2.6.

APRECIEREA CULORILOR LA OVINE

Culoarea pielii sau a învelișului pilos la animale este dată de prezența, în diferite proporții, a
pigmenților melanici. Analiza culorilor la ovine prezintă, din punct de vedere ştiinţific şi practic, o
importanţă deosebită ştiindu-se faptul că modul de prezentare al acestora reprezintă şi un caracter de
rasă. În mod special la ovine lâna mai deschisă şi, îndeosebi, cea albă are o valoare economică mai
mare. Acest fapt a contribuit în mare măsură la răspândirea oilor cu lâna albă în aproape toate zonele
lumii deoarece prezenta oportunități mai mari de utlizare.
Există în literatura de specialitate unele studii prin care se afirmă că între culoarea animalelor,
constituție și potențial productiv ar exista o anumită corelație, în sensul că nuanțele de culoare mai
închisă se întâlnesc, de regulă, la rasele sau indivizii cu o constituție robustă. Acestea ar fi mai
rezistente, mai productive în timp ce rasele sau indivizii care prezintă pigmentația mai deschisă sunt slab
productive.
Diversitatea culorilor întâlnite la ovine este dată de caracterul diferit al pigmentaţiei lânii şi al jarului
de pe extremităţi sub raportul intensităţii, nuanţei şi a răspândirii fibrelor pigmentate pe suprafaţa
corporală.
Între pigmentaţia robei şi cea a pielii există o strânsă corelaţie. Astfel, la oile cu lână închisă la culoare,
datorită prezenţei melaninei în cantitate mai mare în epidermă şi într-o proporţie mai redusă în dermă,
pielea este totdeauna închisă la culoare. Oile cu învelişul pilos alb au tegumentul de culoare ardezie
închisă, cum este la Țigaia bucălaie, sau albinotic roşcată ori de culoare sidefie cum se întâlneşte la oile
bele.
 De asemenea, oile complet albe prezintă totdeauna ochii pigmentaţi, cu irisul de nuanţă
verzuie, mai rar albăstrui. Până în prezent nu s-au semnalat oi cu adevărat albinotice, adică cu
roba, tegumentele şi ochii complet lipsiţi de pigment.

De aceea, culoarea complet albă de la ovine este considerată de tip leucistic şi nu albinotic şi în
consecinţă oile albe sunt animale leucistice.

Analiza corelaţiei dintre robă şi pigmentaţia pielii prezintă importanţă atât din punct de vedere
practic cât şi din punct de vedere al tipului de constituţie şi al gradului de adaptare la un climat
diferit, ştiindu-se faptul că în general oile cu învelişul pilos închis la culoare sunt mai rezistente la
intemperii şi se pot adapta mai uşor la condiţii noi.
Culori simple. Din această grupă fac parte următoarele culori: albă uniformă, neagră şi cafenie.
Culoarea albă este cea mai răspândită la această specie, fiind prezentă atât pe fibrele de lâna de pe corp
cât şi pe jarul de pe extremităţi. Este caracteristică tuturor tipurile de ovine Merinos, Țigaie albă, Spancă,
Țurcană, etc.
Ca particularitate, la unii indivizi pot fi întâlnite şi pete de formă şi mărime diferită, însă pigmentate şi
plasate pe faţă şi extremităţile inferioare ale membrelor. După topografie şi zona de apariţie al acestor pete
pigmentate, oile poartă diferite denumiri:
- oacheşe, când petele de altă culoare sunt dispuse circular în jurul ochilor (mai des întâlnite la varietatea
albă a raselor Țigaie şi Țurcană);
- buzate, atunci când petele pigmentate sunt dispuse în jurul botului;
- urecheate, când urechile sunt pigmentate;
- stropite, când jarul de pe cap şi extremităţile membrelor este presărat cu diferite pete pigmentate, de
formă, mărime şi număr variabil (fig. 2.21).
Culoarea neagră este mai rar întâlnită la oi, fiind însă caracteristică varietăţii negre ale raselor Țurcană, Karakul
şi Țigaie. Ovinele din varietăţile amintite prezintă această culoare pe întreg corpul lor, inclusiv pe extremităţi.
Ca particularitate, în cadrul acestei culori, pot fi întâlniţi şi indivizi la care în diferite zone de pe corp apar
pete de altă culoare (de obicei albe), care însă pot avea forme şi mărimi diferite. Trebuie făcută precizarea că
aceste pete cu o coloristică diferită pot să apară atât pe regiunile acoperite cu lână cât şi pe cele cu jar.
În funcţie de locul în care sunt plasate aceste pete, oile sunt denumite astfel:
- pleşcate, dacă pata este situată pe ceafă;
- codalbe, când vârful cozii este alb.
Culoarea cafenie este întâlnită foarte rar şi apare de obicei la Karakul. În funcţie de intensitatea pigmentului,
culoarea ca atare poate avea nuanţe diferite şi anume: cafeniu deschis, arămiu, arămiu - deschis, ciocolatiu,
cafea cu lapte, auriu - deschis şi diverse nuanţe de bej.
Culoarea cafenie dispusă pe tot corpul este întâlnită doar la animalele tinere. Însă odată cu înaintarea în
vârstă, concomitent cu apariţia fibrelor albe începe procesul de depigmentare, astfel încât învelişul pilos capătă
nuanţe diferite uneori devenind chiar alb, însă jarul de pe extremităţi rămâne de culoare cafenie.
La rasa Karakul, în situaţiile în care pielicelele cafenii prezintă diferite dungi mai deschise la culoare
decât restul fondului, plasate însă lateral de o parte şi de alta a liniei superioare sunt denumite halili.
 Culori compuse sunt specifice multor rase de
ovine. Prezenţa acestora este destul de ridicată şi
sunt reprezentate de următoarele grupe de culori:

albă neuniformă,
brumărie,
sur antic
într-o mai mică măsură roză.
 Culoarea brumărie (shiraz), este dată de amestecul fibrelor de culoare albă şi neagră, precum şi de intensitatea şi
gradul de acoperire a fibrei de lână cu pigmenţi specifici culorilor respective.
În funcţie de acestea, în cadrul culorii brumării se disting trei tipuri şi anume: brumăriu deschis (fibrele albe deţin
peste 70 % din total), brumăriu normal (fibrele albe sunt în număr mai redus, iar cele negre sunt intens pigmentate) şi
brumăriu închis (aproximativ 25 % din fibre sunt albe).
Odată cu înaintarea în vârstă, lâna de pe corp se depigmentează, iar jarul îşi păstrează aproximativ nuanţa iniţială,
constituind la animalele adulte un criteriu de stabilire a tipului de brumăriu căruia aparţin.
 Culoarea albă neuniformă se caracterizează prin faptul că lâna de pe trunchi este de culoare
albă iar jarul este uniform pigmentat, fiind mai des întâlnită la rasa Țigaie varietatea albă şi ruginie.
La Țigaia bucălaie, jarul de pe extremităţi este pigmentat în castaniu, cu nuanţe mai deschise
sau mai închise, apropiate de negru. La naştere, mieii acestei varietăţi au culoarea jarului
caracteristică iar lâna de pe cap poate fi şi ea pigmentată în nuanţe diferite. Această pigmentaţie,
fiind tranzitorie, dispare după vârsta de 3-4 ani.
La rasa Țigaie varietatea ruginie, jarul are culoarea ruginie de nuanţe diferite, variind de la
ruginiu - deschis până la cafeniu închis. Și la mieii aparţinând acestei varietăţi, la naştere roba poate
fi pigmentată şi se menţine aşa până la vârsta de 3-4 luni după care intră într-un proces de
depigmentare.
 Culoarea roză (piersicie) este întâlnită tot la rasa Karakul şi, provine din amestecul fibrelor albe cu cele
pigmentate de la brun şi roşu deschis până la roz, de nuanţă mai deschisă sau mai închisă.

Culori bălţate. Bălţături sunt considerate zonele de anumite forme şi mărimi, care au însă o pigmentaţie
diferenţiată de fondul culorii de bază a individului. Aceste zone sunt de fapt nişte pete ce pot fi întâlnite atât pe
regiunile acoperite cu lână, cât şi pe cele cu jar. Bălţăturile sunt nedorite la rasele de oi cu lână fină şi pot fi
întâlnite frecvent în cazul metişilor proveniţi din încrucişarea raselor cu lână albă şi cu lână colorată (la care
culoarea este dominantă). De asemenea, pot fi prezente şi în cazul raselor pure însă la indivizii neselecţionaţi. În
acest caz frecvenţa bălţăturilor este corelată direct cu gradul de selecţie şi nivelul de consolidare al însuşirilor la
populaţia respectivă.