GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA DE ADMINISTRARE PUBLICĂ

DEPARTAMENTUL STUDII SUPERIOARE DE MASTER
CATEDRA ECONOMIE ȘI MANAGEMENT PUBLIC

Program: Management

Disciplina: Managementul financiar

REFERAT

TEMA: Finanţarea întreprinderilor micului business

din R. Moldova.

Elaborat:Zaharco Iulian,
student an.I, grupa 124 MG

Verificat: Viorica Lopotenco

doctor,conferenţiar universitar

Chişinău 2022
 CUPRINS:

INTRODUCERE

1. Esenţa dezvoltării micului business în Republica Moldova

2. Mecanismul de finanţare a micului business în Republica Moldova

3. Sursele externe de finanţare a micului business

CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
 INTRODUCERE

În condiţiile economiei de piaţă, strategia Republicii Moldova constă în orientarea

eforturilor spre dezvoltarea mecanismul finanţării micului business din agricultură, în contextul
integrării în Uniunea Europeană, şi penetrarea produselor agroalimentare obţinute de
întreprinderile micului business pe pieţele acesteia. Adaptarea la cerinţele exigente faţă de
calitatea produselor agroalimentare va continua să pericliteze accesul produselor autohtone pe
pieţele date, cel puţin în viitorul apropiat. Politica agricolă comună a Uniunii Europene vizează o
piaţă unică şi protejată în comparaţie cu fluxurile economiei mondiale. Principiile de funcţionare a
pieţei date constau în următoarele: favorizarea progresului tehnic şi asigurarea dezvoltării
raţionale a producţiei agricole; utilizarea adecvată a factorilor de producţie, în primul rând a forţei
de muncă; asigurarea unui nivel echitabil de viaţă pentru populaţia care activează în agricultură;
stabilizarea preţurilor la produsele agroalimentare pe pieţele europene; garantarea securităţii de
aprovizionare a consumurilor cu produse agricole; asigurarea unor preţuri rezonabile la procurarea
mărfurilor de către consumatori.
Republica Moldova trebuie să adopte o politică agricolă bazată pe principiile politicii
agricole comune ale Uniunii Europene, care ar putea fi preluate într-o strategie de dezvoltare a
agriculturii ţării noastre cu modificările şi adaptările necesare. Un accent deosebit trebuie pus pe
implementarea progresului tehnologic şi tehnic în agricultură, asigurarea unui trai decent pentru
populaţia rurală, favorizarea dezvoltării mecanismului de finanţare a micului business şi a
securităţii de garantare a consumurilor de produse agricole şi alimentare.
În condiţiile R. Moldova, sectorul micului business este necesar să fie susţinut din partea
statului prin subsidarea sectorului agricol, care este sursa principală de materie primă a industriei
prelucrătoareşi constituie baza comerţului cu produse agroalimentare. Sporirea volumul producţiei
agricole şi agroalimentare va favoriza dezvoltarea producătorilor agricoli să-si sporească
profiturile şi investiţiile în dezvoltarea afacerii atât prin adăugarea valorii la produsele
agroalimentare, cât şi prin producerea şi exportul unor produse competitive la nivel internaţional.
Moldova trebuie să transforme dezvoltarea mecanismului de finanţare a micului business în
agricultură într-o prioritate politică clar formulată şi să se axeze pe simplificarea procedurilor
privind finanţarea acestora, pentru a le face mai transparente
Activitatea şi dezvoltarea businessului mic şi mijlociu sunt strict dependente de
infrastructura pieţei şi evoluţia macroeconomică a ţării.Experienţa altor state a arătat că
problemele social-economice ale Republicii Moldova pot fi rezolvate prin dezvoltarea intensă a
businessului mic şi mijlociu, care poate deveni un elementcheie al economiei de piaţă în etapa
actuală. Concomitent problemele finanţării businessului sunt foarte acute, precum şi problemele
domeniilor de susţinere şi sprijin în perioada redresării economiei naţionale, care sunt
studiate, rezolvate doar parţial.
 1. Esenţa dezvoltării micului business în Republica Moldova

Sfârşitul secolului XX înregistrează, în aproape toate ţările lumii, o atenţie tot mai sporită
faţăde întreprinderile mici şi mijlocii. Acest fenomen, care se manifestăla scarăplanetară, atestă
afirmarea sectorului mic şi mijlociu în lumea contemporană. Existăo tendinţă spre de procesul de
creare şi dezvoltare a unor noi întreprinderi, legată de caracteristicile naturii umane în permanenta ei
căutare de dobândire a statutului de independenţă, recunoaştere şi bunăstare. Actorul principal al
acestui proces este întreprinzătorul care, prin intermediul calităţilor de care dispune, asumându-şi
permanent riscul, caută să transforme o oportunitate a pieţei într-o întreprindere viabilă, contribuind
apoi la creşterea ei.
Sectorul micului business în Republica Moldova, de altfel ca şi în majoritatea statelor în
dezvoltare, a apărut ca urmare a schimbărilor profunde din viaţa socială şi economică, efectuate
pentru trecerea de laeconomia centralizatăla cea de piaţă. [1, pag.2.]
Iniţierea afacerilor mici în R. Moldova este o problemă de cea mai mare importanţă, cu toate căîn
cea mai mare parte procesul de realizare a „micii privatizări” este caracterizat de o serie de aspecte
specifice, consecinţe ale prevederilor legislaţiei Republicii Moldova.Cunoaşterea modului de
constituire şi funcţionare a afacerilor mici şi a cadrului legislativ care le reglementează, are o
importanţăaparte pentru întreprinzători. [2, pag.542]
După15 ani de tranziţie, întreprinderile micului business deţin peste 92% din totalul agenţilor
economici, astăzi ele fiind considerate „coloana vertebrală” a economiei naţionale.
Concomitent, fiind datăimportanta contribuţie la crearea noilor locuri de muncă, stimularea
concurenţei, favorizarea inovaţiilor şi tehnologiilor, sectorul respectivesteconsideratpromotorul
dezvoltării economice a ţării. [1, pag.2]
Guvernul Republicii Moldova percepe sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii drept baza
creării şi dezvoltării unei economii moderne şi dinamice, axate pe cunoştinţe. Sectorul respectiv al
economiei naţionale poate aduce o contribuţie substanţialăla Produsul Intern Brut şi stimularea
creşterii exporturilor. În condiţiile unei pieţe cu o concurenţă puternică întreprinderile mici şi
mijlocii dispun de abilitatea de a reacţiona flexibil şi de a se adapta rapid la schimbările economice
ciclice şi structurale. Din acest punct de vedere, un sector al întreprinderilor mici şi mijlocii bine
dezvoltat poate contribui la fortificarea stabilităţii şi creşterii macroeconomice din ţară, o pârghie
pentru integrarea socială şi regională în Europa.De asemenea, micul business trebuie privit şi prin
prisma asigurării bunei funcţionări a întreprinderilor mici cu produse şi servicii primare.
În Republica Moldovaîn calitate de criterii ale definirii micului business serveşte numărul
mediu anual de angajaţi şi suma anualăa venitului din vânzări. Astfel, Legea „Cu privire la
 susţinerea şi protecţia micului business” stabileşte temeiurile juridice, economice şi
organizatorice ale dezvoltării, susţinerii şi protecţiei microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici,
bazate pe proprietatea nestatală. Segmentul întreprinderilor micului business este definit prin
prezenta lege, conform căreia acesta reprezintă o activitate antreprenorială realizată de
întreprinderile micro şi mici, în cadrul cărora activează:
1. De la 1 la 9 angajaţi şi respectiv plafonul sumei anuale a vânzărilor nete este de 3 milioane lei.
2. De la 10 la 50 angajaţi şi sumaanualăa vânzărilor nete este 10 milioane lei.
Nu se referăla micul business şi nu se bucură de susţinere din partea statului întreprinderile care
deţin poziţia dominantăpe piaţa internă de bunuri. Principala lege care reglementează constituirea şi
funcţionarea micilor afaceri în R. Moldova, este Legea „Cu privire la antreprenoriat şi
întreprinderi”. În conformitate cu articolul 13 al acestei Legi, pe teritoriul Republicii Moldova se pot
desfăşura activităţi de antreprenoriat în cadrul următoarelor tipuri de afaceri mici: întreprinderi
individuale, societăţi în nume colectiv, societăţi în comandită, societăţi pe acţiuni, societăţi cu
răspundere limitată, cooperative de producţie, întreprinderi în arendă, întreprinderi colective,
întreprinderi de stat şi municipale. În conformitate cu articolul 1 al Legii, „Antreprenoriatul este o
activitate de producţie, de executare a unor lucrări sau de prestare a unor servicii, desfăşuratăde
cetăţeni şi de asociaţiile acestora, în mod independent, din proprie iniţiativă, în numele lor, pe riscul
propriu şi sub răspunderea lor patrimonială, cu scopul de a-şi asigura o sursă permanentă de
venituri”. Agent al antreprenoriatului poate fi, conform articolului 2 din Lege, orice cetăţean al
Republicii Moldova sau orice cetăţean străin, care nu a săvârşit fapte ce să contravină legilor în
vigoare, sau orice grup de cetăţeni moldoveni sau străini, care se vor constitui într-un antreprenor
colectiv. E necesar de a lua în consideraţie şi structura ramurii industriale, cota întreprinderii pe
piaţă. În literatura de specialitate existămai multe definiţii ale micului business.În SUA, de
exemplu, ca primăvariantăpoate fi considerată: „micul business este o întreprindere independent
posedată, condusă şi care nu poate fi dominantăîn domeniul în care activează”[3, pag. 23]. Altă
definiţie a micului business sună în felul următor: „întreprinderea la care managerii sunt proprietari
şi capitalul este oferit tot de proprietari aparţine afacerilor mici, adicămicului business” [4, pag.10].
În concluzie pot menţiona că ar fi bine de studiat experienţele ţărilor dezvoltate ca
Japonia, SUA, Germania, Marea Britanie în domeniul businessului şi de perfecţionat legislaţia
ţării noastre pentru a ne dezvolta cu succes mai departe. E nevoie de atras o atenţie mai mare
agenţilor economici care nu respectă legislaţia, nu prezintă dări de seamă organelor statistice, pe
de o parte, iar pe de alta, statul trebuie să analizeze de ce aceşti agenţi economici nu respectă
legislaţia existentă. Şi atunci ar fi binevenită pătrunderea statului în detaliile de dezvoltare a
întreprinderilor mici şi mijlocii pentru a le soluţiona problemele şi a le facilita prosperarea.
 2. Mecanismul de finanţare a micului business în Republica Moldova
Tranziţia la economia de piaţă a avut un rol decisiv în redefinirea rolului finanţelor în
economia Moldovei. Dacă în economia planificată întreprinderile lucrau pentru îndeplinirea
comenzilor de stat şi se bazau pe planuri de activitate impuse din exterior, în economia de
piaţăaccentul se pune pe autonomia financiară a agenţilor economici, adică ei singuri hotărăsc ce
să producă, cu ce resurse, pentru cine şi unde să comercializeze producţia. Organizarea
finanţelor în cadrul unei întreprinderi presupune câteva principii de bază:
• independenţa întreprinderii în domeniul activităţii financiare;
• capacitatea de finanţare;
• atingerea unor rezultate şi responsabilitatea pentru obţinerea lor;
• controlul asupra activităţii.
Nu există decizie care să nu aibă implicaţii financiare şi de aceea activitatea financiară trebuie să
ţină cont de toate domeniile de activitate a întreprinderii şi să fie orientată spre maximalizarea
valorii întreprinderii. Economia RM parcurge o lungă şi dificilă etapă de tranziţie, în care
trecerea de la o economie etatistă, centralizatăla o economie de piaţă presupune îndelungate
căutări pentru a găsi soluţiile viabile necesare atingerii obiectivelor scontate. Este o
perioadăpropice unor redefiniri, fundamentate pe legităţile economiei de piaţă, teoriile şi
practicile economice. Printre acestea, cele din domeniul financiar prezintă o importanţă
deosebită, ţinând cont că în prezent, în întreaga lume, problematica fondurilor, a capitalurilor
(stabilirea necesarului de fonduri, alegerea surselor de finanţare şi utilizarea eficientă a fondurilor
obţinute) se manifestă tot mai stringent.
Din punct de vedere al practicii, finanţele reprezintă una din cele mai importante pârghii de
dirijare în activitatea unui agent economic.Această influenţă se realizează prin intermediul
mecanismului financiar, care este un sistemde organizare, reglare şi planificare a relaţiilor
financiare, a metodelor de formare şi utilizare a resurselor financiare.
În componenţa mecanismului financiar se includ:
- pârghiile financiare;
- instrumentele financiare;
- metodele şi modelele financiare;
- subsistemele de asigurare:
a) juridice;
b) normative;
c) informaţionale;
d) tehnice.
Instrumentele financiare şi metodele financiare fac parte din instrumentele ştiinţifico-practice ale
gestiunii financiare ca ştiinţă şi au importanţă atât teoretică, cât şi practică. Subsistemele de
asigurare se manifestă prin asigurarea şi utilizarea unor instrumente, metode, modele financiare
reglementate de guvern şi testate în practică de agenţii economici. Deci finanţarea întreprinderii
are loc prin intermediul mecanismului de finanţare.
Întreprinderile micului business din agricultura R.Moldova nu pot beneficia de
oportunităţile de finanţare de pe pieţele de capital străine, deoarece Moldova este considerată de
către organele financiare internaţionale ca ţarăcu un risc înalt pentru plasarea banilor. În aceste
condiţii, întreprinderile pot apela la credite externe prin intermediul guvernului, însă această
experienţă, folosită până în prezent, arată că peste 80% din creditele primite de întreprinderile
autohtone de la băncile străine nu au fost rambursate, astfel executivului revenindu-i obligaţia de
rambursare. În prezent, s-a refuzat la această practică şi nu se mai acordă garanţii de stat pentru
creditarea agenţilor economici. Acest instrument de finanţare era destul de oportun, însă
procedura de selectare a întreprinderilor beneficiare de credite externe era eficientă şi nu era
efectuat controlul utilizării acestor bani. Economia ţării este caracterizată de lipsa resurselor sau
nedorinţa investirii pe termen lung. Sistemul financiar, ce are menirea de a asigura sursele
necesare, se află încă în stadiu de stabilire şi formare şi nu se prezintă ca un suport eficient al
reformelor. În aceste condiţii, unica şansă de relansare par a fi fluxurile generate de banii ce vin
de peste hotare, transmise de cetăţenii Republicii Moldova care acolo lucrează.
Cele mai importante probleme, ce necesită soluţionarea în acest caz, sunt:
 stimularea în continuare a antreprenorilor agricoli;
 lichidarea barierelor birocratice;
 reducerea dobânzilor;
 atragerea investitorilor străini;
 stimularea investitorilor locali.
Dezvoltarea lentă a volumului şi spectrului serviciilor de microfinanţare în R. Moldova este
condiţionată, în primul rând, de existenţa lacunelor în cadrul legislativ şi cel de reglementare.
Printre ele se evidenţiază lipsa legii privind întregul sistem de descifrare a întreprinderilor de
microfinanţare (IMF) ( anexele 62 şi 63). Incertitudinea legislativă a perspectivelor de dezvoltare
a IMF a dus, de exemplu, la faptul că legile speciale, destinate anumitor tipuri de IMF, nu sunt
îndeajuns corelate atât între ele, cît şi cu legislaţia europeană. Toate acestea tărăgănează ritmul de
creştere a volumului microîmprumuturilor şi microcreditelor destinate micului business şi
populaţiei în Moldova.
Sumarul cadrului normativ (cel legislativ şi cel de reglementare) al microfinanţării în
 ţările cu economia în tranziţie – tradiţiile şi problematica acestor ţări sunt proprii condiţiilor
Republicii Moldova – este expus, în măsura posibilităţilor, conform unei scheme comune care
prevede răspunsuri la întrebări ce ţin de structura bazei normative a instituţiilor de
microfinanţare (IMF),formele juridice ale acestor instituţii, lista serviciilor acceptabile/interzise,
particularităţile impozitării, precum şi formele de reglementare şi supraveghere de stat a
activităţii acestora. O privire succintă asupra cadrului normativ al microfinanţării în ţările cu
economie în tranziţie: Azerbaidjan, Armenia, Bosnia şi Herţegovina, Kazahstan, Kârgâzstan,
Mongolia, Rusia, Ucraina, Tadjikistan ş.a. este expusă în anexa 64.
Generalizând am putea menţiona că practica ţărilor, care nu au o legislaţie generală sau
specializată despre IMF, demonstrează că în calea acestor instituţii apar, de regulă, o sumedenie
de probleme, iar gradul de microfinanţare se aflăla un nivel scăzut. Diferenţele dintre ţări
constau adesea nu numai în terminologie şi alte detalii, ci şi în principii; în mare măsură aceasta
ţine de gradul reglementării şi supravegherii de stat a activităţii IMF, care depinde de nivelul
general al dezvoltării economiei de piaţă, istoria de credit a sistemului financiar al ţării,
tradiţiile şi multe alte condiţii naţionale. Una din tendinţele de dezvoltare a infrastructurii
proprii a IMF este crearea largă a asociaţiilor, uniunilor şi a altor forme de asociere a IMF.
În concluzie putem menţiona că pentru acordarea unui ajutor producătorilor agricoli,
inclusiv fermierilor, continuă efectuarea lucrului privind revitalizarea sistemului de colectare şi
comercializare a producţiei agricole în teritoriul republicii şi crearea pieţelor de desfacere a
acesteia. Astfel se întreprind măsuri pentru restabilirea activităţii fostelor întreprinderi de
colectare şi distribuire a producţiei pomi-legumicole, care activau anterior în cadrul complexului
agroalimentar şi crearea, în comun cu cooperaţia de consum, a unor noi întreprinderi de
achiziţionare, producere şi comercializare a produselor agricole.

3. Sursele exetrne de finanţare micului business

Ca mijloace externe, întreprinderile mici folosesc creditele bancare, investiţiile, subvenţiile
din bugetul statului etc. Sursele proprii limitate nu le permit întreprinderilor mici să se
dezvolte, acestea apelează, de obicei, la cele externe, printre care o cotă considerabilă le revine
creditelor de la parteneri. Sunt frecvente cazuri când acestea sunt acordate pe o cale
semilegală, prin încheierea unor contracte de colaborare sau prin transmiterea banilor direct
fără vreo evidenţă în documentele financiar-contabile

Sursele de finanţare neoficiale le constituie cei care investesc pe baza relaţiilor personale
sau de afaceri cu întreprinzătorul şi care, în general, investesc fără prea mult studiu sau
investigaţii. Această categorie include persoanele cu care întreprinzătorul are contacte
personale sau profesionale, precum familia şi prietenii, consultanţii profesionişti în relaţiile de
afaceri, foştii angajaţi, clienţi sau furnizori potenţiali, viitorii angajaţi etc. Sursele neoficiale
sunt folosite, în faza lor iniţială, de toate tipurile de firme. Ele pot, de asemenea, să investească
într-o fază ulterioară de dezvoltare, dar atunci capitalul necesar va fi, de obicei, mai mare
decât capacitatea lor investiţională. Găsirea unor investitori neoficiali nu este o sarcină uşoară,
întreprinzătorii care au reuşit anterior pot deţine astfel de informaţii ca,de altfel, şi juriştii,
contabilii, bancherii,consultanţii în afaceri sau alţi specialişti. Este o idee bună să se solicite
recomandări de la astfel de persoane. Acest tip de investitori află despre ocaziile pentru
investiţii de la asociaţii lor în afaceri, de la alţi întreprinzători sau prieteni. Mulţi dintre ei
investesc împreunăîn diferite afaceri, într-un mod mai mult sau mai puţin regulat. De fapt, un
contact realizat de către un întreprinzător cu un astfel de investitor neoficial poate produce o
serie întreagă de alte contacte utile. Pentru a cointeresa potenţialii investitori, este nevoie, de
obicei, cel puţin de un plan de afaceri. Investitorul va verifica echipa ce solicită fondurile de
investiţii şi potenţialul său de atracţie. El va realiza această analiză, în general, pe baza datelor
culese de persoana care cunoaşte întreprinzătorul şi produsele sale. Deoarece este în măsură să
aleagă, este înţelept ca întreprinzătorul să selecteze pe acel investitor neoficial, care poate fi şi
un bun consilier.

Investiţiile prietenilor şi ale rudelor reprezintă o sursă de finanţare frecvent utilizată de

întreprinzători. Tentantă prin prisma legăturilor interpersonale deosebite,care facilitează
obţinerea de fonduri financiare, apelarea la o asemenea sursă ridică, totuşi, doua probleme
specifice. Prima rezidă în faptul că pot apare interferenţe nedorite între problemele
operaţionale ale întreprinderii, politica afacerii şi doleanţele sau pretenţiile rudelor, sau ale
prietenilor care au investit. A doua problemă constă în posibilitatea deteriorării relaţiilor cu
aceştia - în caz de eşec al firmei. Dacă întreprinzătorul a profitat de legăturile speciale ce
existau şi nu a prezentat detaliat şi corect riscurile afacerii, în vederea evitării ulterioare a unor
asemenea probleme, este preferabil ca şi în cazul rudelor şi al prietenilor,discutarea
investiţiilor sau a împrumuturilor să e facă de pe poziţii stricte de afaceri [5, pag.147].

Investiţiile partenerilor.Sursele proprii limitate nu le permit întreprinderilor mici săse

dezvolte, acestea apelează, de obicei, la cele externe, printre care o cotconsiderabilă le revine
creditelor de la parteneri.Sunt frecvente cazurile în care acestea sunt acordate pe o cale
semilegală, prin încheierea unor contracte de colaborare sau prin transmiterea banilor direct
fără vreo evidenţăîn documentele financiar-contabile. Investiţiile partenerilor pot constitui o
sursă de finanţare a afacerii, având aceeaşi provenienţăca şi investiţia întreprinzătorului.

Existenţa partenerilor este motivatăfie de ideea comună de la care porneşte întreaga afacere,
fie de dorinţa întreprinzătorului de a-şi asigura capitalul necesar iniţierii acesteia; în cel de-al
doilea caz, proprietarul trebuie să evalueze consecinţele opţiunii de atragere a unor parteneri,
consecinţe ce conduc atât la diminuarea drepturilor personale de control şi proprietate, cât şi la
împărţirea profiturilor.

Finanţarea din credite. Cealaltă mare categorie de capital este creditul. Ca şi în cazul
investiţiei de capital, este important sănu aşteptămpânăîn momentul în care necesarul de
fonduri devine stringentă, pentru a stabili relaţia cu creditorul, în vederea obţinerii unui
împrumut. Atunci când apare o criză financiară iminentă, situaţia financiară a firmei arată
foarte prost şi creditorii au foarte bune motive pentru a pune sub semnul întrebării experienţa
în conducere şi planificare a întreprinzătorului. Creditele sau împrumuturile constituie o
modalitate externă de finanţare, care are menirea de a completa capitalul necesar iniţierii
afacerii şi desfăşurării cu succes a activităţii operaţionale. Nu se poate lansa o afacere pe baza
unor fonduri financiare acumulate numai din credite sau împrumuturi. Deşi, de cele mai multe
ori, este inevitabilă utilizarea unor asemenea surse în pornirea micilor afaceri, ar fi
recomandabil ca întreprinzătorul să apeleze la ele într-o măsură cât mai mică posibil.

Acest lucru este justificat prin faptul că majoritatea clauzelor acordării de credite cuprind
condiţionări care restrâng marja de libertate a proprietarului. Condiţionările impuse pot viza
diferite aspecte, precum:mărimea ratelor şi a dobânzilor rambursărilor; termenele de scadenţă;
natura garanţiilor pretinse; participarea creditorilor la procesul decizional sau la supervizarea
unor hotărâri ale proprietarilor privind nivelul salarizării angajaţilor firmei, modul de
repartizare a beneficiilor, efectuarea plăţilor dividendelor, desfacerile către anumiţi beneficiari,
aprovizionarea numai de la anumiţi furnizori ş.a

Concomitent, este necesar a evidenţia că majoritatea creditelor subiecţilor micului

business provin din resursele instituţiilor financiare internaţionale, care acordă linii de credit
băncilor comerciale autohtone, acestea din urmă acordând resurse financiare întreprinderilor
din sector. De exemplu, pe parcursul anului 2004, linii de credit pentru întreprinderile micului
business au fost acordate de către BERD şi Banca Mondială, debitorii fiind
„Moldindconbank”, „Victoriabank”, „Mobiasbancă”. Astfel, alternativa creditelor acordate de
către băncile comerciale constituie, în prezent, produsele oferite de organizaţiile de
microfinanţare, care au menirea de a credita afacerile mici, preponderent din zonele rurale,
facilitând accesul la resursele financiare ieftine, precum şi de a stimula iniţiativa privată.
Organizaţiile vizate „Corporaţia de Finanţare Rurală”SA, “Microinvest” SRL, “ProCredit”
SA, activeazăîn baza Legii nr.280-XV din 22.07.2004 privind Organizaţiile de microfinanţare
şi alocă împrumuturi din mijloace proprii/împrumutate fărăa avea dreptul de a accepta
depozite.
 Factoringul este o altăformăalternativăde finanţare a întreprinderilor micului business.
Baza factorului de finanţare o constituie contractul de factoring,care se încheie, de regulă, pe
un termen de 2 ani. În cadrul contractului dat, clientul oferăfactorului dreptul de a cumpăra
toate cerinţele lui faţăde debitor, iar firma de factoring îşi rezervă dreptul de a accepta sau de a
refuza creanţele propuse. În urma contractului de factoring, firma de factoring se ocupă nu
numai cu gestiunea creanţelor, dar şi cu ţinerea evidenţei contabile a aderentului, analiza
clienţilor acestuia şi informează clientul privind solvabilitatea cumpărătorilor, asumăndu-şi
unele riscuri în cazul insolvabilităţii acestora. Factoringul e eficient pentru producătorii şi
vânzătorii cu ridicata, la care termenul de platăa facturilor este de l - 3 luni.

Leasingul sau contractul de închiriere reprezintă o metodă de finanţare care, în esenţă, se

poate asimila împrumutului. Întreprinderea utilizatoare a obiectivelor de investiţii ce se
dobândesc nu are calitatea de proprietar, ci de utilizator, un fel de „chiriaş” în acest contract.
Contractul de credit se încheie pentru o perioadă determinată– în general, până la amortizarea

activului fix – în cursul căreia nici o parte nu poate rezilia contractul. În prezent, în Moldova
activează cinci companii(MAIB-LEASING SA;EUROLEASING SRL; TEHAGROLEASING
SRL; IM şi COMPANIA – CONSULTING GRUP SA) pentru care activitatea de bază o
constituie leasingul financiar (cel operaţional,la moment, nu este solicitat în Moldova). Nu
putem afirma că ele activează datorită legii din 1996, mai curând ele funcţionează în pofida ei,
urmând cerinţele înaintate de piaţă.

În concluzie putem spune că în Republica Moldova, colectarea fondurilor financiare,

condiţionate de iniţierea unei afaceri, reprezintă adevărata dificultate pe care trebuie s-o
depăşească un întreprinzător. Spre deosebire de statele puternic industrializate şi cu o
economie de piaţă tradiţională, marcată de existenţa unui ridicat nivel al concurenţei, în ţara
noastră se manifestă– cu timide excepţii – atât lipsa legislaţiei adecvate, cât şi a instituţiilor
specializate în susţinerea şi promovarea micilor afaceri.
 CONCLUZII

În baza investigaţiilor efectuate concluzionăm că mecanismul de finanţare este parte

componentă a mecanismului financiar al întreprinderii, destinat constituirii resurselor financiare a
acesteia. În baza cercetărilor efectuate de către autori, se propune şi o viziune asupra definiţiei

mecanismului de finanţare, prin care se subînţelege totalitatea pârghiilor financiare de asigurare

sistemică a activităţii întreprinderilor cu diferite forme organizatorico-juridice cu resurse financiare
întru realizarea scopurilor scontate.

Întreprinderile micului business din agricultură reprezintă un important sistem economic

multilateral. Studiul comparativ al stării financiare a acestor întreprinderi a evidenţiat importante
deosebiri în comparaţie cu sectorul real al economiei Republicii Moldova. Prin urmare, micul
business fiind un element integrat în economia naţională, este, totuşi, un element specific, cu
orientare economico socială, care necesită în condiţiile date un studiu special în ceea ce priveşte
perfecţionarea mecanismului de finanţare a acestui sector.

Sursele de finanţare utilizate în activitatea întreprinderilor micului business sunt predominate

de capitalul propriu şi mai puţin de capitalul împrumutat. În prezent, aportul întreprinderilor agricole
autohtone mici şi micro la dezvoltarea şi implementarea inovaţiilor şi tehnologiilor moderne este
nesemnificativ, ceea ce explică nivelul scăzut al participării acestora în operaţiile de export de
mărfuri şi servicii.

În RM există instituţii financiare şi nefinanciare care finanţează întreprinderile micului

business din sectorul agricol, dar procesul de obţinere a împrumuturilor este extrem de dificil, în
special pentru întreprinderile din acest sector. Organizaţiile de microfinanţare ce prestează servicii
de microfinanţare agenţilor micului business din agricultură sunt: „Procredit” S.A, „Microinvest”
S.R.L, Corporaţia de Finanţare Rurală, Asociaţiile de Economii şi Împrumut ale Cetăţenilor,
Proiectul de dezvoltarea a întreprinderilor mici şi mijlocii.

Generalizarea modelelor, direcţiilor şi pârghiilor de reglementare a micului business din

agricultură utilizate în străinătate sunt recomandabile pentru implementarea în economia naţională a
sectorului agroalimentar. Sunt delimitate două tipuri distincte privind reglementarea de către stat a
activităţii întreprinderilor mici şi micro: la nivel micro - metode directe de susţinere, direcţionate
nemijlocit întreprinderilor; la nivel macro – metode directe de susţinere menite săcreeze mediul
intern şi extern favorabil activităţii antreprenoriale. Dezvoltarea eficientăa businessului mic în
agricultură, în mare măsură, depinde de sprijinul acordat de către stat acestui sector. Anume, pentru
întreprinderile mici şi micro pot fi asigurate condiţii egale pentru dezvoltare cu diverse capacităţi şi
posibilităţi.
 BIBLIOGRAFIE

1. Anuarul Statistic al Republicii Moldova, 2002/Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii

Moldova: Statistica, 2002, – p. 525.
2. Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, nr. 845-XII din 3 ianuarie 1992, modificată şi
completatăprin Legea nr. 320-XII din 3 noiembrie 1995// Monitorul Oficial.-1995.
3. Deruţa, I. Relaţii economice internaţionale, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, p. 26-51, 109-147.
4. Dalota, M., Mocanu, M. Managementul afacerilor productive. Ghid practic de planificare,
Timişoara, Editura Sedona, 1995.
5. Solcan, A. Managementul micului business, Ed. ASEM, Chişinău, 2001.
6. Legea Republicii Moldova cu privire la susţinerea şi protecţia micului business, nr.112-XII din 20
mai 1994, modificată şi completatăprin Legea nr. 629-XII din 3 noiembrie 1995// Monitorul Oficial
al R.M.-1995.
7.Codul Fiscal, nr. 1055 - XIV din 16 iunie 2000 //Compartimentele I, II, III, IV, V// Monitorul
Oficial al R.M. – 2001. - nr. 102-103. – art. 814.
8. HGRM cu privire la aprobarea Regulamentului cu privire la Lista furnizorilor (antreprenorilor)
calificaţi, nr. 1011 din 25 august 2003// Monitorul Oficial.-2003.
9.HGRM cu privire la criteriile de ţinere a contabilităţii de către unele categorii de agenţi economici,
nr. 1476 din 14 noiembrie 2002// Monitorul Oficial.-2002.
10.HGRM cu privire la Fondul pentru susţinerea antreprenoriatului şi dezvoltarea micului
business,nr. 659 din 21 octombrie 1993// Monitorul Oficial.-1993.