:
 Tranziţia economiilor occidentale către o nouă economie, bazată pe informaţie;
 Tranziţia ţărilor din Europa Centrală şi de Est către economia de piaţă, vizând
ridicarea standardului lor economic la nivelul ţărilor occidentale.
Acest ciclu de dezvoltare se manifestă prin generalizarea unor fenomene economice
specifice, cum urmează:
1. Globalizarea economiei mondiale este reprezentată ca un tot unitar în evidenţierea
procesului de internaţionalizare şi dezvoltare a economiei mondiale prin eliminarea
dificultăţilor arbitrare din calea cooperării în producţie, a comerţului internaţional.
2. Adâncirea procesului de regionalizare este caracterizată prin apariţia şi dezvoltarea
grupărilor economice regionale, prin eliminarea barierelor şi a diferenţelor dintre piaţa internă
şi piaţa externă. Acest lucru nu afectează doar firmele care sunt orientate spre export ci şi pe
cele focalizate către piaţa internă.
3. Acumularea internaţională şi evoluţia rapidă a tehnologiilor de comunicare. Acest
fenomen economic oferă posibilităţi superioare de informare şi de derulare a tranzacţiilor
comerciale internaţionale.
4. Reamplasarea continuă a industriilor şi serviciilor.
Procesul de regionalizare a cunoscut de–a lungul timpului o mărire continuă prin
crearea şi multiplicarea grupărilor economico-regionale. Regionalismul nu trebuie să
împărţească sistemul economic mondial în blocuri, el trebuind să creeze zone de
6
 Universitatea Maritimă din Constanța

suplimentaritate integrate într-un sistem economic deschis. Regionalismul contribuie la

globalizarea economiei mondiale.
Globalizarea a cunoscut o creştere în ultimul deceniu reprezentând un proces de
întrepătrundere tot mai accentuat în economia naţională.
Avantajele pe care le oferă globalizarea celor care sunt capabili să o folosească sunt:
 Lărgirea pieţelor de desfacere la produsele şi serviciile oferite de firme;
 Realizarea unor producţii de masă ieftine şi de bună calitate, prin concentrarea
producţiei la firmele globale;
 Obţinerea unor efecte pozitive din utilizarea selectivă a resurselor globului;
 Creşterea potenţialului competiţional faţă de celelalte firme.
Pentru a întâmpina amplificarea globalizării vin principalele forţe care au fost create
de societatea contemporană:
 Progresele tehnologice din transporturi şi comunicaţii;
 Amplificarea cooperării internaţionale;
 Dezvoltarea ştiinţei.
4.2. Organizaţiile internaţionale – noţiuni generale şi evoluţia istorică a procesului de
formare a acestora
O organizaţie internaţională este o “asociaţie”, care poate fi:
 Statală, atunci când reuneşte mai multe state şi poartă numele de organizaţie
interguvernamentală;
 Nestatală, atunci când reuneşte personae fizice sau juridice, având naţionalităţi
diferite şi nu urmăreşte scopuri lucrative.
Conform Convenţiei de la Viena asupra dreptului tratatelor, prin “organizaţie
internaţională” se înţelege exclusiv o “organizaţie interguvernamentală”, desemnând o
asociaţie între state, participanţii la aceasta trebuind să fie neapărat state.
Organizaţiile internaţionale s-au dezvoltat foarte mult după victoria revoluţiilor
burgheze, ca urmare a instaurării şi a dezvoltării capitalismului. Factori precum creşterea
forţelor de producţie, diviziunea internaţională a muncii, sporirea relaţiilor politice şi
economice dintre state, cuceririle ştiinţei şi tehnicii, au determinat apariţia şi dezvoltarea
organizaţiilor internaţionale.
4.3. Factorii determinanţi pentru procesul de formare şi dezvoltare a organizaţiilor
internaţionale
Cei trei factori hotărâtori, care au dus la apariţia şi dezvoltarea organizaţiilor
internaţionale, de-a lungul istoriei au fost:
1. Necesitatea prevenirii războiului şi a reglementării regulilor aferente purtării
acestuia. Scopul principal al constituirii Societăţii Naţiunilor, în perioada interbelică, cât şi al
Organizaţiei Naţiunilor Unite, după cel de-al doilea război mondial, a fost tocmai prevenirea
unui nou război şi menţinerea păcii.
2. Interdependenţele care apar în procesele de dezvoltarea a naţiunilor. Aceste
interdependenţe necesită cooperarea între state în numeroase planuri, în forme care să permită
o asociere liberă.
3. Efectul conjugat al noilor probleme cu care este confruntată societatea
internaţională, ale căror proporţii globale nu pot fi supuse decât unui tratament global. Printre
problemele cu care se confruntă societatea enumerăm: probleme economice, creşterea
populaţiei, sărăcia şi alimentaţia, utilizarea spaţiului cosmic, controlul deteriorarii mediului,
epuizarea unor resurse, valorificarea resurselor marine. Printre factorii proliferării
organizaţiilor internaţionale se mai identifică şi creşterea numărului şi rolului statelor pe toate
continentele, multiplicarea problemelor şi domeniilor lor de cooperare, perfecţionarea
mijloacelor de comunicare şi de transport la scară planetară.

7
 Universitatea Maritimă din Constanța

Organizaţiile internaţionale îndeplinesc o funcţie utilă în canalizarea unei părţi a

raporturilor de interdependenţă dintre state şi în asigurarea unor mijloace potrivite pentru
intensificarea cooperării dintre popoare.
Elemente constitutive ale unei organizaţii internaţionale:
1. Statele - participă în calitate de părţi contractante pentru ca o asociere să poată fi
considerată o organizaţie internaţională.
2. Tratatul- cea mai mare parte a organizaţiilor internaţionale s-au constituit pe baza
unor tratate multilaterale, acestea reprezentând acte constitutive ale organizaţiilor respective.
Actele constitutive conţin angajamente ale ţărilor participante, care impun membrilor o
anumită cooperare în cadrul organizaţiei.
3. Obiective, cum ar fi: cooperarea financiară, dezvoltarea economică, dezvoltarea
comerţului, transferul de tehnologie, menţinerea păcii şi stabilităţii internaţionale.
4. Structura instituţională - organizaţia trebuie să aibă un număr de organe, cu
funcţionare periodică sau permanentă, prin care să îşi desfăşoare activitatea potrivit statului.
Printre aceste organe proprii trebuie să se afle cel puţin un organ format din reprezentanţii
tuturor ţărilor membre şi nu trebuie să depindă de un stat anume.
5. Normele de drept internaţional - pe baza acestor norme, o asociaţie de state trebuie
să se înfiinţeze şi să funcţioneze pentru a putea fi considerată o organizaţie internaţională.
6. Personalitate juridică proprie, de drept intern şi internaţional - pe seama personalităţii
juridice, organizaţiile internaţionale îşi asumă obligaţii dar totodată au şi drepturi pe teritoriul
oricăruia dintre statele membre.
Cele mai reprezentative organizaţii cu vocaţie universală cuprinse în sistemul ONU,
care în prezent are în componenţă 20 de astfel de instituţii specializate, sunt următoarele:
 FAO - Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, fondată în 1945.
 FMI - Fondul Monetar Internaţional, creat în 1944, dar devenit operaţional la 1
ianuarie1946.
 BIRD - Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, pe care o găsim şi
sub denumirea de Banca Mondială, fondată în 1944. Banca Mondială devine funcţională la 25
iunie 1946.
 ONUDI - Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială, creată în 1965.
Este operaţională de la 1 decembrie 1967.
 PNUD - Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, contituit în 1965 devine
operaţional la 1 ianuarie 1966.
 UNCTAD - Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare, creată în 1964.
 UNEP - Programul Naţiunilor Unite pentru Protecţia Mediului, creat în 1972.
 OMC– Organizaţia Mondială a Comerţului, fondată în 1995, pe baza GATT-
Acordului General pentru Tarife şi Comerţ.

8
 Universitatea Maritimă din Constanța

Clasificarea organizațiilor internaționale:

Conform criteriului privind compoziţia:
→organizaţii cu caracter sau vocaţie
→organizaţii cu caracter regional.
universală;

Conform criteriului domeniului de activitate:

→organizaţii politice; →organizaţii tehnico-economice.

Conform criteriului privind structura instituţională :

→organizaţii de integrare sau
→organizaţii de cooperare;
supranaţionale.

Capitolul al V-lea – Societatea mixtă

Societatea mixtă este o persoană juridică de naționalitatea țării sediu, constituită pe baze
contractuale, prin participarea cu aport de capital a doi sau mai mulți parteneri, persoane
juridice provenind din țări diferite, având ca scop desfășurarea unei activități economice
profitabile.
Caracteristicile unei societăți mixte:
 Societatea mixtă este o persoană juridică de sine stătătoare, diferită de persoanele
juridice care au constituit-o.
 Scopul ei îl constituie maximizarea profitului pe termen scurt și lung, prin folosirea
profitabilă a condițiilor oferite de țara sediu.
 Societatea mixtă are naţionalitatea ţării sediu şi se supune normelor legale în vigoare
în acea ţară.
 Societatea mixtă are management și structuri proprii, diferite de cele ale firmelor care
au constituit-o.
 Societățile mixte pot desfășura o gamă variată de activități în domenii dintre cele mai
diverse. Obiectul lor de activitate este de cele mai multe ori identic sau apropiat de cel
al firmelor cooperante fondatoare.
Motivații la nivel guvernamental pentru încurajarea cooperării prin societăți mixte
 Țara receptoare de capital străin are în vedere atragerea investițiilor străine
pentru dezvoltarea unor sectoare sau ramuri economice pentru care societățile
naționale sau statul nu dispun de capital suficient și nici de tehnologie proprie.
 Guvernele țărilor din care provin firmele ce investesc în alte țări le sprijină
pentru creșterea exportului, achiziționarea de materii prime în condiții
avantajoase, creșterea prestigiului țării respective.

9
 Universitatea Maritimă din Constanța

Prezentarea schematică a tipurilor de societăți mixte:

A. După obiectul de activitate:

Societăți mixte în domeniul cercetării-dezvoltării

Societăți mixte în domeniul explorării și exploatării resurselor

naturale

Societăți mixte în inginerie și construcții

Societăți mixte în producție

Societăți mixte de comercializare

Societăți mixte în servicii

B. După natura juridică:

Societate în nume colectiv

Societate în comandită simplă

Societate în comandită pe acțiuni

Societate pe acțiuni

Societate cu răspundere limitată

10
 Universitatea Maritimă din Constanța

Capitolul al VI-lea - Formele cooperării internaționale în domeniul producției

industriale

Coproducția între
societăți comerciale Subproducția sau
care activează în țări subcontractarea:
diferite:

Coproducția Subproducția de
organică capacitate

Coproducția prin
Subproducția de
programe comune
specialitate
de producție

6.1. Coproducția organică - este forma de cooperare economică internaţională în cadrul căreia,
parteneri din ţări diferite convin să realizeze, în comun, un produs, pe baza unor aporturi egale
sau inegale de subansamble obţinute în capacităţile de producţie ale fiecărei părţi, în vederea
comercializării acestuia, în comun, către o terţă parte.
Coproducția prin programe comune de fabricație reprezintă înţelegerea dintre
operatorii economici din ţări diferite privind partajarea gamei de produse, adică fabricarea de
către fiecare a unui segment al nomenclatorului de produse specific, urmând apoi un schimb
între parteneri, astfel încât fiecare dintre aceştia să dispună de întreaga gamă de produse.
Avantajele cooperării internaționale prin coproducție:
 Contribuie la creşterea eficienţe activităţii părţilor, deoarece fiecare partener va
executa acele subansamble, sau va fabrica acele articole pentru care este mai bine specializat
şi dotat tehnic comparativ cu partenerul său.
 Prin coproducţie sunt surmontate dificultăţile pe care le ridică creşterea
complexităţii producţiei în condiţiile progresului tehnic contemporan, cărora întreprinderile
mici şi mijlocii, mai ales, le pot face faţă cu greu, acţionând în mod izolat.
 Coproducţia are un caracter stabil şi durabil, fiind o cooperare de tip structural,
bazată pe specializare, fapt ce permite o programare riguroasă a activităţilor şi elaborarea unei
strategii ştiinţifice la nivel de întreprindere.
 Coproducţia nu afectează autonomia părţilor contractante. Fiecare partener este
independent în organizarea producţiei în propria întreprindere şi poate intra în relaţii de
cooperare cu alţi parteneri, prin aceeaşi formă sau prin alte forme.
6.2. Subproducția - reprezintă un angajament de producere-cumpărare încheiat între parteneri
din diverse ţări, în care contractorul principal comandă unui subcontractant produsele sau
părţile din produse, pe care acesta le prelucrează sau le transformă conform proiectelor şi
specificaţiilor cerute de cumpărător şi sub responsabilitatea tehnică a acestuia din urmă.

11
 Universitatea Maritimă din Constanța

Subproducţia de capacitate constă în producerea de către subproducător pentru

ordonator a unui produs finit, pe care acesta îl preia şi îl comercializează sub propria sa
marcă.
Avantajele subproducției de capacitate pentru ordonator
 Prin subcontractarea de capacitate, ordonatorul poate satisface cu promptitudine
cererea sau, cu alte cuvinte, poate utiliza în mod profitabil conjunctura favorabilă apărută pe
piaţă.
 Subcontractarea reprezintă pentru ordonator un mijloc de a evita investiţiile în noi
capacităţi de producţie, corespunzătoare unei situaţii de ordin conjunctural, cu valabilitate
limitată în timp.
 Riscul deteriorării eventuale a conjuncturii şi al reducerii cererii se transferă prin
subproducţia de capacitate de la ordonator la subproducător.
 Ordonatorul obţine un important beneficiu suplimentar la vânzarea mărfurilor
fabricate de subproducător, rezultat din diferenţa dintre preţul plătit subcontractantului şi cel
încasat de el de la clientul final.
Avantajele subproducției de capacitate pentru subproducător
 Regularitatea comenzilor şi certitudinea vânzării pe o perioadă determinată, ceea ce
oferă subcontractantului posibilitatea programării şi organizării eficiente şi precise a
producţiei.
 Beneficierea de o anumită asistenţă tehnică şi financiară acordată de ordonator, pe
perioada de valabilitate a contractului.
Subproducţia de specialitate reprezintă înţelegerea dintre un ordonator şi un
subproducător, în virtutea căreia ultimul produce un subansamblu, component, reper, piesă
etc. care urmează să se includă în produsului final fabricat de ordonator.
Caracteristicile subproducției de specialitate:
 Constituie un mijloc de simplificare a structurilor organizatorice ale întreprinderilor.
 Subproducţia de specialitate este o cooperare structurală, determinată de corelarea a
doi factori: rentabilitatea şi calitatea.
 Are un caracter durabil în timp.
 Subproducţia de specialitate este în acelaşi timp o cooperare complementară, deoarece
se bazează pe complementaritatea tehnică a partenerilor.
 Relaţia ordonator-subproducător este dominată de aspectele de ordin funcţional,
conlucrativ, în dauna celor ierarhice, de subordonare.
Avantajele subproducției de specialitate:
 Contribuie la diversificarea exporturilor unei ţări, la prevenirea unei structuri
unilaterale a acestora.
 Accelerează dezvoltarea complementarităţii în comerţul internaţional, atenuând
presiunile concurenţiale.
 Subcontractarea de specialitate ajută societăţile comerciale din ţările în curs de
dezvoltare şi din ţările emergente să-şi sporească gradul de prezenţă pe piaţa internaţională, în
condiţii de competitivitate economică.
 Subcontractantului i se oferă o posibilitate de a-şi însuşi procedee tehnologice
avansate, iar ordonatorului, un prilej de export de know-how.
 Fiind deseori un nucleu de investiţie străină de capital, subproducţia de specialitate
poate acţiona ca un catalizator în atragerea de capital pentru valorificarea resurselor locale.

12
 Universitatea Maritimă din Constanța

Capitolul al VII-lea – Operațiunea de buy-back

Operaţiunea de buy back constă în exportul de instalaţii şi echipamente complexe, de
regulă pe credit, şi din rambursarea de către importator a contravalorii acestora prin livrări de
produse realizate în cadrul obiectivului industrial realizat cu ajutorul echipamentelor
respective.
Avantaje:
 În cazul exportatorului de tehnologie, sunt facilitate exporturile de echipamente,
prestări de servicii, asistenţă tehnică, activităţi specifice de formare de personal de
specialitate.
 În cazul importatorului de tehnologie, îi permite acestuia realizarea unor achiziţii de
echipamente şi instalaţii de pe piaţa internaţională, fără a avea obligaţia efectuării unor plăţi
externe în devize. Reduce gama de probleme ale acestuia legate de marketingul şi
comercializarea în străinătate a unei părţi din producţie.
Inconveniente ale operațiunii de buy-back:
 Pentru exportatorul de tehnologie există riscurile legate de preluarea în contrapartidă a
produselor convenite.
 Pentru importatorul de tehnologie, riscul major constă în caracterul dezavantajos al
raportului de schimb care poate să apară între valoarea ridicată a echipamentelor de înaltă
tehnologie pe care le achiziţionează de pe piaţa internaţională şi preţurile relativ modeste la
care pot fi cotate produsele rezultate, livrate în contrapartidă.

Capitolul al VIII-lea – Cooperarea economică internațională tripartită

Cooperarea economică tripartită este o formă de conlucrare în care firme sau organizaţii
economice din ţări est şi central europene, ţări dezvoltate şi ţări în curs de dezvoltare convin
să realizeze în comun o serie de produse, de mare complexitate tehnică, sau să realizeze în
ţările în curs de dezvoltare unele obiective industriale sau de infrastructură economică şi
socială, sau să exploreze şi să valorifice resurse de materii prime.
Avantaje ale cooperării tripartite pentru țara în curs de dezvoltare:
 Modernizarea structurii economiei naţionale prin dezvoltarea industriei şi valorificarea
superioară a tuturor resurselor naturale.
 Ameliorarea structurii şi eficienţei exporturilor, ca urmare a diversificării gamei de
produse şi a încorporării unei cantităţi sporite de muncă naţională superior potenţată.
 Posibilitatea utilizării clearing-ului sau a plăţilor prin compensaţie pentru reglarea
datoriilor către partenerii de cooperare.
 Formarea de personal şi crearea de noi profesii, mai ales în ramurile industriilor de
vârf.
Avantaje pentru coparticipanții din țările dezvoltate și cele est europene:
 Penetrarea pe noi pieţe, pe care partenerii acţionând independent nu aveau acces.
 Conjugarea capacităţilor financiare şi de creditare .
 Partajarea riscurilor între coparticipanţi.
 Crearea unei bune reputaţii internaţionale.
 Aprovizionarea pe baze stabile şi de lungă durată cu materii prime şi energie, primite
în contrapartidă.
Dificultăți ale cooperării tripartite:
 Efectele restrictive ale fenomenelor de instabilitate şi criză economică, cu care se
confruntă periodic economia mondială, în ultimele decenii.
 Problemele de transport create de distanţele geografice mari şi foarte mari dintre
partenerii antrenaţi în acţiuni de cooperare economică internaţională tripartită.

13
 Universitatea Maritimă din Constanța

 Lipsa unor reglementări juridice internaţionale pentru acţiuni de cooperare

multilaterală, cele existente vizând bilateralismul.

Concluzie
Cooperarea economică internațională este conlucrarea sub cele mai diverse forme dintre
doua sau mai multe țări sau entități din diverse țări, cu scopul de a realiza anumite obiective
industriale, agricole, comerciale, tehnico ‐ ştiințifice, turistice sau de alta natură. În acest sens,
cooperarea nu este un schimb comercial, sau un simplu transfer de mărfuri, servicii, capitaluri
de la o țară la alta. Ea este utilizarea în comun a mijloacelor de care dispun diverse țări sau
entități din aceste țări.

Bibliografie
1. G. Caraiani, C. Georgescu, Cooperare economică internațională - Bucureşti :
Pro Universitaria, 2013;
2. Albu, Cooperare economică internaţională. - Bucureşti: Expert, 1995, 2001;
3. Octavian Liviu Olaru, Cooperarea multilaterală interstatală prin organizaţii
economice internaţionale, Octavian Liviu Olaru, Editura Pro Universitaria, 2009.

14