1.

Istoria şi perspectivele dezvoltării apiculturii

1.1. Apariţia şi dezvoltarea apiculturii

1.2. Importanţa economică şi socială a creşterii albinelor
1.3. Creşterea albinelor pe plan mondial şi la noi în ţară.
Literatura:
- Eremia N. Apicultura. Chişinău, 2009. 350 p.
- Mrăgitaş L. Albinele şi produsele lor. Bucureşti, 2007. 391 p.
- Lazăr Şt., Vornicu O. Apicultura. Iaşi. 657 p.
- Bura M., Pătruică S., Bura V. Tehnologie apicolă, Timişoara, 2005. 408 p.
- Alexandru V. şi alţii. Manualul apicultorului. Bucureşti, 2005. 318 p.
 1.1. Apariţia şi dezvoltarea apiculturii

• Apicultura este o ramură a zootehniei, care se

ocupă cu studiul biologiei albinei melifere,
tehnologiilor de creştere a familiilor de albine şi
obţinere a produselor apicole, aşa cum sunt:
mierea, ceara, polenul, păstura, lăptişorul de
matcă, propolisul şi veninul de albine.
• Însă, rolul principal al albinelor constă în
polenizarea încrucişată a plantelor agricole, fapt
ce duce la sporirea producţiei de seminţe şi
fructe, cât şi influenţează asupra calităţii acestora.
• Apidologia este ştiinţa despre albine (apis – albină,
logos - ştiinţă).
• Ştiinţa despre albine poate fi împărţită în mai multe
ramuri:
• Biologia familiei de albine, care studiază originea,
sistematica zoologică, evoluţia, fiziologia, morfologia,
patologia şi altele;
• Tehnologia apicolă, care include creşterea şi
ameliorarea albinelor, creşterea artificială a mătcilor,
tehnologia producerii şi prelucrării produselor apicole,
producerea roilor în pachet, tehnologia apiculturii
industriale şi altele;
• Stupii, utilajul şi inventarul;
• Baza meliferă (fiziologia secretării nectarului şi formării
polenului, productivitatea plantelor în nectar, polen şi
mană);
• Polenizarea plantelor agricole, studierea influenţei
mediului ambiant la cantitatea şi calitatea produselor,
biologia polenizării plantelor, floromigraţia albinelor,
formarea normelor tehnologice la polenizarea
plantelor agricole, metodele de intensificare a
zborului, dresarea albinelor, folosirea atractantelor;
• Bolile şi dăunătorii, protecţia albinelor.
• Apiterapia – o ramură nouă a apidologiei, care
studiază istoria folosirii produselor apicole în
medicină, componenţa chimică şi proprietăţile
biologice ale produselor apicole, influenţa lor asupra
organismului omului şi animalelor, practica folosirii în
medicină.
• În dezvoltarea apiculturii sunt cunoscute patru perioade (M.
Beşliu, А. Nistor, 1992):
• I. Vânătoarea albinelor sălbatice. Prima preocupare a
omului primitiv a fost vânatul animalelor. Plecând la
vânătoare, omul primitiv a descoperit întâmplător, în
scorburile copacilor din pădure, mierea de albine sălbatice.
Cu timpul, căutarea şi strângerea mierii şi cerii a devenit a
doua ocupaţie după vânatul animalelor.
• Perioada aceasta este cea mai îndelungată, în timpul căreia
omul primitiv s-a obişnuit să dobândească mierea din
scorburile copacilor şi din crăpăturile de stâncă, în care, în
acele timpuri, albinele îşi făceau cuiburi.
• Exploatarea albinelor în această perioadă constă în
depistarea familiilor adăpostite în scorburile copacilor, apoi
distrugerea albinelor toamna şi recoltarea mierii şi cerii.
• II. Apicultura în scorburile copacilor (scorburi
artificiale scobite în trunchiul copacilor). În
această perioadă oamenii au trecut la sistemul
primitiv de folosire a albinelor, la confecţionarea
unor adăposturi pentru cuiburile lor. Această
perioadă a durat până în secolul al XVII-lea.
• Scorburile artificial pregătite se atârnau în
copacii din pădure, pentru popularea albinelor.
Un aşa mod de întreţinere a albinelor, în timpul
de azi, putem întâlni în pădurile din Başchiria,
unde se întreţin albinele mediale ruse (fig. 1).
Figura 1. Trunchi scobit, agăţat pentru popularea albinelor
• III. Creşterea albinelor în stupi primitivi a apărut când
oamenii s-au deprins să construiască adăposturi pentru
albine – buduroaie, scorburi şi trun­chiuri scobite, care se
plasează pe pământ (fig. 2).
• Oamenii au început să confecţioneze stupi primitivi din
împletituri de nuiele, salcie, papură, paie, protejaţi la
exterior cu un amestec de argilă.
• În această perioadă apare noţiunea de “vatră de stupină”,
locul din pădure prevăzut pentru amplasarea stupilor
primitivi.
• Tehnica creşterii şi exploatării albinelor era primitivă şi
consta în prinderea roilor, iar toamna distrugerea familiilor
de albine prin gazare cu bioxid de sulf şi apoi recoltarea
mierii şi cerii.
• După cum spunea C. Darwin, în apicultura de atunci se
înfăptuia selecţia negativă, fiindcă erau sacrificate cele mai
bune familii, care recoltau cea mai multă miere şi
rămâneau familiile mai puţin productive.
Figura 2. Diferite tipuri de stupi, trunchiuri şi scorburi
• IV. Apicultura modernă a început odată cu apariţia a trei invenţii.
• În anul 1814, P. Procopovici inventează primul stup sistematic cu rame mobile, punând,
astfel, baza apiculturii moderne.
• Pornind de la această idee, mulţi savanţi, constructori au modernizat stupul Dzierzon
(1834), iar în 1851, Langstroth construieşte capacul stupului, ceea ce a dat posibilitate ca
ramele să fie scoase în sus din stup, Dadant (1890).
• În prezent, există peste 500 de modificaţii ale stupului.
• Marele naturalist elveţian Huber (anii 1750-1831), în urma cercetărilor efectuate, a
dovedit că ceara nu este culeasă de pe flori, dar o elimină albinele şi a stabilit, că matca se
împerechează în afara stupului.
• A doua invenţie a fost efectuată de către Iohanes Mering (Germania) în anul 1857. El
construieşte presa pentru producerea fagurilor artificiali, iar în 1876 Amos Root şi C.
Cuzmenco în 1882 (Odesa) modernizează presa cu valţuri, ce a dat posibilitate de a mări
substanţial randamentul producerii fagurilor artificiali.
• A treia invenţie, care a stabilit baza apiculturii moderne, a fost efectuată, în anul 1865, de
către Franz Hruşka care a construit extractorul de miere.
• Unul din cei mai vestiţi savanţi apicultori este Karl Frisch, care a stabilit modul de
comunicare a albinelor: cum transmit informaţia despre direcţia şi distanţa surselor
melifere depistate prin “dansul” său. Monografia lui “Din viaţa albinelor” a fost editată în
80 de ţări ale lumii, apoi reeditată de 15 ori. În anul 1973, pentru experienţele şi
descoperirile în domeniul biologiei a obţinut premiul Nobel.
• La dezvoltarea apiculturii au contribuit substanţial cu lucrările sale aşa savanţi, ca: A.
Butlerov, P. Prokopovici, L. Langstroth, J. Mehring, C. Dadant, F. Hruska, N. Culaghin, G.
Cojevnicov, V. Alpatov, N. Noasonov, K. Frisch, N. Gluşkov, F. Ruttner, N. Foti, I Barac, C.
Hristea, E. Mârza, A. Sabău, M. Şerban, St. Lazăr, L. Mărgitaş, M. Bura, N. Ursu, G.
Avetisean, V. Poltev, G. Taranov, N. Crivţov, V. Lebedev, V. Gubin, G. Bilaş ş. a.
 1.2. Importanţa economică şi socială a creşterii albinelor

• Datorită particularităţilor biologice specifice, albinele furnizează

pentru om produse preţioase, aşa cum sunt: mierea, ceara,
polenul, păstura, propolisul, lăptişorul de matcă şi veninul
de albine. În afară de aceasta, un rol însemnat albinele îl joacă
în polenizarea încrucişată a plantelor agricole, sporind producţia
de seminţe şi fructe cu 30-50% şi calitatea lor.
• Mierea de albine constă din nectarul cules de pe florile
plantelor. Trecând, în procesul prelucrării, mai mult de 200 de
ori prin guşa albinelor, nectarul se îmbogăţeşte cu fermenţi,
substanţe bactericide şi biologic active. Ca rezultat, mierea
conţine 18-20% de apă, 80-81% – de zaharuri, din care 38% –
fructoză, 31% – glucoză şi 0-3% – zaharoză, până la 3% – săruri
minerale, vitamine, oligoelemente, substanţe bactericide, 0,8%
– aminoacizi, substanţe aromatice.
• În total, mierea conţine circa 350 de substanţe organice şi minerale,
fapt ce condiţionează spectrul larg de acţiune. Asimilarea ei de către
organism ajunge până la 98%.
• Densitatea mierii coapte este egală cu 1,48-1,451 şi poate fi reglată
numai de către albine.
• Mierea are o reacţie acidă (pH=3,9) şi poate fi reglată de către albine
care, folosind fermentul glucozidaza, transformă glucoza în acid
gluconic.
• Conţinutul vitaminelor în miere e neînsemnat, mai des se găsesc acizii
nicotinic şi pantotenic, B1, B2, B6, C.
• Mierea (fig. 3, 4, 5) poate fi florală, dacă provine din nectar, şi
extraflorală (mierea de mană), monoflorală – din nectarul numai unei
specii de plante (de tei, de salcâm şi altele), sau poliflorală din
nectarul a mai multor specii. Fiecare specie de miere se deosebeşte
după culoare, miros şi conţinutul substanţelor, poate fi centrifugată
sau în faguri.
Fig. Miere în fag
Fig. Fagure nou cu miere căpăcită
Fig. 2. Miere de albine
Figura 4. Expoziţia produselor apicole la Ziua Apicultorului
• Mierea după provenință poate fi:
Miere monofloră;
Miere poliflora;
Miere de mană.
După modul de obţinere:
Miere în faguri;
Miere cu bucăţi de faguri;
Miere extrasă prin centrifugare;
Miere scursă, presată, filtrată.
• Mierea nu este un preparat medicamentos puternic, însă,
folosirea ei trebuie să fie reglementată. Pentru un
organism adult norma zilnică este de 100 g, nu mai mult de
200 g, pentru copii - până la 30 g, şi pentru asimilare
completă se dizolvă în apă sau lapte.
• Ceara de albine este un produs natural secretat de
glandele ceriere ale albinei lucrătoare tinere şi folosit
pentru construcţia fagurilor. În procesul secretării, ceara se
solidifică formând solzişori (4 perechi) cu o greutate
aproximativă de 0,25 mg fiecare.
• Componenţa chimică a cerii este foarte bogată, în ea sunt
identificate aproximativ 300 de substanţe.
• După modul de extracţie se deosebeşte: ceara de stupină,
ceara de presă şi ceara extractivă. Secretarea abundentă a
cerii de către albine şi construcţia fagurilor are loc la
culesul nectarului şi polenului şi implică un consum mare
de hrană. Pentru a produce 1 kg de ceară, albinele
consumă 3-5 kg de miere şi polen.
Expoziţia produselor apicole
• Are reacţie neutră, este un material plastic, rezistent către
acizi, izolator bun, hidrofobă, nu mucegăieşte, nu putrezeşte ş.
a. Până la 70% din producţia de ceară se întoarce înapoi în
apicultură în calitate de faguri artificiali.
• Punctul de topire al cerii pure este de 640 (62-650C), de
solidificare – 630C, masa volumică în medie 0,953 gr/cm3 – la
150 C.
• Polenul şi păstura. Polenul prezintă celulele sexuale masculine
ale plantelor, care conţin toate substanţele nutritive necesare
pentru creşterea şi dezvoltarea organismului albinei. Din
polenul colectat albina formează două ghemotoace care le
transportă în coşuleţele situate pe picioarele posterioare,
adăugând puţină miere sau nectar şi secretul glandelor salivare
care conţin fermenţi. Culoarea şi componenţa chimică a
ghemotoacelor depinde de specia plantei de pe care au fost
culese.
• Umiditatea ghemotoacelor atinge 20-24%, după
uscarea lor – nu mai mult de 12,5%, pH = 4,4. Polenul
conţine până la 30% şi mai mult de proteină. În el au
fost identificaţi 32 de aminoacizi.
• Polenul conţine 2-14% grăsime, 28 de hidraţi de carbon
prezentaţi de mono-, oligo- şi polizaharizi. Este, de
asemenea, o sursă bogată de vitamine, în deosebi, din
grupele B şi E. Din 36 de substanţe minerale identificate
e bogat în magneziu – 1%, fosfor – 0,55%, siliciu – 0,44%
ş. a.
• Polenul este bogat în flavonoizi, fermenţii principali sunt
amilaza, invertaza, fosfataza, peroxidaza.
• În total, în componenţa polenului au fost determinate
250 de combinaţii şi substanţe minerale.
• Experienţele noastre au arătat, că aplicarea polenului sau
extractelor din el în raţia animalelor tinere sporeşte masa
corporală, schimbă componenţa sângelui, ridică rezistenţa
şi ameliorează alţi indici.
• Polenul şi păstura, fiind produse naturale, au o acţiune
largă asupra organismului.
• Propolisul, sau „cleiul albinelor”, prezintă o substanţă
mixtă din smoală vegetală şi ceară. Cu el albinele astupă
crăpăturile în stup pentru păstrarea temperaturii stabile în
timpul rece, micşorează dimensiunile urdinişului, ung
pereţii, şlefuiesc pereţii celulelor înaintea depunerii
ouălor pentru întărirea şi sterilizarea lor, fixează diferite
detalii în stup.
• Albinele culeg propolisul în mijlocul zilei la temperatura
peste 200C. În componenţa lui intră smoli vegetale 50-
55%, uleiuri eterice – 8-10%, ceară – 30%, polen – 5%,
microelemente şi vitamine, în total peste 50 de elemente.
• Colectarea propolisului e mai comodă vara în timpul
controlului familiei, curăţindu-l de pe rame, scândurele de
podişor şi toate părţile de lemn ale stupului. De la fiecare
familie pot fi recoltate în timpul sezonului 100-150g.
Lăptişorul de matcă prezintă o secreţie a glandelor
salivare şi hipofaringiene ale albinelor-doici. Este o
substanţă de culoare albă cu nuanţă gălbuie, acră şi
arzătoare la gust (pH = 3,6-4,5), cu care albinele hrănesc
larvele albinelor lucrătoare timp de 3 zile, cele de matcă –
5 zile.
• În componenţa lăptişorului de matcă au fost depistate
peste 110 de combinaţii chimice şi elemente. Conţinutul
de apă în medie este egal cu 65%, iar substanţa uscată
include: proteine – 40% şi 9 fermenţi; grăsimi – 4-5%;
hidraţi de carbon – 21%, glucoză, fructoză, zaharoză şi
maltoză; acizi organici (până la 30%) – 23 aminoacizi, acizi
nucleici – ADN şi ARN; substanţe minerale (15); vitamine
(336-351 mg/g), îndeosebi din grupa B.
• Lăptişorul de matcă se foloseşte în formă de
pastile, preparate, cremă, unguent, aerosol etc.
sub diferite denumiri şi în combinare cu alte
produse apicole. În Moldova cel mai răspândit
produs se numeşte „Apilac”.
• Veninul de albine prezintă un secret al
glandelor veninoase, folosit de albină la înţepare
pentru protecţia familiei de diferite insecte şi
animale, însă el nu acţionează asupra şerpilor,
broaştelor, aricilor şi urşilor.
• Veninul este un lichid transparent de culoare
gălbuie cu un miros acut, cu densitatea în mediu
de 1,11 g/cm3, dizolvat în apă 1:100 are pH 4,5-
5,5.
• În veninul de albine uscat au fost identificate 9
substanţe proteice dintre care doi fermenţi principali –
fosfolipaza A (14%) şi hialuronidaza (20%), o parte
considerabilă prezintă peptizii dintre care mai principali
sunt melitina (40-50%) şi apamina (3,4-5,1%).
• Veninul conţine substanţe aromatice volatile şi un şir de
substanţe neidentificate, în total peste 50 de elemente.
• Se foloseşte şi cea mai veche metodă de întrebuinţare a
veninului – lecuirea prin înţepările directe de către
albine, în special la bolile reumatice, nevralgii.
• Organismul omului rezistă uşor până la 5-10 înţepături,
2-3 sute provoacă o intoxicaţie grea, dar mai multe de
400 sunt mortale.
• Polenizarea. Rolul principal al albinelor este
polenizarea încrucişată a culturilor entomofile.
• Savanţii au stabilit, că valoarea recoltei suplimentare
obţinute în urma polenizării încrucişate a plantelor
entomofile de către albine este de 10-15 ori mai mare
decât valoarea produselor apicole. Productivitatea
plantelor creşte cu 30-50%, iar calitatea seminţelor şi
fructelor se ameliorează considerabil.
• Aşadar, perspectivele dezvoltării apiculturii constau în
organizarea polenizării culturilor agricole entomofile
(pomilor fructiferi, florii-soarelui etc.) cu ajutorul
albinelor şi perfecţionarea tehnologiilor pentru
obţinerea produselor apicole
 1.3. Creşterea albinelor pe plan mondial şi la noi în ţară

• În prezent, se consideră, că, pe plan mondial,

efectivul familiilor de albine constituie circa 65
mln.: Europa (fără Rusia) – 13 mln., Africa – 12
mln., Asia – 10 mln., America de Sud şi Centrală –
4 mln., America de Nord – 6 mln. şi Oceania – 700
mii.
• Statele membre ale UE au un efectiv de 8.719.352
familii de albine, întreţinute în 460.000 de
exploataţii, dintre care 14.000 sunt profesionale.
 Efectivul familiilor de albine în unele ţări şi pe glob

În % anul 2009
Ţara Anul 2000 Anul 2005 În % anul 2005 Anul 2009
faţă de 2000
faţă de 2005
8771200 120,13
China 6814970 7301500 105,67
5339224 106,78
Turcia 4267123 5000000 117,17
2975622 87,29
Rusia 3458000 3409000 98,58
3250000
Ucraina
2970000 102,41
Argentina 2800000 2900000 103,57
SUA 2400000 92,66
2620000 2590000 98,85
Franţa 1014000 88,19
1150000 1150000 100,0
Germania 900000 96,77
902000 930000 103,10
România 998000 118,81
814000 840000 103,19
Bulgaria 650000 144,44
334865 450000 134,38
Belarusi 215000 119,44
190000 180000 94,74
Moldova 98303 131,07
75000 75000 100,0
65132414 104,41
Всего в мире 58271474 62381736 107,05
 Producţia de miere în medie pe familia de albine în
unele ţări (кг)
2009 în %
Ţara 2006 2007 2008 2009
fată de 2006
Canada 76,9 53,4 48,0 51,0 66,32
China 40,1 42,0 42,2 42,2 105,24
Chipr 15,2 16,0 15,7 15,1 99,34
Estonia 31,3 19,8 16,8 19,1 61,02
Filanda 56,3 26,4 34,8 36,5 64,83
Italia 5,3 5,2 6,6 6,6 124,53
Iran 10,2 10,2 10,2 10,2 100,0
Pakistan 10,3 10,3 10,3 10,3 100,0
Urugvai 27,1 26,9 27,1 27,6 101,85
Ispania 13,0 13,7 12,7 12,6 91,97
Tadjichistan 26,0 20,6 17,3 17,3 66,54
SUA 29,3 29,2 31,7 26,5 90,44
Moldova 29,3 26 28 30,1 102,9
 Exportul mierii de către unele ţări, tone
2009 În % 2009 faţă de 2004
Ţara 20000 2004 În % 2004 faţă de 2000

China 103042 82497 80,06 89277 108,22

Argentina 88467 62536 70,69 69228 110,70

Germania 22307 22374 100,30 27598 123,35

România 7512 8758 116,59 7087 80,92

Bulgaria 5277 - - 3362 -

SUA 4746 4068 85,71 5726 140,76

Turcia 3515 5668 161,25 397 7,00

Ucraina 155 4642 2994,84 3264 70,31

Franţa 3021 2585 85,57 5704 220,66

Rusia 198 267 134,85 128 47,94

Moldova 410 303 73,90 310 102,31

Belarusi 1 - - 0 -
193698 81,16
În total 238651 212081 109,49
 Importul de miere în unele ţări, ton
În % f. 2000 2009 În 5 f. 2004
Страна 20000 2004

Germania 95016 88958 93,62 91923 103,33

SUA 89890 81027 90,14 104962 129,54

Franţa 15724 17081 108,63 27960 163,69

China 3552 2472 69,59 3990 161,41

Rusia 993 886 89,22 1073 121,11

România 135 52 38,52 777 1494,2

Turcia 483 180 37,27 1247 672,78

Belarusi 94 210 223,40 222 105,71

Ucraina 99 - - 128 -

Argentina 14 41 292,86 109 265,85

Moldova 20 1 5,0 13 1300

Japonia - - - 41682 -

În total 206020 190908 92,66 274086 143,57

 Producţia de miere în unele ţări şi pe glob, tone
2009 În % 2005
Ţara 2000 2005 În %% 2000 În % m În % m.

China 251839 305000 121,11 22,07 367219 120,40 24,30

SUA 99945 82000 82,05 5,93 65366 79,71 4,33

Argentina 93000 80000 86,02 5,79 81000 101,25 5,36

Turcia 61091 73929 121,01 5,35 82003 110,92 5,43

Rusia 53922 53000 98,29 3,84 53598 101,13 3,55

Ucraina 52439 60502 115,38 4,38 74000 122,31 4,90

Germania 20409 17000 83,30 1,23 18151 106,77 1,20

România 11746 19200 163,46 1,39 19937 103,84 1,32

Franţa 15691 15000 95,60 1,09 16000 106,67 1,06

Bulgaria 5337 6000 112,42 0,43 9529 158,82 0,64

Belarusă 3100 3000 96,77 0,22 3283 109,43 0,22

Moldova 2020 2200 108,91 0,16 2964 134,73 0,20

În total 1251905 1381904 110,38 - 1511257 109,36 -