Capacitatea administrativă este larg utilizată în multe contexte (Misener și Doherty, 2009).

Aceasta implică
funcționarea mecanismului unui sistem politic sau economic și traducerea voinței politice și colective în acțiuni
prin management și implementare (Farazmand, 2009). Este, de asemenea, o agregare a capacităților individuale
ale funcționarilor publici, deoarece capacitățile lor determină în cele din urmă furnizarea de servicii (Mentz,
1997; Nord, 1992). Capacitatea este în general definită ca abilitatea de a îndeplini funcții, de a rezolva probleme,
de a stabili obiective și de a atinge obiectivele (Milio, 2007, Fukuda-Parr et al., 2002, Janicke, 2001). Astfel,
este un set de atribute încorporate în cadrul unor organizații eficiente care oferă mijloacele de a-și îndeplini
efectiv misiunile (Misener și Doherty, 2009).

Capacitatea sau capitalul organizațional este un bun necorporal și nu există o definiție a consensului
privind modul de măsurare a acestuia (Black and Lynch, 2004). Capacitatea administrativă pare să
varieze în cadrul activităților specificate care trebuie îndeplinite. Honadle (1981) consideră că este
puțin probabil să se ajungă vreodată la o definiție consensuală a capacității administrative în cadrul
arenei administrației publice.

Capacitatea de a stabili obiective măsurabile și de a obține rezultate este importantă în toate instituțiile. Este
critică în guvern, instituții de învățământ, corporații, spitale, chiar și în case și biserici. Astfel, îmbunătățirea
capacității personalului din cadrul instituțiilor este esențială pentru societățile dezvoltate și în curs de dezvoltare.

Un număr tot mai mare de literatură sugerează că îmbunătățirea capacității productive depinde de
structura organizației (Black and Lynch, 2004). Structura este proiectarea (procesele) care
administrează organizația (Chandler, 1962). Potrivit structurii lui Chandler, urmează strategia. Prin
urmare, pentru a îmbunătăți capacitatea administrativă, administratorii publici trebuie să elaboreze
strategii eficiente.

La nivel macro, capacitatea administrației publice este capacitatea de a spori bunăstarea cetățenilor, a
cetățenilor, prin furnizarea de servicii adecvate, prin facilitarea creării de locuri de muncă, a școlarizării, a
îngrijirilor medicale și așa mai departe. Este nivelul maxim durabil al producției publice atunci când resursele
administrative administrative sunt utilizate pe deplin, având în vedere gustul și tehnologia (Winston, 1977).
La nivel micro, abilitatea funcționarilor publici de a furniza o producție publică maximă (servicii) la un
cost minim, având în vedere misiunea, viziunea și strategia organizației.

Farazmand (2009) susține că guvernele trebuie să-și îmbunătățească în mod constant capacitățile administrative
pentru a face față provocărilor globalizării rapide. El observă că aceste provocări se caracterizează prin hiper-
concurență, hiper-complexitate și hiper-incertitudine. Cu toate acestea, el nu definește succint capacitatea
administrativă, iar prescripțiile sale de politică nu sunt specifice. Poate pentru că articolul nu identifică o
problemă specifică, ci presupune că globalizarea provoacă provocări privind capacitatea administrativă. Cu toate
acestea, globalizarea nu provoacă provocări privind capacitatea administrativă (Bowormwathana, 2009; Cheung,
2009). Dimpotrivă, este inadecvată capacitatea umană din cadrul guvernelor și instituțiilor care inhibă
răspunsurile anticipative eficiente la provocările care cauzează probleme administrative.

Fiascul Katrina nu a fost rezultatul globalizării; a fost un dezastru natural fără un proces de reacție anticipativ
(preventiv) capabil de guvern. Răspunsul anticipativ inadecvat nu este unic pentru administrația publică.
Industria automobilelor din Statele Unite nu a anticipat gusturile consumatorilor și nu a profitat de tehnologiile
eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil. De asemenea, gestionarea ofertei monetare M1 de
către Rezerva Federală (Fed) înainte de recesiunea din 2008 a demonstrat, de asemenea, lipsa unui răspuns
anticipat la consecințele anticipate cunoscute ale creșterii monetare lente, o recesiune. M1 este valută, cecuri de
călătorie, depozite la vedere și alte depozite verificabile pe care consumatorii le folosesc pentru a cumpăra
bunuri și servicii.

Neputința de a guverna emană din mediul intern și extern mai complex al guvernării, care expune limitările
capacității de stat (Cheung, 2009). Globalizarea sporește limitările existente ale administrației publice și ale
managementului în general, dar nu este cauza limitărilor.

Consecințele schimbării
Argumentul că "în timp ce schimbările mari produc consecințe pe termen lung care depășesc
anticiparea imediată, schimbările mici sunt mai frecvente, cu consecințe previzibile și imprevizibile"
(Farazmand, 2009, p.2008) este discutabilă. Un argument mai coerent este acela că capacitatea umană
inadecvată duce la consecințe imprevizibile și la răspunsuri anticipate slabe; împiedică ajustările adecvate la
schimbările surprinzătoare. Capacitatea umană inadecvată în cadrul organizațiilor este o problemă de alocare a
personalului. Alocarea personalului în administrația publică este rareori optimă, ceea ce împiedică instituțiile
publice să îmbunătățească continuu performanța

Capacitatea umană alocată în mod corespunzător în administrația publică ar fi capabilă să prezică eventualele
defecțiuni și să dezvolte răspunsuri optime pentru fiecare mod potențial de eșec. De exemplu, multe sectoare
care se ocupă de procese instabile, implementează răspunsuri sigure în funcție de fiecare tip de eșec.