Universitatea Tibiscus Timişoara

Facultatea de Ştiinţe Economice

Specializarea Strategia Afacerilor în Mediul European

Lucrare de disertaţie

STRATEGIA INSTITUŢIILOR FINANCIARE

INTERNAŢIONALE PRIVIND SPRIJINUL
IMPLEMENTĂRII POLITICILOR DE
DEZVOLTARE ECONOMICĂ.
STUDIU DE CAZ ROMÂNIA

Conducător Ştiinţific:
Conf. univ. dr.Codruţa Dudă-Dăianu

Absolventă:
Benyő Alexandra

1
 CUPRINS

INTRODUCERE....................................................................................................... 3

Cap. I Spaţiul Monetar European........................................................................... 4

1.1. Integrare economică şi monetară. Definire, concepte şi faze............................... 4
1.1.1. Premisele unificării monetare europene.................................................... 5
1.1.2. Zonele Monetare Optime........................................................................... 6
1.2. Istoricul creării Uniunii Economice şi Monetare................................................. 9
1.3. Instrumentele şi procedurile de coordonare economică şi de cooperare 16
monetară................................................................................................................
1.4. Perspectiva aderării României la zona Euro........................................................ 17

Cap.2. Mecanismul unic de supraveghere.............................................................. 19

2.1. Supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit............................................... 19
2.2. Managementul bancar şi riscurile proceselor de integrare................................... 25
2.3. Mecanismul unic de supraveghere....................................................................... 26
2.4. Responsabilităţile Băncii Centrale....................................................................... 27
2.5. Autoritatea Bancară Europeană............................................................................ 28
2.6. Rolul BCE privind reglementarea, supravegherea şi coordonarea SME............. 37

Cap.3. Studiu de caz privind finanţările instituţiilor internaţionale.................... 42

3.1. Strategia Băncii Mondiale privind România........................................................ 42
3.1.1. Corporaţia Financiară Internaţională (IFC)................................................ 45
3.1.2. Agenţia Multilaterală pentru Garantarea Investiţiilor (MIGA).................. 46
3.2. Strategia de finanţare a Băncii Europene de Investiţii (BEI)............................... 48
3.2.1. Structuri şi obiective................................................................................... 48
3.2.2. Resurse şi activităţi..................................................................................... 49
3.2.3. Strategiile de finanţare............................................................................... 50
3.2.4. Relaţia cu România.................................................................................... 51
3.3. Strategia de dezvoltare şi finanţare a Băncii Internaţionale de Reconstrucţie şi 55
Dezvoltare (BIRD) în România...................................................................................
3.3.1. Operaţiuni şi programe implementate........................................................ 60
3.4. Strategia de dezvoltare, finanţare şi parteneriat a Băncii Europene de 67
Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în România.......................................................
3.4.1. Direcţiile strategice ale BERD................................................................... 68
CONCLUZII.............................................................................................................. 72

Bibliografie................................................................................................................. 77
Anexe.......................................................................................................................... 79

2
 Introducere

Procesul de formulare a politicilor în Uniunea Europeană este extrem de complex, dată

fiind marea varietate a politicilor, diversitatea intereselor, numărul de state membre implicate
şi caracterul specific al procesului decizional transnaţional.
Uniunea Europeană nu este un stat clasic, unde politicile sunt decise în dialogul dintre
guvern şi parlament. De la începuturile procesului de integrare europeană, unui al treilea
partener crucial, Comisia-Înalta Autoritate, i s-a acordat sarcina iniţierii şi punerii în aplicare a
politicilor.
Uniunea Europeană este unul dintre cele mai interesante proiecte moderne de
cooperare interstatală, care treptat a evoluat în mult mai mult decât o simplă arenă de
negocieri interguvernamentale. Uniunea Europeană este cunoscută ca un tip sui generis de
organizaţie internaţională, o structură politică unică ce propune o abordare multi-nivel a
guvernării, implicând nu doar statele naţiune, ci şi autorităţile supranaţionale şi pe cele
subnaţionale.
Autorităţile române urmează o strategie menită să menţină stabilitatea
macroeconomică şi să stabilească o creştere economică sustenabilă şi o reducere a sărăciei.
Politicile implementate vizează sectorul energetic, întărirea constrângerilor bugetare pentru
întreprinderile de stat, urmărind privatizarea şi restructurarea întreprinderilor şi a băncilor,
antrenând totodată, parteneriatele public – privat, şi nu în ultimul rând, consolidând protecţia
şi siguranţa socială. Scopul lucrării îl constituie analiza şi studiul relaţiilor dintre principalele
instituţii financiare şi România, la nivel de spaţiu european, acordurile de înţelegeri,
parteneriatele şi strategiile de finanţare privind politicile de dezvoltare, ariile sectoriale ce
constituie principalul cadru de dezvoltare regională şi de cooperare.
Lucrarea este structurată pe trei capitole. Primul capitol intitulat ”Spaţiul Monetar
European” dezbate istoricul formării spaţiului monetar european, cu modificările aduse de-a
lungul timpului prin realizarea semnificativului concept de Uniune Monetară şi Economică.
Cel de-al doilea capitol sub denumirea de ”Mecanismul Unic de Supraveghere” aduce
în prim plan bazele legislative ale instituţiilor europene cu deplinătate de decizie şi
reglementările ce au loc la nivel de Uniune Europeană, vizând atât statele membre ale Zonei
Euro, cât şi statele din afara acestei zone şi dispoziţiile generale de autoritate de supraveghere
a Băncii Centrale Europene.
Ultimul capitol ”Studiu caz” este constituit, conform titlului din studiul de caz ce
aprofundează impactul şi legăturile strategice de colaborare cu principalele instituţii
financiare, precum Banca Mondială, Banca Europeană de Investiţii (BEI), Banca
Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) şi Banca Europeană de Reconstrucţie şi
Dezvoltare (BERD), prin abordarea seturilor de instrumente şi operaţiuni puse la dispoziţie
pentru implementarea politicilor de dezvoltare structurală, mai cu seamă dezvoltarea
sectorială, modernizarea mediului privat sau dezvoltarea şi administrarea instituţională,
precum acordarea de împrumuturi pentru ajustarea mediului privat PSAL1 (Programul de
Împrumut pentru Ajustarea Sectorului Privat) şi PSAL2 (Programul de Împrumut pentru
Ajustarea Structurală a Sectorului Privat), o serie de împrumuturi programatice de ajustare sau
operaţiuni de investiţii sectoriale şi de activităţi economice.
Studierea relaţiilor de înţelegere, parteneriat, finanţare şi cofinanţare reprezintă un pas
premergător de a înţelege importanţa guvernanţei corporative şi buna relaţie dintre Guvernul
României ce îşi structurează planurile de reformă şi deciziile de guvernare bazându-se pe
profunda înţelegere a implicaţiei României în Uniunea Europeană şi viitor membru al Zonei
Euro. Pe baza acestor reforme este subliniată transparenţa şi responsabilitatea guvernului,
îmbunătăţirea mediului de afaceri şi acţiunile de întărire a regulamentelor şi supravegherii
pieţelor financiare şi de capital.

3
 CAPITOLUL I
SPAŢIUL MONETAR EUROPEAN

1.1. Integrare economică şi monetară. Definire, concepte şi faze

Pornind de la considerentul că Uniunea Economică şi Monetară reprezintă unul din

cele mai ambiţioase şi riscante proiecte ale construcţiei europene, acest spaţiu
interguvernamental necesită o dezbatere în profunzime şi o abordare unilaterală în ansamblul
său total, fiind rezultatul unei decizii politice fundamentată pe o puternică componentă
economică. Principiile şi procesele de integrare economică şi monetară ce stau la baza Uniunii
Economice şi Monetare vizează toate statele membre. Astfel, Uniunea Europeană în
ansamblul ei este influenţată de elementele politicii monetare comune, dintre care se disting:
moneda euro, piaţa internă şi piaţa comună, centralizarea deciziilor de politică monetară la
nivelul Băncii Centrale Europene sau coordonarea politicilor economice şi fiscale din toate
statele membre ale Uniunii Europene.
Aplicabilitatea directă şi imediată a politicii monetare se realizează în prezent, în
primul rând în cele 18 state membre care au adoptat moneda unică, constituind astfel ‚
Eurolandul1 sau zona Euro. Vorbim astfel despre: Austria, Belgia, Irlanda, Italia, Luxemburg,
Letonia, Malta, Olanda, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Cipru, Estonia, Finlanda,
Franţa, Germania şi Grecia.
Uniunea Economică şi Monetară2 implică mai multe dimensiuni simultane de
convergenţă. În primul rând, distingem dimensiunea integrării monetare, dirijată de politica
monetară comună. Aceasta se bazează pe criteriile de convergenţă enunţate în cadrul
Tratatului de la Maastricht şi vizează în principal adoptarea monedei unice şi stabilitatea
cursului de schimb şi se concretizează prin zona Euro3. Pe de altă parte vorbim despre
dimensiunea mai largă a integrării economice ce include pe lângă implementarea de politici
monetare comune şi elemente de convergenţă structurală, fiscală şi bugetară. Astfel, procesul
de convergenţă al economiei europene porneşte de la voinţa politică de a implementa un cadru
structural comun, trecând prin faza de omogenizare monetară şi financiară şi evoluând prin
întărirea mecanismelor de coordonare şi în domeniul fiscal şi bugetar.
Integrarea economică4 este un proces complex de realizare a conceptului Europei
Comunitare, concept ce aduce în prim plan o serie de modificări ce ţintesc convergenţa ţărilor
participante, un orizont integral aplicativ, cu consecinţe interdependente la fel ca viitoarea
interdependenţă statală. Ca prim pas, când vorbim de perspectiva integrării economice vorbim
de fapt, despre realizarea unei adevărate şi veritabile pieţe comune . Mai mult de atât,
existenţa unei pieţe comune a bunurilor şi serviciilor reprezintă condiţia de bază pentru
crearea şi funcţionarea unei forme integrative de tipul uniunii economice şi monetare. Acest
proces conceptual constă în dezvoltarea dependenţelor economice dintre statele componente
şi este determinat de un ansamblu de factori între care revoluţia ştiinţifică şi tehnică joacă un
rol de prim ordin. Integrarea economică poate fi dezbătută din plan bidimensional, de la
poziţia unei filiale în cadrul unei companii transnaţionale, la cea a unei economii naţionale în
cadrul unui spaţiu regional.

1
Decizia prin care se stabileşte dacă un stat membru a atins nivelul necesar de convergenţă sustenabilă pentru a adopta
moneda euro este luată de către Consiliul ECOFIN. Aderarea la zona euro implică o serie de consecinţe de ordin operaţional
şi necesită pregătiri tehnice intense, mai ales în ceea ce priveşte adoptarea euro ca monedă fiduciară, instrumentele necesare
aplicării politicii monetare şi participării la infrastructurile pieţei din zona euro pentru gestionarea plăţilor şi a operaţiunilor
cu constituire de garanţii.
2
Volintiru Clara, Ghidul politicilor Uniunii Europene, Politica Monetară , Broşura nr.1, Institutul European din România,
Bucureşti 2012
3
Lucian Croitoru, Zona Euro: un adevăr care nu convine, Publicaţii, analize, studii şi puncte de vedere, Banca Naţională a
României, 2012, http://www.bnro.ro
4
Vidu Bidilean, Uniunea Europeană. Instituţii, politici, activităţi, Ediţia aIII-a îmbunătăţită, lucrare distinsă cu premiul
”Nicolae Titulescu” al Academiei Române, Editura Universitară, Bucureşti 2011
4
 Pelkmans5 vedea procesul integrării economice drept un proces de eliminare graduală
a frontierelor de orice natură între două sau mai multe state independente, menit să permită
respectivelor state să funcţioneze ca o unică entitate. Este evident, în această situaţie, că
integrarea economică presupune de fapt crearea şi consolidarea unui nou spaţiu european ce
include transformări ale structurilor economice şi socio-politice, integrarea economică
completă sau totală fiind stadiul suprem al integrării în cadrul căruia unificarea politicilor
economice este întregită prin stabilirea unei unităţi supranaţionale ale cărei decizii sunt
obligatorii pentru statele membre.
Integrarea economică a Europei Comunitare are un conţinut concret istoric şi cuprinde
liberalizarea pieţelor comerţului între ţările componente, crearea unei uniuni vamale,
circulaţia liberă a capitalurilor şi a forţei de muncă între aceste ţări.
Piaţa comună europeană a cărei existenţă a început cu adevărat din anul 1993 se
bazează pe următoarele trei mari principii:
1. Libertatea pentru bănci, companii de asigurări şi alte aşezăminte financiare de
a se stabili în oricare ţară participantă, libertate existentă, de altfel, şi anterior.
2. Liberalizarea completă a mişcărilor de capitaluri, adică desfiinţarea oricărei
forme de control valutar, termenul fixat pentru aceasta fiind fixat la 1 iulie
19906.
3. Liberalizarea prestărilor de servicii, inclusiv a celor de natură financiară.

1.1.1. Premisele unificării monetare europene

Prelungirea naturală “integrarea cumulativă”7 a integrării economice conduce la

integrarea monetară, adică la aplicarea unor politici care să fie valabile pe ansamblul spaţiului
economic format de piaţa comună. Integrarea monetară poate lua, întâi de toate, forma unei
cooperări între statele membre în materie de politică monetară, mai ales printr-o coordonare a
ratelor de schimb şi de dobânzi sau, tot pe calea cooperării, pentru rezolvarea problemelor de
balanţă a preţurilor.
Bazele proiectului de unificare monetară europeană stau drept mărturisire publicate în
Cartea Albă8, document realizat de Comisia Europeană, încă din luna iunie a anului 1985,
unde sunt înscrise peste trei sute de măsuri menite să elimine toate barierele existente în calea
liberei circulaţii a bunurilor şi serviciilor. Însă o piaţă europeană unificată de bunuri şi servicii
înseamnă implicit renunţarea la politici monetare naţionale autonome, deoarece în condiţiile
unui spaţiu comercial şi financiar unic, politicile monetare trebuie în mod inevitabil să fie
foarte strâns coordonate. Instaurarea unei coordonări echilibrate a politicilor monetare
naţionale duce în mod firesc la crearea unui cadru instituţional adecvat pentru această
coordonare, de unde ideea Băncii Centrale Europene şi, mai departe, a unificării monetare9
având finalitate prin introducerea unei monede unice şi unificarea politicii monetare la nivelul
unei uniuni economice şi monetare, coordonată şi supravegheată de un sistem european de
bănci centrale.
Integrarea monetară este văzută, deci ca fiind procesul de formare a unei zone
monetare, a unui spaţiu în care monedele mai multor ţări se află în următoarele două situaţii:
 În strânsă şi directă legătură între ele, în mod irevocabil sau fiecare monedă se
leagă irevocabil de o monedă ancoră pe baza unui anumit raport

5
Gabriela Bologa, Uniunea Economică şi Monetară, Proiect European modul Jean Monnet, EACEA, Ed. Universităţii Agora,
2009
6
Spania, Portugalia, Grecia şi Irlanda au beneficiat de un răgaz suplimentar de doi ani şi jumătate. Alte ţări, precum Anglia,
Olanda sau Danemarca au eliminat cu mult timp înainte toate restricţiile privind operaţiunile de transfer de capital. Franţa a
desfiinţat complet controlul valutar la 1 ianuarie 1990, iar Belgia în luna martie 1990.
7
Vidu Bidileanu, Uniunea Europeană. Instituţii, politici, activităţi, Ed.Agroprint, Timişoara 2002
8
Andreea Avadanei, ”Sustaining Financial Integration within EMU”, Universitatea ”A.I. Cuza” Iaşi, Munich Personal RePEc
Archive, 2011
9
Cerna Silviu, Unificarea monetară în Europa, Colecţia Biblioteca Băncii Naţionale, Ed. Enciclopedica 1997, Bucureşti
5
  Monedele naţionale sunt înlocuite cu o singură monedă care va fi folosită în
întreaga zonă
Prin adoptarea unei monede unice, obiectiv şi rezultat al integrării monetare în spaţiul
european se urmăreşte eliminarea riscului valutar şi a costurilor de tranzacţionare, integrarea
pieţelor financiare şi procesul la o veritabilă piaţă unică de bunuri şi servicii.
Ca o concluzie privind ţintele unificării monetare în spaţiul european comunitar enumerăm
cele trei premise esenţiale10:
1. Libera circulaţie a capitalurilor între statele membre
2. Consolidarea cooperării şi convergenţei statelor membre în privinţa politicilor
economice
3. Introducerea monedei unice şi unificarea politicii monetare la nivelul unei uniuni
economice şi monetare printr-un sistem european al băncilor centrale.

1.1.2. Zonele Monetare Optime

Stabilitatea monetară apare ca o necesitate. În acelaşi timp, ridică două întrebări

practice de mare importanţă11:
1. Din ce moment ţările sunt interesate a se aduna în vederea constituirii unei singure
zone monetare, caracterizată fie de o foarte puternică stabilitate a monedei cu rate
de schimb fixe sau cvasifixe – fie de o monedă unică?
2. Care sunt condiţiile economice cerute pentru ca această unificare monetară să fie
viabilă şi capabilă de a funcţiona fără dificultăţi majore pentru ţările care o pun în
practică?
Prima întrebare îşi are răspunsul în tratarea zonelor monetare optime, în timp ce, cea de-a
doua derivă şi dezbate problema fundamentală a convergenţei.
Naţiunile care doresc să constituie o zonă monetară renunţă la utilizarea ratelor de
schimb ca instrument de politică economică şi adesea renunţă, de asemenea, la politica
monetară activă. O uniune monetară formată în acest mod trebuie să corespundă unei zone
monetare optime, un spaţiu economic care poate urma aceeaşi politică monetară: ţările
respective renunţă la politica monetară proprie, la folosirea instrumentelor de politică
monetară, în special la instrumentul de curs valutar, în favoarea unei politici monetare şi de
curs comune.
Teoria zonelor monetare optimale dezvoltată de Mundell şi Mc Kinnon se referă la
condiţiile care permit minimizarea costurilor, în termeni de angajare şi de creştere, ale acestui
abandon, şi care, ţinând cont de avantajele stabilităţii monetare, câştigul din eficacitate sau din
avantajele particulare ale unei monede unice pot deci deveni interesate în constituirea zonei
monetare.
Condiţiile integrării monetare conform teoriei Zonelor Monetare Optime12 sunt:
1. Convergenţa economiilor
2. Grad ridicat de deschidere a economiilor
3. Renunţarea la Banca Centrală Naţională de către ţările participante
4. Condiţia celor ”patru libertăţi”: libertatea de mişcare a bunurilor, a capitalurilor, a
serviciilor şi a persoanelor
5. Exporturi diversificate
Indicatorii macroeconomici care sunt luaţi în calcul la evaluarea gradului de
convergenţă sunt:
 Mărimea ratei inflaţiei la nivel anual

10
Clara Volintiru, Institutul European Român, Ghidul Politicilor Uniunii Europene. Politica monetară, Broşura nr. 1,
Bucureşti 2012
11
Silaşi Grigore, Philipe Rollet, Nicu Trandafir, Ioana Vădăsan, Economia Uniunii Europene. Politicile economice şi
Uniunea Economică şi Monetară, vol. II, Ed. Universităţii de Vest, Timişoara 2006
12
Cerna Silviu, Teoria zonelor monetare optime, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2006, pag.22
6
  Modificările cursurilor valutare
 Mărimea admisibilă a deficitului public guvernamental sau bugetar
 Datoria publică totală, vorbind aici despre datoria internă, externă, guvernamentală şi
locală
Cu toate acestea, la o analiză pro şi contra asupra formării Uniunii Economice şi
Monetare în spaţiul european, din punct de vedere economic, Uniunea Economică şi
Monetară13 a fost considerată a fi un proiect ce nu prezintă argumente suficiente pentru
crearea ei, în primul rând deoarece spaţiul comunitar nu reprezintă o zonă monetară optimă.
Statutul de zonă monetară optimă presupune14:
 Un grad ridicat de deschidere a economiilor pentru comerţul intracomunitar15
 Un grad ridicat de mobilitate transfrontalieră a capitalului şi forţei de muncă
 Flexibilitate înaltă a preţurilor şi salariilor
 Transferuri fiscale în condiţiile în care veniturile din impozite sunt redistribuite
spre zone aflate în recesiune
În esenţă, statele dintr-un grup sau care aderă la un grup pot câştiga reciproc din
deţinerea unei monede comune doar atunci când fac parte dintr-o zonă monetară optimă, adică
atunci când structurile lor economice sunt similare şi când nu există riscul ca şocurile
asimetrice să afecteze doar unele din aceste ţări. Cum însă între economiile statelor membre
există diferenţe notabile între nivelurile de dezvoltare, acestea vor reacţiona în mod diferit la
şocurile venite din exterior. Şocurile asimetrice nu vor putea fi stagnate prin aplicarea unei
politici monetare unice, proprie zonelor monetare optime, neputând rezolva problemele
tuturor statelor implicate.
Particularizând pentru zona Euro, care nu reprezintă nici în acest moment o zonă
monetară optimă, statele membre ale acesteia nu au posibilitatea de a stabili propria rată a
dobânzii sau de a utiliza cursul de schimb ca instrument al politicii economice.
Din acest considerent, Uniunea Europeană reprezintă şi în prezent o zonă monetară
suboptimă16. În ciuda acestui statut, există însă o serie de argumente pro constituirii unei
Uniuni economice şi monetare în spaţiul european:
 Completarea pieţei unice, în sensul că o piaţă unică are nevoie de o monedă unică
 Creşterea vitezei de transfer a fluxurilor monetare şi eliminarea costurilor de conversie
 Reducerea riscurilor legate de schimburi comerciale şi investiţii prin eliminarea
fluctuaţiilor ratei de schimb
 Transparenţa preţurilor şi prin aceasta o mai bună informare a participanţilor la
tranzacţii
 Disciplina monetară, în sensul că guvernele nu vor mai putea utiliza valutele ca
instrumente de politică economică
 Scăderea inflaţiei, datorită disciplinei impuse economiilor care formează zona Euro
 Fuziunea pieţelor financiare care poate conduce la economii de scară
 Creşterea eficienţei şi obţinerea unor ritmuri de creştere economică înalte
 Întărirea poziţiei Uniunii Europene în cadrul sistemului monetar internaţional
Mulţi analişti percep integrarea17 drept un fenomen în primul rând economic, fiind
interpretat atât în sens dinamic, cât şi static:
13
Philippe Moreau Defarges, Instituţiile Europene, Editura Amarcord, Timişoara 2002, pag.152-153
14
Uniunea economică şi monetară, Seria Monografii – Politici Europene, Institutul European din România în colaborarea cu
EUROMED, Belgia 2005
15
Paul Bran, Ionela Costică, Relaţii financiare şi monetare internaţionale, Editura Economica, Bucureşti, 1995
16
Daniel Dăianu: A fi sau a nu fi în zona euro – reîntoarcerea geopoliticii :”La momentul introducerii monedei comune, deşi
au existat rezerve faţă de design-ul Uniunii Monetare/UM (ca arie “suboptimă” şi lipsită de o componentă fiscală solidă) s-a
mers înainte acceptându-se şi ţări care, aşa cum s-a văzut, nu erau pregătite pentru acel pas. S-a mizat însă pe convergenţa
economică realizabilă prin mişcarea liberă a capitalurilor, a forţei de muncă, etc. A existat un proces de convergenţă în zona
euro în privinţa veniturilor, dar dezechilibre externe între grupuri de ţări (între Nord şi Sud) s-au accentuat şi, mai ales, s-au
adâncit discrepanţe de performanţă economică.”, http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-14413480-daniel-daianu-sau-nu-zona-
euro-reintoarcerea-geopoli ticii.htm
7
  Din perspectiva dinamică, integrarea este privită ca un proces prin care frontierele
economice dintre statele membre sunt treptat desfiinţate, discriminările naţionale fiind
astfel eliminate, ducând la apariţia unui spaţiu economic nou
 Din punct de vedere static, integrarea este definită ca reflectând o situaţie în care
componentele naţionale ale unei economii nu mai sunt separate prin frontiere
economice, dar funcţionează în continuare ca entităţi distincte.
Integrarea economică18 completă conduce, aşadar, la un spaţiu european integrat ce
capătă trăsături apropiate de cele ale unei economii naţionale: instituţii comune care
guvernează cu ajutorul unei legislaţii comune utilizând un buget comun şi adresându-se unei
pieţe de producţie şi de desfacere comună. De asemenea, utilizarea unei monede unice şi a
unui sistem bancar omogen, a politicilor interne şi externe comune. Calea normală şi prudentă
de formare a unui spaţiu comun s-a considerat a fi mai înainte de toate armonizarea treptată a
condiţiilor de înfiinţare şi funcţionare a instituţiilor financiare, iar apoi liberalizarea completă
a concurenţei dintre acestea, instituindu-se prin Actul Unic European19 trei principii:
 Recunoaşterea reciprocă
 Competenţa de control a autorităţii de supraveghere din ţara de origine
 Armonizarea minimală a reglementărilor
Integrarea economică a cunoscut, de-a lungul timpului, diferite stadii precum:
1. Colaborare economică regională sau globală ce cuprinde ansamblul relaţiilor
economice bilaterale şi multilaterale dintre state
2. Cooperarea economică reprezintă forma de cooperare între mai multe state
care participă în comun la realizarea unui obiectiv economic concret.
3. Clubul de comerţ preferenţial
Acest al treilea stadiu, etapă a integrării economice prezintă o asociere între două sau mai
multe state care îşi reduc reciproc taxele vamale la importul de bunuri, păstrând neschimbat
nivelul acestora faţă de terţe persoane
4. Zona de liber schimb
Aceasta este considerată a fi forma cea mai evoluată de integrare, taxele şi cotele vamale sunt
eliminate în cazul importurilor între statele membre ale zonei, acestea păstrându-şi propriul
tarif vamal şi sistem de cote faţă de statele terţe.
Atât în plan economic real, cât şi din punct de vedere al economiei monetare, de-a lungul
istoriei am asistat la un adevărat proces integrativ complex, derulat de-a lungul unei jumătăţi
de secol în spaţiul comunitar, menit la realizarea unei uniuni economice şi monetare, ce şi-a
urmat linul curs prin parcurgerea următoarelor etape20:
1. Crearea unui aranjament monetar numit Uniunea Europeană de Plăţi, 1950,
format nu doar din state europene, ci şi prin intermediul lirei sterline şi a zonei
francului şi din ţările africane aflate în spaţiul colonial.
2. Crearea Comunităţii Economice Europene care a însemnat liberalizarea
fluxurilor de bunuri şi servicii şi a Pieţei Comune pentru liberalizarea mişcării
factorilor de producţie
3. Crearea Sistemului Monetar European, 1979, înlocuit ulterior de către
Mecanismul Ratei de Schimb cu cele două forme ale sale

17
Mugur Isărescu, Conferinţa ”Procesul de convergenţă în cadrul Uniunii Europene”, Bucureşti, 23 septembrie 2004,Analize
şi prezentări Banca Naţională a României
18
Daniela Zăpodeanu, Politici monetare, Editura Dacia 2002
19
”AUE, semnat la Luxemburg la 17 februarie 1986 de către nouă state membre şi la 28 februarie 1986 de către Danemarca,
Italia şi Grecia, este prima modificare importantă a Tratatului de instituire a Comunităţii Economice Europene (CEE). Acesta
a intrat în vigoare la 1 iulie 1987. Actul Unic European (AUE) modifică Tratatele de la Roma, în vederea relansării
procesului de integrare europeană şi a realizării pieţei interne. Acesta modifică regulile de funcţionare a instituţiilor europene
şi extinde competenţele comunitare, mai ales în domeniul cercetării şi dezvoltării, al mediului şi al politicii externe
commune”, Europa- sinteze ale legislaţiei UE, http://europa .eu/legislation_summaries /institutional_affairs /treaties/treaties _
singleact_ro.htm
20
Uniunea Europeană: Uniunea Economică şi Monetară, Institutul European din România în colaborare cu EUROMED,
Belgia 2005
8
 4. Summitul de la Haga din 1969 în care s-a pus problema creării unei uniuni
economice şi monetare
5. Raportul Werner21 din 1970 care a propus crearea Uniunii Monetare Europene
prin fixarea irevocabilă a parităţilor dintre monedele statelor membre şi
liberalizarea totală a fluxurilor de capital
6. Crearea, în 1988, a Comitetului pentru Studiul Uniunii Economice şi
Monetare, având ca preşedinte pe Jacques Delors, ce a instituit o nouă bază
pentru unificarea monetară în Europa.
7. Tratatul de la Maastricht, 1992, privind constituirea Uniunii Europene, care în
plan monetar, a consfinţit constituirea unei Bănci Centrale la nivelul Uniunii şi
a stabilit criteriile pe care statele membre trebuie să le îndeplinească pentru a
deveni membru al spaţiului monetar european.
8. Crearea Sistemului European al Băncilor Centrale22, a cărui funcţionare se
bazează pe mai multe principii generale dintre care amintim independenţa
instituţională şi financiară a Băncii Centrale Europene şi a băncilor centrale ale
statelor membre, transparenţa, subsidiaritatea şi responsabilitatea în atingerea
obiectivelor propuse prin Tratatul de la Maastricht.
9. Introducerea monedei Euro23, începând cu ianuarie 1999.

1.2. Istoricul creării Uniunii Economice şi Monetare

Încă de la început, idealul european, în componentele sale economice şi monetare, a

avut o bază politică. Scopul său final era unificarea politică şi economică a celor şase state
semnatare (Franţa, Italia, Belgia, Luxemburg, Olanda şi Germania), chiar dacă Tratatul de la
Roma nu prevedea o integrare a politicilor monetare, de credit şi ale ratelor de schimb.
Punctele slabe ale Tratatului de la Roma au constat, în faptul că, prin acesta nu era prevăzută
sau anticipată crearea unui spaţiu monetar european, ci doar coordonarea politicilor
economice ale statelor membre. Aspectele monetare, aşa cum rezultă din articolele 10524 şi
107, se referă la asigurarea stabilităţii pe termen lung a propriilor monede, respectiv
obligativitatea de a-şi trata politica ratei de schimb ca o problemă de interes comun. În ceea ce
priveşte politica monetară, coordonarea s-a realizat în cadrul Comitetului Monetar25, organism
format din reprezentanţii băncilor centrale şi ai ministerelor de finanţe. Cu toate acestea,
mişcările de capitaluri au rămas, în multe ţări, foarte strict reglementate şi supuse controlului

21
Leontin Stanciu, Uniunea Economică şi Monetară – soluţie viabilă pentru rezolvarea regională a problemelor globalizaării
financiare
22
Sistemul European al Băncilor Centrale cuprinde şi băncile statelor membre din UE care nu au adoptat încă euro, fie
datorită statutului lor special (Danemarca, Regatul Unit), fie pentru că beneficiază de o derogare, cum este cazul Suediei şi al
altor 8 state membre. În plus, apartenenţa la SEBC implică, la niveluri diferite, cooperarea activă cu Eurosistemul în anumite
domenii de activitate, precum participarea la sistemul de plăţi TARGET2 şi sprijinul acordat în cadrul activităţilor de
colectare a datelor statistice. Totodată, mecanismul european al cursului de schimb II (MCS II) oferă cadrul necesar pentru
cooperarea cu Eurosistemul în ceea ce priveşte politica monetară şi a cursului de schimb. Forul instituţional pentru o astfel de
cooperare este Consiliul general al BCE, http://www.ecb.europa.eu/ecb/educational/facts/orga/html/or_001.ro.html
23
Gabriela Bologa, Uniunea Economică şi Monetară, Proiect European, Modul jean Monnet, Editura Universităţii Agora,
2009
24
Christian Noyer –Guvernatorul Băncii Franţei: Euro – o monedă stabilă în slujba unei economii dinamice: ”Baza juridică a
monedei unice o constituie Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, al cărui articol 105 prevede obiectivul principal al
SEBC este menţinerea stabilităţii preţurilor”, www.bnro.ro
25
În luna iunie 1988, Consiliul European a confirmat obiectivul de realizare progresivă a Uniunii Economice şi Monetare
(UEM). Acesta a desemnat un comitet prezidat de Jacques Delors, la vremea aceea preşedintele Comisiei Europene, care să
studieze şi să propună etapele concrete de realizare a acestei uniuni. Comitetul a avut următoarea componenţă: guvernatorii
băncilor centrale naţionale ale statelor care aparţineau, la acea dată, Comunităţii Europene (CE); Alexandre Lamfalussy, pe
atunci directorul general al Băncii Reglementelor Internaţionale (BRI); Niels Thygesen, profesor de ştiinte economice,
Danemarca şi Miguel Boyer, pe atunci preşedinte al Banco Exterior de España. Raportul Delors întocmit de acest comitet
propunea realizarea uniunii economice şi monetare în trei etape distincte, dar evolutive. , Site official: Banca Centrală
Europeană, https://www.ecb.europa.eu/ecb/history/emu/html/index.ro.html
9
valutar, ceea ce a împiedicat atât efectuarea de plasamente în străinătate, cât şi deţinerea de
conturi în valută, chiar şi la băncile autohtone.26
Iniţiativa realizării unei Uniuni Economice Monetare a apărut în anul 1969, în cadrul
Summitului de la Haga27, unde Comisia Europeană a adus prima dată în discuţie conceptul de
monedă unică. Deşi statele membre ale Comunităţii Europene făceau parte la acea dată din
Sistemul Bretton Woods pe fondul declinului acestuia la sfârşitul anilor ‘60 a apărut dorinţa
realizării Uniunii Economice şi Monetare, originea sa rezidă din Uniunea Europeană de Plăţi,
ce a fost creată în 1950, ca un organism de compensare între ţările europene.
Europa monetară constituie azi proiectul cel mai avansat de integrare economică din
lume. Intrarea în Euro, la 1 ianuarie 1999 şi utilizarea unei monede fiduciare unice începând
cu 2002 constituie o etapă fundamentală de evoluţie către un ansamblu ce integrează peste
380 de milioane de locuitori, principala zonă economică a planetei. În istoria integrării
economice şi monetare distingem trei faze şi anume:
Faza întâi
Perioada anilor 1958-1969 a coincis cu faza premergătoare când cele şase ţări
fondatoare participante s-au consacrat edificării unui tip de Comunitate Europeană care să
aibă în vedere amendamentele incluse prin Tratatul de la Roma .
Marca germană şi francul francez s-au devalorizat ameninţând astfel stabilitatea
celorlalte monede europene. Aşadar, sistemul monetar internaţional prezenta unele ameninţări
pentru Europa comunitară, noile formule de propuneri în legătură cu integrarea monetară
ofereau perspectiva unei zone de stabilitate monetară în Europa. Văzând tensiunile crescânde
în sânul Sistemului Bretton Woods, conducătorii europeni s-au convins că dispoziţiile
Tratatului de la Roma, nu reuşeau, ele singure, să garanteze integrarea economică şi monetară
a Europei. Aşa se face că la Conferinţa de la Haga din 1969, şefii de state şi de guverne ale
celor şase ţări, au decis că, Comunitatea Eonomică Europeană, trebuie să fie transformată
progresiv într-o Uniune Economică şi Monetară (UEM).
În anul următor, în octombrie 1970, primul ministru luxemburghez, Pierre Werner,
prezenta în faţa Consiliului raportul care propunea realizarea graduală, în decursul unei
perioade de 10 ani, 1971-1980, o uniune economică şi monetară. Raportul enunţa clar
principiul înfăpturii de “progrese paralele” care presupunea realizarea concomitentă spre
convergenţa de politici economice şi spre integrare monetară. Acest raport mai conţinea un
număr de sugestii în materie de coordonare a politicilor economice, insistând asupra celor
fiscale, bugetare, financiare şi de finanţare a deficitelor.
În domeniul monetar28, raportul sublinia necesitatea pentru statele membre, de a-şi
armoniza instrumentele politicii monetare şi de a le întări. Planul Werner schiţează principiile
care să stea la baza uniunii monetare şi anume:
 Convertibilitatea monedelor
 Diminuarea fluctuaţiilor ratelor de schimb până la fixitatea irevocabilă a parităţilor
 Liberalizarea totală a mişcărilor de capital şi integrarea completă a pieţelor bancare şi
financiare29
Raportul a definit cu claritate obiectivul final al acestui proces: o monedă comună şi o
bancă centrală comunitară. Au fost precizate măsurile care trebuiau adoptate într-o primă
etapă, ce urma să se încheie la finele anului 1973. Coordonarea strânsă a politicilor monetare
26
Portes, R. –” A monetary Union in Motion:the European Experience”, London Business School and CEPR Discussion
Paper No.2954, Spetember 2001
27
Cezar Bîrzea, Politicile şi Instituţiile Uniunii Europene, Bucureşti 2000,pag. 32: ”Summit-ul de la Haga adoptă astfel
principiile extinderii, într-o perspectivă globală bazată pe trei orientări:1. Definirea unor clauze financiare pentru politica
agricolă. 2. Realizarea unor tratate individuale de aderare cu ţările candidate. 3. Implicarea mai profundă a CEE în realizarea
uniunii politice şi monetare.”
28
Tiberiu Brăilean, Monetarismul în teoria şi politica economică, Editura Institutul European, 1998
29
Studiu BNR, Crearea cadrului necesar dezvoltării pieţei unor produse/servicii bancare: ” Preocuparea constantă a băncii
centrale de realizare a unui sistem bancar sigur, modern şi competitiv, care să asigure o bună intermediere şi să genereze
încredere publicului, se concretizează, între altele, în monitorizarea sistematică a pieţei interne a produselor şi serviciilor
bancare şi a tendinţelor înregistrate în sectorul bancar european.”
10
şi de credit, liberalizarea treptată a mişcărilor de capitaluri, restrângerea marjelor de fluctuaţie
ale cursurilor valutare30, concertarea diverselor acţiuni de intervenţie ale Băncilor Centrale,
crearea unui mecanism de întrajutorare pe termen mediu. Nu a fost prevăzut însă modul în
care să se facă trecerea la etapa următoare, lăsând aceasta pe seama Comisiei de la Bruxelles,
care trebuia să analizeze progresele înregistrate de la începutul procesului şi să decidă luarea
de măsuri în consecinţă.
Poate fi remarcată similitudinea31 cu proiectul Uniunii Economice şi Monetare de
astăzi, deşi raportul sugera o autoritate bugetară centralizată şi nu o Bancă Centrală
Europeană, iar moneda unică rămânea o eventualitate.
Din păcate, acest plan timpuriu pentru o uniune monetară a fost abandonat odată cu
momentul prăbuşirii sistemului monetar internaţional de la Bretton Woods, Planul Werner
fiind pus deoparte de liderii europeni, pe fondul unei politici favorabile dolarului american,
America anunţând că nu mai doreşte să îşi rişte rezervele de aur numai pentru a menţine ratele
de schimb ale Acordului de la Bretton Woods predefinite faţă de dolari.
Cu toate acestea, liderii europeni au încercat să adopte o soluţie imediată pentru fluctuaţiile
persistente ale monedelor. Anii de experimentare şi negocieri au culminat în cele din urmă cu
crearea Sistemului Monetar European, în 1979.
Faza a doua:
1969-1979. Uniunea monetară trebuia să se realizeze ca un proces pe etape. Premierul
luxemburghez a prezentat propunerea ca marjele de fluctuaţie să se reducă în jurul cursului-
pivot atunci când o monedă a unei ţări comunitare se schimba pentru alta. Marja de fluctuaţie
trebuia să fie mai redusă decât cea rezervată schimburilor de monede comunitare contra
dolari. De fapt, acesta era renumitul mecanism al “şarpelui în tunel” în care şarpele reprezenta
marja de fluctuaţie mai strânsă aplicabilă schimburilor între monedele ţărilor comunitare în
timp ce marja mai largă autorizată pentru schimburile contra dolari exprima tunelul. În dorinţa
de a relansa construcţia europeană, liderii europeni au luat decizia realizării sistemului
şarpelui monetar, prin acordul încheiat la Basel, în 1979.
Premierul mai propunea realizarea mişcărilor de capital odată cu integrarea pieţelor
financiare mai ales în sistemele bancare.
Începutul acestei faze nu era totuşi favorabil progresului de integrare economică şi
monetară. Abandonarea sistemului Bretton Woods şi creşterea brutală a preţului petrolului, a
provocat o inflaţie galopantă, antrenând presiuni spectaculoase asupra monedelor europene.
Instabilitatea sistemului monetar internaţional a făcut dificil, dacă nu imposibil, continuarea
eforturilor spre integrare economică.
În 1972, autorităţile britanice au decis să lase flotarea lirei sterline 32 în afara
mecanismului şarpelui şi a tunelului. Irlanda, Danemarca şi Italia adoptau, nu mult după
aceea, decizii identice, în acelaşi an, planul Werner al uniunii economice şi monetare a fost
finalmente abandonat.
Şefii Europei comunitare rămâneau totuşi convinşi că singurul mecanism eficace ar fi
acela care să autorizeze marje de fluctuaţie minime de rate de schimb care să oblige guvernele
să-şi coordoneze politicile monetare şi fiscale şi care ar permite în acest fel progrese spre
realizarea Uniunii Monetare complete a Comunităţii. În acest context, la Conferinţa de la
Bremen din 1978, Helmut Schmidt şi Valery Giscard d’Estaing au prezentat liniile generale
ale unui Sistem Monetar European (SME) care a fost aplicat efectiv începând cu martie 1979.
Sistemul Monetar European33 a repus trei principii esenţiale:
1. Legarea monedelor europene de etalonul comun, ECU (European Currency
Unit) definit plecând de la monedele ţărilor membre, partea fiecărei monede
fiind ponderată în funcţie de importanţa economică a fiecărei ţări în
30
Daniela Zăpodeanu, Politici monetare, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002
31
Note de curs 2013, Universitatea ”Lucian Blaga”din Sibiu, Facultatea de Ştiinţe Economice
32
Uniunea Economică şi Monetară, Editura Institutul European, 2005
33
Turliuc Vasile, Politici Monetare, Polirom 2002
11
 Comunitatea Europeană Economică. Aceasta este deci o monedă compozită ce
serveşte la determinarea cursurilor pivot de referinţă pentru fiecare monedă.
2. Fiecare bancă centrală care aderă la mecanismul de schimb trebuie să se
angajeze să menţină rata de schimb în marjele definite: o bandă de fluctuaţie de
±2,25% în jurul cursului pivot statornicit.
3. ECU este o unitate de cont şi un mijloc de plată între băncile centrale,
emisiunea sa fiind garantată prin Fondul European de Cooperare Monetară
(FECOM) în contrapartida depozitelor băncii centrale a unei părţi a rezervelor
lor de aur şi devize.
Faza a treia
Începuturile celei de-a treia faze datează din 1979 şi până în prezent. Putem afirma că
cea de-a treia fază debutează practic cu punerea efectivă în aplicare a Sistemului Monetar
European (SME). La începutul anilor 1980, devenise clar că numai progrese suplimentare în
direcţia integrării economice şi monetare ar permite, în primul rând, înfrângerea fragmentării
pieţei europene şi ar oferi economiei europene mijloacele de a ajusta concurenţa SUA şi a
Japoniei, iar în al doilea rând, ar putea remedia dezechilibrele economice, sociale şi regionale
ale Comunităţii, în mod evident accentuate după lărgirile succesive cu noi ţări ca Irlanda,
Grecia, Portugalia şi Spania.
Încurajate de succesul Sistemului Monetar European care a permis crearea unei zone
de stabilitate monetară internă şi externă, şefii de state sau de guverne şi-au fixat ca obiectiv
realizarea unei mari pieţe interne pentru 1992.
Comisia a elaborat atunci un program, Cartea Albă care regrupa în jur de 300
propuneri specifice vizând desfiinţarea, până în 1992, a tuturor obstacolelor fizice, tehnice şi
fiscale care se opun liberei circulaţii de bunuri şi servicii, persoane şi de capital.
Desăvârşirea, în 1992 a pieţei interne era un obiectiv care implica realizarea de noi
progrese în materie de integrare monetară. Reunit la Hanovra în iunie 198834, Consiliul
European a reamintit că adoptând Actul unic35 “Statele membre ale Comunităţii au confirmat
obiectivul realizării progresive a Uniunii Economice şi Monetare”. El a decis, să încredinţeze
unui comitet prezidat de Jacques Delors, preşedintele Comisiei, “misiunea de a studia şi
propune etape concrete care să ducă la această Uniune”.
Raportul Comitetului Delors care a fost publicat în aprilie 1989, prevedea realizarea în
trei etape a Uniunii Monetare a Comunităţii36. Reunit la Madrid în iunie 1989, Consiliul
European a decis să se aplice prima etapă a Planului Delors chiar din iulie 1990, adică în
momentul mişcărilor de capital, în Comunitate.
În decembrie 1989, şefii de state sau de guverne conveniseră să convoace o conferinţă
interguvernamentală, care să elaboreze amendamente la Tratatul de la Roma în perspectiva
realizării Uniunii Economice şi Monetare şi care au primit în mod explicit o structură
instituţională.
Tratatul de la Maastricht37, semnat în 7 februarie 1992, prevedea desăvârşirea Uniunii
Economice şi Monetare în trei etape, după care comunitatea trebuia să fie dotată cu o monedă
unică.
Analizând obiectivele ce stau la baza realizării Uniunii Economice Monetare depistăm
în interiorul acestui organism şi dorinţa, ţintirea concomitentă a realizării stabilităţii pieţei

34
Temeiul Juridic al înfiinţării Uniunii Economice şi Monetare se consolidează prin deciziile summiturile europene de la
Haga (1969), Paris (1972), Bruxelles (1978), Hanovra (1988), Madrid şi Strasbourg (ambele în 1989) şi Maastricht (1991-
1992), Istoria Uniunii Economice şi Monetare, http://www.europarl.europa.eu/ftu/pdf/ro/FTU_4.1.1.pdf
35
17-28 februarie 1986. La Luxemburg şi la Haga a fost semnat Actul Unic European (intrat în vigoare la 1 iulie 1987), care
a adaptat tratatele de constituire a CEE. Etapele de constituire şi afirmare a Uniunii Europene, http://www.mfa.gov.md/etape-
istorice-ue/
36
Philippe Moreau Defarges, Instituţii Europene, Editura Amarcord, Timişoara, 2002
37
”Tratatul de la Maastricht desemnează atât actorii responsabili de conturare şi aplicarea liniilor directoare ale politiciii
(SEBC şi BCE), cât şi obiectivul principal al acesteia: menţinerea stabilităţii preţurilor”, Ghidul Politicilor UE. Politica
monetară, Institutul European Român, Bucureşti 2012
12
interioare eliminând aşadar, într-o proporţie tot mai mare, incertitudinea şi eliminarea sau
diminuarea consistentă a costurilor tranzacţiilor de operaţii de schimb, precum şi asigurarea
împotriva riscurilor fluctuaţiei monetare având posibilitatea unor comparaţii totale a costurilor
şi preţurilor per total uniune. Aşadar, principalele ţinte ale Uniunii Economice şi Monetare au
vizat:
I. Creşterea eficienţei activităţii în toate domeniile economico-sociale
II. Consolidarea stabilităţii monetare şi a puterii financiare a Uniunii Europene
III. Evitarea oricăror speculaţii între monedele comunitare
IV. Asigurarea, prin dimensiunea economică şi financiară a creării Uniunii Economice şi
Monetare, a unei anumite invulnerabilităţi a noii monede faţă de speculaţiile
internaţionale
V. Deschiderea posibilităţii pentru noua monedă de a deveni monedă din/de rezervă şi de
plăţi
Pentru îndeplinirea obiectivelor s-a prevăzut realizarea Uniunii Economice şi
Monetare38 în trei etape conform raportului Delors. Etapele Uniunii Economice şi Monetare
au ca scop a conduce progresiv trecerea la o monedă unică pe fundamente solide, înainte de
toate prin obţinerea unei convergenţe aprofundate a politicilor economice şi monetare şi se
disting astfel:
Etapa I39 – iulie 1990-decembrie 1993 care are în vedere:
 Desăvârşirea pieţei interioare realizată la 31 decembrie 1991 când s-au pus condiţii
referitoare la constituirea spaţiului financiar unic
 Întărirea coordonării economice printr-o mai mare stabilitate a preţurilor, măsurile
adoptate au presupus:
• Anularea controlului de schimburi valutare impusă printr-o libertate totală de
circulaţie a capitalurilor în cadrul Uniunii
• Introducerea fondurilor structurale, sporirea mijloacelor destinate înlăturării
dezechilibrelor între regiunile europene
• Supravegherea multilaterală a politicilor economice ale statelor membre pentru
o cât mai bună convergenţă economică
• Reglementarea privind reducerea deficitelor bugetare
Etapa II – ianuarie 1994- 31 decembrie 1998 care se referă la:
 Evitarea deficitelor publice excesive
 Disciplina financiar-monetară.
În acest scop statele membre trebuiau să asigure Băncilor Centrale o mai mare
independenţă şi îndeplinirea următoarelor criterii de convergenţă nominală:
 Rată a inflaţiei care să nu depăşească 1,5% faţă de media primelor trei ţări, cele mai
performante din anul respectiv
 Datoria publică să nu depăşească 60% din PIB
 Rata dobânzii pe termen lung să fie până la 2% în comparaţie cu media primelor trei
ţări cele mai performante în materie de stabilitate a preţurilor
 Menţinerea monedei naţionale în interiorul marjelor normale ale fluctuaţiilor
Sistemului Monetar European şi absenţa devalorizării în mai puţin de 2 ani.
În conformitate cu prevederile legate de etapa a II-a a Uniunii Economice şi Monetare, Fondul
European de Cooperare Monetară s-a dizolvat şi atribuţiile acestuia au fost preluate de către
Institutul Monetar European40 înfiinţat în 1994 cu sediul în Frankfurt, Germania.
Pe parcurs, alături de criteriile de convergenţă nominală, însă fără a face obiectul Tratatului de
la Maastricht, au apărut, la iniţiativa Comisiei Europene şi a Băncii Centrale Europene41 o

38
Ion Jinga, Andrei Popescu, Integrarea Europeană, Dicţionar de termeni comunitari, Lucrare publicată sub egida Consiliului
legislativ, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000, http://www.clr.ro/menu1/catalin/DICTpdf.pdf
39 Daniela Zăpodean, Politici Monetare, editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002
40
Vidu Bidilean, Uniunea Europeană instituţii, politici, activităţi, Editura Universitară, Bucureşti 2011
13
serie de criterii care merg pe asigurarea convergenţei şi coeziunii structurilor economice ale
statelor membre şi ale celor candidate. Aceste criterii numite şi criteriile de convergenţă
reală42 privesc:
 Gradul de deschidere a economiei, calculate ca pondere a schimburilor comerciale
externe în PIB
 Ponderea comerţului bilateral din ţările membre ale Uniunii Europene în totalul
comerţului exterior
 Structura economiei pe cele trei ramuri principale (industrie, agricultură şi servicii)
 PIB-ul pe cap de locuitor, calculat în funcţie de paritatea puterii de cumpărare
Etapa III – 1 ianuarie 1999-1 iulie 2002 când se urmăreşte:
 Crearea unui Sistem European al Băncilor Centrale
 Numele monedei unice EURO şi scenariul introducerii noii monede început în 1995
prin dezbaterea şi întrunirea Consiliul European la Madrid
 Coordonarea politicilor economice.
Per ansamblu, privită ca o etapă superioară a integrării multinaţionale, Uniunea economică şi
monetară este rezultatul adâncirii, a intensificării integrării aducând cu sine:
 O politică monetară comună43
 Strânsa coordonare a politicilor economice ale statelor membre
 Monedă unică
 Liberalizarea fluxurilor de capital
 Un sistem instituţional care să coordoneze şi să administreze politica monetară
Tabel nr.1.1. Etapele UEM
PRIMA ETAPĂ A UEM (1 iulie 1990 – 31 decembrie 1993)
Semnare 1992,
Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) semnat la Maastricht intrat în vigoare
în 1993
Marea Britanie şi Danemarca primesc clauza de ”opt-out”, chiar dacă
îndeplinesc criteriile de convergenţă, pot opta pentru a rămâne în afara 1992
UEM
Extinderea reformei MCS – marjă de fluctuaţie la ±15% 1993
REZULTATE: libera circulaţie a capitalurilor între statele membre

A DOUA ETAPĂ A UEM (1 ianuarie 1994 – 31 decembrie 1998)

Înfiinţarea Institutului Monetar European (IME) ca precursor al Băncii

Centrale Europene în scopul coordonării politicilor monetare ale statelor 1994
membre şi facilitarea introducerii monedei unice
Consiliul European de la Amsterdam adoptă Pactul de Stabilitate şi
Creştere (PCS) cu scopul de a menţine disciplina bugetară şi evitarea 1997
deficitelor excesive. PCS este atât preventiv, cât şi corectiv, prin

41
Institutul European din România în colaborare cu EUROMED Belgia, Seria Monografii – Politici Europene. Uniune
economică şi monetară, 2005
42
În opinia unor analişti , criteriile de convergenţă au fost inventate mai degrabă din considerente de natură politică decât
economică, pentru a conferi statutul de uniune monetară clubului select care este Uniunea Europeană
43
Aurel Iancu, Convergenţa nominală: ”Dacă în faza de preaderare la UE ţările candidate se bucurau de un grad relativ
ridicat de libertate în stabilirea şi practicarea politicii monetare, în faza post-aderare gradul de libertate s-a restrâns în special
prin impunerea criteriilor de convergenţă stipulate în Tratatul de la Maastricht şi prin obligativitatea de a aplica ERM II
înainte de a adopta euro, în condiţiile liberalizării totale a comerţului şi a fluxurilor de capital. Ca urmare, şi a restrâns plaja
instrumentelor de control al funcţionării economiei şi a sporit gradul de vulnerabilitate a stabilităţii macroeconomice, ceea ce
poate afecta major procesul de convergenţă reală.”
14
Procedura privind Deficitul Excesiv
Prima reuniune la Luxemburg a Eurogrupului, întâlnire informală a
miniştrilor de finanţe din statele Zonei Euro, formalizat prin Tratatul de la 1998
Lisabona
Înfiinţarea Băncii Centrale Europene (BCE) la Frankfurt şi desfiinţatrea
IME 1998
REZULTATE: consolidarea cooperării şi convergenţei statelor membre în privinţa politicilor
economice
A TREIA ETAPĂ A UEM (1 ianuarie 1999 -)
Zona Euro: este constituită pe baza utilizării unei monede unice în 11
1999
state ce îndeplinesc criteriile de convergenţă
Bancnotele şi monedele Euro sunt introduse în circulaţie în concomitent
2002
cu retragerea celor naţionale în toate cele 12 state membre ale Zonei Euro
În prezent, Zona Euro cuprinde 18 state membre ale căror avantaje includ eliminarea riscului
valutar şi a costurilor de tranzacţionare, integrarea pieţelor financiare44 şi accesul la o
veritabilă piaţă unică de bunuri şi servicii
REZULTATE: introducerea monedei unice şi unificarea politicii monetare la nivelul UEM
prin SEBC
Sursa: Ghidul Politicilor UE. Politica Monetară, Broşura nr.1, Institutul European Român,
Bucureşti 2012

1.3. Instrumentele şi procedurile de coordonare economică şi de cooperare monetară

Pentru a înlătura unele din incovenientele monedei unice, Comisia a prezentat încă din
prima etapă două propuneri privind instrumentele şi procedurile de coordonare economică şi
de cooperare monetară. Prima propunere (COM 90/1982) se referea la modificarea deciziei
din 1974 a Consiliului asupra convergenţei economice. Pentru a realiza în Comunitatea
Europeană o creştere susţinută şi neinflaţionistă, precum şi un nivel înalt al folosirii forţei de
muncă şi un grad ridicat de convergenţă economică necesară succesului primei etape a UEM,
Consiliul a procedat la o supraveghere multilaterală pe parcursul unor sesiuni restrânse.
Printre instrumentele de supraveghere figurează mai ales indicatorii de performanţă
economică, incluzând politicile monetare şi bugetare, rapoartele periodice asupra situaţiei
economice, precum şi un raport economic anual asupra Comunităţii.
A doua propunere a Comisiei viza să modifice decizia din 1964 a Consiliului privind
cooperarea între Băncile Centrale ale statelor membre, să procedeze la consultaţii privind
principiile şi liniile generale ale politicilor Băncilor Centrale, cu deosebire în materie de
credit, de piaţă monetară şi de piaţă de schimb, precum şi problemele care afectează
stabilitatea pieţelor financiare.
În mod normal, Comitetul trebuia să fie consultat înainte ca autorităţile naţionale să
poată lua decizii de politică monetară şi de fixare a obiectivelor anuale a masei monetare şi de
credit. Era necesar de asemenea, să promoveze armonizarea de politici monetare a statelor
membre pentru a asigura buna funcţionare a Sistemului Monetar European şi realizarea
obiectivelor sale de stabilitate monetară.

44
Înainte de euro, sistemele financiare erau organizate la nivel naţional, în jurul propriei monede. Piaţa unică şi, în special,
introducerea euro au dus, în mod inevitabil, la interconectarea sistemelor. În pofida dificultăţilor recente, pieţele financiare,
de exemplu pieţele monetare, sunt mai integrate decât înainte de introducerea euro, la fel ca şi infrastructurile financiare
aferente, precum sistemele de plăţi. Instituţiile financiare au fost, de asemenea, încurajate să îşi unească forţele la nivel
transfrontalier, fie prin fuziuni, fie prin înfiinţarea de sucursale în străinătate.
15
Tabel nr.1.2. Obiective ale ţărilor care au aderat la UE în 2004 privind integrarea în zona
euro şi participarea în ERM II45

Obiective privind Data ţintă pentru

Regimul actual de
Ţara participarea în intrarea în zona
curs de schimb
ERM II Euro
Bandă de fluctuaţie Intrare rapidă prin
de menţinerea actualului
Cipru ±15 la sută în jurul regim de curs de 2007
parităţii central faţă schimb
de euro
Consiliul monetar cu Intrare imediat după
Estonia 2007
euro ca valută ancoră aderarea la UE
Ancorare strictă la Menţinerea unei
DST (începând cu benzi înguste de
Letonia 2008
ianuarie 2005, valuta- fluctuaţie, ±1%
ancoră a devenit euro)
Consiliu monetar cu Intrare imediat după
Lituania 2006
euro ca valută-ancoră aderarea la UE
Ancorare la un coş Participare pe o
Malta valutar perioadă cât mai 2008
EUR/USD/GBP scurtă (doi ani)
Participare pe o
perioadă cât mai
Cehia Flotare controlată scurtă (2 ani), cu 2009-2010
bandă de fluctuaţie
largă (±15 la sută)
Participare pe o
perioadă cât mai
Polonia Flotare liberă scurtă (2 ani), cu 2007
bandă de fluctuaţie
largă (±15 la sută)
Participare pe o
Slovacia Flotare controlată perioadă cât mai 2007
scurtă (2 ani)
Intrare rapidă (finele
Slovenia Flotare controlată 2007
anului 2004)
Intrare rapidă, urmată
de o participare a
cărei durată va fi
Bandă de fluctuaţie
Ungaria dependent de viteza 2008
de ±15 la sută
de îndeplinire a
criteriilor de la
Maastricht
Sursa: Bănci Centrale, BCE, Comisia Europeană

Din Uniunea Economică şi Monetară46, ca formă de integrare, fac parte toate statele
membre ale Uniunii Europene, cu deosebirea că unele dintre ele (Austria, Belgia, Finlanda,
45
Mugur Isărescu, Conferinţa ”Procesul de convergenţă în cadrul Uniunii Europene”, Banca Naţională a României,
Bucureşti, 23 Septembrie 2004
46
Politici europene, Seria Micromonografii, Institutul European în colaborare cu EUROMED-Euro Mediterranean Networks
din Belgia, 2005
16
Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania şi Letonia)
au adoptat moneda Euro, două state , Marea Britanie şi Danemarca, beneficiază de clauza opt-
out47, care le permite să aleagă dacă să facă sau nu parte din zona euro, iar celelalte state
membre, care au statutul de ”stat membru cu derogare de la adoptarea Euro” vor trebui să
adere la euro într-o perioadă nedeterminată.
Pe parcursul evoluţiei şi redimensionării Uniunii Europene, prin aderarea noilor state
membre, jucătorii spaţiului monetar european s-au diversificat, astfel că s-au alăturat noi
participanţi ai zonei Euro, precum ţări ca: Slovenia (2007), Cipru şi Malta (2008), Slovacia
(2009), Estonia (2011), Letonia (2014).
Există şi mici excepţii de la regulă, precum state ca Andorra, San Marino sau Vatican,
Lichtenstein sau Islanda care folosesc euro ca monedă, însemn monetar cu toate că nu sunt
membrii oficiali ai Zonei Euro, ”Euroland”, şi nici membri ai Uniunii Europene. De
asemenea, Muntenegru şi Kosovo care foloseau drept monedă marca germană, au adoptat de
asemenea moneda euro, cu toate că spre deosebire de cele trei state menţionate mai sus nu au
nicio înţelegere legală explicită şi concretă cu Uniunea Europeană ce să le confere
legibilitatea.

1.4. Perspectiva aderării României la zona Euro

Accederea la zona euro, poate fi definită astfel ca fiind un obiectiv strategic de politică
economică prin îndeplinirea tuturor condiţiilor care să permită adoptarea euro ca monedă
naţională, în cazul României termenul fiind prelungit de la anul 2014 pentru anul 2019. Acest
obiectiv este un obiectiv ambiţios, cu condiţia adoptării şi menţinerii unui mix coerent de
politici economice, de natură să sprijine atât convergenţa nominală, cât şi convergenţa reală
cu ţările din zona euro48. Merită semnalat faptul că, pentru a accede la zona euro, criteriile de
convergenţă avute în vedere sunt doar cele nominale: stabilitatea cursului, inflaţie scăzută,
dobânzi apropiate de cele ale ţărilor din zona euro, deficit bugetar şi stoc al datoriei publice
moderate. Totuşi, menţinerea pe termen lung a convergenţei indicatorilor nominali şi, mai
mult decât atât, fructificarea deplină a avantajelor apartenenţei la un sistem monetar
performant ne obligă să privim cu cel puţin la fel de multă atenţie şi realizarea convergenţei
reale între economiile dezvoltate europene şi economia ţării noastre. În acest context,
adoptarea monedei unice de către ţara noastră înainte de a fi fost realizată o minimă
convergenţă economică reală ar fi riscantă şi potenţial contraproductivă. Trebuie să existe
siguranţa că la data îndeplinirii criteriilor nominale va fi fost făcut şi un substanţial progres în
convergenţa reală.
Inflaţia în România a avut un traseu descendent, de la 45,7% în anul 2000 până la
minimul istoric de 1,55%, coborând până la limita inferioară a intervalului de variaţie de ±1
punct procentual al ţintei de 2,5%, în 2013.
Deficitele bugetare înregistrate de România înainte de 2008 s-au situat sub nivelul
prag de 3% din PIB. După apariţia crizei economice globale acestea au crescut la 5,4% în
2008, 8,3% în 2009, 6,4% în 2010 ceea ce a presupus o neîncadrare în criteriile de
convergenţă impuse de Sistemul Monetar European, prin Tratatul de la Maastricht. Astfel că,
România a intrat în Procedura de Deficit Excesiv, primind termen până în anul 2012
reîncadrarea în ţinta de 3%. Cu toate că, scăderea cheltuielilor bugetare a fost considerată a fi
dificilă, din cauza presiunilor sociale puternice, a fost cu putinţă ca la finele anilor 2012 şi

47
Clauza opt-out se aplică numai statelor membre ale spaţiului comunitar la data semnării Tratatului de la Maastricht. Din
acest motiv Suedia, care a aderat la Uniunea Europeană în 1995 şi statele central şi est europene intrate în spaţiul comunitar
în 2004 nu beneficiază de această clauză.
48
Academician Mugur Isărescu, Academia Română Sesiunea:Strategia de adoptare a euro şi criza financiară mondială.
Probleme ale convergenţei reale în drumul spre euro, 2008
17
2013 să se atingă şi menţine un nivel al deficitului bugetar de 2,5%, înregistrându-se astfel o
diminuare cu peste 40%, de la 4,3% din PIB49 înregistrat în anul 2011.
Nivelul datoriei guvernamentale50 este singurul criteriu nominal ce urmează cu paşi
mărunţi a fi îndeplinit de România. El este cu mult încă sub pragul de 60% din PIB impus de
criteriile de convergenţă, privind Tratatul de la Maastricht, dar a crescut de la un minim de
12,6% din PIB în anul 2007 la peste 38,4% din PIB în anul 2013, pe fondul reducerii PIB-ului
şi a accelerării împrumuturilor atrase pentru finanţarea deficitelor. O mare parte a acestor
împrumuturi sunt denominate în Euro, fapt ce reprezintă un potenţial pericol în cazul unei
deprecieri considerabile a monedei naţionale. Este anticipat ca în viitor nivelul datoriei
guvernamentale să crească modic, dar că până la momentul adoptării monedei unice el se va
situa sub ţinta stabilită de 60%.
Cursul de schimb al leului a cunoscut o apreciere până în anul 2007, când s-a
înregistrat o depreciere rapidă, însoţită de creşterea volatilităţii, în prezent stabilizându-se la
un nivel de 4,3-4,4 Ron/Euro şi în viitor nu sunt preconizate mişcări ample ale acestuia, în
condiţiile în care climatul economico-financiar nu se deteriorează semnificativ.
Nici criteriul ratei dobânzii pe termen lung nu este îndeplinit de România, el situându-
se cu 3,4 procente peste nivelul de referinţă, în anul 201051. Anii 2011-2012 au adus o
ameliorare prin scăderea ratei dobânzii, în medie la 7,3% , nivel net superior totuşi valorii de
referinţă de 5,8%, corespunzătoare criteriului de convergenţă privind ratele dobânzilor.
Crearea unui mediu favorabil convergenţei sustenabile52 în România necesită, printre
altele, o politică monetară orientată spre stabilitate şi implementarea strictă a planurilor de
consolidare fiscală. Legislaţia nu îndeplineşte toate cerinţele privind independenţa Băncii
Centrale, interdicţia de finanţare monetară şi integrarea juridică a băncii centrale în
Eurosistem.

49
Vezi articol Blog Florin Cîtu, ajustările ins şi evoluţia recentă a economiei reduc PIB-ul real, http://florincitu .wordpress
.com/2014/05/16/ajustarile-ins-si-evolutia-recenta-a-economiei-reduc-pib-real/
50
“România îşi menţine una dintre cele mai scăzute datorii guvernamentale din Uniunea Europeană, situându-se pe locul a
patrulea din coadă,sub jumătatea mediei UE ca procent din PIB. Cele mai scăzute datorii publice înregistrează Estonia (10%),
Bulgaria (18%) şi Luxemburg (22,4%).
Cele mai mari datorii guvernamentale din UE, în primul trimestru al anului 2013 au Grecia (160,5%), Italia (130,3%),
Portugalia (127,2%) şi Irlanda (125,1%)”, Curs de Guvernare, Datoria guvernamentală a României a crescut mai repede decât
media din UE pe semestrul T1/2013, http://cursdeguvernare.ro/eurostat-trimestrul-i-2013-datoria-guvernamentala-a-roma n i
ei-a-crescut-mai-repede-decat-media-ue-dar-ramane-printre-cele-mai-mici-din-uniune.html
51
Ovidiu Cristian, Mihaela Luţaş, Teză doctorală, Politica monetară a Uniunii Europene. Implicaţii macroeconomice pentru
România, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj
52
Ţările care aderă la zona euro trebuie să facă dovada caracterului sustenabil al procesului de convergenţă şi să îşi
demonstreze capacitatea de a respecta în orice moment angajamentele pe care le implică adoptarea monedei unice, atât în
interes naţional, cât şi în interesul zonei euro în ansamblu. Din acest punct de vedere, analizele de ţară acordă o atenţie
deosebită aspectelor legate de caracterul sustenabil al convergenţei, Raport de convergenţă a Băncii Centrale Europene, iunie
2013, http://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/conrep/cr201306ro.pdf
18
 CAPITOLUL II
MECANISMUL UNIC DE SUPRAVEGHERE

2.1. Supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit

Pasul premergător instituirii Regulamentului nr.575/2013 este considerat a fi raportul

grupului de Larosière, prin care grupul la nivel înalt privind supravegherea financiară în
Uniunea Europeană, prezidat de Jaqcues de Larosière53, a invitat Uniunea Europeană să
elaboreze un set mai armonizat de reglementări financiare. În contextul viitoarei arhitecturi
europene de supraveghere, Consiliul European în data de 18-19 iunie 2009 a subliniat, de
asemenea, nevoia instituirii unui “cadru de reglementare unic la nivel European” aplicabil
tuturor instituţiilor de credit şi firmelor de investiţii de pe piaţa internă.
Astfel, s-a dorit conferirea posibilităţii fiecărui stat de-a adopta măsuri de
reglementare mai stricte la nivel naţional, considerate a fi adecvate pe plan intern, pentru a
garanta stabilitatea financiară, cu condiţia respectării principiilor pieţei interne şi a
standardelor fundamentale minime convenite.
Mai mult de atât, piaţa interbancară este o piaţă a monedei centrale, pe care băncile şi
instituţiile de credit îşi plasează excedentele sau îşi acoperă deficitele de lichiditate. Băncile şi
organismele de credit bancare pot avea, în orice moment, nevoie de lichidităţi pentru a face
faţă plăţilor scadente. Piaţa interbancară este o piaţă care funcţionează între organisme ce pot
schimba între ele, cu operativitate, excedentele şi deficitele lor de trezorerie.
Cele mai importante recomandări cuprinse în raportul de Larosière şi ulterior puse în
aplicare în Uniune au fost crearea unui cadru de reglementare unic şi a unui cadru european
pentru supravegherea macroprudenţială, ambele elemente având ca scop asigurarea stabilităţii
financiare. S-a dorit implementarea unui cadru unic de reglementare, de consistenţă solidă şi
unitară aducând directe beneficii şi facilităţi la nivelul funcţionării pieţei unice şi având ca
rezultat poziţionarea sa drept barieră în faţa posibilităţilor de arbitraj de reglementare. Este
evident că, formele distincte şi oscilaţiile riscurilor macroprudenţiale, în cadrul pieţei interne
de servicii financiare aduc tipuri diverse de diferenţe, cu o serie de particularităţi naţionale ce
conduc la variaţii sesizabile şi remarcabile la nivelul structurii şi dimensiunii sectorului
bancar în comparaţie cu economia şi ciclul de creditare în sens mai larg.
Scopul intervenţiilor pe piaţă este de a asigura agenţilor deficitari resurse lichide, iar
agenţilor excedentari active remunerate. Zilnic pe piaţa interbancară apar două categorii de
participanţi: ofertanţii şi solicitanţii de credit.
Banca Centrală Europeană are un loc particular pe piaţa interbancară, reglarea
tranzacţiilor realizându-se, de regulă, prin mişcările de fonduri în conturile pe care instituţiile
de credit le au deschise la Banca Centrală. Deci, Banca Centrală Europeană îşi atribuie, în
mod evident utilitatea de a fi un organism, autoritate intermediară unde sunt finalizate şi
închise operaţiunile dintre participanţii de pe piaţa bancară.
Sistemul financiar cuprinde:
54
 pieţele financiare , precum pieţele monetare şi pieţele de capital care canalizează
fondurile excedentare de la creditori (întreprinderi sau persoane fizice care vor să îşi
investească banii) la debitori (respectiv cei care au nevoie de capital);
 intermediarii financiari, precum băncile şi societăţile de asigurări care, în mod
indirect, reunesc creditorii şi debitorii, deşi debitorii pot obţine fonduri şi în mod direct
de pe pieţele financiare prin emiterea de titluri de valoare, precum acţiunile sau
obligaţiunile;

53
Jacques de Larosière de Champfeu (n.2noimbrie 1929) este preşedintele Comitetului Strategic al Trezoreriei franceze şi
consilier al BNP Paribas. A devenit preşedinte al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) în septembrie
1993, în urma scandalurilor care au dus la plecarea primului preşedinte al BERD, Jacques Attali
54
George Soroş, ”Noua paradigmă a pieţelor financiare –criza creditelor din 2008 şi implicaţiile ei ”, Public Affairs, New
York, 2009
19
  infrastructura financiară55, care permite transferul plăţilor, precum şi
tranzacţionarea, compensarea şi decontarea titlurilor de valoare.
Riscurile specifice ce pot interveni în cadrul sistemelor financiare sunt:
 În cazul în care creşterea economică consemnează o decelerare, ceea ce face mai
dificilă rambursarea creditelor de către întreprinderi (datorită scăderii vânzărilor) sau a
creditelor ipotecare de către populaţie (din cauza şomajului), băncile ar putea
înregistra pierderi.
 Preţurile activelor (precum titlurile de valoare, proprietăţile imobiliare sau
echipamentul de producţie) ar putea scădea sau varia brusc, generând incertitudini pe
pieţele financiare şi cauzând astfel pierderi financiare investitorilor.
56
 Băncile ar putea acorda credite semnificative unui anumit sector şi, ulterior, ar putea
descoperi că sunt vulnerabile la orice evoluţie nefavorabilă consemnată de acel sector.
 Băncile ar putea efectua investiţii pe scară largă pe pieţele de acţiuni sau de
obligaţiuni, devenind ulterior vulnerabile la scăderea preţurilor pe acele pieţe.
Pieţele financiare nu tind spre echilibru, astfel încât ele nu pot fi lăsate în grija propriilor
mecanisme. Crizele periodice au adus în faţă reforme permanente de reglementare, acesta
fiind modul direct şi principal de evoluţie a operaţiilor bancare centralizate şi reglementarea
pieţelor financiare. În timp ce secvenţele creştere - declin apar intermitent, interferenţa dintre
pieţele financiare şi autorităţile financiare este un proces continuu. Important este să fie
înţeles faptul că atât participanţii la piaţă, cât şi autorităţile financiare acţionează pe baza unei
înţelegeri imperfecte şi tocmai acest lucru face ca interacţiunea dintre ei să fie reflexivă.
Având în vedere numărul din ce în ce mai mare de instituţii financiare active la ora
actuală în două sau mai multe ţări, respectiv pe două sau mai multe continente, stabilitatea
financiară la nivel mondial a devenit şi mai importantă.
Pentru a proteja sistemul financiar şi a asigura stabilitatea financiară trebuie
identificate principalele surse de risc şi de vulnerabilitate, iar toate părţile implicate, precum
instituţiile financiare şi autorităţile de supraveghere trebuie informate asupra riscurilor.
Băncile, societăţile de asigurări şi alte instituţii financiare formează prima linie de
apărare împotriva crizelor financiare. Acestora le revine responsabilitatea de a-şi menţine
viabilitatea şi solvabilitatea, verificând bonitatea debitorilor şi gestionând astfel riscurile pe
care şi le asumă. Măsurile adoptate de autorităţile publice pentru a preveni sau a atenua
crizele financiare reprezintă o a doua linie de apărare. Aceste măsuri se referă la:
1. Reglementarea prudenţială (norme pe care instituţiile financiare trebuie să le respecte
pentru a asigura gestionarea eficientă a riscurilor şi siguranţa fondurilor deponenţilor)
şi difuzarea informaţiilor în vederea promovării disciplinei pieţei;
2. Supravegherea prudenţială (asigurarea respectării acestor norme de către instituţiile
financiare);
3. Activităţi de monitorizare şi evaluare, care identifică vulnerabilităţile şi riscurile din
cadrul sistemului financiar pe ansamblu.
Fiind considerate de primă importanţă, cu un grad ridicat de influenţă efectele
dramatice şi tragice ale recentei crize financiare, obiectivele generale ale prezentului
regulament sunt încurajarea activităţilor bancare utile din punct de vedere economic, care să
servească interesului general, precum şi descurajarea speculaţiilor financiare nesustenabile,
fără o valoare adăugată reală. Canalizarea economiilor către investiţii productive a fost
considerată a fi o metodă strict necesară, văzută din perspectivele unei ample şi profunde
reforme. Garantarea unui mediu bancar variat şi sustenabil în Europa vizează autorităţi
competente şi capabile să impună cerinţe de capital mai strict instituţiilor de importanţă
sistemică, care ca urmare a activităţilor desfăşurate, pot prezenta o ameninţare la adresa
economiei mondiale.

55
Dan Cechin-Crista, Persida Cechin-Crista, ”Operaţiunile instituţiilor de credit”, Editura Solness, Timişoara 2010
56
Persida Cechin-Crista, Dan Cechin-Crista, ”Monedă şi credit”, Ed. Nagard, Lugoj 2009
20
 Impunerea necesităţii abordării şi implementării unui astfel de regulament a venit pe
fondul cauzal al eliminării obstacolelor din calea schimburilor comerciale şi denaturările
concurenţei rezultate din divergenţele apărute la nivelul legislaţiilor naţionale şi încercarea de
a evita apariţia unor noi astfel de obstacole, în calea schimburilor comerciale şi denaturări
semnificative ale concurenţei. Prin urmare, adoptarea unui astfel de regulament care să
instituie reguli uniforme aplicabile în toate statele membre participante reprezintă o decizie
imparţial aplicabilă acestora. Totodată sunt vizate şi intenţiile noului regulament, de a folosi
metode mai bune de măsurare şi gestionare a riscurilor, precum şi de a le folosi pentru
reglementarea fondurilor proprii, prin abordări mai sensibile la riscuri.
Aşadar, pe de-o parte sunt vizate autorităţile competente, acestora conferindu-li-se
rolul şi capacitatea de a putea impune cerinţe de capital stricte instituţiilor de importanţă
sistemică57, ce pot reprezenta o ameninţare la adresa economiei mondiale, datorită activităţilor
desfăşurate.
Pe de altă parte, în prim plan se află instituţiile care deţin bani sau titluri de valoare
aparţinând clienţilor, necesare cerinţelor financiare echivalente în scopul garantării unor
măsuri de protecţie similare pentru cei care economisesc şi a unor condiţii de concurenţă
loială pentru grupuri comparabile de instituţii.
Dispoziţiile prezentului regulament respectă principiul proporţionalităţii, ţinând
seama, în special de diversitatea instituţiilor în ceea ce priveşte dimensiunea, anvergura
operaţiunilor şi varietatea activităţilor lor. Stabileşte reguli uniforme privind cerinţele
prudenţiale generale pe care le îndeplinesc instituţiile supravegheate, în ceea ce priveşte
următoarele elemente, conform directivei 2013/36/UE:
1. Cerinţe de fonduri proprii58 referitoare la elemente în întregime cuantificabile,
uniforme şi standardizate
2. Cerinţe de limitare a expunerilor mari
3. Cerinţe de lichiditate referitoare la elemente în întregime cuantificabile, uniforme şi
standardizate ale riscului de lichiditate
4. Cerinţe referitoare la efectul levier
5. Cerinţe referitoare la publicarea informaţiilor
Instituţiile de credit joacă un rol vital pe pieţele de capital naţionale şi internaţionale, intrând
în toate cele trei grupe de participanţi pe pieţele de capital, acestea emit titluri de valoare
pentru creşterea capitalului sau pentru acoperirea unor datorii, dar în acelaşi timp investesc în
nume propriu sau acţionează ca intermediari. Băncile internaţionale sau universale oferă
servicii bancare internaţionale utilizând următoarele trei căi:
 Înfiinţarea unui departament în cadrul băncii, în ţara de origine
 Deschiderea filialelor în străinătate
 Deschiderea de reprezentanţe
Natura evolutivă a prezentului regulament permite instituţiilor să aleagă între trei
abordări ale riscului de credit de complexitate diferită. Pentru a permite, în special micilor
instituţii să opteze pentru abordarea IRB (Internal Rating Based) 59, metodologie bazată pe
rating-uri interne de bază, mai sensibilă la riscuri, dispoziţiile relevante ar trebui interpretate
în aşa fel încât clasele de expuneri să includă toate expunerile care sunt, în mod direct sau
indirect, tratate în mod echivalent cu acestea în cadrul prezentului regulament. Ca regulă
57
Marile bănci sunt supuse anual unor teste de stres şi trebuie să îşi mărească rezervele de capital, potrivit reformelor bancare
internaţionale cunoscute sub numele de Basel III, http://www.money.ro/o-institutie-financiara-de-importanta-sistemica-risca-
sa-dea-faliment_1256692.html
58
Articolul 186 alin.(3) În cazul în care Banca Naţională a României este autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază
consolidată a unei instituţii de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene sau a unei instituţii de credit controlate de o societate
financiară holding-mamă la nivelul Uniunii Europene sau de o societate financiară holding mixtă-mamă la nivelul Uniunii
Europene, aceasta furnizează autorităţilor competente din alte state membre, care supraveghează filialele acestor societăţi-
mamă, toate informaţiile relevante. Pentru a determina gradul de detaliere a informaţiilor relevante este luată în considerare
importanţa acestor filiale în cadrul sistemelor financiare din respectivele state membre.", http://www. bnro.ro /apage.aspx? pi
d=404&actId=326617
59
http://www.bis.org/bcbs/irbriskweight.htm
21
generală, autorităţile competente ar trebui să nu facă discriminare între cele trei abordări în
ceea ce priveşte procesul de supraveghere, ceea ce înseamnă că instituţiile care funcţionează
în conformitate cu dispoziţiile abordării standardizate nu ar trebui, doar din acest motiv,
supuse unei supravegheri mai stricte. Totodată, având în vedere sensibilitatea la risc a
regulilor privind cerinţele de capital trebuie să se monitorizeze dacă aceste reguli au efecte
semnificative asupra ciclului economic. Comisia ţinând seama de contribuţia Băncii Centrale
Europene (BCE) trebuie să transmită Parlamentului European şi Consiliului un raport cu
privire la aceste aspecte.
Creditul are un rol deosebit pentru buna funcţionare a mecanismului economic în
ansamblul său, în reluarea pe o scară lărgită a proceselor de producţie, repartiţie, consum.
Creditul este un barometru al eficienţei economice şi în acelaşi timp un instrument de
influenţare în direcţia stimulării activităţii profitabile, eficiente. Prevenirea riscurilor,
reducerea şi eliminarea acestora trebuie să fie una din preocupările de bază ale creditorilor.
Aceasta presupune obţinerea unor informaţii pertinente asupra situaţiei patrimoniale,
financiare, morale a debitorilor asupra naturii şi caracterului operaţiunilor economice în care
aceştia se angajează.
Recunoaşterea unei agenţii de rating de credit drept o instituţie externă de evaluare a
creditului (ECAI)60 trebuie să nu contribuie la împiedicarea accesului la o piaţă deja dominată
de trei întreprinderi principale, cum ar fi Autoritatea Bancară Europeană (ABE), Comitetul
European pentru Risc Sistemic (CERS) sau alte autorităţi naţionale de supraveghere din
cadrul Sistemului European de Supraveghere Financiară (SESF)61.
Crizele financiare pot provoca daune uriaşe la nivelul societăţii, care depăşesc cu mult
costurile suportate de bănci la nivel individual. În Uniunea Europeană, băncile şi alte instituţii
financiare au dreptul de a furniza servicii în afara ţărilor de origine, fie direct prin tranzacţii
transfrontaliere, fie prin înfiinţarea de sucursale şi filiale. Această activitate transfrontalieră
trebuie avută în vedere la asigurarea stabilităţii financiare, motiv pentru care autorităţile
naţionale de resort trebuie să coopereze îndeaproape cu contrapartidele externe.
Menţinerea stabilităţii financiare şi evitarea acestor crize presupun două elemente:
reglementarea prudenţială (normele pe care instituţiile financiare trebuie să le respecte) şi
supravegherea prudenţială (verificarea respectării acestor norme de către instituţiile
financiare).
Autorităţile naţionale de supraveghere sunt responsabile de supravegherea prudenţială
la nivel naţional. Autorităţile de supraveghere cooperează şi îşi coordonează activitatea prin
intermediul noilor autorităţi europene de supraveghere înfiinţate la data de 1 ianuarie 2011.
Monitorizarea şi evaluarea periodică a riscurilor sistemice la nivelul UE sunt efectuate
de către recent înfiinţatul Comitet European pentru Risc Sistemic, care răspunde de
supravegherea macroprudenţială în UE. CERS evaluează riscurile la adresa stabilităţii
sistemului financiar pe ansamblu şi emite avertizări şi recomandări atunci când este necesar.
BCE acordă CERS asistenţă analitică, statistică, administrativă şi logistică.
Limitarea şi prevenirea riscurilor în creditare se face prin constituirea unor garanţii
personale şi reale acoperitoare, prin cunoaşterea şi aprecierea bonităţii debitorilor şi o bună
evaluare a evoluţiilor viitoare. De asemenea, creditorii şi în special instituţiile de credit trebuie
să-şi constituie fonduri de rezervă, risc şi provizioane fiind astfel propriul lor asigurator.
Administrarea riscului de credit este o componentă critică a abordării unitare a politicii
globale de risc. Strategii privind riscul de credit reflectă toleranţa faţă de acest risc şi nivelul

60
Regulamentul nr.5/2013 , Art.78, alin.1 ” Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri al instituţiei de credit
trebuie să fie revizuit ori de câte ori se consideră necesar dar cel puţin anual astfel încât riscurile să fie acoperite în mod
adecvat, iar acoperirea cu capital să reflecte profilul de risc actual al instituţiei de credit.”
61
Daniela Petrescu, Politici europene: ”Autoritatea de supraveghere financiară în contextul european” Criza financiară din
2007-2008 a scos la lumină deficienţe majore ale supravegherii în sectorul financiar atât în cazuri individuale, cât şi la nivelul
sistemului în ansamblu. Instituirea unui Sistem european al supraveghetorilor financiari constând într-o reţea de autorităţi
naţionale de supraveghere financiară.”
22
profitabilităţii pe care instituţia de credit îşi propune să-l realizeze în condiţiile expunerii la
riscurile asumate.
În sistemul bancar, aprecierea calităţii debitorilor62 se face prin clasificarea clienţilor
ţinând cont de performanţele financiare ale clienţilor şi de capacitatea acestora de a-şi onora la
scadenţă datoriile. În acest sens, în România, Banca Naţională a României, a elaborat un set
de norme şi regulamente care reglementează modul de acordare a creditelor, limitele impuse
în acordare, precum şi modul de clasificare a creditelor şi de constituire şi regularizare a
provizioanelor de risc de credit.
De primă importanţă este diversitatea instituţiilor din Uniune oferind abordări
alternative de calculare a cerinţelor de capital pentru riscul de credit care încorporează
niveluri diferite de sensibilitate la risc şi care necesită grade diferite de sofisticare. Folosirea
ratingurilor externe şi a estimărilor proprii ale instituţiilor privind parametrii individuali de
risc de credit reprezintă o îmbunătăţire semnificativă a sensibilităţii la risc şi a solidităţii
prudenţiale a normelor aplicabile riscului de credit. Instituţiile sunt încurajate să adopte
abordări mai sensibile la riscuri, astfel că acestea ar trebui să îşi îmbunătăţească procesele de
măsurare şi de gestionare a riscurilor, pentru a pune la dispoziţie metode de determinare a
cerinţelor reglementate de fonduri proprii care să reflecte natura, amploarea şi complexitatea
diverselor procese specifice instituţiei.
În această privinţă, prelucrarea datelor legate de existenţa şi gestionarea expunerilor
faţă de clienţi ar trebui examinate astfel încât să includă elaborarea şi validarea sistemelor de
gestionare şi măsurare a riscului de credit. Cerinţele de capital ar trebui să fie proporţionate cu
riscurile care derivă din existenţa unui număr mare de expuneri relativ mici, reflectându-se la
nivelul cerinţelor.
Un element esenţial al raportului de credit este promisiunea de rambursare, ce implică
asumarea riscurilor şi necesită în consecinţă angajarea unor garanţii. În raporturile de credit,
riscurile cele mai probabile care pot să apară sunt: riscul de nerambursare şi cel de
imobilizare.
Riscul de nerambursare63 constă în probabilitatea întârzierii plăţilor sau de apariţie a
incapacităţii de plată, generată de conjuncturi generale sau sectoriale. Pentru a preîntâmpina
producerea acestui risc, creditorul trebuie să analizeze competenţa şi moralitatea debitorului,
conjunctura economică previzibilă pentru perioada de acordare a împrumutului, situaţia
financiară a debitorului şi, nu în ultimul rând, statutul juridic al acestuia. În calculul
probabilităţii de nerambursare, instituţiile pot recunoaşte protecţia nefinanţată a creditului.
Riscul de imobilizare poate să apară în circuitul bancar în situaţia în care gestionarea
ineficientă a procesului de acordare de credite conduce la dificultăţi în satisfacerea cererilor
de retragere a depozitelor bancare din partea titularului de cont.
Întrucât creditul este o alocare de resurse prezente în virtutea anticipării unor încasări viitoare,
a unui flux de încasări, el comportă riscul ca aceste încasări să nu se realizeze sau să se
realizeze numai parţial, datorită insolvabilităţii sau conjuncturii nefavorabile.
Conform Art.272 din regulamentul nr.575/201364 este definit următorul termen general
„riscul de credit al contrapărţii” (CCR) ce presupune riscul ca o contraparte la o tranzacţie
să intre în stare de nerambursare înainte de decontarea finală a fluxurilor de numerar aferente
tranzacţiei
Din punct de vedere al organismului cu putere de decizie, (ABE) Autoritatea Bancară
Europeană elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare care să determine
pentru toate instituţiile externe de evaluare a creditului, corespondenţa dintre nivelurile de
calitate a creditului stabilite şi evaluările creditului relevante.

62 Paul Bran, Relaţii financiare şi monetare internaţionale, Editura Economica 1995

63
Persida Cechin-Crista, Dan Cehin-Crista, Monedă şi credit, Editura Nagard, Lugoj 2009
64
”Ca răspuns la mandatul acordat de G20, în septembrie 2009, Grupul guvernatorilor băncilor centrale şi al directorilor
organismelor de supraveghere, GHOS a convenit la o serie de măsuri de consolidare a reglemntării sectorului bancar”,
Regulamentul 575/2013 privind supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, www.cnvmr.ro
23
 Tehnica utilizată pentru protecţia creditului, precum şi acţiunile şi măsurile adoptate,
procedurile şi politicile puse în aplicare de instituţia creditoare, este de o asemenea manieră
încât să genereze mecanisme de protecţie a creditului care să fie eficace din punct de vedere
juridic şi să aibă caracter executoriu, aplicabile în toate jurisdicţiile relevante.
Instituţia creditoare trebuie să ia toate măsurile adecvate pentru a asigura eficacitatea
contractului de protecţie a creditului şi a administra riscurile asociate acestuia. Instituţiile
creditoare pot recunoaşte protecţia finanţată a creditului la calcularea efectului diminuării
riscului de credit numai dacă activele pe care se bazează protecţia sunt incluse în lista
activelor eligibile prevăzute la articolele 197-20065 şi sunt suficiente de lichide, iar valoarea
lor este suficient de stabilă în timp pentru a asigura un nivel adecvat de certitudine în ceea ce
priveşte protecţia creditului realizată, având în vedere abordarea utilizată pentru a calcula
valorile ponderate la risc ale expunerilor şi gradul de recunoaştere permis.
Instituţiile pot recunoaşte protecţia finanţată a creditului la calcularea efectului
diminuării riscului de credit numai dacă instituţia creditoare are dreptul să lichideze sau să
reţină, în timp util, activele din care rezultă protecţia în caz de nerambursare, de insolvenţă
sau de faliment al debitorului, precum şi în cazul altui eveniment de credit prevăzut în
documentaţia tranzacţiei şi, dacă este cazul, al depozitarului garanţiei reale.
Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 are
ca obiectiv principal coordonarea dispoziţiilor naţionale privind accesul la activitatea
instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi a firmelor de
investiţii, modalităţile de guvernanţă şi cadrul lor de supraveghere, constituind instrumentul
esenţial pentru instituirea pieţei interne, atât din punct de vedere al libertăţii de stabilire, cât şi
al libertăţii de a presta servicii financiare, în domeniul de activitate al instituţiilor de credit.
Împreună cu Regulamentul 575/2013, prin Directiva 2013/36/UE au fost instituite o
serie de instrumente, folosite într-o manieră transparentă şi coerentă, menite să prevină şi să
reducă riscurile macroprudenţiale şi sistemice care asigură flexibilitate şi garantarea
concomitentă a faptului că utilizarea instrumentelor nu reprezintă altceva decât modalitatea
eficientă şi adecvată de control, pentru a evita dăunarea unei corecte funcţionări a pieţei
interne sau a unei posibile disfuncţionalităţi a acesteia.
Prezentul regulament stabileşte norme microprudenţiale uniforme pentru instituţii,
statele membre îşi rezervă rolul principal în supravegherea macroprudenţială, datorită know-
how-ului şi responsabilităţilor proprii existente în legătură cu stabilitatea financiară. Statele
membre trebuie să fie în măsură să aplice reguli de diminuare a riscului macroprudenţial sau
sistemic dintr-un anumit stat membru, până la realizarea armonizării cerinţelor de lichiditate
în 2015 şi a indicatorului efectului de levier în 2018.
Se consideră faptul că ar trebui să fie posibil ca amortizoarele de risc sistemic sau
măsurile individuale luate de statele membre pentru a aborda riscurile sistemice cu privire la
statele membre respective să poată fi aplicate sectorului bancar, în general, ori unuia sau mai
multor subdiviziuni ale sectorului, în sensul de subdiviziuni ale instituţiilor care prezintă
profiluri de risc similare în activităţile lor de afaceri sau expunerilor faţă de unul sau mai
multe sectoare geografice sau economice interne din cadrul sectorului bancar.

65
Regulament 575/2013, Articolul 200: Alte tipuri de protecţie finanţată a creditului ,(ii) ”în cazul instituţiilor care calculează
valorile ponderate la risc ale expunerilor şi valorile pierderilor aşteptate conform abordării IRB, aceste alte entităţi
corporative nu dispun de o evaluare a creditului efectuată de o ECAI recunoscută şi sunt evaluate intern de către instituţie”,
Jurnalul Oficial Uniunii Europene 27 iulie 2013, www.cnvmr.ro
24
 2.2. Managementul bancar şi riscurile proceselor de integrare

Managementul unei bănci cuprinde atât managementul afacerii, cât şi managementul

riscului66. Un management eficient al băncii, presupune gestionarea separată a afacerilor şi a
riscurilor. Pentru acţionari, pentru clienţi şi pentru întreaga activitate economică şi socială,
limitarea riscului, specific activităţii bancare, este o preocupare a activităţii de management,
dar şi o consecinţă a acestei activităţi.
Astfel, procesul permanent de monitorizare, identificare şi gestionare a diverselor
tipuri de riscuri devine o preocupare majoră în cadrul managementului bancar. De asemenea,
un rol din ce în ce mai important, ce prinde contur în profunzimea sa, ca factor major în
managementul băncii îi este atribuit riscurilor asociate proceselor de integrare.
La nivelul Uniunii Europene, printre riscurile asociate proceselor de integrare se
numără:
1. Riscul strategic67, care presupune riscul de pierdere a clienţilor şi/sau personalului şi,
implicit de scădere a vânzărilor, urmare a faptului că aceştia nu agreează noua politică
a grupului.
2. Riscul operaţional presupune riscul de pierdere care rezultă fie din utilizarea unor
procese, persoane sau sisteme interne inadecvate sau care nu şi-au îndeplinit funcţia în
mod corespunzător, fie din evenimente externe şi care include riscul juridic. Este un
risc semnificativ pentru instituţii şi necesită acoperire prin fonduri proprii, având
niveluri diferite de sensibilitate la risc şi grade diferite de sofisticare.
3. Riscul legislativ, rezultat pe de o parte din necesitatea armonizării legislative, în
vederea integrării, iar pe de altă parte din necesitatea protejării afacerilor clienţilor.
4. Riscul de diminuare a valorii creanţei presupune riscul ca o creanţă să fie redusă
prin acordarea de credite, în numerar sau nu, către debitor.
Un alt aspect, deosebit de important al managementului bancar, îl constituie tehnicile de
cuantificare al managementului riscurilor.
În vederea dezvoltării managementului integrat al riscurilor, al tehnicilor de scoring, al
ratingurilor interne, precum şi a modelelor de risc de credit şi de alocare a capitalului,
autorităţile ţărilor europene sunt preocupate de stimularea instituţiilor de credit pentru:
 Crearea unor baze de date pentru gestionarea istoricului pierderilor de credite
 Provizionarea corespunzătoare a creditelor, ţinând cont de ciclul economic.
Comisia trebuie să aibă doar competenţa de a impune cerinţe prudenţiale mai stricte pentru
expunerile rezultate din evoluţia pieţei în Uniune sau în afara Uniunii care afectează toate
statele membre. Cerinţele prudenţiale generale prevăzute de prezentul regulament sunt
completate de măsuri individuale stabilite de către autorităţile competente ca urmare a
desfăşurării procesului de supraveghere continuă a fiecărei instituţii în parte. Deoarece pe
piaţa internă instituţiile sunt angajate în concurenţă directă, cerinţele referitoare la
monitorizare trebuie să fie echivalente la nivelul întregii Uniuni şi să ţină cont de diferitele
profiluri de risc ale instituţiilor. Armonizarea legislaţiei Uniunii Europene creează premisele
necesare proceselor de fuziuni transfrontaliere.
În vederea reducerii concurenţei pe pieţele interne, autorităţile naţionale ale ţărilor
membre Uniunii Europene au luat diferite măsuri, astfel:
1. În ţări ca Marea Britanie, Suedia, Italia şi Franţa, prin blocarea unor tranzacţii interne,
s-a urmărit restricţionarea unor achiziţii şi fuziuni la nivelul băncilor mari din sector.
2. În Marea Britanie s-a luat măsura controlului preţurilor pe segmentul afacerilor mici,
instituţiile de credit fiind obligate să acorde dobânzi pentru disponibilităţile din contul
curent sau să efectueze gratuit transferuri de fonduri.

66
Riscul strategic este un risc de politciă sau de management. Acesta corespunde absenţei unei strategii a băncii sau de
existenţa uneia ineficiente, fie la nivelul întregii bănci, fie la nivelul unuia sau a mai multor departamente
67
Ligia Georgescu-Goloşoiu, Managementul riscului bancar, Editura Expert, Bucureşti 2000
25
 3. În Danemarca s-a luat măsura de menţinere a numărului de cont al unui client în cazul
în care derularea afacerilor se transferă la o altă bancă, portabilitatea numărului de
cont.
Conform raportului de Larosierè supravegherea microprudenţială nu poate proteja
stabilitatea financiară68 în mod eficient fără a ţine seama în mod corespunzător de evoluţiile
de la nivel macro, iar supravegherea macroprudenţială este utilă doar în cazul în care poate
avea, într-o anumită măsură, un impact asupra supravegherii la nivel microeconomic.
De-a lungul anilor, Uniunea Europeană a făcut progrese considerabile în crearea unei
pieţe interne a serviciilor bancare. În multe dintre statele membre, grupurile bancare al căror
sediu central se află în alte state membre deţin o cotă semnificativă de piaţă, iar instituţiile de
credit şi-au diversificat activitatea din punct de vedere geografic, atât în zona euro, cât şi în
afara zonei euro. În condiţiile crizei financiare, procesul de fragmentare a sectorului financiar
pune sub ameninţare tot mai mult integritatea monedei unice şi a pieţei interne. Este esenţial
să se intensifice integrarea supravegherii bancare pentru a consolida Uniunea, a reorganiza
stabilitatea financiară şi a pune bazele redresării economice. Menţinerea şi aprofundarea pieţei
interne a serviciilor bancare este esenţială pentru a stimula creşterea economică în Uniune şi
finanţarea adecvată a economiei reale.
Conform Rezoluţiei legislative69 a Parlamentului European din data de 9 octombrie
70
2013 referitoare la propunerea de regulament al Consiliului de atribuire a unor sarcini
specifice Băncii Centrale Europene, în ceea ce priveşte politicile legate de supravegherea
prudenţială a instituţiilor de credit s-a ajuns la decizia că ar trebui să i se confere Băncii
Centrale Europene atribuţii specifice de supraveghere care sunt esenţiale pentru a asigura
punerea în aplicare coerentă şi eficace a politicii Uniunii în materie de supraveghere
prudenţială a instituţiilor de credit, în timp ce alte atribuţii ar trebui să rămână ale autorităţilor
naţionale. Prezenta rezoluţie ia în calcul faptul că atribuţiile Băncii Centrale Europene trebuie
să includă luarea de măsuri pentru asigurarea stabilităţii macroprudenţiale, sub rezerva unor
acorduri specifice care să reflecte rolul autorităţilor naţionale.

2.3.Mecanismul Unic de Supraveghere

În dorinţa realizării unei uniuni bancare, existenţa unui mecanism unic de

supraveghere (MUS) a fost considerată ca fiind garanţia punerii în aplicare, în manieră
eficientă, coerentă şi justă a politicii Uniunii referitoare la supravegherea prudenţială a
instituţiilor de credit, aplicarea unui cadru unic de reglementare al serviciilor financiare în
acelaşi fel instituţiilor de credit din toate statele membre în cauză şi faptul că respectivele
instituţii de credit sunt supuse unei supravegheri de cea mai bună calitate, nestingherită de alte
consideraţii fără caracter prudenţial.
Mecanismul unic de supraveghere (MUS) va fi în concordanţă cu funcţionarea pieţei
interne a serviciilor financiare şi cu libera circulaţie a capitalurilor. Un mecanism unic de
supraveghere reprezintă punctul de pornire pentru următorii paşi în direcţia uniunii bancare.
Acest lucru reflectă principiul potrivit căruia, în urma unei decizii obişnuite, Mecanismul

68
Factorii de risc sunt consideraţi de către politicile microprudenţiale ca fiind ”exogeni” (exteriori instituţiilor de credit), în
timp ce pentru politicile macroprudenţiale ei sunt consideraţi ca fiind ”endogeni” (generaţi de comportamentul colectiv al
băncilor). Ca atare, riscul reliefat de politicile microprudenţiale este de tip ”idiosincratic” (particularizat la o anumită
instituţie de credit), în timp ce riscul care preocupă politicile macroprudenţiale este de tip ”sistemic”, Mugur Isărescu,
Macroprudenţialitatea. Reglementarea, crizele financiare şi politica monetară, 30 iunie 2011
69
Având în vedere proiectul de acord interinstituţional între Parlamentul European şi Banca Centrală Europeană privind
modalităţile practice de exercitare a răspunderii democratice şi a controlului asupra exercitării competenţelor atribuite Băncii
Centrale Europene în cadrul mecanismului unic de supraveghere http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-
//EP//TEXT+TA+P7-TA 20130404+0+DOC+XML+V0//RO
70
Având în vedere poziţia sa din 12 septembrie 2013 privind adoptarea regulamentului Consiliului de atribuire a unor sarcini
specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce priveşte politicile legate de supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi
raportul Comisiei pentru afaceri economice şi monetare, precum şi avizul Comisiei pentru afaceri constituţionale privind
propunerea de regulament în cauză
26
Unic de Supraveghere va avea posibilitatea de a recapitaliza băncile în mod direct, odată cu
instituirea unui mecanism unic de supraveghere eficace.
Siguranţa şi soliditatea instituţiilor de credit de mari dimensiuni este esenţială pentru a
asigura stabilitatea sistemului financiar. Cu toate acestea, experienţa recentă arată că
instituţiile de credit de mai mici dimensiuni pot reprezenta, de asemenea, o ameninţare la
adresa stabilităţii financiare. Prin urmare, Banca Centrală Europeană se doreşte a fi în măsură
să îşi exercite atribuţiile de supraveghere în raport cu toate instituţiile de credit autorizate şi
sucursalele cu sediul în statele membre participante.

2.4. Responsabilităţile Băncii Centrale

1. Banca Centrală îşi îndeplineşte atribuţiile în cadrul unui mecanism unic de

supraveghere compus din BCE şi autorităţile naţionale competente.
2. Banca Centrală este reponsabilă de funcţionarea eficace şi coerentă a Mecanismului
Unic de Supraveghere (MUS).
3. Atât Banca Centrală Europeană71, cât şi autorităţile naţionale competente sunt supuse
obligaţiei de a coopera cu bună credinţă, precum şi obligaţiei de a face schimb de
informaţii.
Sarcinile autorităţilor naţionale competente:
1. Responsabilitate: autorităţile naţionale competente sunt responsabile să sprijine BCE,
în cazurile de necesitate fără a aduce atingere responsabilităţii şi răspunderii Băncii
Centrale Europene.
2. Supravegherea:
a. Instituţiilor de credit
b. Societăţilor financiare holding
c. Societăţilor financiare holding mixte
d. Sucursale, cu sediul în state membre participante, ce aparţin instituţiilor de
credit cu sediul în state membre neparticipante, clasificate după:
 dimensiune
 importanţa pentru economia Uniunii sau a oricărui stat membru
participant
 importanţa activităţilor transfrontaliere.
3. Monitorizarea:
 Periodică a cuantumului total al expunerilor faţă de IMM-uri ale instituţiilor
de credit şi cuantumul total al deducerii de capital
 Riscurilor, în special a expunerilor mari a unei firme de investiţii şi
clasificarea acestora
 Performanţei şi stabilităţii
Aplicabilitatea atribuţiilor Băncii Centrale Europene conform normelor şi deciziilor din:
 Domeniile ajutorului de stat
 Normele privind concurenţa
 Controlul fuziunilor
 Cadrul unic aplicabil tuturor statelor membre72

71
”BCE va prelua activitatea de supervizare bancară în Zona Euro începând din luna noiembrie a anului 2014, iar înainte de
asta va evalua starea de sănătate a peste 130 de bănci printr-o analiză amănunţită a calităţii activelor lor. De asemenea, vor fi
sporite atribuţiile Băncii Centrale Europene şi va fi creată o nouă agenţie care va monitoriza viabilitatea instituţiilor bancare”,
Articol ”Zona Euro stabileşte un cadru în care vor fi închise băncile cu probleme din 2015, http://www .busi nes 24. ro/ banci
/stiri-banci/zona-euro-stabileste-cadrul-in-care-vor-fi-inchise-bancile-cu-probleme-din-2015-1539553
72
Cu toate acestea, băncile din Anglia sunt îngrijorate că noile atribuţii de supervizare atribuite Băncii Centrale Europene
datorită posibilităţii impunerii unor norme de reglementare dezavantajoase în raport cu celelalte bănci europene rivale, ţinând
cont că Banca Anglia nu vrea şi nu va fi parte a uniunii bancare din zona euro. Banca Centrala Europeana (BCE) doreşte ca
ţările din afara zonei euro care vor participa la uniunea bancară planificată de statele zonei euro să aibă aceleaşi drepturi cu
acestea din urmă.
27
Atribuirea acestor sarcini de supraveghere Băncii Centrale Europene (BCE) în ceea ce
priveşte o parte a statelor membre trebuie să fie în concordanţă cu cadrul Sistemului European
de supraveghere financiară înfiinţat în 2010 şi cu obiectivul său fundamental de a elabora
cadrul de reglementare unic şi de a spori convergenţa practicilor de supraveghere în
ansamblul Uniunii73.

2.5.Autoritatea Bancară Europeană (ABE)

A fost instituită prin Regulamentul Uniunii Europene nr.1093/2010 al Parlamentului

European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010.
Autoritatea Bancară Europeană (ABE) este însărcinată cu elaborarea de proiecte de
standarde tehnice, precum şi de orientări şi recomandări care să asigure convergenţa în
materie de supraveghere şi coerenţa rezultatelor activităţilor de supraveghere pe teritoriul
Uniunii Europene.
Funcţionarea armonioasă a pieţei bancare interne necesită nu numai reglementări
juridice, ci şi o cooperare strânsă şi regulată şi o convergenţă sporită semnificativă a
practicilor de reglementare şi de supraveghere a autorităţilor competente din statele membre.
Prezenta directivă şi Regulamentul nr. 575/2013 vizează asigurarea solvabilităţii instituţiilor.
Dacă, deşi s-au respectat cerinţele în materie de solvabilitate are loc o criză, este necesar să se
asigure faptul că situaţia instituţiilor poate fi soluţionată într-un mod ordonat, limitând
impactul asupra economiei reale şi evitând necesitatea intervenţiei contribuabililor.
Cei mai importanţi factori microeconomici ce influenţează şi stau la bazele cauzale ale
crizei financiar-economice sunt considerate a fi:
1. Guvernanţa corporativă inadecvată
2. Management al riscului scăzut
3. Slaba supraveghere
4. Inabilitatea de a soluţiona problema băncilor failing
Prin Directiva în cauză se doreşte ca autorităţile competente din statele membre în
cauză să colaboreze îndeaproape la supravegherea activităţii instituţiilor care funcţionează, în
special printr-o sucursală, în unul sau mai multe state membre, altele decât cele în care îşi au
sediul central. Autorităţile competente din statele membre îşi comunică toate informaţiile
privind administrarea şi proprietatea asupra unor astfel de instituţii care pot facilita
supravegherea acestora şi examinarea condiţiilor de autorizare a acestora, precum şi toate
informaţiile care pot facilita supravegherea acestor instituţii, în special în ceea ce priveşte:
I. Lichiditatea74
PRO: Instituţiile ar trebui să deţină un amortizor diversificat de active lichide pe care să îl
poată utiliza pentru a-şi acoperi nevoile de lichiditate într-o situaţie de criză de lichiditate pe
termen scurt.
 Stocul de active lichide ar trebui să fie disponibil în orice moment pentru a acoperi
ieşirile de lichiditate
 Calitate ridicată a lichidităţii, constituită din categorii variate de active.
CONTRA: Trebuiesc evitate concentrarea activelor şi dependenţa excesivă de lichiditatea
pieţei, deoarece creează un risc sistemic în cadrul sectorului financiar.

73
Mecanismul Unic de Rezoluţie (SRM), împreună cu Mecanismul Unic de Supraveghere (SSM) şi Mecanismul Unic de
Garantare a Depozitelor, constituie cei trei piloni de bază ai planificatei uniuni bancare din Zona Euro. Conform acordului,
băncile vor furniza numerar pentru a plăti închiderea creditorilor falimentari, acordând aproximativ 55 de miliarde de euro
(76 de miliarde de dolari) în următorii zece ani, bani care vor fi acumulaţi în Fondul Unic de Rezoluţie. Până atunci dacă nu
vor exista suficienţi bani din taxe, guvernele vor putea impune mai multe taxe pe bănci sau ar putea utiliza bani publici. Dacă
un guvern nu are suficienţi bani, va putea împrumuta de la ESM (Mecanismul European de Stabilitate), cum a făcut Guvernul
de la Madrid pentru a recapitaliza băncile spaniole în 2012, http://www.business24.ro/articole/bce+supraveghere+banci
74
”Prevederea unor standarde internaţionale de lichiditate care să asigure pe termen scurt (30 de zile) rezistenţa la
şocuri/crize de lichiditate, iar pe termen lung (1 an) un profil solid al lichidităţii structurale”, Anca Elena Nucu, provocările
Basel III pentru sistemul bancar românesc, Economie teoretică şi aplicată, Volumul XVIII (2011), store.ectap.ro/ articole /
669_ro.pdf
28
Autorităţilor competente li se conferă dreptul de a impune instituţiilor de credit niveluri
specifice ale intrărilor şi ieşirilor în scopul de a acoperi riscuri specifice la care acestea sunt
expuse, astfel le sunt impuse respectarea unor praguri prestabilite.
Cerinţa de acoperire a necesarului de lichiditate se introduce conform următorului program de
introducere graduală:
(a) 60 % din cerinţa de acoperire a necesarului de lichiditate în 2015;
(b) 70 % începând cu 1 ianuarie 2016;
(c) 80 % începând cu 1 ianuarie 2017;
(d) 100 % începând cu 1 ianuarie 2018.
II. Efectul de levier
Dimensiunea relativă a activelor unei instituţii, a obligaţiilor extrabilanţiere şi obligaţiile
contingente de a plăti, de a furniza o prestaţie sau de a oferi garanţii reale, inclusiv obligaţiile
ce decurg din finanţări primite, angajamente asumate, instrumente financiare derivate sau
acorduri repo, cu excepţia obligaţiilor care pot fi executate numai în timpul lichidării unei
instituţii, în raport cu fondurile proprii ale instituţiei respective dau naştere efectului de levier.
Instituţiile calculează şi raportează indicatorul efectului de levier pe baza reglementărilor de
cerinţe şi impunere a fondurilor proprii ca indicator de măsurare a capitalului. Cerinţele de
fonduri proprii75 bazate pe risc sunt esenţiale pentru a asigura fonduri proprii suficiente pentru
acoperirea pierderilor neaşteptate. Cu toate acestea, criza a demonstrat că doar aceste cerinţe
nu sunt suficiente pentru a împiedica instituţiile să îşi asume riscuri excesive şi nesustenabile
legate de efectul de levier.
CONTRA: Riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier ca rezultat apărut din
vulnerabilitatea unei instituţii faţă de un efect de levier sau un efect de levier contingent care
poate necesita măsuri neplanificate de corectare a planului de afaceri, inclusiv vânzarea de
active în regim de urgenţă, ceea ce ar putea duce la pierderi sau la reevaluări ale activelor
rămase.
Anii anteriori crizei financiare s-au caracterizat prin acumularea excesivă de către instituţii a
unor expuneri în raport cu fondurile lor proprii (efectul de levier). În timpul crizei financiare,
pierderile suferite şi deficitul de finanţare au forţat instituţiile să reducă semnificativ efectul
de levier în decursul unei perioade scurte de timp. Acest lucru a amplificat presiunea
descendentă asupra preţurilor activelor, provocând pierderi suplimentare instituţiilor care, la
rândul lor, au condus la un nou declin în materie de fonduri proprii. Această spirală negativă a
avut drept rezultat final o reducere a disponibilităţii creditelor către economia reală şi o criză
mai profundă şi mai îndelungată.
III. Solvabilitatea76
PRO: Pentru a asigura solvabilitatea adecvată este important să se stabilească cerinţe de
capital care să pondereze activele şi elementele extrabilanţiere în funcţie de gradul de risc.
CONTRA: La pol opus, concentrarea excesivă a expunerilor faţă de un singur client sau grup
de clienţi aflaţi în legătură poate avea drept consecinţă un risc inacceptabil de pierderi, fiind o
situaţie ce prejudiciază solvabilitatea unei instituţii.
Reglementările Basel III –Noul acord privind cerinţele de capital pentru instituţiile de credit
introduce cerinţe de capital cantitative şi calitative extinse. O provocare o reprezintă adaptarea
grupurilor financiare bancare la cerinţele de solvabilitate şi lichiditate care ar putea conduce la
restrângerea expunerilor şi schimbarea modelului de business.
I. Garantarea depozitelor

75
Acordul statelor membre privind Mecanismul Unic de Rezoluţie reprezintă o victorie pentru Germania care s-a opus ideii
unei finanţări comune a costurilor pentru gestionarea băncilor aflate în dificultate optând pentru o reţea de fonduri naţionale
care lasă fiecare ţară responsabilă pentru propriile bănci, http://www.business24.ro/banci/stiri-banci/zona-euro-stabileste-
cadrul-in-care-vor-fi-inchise-bancile-cu-probleme-din-2015-1539553
76
Florin Dănescu, ”Sistemul bancar românesc dispune în continuare de rezerve consistente de capital, indicatorul de
solvabilitate plasându-se în jurul procentului de 15%. Raportul de solvabilitate este superior pragului prudenţial de 10%
recomandat de BNR la începutul perioadei în care s-au propagat efectele crizei financiar”, Articol ”Basel III a intrat în linie
dreaptă, Asociaţia Română a Băncilor, www.arb.ro
29
Depozitele constituite la instituţii terţe pot fi tratate drept garanţie furnizată de instituţia terţă.
Poliţele de asigurare de viaţă gajate în favoarea instituţiei creditoare se califică drept garanţii
reale eligibile.
Împrumuturile contractate şi depozitele constituite la instituţia creditoare care fac obiectul
compensării bilanţiere trebuie tratate de către instituţia respectivă drept garanţii reale sub
formă de numerar, în scopul calculării efectului protecţiei finanţate a creditului pentru
împrumuturile şi depozitele instituţiei creditoare care fac obiectul compensării bilanţiere şi
sunt denominate în aceeaşi monedă.
II. Limitarea expunerilor mari77
Instituţiile care au aprobarea de a utiliza metoda modelului intern pot utiliza această metodă
pentru a calcula valoarea expunerii pentru diversele tipuri de tranzacţii. Expunerea unei
instituţii faţă de un client sau un grup de clienţi aflaţi în legătură este considerată a fi o
expunere mare în cazul în care valoarea sa este cel puţin egală cu 10% din capitalul său
eligibil.
În cazul în care clientul este o instituţie sau în cazul în care un grup de clienţi aflaţi în legătură
include una sau mai multe instituţii, valoarea respectivă nu poate depăşi 25% din capitalul
eligibil al instituţiei sau 150 de milioane EUR, luându-se în considerare valoarea cea mai
mare, cu condiţia ca suma valorilor expunerilor, după luarea în calcul a efectului diminuării
riscului de credit în conformitate cu articolele 399-403, faţă de toţi clienţii aflaţi în legătură
care nu sunt instituţii să nu depăşească 25% din capitalul eligibil al instituţiei. În cazul în care
suma de 150 de milioane EUR depăşeşte procentul de 25 % din capitalul eligibil al instituţiei,
valoarea expunerii, după luarea în considerare a efectului diminuării riscului de credit nu
trebuie să depăşească o limită rezonabilă în ceea ce priveşte capitalul eligibil al instituţiei.
Această limită este determinată de instituţie în conformitate cu politicile şi procedurile
menţionate la articolul 81 din Directiva 2013/36/UE pentru a aborda şi controla riscul de
concentrare. Această limită nu poate depăşi 100 % din capitalul eligibil al instituţiei.
III. Procedurile administrative şi contabile
O instituţie trebuie să dispună de proceduri administrative şi contabile, precum şi de
mecanisme bine implementate de control intern pentru a putea identifica, administra,
monitoriza, raporta şi înregistra toate expunerile mari şi modificările acestora.
IV. Mecanismele de control intern
Instituţiile dispun de strategii şi proceduri solide, eficace şi cuprinzătoare pentru a
evalua şi menţine în permanenţă valorile, tipurile şi repartizarea capitalului intern pe care le
consideră adecvate pentru a acoperi natura şi nivelul riscurilor la care sunt expuse sau ar putea
fi expuse. Strategiile şi procedurile respective fac obiectul unui control intern periodic pentru
a garanta că rămân complete şi adaptate naturii, amplorii şi complexităţii activităţilor
instituţiei în cauză.
În exercitarea atribuţiilor generale care le revin, autorităţile competente dintr-un stat
membru iau în calcul în mod corespunzător efectul potenţial al deciziilor lor asupra stabilităţii
sistemului financiar din toate celelalte state membre în cauză şi, în special în situaţii de
urgenţă, pe baza informaţiilor disponibile la momentul respectiv.
IV. Programul de supraveghere prudenţială78

77
”Experţii CE arată că expunerile interbancare prezintă un risc însemnat, întrucât băncile, deşi reglementate, pot da faliment.
Prăbuşirea unei instituţii poate determina căderea altora, cu posibilitatea declanşării unei crize sistemice. Din acest motiv
expunerile interbancare mari necesită o gestionare extrem de prudentă. Întrucât o pierdere în urma unei expuneri faţă de o
instituţie poate fi la fel de gravă ca o pierdere generată de orice altă expunere, Comisia a ajuns la concluzia că actualul regim,
bazat pe un amestec complex de ponderări şi diferenţieri la scadenţă, nu este suficient de prudent, potrivit propunerii emise de
Executivul UE.”, fragment extras din Articolul publicat în Revista Capital ” CE propune limitarea expunerilor băncilor la
25%”, www.capital.ro
78
”BASEL III reprezintă o revizuire fundamentală a cadrului de reglementare şi supraveghere a industriei bancare pe viitor,
obiectivul fiind consolidarea stabilităţii sistemului financiar. Structurat pe două părţi, în cadrul acestui articol analizăm
impactul introducerii Basel III asupra sistemului bancar la nivel european şi, respectiv, asupra sistemului bancar românesc.
Motivaţia introducerii Basel III se bazează pe următoarele considerente (Walter, 2011, pp. 1-2): efecte negative ale crizelor
30
 Autorităţile competente, cel puţin o dată pe an, adoptă un program de supraveghere
prudenţială pentru instituţiile pe care le supraveghează. Programul cuprinde:
1. Indicarea modului în care autorităţile competente intenţionează să-şi îndeplinească
atribuţiile şi să aloce resursele.
2. O identificare a instituţiilor care urmează să facă obiectul supravegherii sporite şi
măsurile adoptate privind o astfel de supraveghere.
3. Un plan pentru inspecţii79 vizând sediile utilizate de o instituţie, inclusiv sucursalele şi
filialele stabilite într-un alt stat membru
În ceea ce priveşte analiza continuă a permisiunii de a utiliza abordări interne,
autorităţile competente analizează periodic, cel puţin o dată la trei ani, respectarea de către
instituţii a cerinţelor referitoare la abordările care necesită permisiunea din partea autorităţilor
competente înainte de utilizarea unor astfel de abordări pentru efectuarea calculului cerinţelor
de fonduri proprii în conformitate cu partea a treia a Regulamentului (UE) nr. 575/2013.
Acestea au în vedere în special modificările în activitatea unei instituţii şi punerea în aplicare
a acestor abordări în cazul produselor noi. În cazul în care sunt identificate deficienţe
semnificative cu privire la acoperirea riscurilor de către o abordare internă unei instituţii,
autorităţile competente trebuie să se asigure că acestea sunt corectate sau vor fi implementate
măsurile necesare pentru atenuarea consecinţelor acestora, inclusiv prin impunerea unor
factori de multiplicare mai ridicaţi sau prin impunerea de majorări de capital sau prin luarea
altor măsuri adecvate şi eficace.
În perioada de la 1 ianuarie 2014 până la 31 decembrie 2014 se impun următoarele
cerinţe de fonduri proprii pentru instituţii:
1. Rată a fondurilor proprii de nivel 1 de 4,5 %;
2. Rată a fondurilor proprii de nivel 1 de 6 %;
3. Rată a fondurilor proprii totale de 8 %.
Autorităţile competente analizează şi evaluează în special dacă instituţia utilizează
tehnici şi practici corect elaborate şi actualizate în ceea ce priveşte respectivele abordări.
Pentru a promova consecvenţa şi robusteţea abordărilor interne în cadrul Uniunii, Autoritatea
Bancară Europeană analizează abordările interne din cadrul instituţiilor, inclusiv consecvenţa
punerii în aplicare a definiţiei noţiunii de incapacitate de plată şi a modului în care instituţiile
abordează riscuri sau expuneri similare.
În cazul în care o instituţie, o societate financiară holding, o societate financiară
holding mixtă sau un holding cu activitate mixtă controlează una sau mai multe filiale care
sunt întreprinderi de asigurare sau alte întreprinderi care prestează servicii de investiţii care
fac obiectul unei autorizări, autorităţile competente şi autorităţile cărora li s-a încredinţat
misiunea publică de supraveghere a întreprinderilor de asigurare sau a celorlalte întreprinderi
care prestează servicii de investiţii cooperează îndeaproape. Fără a aduce atingere
responsabilităţilor lor respective, aceste autorităţi îşi comunică toate informaţiile de natură să
le simplifice misiunea şi să permită supravegherea activităţii şi a situaţiei financiare de
ansamblu a întreprinderilor de care răspund.
O instituţie de credit sau o societate financiară holding sau o societate financiară
holding mixtă nu sunt mai puţin semnificative, dacă este îndeplinită oricare dintre următoarele
condiţii:
1. Valoarea totală a activelor sale depăşeşte 30 de miliarde de euro

bancare (...)ce se materializează în pierderi ale producţiei economice egale cu aprox. 60% din PIB, frecvenţa crizelor bancare,
beneficiilor Basel III depăşesc costurile implementării, deorece un sistem bancar stabil este piatra de temelie a dezvoltării
durabile, cu efecte benefice pe termen lung”, Anca Elena Nucu, Provocările Basel III pentru sistemul bancar românesc,
Economie teoretică şi aplicată, Volumul XVIII, 201, www.store.ectap.ro/articole/669_ro.pdf
79
”Supraveghere on-site sau supravegheri off-site. Printre măsurile impuse s-au aflat îmbunătăţirea cadrului de administrare a
riscurilor, elaborarea, completarea şi revizuirea normelor, politicilor şi procedurilor interne, îmbunătăţirea instrumentelor de
evaluare a expunerii la riscul operaţional.”, Trenca Ion, Supraveghere prudenţială bancară în România, Universitatea ”Babeş-
Bolyai” Cluj-Napoca, 2011
31
 2. Raportul dintre totalul activelor sale şi PIB 80-ul statului membru participant în care îşi
are sediul depăşeşte 20%, cu excepţia cazului în care valoarea totală a activelor sale nu
depăşeşte 5 miliarde de euro.
3. Ca urmare a unei notificări din partea autorităţii naţionale competente conform căreia
aceasta consideră că o astfel de instituţie are o relevanţă semnificativă pentru
economia internă, Banca Centrală ia o decizie de confirmare a caracterului
semnificativ ca urmare a unei evaluări cuprinzătoare efectuate de către Banca Centrală
Europeană asupra respectivei instituţii de credit, inclusiv o evaluare a bilanţului
acesteia.
Pentru a proteja şi a favoriza stabilitatea financiară în Uniune şi pentru a aborda
problema evitării cerinţelor prevăzute în prezenta directivă, autorităţile competente ar trebui
să garanteze respectarea principiilor şi normelor privind remunerarea pentru instituţii pe o
bază consolidată, şi anume la nivel de grup, întreprindere-mamă şi filială, inclusiv sucursale şi
filiale cu sediul în ţări terţe.
În ceea ce priveşte supravegherea lichidităţilor, responsabilitatea ar trebui să le
revină statelor membre de origine, de îndată ce se aplică criterii detaliate pentru cerinţa
privind lichidităţile. Prin urmare, este necesar să se realizeze coordonarea supravegherii în
acest domeniu pentru a introduce supravegherea de către statul membru de origine la
momentul respectiv. Pentru a asigura o supraveghere eficientă, autorităţile competente ale
statului membru de origine şi ale celui gazdă trebuie să coopereze mai strâns în domeniul
lichidităţilor.
Planul de conservare a capitalului
În cazul în care o instituţie nu îndeplineşte cerinţa amortizorului combinat, aceasta
întocmeşte un plan de conservare a capitalului, pe care îl transmite autorităţii competente în
termen maxim de cinci zile lucrătoare de la data la care a constatat că nu îndeplineşte cerinţa
menţionată, cu excepţia cazului în care autoritatea competentă a autorizat un termen mai lung,
de până la 10 zile. Autorităţile competente81 acordă astfel de autorizaţii doar în baza existenţei
individuale a unei instituţii de credit şi ţinând seama de complexitatea activităţilor instituţiei.
Planul de conservare a capitalului include următoarele:
1. Estimări ale veniturilor şi cheltuielilor
2. Un bilanţ previzional
3. Măsuri de creştere a ratei de capital a instituţiei
4. Un plan şi un calendar pentru majorarea fondurilor proprii în vederea îndeplinirii pe
deplin a cerinţei amortizorului combinat
Autoritatea competentă evaluează planul de conservare a capitalului şi îl aprobă doar dacă
consideră că punerea sa în aplicare poate conduce la conservarea sau majorarea capitalului,
astfel încât instituţia să îndeplinească cerinţele amortizorului combinat într-un termen pe care
autoritatea competentă îl consideră adecvat.
Dacă autoritatea competentă nu aprobă planul de conservare a capitalului sunt aplicate
măsurile următoare:
1. Cere instituţiei să-şi majoreze fondurile proprii până la un anumit nivel, urmând un
calendar precis

80
” În cazul României, în 2014 INS a reviziuit toata datele istorice pentru PIB real. Noile cifre arata un PIB real mai mic cu
370 milioane euro in perioada 2000 – 2013. Aceasta este valoarea reala a bunurilor si serviciilor produse de noi in aceasta
perioada, cat de mult am reusit sa acumulam dupa ce eliminam influenta preturilor si a elementelor de sezonalitate. Nu
conteaza asa de mult pentru deciziile individuale ale fiecaruia dintre noi dar arata efectul politicilor economice si influenteaza
toate modele pe care le folosesc institutiile statului pentru a lua decizii de politica economica.”, Articol ”Ajustările INS şi
evoluţia recentă a economiei reduc PIB real”, http://florincitu.wordpress.com/2014/05/16/ajustarile-ins-si-evolutia-recenta-a-
economiei-reduc-pib-real
81
Conform regulamentului nr.5/2013, Art.578,,alin(1): Instituţiile de credit trebuie să adopte metode şi proceduri adecvate
pentru a garanta consecvenţa, coerenţa şi calitatea etapelor de introducere de date, execuţie şi obţinere de rezultate ale
modelului.
32
 2. Îşi exercită competenţele pentru a aplica restricţii privind distribuirile mai stricte.
Pe lângă supravegherea menită să asigure stabilitatea financiară sunt necesare mecanisme
proiectate să îmbunătăţească şi să dezvolte o supraveghere şi prevenire eficace a eventualelor
bule pentru a se asigura alocarea optimă a capitalului ţinându-se seama de provocările şi de
obiectivele macroeconomice, cu precădere în ceea ce priveşte investiţiile pe termen lung în
economia reală.
Prin prezentul Regulament nr.575/2013 şi împreună cu Directiva 2013/36/UE se doreşte
formarea unui cadru juridic ce reglementeză accesul la activitate, cadru de supraveghere şi
reguli prudenţiale aplicabile instituţiilor de credit, precum şi firmelor de investiţii.
Întreprinderile mici şi mijlocii reprezintă unul dintre pilonii economiei Uniunii, dat
fiind rolul lor fundamental în asigurarea creşterii economice şi crearea de locuri de muncă82.
Redresarea şi creşterea viitoare a economiei Uniunii depinde în mare măsură de
disponibilitatea capitalului şi a finanţării pentru IMM-urile stabilite în Uniune83 în scopul
efectuării investiţiilor necesare pentru adoptarea de tehnologii şi echipamente noi în vederea
creşterii competitivităţii lor. Numărul limitat de surse de finanţare alternative a determinat o
sensibilitate şi mai mare a IMM-urilor stabilite în Uniune la impactul crizei bancare. Prin
urmare, s-a considerat necesară şi importantă eliminarea lacunelor existente în materie de
finanţare pentru IMM-uri84 şi asigurarea unui flux adecvat al creditării bancare către IMM-uri
în contextul actual.
Se impune ca cerinţele de capital pentru expunerile faţă de IMM-uri să fie reduse prin
aplicarea unui factor de sprijinire egal85 cu 0,7619 pentru a le permite instituţiilor de credit să
acorde mai multe credite IMM-urilor. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, instituţiile de credit
trebuie să utilizeze în mod efectiv capitalul eliberat rezultat din aplicarea factorului de
sprijinire în scopul exclusiv al furnizării unui flux adecvat de creditare a IMM-urilor stabilit în
Uniune.
V. Guvernanţa corporativă inadecvată
Deficienţele de guvernanţă corporativă86 ale unui număr considerabil de instituţii au
contribuit la asumarea excesivă şi imprudentă a riscurilor în sectorul bancar, ceea ce a condus
la falimentul unor instituţii şi la problemele sistemice. Pentru a facilita monitorizarea
practicilor de guvernanţă corporativă ale instituţiilor şi pentru a îmbunătăţi disciplina pieţei,
instituţiile ar trebui să îşi facă publice măsurile adoptate în materie de guvernanţă corporativă.

82
Ministerul Fondurilor Europene, Ghidul surselor de finanţare pentru IMM-uri, www.fonduri-ue.ro
83
Rectificare adusă Regulamentului Parlamentului European, articol 216 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de
credit şi societăţile de investiţii, www.europarl.europa.eu
84
”Sporirea accesului la finanţare al companiilor mici şi medii ar urma să se realizeze prin intermediul a două instrumente: o
facilitate de garantare a creditelor şi o facilitate de investiţii. Facilitatea de garantare a creditelor presupune furnizarea, prin
COSME, de garanţii şi contragaranţii intermediarilor financiari, de tipul băncilor, firmelor de leasing sau a fondurilor de
garantare, şi are şi o componentă de securitizare a portofoliilor de împrumuturi. Noul program are patru direcţii de acţiune,
potrivit Comisiei Europene, şi anume îmbunătăţirea accesului la finanţare al IMM-urilor, creşterea accesului la pieţe al
acestora, susţinerea antreprenorilor şi crearea unor condiţii mai favorabile pentru înfiinţarea şi dezvoltarea de afaceri.”,
Articol ”2,3 miliarde de euro pentru susţinerea IMM-urilor din Uniunea Bancară”, Ziarul Bursa, 16 mai 2014
http://www.bursa.ro/?s=companii_afaceri&articol=237310
85 "Aplicarea cerinţelor de capital din cadrul Basel III duce la restrângerea creditelor acordate IMM-urilor, dacă băncile nu
reuşesc să atragă capital (acestea sunt nevoite să îşi micşoreze portofoliul de active purtătoare de risc). Totuşi, Basel III
permite utilizarea de colateral şi substitute de colateral cum ar fi garanţiile guvernamentale pentru a reduce ratele de risc
asociate expunerilor faţă de IMM-uri. IMM-urile din Uniunea Europeană depind de finanţarea din credite în mare măsură.
Acestea sunt impactate mai puternic de aplicarea Basel III decât cele din SUA, de exemplu, a căror dependenţă de creditare
bancară este mult mai redusă (24% din nevoile de finanţare). IMM-urile au un rol determinant în economia Uniunii
Europene, iar restrângerea accesului acestora la creditare ar afecta creşterea economică şi nivelul de ocupare a forţei de
muncă", Conferinţa uniunea bancară - dezbatere în premieră în România, Mirela Iovu, vicepreşedinte Cec Bank,
www.bursa.ro
86
Principalele măsuri reglementate de CE (High Level Group of Company Experts) în domeniul guvernanţei corporatiste
includ:
a. Întărirea rolului directorilor non-executivi independenţi, cu precădere în zonele de conflict de interese
b. Remunerarea adecvată a membrilor Consiliului de Administraţie
c. Afirmarea responsabilităţilor colective a membrilor Consiliului de Adminitraţie pentru situaţia companiei,
financiară şi nefinanciară
33
Organele de conducere ale acestora ar trebui să aprobe şi să publice o declaraţie prin care să
asigure publicul că aceste măsuri sunt adecvate şi eficiente.
Managementul unei instituţii de credit presupune implicit:
1. Managementul afacerii
2. Managementul riscului
Conducerea superioară trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
(a) să informeze organul de conducere sau un comitet desemnat în acest scop cu privire la
modificările semnificative ale politicilor stabilite sau la derogările semnificative de la acestea,
care vor avea un impact semnificativ asupra funcţionării sistemelor de rating ale instituţiei;
(b) să dovedească o bună înţelegere a concepţiei şi a funcţionării sistemelor de rating;
(c) să asigure permanent funcţionarea corectă a sistemelor de rating.
Conducerea superioară trebuie să fie informată cu regularitate de către unităţile de control al
riscului de credit cu privire la performanţa procesului de rating, la aspectele care necesită
îmbunătăţiri şi la stadiul eforturilor de remediere a deficienţelor identificate anterior.
Autoritatea Bancară Europeană, ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de
reglementare care să specifice:
1. Forma şi natura stimulentelor de răscumpărare
2. Natura oricărei majorări a valorii principalului instrument de fonduri proprii de nivel 1
suplimentar ca urmare a unei reduceri temporare a valorii principalului său
3. Procedurile şi calendarul urmat pentru:
a. Determinarea ce a survenit unui eveniment declanşator
b. Majorarea valorii principalului unui instrument de fonduri proprii de nivel 1
suplimentar ca urmare a unei reduceri temporare a valorii principalului său.
4. Caracteristicile instrumentelor care ar putea împiedica recapitalizarea instituţiei
5. Utilizarea unor entităţi cu scopuri speciale pentru emiterea indirectă de instrumente de
fonduri proprii
ABE trebuie să transmită Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până
la 1 februarie 2015.
În ceea ce priveşte autorizaţiile instituţiilor, orice cerere de autorizare privind iniţierea
activităţii unei instituţii de credit care urmează să fie înfiinţată într-un stat membru participant
trebuie înaintată autorităţilor naţionale competente ale statului membru în care urmează să fie
înfiinţată instituţia de credit, în conformitate cu cerinţele prevăzute în dreptul naţional
relevant.
VI. Soluţionarea problemei băncilor failing87
Pentru asigurarea că riscurile şi diminuarea riscurilor ce decurg din activităţi de
securitizare şi din investiţiile instituţiilor sunt în permanenţă monitorizate este necesar să se
includă reguli care să permită un tratament sensibil la risc şi solid din punct de vedere
prudenţial al unor astfel de activităţi şi investiţii.
Autorităţile pot adopta diverse măsuri pentru a gestiona o criză şi pentru a soluţiona
disfuncţionalităţile. De exemplu:
1. Autorităţile de supraveghere pot cere unei instituţii financiare să solicite acţionarilor
capital suplimentar sau să impună măsuri de reorganizare;
2. Băncile centrale pot încerca să restabilească condiţiile normale de lichiditate88 pe
pieţele monetare sau să ia măsuri în vederea asigurării unei bune funcţionări a
infrastructurilor pieţei, precum sistemele de plăţi;

87
Forin Georgescu, ” Necesitatea de noi reglementări în soluţionarea problemelor băncilor cu situaţie financiară precară,
astfel încât să fie asigurată ieşirea ordonată a băncilor din sistem. Cadrul de reglementare european fiind orientat spre metoda
bail-out la bail-in, devenind un nou mod de a trata băncile cu probleme, de la too big to fail la too big to save”, www.
adevărul.ro
88
Florin Dănescu, ”Cerinţele în materie de lichiditate ar putea conduce băncile spre adăugarea în portofoliu de active uşor de
transformat în lichidităţi, cum ar fi titlurile de stat sau obligaţiunile, pentru a se asigura că ar putea face faţă unui scenariu de
criza severă. Acest lucru va impune adpatarea sistemelor informatice şi produselor bancare, ceea ce înseamnă costuri
suplimentare. Se va exercita presiune pe acordarea de credite pe termen lung, în sensul diminuării perioadei de acordare. Ar
34
 3. Guvernele pot refinanţa băncile sau pot adopta o legislaţie de urgenţă.
Aceasta se referă la măsurile adoptate în cazul unei bănci sau al altei instituţii financiare aflate
în insolvabilitate, precum şi la măsurile de protecţie a creditorilor (în special a deponenţilor).
Cu toate acestea, „soluţionarea crizelor” nu înseamnă în sine salvarea băncilor în dificultate.
Aceasta presupune:
1. Elaborarea unor programe de asistenţă financiară;
2. Încheierea unor acorduri privind partajarea, în caz de necesitate, a costurilor aferente
acestor programe de asistenţă;
3. Implementarea ordonată a procedurilor de faliment, în caz de necesitate;
4. Încheierea unor acorduri, de tipul sistemelor de garantare a depozitelor pentru
protejarea deponenţilor, mai stricte decât cerinţele minime ale UE.
În ţara noastră, autoritatea naţională competentă privind supravegherea
macroprudenţială a instituţiilor de credit poartă denumirea de Comitetul Naţional pentru
Supraveghere Macroprudenţială89, fiind o structură de cooperare inter-instituţională, fără
personalitate juridică.
Principala misiune a Comitetului este de a asigura coordonarea în domeniul
supravegherii macroprudenţiale a sistemului financiar naţional, prin stabilirea politicii
macroprudenţiale şi a instrumentelor adecvate pentru punerea în aplicare a acesteia.
Obiectivul major al autorităţii este contribuţia sa la salvgardarea stabilităţii financiare,
inclusiv prin consolidarea capacităţii sistemului financiar de a rezista şocurilor şi prin
diminuarea acumulării de riscuri sistemice, asigurând pe această cale o contribuţie sustenabilă
a sectorului financiar de creştere economică.
Instituţiile pot utiliza ca măsură protectivă a creditului eligibilă următoarele tipuri de
instrumente financiare derivate de credit90, precum şi instrumente financiare derivate de credit
sau care sunt efectiv similare din punct de vedere economic:
a. Instrumente de tip credit default swap
b. Instrumente de tip total return swap
c. Instrumente de tip credit linked not, în măsura finanţării lor în numerar
În cazul în care o instituţie cumpără protecţia creditului prin intermediul unui
instrument de tip total return swap şi înregistrează plăţile nete primate aferente swapului ca
venit net, dar nu înregistrează deteriorarea corespunzătoare a valorii activului protejat, fie prin
reducerea valorii juste, fie prin suplimentarea rezervelor, protecţia creditului respectiv nu se
califică drept protecţie a creditului eligibilă.
O instituţie trebuie să poată demonstra autorităţilor competente că dispune de procese
adecvate de gestionare a riscurilor pentru a controla riscurile la care poate fi expusă în urma
aplicării practicilor de diminuare a riscului de credit.
Riscul asociat împrumutatului nu depinde în mod semnificativ de randamentul
proprietăţii sau al proiectului suport, ci de capacitatea reală a împrumutatului de a rambursa
datoria din alte surse; în consecinţă, rambursarea sumelor datorate nu depinde în mod
semnificativ de fluxurile de numerar generate de proprietatea care serveşte drept garanţie
reală.91

putea avea de suferit companiile care au nevoie de finanţare.”, Articol ”BASEL III a intrat în linie dreaptă”, Asociaţia
Băncilor din România, iulie 2013, www.arb.ro
89
Comitetului Naţional de Supraveghere Macroprudenţială îi sunt atribuite responsabilităţi pe linia coordonării gestiunii
crizelor financiare, în sensul identificării măsurilor necesare în vederea reducerii riscului de contaminare în cazul unui impact
sistemic al eventualelor dificultăţi cu care se pot confrunta participanţii la piaţa financiară
90
Cristian Păun, Suport Curs: Management şi marketing internaţional, Studii de caz, Managementul riscului folosind
instrumente derivate, http://www.finint.ase.ro/Cursuri%20masterat/ Master%20ASE_Management%20si%20marketing%20
international/Studiile%20de%20caz/Managementul%20riscului%20prin%20derivate.pdf
91
”Băncile sunt obligate să asigure un echilibru între criteriile legate de profitabilitate, lichiditate şi risc”, Daschievici
Anişoara Niculina, Managementul riscului de lichiditate, Universitatea ”Ştefan cel Mare” Suceava, http://www. oeconomica
.uab.ro/upload/lucrari/820063/30.pdf
35
 În pofida aplicării faptului că diminuarea riscului de credit a fost luată în considerare
la calculul valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi, după caz, al valorilor pierderilor
aşteptate, instituţiile trebuie să continue să efectueze o evaluare completă a riscului de credit
în ceea ce priveşte expunerea suport şi trebuie să poată demonstra autorităţilor competente
îndeplinirea acestei cerinţe. În cazul tranzacţiilor de răscumpărare şi al operaţiunilor de dare
sau luare de titluri ori mărfuri cu împrumut, se consideră, numai în scopul prezentului alineat,
că expunerea-suport reprezintă valoarea netă a expunerii.
Din punct de vedere al necesarului de informaţii ce trebuie să fie făcut public de către
instituţiile care utilizează tehnicile de diminuare a riscului de credit92, acesta conţine date
despre:
(a) politicile şi procesele aferente compensării bilanţiere şi extrabilanţiere, precum şi
indicarea măsurii în care entitatea utilizează aceste compensări;
(b) politicile şi procesele aplicate în materie de evaluare şi administrare a garanţiilor
reale;
(c) o descriere a principalelor tipuri de garanţii reale acceptate de o instituţie;
(d) principalele tipuri de garanţii şi de contrapărţi în tranzacţiile cu instrumente
financiare derivate de credit precum şi bonitatea acestora;
(e) informaţii despre concentrările de risc de piaţă sau de risc de credit în cadrul
operaţiunilor de diminuare a riscului;
(f) pentru instituţiile care calculează valoarea ponderată la risc a expunerilor conform
abordării standardizate sau conform abordării IRB93, dar care nu furnizează propriile
estimări ale pierderilor în caz de nerambursare sau ale factorilor de conversie,
corespunzător claselor de expuneri, separat pentru fiecare clasă de expuneri în parte,
valoarea totală a expunerii (după compensarea bilanţieră sau extrabilanţieră, dacă este
cazul) care este acoperită - după aplicarea ajustărilor de volatilitate - de garanţii
financiare eligibile sau de alte garanţii reale eligibile;
(g) pentru instituţiile care calculează valoarea ponderată la risc a expunerilor conform
abordării standardizate sau conform abordării IRB94, separat pentru fiecare clasă de
expuneri, expunerea totală (după compensarea bilanţieră sau extrabilanţieră, dacă este
cazul) care este acoperită prin garanţii personale sau prin instrumente financiare
derivate de credit.

92
Obiectivele strategiei privind administrarea riscurilor semnificative sunt:
 determinarea riscurilor semnificative ce pot interveni în cursul normal al activităţii instituţiei de credit şi formalizarea
unui cadru robust de administrare şi control al acestora, potrivit obiectivelor strategiei generale de afaceri a Băncii, prin
adoptarea celor mai bune practici, adaptate dimensiunii, profilului de risc şi strategiei de risc a Băncii.
 dezvoltarea unei mapări a riscurilor care să faciliteze identificarea acestora la nivel de tranzacţie şi de portofoliu şi care
să le structureze şi să le ierarhizeze în funcţie de impactul posibil asupra activităţii curente a Băncii;
 delimitarea nivelului de risc acceptat pentru fiecare activitate semnificativă şi pentru ansamblul activităţilor Băncii, în
raport cu liniile strategice generale şi cu ţintele de profit şi capital stabilite la nivelul structurii de conducere;
 promovarea unei culturi de conştientizare şi gestionare a riscurilor la nivelul tuturor structurilor Băncii.
 asigurarea suportului pentru procesele decizionale la nivelul Băncii prin furnizarea unei perspective asupra riscului,
Strategia Piraeus Bank România privind administrarea riscurilor semnificative, www.piraeusbank.ro
93
Basel Committee on Banking Supervision, www. bis.org/publ/bcbsca05.pdf
94
”Verificarea metodologiei de aplicare a modelului intern presupune de cele mai multe ori verificarea rezultatelor estimate
cu cele efective “backtesting”. Această tehnică constă în compararea probabilităţilor de nerambursare estimate cu rate de
nerambursare efective pentru o anumită perioadă de timp. Altă abordare privind validarea statistică a probabilităţii de
nerambursare este reprezentată de folosirea sistemelor referenţial, ”benchmarking systems”, în acest sens, estimările
modelului intern analizat sunt comparate cu rezultatele altor bănci şi/sau alte referinţe externe.”, Nicolae Dardac, Bogdan
Moinescu, Tehnici de validare a modelelor interne pentru riscul de credit, www.store.ectap.ro/articole/ 155.pdf
36
 2.6. Rolul Băncii Centrale Europene în raport cu reglementarea, supravegherea
şi coordonarea Spaţiului Monetar European

Fundamentul teoretic al strategiei monetare a BCE se regăseşte în ”regula de aur”

respectiv principiul stabilităţii preţurilor, definit de Banca Centrală Europeană pe bază
cantitativă, prin exprimarea indicatorului ”Indicele armonizat al preţurilor de consum”
calculat în raport cu modificarea dinamică a preţurilor de consum pentru un coş reprezentativ
de bunuri şi servicii ponderat din zona Euro.

Figura 2.1: Acţiunea Băncii Centrale Europene

Instrumente
ale politicii monetare Mecanism de Mediu
La nivel Eurosistem transmitere economic
La nivel SEBC a politicii monetare extern
Pe plan extern

Strategii monetare
Stabilitatea prețurilor
Stabilitatea financiară

Sursa: C. Popa, European Central Bank and the Monetary Policies in Euro Zone

Strategia monetară95 orientată spre stabilitatea Băncii Centrale Europene96 utilizează

două perspective analitice în evaluarea riscurilor cu privire la deprecierea preţurilor, respectiv:
 Analiza monetară
 Analiza economică
Cele două încadrări analitice denumite generic ”pilonii” politicii monetare ai Băncii Centrale
Europene. Mecanismul aprecierii acestor riscuri, precum şi impactul politicilor adoptate,
permit în urma analizei efectuate în aceste două dimensiuni utilizarea dozată a unui set de
instrumente ale politicii monetare şi propagarea controlată a acestora până la nivelul pieţei,
prin intermediul unui mecanism performant de transmitere.
Evoluţia contemporană şi noile realităţi conjuncturale şi sistemice ale fenomenului
monetar financiar internaţional au impus, la nivel global, întărirea cooperării în planul
reglementării şi supravegherii prudenţiale a sectorului instituţiilor financiare şi de credit 97. În
paralel, dimensiunile şi complexitatea fenomenului monetar financiar european, efectele
contrapunerii obiectivelor şi priorităţilor naţionale peste interesul regional, precum şi
particularităţile politicii monetare şi financiare rezultate din funcţionarea spaţiului integrat
monetar şi economic, au condus la dezvoltarea şi adaptarea unui mecanism comunitar de
coordonare, reglementare şi supraveghere a sectorului monetar-financiar, conectat la realităţile
economice şi financiare europene.
Conform articolulului 105, alineat 5 din Tratatul asupra Uniunii Europene,
Eurosistemul are responsabilitatea „coordonării permanente a unor politici specifice, elaborate
şi implementate la nivelul autorităţilor competente referitoare la supravegherea prudenţială a
instituţiilor de credit şi stabilitatea sistemului financiar”.
În consecinţă, a fost creat un sistem instituţional informal care să vegheze la buna
funcţionare a sistemului intermedierii financiare, structurat pe trei principii fundamentale şi

95
Cătălin C. Popa, Naval Academy ” Mircea cel Bătrân Constantza, România”, European Central Bank and the Monetary
Policies in Euro Zone”,MPRA Munich Personal RePEc Archive, November 2008
96
Silviu Cerna, Monedă şi teoria monetară, volumul I, Editura Mirton, Timişoara 2000
97
Silviu Cerna, Economie monetară şi financiară internatională, Editura Mirton, Timişoara 1997
37
anume:
1. Delegarea competenţelor privind conducerea proceselor de reglementare,
supraveghere şi coordonare a sistemului bancar şi financiar propriu, la nivelul autorităţilor
naţionale ale statelor membre
2. Recunoaşterea mutuală a acţiunilor autorităţilor monetare şi menţinerea unei
armonii permanente între interesele naţionale şi atitudinea exprimată a Eurosistemului
3. Promovarea unei cooperări continue între autorităţile naţionale şi organele de
conducere ale Eurosistemului, pe problema supravegherii, reglementării şi coordonării
sistemului financiar şi de credit.
Pe baza principiului delegării de competenţă, conducerea proceselor de reglementare,
supraveghere şi coordonare a activităţii instituţiilor financiar-bancare98 a fost atribuită în
sarcina autorităţilor monetare ale statelor membre, direct răspunzătoare de licenţierea
activităţii acestora pe teritoriul naţional şi prin extensie pe teritoriul comunitar. Pe de altă
parte, principiul recunoaşterii mutuale presupune că orice instituţie licenţiată în ţara de origine
poate funcţiona cu filiale oriunde în spaţiul european şi poate derula activităţi financiare şi de
credit pe teritoriul oricărui stat membru. Cooperarea regională99 conduce la armonizarea
reglementărilor privind supravegherea sistemului financiar-bancar şi creează un cadru comun
al funcţionării particularizate a acestui mecanism, prin emiterea de criterii comune privind
licenţierea, elaborarea de standarde unitare privind supravegherea prudenţială, raportarea sau
armonizarea normelor contabile.
La nivel naţional, sarcinile privind supravegherea instituţiilor financiare şi de credit
sunt atribuite, după caz, băncilor centrale ale statelor membre sau altor organisme
specializate, cu condiţia menţinerii unui dialog activ dintre aceste instituţii şi autorităţile
monetare, a căror calitate esenţială de reprezentant oficial al polului de guvernare monetară
naţională în cadrul Eurosistemului şi al SEBC100 este inalienabilă.
La nivel comunitar, procesul de cooperare dintre autorităţile naţionale în materie de
supraveghere şi reglementare a sistemului financiar-bancar a fost instituit funcţional încă de la
debutul comunităţii europene şi al procesului de integrare economică, prin înfiinţarea
Grupului de Contact, respectiv a Grupului de Supraveghere Bancară (Banking Supervisory
Group, BSG). Odată cu demararea procesului de integrare monetară şi cu intensificarea
relaţiilor financiar-monetare în direcţia realizării Uniunii Monetare Europene, a crescut şi
interesul în Spaţiul Monetar European în ceea ce priveşte instituirea unui sistem funcţional de
supraveghere şi reglementare a sistemului financiar-bancar, considerat unul din segmentele
cheie ale reuşitei procesului de integrare economică şi monetară. Coordonarea procesului de
reglementare şi supraveghere specializată a sectorului bancar a fost atribuită în sarcina
Comitetului Bancar European, (Committee of European Banking Supervisors, CEBS) care a
încorporat, începând cu anul 2000, şi Grupul de Contact, iar coordonarea reglementării
sectorului financiar, în ansamblul său, a fost alocată, ca arie de răspundere, Comitetului pentru
Servicii Financiare, (Financial Service Committee, FSC) şi Comitetul Economic şi Financiar
(Economic and Financial Committee, EFC), aflate sub coordonarea directă a Consiliului
98
Sistemul financiar are ca funcţie principală alocarea resurselor de finanţare, iar limitele activităţii sale sunt date de
capacitatea de management a riscului şi îndatorării.
99
Obiectivul instrumentului financiar de cooperare pentru perioada 2007-2013 a fost promovarea unei cooperări consolidate
între Uniunea Europeană (UE) şi ţările industrializate şi ţările şi teritoriile cu venituri ridicate. Comunitatea Europeană
intenţionează să intensifice relaţiile sale bilaterale cu ţările industrializate şi cu cele cu venituri ridicate, pentru a întări rolul şi
locul UE în lume, pentru a consolida instituţiile multilaterale şi pentru a contribui la echilibrul economiei mondiale şi al
sistemului internaţional.
100
Sistemul European de Bănci Centrale se compune din BCE şi din băncile centrale naţionale. SEBC are ca principale
atribuţii:
 Să definească şi să aplice politica monetară unică în Euro
 Să realizeze operaţiile în devize decurgând din politica de schimb, inclusiv rezervele de schimb ale statelor
participante
 Să asigure buna funcţionare a sistemelor de plăţi în zona Euro
 Să asigure un control eficient financiar
 Autorizarea emisiunilor de bilete de bancă în această zonă
38
ECOFIN.
Importanţa şi implicaţiile funcţionale ale sectorului monetar-financiar au impus pe
perioada ultimilor ani, adâncirea problematicii şi diversificarea strategiilor de elaborare,
coordonare şi implementare a politicilor din spaţiul european în domeniul reglementării pieţei
financiare europene. Această teorie a fost extinsă începând cu anul 2003 şi asupra domeniului
mai larg al activităţii sectorului financiar-bancar101, având ca obiectiv creşterea flexibilităţii şi
a eficienţei proceselor şi mecanismelor de reglare şi reglementare, prin stabilirea distincţiei
între nivelul legislativ şi nivelul tehnic-aplicativ, respectiv ierarhizarea a patru niveluri de
competenţă şi acţiune comunitară, astfel:
(1) nivelul 1, denumit “nivel normativ”, reprezintă „ nivelul la care sunt stabilite
principiile supravegherii şi reglementării sectorului financiar-bancar, cu această ocazie fiind
adoptat şi cadrul legislativ comunitar în domeniu (directivele şi regulamentele aferente);
(2) - nivelul 2, denumit „nivel procedural”, constituie etapa detalierii primului
nivel şi adaptarea principiilor emise, respectiv a cadrului normativ pentru implementare, la
nivelul statelor membre (stabilirea de proceduri);
(3) - nivelul 3, denumit “nivel de adaptare ”, presupune crearea unui sistem
coerent şi eficient de cooperare la nivelul statelor membre şi la nivel comunitar între
autorităţile de reglementare şi supraveghere şi încadrarea acestor entităţi într-o reţea
performantă de promovare şi implementare a consensului comunitar, care să realizeze
adaptarea condiţiilor naţionale la cadrul regional integrat;
(4) - nivelul 4, denumit „nivel de impunere”, succede etapei de realizare a
convergenţei de opinie din nivelul 3, stabilind momentul impunerii în forţă a reglementărilor
promovate în nivelele anterioare.
Acest mecanism de implementare a politicilor comunitare în domeniul reglementării şi
supravegherii prudenţiale102 a fost adoptat oficial prin prevederile Planului de Reglementare a
Serviciilor Financiare103, (Financial Services Action Plan, FSAP), coordonat la nivelul 1 şi 2
de Comitetul Economic şi Financiar (Economic and Financial Committe, EFC), iar la nivelul
3 şi 4 de Comitetul Bancar European (European Banking Committe, EBC) şi Comitetul
European de Supraveghere Bancară (CSB). Prin acest plan, agenda europeană a alocat practic,
în premieră, spaţiul şi organismele necesare consolidării cooperării şi întăririi proceselor de
reglementare şi supraveghere a sectorului financiar-bancar, ca şi condiţie fundamentală în
buna funcţionare a pieţei monetare financiare unice şi integrate.
În acest context regional, SEBC a fost oficial însărcinat, deşi prea larg în exprimare
normativă, conform art. 105(6) din Tratatul asupra Uniunii Europene, „să organizeze şi să
îndeplinească sarcinile cu privire la elaborarea politicilor sale, cu luarea în considerare a
criteriilor privind supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi a celorlalte instituţii
financiare”. Exprimarea evazivă, lipsa specificaţiilor cu privire la instrumentele concrete
privind coordonarea activităţii de reglementare şi supraveghere, au limitat rolul şi implicarea
BCE şi a organismelor sale de coordonare şi conducere, mutând centrul de greutate pe
importanţa acordării de asistenţă sau consultanţă în acest domeniu. Rezultantă a cadrului

101
” La finalul anului 2012 şi în primele zile ale anului 2013 au fost adoptate la nivel european şi internaţional noi prevederi
privind funcţionarea finanţării prin intermediul băncilor (acordul european pentru supravegherea comună în zona euro şi
prevederile BRI pentru criteriile minime de lichiditate)”, Nicolae Dănilă Noul model de business al băncilor comerciale şi
provocările lui, Sinaia, 13 februarie 2013, http://www.bnro.ro/Noul-model-de-business-al-bancilor-comerciale-%C8%99i-
provocarile-lui-8972.aspx
102
Potrivit legislaţiei bancare româneşti, Banca Naţională a României reglementează, autorizează şi supraveghează prudenţial
instituţiile de credit reprezentând bănci, organizaţii cooperatiste de credit, instituţii emitente de monedă electronică şi case de
economii pentru domeniul locativ. Totodată, BNR reglementează, autorizează şi supraveghează sistemele de plăţi din
România, inclusiv administratorii acestora, în scopul asigurării funcţionării sistemelor în conformitate cu standardele
internaţionale în acest domeniu.
103
Măsurile propuse şi în curs de implementare în anii care vin sunt elemente ale celei mai importante reforme ale sistemului
financiar mondial de după Bretton Woods. La nivelul UE este vorba de raportul De Larosiere privind supravegherea
prudenţială şi noile propuneri în domeniul legislativ bancar. G8, raportul Lecce, OCDE ţările BRIC sau G20, Londra 2 aprilie
2009-The Global Plan for Recovery and Reform, www.bnm.md
39
legislativ comunitar, contribuţia specificată sau dedusă a BCE în procesul de reglementare,
supraveghere şi coordonare a sectorului financiar monetar european este totuşi relevantă,
aceasta depinde cel puţin din exercitarea următoarelor prerogative:
 Promovarea cooperării dintre băncile centrale şi autorităţile naţionale de supraveghere
ale statelor membre în domeniul elaborării şi implementării politicilor de supraveghere
prudenţială şi de asigurare a stabilităţii financiare
 Acordarea de asistenţă şi consultanţă în această direcţie, în conformitate cu prevederile
articolului 4 Tratatul asupra UE şi ale articolului 25, alineat 1 din Statutul SEBC104
 Promovarea unei strânse cooperări cu organismele, instituţiile şi forumurile relevante
în acest domeniu pe plan regional şi internaţional
În plus, cooperarea dintre băncile centrale şi autorităţile de supraveghere financiar-
bancară, la nivel comunitar este coordonată prin funcţionarea Comitetului pentru
Supraveghere Bancară şi a Comitetului Bancar European, organisme găzduite ca sediu şi
deservite ca infrastructură, de BCE. Facilitând comunicarea dintre Eurosistem şi autorităţile
monetare şi de supraveghere prudenţială, BCE oferă o perspectivă centralizată a problematicii
reglementării şi supravegherii prudenţiale la nivel regional, contribuind, prin colectarea
tuturor punctelor de vedere şi prelucrarea lor centralizată, la elaborarea unor recomandări
către CBS şi CBE, cu privire la funcţionarea eficientă a sistemului intermedierii financiare,
structura recomandată a capitalului, prevenirea riscurilor şi posibilele ameninţări la adresa
stabilităţii sistemului monetar financiar european.
Poziţia BCE105 faţă de activitatea organismelor comunitare implicate în procesul de
reglementare şi supraveghere prudenţială (CSB, CBE şi EFC) nu este doar o simplă
componentă a raporturilor de dialog comunitar, ci mai degrabă de element central, această
instituţie fiind, în fapt, promotorul şi coordonatorul procesului de reglementare şi
supraveghere al sistemului financiar-bancar comunitar, cel puţin pornind de la următoarele
considerente:
 BCE106 constituie polul reprezentativ al Eurosistemului în procesul de cooperare
internaţională în domeniul reglementării şi supravegherii prudenţiale, devenind
implicit centrul de prelucrare şi promovare adaptată a consensului global la nivel
european
 În sens invers, instituţia europeană are acces la procesul de negociere exercitat în
cadrul celor mai importante organisme sau forumuri internaţionale de discuţii pe
această temă, având posibilitatea influenţării deciziilor internaţionale sau şansa
promovării propriilor concepţii formulate la adresa stabilităţii sistemului monetar
financiar internaţional
 BCE este singura instituţie comunitară în măsură să formuleze practic consensul
autorităţilor naţionale în domeniu şi să perceapă particularităţile sistemului în
ansamblul său, având acces direct la întreaga bază de date a sectorului monetar
financiar al Eurosistemului
 Această instituţie dispune în mod curent de personal permanent specializat, cu
experienţă în abordări regionale, de infrastructura informaţională şi comunicaţională
necesară, fiind în măsură să elaboreze şi să propună măsuri pertinente cu privire la
stabilitatea sistemului monetar financiar regional.
 Instituţia europeană dispune, de asemenea, de toate prerogativele legale cu privire la
supravegherea bunei funcţionări a sistemului monetar financiar al Eurosistemului şi
implicit a sectorului intermedierii financiare, având de drept posibilitatea formulării

104
Statul SEBC şi BCE, Dispoziţii instituţionale, 2012, http://www.ecb.europa.eu /pub/pdf/ other /ecbinstitutional provisions
2012ro.pdf
105
Banca Centrală are un rol unificator deoarece garantează în faţa publicului credibilitatea băncilor comerciale, cărora le
deschide conturi, în care le păstrează disponibilităţile, le acordă credite şi le operează plăţile reciproce.
106
Vezi şi Silviu Cerna, Monedă şi teoria monetară, vol.I, Ed.Mirton, Timişoara 2000, paragrafele Banca Centrală şi Evoluţia
băncilor centrale şi relaţiile economice externe
40
 unor recomandări sau coduri de conduită şi acţiune cu incidenţă imediată asupra
domeniului reglementării şi supravegherii prudenţiale
 Notorietatea regională şi internaţională de care se bucură BCE, conferă acesteia rolul
de lider informal al procesului european de reglementare şi supraveghere,
comportamentul autorităţilor monetare sau de supraveghere de la nivelul statelor
membre fiind de cele mai multe ori unul adaptiv sau imitativ în raport cu atitudinea
sau recomandările exprimate de BCE107, statele membre încercând prin aceasta, măcar
formal, să-şi contureze o proiecţie pozitivă proprie pe pieţele monetar financiare
internaţionale.

107
Vezi şi Notă privind Raportul de convergenţă al Băncii Centrale Europene, Direcţia generală de analiză macroeconomică
şi politici financiare, http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/trezorerie/Nota_Rap_convergBCE.pdf
41
 Capitolul III
STRATEGIA BĂNCILOR EUROPENE PRIVIND
FINANŢAREA INSTITUŢIILOR INTERNAŢIONALE

3.1. Strategia Băncii Mondiale privind România

Sistemul de la Bretton Woods a prevăzut pe lângă dispoziţiile monetare propriu-zise
înfiinţarea a două organisme: Fondul Monetar Internaţional (FMI)108 şi Banca Mondială109.
Delegaţii de la Conferinţa Bretton Woods au afirmat că se găsesc în faţa unui paradox,
constând în faptul că Fondul Monetar Internaţional funcţiona ca o bancă, punând la dispoziţia
membrilor săi credite pe termen scurt, iar banca, ce acorda membrilor săi împrumuturi pe
termen lung, funcţionează ca un fond. Cele două organisme sunt instituţii interesate de sprijin
reciproc, cu statut de organisme specializate ale O.N.U110.
Principalele atribuţii ale Băncii Mondiale sunt111:
1. Promovarea dezvoltării economice în ţările cele mai sărace ale lumii
2. Asistenţa oferită ţărilor în curs de dezvoltare prin finanţarea pe termen lung a
proiectelor şi programelor de dezvoltare
3. Oferă ţărilor în curs de dezvoltare şi celor mai sărace, asistenţă financiară
specială prin intermediul Asociaţiei Internaţionale de Dezvoltare
4. Încurajează întreprinderile private din ţările în curs de dezvoltare prin
organismul afiliat, Corporaţia Financiară Internaţională
5. Îşi procură majoritatea resurselor prin împrumuturi pe piaţa internaţională a
obligaţiunilor.
România a făcut un progres considerabil în dezvoltarea instituţiilor compatibile cu o
economie de piaţă în ultimii 20 de ani, iar aderarea la Uniunea Europeană (UE) în anul 2007 a
constituit un motor pentru reformă şi modernizare.112
Când criza financiară globală a lovit în 2008-2009, România şi-a revenit rapid datorită
administrării macroeconomice prudente.
Criza a impus reforme care erau de mult timp necesare, cu sprijin din partea
instituţiilor financiare internaţionale, în domeniul sănătăţii, educaţiei, în sectorul financiar, al
administraţiei finanţelor publice, al administraţiei publice, asigurărilor sociale şi asistenţei
sociale. Unele dintre aceste reforme constituie răspunsuri pe termen scurt la criză, în timp ce
altele sunt ancorate într-o strategie coerentă pe termen lung.
Provocările legate de menţinerea creşterii includ nesiguranţa în zona euro şi pe pieţele
de export, evoluţiile politice în contextul alegerilor locale şi parlamentare şi absorbţia
fondurilor UE.
Pe termen mediu, principala provocare pentru România este atingerea unei creşteri

108
România este membră a Fondului Monetar Internaţional (FMI) din anul 1972, având în prezent o cotă de participare de 1
030,2 milioane DST (0,43% din cota totală). România deţine 11 039 voturi, echivalentul a 0,44% din total.
109
Banca este în prezent implicată în mai mult de 1.800 de proiecte în aproape fiecare sector public şi privat pentru
implementarea dezvoltării durabile a ţării. Proiectele sunt la fel de diverse ca şi furnizarea de microcredite în Bosnia şi
Herţegovina, creşterea gradului de conştientizare SIDA şi de prevenire a acesteia în Guineea, sprijinirea educaţiei de fete din
Bangladesh sau îmbunătăţirea nivelului de îngrijire a sănătăţii din Mexic.
110
Un raport venit din partea ONU recomandă ca rolul dolarului ca rezervă valutară să fie redus. În schimb, propune o nouă
valută supranaţională. Ideea pentru o valută supranaţională, independentă de statele suverane, nu este una nouă, dar este
pentru prima dată când o instituţie atât de importantă a făcut această propunere. ONU spune că vrea să se întoarcă la ideea
SDR (Special Drawing Rights) şi să o transforme într-o valută normală. După care FMI va fi instituţia care va furniza
lichiditatea unde şi când este necesar. “FMI s-ar putea comporta ca o Bancă Centrală Mondială care va controla masa
monetară. “Dacă înfiinţăm un sistem de schimb, care va garanta rate de schimb mai stabile, nevoia pentru rezerve în valută
străină va fi mai redusă. Aşadar, în raportul nostru, ne concentrăm pe reforma sistemului monetar internaţional pentru a
determina ratele de schimb,” a spus Detlef Kotte, http://saccsiv.wordpress.com/2010/10/01/video-onu-propune-o-valuta-
supranationala-dupa-care-fmi-va-fi-institutia-care-va-furniza-lichiditatea-unde-si-cand-este-necesar/
111
Vezi şi Philippe Moreau Defarges, Instituţiile Europene, Editura Amarcord, Timişoara 2002
112
Vezi şi Gabriel I. Năstase, Dragoş Ionuţ G. Năstase, Instituţii financiar-bancare internaţionale: Banca Mondială şi Fondul
Monetar Internaţional, Lucrare Regia Autonomă pentru activităţi nucleare, sucursala de cercetări Nucleare, Piteşti,
http://cogito.ucdc.ro/nr_2v2/INSTITUTII%20FINANCIAR.pdf
42
economice stabile şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, cu atingerea în acelaşi timp a
obiectivelor fiscale şi continuarea reformelor structurale şi a modernizării administraţiei
publice113.
O creştere durabilă pe termen lung presupune ca România să adopte măsuri care să
asigure respectarea obiectivelor fiscale, eliminând în acelaşi timp arieratele şi îmbunătăţind
calitatea cheltuielilor şi consolidând colectarea impozitelor; înregistrarea unui progres în
legătură cu agenda de reforme structurale, cu accent pe sectorul energetic şi al transporturilor
şi asigurarea unei stabilităţi permanente în sectorul financiar.
Banca Naţională a României (BNR) şi Guvernul au luat măsuri puternice pentru a
asigura stabilitatea pieţelor financiare114, iar băncile au făcut bine faţă stresului. De la pachetul
de sprijin financiar internaţional, cursul de schimb a rămas în general stabil.
Sectorul energetic din România este dominat de întreprinderi de stat, în legătură cu
care Guvernul a iniţiat măsuri de îmbunătăţire, precum şi de creştere a concurenţei şi de
atragere a capitalului privat necesar pentru a impulsiona concurenţa în sector.
Accesul la serviciile medicale în România înclină în favoarea celor înstăriţi. Aproape
jumătate dintre cei săraci nu apelează la serviciile medicale atunci când au nevoie, iar o mare
parte din fondurile publice alocate serviciilor medicale este irosită cu servicii sau tratamente
ineficiente sau inutile. Actualul sistem medical înclină puternic către îngrijirea costisitoare a
pacienţilor internaţi în spitale.
Reformele Guvernului în domeniul sănătăţii promovează servicii medicale în afara
spitalelor eficiente din punct de vedere al costurilor şi de îngrijire primară, introducerea co-
plăţilor, raţionalizarea infrastructurii spitaliceşti, reglementarea introducerii de medicamente
şi tehnologii noi şi revizuirea pachetului de bază de beneficii rambursat de sistemul public de
asigurări pentru sănătate.
Odată considerată grânarul Europei, agricultura joacă un rol important în România,
chiar dacă sectorul este subdezvoltat. În ciuda celui mai mare procent de populaţie rurală din
UE (45%), în România există incidenţa cea mai mare de sărăcie rurală (peste 70%) şi unul
dintre cele mai mari decalaje în standardele de trai şi sociale între zonele rurale şi cele urbane.
România importă un procent tot mai mare din necesarul său alimentar, deşi aproape 30% din
forţa de muncă este angajată în agricultură. România nu a beneficiat încă de Fondurile
Structurale ale Uniunii Europene privind Protecţia Mediului şi Modificare Climatică în
valoare de 4,5 milioane Euro. Cu toate acestea, s-a angajat să atingă obiectivele strategice ale
programului Europa 2020115 în domeniul climei şi energiei regenerabile, al căror rol este
reducerea emisiilor de bioxid de carbon cu 20%, creşterea procentului de energie regenerabilă
din mixul de energie la 20% şi îmbunătăţirea eficienţei energetice cu 20%, toate acestea până
în anul 2020. În acest scop, între multe altele, trebuie să conceapă un program extins de
finanţare în domeniul modificării climatice şi creşterii ecologice în următoarea perioadă de
programare pentru finanţare europeană 2014-2020116.

113
Convergenţa României şi Programul naţional de reformă a României în baza Strategiei UE 2020 vor reflecta şi vor fi în
concordanţă deplină cu obiectivele şi acţiunile impuse în baza programului de reforme economice asumat de Guvernul
României în cadrul asistenţei Uniunii Europene
114
“Volatilitatea pieţelor financiare a intrat pe un trend descrescător la finalul anului 2012, care a continuat şi pe parcursul
primelor 5 luni din anul 2013. Evoluţia favorabilă a aversiunii faţă de risc a investitorilor a determinat reducerea ratelor de
dobândă pe termen scurt şi diminuarea randamentelor titlurilor de stat. O instabilitate mai accentuată s-a consemnat numai
începând cu jumătatea lunii mai şi până în prima parte a lunii iulie 2013, în contextul ieşirilor nete de capital corelate cu
realocările de expunere faţă de pieţele emergente la nivel global, realocări generate de incertitudinile crescute ale
investitorilor privind momentul şi amplitudinea începerii diminuării programului de achiziţie de active financiare al Rezervei
Federale a SUA (Fed)”. Banca Naţională a României, Raport de stabilitate financiară 2013
115
Europa 2020 reprezintă strategia UE de creştere economică pentru următorii zece ani. Într-o lume aflată în permanentă
schimbare, UE doreşte să devină o economie inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii. Aceste trei priorităţi se sprijină
reciproc şi sunt în măsură să ajute UE şi statele membre să obţină un nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă, de
productivitate şi de coeziune socială, http://ec.europa.eu/europe2020/index_ro.htm
116
În cazul în care România solicită activarea asistenţei UE pentru a gestiona apariţia unui deficit acut de finanţare, Guvernul
României va adresa această solicitare în scris Comisiei Europene care va evalua necesarul de finanţare în (spre exemplu în
43
 Una dintre priorităţile cheie ale României continuă să fie dezvoltarea abilităţilor
populaţiei, pentru a atinge obiectivele Strategiei Europa 2020 117 şi aducerea nivelului
rezultatelor copiilor din România în domenii cheie la nivelurile actuale care se întâlnesc în
majoritatea ţărilor europene. O lege a educaţiei naţionale în vigoare de la începutul anului
2011 promovează schimbări în practic toate domeniile de educaţie.
Rata sărăciei în România a scăzut semnificativ între 2000-2008, de la 36% în 2000 la
5,7% în 2008. În anul 2009, sărăcia a scăzut în continuare la 4,4%, datorită cheltuielilor
crescute în domeniul protecţiei şi asigurărilor sociale. Cu toate acestea, în ciuda paşilor mari
făcuţi, rata sărăciei în România este în continuare printre cele mai mari din Uniunea
Europeană.
România şi-a demarat colaborarea cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare (BIRD) în anul 1972, cu Corporaţia Financiară Internaţională (IFC) în anul 1991
şi cu Agenţia Multilaterală pentru Garantarea Investiţiilor (MIGA) în anul 1992.
Împrumuturile au fost întrerupte la începutul anilor 1980 şi au fost reluate în 1991. Începând
cu ianuarie 2012, BIRD a angajat 7,06 miliarde dolari SUA pentru 58 de proiecte.
Din anul 1991, împrumuturile Băncii s-au făcut în patru etape:
I. 1994-2004: au sprijinit reformele în domeniul energiei, educaţiei,
infrastructurii şi pieţei imobiliare;
II. 1991-1994: au sprijinit trecerea României la o economie de piaţă;
III. 1997-2004: au sprijinit reducerea sărăciei, reforma statului şi protecţia
mediului;
IV. 2005-2010: au sprijinit crearea instituţiilor, reforma guvernului şi aderarea la
UE;
V. 2010-2012: au sprijinit reformele de sistem (finanţe publice, administraţie
publică, sectorul financiar, educaţie, sănătate, asistenţă socială, asigurări sociale,
mobilizarea fondurilor UE) şi atenuarea crizei economice şi financiare.
VI. 2014-2017: a fost aprobată strategia de parteneriat de ţară pentru România118
ce susţine convergenţa României către nivelul de venit din UE. Strategia se axează pe trei
piloni principali, respectiv susţinerea creşterii economice şi crearea de locuri de muncă,
creşterea nivelului de incluziune socială şi crearea unui guvern modern de secol 21,
potrivit informaţiilor transmise de instituţia financiară internaţională. Banca Mondială a
decis să acorde un prim împrumut de 750 milioane de euro, destinat modernizării
finanţelor publice şi îmbunătăţirii funcţionării pieţelor cheie. Împrumuturile de la Banca
Mondială sprijină măsurile esenţiale de reformă pentru consolidarea managementului
datoriilor publice119, creşterea calităţii cheltuielilor publice, şi îmbunătăţirea performanţei
întreprinderilor de stat şi a funcţionării pieţelor de capital120, imobiliară şi a energiei, toate
acestea fiind esenţiale pentru dezvoltarea sectorului privat.
Schimbarea priorităţilor Guvernului s-a tradus printr-un procent tot mai mare de
împrumuturi pe bază de politici, de la 10% în exerciţiile financiare ale anilor 2005-2008 la

cooperare cu Fondul Monetar Internaţional, urmând a decide suma ce urmează să fie disponibilizată pentru tragere sub formă
de tranşe. Fondurile aferente programului în ansamblu vor fi disponibilizate în maximum două tranşe).
117
Strategia Europa 2020 îşi propune să asigure o creştere economică: inteligentă, prin investiţii mai eficiente în educaţie,
cercetare şi inovare; durabilă, prin orientarea decisivă către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon; şi favorabilă
incluziunii, prin punerea accentului pe crearea de locuri de muncă şi pe reducerea sărăciei. Strategia se concentrează pe cinci
obiective ambiţioase privind ocuparea forţei de muncă, inovarea, educaţia, reducerea sărăciei şi energia/clima. Pentru ca
Strategia Europa 2020 să dea roade, a fost instituit un sistem de guvernanţă economică menit să coordoneze acţiunile politice
derulate la nivelul UE şi la nivel naţional.
118
Strategia de Parteneriat de ţară a Băncii Mondiale cu România, Country Partnership Strategy 2014-2017, http://www.zf. ro
/banci-si-asigurari/o-noua-strategie-de-parteneriat-de-tara-intre-romania-si-banca-mondiala-pe-patru-ani126 46188
119
Autorităţile vor lua măsuri care se impun pentru a îmbunătăţi gestionarea datoriei publice în vederea diminuării riscurilor
şi construirii curbei de randament pentru datoria publică
120
Pentru dezvoltarea continuă a pieţei de capital şi diversificarea surselor de finanţare pentru bănci, autorităţile vor modifica
legislaţia privind obligaţiunile bancare garantate. Menţinerea disciplinei de creditare şi evitarea hazardului moral în rândul
debitorilor au o contribuţie importantă la consolidarea stabilităţii financiare.
44
73% în exerciţiile financiare în perioada anilor 2010-2012.
În timp ce numărul proiectelor de împrumuturi pentru investiţii din portofoliu scade,
programul de lucrări analitice şi consultative al Băncii este în creştere. Începând cu februarie
2012, portofoliul activ a inclus 12 proiecte de investiţii însumând 1,7 miliarde dolari SUA şi
câteva împrumuturi nerambursabile.
Programul de lucrări analitice al Băncii sprijină finanţele publice, educaţia, sănătatea,
dezvoltarea regională, protecţia muncii şi socială şi modernizarea administraţiei publice
(MAP).
Sprijinul Băncii acordat României se axează pe trei teme intersectoriale legate de UE121:
Tema 1
Reforme în domeniul politicilor pentru a profita de beneficiile aderării la UE şi
atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020122. Sprijinirea reformelor structurale şi noi
acţiuni în domeniul politicilor aliniate Programului Naţional de Reformă (PNR) sunt esenţiale
pentru o mai bună convergenţă a României cu statele membre UE. Statele membre ale zonei
euro au convenit asupra unui program suplimentar de reforme, cunoscut sub numele de
„Pactul euro plus”123, care constituie o reflecţie a interdependenţei dintre ele. Alte şase ţări,
care nu fac parte din zona euro, au decis să adere la acest pact: Bulgaria, Danemarca, Letonia,
Lituania, Polonia şi România. Pactul vizează patru domenii: competitivitate, ocuparea forţei
de muncă, viabilitatea finanţelor publice şi consolidarea stabilităţii financiare.
Pactul a fost aprobat de liderii UE în martie 2011. Toate cele 23 de părţi semnatare se
angajează să implementeze reformele în detaliu. Cele patru state membre care nu au semnat
pactul sunt libere să facă acest lucru oricând doresc. Angajamentele asumate în virtutea
pactului se integrează în noul cadru de guvernanţă economică şi sunt incluse în programele
naţionale de reformă ale statelor membre.
Tema 2
Modernizarea instituţiilor publice pentru o mai bună alocare a resurselor şi absorbţie a
fondurilor UE. În ultimul an şi jumătate, Banca a efectuat analize asupra unui număr de 12
instituţii publice din România.
Tema 3
Completarea fondurilor UE şi disponibilitatea Fondurilor Structurale UE face din finanţarea
Băncii un instrument minor pentru România. Cu toate acestea, Banca poate completa sprijinul
UE prin finanţarea unor activităţi care nu sunt acoperite de Fondurile Structurale sau alte
instrumente alternative.

3.1.1. Corporaţia Financiară Internaţională (IFC)

Corporaţia Financiară Internaţională a investit în total 1,37 miliarde dolari americani
în 52 de proiecte, alocând în jur de 3,3 miliarde dolari americani în investiţii. Portofoliul
angajat de IFC în România se ridică la 650 milioane de dolari americani (583 milioane dolari
SUA de rambursat). România este a patra cea mai mare expunere de ţară a IFC din regiunea
CEE124 (Central and Eastearn Europe) după Rusia, Turcia şi Ucraina, reprezentând 1,8% din
portofoliul global restant. IFC îşi propune angajamente de aproximativ 160 milioane dolari
SUA în exerciţiul financiar pe 12 luni, fără a include mobilizarea. În timp ce vulnerabilităţile
datorate crizei din zona euro şi declinului economic global persistă, IFC va continua să joace
un rol anticiclic prin investiţii selective în sectorul privat.

121
Banca Mondială, www.worldbank.org
122
Vezi obiectivele strategiei Europa2020 transpuse în obiective naţionale, http:// ec.europa .eu/europe2020 /pdf/ targets _ ro
.pdf
123
Daniel Dăianu, Ella Viktoria Kallai, Laurian Lungu, Agnes Nicolescu, Studii de strategie şi politici – SPOS 2011, Studiul
nr.2, Adoptarea Pactului Euro Plus: implicaţii asupra politicii fiscale a României, Institutul European din România, Bucureşti
2012
124
Vezi studiul realizat de Erste Group ”Servirea IMM-urilor de către bănci în CEE.”, Helge Boschenbroker, http:// www.
ccib.ro/afacerea/Stire-2899-.htm
45
 Din anul 1990, IFC a implementat 25 de proiecte în domeniul Serviciilor Consultative
în România în diverse sectoare. IFC nu are niciun program consultativ activ în România, însă
dezvoltă un posibil proiect consultativ în PPP125 în sectorul îngrijirii medicale.

3.1.2. Agenţia Multilaterală pentru Garantarea Investiţiilor (MIGA)

Obiectivul MIGA este acela de a încuraja fluxul de investiţii pentru scopuri productive
între ţările membre şi, în special spre ţările în curs de dezvoltare, suplimentând astfel
activităţile Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Corporaţiei Financiare
Internaţionale şi ale altor organizaţii internaţionale cu mandate de finanţare pentru dezvoltare.
MIGA126 a garantat 13 proiecte în România127, inclusiv Raiffeisen Zentralbank,
investiţia de capital propriu a grupului bancar austriac în Banca Agricolă, bancă românească
de stat. De asemenea, a garantat împrumuturile acordate de Volksbanken Austria pentru
modernizarea Spitalului Clinic Colţea128 şi cele furnizate de Raiffeisen Bank pentru creşterea
operaţiunilor de împrumuturi pentru întreprinderi mici şi mijlocii129.
Portofoliul de garanţii restante al MIGA în România constă în trei contracte în sectorul
financiar. La sfârşitul exerciţiului financiar din anul 2010, expunerea brută a agenţiei în
România era de aproximativ 102 milioane dolari SUA (echivalentul a 1,4% din expunerea
brută a MIGA), în timp ce expunerea fără reasigurare se ridică la aproximativ 55 milioane
dolari SUA (de asemenea, echivalentul a 1,4% din expunerea netă a MIGA).
Din anul 1991, proiectele Băncii Mondiale au sprijinit reforme în energie, educaţie,
infrastructură şi piaţa terenurilor; au sprijinit reducerea sărăciei, reforma statului şi protecţia
mediului; au oferit sprijin pentru crearea instituţiilor, reforma guvernului130 şi aderarea la UE;
iar între 2010 şi 2012 sprijinul acordat de acestea s-a axat pe reformele de sistem în domeniul
finanţelor publice, administraţiei publice, sectorul financiar, al educaţiei, sănătăţii, asistenţei
sociale, asigurărilor sociale, mobilizării fondurilor UE şi atenuării crizei economice şi
financiare.
Lucrările analitice ale Băncii sprijină finanţele publice, educaţia, sănătatea,
dezvoltarea regională, protecţia muncii şi socială şi modernizarea administraţiei publice
(MAP). Printre rezultatele recente ale dezvoltării în România se numără:

125
Revista Română de Parteneriat Public-Privat, http://publicprivatepartnership.ro/ro/revista-romana-de-ppp
126
”În realizarea obiectivelor sale, MIGA emite garanţii, inclusiv coasigurare şi reasigurare, contra riscurilor necomerciale
privind investiţiile dintr-un stat membru care provin din alte state membre. Riscurile necomerciale care sunt acoperite de
garanţiile MIGA sunt, în principal, riscul de transfer valutar prin introducerea unor restricţii de către statul membru gazdă,
exproprieri, război şi tulburări civile, încălcări sau suspendări de contracte de către statul membru gazdă.”, Ministerul
Finanţelor Publice, Expunere de Motive, http://discutii. mfinante.ro /static /10 /Mfp/ transparenta /ExpMotive Lconventie _
MIGA.pdf
127
România a devenit stat membru al Agenţiei Multilaterale de Garantare a Investiţiilor, parte a Grupului Băncii Mondiale,
prin ratificarea Convenţiei de constituire a MIGA prin Legea nr.43/1992, publicată în Monitorul Oficial nr.93 din 14 mai
1992.
128
Guvernul României, Hotărâre privind supunerea spre adoptare a proiectului de Lege pentru aprobarea ordonanţei
Guvernului nr.28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale: ”Costul total al proiectului s-a ridicat la suma de
94,339 mil. EUR fiind finanţat dint două credite externe acordate Ministerului Sănătăţii cu garanţia statului de Citibank
respectiv 29,5 mil.EURO şi de către Volksbank Austria respectiv 64,83 mil.EUR. Unul din obiectivele proiectului îl
constituie extinderea spitalului, prin construirea unei noi clădiri.”, http://www.cdep.ro/caseta/2006/05/03/pl06407_se.pdf
129 Departamentul pentru Întreprinderi mici, mijlocii, mediu de afaceri şi turism (DIMMMAT), Strategia guvernamentală
pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii şi îmbunătăţirea mediului de afaceri din România – Orizont
2020: ”Economia românească este susţinută de activitatea IMM-urilor, precum şi a marilor companii, îndeosebi a celor cu
capital majoritar străin, dar şi a celor cu capital de stat. Deşi au o pondere numerică de peste 99,7% din numărul total de
întreprinderi, influenţa IMM-urilor asupra evoluţiei economice a ţării este mult mai redusă (de cca. 55 – 56% din PIB)”,
www.imm.gov.ro
130
În viziunea Guvernului României, edificarea unui ecosistem antreprenorial viabil la nivel naţional la orizontul anului 2020
va permite funcţionarea interconectată a lanţurilor productive de întreprinderi mici şi mijlocii, răspândite la nivel local pe
întreaga ţară, pe plan regional sau global, prioritare fiind lanţurile cu potenţial sporit de adăugare de valoare, ca de pildă,
clusterele şi polii de excelenţă sau reţelele industriale ori de servicii de înaltă calitate. Ecosistemul antreprenorial naţional va
putea fi întemeiat pe structura consolidată a sectorului autohton al întreprinderilor mici şi mijlocii, mai numeroase, mult mai
active economic şi mai competitive decât sunt acestea în prezent, capabil să contribuie masiv la creşterea economică a
României pe termen lung şi, implicit, la progresul social şi prosperitatea tuturor cetăţenilor ţării.
46
 I.Reforma Sectorului Sănătăţii
Proiectul Reforma Sectorului Sănătăţii urmăreşte îmbunătăţirea sănătăţii în România,
reducând morbiditatea şi decesele premature, oferind acces echitabil la serviciile de sănătate,
îmbunătăţind eficienţa sistemului de sănătate şi reabilitând maternităţile şi unităţile de
neonatologie.
Proiectul sprijină achiziţia şi furnizarea de echipamente medicale pentru întreaga reţea
de maternităţi, precum şi instruirea personalului medical (atât medici, cât şi asistente) în
vederea îmbunătăţirii calităţii serviciilor. A fost dezvoltat un nou sistem de referinţe aflat în
curs de implementare. Rata mortalităţii materne a scăzut de la 0,24% în 2004 la 0,14% în
2009, în timp ce rata deceselor neonatale a scăzut de la 9,6% la 5,6% în acelaşi interval de
timp.
Proiectul a sprijinit înfiinţarea de camere de gardă de urgenţă şi unităţi de terapie
intensivă în cadrul spitalelor de urgenţă, şi îmbunătăţirea comunicărilor pentru dispeceratele
de urgenţă integrate sub numărul unic de apelare în UE (112). Ca urmare, timpul de răspuns
pentru serviciile de urgenţă a scăzut pentru toate tipurile de urgenţe. De asemenea, rata
decesului în interval de 24 de ore în rândul pacienţilor trataţi în camerele de gardă, şi apoi
admişi la terapie intensivă, s-a redus de la 5,78% la 3,67%.
În martie 2014, Guvernul României a aprobat memorandumul privind Acordul de
împrumut dintre România şi BIRD, în valoare de 250 milioane de euro, în vederea susţinerii
implementării proiectului privind reforma sectorului sanitar, îmbunătăţirea calităţii şi
eficienţei sistemului sanitar.
II. Incluziune socială şi reducerea sărăciei131
Proiectul pentru Incluziune Socială îmbunătăţeşte condiţiile de trai şi incluziunea
socială pentru persoanele cele mai dezavantajate şi vulnerabile din România, inclusiv
populaţia rromă şi consolidează administrarea beneficiilor de asistenţă socială.
Trei pătrimi din fonduri sunt distribuite către proiecte legate de priorităţile rromilor,
grădiniţe pentru copiii expuşi riscurilor, adăposturi pentru victimele violenţei în familie şi
persoanelor cu dizabilităţi. Condiţiile de trai sunt îmbunătăţite în 130 de aşezări sărace ale
rromilor, ca urmare a investiţiilor în infrastructura comunităţii (salubrizare, alimentare cu apă,
drumuri şi alimentare cu electricitate), accesul la serviciile sociale crescând prin înfiinţarea
centrelor comunitare.
Construcţia şi reabilitarea grădiniţelor sunt în curs de desfăşurare în 27 de comunităţi
cu populaţie majoritară rromă, în vederea îmbunătăţirii accesului copiilor rromi la educaţie
timpurie, pregătindu-i pentru şcolarizare132.
III. Modernizarea sistemelor de cunoştinţe şi informaţii în domeniul agriculturii133
Proiectul Modernizarea Sistemelor de Cunoştinţe şi Informaţii în Domeniul
Agriculturii ajută România să respecte acquis-ul comunitar şi să ajute sectorul agro-alimentar
să profite de beneficiile şi oportunităţile apărute în urma aderării la Uniunea Europeană.
Principalii beneficiari sunt agricultorii mici şi mijlocii cu potenţial de a deveni comercianţi.
Rezultatele proiectului până în prezent includ:
1. Trei posturi de inspecţie la frontieră construite şi echipate conform specificaţiilor UE
pentru a asigura şi respecta standardele europene privind siguranţa alimentelor la
frontierele României din afara Uniunii Europene

131
”Inclus în parteneriatul de ţară, în valoare de 58,5 milioane de dolari, împrumutaţi de Guvernul României de la Banca
Mondială, pentru a sprijini îndeplinirea angajamentelor din (JIM) Memorandumul comun de incluziune socială semnat de
Guvernul României cu Uniunea Europeană, în iunie 2005, prevede îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi incluziunea socială
pentru unele dintre cele mai defavorizate categorii de populaţie, printre care şi minoritatea rromilor.”, Programul de
incluziune socială în România, http:// www. anr.gov. ro /docs/ programe/ programul _ de _ incluziune_sociala.pdf
132
Prin componenta destinată dezvoltării capacităţii pentru incluziunea socială a populaţiei de etnie romă, în valoare de
800.000 EURO se va acorda asistenţă Agenţiei Naţionale pentru Romi, asistenţă care va contribui, printre altele, la întărirea
capacităţii de accesare a fondurilor UE.
133
Vezi şi Proiectul MAKIS al Băncii Mondiale, pag. 118-120, http: // siteresources. worldbank.org / INTROMAN
IAINROMANIAN/Resources/CapitolulVII.pdf
47
 2. Înfiinţarea de laboratoare regionale pentru siguranţa alimentelor
3. Investiţii în unităţi fitosanitare pe întreg teritoriul ţării, pentru o mai bună
implementare a controalelor privind siguranţa alimentelor
4. Instituţii de cercetare în domeniul agricol au fost transformate în Institute Naţionale de
Cercetare recunoscute pe plan internaţional şi care concurează cu succes pe piaţa
europeană. De asemenea, acestea generează venituri substanţiale prin finanţarea
terţilor;
5. 1,3 milioane de agricultori şi antreprenori din mediul rural au beneficiat de instruire în
domeniul cerinţelor comune ale UE privind politica în Agricultură.
IV. Reforma sectorului minier134
Proiectul privind închiderea minelor, regenerarea mediului şi regenerarea socio-
economică sprijină închiderea minelor cu protejarea mediului în România, fostul teren minier
fiind redat altor scopuri sociale şi economice şi îmbunătăţind performanţa în domeniul
mediului al sectorului minier. Componenta de regenerare socio-economică contribuie, de
asemenea, la măsurile privind crearea locurilor de muncă, sprijinind activităţile de dezvoltare
locală prin consolidarea capacităţii comunităţii şi finanţarea infrastructurii economice şi a
serviciilor sociale şi consolidând capacitatea de implementare a programului de regenerare
socio-economică.
Principalele rezultate includ închiderea permanentă a 26 de mine şi întreprinderi
miniere135 cu protejarea mediului şi de o manieră temeinică din punct de vedere tehnic şi
reabilitarea şi transformarea a 467 de hectare de teren aflat anterior în folosinţa societăţilor
miniere, pentru uz public sau privat în localităţi. Componenta de regenerare socio-economică
a proiectului a creat peste 7.666 de locuri de muncă, sprijinind 187 de localităţi în dezvoltarea
unor planuri economice locale, a finalizat 21 de proiecte de infrastructură municipală şi a
implementat 522 de grant-uri mici136 şi 189 de scheme de dezvoltare socială pentru
comunităţile miniere.

3.2. Strategia de finanţare a Băncii Europene de Investiţii

Banca Europeană de Investiţii (BEI) a fost creată prin Tratatul de la Roma şi
funcţionează de la 1 ianuarie 1958 cu sediul la Luxemburg, având circa 860 colaboratori,
statul său făcând parte integrantă din tratat. Ea este o instituţie financiară de drept public cu
personalitate juridică şi are ca membrii toate statele membre Uniunii Europene. Tratatul UE
confirmă şi consolidează rolul BEI în promovarea coeziunii economice şi sociale comunitare.

3.2.1. Structuri şi obiective

BEI are în componenţa sa personalităţi juridice şi structuri administrative distincte în

raport cu alte instituţii comunitare după cum urmează:
 Consiliul Guvernatorilor cuprinde, de regulă, miniştrii finanţelor, desemnaţi de către
fiecare stat membru. Acest consiliu defineşte directivele generale ale politicii de
credit, aprobă bilanţul şi raportul anual, decide creşterea capitalului şi numeşte
membrii Consiliului de verificare

134
Banca Mondială, ”Revitalizarea comunităţilor miniere din România, Promovarea unei dezvoltări durabile din punct de
vedere social, de mediu şi economic la nivel local,”, 11 aprilie 2013 http:/ /www.worldbank .org/ro/ results / 2013 /04 /11 /
regenerating-mining-communities-in-romania
135
Agenţia Română de Dezvoltare durabilă a zonelor industrial (ARDDZI), http://arddzi.minind.ro/masuri.htm
136
Manual de operare pentru programul ”Schema de granturi mici”, 2010 Schema de granturi mici (SGM) are printre
obiective oferirea de resurse financiare suplimentare pentru grupurile dezavantajate din cadrul comunităţilor miniere, în
special copiii, tinerii, femeile şi bătrânii. Promovarea activităţilor tradiţionale locale susţinând menţinerea şi dezvoltarea
spiritului comunitar, precum şi încurajarea şi susţinerea dezvoltării de parteneriate între comunităţile locale şi organizaţiile
care sprijină dezvoltarea comunitară, etc.Valoarea maximă a grantului SGM (limita finanţării) este de 60.000lei (600.000.000
ROL)
48
  Consiliul de Administraţie garantează respectul principiilor tratatului şi se compune
din membri desemnaţi de către statele componente şi de către Comisia Comunităţii
Europene. El are competenţa de a acorda împrumuturi şi garanţii, fixând dobânzile de
rigoare
 Comitetul de direcţie conduce gestiunea afacerilor curente, pregăteşte deciziile
Consiliului de Administraţie, asigurându-le execuţia efectivă. Preşedintele sau în
absenţa sa unul dintre vicepreşedinţi prezidează şedinţele Consiliului de Administraţie
 Comitetul de verificare, după cum arată şi numele, verifică regularitatea efectuării
operaţiunilor şi a celorlalte acte bancare
Banca Europeană de Investiţii are ca misiune principală să contribuie la dezvoltarea
echilibrată a Europei comunitare, acordând sprijin şi ţărilor extracomunitare. După 1990, BEI
acordă împrumuturi ţărilor din Europa Centrală şi de Est (TECE) şi participă la politicile de
ajutorare şi cooperare, privind modernizarea economiilor din aceste ţări.
Ca instituţie cu scop lucrativ, BEI acordă împrumuturi şi garanţii pe termen mediu şi
lung pentru a contribui la finanţarea proiectelor de investiţii. În acest scop, BEI are ca
obiective principale:
 Dezvoltarea economică a regiunilor mai puţin favorizate ale Comunităţii
 Ameliorarea infrastructurilor de transport şi telecomunicaţii de interes european
 Protecţia mediului ambiant, a cadrului de viaţă şi amenajarea urbană
 Realizarea de obiective comunitare în domeniul energiei
 Întărirea competitivităţii internaţionale din industria comunitară şi integrarea ei
europeană
 Susţinerea întreprinzătorilor mici şi mijlocii
BEI promovează finanţări în peste 130 de ţări legate de Uniunea Europeană prin acorduri de
parteneriat economic137. Prin intermediul programului de asistenţă tehnică JASPERS, BEI a
sprijinit finanţarea de proiecte precum: Bulgaria – autostrada Struma, metroul şi colectarea
deşeurilor din Sofia, canalizările din Gabrovo şi Vrata, transport fluvial, Cipru – transportul
urban din Nicosia, depozite de deşeuri la Nicosia şi Limassol, Republica Cehă – programe de
anvergură privind infrastructura feroviară şi rutieră sau proiectul în domeniul apei la Cista
Berounka.

3.2.2. Resurse şi activităţi

Capitalul BEI este subscris de statele membre din care 7,5% reprezintă capitalul
vărsat, restul de 92,5% constituindu-se drept capital de garanţie. Cea mai mare parte a
resurselor necesare ale BEI se constituie din beneficii de împrumuturi pe pieţele de capital,
mai ales sub formă de emisiuni obligatorii publice. De altfel, BEI figurează printre marile
instituţii de împrumut supranaţionale ale lumii, iar titlurile sale sunt cotate la principalele
burse de valori. Având această calitate, banca sprijină activ utilizarea devizei europene, Euro
furnizând lichidităţi mari.
În ceea ce priveşte activităţile BEI, acestea se referă la următoarele138:
1. Favorizarea dezvoltării regionale echilibrate, în acest sens, mai mult de jumătate din
operaţiuni au loc în regiuni defavorizate sau care manifestă declin în dezvoltarea
tradiţională
2. Protecţia mediului ambiant este o altă activitate financiară esenţială a BEI care se
manifestă sub formă de investiţii directe sau indirecte acordate în acest scop. În mediul
urban, măsurile vizează mai ales transporturile şi reînnoirea urbană. O atenţie
particulară este acordată protecţiei mediului mediteranean la care participă şi Banca
Mondială şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare

137
Vezi implementare proiecte JASPERS, http://www.bei.org/attachments/thematic/jaspers_leaflet_2009_ro.pdf
138
Banca Europeană de Investiţii, www.eib.org/romania
49
 3. Finanţarea proiectelor de infrastructură reprezintă aproximativ 40% din activităţile
băncii, de care se bucură mai ales statele membre defavorizate pentru a asigura o
circulaţie fluidă şi eficace a mărfurilor, serviciilor şi informaţiei. Este vorba de
proiecte de autostrăzi, căi ferate, servicii aeroportuare, telecomunicaţii tradiţionale şi
sisteme de transmisie prin cablu marin.
4. Dezvoltarea sectorului energetic139. Această activitate se referă mai ales la amenajări
hidroelectrice, geotermice şi eoliene, care să permită refolosirea resurselor
concomitent cu reducerea poluării. BEI susţine, de asemenea, investiţiile destinate
restrângerii dependenţei Comunităţii de importurile de petrol
5. Acordarea de investiţii pentru întreprinzătorii mici şi mijlocii mai ales pentru
sectoarele industriei serviciilor şi turismului140
6. Desfăşoară şi activităţi externe Comunităţii. În acest sens, ea intervine financiar, în
limitele plafoanelor globale fixate în acorduri, convenţii sau protocoale încheiate între
Comunitatea Europeană şi ţara sau grupul de ţări interesate. Banca girează capitaluri
de risc ce provin din resurse bugetare, asigurându-le, în acest fel, garantarea. După cea
de a treia Convenţie de la Lome, BEI a alocat sume sporite pentru industrie, turism,
servicii conexe, energie şi aprovizionare cu apă potabilă, precum şi alte infrastructuri
producătoare de venituri.

3.2.3. Strategiile de finanţare

Banca Europeană de Investiţii (BEI) este instituţia de creditare pe termen lung a
Uniunii Europene şi este deţinută de statele membre ale acesteia. Banca pune la dispoziţie
finanţare pe termen lung pentru investiţii solide, cu scopul de a contribui la atingerea
obiectivelor politicilor UE.
Ca parte integrantă a răspunsului la criză al Uniunii Europene, Grupul BEI şi-a
intensificat semnificativ sprijinul financiar în 2013, pentru a promova creşterea şi ocuparea
forţei de muncă în Europa.
Grupul, compus din Banca Europeană de Investiţii şi Fondul European de Investiţii141,
a acordat un puternic sprijin anticiclic economiei, cu finanţări în valoare de 75,1 miliarde
EUR, reprezentând o creştere de 37% faţă de 2012. În UE, totalul s-a ridicat la 67,1 miliarde
EUR (o creştere de 42%). Trebuie menţionat accesul mult îmbunătăţit la finanţare asigurat de
Grupul BEI întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), IMM-urile fiind considerate coloana
vertebrală a economiei europene.142
Banca Europeană de Investiţii a acordat împrumuturi în valoare de 18,5 miliarde EUR
pentru IMM-uri şi întreprinderi cu capitalizare medie, iar Fondul European de Investiţii a
angajat 3,4 miliarde EUR. Aceasta a permis Grupului, împreună cu investitori privaţi
parteneri, să mobilizeze peste 50 miliarde EUR pentru susţinerea IMM-urilor. În total,
230.000 de societăţi au beneficiat de sprijin direct sau indirect prin activitatea Grupului BEI.
Aceste întreprinderi au 2,8 milioane de angajaţi în toată Europa.
În plus, Grupul BEI a pus un accent deosebit pe cercetare şi inovare, oferind 17,2
miliarde EUR sub formă de sprijin financiar pentru creşterea competitivităţii economiei
europene. Banca este acţionarul majoritar al FEI şi, pentru a spori rolul Fondului, Consiliul de

139
În 2013, Banca a acordat un împrumut de 200 milioane EUR pentru a finanţa programul de investiţii al Enel Green Power
România
140
Pentru a îmbunătăţi accesul întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri) la finanţare pe termen lung, BEI cooperează strâns
cu o vastă reţea de instituţii financiare care îşi desfăşoară activitatea în România. Prin aceste bănci intermediare şi societăţi de
leasing, BEI cofinanţează proiecte mai mici, în special din domeniul industriei şi serviciilor, inclusiv din turism, energie şi
economia de energie, protecţia mediului, precum şi infrastructura sectorului sanitar, educaţional, al renovării urbane şi al
locuinţelor sociale.
141
Siteul oficial al Băncii Europene de Investiţie, http://www.eib.org/about/press/2014/2014-033-eib-group-strong-response-
to-crisis.htm?lang=-ro
142
.Potrivit lui Werner Hoyer, preşedintele Grupului BEI, „sprijinul pentru IMM-uri a devenit cea mai importantă politică a
noastră, ridicându-se la 21,9 miliarde EUR. Este un record absolut!”
50
administraţie al BEI a decis în decembrie 2013 să-l întărească printr-o majorare de capital şi
un mandat extins143. În calitate de bancă a Uniunii Europene, BEI a continuat să pună un
accent deosebit pe alte priorităţi cheie ale UE, acordând împrumuturi în valoare de 19
miliarde EUR la nivel mondial pentru acţiuni împotriva schimbărilor climatice, precum şi
15,9 miliarde EUR pentru infrastructura strategică. De asemenea, banca a lansat noi
instrumente specifice, precum facilitatea de finanţare a comerţului, fondul de garantare pentru
IMM-uri şi obligaţiunile pentru finanţarea proiectelor.
În iulie 2013, BEI a lansat un program dedicat pentru ocuparea forţei de muncă în
rândul tinerilor, „Competenţe şi locuri de muncă – Investiţii pentru tineri” pentru a suplimenta
lupta Europei împotriva şomajului în rândul tinerilor. Programul a avut un volum iniţial de
creditare de 6 miliarde EUR.144
De asemenea, BEI a continuat să-şi joace rolul internaţional, în pofida crizei din
Europa. În 2013, Banca a oferit 7,7 miliarde EUR pentru proiecte în afara Uniunii
Europene145. Banca a continuat să ofere valoare adăugată prin activităţile sale de mobilizare
de fonduri, ca un mijloc important de canalizare a investiţiilor internaţionale către UE,
aproape jumătate din obligaţiunile sale fiind plasate la investitori din afara Uniunii. În 2013,
banca a realizat unul din cele mai mari programe de finanţare de până acum, în valoare de 72
miliarde EUR, acesta rămânând de departe cel mai mare program al unei instituţii financiare
supranaţionale.
Puterea financiară a băncii se reflectă în adecvarea capitalului acesteia, care s-a
îmbunătăţit de la 23,1% la 28,7% în 2013, în urma unei majorări de capital decise în 2012 de
acţionarii băncii, cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. Calitatea activelor băncii a
rămas solidă, creditele depreciate reprezentând numai circa 0,2% din portofoliu, în timp ce
lichiditatea, care se ridică la 66 miliarde EUR, este menţinută la un nivel prudent. La sfârşitul
anului 2013, totalul activelor se ridica la 512 miliarde EUR, fondurile proprii crescând până la
aproape 58 miliarde EUR.
În perspectivă, Grupul BEI îşi va continua sprijinul anticiclic pentru creştere
economică şi locuri de muncă în Europa. Această sarcină este o prioritate, dată fiind durata şi
gravitatea crizei, care are efecte negative asupra creşterii europene pe termen lung146.

3.2.4. BEI şi relaţia cu România

Banca Europeană de Investiţii, BEI este instituţia financiară a Uniunii Europene,

creată în baza Tratatului de la Roma în 1958, cu scopul acordării de asistenţă financiară pe
termen lung prin proiecte care susţin integrarea europeană, asumându-şi rolul principal în
procesul de integrare, dezvoltare echilibrată şi coeziune socială şi economică a statelor
membre. BEI direcţionează fonduri substanţiale către proiecte financiare de maximă
importanţă ale Uniunii Europene, în conformitate cu politicile şi obiectivele acesteia.
România a devenit membră a BEI la 1 ianuarie 2007, o dată cu integrarea în Uniunea
Europeană.
În conformitate cu strategia de la Lisabona, Banca oferă sprijin extins pentru
investiţiile în tehnologie, reţele, cercetare-dezvoltare şi inovaţie. Reabilitarea şi extinderea
infrastructurii transeuropene, în special a coridoarelor de transport, reprezintă o condiţie
143
Potrivit preşedintelui Hoyer, „FEI este un instrument foarte puternic pentru soluţionarea lacunelor de pe piaţă utilizând
participarea la capital, garanţiile şi produsele de creditare pentru a depăşi constrângerile de finanţare cu care se confruntă în
prezent întreprinderile”.
144
. Preşedintele Hoyer a declarat: „Sunt foarte mândru că au fost depăşite substanţial resursele angajate iniţial în program. În
doar şase luni, BEI a oferit pentru combaterea şomajului în rândul tinerilor împrumuturi care au totalizat 9,1 miliarde EUR.
Aceasta este o realizare majoră!”
145
Raport de activitate 2013, http://www.eib.europa.eu/attachments/general/reports/ar2013ro.pdf
146
Potrivit preşedintelui Hoyer, „investiţiile sunt sub nivelul anterior crizei aproape peste tot în Europa şi afectează
potenţialul de creştere al statelor membre. De asemenea, rămânem în urmă în ceea ce priveşte competitivitatea globală,
întrucât ţările din afara UE investesc mult mai mult în tehnologie şi inovare decât UE şi majoritatea statelor membre ale
acesteia.”
51
esenţială pentru integrarea României în piaţa unică a Uniunii Europene. Banca Europeană de
Investiţii147 acordă, de asemenea, împrumuturi pentru susţinerea proiectelor ce vizează
îmbunătăţirea protecţiei mediului. Banca Europeană de Investiţii aparţine celor 28 de state
membre. Sarcina sa este de a lua bani cu împrumut de pe pieţele de capital şi de a acorda
credite cu dobândă scăzută pentru proiecte privind îmbunătăţirea infrastructurii, furnizarea de
electricitate sau ameliorarea normelor de mediu atât în ţări din Uniune, cât şi în ţări vecine sau
în ţări aflate în curs de dezvoltare. Banca Europeană de Investiţii are misiunea de a contribui,
recurgând la pieţele de capital şi la resursele proprii, la dezvoltarea echilibrată şi neîntreruptă
a pieţei comune în interesul Uniunii.
Ca instituţie a Uniunii Europene, BEI îşi adaptează în mod continuu activităţile la
evoluţiile politicilor comunitare. Se află într-o strânsă colaborare cu comunitatea bancară, atât
atunci când împrumută bani de pe piaţa de capital, cât şi când finanţează anumite proiecte
financiare.
BEI are următoarele priorităţi:
1. Coeziunea socială şi economică a Uniunii Europene lărgite
2. Implementarea Iniţiativei de înnoire 2010
3. Dezvoltarea reţelelor de acces şi transport trans-europene
4. Sprijinirea dezvoltării Uniunii Europene şi a politicilor de cooperare în ţările partenere
5. Protecţia şi îmbunătăţirea mediului, inclusiv problema tratării schimbării climaterice şi
a sprijinirii energiei ecologice
Banca Europeană de Investiţii construieşte de mai mulţi ani un parteneriat cu
colectivitatea bancară europeană, 180 de bănci şi instituţii financiare în statele Uniunii
Europene. Această cooperare ce combină puterea financiară a BEI şi specificul sectorului
bancar, oferă numeroase avantaje: ea permite Băncii să optimizeze activitatea sa asupra
pieţelor de capital asigurându-se succesul plasamentului şi tranzacţionarea obligaţiunilor sale
pe piaţa secundară cu ajutorul specialiştilor. Finanţarea proiectelor mari se realizează prin
stabilirea de pachete ajustate exigenţelor proiectului sub forma cofinanţării sau a creditelor
medii. De asemenea, se asigură faptul că beneficiile liniilor de credit stabilite de către BEI
pentru acţiuni de finanţare la scară redusă trec la autorităţile locale şi că micile afaceri sunt
multiplicate.
Dintre partenerii Băncii Europene de Investiţii amintim148:
- Instituţii ale Uniunii Europene
- Colectivitatea bancară
- Băncile Multilaterale de Dezvoltare
Din 1991 şi până la 31 decembrie 2007 au fost înregistrate 70 de acorduri de împrumut
semnate între România şi Banca Europeană de Investiţii149 cu o valoare cumulată de 5.105,7
milioane Euro. În anul 2007, BEI a finanţat în ţara noastră 5 proiecte (în servicii, utilităţi

147
Banca Europeană pentru Investiţii (European Investment Bank – EIB) a acordat BCR Leasing un împrumut de 15
milioane euro pentru finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), a întreprinderilor cu capitalizare medie şi a entităţilor
publice din România care implementează proiecte în industrie, servicii şi infrastructură. Împrumutul de 15 milioane euro
acordat BCR Leasing IFN S.A reprezintă o primă tranşă dintr-o linie de credit totală de 75 milioane euro convenită cu BEI.
Aceste fonduri vor sprijini cu precădere IMM-urile, în activitatea de achiziţie, renovare sau extindere a activelor corporale
(cu excepţia terenurilor), de investiţii în cercetare şi dezvoltare, de consolidare a reţelelor de distribuţie pe pieţele naţionale
sau pe alte pieţe din UE şi în acoperirea cerinţelor de capital de lucru pe termen mediu şi lung pentru finanţarea activităţilor
comerciale obişnuite. Entităţile din sectoarele publice care întreprind investiţii în infrastructură la scară mică şi medie sau
investiţii comunitare sustenabile vor fi eligibile pentru a beneficia de asistenţă în scopul îmbunătăţirii serviciilor publice în
domeniul transportului, energiei, deşeurilor, telecomunicaţiilor, apei, sănătăţii, educaţiei şi locuinţelor sociale, http:// www.
finantare.ro/bcr-leasing-pregateste-15-milioane-de-euro-pentru-imm-uri-din-fonduri-bei.html
148
Legăturile de cooperare ale B. E. I (ca instituţie europeană şi bancară) cu instituţiile Uniunii, şi cu comunitatea bancară
europeană îi permit asigurarea unei sinergii între creditele sale şi instrumentele bugetare ale Uniunii şi catalizarea resurselor
bancare solide în jurul proiectelor pe care ea le susţine în interesul obiectivelor economice ale Uniunii.
149
”Banca Europeană de Investiţii a acordat Garanti Bank, una dintre cele mai inovatoare şi dinamice bănci de pe piaţa
locală, un împrumut de până la 50 de milioane euro, pentru finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii, a corporaţiilor de
mărime medie şi a instituţiilor din sectorul public românesc. Împrumutul BEI este dedicat susţinerii companiilor care au un
impact pozitiv asupra ratei şomajului din România”, www.finanţare.ro
52
municipale, industrie, credite globale prin bănci comerciale etc.) reprezentând un angajament
de 172.223.500 euro. Această cooperare, care combină puterea financiară a BEI şi specificul
sectorului bancar, oferă numeroase avantaje: ea permite BEI să optimizeze activitatea sa
asupra pieţelor de capital asigurându-se succesul plasamentului şi tranzacţionarea
obligaţiunilor sale pe piaţa secundară cu ajutorul specialiştilor; apoi, asistă la finanţarea
proiectelor mari prin stabilirea de pachete ajustate exigenţelor proiectului sub forma
cofinanţării sau a creditelor medii; în final, se asigură faptul că beneficiile liniilor de credit
stabilite de către Bancă pentru acţiuni de finanţare la scară redusă trec la autorităţile locale şi
că micile afaceri sunt multiplicate.
Anul 2012 a adus României contractări de împrumuturi din partea BEI în valoare de
335 milioane de euro crescând volumul angajamentelor de creditare pentru România la circa
4,3 miliarde de euro în ultimii cinci ani de zile.
În anul 2013, Banca Europeană de Investiţii şi-a propus să aloce fonduri României
cuprinse între valorile de 800 milioane şi 1 miliard de euro. De exemplu, CEC Bank a fost
beneficiarul unui împrumut de 45 milioane de lei destinat finanţării sectorului IMM-urilor şi a
unor societăţi din sectorul public. Este susţinut faptul că, contribuţia importantă pe care o are
BEI, în calitatea sa de bancă a Uniunii Europene, este influenţa acesteia asupra creşterii
absorbţiei fondurilor europene în România prin implicarea în acordarea de asistenţă tehnică.
De asemenea au fost propuse trei proiecte de infrastructură realizabile cu ajutorul finanţării
BEI, fiind vorba de canalul Siret-Bărăgan, Canalul Bucureşti-Dunăre şi hidrocentrala Tarniţa
din Cluj.
În ceea ce priveşte proiectele din domeniul energiei din surse regenerabile, BEI a
finanţat un singur proiect datorită riscurilor majore în ceea ce priveşte respectarea
prevederilor legate de impactul asupra mediului sau din cauza exproprierilor ori avizelor.
Proiectul finanţat a fost cel al parcului eolian de 350 MW de la Fântânele, din Dobrogea, în
valoare de 644 milioane euro. Împrumutul, de 200 milioane euro, a fost aprobat în 24
octombrie 2009, în board-ul BEI.
În cadrul operaţiunilor sale de finanţare, Banca trebuie să respecte următoarele
principii:
I. Banca veghează ca fondurile sale să fie utilizate cât mai raţional posibil în
interesul Uniunii150.
Banca nu poate acorda împrumuturi sau garanţii decât în următoarele condiţii:
 dacă plata dobânzii şi a amortizării este asigurată din beneficiile de exploatare, în
cazul investiţiilor realizate de întreprinderi din sectorul de producţie, sau în cazul altor
investiţii prin angajament asumat de statul în care se realizează investiţia sau în orice
alt mod
 dacă executarea investiţiei contribuie la creşterea productivităţii economice, în
general, şi dacă favorizează realizarea pieţei comune.
II. Banca nu trebuie să dobândească nici o participaţie la întreprinderi şi nici să-şi
asume răspundere de gestiune decât dacă protecţia drepturilor sale nu solicită
acest lucru în vederea garantării recuperării creanţei sale.
În cazul în care realizarea operaţiunilor prevăzute la articolul 309 din Tratatul151 privind
funcţionarea Uniunii Europene impune acest lucru, Consiliul de administraţie adoptă, cu
majoritate calificată, condiţiile şi modul de realizare a unei participări la capitalul unei
societăţi comerciale, în general pentru a completa un împrumut sau o garanţie, în măsura în
care acest lucru este necesar pentru finanţarea unei investiţii sau a unui program.

150
Vezi practicile aplicate, spre exemplu, de Handelsbank Suedia, ”Back to future” prin care riscul de creditare este ţinut la
limita inferioară privind creditele acordate pentru investiţii, http://www.ft.com/intl/cms/s/0/4f4d6894-5a82-11e2-b60e-00144
feab49a.html#axzz33DwfHT00
151
Pentru a consolida rolul BEI în finanţarea economiei şi sprijinirea creşterii economice din Uniune, Consiliul European din
iunie 2012 a recomandat o majorare cu 10 miliarde EUR a capitalului subscris şi vărsat. Temei juridic Banca Europeană de
Investiţii, http://www.europarl.europa.eu/ftu/pdf/ro/FTU_1.3.15.pdf
53
III. Banca poate ceda creanţele sale pe piaţa de capital şi poate, în acest scop, solicita
de la debitorii săi emisiunea de obligaţiuni sau alte titluri.
IV. Nici Banca, nici statele membre nu trebuie să impună condiţii conform cărora
sumele împrumutate trebuie cheltuite în cadrul unui anume stat membru.
V. Banca poate condiţiona acordarea de împrumuturi pentru organizarea de licitaţii
internaţionale.
VI. Banca nu finanţează, parţial sau în totalitate, nicio investiţie la care se opune
statul membru pe teritoriul căruia această investiţie trebuie realizată.
VII. Pe lângă activităţile de credit, Banca poate asigura servicii de asistenţă tehnică, în
condiţiile şi modalităţile stabilite de Consiliul guvernatorilor, care hotărăşte cu
majoritate calificată, respectând în acelaşi timp prezentul statut.
Orice întreprindere sau organism public sau privat poate adresa direct o cerere de
finanţare Băncii. Cererile pot fi adresate şi prin intermediul Comisiei sau al statului membru
pe teritoriul căruia urmează să se realizeze investiţia.
La nivelul ţării noastre a fost semnat în anul 2012 un memorandum de înţelegere cu
Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi cu Banca Mondială (BM) privind acordarea de
asistenţă tehnică ţării noastre în vederea creşterii ratei absorbţiei fondurilor structurale şi de
coeziune în actualul exerciţiu bugetar al Uniunii Europene (2007-2013) şi în cel următor
(2014-2020).
Un al doilea memorandum, la nivelul României este încheiat între BEI şi Banca
Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare privind promovarea obiectivelor şi a valorilor
europene în Uniunea Europeană şi în vecinătatea acesteia, Comisia Europeană promovează în
mod activ cooperarea în cadrul acestui memorandum. Scopul acestuia a fost pentru a promova
o cultură a schimburilor regulate şi identificarea în comun a oportunităţilor de cofinanţare pe
baza avantajelor comparative ale fiecărui partener152.
Acest memorandum reprezintă de altfel, demersul complementar al asistenţei tehnice
pe care Banca o acordă, încă din anul 2006, prin intermediul parteneriatului JASPERS153, în
vederea conceperii proiectelor de calitate superioară implementate din fonduri europene.
JASPERS154 este parteneriatul realizat între Comisia Europeană (CE), Banca Europeană de
Investiţii (BEI), Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Kreditanstalt
fur Wiederaufbau (KfW)155. Parteneriatul reprezintă un instrument de asistenţă comună
tehnică pentru cele 12 ţări ce au aderat la Uniunea Europeană în anii 2004 şi 2007, acordându-
se sprijinul şi consultanţă independentă pentru pregătirea de proiecte importante de înaltă
calitate de infrastructură, ale căror costuri depăşesc 50 milioane de euro şi care urmează a fi

152
”Cele două memorandumuri stabilesc cadrul general în baza căruia se vor semna acorduri de servicii între instituţiile
financiare menţionate şi autorităţile publice din România implicate în gestionarea şi implementarea fondurilor structurale şi
de coeziune”, Curs de Guvernare, ”Memorandum România – BEI – Banca Mondială: experţi străini pentru atragerea de
fonduri europene”, http://cursdeguvernare.ro/memorandum-romania-bei-banca-mondiala-experti-straini-pentru-atragerea-de-
fonduri-europene.html
153
Lista completă de proiecte finanţate prin parteneriatul Jaspers, http://www.jaspers-europa-info.org/index.php/romania.html
154
Vezi şi instrumentele de finanţare JEREMIE, JESSICA şi JASMINE http:// ec. europa.eu /regional_policy/the funds/ in s t
ruments/index_ro.cfm
155
”Programul de sprijin financiar KfW, „Reabilitarea monumentelor istorice din cartierele istorice ale Timişoarei” –
Infrastructură municipală faza II, prevede acordarea unui sprijin financiar în valoare de 5.000.000 de euro Primăriei
Municipiului Timişoara pentru reabilitarea imobilelor monument istoric - proprietate privată sau publică - din cele trei
cartiere istorice: Cetate, Iosefin şi Fabric. Din cele 5.000.000 de euro, 3.000.000 euro reprezintă un împrumut pe termen de
30 de ani, cu o perioadă de graţie de 10 ani şi dobândă de 2%, iar 2.000.000 euro reprezintă grant. Programul de sprijin
finaciar KfW a fost aprobat de către Parlamentul României prin Legea 229/25.11.2010 privind ratificarea Acordului de
împrumut şi finanţare dintre KfW Frankfurt pe Main (KfW) şi România, reprezentată de Ministerul Finanţelor Publice al
României (Împrumutat) şi Municipiul Timişoara (Agenţia de implementare a programului). Acordul a fost semnat la
Bucureşti la 22 decembrie 2009 şi, respectiv, la Frankfurt pe Main la 24 martie 2010 pentru un împrumut de 3.000.000 euro
şi o contribuţie financiară de 2.000.000 euro pentru reabilitarea cartierelor istorice ale Timişoarei (Infrastructura municipală
faza a II-a).”, Monitorul Primăriei Municipiului Timişoara, Programul de sprijin financiar KfW,
http://www.primariatm.ro/m/2-Monitorul_Primariei_Timisoara/60-Patrimoniu/5884-Programul_de_sprijin_financiar_KFW_
.html
54
cofinanţate din fonduri europene, cum ar fi proiectele în domeniul drumurilor, al căilor ferate,
al deşeurilor, al energiei şi al transporturilor urbane.
Împrumuturile acordate de BEI în 2013 s-au ridicat la 534 milioane de EUR, ceea ce
reprezintă o creştere cu 59% faţă de 2012 şi conduce la un volum total al împrumuturilor BEI
din România de circa 3,7 miliarde EUR în ultimii cinci ani (2009-2013). Operaţiunile de
credit din România ale BEI sunt prezente în toate sectoarele importante ale economiei, de la
infrastructura de bază în domeniul transporturilor, comunicaţiilor, energiei şi mediului până la
sprijinirea IMM-urilor prin intermediul instituţiilor financiare naţionale şi dezvoltarea unei
economii bazate pe cunoaştere. Volumul total cumulat al împrumuturilor acordate de BEI se
ridică la aproape 10 miliarde EUR de la începutul activităţilor sale din România în 1990156.
Cofinanţarea BEI cu fonduri europene a presupus acceptarea acordului asupra unui
împrumut de 110 milioane EUR pentru a finanţa proiecte prioritare în cadrul programului
român de dezvoltare rurală pentru 2007-2013, în special pentru împădurire, îmbunătăţirea
procesului de gestionare şi protejarea pădurilor, precum şi pentru investiţii de mică anvergură
în infrastructura rurală şi din agricultură. Proiectul va genera locuri de muncă în zonele rurale
din România şi va creşte utilizarea surselor de energie regenerabile prin utilizarea biogazului
şi a biomasei şi va reduce poluarea apelor de suprafaţă şi a celor subterane determinată de
creşterea animalelor. De asemenea, acesta va permite modernizarea reţelei de drumuri
forestiere, necesare pentru punerea în aplicare a planurilor de gestionare durabilă a pădurilor
şi pentru stingerea incendiilor, contribuind astfel la utilizarea durabilă şi pe termen lung a
resurselor forestiere, precum şi la protejarea acestora.157

3.3. Strategia de dezvoltare a finanţării

Băncii Internaţionale de Reconstrucţie şi Dezvoltare în România

Bancă Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) 158, înfiinţată în anul 1945,

alături de Fondul Monetar Internaţional (FMI), prin articolele acordului semnat la Conferinţa
Naţiunilor Unite privind Moneda şi Finanţele, din iulie 1944, la Bretton Woods, New
Hampshire, este privită frecvent drept Banca Mondială, devenind o agenţie specializată a
Naţiunilor Unite încă din anul 1947. La început, Banca se ocupa de creşterea şi alocarea
resurselor de capital pentru reconstrucţia postbelică a ţărilor din Europa. După iniţierea
Programului European De Refacere din 1948, principalul obiectiv al BIRD a fost să acorde
asistenţă pentru dezvoltarea economică a ţărilor membre prin acordarea de credite, pe o
perioadă de timp rezonabilă, pentru a sprijini finanţarea proiectelor de investiţii acolo unde nu
exista capital privat.
România este membră a Băncii Internaţionale de Reconstrucţie şi Dezvoltare din anul
1972, a Corporaţiei Financiare Internaţionale din 1990, a MIGA din 1992, a ICSID din 1975.
Activitatea Grupului Băncii Mondiale în România a început în 1991 şi cuprinde atât programe
şi proiecte publice, finanţate de către IBRD159 prin împrumuturi acordate direct statului, prin
Ministerul Finanţelor Publice, cât şi proiecte private, fără garanţie de stat, prin sprijinul
acordat de către IFC şi MIGA. Aderarea României la Banca Mondială s-a realizat cu o
subscripţie de 162,1 milioane de dolari, 1621 de părţi, aceasta reprezentând în 1982: 0,41%
din totalul fondurilor băncii respectiv 0,43% din voturi. După mărimea fondurilor subscrise,
ţara noastră se plasează în primele 50 de state membre al BIRD.
Potrivit statutului Băncii, vărsămintele iniţiale de capital se fac în cotă de 1% în aur
sau dolari, sumele putând fi utilizate liber de Bancă pentru oricare dintre operaţiile sale şi, 9%
în moneda statului subscriptor. Cota de 9% se poate utiliza numai cu acordul ţării membre a

156
Raport al Grupului BEI, BEI în România în 2013, publicat în februarie 2014, http:// www.eib.org/ attachments / country /
factsheet_romania_2013_ro.pdf
157
Raportul BEI în România http://www.eib.org/attachments/country/factsheet_romania_2013_ro.pdf
158
Banca Naţională a României, Relaţiile cu organismele internaţionale, www.bnro.ro
159
Site oficial Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare, www.irbd.org
55
cărei monedă este în joc. Diferenţa de 90% din părţile subscrise nevărsate serveşte la protecţia
obligaţiilor.
1. Obiective
Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a fost creată ca un nou tip de
instituţie interstatală, de finanţare a investiţiilor160. BIRD s-a evidenţiat printr-o activitate
concretă în planul reconstrucţiei şi a dezvoltării economice a tuturor ţărilor membre. Calitatea
de membru al BIRD este condiţionată de cea de membru al FMI. Strategiile Băncii sunt
stabilite anual în cadrul Comitetului de Dezvoltare, la care participă guvernatorii din partea
statelor membre la BIRD. Împrumuturile se acordă guvernelor sau instituţiilor publice din
ţările în curs de dezvoltare, cu garanţii guvernamentale. Banca Internaţională de Reconstrucţie
şi Dezvoltare obţine fondurile în special de pe pieţele financiare internaţionale. Cu o cotă de
solvabilitate maximă (AAA), BIRD emite obligaţiuni şi transmite clienţilor săi beneficiul
dobânzilor mici. Proiectele sunt evaluate de Bancă prin prisma capacităţii ţării beneficiare de
a-şi plăti datoriile.
2. Creditare/Creditele acordate
Au în general, o perioadă de graţie de cinci ani şi sunt restituite în maximum 15 ani.
Creditele se acordă ţărilor în curs de dezvoltare în stadiile mai avansate de creştere. Creditele
sunt acordate guvernelor sau garantate de acestea. În anii '80, BIRD a alocat multe din
resursele sale pentru a sprijini ajustarea şi reforma politicilor economice menite să promoveze
creşterea în viitor şi asigurarea echilibrului balanţei de plăţi. BIRD îşi finanţează activităţile
din contribuţiile membrilor (în 1990 avea 153 de membri), calculate în funcţie de cotele lor la
FMI, din creditele solicitate pe pieţele mondiale de capital şi din vânzarea unei părţi din
împrumuturile acordate de ea. Finanţarea activelor Băncii se face în proporţie de peste 85%
din împrumuturi, emisiuni de obligaţiuni şi investiţii private, şi numai 13% din capitalul
propriu şi rezerve.
3. Rata de creditare
Este revizuită trimestrial şi se bazează pe costul mediu ponderat, prin volum şi
scadenţă, al fondurilor de capital luate cu împrumut de către BIRD în anul precedent. BIRD
oferă şi coordonează o gamă largă de acţiuni de asistenţă tehnică pentru ţările membre.
4. Asistenţă tehnică
BIRD conduce proiecte de fezabilitate şi studii de evaluare, acţionând ca o agenţie de
execuţie pentru numeroase proiecte de dezvoltare finanţate de Programul Naţiunilor Unite
pentru Dezvoltare161.
În plus, BIRD colaborează cu mai multe agenţii internaţionale şi regionale de
dezvoltare BIRD conduce, de asemenea, Economic Development Institute, un colegiu de
formare de personal, care asigură calificarea pentru înalţii funcţionari guvernamentali din
ţările membre, implicaţi direct în evaluarea şi aplicarea programelor de dezvoltare.
După opt ani de creştere economică rapidă şi câştiguri impresionante în reducerea
sărăciei, unda de şoc a crizei economice şi financiare globale a expus economia României la
dezechilibre tot mai mari şi vulnerabilităţi economice, înrădăcinată în managementul
economic slab şi o agendă mare neterminată privind reformele din sectorul public şi de
guvernare.
Strategia de Parteneriat cu Ţara vine pe fondul acestui proces de stabilizare,
echilibrare şi dezvoltare a economiei în România, de la criza financiară globală, deşi ca şi alte
160
Pentru a maximiza creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, BEI urmăreşte patru domenii prioritare: inovare şi
competenţele IMM-urile, acţiunile împotriva schimbărilor climatice în Europa şi în afara acesteia.
161
Biroul PNUD la Bucureşti a fost deschis în anul 1972 începutul cooperării dintre cele două părţi fiind, însă anterior acestui
an: la 1 februarie 1972, în ţara noastră se desfăşurau deja şase proiecte majore, cu un buget total de 41.1 milioane USD
(majoritatea suportat de partea română, în timp ce PNUD punea la dispoziţie 8,6 milioane USD). România a reprezentat,
astfel, prima ţară de la est de Cortina de Fier în care Programul a deschis o reprezentanţă. Programul a identificat şi îşi
desfăşoară activitatea în patru mari domenii: reducerea sărăciei şi îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului
(ODM; în limba engleză, Millenium Development Goals, MDGs); guvernarea democratică; prevenirea crizelor şi
reconstrucţie; mediu şi dezvoltare durabilă, www.undp.org, www.mae.ro
56
ţări, se confruntă cu riscuri de contagiune de volatilitate economică existente în Europa.
România este în curs de reformă amplă şi sistemică a administraţiei publice pentru a pune
bazele unei traiectorii de creştere mai sustenabilă şi convergenţă cu Uniunea Europeană.
Abordarea Băncii prin intermediul Parteneriatului Strategic de Ţară, Country
Partnership Strategy 2009-2013162, este concepută pentru a sprijini acest proces şi continuă să
ajute România să atenueze riscurile de crize viitoare. În primii doi ani ai SPT, piatra de
temelie a programului băncii a fost, cu Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar
Internaţional (FMI), ajutând astfel guvernul în a depăşi criza prin implementarea programului
de dezvoltare a împrumuturilor pentru politici (DPLs) şi portofoliul în curs de desfăşurare,
împreună cu identificarea de reforme pentru a construi o administraţie publică mai puternică
prin analize funcţionale la nivelul ministerelor.
Banca Mondială îşi adjudecă bifuncţionalitatea de a ajuta guvernul şi a pune în
aplicare diverse reforme publice din:
1. Sectoarele sociale, prin modernizarea programelor şi proiectelor implementate la
nivel de sectoare sociale
2. Administraţia fiscală, prin susţinerea programului de emisiune pe piaţa externă prin
intermediul operaţiunilor de tragere amânate
3. Sectorul privat, prin abordarea politicilor privind creşterea şi dezvoltarea sectorului
privat cu ajutorul International Finance Corporation (IFC).
Printre obiectivele principale ale Băncii Mondiale se află contribuţia acesteia la eforturile ţării
pentru cetăţenii din România de a profita pe deplin de beneficiile aderării la Uniunea
Europeană, pentru a implementa politici comune şi a se alinia la standardele calitative ale
vieţii raportată la nivelul standardului membrilor vecini din Uniune.
Planul Strategic pentru România a fost conceput în jurul a trei piloni:
I. Reforma Sectorului Public163
a. Obiective pe termen scurt:
 vizează asigurarea de economii fiscale fără a afecta negativ serviciile prioritare şi
de asistenţă socială.
b. Obiective pe termen mediu:
 modernizarea administraţiei publice de a îmbunătăţi responsabilitatea şi
capacitatea de reacţie a personalului său şi previzibilitate şi eficienţă în gestionarea
resurselor publice.
În ceea ce priveşte managementul finanţelor publice, obiectivul vizat este reducerea
vulnerabilităţilor fiscale prin restabilirea bugetului, disciplina, îmbunătăţirea eficacităţii şi
eficienţei cheltuielilor publice, şi îmbunătăţirea mobilizării resurselor.
Reforma administraţiei publice are drept obiectiv: îmbunătăţirea sistemului de
salarizare public pentru a spori transparenţa şi predictibilitatea, a motiva performanţa în
rândul angajaţilor din sectorul public, atragerea şi păstrarea abilităţilor critice. Programul DPL
va sprijini modificările aduse sistemului de salarizare a publicului din România, de a spori
capacitatea, de a atrage şi păstra abilităţile critice în administraţia publică.
În Guvernare, obiectivul urmărit este consolidarea eficienţei şi responsabilităţii
sistemului judiciar. O mai bună guvernare este implicită în multe dintre operaţiunile susţinute
de Bancă, şi reprezintă un obiectiv important al reformelor DPL-sponsorizate din sectorul
public.
II. Reluarea creşterii economice şi creşterea competitivităţii
162
Banca Mondială, http://documents.worldbank.org/curated/en/2009/06/10842430/romania-country-partnership-strategy-per
iod-july-2009-june-2013
163
” În unele ţări reforma structurală introduce privatizarea ca formulă de creştere a eficienţei sectorului public, parteneriatul
public-privat în furnizarea serviciilor publice, schimbarea raportului pe piaţa muncii între forţa de muncă ocupată din sectorul
public şi cea ocupată din sectorul privat, creşterea investiţiilor în serviciile publice, utilizând sistematic mecanismele de tip
piaţă; alte ţări studiază gradul în care pot să le utilizeze sau realizează schimbări considerabile care implică extinderea de
facto a acestora fără o raportare anume la un model concret de piaţă”, Lucica Matei, Sectorul public şi provocările
europenizării, SNSPA Bucureşti, http: // store. ectap.ro/ arti cole /34.pdf
57
 a. Obiective pe termen scurt:
 implementarea unor măsuri de gestionare a crizelor în sectorul financiar
b. Obiective pe termen mediu:
 stabilirea pietrei de temelie pentru o reluare a creşterii pentru convergenţa durabilă cu
standardele de viaţă ale Uniunii Europene, prin îmbunătăţirea mediului de afaceri,
îmbunătăţirea competenţelor, upgrade-uri în reţeaua de infrastructură şi agricultură
mai eficientă.
III. Promovarea incluziunii sociale şi spaţiale.
a. Obiective pe termen scurt:
 Protejarea noilor şi existentelor populaţii sărace de adversele efectelor crizei
b. Obiective pe termen mediu:
 Promovarea incluziunii sociale şi dezvoltarea regională164.
Asistenţa socială165
Obiectiv: îmbunătăţirea eficienţei costurilor şi direcţionarea asistenţei sociale către programe
de atenuare a efectelor crizei asupra celor săraci şi vulnerabili.
Incluziunea socială166
Obiectiv: îmbunătăţirea incluziunii sociale167 şi a condiţiilor de trai pentru persoanele
dezavantajate şi vulnerabile din societatea românească. Programul de incluziune socială a
grupurilor vulnerabile finanţat printr-un împrumut contractat de Guvernul României168 de la
BIRD în valoare de 59 milioane de EUR (47 milioane Euro împrumutaţi de la BIRD, 12
milioane Euro contribuţie de la bugetul de stat şi comunităţile locale, acordat pe o perioadă de
17 ani, cu o perioadă de graţie de 5 ani şi implementat pe o perioadă de 5 ani.
Sectorul de sănătate169
Obiectiv: susţinerea elaborării şi punerea în aplicare a reformei sectorului de sănătate.
În domeniul sanitar170, prima fază a împrumutului, în valoare de 40 milioane de euro, a
acoperit dotarea cu echipamente medicale a sălilor de operaţie şi unităţilor de terapie intensivă
din 19 spitale judeţene şi 8 spitale din Bucureşti, dotarea cu echipamente a dispensarelor din
zonele defavorizate sau fără medic de familie din şase judeţe. Ministerul Sănătăţii a stabilit ca
arii prioritare de intervenţie pentru faza a II-a a proiectului următoarele componente: asistenţa
mamei şi copilului, serviciile de urgenţă şi asistenţă primară rurală, extinderea investiţiilor în
infrastructura medicală în maternităţi şi unităţi de neonatologie, în departamentele de urgenţă
din spitale, acordarea de subîmprumuturi medicilor de familie în special pentru cei din zonele
rurale sărace pentru reabillitarea şi dotarea cu echipamente a cabinetelor medicale, întărirea
capacităţii ministerului pentru dezvoltarea conturilor naţionale de sănătate.
Prin acest proiect se estimează că se va reduce mortalitatea infantilă şi maternală prin
îmbunătăţirea serviciilor de bază ale spitalelor în domeniul mamei şi copilului, îmbunătăţirea
rezolvării urgenţelor prespitaliceşti şi spitaliceşti, extinderea intervenţiilor serviciilor medicale
de urgenţă şi îmbunătăţirea calităţii acestora, precum şi a celor de asistenţă primară în zonele
rurale. Costul total al actualului proiect este de 167,88 milioane de euro, finanţarea fiind
164
Gelu Duminică, Sorin Cace, Daniel Arpinte, Mariea Ionescu, Cristina Iova, Nicolae Sali,”Politici de incluziune socială
pentru grupurile vulnerabile. Creşterea accesului pe piaţa muncii, pag.69, www. agentiaimpreună.ro/files/ publicaţii/7-Politici
_de_incluziune_RO-p-ro.pdf
165
Proiectului de modernizare a asistenţei sociale i-au fost îndemnizaţi trageri de 50 milioane de EUR în baza acordului de
împrumut BIRD semnat la 8 iulie 2011, Parlamentul României, www.cdep.ro
166
Mariea Ionescu, Costurile incluziunii romilor din România până în 2010, Revista Inovaţia Socială nr.2/2011, pag.3,
Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, http://www.inovatiasociala.ro/pdf/art_1361730808.pdf
167
Banca Mondială şi Ministerul Muncii, Manual operaţional privind incluziunea socială pentru Partea III- programe de
asistenţă socială şi Partea IV-Dezvoltarea capacităţii de incluziune socială a populaţiei de etnie romă,
http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/familie/politici-familiale-incluziune-si-asistenta-sociala/824-proiectul-privind-
incluziunea-sociala
168
Guvernul României, Convenţie Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de şanse şi ANR, 17.12.2007, http://www.anr.
gov .ro/docs/programe/conventie.pdf
169
Vezi Strategii, politici şi programe de Guvernare, Sectorul sănătate, http://gov.ro/ro/obiective/strategii-politici-programe /
sanatate&page=2
170
Guvernul României, Noi proiecte finanţate de BIRD în România, www.gov.ro
58
asigurată de BIRD cu 65,1 milioane de euro, BEI cu 66,4 milioane de euro, contribuţia
României fiind de 36,38 milioane de euro.
Pe fondul crizei financiare globale resimţită în 2008-2009 şi în ţara noastră, România a
reuşit totuşi să realizeze o recuperare şi o situaţie de stabilizare economică şi chiar o creştere
economică datorată aplicării unui management macroeconomic prudent. Criza a determinat
reforme pe termen lung necesare cu sprijinul din partea instituţiilor financiare internaţionale,
în diferite sectoare şi domenii cum sunt sănătatea, educaţia, sectorul financiar, gestionarea
finanţelor publice, administraţia publică, asigurări sociale şi asistenţă socială. Unele dintre
aceste reforme adresează răspunsuri pe termen scurt la criză, în timp ce altele sunt ancorate
într-o strategie coerentă pe termen lung. Creşterea economică puternică a fost însoţită de
lărgirea deficitului de cont curent. Deşi exporturile către ţările Uniunii Europene au crescut
într-un ritm robust, cererea internă a crescut într-un ritm şi mai rapid, iar deficitul de cont
curent a crescut de la 5% din PIB în 2003, la 12,4% din PIB în 2008.
Sectorul agricultură171
Un al doilea împrumut acordat Guvernului României de către Banca Internaţională de
Reconstrucţie şi Dezvoltare aparţine proiectului de modernizare a sistemului de informare şi
cunoaştere în agricultură. Proiectul pentru modernizarea sistemului de informare şi cunoaştere
în agricultură, în valoare de 41,4 milioane de euro, are în vedere atingerea următoarelor
obiective: consolidarea instituţională a Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru
Siguranţa Alimentelor, asigurarea unei mai bune aplicări a măsurilor de inspecţie şi control, a
managementului şi comunicării riscului în probleme ce vizează siguranţa alimentară,
îmbunătăţirea serviciilor de consultanţă în scopul asigurării accesului comunităţilor de
fermieri la informaţiile şi tehnologiile relevante legate de producţie, controlul calităţii,
siguranţa alimentară, procesare şi marketing. Costurile proiectului au fost finanţate prin BIRD
cu 41,4 milioane de euro şi prin bugetul de stat cu 18,48 milioane euro.
Valoarea celor două proiecte a fost de 106,5 milioane euro (65,1 milioane euro pentru
proiectul privind sănătatea, respectiv 41,4 milioane euro pentru proiectul privind finanţarea
agriculturii). Împrumuturile BIRD pentru cele două proiecte, sanitar şi modernizare
agricultură, sunt acordate pe o perioadă de 17 ani, cu cinci ani perioadă de graţie.
Implementarea proiectului privind reforma sectorului sanitar - faza a II-a se face într-o
perioadă de patru ani şi jumătate, iar cel privind modernizarea sistemului de informare şi
cunoaştere în agricultură se va implementa în cinci ani.
În timp ce, punerea în aplicare a unui pachet ambiţios de macrostabilizare şi de măsuri
structurale, sprijinit de un program multilateral cu Banca Mondială, Fondul Monetar
Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE) a ajutat la conducerea ţării spre o creştere
economică, printre provocările şi factorii principali ce influenţează parcursul de accelerare a
creştererii economice naţionale se numără:
 nesiguranţa de pe pieţele exporturilor
 evoluţiile politice în contextul alegerilor locale şi parlamentare
 absorbţia fondurilor europene172 şi zona euro
Accelerarea absorbţiei fondurilor europene este esenţială pentru România, trebuind să
răspundă unei provocări majore mai ales în contextul crizei economice şi a unui nivel scăzut
de trai, de la o rată de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune173 nerambursabile de
aproximativ 10% trebuie până la finele anului 2015, să atingă nivelul de 50%-80% bani
europeni utilizaţi şi returnaţi de Comisia Europenaă.

171
Vezi Direcţii de acţiune, Dezvoltarea agriculturii şi a satului românesc, Strategii şi obiective politice,www. gov .ro
172
Adelina Zgribuţ, Eliza Olaru, Problema absorbţiei fondurilor europene în România, Şcoala Naţională de Studii Politice şi
Administrative, Bucureşti 2011
173
Fondurile Structurale şi de Coeziune (FSC) sau Instrumentele Structurale sunt instrumentele financiare prin care Uniunea
Europeană acţionează pentru eliminarea disparităţilor economice şi sociale între regiuni, în scopul realizării coeziunii
economice şi sociale. CFM al Uniunii Europene, Cadrul Financiar Multianual reprezintă mecanismul menit să asigure
previzibilitatea cheltuielilor UE şi în acelaşi timp respectarea unei discipline bugetare stricte.
59
 3.3.1. Operaţiuni şi programe implementate

1. Operaţiuni finanţate
Banca Mondială a jucat un rol semnificativ în sprijinirea României în perioada de tranziţie de
la o economie centralizată către o economie de piaţă funcţională. În perioada 1991-2012,
Banca Mondială, prin BIRD174 a aprobat 58 de operaţiuni finanţate în România, cu un total al
angajamentelor de aproximativ 7,06 mld.USD.

2. Programele implementate
A. PSAL
Banca Mondială a sprijinit reformele structurale175 şi privatizarea în România prin programul
PSAL, Împrumut de ajustare structurală a sectorului privat:
 privatizarea şi restructurarea băncilor de stat
 privatizarea întreprinderilor de stat şi a utilităţilor
 atenuarea impactului social al restructurărilor
 fonduri de pensii
 dezvoltarea sectorului privat
Programul PSAL cuprinde patru mari direcţii:
 accelerarea procesului de privatizare
 restructurarea întreprinderilor care mai au încă posibilităţi de ieşire pe piaţă
 îmbunătăţirea mediului de afaceri
 asigurarea acompaniamentului social pentru persoanele disponibilizate
BIRD a implementat studiul de analiză BEEPS176 împreună cu Banca Mondială asupra
calităţii mediului de afaceri, determinat de o gamă largă de interacţiuni între firme şi stat.
Obiectivele au vizat evaluarea mediului de întreprindere privată şi dezvoltarea afacerilor,
obţinerea unui feedback din partea întreprinderilor din ţările în care BERD a demarat
operaţiuni privind starea sectorului privat, precum şi pentru a ajuta la construirea unei baze de
date enterprise, care să facă posibilă monitorizarea schimbărilor din mediul de afaceri.
În plus, programele de dezvoltare rurală şi de reducere a sărăciei vizează îmbunătăţirea
infrastructurii rurale, inclusiv sistemele de irigaţii, serviciile sociale şi sistemul de finanţare
rurală, printr-un proces participativ. De asemenea, operaţiile băncii vizează îmbunătăţirea
productivităţii agricole şi forestiere, cum ar fi aprobarea unei strategii forestiere naţionale şi
revizuirea Programului Forestier Naţional în scopul unui management durabil al pădurii177.

B. PAL178
Banca are un program puternic de dezvoltare şi guvernare instituţională. Acest program este
construit în jurul reformelor ce au loc în finanţele publice, impozitare şi descentralizare.
Principalele analize sunt legate de:
1. Îmbunătăţirea alocării resurselor în sectorul de sănătate
2. Furnizarea asistenţei sociale la nivel local
3. Reforma sistemului de pensii
4. Instituţiile de management al bugetului

174
Vezi exemplu finanţarea proiectului ”Economia bazată pe cunoaştere”, Memorandumul pentru aprobarea raportuului
privind negocierea Acordului de împrumut de 60 milioane dolari SUA, http://www. agora.ro /stire / raportul-privind-neg o c i
erea-acordului-de-imprumut-intre-romania-si-bird?device=desktop
175
Reformele structurale vizează îmbunătăţirea funcţionării pieţelor, creşterea rezistenţei la şocurile externe şi consolidarea
potenţialului de creştere pe termen lung al economiei româneşti. Restructurarea întreprinderilor de stat, inclusiv privatizarea
acestora va fi accelerată pentru diminuarea riscurilor la adresa bugetului general consolidat generate de acumularea de
arierate şi pierderi din exploatare, sporind în acelaşi timp viabilitatea financiară a majorităţii operaţiunilor acestor societăţi.
Autorităţile vor lua măsuri de consolidare a guvernanţei corporative a întreprinderilor de stat, inclusiv în sectorul financiar.
176
Anitei Nadia Cerasela, Instituţii financiare internaţionale, Ed.Lumen, Iaşi, România 2011, www.edituralumen.ro
177
Politici, strategii şi obiective de Guvernare, Ape şi Păduri, www.gov.ro
178
Vezi şi Memorandumul privind aprobarea acordării unui împrumut de ajustare programatică în valoare de 150 milioane
dolari SUA echivalent de la BIRD, PAL-1, 1999-2004, www.cdep.ro/proiecte/2004/600/70/7/memo677.pdf
60
 5. Descentralizarea fiscală
6. Reformele bugetare în domeniul juridic179
Programul PAL reprezintă programul de Împrumuturi de Ajustare Programatică ce se
concentrează asupra reformelor instituţionale şi de guvernare din cadrul serviciului public şi
al sistemului juridic, precum şi asupra administrării cheltuielilor publice. Acest program este
sprijinit de un Împrumut de Dezvoltare Instituţională a Sectorului Public şi Privat (PPIBL) în
valoare de 18,6 milioane USD, care oferă asistenţã tehnicã pentru aceste activitãţi şi pentru
activitãţi legate de privatizare.
Prin programul PAL180 sunt abordate probleme legate de mediul de afaceri, cum ar fi
aplicarea standardelor de contabilitate recunoscute pe plan internaţional, proceduri
îmbunătăţite de faliment şi lichidare, toate acestea fiind sprijinite de asistenţa tehnică oferită
de PPIBL.
În strategia pentru sectoarele de Energie şi Infrastructură, programul PAL este folosit
ca mijloc de încorporare a consultanţei strategice în aceste domenii în operaţiunile de
creditare ale Băncii.
Parteneriatul Strategic pentru România ,Country Partnership Strategy – CPS 2009-
2013 a avut ca obiective sprijinirea României în vederea depăşirii crizei economice şi
financiare şi continuarea programului de reforme în vederea unei creşteri economice
sustenabile şi echitabile. Parteneriatul este mai flexibil şi capabil să răspundă mai bine decât
precedentul la noile condiţii ale pieţei şi mediului economic prin stabilirea de obiective clare
şi pe bază de rezultate, reflectând mai bine priorităţile guvernului.
În timpul perioadei de realizare a Strategiei de Parteneriat de Ţară, IFC a investit un
total de 383 de milioane de dolari din propriul fond şi ajutor mobilizat de 191 milioane de
dolari în 15 proiecte. Acestea includ:
a) 8 proiecte în sectorul financiar
b) 1 proiect pentru a sprijini modernizarea rafinăriei
c) 1 proiect de îmbunătăţire a transportului fluvial
d) 1 proiect pentru a sprijini primul lanţ de spitale private
e) 1 proiect de transport şi depozitare.
În plus, IFC a investit în proiecte regionale prin fondurile de capital privat, ce a permis
investiţii în întreprinderi competitive mai mici, precum şi în explorarea de petrol şi gaze.

Tabel nr.3.1 Proiectele investiţionale. Strategii de dezvoltare prin proiecte regionale

383 milioane $ Valoarea totală a investiţiilor din fonduri proprii

191 milioane $ Ajutor mobilizat

15 Număr de proiecte

179
Acordul de Împrumut nr. 4811-RO privind Implementarea Proiectului „Reforma Sistemului Judiciar” semnat între
Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare la data de 27 ianuarie 2006 prevede derularea
a 4 componente:
 Componenta I – Reabilitarea infrastructurii la nivelul instanţelor (responsabil Ministerul Justiţiei)
 Componenta II – Consolidarea capacităţii administrative a instanţelor (responsabil Consiliul Superior al
Magistraturii şi Ministerul Justiţei)
 Componenta III – Realizarea unui sistem integrat de management al resurselor în cadrul sistemului judiciar
(responsabil Ministerul Justiţiei)
 Componenta IV – Dezvoltarea instituţională a instituţiilor sistemului judiciar (responsabili Consiliul Superior al
Magistraturii şi Ministerul Justiţiei)
180
Deoarece privesc politici guvernamentale din mai multe sectoare, derularea se face prin departamenul special pentru
Controlul Implementării Programelor cu Finanţare Internaţională şi urmărirea aplicării Aquis-ului Comunitar al Cancelariei
Primului Ministru.
61
 8 Sistemul financiar
1 Transport fluvial 1 Lanţ de spitale private
1 Transport şi depozitare 1 Modernizarea rafinăriei
Sursa: Site-ul oficial al BIRD, www.ibrd.org
Programul de Împrumuturi pentru Politicile de Dezvoltare181 (DPL) se concentrează
pe managementul financiar al sectorului public, pe sectoarele sociale, precum şi pe sectorul
financiar. Seria de 3 împrumuturi pentru politicile de dezvoltare (DPL-uri) vor însuma 1
miliard de euro cu scopul de a sprijini guvernele în atingerea obiectivelor de convergenţă cu
Uniunea Europeană. Programul DPL şi de lucru analitic asociat are scopul de a ajuta România
să identifice economii de eficienţă şi de a menţine echilibrele fiscale de gestionat.
Reforma administraţiei publice182 are drept obiectiv îmbunătăţirea sistemului de
salarizare public pentru a spori transparenţa şi predictibilitatea, a motiva performanţa în
rândul angajaţilor din sectorul public, atragerea şi păstrarea abilităţilor critice. Bugetul
programului se ridică la suma de 208.002.622 de euro - alocaţi din Fondul Social European, la
care se adaugă cofinanţarea naţională. În total, bugetul minim pentru POD CA183 este de
244.708.967 euro.
Programul Acordul Stand-By pe 18 luni al FMI sprijină o lege a responsabilităţii
fiscale, care are ca scop eficientizarea procesului bugetar şi de a asigura sustenabilitatea
fiscală pe termen mediu. Ca o completare, Banca Mondială va lucra cu autorităţile prin
programul DPL pentru a îmbunătăţi calitatea. Planificarea bugetului anual prin ancorarea mai
fermă într-un cadru ce presupune o serie de cheltuieli pe termen mediu şi apoi procesul efectiv
de aplicare a acestor reglementări şi a obiectivelor cu ministerele de resort selectate.
Prin acest proces, Banca va urmări:
a) să consolideze formularea politicilor naţionale
b) alocarea unui buget corect, cadru bugetar drept referinţă de bază a rezultatelor şi
performanţei
c) dezvoltarea capacităţilor de analiză economică şi prognoză
d) a îmbunătăţi capacitatea Parlamentului şi a societăţii civile pentru analiza
economică.
Ca urmare, este de aşteptat ca eficienţa şi eficacitatea cheltuielilor publice româneşti
să fie îmbunătăţite pe termen mediu.
Acest program DPL sprijină reformele structurale ale Guvernului în trei domenii
principale:
a) îmbunătăţirea sustenabilităţii fiscale şi de gestionare a finanţelor publice, inclusiv la
nivelul sectorial în sănătate şi educaţie;
b) consolidarea sistemelor de protecţie socială pentru a răspunde nevoilor imediate ale
celor săraci şi vulnerabili în timp ce asigură protecţii sociale mai durabile pe termen lung
c) consolidarea planificării de urgenţă şi a rezilienţei în sectorul financiar.
I. DPL 1
Primul împrumut pentru Politici de Dezvoltare (DPL1)184, în sumă de 300 milioane de
Euro, a fost aprobat de către Consiliul de Administraţie al Băncii la data de 16 iulie 2009 şi
semnat la 1 septembrie 2009, fiind acordat la data de 20 octombrie 2009. Agenda de reformă
DPL sprijină măsurile, politicile şi reformele structurale menite să asigure sustenabilitatea
fiscală a României şi procesul de ieşire din criză, în completarea programului sprijinit de FMI
şi Comisia Europeană.

181
Vezi şi http://www.mbuget.gov.ro/buget/acasa.html?method=detalii&id=113, Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia
Buget, Trezorerie, datorie publică şi ajutor de stat.,2014.
182
Programul operaţional capacitate administrativă POD CA 2014-2020, http://www.mdrap.ro/administratie/podca
183
Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative, http://www .fonduri
administratie.ro/Programare_2014_-_2020
184
Dimensiunile reale ale datoriei externe ale României, Ministerul Finanţelor Publice, www.cdep.ro
62
 II. DPL 2
Al doilea împrumut, DPL2185, în valoare de 300 milioane euro, a fost negociat în
perioada 10-15 septembrie 2010, pornind de la suma iniţială de 360 milioane euro, diminuată
pe parcursul negocierii prin transferarea în DPL3 a condiţionalităţii referitoare la adoptarea
legislaţiei privind introducerea mecanismului de coplată în serviciile de sănătate.

Tabel nr.3.2. Împrumuturile DPL2

Împrumutatul ROMÂNIA

Agenţia de Implementare MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

Costul total al proiectului 380.50 mil. dolari SUA

Credite de angajament 380.50 mil. dolari SUA

Sursa:Banca Mondială, Implementări proiecte prin BIRD, www.worldbank.org

III. DPL3186
Reprezintă a treia tranşă a împrumutului, ce a fost contractată pentru a fi finalizată la
finele anului 2012.
Banca Mondială, prin Consiliul Directorilor Executivi, a aprobat prin cadrul Băncii
Internaţionale de Dezvoltare şi Reconstrucţie acordarea României a unui împrumut de 400
milioane de euro, în 19 Decembrie 2011187. Obiectivul acestui împrumut a fost de a susţine
Guvernul în progresul către un cadru fiscal durabil, în reformele managementului fiscal188,
îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei serviciilor de sănătate şi de educaţie, modernizarea
sistemului de asistenţă şi protecţie socială şi stabilitatea sectorului financiar, în măsura
poziţionării favorabile a României privind situaţia de criză financiară şi economică şi a o
susţine şi direcţiona către convergenţa standardelor de viaţă, mai avansate ale ţărilor vecine
membre ale Uniunii Europene, eliminând şocurile exogene ce pot apărea pe fondul unei
situaţii critice.
Asistenţa de tip preventiv a UE va fi condiţionată de implementarea unui program
complex de politici economice, concentrat în special pe măsuri de reformă structurală care
vizează îmbunătăţirea pieţei muncii şi a produselor, precum şi majorarea rezistenţei şi
potenţialului de creştere a economiei româneşti. În paralel, programul asigură continuarea
consolidării fiscale, reforma administraţiei fiscale, îmbunătăţirea managementului şi
controlului finanţelor publice, precum şi asigurarea stabilităţii externe, monetare şi financiare
şi reforma pieţei financiare. În ansamblul său, programul a urmărit:
(i) încetarea situaţiei de deficit excesiv până în 2012
(ii) îmbunătăţirea potenţialului de creştere
(iii) scăderea probabilităţii de apariţie în viitor a unor noi dezechilibre structurale
excesive în economia românească.

185
Document Ministerul Finanţelor Publice, http://www.cdep.ro/interpel/2011/r6280A.pdf
186
Banca Mondială, http://www.worldbank.org/en/news/press-release/2011/12/23/third-development-policy-loan-dpl-3-to-ro
mania-worth-400-million-approved-by-world-bank-board
187
Expunere de motive, http://www.cdep.ro/proiecte/2011/700/70/9/em779.pdf
188
Banca Mondială, http://www.worldbank.org/en/country/romania
63
Tabel nr.3.3. Direcţionarea procentuală pe domeniile de implementare a finanţărilor

Sectorul administraţie publică generală 38%

Sănătate 25%

Alte servicii sociale

25%

Sectorul educaţiei generale 12%

Sursa: Banca Mondială, Investiţii România prin BIRD, www.worldbank.org

Tabel nr.3.4. Direcţionarea procentuală pe ariile sectoriale beneficiare ale împrumuturilor189

Cheltuielile publice, management financiar şi achiziţii

25%

Protecţie şi asistenţă socială

25%

Educaţia pentru toţi

13%

Reglementarea şi politica în domeniul concurenţei

12%

Performanţa sistemului de sănătate

25%
Sursa:Banca Mondială, www.worldbank.org

IV. DPL-DDO
Împrumutul de tip DPL DDO190 funcţionează ca o linie de credit la dispoziţia
împrumutatului, fiind construit pe de o parte, în scopul sprijinirii României în procesul de
reformă şi, pe de altă parte, în scopul sprijinirii împrumutatului în atingerea obiectivelor de
management al datoriei, având ataşată opţiunea de tragere a acestuia pe o perioadă de 3 ani,
din momentul ratificării împrumutului.
Chiar dacă ţara se află în capabilitatea de a ridica fonduri suficiente pe ambele pieţe
interne şi internaţionale, accesul la pieţele de capital ar putea fi limitat la orice punct de
volatilitate mai mare decât de obicei pe pieţele internaţionale, în special în UE. Pentru a face
faţă acestor provocări, Guvernul a abordat Banca Mondială şi alte instituţii financiare
internaţionale (IFI), pentru sprijin. Principalele riscuri decurg din criza economică şi
financiară în zona euro, şi politica internă. Redresarea economiei româneşti pe termen mediu
se bazează pe investiţiile străine directe (ISD), cererea internă şi creşterea exporturilor.

189
Trebuie ţinut cont de faptul că distribuirea şi implementarea proiectelor investiţionale cu participarea finanţării şi
cofinanţării BERD-ului se raportează şi sunt conform planurilor strategice guvernamentale, ţintind punctele de interes şi
obiectivele incluse în Planul de Guvernare , Reformă şui Restructurare. Vezi eventual PNR 2014, www.gov.ro
190
Curs de guvernare, www.cursdeguvernare.ro
64
 Consiliul directorilor executivi ai Băncii Mondiale a aprobat, în iunie 2012, acordarea
unui împrumut de tip DPL-DDO191, împrumut cu opţiunea de amânare a tragerii în valoare de
1 miliard EUR către statul român, destinat politicilor de dezvoltare. Decizia de contractare a
acestui împrumut a reprezentat cumulul eforturilor de consolidare a rezervelor fiscale şi de
menţinere a necesarului de finanţare, în contextul volatilităţii financiare externe.
România a solicitat tragerea primei tranşe, în valoare de 700 milioane de euro. Această
tragere reprezintă exercitarea unei opţiuni pe care împrumutatul o are la îndemână şi pentru
care România plăteşte un comision anual reprezentând 0,5% din soldul împrumutului192.
Situaţia portofoliului de împrumuturi, credite şi granturi creditate la BIRD şi AID ale
României, în diferite etape ale ciclului lor de viaţă, la finele lunii octombrie 2013:

Tabel nr.3.5. Portofoliul de împrumuturi, credite, granturi creditate la BIRD şi AID România
Numărul de împrumuturi / credite / granturi193

Starea CPL GUAB NPL REG VSL Total

Cheltuirea 0 1 0 0 1 5 7

Rambursare 7 0 0 0 2 42 51

Rambursat integral 16 0 0 26 0 1 43

Alte 0 0 1 0 4 1 6
Sursa:BM, Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare http://data.world bank.org/

Tabel. nr.3.6. Împrumuturi, credite, granturi echivalent USD

IDA
Starea BIRD Creditele AID Total
Granturi

Originală 11,230,590,000.00 0.00 0.00 11,230,590,000.0

0
Anulări 723,108,158.38 0.00 0.00 723,108,158.38

Plătite 9,605,616,685.81 0.00 0.00 9,605,616,685.81

Neplătite 1,098,443,556.01 0.00 0.00 1,098,443,556.01

Rambursat 5,246,741,381.54 0.00 0.00 5,246,741,381.54
Terţ rambursat 19,783,238.01 0.00 0.00 19,783,238.01
Datorat 4,437,557,623.84 0.00 0.00 4,437,557,623.84
Schimb de ajustare -10,173,244.02 0.00 0.00 -10,173,244.02

191
http://treasury.worldbank.org/bdm/pdf/Handouts_Finance/DDO_Major_Terms_Conditions.pdf
192
Decizia guvernului de-a accesa creditul de la BIRD vine pe fondul unor încasări bugetare sub aşteptări, cu efect asupra
noii rectificări bugetare. Execuţia bugetară la nouă luni arată o scădere cu 11% a cheltuielilor pentru investiţii, în timp ce
cheltuielile de personal au crescut cu 15%, iar cele cu bunuri şi servicii s-au majorat cu 12%.
193
31 octombrie 2013

65
Obligaţia de debitor 4,427,384,379.82 0.00 0.00 4,427,384,379.82
Sursa:Banca Mondială, Asociaţia Internaţională de Dezvoltare,http://www.worldbank.org/ida/

Ca urmare a dezvoltării economice şi a apartenenţei la Uniune, se preconizează că, în viitorul

apropiat România va trece la o nouă etapă a colaborării sale cu Banca Mondială. Ţara noastră
nu va mai putea implementa proiecte ale instituţiei pe teritoriul său, urmând să rămână însă, în
continuare, membru donator. România va rămâne membru cu drepturi depline în cadrul
Grupului Băncii Mondiale, dar va dobândi un nou statut în cadrul comunităţii financiare
internaţionale, compatibil cu cel de membru al UE şi de donator în cadrul politicii
internaţionale de cooperare pentru dezvoltare. Banca va continua să ofere asistenţă tehnică şi
analize macroeconomice contra cost, acces la cursurile oferite de bancă şi posibilitatea
prelungirii eligibilităţii pentru operaţiunile IFC.
Strategia propusă de Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare poate prezenta
următoarele tipuri de riscuri:
1. Riscurile constrângerilor capacităţii instituţionale
Acest tip de risc presupune formularea politicilor şi a capacităţii de coordonare, viziunea pe
termen mediu, punerea în aplicare şi asumarea responsabilităţii. Constrângerile de capacitate
instituţională pot întârzia implementarea elementelor cheie ale programului de reformă,
susţinut de Banca Mondială. Programul Băncii se concentrează pe consolidarea capacităţilor
în ambele ramuri, atât executive, cât şi legislative ale Guvernului cu accent pe managementul
financiar public şi reforma administraţiei publice194. Activităţile analitice şi consultative ar
putea juca un rol important în abordarea constrângerilor de capacitate şi în consolidarea
necesară a capacităţii instituţionale.
2. Riscurile economice şi financiare externe
a. Incertitudinea economică globală.
b. Economic Outlook195, riscul ca pieţele financiare să rămână congelate pe o perioadă
lungă de timp, o relaxare a politicii fiscale nefiind posibilă pe fondul contractărilor, în
plan intern, a cererilor, investiţiilor străine directe şi a intrărilor de capital.
c. Riscul ca încetinirea creşterii economice în UE să aibă efecte mult mai severe şi
prelungite decât au fost anticipate sau estimate.
d. Adoptarea unor atitudini pesimiste privind percepţiile investitorilor instituţionali şi a
agenţiilor de evaluare asupra riscurilor.
e. Creşterea economiei României ar putea fi comprimată pe termen lung, mai ales dacă
ieşirile de capital depăşesc aşteptările. Acest risc este de natură exogenă şi nu poate fi
atenuat.
3. Riscurile economice interne
a. Abilitatea României de a face faţă şocurilor externe
b. Răspunsul economiei la programul de reforme, şi capacitatea de a mobiliza şi de a
absorbi fonduri externe.
c. Dimensiunea relativ mare de tragere a pachetului de finanţare poate oferi suficient
spaţiu pentru construirea de rezerve, care ar ajuta să facă faţă în cazul în care nivelul
ieşirilor de capital a fost mai ridicat decât era de aşteptat, şi prelungirea acestei situaţii
de primejdie va putea conduce la o destabilizare a sectorului financiar.
4. Riscurile sociale196
194
Dezvoltarea regională este un concept nou ce urmăreşte impulsionarea şi diversificarea activităţilor economice, stimularea
investiţiilor în sectorul privat, contribuţia la reducerea şomajului şi nu în cele din urmă să conducă la o îmbunătăţire a
nivelului de trai. Pentru a putea fi aplicată politica de dezvoltare regională s-au înfiinţat opt regiuni de dezvoltare, care
cuprind tot teritoriul României. Fiecare regiune de dezvoltare cuprinde mai multe judeţe. Regiunile de dezvoltare nu sunt
unităţi administrativ-teritoriale, nu au personalitate juridică, fiind rezultatul unui acord liber între consiliile judeţene şi cele
locale, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, www.mdrap.ro
195
IMF, World Economic Outlook:Hopes, Realities, Risks, April 2103, pag.46,137,140, www.imf.org
196
Profil de ţară România, indicele dezvoltării umane, UNDP-HRDevelopment,http://hdr .undp .org/en/countries / profi
les/ROU
66
 a. Aşteptările populare
b. Persistenţa sărăciei pe fondul creşterii economice
c. Criza va creşte temporar numărul de persoane sărace
d. Nivel de sărăcie persistent şi adâncit în zonele rurale
e. Programe de asistenţă socială direcţionate greşit197

3.4. Strategia dezvoltării finanţării adoptată de

Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare în România

România şi-a asumat şi pune în aplicare principiile democraţiei multipartite, ale

pluralismului şi ale economiei de piaţă, în concordanţă cu condiţiile prevăzute de articolul 1 al
Acordului privind înfiinţarea Băncii. Continuarea integrării în urma aderării României la UE
în anul 2007 continuă să reprezinte un punct de reper important pentru reformele complexe şi
pentru aprofundarea valorilor şi standardelor democratice198.
Perspectiva macroeconomică pe termen scurt a României este incertă, în special în
lumina turbulenţelor reapărute atât pe pieţele globale, cât şi în interiorul zonei euro în cea de a
doua jumătate a anului 2011. Cu toate acestea, pe termen mediu, România are un potenţial
solid de convergenţă cu UE, având în vedere că produsul intern brut pe cap de locuitor în ceea
ce priveşte paritatea puterii de cumpărare este unul dintre cele mai scăzute din UE, situându-
se la 45% din media UE, cu condiţia să se înregistreze progrese în domeniul reformelor
structurale şi instituţionale.
Chiar dacă România este o ţară cu o tranziţie avansată şi stat membru al Uniunii
Europene, continuă să se confrunte în anumite sectoare cu dificultăţi însemnate generate de
tranziţie. Printre dificultăţile majore de tranziţie care pot fi abordate cu sprijin şi asistenţă
financiară din partea BERD se numără următoarele:
I. Promovarea stabilităţii şi extinderea gamei de produse în sectorul financiar199
Dată fiind incertitudinea economică şi financiară la nivel global care continuă să se resimtă,
stabilitatea sectorului financiar este încă în pericol. Sunt de asemenea necesare măsuri de
dezvoltare suplimentare în domenii precum cel al leasingului, asigurărilor şi cel al pieţelor
locale de capital.
II. Consolidarea infrastructurii prin intermediul sporirii eficienţei şi printr-o
implicare sporită a sectorului privat
Este necesară dezvoltarea sectorului infrastructurii naţionale, cu precădere a drumurilor şi,
acolo unde e posibil, introducerea investiţiilor din sectorul privat prin intermediul
concesiunilor sau parteneriatelor public-privat şi a privatizării operatorilor de transport200. În
cadrul multor operaţii de infrastructură (în domenii precum cele ale apelor, deşeurilor,
drumurilor, căilor ferate, încălzirii centralizate etc.) este necesară îmbunătăţirea eficienţei de
operare şi reducerea dependenţei faţă de subvenţiile şi finanţările de stat.
III. Restructurarea sectorului energetic şi creşterea eficienţei şi durabilităţii
energetice201

197
Studiu ”Riscuri şi inechităţi sociale în România”, Administraţia Prezidenţială, Comisia prezidenţială pentru Analiza
Riscurilor Sociale şi demografice, Septembrie 2009, http://cparsd.presidency.ro/upload/CPARSD_raport_ex tins.pdf
198
Strategia BERD în România, Document al Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare, februarie 2012, http://www.
ebrd.com/downloads/country/strategy/romania_local_language_translation_mar.pdf
199
Vezi ANEXA 2, procesele şi dificultăţile de tranziţie în cadrul instituţiilor financiare
200
Mihai Petrescu, Argumente în vederea încurajării implementării parteneriatului public-privat (PPP), RFPC NR.4/2010,
http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/revista_nou/2010/RFPC_4_2010_Articol_petrescu.pdf
201
RoSEFF este un program de finanţare dezvoltat de Uniunea Europeană (UE) şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare (BERD) în valoare de 60 milioane de Euro. 41 de investiţii RoSEFF se află în curs de implementare sau au fost
deja implementate. Valoarea totală a finanţării este de 10,8 milioane Euro.
RoSEFF sprijină IMM-urile pentru a investi în eficienţă energetică şi energie regenerabilă, prin acordarea de:
 împrumuturi prin Instituţiile Financiare Participante (Instituţii bancare)
 consultanţă tehnică gratuită din partea Tractebel Engineering
 granturi UE
67
O parte însemnată a sectorului energetic al României este în continuare deţinută de stat şi
trebuie să fie restructurată şi/sau privatizată, în vederea stimulării investiţiilor şi promovării
eficienţei. În ciuda îmbunătăţirilor din ultimii ani, România este încă o economie bazată pe
consum intensiv de energie şi trebuie să înregistreze progrese suplimentare în ceea ce priveşte
trecerea la o economie eficientă şi cu un nivel redus de emisii de carbon.
IV. Încurajarea investiţiilor în sectorul de producţie al economiei
Având în vedere faptul că România este o economie bazată pe consum, este important
introducerea de noi produse şi procese în sectoare, precum cel de producţie şi cel
agroindustrial, atât în cadrul companiilor autohtone cât şi în al celor deţinute de entităţi
străine202. Perspectivele viitoare de creştere depind de asemenea de dezvoltarea
competitivităţii, creşterea capacităţii de export, producţia internă destinată substituirii
produselor de import şi de ameliorare a mediului de afaceri, în scopul atragerii mai multor
investiţii străine într-un mediu din ce în ce mai competitiv.

3.4.1. Direcţiile strategice ale Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare

1. Continuarea sprijinirii şi dezvoltării sectorului financiar203

Banca îşi va menţine rolul în ceea ce priveşte sprijinirea sectorului bancar şi nebancar pentru a
asigura finanţare pe termen lung şi pentru a contribui la stabilitatea pieţei. De asemenea,
aceasta va promova dezvoltarea în continuare a sectorului financiar nebancar şi a pieţelor
locale de capital prin investiţii, asistenţă tehnică şi dialog politic.
2. Creşterea comercializării, concurenţei şi a implicării sectorului privat în
infrastructură
Banca va urmări să-şi extindă activităţile din sectorul municipal susţinând structurile
comerciale prin proiecte municipale atât de transport urban, cât şi de alimentare cu apă şi
colectare şi tratare a apelor reziduale pe bază de contracte de servicii publice. Acolo unde este
posibil, Banca va conlucra cu Uniunea Europeană şi de asemenea va sprijini şi stimula
finanţarea privată a proiectelor privind infrastructura municipală şi naţională.
3. Dezvoltarea unor politici şi investiţii energetice durabile
Banca va continua să susţină sectorul energetic cu finanţare privată şi, acolo unde este posibil,
va asista la restructurarea şi privatizarea societăţilor energetice de stat. Banca va facilita de
asemenea tranziţia României către o economie bazată pe emisii reduse de carbon şi va spori
securitatea energetică a acesteia prin sprijinirea producţiei de energie electrică din surse
regenerabile şi inofensive pentru mediu, cât şi prin susţinerea societăţilor care utilizează
tehnologii cu consum redus de energie. Banca va promova securitatea energetică prin
susţinerea construirii de noi racorduri pentru distribuirea petrolului, gazelor naturale şi a
electricităţii.
4. Susţinerea trecerii la o economie orientată preponderent spre producţie
Banca va continua să răspundă în mod selectiv la cererile provenind din partea sectorului
corporatist, în special din partea societăţilor de producţie şi agroindustriale implicate în
fabricarea produselor pentru export, a celor destinate înlocuirii produselor provenind din
import şi a altor produse cu valoare adăugată, prin finanţarea directă a societăţilor comerciale
autohtone şi străine, prin finanţarea indirectă a societăţilor comerciale prin intermediul
creditelor pentru IMM-uri, prin investiţii de capital privat şi prin relansarea Programului de

202
BERD a acordat un împrumut de cinci milioane euro producătorului spaniol de componente hidraulice Grupo Industrial
Roquet pentru construcţia unei fabrici în România, lângă Ploieşti. În fabrica din România, Roquet va produce cilindri cu
diametru mare, folosiţi în producţia bunurilor de capital, în principal în agricultură şi utilaje de construcţii. Începerea
construcţiei este programată pentru aprilie 2014, iar producţia efectivă este planificată să înceapă în 2015.
203
Servicii Bancare pentru gestionarea financiară a fondurilor utilizate în cadrul programului RO18 –consolidarea capacităţii
şi cooperarea instituţională între instituţiile publice, autorităţile locale şi regionale din România şi cele din Norvegia finanţat
în cadrul mecanismului financiar norvegian 2009-2014, Mecanisme SEE şi norvegiene: deschiderea de conturi curente în lei
şi euro, efectuarea de încasări şi plăţi în/din conturile titularului de cont aflate la dispoziţia acestuia, operaţiuni de schimb
valutar, plăţi intra şi interbancare, depozite overnight şi pentru o săptămână,etc.
68
Creştere a Întreprinderilor (EGP) (fostul program Turn-Around Management)204. În cadrul
tuturor operaţiilor sale şi, mai important, al dialogului său politic cu autorităţile, Banca va
colabora îndeaproape cu alte instituţii financiare internaţionale şi cu Uniunea Europeană, în
scopul obţinerii impactului maxim din proiectele sale. Eficacitatea acestei Strategii de Ţară în
ceea ce priveşte abordarea unor dificultăţi rămase în urma tranziţiei va depinde în mare
măsură de angajamentul susţinut al Guvernului României privind implementarea reformelor
de piaţă şi continuarea ameliorării mediului de afaceri.
5. Sprijinirea micro-întreprinderilor şi a IMM-urilor
Banca va furniza facilităţi de creditare dedicate băncilor, instituţiilor de microfinanţare şi
societăţilor de leasing, precum şi pentru investiţii în cadrul şi în colaborare cu fonduri private
cu plasamente în acţiuni, îndeosebi cele axate pe societăţi comerciale locale şi investiţii în
regiuni mai puţin dezvoltate. Sectorul microîntreprinderilor şi cel al IMM-urilor necesită
sprijin financiar suplimentar, în special datorită faptului că aceste sectoare au fost puternic
afectate de criza financiară şi, prin urmare, sunt percepute ca prezentând riscuri mai ridicate.
6. Asistenţă acordată pentru dezvoltarea în continuare a sectorului financiar
nebancar
Banca va continua să susţină dezvoltarea societăţilor de leasing, asigurări, a fondurilor de
pensii şi a societăţilor ipotecare specializate, prin acordarea de credite pe termen lung sau prin
participaţii de capital propriu. Sectorul financiar nebancar este relativ subdezvoltat şi este
necesară stimularea finanţării în anumite domenii, cum ar fi cele ale leasingului şi
asigurărilor, care au fost afectate în mod negativ de recesiunea economică din România.
7. Contribuţia adusă în continuare la menţinerea stabilităţii financiare în
ansamblu205
Banca sprijină sistemul bancar prin participare la capitalul social şi prin creditare (inclusiv
prin majorări de capital), recunoscut fiind rolul pe care îl poate deţine Banca în ceea ce
priveşte nivelul de încredere al pieţei şi stabilitatea sistemică.
Piaţa locală de capital nu dispune de lichidităţi şi suferă de o lipsă a transparenţei preţurilor. În
consecinţă, băncilor locale le lipsesc instrumentele necesare pentru un management
corespunzător al activelor şi pasivelor. Un nivel ridicat de vulnerabilitate este generat de
incongruenţa scadenţelor mari din bilanţurile acestora care sunt înregistrate ca active pe
termen lung (de exemplu, creditele ipotecare) care sunt finanţate în cea mai mare parte din
depozite, pornindu-se de la premisa că acestea din urmă vor rămâne stabile. Dat fiind faptul că
aproximativ 65% din depozite sunt în RON, există de asemenea riscul de schimb valutar.
8. Abordarea deficitului semnificativ de pe piaţa ipotecară
Banca va continua să acorde creditare ipotecară primară pe baza unei liste revizuite de
standarde minime pentru acordarea de credite ipotecare. Piaţa ipotecară206 primară este încă
subdezvoltată, comparativ cu alte pieţe din Europa Centrală şi de Est, având o rată totală a
ipotecilor nelichidate mai mică de 5% din PIB (media UE fiind de peste 50%).

204
Managementul de redresare „turnaround management” este destinat reînnoirii corporative şi implică o revizuire a
managementului, o analiză a cauzelor esenţiale pentru eşec şi a costurilor activităţii, dezvoltarea şi implementarea unui plan
strategic şi de restructurare, respectiv aducerea companiei la un statut de solvabilitate sau la o poziţie competitivă pe piaţă.
Dacă ar fi să analizăm situaţia IMM-urilor româneşti, un element important evidenţiat în Cartea Albă l IMM-urilor din
România 2011 (CNIPMM, ediţia a IX-a) este acela că, din totalul firmelor analizate, 49,25% nu desfăşoară deloc activităţi de
planificare şi numai 8,84% elaborează strategii/planuri pe trei-cinci ani – aceste lipsuri pot însemna în viitor chiar şi ieşirea
de pe piaţă sau pierderea parţială a vânzărilor. Acelaşi studiu arată că în intervalul octombrie 2008 - martie 2011 (în perioada
de criză), 44,44% din IMM-urile investigate şi-au restrâns volumul de activitate, doar 12,69% având o relativă creştere, iar
restul de 42,87% au stagnat.
205
În anul 2013, România a încheiat un nou acord de asistenţă preventivă cu instituţiile financiare internaţionale
(FMI/UE/BM) pentru perioada 2013-2015. Acordarea asistenţei este condiţionată de implementarea unui program
cuprinzător de politici economice, cu accent pe măsuri de reformă structurală referitoare, în special, la capacitatea
administrativă, pieţele produselor, mediul de afaceri, piaţa muncii, pensii, întreprinderi de stat şi asistenţa medicală. De
asemenea, programul conţine continuarea consolidării fiscale, reforma administraţiei fiscale, ameliorarea administrării şi a
controlului finanţelor publice, precum şi reforme monetare, de asigurare a stabilităţii financiare şi reforma pieţei financiare.
206
În privinţa cadrului legal care reglementează piaţa ipotecară, raportul BERD atribuie calificative de ”eficient” pentru patru
criterii din cele cinci principale ale studiului care sunt simplitatea, viteza, costurile, siguranţa şi potrivirea la realitatea pieţei.
69
Tabel nr.3.7. Arii investiţionale. Procentajul finanţărilor BERD în România

ARIA SECTOARELOR

SECTOR % din portofoliu

Instituţii financiare 28%
Corporatist 29%
Energetic 23%
Infrastructură 20%

Sursa: Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, www.ebrd.org

La sfârşitul anului 2011, Banca207 semnase un număr de 311 proiecte şi alocase

României 5,6 miliarde euro. Cu această ocazie s-au mobilizat finanţări suplimentare în
valoare de 9,9 miliarde euro, conducând la o finanţare totală în valoare de 15,5 miliarde euro.
Stocul portofoliului Băncii la finele anului 2011 era de aproape 2,8 miliarde euro şi era
distribuit în tranşe aproximativ egale într-o arie extinsă de sectoare: instituţii financiare –
28%, corporatist – 29%, energetic - 23 % şi infrastructură - 20%.
Banca a investit peste 2 miliarde euro în România pe parcursul perioadei de patru ani cuprinse
între ianuarie 2008 şi decembrie 2011, în 109 de proiecte noi (atât finanţări prin împrumuturi
cât şi aport de capital). Portofoliul a crescut cu 51% pe parcursul aceleiaşi perioade. La
sfârşitul anului 2011, rata portofoliului sectorului privat (ca procentaj din portofoliul total) era
de 74%, rată ce se plasează cu mult peste rata mandatată a Băncii de 60 %, iar în anul 2011,
peste 59 % din volumul de activitate a fost investit în sectorul privat. Prin activitatea sa în
România în următorii ani, BERD va dezvolta proiecte care vor ajuta România în menţinerea
stabilităţii în sectorul financiar, pentru a susţine creşterea în continuare a întreprinderilor
româneşti şi a întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri).

Tabel nr.3.8: Proiecte implementate prin acorduri de împrumut BERD şi România

150
Proiecte 2011
Axis Title

100

50

0
Instituţii financiare Corporatist Energetic Infrastructură
Proiecte 2011 104 127 21 59
Sursa: Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, www.berd.org

207
Raport strategic al băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare privind România, februarie 2012
70
Pentru anul 2012, situaţia proiectelor implementate în aria sectoarelor financiare,
infrastructură, corporatist şi energie a arătat conform următorului tabel:

Tabel nr.3.9: Bilanţul proiectelor pe anul 2012 implementate şi finanţate prin împrumuturi
BERD

Proiecte implementate 2012

26% 21% Financiar

Industrie, Comert, Agricultura
Energie
21% 32%
Infrastructura

Sursa: Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, www.ebrd.org

Tabel nr.3.10. Activitatea BERD208 în România în anul 2013

Activitatea BERD în România
1 octombrie 2013

Număr de proiecte implementate 343

Volum net de afaceri 6,4 miliarde de €

Valoarea totală a proiectului 20,3 miliarde de €
Plăţi brute 5,4 miliarde de €
Portofoliul din sectorul privat 70%
Sursa: Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, www.ebrd.org

208
Situaţia martie 2014, ANEXA NR.2: http://www.ebrd.com/downloads/research/factsheets/romania.pdf
71
 CONCLUZII

Spaţiul monetar european structurat prin cele două zone monetare ale sale, zona euro
şi zona non-euro trebuie analizat în ansamblul său, astfel încât să fie garantat nivelul minim
de convergenţă necesar pentru ca Uniunea Economică Monetară să funcţioneze la standarde
normale şi eficace, procesul de aprofundare a Uniunii Economice şi Monetare trebuie să se
remarce prin deschidere şi transparenţă şi compatibilitate cu piaţa unică din toate
perspectivele sale. Zona euro este caracterizată de diversitate, iar elaborarea de strategii la
nivel naţional reprezintă aspectul multilateral decizional cu privire la implementarea
acţiunilor economice, de finanţare şi parteneriat internaţional, acţiuni interdependente,
evaluate ca un tot unitar şi nu în mod izolat. Astfel că, aceste strategii naţionale trebuie să
reflecte întru totul realităţile apartenenţei la o uniune monetară, să păstreze un nivel
corespunzător al competitivităţii, al coordonării şi convergenţei pentru a asigura o creştere
durabilă, fără dezechilibre majore. Pe de altă parte, criza investiţiilor, criza de competitivitate
şi productivitate şi criza şomajului reprezintă principalele provocări aflate în calea finanţării
economiilor europene din afara zonei euro cele trei bariere înfrânând apetitul de creditare
pentru investiţii noi. Implementarea reformelor structurale reprezintă singura soluţie pentru ca
ţara noastră să poată asigura continuarea unei convergenţe reale şi echilibrate către economiile
statelor membre ale Uniunii Europene.
Pe fondul permanentei îmbunătăţiri a veritabilului concept de Uniune Economică şi
Monetară, lucrările au avansat cu privire la cele patru pietre de temelie pentru consolidarea
arhitecturii UEM:
1. Cadrul financiar integrat, începând cu instituirea supravegherii unice a zonei euro şi
restabilirea încrederii în calitatea reglementării şi a supravegherii serviciilor financiare
pentru menţinerea liberei circulaţii a serviciilor financiare la nivelul întregii pieţe
unice
2. Cadrul bugetar integrat ce implică niveluri foarte ridicate de interdependenţă
economică şi financiară, îndeosebi în zona euro, necesitând acţiuni calitative în
direcţia unei uniuni fiscale pentru asigurarea bunei funcţionări a Uniunii Economice şi
Monetare
3. Cadru integrat al politicii economice ce impune statelor membre să îşi considere
politicile economice o chestiune de interes comun. Pentru a stimula competitivitatea şi
a asigura capacitatea de ajustare la şocuri economice fiind necesară un grad mai ridicat
de coordonare, convergenţă şi punere în aplicare în domeniile de politică economică
4. Legitimitatea democratică şi responsabilizarea consolidată
Sistemul bancar european, puternic fragmentat şi diversificat din punct de vedere
instituţional, precum şi al activelor şi pasivelor bancare, necesita un grad sporit de integrare.
Evoluţiile recente manifestate la nivelul sistemelor bancare şi propagarea vulnerabilităţilor din
spaţiul naţional către cel european au indicat puternice interconexiuni între instituţiile şi
pieţele financiare din zona euro şi afectarea capacităţii autorităţilor de supraveghere naţionale
în soluţionarea programelor. Toate acestea au condus cu desăvârşire la realizarea şi
implementarea unui mecanism unic de supraveghere ce a conferit rolul de autoritate centrală
Băncii Centrale Europene, constituind astfel stâlpul susţinerii în procesul de realizare a
Uniunii Bancare Europene. Crearea mecanismului unic de supraveghere în toamna anului
2014 reprezintă momentul de referinţă în vederea realizării uniunii bancare în Europa.
Uniunea bancară constituie unul dintre cele patru fundamente pentru o Uniune Economică şi
Monetară autentică.
Totodată, au fost considerate ca măsuri cu efect imediat, consolidarea Fondului European de
Stabilitate Financiară (FESF) şi înfiinţarea Mecanismului European de Stabilitate, finanţarea
corespunzătoare a celor două mecanisme pentru a combate criza datoriilor de stat şi pentru a
rezolva dezechilibrele şi deficienţele care stau la baza problemelor.

72
 Uniunea bancară vizează construirea cadrului financiar integrat în vederea salvgardării
stabilităţii financiare şi a reducerii la minimum a costurilor eşecurilor bancare, fiind
implementată prin intermediul noilor cadre integrate de asigurare a depozitelor şi de rezoluţie
a instituţiilor de credit. Autoritatea Bancară Europeană deţine competenţa perfecţionării
cadrului de reglementare şi a monitorizării implementării sale. Statele Uniunii Europene din
afara zonei euro, inclusiv România au trebuit să contribuie, prin băncile centrale, cu 50
miliarde euro la împrumuturile în valoare totală de 200 miliarde euro, 150 miliarde de la
statele din zona euro şi 50 miliarde de euro de la băncile centrale ale ţărilor din afara zonei
euro, ce au reprezentat împrumuturi bilaterale între UE-FMI privind suplimentarea resurselor
financiare ale Fondului Monetar Internaţional.
Banca Centrală Europeană sprijină obiectivul de reducere a încrederii excesive
acordate ratingurilor de credit externe şi pune accentul pe elaborarea unor metode interne ale
instituţiilor de credit pentru calcularea cerinţelor de fonduri proprii, precum şi în legătură cu
riscul de credit şi riscul de contrapartidă, toate acestea pe fondul implementării unui cadru
adecvat privind activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a acestora şi a
societăţilor de investiţii. Mai mult de atât, deşi ar trebui să se solicite instituţiilor financiare să
dezvolte capacităţi adecvate de evaluare a riscului, aceste capacităţi ar trebui să fie
proporţionale cu natura, mărimea şi complexitatea activităţilor acestora. De asemenea, Banca
Centrală Europeană este prima mare bancă ce impune dobânzi negative băncilor comerciale
pentru a susţine economia Zonei Euro, adoptând decizii de politică monetară, precum:
 Reducerea ratei dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare ale Eurosistemului
cu 10 puncte de bază, până la 0,15%
 Reducerea ratei dobânzii la facilitatea de creditare marginală cu 35 puncte de bază,
până la 0,40%
 Reducerea ratei dobânzii la facilitatea de depozit cu 10 puncte de bază, până la -0,10%
În cadrul Eurosistemului sunt prevăzute măsuri de convingere a băncilor spre creditare
în loc de depozitare a banilor în conturi la Banca Centrală Europeană, printre acestea
reducerea dobânzii cheie şi a ratei de 0% plătită de bănci pentru a păstra banii la BCE, un nou
program de creditare prin care băncile să primească finanţări mai ieftine ca să suplimenteze
creditarea, introducerea de lichidităţi în sistemul financiar prin oprirea ”sterilizării”
achiziţiilor de obligaţiuni derulate în timpul crizei zonei euro, un pogram pentru achiziţia de
pachete de împrumuturi acordate IMM-urilor pentru a încuraja băncile să acorde credite,
precum şi un program total de relaxare cantitativă, în care ar tipări bani pentru a creşte masa
monetară şi a accelera inflaţia.
Relaţiile pe care România le menţine şi consolidează cu instituţiile financiare
internaţionale nu reprezintă altceva decât o strategie perpetuă a unei politici de cooperare
pentru dezvoltare în vederea menţinerii stabilităţii financiare, poziţionarea calitativă a funcţiei
de stat membru al Uniunii Europene, primind asistenţa oficială din partea instituţiilor în
cauză, într-un cadru bilateral şi multilateral, prin intermediul creditelor, împrumuturilor,
granturilor, asistenţei tehnice şi alte forme de cooperare. Astfel că, întreaga colaborare
strategică şi implementarea instrumentelor de finanţare conduce la susţinerea dezvoltării
economice şi sociale a ţării, integrarea graduală a acesteia în circuitul economic şi comercial
european, şi chiar mondial, dezvoltarea democraţiei şi consolidarea statului de drept.
Pentru anii 2014-2017, România şi-a continuat parteneriatul strategic de ţară (CPS)
noua strategie fiind cadrul de cooperare dintre bancă şi Guvernul României în următorii patru
ani. Sprijinul de 750 milioane EUR reprezintă prima operaţiune dintr-o serie de împrumuturi
incluse având o maturitate de 18 ani şi o perioadă de graţie de 17,5 ani. Seria de împrumuturi
a Băncii Mondiale sprijină măsurile esenţiale de reformă pentru consolidarea managementului
datoriilor publice, creşterea calităţii cheltuielilor publice şi îmbunătăţirea performanţei
întreprinderilor de stat şi a funcţionării pieţelor de capital, imobiliară şi a energiei, toate
acestea fiind esenţiale pentru dezvoltarea sectorului privat. Seria DPL se bazează pe
împrumuturile anterioare pentru sprijinul bugetar acordate României şi vine în completarea
73
programelor în curs de desfăşurare cu Uniunea Europeană (UE) şi cu Fondul Monetar
Internaţional (FMI).
Acordul de împrumut realizat cu Banca Europeană de Investiţii, în valoare de 1
miliard de EUR pentru a fi investiţi în numele său de către Fondul European de Investiţii, în
calitate de mecanism de finanţare de tip mezanin pentru creştere economică prin intermediul
fondurilor de investiţii care vizează IMM-uri în creştere, inovatoare şi competitive din
întreaga Europă, astfel că se impune o majorare a finanţării acestor instrumente financiare,
întrucât acestea contribuie la promovarea inovării, aceasta fiind baza competitivităţii
europene. Noua strategie susţine convergenţa României către nivelul de venit din UE punând
accentul pe îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale celor mai săraci 40% din populaţie,
asigurându-se în acelaşi timp egalitatea între sexe. Strategia se axează pe trei piloni principali:
 Crearea unui guvern modern de secol 21
 Susţinerea creşterii economice şi crearea de locuri de muncă
 Creşterea nivelului de incluziune socială
Vor fi acordate noi împrumuturi şi vor fi furnizate servicii de asistenţă tehnică. Divizia Băncii
pentru sectorul privat, IFC va colabora cu intermediarii financiari pentru a sprijini
întreprinderile mici şi mijlocii, pentru a furniza împrumuturi pentru populaţia subdeservită şi
cofinanţare pentru programele Uniunii Europene.
Decizia Guvernului de a accesa credite de la BIRD vine pe fondul unor încasări
bugetare sub aşteptări, cu efect asupra noii rectificări bugetare. Execuţia bugetară la nouă luni
arată o scădere cu 11% a cheltuielilor pentru investiţii, în timp ce cheltuielile de personal au
crescut cu 15%, iar cele cu bunuri şi servicii s-au majorat cu 12%.
În ce priveşte deficitul la nouă luni a fost de 1,3% din PIB faţă de 1,2% din PIB
înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut. Prin programele economice susţinute de Banca
Mondială, România a realizat progrese considerabile în reducerea dezechilibrelor
macroeconomice şi în reclădirea rezervelor financiare şi fiscale. Reformele structurale în
domenii cheie continuă să fie în derulare şi România îşi menţine vulnerabilitatea la şocuri
externe şi la tulburări pe pieţele internaţionale de capital. Cheltuielile pentru cofinanţarea
proiectelor europene au crescut substanţial cu 2,2, miliarde lei, respectiv cu 12,7% faţă de
anul 2012, de la 2,9% din PIB în 2012 la 3,1% la PIB în 2013. România a acordat
împrumuturi temporare de peste 8,8 miliarde lei în anul 2013 pentru plata beneficiarilor de
proiecte finanţate din fonduri europene în contul plăţilor ce vor fi efectuate de Uniunea
Europeană, astfel că gradul de absorbţie a ajuns la 40,6% la finele lunii martie 2014.
Corporaţia Internaţională Financiară a dedicat resurse substanţiale pentru punerea în
aplicare a strategiei menite a avansa reforma structurală, a sprijini dezvoltarea pieţelor de
capital şi a infrastructurii, utilităţi şi telecomunicaţii şi a oferi sprijin societăţilor mici şi
mijlocii. Până în prezent, Corporaţia Internaţională Financiară a aprobat peste 200 milioane de
dolari SUA în cadrul a peste 25 de proiecte totalizând peste 950 de milioane dolari SUA. Mai
mult de atât, implicare în proiecte de consultanţă menite să sprijine privatizarea şi
restructurarea marilor întreprinderi de stat, utilităţile publice şi sectorul sănătăţii. Gradul de
succes al colaborării privind finanţarea politicilor de dezvoltare economică cu România este
direct dependent de voinţa Guvernului de a demonstra un angajament susţinut pentru
accelerarea reformei, în special cu privire la transparenţa în privatizarea întreprinderilor,
reforma sectorului bancar şi a celui financiar, restructurarea şi dereglementarea sectorului
energetic, descentralizarea fiscală, privatizarea terenurilor şi continuarea reformei în domeniul
agricol, accesul la învăţământ de calitate în zonele rurale şi reforma sistemului de pensii
pentru a asigura durabilitatea în contextul îmbătrânirii populaţiei. Succesul va depinde şi de
capacitatea României de a atrage investiţii străine directe. Corporaţia Internaţională
Financiară (IFC) va ajuta la creşterea competitivităţii României în producţia de bunuri
primare, procesarea alimentelor şi băuturilor şi comerţul cu amănuntul şi va veni în
completarea activităţilor Băncii Mondiale inclusiv prin parteneriatele public-privat (PPP) cu
accent pe eficienţă energetică, inovaţie şi noi tehnologii, în special pentru exportatori. MIGA,
74
inactivă în România din 2004, doreşte în prezent să furnizeze garanţii pentru întreprinderile de
stat cheie din sectorul energetic pentru a susţine extinderea interconexiunilor lor locale şi
regionale.
Strategia de parteneriat a României cu Banca Europeană de Reconstrucţie şi
Dezvoltare (BERD) a fost elaborată în contextul unei creşteri economice puternice şi al unor
infuzii semnificative de capital care au precedat criza. Cu toate acestea, perioada acoperită de
strategie a coincis cu criza financiară globală, fapt ce a dus la o creştere ridicată a cererii de
servicii ale Băncii, în special în sectorul instituţiilor financiare, sporind semnificativ
activitatea din România prin reacţia rapidă a acesteia la criză. Astfel că, principalele linii
strategice de finanţare şi dezvoltare au fost:
 Instituţii financiare: asigurarea stabilităţii sectorului financiar, acordarea de sprijin şi
asistenţă în vederea dezvoltării băncilor străine şi autohtone, în special pentru
susţinerea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri) şi
pentru promovarea eficienţei energetice, dezvoltarea sectorului financiar nebancar şi
continuarea susţinerii administratorilor fondurilor cu plasamente în acţiuni, prin
efectuarea de investiţii în fondurile acestora
 Domeniu energetic: investiţii atât în sectorul public cât şi în cel privat, în scopul
generării transportului şi distribuirii de energie electrică. Promovarea proiectelor
privind eficienţa energetică şi energia regenerabilă în cadrul Iniţiativei Băncii pentru
Energie Durabilă
 Infrastructură: îmbunătăţirea infrastructurii naţionale, în special a sectorului
transporturilor, în vederea asigurării unei mai bune cooperări regionale, a unor
schimburi comerciale sporite şi a utilizării avantajelor oferite de Piaţa Unică.
Continuarea activităţilor din cadrul sectorului municipal, îndeosebi în ceea ce priveşte
oportunităţile de susţinere a proiectelor prin utilizarea fondurilor structurale şi de
coeziune ale UE
 Corporatist: susţinerea sectorului corporatist privat (investitori locali şi internaţionali),
cu un accent sporit pe competitivitate, extindere (inclusiv regiunile mai puţin
dezvoltate), eficienţă energetică şi dezvoltarea unor instrumente pentru riscuri sporite
şi a creditelor în monedă locală
Absorbţia fondurilor UE şi planificarea investiţiilor publice reprezintă o prioritate
majoră a Guvernului care urmăreşte îmbunătăţirea planificării bugetare şi prioritizarea
proiectelor pentru a spori absorbţia fondurilor UE, în vederea creării spaţiului fiscal şi a
susţinerii creşterii economice. Mai buna prioritizare a proiectelor de investiţii de capital,
mutând finanţarea de la resursele naţionale către sursele Uniunii Europene, ar contribui la
majorarea absorbţiei fondurilor UE şi îmbunătăţirea deficitului fiscal.
Condiţiile de finanţare ale întreprinderilor au avut un impact major asupra evoluţiei
numărului de IMM-uri în perioada de criză, segmentul de creditare a firmelor rămâne esenţial
pentru dinamica activităţii economice. Apropierea dintre regimul de creditare în lei şi cel de
creditare în euro ar putea să producă efecte importante pentru stimularea producţiei de bunuri
şi servicii. Pe lângă măsurile adoptate centralizat, provocarea importantă o reprezintă modul
de lucru din sistemul bancar şi procedurile destinate acordării de credite.
Dezvoltarea parteneriatelor public-privat (PPP-uri) constituie instrumentul de maximă
importanţă, mai ales pe fondul mentenanţei unei crize economice şi financiare ce pune la
încercare capacitatea bugetelor publice de a colecta resursele financiare adecvate şi de a le
aloca unor politici importante şi proiecte specifice. Interesul sectorului public pentru
instrumentele financiare inovatoare a crescut, la fel ca şi voinţa politică de creare a condiţiilor
pentru modalităţi mai eficiente de realizare a proiectelor de infrastructură, indiferent că este
vorba de sectorul transporturilor, social, energetic sau al mediului, toate acestea fiind corelate
cu procesul de reformă din sectorul public şi administrativ, o mai bună coordonare şi o
consolidare şi concentrare suplimentară a instrumentelor de finanţare la nivel de UE şi o
cooperare strânsă cu BEI. Finanţarea UE prin intermediul instrumentelor fondurilor
75
structurale ale Băncii Europene de Investiţii poate contribui la mobilizarea de PPP pentru
investiţii esenţiale în proiecte, chiar şi într-o perioadă în care finanţările naţionale publice sau
private sunt puţin disponibile.
O strategie reuşită de susţinere a IMM-urilor inovatoare nu trebuie să se bazeze pe
subvenţii crescute, ci pe crearea unui climat de afaceri în care IMM-urile să aibă o libertate
reală, stimulatoare, atrăgătoare, implicând costuri reduse, efectivă, globală şi cuprinzătoare şi
un acces mai bun la toate formele de finanţare şi de instrumente financiare, cum ar fi
finanţarea prin subvenţii, prin acordarea garanţiilor şi prin acţiuni.
Evoluţiile macroeconomice şi financiare din anul 2013 sunt remarcabile, însă România
trebuie să continue eforturile pentru modernizarea economiei şi creşterea competitivităţii
pentru a se asigura o convergenţă reală către economiile celorlalte state membre ale Uniunii
Economice. Creşterea pe termen lung a competitivităţii rămâne o provocare majoră atunci
când se stabilesc şi se implementează politici macroeconomice, iar priorităţile rămân
restructurarea întreprinderilor de stat, a sistemului de colectare a veniturilor, a sistemului de
sănătate şi educaţional, dar şi creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene şi
majorarea investiţiilor în infrastructură.

76
 BIBLIOGRAFIE

1. Cerna, Silviu, Teoria zonelor monetare optime, Editura Universităţii de Vest,

Timişoara, 2006
2. Cechin-Crista, Persida; Cechin-Crista, Dan, Monedă şi credit, Editura nagard, Lugoj
2009
3. Cehin-Crista, Persidaş Cechin-Crista, Dan, Operaţiunile instituţiilor de credit, Editura
Solness, Timişoara 2010
4. Cerna, Silviu, Economie monetară şi financiară internaţională, Editura Mirton,
Timişoara 1997
5. Cerna, Silviu, Monedă şi teoria monetară, volumul I, Editura Mirton, Timişoara 2000
6. Moreau Defarges, Philippe, Instituţiile Europene, Editura Amacord 2002
7. Bran, Paul; Costică, Ionela, Relaţii financiare şi monetare internationale, Editura
Economica, Bucureşti 1995
8. Cerna, Silviu, Unificarea monetară în Europa, Colecţia Biblioteca Băncii Naţionale,
Editura Enciclopedica, Bucureşti 1997
9. Turliuc, Vasile, Politici monetare, Editua Poliron 2002
10. Tăşnadi, Alexandru; Doltu, Claudiu, Monetarismul. Teorie şi politici economice,
Editura Economică, Bucureşti, 1996
11. Isărescu, Mugur, Procesul de convergenţă în cadrul Uniunii Europene, BNR,
Bucureşti 2004
12. Zăpodeanu, Daniela, Politici monetare, Editura Dacia 2002
13. Volintiru, Clara, Ghidul Politicilor Uniunii Europene. Politica monetară, Broşura nr.1,
Bucureşti 2012
14. Silaşi, Grigore; Rollet, Philipe; Trandafir, Nicu; Vădăsan, Ioana, Economia Uniunii
Europene. Politicile economice şi Uniunea Economică şi Monetară, vol. II, Editura
Universităţii de Vest, Timişoara 2006
15. Hlihor, Constantin, Ghid de Studiu al Instituţiilor Europene
16. Frîncu, Marin, Euro în competiţia valutară globală, Tribuna Economică, nr.391, 2012
17. Bodnăraş, Emil, Finanţarea locală: practice comparate România-UE, Editura Centrul
de Informare şi Documentare Economică, 2007
18. Bologa, Gabriela, Uniunea Economică şi Monetară, Proiect european modul Jean
Monnet, EACEA, Editura Universităţii Agora, Oradea 2009
19. Bidilean, Vidu, Uniunea Europeană. Instituţii, politici, activităţi, Editura Agroprint,
Timişoara 2002
20. Brăilean, Vidu, Monetarismul în teoria şi politica economică, Editura Institutul
European, Bucureşti 1998
21. Bîrzea, Cezar, Politicile şi instituţiile Uniunii Europene, Bucureşti 2000
22. Năstase, G.; Dragoş, Ionuţ, Instituţii financiar-bancare internaţionale, Lucrare Regia
Autonomă pentru activităţi nucleare, sucursala de cercetări nucleare Piteşti
23. Avădanei, Andreea, Sustaining Financial Integration within EMU, Munchen Personal
RePEc Archive 2011
24. Popa, C. Cătălin, European Central Bank and the monetary policies in Euro Zone,
MPRA Munich Personal RePEc Archive, November 2008
25. Goloşiu – Georgescu, Ligia, Managementul riscului bancar, Editura Expert, Bucureşti
2000
26. Croitoru, Lucian, Zona Euro un adevăr care nu convine, Publicaţii, analize, studii şi
puncte de vedere, Banca Naţională a României, 2012
27. Noyer, Christian, O monedă stabilă în slujba unei economii dinamice, Publicaţii
ocazionale, Banca Naţională a României
28. Portes, R., A monetary Union in Motion the European Experience, London Business
School and CEPR Discussion Paper No.2954, September 2011
77
29. Soroş, George, Noua paradigmă a pieţelor financiare – criza creditelor din 2008 şi
implicaţiile ei, Public Affairs, New York 2009
30. Dăianu, Daniel, Studiu de caz ”A fi sau a nu fi în zona Euro-reîntoarcerea geopoliticii”
31. Dăianu, Daniel; Kallai, Ella Viktoria; Lungu, Laurian; Nicolescu, Agnes, Studii de
strategi şi politici –SPOS 2011, Studiul nr.2 Adoptarea Pactului Euro Plus, Institutul
European din România, Bucureşti 2012
32. Duminică, Gelu; Cace, Sorin; Arpinte, Daniel; Ionescu, Mariea; Iova, Cristina; Sali,
Nicolae, Politici de incluziune socială pentru grupurile vulnerabile. Creşterea
accesului pe piaţa muncii, 2004
33. Zgribuţ, Adelina; Olaru, Eliza, Problema absorbţiei fondurilor europene în România,
SNSPA, Bucureşti 2011
34. Anitei, Nadia Cerasela, Instituţii financiare internaţionale, Editura Lumen, Iaşi, 2011
35. Petrescu, Mihai, Argumente în vederea încurajării implementării parteneriatului
public-privat (PPP), RFPC Nr.4/2010
36. Ionescu, Mariea, Costurile incluziunii romilor din România până în 2010, Revista
Inovaţia Socială nr.2/2011
37. Păun, Cristian, Management şi marketing internaţional. Studii de caz. Managementul
riscului foloind instrumente derivate, Suport Curs Online
38. Institutul European din România, Manualul Afacerilor Europene, 2005
39. Regulament nr.575/2013, Articol 200
40. Raportul grupului BEI, BEI în România 2013
41. Manual de operare pentru programul ”Schema de granturi mici”, 2010
42. Site-ul Băncii Naţionale a României, www.bnro.ro
43. Site-ul Băncii Mondiale, www.worldbank.org
44. Site-ul Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare, www.ebrd.com
45. Site-ul Băncii Internaţionale de Reconstrucţie si Dezvoltare, www.webworldbank.org
46. Site-ul Ministerului Finanţelor Publice, www.mfinante.ro
47. Institutul de Economie Mondială, www.iem.ro
48. Centrul pentru Economie şi Libertate, www.ecol.ro
49. www.cursdeguvernare.ro
50. www.capital.ro
51. www.bursa.ro
52. www.business24.ro
53. www.europeana.ro
54. http://ec.europa.eu/regional_policy
55. http://observatoreuropean.radioromania.ro/
56. http://eur-lex.europa.eu/
57. http://www.jaspers-europa-info.org/

78
 ANEXA 1

EVOLUŢII ALE ŢĂRILOR DIN SPAŢIU MONETAR EUROPEAN PRIVIND

PROGRAMELE DE AJUSTARE CONVENITE SAU CARE BENEFICIAZĂ DE
ASISTENŢĂ FINANCIARĂ

Anexa prezintă pe scurt evoluţiile din anul 2013 la nivelul celor patru ţări din Zona Euro în
care se derulează programe de ajustare convenite cu UE, precum şi al Spaniei unde sectorul
financiar beneficiază de asistenţă financiară din partea Uniunii Europene. Toate statele au
înregistrat progrese semnificative în direcţia reducerii dezechilibrelor economice, a atenuării
rigidităţii structurale şi a stabilităţii financiare. În plus, Irlanda şi Spania au finalizat cu succes
respectivele programe. Privind în perspectivă sunt necesare consolidarea rezultatelor deja
obţinute şi continuarea programelor de reformă.

I. Grecia

În anul 2013, Grecia a realizat noi progrese în direcţia restabilirii sustenabilităţii

fiscale şi a îmbunătăţirii competitivităţii. După traversarea unei perioade de recesiune
profundă şi prelungită, în trimestrul II în economie au apărut semne de stabilizare. Reformele
de anvergură implementate pe piaţa muncii în anul 2012 au început să dea rezultate, datele
privind angajările nete în sectorul privat fiind încurajatoare. În 2013, deşi scăderea costurilor
unitare cu forţa de muncă s-a transmis într-un ritm lent în preţuri, procesul de reducere a
acestora din urmă a cunoscut o accelerare şi, este necesară,simultan, să susţină îmbunătăţirea
continuă a contului curent al ţării.
Ca urmare a eforturilor de consolidare deosebit de intense depuse în intervalul 2010-
2013 se estimează că în anul 2013 a fost înregistrat un surplus primar semnificativ. Această
performanţă este superioară ţintei stabilite conform programului privind un sold bugetar
primar echilibrat, datorându-se în principal unor cheltuieli mai mici decât cele programate.
Privind în perspectivă, strategia fiscală pe termen mediu prevede o majorare a ponderii
surplusului primar în PIB, ţintele situându-se la 1,5% în 2014, 3,0% în 2015 şi 4,5% în 2016.
În pofida progreselor înregistrate în implementarea reformelor structurale va trebui ca
rigidităţile structurale profunde încă existente să fie abordate de o manieră mai fermă în
vederea punerii bazelor pentru o creştere economică susţinută şi crearea de locuri de muncă.
Privind în perspectivă angajamentul politic va fi esenţial pentru extinderea şi adâncirea
necesară a reformelor structurale. Mai precis, se impune accelerarea reformelor pe piaţa
bunurilor şi serviciilor, precum şi a reformelor instituţionale.
Sectorul financiar a fost consolidat prin intermediul majorărilor de capital realizate în
perioada 2012-2013. Cu toate acestea, calitatea activelor a continuat să se deterioreze,
ponderea creditelor neperformante depăşind 30%.

II. Irlanda

Implementarea programului de ajustare în Irlanda a fost respectată permiţând

autorităţilor finalizarea cu succes a acestuia în luna decembrie 2013. Deşi în semestrul I 2013
ritmul de creştere economică a Irlandei a consemnat o decelerare relativă, pentru semestrul II
indicatorii macroeconomici cu frecvenţă lunară au relevat consolidarea în continuare a
activităţii economice.
Astfel, au continuat să se înregistreze semne de redresare pe piaţa muncii, câştigurile
de competitivitate şi o îmbunătăţire a contului curent.
În anul 2013, poziţia fiscală a continuat să se îmbunătăţească, Irlanda atingând ţintele
bugetare în pofida trenării activităţii economice. Se estimează că în perioada analizată
deficitul bugetului general consolidat s-a plasat uşor sub ţinta stabilită conform programului.
79
 Bugetul aferent anului 2014 prevede continuarea consolidării, îndeosebi pe partea
cheltuielilor, cu scopul reducerii deficitului bugetului general consolidat la 4,8% din PIB în
2014 şi sub 3,0% din PIB în 2015.
Ieşirea Irlandei din program evidenţiază succesul măsurilor necesare, dar uneori
dureroase. Astfel că , începând cu ianuarie 2014 Irlanda este prima ţară din Zona Euro care a
ieşit din programul de asistenţă financiară internaţională constituindu-şi rezerve de 20 de
miliarde de euro, iar din 2014 se va putea finanţa normal de pe pieţele financiare. În
noiembrie 2010, Irlanda a solicitat un ajutor de urgenţă în valoare de 85 miliarde de euro din
partea creditorilor internaţionali, programul încheindu-se în decembrie 2015.
Cu toate acestea, este esenţial ca Irlanda să continue implementarea reformelor care se
impun, îndeosebi în sectorul bancar, în vederea salvgardării accesului pe pieţe şi a
perspectivelor economice pe temen lung.

III. Portugalia

După reducerea puternică din perioada 2011-2012, PIB real şi populaţia ocupată au
revenit la rate de creştere pozitive în trimestrul II 2013. În decursul ultimilor trei ani s-a
produs o corecţie remarcabilă a dezechilibrelor externe, iar în anul 2013 soldul contului curent
a devenit pozitiv.
În intervalul 2012-2013, ritmul consolidării fiscale, măsurat prin intermediul variaţiei
deficitului structural, a fost deosebit de intens. La jumătatea anului 2013, traiectoria
deficitului a fost modificată astfel încât să permită funcţionarea parţială a stabilizatorului
automat fără însă a determina o deteriorare a ponderii datoriei în PIB pe termen mediu.
Ţintele de deficit au fost revizuite de la 4,5% la 5,5% din PIB în 2013 şi de la 2,5% la 4% din
PIB în anul 2014. În anul 2013, deficitul a fost inferior ţintei, ca urmare a evoluţiilor peste
aşteptări la nivel macroeconomic şi a controlului bugetar strict. Bugetul aferent anului 2014
include măsuri de consolidare de peste 2% din PIB, în principal pe partea cheltuielilor.
Reformele structurale au progresat, în linii mari, în conformitate cu prevederile
programului. Majoritatea actelor legislative în domeniul politicilor pe piaţa bunurilor şi
serviciilor şi pe piaţa muncii care, conform programului, erau prevăzute a fi adoptate au intrat
deja în vigoare. Privind în perspectivă, ar trebui să se urmărească implementarea eficientă a
reformelor, precum şi stimularea procesului de reformă, în vedera înlăturării obstacolelor încă
existente în calea competiţiei, a deciziilor investiţionale şi a creării de locuri de muncă.

IV. Cipru

Programul de ajustare convenit de Cipru cu UE şi FMI a fost aprobat în luna aprilie

2013. Amplele dezechilibre acumulate, întârzierea cu care a fost demarat respectivul program
şi criza bancară au avut drept rezultat contracţia puternică a activităţii economice, deşi în 2013
aceasta a fost mai puţin severă decât se anticipase iniţial. În acelaşi timp, şomajul a înregistrat
o creştere semnificativă, iar activitatea de creditare a consemnat o stagnare.
În anul 2013, poziţia fiscală s-a deteriorat ca urmare a accentuării declinului
macroeconomic. Ţinta de deficit primar stabilită conform programului a fost de aproximativ
4,25% din PIB în 2013, incluzând cheltuieli temporare de 1,8% din PIB destinate compensării
pierderilor fondurilor de pensii aferente conturilor deschise la Cyprus Popular Bank pentru a
asigura un tratament comparabil cu cel aplicat conturilor similare deschise la Bank of Cyprus.
Ţintele de deficit pentru 2013 au fost atinse cu o marjă considerabilă, iar în anul 2014
se anticipează că deficitul primar va fi mai redus decât ţinta stabilită iniţial conform
programului, respectiv 4,25% din PIB.
Bugetul aferent anului 2014 urmăreşte să devanseze parţial procesul de consolidare
necesar în următorii ani în scopul atingerii şi menţinerii unui excedent bugetar primar pe
termen lung de 4% din PIB imprimând astfel o traiectorie descendentă datoriei publice.
80
 În 2013 s-au înregistrat progrese satisfăcătoare în direcţia implementării reformelor
structurale şi de reglementare. De asemenea, s-au raportat noi progrese pe calea stabilizării şi
a restructurării sectorului financiar. În luna august 2013, autorităţile au publicat o foaie de
parcurs pe etape vizând relaxarea progresivă a măsurilor administrative şi a controalelor
asupra capitalului şi asigurând în acelaşi timp stabilitatea financiară. Privind în perspectivă,
Cipru va continua să se confrunte cu provocări majore, îndeosebi în sectorul financiar. Prin
urmare este esenţial ca prevederile programului să fie implementate în continuare în mod
riguros.

V. Spania

La data de 14 noiembrie 2013, Eurogrupul a confirmat evaluarea pozitivă a implementării

programului de asistenţă financiară acordată sectorului financiar din Spania, care a contribuit
la îmbunătăţirea semnificativă a situaţiei şi a structurii finanţării sectorului bancar spaniol.
După mai mult de doi ani de recesiune, rata de creştere a PIB real a devenit uşor pozitivă în
trimestrul III 2013. Rata şomajului se menţine la niveluri extrem de ridicate, începând să se
reducă treptat abia în a doua jumătate a perioadei analizate. Economia Spaniei beneficiază de
continuarea ajustărilor descendente ale costurilor unitare cu forţa de muncă, acestea
contribuind la trecerea pe poziţie de excedent a soldului contului curent. Privind în
perspectivă, este esenţial ca ritmul procesului de reformă să fie menţinut în contextul mai larg
al guvernanţei sectorului bancar, precum şi în administraţia publică şi pe piaţa muncii.
Sursa: Raport Anual al Băncii Centrale Europene, Anul 2013

81
 ANEXA 2

STRATEGII ALE BERD PRIVIND SECTORUL FINANCIAR

I. INSTITUŢII FINANCIARE
Sectorul bancar
Structura pieţei: mică
Instituţii de piaţă: medii

Sectorul bancar din România este alcătuit din 41 bănci, 36 dintre acestea aflându-se în
proprietate străină. Acestea din urmă deţin 84,6% din totalul activelor bancare. Proprietatea
străină a ajutat sectorul să depăşească cele mai grave efecte ale crizei financiare. Numai două
bănci româneşti au rămas în proprietatea statului, respectiv CEC Bank şi Eximbank; 93,2%
din active sunt deţinute de bănci majoritar private. Privatizarea CEC Bank a fost amânată în
decembrie 2006, după ce guvernul a considerat că preţul oferit era prea mic. Depozitele în
monedă străină reprezintă 34% din depozitele totale. Supravegherea bancară a fost
consolidată considerabil, iar acoperirea asigurărilor pentru depozite este în conformitate cu
standardele UE. Alinierea legislaţiei bancare din România la standardele UE a avansat şi mai
mult prin aprobarea unui proiect de lege în luna iunie 2010 (modificat ulterior în decembrie
2010), care elimină comisioanele percepute clienţilor pentru rambursarea sau lichidarea
anticipată a creditelor bancare care au rate ale dobânzii legate de valorile de referinţă ale
pieţei şi introduce un plafon cu privire la comisioanele percepute pentru rambursarea
anticipată a creditelor cu rate fixe ale dobânzii.

II. MICRO-ÎNTREPRINDERI, ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII

Structura pieţei: medie
Instituţii de piaţă: medii

La finele anului 2008, IMM-urile reprezentau aproximativ 99,6 % din numărul total al
societăţilor comerciale şi 64 % din forţa de muncă. Cu toate acestea, ele reprezentau doar
aproximativ 42% din valoarea adăugată a societăţilor nefinanciare la nivelul economiei.
Băncile comerciale, societăţile de leasing şi băncile de microfinanţare locale îşi extind
creditele sau leasing-urile la IMM-uri, însă costurile de creditare în ceea ce priveşte dobânzile
şi garanţiile sunt încă foarte ridicate în România comparativ cu alte state ale UE. Finanţarea
este limitată în zonele rurale şi în afara centrelor urbane mari, precum şi pentru întreprinderile
agricole mici. S-a înfiinţat un birou de informaţii privind creditarea privată şi s-a înregistrat o
popularizare sporită a biroului public. Legislaţia privind garanţiile şi falimentul susţine
creditarea IMM-urilor. Implementarea integrală în legislaţia din România a prevederilor
acquis-ului comunitar privind noile cerinţe referitoare la capital pentru instituţiile de credit şi
firmele de investiţii va stimula accesul la finanţare, cu precădere în segmentul desfacerii cu
amănuntul. Ca reacţie la criza din 2009, a fost intensificată activitatea Fondului Naţional de
Garantare a Creditelor pentru IMM-uri şi s-a înfiinţat Fondul Român de Contragarantare.
Acestea asigură acoperirea riscurilor de schimb valutar şi garanţii integrale pentru proiecte
prioritare.
III. ASIGURĂRI ŞI ALTE SERVICII FINANCIARE
Structura pieţei: mică
Instituţii de piaţă: mici

În România operează un număr de 44 de societăţi de asigurare, majoritatea fiind

deţinute de entităţi străine. Valoarea primelor brute subscrise pentru asigurări generale şi de
viaţă din anul 2010 s-a situat la 1,98 miliarde euro, înregistrând o scădere de 5,70% faţă de
anul 2009, 80% constând din asigurări generale şi 20% fiind asigurări de viaţă.
82
 Rata de penetrare a asigurărilor (prime brute subscrise/PIB) este de 1,80%, o rată
scăzută faţă de cea a altor ţări din sud-estul Europei. Legislaţia şi reglementările privind
asigurările sunt pe punctul de a îndeplini standardele IAIS, însă autoritatea de reglementare
necesită o consolidare suplimentară. Dezvoltarea domeniului pensiilor private a demarat de
curând, fondurile private de pensii operând schemele obligatorii de pensii. La finele anului
2010, activele totale care se aflau sub administrare ajunseseră la 4,66 miliarde RON (1,1
miliarde euro) sau 0,9% din PIB, cu 80% mai mult faţă de anul 2009. Acestea au fost
împărţite între Pilonul II, obligatoriu (93%, 9 fonduri de pensii) şi Pilonul III, opţional (7%,
13 fonduri de pensii). La sfârşitul anului 2010, aproximativ 80% din angajaţii din România
contribuiau la aceste fonduri. Volumele de leasing-uri noi au scăzut până la mai puţin de 1%
din PIB, de la aproape 4% în 2008. Segmentul leasingului este puternic concentrat. Primii trei
actori ca mărime dintre cei 40 de actori de piaţă reprezintă peste 80% din cota de piaţă.
Penetrarea leasingului se ridică la 3,9% din PIB, în timp ce penetrarea ipotecară staţionează la
5,23%.

IV. CAPITAL PRIVAT

Structura pieţei: mare
Instituţii de piaţă: mici

Numai doi administratori de fonduri axaţi pe România şi susţinuţi instituţional au fost

prezenţi pe piaţă în mod tradiţional, în timp ce numărul administratorilor regionali de fonduri
care includ România în regiunea vizată de aceştia s-a stabilit a fi de aproximativ 20. Există o
participare limitată din partea investitorilor locali (atât instituţionali, cât şi privaţi), investitorii
străini considerând ţara ca făcând parte dintr-o regiune mai mare şi nu ca o ţară de sine
stătătoare. Numărul tranzacţiilor încheiate în anul 2010 a fost de asemenea redus. Volumul
capitalului investit şi disponibil din segmentul capitalului privat este estimat la 0,4% din PIB.
Peste jumătate din capitalul net angajat se axează pe preluări, urmat de peste o treime care se
axează pe fonduri de creştere. Capitalul neperformant este reprezentat, însă valorile
secundare, finanţarea de tip mezanin şi capitalul de risc, precum şi infrastructura sunt
inexistente sau cvasi-inexistente. România dă dovadă de conformitate cu Principiile de
guvernanţă corporatistă ale OECD; cu toate acestea, fondurile locale de pensii şi societăţile de
asigurare trebuie să devină investitori instituţionali activi în cadrul acestei clase de active.

V. PIEŢE DE CAPITAL
Structura pieţei: medie
Instituţii de piaţă: mici

În România, există doi operatori: Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi Sibex. BVB
operează trei pieţe de capital (o piaţă reglementată, piaţa Rasdaq şi un ATS), precum şi o piaţă
a derivativelor. Bursa de valori listează şi tranzacţionează de asemenea obligaţiuni
municipale, corporatiste şi guvernamentale, precum şi futures pe acţiuni şi pe valută. În anul
2010, capitalizarea pieţei la Bursa de Valori Bucureşti era de 102,4 miliarde RON (19,94%
din PIB). Cifra de afaceri a fost de 5,6 miliarde RON, respectiv de 1,09% din PIB, iar 74 de
societăţi au fost listate la bursă. Numai trei oferte publice iniţiale (IPO) s-au derulat în anul
2010: două fonduri de investiţii şi o societate comercială. Există o serie de obligaţiuni
guvernamentale şi municipale listate la bursă, dar singurele obligaţiuni corporatiste listate
sunt reprezentate de emisiunile multilaterale ale BERD şi BEI. În total, cele 55 emisiuni de
obligaţiuni listate la bursă au avut 543 tranzacţionări, în valoare de 2,6 miliarde RON, în anul
2010. Cea mai mare parte din aceste tranzacţionări a fost reprezentată de obligaţiuni
guvernamentale/municipale; s-a înregistrat o tranzacţionare limitată a emisiunii BEI însă
emisiunea BERD2019 nu a fost tranzacţionată la bursă de la momentul listării.

83
La BVB, s-au tranzacţionat derivative în valoare de 107 milioane RON. România a stabilit o
infrastructură de piaţă monetară de bază, cu indici de referinţă utilizaţi pentru aproape toate
tranzacţiile, cu excepţia derivativelor. Cu toate acestea, lichiditatea este scăzută atât pe piaţa
interbancară garantată cât şi cea negarantată, precum şi pe piaţa valutară forward pe termen
lung. Piaţa obligaţiunilor guvernamentale prezintă niveluri avansate de infrastructură atât în
cadrul segmentului primar cât şi al celui secundar. Sunt stabilite toate procesele şi
instrumentele esenţiale, cum ar fi listele agenţilor primari şi cele ale licitaţiilor regulate şi
frecvente, precum şi lichiditatea în sectorul tranzacţionării secundare ce urmează a fi
dezvoltată.
Sursa: Strategia pentru România, Document al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare, Aprobată de Bordul Director BERD în şedinţa sa din 28 februarie 2012

84
 ANEXA 3

PACHETELE FINANCIARE EXTERNE.

ÎMPRUMUTURI IANUARIE ŞI FEBRUARIE 2014

85
 ANEXA4

SITUAŢIA PROIECTELOR INVESTIŢIONALE BERD - ROMÂNIA, MARTIE 2014

86