† ignatie,

Episcopul Hușilor

Scrisoare pastorală la slăvitul praznic

al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos,
anul mântuirii 2022

Colindul Maicii Domnului de Crăciun:

liniștea și contemplaţia

Editura HoreB
Huși, 2022
 † ignatie,
DIN MIla şI purtarEa DE grIjă a CEluI DE SuS,
EpISCopul HuşIlor,

iubiţilor fraţi preoţi, ostenitorilor din sfintele mănăstiri şi alesului popor

al lui Dumnezeu, har îmbelşugat, pace nemăsurată, linişte îndestulătoare
şi bucurie sfântă de la Hristos Cel născut în ieslea săracă şi luminoasă
a Betleemului, iar din parte-mi părintească şi caldă îmbrăţişare

„Că a născut Fecioara astăzi, o știu. Că l-a născut pe Dumnezeu

cel mai presus de timp, o cred. Dar chipul nașterii am învăţat să-l
cinstesc în tăcere și am primit ca prin cuvinte să nu-l iscodesc”1
„rugăciunea ajută cu putere la pacea din partea gândurilor,
îndemnând ca singur Dumnezeu să fie socotit pacea desăvârșită”2
„E nevoie de liniștire, fiindcă ea păzește simţurile de zarva
din afară și dă prilejul potrivit pentru ostenelile trupului și ale
sufletului, făcând aceasta prin pacea pe care o dă graţie zăbavei
din ea și graţie vigilenţei asupra trupului și a sufletului pe care
o îngăduie prin prilejurile ce se năpustesc în mod obișnuit asupra
cuiva, fie de bunăvoie, fie din întâmplare, în cele din afară”3

Cinstiţi slujitori ai Sfintelor altare,

Iubiţi fraţi și surori împreună-rugători,

Evreme de sărbătoare şi colindă la ferestre. E vreme

de linişte şi rugăciune. E vreme de bucurie interioară
şi iubire adâncă faţă de cei dragi, dar şi faţă de cei sărmani şi
1
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos,
în Predici la sărbători împărăteşti şi Cuvântări de laudă la sfinţi2 (PSB 14, serie nouă),
traducere din limba greacă veche de Pr. prof. Dumitru Fecioru, introducere de
Ierom. Policarp Pârvuloiu, Bucureşti, Editura Basilica, 2015, p. 51.
2
Calist Angelicude, Meşteşugul liniştirii (Filocalia VIII), traducere, introducere şi
note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1979, p. 381.
3
Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici despre viaţa duhului, taine dumnezeieşti,
pronie şi judecată. Partea II recent descoperită2, studiu introductiv şi traducere de
diac. Ioan I. Ică jr, Sibiu, Editura Deisis, 2003, p. 92.

1
suferinzi. E vreme de tăcere şi contemplaţie, ca sărbătoarea
Crăciunului să lucreze, în chip tainic, cele ale Celui născut
astăzi în ieslea Betleemului, cea plină de lumină necreată şi
cântare îngerească.
A sărbători nu înseamnă a ne risipi şi a ne epuiza, cu
întreaga fiinţă, în cele materiale, care îmbracă chipul unei
preocupări culinare excesive pentru ziua de Crăciun sau al
zarvei cumpărăturilor pentru a îngrăşa idolul festivismului
exterior al unui praznic duhovnicesc, ce s-ar cuveni a fi cinstit
prin linişte, meditaţie, interiorizare şi gândul la cei săraci, fără
adăpost şi singuri.
Sărbătoarea Crăciunului este răgaz şi oprire din alergătura
şi zdroaba pentru cele pământeşti, pentru a ne cufunda în cele
cereşti şi duhovniceşti. De fapt, orice sărbătoare presupune
aplicarea în viaţa noastră spirituală a cuvântului psalmistului
David: „Luaţi-vă răgaz şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu;
preaînălţat voi fi între neamuri, preaînălţat pe pământ”4
(Psalmul 45, 11).
Doar liniştea, rugăciunea şi meditaţia ne pot ajuta să
pătrundem, cu adevărat, în miezul tainic, incandescent şi
frumos al sărbătorii Naşterii Fiului lui Dumnezeu ca Om
desăvârşit printre noi oamenii cei nedesăvârşiţi. Doar rupţi,
măcar pentru puţină vreme, de lumea mediilor digitale şi de
rumoarea grijilor lumeşti, conştientizăm că putem favoriza şi
spori bucuria, căldura şi dragostea în vatra binecuvântată a
familiei şi în matca luminoasă şi sigură a comuniunii cu prie-
tenii. De aceea, considerăm mai mult decât binevenit îndemnul
poetei isihaste Zorica Laţcu-Teodosia: „Copil al veacului de
acum,/ Opreşte-te o clipă-n drum!/ Căci vreau să-ţi cânt şi
4
Septuaginta. Psalmii. Odele. Proverbele. Ecleziastul. Cântarea cântărilor, traducere
de Cristian Bădiliţă, Francisca Băltăceanu, Florica Berechet, Monica Broşteanu,
Ioana Costa, Marius David Cruceru, Cristian Gaşpar, Eugen Munteanu, Ion
Pătrulescu, Iaşi, Colegiul Noua Europă/Editura Polirom, 2006, p. 140.

2
vreau să-ţi spun,/ Încet Colindul de Crăciun./ Să ştii şi tu că
Dumnezeu,/ Făuritorul tău şi-al meu,/ Copil ca tine S-a făcut/
Şi într-o iesle S-a născut./ Şi iar Se naşte pentru voi,/ Copii ai
vremurilor noi (...)/ Colindul sfânt tu nu-l mai ai,/ Cu glasuri
coborând din rai./ (...) La Pruncul mic şi luminat,/ Tu nu mai
vii la închinat”5.

Iubiţi credincioși,

C ea care ne învaţă cel mai bine cum să-L colindăm pe

Pruncul Iisus, în aceste zile de sărbătoare, este
Preasfânta Sa Maică. Conform relatărilor Sfinţilor Evanghelişti
Matei şi Luca, cea care tăcea şi contempla, în duh de isihie,
bucuria naşterii lui Dumnezeu-Fiul ca Om printre noi oamenii
a fost Maica Domnului.
Întregul eveniment al Naşterii Domnului este cuprins de
bucurie, entuziasm şi dinamism. Îngerul Domnului vestea
păstorilor naşterea Mântuitorului, spunându-le: „Nu vă temeţi.
Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru
tot poporul; că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos
Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 10-11). Ca mai apoi să
se umple cerul de îngeri, care Îi cântau Pruncului Cel făr-de-
nceput: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ
pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14). Păstorii, după ce
au fost înştiinţaţi de către înger că S-a născut Mântuitorul, „au
vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil” (Luca 2, 17),
„slăvind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate câte auziseră
şi văzuseră precum li se spusese” (Luca 2, 20). Magii, „intrând
în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi
căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile
lor, I-au adus Lui: aur, smirnă şi tămâie” (Matei 2, 11).
5
Zorica Laţcu-Teodosia, Crăciunul, în Poezii2, Bucureşti, Editura Sofia, 2008, p. 135.

3
 Doar Maica Domnului era în stare de rugăciune isihastă,
linişte lăuntrică şi răgaz duhovnicesc, veghind asupra Pruncului
Iisus. Sfântul Evanghelist Luca consemnează de două ori, în
acelaşi capitol al Evangheliei sale, unde este relatată Naşterea
Domnului, faptul că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu „păstra
toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa” (Luca 2, 19). Dacă
nu ar fi fost în duh de contemplaţie, tăcere şi isihie, nu ar fi putut
să adâncească în inima ei taina naşterii Fiului lui Dumnezeu
printre noi oamenii. Inclusiv icoana Naşterii Domnului este
cea care o surprinde pe Născătoarea de Dumnezeu „lângă
peşteră, îmbrăcată în purpură împărătească”, pentru că „este
Basilissa-Împărăteasa, Theotokos. Istovită, îşi odihneşte capul
pe mână, iar privirea i se pierde în contemplarea Evangheliei
mântuirii”6.
Obişnuim să ne punem capul pe mână doar atunci când
suntem luaţi ca prin învăluire de măreţia şi surpriza unui
eveniment, care ne copleşeşte prin semnificaţie şi prin faptul
că ne priveşte atât de personal pe noi ca fiinţe capabile de
uimire în faţa neaşteptatului şi al misterului. Rămânem în
stare de tăcere şi linişte, adulmecând taina care ni se aşează
în faţă. Poetul isihast al Rugului Aprins, Alexandru Mironescu,
avea să toarne în cuvinte liniştea din ieslea Betleemului în
felul următor: „Dar în văzduhul respirat în ieslea dobitoacelor
uimite, liniştite,/ Prielnică e pacea şi-a trupului, şi-a minţii
covârşite,/ Căci din cele mai abstracte şi mai gingaşe gânduri
răscolite/ Se revarsă peste cugete şi inimi cea mai de preţ
lumină/ A sabatului adevăratei libertăţi, rodul liniştitei
isihasme...”7.
6
Paul Evdokimov, Arta icoanei. O teologie a frumuseţii, traducere din limba franceză
de Grigorie şi Petru Moga, Bucureşti, Editura Sofia, 2014, p. 275.
7
Alexandru Mironescu, Răsăritul cel de Sus, în Poeme filocalice, Slobozia, Editura
Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, 1999, p. 216.

4
 Maica Domnului a trăit deja în adâncul fiinţei sale ceea
ce a exprimat atât de profund şi minunat Sfântul Ioan Gură
de Aur cu câteva veacuri mai târziu: „Minunea mă înspăimântă.
Cel Bătrân de zile S-a făcut prunc. Cel care stă pe tron înalt şi
preaînălţat este aşezat în iesle. Cel nepipăit, Cel simplu, Cel
necompus, Cel netrupesc este cuprins de mâini omeneşti; Cel
care a rupt legătura păcatului este înfăşat în scutece, pentru că
vrea asta. Vrea să prefacă necinstea în cinste, vrea să îmbrace
cu slavă pe cel neslăvit, vrea să arate chip de virtute pe cel
supus ocării. De asta ia trupul meu, ca eu să-I fac în mine loc
Cuvântului Lui. Îmi ia trupul ca să-mi dea Duhul Lui. Îmi dă
şi-mi ia ca să-mi dea vistierie de viaţă. Îmi ia trupul meu ca
să mă sfinţească. Îmi dă Duhul Lui ca să mă mântuiască”8.

Dragi creștini,

Într-o lume în care totul tinde să devină „fluid”, relativ

şi fixat pe partitura agitaţiei caruselului societăţii de
consum, avem nevoie mai mult ca oricând de halte spirituale,
în care să gustăm, în mod deplin, din liniştea lăuntrică a
străfundurilor fiinţei noastre, cufundate în rugăciune, din
lumina unui gând bun al minţii şi din vibraţia unei trăiri
frumoase a inimii noastre. Sufletul omului liniştit este aidoma
mării în care se poate oglindi cu multă fidelitate cerul şi în
care poţi plonja cu privirea înspre frumuseţile subacvatice,
pentru că este lipsită de furtună şi valuri zgomotoase. Liniştea
ne ajută să pătrundem, cu adevărat, în taina sau miezul de foc
al oricărui eveniment pe care Dumnezeu ni-l îngăduie şi să
ne bucurăm de comuniunea cu persoanele pe care ni le aduce
în preajmă.
8
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos,
în Predici la sărbători împărăteşti şi Cuvântări de laudă la sfinţi2 (PSB 14, serie nouă),
traducere din limba greacă veche de Pr. prof. Dumitru Fecioru, introducere de
Ierom. Policarp Pârvuloiu, Bucureşti, Editura Basilica, 2015, p. 52.

5
 Liniştea interioară este bioritmul unei minţi şi inimi
covârşite de bunătate, înţelepciune şi deschidere înspre cele
duhovniceşti. Ea poate fi odihna reală şi limanul stabil al
omului naufragiat pe tărâmul răutăţii, prostiei şi necredinţei.
Aşa cum avea să sublinieze un gânditor creştin: „Când e tăcere,
e ca şi când nu ar mai exista nimic altceva: doar ea mereu.
Unde e tăcere, tăcerea se uită la om; ea se uită la om mai mult
decât se uită omul la tăcere. Nu el pune la încercare tăcerea,
ci tăcerea îl pune la încercare pe el. Nu ne putem închipui o
lume în care să existe doar cuvântul, dar ne putem închipui
una în care să existe doar tăcerea”9.

Iubiţii mei fii sufletești,

Treiomului
duşmani sabotează sistematic şi subliminal liniştea
societăţii tehnologizate, în care am ales să
trăim şi de ale cărei beneficii ne bucurăm, fără ca să luăm în
calcul că, din când în când, i ne putem sustrage elegant, fără a
o demoniza în mod gratuit. Aceşti trei duşmani sunt următorii:
bruiajul emoţional, zgomotul informaţional şi vacarmul culturii
divertismentului.
Din păcate, omul zilelor noastre este asaltat şi zdrobit de
bruiajul emoţional, declanşat de atitudinea celui care crede că
oricine nu îi împărtăşeşte opiniile sau convingerile trebuie
umilit, linşat şi eliminat, în stil totalitarist, din viaţa publică;
declanşat de aroganţa celui care se crede investit în funcţia de
distribuitor al adevărului şi al dreptăţii, considerând că toţi
– cu excepţia propriei persoane – sunt în eroare şi în delict
moral. Aroganţa celui care consideră că este legitim să devină
permanent mustrătorul de serviciu şi preocupat obsesiv de
viaţa celorlalţi. Un asemenea om, conform cuvintelor Sfântului
9
Max Picard, Lumea tăcerii, în româneşte de Ioan Milea, Cluj-Napoca, Editura
Limes, 2019, p. 17.

6
Isaac Sirul, nu va dobândi niciodată liniştea sufletească, pentru
că are în sine „un zel rău care agită sufletul” său. Acest „zel
faţă de vieţuirea altora” se instalează în sufletul omului agitat
„din mândrie şi din prostie”: „În afară de aceste două lucruri,
nimic nu poate pricinui un astfel de zel. Fie că-n ochii lui
propriile lui defecte sunt mai mici decât ale oricărui altuia –
sau poate chiar crede că n-are nici unul – şi drept urmare se
crede în stare să aducă la adevăr pe toată lumea; fie îşi
închipuie că se face prieten al lui Dumnezeu dacă îi urăşte pe
păcătoşi, ceea ce e semnul unei minţi neghioabe şi cu totul
străine de orice cunoaştere a lui Dumnezeu. Unul ca acesta
nu pare să ştie că sfinţii au primit să moară în tot felul pentru
a-i aduce pe ticăloşi şi ucigaşi pe calea lui Dumnezeu prin
iubire”10.
Din păcate, omul zilelor noastre este asaltat şi zdrobit de
zgomotul informaţional, declanşat de cei care proliferează min-
ciuna drept adevăr şi cred că acesta din urmă e doar o sumă
a interpretărilor subiective, transformând totul în părere sau
opinie, care să valideze păcatele omului divorţat de Dumnezeu
şi, implicit, scindat de sine însuşi. Zgomot informaţional
livrează şi cei care schimbă sensul cuvintelor pentru a le ajusta
ideologiei totalitare a progresismului, pe care vor să o impună
cu forţa şi prin teroare psihologică. Zgomot informaţional
produc şi cei care cred că războiul poate fi justificat din punct
de vedere moral şi metafizic; şi cei care se străduiesc din
răsputeri să demonstreze că tradiţia, credinţa, patriotismul şi
demnitatea persoanei umane sunt valori perimate, vrednice
de aruncat la coşul de gunoi al istoriei. La fel sunt cei care îşi
calculează parvenirea financiară prin rating cu orice preţ sau
cei pentru care conspiraţiile au devenit pâinea cea de toate
10
Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici despre viaţa duhului, taine dumnezeieşti,
pronie şi judecată. Partea II recent descoperită2, studiu introductiv şi traducere de
diac. Ioan I. Ică jr, Sibiu, Editura Deisis, 2003, p. 104.

7
zilele. Pe scurt, zgomotul informaţional este declanşat de toţi
cei care ne înăbuşă cu informaţii, care ne sărăcesc, ne vlăguiesc
resursele sufleteşti şi ne tulbură constant viaţa.
Din păcate, omul zilelor noastre este asaltat şi zdrobit de
vacarmul culturii divertismentului, declanşat cu sârg de cei pentru
care drepturile omului sunt desprinse complet de responsabili-
tatea morală a respectării demnităţii persoanei umane ca
entitate spirituală şi biologică unică şi irepetabilă; declanşat
de cei pentru care trupul omului este un simplu obiect de diver-
tisment, care poate să devină tema unor tranzacţii determinate
de ideologia totalitară îmbrăţişată (neomarxism, neocomunism,
neosocialism, neofascism, feminism, ecologism, fundamentalism
religios, avorţionism, ateism neoiluminist); declanşat de cei
pentru care credinţa se rezumă la nişte tradiţii folclorice, fiind
dezbrăcată de dimensiunea tainică şi capabilă de a da sens
duhovnicesc sărmanei făpturi umane; declanşată de cei pentru
care cultura naţională înseamnă un set de mituri drăgălaşe
menite să nutrească imaginaţia unui popor, care nu are rădăcini
şi zestre spirituală, aşa cum crede „omul recent”, în iluzia lui
naivă şi iraţională, că este posibil să explici venirea ta în lume,
făcând abstracţie de părinţi, de mama şi de tatăl tău; declanşat
de cei care transformă segmentele profunde ale vieţii unui om
şi partea spirituală din el în pricini de băşcălie, hăhăială şi
batjocură, omologate de aroganţa celui care s-a autocalificat
deja ca fiind instanţa morală a tuturor; declanşată de cei pentru
care educaţia este doar un joc amăgitor, în care învăţăceii
trebuie să se deprindă cu contestarea obraznică a autorităţii
înţelepte şi lipsite de constrângere a dascălilor şi a părinţilor;
declanşată de cei care cred că dragostea de neam înseamnă
gălăgie perpetuă la tribuna forurilor legiuitoare şi mărşăluirea
pe drumurile patriei, semănând ură şi furtună socială; declan-
şată de cei pentru care nu mai există nicio graniţă între viaţa
privată şi cea publică, adică a celor care scormonesc, doar
8
pentru spectacol şi senzaţional, în biografia semenilor lor,
hrănindu-se cu răul şi tristeţea pe care le provoacă.
Aceşti trei duşmani ne transformă într-o specie nouă, cea
a „barbarilor”, aşa cum o numea cineva foarte sugestiv, ale cărei
obiective clare sunt: „pierderea sufletului”, pentru că doreşte
să facă „abstracţie de el”11, trăirea doar pe orizontală12 şi igno-
rarea rădăcinilor şi a istoriei13.

Dreptslăvitori creștini,

P entru a putea trăi starea de linişte şi contemplaţie a

sărbătorii Crăciunului – şi nu numai – e nevoie să
ne descotorosim de aceşti trei duşmani, care ne aruncă în
tulburare, nelinişte şi într-un noian de gânduri rele. Sfântul
Calist ne dă şi soluţia pentru a dobândi liniştea inimii şi
contemplaţia celor dătătoare de lumină şi bucurie: „Precum
cel ce voieşte să înveţe a săgeta, nu întinde arcul fără un semn,
aşa şi cel ce vrea să înveţe a se linişti, să aibă ca semn blândeţea
necontenită a inimii, netulburând şi netulburându-se niciodată
pentru nimic, afară de cazul când e vorba de dreapta credinţă.
Iar liniştea o poate dobândi uşor, depărtându-se de la toate şi
tăcând mult. Şi dacă i se întâmplă vreodată să nu facă aşa, să
se căiască îndată şi să se ocărască pe sine, iar pentru viitor să
ia aminte, ca să cheme în linişte şi în conştiinţă curată pe Iisus,
punându-L ca început”14.
11
Alessandro Baricco, Barbarii. Eseu despre mutaţie, traducere din italiană de Dragoş
Cojocaru, Bucureşti, Editura Humanitas, 2009, p. 118: „Mişcarea e valoarea supremă.
Barbarul e capabil să îşi jertfească orice. Inclusiv sufletul (...). Barbarul nu-şi pierde
sufletul în mod întâmplător sau din uşurătate, dintr-o eroare de calcul ori din
simplă insuficienţă intelectuală: ci încearcă să facă abstracţie de el”.
12
Ibidem, p. 141: „Barbarii au inventat omul orizontal”.
13
Ibidem, p. 146: „Barbarii nu pun preţ pe istorie”.
14
Calist Angelicude, Meşteşugul liniştirii (Filocalia VIII), traducere, introducere şi
note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1979, p. 386.

9
 Maica Domnului să fie cea care ne învaţă cel mai bine
cum să Îl colindăm, în linişte şi contemplaţie, pe Hristos, Cel
care astăzi din iubire faţă de noi Se face Om, ca să ne facă
părtaşi vieţii celei dumnezeieşti.
Fie-vă sărbătorile Crăciunului, ale Anului Nou şi Bobotezei
zile de linişte, bucurie, lumină şi iubire în toate casele şi în
toate familiile.
Sărbători frumoase şi tihnite. La mulţi ani, plini de Domnul.
Al vostru frate întru Hristos
şi părinte de tot binele voitor şi fierbinte rugător,

† părintele Episcop Ignatie al Hușilor

10