2.1. Anatomia exterioară a albinei melifere.

2.2. Anatomia interioară (aparatul digestiv,

circulator, respirator, reproducător).
2.3. Sistemul nervos al albinei şi simţurile.
• Literatura:
- Eremia N. Apicultura. Chişinău, 2009. 350 p.
- Mrăgitaş L. Albinele şi produsele lor. Bucureşti, 2007. 391 p.
- Lazăr Şt., Vornicu O. Apicultura. Iaşi. 657 p.
- Bura M., Pătruică S., Bura V. Tehnologie apicolă, Timişoara, 2005. 408 p.
- Alexandru V. şi alţii. Manualul apicultorului. Bucureşti, 2005. 318 p.
2.1.
•
Anatomia exterioară a albinei melifere.
• Corpul albinei melifere este compus din cap, torace şi
abdomen. Pe cap sunt situaţi doi ochi mari cu faţete şi
trei ochi simpli, două antene cu organele de miros, în
partea de jos se află aparatul bucal cu ajutorul căruia
albina îndeplineşte un şir de lucrări.
• Toracele este compus din patru segmente de care sunt
ataşate trei perechi de picioare şi două perechi de
aripi, toate prezintă organele de locomoţie.
• Abdomenul are şase segmente mobile unul faţă de
altul, în el se găseşte tubul digestiv, sistemele –
circulator, respirator şi nervos, aparatul vulnerant.
 Figura 1. Anatomia externă a albinei lucrătoare
1 – capul; 2 – aparatul bucal; 3 – antenele; 4 – ochii compuşi; 5 – ochii simpli; 6
– torace; 7 – protorax; 8 – mezatorax; 9 – metatorax; 10 – epitorax; 11 – aripile
anterioare; 12 – aripile posterioare; 13 – picioarele anterioare; 14 – picioarele mijlocii;
15 – picioarele posterioare; 16 – abdomenul; 17– semiinelele I-VII (dorsale - tergite;
ventrale - sternite); 18 – acul.
• Capul albinei privit din faţă are formă triunghiulară. În
partea anterioară a capului se află o pereche de antene
articulate. Fiecare antenă constă dintr-un segment lung
şi un flagel. La albina lucrătoare şi matcă flagelul este
format din11segmente, iar la trântor din 12.
Pe antenă sunt dispuse organele mirosului şi pipăitului.
Tot la antene sunt celulele senzoriale care pricep
gradele de umiditate, de temperatură, cât şi coeficientul
bioxidului de carbon din interiorul stupului.
• Pe părţile laterale ale capului sunt doi ochi mari
compuşi, precum şi trei ochi mici simpli plasaţi pe frunte.
Ochii compuşi sunt alcătuiţi din 5000 de omatidii sau
faţete. Matca are - 3500, trântorul – 8000-10000
omatidii.
• Ochii albinei nu vede culoarea roşie dar este sensibil la
albastru, ultraviolet, galben verde, violet şi purpuriu.
 Figura 2. Capul albinei lucrătoare
1 – ochi compuşi; 2 – ochi simpli; 3 – antenă; 4 – clipeus; 5 – buza-labrum;
6 – mandibulă; 7 – frunte.
• Orificiul bucal, constă din buza superioară, două
mandibule chitinoase, două maxile, buza inferioară,
care formează împreună trompa, limba cu linguriţa.
• Toracele este compus din patru segmente, trei propriu
toracali – protorax, mezotorax, metatorax şi al patrulea
epitorax, care face legătura toracelui cu abdomenul.
• Primul segment se uneşte cu capul, formând o
încheietură care asigură mobilitatea capului, libertatea
mişcărilor aparatului bucal în timpul lucrului pe flori şi
în cuib. De acesta sunt ataşate şi picioarele anterioare
• Partea principală o prezintă al doilea segment, pe acesta
sunt situate aripile mari şi a doua pereche de picioare.
Pe al treilea segment, în formă de inel, se află
picioarele posterioare.  
 Figura 3. Toracele albinei lucrătoare
1 – protorace; 2 – mezatorace; 3- metatorace; 4 – epitorace;
5, 6, 7 – picioarele (anterioare, mijlocii, posterioare).
• Abdomenul albinei melifere este
compus din şase segmente vizibile, al
şaptelea se găseşte în camera aparatului
vulnerant.
• Fiecare inel abdominal este format din
două semisfere, partea dorsală se numeşte
– tergit, partea ventrală – sternit
• Ultimele patru sternite au patru perechi
de glande producătoare de ceară. Matca şi
trântorii nu au glande cerifere.
 Figura 4. Abdomenul şi glandele ceriere (producătoare de ceară)
1 – abdomenul; 2 – glandele ceriere; 3 – tergit (a – lungimea; b – dimensiunea
între proeminenţe); 4 – sternit; 5 – oglinda cerieră.
 Figura 5. Picioarele albinei lucrătoare
1 – coxa; 2 – trocanter; 3 – femurul; 4 – tibia; 5 – tarsul; 6 – gheară;
7 – pintenul; 8 – coşuleţ; 9 – clapetă.
• Picioarele. Albina are trei perechi de picioare, care
servesc pentru sprijinul corpului, mişcarea în spaţiu şi
îndeplinirea lucrărilor specifice la culesul şi transportarea
polenului şi propolisului, curăţirea antenelor şi altele
• Fiecare picior este compus din următoarele segmente:
coxa, trocanter, femur, tibia şi tars. Pe picioarele albinei
lucrătoare se găseşte un şir de dispozitive speciale pentru
curăţarea corpului, culegerea şi transportarea polenului,
propolisului ş. a.
• picioarele anterioare se găsesc periuţe pentru curăţarea
aparatului bucal şi colectarea polenului de pe partea
anterioară a corpului. A doua pereche este înzestrată cu
pinteni ascuţiţi înclinaţi în partea de jos a tibiei, care
servesc pentru descărcarea ghemotoacelor din coşuleţe în
celulă.
• Pe picioarele posterioare este un coşuleţ, în care se adună
polenul în timpul culesului din flori şi transportat în stup.
 Figura 6. Aripile albinei lucrătoare
1 – aripa anterioară; a - lungimea; b – lăţimea.
2 – aripa posterioară.
Figura 7. Aparatul vulnerant

1 – glanda acidă de venin;

2 – glanda alcalină de venin;
3 – punga (rezervor) cu venin;
4 – bulbul acului;
5 – placa triunghiulară;
6 – placa oblongă;
7 – placa pătrată;
8 – muşchii acului;
9 – stiletul;
10 – lanţetele;
11– teaca.
 3.2. Anatomia interioară (aparatul digestiv, circulator,
respirator, reproducător).

Aparatul digestiv cuprinde – aparatul bucal, apoi porţiunea lărgită

denumită faringe după care urmează esofagul lung şi îngust ce
străbate tot toracele şi apoi – guşa. La baza acestuia se află
proventricolul urmat de stomacul albinei denumit intestinul mijlociu,
apoi intestinul subţire, Intestinul gros, punga rectală, care se termină
cu orificiul anal.
Guşa serveşte ca un rezervor pentru depozitarea şi transportarea
hranei, volumul căreia este, în medie, 35-45 mg, maximum – 55-60
mg.
Sistemul glandular la albina meliferă este foarte bine dezvoltat şi
serveşte nu numai pentru producerea fermenţilor necesari pentru
prelucrarea hranei şi digestiei, dar şi producerea altor componenţi
folosiţi în procesele de activitate vitală a familiei.
Sistemul glandular cuprinde – glandele mandibulare, faringiene,
postcerebrale şi salivaro-toracale
 Figura 8. Aparatul digestiv

1 – glandele hipofaringiene;
2 – glandele salivare postcerebrale;
3 – glandele salivaro-toracale;
4 – esofagul;
5 – guşa;
6 – proventricolul;
7 – stomacul (intestinul mijlociu);
8 – tibii lui Malpighi;
9 – intestinul subţire;
10 – pungă rectală;
11– intestinul gros.
•Glandele mandibulare se află în partea frontală, prezintă un
săculeţ voluminos, sunt două la număr. Ele încep să funcţioneze la
ieșirea albinei din celulă. La albinele tinere, hrănitoare se­cretul
acestor glande are o reacţie acidă (pH = 3,9), bactericidă, intră în
componenţa lăptişorului pentru hrănirea larvelor. La albinele mai
vârstnice – constructoare, caracterul secretului se schimbă şi
serveşte pentru dizolvarea cerii în procesul construirii celulelor
fagurelui. Glanda mandibulară la matca nefecundată produce un
secret aromatic, atractiv pentru trântori în timpul zborului nupţial.

• Glandele hipofaringiene sunt dezvoltate numai la albinele

lucrătoare şi au o lungime de 14-15 mm. Când este tânără şi
hrănitoare secretul conţine multă proteină şi intră în componenţa
lăptişorului pentru hrănirea larvelor. La vârsta de peste 20 de zile,
când albina este culegătoare, în conţinutul secretului creşte brusc
cantitatea invertazei şi a altor fermenţi necesari pentru prelucrarea
nectarului în miere.
Figura 9. Glandele albinei melifere

1 – glandele
mandibulare;
2 – glandele
hipofaringiene;
3 – glandele post-
cerebrale;
4 – glandele salivaro-
toracale;
5 – esofagul.
• Glandele post-cerebrale (occipitale) se găsesc în
capul albinei, după creier, produc o secreţie uleioasă,
canalul excretor trece prin trompă înspre limbă şi
serveşte pentru ungerea părţilor chitinoase mobile
ale trompei.
• Glandele salivaro-toracele se află între muşchii
toracelui. Ele sunt în aceeaşi măsură dezvoltate la
matcă, trântor şi albina lucrătoare, produc salivă
pentru digerarea păsturii. Albinele amestecă secreţia
cu propolis şi curăţă pe dinăuntru celulele,
pregătindu-le pentru depunerea ouălor şi le
sterilizează. Secretul are reacţie neutră sau alcalină
(pH = 7,7).
Figura 10. Trompa albine lucrătoare
Sistemul circulator - sângele trece parţial prin tuburi, apoi se
revarsă în cavităţi şi se mişcă prin ele îndărăt – de la cap spre
abdomen. Sângele albinei este incolor şi nu participă la

transportarea oxigenului, el are denumirea „hemolimfă”.

• 1 – inima;
• 2 – valva care desparte
camera una de alta şi
lasă să treacă
hemolimfa numai într-o
singură direcţie;
• 3 – aorta;
• 4 – diafragma dorsală a
abdomenului.
• Sistemul circulator este compus din inimă, aortă şi
două membrane musculare – dorsală şi ventrală.
Inima este amplasată în partea dorsală (de sus),
direct sub tergiţii abdominali şi este compusă din
cinci camere, aranjate în mod consecutiv, la
îmbinarea cărora se află o valvă. De-a lungul inimii se
află cinci perechi ostii, prin care se aspiră hemolimfa.
• La albina adultă, în repaus, inima pulsează de 60-70
ori timp de un minut, în timpul mişcării – 100 de ori
şi după zbor – 140-150 de ori.
• Hemolimfa transportă numai hrana, dar nu
transportă oxigen, ea are proprietăţi bactericide.
• Sistemul respirator - organele principale sunt
stigmele, sacii respiratori şi un sistem foarte
ramificat al tuburilor respiratorii, adică a
traheolelor şi celulelor traheice. În stare liniştită
albina face aproape 40 de mişcări respiratorii pe
minut, după zbor sau iritare numărul lor se
ridică până la 120-150.
• În timpul respiraţiei are lor aprovizionarea cu
oxigen a tuturor organelor şi celulelor corpului şi
îndepărtarea din corp a bioxidului de carbon şi a
surplusului de apă, sub formă d vapori.
• Aparatul respirator constă din zece perechi de
stigme din care trei perechi la torace şi şapte la
abdomen. Vara o familie normală consumă în
medie de 20 l aer pe oră, iarna 1 kg de albine
consumă 4 l pe oră.
 Figura 12. Aparatul respirator
1 – sacii aerieni; 2 – traheea; 3 – traheole; 4 – stigme.
 Organele de reproducere
• Aparatul reproducător la matcă este constituit din
două ovare, oviduct pereche şi oviduct nepereche,
pungă sau vezica spermatică şi vagină.
• Ovarul este compus din ovariole, tuburi aranjate
paralel şi la matca fecundată are lungimea 5-6 şi
lăţimea – 3-4 mm. Cantitatea de ovariole în ovare
poate varia considerabil în dependenţă de condiţiile
de creştere şi apartenenţa rasială a mătcii. În mijlociu
în fiecare ovar sunt 150-160 de ovariole, însă la
diferiţi autori cifrele sunt diverse – de la 110 până la
220 şi chiar până la 250.
Figura 13. Aparatul reproducător la matcă şi albinele lucrătoare

la matcă: 1 – ovare; 2 – ovariole;

3 - oviductul pereche; 4 – oviductul nepereche;
5 – punga spermatică; 6 – acul; 7 – glanda cu
venin; 8 – punga cu venin;
9 - glanda accesorie.
la albine lucrătoare: A - albina lucrătoare; B -
albina trântoriţă; 1 – ovare (nedezvoltate);
2 – ovariole; 3 – oviductul pereche.
Figura 14. Aparatul reproducător la trântor
• Matca zboară prima dată în zborul orientativ şi de curăţire nu
mai devreme de vârsta 6-7 zile. În acest timp albinele o hrănesc
activ şi o pregătesc către zborul nupţial şi în organismul ei se
petrec intensiv procesele fiziologice legate cu maturizarea
sexuală.
• A fost fixat, că mătcile în vârstă până la 5 şi după 24 zile nu atrag
trântorii.
• Zborul masiv a mătcilor pentru împerechere se face când
temperatura aerului nu e mai mică de 25°C şi umiditatea relativă
60-80% şi cel mai des în perioada de la 14 până la ora 16 ziua, în
acelaşi timp se observă şi zborul trântorilor.
• Trântorii pot zbura de câteva ori pe zi cheltuind în mijlociu câte
25-30 minute pentru zbor sau pe atât timp cât ajunge hrana în
guşă. Copulaţia durează 1,5 secunde.
• Din an în an împerecherea se face în acelaşi loc la o distanţă nu
mai mult de 1,5-2 km de la stupină, unde mătcile şi trântorii
zboară la înălţimea 10-12 metri de la pământ, fiindcă în zona de
1-8 metri zboară albinele lucrătoare.
Figura 15. Împerecherea mătcii de albine

a – îmbrăţişare;
b – ejaculare;
c – îndepărtarea
bulbului penian
• Rolul activ în căutarea mătcii în aer şi
împerechere îi aparţine trântorului fiindcă el
are mai bine dezvoltate organele de miros şi
vedere.
• De exemplu la trântor organele receptoare de
miros pe antene sunt de 10 ori mai numeroase
ca la matcă şi de cinci ori mai multe de cât la
albina lucrătoare.
• Moartea trântorului după împerechere
exclude posibilitatea de înrudire.
 2.3. Sistemul nervos al albinei şi simţurile
Sistemul nervos regulează toate funcţiile organismului, îl
unifică în întregime, constituie un intermediar între organele de
simţ şi celelalte organe, determină comportamentul animalelor în
mediul înconjurător.
Sistemul central e alcătuit din două părţi principale: creierul şi
lanţul glandular. Creierul e compus din două ganglioane -
supraesofagian şi subesofagian. După rolul fiziologic ganglionul
supraesofagian coordonează toată activitatea albinei şi e compus
din trei părţi contopite: protocerebrum, deutocerebrum şi
tritocerebrum.
Protocerebrumul – coordonează impresiile venite de la ochii
compuşi.
Deutocerebrumul – coordonează receptorii mirosului localizaţi
în antenele albinei, fiind în legătură cu nervii senzitivi şi
locomotori.
Tritocerebrumul – inervează maxilele superioare, inferioare şi
buza inferioară.
Figura 15. Sistemul nervos
 Lanţul ganglionar este format din 10 ganglioni – trei în
torace şi şapte în abdomen.
De la fiecare ganglion înspre periferie pornesc nervii
locomotorii din partea dorsală şi senzitivi din partea
ventrală.
Primul ganglion toracal inervează picioarele anterioare,
al doilea complicat – piceoarele mijlocii şi posterioare,
muşchii aripilor şi primele două segmente abdominale.
Ganglioanele abdominale inervează toate organele şi
tegumentele din abdomen.
Ultimul ganglion inervează aparatul vulnerant şi ultimul
segment al abdomenului.
Sistemul periferic uneşte celulele receptoare simţitoare
(neuroni) în diferite organe împrăştiate pe corpul albinei şi
nervii locomotorii în muşchi.
 Sistemul nervos vegetativ uneşte, coordonează şi
regulează activitatea organelor interne – de digestie,
respiraţie, circulaţie.
Simţurile albinelor. Sa dovedit că la albine sunt
prezente – vederea, mirosul, palparea (simţul tactil),
gustul, auzul şi un şir de simţuri.
Vederea. Albina are doi ochi compuşi şi trei
simpli. Ochiul albinei lucrătoare e compus din 4-5 mii
de omatidii, a mătcii 3-4 mii, la trântor numărul lor e
mai mare de 7-10 mii
Vederea albinei este mozaică şi perceperea
imaginei se compune din o mulţime de puncte.
Albinele deosebesc mai greu forma şi
dimensiunea obiectului decât culoarea.
 Figura 16. Ochii compuşi şi simpli
А – matca; Б - albina lucrătoare; В – trântorul 
• Cu ajutorul ochilor simpli albina nu vede obiectele,
funcţia lor constă în detectarea schimbărilor
intensivităţii luminii.
• Mirosul. Organele de miros servesc pentru căutarea
hranei, asigurarea legăturii între trântori şi mătci în
timpul împerecherii, deosebirea indivizilor familiei
proprii şi străine şi multe alte acţiuni.
• Organele simţitoare sensibile olfactive se găsesc pe
antenele albinei.
• Substanţele aromatice provoacă la albine diferite
reacţii. De exemplu mirosul strident a veninului
provoacă o acţiune de excitaţie, mobilizând albinele la
zbor şi înţepare mai ales a obiectelor care se mişcă.
 Albinele deosebesc matca fecundată de cea nefecundată. Fiecare
familie de albine posedă mirosul său specific, care se compune din mirosul
albinelor şi a cuibului. Fiecare albină are glanda Nasonov, care excretă o
substanţă mirositoare.
Albina ridică abdomenul, deschide glanda şi în acest timp bate din aripi
răspândind substanţa aromatică. În glanda fiecărei albine se conţin 0,025
mg de geraniol. Albina nu numai aduce mirosul florilor dat şi lasă mirosul
său pe ele.
Palparea (simţul tactil). Acest simţ e foarte bine dezvoltat la toate
insectele şi îndeosebi la cele ce duc viaţa socială.
Organele tactile sunt amplasate practic pe tot corpul albinei şi controlează
mişcările lui, prin ele se realizează interconexiunea între indivizi, se
determină dimensiunea celulelor şi destinaţia lor, în timpul dansului de
mobilizare albina loveşte cu abdomenul albinele vecine ş.a.m.d.
Sensilele sunt amplasate pe antene, sfârşitul picioarelor, anexele
bucale, pe suprafaţa abdomenului, pe aripi şi pe suprafaţa anterioară a
aparatului vulnerant.
• Matca pipăie cu ajutorul antenelor fiecare celulă determinând
gradul de pregătire pentru depunerea ouălor, percepe mărimea
celulei şi depune oul fecundat sau nefecundat. Perişorii tactili în
oarecare măsură pot percepe diferite vibraţii chiar şi de tip sonor.
• Gustul. Insectele pot deosebi patru gusturi principale – dulce,
acru, amar şi sărat.
• Ca organe de gust servesc sensilele din cavitatea bucală, de pe
segmentele torzale a picioarelor, de pe antene. Organele de gust a
albinei controlează utilitatea hranei pentru asimilare.
• Albinele folosesc în principal trei zaharuri care se întâlnesc mai
des în nectar – zaharoza, glucoza şi fructoza în unele cazuri
tregaloza, maltoza ş.a.
• Dacă soluţia conţine până la 10% de zahăr albinele o iau ca apă,
cu un conţinut de 20% o culeg uşor. Albinele flămânde culeg
soluţii cu concentraţie mai joasă însă nu le prelucrează în miere.
Când în natură sunt prezente câteva surse de nectar albinele
preferă soluţia cu concentraţia de 40% şi mai sus, de aceea în
practica apicolă în procesul de hrănire a albinelor (primăvara şi
toamna) şi se dă siropul de zahăr în proporţie 2:1 sau egală cu
62%.
 Albinele sunt foarte simţitoare la prezenţa sarei de masă (NaCl) şi de
acea se recomandă a pune sare în adăpătorul din prisacă, dar într-o
concentraţie mică – 0,3-0,4%, însă dacă ea va ajunge până la 1-2% ele
vor refuza colectarea acestor soluţii.
• Viaţa familiei de albine e însoţită permanent de sunete care joacă un rol
semnificativ în activitatea ei şi albinele sunt capabile să le reproducă şi să
le recepteze.
• Întotdeauna se poate auzi zgomotul comun a familiei, care este compus
din sunetele a mii de albine. Structura fonului sonor depinde de
vitalitatea şi activitatea familiei şi se schimbă legitim în ciclul zilnic şi
sezonier.
Cu ajutorul sunetelor albinele pot transmite semnale de pericol, cântecul
mătcilor, distanţa de zbor în dansul de mobilizare, roirii şi alt.
• Albinele păstrează stabil simţul timpului.
• Temperatura corpului albinei nu e constantă şi depinde de starea
mediului înconjurător. Albinele percep şi regulează oscilaţiile
temperaturii cu precizia în zecimi de grade în cuibul de puiet, unde se
găsesc ouăle şi larvele, ele consumând hrana permanent susţin
temperatura 34±1°C.
 Albinele deosebesc bine şi regulează umiditatea aerului
întreţinând-o în centrul cuibului de puiet la nivelul 72-78%
Albinele percep şi reacţionează la schimbările concentraţiei
bioxidului de carbon în mediul înconjurător. La existenţa
puietului în centrul cuibului conţinutul de CO2 oscilează în
limitele – 0,1-1% dar la periferie – 0,05-1%. La sfârşitul sezonului
când nu este puiet conţinutul lui creşte (în centru) până la 2%
dar iarna la 3-4%.
Instinctele albinelor. Instinctul reprezintă un complex de
reacţii adecvate la condiţiile mediului înconjurător, care sunt
înnăscute, aparţin indivizilor unei anumite specii de animale şi
asigură necesităţile vitale de dezvoltare a organismului.
Dintre principale instincte sociale putem menţiona: construcţia
cuibului, acumularea rezervelor de hrană, educării puietului,
protecţia cuibului, către fum.
• Instinctul construcţiei cuibului. Glandele mandibulare
secretă o soluţie care dizolvă ceara şi plastinele se
contopesc. Fagurele se construieşte de sus în jos, vertical
şi bilateral, grosimea lui în centru, unde se creşte puietul
de 25 mm. Fagurele nou construit este semitransparent,
însă plin cu miere rezistă o greutate de 3,5-4 kg şi mai
mult.
• Instinctul acumulării rezervelor de hrană. Primele zile
după eclozionare albinele se ocupă cu curăţirea celulelor,
pe urmă hrănesc larvele (3-15 zile), produc ceara şi
construiesc fagurii (12-22 zile), albinele vârstnice sunt
zburătoare, colectează nectarul şi polenul. Trecerea de la
o funcţie la alta nu e fix stabilită însă consecutivitatea
îndeplinirii lucrărilor nu se schimbă.
• Albina cercetătoare transmite următoarea informaţie despre sursa de
hrană: distanţa până la plantele melifere, direcţia de zbor, specia de
plante şi abundenţa de nectar. Informaţia se transmite cu ajutorul
dansurilor şi folosind simţurile albinelor: dans în cerc – dacă sursa de
hrană e aproape şi dans tremurător (balansat), sau în formă de opt,
dacă distanţa e mare, a fost explicat de către K. Frisch.
• După aducerea mierii la umiditatea de 20% şi pH – 3,8-4,2 celulele se
umple complet şi se căpăcesc cu capace de ceară, ce ne spune despre
pregătirea definitivă a rezervelor de hrană.
• Instinctul creşterii puietului. În perioada activă a vieţii familiei de
albine se petrece schimbul permanent a generaţiilor, albinele bătrâne
pier, ca regulă în afara cuibului, cele tinere nasc, şi se produce
creşterea puietului. Pot fi evidenţiate următoarele acţiuni în acest
proces în parcursul timpului: pregătirea diferitor celule pentru
creşterea indivizilor; depunerea ouălor de către matcă; hrănirea
larvelor; căpăcirea celulelor; menţinerea condiţiilor favorabile de
temperatură, umiditate, componenţa aerului şi altele.
• Pe parcursul creşterii puietului albinele au grijă să menţină
temperatura şi umiditatea aerului, fiindcă schimbul regimului
poate lungi sau scurta timpul dezvoltării embrionare.
• În cuibul cu puiet albinele, independent de starea mediului
exterior, susţin temperatura în limitele 34 ± 1°C şi umiditatea
relativă 65-68 %.
• Instinctul protecţiei cuibului. Albinele melifere au mulţi duşmani
care ar vrea să se lăcomească nu numai cu produsele apicole dar
uneori şi cu singurile albine. De acea în procesul evoluţiei, ele au
format un şir de adaptări pentru protecţia familiei.
• Permanent pe urdiniş se găsesc albinele de strajă, care după miros
şi comportament deosebesc insectele răpitoare sau albinele străine
şi nu le permit să intre în stup în necesitate folosind aparatul
vulnerant.
• Instinctul către fum. În procesul evoluţiei familia de albine a
format o reacţie de protecţie în caz de incendiu.
• Albinele care sau enervat în timpul lucrului
periodic le liniştesc eliberând puţin fum asupra
lor dea lungul intervalelor între rame.
• Nu se recomandă folosirea enormă a fumului
fiindcă el deranjează puternic albinele şi le
distrage de la lucru.