UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ANTREPRENORIAT, INGINERIE ȘI MANAGEMENTUL

AFACERILOR

MANAGEMENTUL AFACERILOR
ECONOMICE INTERNAȚIONALE
- CURS NR. 2 -

Ș.l.dr.ec. OANA-CAMELIA IACOB

BUCUREȘTI
2022

1
 CAPITOLUL 1
ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII DE COMERŢ EXTERIOR,
COMERŢUL DIRECT. COMERŢUL INDIRECT.

1.1. INTRODUCERE
În condiţiile epocii contemporane, participarea activă la diviziunea mondială a muncii
reprezintă o latură inseparabilă a procesului de dezvoltare a fiecărei naţiuni şi aceasta constituie o
necesitate obiectivă pentru toate statele lumii, indiferent de nivelul dezvoltării lor economico-
sociale sau de sistemul social-politic dominant.

Se impune ca o necesitate obiectivă intensificarea participării la diviziunea internaţională

a muncii, în primul rând, pentru ţările rămase în urmă din punctul de vedere al dezvoltării
economice, pentru că numai astfel ele vor putea înlătura decalajul considerabil care le desparte de
ţările puternic dezvoltate şi bine ancorate în diviziunea internaţională a muncii.

Diviziunea internaţională a muncii reprezintă expresia sintetică a tendinţelor de

specializare internaţională a diverselor economii naţionale în vederea participării la circuitul
economic mondial, care are ca elemente specializarea în producţia de bunuri şi servicii şi
cooperarea internaţională.

Factorii obiectivi care stau la baza diviziunii internaţionale a muncii sunt:

- existenţa neuniformă pe glob a resurselor materiale naturale şi a forţei de muncă
- deosebirile de climă şi sol între diferitele zone geografice
- deosebirile de aptitudini între locuitorii diferitelor regiuni, determinate şi de mediul
natural
- evoluţia inegală în diferite state a progresului tehnic şi ştiinţific şi a forţelor de
producţie, în funcţie de mediul natural, aptitudini umane, tradiţie, organizare socială,
resurse naturale.

2
 De remarcat este faptul că participarea activă şi în mod conştient la diviziunea
internaţională a muncii este o condiţie vitală pentru creşterea nivelului de trai şi de civilizaţie al
oricărui stat din lumea contemporană. Această participare activă se traduce prin integrarea
economiei naţionale în economia mondială, în primul rând pe calea cooperării internaţionale.
Astfel, cooperarea se constituie în premisa fundamentală a promovării comerţului internaţional în
mod eficient.

Relaţiile economice internaţionale reprezintă legăturile dintre economiile naţionale,

dintre agenţii economici de pe glob, legături care se formează în virtutea diviziunii internaţionale
a muncii. În practică, schimbul reciproc de activităţi dintre celulele de bază ale economiei mondiale
se desfăşoară într-un cadru economico-juridic determinat.

Pe plan economic, necesitatea relaţiilor interstatale multilaterale este determinată de

accentuarea în proporţii fără precedent a interdependenţelor între economiile naţionale ca urmare
a adâncirii tendinţelor de specializare internaţională sub influenţa revoluţiei tehnico-ştiinţifice şi
în funcţie de resursele naturale.

Circuitul economic mondial, sub diversele sale forme, nu este de conceput decât în
măsura în care statele lumii intră în raporturi reciproce. Aceste raporturi pot stimula, sau,
dimpotrivă, frâna diferitele fluxuri economice internaţionale.
De natura relaţiilor economice externe va depinde şi influenţa pe care circuitul economic
mondial o va exercita, la rândul său, asupra economiilor naţionale.

Utilizarea conceptului de circuit economic mondial decurge din necesitatea reflectării

unor relaţii rezultate din amplificarea şi diversificarea schimbului reciproc de activităţi între
diferitele economii naţionale, pe măsura dezvoltării lor.

Iniţial, în condiţiile formării economiei monidale, principala formă de manifestare a

circuitului economic mondial a constituit-o fluxul internaţional de mărfuri sau comerţul mondial.
Mai târziu, spre sfârşitul sec. XIX are loc apariţia şi dezvoltarea unui flux nou – investiţiile
internaţionale.

3
 După cel de-al doilea război mondial, în strânsă legătură cu revoluţia tehnico-ştiinţifică,
se formează noi fluxuri şi, înainte de toate, cele legate de cooperarea economică şi tehnico-
ştiinţifică internaţională.

Noţiunea folosită în prezent pentru comerţul internaţional ca formă de legătură între

pieţele naţionale, include totalitatea schimburilor de bunuri şi servicii între două sau mai multe
state. În cazul în care comerţul internaţional cuprinde toate statele lumii, el devine comerţ mondial.

PRINCIPIILE CARE STAU LA BAZA ORGANIZĂRII MUNCII ÎN DOMENIUL

RELAŢIILOR COMERCIALE EXTERNE
- continuare -

Aceste principii diferă în funcţie de regimul politic şi social, de gradul de dezvoltare a

economiei naţionale, de politica externă generală promovată de puterea guvernamentală, de gradul
de integrare în economia mondială, respectiv de participarea la diviziunea internaţională a muncii.
Considerăm interesant a fi menţionate următoarele principii:

5. ASOCIEREA CONSUMATORILOR INDUSTRIALI PENTRU

APROVIZIONAREA DE PE PIAŢA EXTERNĂ
Aproape orice producător are nevoie, mai mult sau mai puţin, de o diversitate de materii
prime şi materiale din import, din care unele în cantităţi mici, care scumpesc marfa datorită
creşterii aparente a cererii, efectuării de transporturi scumpe în partizi mici, sporirii cheltuielilor
de reprezentare şi informare. De aceea, consumatorii industriali se asociază şi îşi crează nuclee
comune specializate în operaţiuni de import, sau recurg la serviciile caselor specializate în
asemenea operaţiuni.

6. INSTITUIREA REPREZENTĂRII COMERCIALE EXTERNE

Este un principiu organizatoric necesar în orice activitate de comerţ exterior. De modul
punerii lui în aplicare depinde calitatea muncii de analiză operativă a conjuncturii comerciale
externe de folosire a momentelor conjuncturale optime, de retragere la timp în perioade critice, de

4
cunoaştere a bonităţii partenerilor externi şi a potenţialului concurenţei. Structura organizatorică a
reprezentării externe dă rezultate maxime când este diversificată într-o pluralitate de forme
specifice zonelor geografice şi segmentelor de piaţă. În general, este necesară o polarizare raţională
a reprezentării externe, evitându-se suprapunerile – nimic nu este mai rău ca lipsa sau insuficienta
reprezentare comercială pe piaţa externă, indiferent de calităţile deosebite ale produsului sau de
eficienţa serviciilor.

1.2. FORME ORGANIZATORICE ALE COMERŢULUI EXTERIOR

Comerţul exterior poate fi exercitat de către persoane fizice sau de către persoane juridice
cu patrimoniu distinct. Potrivit practicii internaţionale şi legislaţiilor naţionale, activitatea de
comerţ exterior poate fi exercitată de către:
- producători individuali proprietari
- comercianţi intermediari
- diverse asociaţii sub formă de societăţi comerciale
- regii autonome proprietate de stat, etc.

În structura organizatorică a comerţului internaţional se disting întreprinderea

individuală şi societatea comercială.
a) întreprinderea individuală - este forma cea mai simplă de participare la comerţul
internaţional. Ea apare sub diverse profiluri – de producţie şi desfacere, de desfacere, de
aprovizionare, de reprezentanţă, precum şi alte forme de intermediere.

În general, o întreprindere individuală acţionează mai mult pe plan local sau pe zone
comerciale restrânse, având în vedere potenţialul ei comercial relativ redus în raport cu potenţialul
societăţilor comerciale.

La baza întreprinderii individuale stă proprietatea individuală a unei singure persoane,

care este conducătorul întreprinderii. El îşi angajează personalul în funcţie de necesităţi, fără a da
cuiva socoteală, având răspundere nelimitată asupra actelor comerciale săvârşite.

5
 b) societatea comercială - instituţie cu scop lucrativ, este forma jurdică de bază a
economiei de piaţă.

Societatea comercială este o entitate economică colectivă, formată din mai multe
persoane fizice şi/sau juridice, având cel puţin o trăsătură comună obiectivă - un interes comun,
persoane care contribuie la formarea unui patrimoniu social în scopul desfăşurării unei activităţi
oarecare aducătoare de beneficii.

Ca întreprindere, societatea comercială reprezintă locul unde se combină şi utilizează

factorii de producţie avansaţi cu eficienţă cât mai mare, rezultatele obţinute fiind împărţite între
membrii acesteia. Societatea comercială este o persoană juridică distinctă faţă de persoanele fizice
şi/sau juridice care o compun; drepturile şi obligaţiile societăţii comerciale decurg însă din cele ale
persoanelor care se află la originea noii persoane juridice.

Societatea comercială este consacrată ca o categorie deosebită de societate în legislaţiile

întemeiate pe o reglementare diferenţiată a raporturilor patrimoniale între părţi juridiceşte egale.
Aceste legislaţii cunosc două criterii de diferenţiere între societatea comercială şi cea civilă:
- un criteriu clasic, de ordin material, în virtutea căruia este comercială o societate al cărui
obiect de activitate constă în efectuarea de fapte de comerţ, definite ca atare de legislaţia
comercială.

- un criteriu modern, de ordin formal, potrivit căruia orice societate, independent de

obiectul de activitate, este comercială dacă este constituită într-una din formele prevăzute
de lege pentru o astfel de societate.

În anumite legislaţii, deşi se utilizează obiectul activităţii drept criteriu de calificare a

societăţii comerciale, se cunosc societăţi civile ca activitate şi comerciale ca formă.

Structura organizatorică internă a societăţii de comerţ exterior se completează în mod

necesar cu structura organizatorică externă, care constituie reţeaua externă de reprezentare şi

6
comercializare. Structura organizatorică externă se constituie atât pe plan naţional cât şi în
străinătate.

Pe plan naţional se are în vedere crearea de sucursale şi/sau filiale, în diferite centre
comerciale şi industriale, crearea de depozite, ateliere de prelucrare şi înnobilare, centre sau
magazine de aprovizionare şi desfacere, puncte de lucru, şantiere etc.

Dimensionarea reţelei depinde de obiectul societăţii comerciale şi de potenţialul său

economic. În general, la alcătuirea structurilor organizatorice din străinătate se au în vedere o serie
de reguli fundamentale:
- orice activitate de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională, exercitată pe
teritoriul naţional, trebuie să dispună de legături permanente în diferite centre comerciale
mondiale, să aibă o reţea comercială proprie.

- structura reţelei externe va fi profilată şi dimensionată în mod raţional, corespunzător

specificului pieţei şi naturii tranzacţiilor programate.

- reţeaua externă a unei societăţi comerciale cu un obiect complex şi potenţial economic

ridicat va dispune de o pluralitate de forme şi unităţi de prospectare, studiu, informare,
publicitate, negociere, asistenţă tehnică, asistenţă juridică.

- reţeaua externă, în cazul exportului produselor greu vandabile, afectate de o puternică

concurenţă, va fi completată, în mod obligatoriu, de personal local de specialitate, sau se
va apela şi la serviciile organizaţiilor locale de profil.

Se va avea în vedere că lipsa de reprezentare comercială şi tehnică micşorează desfacerea,

scade nivelul rentabilităţii, atât la export cât şi la import, anulează sau micşorează posibilităţile de
formare şi expansiune a relaţiilor de cooperare industrială şi, în general, de cooperare economică,
după cum expansiunea exagerată şi încărcarea reţelei duc la ineficienţă, ca urmare a suprapunerii
activităţilor, a contradicţiilor între activităţi şi a încărcării cheltuielilor de circulaţie.

7
 BIBLIOGRAFIE
1. Negruș, M., (1998), Plăţi şi garanţii internaţionale, Ed. ALL, Bucureşti
2. Pârgaru, I., (1994), Comerţul exterior, multiplicator al economiei naţionale, București
3. Pârgaru, I., (2003), Tranzacții economice internaționale – noțiuni de bază, Deva
4. Pârgaru, I.; Rujan, O., (2004), Economie internațională, Ed. Economică, București
5. Pârgaru, I.; Bran, F.; Ildiko, I., (2004), Politicile comercială și de mediu ale României, Ed.
A.S.E., București
6. Popa, I; Filip, R., (2007), Management Internațional, Ed. Economică, București
7. Sasu, C., (2014), Comunicare managerială internațională, Ed. Tehnopress, Iași
8. Sută, N., (1999), Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane, Ed. Independenţa
Economică, Brăila