Scheletul este suportul ce susine corpul petilor i nottoarele, pentru anumite organe constituind i nveli protector.

n timpul dezvoltrii embrionare ia natere din regiunea dorsal a mezodermului. Cu excepia perioadelor de ncetare a hrnirii care determin la multe specii oprirea sau ncetinirea procesului de cretere, scheletul petilor crete mereu, antrennd dup el creterea continu a corpului. n uncie de vrst i de stadiul de evoluie a di eritelor grupe de peti, scheletul poate i constituit din esut acalcic !neimpregnat cu sruri de calciu", din esut calci icat, sau din combinarea acestor dou tipuri.

n ceea ce privete structura sa, scheletul poate i n ntregime cartilaginos !c#clostomi, selacieni", parial osi icat !dipnoi, chondrosteeni" sau total osi icat !teleosteeni". $e alt el, acest caracter de osi icare progresiv st la baza mpririi petilor n grupe sistematice mari. Scheletul petilor este alctuit din trei pri principale% scheletul craniului, scheletul axial i scheletul apendicular.

4.1. Scheletul craniului

n cursul dezvoltrii ontogenetice craniul petilor trece prin trei stadii succesive de evoluie% un stadiu membranos !de tranziie", un stadiu cartilaginos i unul osos !stadiul de initiv, ntlnit la petii mai evoluai". n stadiul adult, craniul i restul scheletului, la unele grupe de peti !clasa Chondrichth#es", rmn pn la s ritul vieii n stadiul de cartila&, n timp ce la alte grupe !clasa 'steichth#es" se osi ic, esutul calci icat nlocuind parial sau total cartila&ul. Craniul petilor este alctuit din dou regiuni% craniul neural !neurocraniul" i craniul visceral !splachnocraniul".

4.1.1. Craniul neural (neurocraniul)

(eurocraniul este partea din schelet situat n continuarea coloanei vertebrale. 'asele din care este alctuit ormeaz cutia cranian, n care sunt adpostite creierul i unele organe de sim ! ig.).*, ig.).+, ig.).,". n uncie de modul cum a evoluat i de organele pe care le adpostete, neurocraniul cuprinde patru regiuni% -regiunea etmoidian !nazal". -regiunea orbito-temporal. -regiunea otic. -regiunea occipital.

Fig. 4.1. /rincipalele regiuni ale neurocraniului la teleosteeni *-regiunea etmoidian. +-regiunea orbito-temporal. ,-regiunea otic. )-regiunea occipital

0egiunea etmoidian !nazal" cuprinde urmtoarele oase% dou etmoide laterale, situate pe laturile regiunii. un preetmoid !exist numai la unii teleosteeni". un mezetmoid care ormeaz pla onul regiunii !bine dezvoltat la C#prinidae". uneori un rinos enoid !Caracidae". 0egiunea orbito-temporal cuprinde% un paras enoid situat dup prevomer. un bazis enoid, situat ventral n continuarea paras enoidului !uneori lipsete". dou orbitos enoide, care de obicei sunt contopite, ormnd septul interorbital. dou pleuros enoide care ormeaz marginea posterioar a orbitei. dou autos enoide, situate la partea dorsal a regiunii. 0egiunea otic este delimitat de patru oase pereche% prooticul, situat ventral, care nchide cea mai mare parte din urechea intern. epioticul, situat dorsal, adpostete o parte din canalul semicircular posterior. pteroticul, situat dorsal i lateral. intercalarul situat dorsal i posterior !bine dezvoltat la amiliile Salmonidae i 1adidae". 0egiunea occipital cuprinde patru oase care delimiteaz ori iciul occipital% un bazioccipital situat ventral. dou occipitale laterale. un occipital superior !supraoccipitalul". 2a ciprinide, pe aa ventral a bazioccipitalului se a l o prelungire scobit pe care se dezvolt o plac masticatoare, de natur cornoas, denumit impropriu os amar.

Fig. 4.2. 3edere dorsal i lateral a craniului la crap !C#prinus carpio".

Fig. 4.3. (eurocraniul la percide

4.1.2. Craniul visceral (splachnocraniul)

Craniul visceral ormeaz scheletul aparatului respirator i al regiunii anterioare a tubului digestiv. 4l are o dispoziie metameric i este alctuit din mai multe arcuri, unele anterioare, trans ormate n organe de prehensiune a hranei !arcul mandibular, arcul hioid" i altele posterioare, destinate susinerii aparatului respirator !arcurile branhiale" ! ig. ).)". $e asemenea, n componena splachnocraniului intr i aparatul opercular.

Fig . 4. 4. Craniul visceral la pstrv 1-articular; 2- hipohial; 3- bazibranhial

4.1.2.1. Arcul mandibular 5rcul mandibular cuprinde n partea superioar un pterigo-ptrat !palato-ptrat" sau maxilar superior !maxila" iar n partea in erioar cartila&ul lui 6ec7el sau maxilarul in erior !mandibula". n urma osi icrii, n pterigo-patrat se ormeaz autopalatinul, metapterigoidul i ptratul, de origine endchondral precum i ectopterigoidul, endopterigoidul, dermopalatinul i ptrato&ugalul, de origine dermic. 2a acestea se adaug oasele lcii superioare reprezentate de premaxilar, maxilar, supramaxilar ! recvent la teleosteeni" i submaxilar !unete maxilarul la arcul pterigo-patrat". 5utopalatinul i dermopalatinul, situate ntre pterigoide, de obicei sunt contopite. 6etapterigoidul se articuleaz cu ptratul, n timp ce endo i ectopterigoidul se articuleaz primul la interiorul iar al doilea la exteriorul paras enoidului. /tratul asigur articularea mandibulei de hiomandibular i de neurocraniu. 2a ma&oritatea teleosteenilor marginea gurii este ormat din premaxilar, ns sunt i orme mai primitive la care pentru ormarea ei contribuie att premaxilarele ct i maxilarele. $inii se gsesc recvent pe premaxilar, uneori pe palatine, pterigoide i rareori pe maxilar. $in osi icarea cartila&ului lui 6ec7el rezult articularul, mentomec7elianul, dento-splenialul, angulosplenialul, dermoarticularul, retroarticularul, coronomec7elianul i gularele !oase de membran". $intre acestea singurul care poart dini este dento-splenialul. 1ularele se ntlnesc numai la cteva orme de teleosteeni !4lopidae". 2a teleosteeni i crossopterigieni, articulaia maxilarelor cu neurocraniul este de tip hiostilic, iind realizat prin intermediul hiomandibularului. n a ara acestui tip mai ntlnim tipul holostilicla care articularea se ace prin pterigo-patrat care se ataeaz sau concrete cu neurocraniul !la dipnoi" i tip amfistilic !la unii elasmobranhi" n care exist o combinare a tipurilor anterioare ! ig.).8".

Fig. 4.5. 9ipuri de articulaie ale maxilarelor la craniu 5-tip tip hiostilic ! alca superioar este legat de neurocraniu indirect prin intermediul ligamentelor inserate pe hiomandibular". :-tip holostilic ! alca superioar este articulat la neurocraniu prin pterigoptrat la partea anterioar ct i prin procesul postorbital la partea posterioar". C-tip am istilic ! alca superioar este legat de neurocraniu".

4.1.2.2. Arcul hioid 5rcul hioid cuprinde o parte superioar !cartila&ul hiomandibular" i una in erioar !cartila&ul hioid". Cartila ul hiomandibular asigur articularea mandibulei de neurocraniu. /rin osi icare, din cartila&ul hiomandibular rezult un hiomandibular dorsal, articulat la craniu i un simplectic, situat ventral, articulat la maxilarul in erior. Cartila ul hioid se divide n mai multe segmente care, de sus n &os, sunt stilohialul, articulat la neurocraniu, epihialul, ceratohialul i hipohialul. 5rcurile hioide de pe cele dou laturi sunt unite ntre ele la partea in erioar printr-un cartila& nepereche denumit bazihial a crui prelungire anterioar ormeaz suportul limbii, denumit entoglos. 4.1.2.3. Arcurile branhiale 5semenea arcurilor hioide, arcurile branhiale de pe cele dou laturi ale corpului sunt unite la partea lor in erioar, pe linia median, printr-un os nepereche denumit bazibranhial. Cei mai muli teleosteeni au cte cinci perechi de arcuri branhiale. /rimele trei perechi sunt alctuite, iecare n parte, din patru segmente% aringobranhial, epibranhial, ceratobranhial i hipobranhial. /e marginea extern a epibranhialului i ceratobranhialului sunt ixate branhiile, iar pe marginea lor intern se gsesc spinii branhiali, cu rol important n iltrarea particulelor nutritive ! ig.).;". 5rcul al patrulea este lipsit de hipobranhial i are aringobranhialul cartilaginos. 5l cincilea arc branhial este ormat numai din ceratobranhial, iind lipsit de branhii.

Fig. 4.!. 5rcurile branhiale cu di erite orme de spini branhiali, la petii planctono agi si rapitori !*- coregon. +-scrumbie de $unare. ,-salau".

2a unele specii, ultimul arc branhial ormeaz suportul dinilor aringieni, cu rol n nutriia petilor, servind la spargerea sau mcinarea alimentelor mai grosiere, precum i la stoarcerea lor de ap ! ig.).<".

Fig. 4.". $inii aringieni la ciprinide !*-mrean, +-crap, ,-pltica, )-avat "

4.1.2.4. Aparatul opercular 5rcurile branhiale sunt adpostite n cavitile branhiale. 5ceste caviti sunt acoperite pe iecare latur printr-un aparat opercular ormat din patru oase late cu marginea neted sau zimat, articulate cu hioidul. 5nterior este situat preopercularul, care are marginea uor concav, iar n urma lui se a l opercularul. 2a marginea in erioar a preopercularului ader interopercularul, iar la marginea in erioar a opercularului se articuleaz subopercularul ! ig.).=".

Fig. 4.#. 'asele opercului, la biban p.op-preopercular. op-opercular. i.op-interopercular. s.op-subopercular

n membrana existent la marginea in erioar a aparatului opercular se gsesc nite lame osoase lungi, articulate la epi i ceratobranhiale, cunoscute sub numele de radii branhiostegale. (umrul lor este constant n cadrul speciei i chiar al unitilor taxonomice superioare.

4.2. Scheletul a$ial

n orma sa cea mai primitiv, scheletul axial al vertebratelor este reprezentat de chorda dorsal !notocord". (otocordul exist la c#clostomi, avnd aspectul unei baghete cilindrice, situat dorsal ntre tubul digestiv i tubul nervos, ntinzndu-se n lungul corpului de la nivelul hipo izei pn la extremitatea posterioar a corpului. (otocordul i tubul nervos, dispuse paralel, sunt ncon&urate cu un manon de esut con&unctiv. /e msura evoluiei, din manonul de esut con&unctiv iau natere piese metamerizate denumite vertebre care, dispuse cap la cap de-a lungul corpului, ormeaz mpreun coloana vertebral !rahisul".

4.2.1. Vertebrele
n diferitele etape din dezvoltarea individual a petilor, vertebrele pot fi alctuite din esut conjunctiv, esut cartilaginos, esut osos sau dintr-o combina ie a acestora (conjunctiv cu cartilaginos sau n prile osificate sunt incluse zone de esut cartilaginos). O vertebr complet este alctuit dintr-un centru (corpul vertebrei) i din arcuri. Astfel de vertebre ntlnim la holosteeni, selacieni i teleosteeni, unde elementele componente ale vertebrelor pot fi separate ntre ele sau pot fi concrescute. Vertebrele complete, cu elementele componente separate, sunt denumite vertebre disospondile, iar acelea ale c ror elemente prezint continuitate sunt denumite holospondile. Vertebrele disospondile sau holospondile au uneori corpul format dintr-o singur pies (monospondile), iar alteori din dou piese (diplospondile) sau mai multe piese (polispondile). La chondrosteeni, dipnoi si holocefali, vertebrele sunt incomplete, fiind formate numai din elementele arcurilor, lipsite deci de corpul vertebral. Aceste vertebre sunt denumite aspondile. ertebrele complete ale teleosteenilor au o conforma ie deosebit dup regiunea n care sunt situate (fig.!."). #rima vertebra, numita a$is, articulata la neurocraniu, este mai redusa, fiind alcatuita din corp si apofize foarte mici. La ciprinide, primele %-! vertebre sunt

modificate si participa la formarea aparatului lui &eber. 'n regiunea toracica fiecare vertebra este alcatuita din corp (centru), o apofiz neural si doua parapofize, pe care se fi$eaz coastele. n regiunea caudal o vertebr este format din centru, o apofiz spinoas superioar (neural) i o apofiz spinoas inferioar (hemal). (orpul vertebrei, circular 'n sectiune, are ambele fe e concave, fiind la multe specii strabatut 'n lung de un canal 'n care persista notocordul. (a urmare a concavitatii e$tremitatilor vertebrei, 'ntre doua vertebre succesive ramane un spatiu 'n care de asemenea se pastreaza vestigii ale notocordului.

Fig. 4.%. 3ertebrele teleosteenilor a-vertebr din regiunea trunchiului. b-vertebr din regiunea cozii. c-vertebr din regiunea cozii !pro il". d-osicul intermuscular. *-apo iz spinoas superioar. +-arc superior !neural". ,-parapo ize. )-arc in erior !hemal". 8-scobitur din corpul vertebrei !centru".

)pre partea dorsala a corpului sunt fi$ate apofizele spinoase superioare (neurale) care se bifurc spre centrul vertebrei formand arcul neural. 'n regiunea caudala, apofizele spinoase inferioare (hemale), se bifurc de asemenea spre centrul vertebrei formand arcul hemal. *otalitatea arcurilor neurale ale vertebrelor formeaza canalul neural, 'n care este situata maduva spinarii, iar totalitatea arcurilor hemale da nastere canalului hemal, 'n care sunt situate artera aorta dorsala si vena caudala. ertebrele se articuleaza 'ntre ele prin intermediul zigapofizelor, formatiuni fi$ate de obicei pe arcurile neurale si mai rar pe corpul vertebrelor. La chondrosteeni, a$ul scheletic este 'ntarit prin ligamentul longitudinal situat 'ntr-un canal incomplet, dispus paralel si deasupra canalului neural. +umarul vertebrelor din coloana vertebrala a unui individ, variaza de la o specie la alta (de la ,- vertebre la pestele luna, .ola mola, la !// vertebre la Agrostichth0s). 'n cadrul aceleiasi specii, numarul de vertebre variaza 'ntre anumite limite, de la un individ la altul, el fiind determinat de conditiile e$istente 'n perioada dezvoltarii embrionare. #rintre factorii care contribuie la cresterea sau reducerea numarului de vertebre, o influenta mai puternica o e$ercita temperatura, salinitatea si densitatea apei, ca si ritmul de crestere a individului. 1ata fiind variabilitatea numarului de vertebre, este necesar ca 'n lucrarile de sistematica, pentru caracterizarea unei specii sau rase de pesti, sa se ia 'n consideratie media vertebrala, stabilita prin metoda statistica.

4.2.2. Coastele
(oastele sunt baghete cartilaginoase sau osoase situate 'n mioseptele musculare, cu e$tremitatea pro$imala 'n legatura cu vertebrele, iar cu cea distala, subtiata, terminata liber. #rezente de obicei 'n regiunea abdominala, la unele specii (dipnoi) pot fi observate si 'n regiunea craniana (coaste craniene) de o parte si de alta a regiunii occipitale. Atunci cand e$ista 'n regiunea caudala, ele adera mai mult sau mai putin la arcurile hemale. 'n seria pestilor se disting doua feluri de coaste si anume2 coaste ventrale (inferioare sau hemale) situate 'n grosimea cavitatii corpului (se gasesc 'n mioseptele transversale,

'nconjurand cavitatea amintita) si coaste dorsale (epipleurale, superioare) situate 'n interiorul septelor orizontale din regiunea abdominala, separand musculatura dorsala de cea ventrala. (oastele dorsale se gasesc la dipnoi, selacieni, chondrosteeni (rudimente) si teleosteeni. 'n afara coastelor, la teleosteeni se mai observa o serie de oase de membrana, cu aspect de baghete, situate 'n spatiile intermusculare (rezulta prin osificarea tesutului conjuctiv care separa fasciculele musculare). Aceste oase, considerate uneori 'n mod gresit coaste, nu au legaturi stranse cu vertebrele precum coastele. )e intalnesc foarte frecvent la clupeide (hering, scrumbie de 1unare etc).

4.3. S c h e le t u l a p e n d i c u l a r
3adiile, care sustin membrana 'notatoarelor si care formeaza e$oscheletul acestora, se articuleaza la o serie de piese cartilaginoase sau osoase constituind endoscheletul sau scheletul propriu-zis al 'notatoarelor numit schelet apendicular. Acesta este alcatuit din scheletul 'notatoarelor impare si al 'notatoarelor pare, inclusiv scheletul centurilor.

4.3.1. Scheletul Inotatoarelor impare

3adiile dorsalei si analei sunt sustinute de pterigiofore, elemente scheletice metamerizate care la majoritatea pestilor se sprijina pe apofizele neurale sau pe apofizele hemale. 'ntre doua apofize alaturate e$ista de obicei un singur pterigiofor, 'nsa sunt specii din familii ca 4adidae, )0ngnath0dae si #leuronectidae, la care, urmare a concentrarii 'notatoarelor, 'ntr-un spatiu interapofizar se gasesc 5-6 pterigiofore. La majoritatea pestilor ososi, fiecare pterigiofor se compune din % segmente2 unul pro$imal alungit si de obicei osificat (a$onost), unul mijlociu mai scurt, incomplet osificat (bazeonost) si unul distal, rotunjit si cartilaginos de care se articuleaza radia (epibazeonost) (fig.!.,/). 7$ista forme la care una sau doua din aceste piese lipsesc.

Fig. 4.1&. Sheletul inotatoarei dorsale

La majoritatea pestilor cartilaginosi, pterigioforele nu vin 'n contact cu vertebrele si, devenind libere, sufera de obicei o concentrare. 7ndoscheletul caudalei este alcatuit de asemenea din pterigiofore care prin capatul pro$imal se sprijina pe arcurile neurale si mai ales hemale ale ultimelor vertebre, iar prin capatul distal se articuleaza cu radiile 'notatoarei.

La caudala protocerca, pterigioforele seamana ca pozitie si morfologie cu cele de la anala si dorsala. (ele din lobul dorsal si din partea anterioara a lobului ventral sunt evidente, pe cand cele din partea posterioara a lobului ventral sunt contopite cu apofizele hemale. La caudala homocerca, ultimele vertebre se sudeaza 'ntre ele formand o formatiune denumita urostil. Apofizele hemale ale acestora capata forma unor palete, luand nastere hipuralele pe care se sprijina radiile. +umarul hipuralelor, initial egal cu al vertebrelor, se reduce treptat prin sudare, ajungand numai la una singura la specii din familiile 4adidae si #oecilliidae. (atre capatul urostilului se gasesc cateva pterigiofore libere denumite epurale. 3adiile caudalei se insera pe hipurale, mai putin pe epurale, iar cateva din ele se pot spijini direct pe apofizele neurale si hemale ale ultimelor vertebre.

4.3.2. Scheletul Inotatoarelor pare

'notatoarele pare (perechi) au un endoschelet reprezentat de centuri (scapulara pentru pectorale si pelviana pentru ventrale) la care se adauga pterigioforele si o serie de piese suplimentare. 4.3.2.1. Centura scapulara 7ste formata din mai multe piese, fiind situata 'n urma craniului si a arcurilor branhiale. La chondrosteeni este formata din doua lame cartilaginoase, fie 'n continuitate, fie unite la partea ventrala printr-un ligament. La partea dorsala, lamele pot ramane libere sau pot fi unite 'ntre ele. La selacieni, cele doua lame sunt separate printr-o piesa cartilaginoasa medioventrala, articularea 'notatoarei facandu-se catre mijlocul semi-centurii. #artea de deasupra acestei articulatii (scapulara), 'mpreuna cu cea de dedesupt (coracoida) formeaza ansamblul scapulo-coracoid. La dipnoi, centura scapulara este formata din doua piese laterale, unite ventral, acoperite la e$terior cu o teaca osoasa alcatuita pe fiecare latura din ,-5 piese. #iesa dorsala se articuleaza la craniu. #e treptele ulterioare ale evolutiei apare o dubla centura si anume una primara (endoscheletica) si una secundara (e$oscheletica), cea din urma fiind alcatuita dintr-un numar din ce 'n ce mai mare de piese (fig. !.,,). La majoritatea teleosteenilor, osificatia centurii este totala.

Fig. 4.11. (entura scapulara, la biban ,-posttemporal8 5-hipercleitru8 %,9-cleitru8 !,6-metacleitru8 --hipercoracoid8 :-hipocoracoid

'n forma sa cea mai completa, centura scapulara de la teleosteeni este alcatuita din2 -centura primara, care cuprinde un hipercoracoid (scapular) situat dorsal, un mezocoracoid situat la mijloc si un hipocoracoid (coracoid propriu-zis) situat ventral si putin anterior. ;iecare din ele pot sustine pterigiofore pe marginea lor distala. 1eseori mezocoracoidul lipseste, iar uneori hipocoracoidul se 'ngusteaza, 'n urma formand metacoracoidul. 'n hipercoracoid sau la limita acestuia cu hipercoracoidul e$ista un orificu prin care trec nervii si vasele de sange. -centura secundara care cuprinde cleitrul (clavicula), hipercleitrul si metacleitrul iar uneori se adauga mezocleitrul si hipocleitrul (infracleitrul). (entura scapulara se articuleaza la neurocraniu (cu epioticul si intercalarul) fie prin hipercleitru, fie prin cleitru sau mai frecvent prin intermediul postemporalului (suprascapular), os situat deasupra hipercleitrului. 4.3.2.2. Centura pelviana Are o alcatuire mult mai simpla. La chondrosteeni si dipnoi, este formata dintr-o piesa cartilaginoasa semilunara sau 'n forma de < =, fara legaturi cu coloana vertebrala, de care se articuleaza pterigioforele (fig.!.,5). La pestii ososi mai primitivi este reprezentata de un numar de cartilagii mici. 'n cele din urma, ea apare formata din doua oase dermice (oase pelviene) 'nchise 'n peretele abdominal, fara legaturi cu coloana vertebrala. )ecundar, la pestii cu 'notatoarele ventrale in pozitie toracica sau jugulara, centura pelviana poate avea legaturi cu restul scheletului prin articularea ei la centura scapulara.

Fig. 4.12. (entura pelviana, la biban

3.1. Structura histologic' a tegumentului

9egumentul, nveliul extern al petilor, are o structur con&unctiv-epitelial, iind alctuit, ca i la vertebratele superioare, din epiderm !de origine ectodermic", derm !de origine mezodermic" i hipoderm !esut subcutanat" ! ig.,.*". >ipoderma este ormat din esut con&unctiv lax, iind oarte puin dezvoltat la peti.

Fig. 3.1. Schema structurii tegumentului la peti 4-epiderma. $-derma. >-hipoderma *-strat mucos. +-strat generator. ,-strat limitant extern . )-strat de esut con&unctiv lax. 8-strat de esut con&unctiv dens. ;-cromato ori.

(piderma ormeaz ptura superioar a pielii, iind constituit dintr-un epiteliu strati icat !*-,? straturi de celule", cu o grosime variabil de la o specie la alta !+?-,? m". Stratul cel mai pro und al epidermei !stratul generator" este ormat dintr-un rnd de celule cilindrice sau prismatice !rareori cu alte orme" ce se divid continuu i care pe msura diviziunii trec n straturile superioare unde nlocuiesc celulele distruse de la supra aa epidermei. 5cest strat este lipsit n ma&oritatea cazurilor de o membran bazal !caracteristic deosebit la peti a de vertebratele superioare". $easupra stratului generator se a l cteva rnduri de celule poliedrice legate ntre ele prin puni intercelulare care ormeaz stratul mucos. Celulele acestui strat, rezultate prin diviziunea stratului generator, sunt mpinse treptat ctre exterior, devenind pe msura migrrii din ce n ce mai turtite. /e lng celulele ixe, proprii stratului mucos, se ntlnesc aici i elemente celulare mobile cum sunt celulele glandulare, agocitele i cromato orii ameboizi ! ig. ,.+".

Fig. 3.2. Seciune prin epiderma de mrean !:arbus barbus". a-stratul generator. b-stratul mucos. c-celula seroas. d-celula mucoas.

2a unele specii de peti, n anumite regiuni ale corpului, celulele super iciale turtite ale epidermei su er un proces de cheratinizare, ormnd aa numitul strat cornos !ex. la nivelul buzelor scobarului". )erma este un strat mai gros dect epiderma, cu excepia unor specii de peti din amiliile 5cipenseridae, C#prinidae, 1obiidae, la care se ormeaz n anumite regiuni papile ce ptrund n grosimea epidermei !papilele dermice sunt caracteristice vertebratelor superioare". n general, derma petilor este alctuit de la exterior ctre interior din trei straturi% -stratul limitant extern !membrana terminans" este subire, cu o structur amor sau in lameloas, coninnd puine celule i mult substan interstiial. n acest strat ptrund prelungiri citoplasmatice ale celulelor din stratul generator al epidermei, iar din el pornesc prelungiri verticale care ptrund n straturi mai pro unde. -stratul de esut con&unctiv lax !la mi&loc" conine un numr mai mare de celule de di erite tipuri i numeroase vase sanguine !&oac rol important n nutriia pielii, iar pentru multe specii, n respiraie". -stratul de esut con&unctiv dens !stratum compactum" este ormat din ibre con&unctive colagene i elastice. @ibrele ormeaz lame aezate n mai multe straturi. lamele unui strat, paralele ntre ele, sunt perpendiculare a de lamele straturilor alturate, din care cauz stratul con&unctiv dens capt un aspect cadrilat !caracter de in erioritate care dispare la animalele mai evoluate". 5ceast structur asigur rezistena i lexibilitatea tegumentului necesare n micrile laterale ale corpului. /e lng elementele amintite, n structura dermei petilor se gsesc cromato ori !celule contractile, cu prelungiri, de origine mezodermic" care ormeaz dou straturi% unul sub stratul limitant extern, iar al doilea sub stratul con&unctiv dens !la limita pro und a dermei".

3.2. *igmenta+ia corpului

Coloritul petilor se datoreaz ie unor enomene izice !re lexie, di racie, inter eren" ie unor pigmeni care impregneaz esuturile sau sunt nglobai n cromato ori. /igmenii care se gsesc la peti sunt de mai multe eluri% carotenoizi !de culoare galben, portocalie, roie sau albastr" melanici !de culoare neagr", lavinici !de culoare galben" i guaninici !de culoare alb sau argintie". $up pigmenii pe care-i conin, cromato orii sunt de mai multe eluri% eritro ori !cu pigmeni roii", xanto ori !cu pigmeni galbeni", melano ori !cu pigmeni negri" i guano ori sau irido ori !cu pigmeni albi sau argintii" ! ig.,.,".

Fig. 3.3. $i erite tipuri de melano ori

Cea mai mare parte a cromato orilor din tegument ormeaz cele dou straturi pigmentare ale dermei. An numr redus de cromato ori !eritro ori, xanto ori i melano ori" se gsesc printre celulele epidermei. Cromato orii la peti sunt celule de orm stelat, izolate sau dispuse n asociaii, care reunesc celule cu pigmeni de culoare di erit. $ispoziia cromato orilor n tegumentul petilor, caracteristic iecrei specii, determin desenul speci ic cunoscut sub denumirea de rob. 1ranulele de pigment coninute de cromato or se pot concentra n &urul nucleului, cnd celula apare puncti orm, sau pot migra ctre peri erie n prelungiri, cnd celula apare n stare de expansiune. 5ceast migraie a granulelor de pigment de la centru ctre peri erie i invers d impresia c celulele ar i capabile s-i modi ica orma i dimensiunile prin ntinderea sau retragerea prelungirilor. Coloritul petilor depinde de locul ocupat de pigmeni n corpul celulelor, iind mai intens cnd granulele de pigment ocup prelungirile cromato orilor i mai palid !decolorare" cnd pigmenii se concentreaz n &urul nucleului. 5ctivitatea cromato orilor este diri&at printr-o dubl comand, nervoas i chimic !exist i prerea c la c#clostomi i selacieni ar exista numai coordonare hormonal n timp ce la teleosteeni ar exista o coordonare exclusiv nervoas". Anele substane chimice i hormonale, acionnd direct asupra cromato orilor, determin concentrarea pigmentului i deci decolorarea tegumentului !potasiul, litiul, bariul, eterul, cloro ormul, hormonii suprarenali". 5ltele !sodiul, calciul, magneziul, nicotina, unii hormoni hipo izari, acetil-colina" determin dispersia pigmentului, deci intensi icarea coloritului. ' in luen puternic asupra centrului pigmento-motor i respectiv a glandelor endocrine o exercit excitaiile vizuale. S-a observat c roba petilor se schimb dup coloritul mediului ambiant perceput pe cale vizual. Coloritul nu rmne invariabil n cursul dezvoltrii individuale ci se modi ic n timpul ontogenezei sau prin trecerea petelui dintr-un biotop n altul. Sunt specii care i schimb coloritul i n timp de +) de ore. Sub in luena excitaiilor vizuale i posibil i sub aciunea direct a unor radiaii luminoase, regiunea dorsal a petilor are n general o culoare mai nchis n raport cu lancurile i mai ales cu abdomenul. 5cest enomen denumit polaritate pigmentar este i o urmare a repartiiei calitative i cantitative a cromato orilor n di eritele regiuni ale corpului. S-a constatat c n regiunea dorsal este maxim densitatea melano orilor, pe lancuri cea a eritro orilor i xanto orilor, iar n regiunea abdominal este maxim densitatea guano orilor. /igmentaia petilor, ndeosebi n cazul speciilor al cror colorit imit mediul ncon&urtor !homocromie", &oac un rol de protecie. >omocromia permite att petilor panici ct i celor rpitori s se con unde cu mediul ambiant i ast el s se ascund de dumani sau s nu ie observai de victime. 2a petii pelagici, coloritul argintiu din regiunea abdominal ace ca indivizii privii de &os s se con unde cu supra aa strlucitoare a apei, iar coloritul verde-albstrui sau brun al spatelui, ace ca ei s se con unde cu nuana verzuie a apei sau cu ondul nchis al straturilor pro unde. n a ar de petii cu pigmentaie variabil exist i specii la care a disprut complet pigmentul, ca de exemplu la petii cavernicoli. /rintre petii aduli lipsii complet de pigment i care se ntlnesc n apele noastre se citeaz 5ph#a minuta, un guvid mic de civa centimetri care are corpul sticlos i aproape transparent. $e asemenea, larvele multor specii, imediat dup eclozare, sunt nepigmentate, sticloase i transparente.

3.3. Forma+iunile tegumentare

Ca ormaiuni ale tegumentului ntlnim la peti glande cutanate, organe luminoase, solzi, scleri icaii dermice i denticuli cutanai.

3.3.1. ,landele cutanate

Sunt produciuni epidermice, unicelulare sau pluricelulare. Glandele unicelulare sunt reprezentate de celule mucoase i seroase ! ig. ,.)". Celulele mucoase sunt prezente n tegumentul tuturor petilor, la unele specii iind oarte numeroase. 4le provin din stratul generator al epidermei, avnd un nucleu peri eric. 'dat cu celelalte celule, se deplaseaz ctre supra aa tegumentului, devenind treptat ovale sau rotun&ite, ncrcndu-se n

acest timp cu un produs bazo il. n cele din urm aceste celule se deschid la supra aa tegumentului, elibernd produsul de secreie !mucusul". 6ucusul ndeplinete pentru pete uncii multiple% -constituie un strat protector mpotriva microorganismelor i a toxinelor din mediul ncon&urtor. -contribuie la meninerea echilibrului osmotic intern, n cazul schimbrilor osmotice ale mediului ambiant. - avorizeaz deplasarea petilor n ap, iind alunecos. -servete la depunerea mlului din apele tulburi, avoriznd ast el vizibilitatea. -la unii dipnoi !/rotopterus", din mucus se constituie un nveli destul de gros, asigurnd supravieuirea petelui n apele care seac temporar.

- Celulele seroase sunt mult mai mari dect cele mucoase, iar secreia lor este acido il, de natur albuminoid. $intre acestea, unele au nucleul peri eric ! celule seroase saci-orme". Citoplasma lor este tot peri eric ormnd un strat subire n &urul zonei centrale plin cu substane de secreie. Secreiile lor sunt eliminate la supra aa tegumentului, n isurile intercelulare sau n anumite spaii libere din epiderm. 5lte celule au nucleul situat n poziie central ! celule seroase clavi-orme". 4le se gsesc numai la unele specii !lin, somn pitic, anghil, mihal etc.". 5cestea au n stadiul tnr orma de mciuc, iar pe msur ce sunt mpinse la supra aa epidermei capt orma piri orm, iar apoi ovalar. Secreia, aprut la nceput ca o vacuol n apropierea nucleului, di uzeaz n citoplasm i se adun n picturi sub membrana celular. de aici este eliminat n spaiile intercelulare ale epidermei.

Fig. 3.4. 1lande cutanate unicelulare, mucoase i seroase

Glandele pluricelulare se ntlnesc mai rar la peti. Ca exemplu tipic pot i date glandele veninoase, glandele de ecloziune i glandele de ixare.

Fig. 3.5. 1landa veninoas de la baza epului opercular, la Trachinus draco. *-sac cu venin. +-epul glandei

Glandele veninoase se ntlnesc la petii din familiile Dasyatidae, Trachinidae, Scorpaenidae, Siluridae etc., servind ca organe de aprare sau de atac. Structura lor variaz de la o specie la alta, cuprinznd n linii mari o parte con unctiv !"ep sau radie# i o parte glandular care secret su$stan"ele to%ice !fig.&.'#. n unele cazuri, veninul secretat de glandele veninoase este inoculat victimelor cu a&utorul spinilor. 2a om, veninul determin dureri puternice, tume ierea zonei a ectate i a regiunilor nvecinate, ebr, agitaie, insomnie iar n unele cazuri legmoane, gangrene, tulburri nervoase, procese hemolitice i chiar moartea. (a antidot mpotriva n"epturilor petilor veninoi se pot utiliza in ec"iile cu permanganat de potasiu )*, clorur de aur +* sau ap formalat, fcute su$cutan n zona afectat. ,n cazul n"epturilor provocate de petele dragon se o$"in rezultate mai $une cu a utorul in ec"iilor cu novocain -,)'.+*. ,n alte cazuri, veninul i manifest efectul to%ic n urma ingestiei i a a$sor$"iei n organism. /a specii de peti ca anghila i murena su$stan"ele to%ice secretate sunt eli$erate n propriul snge, astfel c petii respectivi nu le pot utiliza pentru aprare sau atac contra altor animale. Se pare c n aceste cazuri secre"iile glandelor veninoase oac rol n neutralizarea unor to%ine de origine e%tern ptrunse n sngele lor. 1landele de ecloziune se a l n tegumentul embrionilor unor peti osoi !pstrv, crap, biban etc.", rspndite n di erite regiuni ale corpului sau ormnd un organ unic n regiunea rontal !la genurile 0a&a i SBualus". 4le secret substane enzimatice cu aciune asupra membranei oului, pe care o subiaz, avoriznd ecloziunea. 1landele de ixare sunt glande de origine ectodermic ormate din celule mucoase izolate sau grupate, situate de obicei n regiunea ce alic. Secreiile lor permit, imediat dup ecloziune, ixarea larvelor unor specii de peti de di erite corpuri submerse ! amilia C#prinidae", de supra aa apei sau de peretele ovarian, la petii vivipari.

3.3.2. .rganele luminoase (-oto-ore)

5ceste ormaiuni sunt tot de natur glandular, iind derivate din stratul generator al epidermei i n undate n derm. Sunt prezente la puine specii de supra a, dar la un numr mare de peti abisali. An organ luminos cuprinde o parte central ormat din celule glandulare ! otogene" care ncon&oar o cavitate. n unele cazuri, cavitatea se prelungete printr-un canal care se deschide la exterior. /e lng partea glandular, organul cuprinde o lentil de natur ectodermic, reprezentat de un grup de celule, un re lector !esut con&unctiv cu cristale de guanin", stratul pigmentar ! ormat din melano ori", corpul gelatinos i uneori muchi ce servesc pentru micarea acestor organe ! ig.,.;".

Fig. 3.!. Schema alctuirii unui organ luminos *-partea glandular otogen. +-lentila. ,-re lector. )-nveli pigmentar. 8-canal de evacuare.

(umrul i dispoziia organelor luminoase pe corpul petilor sunt variate. 4le pot i situate n anumite regiuni ale corpului !caudal, orbital, opercular etc." sau sunt dispuse n iruri longitudinale. /artea glandular a organului luminos secret luci erina, o substan oxidabil, termostabil, din grupul proteazelor i peptonelor. Sub aciunea luci erazei !enzim termolabil de natur albuminoid", n prezena apei i a oxigenului, luci erina este oxidat i se trans orm n oxiluci erin, substan cu proprieti luminiscente. 2a petii cu canal de evacuare, luci erina i luci eraza se scurg pe canal, ormarea oxiluci erinei avnd loc la exteriorul organismului !luminiscen extracelular". 2a organismele r canal de evacuare, lumina se produce la nivelul celulelor glandulare !luminiscen intracelular". 5ici, oxiluci erina sub in luena reductazelor se trans orm din nou n luci erin. 2umina dat de aceste organe este rece r producere de cldur spontan, continu la unele specii sau discontinu !produs numai n urma unor excitaii" la alte specii. Conine CCD energie luminoas i *D energie caloric. $in aceast lumin lipsesc radiaiile in raroii i ultraviolete, coninnd doar radiaiile zonei spectrului dintre albastru i galben. /entru uncionarea oto orilor este absolut necesar prezena apei. dac se usuc aceste organe, ele nceteaz s mai lumineze, iar dac sunt umezite dau din nou lumin. @aptul c se poate obine lumina chiar de la oto ori uscai pui n ap arat c este vorba de un proces chimic. ns secreia substanei luminoase este un proces iziologic. 2a unele specii, e ectul luminos nu este legat de existena unor organe oto ore speciale ci se datoreaz prezenei la supra aa corpului lor a unor otobacterii care-i gsesc aici mediul nutritiv avorabil vieii i multiplicrii. 0olul enomenului de luminiscen la peti nu este nc bine precizat. Se presupune c servete la ademenirea przii i la recunoaterea semenilor. @oarte posibil la unii peti abisali organele luminoase ar a&uta la recunoaterea sexelor sau pentru iluminarea drumului n timpul deplasrilor.

3.3.3. Sol/ii

Solzii sunt ormaiuni ce iau natere din derm. mpreun cu scleri icaiile dermice iau parte la alctuirea exoscheletului petilor. 4xist mai multe specii de peti a cror piele este nud, r solzi. 6a&oritatea au ns solzi sau alte ormaiuni scheletice ca plci osoase, epi, scuturi etc. $up structur, se disting , tipuri principale de solzi% cosmoizi, ganoizi i elasmoizi. Solzii cosmoizi constituie tipul cel mai primitiv. 4i au orm rombic i se mai gsesc doar la crossopterigieni !2atimeria chalumnae" i dipnoi osili ! ig.,.<". An solz cosmoid este alctuit din ) straturi suprapuse. $e la supra a ctre baz aceste straturi sunt% Eun strat subire i strlucitor asemntor cu smalul, strpuns de numeroase ori icii mici. Eun strat de esut osos spongios !cosmin" cu caviti neregulate, lipsit de osteoblaste, ormat dintro substan asemntoare dentinei. Eun strat de esut osos spongios ce cuprinde osteoblaste. Eun strat pro und, de izopedin, alctuit din esut osos lamelos cu celule osoase dispuse n straturi.

Fig. 3.". Seciune prin solzi cosmoizi i ganoizi 5-solz cosmoid. :-solz ganoid de tip paleoniscoid !/ol#pterus" C-solz ganoid de tip lepisosteoid !la >olostei osili". g-ganoin. c-cosmin. o.sp.- os spongios. i-izopedin !os lamelos". c.p.-cavitate pulpar

Solzii ganoizi deriv din cosmoizi, avnd atro iate straturile intermediare. n schimb, la supra a posed un strat ormat dintr-o substan amor , dur, strlucitoare i transparent, numit ganoin !un adevrat smal" ! ig. ,.<.". Solzii ganoizi au o orm rombic i sunt dispui n serii oblice. la unul dintre coluri au o prelungire cu care se leag de solzii vecini. Se ntlnesc pe lobul superior al caudalei sturionilor. Solzi elasmoizi se prezint sub orm de lamele subiri i transparente, cu straturile de ganoin i izopedin !esut osos lamelar" reduse la maximum. 4i au o orm variat circular, ovalar, poligonal etc. @aa superioar a acestor solzi poate i uni orm sau mprit n ) cmpuri, unul anterior, altul posterior i dou laterale ! ig.,.=".

Fig. 3.#. Solzi elasmoizi

*-seciune longitudinal prin tegument, cu precizarea poziiei solzilor n derm. +a-mor ologia unui solz cicloid !pstrv". +b-mor ologia unui solz ctenoid !biban". ,-seciune transversal printr-un solz elasmoid Ca-cmp anterior. Ci-circuli. Cl-cmp lateral. C6-corpuscul 6andl. Co-zon osoas. Cp-cmp posterior. Ctctenii !spinuli". $-derm. 4c-solz. 4p-epiderm. @a- ibr de legtur. @m- ront de mineralizare. 2e-membran limitant extern. 6u-muchi. /:-plac bazal. 0a-radius !sgeata alb indic sensul de naintare a petelui. sgeata neagr arat centrul solzului".

n seciune transversal un solz elasmoid apare ormat din dou straturi% Estratul superior !proximal" oarte subire, ormat din ganoin, este omogen, dur i riabil, bogat n substane minerale. 5cest strat prezint o serie de creste concentrice !circuli", mai mult sau mai puin paralele cu marginea solzului i creste radiare !radius", care converg de la peri erie spre centrul solzului. Estratul pro und !distal" al solzului elasmoid corespunde stratului osteoid din solzul ganoid. 5cesta const din lamele suprapuse de substan osoas ! ibre con&uctive calci icate" lipsite de osteoblaste, dispuse n mai multe straturi i orientate di erit de la un strat la altul, care dau solzului vzut pe aa ventral un aspect reticulat. 5ceste lamele, numite sclerite, se ormeaz succesiv pe msur ce animalul se dezvolt, iind din ce n ce mai mari. /rin depunerea de sclerite succesive, solzul crete att n grosime ct i n supra a. 9oi solzii sunt strbtui de canalicule per orate n care se gsesc nervi i vase sanguine. Solzii elasmoizi sunt de dou tipuri% solzi cicloizi, mai rspndii la ormele in erioare de teleosteeni !ordinele Clupei ormes, C#prini ormes etc." i solzi ctenoizi, prezeni la ormele mai evoluate !ordinele /erci ormes, /leuronecti ormes etc.". Solzii cicloizi au marginea posterioar neted, prezentnd aspecte variate. Solzii ctenoizi au marginea posterioar zimat din cauza prezenei spinulilor !ctenii". 2a numeroase specii de peti, la acelai individ exist ambele tipuri de solzi, cicloizi i ctenoizi. $e exemplu, la guvizii din genul 1obius, solzii de pe cap sunt cicloizi iar pe corp sunt ctenoizi. @orma, numrul i dispoziia solzilor sunt variabile dup specie, iind determinate de di erii actori. Sa observat c exist o anumit relaie ntre elasticitatea corpului i dimensiunea solzilor. Solzii sunt cu att mai mici cu ct corpul este mai elastic, mai alungit. Solzii mai mari se ntlnesc la petii de talie mic, puin mobili, cum ar i ciprinidele. Solzii oarte mici se ntlnesc de asemenea la cei mai rapizi peti pelagici !macrou, ton" al cror corp, dei puin elastic, este supus unor curbri locomotorii laterale cu o recven oarte mare. Ca i elasticitatea, creterea recvenei curbrilor laterale poate duce la dispariia solzilor, cum se ntmpl de exemplu n regiunea posteriar a corpului la ton. $e obicei, solzii ormeaz iruri longitudinale i transversale, situaie rezultat din ntretierea rndurilor dispuse oblic. 2a grupele primitive de peti, numrul seriilor transversale de solzi corespunde oarecum numrului segmentelor musculare. 2a grupele evoluate aceast coresponden nu mai exist, n sensul c numrul irurilor de solzi este mai mare dect cel al segmentelor musculare. Solzii cosmoizi i ganoizi sunt dispui unul pe lng altul, acoperindu-se oarte puin pe margine, n timp ce solzii elasmoizi se acoper mai mult ntre ei, ncepnd de la cap spre coad, lsnd descoperite numai cmpurile posterioare. $ispoziia solzilor elasmoizi ca iglele pe acoperi, asigur corpului petelui o

supra a neted, avorabil locomoiei, iind mpiedicat ormarea de cute tegumentare verticale n timpul curbrilor laterale. $ispoziia i numrul solzilor dintr-un ir longitudinal sau transversal constituie caractere utilizate n sistematic pentru identi icarea speciilor. Solzii de pe linia longitudinal se numr de la marginea posterioar a operculului pn la baza nottoarei caudale !la speciile cu linie lateral vizibil se numr solzii per orai din lungul liniei laterale". /entru stabilirea numrului de solzi dintr-un ir transversal se ia un rnd oblic de solzi de la nivelul mi&locului spatelui. 2a speciile lipsite de linie lateral vizibil se numr solzii dintr-un ir oblic lateral, pornind de la marginea dorsal la cea ventral a corpului. n cazul speciilor cu linie lateral vizibil se numr solzii dintr-un ir oblic de deasupra i cei dintr-un ir oblic de sub linia lateral. /rin aceste determinri se obine ormula liniei laterale. 4a poate i exprimat ast el% 2.l.FSG5H:s$, n care% S-numrul de solzi din lungul liniei laterale, pe partea stng a corpului. $-numrul de solzi din lungul liniei laterale, pe partea dreapt a corpului. 5-numrul de solzi de deasupra liniei laterale. :-numrul de solzi de sub linia lateral. An exemplu concret, ormula pentru specia crap !C#prinus carpio" este urmtoarea% !,)",; G8-<H8<s ,C!)?". 2a aceast specie se gsesc rareori ,)-)? de solzi, de obicei ,;-,C solzi n lungul liniei laterale, 8-< solzi deasupra i 8-< solzi sub linia lateral. $eoarece solzii sunt ormaiuni ce nregistreaz n structura lor toate etapele creterii petelui ca i alte evenimente din viaa sa !alimentaie, reproducere, migraie etc.", pe lng utilizarea lor n sistematic, aceste ormaiuni mai sunt olosite pentru determinarea ritmului de cretere i mai ales pentru determinarea vrstei.

3.3.4. Scleri-ica+iile dermice

Sunt ormaiuni dure cu structur variat, existente la unele specii de peti din amiliile 5cipenseridae, 1osterosteidae, :lenniidae, 9riglidae etc. 5cestea sunt ie solzi trans ormai cu o rezisten special !solzii liniei laterale de la stavrid", ie plci osoase dezvoltate n interiorul dermului !scuturile i scutelele de la sturioni".

3.3.5. )enticulii cutana+i (sol/i placoi/i)

Sunt ormaiuni cu origine mixt, epidermic sau dermic, de la care deriv dinii ma&oritii vertebratelor actuale. Cu excepia celor existeni sub orm de spini la unii teleosteeni, ei sunt caracteristici rechinilor ! ig.,.C".

Fig. 3.%. $enticulii cutanai la rechini. !t-ep. b-placa bazal"

$in punct de vedere histologic, un denticul este alctuit dintr-o parte extern !scutela", una intern !placa bazal" i una intermediar !gulerul". Scutela, cu o structur asemntoare dintelui, are orma unui con turtit, nclinat, cu o cavitate interioar numit cavitate pulpar. 5ceasta este simpl sau rami icat i se deschide prin unul sau mai multe canalicule ce tranverseaz placa bazal. 4a este plin cu o pulp bogat n nervi i vase de snge, reprezentnd partea tro ic a denticulului. Spaiul cuprins ntre rami icaiile cavitii pulpare este ocupat de dentin. 2a supra a, denticulul este acoperit cu un strat de smal. /laca bazal este ormat din esut ibros calci icat. 4a servete la ixarea denticulului n tegument ! ig.,.*?". Spre deosebire de solzii propriu-zii, denticulii cutanai nu cresc continuu, avnd o existen relativ scurt. ei cad i se renoiesc de cteva ori n timpul vieii petelui, iecare evolund independent a de

denticulii vecini. 2a unele specii denticulii su er modi icri, aprnd sub orm de spini sau alte ormaiuni !spinul veninos de la pisica de mare".

Fig.3.1&. Schema stucturii histologice la un denticul cutanat 4-epiderma. $-derma. >-hipoderma. S-scutela. 1-guler. /b-placa bazal. *-smal. +-dentina. ,-cavitatea pulpar.

)istemul muscular este format din tesuturi musculare striate. Acestea sunt alcatuite din celule alungite 'n forma de fibre, dispuse 'n fascicule musculare, cu nuclei periferici. Alternana unor zone mai 'nchise cu zone mai deschise da celulei un aspect striat. n schema de mai jos este prezentata alcatuirea sistemului muscular la peti.

5.1. 0usculatura trunchiului

La nivelul trunchiului se gasesc ! grupe de muschi2 a) muschii laterali8 b) muschii rosii8 c) muschii carenali ; d) muschii 'notatoarelor impare.

5.1.1. Muschii laterali

(onstituie masa principala a musculaturii somatice fiind situati pe laturile corpului imediat sub tegument. La suprafata lor profunda ei vin 'n contact cu scheletul a$ial, 'n partea anterioara se insera 'n regiunea occipitala a neurocraniului si pe marginea superioara a centurii scapulare, iar 'n partea posterioara se insera la baza 'notatoarei caudale. La majoritatea speciilor, fiecare muschi lateral este 'mpartit de-a lungul sau 'n doua mase: una dorsala (epa$iala) si una ventrala (hipa$iala), printr-un perete conjunctiv (miosept transversal) fi$at de tegument si de scheletul a$ial, situat putin mai jos de linia laterala (fig. 6.,.). a

b
Fig. 5.1. .usculatura corpului n seciune transversala a-pesti cartilaginosi, b-pesti ososi

.uschii laterali sunt metamerizati. #riviti de la e$terior ei par formati din fibre fr'nte de tesut muscular (miomere sau miotome), separate 'ntre ele prin pereti conjunctivi denumiti miosepte (miocome). Liniile frante corespunzatoare mioseptelor care apar la suprafata muschiului poarta numele de inscriptii tendinoase ! ig. 8.+, ig. 8.,.".

Fig. 5.2 $ispoziia mioseptelor i miomerelor la salmonide

Fig. 5.3. Schematizarea miomerelor la di erite specii de peti a" ciclostomi, b" rechini, c" biban, d" biban - seciune rontal.

)tructura interna a miomerelor nu corespunde cu aspectul lor e$terior si este diferita de la o specie la alta, 'n functie de rolul jucat de muschii laterali 'n deplasarea pestilor. 'n profunzime miomerele au forma unor conuri scobite ale caror fibre se 'nfunda 'nainte sau 'napoi, inserandu-se pe scheletul a$ial si pe mioseptul transversal. ;iecare con patrunde cu varful 'n scobitura conului alaturat. La speciile care 'n timpul deplasarii dezvolta viteze mari, conurile sunt mai ascutite astfel ca fiecare din ele strabate un numar relativ mare de conuri alaturate. Asa de e$emplu, la ton numarul elementelor miomerice 'ntreptrunse ajunge la ,,-," (fig.6.!.). 'nsertia acestor conuri pe un numar mare de vertebre determina unificarea efortului muscular si ca urmare o forta mai mare de not. (u cat pestii sunt mai pu in mobili, cu atat interpenetrarea conurilor este mai restransa (,-5 la pestii litorali). 1in conurile ventrale ale muschilor laterali iau nastere muschii abdominali a caror conformatie difera de la un grup de pesti la altul.

Fig. 5.4. ;orma corpului si dispozitia musculaturii 'n sectiune transversala ton (A)8 crap (>)8 conger (()8 cod (1), 'n regiunea abdominala (,,5) si caudala (%).

5.1.2. Muschii rosii

Acesti muschi sunt de culoare 'nchisa, cu fibrele bogate 'n sarcoplasma, cu miofibrile mai putine si mai mici, cu striatii longitudinale mai bine marcate, situati pe flancurile corpului 'ntre tegument si muschii laterali. 1ezvoltati mai mult 'n regiunea caudala, ating o grosime ma$ima 'n dreptul liniei laterale si se subtiaza treptat spre spate si abdomen. 7i sunt 'nveliti de o teaca conjunctiva care 'i separa de tesuturile 'nconjuratoare. Acesti muschi se contracta si se rela$eaza lent si au o mare rezistenta la oboseala. (uloarea se datoreaza unui pigment numit mioglobina (o cromoproteida). .ioglobina constituie o parte integranta, caracteristica muschilor rosii. 7a fi$eaza o$igenul si devine pentru putin timp un rezervor de o$igen la nivelul muschiului.

5.1.3. Muschii carenali

)unt muschi de forma aproape cilindrica, situati pe linia mediana dorsala si ventrala a corpului, cu rol motor 'n fle$iunile dorso-ventrale ale corpului si ca ridicatori, retractori si protractori ai 'notatoarelor impare si ai centurii pelviene. .uschii carenali din regiunea dorsala sunt denumiti muschi supracarenali, iar cei din regiunea ventrala muschi infracarenali. Atat unii cat si ceilalti prezinta variatii de la o specie la alta. La un mare numar de teleosteeni se disting % perechi de muschi supracarenali (anteriori, mediani, posteriori) si % perechi de muschi infracarenali (anteriori, mediani, posteriori).

5.1.4. Muschii Inotatoarelor impare

'n cadrul acestui grup de muschi, distingem muschii dorsalelor, analelor si muschii 'notatoarei caudale. 5.1.4.1. Muschii dorsalei si analei La selacieni, pentru fiecare radie e$ista un muschi radial 'ntins 'ntre marginea muschiului lateral si baza radiei, fiind format dintr-un strat superficial si unul profund. La holocefali si chondrosteeni se gasesc muschi radiali superficiali si profunzi, iar la teleosteeni, pentru fiecare radie e$ista % perechi de muschie2 Inclinatori, situati la suprafata si inserati pe marginea posterioara a bazei radiei (curbeaza radia sau o 'nclina lateral), erectori, situati profund, pornesc din tesutul conjunctiv dintre spinii interneurali si depresori, situati superficial 'ntre marginea anterioara a spinilor interneurali si tesutul conjunctiv al erectorilor (fig.6.6.).

Fig.5.5. .usculatura superficiala si profunda a inotatoarei dorsale, la somon

5.1.4.2. Muschii caudalei Acesti muschi formeaza un strat continuu 'n regiunea caudala la selacieni, iar la chondrosteeni se dispun 'n doua straturi. La teleosteeni caudala este miscata de muschii laterali la care se adauga - perechi de muschi profunzi2 fle$orii ventrali (superficiali, superiori si inferiori), fle$orii dorsali (superiori si inferiori) si adductorii ventrali. 'ntre radiile caudalei se gasesc mai multi muschi interfilamentosi care faciliteaza apropierea sau 'ndepartarea radiilor (fig.6.-.)

Fig.5.6. .usculatura inotatoarei caudale

5.2. 0usculatura capului

n zona capului se gsesc numeroi ma$ilarelor, arcurilor branhiale i a operculelor.

muchi

care

ajut la

micarea

ochilor,

5.2.1. Muschii ochilor

;iecare glob ocular este miscat la teleosteeni de ! muschi drepti (superior, inferior, interior si e$terior) si 5 muschi oblici (superior si inferior). La unele specii de )?ualidae e$ista 'n plus un muschi drept lateral accesor derivat din dreptul e$tern. La dipnoi se gasesc numai cei ! muschi drepti (lipsesc oblicii) (fig.6.:.).

Fig.5. . 6uchii ochiului

5.2.2. Muschii arcului mandibular

La teleosteeni arcul mandibular este prevazut cu un ridicator al palato-patratului si un dilatator al operculului, derivati din constrictorul dorsal, un adductor al mandibulei foarte variabil, un patrato-mandibular intern si un intermandibular redus. La )iluridae, din muschiul patrato-mandibular deriva muschii retractori ai mustatilor. La rechinii din familia )?ualidae muschii arcului mandibular au o alc tuire foarte comple$a, fiind reprezentati de % grupe2 -muschiul constrictor dorsal, inserat 'n regiunea otica si la marginea superioara a palato-patratului. 1in el se desprind, la unele specii, muschiul spiracular care intra 'n alcatuirea muschiului pleoapei si muschiul ridicator al palato-patratului8 -muschiul adductor al mandibulei, inserat pe palato-patrat si pe ma$ilarul inferior8 poate participa si el la miscarea pleoapei. 'n acest sistem adductor intra si muschiul preorbital8 -muschiul constrictor ventral (intermandibularul), situat 'ntre ma$ilele inferioare. La holocefali, chondrosteeni, holostei si dipnoi se observa o reducere pana la disparitie a unora dintre muschii de la )?ualidae, o dezvoltare a altora, sau o 'nlocuire a lor cu alti muschi pentru efectuarea unor miscari caracteristice fiecarei specii.

5.2.3. Muschii arcului hioid

#artea esentiala a musculaturii acestui arc este reprezentata de muschiul constrictor hioidian de la care deriva diferiti muschi e$istenti la diferite grupe sistematice. Astfel, la unele specii de )?ualidae e$ista un muschi constrictor simplu 'ntins 'ntre tesutul conjunctiv al muschilor dorsali spinali si hiomandibular. La alte specii de )?ualidae, ca si la 3ajidae, holocefali, chondrosteeni, holostei etc. e$ista variante rezultate prin transformarea muschiului constrictor. La teleosteeni distingem ridicatorul si dilatatorul operculului, adductorul hiomandibularului si adductorul palatinului, iar 'n regiunea ventrala, muschii hio-hioidieni ('nserati pe hipohiale) si muschii genio-hioidieni (cuprinsi 'ntre radiile branhiostegale si mandibula) (fig. 6.9.).

Fig. 5.!. .usculatura cefalica superficiala la Gadus morhua2 ,-muschi adductor mandibular8 5-muschi ridicator al arcului palatinal8 %-dilatator al operculului8 !-osul pterotic8 6-miomerele trunchiului8 --osul posttemporal8 :muschi adductor hiomandibular8 9ridicator si adductor al operculului8 "osul supracleitral8 ,/-muschi hiohioidian8 ,,-radii branhiostegale8 ,5muschi genio-hioidian.

5.2.4. Muschii arcurilor branhiale

Arcurile branhiale sunt actionate de 6 grupe de muschi2 1"Musculatura epibranhiala. 7ste formata la )?ualidae dintr-un muschi subspinal inserat pe fata ventrala si posterioara a craniului, pe primele vertebre si pe faringobranhialele primelor doua arcuri, mai multi muschi interbazali care leaga 'ntre ele faringobranhialele diferitelor arcuri si un muschi retractor dorsal al arcurilor branhiale. #rimul muschi se gaseste si la holocefali. *ot la holocefali e$ista un singur muschi interbazal. La unii teleosteeni este prezent numai retractorul dorsal8 2"Musculatura branhiala propriu"#isa. 7ste reprezentata la s?ualide si rajide de muschii constrictori branhiali inserati pe epibranhial si ceratobranhial (ultimul pe centura scapulara) cu rol 'n ventilatia branhiilor, muschii adductori ai arcurilor, cu aceleasi insertii, cu rol 'n curbarea arcurilor, muschii dorso-faringieni inserati fiecare pe faringe si epibranhial, cu rol 'n respiratie si muschiul trapez care porneste din tesutul conjunctiv al musculaturii spinale si se fi$eaza pe centura scapulara. La teleosteeni se gaseste un numar variabil de muschi ridicatori inserati pe oasele otice si pe epibranhiale, muschi dorso-oblici si muschi transversali (uneori uniti, formand muschiul transverso-oblic sprijinit pe al doilea arc branhial), trapezul (la unele specii), adductorii (redusi), transversalii si oblicii ventrali si muschiul faringo-hioidian, prezent la percide si ciprinide, 'ntins 'ntre hioid si faringe. 3"Musculatura hipobranhiala craniana . 7ste formata dintr-un numar variabil de muschi situati la fata ventrala craniana si cuprinsi 'ntre coracoid si ma$ilarul inferior denumiti muschi coraco-branhiali (la s?ualide, rajide si holocefali) sau faringo-claviculari (la holostei, dipnoi si teleosteeni). La teleosteeni se gaseste un faringo-clavicular intern si unul e$tern inserati pe ceratobranhialele arcurilor al patrulea si al cincilea si la fata e$terna a claviculei. 4"Musculatura hipobranhiala spinala. 7ste reprezentata de coraco-mandibular si coraco-hioidian. #rimul este prezent numai la unii selacieni (impar, situat sub intermandibular), la holocefali, chondrosteeni si dipnoi (inserat pe coracoid si clavicula). Al doilea este prezent la toate grupele (la unele specii este redus). La teleosteeni el uneste clavicula cu urohialul8

5"Musculatura eso$agului. 7ste reprezentata de constrictorul esofagului cu fibre circulare inserate la s?ualide pe ultimul arc branhial si pe pericard. La holocefali si teleosteeni se adauga un sfincter al esofagului.

5.3. Musculatura centurilor si Inotatoarelor pare

'n acest grup distingem muschii centurii scapulare si ai 'notatoarelor pectorale precum si muschii centurii pelviene si ai 'notatoarelor ventrale. #e langa muschii care apartin altor regiuni si care au insertii pe oasele centurii scapulare se gasesc si muschii proprii ai acestei centuri. La s?ualide, pe fata e$terna a claviculei, se insera muschiul latero-scapular (cu rol retractor), iar ventral cu insertii pe coracoid si pe fata anterioara a pectoralei se 'ntinde un muschi protractor. La holocefali se disting un latero-scapular e$tern, un ridicator (inserat 'n urma orbitei), un latero-scapular intern (inserat pe scapulum) si un protractor cu o dispozitie asemanatoare cu cea de la s?ualide. La teleosteeni, la centura scapulara se gasesc muschi abductori superficiali si profunzi (inserati pe coracoid si la baza 'notatoarei), muschi e$tensori (inserati pe cleitrum si la fata e$terna a primei radii din pectorale), muschi adductori superficiali si profunzi (inserati 'n unghiul dintre coracoid si cleitrum si pe baza 'notatoarei) si muschi interfilamentosi (situati pe fata ventrala 'ntre radiile 'notatoarelor). .uschii centurii pelviene si ai 'notatoarelor ventrale sunt 'n general redusi la selacieni si holocefali, fi$area sau 'n unele cazuri mobilitatea 'notatoarelor fiind asigurate de unii din muschii trunchiului inserati 'n aceasta regiune. La teleosteeni, pe langa muschii carenali inserati pe centura pelviana (protractori si retractori ai ischionului) se gasesc muschi proprii si anume2 abductorii superficiali (inserati la marginea anterioara a ischionului), abductorii profunzi (inserati la marginea ventrala a radiilor), adductorii profunzi (inserati pe partea iliaca) si adductorii superficiali (inserati pe marginea dorsala a radiilor). Abductorii superficiali departeaza 'notatoarele de corp 'ndreptandu-le 'n jos, iar cei profunzi departeaza 'notatoarele 'ntre ele. Adductorii profunzi ridica 'notatoarele de-a lungul corpului rasfirand radiile, iar cei superficiali trag 'napoi 'notatoarele (fig. 6.".).

Fig. 5.%. .usculatura inotatoarelor2 A-pectorale, >-ventrale.

5.4. &ocomotia pestilor

#estii sunt organisme acvatice perfect adaptate la functia locomotorie. )e cunoaste ca 'n filogenia si ontogenia acestor animale factorul principal 'n determinarea formei generale a corpului l-a constituit nevoia de a se deplasa 'n conditiile mediului acvatic. .area majoritate a speciilor de pesti se deplaseaza prin 'not, supunandu-se strict legilor hidrodinamicii care intervin 'n deplasarea diferitelor corpuri 'n interiorul fluidelor. @bservand deplasarea unui peste cu aspect serpentiform, vom vedea ca 'n partea cea mai anterioara a corpului se formeaza o bucla ce se deplaseaza de la cap catre coada. #e masura deplasarii, bucla se mareste terminandu-se la e$tremitatea posterioara printr-o curbare larga laterala a 'notatoarei caudale. 1upa ce o bucla porneste din regiunea anterioara, o alta cu acelasi

caracter crescand 'i va lua locul, fenomenul re'noindu-se ne'ntrerupt. Asistam prin urmare la o adevarata miscare ondulatorie a corpului 'n care undele 'si maresc progresiv 'n sens anteroposterior amplitudinea (fig. 6.,/.). ;icare unda pe corpul pestelui capteaza o masa de apa pe care o refuleaza cre nd 'n acest fel o forta de propulsie. 1in cauza cresterii progresive a amplitudinii undelor, se 'nregistreaza o accelerare progresiva a particulelor de apa refulate, conditie ideala 'n realizarea fiziologica economica a efectului propulsor.

Fig. 5.1'. Locomotia la anghila (sus) si felul de propagare a undei locomotorii 'n lungul corpului.

'n acest fel, prin efortul 'ntregii musculaturi laterale, corpul pestelui este 'mpins 'nainte cu o viteza cu atat mai mare cu cat frecventa miscarilor ondulatorii este mai mare. 1esi mai putin vizibila, miscarea ondulatorie a corpului se desfasoara 'n timpul deplasarii si la pestii cu corpul mai robust (e$. crapul). La acesti pesti, capul si regiunile anterioare ale trunchiului, 'n general mai masive, sunt balansate succesiv lateral, supuse deci unor oscilatii de o anumita amplitudine. .usculatura laterala, alcatuita din miomere capabile fiecare de contractii independente, poate interveni 'n realizarea schimbarilor de directie 'n timpul deplasarii. #rin contractia diferitelor mase musculare corpul poate fi 'n 'ntregime sau partial curbat 'n diferite planuri, rezultand 'n acest fel asimetrii ale actiunilor propulsive si deci schimbari ale sensului de deplasare. 'n locomotia pestelui ca elemente secundare, intervin 'notatoarele si carenele laterale din regiunea caudala. (arenele, de e$emplu, servesc la imobilizarea acestei regiuni. Aoaca rol de stabilizatori si contribuie la reducerea vartejurilor de apa 'n timpul deplasarii. (u e$ceptia caudalei, care participa activ la efectul propulsor, celelalte 'notatoare joaca numai rol de frane, stabilizatori sau schimbatori ai directiei de deplasare. 'nterventia celorlaltor 'notatoare se constata mai ales 'n timpul stationarii pestelui sau la viteze mici de deplasare cand sunt larg desfacute. La viteze mari de deplasare 'notatoarele sunt lipite de corp pentru a nu diminua din efectul propulsor. #ectoralele si ventralele au importanta 'n schimbarile de directie 'n timpul deplasarii, pot stopa mersul 'nainte ('ndeosebi pectoralele care au o centura mai puternica), pot determina miscarea 'napoi a corpului, de asemenea intervin 'n mentinerea echilibrului. 1orsala si anala asigura 'n buna masura miscarea de 'naintare a pestelui, de deplasare a lui 'n sus sau 'n jos si numai partial 'ndeplinesc rolul de stabilizatori. 1in cele mentionate, rezulta rolul principal al corpului 'n locomotia pestilor. (apacitatea de 'ndoire mai mult sau mai putin accentuata a corpului depinde fireste de structura lui. #estii cu un numar mai mare de vertebre 'si pot 'ndoi corpul mai puternic decat cei cu mai putine vertebre. #estii cu solzi mici 'si pot de asemenea 'ndoi corpul cu mai mare usurinta decat cei cu solzi mari. 7$ista cazuri 'n care functia locomotorie este preluata 'n principal de 'notatoare si nu de corp. Astfel, la unele specii propulsia este asigurata prin miscarile ondulatorii sau neondulatorii ale 'notatoarelor. 1e e$emplu, la rajide si dasiatide pectoralele au o dezvoltare foarte mare fiind 'n timpul deplasarii sediul unor miscari ondulatorii cu amplitudine crescanda

care strabat continuu 'notatoarele 'n sens antero-posterior, realizandu-se 'n acest mod un fel de zbor submarin (fig.6.,,.).

Fig. 5.11. 'notul prin miscari ondulatorii ale pectoralelor de Raja.

'n legatura cu locomotia, mai este de considerat deplasarea unor specii prin zbor. La pestii zburatori, zborul s-a elaborat ca o adaptare de protectie, care le da posibilitatea sa se salveze de urmarirea rapitorilor. #estele zburator, 7$ocoetus volitans, se poate mentine 'n aer cca. ,/ secunde si parcurge 'n acest timp o distanta de pana la ,// m si chiar mai mult. 1e fapt acesta nu este un zbor propriu-zis ci un fel de planare. La acesti pesti 'notatoarele pectorale sunt foarte dezvoltate si 'ndeplinesc aceeasi functie ca si aripile unui avion sau planor, cu roluri de planuri portante. .otorul principal care imprima viteza initiala 'n timpul zborului este caudala si 'n primul rand lobul ei inferior.

5.5. (rganele electrice la pesti

'n seria pestilor e$ista circa 56/ de specii din genurile 7lectrophorus, .alapterurus, .orm0rus, *orpedo, 3aja etc., care poseda organe specializate pentru producerea de energie electrica. Aceste organe au rezultat prin transformarea tesutului muscular sau glandular, ele fiind amplasate imediat sub tegument, 'n regiunea anterioara sau posterioara a corpului. )unt de obicei perechi situate simetric fata de a$ul longitudinal al corpului (fig.6.,5.).

Fig. 5.12. Localizarea organelor electrice la 7lectrophorus (A)8 .alapterurus (>) si *orpedo (().

;orma lor este diferita de la o specie la alta (fusiforma, reniforma, cilindrica sau paralelipipedica). 1imensiunile organelor electrice sunt de asemenea variabile dupa specia si varsta pestelui, ele fiind cu atat mai mari cu cat puterea de descarcare este mai mare. 4reutatea organului raportata la greutatea totala a corpului reprezinta ,B5,-- la 7lectrophorus, ,B%,66 la .alapterurus si ,B%,!- la *orpedo. @rganul electric se recunoaste dupa consistenta sa redusa, fiind alcatuit dintr-un tesut cu aspect gelatinos, opalescent, de culoare albastruie sau roza, 'nconjurat de un strat subtire de tesut conjunctiv. 7ste 'n contact cu celelalte tesuturi care-l 'nconjoara (muschi, oase sau cartilagii). )ectionand transversal un organ electric se constata ca el este alcatuit la majoritatea speciilor, dintr-un numar de prisme sau coloane verticale, situate alaturat si legate 'ntre ele prin pereti de tesut conjunctiv. 1in acesti pereti conjunctivi pornesc transversal catre interior mai multe septumuri foarte fine care delimiteaza 'n prisma o serie de compartimente. 'n fiecare compartiment al prismei se afla o electroplaca (fig.6.,%).

Fig. 5.13. #rismele electrice de la *orpedo

A-vedere laterala a unui grup de prisme8 >-sectiune transversala prin prisma8 ,-nervii ce vin la placa8 5-vase sangvine8 %-partea centrala a placii electrice8 !-pereti de tesut conjunctiv.

7lectroplaca constituie elementul functional fundamental al organului electric. 7a este o formatiune cu aspect obisnuit lamelar 'nconjurata cu o membrana denumita electrolama. 1ispozitia acestor placi aminteste structura pilei lui olta, 'n care alterneaza discuri de zinc si de cupru. +umarul prismelor si respectiv al electroplacilor variaza de la o specie la alta. Astfel, la .orm0rus si 40mnarchus fiecare organ electric este format dintr-o singura coloana 'n care pot fi numarate ,5/-5// electroplaci ; la *orpedo, organul electric cuprinde circa !// prisme cu pana la 5//./// de electroplaci. La unele specii electrofore, structura organului electric difera de cea descrisa mai sus. Asa de e$emplu la genul .alapterurus, electroplacile, de dimensiuni mai reduse, nu sunt dispuse 'n prisme sau coloane, iar la unele specii din familia 40mnotidae locul electroplacilor este luat de electrotuburi, rezultate prin transformarea particulara a unor fibre nervoase motorii. 'nervatia organelor electrice este asigurata de nervii ce provin din radacinile anterioare ale maduvei spinarii. #atrunse 'n spatiile interlamelare ale prismelor, ramurile nervoase se termina pe una din fetele fiecarei electroplaci. ;ata electroplacii care primeste terminatiile nervoase este electronegativa, 'n timp ce fata opusa lipsita de terminatii nervoase si care constituie polul vegetativ al electroplacii, este electropozitiva. 'n aceasta parte vin vasele de sange. >ipolaritatea electrica a electroplacilor apare numai 'n timpul activitatii lor cand una din fete (cea electropozitiva) capata pentru un timp un potential mai ridicat decat fata opusa. 7nergia electrica eliberata de fiecare electroplaca este foarte slaba, iar tensiunea curentului electric produs nu depaseste curentul de actiune al nervului sau muschiului. nsa, deoarece electroplacile organului electric sunt conectate 'ntre ele ca 'ntr-o baterie electrica si din cauza ca impulsurile de la centrii nervosi vin la toate electroplacile aproape 'n acelasi timp, se realizeaza, dupa vointa animalului, o descarcare simultana a tuturor elementelor functionale ale organului electric. 3ezulta 'n acest fel descarcari foarte puternice cu actiune nociva asupra muschilor, nervilor si centrilor nervosi ai altor animale. (urentul electric rezultat ajunge pana la -// volti la 40mnotus, pana la !6/ volti la .alapterurus, pana la 55/ volti la 7lectrophorus electricus, pana la !6 volti la *orpedo marmorata si pana la ! volti la specii din genul 3aja. 1escarcarile organelor electrice sunt scurte si au caracter ritmic, ele fiind influentate de o serie de factori ca starea fiziologica a animalului, temperatura mediului ambiant etc. @rganele electrice servesc pestilor atat ca arme de aparare cat si ca arme de atac. 7fectul activitatii organelor electrice este resimtit de celelalte animale, de obicei atunci cand acestea ating corpul pestelui electrofor 'n doua puncte. Cneori, cand circuitul electric se 'nchide prin pamant, este suficienta atingerea pestelui electrofor 'ntr-un singur punct al tegumentului. )unt si situatii 'n care efectul descarcarilor este resimtit de la oarecare distanta, deoarece 'n jurul pestelui electrofor se realizeaza un camp electric (broasca, de e$emplu, resimte descarcarile electrice ale speciilor din genul 40mnotus de la distante de peste , m). La pestii electrofori, se constata o rezistenta relativa fata de propria descarcare, oricat de puternica ar fi aceasta. 'n mediul acvatic, 'n timp ce victimele sufera sub influenta curentului produs contractii tetanice, la pestii electrofori se constata numai usoare contractii locale. 'n afara apei 'nsa, pestii electrofori resimt mai puternic actiunea propriului curent electric deoarece, 'n acest caz, curentul 'n loc sa treaca 'n apa traverseaza corpul pestelui (pot fi observate 'n aceste cazuri contractii scurte, violente). 'n general, toti pestii cu organe electrice sunt putin mobili si slab 'notatori. La ei, energia potentiala, 'n loc sa se transforme 'n miscare, se transforma 'n energie electrica.