MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTĂRII RURALE

Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Vaslui; Str .Eternităţii ,nr.1 cod poştal
730112
Telefon:(004) 0235 311 802; fax: (004)0235 311 591,
E-mail: office@dadrvaslui.ro ; www.dadrvaslui.ro

CREȘTEREA ALBINELOR
Curs

1
 CUPRINS
I. GENERALITATI…………………………………………………………………3
1. Scopul cursului, prezentarea meseriei……………………………………………...3
2. Notiuni introductive, importanta cresterii albinelor………………………………...4
II. ANATOMIA ALBINEI MELIFERE SI VIATA FAMILIEI DE ALBINE…...5
1. Anatomia albinei melifere de la ou la adult, adultul, aparatul reproducator………...5
2. Viata familiei de albine……………………………………………………………..11
III. SPECII DE ALBINE, SISTEMATICA SI GRUPUL DE ALBINE…………..13
1. Sistematica albinei melifere…………………………………………………………13
2. Grupul de albine European – mediteranean (occidental)……………………………13
3. Grupul de albine African…………………………………………………………….14
4. Grupul de albine irano-mediteranean………………………………………………..15
IV. TEHNOLOGIA INTRETINERII, EXPLOATARII, INMULTIRII SI
AMELIORARII FAMILIILOR DE ALBINE……………………………………….16
1. Tehnologia intretinerii si exploatarii familiilor de albine in stupi multietajati……….16
2. Tehnologia intretinerii si exploatarii familiilor de albine in stupi verticali cu
magazine…………………………………………………………………………………18
3. Tehnologia intretinerii si exploatarii familiilor de albine in stupi orizontali………….24
4. Tehnologia inmultirii familiilor de albine……………………………………………..27
5. Tehnologia ameliorarii albinelor si cresterea reproducatorilor……………………….35
V. TEHNOLOGIA OBTINERII PRODUSELOR APICOLE………………………42
1. Tehnologia recoltarii, conditionarii si pastrarii mierii……………………………… 42
2. Tehnologia producerii si conditionarii cerii in stupina…………………………….. 49
3. Tehnologia recoltarii, conditionarii, depozitarii si pastrarii polenului…………….. 51
4. Tehnologia producerii, recoltarii, conditionarii si pastrarii laptisorului de matca…. 53
VI. TEHNOLOGIA PRACTICARII STUPARITULUI PASTORAL ………….. 55
VII. RESURSE MELIFERE……………………………………………………….. 56
VIII. POLENIZAREA CULTURILOR AGRICOLE……………………………. 60
IX. BOLILE SI DAUNATORII ALBINELOR…………………………………… 65
1. Bolile bacteriene si virotice la albine……………………………………………… 65
2. Bolile parazitare si micotice………………………………………………………. 69
3. Daunatorii albinelor………………………………………………………………. 73

2
 I. GENERALITĂŢI
1. SCOPUL CURSULUI, PREZENTAREA MESERIEI

Scopul cursului este de a prezenta cursanţilor dornici de a se iniţia în meseria

de apicultor, câteva noţiuni despre meseria de apicultor de tainele şi secretele ei.
Meseria de apicultor este considerată una din îndeletnicirile frumoase
practicate de diferite profesii în ţara noastră (muncitori , profesori, medici, preoti,
scriitori) în trecut şi cu atât mai mult în prezent.
În România, crescătorii de albine sunt organizaţi în forme asociative:
Asociaţia Crescătorilor de Albine; Cooperative, care le reprezintă interesele cu
privire la dezvoltarea meseriei de apicultor, aprovizionarea cu imputuri în condiţii
avantajoase şi în desfacerea produselor apicole, promovarea practicii apiculturii prin
participarea la cursuri de specialitate organizate prin Camerele Agricole Judeţene.
În prezent în ţara noastră există aproximativ 40000 de persoane ce practică
meseria de apicultor ce deţin aproximativ 980000 familii de albine.
Scopul cursului de apicultor este acela de a pregăti cursanţi cu informaţii utile
despre creşterea albinelor, tehnologia de exploatare şi valorificare a produselor
stupului, în vederea obţinerii unui certificat de calificare profesională, necesar ca
document la întocmirea proiectelor pentru accesarea de fonduri europene.
Cursurile se fac prin intermediu Camerei Agricole Judeţene Vaslui cu
personal calificat, iar certificatul de calificare este recunoscut de Ministerul Muncii,
Familiei şi Egalităţii de Şanse, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
Meseria de apicultor este activitatea ce dă practicanţilor numeroase satisfacţii
materiale, prin produsele obţinute (miere, polen, ceară, pastură) şi spirituale având
în vedere desfăşurarea activităţii în cadru natural şi curat.

2. NOŢIUNI INTRODUCTIVE , IMPORTANŢA CREŞTERII ALBINELOR

În privinţa ocupaţiei creşterii albinelor în ţara noastră se cunoaşte faptul că de

la istoricul Herodot (485-425 î. e. n.) se face referire în scrierile sale despre existenţa
albinelor pe teritoriul Traciei şi a Daciei.
De asemenea o serie de localităţi purtau denumiri precum Stupina, Prisaca,
Prisacani, dovada fiind existenţa creşterii albinelor în acele locuri, iar D. Cantemir
(1717) în scrierile sale face referire la îndeletnicirea creşterii albinelor în Muntenia şi
Moldova.
În anul 1873, la Buziaş se înfiinţează prima formă organizatorică structurală şi
funcţională ce le apără interesele crescătorilor de albine sub denumirea de
Reuniunea Agricultorilor Bănăţeni, iar în 1957 se înfiinţează la nivel naţional
Asociaţia Crescătorilor de Albine ce a avut ca preşedinte pe Veceslav Harnaj.
Apicultura reprezintă în ţara noastră o ramură a agriculturii ce prezintă interes
din punct de vedere economic şi social pentru produsele directe ce se obţin de pe

3
urma creşterii lor cât şi ecologic prin polenizarea plantelor cu rol în perpetuarea şi
supravieţuirea plantelor.
Principalele plante melifere ce contribuie la realizarea producţiilor de miere
sunt: pădurile de tei, salcâm, molid, culturile de floarea soarelui, rapiţă, muştar,
lucernă, trifoi precum şi plante din flora spontană cum sunt: zmeurul, zburătoarea,
busuiocul de mirişte şi busuioc.
În privinţa albinelor ce populează teritoriul ţării noastre ele fac parte din grupa
raselor de albine europene din zona munţilor Carpaţi (Apis melifera carpatica); care
prezintă mai multe tipuri corespunzătoare zonelor bioapicole respective: Dobrogea,
Moldova, Podişul Transilvaniei, Câmpia de Vest, Câmpia Dunării şi zona versanţilor
Munţiilor Carpaţi.
Rolul (importanţa economică) a creşterii albinelor este acela că nectarul şi
polenul din florile plantelor constituie o resursă naturală care fără prezenţa albinelor
s-ar irosi neexistând o altă metodă eficientă de prelucrare a acestuia.
Datorită polenizării cu ajutorul albinelor creşte producţia directă de miere dar
şi recoltele agropomicole însoţite de sporuri calitative de seminţe, legume şi fructe.
Prin polenizarea cu albine sporurile cantitative de recoltă depăşesc valoric de
30 de ori valoarea produselor directe (mierea şi ceara).
Cu privire la importanţa ecologică albinele sunt considerate resurse biologice
datorită polenizării plantelor spontane şi cultivate ce duce la formarea seminţelor cu
rol în perpetuarea a sute de mii de specii ce formează vegetaţia Terrei.
Important este de ştiut că albina îşi desfăşoară activitatea pe o rază de zbor
de aproape 3 km (acoperind o suprafată de 2500 de ha) la diferite înălţimi faţă de sol
identificând elementele poluante din aer, apă şi plante (noxe industriale, noxe
rutiere, pesticidile şi particulele radioactive) albinele devenind senzori ai poluării
mediului.
În concluzie albinele constituie un element important de echilibru ecologic ce
trebuie ocrotite şi protejate pentru dezvoltarea lor în cadrul ecosistemului în care ne
desfăşurăm şi noi activitatea ca entitate biologică.
Importanţa socială a apiculturii este dată de faptul că prin veniturile materiale
ce se obţin prin îndeletnicirea ce o practică diferite categorii socio-profesionale
devine şi un mod plăcut de a petrece timpul liber în natură în mod plăcut şi
reconfortant şi în condiţii de igienă.
Practicarea profesiunii de apicultor antrenează dezvoltarea pe verticală a
forţei de muncă pentru producerea stupilor, uneltelor, utilajelor, fagurilor artificiali,
medicamentelor de uz apicol, prelucrarea produselor apicole, fabricarea unor
preparate destinate consumului larg cât şi reţeaua comercială prin care aceste
preparate se desfac către populaţie.
Rolul social constă în valoarea alimentară şi medicală a mierii şi produselor
rezultate, utilizate în apiterapie, pentru sportivi, copii, bătrâni bolnavi ce le sunt
recomandate.

4
II. ANATOMIA ALBINEI MELIFERE ŞI VIAŢA
FAMILIEI DE ALBINE

1. ANATOMIA ALBINEI MELIFERE DE LA OU LA ADULT,

ADULTUL, APARATUL REPRODUCĂTOR
– scurtă caracterizare –

Albina este considerată cea mai evoluată insectă şi are corpul alcătuit din trei
părţi principale: cap, torace şi abdomen; acestea fiind acoperite cu înveliş tare,
chitinos care prezintă şase picioare articulate cu aripi membranoase.
Denumirea ştiinţifică apis mellifera este dată de genul şi specia din care face
parte adică genul apis şi specia mellifera şi din familia Apidae ordinul
Hymenoptera.
În acest ordin apare organizarea socială a indivizilor în familie ce duce la
diviziunea muncii, îngrijirea în comun a urmaşilor, adunarea şi prelucrarea în comun
a hranei, reglarea în comun a căldurii organismului social, concentrarea puterii
reproducătoare a organismului la una singură din femele- matcă şi la câţiva masculi-
trântorii, dar şi la apariţia populaţiei mari de indivizi cu funcţii de întreţinere- albinele
lucrătoare cu dezvoltări morfologice ale sistemului digestiv, respirator, muscular,
nervos, reproducător, excretor ale organelor de simţ, ale sistemului enzimatic şi
hormonal.
Existenţa în cadrul familiei de albine a mătcii şi albinei lucrătoare de sex femel
conferă o evoluţie superioră considerată în zoologie „supraorganism” unde funcţiile
de nutriţie, respiraţie, apărare şi reproducţie au dezvoltare la nivel individual cât şi
social (de grup).
Viaţa albinei „de la ou la albină adultă” începe odată cu apariţia lucrărilor din
luna martie când are loc deschiderea stupului şi se observă pe faguri din centru
stupului în celule ouăle de albină. Acestea sunt de culoare strălucitoare, ca nişte
bastonaşe de 1,6 mm curbate şi rotunjite la capete. La capătul anterior se va
dezvolta capul viitoarei albine iar la capătul posterior mai subţire se va dezvolta
partea anală a albinei. Depunerea ouălelor este realizată de către matcă iar hrănirea
şi îngrijirea celulelor se face de către albinele doici până la stadiul de „puiet în
vârstă” în a 9-a zi de la depunerea ouălelor.
Fazele dezvoltării de la ou până la albine adulte sunt: depunerea ouălelor-
larvă- prenimfă- nimfă- puiet în vârstă- puiet tânăr.
Dezvoltarea în ritm accelerat are loc în primele cinci zile de viaţă şi hrănire a
ouălelor, datorită îngrijirii atente acordată de albinele doici.
Anatomia albinei melifere- albina adultă
Albina adultă este insecta ce are dezvoltare completă şi este alcătuită din:
A- cap
B- torace
C- abdomen
Are culoarea generală brună protejată de un înveliş chitinos, tare prevăzut
cu peri cu funcţii diverse (mecanice, senzoriale).
A. Capul albinei (Fig.1)este rotunjit şi are aspect triunghiular văzut din
faţă fiind considerat centrul de culegere a informaţiilor vizuale,
gustative şi olfactive.

5
 Fig.1
Capul are următoarele părţi componente:
- antenele
- ochii
- piesele bucale
- organele interne ale capului (creierul şi glandele hipofaringiene).
Antenele albinelor(Fig.2) ce conţin senzori sunt situate de o parte şi de alta a
capului fixate la bază printr-o membrană într-un căuş din cuticula capului
numit soclu. Senzorii din conţinutul antenelor sunt specializaţi pentru atingere
(mecanici), pentru miros şi alţii pentru gust.

Fig.2
Antena este alcătuită din scapus, pedicel şi flagel. Scapusul este partea cea mai
lungă a antenei şi are rol în echilibrul corpului. Pe flagel se află următoarele organe
de simţ:
- peri tactili- pentru pipăit;
- conuri chimioreceptoare- pentru gust;
- plăcuţe perforate- pentru miros.
Capul mătcii este mai rotunjit decât al lucrătoarei iar capul trântorului este
circular şi mult mai mare faţă de cel al albinei lucrătoare.
Ochii albinelor sunt compuşi şi ocupă o mare parte din suprafaţa capului
dându-i posibilitatea albinei de a vedea la180 ˚. Fiecare ochi este alcătuit din celule
individuale numite omatidii (3000-5000 omatidii la albine lucrătoare, 3000- 4000 la
matcă şi 7000-8000 la trântori).
Suprafaţa ochilor este acoperită de o cuticulă pe care se observă faţete
hexagonale. Marginile sunt opace iar suprafeţele centrale tranparente îndeplinind
rolul de lentile.

6
 Imaginea creată de ochii albinelor este mai mult un mozaic dar care identifică
şi detectează foarte uşor mişcarea. Albinele mai au trei ochi simpli numiţi oceli,
aproape de creştetul capului, ce le oferă informaţii despre intensitatea luminii.
Piesele bucale (Fig.3)

(Fig.3)
Gura este formată din:
- labrul sau buza superioară- este o piesă mobilă care inchide cavitatea
bucală anterior.
- mandibulilele sau „dinţii” pereche (deşi mandibulele albinelor nu au dinţi
spre deosebire de alte insecte înrudite) servesc la malaxarea cerii,
concentrarea şi expunerea nectarului în pelicule fine.
Mandibulele au câte un şanţ ce permite scurgerea produselor provenite de
la glandele mandibulare, iar mandibula mătcii are un pinten foarte bine conturat.
- proboscicul (trompa) este compus din: maxile şi labium.
Trompa contribuie la colectarea nectarului din flori şi are o lungime de 5-7
mm.
Organele interne ale capului sunt:
- creierul
- glandele hipofaringiene
Creierul albinei este foarte complex, este alcătuit din lobi optici ce au rol în
primirea impulsurilor de la cei doi ochi compuşi şi culegerea de informaţii de la
antene. În interiorul capului se află glandele endocrine şi exocrine.
Glandele hipofaringiene se află în partea superioară a capului; fac parte din
sistemul nervos. Sunt alcătuite din două tuburi prevăzute cu glandule cu rol în a
secreta lăptişorul de matcă care reprezintă hrană pentru larve. Această alcătuire
este specifică albinelor lucrătoare.
B. Toracele se compune din trei segmente (pro- meso şi metatorace) care
susţin cele două perechi de aripi şi cele trei perechi de picioare, iar în interior
adăpostesc masa musculară foarte puternică ce asigură zborul.
Aripile sunt membranoase cu nervuri rigide şi tubulare prin care circulă
hemolimfa.
Picioarele albinei lucrătoare diferite ca dimensiuni prin alcătuirea ce o au sunt
interesante datorită adaptării ei la modul de viaţă social.
În afara dimensiunilor diferite pe care o au cele trei perechi de picioare au şi
caracteristici cu roluri diferite: prima pereche pentru curăţirea antenei de orice
impuritate, a doua pereche folosită la descărcarea încărcăturii de polen sau propolis
iar a treia pentru deplasare cu o alcătuire mai complicată.
C. Abdomenul văzut cu ochiul liber este alcătuit din şase inele la matcă şi
lucrătoare şi şapte inele la trântor.

7
 Dar anatomic abdomenul albinei adulte este alcătuit din zece segmente:
- primul numit propodeum este sudat la torace;
- următoarele şase sunt vizibile şi se disting foarte bine;
- al optulea se află în interiorul celui de-al şaptelea şi are rolul de a susţine
acul;
- al nouălea formează plăcile acului;
- al zecelea formează anusul.
Segmentele abdominale sunt alcătuite dintr-un tergit, un sternit şi două
pleure. Cele şase inele abdominale sunt telescopice şi unite între ele printr-o
membrană segmentară dând o capacitate de distensie.
Anatomia internă a albinei cuprinde:
- sistemul digestiv;
- sistemul respirator;
- sistemul muscular;
- sistemul circulator;
- sistemul neuro- endocrin;
- sistemul nervos;
- aparatul vulnerant sau acul;
- aparatul reproducător.
Sistemul digestiv este alcătuit din:
- intestinul anterior format din: faringe cu rol de pompă de nectar; esofag
care continuă cu guşa şi proventriculul ce are rol de supapă între intestinul
superior şi cel mediu şi care triază polenul din nectar.
- intestinul mediu este porţiunea înăuntrul căreia are loc digestia polenului şi
nectarului.
- intestinul posterior este format din intestinul subţire şi punga rectală la
capătul căreia se află anusul.
Hrana albinei adultă constă din alimente energetice precum nectarul, mana,
zaharuri simple şi complexe, acizi organici şi polen. Polenul este consumat prin
digestie în guşă şi intestin. Hrana glucidică este folosită pentru producerea căldurii,
funcţionarea muşchilor şi la alcătuirea rezervelor grase. Polenul este necesar la
alimentarea larvelor de către doici şi a mătcii. O familie de albine consumă într-un an
de zile în general 100 de kg nectar şi 30-50 kg polen.
Sistemul respirator este alcătuit din tuburi traheene şi saci aerieni.
Pătrunderea aerului oxigenat şi expulzarea aerului viciat se face prin nişte orificii ce
se numesc stigemele.

8
 Traheele sunt nişte tuburi rigide formate din cuticulă fină, chitinizată, cu
întărituri de chitină helicoidale în interior care menţin în permanenţă traheea
deschisă. Traheele se divizează în tuburi cu diametrul din ce în ce mai mic până ce
în final traheolele se deschid în celule.
În corpul albinei se găsesc o serie de saci nepereche sau perechi care sunt
dilataţii ale traheelor primare. Sacii de aer au funcţia respiratorie dar şi rolul de a
face corpul albinei mai uşor.
Dispunerea sacilor este astfel:
- cap: 5 saci (1 cefalic, 2 cefalici superiori şi 2 mandibulari);
- torace: 7 saci ( 1 toracic ventral anterior, 1 ventral posterior, 2 ventrali
laterali, 2 dorsali laterali şi 1 scutelar);
- abdomen: 3 saci (1 abdominal supero-anterior şi 2 abdominali laterali).
Stigmele sunt în număr de 10 perechi: două perechi toracice şi opt perechi
abdominale dintre care una pe propodeum, şase pe inelele următoare şi una pe al
optălea care este nefuncţională. Stigmele toracice se deschid direct la exterior.
Prima pereche se deschide într-o mică excavaţie în depresiunea mesotoracelui,
mascată de un lob al protergitului. În această excavaţie se adăpostesc acarienii
Acarapis woodi. Stigmele abdominale se deschid într-o cameră numită atrium.
Sistemul muscular este foarte bine dezvoltat, toţi muşchii sunt striaţi cu
excepţia muşchilor direcţi ai zborului. Musculatura aripilor este cea mai importantă şi
mai impresionantă, muşchii direcţi ai zborului fiind foarte puternici mişcănd aripile de
190 de ori pe secundă şi muşchii indirecţi, care permit transformarea mişcărilor
verticale ale aripilor printr-o acţiune transversală, în mişcări helicoidale care produc
deplasarea propriu-zisă a albinei prin aer.
Sistemul circulator este foarte simplificat la albină şi este compus din: inimă,
aortă şi lacune de hemolimfă. Funcţia sistemului circulator este de a transporta
substanţe nutritive către organele efectoare şi de a evacua deşeurile din organism.
Circulaţia se realizează prin inimă şi aortă ce alcătuiesc un tub continuu în partea
dorsală dinspre partea posterioară către cea anterioară până la cap de unde se
continuă cu o circulaţie lacunară prin cavitatea corpului cu ajutorul diafragmelor
ventrală şi dorsală.
Sistemul neuro-endocrin este alcătuit din celule neurosecretoare izolate,
localizate în creier care eliberează hormoni ce activează glandele endocrine.
Hormonii sunt secretaţi de:
- glandele prototoracice care secretă ecdisonul sau hormonul năpârlirii.
- glandele retrocerebrale formate din: corpora cardiaca- situate în
apropierea aortei primesc şi stochează secreţiile cerebrale pe care ulterior
le eliberează în hemolimfă; corpora allata- vecine cu corpora cardiaca,
secretă hormoni cu funcţii diverse (juvenilizată, gonadotropă şi
metabolică).
Sistemul nervos este ganglionar şi scalariform.
Creierul este alcătuit din patru porţiuni principale:
- protocerebrum cu rol de a coordona impresiile vizuale ce provin de la aceli
şi ochii compuşi;
- deutocerebrum alcătuit din doi lobi;
- tritocerebrum care dă naştere unui nerv frontal şi unui nerv recurent care
urmăreşte traseul esofagului;
- ganglionul subesofagian;
- ganglionii toracici;
- 5 ganglioni abdominali, toţi pereche şi uniţi între ei printr-un cordon dublu.

9
 Sistemul vulnerant sau acul cuprinde:
- ansamblul glandular care este la rândul lui format din două glande: glanda
acidă ce constă din două tuburi subţiri care se unesc înainte de a se
deschide într-un rezervor mare de venin şi glanda alcalină sau lubrefiantă;
- ansamblul motor cuprinde câteva plăcuţe de chitină ale căror mişcări fac
să avanseze acul şi să se descarce rezervorul de venin;
- ansamblul vulnerant sau acul propriu-zis este ataşat ansamblului motor
printr-o pereche de braţe curbate chitinoase. Acul este format din
prelungirea lanţetei- o piesă rigidă şi goală la interior, terminată ascuţit,
având pe faţa inferioară două şanţuri în care alunecă stileţii. Lanţeta şi
stileţii alcătuiesc împreună un canal prin care curge veninul. Stileţii sunt
terminaţi cu nişte creste, ca un harpon şi sunt străbătuţi de canalicule prin
care veninul este dirijat din canalul principal către rana provocată de
lanţetă.
Aparatul reproducător
La albine aparatul reproducător se prezintă astfel:
- aparatul genital al mătcii;
- aparatul genital al trântorului.
Aparatul genital al mătcii are patru părţi principale:
- organe generatoare- două ovare;
- organe conducătoare- două oviducte laterale;
- un oviduct median şi cavitatea vaginală;
- organe anexe (spermateca, cu glanda Y şi organe de cuplare- camera
acului sau bursa copulatrix).
Fiecare ovar este alcătuit din aproximativ 150-180 tuburi ovarieni care se
deschid într-un oviduct lateral. Oviductele laterale se contopesc formând oviductul
median care dilatându-se formează cavitatea vaginală, separată în două de un pliu
mucos aflat sub orificiul canalului spermatecii. Spermateca este o sferă în care se
înmagazinează spermatozoizii depuşi de trântori în cursul împerecherii. Peretele
spermatecii este acoperit de o reţea foarte densă de traheole. Cavitatea vaginală
este separată de camera acului printr-un pliu circular. De fiecare parte a deschiderii
vaginului se află două cavităţi- bursele copulatoare. După împerechere ovarele se
dezvoltă foarte mult, tuburile ovariene fiind capabile să elaboreze celule germinative
din care se dezvoltă ovulele care evoluează până la stadiul de ou.
Aparatul genital al trântorului cuprinde:
- 2 testicule;
- 2 canale deferente;
- 2 vezicule seminale;
- 2 glande mucoase;
- canalul ejaculutator;
- bulb cu lob penat.
Testiculele sunt situate pe partea superioară a abdomenului de formă
aproximativ triunghiulară. Sunt alcătuite din fascicule de tuburi seminifere (270
pentru fiecare testicul). La baza testiculului, testiolele se deschid în canalul deferent
care apoi se deschide în veţicula seminală. Pereţii veziculei elaborează lichidul
seminal care are rolul de a hrăni şi întreţine spermatozoizii. Cele două vezicule se
deschid la baza a câte unei glande mucoase care se continuă musculos şi globulos
şi este situat în dreptul segmentelor abdominale 6-7.
La ecloziune, masculii au testicule nefuncţionale şi de dimensiuni mici.
Spermatidele migrează pe canalul deferent, se aglomerează în veziculele seminale

10
unde, cu capul ancorat în peretele veziculelor, se maturizeză şi se transformă în
spermatozoizi. Spermatozoizii ating maturitate şi odată cu ei şi trântorii în jurul
vârstei de 12 zile.

2. VIAŢA FAMILIEI DE ALBINE

Pentru a putea întelege viaţa familiei de albine trebuie mai întâi să analizăm
componenta indivizilor ce compun familia de albine.
Indivizii familiei de albine
Într-o familie de albine se găsesc trei feluri de indivizi:
- matca;
- albinele lucrătoare;
- trântorii.
Matca este singura albină femelă fecundată din stup cu rol în înmulţirea
familiilor de albine. În stup de obicei se află o singură matcă având corpul mai lung
(20-25 mm) capul mic, abdomenul foarte dezvoltat, aripi mai mici şi o greutate de
250-280 mg.
Albinele lucrătoare sunt în număr variabil de la 10000 în perioada de iarnă
până la 40000-80000 în vară. Au talia de 12-14 mm, o greutate de 100 mg şi aripile
sunt de aceeaşi lungime cu abdomenul. Albinele lucrătoare sunt femele cu organele
de reproducere nedezvoltate.
Trântorii sunt masculii ce împerechează matca, fiind prezenţi în cuib din
primăvară până în toamnă. Ei sunt în număr de câteva sute, au o lungime de 15-17
mm, aripi ce depăşesc abdomenul cu o greutate de 200 mg.
Înr-un an calendaristic familia de albine are o dezvoltatre diferită, numărul
indivizilor crescând sau scăzând în funcţie de anotimp şi de condiţiile de mediu.
Viaţa familiei de albine se petrece într-un sezon activ în ţara noastră din martie până
în octombrie şi un sezon inactiv din noiembrie până în februarie.
Totuşi practic viaţa familiei de albine cuprinde patru perioade.
Prima perioadă începe cu înlocuirea albinelor bătrâne care au iernat, cu
albina tânără, nou ieşită din celule primăvara. Matca începe să depună ouă pe la
sfârşitul lui februarie în celulele fagurilor din mijlocul ghemului deoarece acolo
regimul termic permite creşterea de puiet. După ce albinele fac zborul de curăţire,
matca depune din ce în ce mai multe ouă. Pe măsură ce timpul se încălzeşte, ponta
mătcii ajunge la 1000 de ouă pe zi, albinele bătrâne care se uzează fiind înlocuite
treptat.
Perioada a doua se mai numeşte şi perioada de creştere. Nectarul şi polenul
se găsesc din abundenţă şi îşi fac apariţia trântorii. Matca este hrănită puternic,
depune peste 2000 de ouă/ zi, numărul de albini doici creşte şi se ajunge la situaţia
când 3-4 doici îngrijesc o larvă. Când acest fenomen se suprapune cu alţi factori
(lipsa de ventilaţie, spaţiu etc.), apar frigurile roirii. Albinele construiesc botci de roire,
în care matca depune ouă la interval de câteva zile. La urdiniş se observă „bărbi de
albine” cauzate de marea aglomeraţie ce există în stup. După 1-3 zile de la
căpăcirea primelor botci, are loc prima roire, matca cu o parte din albinele tinere,
însoţite de mulţi trântori părăsind stupul. Acest roi care se mai numeşte şi roi primar
şi care conţine aproximativ 50 % din populaţia stupului se aşează după câteva
minute de zbor pe o creangă sau alt suport, de unde o să zboare apoi spre o altă
destinaţie. În familia de bază, la 8 zile de la căpăcirea primei botci, iese
întâi matca tânără care are intenţia să omoare mătcile care nu au eclozionat din

11
botci, reuşind lucrul acesta dacă este lăsată de albine. Ieşirea celui de-al doilea roi
poate fi întârziată de vremea nefavorabilă. Roirea poate continua şi cu ieşirea altor
roiuri, fapt ce duce la desfiinţarea familiei de bază. Perioada de roire în condiţiile ţării
noastre este cuprinsă între sfârşitul lunii mai şi sfarşitul lunii iulie. Tot în această
periodă se înregistrează cele mai mari culesuri de nectar şi polen, periodă
caracterizată de înfloriri puternice a masivelor melifere. Către sfârşitul lunii iulie,
puterea familiei se micşorează treptat, matca micşorând ponta, trântorii fiind alungaţi
din stup.
Perioada a treia mai este numită şi perioada formării albinelor de iernare. În
mod natural albina care a participat la culesurile de vară piere..Ea este înlocuită de
albina apărută în luna august, albina care neparticipînd la cules are un organism
neuzat. Generaţiile de albine ieşite toamna trăiesc până în primăvara următoare,
asigurînd creşterea noilor larve.
Perioada a patra este perioada iernării şi incepe cînd temperatura scade sub
13 grade C. În toamnă la apariţia primelor nopţi reci, albinele se strâng în ghemul
lărgit pe fagurii din dreptul urdinişului. O caracteristică a iernării este aceea că
temperatura din interiorul ghemului nu scade niciodată sub 14 grade C, nici în
perioadele cele mai geroase. Producerea căldurii în timpul iernii se face pe baza
consumului de miere, o familie consumând iarna 6-10 kg de miere. În prima parte a
iernării familia nu creşte puiet.

III. S P E C I I DE ALBINE

1. SISTEMATICA ALBINEI MELIFERE

Albinele melifere fac parte din:

Regnul: Animalia (vieţuitoare monocelurare şi pluricelulare);
Subregnul: Nevertebrata (animale fără coloană vertebrală şi fără schelet osos);
Încrengătura: Artropoda (animale cu picioare articulate);
Subîncrengătura: Mandibulata (artropode cu mandibule);
Clasa: Insecta (artropode cu corp din trei segmente: cap,torace şi abdomen);
Subclasa: Pterigota (insecte care au perechi de aripi pe segmentele toracice);
Ordinul: Hymenoptera (insecte cu aripi membranoase);
Subordinul: Apocrita (legătura dintre torace şi abdomen se face printr-o porţiune
îngustă- peţiol);
Grupul: Aculeata (insecte cu ac);
Suprafamilia: Apoidea (insecte ce hrănesc progenitura cu polen şi nectar);
Familia: Apidae;
Subfamilia: Apinae (insecte constructoare de cuiburi şi care au pe a treia pereche
de picioare un aparat de colectat polen);
Tribul: Apini;

12
Genul: Apis (trăiesc în familii permanente, au o singură femelă cu organe
reproducătoare ce asigură perpetuarea speciei);
Specia:
- dorsata (albină indiană uriaşă, cea mai mare albină răspândită în India,
Indonezia şi Filipine);
- florea (albină indiană pitică, cea mai mică albină răspândită în India,
Malaysia);
- cerana (albina indiană obişnuită răspândită în India, Japonia, Indonezia );
- mellifera (albina meliferă cea mai răspândită, exploatată de om pentru
calităţile sale productive- cuib format în cavităţi închise pe mai mulţi faguri
cu număr mare de indivizi răspândit în Europa, Asia şi Africa).

În cadrul speciei mellifera se delimitează trei mari grupe de rase:

- Grupul de albine european (mediteranian occidental);
- Grupul de albine african;
- Grupul de albine irano mediteranian.

2. GRUPUL DE ALBINE EUROPEAN- MEDITERANEAN

OCCIDENTAL

Albina brună europeană este răspândită în toată Europa centrală şi nordică

cu preponderenţă în Franţa, Marea Britanie, Olanda şi nordul Germaniei. Cercetările
biometrice au demonstrat că este una şi aceeaşi rasă cu Apis mellifera lehzeni şi
Apis mellifera silvarum. Şi-a format principalele însuşiri morfologice şi productive de-
a lungul timpului printr-o perfectă adaptare la condiţiile bioclimatice în care s-a
dezvoltat. Propolizează excesiv, este foarte agresivă, agitată pe faguri, şi cu înclinaţii
spre roire, datorită cărui fapt familiile nu ating niciodată o putere prea mare.
Valorifică foarte bine culesurile, dar este puţin rezistentă la boli şi la atacuri de
paraziţi. Un studiu mai amănunţit o apropie mai mult de rasele de albine din grupul
african. Principalele sale însuşiri şi caractere s-au fixat în decursul unei îndelungate
perioade de dezvoltare autonome în vestul Europei (peninsula Iberică şi nordul
Franţei). Albina această este mare, dar trompa este mică; este irascibilă, foarte
agitată pe faguri, variabil agresivă, destul de roitoare, dar productivă şi rezistentă la
iernare în condiţiile unor ierni lungi. Caracteristic, dezvoltarea familiei este relativ
înceată şi nu ajunge decât la o putere medie, care însâ se menţine timp îndelungat.
Din această cauză nu valorifică bine culesurile timpurii, dar le valorifică perfect pe
cele târzii manifestând un instinct de acumulare deosebit. Cuprinde o singură rasă:
Apis mellifera mellifera, cu foarte multe populaţii.

3. GRUPUL DE ALBINE AFRICANE

Albinele cuprinse în acest grup se caracterizează prin talie mică cu însuşiri

biologice specifice din care amintim: roire puternică şi irascibilitate accentuată.
Rasele africane trăiesc în areale delimitate de bariere climatice, fapt ce determină
variaţii şi deosebiri mari între ele. Se individualizează 12 rase, dintre care trei
identificate de curând.

13
 Mellifera unicolor (cunoscută şi sub numele de albina de Madagascar, fiind
răspândită numai in această insulă; prezintă un corp de dimensiuni mici);
Mellifera intermissa (răspândită în Africa de Nord, se aseamănă cu albina
europeană ca mărime corporală);
Mellifera adansonii (cunoscută şi sub numele de albina galbenă africană, este
răspândită în zona centrală a Africii, are corpul mic, roieşte foartre mult şi este foarte
agresivă);
Mellifera lamarckii (cunoscută sub numele de albina egipteană, are corpul mic
cu abdomenul dotat cu peri, deşi albicioşi, dispuşi în benzi late. Irascibilă şi roitoare
prezintă în afara mătcii normale, mătci producătoare numai de trântori. Nu
propolizeză, nu formează ghem de iernare, căpăceşte umed mierea. Se comportă
foarte bine în stupi sistematici dând familii puternice. Încrucişată cu rase europene
dă produşi valoroşi);
Mellifera capensis (ca aspect nu se deosebeşte cu nimic de albina
europeană, prezintă însă o serie de însuşiri biologice care o deosebeşte mult de
aceasta. Printre acestea amintim posibilitatea de a creşte mătci normale din ouă
depuse de albine ouătoare după ce albinele au roit fără matcă. Familiile sunt slabe
cu capacitate productivă redusă);
Mellifera major (prezintă cea mai lungă trompă dintre toate rasele de mellifica.
Este o albină mare, uşor agresivă, cu producţii mari de miere. Nou descoperită, într-
un areal redus);
Mellifera sahariensis (cu dimensiuni corporale mici, rezistentă la variaţii mari
de temperatură, puţin irascibilă şi agresivă. Nu poate fi aclimatizată în Europa);
Mellifera nubica (cu cele mai mici dimensiuni corporale dintre toate formele de
albină meliferă, apropiindu-se de cele ale albinei cerana şi indica; trompa cea mai
mică- 5,38 mm. Agresivitatea şi irascibilitatea sunt variabile. Este una din rasele nou
identificate);
Mellifera scutellata (de dimensiuni corporale mici, cu trompa scurtă, foarte
agresivă, cu atac masiv, simultan. Puternic instinct de roire, propolizează intens);
Mellifera littorea (albină de dimensiuni corporale reduse, cu trompa scurtă-
5,75 mm, foarte agresivă, instinct de roire foarte dezvoltat);
Mellifera monticola (de dimensiuni corporale mai mari, faţă de rasele descrise
anterior, albine foarte blânde);
Mellifera jemenitica (dimensiuni corporale foarte mici, mai mult lată decăt
lungă. Incomplet studiată, rasă nou identificată).

4. GRUPUL DE ALBINE IRANO-MEDITERANEAN

Albinele cuprinse în acest grup sunt cele mai răspândite. Datorită însuşirilor
lor biologice şi productive prezintă cel mai mare interes economic, fapt care a
contribuit la răspândirea lor pe toate continentele. Se deosebesc următoarele rase:
Mellifera sicula (albina siciliană, mică, de culoare neagră; face legătura cu
grupul african);
Mellifera remipes (foarte blândă, foarte roitoare, căpăceşte umed mierea, de
cele mai multe ori convieţuiesc 2 mătci într-o familie);
Mellifera taurica (rasă adaptată la climatul mediteranean, arie de răspândire
foarte redusă);

14
 Mellifera cypria (irascibilă, propolizare puternică, căpăcire umedă, în trecut
era foarte apreciată pentru capacitatea sa productivă, actualmente puţin folosită în
producţie din cauza irascibilităţii);
Mellifera syriaca (roitoare, deosebit de harnică, cu mătci prolifice, irascibilitate
moderată);
Mellifera caucasica (prezintă cea mai lungă trompă, deosebit de productivă,
valorifică culesul pe timp nefavorabil, puţin roitoare, deosebit de blândă, fapt ce a
făcut să fie răspândită pe toate continentele);
Mellifera ligustica (albina italiană cu mătci deosebit de prolifice, roitoare, mare
productoare de ceară, putin rezistentă la ierni aspre şi lungi, foarte răspândită pe
toate continentele);
Mellifera carnica (albina carnioliană, blândă, cu înclinaţie spre roire,
construieşte multe celule de trântori, căpăceşte mierea uscat; răspândită pe toate
continentele);
Mellifera carpatica formată în regiunea carpato- dunăreană sub influenţa
climatului continental temperat caracterizat prin precipitaţii relativ reduse, variaţii
mari de temperatură şi vânturi puternice; este o rasă de albine foarte blândă, cu
comportament liniştit pe fagure şi cu reacţie slabă la fum, cu mătci prolifice;
manifestă un slab instinct de roire, este productivă, cu predispoziţie la a bloca cuibul
cu nectar şi miere în condiţiile unui cules de mare intensitate(însuşire considerată
preţioasă în condiţiile climatice ale ţării noastre). Căpăceşte uscat mierea şi prezintă
o tendinţă slabă de propolizare.
În cadrul rasei se disting mai multe populaţii corespunzător zonelor
bioclimatice în care s-a dezvoltat şi la care s-a adaptat perfect. În ţara noastră se
deosebesc populaţiile: stepă, deal, munte, Câmpia de Vest, Podişul Moldovei şi
Podişul Transilvaniei.
Studiile ample ce s-au efectuat asupra raselor de albine au avut drept scop şi
încercările de combinaţii inter-rasiale, pentru ameliorarea permanentă a materialului
biologic exploatat. S-a ajuns la concluzia, însă, că nu totdeauna încrucişările
interrasiale dau rezultate pozitive; din contra, apar frecvente neajunsuri. La noi în
ţară s-a încercat introducerea raselor caucaziană şi italiană dar rezultatele obţinute
în producţie din încrucişări cu populaţiile locale nu justifică asemenea introduceri; din
contră în unele zone ar fi chiar dezastruos, s-ar polua tipul valoros, de albină
locală.

IV. TEHNOLOGIA ÎNTREŢINERII, EXPLOATĂRII,

ÎNMULŢIRII ŞI AMELIORĂRII FAMILIILOR DE ALBINE

1. TEHNOLOGIA ÎNTREŢINERII ŞI EXPLOATĂRII

FAMILIILOR DE ALBINE ÎN STUPI MULTIETAJAŢI

Prin buna organizare a muncii de întreţinere, majoritatea lucrărilor executate

de apicultori se rezumă la cele pregătitoare (încheierea ramelor, însârmarea ramelor
şi fixarea fagurilor artificiali, sortarea fagurilor şi topirea celor reformaţi, pregătirea
materialelor- corpuri pentru lărgirea cuiburilor la valorificarea culesurilor, repararea
fundurilor), lucrări care în majoritatea lor se execută în perioada de iarnă sau în

15
perioadele dintre culesuri. În acest fel, activitatea apicultorilor capătă un ritm uniform,
perioada sezonului activ putând fi folosită doar pentru întreţinerea familiilor de albine.
La familiile puternice, pe două corpuri, se elimină lucrările de volum cum ar fi
controlul amănunţit, ramă cu ramă, al cuiburilor, lărgirea repetată a cuiburilor prin
intoducerea de rame, fixarea şi împachetarea fagurilor în vederea deplasărilor în
pastoral. La familiile slabe se iau toate măsurile de întărire a lor- se sparge cuibul, se
ajută cu faguri cu puiet, se administrează susţinut hrăniri stimulente, se schimbă
eventual matca.
În complexul de lucrări de întreţinere a albinelor în stupi multietajaţi întră
revizia de primăvară cu care ocazie se curăţă şi se iau măsuri suplimentare de
păstrare a căldurii în cuib, inversarea corpurilor în vederea intensificării creşterii de
puit, lărgirea spaţiului pentru valorificarea culesurilor prin adăugarea de noi corpuri
sau magazine, organizarea deplasării în stupărit pastoral, recoltarea mierii şi
pregătirea pentru iernare, toate aceste lucrări putându-se executa la familiile
puternice, fără desfacerea cuiburilor şi analizarea ramelor în mod separat.
Obişnuit, familiile puternice iernează pe două corpuri. În timpul iernii albinele
se deplasează încetul cu încetul din corpul de jos în cel de sus, pe măsură ce
consumă rezervele de hrană. În acest fel, la ieşirea din iarnă, de regulă, corpul de
jos este gol. Întregul cuib (albine,puiet şi hrană) sunt concentrate în acel moment în
corpul de sus.
Familiile mai slabe, care ocupă până într-un corp de albine, sunt iernate tot pe
două corpuri: dar se iau măsuri pentru ca ghemul să se formeze tomna în corpul de
sus. Pentru o mai bună iernare, între cele două corpuri se pune o foaie de carton
asfaltat, cu o porţiune liberă pentru trecere, către peretele frontal al corpului. Dacă
familia ocupă mai puţin de 7-8 intervale, cuibul de iernare poate fi protejat pe o latură
sau pe ambele laturi cu căte o diafragmă.
În continuare, în timp ce la stupii verticali cu magazine sau la cei orizontali
strâmtorarea cuibului în perioada de primăvară este legată de lucrări laborioase şi cu
consum relativ mare de forţă de muncă, la stupii multietajaţi această lucrare se
simplifică foarte mult, apicultorul suprimând doar în caz de necesitate corpul de jos,
pe care-l trece în rezervă până ce familia ajunge să ocupe bine un corp de albine şi
puiet. În mod normal însă familia se menţine în continuare pe două corpuri şi în
perioada de primăvară.
În cuibul compact, restrâns pe zece faguri, sunt create condiţii optime pentru
creşterea puietului.
La familiile care la ieşirea din iarnă au fost lăsate pe un singur corp sau care
au iernat pe un singur corp, corpul al doilea se adaugă pentru început sub cuib,
poziţie în care se menţine până la prima inversare. De asemenea se triază şi fagurii
de cuib din corpul de jos, eliminându-se cei negri şi necorespunzători, acum eliberaţi
de rezervele de hrană. Înnoirea periodică a fagurilor favorizează starea de sănătate
a stupului.
Sunt cazuri în care unele familii, puternice la ieşirea din iarnă, nu s-au ridicat
complet în corpul de sus, ocupând un spaţiu însemnat şi în corpul de jos. Aceste
familii sunt lăsate să se dezvolte în forma în care sunt, matca trecând singură pe
fagurii din corpul de sus în care se va forma cuibul în continuare, în timp ce va ieşi
puietul din corpul de jos, crescut în timpul iernii şi al primăverii timpurii. Spre sfărşitul
primăverii şi începutul verii corpul de sus este în mod obişnuit plin cu puiet de toate
vărstele, iar cel de jos cu puiet căpăcit, din care ies în permanenţă albinele tinere
care sporesc efectivul de albine creându-se o oarecare aglomerare. Dacă se întârzie
cu adăugarea celui de al treilea corp, se poate încetini creşterea puterii familiei prin

16
scăderea ouatului mătcii din lipsă de spaţiu şi chiar prin apariţia frigurilor roitului. În
condiţiile ţării noastre operaţia coincide cu începutul culesului de la salcâm.
În această perioadă albinele clădesc foarte bine fagurii artificiali; de aceea în
corpul al treilea şi în următoarele, pe lângă fagurii noi se vor intercala şi rame cu
faguri artificiali.
Inversarea corpurilor este un factor important în întreţinerea familiilor de
albine în stupii multietajaţi deorece fără această operaţiune se dereglează condiţiile
normale de creştere şi dezvoltare a familiilor de albine; astfel matca continuă normal
activitatea de ouat în fagurii nou clădiţi din corpul nou introdus, în timp ce albinele
umplu cu miere celulele eliberate de puiet.
De obicei, la culesul de salcâm sunt suficiente trei corpuri, atât pentru
creşterea puietului cât şi pentru acumularea nectarului. La sfârşitul culesului, cele
două corpuri vor fi ocupate cu puiet, iar cel de sus cu miere. Pentru ca albinele să
râmână în continuare în stare activă, odată cu recoltarea corpului cu miere se face şi
inversarea corpului de jos cu cel de mijloc, la recoltare avându-se grijă ca în familie
să rămână, în mod obligatoriu, minimum 5-6 kg de miere, rezervă de hrană.
După culesul de la salcâm, puterea familiei continuă să crească, astfel încât
poate apărea necesitatea asigurării celui de-al patrulea corp cu care se procedează
la fel şi cu al treilea, fiind pus ori direct deasupra corpului al treilea ori deasupra
corpului cu puiet, sub cel de strânsură.
La culesul de floarea-soarelui se manifestă deja tendinţa albinelor de blocare
a cuibului şi de asigurare a rezervelor de iarnă. În această situaţie, pentru
continuarea dezvoltării normale a familiilor se va avea în permanenţă grija asigurării
mătcii cu spaţiul necesar pentru ouat în paralel cu spaţiul pentru depozitarea
nectarului, acesta din urmă cât mai aproape de puiet, pentru a fi uşor abordat de
albine. Pentru asigurarea rezervelor de hrană pentru iarnă, încapând cu culesul de
salcîm se vor reţine de la fiecare familie câte 1-2 faguri plini cu miere, căpăciţi.
Specificul întreţinerii familiilor de albine în stupi multietajaţi constă în aceea că
mătcile având la dispoziţie un spaţiu pentru ouat practic nelimitat se uzeză mai
repede decât în stupii de alte sisteme. Din această cauză mătcile trebuie schimbate
mult mai des, chiar anual. Lăsate mai mult timp în stupi, chiar în condiţii bune de
întreţinere şi de cules, ele nu pot menţine ridicat ritmul de ouat şi prin aceasta nu pot
asigura efectivele necesare de albine culegătoare; astfel, familia pierde capacitatea
de producţie şi intră mai uşor în frigurile roitului. Cel mai indicat este ca această
schimvbare a mătcilor să aibă loc în ajunul sau chiar în timpul culesului.
Pregătirea familiilor de albine pentru sezonul următor depinde, în mare
măsură, de îngrijirea dată albinelor în perioada de sfârşit de vară şi toamnă. Acest
lucru este deosebit de important în cazul stupilor multietajaţi. Dacă familiile întră în
iarnă fără necesarul de hrană de calitate, cu mătcile uzate sau defecte şi fără
efective mari de albine tinere, indiferent ce măsuri se vor lua în primăvară este
imposibil să se obţină familii puternice pentru culesul de salcâm şi cele următoare.

2. TEHNOLOGIA ÎNTREŢINERII ŞI EXPLOATĂRII

FAMILIILOR DE ALBINE ÎN STUPI VERTICALI CU
MAGAZINE

Stupii verticali cu magazine au o largă răspândire, având 10 rame de cuib şi

1-2 magazine, caracterizaţi prin simplitate în construcţie, uşor de împachetat şi de

17
transportat precum şi cu volum suficient pentru dezvoltarea familiei cât şi cerinţelor
activităţii profesionale a stuparilor.
Întreţinerea şi exploatarea familiilor de albine în acest tip de stupi presupune o
bună îngrijire a familiilor de albine, iar succesul depinde de menţinerea puterii
familiilor la un nivel ridicat în tot timpul anului, efectuarea de operaţiuni şi activităţi pe
tot parcursul anului în stupină. Exploatarea şi întreţinerea în stupi verticali cu
magazine se desfăşoară în timpul anului prin o serie de activităţi de supraveghere în
stupină:
- perioada de pregătire pentru iernare;
- menţinerea activităţii de creştere a puietului realizată prin: asigurarea
spaţiului pentru creşterea puietului, menţinerea familiilor în stare activă
prin hrăniri stimulente, asigurarea căldurii în stup şi înlocuirea mătcilor
uzate;
- amplasarea rezervelor de hrană, consumul de hrană, orînduirea fagurilor
cu miere;
- asigurarea microclimatului propice în timpul iernii prin păstrarea unui regim
termic constant în stup;
- controlul periodic a familiilor de albine în tot cursul iernii;
- controlul auditiv a familiilor de albine în timpul iernii;
- completarea rezervelor de hrana cu turte de şerbet sau plăci de zahăr
candi;
- introducerea mătcii în cazul familiilor orfane;
- îngrijirea familiilor de albine în perioada de primăvară;
- urmărirea calităţii mătcilor în primăvară;
- acţiunea de întărire a familiilor slabe cu puiet de la familiile puternice;
- prevenirea frigurilor roirii;
- combaterea roirii;
- valorificarea culesului prin practicarea stupăritului pastoral.

Perioada de pregătire pentru iernare - a familiilor de albine asigură

succesul în apicultură prin menţinerea puterii familiilor la nivel ridicat tot timpul anului
ce duce la valorificarea cu rezultate bune a culesurilor de nectar şi polen. Intervenţia
apicultorului la familia de albine încă din vara şi toamna anului precedent are efect
asupra creşterii cantităţii de puiet, ce duce la ieşirea din iarnă a familiilor de albine
puternice asigurându-se o iernare normala cu un consum redus de hrană. Perioada
premergătoare pregătirii familiilor la iernat este iulie- septembrie fiind folosită pentru
creşterea numărului mai mare de albine, fiind dificil de realizat deoarece coincide
cu reducerea culesului de nectar şi polen cât şi formarea cuibului de iarnă, familia de
albine grupând rezervele de hrană în fagurii din cuib prin ocuparea majorităţii
spaţiului din faguri şi limitând spaţiul pentru puiet. În acest moment mătcile, datorită
efortului din perioada de primăvara - vară şi a lipsei de cules îşi pot incetini ritmul de
ouat iar prin măsurile luate de apicultor trebuie stimulată activitatea lor de ouat şi
menţinută cât mai îndelungat posibil.
Menţinerea activităţii de creştere a puietului se realizează prin:
- asigurarea spaţiului necesar creşterii puietului;
- menţinerea familiilor în stare activă prin hrăniri stimulente;
- asigurarea căldurii în stup şi înlocuirea mătcilor uzate.
Asigurarea spaţiului necesar creşterii puietului se poate realiza prin: ocuparea
ramelor din centru cuibului cu rezerve de hrană şi cu spaţiu suficient în care să
crească puiet sau prin adăugarea de faguri pentru ouat de la rezervă, aleşi cu grijă

18
mai închişi la culoare cu celule regulate fără defecte sau celule de trântori , întrucât
acestea rămânând în mijlocul cuibului pot fi folosite în primăvară la creşterea
puietului. Se va introduce pentru ouat faguri care să aibă 1-1,5 kg de miere în
coroană pentru a nu crea gol în mijlocul stupului, iar introducerea de faguri pentru
ouat în această perioadă este necesară în cazul apariţiei unui cules în natură sau a
amplasării familiilor la un cules de toamnă (de baltă, fâneaţă).
Menţinerea familiilor în stare activă se realizează prin hrănirea albinelor cu
substanţe energetice şi plastice din natură cu polen şi nectar ce determină
dezvoltarea proceselor metabolice din organismul albinelor cu secreţie de laptişor de
matcă prin influenţarea activităţii de ouat a mătcilor. Acest proces poate fi favorizat
prin deplasarea stupilor la culesuri târzii, ori hrăniri suplimentare cu stimulente ce se
poate face cu miere, sirop, şerbet de zahăr, pastă de zahăr, zahăr candi şi zahăr
umectat în doze mai mari sau mici prin care se creează albinelor senzaţia
permanentă a sursei de cules, fiind menţinute în stare activă.
Asigurarea căldurii în stup în perioada de toamnă se face prin delimitarea
strictă a cuibului şi limitarea cu diafragmă prin suprimarea magazinelor ce se mai
află în stup, iar fagurii de prisos se trec dupa diafragmă. Fagurii ce conţin miere se
descăpăcesc pentru a fi trasă de albine în cuib dupa care se scot şi se pun la
rezervă. Nu se recomanda lăsarea fagurilor dupa diafragmă pentru a se evita
formarea greşită a ghemului în zona aceasta.
Asigurarea căldurii se face prin amplasarea de materiale termoizolante
deasupra podişorului, prin reducerea urdinişului şi prin folosirea de sălteluţe laterale
montate dupa diafragme.
Înlocuirea mătcilor cu defecte sau epuizate este necesară şi se efectuează
mai uşor şi mai sigur toamna decât vara, deoarece mătcile toamna sunt epuizate şi
îmbătrânite având ritm scăzut de ouat chiar în prezenţa culesului natural.
Mătcile necesare schimbului se procură sau se cresc în stupina din vreme
prin urmărirea materialului biologic nou introdus de calitate superioară crescut din
surse valoroase evitându-se folosirea botcilor de roire apărute în familii cu producţii
scăzute.
Strânsă în ghemul de iernare, familia de albine îşi continuă activitatea
producând căldura necesară menţinerii vieţii şi din ianuarie creşte puiet în spaţiu
limitat de dimensiunile ghemului, pentru aceasta fiindu-le necesare rezerve
suficiente de hrană cu miere şi pastură în cuib.
Amplasarea rezervelor de hrană, consumul de hrană şi orânduirea
fagurilor cu miere. Amplasarea rezervelor de hrană se poate face bilateral, central
sau unilateral; ultimele doua practicându-se în cazul familiilor slabe şi cu rezerve
insuficiente. În cuib nu se vor lasa faguri cu mai puţin de 1,5 kg de miere iar cei
ocupaţi cu puiet şi cantităţi mici de miere se trec dupa diafragmă şi se descăpăcesc
pentru ca albinele să transporte mierea în cuib. Asigurarea condiţiilor optime de
iernare prin executarea din timp şi în mod conştiincios a pregătirilor pentru iernare cu
rezerve abundente de hrana sunt principalele condiţii pentru o bună iernare şi
ieşirea în primăvară cu familii puternice şi fără probleme în stupină. Consumul de
hrană al familiilor de albine este diferit începând din primele luni ale iernii, mai mic la
inceput de 700-800 g de hrană, crescând la 1,5-2,0 kg lunar în continuarea iernii,
fiind necesare 7-8 kg de miere pe întreaga perioada de iernare. În afara consumului
strict necesar, la formarea rezervelor de hrană trebuie asigurată şi cantitatea
necesară pentru primăvară, în total în funcţie de puterea familiei şi zona în care se
lucreza lăsându-se 16-18 kg de miere. Familia de albine mai are nevoie în timpul
iernării şi de faguri cu pastură în cantitate de 1,5-2,0 kg iar în lipsa fagurilor se poate

19
asigura în formă de polen granule, administrat în tot cursul primăverii în turte
energo–plastice. Asigurarea fagurilor cu miere se face încă din perioada culesurilor
principale scoţându-se fagurii plini şi căpăciţi cel puţin pe 2/3 din înălţime, şi se va
evita asigurarea rezervelor de hrană de la culesurile cu miere ce cristalizeaza
repede (rapiţă sau miere de mană) fiind dăunătoare deoarece provoacă prin consum
masive încărcături rectale ce pot continua cu diaree, vremea nepermiţând zboruri de
curăţenie.
Dacă asigurarea rezervelor de hrană de la culesurile naturale nu e posibil,
atunci acestea se pot completa cu sirop de zahăr, administrarea acestuia făcându-se
pe cât posibil vara în iulie –august pentru a se uza albinele din acea perioada şi nu
cele care urmează să ierneze, iar rezervele de hrană să continuă cel mult 50% miere
din zahăr deoarece reduce capacitatea albinelor de creştere a puietului din timpul
iernii.
La stupii verticali cu magazine în timpul verii, se recomandă ridicarea fagurilor
laterali din cuib în magazin pentru ca fagurii să fie umpluţi mai repede.
Păstrarea fagurilor până toamna se face în încăperi uscate la temperaturi de
16-18 C ferite de umezeală, iar periodic se vor trata prin gazare cu bioxid de sulf
impotriva găselniţei. Spaţiul stupilor verticali cu magazine cuprinde 10 rame, ce este
suficient pentru iernarea familiilor normale şi puternice, iar în cuib se lasă atâţi faguri
încât spaţiile dintre ei să cuprindă complet ghemul de iernare, fără spaţii
suplimentare.
În cazul dezvoltării pe verticală a familiilor de albine, la orânduirea fagurilor
cu miere, în partea de jos a fagurilor se lasă spaţii pentru puiet, iar în partea de sus
spaţii pentru rezervele de hrană şi la formarea cuibului se va avea în vedere ca
fagurii centrali să conţină suficientă miere întrucât aceasta este zona cu cantitatea
cea mai mare de albine.
Asigurarea microclimatului propice în timpul iernii - prin păstrarea unui
regim termic constant în stup, prin eliminarea vaporilor de apă ce apar în urma
respiraţiei şi a consumului de hrană a albinelor sau din apa de zăpadă care intra în
stup din exterior.
Albinele (în lipsa puietului) suportă mai uşor frigul în prima parte a iernii
strângându-se în ghem în timp ce creşterea gradului de umiditate dăunează puternic
albinelor.
După apariţia puietului, menţinerea temperaturii cât şi eliminarea umidităţii
sunt la fel de importante, aceşti factori putând fi asiguraţi prin împachetarea cuibului
cu materiale termoizolante, astuparea orificiilor şi a spărturilor în stupi, amplasarea
stupilor în locuri adăpostite şi uscate cu asigurarea în vederea eliminării plusului de
umezeală.
Păstrarea liniştei în zona stupinei este la fel de importantă şi nu se vor
executa lucrări zgomotoase ce duc la neliniştea albinelor provocând creşterea
consumului şi uzura prematura a acestora. Pentru efectuarea zborurilor de curăţire
se folosesc zilele cu temperaturi de 10-11 C, când se vor curăţa de zăpadă
urdinişurile şi scândurile de zbor, se va presăra paie în faţa stupilor sau frunze
uscate pentru ca albinele ieşite la zbor să nu cadă pe zăpada sau pe pământul rece
şi să se poată întoarce în stupi.
În vederea stimulării zborului în special la familiile slabe se va îndepărta
capacul şi sălteluţele pentru ca razele soarelui să bată direct pe podişor, când se pot
face şi revizii sumare a stării familiilor prin mişcarea fagurilor cu amplasarea mai
bună a rezervelor de hrană, introducerea de faguri cu miere la familiile sărace. În

20
luna februarie pentru intesificarea creşterii de puiet se vor administra turte energo
plastice din şerbet de zahăr cu miere şi cu adaos de polen, lapte praf.
Controlul periodic în timpul iernii - a familiilor de albine este necesar în tot
cursul iernii când se verifică starea generala a stupinei cu verificarea familiilor prin
sondaj prin măsuri de îndreptare a cazurilor anormale, aminarea acestor verificări
ducând la pierderea familiilor de albine. Contolul din timpul iernii trebuie executat cu
multă atenţie: când se urmăreşte depunerile de zăpadă, băltirea apei în zona
stupinei, prezenţa animalelor sau a păsărilor, controlul exterior al familiilor de albine,
observarea resturilor de faguri şi albine la urdiniş, în faţa stupilor, găuri făcute de
ciocănitori, urme de animale între stupi sau pe stupi.
Controlul auditiv - se face la urdiniş cu un tub de cauciuc sau cu stetoscopul
şi ne indică starea familiei după zgomotul pe care-l produc albinele în stare de
repaus. În cazul lovirii stupului cu mâna răspunsul din interiorul stupului poate fi :
- bâziitul continuu şi uniform, sporit uşor la lovirea stupului, după care revine
la normal, indică iernare normala;
- bâziitul plângător, indica lipsa mătcii;
- zumzetul slab ca un fâsâit indică lipsa hranei, albinele fiind pe cale de a
muri de foame.
Resturile căzute pe fundul stupilor sunt indicii privind iernarea albinelor putând
fi observate mai uşor în cazul amplasării unei coli de hârtie sau de carton sub cuib
ce poate fi manipulată pe la urdiniş pe toata lăţimea stupului. Resturile sărace de
ceară de la capacele şi cu puţine albine moarte dovedesc o iernare normala.
Cantităţi mari de albine moarte, umezeală şi mucegaiul indică o iernare defectuoasă,
lipsă de ventilaţie.
Resturi de albine şi de faguri, fire de paie şi frunze uscate, părţi din acestea la
urdiniş, indică prezenţa şoarecilor.
La controlul de iarnă, stupii de albine nu se vor deschide făra rost pentru a nu
deranja familiile de albine, iar în cazul stărilor anormale (lipsa hranei, a mătcii,
apariţia diareei, pătrunderea şoarecilor în stup) se intervine la familia de albine.
Completarea rezervelor de hrană - se face cu turte de şerbet sau plăci de
zahăr candi, direct în stupină prin deschiderea stupului şi aşezarea turtei de şerbet
deasupra ghemului cu grijă să nu se strivească albina, iar în cazul introducerii de
rame cu miere la marginea ghemului, se va avea grijă ca la desfacerea ramelor din
cuib, albinele din ghem să nu cadă pe fundul stupului.
Introducerea mătcii - în cazul familiilor orfane, se poate face pe loc în
stupină, matca putând fi dată direct, fără a mai fi introdusa în cuşcă, iar în cazul
unificării a două familii lucrarea trebuie făcută în moment călduros pentru reuşita
lucrării, matca introducându-se în centru ghemului de iernare. Dacă lipseşte în
totalitate hrana şi diaree familiile de albine se introduc în camere incălzite pentru
refacerea totală a cuibului fiind necesară un zbor de curăţire, după care se vor
înlocui fagurii murdari şi se va curăţi stupul în interior de petele de diaree. La stupii
cu defecţiuni şi fără gratii la urdiniş este frecventă prezenţa şoarecilor în stupi, iar
pentru înlăturarea lor se deschid stupii, se scot fagurii stricaţi, resturile de pe fund
pentru îndepărtarea prezenţei mirosului de şoareci în stupi, se astupă orificiile făcute
de şoareci şi se montează la urdiniş o gratie care să nu permită pătrunderea
şoarecilor.
Îngijirea familiilor de albine în perioada de primăvară - se face pentru a
asigura buna dezvoltare a acestora, iar la temperatura constantă de 10-11 C se
încep lucrările specifice de primăvara, atenţie deosebită dându-se păstrării căldurii
cuibului necesar dezvoltării familiei de albine. La prima revizie de primăvară se

21
efectuează curăţirea fundului stupului, verificarea familiei , prezenţa puietului, a
rezervelor de hrană, rearanjarea fagurilor în cuib cu fagurii cu puiet la centru şi cei cu
rezerve de miere pe cele două laturi, în cuib lăsându-se atâtea rame câte intervale
de albine ocupă familia, pentru menţinerea temperaturii necesară creşterii puietului.
De asemenea strâmtorarea de primăvară a cuibului este necesară datorită micşorării
cantităţii de albine din timpul iernii până când albina tânără egalează şi întrece pe
cea care moare.
Hrănirea familiei de albine în primăvară (cu miere, sirop, pastură, polen,
înlocuitori de polen) este necesară având rol în stimularea ouatului mătcilor, cât şi
asigurarea albinelor cu apa din adăpători confecţionate special necesară pentru
procesul de creştere a puietului, nefiind recomandată adăparea cu apa a albinelor
din surse de apă ocazionale (şanturi, bălţi) infectată cu diferiţi microbi ce pot produce
intoxicaţii cu boli la albine şi puiet.
Urmărirea calităţii mătcilor - se face în primăvară de timpuriu lăsându-se în
familii mătci care încep să depună intens şi compact puiet normal. Cantitatea mică
de puiet ce are căpăcire bombată indica o matcă uzată şi bătrână ce trebuie
înlocuită cu altele de rezerva ce se poate face prin unificarea familiei mai slabă ca
putere dar cu matca de bună calitate. După schimbarea mătcii şi apariţia albinei
tinere în cantitate mare se trece treptat la lărgirea cuibului, prin introducerea a câte
unui fagure bun de ouat între ultimul fagure de puiet şi cel de acoperire. Când în cuib
sunt 3-4 faguri acoperiţi cu puiet pe toată înălţimea şi albina acopera 5-6 intervale se
pot introduce direct în centrul cuibului faguri pentru ouat la un interval de 6-7 zile,
timp în care matca reuşeşte să ocupe cu puiet atăt fagurele nou introdus cât şi
spaţiu eliberat de puietul eclozionat.
În cazul familiilor puternice, ce la ieşirea din iarnă ocupă 5-6-7 intervale şi
puiet pe 2-3 faguri, din momentul ocupării întregului corp cu rame cu puiet, pentru
menţinerea ritmului de ouat al mătcii se pot scoate 1-2 faguri cu puiet căpăcite ce vor
fi duse la familiile mai slabe din stupină, în locul lor introducându-se rame bune de
ouat.
Prin acest schimb se asigură spaţiu de ouat mătcilor din familiile puternice,
fagurii din familiile slabe având suficient spaţiu liber pentru ouat, iar familiile slabe
fiind ajutate să-şi refacă mai rapid cantitatea de albină din puietul primit .
Acţiunea de întărire a familiilor slabe - se face cu puiet luat de la familiile
puternice, cu întărirea familiilor cu putere mijlocie la început, dupa care se va face
întărirea familiilor slabe; obţinându-se în felul acesta într-un timp mult mai scurt un
număr mare de familii puternice cu un număr mai mare de faguri cu puiet, fapt ce va
duce şi la intărirea familiilor rămase în urmă cu dezvoltarea.
În perioada de primăvară în zonele din sudul ţării şi de deal, familiile de albine
pot valorifica culesuri de la salcie şi de la pomii fructiferi dupa care principalul cules
este de la salcâm din cursul lunii mai. Familiile ce au 7-8 faguri cu puiet şi albină ce
ocupă bine fagurii din corpul stupului, vor valorifica normal culesul şi va avea nevoie
de spaţiu suplimentar pentru depozitarea mierii. În astfel de familii la inceput se va
aşeza deasupra corpului un magazin cu faguri clădiţi şi cu faguri artificiali, după care
la umplerea primului set de rame pe jumătate şi cu intensitate continuă a culesului
se poate amplasa şi un al doilea sau al treilea magazin. Magazinele doi şi trei se
intercaleaza întotdeauna între magazinul pus anterior şi corp, fagurii putând fi clădiţi
şi umpluţi mai rapid în acest fel, în comparaţie cu magazinele puse direct deasupra
celor puse anterior, când albinele umplu şi căpăcesc fagurii din primul magazin
blocând cu miere fagurii din cuib, nemaiurcând la magazinele puse mai târziu pentru
a fi umplute cu miere. Dupa recoltarea mierii de la salcâm, în puţine familii

22
cantitatea de albine continuă să crească prin ecloziunea puietului depus anterior; în
multe familii cantitatea de puiet fiind în regres fapt ce creează condiţii propice pentru
intrarea în frigurile roirii, aceste familii nemaiputând valorifica culesurile de vara se
va acorda atenţie pentru stimularea creşterii intense a puietului şi prevenirea roirii.
Stimularea creşterii puietului se face prin asigurarea spaţiului necesar pentru ouat
prin introducerea de faguri buni pentru ouat şi scoaterea fagurilor cu miere şi cu
pastură şi trecerea la rezervă.
Prevenirea frigurilor roirii - se face la familiile de albine prin crearea de
spaţiu cât mai mare prin reamplasarea magazinelor pe stup dupa extracţia mierii,
urdinişul se deschide pe toată lungimea iar în caz de caniculă se creează posibilităţi
de ventilaţie suplimentară prin ridicarea magazinelor faţa de cuib prin introducerea
unei pene între corp şi magazin şi se asigură umbrirea stupilor. Pentru culesul de la
tei cuibul familiei se organizează la fel ca în cazul culesului de la salcâm şi nu se iau
măsuri de limitare a ouatului pentru a nu slăbi familiile de albine în perioada
următoare.
Combaterea roirii - se face prin diverse metode la familiile de albine la care a
apărut acest fenomen:
- prin suprimarea botcilor (pentru oprirea frigurilor roirii);
- prin ridicarea periodică de rame cu puiet şi albine pentru formarea de
nuclee sau roi stoloni;
- prin inversarea locului de amplasare al familiilor intrate în frigurile roirii cu
o altă familie mai slabă;
- prin roire artificială: prin ridicarea tuturor ramelor cu puiet şi albine de
acoperire şi amaplasarea lor într-un stup pe alt loc în stupină, în familie
lăsându-se matca pe o ramă cu puiet necapacit şi cu albina zburătoare ce
se va intoarce în stup.
Valorificarea culesului prin practicarea stupăritului pastoral. Datorită
varietăţii terenului, bogăţiei de păduri, lunci, fâneţe din toate zonele ţării ce asigură
cules bogat şi continuu, se practică tot mai des în ţara noastră de către majoritatea
apicultorilor ce dispun de mijloace de transport şi cu număr mare de familii de albine.
În ce priveşte stupul vertical acesta este bine adaptat practicii stupăritului
pastoral şi permite deplasări îndelungate şi pe orice fel de drumuri, efectul economic
fiind pozitiv în urma stupăritului pastoral.

3. TEHNOLOGIA ÎNTREŢINERII ŞI EXPLOATĂRII

FAMILIILOR DE ALBINE ÎN STUPI ORIZONTALI

Întreţinerea şi exploatarea familiilor de albine în stupi orizontali au ca principiu

constructiv ce se bazează pe dezvoltarea în plan orizontal cunoscând o largă
răspândire şi ce se află în dotarea a numeroase stupine din ţara noastră a acestui tip
de stup. Toate lucrările care se efectuează în stupina cu stupi orizontali au ca scop
creşterea puterii familiilor de albine cantitativ ca număr de indivizi, cât şi calitativ
rezultat din proporţia albinelor tinere la un moment dat.
Stupii orizontali au capacitate utilă mare, sunt uşor de construit şi de
exploatat, fiind recomandaţi începătorilor, asigură condiţii de adăpostire şi iernare
atât pentru o familie cât şi pentru două familii de albine, asigură o ventilaţie optimă şi
permite creşterea mătcilor ajutătoare lângă familia de bază.

23
 Întreţinerea familiilor de albine în stupi orizontali pentru sezonul următor
începe cu revizia de albine după ultimul cules şi cuprinde următoarele lucrări:
- stabilirea prezenţei şi a calităţii mătcii, a puterii familiilor, a existenţei
cantitative şi calitative a rezervelor de hrană necesare pentru perioada de
iernare şi modului de organizare a cuibului;
- schimbarea mătcilor vârstnice, cu defecte şi a celor din familii cu producţii
scăzute, înlocuirea mătcilor în fiecare an la 50% din numărul familiilor de
albine cu mătci tinere şi productive;
- hrăniri stimulente cu furaje energo-plastice sau cu zahărul tos umectat,
siropul de zahăr administrat în hrănitoare uluc sau miere descăpăcita;
- pregătirea cuibului de iernare ori alegerea de faguri corect clăditi, închişi la
culoare, cu 1,5-2,0 kg de miere;
- completarea rezervelor până la nivelul de circa 10 kg rezerve miere sau
echivalent pentru 1 kg de albine. Siropul de zahăr în proporţie 2 părţi
zahăr la o parte apa se administrează în hrănitoare de mare capacitate o
data la 3-4 zile însă proporţia miere - zahăr la formarea rezervelor de iarna
va fi în favoarea mierii peste 50% din totalul rezervelor;
- formarea cuibului de iarnă prin procedeele de orânduire a fagurilor, cu
aşezarea bilaterala, unilaterala sau centrala, cu posibilitatea de acces a
albinelor la rezervele de miere şi păstura în timpul iernii;
- aşezarea gratiilor la urdiniş contra şoarecilor, verificarea salteluţelor şi
strâmtorarea şi împachetarea cuiburilor;
- protecţia stupilor contra vânturilor puternice prin amenajarea de paravane
sau perdele de protecţie.
În perioada de iarnă se efectuează următoarele operaţiuni:
- se efectuează controlul stupinelor o dată la două săptămâni;
- controlul auditiv a modului de iernare a familiilor de albine;
- învelirea la exterior a stupilor cu materiale izolatoare în zonele cu
frecvenţă mare a vânturilor reci;
- stimularea zborurilor de curăţire în zilele calde şi însorite prin deschiderea
completă a urdinişurilor, ridicarea capacelor şi salteluţelor cu expunerea
podişoarelor la acţiunea razelor solare;
- măsuri de protecţie împotriva şoarecilor, păsărilor şi altor animale;
- administrarea de şerbet din zahăr sau zahăr candi în caz de insuficienţă
de hrană;
- hrănirile cu furaje energo plastice pentru stimularea creşterii timpurii a
puietului.
La inceputul primăverii se execută următoarele lucrări :
- înlăturarea gratiilor de la urdiniş şi îndepărtarea reductorului de urdiniş la
poziţia “fază mare” pentru înlesnirea zborului general de curăţire în timp
călduros;
- revizia de fond are ca scop verificarea amănunţită a situaţiei familiilor de
albine pentru a crea condiţii optime de dezvoltare şi valorificare la
maximum a culesurilor timpurii;

24
 - reorganizarea şi strâmtorarea cuiburilor, echilibrarea puterii familiilor de
albine cu 7-8 intervale cele puternice şi aducerea celor mijlocii cu 5-6
intervale şi 3-4 intervale la familii puternice;
- controlul sanitar veterinar a întregului efectiv prin luarea de probe pentru
diagnosticul de laborator a nosemozei şi a unor boli a puietului, eliminarea
fagurilor mucegăiţi ;
- verificarea existenţei şi calităţii mătcii respectiv a puietului dispus pe 3-4
faguri din 6-7 ocupaţi cu albine iar familiile fără matcă vor primi una de
rezervă, familiile foarte slăbite se vor unifica cu altele la fel de slăbite;
- completarea rezervelor de hrană până la nivelul de 5-8 kg minimum iar
odată cu administrarea siropului de zahăr se dă contra nosemozei Fumidil
B sau Protofil conform indicaţiilor produsului;
- concomitent cu încălzirea timpului şi creşterea numărului de albine în stup
se lăregeşte cuibul prin introducerea de faguri închişi la culoare ce trebuie
să conţină numai celule de albină lucrătoare;
- o dată pe săptămână în familiile puternice sau mijlocii se introduce câte
un figure clădit între ultimul fagure cu puiet şi cel de acoperire, iar în
familiile foarte puternice se introduce câte un figure intercalate între
ramele cu puieţi (spargerea cuibului);
- odată cu apariţia albinelor tinere se introduce în stupi şi faguri mai deschişi
la culoare iar în timpul înfloririi pomilor fructiferi se introduce şi faguri
artificiali pentru a fi clădiţi;
- familiile de albine se hrănesc la 3-4 zile cu doze de 200-300 g sirop de
zahăr în proporţie de 1,5 părţi zahăr la o parte de apă;
- în cazul lipsei polenului din natură se continuă hrănirile cu furaje energo
plastice ce conţin glucide şi înlocuitori de pollen;
- înainte de apariţia culesului intens timpuriu (rapiţă, salcâm) stupii orizontali
cu familii foarte puternice vor fi echipaţi cu magazine.
Combaterea roirii se realizează în cazul apariţiei frigurilor caracteristici prin
ridicarea a 2-3 faguri cu puiet din familiile respective, ce se folosesc la întărirea
familiilor slabe.
În sezonul de vară se execută următoarele lucrări:
- recoltarea mierii prin ridicarea şi transportul ramelor la locul de extracţie;
- ramele bune de recoltat sunt atunci când mierea este căpăcită pe cel puţin
treimea superioară a fagurilor;
- extracţia mierii se face în cabana apicolă la o distanţă cât mai mare de
vatra stupinei prin folosirea centrfugelor manuale sau electrice;
- în funcţie de culesurile următoare se asigură rezerva de hrană pentru
iarnă;
- se efectuează transportul mierii recoltate în gospodărie sau la centrele de
colectare;
- se face dezinsecţia şi depozitarea corespunzătoare a fagurilor din care s-a
extras mierea;

25
 - imediat după recoltarea mierii se procedează la hrăniri stimulente cu furaje
energo plastice;
- fagurii destinaţi reformării, după extracţia mierii se topesc odată cu
căpăcelele rezultate de la recoltarea mierii;
- când se face deplasarea stupinei la un alt cules se scot fagurii plini cu
miere, cei slabi fixaţi în rame şi se înlocuiesc cu faguri goi, rezistenţi;
- numărul de rame cu faguri din stupi şi magazine va fi obligatoriu cel
prevăzut pentru capacitatea maximă pentru a nu rămâne spaţii neocupate;
- scândurelele podişorului se adună două câte două la mijlocul stupului, se
fixează cu bara specială, stupii transportându-se cu orificiile de ventilaţie
din capace –deschise;
- deplasarea stupilor până la mijlocul de transport, încărcarea, descărcarea
şi aşezarea pe noua vatră se face cu braţele, targa apicolă sau
cărucioarele de transport;
- pe timpul transportului, stupii se leagă cu ajutorul frânghiilor pentru a evita
deplasarea şi lovirea lor;
- la familiile de albine foarte puternice, în cazul culesurilor de mare
intensitate, se vor folosi magazine special confecţionate pentru
dimensiunea stupului orizontal ce vor cuprinde 18-20 de faguri de
magazine.
Când culesul de vară s-a terminat, se opresc în stup rezervele de hrană
necesară pentru iarnă- calculându-se 10 kg reserve pentru 1 kg albine care
iernează, mierea care prisoseşte se extrage, cuiburile familiilor se reduce la numărul
de faguri ocupaţi cu albine, iar fagurii neacoperiţi se scot din stupi, iar cuibul familiilor
se împachetează cu materiale izolante.

4. TEHNOLOGIA ÎNMULŢIRII FAMILIILOR DE ALBINE

În decursul evoluţiei lor, de la insecte solitare la insecte sociale albinele şi-au

creat sisteme proprii de menţinere a coeziunii familiei ca supraorganism colectiv şi
de reproducere a acestuia cu scopul perpetuării speciei. Se poate spune de albine
că au o viaţă scurtă, în sezonul activ trăind 35-40 zile iar în cel inactiv 6-8 luni. Toate
categoriile de indivizi trec prin trei stadii de dezvoltare : ou, larvă şi nimfă. Pentru a
înţelege mai bine înmulţirea familiilor de albine trebuie cunoscut evoluţia fiecărui
individ -albină lucrătoare, matcă şi trântor- în cadrul familiei de albine.
Albina lucrătoare: în prima zi după depunere, oul stă vertical în celula, a doua
zi se înclină puţin pentru ca a treia zi să fie complet culcat pe fundul celulei. Către
sfârşitul celei de a treia zi, albinele doici depun în celulă lăptişor de matcă, produs de
glandele lor salivare. Învelişul oului se înmoaie şi din el iese larva. Aceasta are forma
unui vermişor de culoare sidefie. În primele trei zile larva este hrănită de albinele
doici cu lăptişor de matcă. La aceasta, spre sfărşitul celei de a treia zi, albinele
adaugă miere şi pastură pentru ca începând cu a patra zi larvele să fie hrănite numai
cu amestec de pastură, miere şi apă. În primele zile larvele stau încolăcite pe fundul
celulei. În ziua a şasea către sfârşit larva se întinde în lungul celulei, cu capul spre

26
deschiderea ei, nu mai primesc hrană şi albinele astupă celula cu un căpăcel poros
de ceară, amestecată cu polen. În interiorul celulei larva ţese o gogoaşă şi în ziua a
14-a de la depunerea oului se formează nimfa. În ziua a 21-a iese albina lucrătoare.
Matca: se dezvoltă din acelaşi ou ca şi albina lucrătoare. Diferenţa este că
depunerea oului de către matcă se face în celule speciale numite botci şi în modul
de hrănire. Când albinele se pregătesc de roire, ele construiesc botci pe marginea
fagurilor, botci de roire, în care matca depune ouă. Când familia rămâne orfană dintr-
un anumit motiv, albinele clădesc în mijlocul fagurelui botci de salvare, prin
modificarea celulelor de lucrătoare ce conţin larve mai tinere de trei zile. Aceste larve
sunt hrănite până la căpăcirea botcilor numai cu lăptişor de matcă.
Trântorii: provin din ouă nefecundate. Dacă la matcă şi lucrătoare diferă
numai modul de hrănire şi anvelopa (celula), la trântor diferă şi oul. Pentru un trântor
se consumă o cantitate de hrană de 2-3 ori mai mare, iar durata de dezvoltare este
cea mai mare (24 de zile).
Ştiinţa şi practica apicolă au demonstrat faptul că roitul este un fenomen
biologic natural care corespunde unei necesităţi biologice menite să contribuie la
conservarea şi perpetuarea speciei. În apicultura modernă roitul natural nu este de
dorit iar concepţia unor apicultori care aşteaptă roirea naturală ca unicul mijloc de
înmulţire artificială care are numeroase avantaje fiind executată cu uşurinţă la
dorinţă şi intervenţia controlată a apicultorului.
Roirea naturală este sistemul de înmulţire a familiilor de albine în cursul
evoluţiilor ce se desfăşoară sub forma unor multitudini de albine în zbor cu una sau
mai multe mătci sau trântori care formează în aer o formaţie globulară denumită roi
ce se deplasează de la stup la un loc de popas provizoriu sau definitiv ce dă naştere
la un roi natural. În funcţie de ordinea în care ies din stup roiurile se împart în: roiuri
primare, care se caracterizează prin aceea că albinele părăsesc stupul cu matca
vârstnică şi roiuri secundare şi terţiare când albinele părăsesc stupul cu mătci tinere
neîmperecheate. Legat de data când părăsesc stupul, roiurile se împart în: timpurii,
atunci cînd familiile roiesc la începutul lunii mai şi roiuri târzii, când familiile roiesc în
luna iulie.
Obişnuit, roiurile naturale părăsesc stupul în zilele călduroase şi cu timp
frumos, între orele 11-15. după ce matca iese din stup însoţită de albine, roiul se
învârteşte în apropierea stupinei şi caută un loc potrivit de care să se prindă. Roiul
primar cu matca vârstnică, spre deosebire de roiurile secundare şi terşiare nu se
îndepărtează prea mult de stupină şi după ce se aşează pe crengile unor copaci
rămâne liniştit timp de câteva ore. După prinderea roiului aceasta se lasă să se
liniştească într-un loc răcoros şi spre seară se scutură direct într.un stup nou,
pregătit în acest scop. Stupul în care se introduce roiul se echipează cu faguri
artificiali şi i se asigură o hrănire suficientă pentru a putea începe creşterea puietului.
După 2-3 zile roiul se controlează, se verifică prezenţa mătcii şi se organizează
cuibul urmărindu-se ca albinele să cşădească în timp cât mai scurt fagurii artificiali
introduşi pentru a asigura spaţiul necesar.
Fagurii familiei care a roit se verifică imediat după ieşirea roiului şi se distrug
toate botcile cu excepţia celei mai mari, iar cuibul se reorganizează lăsându-se în
stup numai fagurii ocupaţi de albine. Prin distrugerea botcilor se urmăreşte să se
împiedice roirea în continuare a familiei şi să se evite în acest fel slăbirea acesteia.
Roirea naturală a familiilor de albine în preajma culesului principal împiedică
realizarea unor producţii corespunzătoare de miere marfă datorită slăbirii familiilor
care au roit.

27
 Pregătirea de roire are loc în familiile de albine primăvara în momentul în
care sunt întrunite anumite condiţii: albine foarte multe şi în majoritate tinere, iar
cuibul blocat cu provizii abundente, moment pe care apicultorul le poate constata pe
fagurele cu puiet în care are loc începerea roirii. Fenomenul este accentuat şi prin
blocarea spaţiilor necesare pentru ouatul mătcii la un moment dat, pe marginile
laterale şi inferioare ale fagurilor cu puiet apar primele începuturi de botci, ca nişte
cupe răsturnate cu gura în jos. În următoarele zile numărul botcilor creşte şi putem
găsi în botci larve de diferite vârste şi în continuare ouă. Concomitent matca este
mai puţin hrănită şi ca urmare îşi reduce numărul de ouă pe care-l depune zilnic.
Numărul total al botcilor este variabil la unele familii 40-45, iar la altele peste 100.
acest număr mare de botci pe care le creşte în cadrul pregătirilor de roire rasa de
albine Carpatine este unul din indicatorii biologici principali prin care albina noastră
se deosebeşte de altele, în special de Carnica. În ziua în care primele botci sunt
căpăcite, sunt întrunite condiţiile de plecare a primului roi şi numai condiţiile
meteorologice nefavorabile sau intervenţia apicultorului poate amâna ieşirea roiului.
După ora 11, de regulă însă între orele 12 şi 14, se produce, la stupul respectiv, o
mare agitaţie datorită grabei cu care albinele roiului părăsesc stupul şi intrării unor
albine culegătoare care caută să pătrundă în stup. Se pare că roiul este gata format
chiar în interiorul familiei mamă şi că albinele lui nu aşteaptă decât semnalul de
plecare. În alcătuirea roiului intră albine de toate vârstele şi matca familiei mamă. În
câteva minute roiul a ieşit din stup şi albinele lui efectuează un zbor caracteristic în
apropierea stupinei, după care treptat se depărtează mai mult sau mai puţin, până la
locul de aşezare.
De regulă, roiul ieşit în aceste condiţii se instalează pe un copac sau pe un alt
suport din apropierea stupinei. Acest roi ieşit cu matca familiei mamă se numeşte roi
primar.
Roiul aşezat pe cracă nu este o simplă îngrămădire de albine ci o grupare
organizată, în primul rând, împotriva intemperiilor. Albinele de la exterior alcătuiesc
un fel de coajă în timp ce la interior spaţiul este mai degajat şi acolo se găseşte şi
matca. Imediat după aşezare roiul trimite albine cercetaşe pentru a găsi adăpostul
definitiv. La întoarcerea acestora sau în următoarele două zile roiul se desface şi îşi
ia zborul către adăpostul găsit: o scorbură a unui copac, o crăpătură într-un zid, sau
într-o stâncă. Rareori roiul, din lipsa unui alt adăpost, îşi construieşte cuibul pe locul
unde s-a instalat la început provizoriu.
Apicultorul nu trebuie să lase roiul să plece mai departe ci imediat după
aşezarea lui să ia măsuri de recoltare, care se face cu ajutorul roiniţei. Roiniţa poate
fi în formă de clopot, împletită din paie, papură sau nuiele, sau o lădiţă mai uşoară
sau chiar o lădiţă tip pentru transport roi. Roiniţa cu roiul prins se aşează pe pământ
în apropiere de locul unde a fost roiul pentru ca să se strângă în ea toate albinele
roiului. Este necesar a ne strădui să trecem în roiniţă toate albinele pentru că numai
astfel putem fi siguri că am luat şi matca acestuia.
Introducerea roiului în stup se face după regruparea albinelor în roiniţă, pe
timp de seară, în stupul pregătit din timp.
Lucrarea se face pe două căi:
- se pun în stupul pregătit 4-5 faguri, se scutură peste ei roiul şi apoi cu
ajutorul fumului se aranjează uşor podişorul şi capacul, urdinişul fiind larg
deschis. Seara se completează şi restul de faguri pentru ca albinele să fie
bine repartizate pe faguri şi se adaugă un hrănitor cu sirop de zahăr.
- introducerea roiului în stup se poate face prin aşezarea fagurilor necesari
în stup, iar în faţa stupului se întinde o pânză în aşa fel încât să lase liber

28
 tot urdinişul care este larg deschis. La o distanţă de 30-40 cm de urdiniş
se răstoarnă tot conţinutul roiniţei. În primul moment albinele sunt
dezorientate şi se împrăştie în toate direcţiile, după care grămada de
albine se organizează şi primele albine atrase de mirosul fagurilor artificiali
pătrund în stup lăsând din glanda Nasonov mesaje către celelalte albine.
În familia de albine care a roit, treptat totul intră în normal, creşterea de puiet
continuă ca şi cea a larvelor din botci până la căpăcirea acestora. După 7 zile de la
plecarea primului roi, ecluzionează primele mătci din botci, care, deşi mature, nu pot
ieşi din locaşul lor datorită albinelor care pe măsură ce mătcile rod căpăcelul, îl refac
lăsând numai un orificiu pentru hrănirea lor.
Prima matcă tânără ecluzionată are o singură preocupare, aceea de
distrugere a tuturor rivalelor prezente sau potenţiale, fenomen ce se manifestă prin
roaderea pereţilor laterali a botcilor cu mandibulele şi înţeparea cu acul a rivalilor
fără apărare, acţiune ce este posibilă prin atitudinea îngâduitoare din partea
albinelor. Dacă albinele doresc să păstreze mătcile tinere pentru un alt roi, omorârea
acestora este împiedicată, roirea la cel de al 2 lea roi (secundar) are loc la aceleaşi
ore ca la cel primar aşa fiind mai slab decât primul roi şi având o matcă tânără
neîmperecheată cu care zboară. La prinderea roiului secundar trebuie să ne grăbim
căci acesta stă mai puţin pe primul loc, iar la instalarea în stup trebuie să-i dăm
acestuia un fagure cu puţin puiet pentru a ”reţine” albinele. A doua zi de la ieşirea
roiului secundar, familia poate avea un nou roi, mai mic, fapt ce duce la epuizarea
familiei de bază. La 14-15 zile de la ieşirea primului roi familia de bază nu mai este
în stare să mai dea alt roi, albinele îngrijind ultima matcă rămasă ce se va
împerechea, va începe ouatul şi familia îşi va relua ritmul normal de viaţă.
Îngrijirea roiurilor
După ce am format roiurile trebuie să ne canalizăm eforturile în două direcţii:
una este aceea de asigurare a puterii acestora iar a doua de asigurare a rezervelor
de hrană. Până la intrarea în iarnă toate trebuie să aibă cel puţin 0,8-1 kg albine şi în
faguri rezerve de miere de 10-12 kg. În vederea ajungerii la acest deziderat se iau
următoarele măsuri:
- la formarea roiurilor cu albine tinere (unde lipsesc culegătoarele) se
administrează în faguri apa;
- se urmăreşte ca roiurile formate cu mătci neîmperecheate (sau botci) să
aibă în cât mai scurt timp mătci împerecheate;
- roiurile care se depopulează dar sunt dotate cu o matcă valoroasă se ajută
periodic cu puiet căpăcit;
- se asigură mătcilor fagurii necesari depunerii ouălelor şi dezvoltării
activităţii;
- se asigură existenţa de culesuri abundente, iar în perioadele dintre ele
roiurile să fie hrănite stimulent.
Respectarea termenelor prevăzute pentru executarea lucrărilor şi îngrijirea
atentă a roiurilor după formare, asigură dezvoltarea corespunzătoare a acestora în
cursul sezonului. Astfel acestea vor intra în iarnă puternice urmând ca în sezonul
următor să fie incluse în grupa familiilor de bază. Roiurile care nu au ajuns la o
dezvoltare corespunzătoare se desfiinţează, iar albinele, puietul şi rezervele de
hrană se folosesc la întărirea celorlalte roiuri.
Roirea artificială se efectuează pentru creşterea efectivului de famile de
albine în momentul potrivit şi de calitatea dorită prin tehnologii bine puse la punct.
Metodele de roire artificială cele mai imporatante sunt:
- roi la pachet;

29
 - roiri pe 3-4-6 faguri;
- roirea prin divizarea unei familii intrate în frigurile roirii;
- roi timpurii.
Roi la pachet
Albinele şi matca ce constituie roiul sunt ambalate într-o ladă specială- de
unde vine şi denumirea de pachet- pentru a putea suporta transportul la distanţă.
Roiul la pachet se asemănă în mai multe privinţe cu roiul natural primar
deorece el se compune din 1-1,5 kg albine, o matcă tânără neîmperecheată şi hrana
pentru 4-5 zile. Acest roi are chiar un avantaj faţă de roiul primar pentru că matca lui
este tânără.
Rezultate bune în condiţiile ţării noastre dau roii la pachet de 1,5 kg albine,
care sunt formaţi între 20 mai şi 20 iunie. De regulă, la noi, asemenea roi se pot
forma şi livra imediat după încetarea culesului de la salcâm.
Lucrările pregătitoare sunt: asigurarea mătcilor împerecheate la data fixată;
asigurarea ambalajului şi a harnei. În ziua primirii mătcilor se verifică ambalajele
pachetelor pentru a nu avea găuri şi se pregătesc hrănitoarele tip astfel: se verifică
fiecare hrănitor în parte, se desfundă, dacă este cazul, cu un ac cele 3 până la 5
orificii mici de alimentare şi se umplu cu o pâlnie prin orificiul mare cu sirop dens de
zahăr cel puţin 1 kg zahăr la un litru de apă. Se închide complet orificiul mare prin
care s-a turnat siropul, cu cositor sau ceară în care s-a adăugat 5-10 % ulei. Se mai
pregăteşte o pâlnie mare de carton şi un cântar pe care poate fi instalată comod lada
în care se introduce roiul.
Formarea roilor la pachet se realizează după următoarea tehnologie: se
fixează colivia cu matca cu sau fără albine însoţitoare în partea superioară a lădiţei
de ambalaj; se pune lădiţa pe cântar, se cântăreşte şi se adugă ca tară greutatea
contractată a roiului; se caută matca familiei din care se formează roiul şi se pune
într-o lădiţă, împreună cu fagurele pe care s-a găsit pentru a nu fi luată în roi; prin
pâlnia montată deasupra pachetului se scutură albine de pe fagurii familiei temporar
orfanizată până ce cântarul s-a echilibrat având grijă a lua cu precădere albinele de
fagurii cu puiet; se înlătură pâlnia şi se montează prin gura pachetului hrănitorul,
introducându-l cu orificiile mici în jos în lăcaşul special; se montează apoi capacul
peste hrănitor şi se prinde cu cuie; fagurele cu matca familiei din care s-a făcut roiul
se introduce în cuib care se reorganizează; roiul la pachet gata format se păstrează
la umbră.
Pachetele astfel formate se deplasează, de preferinţă, noaptea până la locul
de destinaţie care trebuie să fie la cel puţin 3 km de stupina de formare pentru a
preveni depopularea lor. La destinaţie roii se păstrează căteva ore într-o cameră
răcoroasă dacă au fost transportaţi pe căldură mare, sau călduţă dacă au călătorit
pe timp rece şi de către seară se introduc în stupii dinainte pregătiţi.
În cazul roilor care se livrează în ziua formării şi ajung la destinaţie imediat
este necesar să asigurăm păstrarea lor într-o cameră răcoroasă cel puţin 24 de ore
de la data formării înainte de instalare.
Stupii destinaţi roilor pachet trebuie să aibă cinci faguri artificiali în fiecare. Se
aduc lădiţele cu albine şi se repartizeză seara lângă fiecare stup. Se înlătură capacul
pachetului, se scoate hrănitorul, se scoate colivia cu matca şi se scutură uşor tot
conţinutul pachetului în stup. La început dezorientarea albinelor le face să se
împrăştie şi pe pereţii stupului, dar atrase de mirosul mătcii şi constrânse de
răcoarea serii se strâng pe fagurii artificiali. Se montează în stup un hrănitor cu sirop
şi se închide stupul. După terminarea instalării tuturor roilor, se strâmng pachetele de

30
pe teren. În aceeaşi seară se scurg complet hrănitoarele pachetelor, se spală şi se
usucă pentru a putea fi refolosite.
A doua zi pe seară, se controlează roii, se urmăreşte prezenţa mătcii şi se
adaugă, dacă este cazul, faguri artificiali.
În continuare roii la pachet se îngrijesc după tehnologia descrisă la roii
primari. În cazul roilor pachet se recomandă a se lucra numai cu faguri artificiali
pentru a avea familii sănătoase în tot restul anului şi în anul următor formării.
Roiri pe 3-4-6 faguri
Înfiinţarea de stupine noi sau sporirea efectivului în cele vechi este uşurată de
folosirea roilor pe un anumit număr de faguri clădiţi. În cazul roilor pe faguri este
necesară o planificare a numărului de roi, asigurarea materialelor şi însuşirea unei
tehnologii de formare. Pentru exemplificare ca model vom arăta formarea roiului pe 4
faguri.
Roiul pe 4 faguri trebuie să cuprindă, la livrare, doi faguri cu puiet, doi faguri
cu provizii şi albine care să acopere bine cei 4 faguri. Pentru formarea acestor roi se
pot aplica mai multe variante:
Varianta I: în ziua livrării se aduc ambalajele necesare la stupinele care
urmează să se formeze roii (lădiţe tip de transportat roi), în care intră uşor 6 faguri
repartizată lângă stup; se caută matca familiei şi se introduce cu fagurele respectiv
împreună cu albine şi puiet în lădiţa pregătită; se caută în cuibul familiei un al doilea
fagure cu puiet căpăcit şi se pune lângă cel cu matca în lădiţă; se mai scot din
familie doi faguri cu provizii din care unul cu miere şi altul cu păstură împreună cu
albinele de pe ei şi se pun în lădiţă de o parte şi de alta cu cele de puiet. Se verifică
închiderea celor două urdinişuri şi lădiţa se instalează la umbră. După terminarea
tuturor roilor aceştia se transportă la destinaţie.
Varianta II:
Asigură roilor mătci tinere şi se aplică în felul următor: se formează roiul
utilizând doi faguri cu puiet căpăcit şi doi faguri cu provizii împreună cu albinele care
îi acoperă pe toţi. Fagurii pot fi luaţi dintr-o singură familie din două sau chiar mai
multe familii. Imediat după formare se dă roiului o matcă în colivie tip Miller
urmărindu-se eliberarea ei în zilele următoare ce durează trei, patru zile accepatarea
ei.
Varianta III: se formează un roi pe 3-4 faguri, se dotează cu o matcă
împerecheată şi se stimulează cu sirop de zahăr, lărgirea cuibului cu faguri artificiali
făcându-se în următoarele zile. Astfel se pot livra şi roi cu 6 faguri formându-se după
una din variantele descrise anterior, roii formaţi se transportă la locul definitiv şi se
instalează în stupii pregătiţi anterior către seară. În lipsa culesului roii formaţi se
hrănesc cu stimulent de 2 ori pe săptămână, cu 600-700 g sirop de zahăr administrat
într-un hrănitor uluc. Roii pe 4 faguri trebuie să ajungă în 60 de zile de la formare la
cel puţin 10 faguri acoperiţi cu albine, din care 7-8 faguri cu puiet. În anul următor roii
devin familii de producţie.
Roirea prin divizarea unei familii intrate în frigurile roitului
Această metodă este folosită pentru a asigura mătci de calitate la roii pe care
îi formează. Acest mod de roire se aplică la familiile de albine cu productivitate
ridicată în anii anteriori şi cu mătci mai vârstnice. Alegerea familiilor trebuie făcută
imediat după zborul de curăţire, şi se vor amplasa mai departe de restul familiei din
stupină. Numărul acestor familii este în general de o familie la 10 roi.
Familiile alese se îngrijesc în mod deosebit, se hrănesc stimulent în lipsă de
cules şi când au un cuib cu cel puţin 8 faguri cu puiet, se procedează la întărirea lor
cu câte 2 faguri cu puiet căpăcit şi albinele care acoperă (fără matcă), luaţi din alte

31
familii puternice din stupină. Fagurii de întărire se aranjează de o parte şi de alta a
cuibului familiei ce se întăreşte. După 7-8 zile operaţia se repetă dar numai cu puiet
căpăcit, fără albine şi familia se ţine strâmtorată pe cei 10 faguri cu puiet încadrată
între diafragme. În următoarele 2-3 zile de la ultima întărire pe marginile fagurilor
apar începuturi de botci în care matca depune ouă. Se supraveghează familia
îndeaproape şi după ce observăm că pregătirile de roire au început intens familia
forţată se orfanizează. Cu matca ei împreună cu fagurele cu puiet şi albine pe care
se găseşte, şi cu 2 faguri cu puiet şi albine luaţi din alte familii din stupină, se
formează un prim roi care se instalează într-un stup pregătit special pe un loc nou în
stupină. Familia orfanizată se menţine srâmtorată şi se hrăneşte pentru a asigura
creşterea larvelor-viitoare mătci. După căpăcirea primelor botci se lucrează astfel:
- În varianta I se formează nouă roi mici care primesc fiecare câte unul din
fagurii cu puiet ai familiei şi albinele care-i acoperă. Roii mai primesc
imediat câte un fagure cu puiet căpăcit de la alte familii din stupină, se
închid şi se deplasează pe o vatră nouă la cel puţin 2 km de stupina de
formare. În zilele următoare se urmăreşte eclozionarea ţi împerecherea
mătcilor şi asigurarea roilor cu câte 1-2 faguri artificiali şi hrană în cazul
lipsei de cules.
- În varianta a II-a, atunci cînd se formează roi mai mari, procesul de lucru
este următorul: primul roi cu matca vârstnicâ se formează când în botci
apar larve de 3-4 zile; la căpăcirea primelor botci se face prima divizare
împărţind cuibul familiei în două jumătăţi egale. Repartiţia albinelor între
cele două jumătăţi se face cu ajutorul unui panou sau prin apropierea sau
depărtarea unuia din stupii care adăpostesc diviziunile rezultate de poziţia
veche a urdinişului: după 3-4 zile se face o nouă divizare în aşa fel încât
vor rezulta patru roi. Albinele culegătoare se împart după acelaşi principiu.
- În varianta a III.a, familia pregătită pentru roire şi orfanizată, se divizează
la căpăcirea botcilor în 3-4-6 roi care se instalează în stupi sau lădiţe de
transport roi şi care se aşează în evantai în jurul vechii poziţii a urdinişului.
Prin apropierea sau depărtarea uneia din lădiţe se poate dirija repartizarea
cât mai egală a albinelor culegătoare. În următoarele zile lădiţele se
deplasează puţin câte puţin pentru a uşura efectuarea zborurilor de
orientare ale albinelor culegătoare şi în special a mătcilor. După 5-6 zile de
la eclozionarea mătcilor nu se mai admite schimbarea poziţiei stupului.
Roii formaţi prin această metodă au nevoie de o îngrijire foarte atentă
pentru a se dezvolta.
Roi timpurii
Această metodă de roire se practică în stupine, în care culesul principal este
cel de la fâneţe, tei sau floarea soarelui ce se desfăşoară în luna iunie şi pentru care
culesul de la salcâm nu există din neputinţa deplasării stupinei la salcâmi. În
asemenea stupine şi zone nu trebuie să avem familii prea puternice primăvara
deoarece vor intra în frigurile roirii înaintea de începerea culesului. Se impune deci
măsura de a forma primăvara nişte roi care să preia surplusul de albine şi puiet din
familiile de bază puternice şi a le asigura un ritm de dezvoltare mai lent. Roii formaţi
foarte timpuriu ajung la o dezvoltare normală în timpul culesului, acesta putând fi
valorificat cu un număr sporit de familii de albine. Aplicarea metodei este posibilă
când avem un număr mare de mătci de rezervă neutilizate în urma controlului sumar
de primăvară, când s-au strâmtorat cuiburile şi s-a stabilit şi situaţia puterii familiilor
de albine exprimată în faguri bine acoperiţi cu albine. Din toate familiile care au mai
mult de patru faguri bine ocupaţi se preia tot ceea ce depăşeşte acest plafon. Cu

32
fagurii cu albine ridicaţi se formează roi pe patru rame bine ocupate de albine, prin
întărirea nucleelor cu mătci de rezervă. Ca măsură de precauţie se pune matca
nucleului în colivie pentru 24 de ore.
Roii nou formaţi după această metodă se îngrijesc în continuare la fel ca şi în
familiile de bază. Dacă înainte de cules devin prea puternici, din ei se mai poate lua
material biologic pentru formarea altor roi, cu matca împerecheată sau cu botci.

5. TEHNOLOGIA AMELIORĂRII ALBINELOR ŞI CREŞTEREA

REPRODUCĂTORILOR

Ameliorarea este acţiunea continuă de îmbunătăţire a însuşirilor productive

ale unei familii de albine. În lucrarea de ameliorare a familiilor de albine este necesar
să se ţină seama de particularităţile biologice ale acestora, ce se deosebesc profund

33
de celelalte specii de animale crescute şi exploatate de om. Împerecherea în aer
liber a reproducătorilor este imposibil de controlat, acest act prin care se realizează
ameliorarea atât de uşor la alte specii de animale crescute de om. Majoritatea
apicultorilor desfăşoară o muncă de ameliorare pe linie maternă (după calitatea
mătcii), care treptat duce la îmbunătăţirea calitativă a materialului din stupina lor.
Spre deosebire de alte animale, familia de albine depinde în mod permanent de
mediul extern, întrucât alimentaţia ei a rămas cea naturală, nectarul şi polenul florilor,
pe care şi le strânge singură, iar dereglarea în cantitatea şi calitatea acestora are
efecte imediate asupra familiei de albine prin intensificarea sau încetinirea creşterii
de puiet.
Poliandria mătcilor, împerecherea cu mai mulţi trîntori, reprezintă o
particularitate biologică de adaptare a familiei de albine la condiţiile de mediu, de
supravieţuire, care îngreunează munca de ameliorare la albine dar favorizează
vitalitatea.
Ameliorarea la albine se desfăşoară pe trei căi principale: selecţia în interiorul
rasei sau populaţiei, consagnivizarea şi încrucişarea între rase, populaţii sau linii
consangvine (hibridare).
Selecţia artificială este cea mai folosită metodă de ameliorare în apicultură.
Ea constă în alegerea şi înmulţirea acelor familii care corespund cel mai bine
anumitor cerinţe ale apicultorului.
Criterii în selecţia familiilor de albine
Inventarierea sumară a însuşirilor biologice şi productive ale familiilor de
albine se numişte bonitare. Ea constă în stabilirea pentru fiecare familie de albine în
parte a însuşirilor manifestate mai mult sau mai puţin evident în cursul unei perioade
de observaţie.
Însuşirile urmărite la o familie de albine pot fi grupate în două categorii de
criterii:
- Principale (producţia de miere, producţia de ceară, prolificitatea mătcii,
rezistenţa la iernare şi la boli, modul de depozitare a mierii, predispoziţia la
roire);
- Secundare (comportamentul pe faguri, modul de căpăcire a mierii,
calitatea albinelor, blândeţea).
Criterii principale
Producţia de miere reprezintă un deosebit interes. Instinctul de acumulare a
rezervelor de hrană necesare pentru a supravieţui în perioade de lipsă este o
însuşire proprie albinelor care trăiesc în zonele cu anotimpuri reci. Cu cât acest
instinct este mai pronunţat cu atât familia este mai valoroasă pentru nevoile omului.
Cantitatea totală de miere realizată de o familie de albine în cursul unui sezon
reprezintă randamentul anual sau producţia brută anuală. Din aceasta o parte este
extrasă şi reprezintă mierea marfă iar altă parte reprezintă rezerva familiei.
O mare importanţă în aprecierea productivităţii o are stabilirea cantităţii de
miere marfă, singura care este valorificată. O familie de albine este considerată
productivă atunci când cantitatea de miere marfă asigură atât acoperirea cheltuielilor
de producţie cât şi beneficii substanţiale.
Producţia de ceară se stabileşte prin însumarea cantităţilor de ceară obţinută
de la o familie de albine în cursul unui an. Cantitatea de ceară realizată se
calculează prin însumarea cerii rezultată din: curăţiturile de pe rame; pereţii şi fundul
stupului; căpăcelele de extracţie; reformarea fagurilor; ramele clăditoare şi clădirea
fagurilor artificiali.

34
 Calcularea cantităţii de ceară realizată depinde de conştiinciozitatea
apicultorului, care este dator să urmărească şi să noteze toate mişcările de faguri şi
de ceară din stupină.
Folosirea ramei clăditoare de ceară este un mijloc pentru aprecierea
diferenţiată a însuşirii familiilor de a produce ceară.
Prolificitatea mătcilor reprezintă cantitatea de ouă depusă de o matcă în
unitate de timp. De prolificitatea mătcii depinde buna dezvoltare a familiei de albine,
iar de buna dezvoltare a unei familii de albine depinde foarte mult capacitatea de a
mobiliza în timpul culesului cât mai multe albine culegătoare. Existenţa unei corelaţii
între prolificitate şi cules face ca în periodele neimportante (goluri de cules) să nu
apară excedent de albină, care ar produce roirea sau consum mare nejustificat din
rezervele din cuib.
Cu privire la prolificitatea mătcilor sunt selecţionate mătci cu prolificitate mare
în primii 2 ani de viaţă, fapt care atrage de la sine necesitatea ca acestea să fie
schimbate la 2 ani.
Prolificitatea unei mătci depinde în mare măsură de o serie de factori ca:
ereditatea, condiţiile de creştere, puterea familiei, modul de organizare a cuibului,
capacitatea albinelor doici de a produce lăptişor, cantitatea şi calitatea rezervelor de
hrană.
Rezistenţa la iernare este dată de doi indici- consumul de hrană pe timpul
iernii şi mortalitatea albinelor în aceeaşi perioadă.
O familie de albine de bună calitate trebuie să supravieţuiască o perioadă
lungă de timp nefavorabil, fără zbor de curăţire şi chiar cu hrană mai puţin
corespunzătoare. Consumul de hrană reprezintă diferenţa între cantitatea de hrană
din stup la intrarea în iarnă şi cea găsită în primăvară. Cu cât această diferenţă este
mai mică, cu atât familia este mai bună.
În acelaşi mod se calculează şi mortalitatea, ambii indici fiind raportaţi la
puterea familiei sau la 1 kg albine intrate în iarnă.
Rezistenţa la boli. În faţa apariţiei unei contagiuni se observă că familiile de
albine dintr-o stupină reacţionează diferit, de la infestări sau îmbolnăviri masive până
la lipsa totală a bolii. Sunt eliminate de la înmulţire toate familiile de albine la care
apar urme de boli, indiferent dacă ele se însănătoşesc cu sau fără medicamente şi
sunt păstrate numai cele rezistente total la boli.
Modul de depozitare a mierii are un rol important în organizarea cuibului. Un
cuib armonios organizat atrage după sine o bună desfăşurare a activităţii. Sunt
socotite de bună calitate familiile de albine care în mod permanent îşi asigură, în
jurul puietului, coroane cu pastură şi miere. Blocările de cuib excesive atrag după
sine piedici în activitatea mătcii şi nu duc nici la profituri pentru apicultor.
Predispoziţie la roire – fenomen natural de înmulţire a familiilor de albine,
constituie, în condiţiile apiculturii moderne, un impediment producând pagube
importante. Roirea este şi un caracter de rasă. Însuşirea fiind ereditară, se opresc
pentru producţie acele familii de albine la care instinctul se manifestă foarte slab sau
fără finalizare şi se elimină familiile ce roiesc, acestea producând permanent
pagube. Înlăturându-se constant mătcile familiilor ce manifestă friguri de roire,
înlocuindu-le cu mătci din suşe neroitoare, se ajunge treptat la o stupină în care
mătcile sunt schimbate liniştit.
Exista familii de albine cu populatii numeroase la care nu apar niciodata
frigurile roirii ,unde au o matca mai in virsta iar in luna iulie apar 2-3 botci, de
schimbare linistita. Din una din ele iese o tinara matca ce se inperecheaza in luna
august si isi incepe activitatea alaturi de matca mama dar in primavara se mai

35
gaseste de regula numai matca tinara.Matca tinara este importanta deoarece in
toamna contribuie la marirea cantitatii de albina tinara pentru iernare iar in primavara
incepe activitatea de depunere a oualelor la potential normal.
Criterii secundare-sunt insusiri urmarite in selectia familiilor de albine de catre
apicultori,ele fiind : -modul de capacire a mierii;
-calitatea albinelor;
-longevitatea albinelor;
-blindetea albinelor;
-comportamentul pe faguri;
-amplasarea rezervelor de hrana.
Modul de capacire a mierii –este un criteriu important pentru apicultori si
poate fi capacire uscata si umeda la faguri ; este diferita la diverse rase de albine si
se transmite ereditar la familiile de albine. Apicultorii trebuie sa urmareasca selectia
familiilor de albine ce transmit caractere de capacire uscata intrucit capacirea umeda
transmite insusiri nedorite mierii.
Calitatea albinelor- este insumarea unui complex de insusiri a tuturor
indivizilor unei familii de albine dintre care amintim; harnicia albinelor,intensitatea
ridicata de zbor in conditii de clima nefavorabila(vint, ploi, temperaturi scazute).
Longevitaea albinelor-este determinata de calitatea albinelor doici care leau
ingrijit de ereditatea lor si de calitatea intima a acestora.
Blindetea albinelor- se apreciaza atunci cind , la interventia apicultorului in
cuib, cu sau fara fum, acestea nu ataca, nu sunt irascibile ,rasele de albine carpatine
caracterizinduse prin blindete.
Comportamentul pe faguri-la familiile ale caror albine ramin pe faguri
continuindu-si activitatea in timpul interventiilor apicultorului in cuib, isi reiau imediat
activitatea dupa inchiderea stupului sunt considerate familii linistite , insusire ce
reprezinta caracter de rasa fiind criteriu de selectie.Sunt considerate familii de albine
bune acelea care cladesc fagurii foarte repede deoarece ridica capacitatea de lucru
a matcii si a albinelor culegatoare.
Amplasarea rezervelor de hrana- asigura spatiu pentru ouat in timpul unui
cules de lunga durata si depunerii mierii in fagurii claditi proaspat. Este bine sa fie
dezvoltata capacitatea albinelor de a depune miere in afara cuibului ce va duce la
cladirea fagurilor si acumularea mierii cu efect pozitiv incombaterea roirii Nu se
recomanda intarirea familiilor slabe pe seama celor de calitate; rezultul este
scaderea potentialului acestora din urma , si prea rar indreptarea celor slabe in
special in stupinele in care se practica selectia.

Selectia in masa

Selectia in masa este o metoda simpla de lucru, scopul constind in

inbunatatirea sistematica a insusirilor valoroase ale familiilor de albine si a ridicarii
productiilor, acestora metoda putind fi practicata cu succes de orice apicultor in
stupina sa.
Lucrarile ce se fac in cadrul selectiei in masa sunt urmatoarele:
- alegerea pentru reproductie a celor mai productive familii;
- asigurarea conditiilor optime pentru intensificarii manifestarii insusirilor
valoroase;
- cresterea matcilor si a trintorilor din familii alese pentru repoductie;
- schimbarea materialului necorespunzator din stupina cu ce produs dirijat;
- prevenirea incrucisarilor inrudite intre matcile si trintorii din stupina.

36
 Lucrarile de selectie in masa se desfasoara in mai multe etape si mai multi ani
astfel:
- anul l: se identifica cele mai valoroase familii de albine si se formeaza grupa
de prasila, grupa de familii valoroase din care se vor creste trintori si matci care
dupa inperechere asigura materialul de reproductie de buna calitate ce va fi folosit in
stupina de productie;
- anul ll: grupa de prasila se foloseste pentru producerea de matci trintori si
pentru cresterea matcilor;
- anul lll: se desfasoara aceleasi lucrari ca in anul ll procedindu – se la
inlocuirea restului de matci;
- anul lV: se repeta lucrarile din anul ll si lll.
Urmare a lucrarilor de ameliorare,in stupina se gaseste material biologic(matci
si trintori) de origine foarte apropiata ,insa pentru a evita inperecherile inrudite, se
face primenirea acestui material prin adunarea de material biologic valoros din
stupine amplasate la distante de15-20 km de vatra unde se desfasoara lucrarile de
selectie. Schimbind materialul valoros intre doua stupine in care se desfasoara o
actiune de selectie, pe linga evitarea efectelor consangvinizarii se realizeaza
incrucisari intre doua populatii diferite ca origine, produsii rezultati manifestind o
deosebita vigoare hibrida(heterozis) concretizata prin productivitate ridicata.
Inlocuirea in decurs de 2-3 ani, a matcilor dintro stupina de productie cu
material selectionat conduce treptat la ridicarea nivelului productiv al familiilor de
albine,iar actiunea de selectie in masa trebuie sa fie permanenta cu schimbarea
matcilor la intervale de 1-2 ani ducind la un potential prolific maxim.

Selectia idividuala - este o metoda mai avansata ce se practica in stupine

specializate si consta in crearea de linii de inalta productivitate ce se predau
pepinierelor pentru producerea si difuzarea matcilor selectionate.

Cresterea reproducatorilor

Crestereterea reproducatorilor se refera la cresterea matcilor si la cresterea

trintorilor fiind important atit modul de obtinere a lor cit si modul de crestere a lor.
Calitatea unei matci depinde de materialul din care a fost produsa cit si de
modul in care a fost crescuta si trebuie sa fie in atentia apicultorului avind ca
finalitate obtinerea de profituri mari. De asemenea si obtinerea de trintori de calitate
are importanta in activitatea de selectie cu efecte pozitive asupra productiei.

37
Cresterea trintorilor

Important in munca de selectie este obtinerea de matci valoroase ce se vor

imperechea cu trintori de calitate obtinuti in perioada optima.Pentru producerea de
trintori, la inceputul lunii aprilie se introduc 1-2 faguri cu celule de trintori , in care
matca va depune in celule oua de trintori care vor asigura in luna mai trintori maturi
necesari pentru imperecherea matcilor. Pentru ingrijirea optima a larvelor de
trintori,fagurii cu puiet vor fi trecuti in familii doici puternice cu populatie masiva de
albine tinere pentru a asigura hranirea corespunzatoare.
Pentru asigurarea stupinei cu trintori doriti din familii de prasila destinate
acestui scop, apicultorul ameliorator trebuie sa impiedice aparitia trintorilor din alte
familii. Pentru aceasta, in familiile de poductie se iau urmatoarele masuri:
introducerea de gratii la urdinis pentru impiedicarea iesirii acestora din
stup,distrugerea tuturor suprafetelor cu celule cu puiet de trintor ce se gasesc pe
ramele cu faguri normali.
In cazul in care urmarim ca inperecherea cu trintorii doriti sa se faca in
procente ridicate pina la 80% este bine ca declansarea cresterii reproducatorilor sa
fie avansata cu 10-14 zile fata de cresterile normale asa incit maturizarea si
inperecherea acestora sa fie realizata inainte de aparitia primelor trintori maturi in
stupina de productie sau in stupinele apropiate. Un alt mijloc de realizare a
inperecherelor dorite este prin punctele de inperechere controlata, infiintate in locuri
complet izolate unde sa nu existe posibilitatea patrunderii trintorilor straini si se are in
vedere ca pe o raza de 12-15 km sa nu se gaseasca amplasata nici o stupina sau
familie de albine.
Pentru siguranta se testeaza zona prin amplasarea a 1-2 nuclee cu matci
inperecheate si daca dupa 15 zile acestea nu au inceput ouatul sau depus puiet de
trintori inseamna ca zona este curata si se poate amplasa un punct de inperechere
controlata. Dupa 15 zile de la amplasare a familiei tata si a nucleelor de inperechere
care contin matci neimperecheate,se recolteaza matcile inperecheate. In momentul
obtinerii de matci inperecheate punctul se desfiinteza.

Cresterea matcilor

38
 Activitatea de cresterea matcilor este cheia apiculturii avind in vedere ca
viitorul unei familii este strins legat de matca. O matca valoroasa asigura la familia
de albine productia de miere buna, blindetea albinelor, starea sanatatii si toate
insusirile biologice mostenite genetic.
Producerea matcilor incepe odata cu venirea timpului frumos, cind in natara
exista cules bun si albinele pot hrani abundent puietul fiind cuprinsa intre mijlocul
lunii mai pina la sfirsitul lunii iunie.In toate cazurile (indiferent de metoda aleasa),
stupii trebuie sa indeplineasca urmatoarele criterii: in familii sa se gaseasca un
numar mare de albine tinere si cite 7-8 faguri cu puiet; sa aiba cuiburile bine
impachetate; sa fie familii care corespund criteriilor de performante cerute.
Prima faza in procesul de crestere a matcilor este obtinerea botcilor; albinele
cladind spontan botci in urmatoarele cazuri: atunci cind au pierdut matca, cind matca
nu mai este corespunzatoare si cind familia se pregateste de roire, iar apicultorul
poate crea artificial cele trei situatii.
Aceste metode de crestere a matcilor (in cazurile enumerate) sunt metode
gospodaresti si pot fi folosite de apicultorii cu numar mic de familii de albine cit si in
cazul stupinelor cu familii numeroase.
Producerea matcilor se poate face si prin urmatoarele metode:
- metoda in care apicultorul poseda o familie cu o matca de buna calitate, dar
virstnica si doreste sa o schimbe , si dispune de posibilitatea sa obtina din ea o
matca fiica;
- metoda in care apicultorul porneste de la o familie care prezinta insusirea de
schimbare linistita a matcii sau instinct de roire fara finalizare.
In cazul primei metode apicultorul indeparteaza matca si albinele trag botci.
Dupa doua zile procedeaza la distrugerea tuturor botcilor cu exceptia a doua dintre
ele care sunt mai bine dezvoltate.
Larvele din botcile ramase pot fi de calitate necorespunzatoare si atunci se
elimina inlocuionduse cu larve tinere de 24-36 de ore luate din celule alaturate
operatiune ce se face cu ajutorul unei lantete de transvazare. Dupa 9-10 zile
apicultorul controleaza familia, distruge botcile nou aparute cit si botca care a fost
crescuta necorespunzator din cele doua ramase. In a 16-a zi botca ramasa va
ecloziona o matca care dupa 10-14 zile va incepe activitatea de depunere a oualor.
In cazul metodei a doua; metodei cu familie linistita a matcii se procedeaza ca in
cazul descris anterior botca obtinuta va fi implantata in familiile cu probleme sau in
roi dupa ce acestia au fost organizati in prealabil In acest caz familia trebuie sa
asigure 3 conditii; populatie foarte numeroasa; mult puiet necapacit si asigurarea in
cuib a unui compartiment special pentru crestere, in care albinele au un contact
superficial cu matca.
Metoda poate fi aplicata atit in stupul orizontal, cit si in stupul vetical. Matcile
obtinute prin aceasta metoda sunt de buna calitate si pot fi valorificate in diverse
scopuri prezentind avantajul ca nu stinjenesc pe apicultor in lucrarile sale, in
desfasurarea activitatii normale de producere a mierii a roilor si a celorlalte produse .
Pentru cazul in care apicultorul nu are indeminarea transvazarii larvelor
pentru a se evita esecurile, exista procedee de producere a matcilor prin pastrarea
larvelor in celule initiale:
- Introducerea in crescator a fagurelui cu larve provenind de la familia din
care dorim sa facem cresterea. Se taie fagurele in treimea inferioara in asa fel pe
taietura sa ramina un rind de celule cu larve foarte tinere (de 1 zi). Pentru
dezvoltarea viitoarelor botci se procedeaza la distantarea lor prin distrugerea a doua

39
celule din 3 (1,4,7). Fagurile pregatit in acest fel este introdus in familia sau
compartimentul de crestere;
- Introducerea unei fisii de fagure cu larve, de la familia din care dorim sa
facem cresterea. Se taie o fisie de fagure continind un strat de celule cu larve de
virsta optima; se lipseste cu ceara pe un leat de crestere, pe centrul acestuia.
Se distanteaza celulele dupa procedeul descris mai sus, in asa fel incit pe leat sa nu
fie mai mult de 13-15 celule ce vor deveni botci In caz ca numarul de larve este mai
mare, cele din margine nu vor fi luate in crestere sau din ele vor ecloziona matci
inferioare.

Unelte si materiale pentru cresterea matcilor

Pentru cresterea matcilor sunt necesare urmatoarele materiale si unelte:

- ceara de calitate superioara pentru confectionarea botcilor;
- dopurile de crestere confectionate din lemn sau plastic ce sunt folosite ca
suport pentru botca artificiala;
- sipca(leatul) de crestere confectionata din lemn in care la distante egale se
gasesc 13-15 orificii in care se introduc dopurile de crestere cu botci;
- ramele de crestere folosite in procesul de crestere a matcilor in sistem
intensiv, pentru sustinerea leaturilor cu botci in pozitie normala.
Dupa felul intrebuintarii si perioada folosita se deosebesc trei modele de rame
de crestere: propriu- zise, izolatoare si pentru custi de ecloziune.
- nuclee de diverse modele si marimi necesare pentru imperecherea matcilor.

Introducerea matcilor

Introducerea matcilor dezvolta un comportament dusmanos a familiei de

albine in care se introduce noua matca in vederea formarii de roi artificiali.
Avind in vedere acest aspect nu exista o metoda universal valabila pentru
introducerea matcilor in noua familie de albine, unele metode dau rezultate bune in
anumite situatii dar sunt total ineficiente in altele ducind la esecuri in introducerea
matcilor cu prejudicii pentru apicultor.
Pentru a se obtine rezultate pozitive la introducerea matcii trebuie sa avem in
vedere urmatoarele situatii:
- existenta sau lipsa culesului ajuta la primirea matcii mai usor si este
favorizata de existenta unui cules bun;
- alegerea momentului de introducere a matcii seara are ca efect
acceptarea cu usurinta a primirii in familia de albine;
- matca inperecheata care incepe sa depuna oua imediat este primita mai
bine decit una neinperecheata sau care a intrerupt ouatul;
- matcile sunt mai usor primite primavara timpuriu si toamna decit in
perioada roirii naturale;
- lipsa totala a puietului favorizeaza primirea matcii;
- albinele tinere accepta mai bine matcile decit cele batrine.
Metode de introducere a matcilor sunt:
- sub forma de botca: prin introducerea unei botci in locul matcii
necorespunzatoare;
- sub forma de matca libera: prin naclairea in miere a matcii sau scufundarea
in faina si introducerea directa intre albine, introducerea direct prin urdinis cu ajutorul
fumului, prafuirea cu naftalina si introducerea pe urdinis;

40
 - anestezierea familiei cu alcool si introducerea libera a matcii intre albine;
- naclairea in laptisor si intoducerea pe fagure imediat in locul celei batrine;
- introducerea tinerei matci intr-un pahar unde se misca pina oboseste, dupa
care este asezata direct pe fagure si va fi primita cu usurinta de catre albine;
- introducerea matcii in colivii de diferite tipuri: Miller, Titov, tip capac, Benthon
sau capacele de sirma si tip bigudiu din plastic.
- Colivia tip Miller este una din cele mai folosite custi si se confectioneaza din
plasa de sirma cu ochiurile de 3 mm cu ajutorul unui calapod din lemn in care unul
din capete este inchis complet, iar la partea opusase gaseste orificiul pe unde se
introduce matca si este eliberata apoi de catre albine. Acesta se acopera cu un dop
de lemn, care dupa 24-48 de ore este inlocuit cu un dop din fagure artificial, perforat
pentru a fi ros mai usor de albine.
- Colivia tip Titov este des folosita de apicultori si este asemanatoare celei din
primul caz.
- ColiviaTIP capac, are eficacitate marita avind o suprafata de circa 100 cm
patrati dind posibilitate matcii ca se miste nestingherite in ea.
- Colivia tip Benthon consta din folosirea custii de transport matci si pentru
introducerea matcii, reusita introducerii fiind sigura, insa eliberarea matcii se
realizeaza pina la 8 zile.
- Colivia tip bigudiul din plastic este o colivie ce se poate folosi la intoducerea
matcilor; ce are dop de plastic la ambele capete si un orificiu pentru eliberarea matcii
facut de apicultor si orientat spre fagure.
Oricare ar fi tipul de colivie folosit, se recomanda, chiar in prezenta unui cules
in natura, folosirea unui hranitor cu sirop, care va preocupa albinele, acestea dind in
primele momente o mai mica atentie noii matci introduse.

V. TEHNOLOGIA OBTINERII PRODUSELOR

APICOLE
1.TEHNOLOGIA RECOLTARII, CONDITIONARII SI
PASTRARII MIERII
Clasificarea mierii
Mierea de albine este produsul care ocupa primul loc in lista produselor
recoltate de albine.
Clasificarea mierii se face in functie de mai multe criterii din care trei sunt
cosiderate de baza:
- dupa originea nectarului;
- dupa modul de extragere;
- dupa prezentare.
Dupa cele trei criterii mierea se clasifica astfel:

monoflora
florala
poliflora
originea
nectarului animala
extraflorala

41
 vegetala

extrasa din faguri

Clasificarea mierii modul de
extagere
in faguri

fluida
dupa prezentare
cristalizata

Calitatea , compozitia si proprietatile organoleptice ale mierii

Calitatea mierii este influientata de mai multi factori printre care putem
enumera: compozitia floristica existenta in zona in care este amplasata stupina,
momentul culesului, zona in care se afla stupina (cimpie, deal,munte), tipul de miere
(monoflora, poliflora), continutul in apa, viscozitatea, compozitia chimica. Livrarea
mierii de albine se face conform conditiilor tehnice de calitate standard prevazute in
STAS/1979 pentru ”Miere de albine„.
Standardul se refera la conditiile tehnice de calitate pe care trebuie sa le
indeplineasca mierea de albine naturala, obtinuta din nectarul florilor sau din sucurile
dulci ale plantelor si inmagazinata de catre albine in fagurii din stup. Conform
standardului dupa provenienta mierea se clasifica in: miere monoflora, miere
poliflora si miere de padure (mana), in care se includ toate sortimentele de miere din
sucurile dulci de pe alte parti ale plantelor in amestec cu nectarul florilor de padure.
Mierea de salcim se incadreaza in trei clase de calitate:
- calitate superioara;
- calitatea l;
- calitatea a ll-a.
Celelalte feluri de miere se incadreaza in doua clase de calitate:
- calitatea l;
- calitatea a ll-a.
Proprietatile organoleptice ale mierii de albine sunt cele ce se refera la:
culoare, miros, gust, consistenta si aspect.
Verificarea calitatii mierii se face pe loturi din miere de acelasi fel si de
aceeasi clasa de calitate. La mierea de calitate superioara si calitatea l, verificarea
incepe cu examenul organoleptic si continua cu verificarea proprietatilor fizice si
chimice. La mierea de calitate a ll-a verificarea se face din examenul organoleptic si
continutul de apa cu refractometrul.
Compozitia mierii de albine este complexa, avind o serie de substante
anorganice si organice din care enumeram; glucidele, enzimele, acizii organici,
vitaminele, proteinele, toate solubilizate sau dispersate in apa continuta in miere.
Prin prelucrarea nectarului de catre albine, continutul de zaharoza se
transforma prin invertire in glucoza si fructoza ducindu-se continutul de apa care
ajunge la 18-20%.
Din punct de vedere al culorii, sorturile de miere rominesti variaza de la alb–
incolor la chihlimbariu-brun. Raportul glucoza-fructoza in care fructoza este
dominanta va mentine mierea fluida mai multa vreme, in timp ce continutul mai
ridicat de glucoza are ca rezultat cristalizarea mai rapida a mierii.

42
 Mierea de rapita, zmeura, floarea-soarelui cristalizeaza mai repede fata de
mierea de salcim.
Glucidele din miere sunt substante organice sintetizate de plante, cele mai
bine reprezentate fiind fructoza, glucoza si zaharoza. Primele doua sunt calificate ca
monozaharide, iar ultima ca dizaharid, format prin legarea chimica a glucozei de
fructoza. In nectar raportul intre aceste trei zaharuri depinde de specia florala,
raportul F/G din miere fiind consecinta directa a compozitiei nectarului.
In general, in mierea florala, acest raport este de 1,15. Exceptie face mierea
de salcam la care cantitatea de fructoza este mai mare, raportul fiind de 1,35. In
mierea naturala, corespunzator scaderii continutului in apa, creste concentratia in
substante glucide, precum si a celorlalte substante aflate in miere, care, impreuna,
formeaza substanta uscata care la mierea naturala depaseste 80%, procentul de
apa fiind in jurul a 18%.
Cristalizarea mierii este un fenomen natural pentru toate sorturile de miere
florala romaneasca cu exceptia mierii monoflorare de salcam, precum si a mierii de
mana.
Continutul ridicat de apa din miere, peste limitele normale, atrage dupa sine
declansarea cu intarziere a cristalizarii. Cristalizarea se face treptat si astfel incepe
procesul de sedimentare. S-a constatat ca mierea cu un continut de sub 18% apa se
pastreaza un timp indelungat. Sedimentarea cristalelor formate este datorita
diferentei de densitate.
Acest fenomen are ca urmare cresterea in straturile inferioare a concentratiei
de glucide si o scadere a acestora in straturile superioare. In acest fel mierea devine
apoasa la suprafata formand un mediu optim de dezvoltare a drojdiilor care produc
fermentatia.
Hidroximetilfurfurolul (HMF) este o componenta chimica a mierii ce se
formeaza prin transformarea monozaharidelor in prezenta acizilor si sub influenta
temperaturii si duratei de actiune a acesteia. La extractie mierea contine cantitati
infime de HMF, acesta crescand pe timpul depozitarii si in special, in cazul supunerii
mierii la influenta unor surse de caldura. Mierea, pastrata in depozite racoroase,
prezinta dupa un an o valoare a HMF ce nu depaseste 1 mg/100 g produs.
In miere exista mai multe enzime, din care amintim invertaza, diastaza,
inhibina ca fiind mai importante, ultima avand rol de asigurarea solubilitatii mierii.
Activitatea enzimelor este conditionata de valoarea pH-ului mierii, de temperatura
(maximum 50°C) si de durata stocarii.
Acizii din miere sunt acizi organici, care influenteaza pozitiv gustul si aroma,
contribuind totodata la accentuarea efectului bacteriostatic al mierii.
Elementele minerale din miere constituie un factor important factor de
tamponare a aciditatii mierii, contribuind la realizarea echilibrului acido-bazic. Dintre
elementele minerale putem putem afirma ca potasiul determina procesul restul
componentelor. In miere se mai gasesc si alte elemente, asa cum ar fi fierul, fosforul,
cuprul, siliciul si in cantitati infirme cromul, litiul, nichelul, plumbul, cositorul, zincul,
argintul, bariul, aurul, germaniul, strontiul, bismutul, vanadiul, beriliul, etc.
Proteinele sunt prezentate in miere in cantitati mici, fiind reprezentate de
aminoacizi liberi cum ar fi lizina, treonina, valina, meteonina, izoleucina, leucina,
fenilanina, triptofanul. Acesti aminoacizi provin fie direct din sursa de nectar, de
mana, fie din secretiile glandulare ale albinelor.
Lipidele sunt prezentate in cantitati infime gasindu-se sub forma de acizi
grasi: palmitic, oleic, lauric, stearic, linoleic.

43
 Componentele microscopice ale mierii sunt formate din granule de polen,
precum si granule de amidon. In miere se mai gasesc, de asemenea, in cantitati
foarte reduse ciuperci, alge, levuri, precum si alte particule solide provenind de la
recoltare.
Compozitia chimica a mierii este determinata de plantele melifere, de
intensitatea culesului, de conditiile de mediu.
Viscozitatea sau rezistenta la scurgere depinde de continutul in apa al mierii,
temperatura si compozitia chimica a acesteia.Continutul in apa al mierii creste de la
ses spre munte,fiind in functie de umiditatea atmosferica datorita abundentei
precipitatiilor.
Din substanta uscata a mierii 80% sunt zaharurile din care 70% ocupa
fructoza si glucoza. Procentul de zaharoza admis in miere este de 5% si de pina la
10% in mierea de mana.
Cristalizarea mierii este o proprietata a mierii ce are loc atit la mierea din
faguri cit si la mierea extrasa.
Cristalizarea nu afecteaza calitatea mierii ci doar o schimbare a aspectului, iar
dupa dimensiunile cristalelor se pot deosebi urmatoarele moduri de cristalizare:
- cu cristale mari, cind diametrul este de 0,5 mm;
- cu cristale fine sau pasta , cind diametrul cristalelor este sub 0,5 mm.
Cristalizarea poate fi dirijata, si se realizeaza prin adaugarea unei cantitati de
miere cristalizata cu cristale foarte fine la volumul total de miere cu mentinerea
acesteia la temperatura si umiditate optima.
Pentru prevenirea cristalizarii si mentinerea cit mai mult timp in stare fluida
sunt folosite urmatoarele procedee:
- pasteurizarea;
- tratarea cu ultrasunete;
- ultrafiltratea.
Lichefierea mierii cristalizate se face in incaperi cu aer cald sau baie de apa
calda fara a depasi temperatura de 45˚C.In prezent, pentru preintimpinerea
fenomenului de cristalizare, mierea este incalzita la temperaturi de 45˚C timp de 5
minute,trecuta printr-un filtru-pres, spre a indeparta nucleele de cristalizare si apoi
racirea brusca pina la 15˚C.Preferintele diverse ale consumatorilor tinde catre miere
cristalizata deoarece se prezinta sub forma de pasta avind in continutul ei cristale
foarte fine, are un aspect placut, untos fiind foarte apreciata de consumatori.

Unelte si utilaje pentru extractia si conditionarea mierii

Uneltele si utilajele folosite pentru extractia si conditionarea produselor

apicole sunt foarte variate si se utilizeaza in funtie de marimea stupinei si a
productiei realizate cantitativ si pe sortimente. Pentru stupinele mari, uneltele sunt
perfectionate si adaptate specificului lucrarilor la un volum mare de munca cu o
perioada scurta de timp in care mecanizarea si electrificarea uneltelor este
necesara.
Uneltele si utilajele folosite pentru extragerea mierii din faguri sunt:
- cutite de descapacit obisnuite sau incalzite cu aburi sau electrice;
- furculita de descapacit;
- masina de descapacit de mare capacitate;
- tava de descapacit;
- masa de descapacitul fagurilor cu miere ;
- extractoare de diferite modele si capacitati;

44
 - strecuratori pentru miere;
- filtre speciale si maturatoare de diferite marimi.
Cutitul de descapacit se foloseste pentru descapacirea fagurilor in vederea
extragerii mierii din celulele fagurilor. Cutitul de descapacit este confectionat din
tabla de inox sau otel cu lama subtire si poate fi cutit de descapacit incalzit cu aburi
sau electric in care reglarea temperaturii se face automat la 50-70˚C cu ajutorul unui
termostat montat in minerul cutitului respectiv.
Furculita de descapacit se foloseste tot la descapacitul fagurilor de miere
capacita, si se confectioneaza din aluminiu cu ace de otel sau din tabla de inox si
miner de lemn sau din tabla de inox stantata precum si furculita de descapacit
electrica ce are in interiorul ei o rezistenta electricacu termostat.
Tava si masa de descapacit este confectionata din tabla cositorita de 0,5 mm
cu marginile intarite cu sirma zincata iar peretii sunt oblici iar fundul are o sita de
sirma zincata cu ochiuri de 2 mm.
Extractorul este utilajul ce serveste la extragerea mierii din faguri cu ajutorul
fortei centrifuge prin supunerea fagurilor la operatiunea de centrifugare. Sunt folosite
in prezent mai multe modele de extractoare ,fiind clasificate dupa pozitia ramei fata
de axul centrifugei in extractoare:
- radiale
- tangentiale.
Marimea extractoarelor este diferit de la 3 rame la 56 de rame actionarea
celor din urma se face cu electromotoare cu frine cu ferodou ce incetinesc sau
opresc cursa rotorului.
Sita pentru miere se foloseste la strecurarea mierii ce se colecteaza de la
extractor pentru a indeparta capacelele de ceara si alte corpuri straine grosiere.
Maturatorul foloseste la depozitarea mierii extrase, in vase de capacitate
mare pentru a avea loc decantarea, limpezirea si maturarea definitiva a acesteia prin
eliminarea excedentului de apa. Maturatorul se confectioneaza din tabla cositorita
sau inoxidabila de dimensiuni diferite cuprinse intre 200x1000 litri sau chiar mai mult,
in partea inferioara fiind prevazute cu o canea de golire.

Tehnologia recoltarii, extractiei mierii, recoltarea fagurilor, conditionarea,

ambalarea, depozitarea, transportul si receptia mierii

Extractia mierii si recoltarea fagurilor

Fagurii cu miere se scot din stup in momentul cand aceasta este suficient
maturata, luandu-se drept criteriu practic prezenta coroaneide miere capacita in
treimea superioara a ramei.
Extractia mierii se face inainte de incetarea totala a culesului. In timpul
culesurilor principale, de lunga durata, este indicat de a se efectua extractii repetate
pe intreg parcursul perioadei de cules.
Pentru a evita declansarea furtisagului extractia mierii se va efectua in cabana
stupinei sau in alte spatii inchise, fara acces pentru albine si de preferinta noaptea.
In perioadele lipsite de cules ramele trebuie ridicate din stup spre seara, iar extractia
se face in mod obligatoriu in cursul noptii. Stupii vor fi mentinuti deschisi cat mai
putin posibil si astfel se vor evita cauzele care pot provoca furtisagul la albine.
Indepartarea albinelor de pe faguri se poate face prin scuturarea energica a
fagurilor cat si cu ajutorul unor substante chimice cu proprietati insectifuge (acid
fenic, benzaldehida etc.).

45
 Este recomandabil ca inainte de inceperea extractiei mierii, fagurii sa fie
grupati dupa culoare pentru a obtine diferite sorturi de miere si dupa acest criteriu.
Fagurii sau corpurile cu faguri cu miere se transporta intr-o camera ce are
temperatura pana la 35°C spre a usura extractia. Se trece apoi la descapacirea
fagurilor, urmata de extractia propriu-zisa a mierii.
Pentru descapacirea fagurilor se foloseste cutitul de descapacit sau furculita
de descapacit.
Inainte de folosire, atat cutitul cat si furculita de descapacit se incalzesc in apa
la temperatura de 80°C. Pentru descapacire fagurile se tine in pozitie verticala
sprijinit pe una din spetezele laterale ale ramei, pe tava de descapacit. In timpul
descapacirii, cutitul se tine in pozitie orizontala, cu fata interioara a lamei in unghi de
circa 350° fata de suprafata fagurelui, in afara, in asa fel ca suprafata muchiei tesite
a cutitului sa fie paralela cu suprafata fagurelui.
Descapacirea se realizeaza prin miscari scurte si rapide ale cutitului, la nivelul
suprafetei spetezei superioare si sipca inferioara a ramei, descapacirea facanduse
de sus in jos.
In cazul stupinelor de tip industrial unde numarul fagurilor de descapacit este
mare se folosesc descapacitoare mecanice. Acestea sunt realizate in mai multe
tipuri si variante din care amintim:
- descapacitoare cu cutit vibrator, incalzite electric sau cu abur;
- descapacitoare cu lame sau ace rotative.
Dupa descapacire fagurii sunt introdusi in extractor, care prin centrifugare
scoate mierea din faguri.
Turatia extractorului se mareste treptat pana se percepe fosnetul caracteristic
rezultat din proiectarea mierii pe peretii extractorului, iar cand s-a extras circa
jumatate din mierea de pe o parte, in cazul extractoarelor tangentiale, fagurii se
intorc pentru a se continua extractia pe partea cealalta. Operatia se repeta pentru a
se realiza o extractie totala a mierii prevenindu-se ruperea fagurilor. La folosirea
extractoarelor radiale intoarcerea fagurilor nu se mai face extragerea mierii se face
simultan de pe ambele fete ale fagurelui nemaifacandu-se intoarcerea fagurelui.
Intreg utilajul apicol (centrifuga, tavi, cutite de descapacit, vasele folosite) se
spala cu apa fierbinte si solutie de soda 5% dupa care se limpezesc bine in apa
curata si se usuca prin expunerea la soare.

Conditionarea si ambalarea mierii

Operatiunea de extragere a mierii cuprinde si conditionarea acesteia in care

scop in timpul extractiei se asigura strecurarea cu ajutorul sitelor duble de
strecurare, iar dupa limpezirea in vasele de stocare se vor indeparta impuritatile de
la suprafata mierii cu ajutorul unei linguri. Dupa extractia mierii din faguri, acestia se
duc in stupina si se introduc in familiile de la care provin spre a fi curatati de albine.
Extractia mierii se poate executa pe vatra fiecarei stupine sau centralizat in lucuri
special amenajate si dotate corespunzator.
Conditionarea si livrarea mierii se face conform conditiilor tehnice de calitate
prevazute in STAS nr. 784/1989 pentru „Miere de albine”. Standardul prevede
conditiile tehnice pe care trebuie sa le indeplineasca mierea de albine la preluarea ei
de la producatori, si se refera la mierea de albine naturala, obtinuta din nectarul

46
florilor sau din sucurile dulci de pe alte parti ale plantelor. Standardul prevede dupa
provenienta urmatoarele tipuri de miere:
- miere monoflora;
- miere poliflora;
- miere de padure(mana).
Verificarea calitatii mierii se face pe loturi formate din miere de acelasi fel si
de aceeasi clasa de calitate. Probele se iau din 10% din ambalajele de transport
care constituie lotul dar nu din mai putin de 5 ambalaje. Daca una din probe nu
corespunde se verifica toate ambalajele din lot.
Ambalajele cu miere se marcheaza cu urmatoarele mentiuni:
- denumirea unitatii producatoare;
- denumirea producatorului individual;
- felul marfii;
- clasa de calitate;
- masa bruta;
- tara;
- masa netto.
Proprietatile fizice ale mierii ce se analizeaza in probele ambalate cu miere
sunt continutul in apa si vascozitatea. Mai sunt analizate aroma mierii, compozitia
chimica si cristalizarea mierii.

Depozitarea, transportul si receptia mierii

La depozitarea mierii trebuie avut in vedere doua aspecte importante: primul

aspect il constituie posibilitatea de fermentare a mierii care are loc atunci cand
mierea are un continut de apa de peste 17.1% si al doilea aspect trebuie tinut cont
de posibilitatea de cristalizare a mierii.
Fermentarea mierii poate fi preintampinata cand temperatura de pastrare este
sub 11°C iar continutul de apa este pana la 18% si levurile din miere nu depasesc
valoarea de 1000/g. Mierea nu fermenteaza nici cand continutul de apa este de pana
la 19% iar levurile nu depasesc 10/g sau cand apa reprezinta 20% si levurile nu
depasesc valoarea de 1/g, depozitarea acesteia in astfel de conditii nu va duce la
fermentarea ei.
Temperatura de pastrare a mierii este de maxima importanta, pastrarea in
stare lichida pe un timp cat mai indelungat, se recomanda racirea acesteia la 0°C
timp de 5 saptamani dupa care temperatura de pastrare poate fi marita pana la
14°C, temperatura la care nu are loc cristalizarea timp indelungat.
In timpul pastrarii mierii la temperatura obisnuita a camerei sau la incalzirea si
supraincalzirea acesteia se formeaza unele reactii chimice cu formarea unei
substante daunatoare organismului (hidroximetilfurfurolul) a carei prezenta poate
stabili modul de preparare si conservare a lotului respectiv de miere. In concluzie
depozitarea mierii trebuie facuta in incaperi uscate, curate si fara alte mirosuri la o
temperatura de 8-12˚C si o umiditate a aerului de circa 60%. Mierea nu se
depoziteaza in vase de zinc, cupru, plumb sau alte aliaje ale acestora. Termenul de
garatie pentru mierea de albine este de 12 luni de la data ambalarii produsului
pentru valorificare iar valabilitatea produsului in conditii optime de conservare este
de nelimitata.
Transportul mierii se face in vase de plastic iar pastrarea ei se face in vase de
sticla si plastic.

47
 Receptia mierii se face conform conditiiilor tehnice STAS de calitate culoare,
miros si gust.

2. Tehnologia producerii si conditionarii cerii in stupina

Uneltele pentru extragerea si prelucrarea cerii sunt:

- prese hidraulice;
- topitoare solare;
- topitori de ceara cu abur;
- prese de ceara ce folosesc caldura si apa.
Vasele utilizate la extractia si topirea cerii vor fi din materiale inoxidabile sau
emailate iar apa folosita la extractia cerii va fi din ploi si topirea zapezii.

Producerea cerii in stupina

Ceara de albine a fost cunoscuta si folosita de om din cele mai vechi timpuri
pentru prepararea de leacuri, creme si iluminat. Mierea si ceara de albine era folosita
in Grecea Antica pentru tratarea contuziilor si placilor care supureaza, la numeroase
creme cosmetice si emoliente la diferite leacuri si retete, la fabricarea figurinelor
magice, iar dupa aparitia crestinismului la producerea lumanarilor.
Producerea cerii are loc in stupina si este un produs secretat de glandele
cerifere ale albinelor ce serveste la constrirea fagurilor produsa de albina melifera
(Apis Mellifera). In functie de materia prima si de tehnologia extragerii, ceara de
albina se poate clasifica in:
- ceara de stupina;
- ceara industriala, extrasa prin solventa.
Ceara de stupina se extrage din faguri cu ajutorul certificatorului solar,
topitorului de ceara cu abur sau prin presare la cald.
Ceara industriala se extrage la cald cu ajutorul unor solventi (benzina,
benzen, sulfura de carbon) din rezidurile de faguri rezultati de la extractiile
anterioare.
Organele specializate ale albinii ce secreta ceara poarta denumirea de glande
cerifere au forma ovala, sunt netede, stralucitoare fiind situate pe ultimele patru inele
abdominale (sternite) ale albinei lucratoare, situate pe partea ventrala, sub oglinzile
cerifere. Pe fiecare sternit se afla cate doua formatiuni glandulare, fiecare alcatuita
din 10000-20000 celule secretorii. Activitatea celulelor secretoare de ceara incepe la
varsta de 3 zile, cand albinele participa la capacirea celulelor si se intensifica in ziua
a 7-a cand albinele trec la cladirea fagurilor.
In procesul de elaborare a cerii, albinele folosesc si secretiile glandelor
labiale, cervicale si toracice. In momentul secretiei de catre celulele glandulare,
ceara de albina este lichida avand un punct de topire de 33-36˚C, fapt ce permite
iesirea acesteia spre exterior prin porii oglinzilor cerifere, iar in contact cu aerul,
ceara se solidifica pe oglinzile cerifere formand solzisorii de ceara pentru al caror
intarire albina foloseste secretii glandulare. Pentru secretia unui kilogram de ceara
sunt necesari 1250000-4000000 solzisori, greutatea unui solzisor fiind de 0,25-0,8
mg. O celula de albina lucratoare are 5,3-5,5 mm diametru si adancimea 10-12 mm
si grosimea peretilor celulei de 0,12 mm in care se pot depozita 0,40-0,43 miere sau
0,19 polen.
Compozitia chimica a mierii este formata din alcooli esteri si hidrocarburi.

48
Ceara de albine cuprinde o gama de culori de la alb pana la brun cu diferite nuante
de: galben, cenusiu-verzui, portocaliu, galben inchis spre brun, culoarea fiind in
functie de flora, varsta fagurilor precum si modul de conditionare.

Conditionarea cerii

Conditiile tehnice de calitate ale cerii de albine de la producatori sunt stabilite

prin STAS nr. 3060/1993, ce se refera la ceara de albine naturala de stupina obtinuta
din faguri sau din reziduri de faguri, iar dupa proprietatile organoleptice, ceara de
albine se preia pe patru clase de calitate:
- calitate superioara;
- calitatea I;
- calitatea a II-a;
- calitatea a III-a.
Coeficientul de duritate al cerii scade fiind in raport cu calitatea si puritatea
acesteia. Astfel, coeficientul de duritate la temperatura de 20˚C este de 8-13 la ceara
obtinuta din faguri la cerificatorul solar, de 3,6 la ceara obtinuta prin presare la cald si
de 1 la cea extrasa chimic prin solventare.
Ceara naturala de albine este insolubila in apa sau alcool rece, solubila la
cald in alcool, eter, benzina, sulfura de carbon, tetraclorura de carbon, acetona si
uleiuri eterice.
In cadrul terminologiei de ceara bruta sunt cuprinse urmatoarele:
- ceara ce se strange in cursul sezonului de pe peretii stupului si spetezele
ramelor, ceara provenita din faguri vechi neutilizabili, din bucati de fagure
din rama claditoare, din curatitura de ceara sau capacelele de ceara
provenite de la extractia mierii;
- reziduurile de ceara ce se obtin prin prelucrarea materiei prime in stupina
cu certificatorul solar;
- reziduurile de ceara obtinute dupa topire si presare prin prelucrarea
materiei prime la cald, prin metoda presarii sau a strecurarii.
Inainte de topire, materia prima trebuie sortata pe trei calitati dupa culoare.
Extragerea cerii poate avea loc prin metode fizice sau chimice sau prin
combinarea acestora.
Metodele folosite in mod curent pentru extractia cerii se pot clasifica in
metode ce folosesc: numai caldura; apa si caldura; pe langa apa si caldura si
presarea; caldura si presarea; forta centrifuga si solventi chimici.
Cantitatea si calitatea cerii obtinuta intr-o stupina depinde de mai multi factori
si anume: sortarea, spalarea si inmuierea corespunzatoare a fagurilor inainte de
extractie, metoda de extractie folosita, extractia materiei prime pe calitati, modul si
durata topirii, calitatea apei si a vaselor folosite, precum si conditionarea ulterioara a
cerii extrase.
Maruntirea si spalarea fagurilor in mai multe ape are o deosebita importanta,
contribuind la dizolvarea resturilor de miere, polen, excremente, coloranti organici si
impuritati care degradeaza calitatea cerii extrase. Pentru a evita retinerea cerii in
cămăşuielile din interiorul celulelor fagurii vechi trebuie inmuiati cu 2-3 zile inainte de
topire in apa dedurizata, deoarece apa dura, care contine mai mult de 100 mg
echivalent oxid de calciu la litru, este inapta la extractia si purificarea cerii intrucat
produce emulsionarea partiala a acesteia.

49
 Sortarea fagurilor reformati dupa culoare are, de asemenea, o mare
importanta stiut fiind ca in raport de culoarea acestora este si cantitatea de ceara
obtinuta, in special atunci cand extractia se face cu ajutorul certificatorului solar.
Ceara extrasa (indiferent de procedeu) se solidifica sub forma de calupuri sau
plăci.
Calupurile sau placile de ceara se prezinta la preluare marcate cu denumirea
sau initialele producatorului.

3. Tehnologia recoltarii, conditionarii, depozitarii si pastrarii

polenului

Polenul floral este format din graunciorii de polen, a caror culoare, marime si
format difera de la o floare la alta.
Polenul este colectat de albinele culegatoare de la plantele polenifere sau
nectaropolenifere si depozitat de catre acestea in celulele fagurilor din stup
constituind pastura, care reprezinta hrana proteica necesara hranirii familiei de
albine si a puietului.
La culesul de polen participa intreg corpul albinei si anume: pestisorii de pe
corp, torace, abdomen, piesele bucale si cele trei perechi de membre. Procesul
recoltarii cuprinde doua etape si anume: in prima etapa, albinele scutura si culeg
polenul de pe stamine acoperindu-si întreg corpul cu graunciori de polen, iar in a
doua etapa urmeaza perierea polenului de pe perisori cu ajutorul pieptenilor tarsieni
si formarea incarcaturilor (ghemotoacelor) de polen. In timpul formarii incarcaturilor,
polenul este umectat de albine cu saliva si nectar (miere), regurgitata si apoi
transmis si fixat cu ajutorul celor trei perechi de picioare in cosuletele de polen aflate
in scobitura tarsului picioruselor posterioare.
In general se considera ca o albina culegatoare de polen recolteaza, in
medie, la fiecare zbor, circa 15 mg polen in ambele cosulete, astfel incat pentru a
transporta in stup 1 kg polen, albina trebuie sa efectueze circa 67.000 zboruri.
Pentru a putea evalua cantitatea de polen necesara dezvoltarii unei familii de
albine pe timp de un an, trebuie retinut faptul ca pentru cresterea unei singure larve
este nevoie de circa 100-145 mg polen, respectiv pentru cresterea a 10.000 albine
(1 kg albine) este necesar 1-1,5 kg polen, rezultand ca pentru o familie de albine de
putere mijlocie consumul anual de polen se ridica la aproximativ 25-30 kg.
Dupa proprietatile organoleptice si fizico-chimice polenul se imparte in doua
calitati: - polenul recoltat de albine-polifit;
- polen recoltat de albine superior-monofit.
Compozitia polenului:
- 12-20% apa;
- 7-30 % substante proteice sub forma de: acizi aminici: histidina, leucina,
lizina, triptofan, valina, etc.;
- glucide;
- vitamine:B1, B2, PP, C.
Granulele de polen transportate de catre albine pot fi colectate de apicultor cu
ajutorul colectoarelor de polen, colectoare ce sunt de mai multe tipuri: colectoare de
urdinis, colectoare pentru fundul stupului si colectoare de podisor.
Colectoarele de polen se aplica, in general, pe o perioada limitata, permitand
in felul acesta ca familiile de albine sa-si poata asigura necesarul de polen pentru
hrana si pentru rezervele de iernare.

50
 Pentru recoltarera polenului se folosesc diferite tipuri de colectoare ce pot fi
amplasate la urdinis, pe fundul stupului sau la partea superioara a stupului sub
podisor.
Colectoarele se lasa 2-4 zile pentru obisnuirea albinelor, dupa care se pun in
functiune prin montarea placilor active. Operatiunea se face seara dupa incetarea
zborului si placa poate ramane in pozitia de lucru pe toata durata recoltarii polenului.
In timpul culesurilor mari de nectar se inlatura placa activa, pentru a nu
stingheri zborul albinelor culegatoare.
Recoltarea polenului din colector se realizeaza ptin golirea periodica a
sertarasului cu care este echipat fiecare colector de polen.
Imediat dupa recoltare, polenul trebuie supus procesului de uscare prin
utilizarea caldurii naturale sau cu ajutorul unor instalatii speciale din dotarea stupinei
(uscatorul de polen). Indiferent de sistemul folosit, temperatura de uscare nu trebuie
sa depaseasca +40-+45˚C. In timpul procesului de uscare, polenul se va mentine in
straturi de cel mult 10 mm, periodic afanate si va fi ferit de actiunea directa a razelor
solare.
Dupa uscare, polenul se cerne si se pastreaza, pana la valorificare, in vase
inchise, inoxidabile sau in saci de material plastic in care, pentru prevenirea
degradarii lui de catre insecte, se introduc tampoane imbibate in tetraclorura de
carbon.
Datorita calitatii sale deosebite polenul, recoltat de albine, este folosit in
alimentatia umana ca medicament natural, atat pentru tratarea unor maladii
specifice, cat si pentru producerea unor game variate de preparate apiterapice.
Polenul este folosit si de catre albine ca principal aliment proteic pentru puiet
prin transformarea lui in pastrura.

Producerea pasturii in familiile de albine, recolatarea si pastrarea ei

Pastura este un produs apicol natural, care provine din polenul recoltat de
albine si depozitat de acestea in celulele fagurilor, formand rezerva de hrana
proteica a familiei de albine.
Transformarea polenului in pastura consta in procesul natural de conservare a
polenului. In cazul transformarilor naturale carora le este supus polenul depozitat in
faguri, blocarea cailor de alterare are loc prin actiunea selectiva a anumitor grupe de
microorganisme nedaunatoare prezente in atmosfera si polenul recoltat de albine.
Transformarea polenului in pastura incepe dupa depunerea acestuia in
celulele fagurelui, dupa ce prin tasarea ghemotoacelor, initial distincte, au devenit o
masa omogena si compacta ce adera perfect la peretii celulei. De compactarea lui,
de reducerea bulelor de aer a continutului in apa, precum si de imposibilitatea
refacerii ulterioare depinde desfasurarea normala a procesului de formare a pasturii.
In celulele fagurilor, polenul este supus unor procese biochimice de tip
fermentativ sub actiunea anumitor microorganisme ca bacteriile de tip
Pseudomonas, Lactobacillus si ciuperca Sacharomyces. Corespunzator dezvoltarii
acestor trei elemente microbiene, transformarea polenului in pastura cuprinde trei
etape.
Prima etapa cansta din dezvoltarea bacteriei Pseudomonas care, fiind
aeroba, consuma intreaga cantitate de oxigen disponibila, ducand in final la
autoasfixia bacteriei. In a doua etapa lipsind oxigenul se dezvolta Lactobacillus ce
foloseste glucidele drept surse de oxigen, producand acid lactic. In a treia faza,
activitatea este preluata de levuri din genul Sacharomyces ce preiau in circuitul

51
metabolic resturile de glucide ramase. In aceasta faza se desavarseste procesul de
fermentare a pasturii.
Ca produs dietetic si apiterapic, pastura se poate valorifica in doua feluri:
pastura extrasa din faguri sub forma de graunte si pastura in faguri noi sau folositi
cel mult o generatie de puiet.
Recoltarea pasturii se face incepand de la 15 iunie, dupa maturarea ei in
celule si numai din fagurii proaspeti scosi din stup. Granulele de pastura se
ambaleaza in borcane inchise la culoare ce se inchid ermetic si se pastreaza la o
temperatura care sa nu depaseasca 15˚C.
Pe ambalajul de transport se aplica etichete cu urmatoarele date:
- denumirea produsului;
- cantitatea, bruto-tara-netto;
- numele si adresa producatorului;
- data recoltarii;
- semnatura apicultorului sau a delegatului unitatii furnizoare.
La preluare, pastura trebuie sa corespunda conditiilor prevazute in Caietul de
sarcini al Asociatiei Crescatorilor de Albine.

4. Tehnologia producerii recoltarii, conditionarii si pastrarii

laptisorului de matca

Laptisorul de matca este un produs de secretie al glandelor hipofaringiene ale

albinelor lucratoare, destinat hranirii larvelor in primele 3 zile, a larvelor de matca pe
toata perioada pana la capacirea botcilor, cat si a matcilor. Are o consistenta
cremoasa, este de culoare alb-galbuie, cu gust acrisor. Datorita compozitiei sale
chimice, laptisorul de matca este folosit in medicina (apiterapie), precum si in
cosmetica medicala.
Laptisorul de matca proaspat, contine urmatoarele vitamine: tiamina,
riboflavina, biotina, acid folic, acid pantotenic si cantitati mici de vitamina C. Totodata
laptisorul de matca contine acizii 9 si 10 hidroxi-decenoici, produsi de glandele
hipofaringiene ale albinelor, precum si doua fractiuni cu proprietati similare ale
acetilcolinei. De asemenea, au fost identificati 18 diferiti aminoacizi, combinati si
liberi din care amintim: acidul aspartic, glutamic, alanina, arginina, glutamina, glicina,
lizina, metionina, prolina, valina, tiamina, tirozina, etc.
S-a constatat, de asemenea, ca laptisorul de matca are in compozitia sa
unele substante de tip hormonal, precum si o substanta antibiotica bactericida.
Laptisorul se ambaleaza in borcane de sticla de culoare inchisa, cu dop rodat,
ce se umple astfel incat sa nu ramana in interior un spatiu gol. Pe borcan se aplica o
eticheta pe care se indica:
- numele unitatii producatoare;
- data recoltarii;
- tara borcanului;
- greutatea bruta;
- greutatea netto;
- numele apicultorului ce a recoltat laptisorul;
- teritoriul (baza melifera) comuna, judetul unde a fost recoltat.
Borcanele cu laptisor de matca se pastreaza la intuneric la o temperatura de
0-4˚C.

Producerea laptisorului de matca

52
 Laptisorul de matca se produce prin doua moduri:
- producerea laptisorului prin orfanizarea familiilor de albine;
- producerea laptisorului in familie cu matca.
In ambele cazuri se efectueaza urmatoarele actiuni pregatitoare:
- se confectioneaza botcile artificiale in care vor fi transvazate larvele.
Botcile se fac din ceara cu ajutorul unui sablon cu diametrul de 8-9 mm
avand extremitatea rotunda si cu o usoara conicitate pentru deprinderea
rapida a botcilor. Sablonul se pastreaza in apa inainte de intrebuintare
dupa care se introduc in ceara topita de 3-4 ori, pornind de la adancimea
de 8 mm care se reduce treptat, cu fiecare inmuiere la 4-5 mm. Dupa
ultima inmuiere sabloanele cu ceara se introduc in apa pentru racire, iar
dupa dislocarea botcii operatiunea se repeta pentru confectionarea altor
botci;
- botcile se lipesc cate 25-30 pe leaturi de lemn, iar acestea se monteaza
cate 3-4 pe o rama.
Producerea laptisorului prin orfanizarea familiilor de albine - consta in
pregatirea familiilor de albine pentru producerea laptisorului de matca in absenta
matcii prin orfanizarea completa a familiei cu 3-4 ore inaintea introducerii larvelor.
Orfanizarea completa inseamna ridicarea matcii impreuna cu toti fagurii cu larve si
oua, material biologic cu care se formeaza un roi ce se amplaseaza temporar pe
vatra stupinei, iar in mijlocul fagurilor ramasi in familia orfanizata se lasa un spatiu
gol, egal cu o rama;
- in botcile pregatite si lipite pe sipci se transvazeaza larve tinere de 1,5-2
zile cu ajutorul unei lanţete, iar cand s-a completat cu larve o rama se
introduce in locul ramas liber in cuibul familiei;
- dupa 72 de ore se scoate rama cu botci din familia orfanizata, se reteaza
botcile cu ajutorul unei lame cat mai aproape de larve, se inlatura larvele si
extrage laptisorul de matca cu ajutorul dispozitivilor cu absorbtie speciale
sau a unei spatule din lemn sau material plastic; in botcile eliberate de
laptisor se transvazeaza din nou larve circul repetandu-se de 3 ori;
- dupa cea de a treia serie se reface familia de albine prin unificarea
albinelor care au participat la producerea laptisorului cu cele din roiul
format cu ocazia orfanizarii.
Producerea laptisorului in familii cu matca se face astfel: - pregatirea familiilor
se face prin izolarea matcii pe un numar de faguri cu ajutorul unei diafragme. Dupa 9
zile de la izolare in compartimentul fara matca tot puietul va fi capacit si dupa
distrugerea botcilor capacite se pot introduce botcile cu larve;
- transvarzarea larvelor in botci se face ca in cazul primei metode iar in ziua
a patra se recolteaza laptisorul din primele botci introduse in locul careia
se introduc noi larve;
- la terminarea actiunii cele doua compartimente se unifica prin simpla
inlaturare a diafragmei sau podisorului cu gratie despartitoare.
Pastarea laptisorului de matca se face in frigider in borcane de sticla.
Conditionarea laptisorului de matca se face in conformitate cu caracteristicile
prevazute in Caietul de sarcini al Asociatiei Crescatorilor de Albine.
Datorită proprietăţilor sale, precum şi a conţinutului bogat în vitamine şi
aminoacizi, lăptişorul de matcă este folosit în prezent în apiterapie, atât în stare
pură, sub forma liofilizată, precum şi în cadrul unei game variate de produse
energizante, apiterapice şi cosmetice .Proprietatile organoleptice ale laptisorului de

53
matca sunt cele ce se refera la principalele caracteristici si la conditii de
admisibilitate . Preluarea laptisorului de matca se face in conformitate cu conditiile
prevazute in Caietul de sarcini al Asociatiei Crescatorilor de Albine. . .

VI. TEHNOLOGIA PRACTICARII STUPARITULUI

PASTO RAL
Sistemul de stuparit pastoral cuprinde doua etape: pregatirea familiilor de
albine in vederea transportului si efectuarea transportului. Acest sistem de stuparit a
transformat apicultura statica din trecut intr-o apicultura dinamica, moderna prin
deplasarea rapida a familiilor de albine de la un cules la altul.
Tehnologia stuparitului pastoral are loc in doua moduri prin:
- intretinerea familiilor de albine in sistemul de stuparit pastoral cu stupi
amplasati pe vetre de stupina temporare;
- intretinerea familiilor de albine in sistemul de stuparit pastoral cu stupi
amplasati in pavilioane mobile.

Intretinerea familiilor de albine in sistemul de stuparit pastoral cu stupi

amplasati pe vetre de stupina temporare

Acest sistem este practicat in conditiile din tara noastra si in alte tari de
apicultorii amatori, semi-profesionisti si de cei profesionisti. Familiile de albine,
incepand din toamna si pana in primavara sunt amplasate pe vetre, iar din primavara
la inceperea infloririi pomilor fructiferi, a rapitei si a mustarului pentru polenizarea
acestor culturi se face deplasarea familiilor de albine in pastoral.
La momentul potrivit familiile se pregatesc pentru transport, se incarca in
camioane, remorci mici sau mari tractate de autotorisme, autocamioane sau
tractoate, in vagoane de tren, pe pontoane sau gabare tractate de remorchere si
sunt deplasate in pastoral in apropierea culturilor inflorite. Deplasarea familiilor
continua si la culesurile urmatoare: la zmeura, sfaneata, mana in zona montana; la
pomi, salcam, coriandru, tei si floarea soarelui in zona colinara si de stepa, precum
si in zona inundabila a Deltei Dunarii in lunile septembrie si octombrie, dupa care
stupinile se retrag pe vetrele de iernare unde raman pana in primavara urmatoare.

Intretinerea familiilor de albine in sistemul de stuparit pastoral cu stupi

amplasati in pavilioane mobile

Acest mod de pastorit pastoral face trecerea de la o apicultura statica la una

dinamica prin deplasarea familiilor de albine de la un cules la altul si a aparut ca o
necesitate a polenizarii culturilor agricole entomofile cu efect in cresterea productiilor
agropomicole.
Acest sistem de stuparit pastoral se practica in tara noastra cat si in Polonia,
China, Slovacia, Ucraina, Rusia si Germania. In functie de posibilitati si efectivul
familiilor pe care le poseda apicultorii au proiectat si realizat pavilioane mobile
inchise, platforme mobile descoperite sau acoperite precum si rulote apicole pentru
adapostirea si transportul familiilor de albine in acest sistem de stuparit pastoral ce
prezinta numeroase avantaje.

54
 Principalele avantaje pe care le prezinta acest sistem de stuparit sunt:
mobilitatea ridicata prin deplasarea rapida a pavilionului apicol tractat de la un masiv
melifer la altul: reducerea cheltuielilor la operatiunea de incarcare si descarcare a
stupilor; marirea duratei de folosire a stupilor si utilajului apicol; dezvoltarea rapida a
familiilor de albine, protejate in pavilion de efectele negative ale vanturilor si
temperaturilor scazute. Posibilitatea de a interveni operativ pentru indepartarea
starilor anormale din familiile de albine; amplasarea stupilor pe un spatiu mai redus.
Practicarea diferitelor sisteme de stuparit cu utilizarea unor tehnologii
diferentiate de intretinere a familiilor de albine prezinta, in conditiile aplicarii acestora
potrivit resurselor melifere si particularitatilor specifice ale aspectelor climatologice
locale, importante avantaje pentru realizarea unor productii insemnate de miere,
ceara si altor productii apicole in conditii de maxima eficienta economica.

VII. R E S U R S E MELIFERE
Resursele melifere din tara noastra sunt bogate si variate cuprinzand
numeroase specii de arbori si arbusti forestieri, plante melifere cultivate cum sunt
plantele tehnice, furajere, legumicole, medicinale si aromatice, melifere tipice si
erbacee spontane.

Arborii si arbustii meliferi

Speciile de arbori si arbusti ce au o mare valoare melifera (apicola) din tara

noastra sunt: salcâmul alb, teiul, arţarul, cenuşerul, castanul comestibil, castanul
sălbatic, salcâmul japonez, oţetarul galbel, gladiţa, mojdreanul, arinul, salcia, alunul,
cornul, paducelul, amorfa, calinul, socul negru, porumbarul, gărdurariţa, cruşinul,
lemnul câinesc, bârcoacea, cârmuzul, zămoşiţa, dracila, zmeurul si murul. Perioada
infloritului mai bine zis a culesului de catre familiile albine si productiile de miere la
hectar sau pe familii de albine la speciile prezentate le reda mai jos:

Specia de arbori Perioada infloritului sau Productia

si arbusti culesului de nectar(luna) de miere
kg/ha
Salcamul alb Mai 900-1500
Teiul Iunie 800-1200
Artarul Primavara timpuriu 300-600
Cenuserul Iunie-Iulie 300
Castanul comestibil Iunie-Iulie 30-120
Castanul salbatic Aprilie-Mai 30-100
Salcamul japonez Iulie-August 300
Gladiţa Mai-Iunie 250
Mojdreanul Aprilie-Mai 100
Salcia Martie-Aprilie 150
Paducelul Mai-Iunie 100
Amorfa Iunie-Iulie 50
Calinul Iunie-Iulie 40
Socul negru Mai-Iunie 80
Porumbarul Aprilie-Mai 40
Gărdurariţa Iunie-Octombrie 25
Crusinul Mai-Iunie 100

55
 Dracila Mai-Iunie 30
Zmeurul Iunie-Iulie 50-250
Murul Iunie-Septembrie 50

Plante melifere cultivate

Pe langa importanta vitala ce o au in asigurarea hranei omului, culturile

agricole, prin structura si succesiunea infloririlor, ofera familiilor de albine inca din
primavara si pana toamna tarziu, culesuri, permitand atat dezvoltarea lor ca unitati
biologice, cat si obtinerea unor mari recolte de miere.
De o importanta deosebita pentru apicultura este si faptul ca putem asigura
familiilor de albine un cules continuu pe tot timpul anului prin structurarea culturilor
astfel ca inflorirea lor sa se succeada acoperind intreg sezonul apicol.
In cadrul conveierului melifer un rol deosebit il au speciile cu perioada de
vegetatie scurta care pot fi semanate chiar in perioada sfarsitului verii, inflorirea lor
producandu-se in toamna cand flora melifera este foarte saraca.
Avand in vedere scopul principal pentru care se cultiva speciile de plante
melifere cultivate sunt clasificate astfel: plante tehnice, furajere, leguminoase,
medicinale aromatice si specific melifere.
Cultura de plante tehnice pe langa folosirea in alimentatia omului constituie si
sursa melifera pentru familiile de albine, acestea fiind rapita de toamna, rapita de
primavara, mustarul alb, mustarul negru, coriandrul, floarea-soarelui, porumbul,
sorgul, iarba de Sudan, sfecla de zahar, bumbacul, tutunul, sofrănaş, cicoarea de
grădină.

Specia de plante Perioada infloritului sau Productia

tehnice culesului de nectar(luna) de miere
kg/ha
Rapita de toamna Aprilie 35-100
Rapita de primavara Mai-Iunie 35-100
Mustarul alb Mai-Septembrie 40
Coriandrul Iunie-Iulie 100-500
Floarea-soarelui Iunie-Iulie 30-120
Porumbul Iunie 50
Sfecla de zahar Iulie-August 15
Bumbacul Iulie-August 50
Tutunul Iulie-August 40
Cicoarea de grădină Iulie-Octombrie 100

Cultura de plante furajere pe langa folosirea in alimentatia animalelor

constituie si sursa melifera pentru familiile de albine, acestea fiind lucerna, lucerna
galbena, ghizdeiul, mazarichea de toamna si de primavara, trifoiul rosu, trifoiul alb,
trifoiul hibrid, sparceta, sulfina alba, topinanburu.
De importanta deosebita pentru apicultura sunt loturile semicere de plante
furajere de la care familiile de albine beneficiaza de un cules intens, de lunga durata,
cu productii mari de miere marfa.

Specia de plante Perioada infloritului sau Productia

furajere culesului de nectar(luna) de miere
kg/ha

56
Lucerna Mai-Septembrie 30-200
Lucerna galbena Iunie-Septembrie 30
Ghizdeiul Iunie-Septembrie 30
Mazarichea de primavara Iunie 30
Mazarichea de toamna Mai-Iunie 30-100
Trifoiul rosu Mai-Septembrie 25-50
Trifoiul alb Iunie-Septembrie 100-250
Trifoiul hibrid Mai-Septembrie 120
Sparceta Mai-Iunie 120-300
Sulfina alba Iunie-Iulie 200-500
Topinanburu Septembrie-Noiembrie 30-60

Cultura plantelor legumicole care au importanta pentru albine mentionam

urmatoarele: ceapa, dovleacul, ridichea, varza, conopida, gulia pentru seminte,
reventul, patrunjelul, leusteanul, morcovul, pastarnacul, dovlecelul, pepenele verde,
castravetii, sfecla rosie si spanacul. Productia de miere ce se obtine de la semicerii
de ceapa este in functie de conditiile pedoclimatice, fiind cuprinsa intre 70 si 150
kg/ha. De la cultura de dovleac productia de miere la hectar ce se poate obtine este
de 40-45 kg la dovleacul furajer, 90-100 kg la dovleacul alb si 22-30 kg la dovleacul
moscat. Celelalte plante legumicole dau productii nesemnificative de miere, de
albine, dar sunt importante pentru productia de polen si nectar de care beneficiaza
albinele.
Cultura de plante medicinale si aromatice – prezinta importanta dubla in
primul rand pentru prepararea medicamentelor care au actiune terapeutica cat si
pentru productia de polen si miere de albine ce se obtine de la aceste specii de
plante. Importanta speciilor din aceasta grupa este deosebita pentru apicultura
deoarece inflorirea lor are loc, in general, intr-o perioada lipsita de cules, iar durata
infloririi se intinde pe un interval mare de timp acoperind golul de cules de la sfarsitul
verii – inceputul toamnei. Speciile de plante medicinale si aromate cultivate la noi in
tara care prezinta importanta pentru apicultura sunt cele prezentate in tabelul de mai
jos cu productiile de miere care pot fi obtinute prin culesul efectuat de familiile de
albine.

Specia de plante Perioada infloritului sau Productia

aromate si medicinale culesului de nectar(luna) de miere
kg/ha
Chimenul Mai-Iulie 20-30
Cimbrul Mai-Octombrie 80-120
Roinita Iulie-August 100-150
Isoful Iunie-Octombrie 50-120
Izma Buna Iunie-August 100-200
Levantica Iunie-August 50-100
Jaleşul Iunie-Septembrie 200-400
Anasonul Iulie-August 50
Feniculul Iunie-Iulie 25-100
Anghinarea Iulie-Septembrie 150-400

Cultura de plante melifere tipice cuprinde grupa de plante cultivate specifice

ce se justifica numai prin valoarea lor melifera, respectiv prin culesurile bogate

57
furnizate familiilor de albine. Dintre plantele melifere tipice cultivate putem enumera:
facelia, mataciunea si hrisca.
Facelia – este specia anuala originara din America de Nord, fiind introdusa in
tara noastra ca planta specific melifera dar care intra si in componenta amestecurilor
melifero-furajere ca un bun nutret pentru animale. Insamantarea se face in lunile
martie-aprilie dar poate fi cultivata si dupa culturile ce elibereaza terenurile devreme
cum este graul. In amestecuri melifero-furajere facelia da rezultate bune in
amestecul cu mazariche si ovaz, proportia fiind la semanat urmatoarea 100 kg/ha
mazariche+40-50 kg/ha ovaz+3-4 kg/ha facelia. In cultura pura se foloseste
cantitatea de samanta de 6-8 kg/ha. Pregatirea terenului se face obisnuit, dar patul
germinativ trebuie bine maruntit pentru ca samanta sa fie ingropata la 2-3 cm si
uniform, semanatul facandu-se cu masina, distanta intre randuri fiind de 12-15 cm
sau 40-60 cm. Cantitatea de nectar si productia de miere la hectar este influentata
de conditiile de cultura fiind cuprinsa intre 300-1000 kg/ha.
Mataciunea – specie melifera cultivata, ca planta medicinala si ca planta
melifera. Semanatul se face primavara timpuriu in randuri la 25-30 cm sau randuri
duble la 50-60 cm cu o norma de samanta de 8-10 kg/ha. Cantitatea de miere ce se
obtine la hectar este de 300-400 kg.
Hrisca – este o planta putin pretentioasa la fertilitatea solului, fiind cultivata pe
soluri nisipoase si nisipo-lutoase. Semanatul se face primavara in luna mai folosind o
cantitate de samanta de 80 kg/ha distanta intre randuri fiind de 12-15 cm. Productia
de miere ce se obtine de la un hectar este de 40-60 kg.
Plante melifere erbacee spontane – furnizeaza culesuri de intretinere a
familiilor de albine din primavara pana in toamna, iar in unele zone chiar culesuri de
productie.
Plantele erbacee spontane au perioada de inflorire incepand cu luna februarie
si pana toamna timpuriu.
Plantele erbacee spontane cu inflorire timpurie contribuie la dezvoltarea
familiilor de albine in primavara dand astfel posibilitatea acestora sa valorifice cu un
randament maxim principalele culesuri: salcam, tei, floarea soarelui, iar cele cu
inflorire tarzie asigura conditii pentru pregatirea familiilor de albine in vederea
iernarii.
Principalele plante erbacee spontane de la care familiile de albine culeg polen
si nectar sunt:
- ghiocelul - urechea porcului
- brandusa galbena - cimbrisorul
- viorele - talpa gastii
- laptele pasarii - iarba sarpelui
- brebeneii - limba mielului
- podbalul - busuiocul de miriste
- mierea ursului - palamida
- papadia - scara domnului
- urzicuta - ungurasul
- ciubotica cucului - dumbeţul
- leurda - lumanarica
- maseaua ciutei - loboda salbatica
- rapita salbatica - cicoarea
- macul de camp - zburatoarea
- nemtisorul de camp - pufulita
- albastrita - mararul(butoiasul)

58
 - sulfina alba - rachitanul
- jalesul de camp - trifoiul rosu
- salvia de camp - izma broastei.
Productia de miere la plantele erbacee spontane pe care familiile de albine o
pot culege de pe un hectar este de la 20-30 pana la 1000 de kg in functie de
densitatea plantelor pe hectar.

VIII. POLENIZAREA CULTURILOR AGRICOLE

ENTOMOFILE CU AJUTORUL ALBINELOR
Prin polenizare ce intelege transportul grauncioarelor de polen de pe antere
pe stigmatul florii, iar prin fecundare se produce contopirea grauncioarelor de polen
(elemente sexuale barbatesti) cu ovule (elemente sexuale femeiesti).
Pentru ca plantele sa rodeasca este nevoie sa aiba loc procesele de
polenizare si fecundare, pe floarea plantelor ce reprezinta organul de inmultire
sexuata a plantelor. Dupa modul cum are loc polenizarea ,plantele pot fi:
-autofertile, cind se polenizeza si fecundeaza cu polenul propriu;
-autosterile, cind se polenizeaza si fecundeaza cu polen strain de la alte plante si
soiuri;
-intersterile, cind nu se polenizeaza reciproc,cind fiecare dintre soiuri poate
poleniza un al treilea soi.
Polenizarea poate fi numita :
-polenizare directa sau autopolenizare ,cind se efectueaza cu polen propriu;
-polenizare indirecta sau incrucisata , cind se efectueaza cu polen provenit de la
alte plante din aceleasi soi.
Dupa agentul polenizator, polenizarea poate fi:
-anemofila,prin intermediul vintului;
-hidrofila, prin intermediul apei;
-ornitofila, prin intermediul unor pasari;
-malacofila, prin intertmediul molustelor;
-entomofila, cu ajutorul insectelor- ce se intilneste la majoritatea plantelor.
Principalul agent polenizator al plantelor, in procent de 75-90% in cazul
polenizarii entomofile, il reprezinta albinele melifere,iar diferenta procentuala fiind
efectuata de bondari, albine salbatice,muste, furnici, carabusi si viespi.
Albinele sunt insectele cu functia pricipala de agent polenizator iar necesitatea
utilizarii la polenizarea culturilor agricole a crescut considerabil in conditiile actuale
cu efecte pozitive asupra culturilor agricole cultivate si spontane.

Pregatirea familiilor de albine si tehnica polenizarii

Pentru actiunea de polenizare se recomanda folosirea familiilor de albine
puternice, sanatoase, cu o populatie numeroasa(30000 de indivizi) , in stare activa,
cu 10-20 de rame, puiet in toate stadiile de dezvoltare provizii de hrana suficiente,
matca tinara si prolifica. Familiile de albine folosite la polenizare se vor mentine in
stare activa, avindu-se grija sa se ia masuri corespunzatoare pentru impiedicarea
roirii. Pentru ca actiunea de polenizare sa se desfasoare in conditii de eficienta
trebuie avute in vedere o serie de aspecte:
-numarul stupilor amplasati pe o vatra de stupina sa nu depaseasca 50 de familii
de albine,iar distanta dintre stupi va fi de cel putin 100de metri, cind stupii sunt din
stupine diferite;

59
 - este interzisa amplasarea stupinei pe directia de zbor a albinelor apartinind altor
stupine;
- deplasarea familiilor de albine pentru polenizarese face la inceputul infloriririi;
- amplasarea stupilor se face tinind seama de necesitatea polenizarii complete si
uniforme, de specia de cultura marimea parcelei, densitatea culturii incarcatura la
hectar;
-la speciile cu in florire timpurie sau tirzie de tomna stupii se aseaza cu urdinisul
spre est pentru a primi caldura solara si lumina;
-la speciile cu inflorire din timpul verii stupii se instaleaza la umbra ;
-asigurareacu cu rezerve de apa a familiilor de albine;
-tratamentul culturilor inflorite ( la care se duc familii de albine pentru polenizare)
trebuie sa tina cont de si sa fie corelate cu activitatea de cules si polenizare;
-pentru a nu se aduce prejudicii familiilor de albine la polenizare, activitatea de
combatere a bolilor si daunatorilor la culturile agricole trebuie sa se faca cu mijloace
moderne si eficita rapida si nu sunt toxice pentru albine.
Principalele grupe de plante cultivate unde polenizarea se face cu ajutorul
albinelor sunt:
-plantele tehnice(floarea soarelui,rapita, mustarul, inul);
- bostanoasele (pepenii,dovleceii, dovlecii);
-semincerii de leguminoase(lucerna,trifoiul,sparceta);
-semincerii de legume(varza,ceapa ,guliile,ridichile);
-hrisca si coriandru.
Numarul optim al familiilor de albine necesare pentru polenizarea unui hectar
de cultura agricola entomofila este de: 2-3 familii /ha pentru livezi;
1-2 familii /ha pentru floarea soarelui; 2-3 familii /ha pentru rapita si mustar; 8-10
familii /ha pentru seminceri de lucerna si 3-4 familii /ha pentru seminceri de
trifoi ,sparceta si legume.

Polenizarea arborilor fructiferi

Pomii si arbustii fructiferi se clasifica in trei categorii, dupa modul cum se
efectueaza polenizarea: - specii autosterile(marul,parul, ciresul, visinul, prunul);
-soiuri intersterile(la mar soiul Delicios auriu,Delicios rosu,Patul);
- specii autofertile(gutuiul, piersicul, caisul , agrisul, coacazul,zmeurul).
Prin polenizarea cu ajutorul albinelor la aceste specii, productia de fructe creste
semnificativ, iar la infiintarea livezilor trebuie plantate si soiuri polenizatoare pe linga
soiurile de baza pentru asigurarea rodului.
Pentru polenizarea livezilor incarcatura optima este de 2-3 familii de albine la
hectar care au cel putin 6 rame cu puiet , pregatirea albinelor se face din toamna, iar
momentul deplasarii este cind incep sa infloreasca primele soiuri.Amplasarea
stupilor se face pe cit posibil in vecinatatea livezii, albinele beneficiid de culesuri
timpurii de nectar si polen necesar pentru cresterea puietului si dezvoltarea familiei ,
dar efectuindu-se polenizarea pomilor si asigurarea rodului.
Stupii amplasati in interiorul livezii sau la distante mici in apropierea livezii ,
realizeaza productii mari de miere, asigura o polenizare uniforma si completa a
pomilor , iar albinele nu se uzeaza si productia de miere este de 25-30 kg /hectar
Prin polenizarea cu albine a livezilor, se obtin sporuri de productii de 50-60%
se inbunatateste calitatea fructelor cu privire la gust marime, uniformitate forma si
continutul in vitamine, dar si rezistenta la boli si daunatori, rezistenta la cadere a
fructelor .

60
 Atentie deosebita trebuie acordata combaterii bolilor si daunatorilor pomilor si
arbustilor fructiferi cu produse chimice ,care sunt daunatoare albinelor , tratamentele
efectuindu-se de comun acord intre proprietarii de livezi cit si de cei ai stupinelor,
pentru a se lua masuri de protectie a albinelor in conformitate cu Ordinul 45 din
21.x.1991 privind unele masuiri de protectie a familiilor de albine.

Polenizarea florii- soarelui

Principala planta uleioasa cultivata in tara noastra cu polenizare entomofila
cu ajutorul albinelor, floarea soarelui, asigura productii ridicate si constante prin
folosirea familiilor de albine pentru polenizare.Polenizarea optima se asigura cu 1-2
familii de albine la un hectar, iar pentru eficienta maxima a polenizarii florii soarelui si
obtinerea de productii mari de miere trebuieste orientata si amplasata corect stupina
la cules. Deplasarea stupilor la tarlale de floarea soarelui se face cind cultura are
procent de inflorire de 5-7%, amplasarea lor se face la o distanta cit mai aproape de
tarla, pe loc deschis la 2-3 m unul de altul, evitindu-se drumurile intens circulate de
oameni,masini sau animale.Fata de tarla se recomanda punerea stupilor in partea
unde sa terminat insamintatul si inflorirea se produce mai tirziu, determinind astfel
albinele sa cerceteze uniform intreaga cultura, iare daca tarlaua are o forma lunga si
ingusta se vor instala doua stupine, cite una in fiecare capat al culturii pentru a se
realiza o polenizare uniforma si completa.
Pentru a se evita depopularea stupilor prin ratacirea albinelor,ce se intilneste
frecvent la culesul de floarea soarelui, asezarea stupilor se va face in preajma unor
repere naturale ce pot fi: o cabana , un pom , cumpana de fintina, sau instalarea de
panouri de diverse forme si culori.
Prin polenizarea culturii de floarea soarelui cu albine se obtin sporuri de
seminte de 30-50 %(350kg/ha) cu procent ridicat de ulei si de miere de
40-100kg/ha.

Polenizarea culturilor semincere de lucerna

Lucerna este o planta tipic entomofila, avizata exclusiv polenizarii cu albine,
fiind una dintre cele mai valoroase culturi furajere din zona de cimpie.
Familiile de albine ce vor fi folosite la polenizarea culturilor de lucerna vor
trebui sa fie puternice cu minim 8-10 rame de puiet,pentru ca cerintele biologice
pentru polen sa fie maxime, momentul deplasarii la loturile de lucerna se va face la
inceputul infloririi. Norma de familii de albine la hectar se stabileste in functie de soiul
sau hibridul cultivat in anumite conditii ecologice( entomofauna polenizatoare, flora
concurenta,agrotehnica culturii) fiind recomandat 8-10 familii de albine la hectar.
Amplasarea familiilor de albine se face in funtie de marimea si forma lanului,
incit sa se poata vizita uniform si complet intreaga suprafata cultivata.
Pentru suprafete de pina la 5 hectare, stupii se amplaseaza in apropiera
lanurilor la distanta de 50-100 m distanta,iar in cazul suprafetelor mari se vor fixa
mai multe vetre de stupina in lan si la capetele tarlalei, stupii raminind pina la
intrarea in pirga a semintelor de lucerna.Polenizarea culturilor de lucerna este
speciala, datorita configuratiei anatomo- morfologice deosebite a florilor, fapt ce duce
la evitarea vizitarii si polenizarii de catre albine.In momentul vizitarii de catre albine,
deschiderea florii se face in mod „exploziv’’, moment in care,la deschiderea florii se
elibereaza coloana sexuala a florii ce lovesc capul si corpul insectei determinindu-le
sa evite polenizarea. Pentru a inensifica polenizarea si a le atrage catre culturile de
lucerna, se foloseste metoda dresajului, ce consta in hranirea periodica a familiilor

61
de albine cu sirop din infuzie de flori de lucerna indulcita cu zahar(1 litru de apa+1 kg
de zahar+ 1\4 flori de lucerna adaugate in sirop).
Hranirea se incepe din prima zi de polenizare administrindu-se cite 100-200ml
de sirop fiecarei familii de albine si continuind pe toata perioada culesului dar din
doua in doua zile ulterior si se observa ca frecventa de cercetare creste de 5 ori iar
productia de seminte de 3 ori.
Prin polenizare cu ajutorul albinelor sporul de saminta ce se obtine este de 50-
60% si recolta de miere de 25-2oo kg\ha...

Polenizarea culturilor semincere de trifoi rosu

Cultura de trifoi rosu reactioneaza favorabil la polenizarea cu ajutorul albinelor
folosinduse la polenizare 3-4 familii de albine la un hectar de cultura, stupina
amplasindu-se la o distanta de 500m de cultura. In anii cind conditiile sunt
nefavorabile secretiei de nectar sau la unele soiuri cu flori ce au lungimea prea
mare a tubului floral, ce face nectarul inaccesibil albinelor, se va aplica metoda
dresajului ca la lucerna, ceea ce va spori intensitatea de cercetare a culturii de 20 de
ori. Se mai pot folosi si culturi de ademenire (facelia, sparceta, sulfina) ce prefera sa
fie vizitate de albine, care se vor semana in benzi cu cultura de baza si infloresc
inaintea ei. Albinele vor fi atrase si antrenate la cules de aceste plante ce in paralel
vor incepe sa cerceteze si florile trifoiului rosu ce infloresc in continuare. Prin
polenizare cu albine a culturilor de trifoi rosu se realizeaza un spor de productie de
seminte la hectar de 200-300% si o cantitate de miere de25-50 kg\ha.

Polenizarea culturilor semincere legumicole

Printre culturile semincere legumicole cele mai importante, ce se
polenizeaza cu albine si raspund cu sporuri de productie sunt : ceapa , varza,
morcovii, guliile, ridichile ,dovleceii, pepenii. Numarul de familii de albine la hectar
este de 2-3, sporul de productie de legume este de 200-300%, iar de miere de albine
de30 -150 kg\ ha.
Semincerii de ceapa, infloresc vara,in lunile iunie-iulie, oferind familiilor de
albine culesuri intense si de lunga durata,obtininduse sporuri de productie de 66%,
folosind 3 familii de albine la hectar.
La culturile de bostanoase, culesul de polen si nectar incepe in timpul verii
si continua in toamna cind flora melifera este mai slaba oferind albinelor surse de
hrana abundente si efectuind polenizarea si sporuri de productie de 200-400%

Polenizarea culturilor de capsuni din solarii

Polenizarea culturilor din solarii si sere cu ajutorul albinelor a devenit de
actualitate tot mai mult in ultimul timp. Prin eficienta acestei actiuni se urmareste
cresterea productiei de fructe cantitativ si calitativ si intensificarea polenizarii
capsunilor in solarii.....
Pentru polenizari eficiente, trebuie folosite familii puternice, cu albine
culegatoare numeroase, ce sa realizeze polenizarea saturata a culturii, avind 3-4
rame cu puiet, pentru ca cerintele biologice pentru polen ale familiei de albine sa fie
maxime. Deplasarea si instalarea stupilor in solarii se face la aparitia primilor flori in
cultura, iar norma de polenizare este de 8-10 familii de albine, in functie de soiul
cultivat si conditiile ecologice, modul de amplasare a stupilor se face in functie de
marimea si forma solariului, pentru a putea fi polenizate toate plantele.
In vederea obtinerii de productii ridicate la fructe si la miere, familiile de
albine se intretin si se stimuleaza prin hraniri periodice la doua zile, cu sirop de zahar

62
in concentratie de 1,8kg de zahar la 1 l de apa, folosindu-se metoda dresajului, cu
infuzie de flori de capsuni indulcita cu zahar, in doza zilnica de 100-200 ml de infuzie
pe familie de albine.. .
Actiunea de polenizare a culturilor agricole entomofile cu ajutorul albinelor
pe intreg teritoriul tarii se realizeaza in baza Ordinului nr.68 din24 iulie 1998 al
Ministerului Agriculturii si Alimentatiei, privind polenizarea culturilor agricole.

IX. B O L I L E S I DAU NATO R I I

ALBINELOR
1. BOLILE BACTERIENE SI VIROTICE LA ALBINE
Apararea sanatatii albinelor constituie o preocupare permanenta a
medicilor veterinari si a crescatorilor de albine, deoarece pe parcursul scurtei lor vieti
albinele sunt supuse fenomenelor de agresiune, a noxelor industriale, rutiere,
pesticidelor si otravurilor consecinta a activitatii umane,comercializarii materialului
biologic infestat sau parazitat, contribuie la raspindirea bolilor si virusurilor .
Astfel, prevenirea si combatera bolilor la albine se bazeaza pe luarea de
masuri complexe de ordin biologic,igienic si medicamentos care se aplica in fiecare
stupina in functie de nevoile si starea familiilor de albine.
Albinele ca si celelalte specii de animale fac parte din lantul trofic planetar si
se supun acelorasi legi biologice ale filogeniei,ontogeniei, reproducerii si mortii, iar
pe parcursul vietii lor sunt supuse agresiunii din partea unor specii de virusuri,
bacterii,micete, protozoare si paraziti ce le pot produce inbolnaviri si chiar moartea
prematura in timpul scurtei lor vieti.
Infectia este o stare de boala determinata de invazia locala sau generala a
unui agent patogen in organism,deci conflictul dintre organism si factotii biologici de
agresie.
La albine, in general infectiile se produc la nivelul tegumentului larvar,
tubului digestiv,,tubilor Malpighi si traheelor iar perioadele de infectie sunt :
-faza de incubatie;
-faza evolutiva;
-faza finala.
CLASIFICAREA INFECTIILOR -se face :
- in funtie de raspindirea lor;

63
 - in funtie de modul de transmitere;
- in funtie de perioadele de evolutie;
- in funtie de complexul cauzal;
- in funtie de extinderea la nivelul individului sau familiei;
- in funtie de agentul cauzal: viroze, bacterioze,micoze,protozooze,
parazitoze,dismetabolii,predatori,intoxicatii,iradieri.

BOLILE BACTERIENE

LOCA AMERICANA- este o boala infecto- contagioasa produsa de Penibacillus

larvae.
Categoria afectata: larve in stadiul de puiet capacit.
Semne clinice : -moartea larvelor dupa capacire constatata prin deformarea
capacelelor;
-capacelele sunt adincite si perforate de culoare maro- inchis catre negru;
-aspectul de puiet inprastiat pe faguri;
-consistenta viscoasa a larvelor moarte care au un miros greu de clei de
timplarie si sunt de culoare cafeniu inchis;
-aderenta larvei moarte la peretii celulei, iar la extragere continutul se intinde
sub forma unui filament;
Diagnostic:-prezumtiv –pe baza semnelor clinice;
-cert-in laborator pe probe de fagure cu puiet suspect(15x20cm);
-diferentiat-fata de loca europeana, puietul varos si puiet in sac(boala
virala)
Perioada de manifestare:septembrie-octombrie, si in restul sezonului activ.;
Tratament : cu -Locamicin 80-100g la 3-4 zile cu repetare la 5-7 zile ;
sau -Oxitetraciclina 0,5-0,75g/litru de sirop;
Combatere:se indeparteaza fagurii cu puiet afectat in faza incipienta si se vor topi
intr-un loc izolat. Se vor trata toate familiile de albine din stupina. Se va efectuaun
tratament preventiv si in primavara anului urmator.
Atentie :Boala trebuie declarata,iar mierea nu se comercializeaza .

LOCA EUROPEANA-este o boala infecto contagioasa produsa de Bacillus

alvei ,Steptococcus apis, Bacillus orphaeus,Bacterium eurydice.
Categoria afectata : larve in stadiu de puiet necapacit.
Semne clinice: - larvele nu adera la peretele celulelor si au un miros acru , otetit
sau usor aromat;
-puietul este dispus neuniform in forma de pilcuri cu goluri in punctele atacate ;
-larvele au aspect transparent si isi schimba culoarea din alb-sidefiu in galben si
la final maro inchis;
-in fazele avansate ale bolii, dupa10-20 zile larvele se dezhidrateaza si se
transforma in solzisori de culoare cenusiu-bruna carestau pe fundul celulelor;
Diagnostic:
-prezumtiv—pe baza semnelor clinice;
-cert—in laborator pe probe de fagure cu puiet suspectat(15x20cm);
-diferentiat—fata deloca americana, puiet in sac.
Perioada de manifestare: in sezonul activ.
Tratament : Locamicin 80-100g prin prafuirea fagurilor si albinelor.Tratamente la 3-4
zile.Altele doua la 5-7 zile sau se poate folosi si oxitetraciclina.

64
Combatere : se indeparteaza fagurii cu puiet afectat in faza incipienta si se vor topi
intr-un loc izolat.Se trateaza intreaga stupina.Tratamentul se va efectua si in
primavara anului urmator.
Atentie : boala trebuie declarata, iar mierea provenita de la asemenea familii se
interzice a se valorifica la export.

PARATIFOZA sau SALMONELOZA- este o boala infectioasa produsa de

Salmonella schotmulleri alvei.
Categoria afectata : albinele adulte.
Semne clinice :-- albinele au abdomenul marit, diaree si paralizie;
-albinele sunt incapabile de zbor;
-depopularea stupului.
Diagnostic :
-cert- in laborator, prin examinarea a 30- 50 albine muribunde;
-diferentiat—fata de nosemoza,viroze si intoxicatii.
Tratament : Oxitetraciclina 0,5g / litru sirop in portii de 250-500ml, 4-5 administrari la
interval de 4-5 zile.
Combatere :Se indeparteaza si se ard albinele moarte de pe fundul stupului. Se
dezinfecteaza stupul.

SEPTICEMIA –este o boala infectioasa produsa de Pseudomonas apiseptica si are

atit forma acuta cit si cronica.
Categoria afectata : albinele adulte.
Semne clinice :
-albine moarte in fata stupului care se desfac in parti componente la cea mai
mica atingere ;
-albinele sunt incapabile de zbor sau parasesc stupul cu manifestari nervoase ;
Diagnostic :
-prezumtiv- pe baza semnelor clinice;
-cert—in laborator prin examinarea probei de albine suspecte(30-50albine vii
sau muribunde) prin examen bacteriologic din hemolimfa si musculatura toracica;
-diferentiat- se face fata de septicemiile produse de virusuri,rifkettsii,nosemoza
acuta, virozele cu simptomatologie nervoasa si fata de intoxicatiile cu pesticide.
Perioada de manifestare : in sezonul activ.
Tratament : Oxitetraciclina 0,5 g / litru sirop in portii de 250-500ml, 4-5 administrari
la interval de 4-5 zile.
Combatere : Se indeparteazasi se ard albinele moarte de pe fundul stupului si din
fata acestuia. Se dezinfecteaza stupul.

BOLILE VIROTICE

PARALIZIA ACUTA - este o boala infecto contagioasa produsa de Virusul

paraliziei acute.
Categoria afectata : albine adulte.
Semne clinice :--distensia abdomenului;
-tremuraturi ale aripilor si antenelor;
-paralizii ale aripilor si membrelor;
-agitatie continua a albinelor;
- acul scos;

65
 - miros de peste a albinelor moarte;
-moartea dupa 3-5 zile dupa aparitia semnelor clinice.
Diagnostic :-- prezumtiv-pe baza semnelor clinice;
-cert-in laborator pe 30 -50 albine vii;
-diferentiat- fata deintoxicatiile acute , nosemoza acuta si fata de alte viroze cu
manifestari nervoase.
Perioada de manifestare : mai- iunie si la inceputul toamnei.
Tratament : Masuri generale.
Combatere :Masuri generale.

PARALIZIA CRONICA - este o boala infecto – contagioasa produsa de Virusul

paraliziei cronice.
Categoria afectata : albine adulte.
Semne clinice :-- paralizie
-tremuraturi ale aripilor;
-albinele capata o culoare neagra cu un luciu metalic;
- depilare;
- contractarea abdomenului;
-aspect de furnica ,albine cu dimensiuni mai mici;
-se asociaza cu nosemoza.
Diagnostic : prezumtiv-pe baza semnelor clinice;
--cert-in laborator pe 30-50 albine vii;
--diferentiat—fata deintoxicatiilecu pesticide,aspergiloza albinelor adulte.
Perioada de manifestare: tot timpul anului.
Tratament :Masuri generale.
Combatere : Masuri generale.

VIROZA ARIPILOR OPACE - este o boala infecto contagioasa produsa de Virusul

aripilor opace.
Categoria afectata : albine adulte.
Semne clinice :
-albine cu aripi opace, incapabile de zbor;
-mortalitate accentuata pina la disparitia familiei de albine.
Diagnostic : -prezumtiv- pe baza semnelor clinice(boala evolueaza in special iarna);
--cert-in laborator pe 30-50 albine vii;
--diferentiat- fata de intoxicatiile cu pesticide, aspergiloza albinelor
adulte.
Perioada de manifestare : iarna.
Tratament : Masuri generale.
Combatere : Masuri generale.

VIROZA BOTCILOR NEGRE- este o boala infecto- contagioasa produsa de

Virusurile bolii botcilor negre.
Categoria afectata : nimfe de matci si albine lucratoare.
Semne clinice : --moartea nimfelor de matca in botci;
--botcile au o culoare mai inchisa iar prin transpatenta se
observaininterior pete negre , fagurii pot prezenta puiet diseminat.
Diagnostic : --prezumtiv-pe baza semnelor clinice( boala evolueaza iarna) ;
--cert- in laborator pe probe de botci si portiuni de fagure cu puiet(15-
20cm);

66
 --diferentiat- fata de atacul larvelor de gaselnita.
Perioada de manifestare : in timpul sezonului activ.
Tratament : Masuri generale.
Combatere : Masuri generale.

VIROZA FALIMENTOASA—este o boala infecto- contagioasa produsa de Virusul

virozei filamentoase .
Categoria afectata : albine adulte.
Semne clinice : ( sunt nespecifice)
- albinele sunt incapabile de zbor;
- familiile devin reduse numeric.
Diagnostic :--cert- in laborator pe 30-50 albine muribunde.
Perioada de manifestare : primavara.
Tratament :Masuri generale.
Combatere : Masuri generale.

PUIETUL IN SAC : - este oboala infecto- contagioasa produsa de Virusul bolii

puietului in sac.
Categoria afectata : larvede albine si trintori.
Semne clinice ; --moartea larvelor dupa 4 zile de la capacire ;
- fagure cu puiet cu aspect inprastiat;
- celule cu capacele scufundate si sau perforate;
- larvele capata treptat o culoare galben- cenusie si in cele din urma bruna;
- larvele moarte nu au miros;
- albinele adulte isi pierd apetitul pentru polen si traiesc mai putin;
- larvele extrase se prezinta ca un sac plin cu lichid, larvele se
deshidrateaza si iau aspectul unei gondole de culoare bruna.
Diagnostic : --cert—in laborator pe probe de fagure de 10 /15cm cu puiet suspect.
-diferentiat—fata de loca americana si viroza botcilor negre.
Perioada de manifestare : primavara.
Tratament :Masuri generale.
Combatere :Masuri generale.
Atentie : boala declarabila.

2. BOLILE PARAZITARE SI MICOTICE

BOLILE PARAZITARE

N O S E M O Z A – este o boala produsa de un protozoar numit Nosema apis care

se localizeaza in intestinul mijlociu al albinei.Boala este conditionata de factori

67
favorizanti precum :iernare prelungita miere de mana ,umiditate mare in stup,familii
slabe. Cunoaste doua forme :acuta si cronica.
Categoria afectata : albine adulte.
Semnbe clinice :- uzura prematura a albinelor, depopularea stupului;
-pete de diaree pe speteze, faguri, peretii si fundul stupului;
-fecale diareice de culoare maronie cu miros urit, acru , eliminate ca un jet in
timpul zborului de curatire si care se observa pe scindura de zbor,capac si fata
stupulu
- albinele au abdomenul destins si moale si se deplaseaza cu greutate;
-albinele au aripile intinse,picioarele adunate sub torace, paralizeaza si mor;
Diagnostic : prezumtiv-pe baza semnelor clinice;
-cert-in laborator prin examinarea a 30-50 albine vii, muribunde sau
moarte;
- diferentiat- fata de amoebioza, intoxicatii acute si paralizii virale;
Perioada de manifestare : in cursul iernii si inceputul primaverii.
Tratament : -- Protofil 17-20ml /1litru sirop sau ceai medicinal;
--Ceaiuri medicinale de sunatoare,coada-soricelului,menta, musetel, busuioc
sub forma de infuzie(20g plante /litru de apa) incare se adauga 1 kg zahar si zeama
de la 1 /2 lamie care se administreaza cite 250- 500 ml de 4 ori la interval de 5 zile.
Combatere : Se indeparteaza periodic ,mai ales iarna si primavara,albinele moarte
de pe fundul stupului care se distrug prin ardere. Fagurii cu pete de diaree se refac
si se face dezinsectia intregului inventar apicol. Familiile afectate vor fi transvazate in
stupi dezinfectati cu soda de rufe (50 g / litru).
ATENTIE : Boala trebuie declarata.

V A R O O Z A este o ectoparazitoza produsa de acarianul Varroa jacobsoni si care

se hraneste cu hemolimfa.
Categoria afectata : puiet, albine tinere si albine adulte.
Semne clinice : --prezenta parazitilor pe corpul albinelor ;
- albinele sunt agitate ;
- micsorarea familiei de albine, parasirea stupului;
- albinele tinere au aripi nedezvoltate,sunt subponderale si prezinta
malformatii ale picioarelor si abdomenului si nu pot zbura.
Diagnostic :
- prezumptiv- prin examen clinic;
- cert –examen de laborator a albinelor adulte,faguri cu puiet capacit,;
- diferentiat—fata de brauloza.
Perioada de manifestare ; tot timpul anului (pierderele sunt evidente iarna si
primavara) .
Tratament ; Varachet sub forma de fumigatii prin urdinisul stupului folosind benzi
fumigene pe care se picura substanta astfel: 2 picaturi pentru un corp de stup
multietajat,3 picaturi pentru un corp Dadant si 4 picaturi pentru stupul orizontal.
Temperatura exterioara trebuie sa fie mai mare de 18 grade Celsius,de obicei
dimineata sau seara cind majoritatea albinelor se afla in stup. Dupa administrare
urdinisul se inchide timp de 15-20 min. Tratamentul se repeta de inca 3 ori la interval
de7-10 zile.
- Mavrirol imbibat in benzi textilede lungimea 25 cm , cite doua pentru
fiecare stup. La inceput se pun pe rame iar dupa 7 zile se introduc vertical
intre ramele3-4 si 7-8. Se executa doua tratamente pe an.
Combatere : Folosirea benzilor de Mavrirol toamna cind puietul capacit este putin.

68
Atentie : boala trebuie declarata.

A C A R A P I O Z A este o boala endoparazitara produsa de Acarapis woodi care

inteapa peretii traheali ai albinelor si sehranesc cu hemolimfa.
Categoria afectata: albine adulte.
Semne clinice :
--depopularea stupului ;
--zborul in salturi,tremuraturi ale corpului;
--albinele isi tin aripile asimetric si se aduna in grupuri mici inainte de a muri;
-abdomen dilatat, diaree, incapacitate de zbor.
Diagnostic :
--cert—examen de laborator a albinelor adulte in numar de 30-50;
Perioada de manifestare : primavara.
Tratament : Varachet sub forma de fumigatii.
Folbex VA.
Combatere : Varachet.

B R A U L O Z A este o boala produs a de insecta Braula coeca. Parazitul sta pe

albinesi poate fi observat tot timpul anului. Ouale,larvele si nimfele parazitului se pot
observa pe peretii celulelor, partea inferioara a capacelelor,resturile de ceara si
propolis.
Categoria afectata : matca, trintori, albine.
Semne clinice : micsorarea familiei de albine;
--reducerea ouatului;
--moartea matcii;
Diagnostic : --cert- pe baza semnelor clinic,prin depistarea oualor,larvelor si
nimfelor insectei;
--diferentiat- fata de varoza.
Tratament : Fenotiazina si Fenobent care se administreaza prin fumigatie (1 g
/familie de albine). Fumigatia se face in doua reprize :prma a cite 30-40 de rafale,
adoua a cite 20-30 de rafale.
Combatere : Folosirea Mavrirolului cf. Prospectului.

BOLILE MICOTICE

A S C O S F E R O Z A (puietul viscos) este o boala Iinfecto-contagioasa produsa

de micetul Ascosphaera apis si care determina moartea larvelor de albine in primele
doua zile ale stadiului de puiet capacit .Cu timpul, boala poate puietul delucratoare si
pe cel din botci.
Categoria afectata : puietul .
Semne clinice : larve mumificate la fundul stupului si in fata acestuia;
--neaderenta larvelor la peretii celulelor ;
--larvele infectate se ingalbenesc, se deshidrateaza si au consistenta cretei ;
--celulele cu larve infectate sunt descapacite si se poate observa miceliul
deculoare alba al ciupercii ;
--aspect de mozaic al fagurelui cu puiet ;
Diagnostic :-- prezumtiv- pe baza semnelor clinice ;
--cert-in laborator pe probe de fagure cu puiet suspect (15x20cm) ;
--diferentiat- fata de loca americana, puiet in sac si puiet pietrificat .
Paerioada de manifestare ; in tot sezonul activ .

69
Tratament ; Micocidin in doza de 80-100 g preparat prin inprastiere printre rame,
peste larve si albine. Tratamentul se repeta de 3 ori la intervalul de3-4zile si altele 2
dupa 5-7 zile. Daca boala este intr-un stadiu avansat,se administreaza si sirop de
Micocidin 250 ml (1 kg Micocidin / 1 litru apa ) ;
--Codratin 20 g /975 ml sirop sau 25 g / 975 g zahar pudra care se
administreaza prin pudrare sau 25 g / 900 ml apa in care s-au dizolvat 100 g zahar.
Intervalele de administrare la fel ca la Micocidin.
Combatere: se indeparteaza si se ard larvele de pe fundul si din fata stupului. Se
topesc fagurii puternic afectati. Stupul se dezinfecteaza.

A S P E R G I L O Z A ( puietul pietrificat) este o boala infecto-contagioasa

comuna atit larvelor cit si albinelor adulte produsa de Aspergillus flavus, Aspergillus
niger,Aspergillus fumigatus.
Categoria afectata: puietul,albinele tinere si adulte.
Semne clinice : - incapacitate de zbor a albinelor adulte si prezinta stari de agitatie,
cad in fata stupului sau fac miscari dezordonate ale membrelor, segmentelor
corporale si mandibulelor;
--albinele moarte au abdomenul si toracele de consistenta tare ;
-- larvele mor la momentul capacirii sau imediat inainte ;
-- in celulele necapacite apare o pinza de mucegai galben –verzui sau
negru ;
-- zonele de fagure afectat se largesc formind insule de mucegai ;
-- larvele se deshidrateaza, sunt aderente la peretii celulei, sunt invadate
de un miceliu galben –verzui si au consistenta dura ;
Diagnostic :-- prezumtiv—pe baza semnelor clinice ;
--cert—in laborator prin examen microscopic si micologic
--diferentiat—fata de paralizii, intoxicatii si puiet varos.
Perioada de manifestare ; in sezoanele reci si umede.
Tratament: Indepartarea fagurilor afectati.
Combatere : se indeparteaza si se ard fagurii afectati si albinele moarte din stup.
Stupul se dezinfecteaza.
Atentie : Aspergiloza se poate transmite la om.

M E L A N O Z A – este o boala micotica produsa de Melasonella mors si ataca

matcile determinindu-le sterilitatea.
Categoria afectata :matcile.
Semne clinice :- diminuarea pontei pina la incetare;
--dop de excremente in regiunea anusului.
Diagnostic : --prezumtiv –pe baza semnelor clinice;
--cert- in laborator prin examen microscopic si micologic;
--diferentiat- fata de sterilitatea matcii produsa de cauze neinfectioase.
Perioada de manifestare : in tot cursul anului.
Tratament :indepartarea matcilor afectate.
Combatere : indepartarea matcilor afectate.

70
 3. D A U N A T O R I I A LBINELOR

Principalii daunatori ai albinelor sunt :

- broastele si sopirlele;
- fluterele „ cap de mort’’ ;
- furnicile;
- gaselnita sau molia fagurilor;
- lupul albinelor;
- pasarile (vrabiile ,pitigoiul, rindunica, ciocanitoarea,prigoria)
- soarecele;
- viespea comuna;
- gargaunul;
- urechelnita;
- soarecii;
- ursii bruni.
Broastele si sopirlele se adapostesc pe timpul noptii sub stup, iar ziua ies si ataca
albinele pe scindura de zbor daca stupul este plantat la o inaltime mai joasa.Pentru
evitarea de astfel de situatii se recomanda inaltarea stupului pe tarusi la o inaltime
de cel putin 30 cm.
Fluturele „ cap de mort’’ patrunde noaptea in stup raminind acolo citeva zile timp in
care consuma pina la 100gr de miere.Poate fi recunoscut datorita sunetului specific
pe care il emite, asemanator cu acela al matcii , insa de obicei este depistat de
albine si om.
Furnicele ataca familiile de albine , intrind in stup in special noaptea, distrugind
puietul si consumind mierea din rezerva de hrana a stupului.
Albinele nu se pot apara de atacul furnicelor si trebuie stopat prin ungerea
picioarelor stupului cu pacura, sau asazarea acestora in vase cu apa. Daca
musuroiul este foarte aproape de stup se recomanda distrugerea acestuia folosind
insecticid sau turnind pe el petrol.
Gaselnita sau molia fagurilor se datoreaza fluturilor Galeria melonella si Achorea
grisella care isi depun ouale pe faguri din care ies larve care consuma ceara si
distrug cuibul albinelor. Gaselnita se recunoaste prin pinza de fire asemanatoare
matasii care apare in jurul galeriilor pe care larvele le sapa in fagure. Pentru evitarea
infestarii se recomanda tratarea fagurilor cu Galecid,in special a celor depozitati ca
faguri de rezerva.
Lupul albinelor este o insecta asemanatoare viespii, dar mai mare, care ataca
albinele in zbor consumindu-le la cuib sau ducindu-le la cuib pentru a-si hrani
larvele. Combaterea se face prin distrugerea cuibului pe care lupul albinelor si-l face
in pamint.
Pasarile produc atacul albinelor in zbor in cazul vrabiilor pitigoiului si rindunicilor dar
si prin perforarea peretilor stupilor produs de ciocanitoare. Prigoria produce cele mai

71
multe pagube atacind in stoluri consumind 25 de albine intr-o ora. Stolurile de
prigonii pot fi alungate prin zgomote puternice sau prin folosirea de sperietori.
Soarecele este un daunator care se hraneste cu faguri si albine dar sunt si agenti
transmitatori ai amibiozei. Se combat prin folosirea de capcane.
Viespea comuna este un daunator ce consuma mierea dar ataca si albinele. Pot fi
combatute prin distrugerea cuiburilor usor de recunoscut.
Gargaunul (Vesca carbo) este o specie de viespe destul de daunatoare care ataca
albinele in special dimineata. Se combate asemenea viespii comune.
Urechelnita poate patrunde in stup, hranindu-se cu miere, pastura si chiar puiet. Se
combate cu amestec facandu-se un aluat din 1. pahar din faina de grau, 1 pahar
faina de porumb, 2 linguri de zahar la care se adauga fosfura de zinc pana ce aluatul
devine cenusiu. Cu acest aluat se unge marginea fundurilor stupilor si suprafata de
contact ale capacelor. Efectul aluatului dureaza pana la un an.

72