Primele teorii privind formarea coaliţiilor au la bază argumentele teoriei alegerii raţionale din ştiinţa

politică.  Aceste teorii au definit procesul de formare a coalițiilor ca pe un joc de sumă nulă în care
jucătorii sunt partidele politice parlamentare, iar rezultatele jocului sunt reprezentate de intrarea la
guvernare sau rămânerea în opoziţie.  Știința politică deosebește, în general, 6 tipuri de coaliții. Pentru
a înțelege cele 6 teorii despre coaliții trebuie să știm:  y daca un partid este majoritar în parlament va
forma fie un cabinet monocolor, fie o coaliție cu unul sau mai multe partide minoritare.  y daca nici un
partid nu are majoritate parlamentară atunci se vor forma coaliții.

Teorii ale coaliției

Coaliții minimal câștigătoare  „Într-un joc cu n persoane, de sumă nulă, unde costurile marginale sunt
permise, unde jucătorii sunt raţionali şi au informaţie perfectă, se formează numai coaliţii minim
câştigătoare […]  În situaţii sociale similare la jocuri cu n persoane, de sumă nulă, unde costurile
marginale există, participanţii crează coaliţii atât de largi cât cred ei că asigură câştigul şi nu mai mari”. 
Modelul teoretizat de William Riker privește partidele ca actori unitari și susţine ideea că o coaliţie
câștigătoare va cuprinde atâtea partide cât pentru a se asigura majoritatea, dar nu mai multe, astfel
încât beneficiile să nu se împartă și cu partide care nu sunt necesare asigurării majorităţiiю

E numită minimala deoarece ieșirea din cadrul coaliției chiar și a partidului cu cel mai mic numar de
locuri duce la nimicirea caracterului câstigator al coaliției.  De aici tragem concluzia ca partidele politice
sunt interesate de maximizarea puterii lor, iar prin putere maxima intelegem deținerea a cât mai multe
poziții în cabinet. Câstigul coaliției e posibil doar în cazul în care nici un partid-membru nu o părăsește.

Coaliții de dimensiuni minime  Teoria coalițiilor de dimensiuni minime se bazează pe aceeași supoziție
a maximizării puterii ca și teoria coaliției minimal câștigătoare, dar conduce acest raționament înspre
concluzia logică:  ”Dacă partidele politice vor să excludă partenerii inutili dintr-un cabinet de coaliție ,
pentru a-și maximiza puterea lor în cabinet, ar trebui să prefere coaliția cea mai strânsă posibilă.”  deci
pe de o parte partidele membre ale coalitiei vor tine sa pastreze dimensiunile acesteia cat mai
compacte, dar pe de alta parte nu vor accepta parteneri inutili care ar pretinde o parte din putere 
Gamson (1961) introduce expresia de „minimum de locuri” prin care autorul arată că o coaliţie minimal
câștigătoare va cuprinde partide ale căror membrii vor însuma o majoritate parlamentară, dar această
majoritate va fi cea mai mică posibilă.  Gamson numește modelul său coaliţia „ieftină” câștigătoare.

Coalitii cu cel mai mic numar de partied

Michael Leiserson vorbeste despre înțelegerea prin tranzacție.  Demonstreaza ca aceste coalitii
minimal castigatoare tind sa se formeze astfel încât sa cuprinda cel mai mic numar de partide posibil (în
mod ideal-2 partide), deoarece o astfel de coalitie e mai usor de realizat si  în acest mod ea poate fi
menținută compactă.  Observam astfel ca acest tip de coalitie e mai putin riscant  Această teorie are
la bază argumentul că între mai puţine partide, procesul de negociere al beneficiilor are loc mai rapid, și
există șanse mai puţine să apară conflicte în coaliţiile ce includ un număr minimal de partied

Coalitii de interval minim

 In acest caz se iau in calcul doctrinele si programele partidelor politice care au fost ignorate in tipurile
de coalitii anterioare.  Se presupune ca e mai usor sa formezi si sa mentii coalitii cu partide cu aceleasi
preferinte politice, care le sunt mai aproape pe segmentul stanga-dreapta, decat cu cele distante.  Cu
cat intervalul ideologic si programatic e mai redus, cu atat este mai posibila realizarea si mentinerea
unei coalitii.

Сoaliții câștigătoare minimale conectate  Robert Axelrod spunea despre aceste coaliții că sunt
compuse din partide care sunt adiacente pe segmentul stângadreapta, la care se vor lipi și parteneri
inutili până se va forma o coaliție majoritară.  Ieșirea din coaliție a partenerilor inutili nu are influență
asupra caracterului câștigător al coaliției, dar ar pretinde asupra unei cote de putere.  Cu toate astea
unirea s-ar face datorita acelei adiacente ideologice și programatice.  Observăm ca acest tip de coaliție
e o îmbinare logică a teoriei coaliției de dimensiuni minime, și teoria coalitiei de interval minimal
Cabinetele minoritare:  Cabinet minoritar propriu-zis,

 care trebuie să negocieze continuu cu unul sau mai multe partide nemembre ale cabinetului pentru a
rămâne în funcție și să solicite susținere pentru propunerile legislative;
 această relație de tip tranzacțional, tipică pentru partidele rămase în afara cabinetului din diverse
motive, face ca astfel de cabinete să semene cu coalițiile supradimensionate.  Guvern majoritar
mascat,
 cabinete minoritare care sunt mai degrabă cabinete majoritare, deoarece beneficiază de un
angajament ferm de susținere din partea unuia sau mai multor partide din legislativ, deși acestea au
decis să nu ocupe portofolii în cabinet.
 După Strom doar 11% dintre numeroasele cabinetele minoritare studiate ar putea fi considerate
mascate

Cabinetul minoritar tipic este unul format de către un singur partid, care caută suport legislativ de la caz
la caz pe o bază adhoc
 Cabinetele minoritare sunt caracteristice sistemelor parlamentare.  Puterea comisiilor parlamentare
favorizează guvernele minoritare, datorită poziției puternnice în legislativ și diminuiază dorința de a
intra în cabinet

Cabinetele prezidențiale  Executivul în sistemele prezidențiale are nevoie de suportul majorității

numai pentru propunerile legislative prezidențiale,  Președintele este ales pe un mandat fix și nici ei ,
nici cabinetele numite nu sunt dependente de încrederea legislativului pentru a supraviețui. 
Președinții și membrii cabinetului sunt minimali câștigători prin definiție  Procentajul cabinetelor
minimal câștigătoare în regimurile parlamentare poate varia între 0 și 100, iar în cele prezidențiale între
50 și 100

executivele parlamentare sunt organe colegiale, iar executivele prezideniale sunt executive unipersonale
 în s. prezidențiale cabinetul este format m. degrabă din consilieri

Coalițiile supradimensiionate (motivele apariției)  Atunci când formarea cabinetelor înregistrează o

doză considerabilă de incertitudine. Sunt atrase mai multe partide ca garanție a statutului de câștigător
 Principiul dimensiunii. Acestea reprezintă adăugiri, nu alternative dictatete de preferințele politice ala
partidelor  In cazul în care obiectivul major al tuturor sau al celor mai multe partide este acela de a
lupta împreuna pentru a apara țara sau regimul democratic de amenințările externe și interne (ex.
Guvernul lui Churcill)  Amenințările interne pot fi reprezentate de mișcarile și partidele
antidemocratice si de diferentele dintre partidele prodemocratice din societatile plurale  Dacă
sistemul politic este amenințat toate partidele pro-sistem se vor alătura guvernului  Budge și Herman
spun că 72% dintre guverne formate în perioade de criză au fost coaliții lărgite  Caracteristicile
instituționale pot favoriza formarea de cabinete supradimensionate prin prevederile constituționale: -
ex. prevederea prin care se asigura echilibrul lingvistic în Belgia și indirect a lărgit cabinetul (dacă
socialiștii flamanzi intră în cabinet, sunt invitați și socialiștii francofoni, chiar dacă nu e nevoie de
participarea lor pentru a asigura majoritatea), - ex. în Finlanda exista prevederea ca unele legi
economice să fie adoptate prin 2/3 sau 5/6.

Cabinetele atipice  Cazul Austriei. Cabinetele de mare coaliție (1949, 1966) - coaliții foarte largi, copuse
din cele 2 mai importante ale țării, socialiști și conservatori, care împreună au controlat m.m de 92 % din
mandate. - Cazul SUA. Cabinete partizane cu unul sau doi membri. - Kenedy – 2 membri republicani,
Nixon – 1 membru democrat, Clinton- 1 membru republican etc.  Cazul Japoniei. Strategie de coaliție
parțială cu partidele de opoziție (PLD)