Ministerul Agriculturii, Mediului și Dezvoltării Regionale Al Republicii \Moldova

Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Facultatea Agronomie

Raport
pe practica de producție,

a studentei anului V f/r: Sudica Vladimir

Conducătorul practicii
dr., lector. universitar: Modvala Susana

Conducătorul practicii GT ”Șterban Vasile”

Proprietaru stupinei private: Sterban Vasile

Perioada practicii: 02.09.2020-11.10.2020

Chișinău 2020
 Cuprins:
Importanta apiculturii
1 Studiul indicilor morfo-productivi a familiilor de albine
2 Caracterisitca stupine particulare din s. Oniscani, or. Călărași

3. Lucrarile in stupina inainte de iernarea familiilor de albine

4. Cncluzie
5 Bibliografie
 Importanta apiculturii
Apicultura (apis = albină, cultura = cultivare) este știința care studiază
viața, creșterea și îngrijirea albinelor, în scopul obținerii și folosirii produselor
apicole și al polenizării culturilor agricole.
Ca ramură a agriculturii, se bazează pe instinctul albinelor de a depozita
rezerve hrană peste necesarul de consum, rezerve care sunt folosite de apicultor.
Creşterea populaţiei la nivel mondial, evoluţia tehnico-ştiinţifică şi socio-
economică au determinat creşterea necesarului de produse alimentare şi
diversificarea gamei acestora.
În aceste condiţii, apicultura dobândeşte un rol tot mai important ca
furnizoare de produse alimentare (miere) dar şi ca vector de creştere a producţiei
apicole prin polenizarea culturilor entomofile.
De asemenea, furnizează diferite produselor cu rol în menţinerea sănătăţii
populaţiei prin intermediul produselor, cu mare valoare profilactică şi terapeutică.
Din punct de vedere social şi economic, este recunoscut faptul că această
ramură de activitate contribuie la asigurarea prosperităţii populaţiei, în special din
mediul rural, printr-o sursă suplimentară de venit şi utilizarea superioară a
resurselor naturale şi umane.
În plus, apicultura capătă o importanţă sporită prin susţinerea şi stimularea
mediului natural prin efectele de necontestat asupra biodiversităţii floristice.
În Republica Moldova apicultura este una din cele mai vechi îndeletniciri
care s-a dezvoltat pe aceste meleaguri în condiţii naturale favorabile privind clima,
relieful şi vegetaţia.

În plus, în urma practicării apiculturii se pot obţine o serie de produse de o

valoare biologică deosebită atît pentru alimentaţie, cât şi pentru sănătate, cum
sunt mierea, polenul, lăptişorul de matcă, apilarnilul, propolisul, ceara, veninul de
albine.
Apicultura în Republica Moldova asigură anual circa 2000 tone de miere şi
importante cantităţi de ceară, propolis, polen, lăptişor de matcă, precum şi regine
de rasă autohtonă.
Astfel, este necesar să conştientizăm rolul albinei din punctul de vedere
economic, social, ecologic şi generator de biodiversitate şi să o susţinem, întrucât
de efectele sociale, economice şi ecologice ale apiculturii beneficiază întreaga
societate.
La etapa actuală, apicultura, ca ramură a zootehniei, poate cunoaşte o
dezvoltare adevărată şi o creştere economică durabilă numai în condiţiile
economiei de piaţă şi în context european.
Apicultura, ca ramură de producţie agricolă, a constituit încă din antichitate
o îndeletnicire apreciată de către societatea umană, iniţial pentru produsele obţinute
(miere, polen, lăptişor de matcă, propolis, ceară şi venin de albine), iar ulterior,
inclusiv în prezent, pentru contribuţia pe care aceste insecte o au la creşterea
recoltelor de fructe, legume şi seminţe, prin polenizare.
Mierea este principalul produs al apiculturii, apreciat atât pentru însuşirile
sale nutritive, cât şi pentru efectele sale terapeutice.
S-a constatat că mierea de albine este unul din produsele cele mai complexe
din punct de vedere biologic, în compoziţia căreia s-au descoperit substanţe foarte
importante pentru organismul uman.
Ca aliment mierea este o sursă de carbohidraţi, uşor digestibilă, naturală şi
care furnizează rapid energie.
 Mierea este un aliment puternic energetic – 310 calorii/100 g şi ocupă un
volum redus. Se ştie că 1 kg miere echivalează cu 3 l de lapte, 30 banane, 50
ouă sau 12 kg carne.
Pe lângă gustul său plăcut şi compoziţia sa nutritivă, mierea are şi o serie de
proprietăţi, umiditatea scăzută constituie o parte importantă din sistemul care
protejează mierea de atacul microorganismelor. Natura hiperosmotică a mierii
(datorită conţinutului ridicat de glucide şi scăzut de apă) inhibă creşterea şi
dezvoltarea bacteriilor şi a drojdiilor prin deshidratarea şi omorârea acestora.
Aciditatea ridicată a mierii joacă de asemenea un rol important în sistemul de
prevenire a creşterii bacteriilor. PH-ul mierii poate varia între 3,2 – 4,5 (cu o medie
de 3,9) fiind impropriu atacului majorităţii bacteriilor.
Prin definiţie, mierea este un produs în întregime natural care nu conţine nici
aditivi, nici substanţe conservante.
Apicultorii pot obţine alături de miere (produsul principal) şi alte subproduse
cum ar fi: polenul, păstura, propolisul, ceara, veninul şi lăptişorul de matcă.
Ceara de albine conţine substanţe cu efect bacteriostatic şi bactericid şi se
întrebuinţează în numeroase ramuri ale industriei, în cercetări ştiinţifice, precum şi
pentru prepararea fagurilor artificiali.
Este dealtfel bine cunoscut citatul marelui om de știință A. Einstein, care
prin cunoașterea sa „a calculat“ inegalabila importanță a albinelor:
„Dacă albinele ar dispărea nu ne-ar mai rămâne decât 4 ani de trăit. Dacă nu
mai sunt albine nu mai este polenizare, nu mai sunt plante, nu mai sunt
animale, nu mai sunt oameni.“
 1. Studiul indicilor morfo-productivi a familiilor de albine
Creşterea productivităţii familiilor de albine este principala sarcină a
apiculturii. În acest sens, are o importanţă deosebită elaborarea unor metode cât
mai eficiente de întreţinere a familiilor de albine puternice şi exploatarea lor abilă
pentru producţia de miere, ceară şi pentru polinizarea culturilor entomofile.
Documentarea temeinică a apicultorilor cu privire la funcţiile familiei de albine îi
ajută la rezolvarea cu succes a muncii în stupină şi la obţinerea producţiei dorite
(Beşliu M., 1992).
Una dintre condițiile esențiale pentru funcţiile vitale complete a familiei de
albine – prezenţa suficientă a plantelor nectaro-polinifere. Este important nu numai
cantitatea, dar şi calitatea hranei depozitată în cuib de albine pe perioada de iarnă
(Корж А. П., Кирюшин В. Е., 2013).
S-a relevat că la plasarea fagurilor cu puiet de albine lucrătoare într-o poziţie
orizontală în spaţiu de asupra ramelor, la o înălțime de1-2 cm de la ramele din
stup, a adus la aceia că, albinele au mâncat o parte mare de ouă: numai 10-20%
din ouă au eclozionat larve. Aproximativ jumătate din ele au trăit până la 2-4
săptămâni şi nu mai mult (aproximativ 3% din cantitatea de ouă) până la stadia
de prenimfă. Este interesat faptul că după 1-3 zile după căpăcirea puietului
albinele le deschideau şi le distrugeau. Se vede că ele presimţeau că larvele la aşa
o amplasare a fagurilor puietul are o viabilitate slabă. Aceasta confirmă şi
rezultatele experienţelor în care puietul după căpăcire se scoteau din stup şi se
incubau la temperatura de 350C (Еськов Е. К., 2002).
Puietul familiilor de albinelor este sensibil nu numai la temperaturi scăzute,
dat şi la cele ridicate. Aşadar influenţa temperaturii ridicate care depășește cu
+1,50C mai sus de cerinţele optimale ale diapazonului, în decursul întregii perioade
din momentul căpăcirii puietului duce la moartea puietului în întregime (Еськов
Е. К., 1983; Еськов Е. К., Тобоев В. А., 2007).
 Arealul larg de răspândire a albinelor melifere este strâns asociată cu,
procesul de evoluţie a stilului de viaţă, ele cu forţe comune sau adaptat
condiţiilor dure de reglare a microclimatului în cuib. Familia de albine rezistă şi
la temperaturi externe de +40…45 0C şi supraveţuiesc în acele cazuri, când
temperatura pe perioada de iarnă scade până la -50 0C (Еськов Е. К. 1983; Кокорев
Н., Чернов Б., 2005).
După părerea Нужновой О. К. (2009) studierea influenţei factorilor abiotici
asupra dinamicii de activitate a insectelor necesare pentru înţelegerea
particularităţilor biologice şi ecologice a lor, constatării posibilelor adaptări a
insectelor şi evaluarea rolului lor în biocenoze.

Albinele care construiesc faguri permanent se schimbă. Aşa că urmărirea

albinelor marcate la construcţia fagurilor au arătat că 73% din ele mai târziu sunt
observate pe ramele cu puiet; în următoarea zi rămân şi continuă să îndeplinească
tot aceiaşi funcţie numai 3-5%. Analiza stării organelor interne acestora au arătat
că la ele mai bine este dezvoltat celulele secretoare faringiene şi glandele ceriere.
Este dovedit faptul că printre albinele, care construiesc faguri permanent sunt în
medie până la 30% indivizi lipsite de glandele ceriere (Лебедева В. П., Лебедев
В.И., 2001).
La albinele lucrătoare şi trântori mărimea aripilor se deosebeau prin mărimi
mai mari în cazul dezvoltării la temperatura de 340 C. Scăderea temperaturii la
incubaţie de la 34-300C se reflectă asupra micşorării lungimii aripii la albinele
lucrătoare cu 2,8%, la mătci cu 2,1%, la trântori cu 3,1%, la creşterea temperaturii
până la 36,50C – respectiv cu 1; 1,2; şi 3,9% (Еськов Е. К. şi alţii, 2012).
Numărul albinelor, familiilor mobilizate la zbor în câmp, nu permanent se află
în raport cu puterea lor, dar în mare măsură depind de apartenenţa lor de rasă şi
perioada sezonului (Рахматуллин Д. К., 2007).
 Albinele carpatice posedă un diapazon mai larg la folosirea diversității genelor
plantelor melifere şi polinifere în comparaţie cu cele brune de pădure (Бойценюк
Л., 2008).
Albinele carpatice nu sunt predispuse roirii nedirijate. Conform productivităţii
mierii, albinele carpatice şi carnioliane sunt aproximativ identice (Левченко И. А.,
2007).
Posibilitatea descăpăcirii celulelor se află într-o corelaţie fixă cu indicii ce
definesc rezistenţa la iernat. Aşa dar, indicele de corelaţie cu moartea albinelor, în
perioada de iarnă, se egalează cu 0,47, cu consumul de hrană – 0,26. Deci cu cât
este mai mare volumul de descăpăcire a celulelor, cu atât mai puţine albine mor
iarna şi mai puţină hrană consumă (Кривцова Л. С., 2002).
Există o corelaţie pozitivă între numărul de larve, primite la creştere şi
cantitatea lăptişorului, obţinută de la familia de albine (r – 0,73). După aceasta,
secreţia lăptişorului de matcă se măreşte odată cu creşterea numărului de larve
crescut de o familie-doică (Савушкина Л. С., Дорофеева Т. А., 2001).
Nu este o corelaţie pozitivă a indicelui cubital cu caracterele morfo-productive
a albinelor şi înainte de toate cu producţia de miere. De aceea, ridicarea indicelui
cubital în rangul principalului determinator al rasei puţin probabil este motivat – el
stă în același rând în complex cu alţii (Кривцов Н. И., 2008).
O însuşire tipică a albinelor carpatice este potenţialul acestora de a mări rapid
puterea şi de a folosi corect culesul mediu. Miza mătcii în perioada dezvoltării
intensive de primăvară-vară a familiilor de albine, constituie nu mai puţin de 1900
ouă în 24 ore (Малькова С. А., 2007).
Pentru aprecierea rasei de albine este necesar de studiat şi indicii morfo-
metrici. Cel mai sigur criteriu de apreciere a albinelor de rasă pură constituie
caracteristica lor conform indicilor de exterioar (măsurarea lungimii trompei,
lăţimea tergitului-3, calcularea indicelui cubital, aprecierea clasei culorii albinelor
şi dislocarea discoidală), (Василенко Н. П., 2007; Верещака И. Ю., Кукушкина
Т. М., 2006).
Dimensiunile caracterelor exterioare ale albinelor sunt necesare la studierea
sistematică, aprecierea apartenenţei rasiale în procesul lucrului de selecţie şi de
asemenea, pentru controlul calităţii indivizilor (Гайнутдинова Л. М., 2004).
La determinarea caracterelor rasiale la stupinele de prăsilă nu trebuie să ne
limităm la măsurarea parametrilor numai la părţile simetrice a corpului albinei
lucrătoare, iar datele bilaterale de adunat şi de aflat valoarea medie; pentru
evidenţierea grupului de albine lucrătoare în rangul unei populaţii sau rasă, nu sunt
de ajuns parametrii caracterelor morfo-metrice şi morfo-productive, dar sunt
necesari de completat şi specificat cu marcherii genetici (Юмагужин Ф. Т.,
Маннапов А. Т., 2002).
Valoarea medie a lăţimii oglinzii ceriere pe întreaga populaţie este de 1,44
mm, cu limitele individuale cuprinse între 1,10 şi 1,90 mm. Valoarea medie a
lungimii oglinzii ceriere este de 2,37 mm, cu limitele cuprinse între 2,00-2,8 mm.
Lăţimea sternitului-3 constituie 2,87 mm, cu variaţia între 2,1-3,30 mm (Rădoi
Cecelia, 2004).
Structura trompei la toţi indivizii familiei de albine este identică. Diferenţa
constă în lungimea ei. Lungimea trompei la mătci şi trântori la diferite rase de
albine este aproape identică. La mătcile albinelor brune de pădure (brune ruseşti),
lungimea trompei este de 4,144 mm, iar la trântori – 4,042 mm; la italiene – 4,056
mm şi respectiv la trântori – 4,085 mm; la caucaziene sure de munte – 4,355 şi
4,288 mm. Cea mai lungă trompă o deţin albinele lucrătoare, lungimea variind în
limitele mari (de la 5,5 până la 7,2 mm) (Калашникова Л. М., 2004).
Standardul rasei Carpatice constituie: masa corporală a albinei 104-110 mg,
lungimea trompei 6,3-6,7 mm, lăţimea tergitului-3 – 4,4-5,5 mm, indicele cubital
45-50%, dislocarea discoidală nu mai mare de 5% negativă, 10-15% neutră, şi nu
mai puţin de 85% pozitivă (Малькова С. А., 2008; Гайдар В. А., 2004;
Бойценюк Л. И., 2006).
Temperatura în stup în perioada de primăvară-vară cea mai stabilă este în
zona cu puiet. Aici temperatura variază în limitele câtorva zecimi de grade şi
numai în unele situaţii extreme iese din limitele 1 0C (Еськов Е. К., Тобоев В. А.,
2009).
Producerea producţiei de albine este rentabilă odată cu folosirea celor mai
„puternice” şi productive familii de albine adaptate la condiţiile climaterice
locale (Гиниятуллин М. Г., 1999; Кашковский В. Г., 2000; Сокольский С. С.,
2000; Василенко Н. П., 2001; Комлацкий В. И., Логинов С.В., Плотников
С.А., 2006 şi alţi cercetători).
Albinele sunt adaptate la o viaţă într-un diapazon mare şi variabil de
schimbări a temperaturii exterioare, ce se atinge cu folosirea mijloacelor de reglare
activă a condiţiilor meteo climaterice din cuib. Consumul de energie la acest
proces creşte corespunzător, abaterilor temperaturii exterioare, temperatura
exterioară optimală pentru familiile de albine în perioada activă de viaţă a ei este
în limitele 22-280C (Еськов Е.К., 2003; Рыбочкин А.Ф., Пустовалов С.Н., 2007
et al.). Supraîncălzirea cuibului a influenţat asupra dezechilibrului temperaturii
interne din stup (Еськова M. Д., 2013).
În multe regiuni ale Federaţie Ruse se ocupă cu creşterea albinelor de rasă
Carpatică. Datorită combinaţiilor unor caractere biologice şi morfo-productive
importante a albinelor carpatice demonstrează capacităţi bune de adaptare, mătcile
prezintă o prolificitate înaltă pe parcursul întregului sezon apicol, albinele
lucrătoare asigurând o productivitate înaltă de miere, polen şi ceară (Гайдар В. А.,
2001, 2003, 2007).
Realizarea deplină a genotipului albinelor de rasă Carpatică se poate de
obţinut la utilizarea metodelor contemporane de creştere a albinelor. Ele sunt strict
necesare întrucât numărul familiilor de albine se reduc conservent. Din perioada
anului 2000 până în 2005 numărul familiilor de albine s-a redus în Federaţia Rusă
de la 4,7 mil. până la 3,3 mil. (Роднова В., 2005).
În ultimii 5 ani în diverse regiuni ale Rusiei, culesul mediu variază în
limitele de la 120 până la 150 kg de miere pe familia de albine şi 1,1-1,9 kg ceară
(Гайдар В. А. şi alţii, 2001, 2007). Utilizarea deplină a resurselor melifere bogate
permit obţinerea în mediu de la o familie de albine până la 80 kg miere/an.
Apicultorii experimentaţi obţin peste 150-200 kg miere şi 2 kg ceară la o familie de
albine (Бурмистров A. M., 2001; Кодесь Л.Г., 2002, 2004).
În anul 2000 în Rusia sau obţinut în medie 15,6 kg miere de la o familie de
albine, iar peste 5 ani producţia s-a redus până la 14,1 kg (Ульяничев Е.М.,
2001; Роднова В., 2003).
Datorită combinaţiei unor calităţi biologice şi morfo-productive preţioase
prezintă un interes deosebit albinele Carpatice (Apis melifera carpatica)
(Мысочкин B. B., 2002; Гайдар В.А., 2007; Кривцов Н.И., 2008).
Utilizarea albinelor de rasă Carpatică sporeşte producţia produselor apicole
cu 25-40% (Малькова С.А. şi alţii, 2008)
În condiţii favorabile de cules familiile de albine se pot dezvolta intensiv şi
recolta rezerve valoroase de hrană doar în stupi de mare volum. Stupii construiţi
din poliester este ca un termos, în care albinelor vara nu le este cald dar iarna frig,
de aceea nu este necesar încălzire suplimentară (Корж В.Н., 2010).
Viaţa familiilor de albine este indispensabil legata de fagurii din cuib, în
care sunt depozitate rezervele de hrană proteică şi glucidică pentru perioada rece a
anului. Evoluţia albinelor melifere a mers pe calea creşterii efectivului familiei şi
capacitatea construcţiei cuibului cu mai mulţi faguri care asigură depozitarea
rezervelor strategice de hrană pe perioada lungă a iernii, ce evidenţiat le deosebeau
de alte specii de albine (Apis dorsata, Apis florea, Apis cerana) (Кривцов Н.И.,
Сокольский C.C., 2001; Кашковский В.Г., 2007).
După formă stupii pot fi înguşti, laţi, mici, înalţi, dar crearea unor condiţii
confortabile de microclimat fără unele intervenţii nu se poate de atins. Fagurele
folosit în stup poate fi pătrat, îngust-înalt, mic-lat şi chiar rotund. Dimensiunile
fagului se determină în dependenţă de particularităţile biologice a albinelor şi
comoditatea de lucru cu el. În pofida numeroaselor sisteme de stupi, confecţionaţi
din diverse materiale, toate acestea este necesar să corespundă unor cerinţe
fiziologice şi tehnologice pentru menţinerea homeostazei familiei de albine,
obţinerea producţiei marfă (Мишуковская Г. С., 2008; Маннапов А.Г. şi alţii,
2008).
Relaţii strânse a vieţuitoarelor stupului sunt multilaterale şi legate de
reacţiile neuro-fiziologice şi umorale, permiţând clar diferenţierea îndeplinirilor
lucrărilor necesare. Tot odată părerea diferitor savanţi la prioritatea factorilor, care
influenţează la caracterul activităţilor unor albine în ontogeneză în faza imaginară
are caracter controversat (Лебедева В. П., 2001; Dearden Р.К., 2006).
Aşadar, studierea mai profundă a indicilor morfo-productivi ne permite
determinarea rasei de albine sau a hibrizilor locali şi perfecționarea tehnologiei de
întreţinere şi exploatare a familiilor de albine şi utilizarea stupăritului pastoral.
 2. Caracterisitca stupine particulare din s. Oniscani, or. Călărași

Stupina particulară GT ”Șterban Vasile” unde s-a petrecut practica este

situată în or. Călărași, s. Onișcani, localizată la o distanță de 70 kg de la or.
Chișinău.. În anul 2017 această stupina s-a atestat ca stupina de prăsilă, oferindu-
se posibilitatea sa realize-ze matci de prasilă. Stupina dispune de 150 familii de
albine. Stupina de jur înrejur este înconjurata de surse melifere necesare
familiilor de albine pentru dezvoltare și colectare de nectar. Pe perioada de iarnă
familiile de albine staționează pe loc. Asigurinduse cele necesare pentru o iernare
fructuoasă.
Familiile de albine sunt întreținute in stupi multietajati. Producția marfă de
miere de la o familie de albine este de 30-45 kg.
Se extrage mierea de la cele trei culesuri principale, salcim, tei, floarea
soarelui.

Foto 1 Stupina particualră din or. Calarasi

 3. Lucrarile in stupina inainte de iernarea familiilor de albine

Odata cu debutul toamnei, apicultorii incep pregatirea familiilor

de albine pentru iernare. Populatia de albine incepe sa scada, cuibul
se restrange pe zona cu puiet, configurandu-se spatiul viitorului ghem
de iernare. Astfel, in ziele insorite, crescatorii de albine vor interveni
in cuiburi pentru a se asigura acestea au suficienta hrana, precum si
o aerisire corespunzatoare.

Primul lucru pe care trebuie sa-l faca apicultorii in ceea ce priveste

pregatirea albinelor pentru iarna este o evaluare corecta a familiilor de
albine. De exemplu, daca un roi il vom ierna pe patru rame, este important
sa ne asiguram ca albine acopera toate cele patru rame. De asemenea,
trei sferturi din rama este necesar sa contina miere, doar partea de jos
putand avea celule goale. In acestea, regina isi va depune puietul pentru
primavara. Inca un amanunt de remarcat aici este ca ramele sa fie de
culoare inchisa, deoarece retin mai multa caldura decat cele deschise la
culoare.

Un alt aspect important in pregatirea albinelor pentru iernare este

modul in care sunt distribuite rezervele de hrana. La familiile puternice sau
medii (care acopera cel putin 7-8 faguri cu albina) rezervele sunt aranjate
astfel: in centrul cuibului se asaza faguri cu cel putin 2 kg miere avand in
partea de jos celule goale pentru miezul ghemului, iar lateral acestora se
aranjeaza fagurii in ordine crescatoare din punct de vedere al cantitatii de
miere, terminand pe fiecare latura cu un fagure cu pastura si unul plin cu
miere.

In cazul familiilor de albine mai slabe sau atunci cand rezervele sunt
insuficiente, se recomanda o organizare centrala a cuibului pe fagurii care
detin cea mai mare cantitate de miere. La margine se vor aseza fagurii cu
cantitati din ce in ce mai mici de miere.

Se recomanda valorificarea in continuare a resurselor naturale de

hrana (culesuri tarzii). In caz contrar, este importanta evaluarea rezervelor
si aplicarea de hraniri stimulatorii gluco-proteice (artificiale) pentru
cresterea de puiet si in acelasi timp a celor de completare pentru
asigurarea cu rezerve de hrana. Este bine ca hranirile de stimulare
artificiale sa nu se faca mai tarziu de 20 septembrie pentru ca noile albine
care vor ecloziona sa beneficieze de zborurile de curatire, atat de
importante pentru o buna iernare, inainte de reducerea temperaturilor
exterioare sub 10-12ºC.

Pentru a se asigura ca familii de albine vor ramane sanatoase pe

parcursul iernii apicultorul trebuie sa acorde o atentie sporita si asupra
efectuarii tratamentelor necesare, in special contra varroozei. Amplasarea
pe fundul stupului a foii de control (hartie alba, cerata, parafinata) care ne
poate da informatii despre modul cum ierneaza albinele si gradul de
infestare cu varroa. O alternativa la clasica foaie de control este fundul
antivarroa sau fundul de control care permite examinarea a tot ce cade pe
fund, informeaza Asociatia Crescatorilor de Albine din Romania.
 Pe langa cele expuse anterior, apicultorii pot realiza o protectie
termica a familiilor de albine prin impachetari cu materiale izolante,
saltelute sau pernute peste podisor si eventual unele impachetari laterale,
dupa diafragma, care sa asigure si absorbtia umezelii din stup si circulatia
corecta a aerului.

Conservarea fagurilor goi care se vor depozita in dulapuri speciale,

corpuri de stup si tratarea cu sulf pentru prevenirea gaselnitei; continuarea
lucrarilor de reformare a fagurilor vechi si de reconditionare a elementelor
de stup care urmeaza sa adaposteasca familiile pentru iernare si a celor de
surplus.

Lucrari de efectuat in aceasta perioada:

1. Revizia generala de toamna care consta intr-o serie de activitati ce

depind de zona geografica, conditiile de cules, tipul de stup si situatia
puietului din cuib:

 – Dimensionarea cuibului in functie de fagurii ocupati de albina

(indepartarea fagurilor goi, descapacirea dupa diafragma a celor cu
miere putina, eventual completarea cu faguri cu miere de la alte
familii mai puternice); Asigurarea rezervelor de hrana (1,5-2,5 kg
miere capacita/fagure, de calitate (nu de mana);
 – Pastrarea in cuib a fagurilor mai inchisi la culoare, dar nu vechi,
care sa mentina caldura cuibului pe timp de iarna, cu celule de
lucratoare buni de ouat in prima parte a primaverii;
 – Schimbarea matcilor necorespunzatoare daca nu s-a facut in luna
precedenta;
  – Mentinerea familiilor cu populatie de albine suficienta astfel incat la
intrarea in iarna sa existe in stup o cantitate de 2,0 – 2,5 kg albina;
Intarirea familiilor slabe pentru a putea depasi cu bine perioada de
iernare;
 – Administrarea hranirilor de stimulare glucidice pentru cresterea
albinei de iernare; administrarea acestora se face sub forma de sirop
in cantitate de 150 ml-250 ml la interval de 2-3 zile. Descapacirea
fagurilor cu miere plasati dupa diafragma sau in corpul de jos la stupii
ME asigura o foarte buna stimulare si o concentrare a rezervelor in
acelasi timp.
 – De asemenea hrana proteica trebuie administrata pentru cresterea
de albine viguroase capabile sa traverseze iarna in bune conditii. In
acest sens se poate administra polenul recoltat din familii proprii
sanatoase (nu cumparat) sau inlocuitori ai acestuia in sirop, turte sau
ca atare in cazul polenului.
 Stramtorarea urdinisurilor in vederea evitarii furtisagului si punerea
gratiilor impotriva patrunderii soarecilor ar fi de asemenea o serie de
masuri binevenite mai ales daca timpul este rece. Pentru noptile reci
este importanta protejarea termica a familiilor de albine cu saltelute
sau pernute peste podisor si eventual unele impachetari laterale, mai
ales la stupii orizontali.
2. Evaluarea starii de sanatate si luarea de masuri pentru prevenirea si
combaterea bolilor – efectuarea examenului clinic si efectuarea de
tratamente necesare, impotriva varroozei, conform prospectului, aplicarea
masurilor de zooigiena in stupi si stupina pentru combaterea nosemozei.
3. Conservarea fagurilor goi care se vor depozita in dulapuri speciale,
corpuri de stup si tratarea cu sulf pentru prevenirea gaselnitei; continuarea
lucrarilor de reformare a fagurilor vechi;

4. Reconditionarea elementelor de stup care urmeaza sa adaposteasca

familiile pentru iernare.

Si luna noiembrie, in cazul in care vremea este favorabila, apicultorii

pot continua o serie de lucrari de pregatire a familiilor de albine din luna
trecuta si remedierea starilor anormale aparute: hrana insuficienta, hrana
de proasta calitate (poate produce diaree), pierderea matcii, umiditatea
exagerata, patrunderea soarecilor in stupi. Trebuie accentuat faptul ca
pentru iernare, familia de albine are nevoie de aproximativ 18 kg miere si
1,5-2 kg pastura pentru cresterea puietului in partea a doua a iernii si in
primavara.
Foto 2. Aplasarea stupine particulare
Foto 2. Pregătirea familei de albine către iarnă
Foto. 3 Gemul de iernare

Foto.4 Stup deschis pregătit pentru lucru

 Concluzie
Pe perioada practicii am utilizat cunoştinţele teoretice accumulate de la ore
în practica de producţie şi am aprofundat cunoştinţele practice din domeniul.
La finele practicii de producţie am acumulat o mulţime de cunoştinţe
trainice care vor pune baza pentru a deveni un bun specialist în domenil siguranţei
produselor alimentare.
Pot menţiona că practica a fost ca o lecţie practică care mi-a deschis o nouă
viziune vizavi de specialitate, despre necesitatea acestei directii
În cadrul practicii am studiat cele mai importante elemete ce trebuie
acordate pregătirii familiilor de albine, necesarului de miere pentru fiecare familie
de albine pentru o iernare reusită,
Am rămas mulţumită de practică,deoarece, fiind un colectiv prietenos am
reuşit să mă încadrez şi să mă manifest ca un bun viitor specialist. Sunt
recunoscătoare tuturor persoanelor care m-a ghidat în perioada practicii.
 Bibliografie
1. Alexandru V. şi al. Asociaţia crescătorilor de albine din România, Manualul apicultorului,
Ediţia a IX-a, ed. Crepuscul, Bucureşti, 2007. 251 p.
2. Barac I. Păpădia. Apicultura în Romania. Bucureşti, nr. 5, 1981. 19 p.
3. Beca M. Apicultura teorie şi practică. Alba Iulia, 2009. 34 p.
4. Brevet de invenţie de scurtă durată. 538 Z, MD, A 01 K 53/00; A 23 K 1/16. Procedeu de
creştere a familiilor de albine / Eremia N., Zagareanu A. şi alţii (MD). Cererea depusă
30.01.2012, BIOPI nr. 8/2012.
5. Brevet de invenţie de scurtă durată. 812 Z, MD, A 01 K 53/00; A 01 K 59/00; A 23 K 1/16.
Procedeu de hrănire a albinelor / Eremia N., Modvala S. şi alţii (MD). Cererea depusă
02.06.2014, BIOPI nr. 9/2014.
6. Brevet de invenţie de scurtă durată. 848 Z, MD, A 23 K 1/16; C 12 R 1/225; C 12 R 1/23; C
12 R 1/25; C 12 R 1/46; A 01 K 59/00. Procedeu de creştere a albinelor / Eremia N., Modvala S.
şi alţii (MD). Cererea depusă 24.01.2014, BIOPI nr. 12/2014.
7. Brevet de invenţie de scurtă durată. 878 Z, MD, A 23 K 1/16; C 12 R 1/225; C 12 R 1/23; C
12 R 1/25; C 12 R 1/46; A 01 K 59/00. Procedeu de hrănire a albinelor doici / Eremia N.,
Modvala S. şi alţii (MD). Cererea depusă 24.01.2014, BIOPI nr. 2/2015.
8. Bura M. Tehnologia producţiei apicole, Curs. Ed. Euroart. Timişoara, 1993. 170 p.
9. Bura M. Plantele melifere care înfloresc în luna martie. Ferma, 2008, nr. 3 p. 58
10. Bura M., Pătruică Silvia, Nutriţia şi alimentaţia albinelor, Ed. Agroprint. Timişoara, 2003.
ISBN-937- 8287-18-9 p.234.
11. Bura M., Pătruică Silvia, Bura V. Tehnologie apicolă. Editura SOLANES. Timişoara. 2005.
408 p.
12. Chirilica Aurelia, Pătruică Silvia. Tehnologii apicole moderne. Stupăritul pastoral. România,
2005. 239 p.
13. Corcionivoschi N., Drinceanu D. Probiotice la timpul prezent. Editura Mirton. Timişoara,
2009, p. 154-172.
14. Crane Eva. Mierea. Bucureşti, Apimondia. 1979. 543 p.
15. Drinceanu D. Biotehnologii în alimentaţia animalelor. Ed. Eurobit, Timişoara, 2000. 163 p.
16. Eftimescu M., Bebecel O., Cîrnu I. Influenţa vremii asupra producţiei de
miere. Editura Ceres. Bucureşti, 1982. 100 p.