3.

CULORILE ANIMALELOR DOMESTICE

Importanţa practică a cunoaşterii culorilor la animalele domestice constă în recunoaşterea raselor şi
varietăţilor, în cazul speciilor la care culoarea constituie un caracter de rasa (taurine, porcine, ovine, iepuri,
unele specii de păsări), dă indicaţii asupra purităţii de rasă, asupra gradului de metisare şi serveşte la
identificarea animalelor.
Culorile animalelor se datoresc pigmenţilor care se găsesc în straturile pielii şi ale părului. După
compoziţia pigmentară şi după felul combinaţiei între perii de culori diferite, sau penele de culori diferite, se
deosebesc culori simple şi culori compuse.
Culorile simple se caracterizează prin faptul, că întreg corpul animalului este acoperit cu peri de o
singură culoare, adică părul de acoperire (de pe corp) şi părul de protecţie (din coamă, coadă şi extremităţile
membrelor) au aceeaşi bază pigmentară.
Culorile compuse sau combinate sunt alcătuite din fire (pene) pigmentate diferit. După repartiţia
pigmentară pe suprafaţa corpului, culorile compuse pot fi:
- zonale (regionale), când părul de acoperire este de o culoare, iar cel de protecţie de altă culoare;
- azonale (amestecate), când firele de păr de culori deosebite sunt amestecate în proporţii diferite.
Aceste culori pot fi binare, când sunt alcătuite din două culori diferite şi trinare, când sunt alcătuite din trei
culori diferite;
- bălţate (pestriţe), când pe corp există zone întinse sau pete mici de o culoare repartizate pe un fond de
altă culoare.
Toate abaterile de la culorile de bază amintite anterior constituie particularităţi de culoare, care
constau din pete, puncte sau semne albe dispuse pe un fond pigmentat sau invers. În general, acestea sunt
localizate mai frecvent la nivelul capului şi membrelor.
La taurine, culorile simple sunt: albă, neagră, brună, roşie şi galbenă. La unele rase
(Brună, Angler, Jersey, etc.), deseori se constată o intensificare a pigmentaţiei pe unele regiuni
corporale (de regulă trenul anterior) sau o diluare, pe alte regiuni (pe abdomen şi pe feţele interne
ale membrelor), dar care, în general, nu schimbă desenul uniform al culorii.
Pielea, coamele, genele, botul şi unghiile sunt, de regulă, nepigmentate la rasele albe şi
galbene şi sunt pigmentate la rasele negre, brune şi roşii uniforme.
Culorile compuse ale taurinelor sunt, în majoritate, culorile bălţate sau combinate şi mai
puţin culorile amestecate.
Culorile combinate sunt de regulă bălţate: alb cu negru (Bălţată cu negru românească), alb
cu galben sau galben cu alb (Bălţată românească) şi roşu cu alb (rasa Pinzgau de Transilvania). La
unele rase bălţăturile au un desen caracteristic (Pinzgau de Transilvania), la altele desenul este
variat (Bălţată românească).
La rasele bălţate, pielea şi producţiile piloase sunt depigmentate, în zonele albe şi
pigmentate, în zonele negre sau roşii.
Tot combinată este şi culoare floreană (înflorată), caracterizată prin pete albe, mai mici
sau mai mari, răspândite pe un fond negru, roşu, brun sau galben ori invers, pete roşii, negre, etc.
răspândite pe un fond alb. In primul caz numirea culorii este: floreană negru cu alb, roşu cu alb,
etc.; în cazul al doilea: floreană alb cu roşu, alb cu negru, etc. Când fondul este alb şi petele de altă
culoare, negre sau roşii, sunt relativ mici şi rare, culoarea se numeşte pestriţă sau herminată.
Culorile compuse amestecate sunt acelea, în care perii de culori diferite sunt amestecaţi
între ei, în proporţii diferite, dar formează un desen aproape uniform pe tot corpul, aşa cum sunt:
piersicie (alb şi roşu), vânătă (alb cu negru), mai rar dereşă (alb, negru şi roşu).
La Sură de stepă se întâlneşte tot o culoarea vânătă - agutti - caracterizată prin aceea că,
fiecare fir de păr este bi sau tricolor, având la bază are o culoare, iar la vârf altă culoare, mijlocul
având uneori o culoare intermediară între bază şi vârf.
Ca particularităţile de culoare, la taurine apar frecvent: brezături, pintenogeli, ochelari
(zonă colorată în jurul ochilor la animalele cu capul alb), inel în jurul botului (rasa Brună) dungă pe
spinare (rasa Brună), tigruri întinse pe corp, etc.
La ovine, culoarea este un caracter de rasă. Culoarea variată a oilor este redată de
caracterul diferit al pigmentaţiei linii (intensitate, nuanţă, răspîndire) şi al jarului.
55
 La oi se întâlnesc culorile simple, compuse şi bălţate. La tineret, la unele rase de ovine se
întâlnesc şi culori tranzitorii.
Culorile simple întâlnite la ovine sunt: albă, neagră şi cafenie.
Culoarea albă uniformă (simplă), în termeni populari, se numeşte belă. Oile albe pot
prezenta pete pigmentate la nivelul jarului, cu nuanţe, întindere şi localizarea diferite:
- urechiate, când urechile sunt pigmentate ;
- oacheşe (cu ochelari), când pigmentaţia este dispusă circular în jurul ochilor ;
- buzate, cu petele pigmentate dispuse în jurul botului;
- stropite, când jarul de pe cap şi/sau membre este presărat cu pete pigmentate de formă,
mărime şi număr variabil (pigmentaţie în mozaic).
Culoarea neagră, mai puţin frecventă decât culoarea albă, se întâlneşte la rasele Ţurcană şi
Karakul şi mai rar la Ţigaie. Culoarea neagră intensă şi uniformă, atât la nivelul lânii cît şi al
jarului, este întâlnită doar la tineret, deoarece, cu înaintarea în vârstă, lâna se decolorează astfel şi
devine cenuşie (seină) sau brună roşcată (laie).
Culoarea cafenie (comor) se întâlneşte la varietatea cafenie a rasei Karakul. Culoarea
cafenie poate avea nuanţe mai închise sau mai deschise : castanie deschisă, arămie, şocolatie, a
cafelei cu lapte, aurie deschisă, etc. Uneori, pe un fond cafeniu închis, se constată prezenţa de zone
mai întunecate, aproape negre pe o parte şi alta a spinării, conturate de zone mai deschise (halili).
Culorile compuse întâlnite la ovine sunt: albă neuniformă, brumărie, sur-antic sau aguti şi
roză.
Culoarea albă neuniformă se caracterizează prin aceea că, jarul de pe extremităţi este
pigmentat uniform, în timp ce lâna de pe trunchi este albă. Pigmentaţia extremităţilor poate fi:
- castanie, cu nuanţe mai deschise sau mai închise, aproape de negru (Ţigaie - varietatea
bucălaie, la care mieii prezintă o culoare trecătoare, fumurie, a lânii).
- ruginie, cu nuanţe diferite (Ţigaie - varietatea ruginie, la care mieii au şi culoarea lânii tot
ruginie).
Culoarea brumărie (şiraz) se întâlneşte la rasele Ţurcană şi Karakul şi este formată din
amestecul fibrelor albe şi negre, în proporţii diferite (brumărie deschisă, brumărie normală şi
brumărie închisă) şi răspândite mai mult sau mai puţin uniform pe tot corpul animalului. După
primele luni de la naştere, lâna începe să se decoloreze, astfel încât la animalele adulte devine albă
murdară sau uşor cenuşie (culoarea brumărie se păstrează exclusiv pe extremităţi).
La mieii Karakul cafenii există două variante (culori compuse) denumite sur-antic şi
guligaz, prezente numai în primele luni după naştere (dispar o dată cu înaintarea în vârstă).
Culoarea sur-antic, numită şi aguti, este produsă de fire colorate diferit în lungimea lor (la
bază, mijloc şi vârf), fiecare fibră de lână sau jar fiind bi sau tricoloră. Culoarea fibrei este mai
închisă la bază şi mai deschisă la vârf.
Culoarea guligaz este produsă din amestecul de fibrelor albe cu fibre cafenii.
Culoarea roză, piersicie, provine sau din amestecul fibrelor albe cu fibre pigmentate în
roşu deschis până la roz, sau cu fibre brune şi cafenii mai deschise sau mai închise.
Culorile bălţate se întâlnesc mai mul în turmele de metişi rezultaţi din încrucişarea raselor
de culori diferite. Bălţăturile sunt, în general, nedorite.
La suine există culori simple şi compuse şi particularităţi de culoare. Culoarea pielii şi a
părului constituie un caracter de rasă, servind drept criteriu în clasificarea raselor de porci.
Culorile simple sunt: albe, negre, roşii şi galbene.
Culoarea albă, datorată lipsei pigmenţilor din păr şi piele, este caracteristică majorităţii
raselor perfecţionate (prezenţa petelor indicând impuritatea rasei).
Culoarea neagră este datorită prezenţei pigmenţilor melanici la nivelul părului şi pielii la
anumite rase (Cornwall, Berk).
Culoarea galbenă sau roşcată se întâlneşte mai puţin decât celelalte culori şi anume la
câteva rase locale (Tammworth - Anglia) şi la unele rase perfecţionate (Duroc).
Culorile compuse (combinate), din două sau din trei culori, sunt frecvente la multe rase de
porci.

56
 Unele rase de culoare neagră prezintă un brâu alb, care înconjoară trunchiul în dreptul
spetelor (Hampshire, Bazna, etc.).
Alte rase au o culoare combinată din alb şi galben (porcul Bavarez - alb în jumătatea
anterioară şi galben sau roşu în jumătatea posterioară).
Combinaţia de trei culori se întâlneşte la anumite rase bălţate sau pătate (Mirgorod, Polland
China) .
La suine sunt considerate particularităţi de culoare acro-albinismele, ce se găsesc pe rât, pe
extremităţile membrelor şi pe vârful cozii.
La cabaline culoarea nu este un caracter de rasă, excepţie făcând rasa Gidran, la care se întâlneşte
numai culoarea roibă.
Culorile simple întâlnite la cabaline sunt:
- neagră, care este o culoare frecvent întâlnită la cai, determinată de prezenţa pigmentului melanic atât
în piele cît şi în păr şi prezintă numeroase nuanţe (mat, moarat, degradat);
- albă (bălană), care apare ca urmare a depigmentării progresive a părului. La naştere mânjii au
culoarea neagră, aceasta devine vânătă la caii tineri şi apoi albă după o anumită vârstă (12-13 ani).
Există şi cai albi din naştere (albinoşi sau albinotici), la care pigmentul lipseşte total din piele, păr, copite şi iris.
Culoarea albă are mai multe nuanţe: alb porţelaniu, argintiu, lucios, mat, murdar;
- roibă, determinată de prezenţa pigmentului brun roşcat, mai închis sau mai deschis; care poate avea
următoarele nuanţe: închisă, deschisă, arămie, aurie, castanie, cafenie, vişinie, pământie, cărămizie,
şocolatie;
- izabelă, determinată de prezenţa pigmentului galben şi poate avea diferite nuanţe de la galben deschis
până la galben închis roşcat.
Culorile compuse zonale sunt de obicei binare. În ordinea frecvenţei se întâlnesc:
- murgă, la care părul de acoperire este brun roşcat, iar parul de protecţie este negru. Aceasta poate
avea nuanţe mai închise sau mai deschise;
- şargă, la care părul de acoperire este galben, iar cel de protecţie este negru;
- şoricie, la care părul de acoperire este cenuşiu (negru diluat), iar părul de protecţie negru;
Culorile compuse azonale sau amestecate întâlnite la cai sunt:
- vânătă, care rezultă dintr-un amestec de pieri albi şi negri repartizaţi uniform sau mai puţin uniform
pe suprafaţa corpului. Poate avea mai multe nuanţe: deschis (predomină perii albi); închis (predomina perii
negri), vânăt obişnuit şi vânăt rotat;
- piersicie, determinată de un amestec de fire albe şi roşii sau brune, cu nuanţe mai închise sau
deschise, în funcţie de proporţia firelor roşii sau albe;
- dereşă (mucedă), care este o culoare rezultată din amestecul de fire albe, roşii şi negre în diferite
proporţii.
Culorile bălţate sunt întâlnite mai rar la cabaline, acestea caracterizându-se prin prezenţa unor pete
albe mai mici sau mai mari pe un fond negru, roşu sau galben, sau invers.
La cabaline se întâlnesc frecvent şi numeroase particularităţile de culoare. Astfel, la nivelul capului,
după întinderea şi locul lor, distingem mai multe particularităţi de culoare (fig. 3.1) şi anume:
- înspicat în frunte, când fruntea este presărată cu câteva fire albe;
- ţintă, când în frunte există un punct alb cu diametrul mai mic de 1 cm;
- steluţă, când pata de pe frunte are un diametru de 1-2 cm;
- stea, când pata albă de pe frunte este mai mare de 2 cm;
- brezătură (linie), când în regiunea nasului există o dungă albă începând de la frunte şi până la nări,
(poate fi îngustă, obişnuită şi largă);
- felinar (lanterna), când brezătura largă coboară şi pe obraji şi cuprinde şi regiunea nărilor;
- strănutul, care este o pată albă mică sau mare între nări;
- buze albe, numite şi „de lapte”;
- bot de broască, când pielea de pe buze prezintă pete depigmentate mai mici sau mai mari, etc.
La nivelul membrelor, după localizarea şi întinderea lor, începând de la copită către regiunile
superioare ale membrelor deosebim următoarele particularităţi de culoare:
- copite albe;
- coronat, când regiunea coroanei este albă;
57
 - pintenog, când zona albă se întinde în sus pe regiunea chişiţei, pe bulet şi pe fluier. Poate fi de
gradul I-III, după regiunea pe care o cuprinde;
- încălţat, când zona albă se întinde peste jumătatea fluierului, ajungând chiar până la genunchi sau
jaret
- înciorăpat, când zona albă cuprinde şi regiunea genunchiului (jaretului) sau chiar trece peste el,
ajungând pe regiunea antebraţului (gambei).

Fig. 3.1. Particularităţi de culoare la cabaline

(„brezături” – stânga; „pintenogeli” – dreapta)

La păsări, culorile sunt foarte variate, în funcţie de specie, rasă, varietate şi se datorează
prezenţei unor pigmenţi şi anumitor fenomene optice, ca difracţia şi interferenţa luminii la nivelul
penelor.
Pigmenţii din penele păsărilor fac parte din grupa melaninelor (pigmenţi eumelanici, care dau
nuanţele de culoare de la negru până la fumuriu; pigmenţi feomelanici, cu nuanţe de culoare de la
maron-închis până la roşu-deschis; pigmenţi lipocromici, care colorează penele în nuanţe de la roşu -
deschis până la galben).
În cazul lipsei pigmenţilor apare culoarea albă a penelor, iar în cazul când se suprapun
straturi de celule lipsite de pigmenţi cu straturi de celule pigmentate, lumina albă a spectrului solar
este descompusă, iar suprafaţa penelor prezintă irizaţii albăstrui, verzui sau violete, cu luciu metalic,
datorate difracţiei şi interferenţei la suprafaţa lor(aşa-numitele „culori obiective” ale penelor).
Repartizarea pigmenţilor în părţile componente ale penelor este determinată genetic, iar
varietăţile de culoare apar din interacţiuni complexe ale genelor, dintre care unele controlează
culoarea simplă a penelor, altele modul de repartizare a două sau mai multe culori pe aceeaşi pană,
iar altele repartiţia pe corp a penelor de diferite culori.
Desenul penelor, determinat de repartiţia culorilor pe una şi aceeaşi pană, poate fi:
- marginat, când există o dungă ce urmăreşte conturul penei. Dacă culoarea de bază a lamei
este deschisă, iar dunga marginală este închisă, desenul se numeşte „marginat închis”, iar în situaţia
inversă, desenul este „marginat deschis”. De asemenea, culoarea dungii poate alterna cu culoarea de
fond de 2-3 ori, rezultând desenul dublu sau triplu marginat (închis/deschis), iar dacă dungile sunt
concentrice şi alternânde cu culoarea de fond şi cuprind şi zona centrală a penei, apare desenul
„creionat”;

58
 Fig. 3.2. Desenul marginat
(de la stânga la dreapta: simplu marginat deschis; simplu marginat închis; dublu marginat închis; triplu marginat
deschis)

- barat, când penele prezintă o alternanţă de benzi transversale deschise şi închise la culoare.
Când benzile cad perpendicular pe rahis, desenul se numeşte „barat propriu-zis”; iar când sunt dispuse
oblic, desenul se numeşte „barat ondulat”;

Fig. 3.3. Desenul barat

(barat propiu-zis şi barat ondulat)

- stropit (pătat), când penele de culoare neagră au la vârf o pată de culoare albă. Atunci când
pana prezintă în vârf o pată de culoare albă înconjurată de o bandă de culoare neagră în forma literei
„V” (baza fiind de culoare mai deschisă), desenul este „stropit tricolor”;
- paietat, la care vârful penei este acoperit de o pată neagră (de obicei cu luciu metalic) sau de
culoare mai închisă decât culoarea de bază;

Fig. 3.4. Desenele paietat şi pătat

- perlat, specific bibilicilor, rezultă din dispunerea regulată a unor pete rotunde de culoare
albă-strălucitoare, pe un fond al lamei de culoare cenuşie (varietatea cenuşie) şi a unor pete de culoare
albă-strălucitoare, pe un fond de culoare albă (varietatea albă).

59
 Fig. 3.5. Desenul perlat
(perlat pe fond cenuşiu - stânga; perlat pe fond alb – dreapta)

- oglindă, reprezentat de o dungă transversală, lată, de culoare albastră, cu luciu metalic,

încadrată lateral de câte două dungi înguste, din care cea internă de culoare neagră, iar cea externă
albă. Este întâlnit la rasele de raţe cu penajul de culoare „sălbatică”;
- ochi de păun, întâlnit în vârful penelor care formează „trena” la păuni, reprezentat de o zonă
compactă, rotunjită , de culoare verde, cu luciu metalic, ce include concentric, o pată albastră cu
reflexe aurii.
Culoarea şi desenul penelor componente determină culoarea generală a penajului la păsări, din
acest punct de vedere distingându-se culorile simple (asocierea penelor de aceeaşi culoare şi fără
desen) şi culorile compuse (asocierea penelor de culori diferite şi a celor cu desen).
Găinile prezintă o multitudine de culori simple (albă, neagră, galbenă, roşie) şi compuse
(potârnichie, herminată, barată, argintie, cenuşie, pestriţă, porţelanie, „mii de flori”, etc.).
Culoarea albă, cu nuanţele: albă-lucioasă, albă-mată, albă-portocalie, albă-gri etc., este
cauzată de lipsa pigmentului în pene.
Culoarea neagră, ca şi cea albă, prezintă mai multe nuanţe: neagră-mată, neagră-lucioasă
(pana corbului), neagră-metalică (cu reflexe albastre-verzui), neagră-spălăcită (degradată).
Culoarea galbenă prezintă nuanţele: galbenă-deschisă, galbenă-cafenie, galbenă-crem etc.
Culoarea roşie are nuanţele roşie-vişinie şi roşie cărămizie.
Culoarea potârnichie, numită şi sălbatică, deoarece este culoarea caracteristică găinii
sălbatice, este diferită în funcţie de sex.
Cocoşii au lanţetele negre cu reflexe metalice, marginate îngust cu o dungă roşie-aurie;
penele spinării sunt brune, ale crupionului sunt roşii-intens, iar cele din regiunea abdomenului, a
cozii, a părţii anterioare a gâtului şi a pieptului sunt negre, cu reflexe verzui-metalice. Aripa are
partea anterioară roşie, zona mijlocie neagră cu luciu metalic albăstrui-verzui, sub forma unei benzi
transversale dată de tectrice, iar vârful aripii este de culoare roşcată, având o formă triunghiulară.
Remigele primare sunt de culoare neagră, cu jumătatea inferioară marginată simplu cu roşu-portocaliu.
Remigele secundare au jumătatea superioară de culoare neagră, iar cea inferioară de culoare roşcată.
Când aripa este strânsă pe corpul păsării, remigele primare nu se observă, fiind acoperite de remigele
secundare, dar şi din acestea sunt vizibile la exterior numai jumătăţile inferioare ce dau culoarea
roşcată a triunghiului din vârful aripii.
Femele au lanţetele negre, marginate cu o dungă îngustă galbenă-cenuşie; restul penajului de
pe corp are o culoare brun-roşcată sau cenuşie-roşcată, formând un desen creionat cu negru, mai puţin
la nivelul cozii, care este neagră.
Culoarea herminată prezintă două varietăţi: herminată deschis (penaj alb, cu excepţia
lanţetelor, care sunt negre cu luciu verzui-metalic şi marginate îngust cu o dungă albă-argintie, şi a
penelor din coadă, care sunt negre cu luciu verzui-metalic; remigele sunt negre, în afară de
marginea de jos a jumătăţii lor inferioare, care este de culoare albă) şi herminată închis (penajul este
negru, mai puţin pe spinare şi aripi, unde apare o zonă albă; lanţetele au acelaşi desen ca la
varietatea herminată deschis).
Culoarea barată (porumbacă) rezultă din asocierea penelor cu desen barat.
Culoarea argintie rezultă din asocierea penelor de culoare albă şi neagră, fără desen, cu
predominarea culorii negre sau din asocierea penelor cu fondul alb, marginate simplu cu negru.
Culoarea cenuşie este dată de asocierea penelor de culoare roşie şi neagră, fără desen, cu
predominarea culorii roşie sau de asocierea penelor având fondul roşu, marginate simplu cu negru.
Culoarea pestriţă rezultă din asocierea penelor albe şi negre sau de alte culori, cu pene
având desenul stropit sau paietat;
Culoarea porţelanie este dată de asocierea penelor stropite în trei culori, uniform
repartizate pe corp. Penele au vârful alb, urmat de o bandă în forma literei „V", de culoare albastră,
restul penei fiind de culoare bej. Este caracteristică Găinii de porţelan;
Culoarea „mii de flori”, este o culoare compusă, la care penele au fondul galben-deschis
sau brun-auriu, iar la vârf au o paletă albă, urmată de o bandă de culoare neagră, în forma literei „V".
La curci se întâlnesc atât culori simple cât şi compuse. Cele mai răspândite culori simple la
60
curci sunt: albă şi neagră şi, mai rar, cea roşie.
Dintre culorile compuse predomină culoarea bronzată, caracterizată prin aceea că penele de
la baza gâtului, de pe piept şi partea anterioară a aripilor sunt negre, cu reflexe metalice verzui-aurii
sau violet-bronzate şi cu o dungă marginală îngustă, de culoare neagră la masculi şi albă-brunie la
femele. Restul penelor de pe aripi sunt tot negre, dar barate cu alb. Şi penele de la mijlocul spinării
spre coadă sunt negre însă fiecare pană are două benzi transversale, una bronzată şi alta neagră.
Coada este, în general, neagră, cu penele barate distinct cu linii maron şi având la vârf două dungi late
de culoare neagră şi respectiv, albă-brunie.
La gâşte, dintre culorile simple, culoarea albă este caracteristică majorităţii raselor
cunoscute, iar dintre culorile compuse, frecvent se întâlnesc culorile: brună şi cenuşie.
La culoarea brună (sălbatică), penele de pe creştetul capului şi de pe partea dorsală a gâtului
au o culoare brună-roşcată-închis, ce formează o bandă bine delimitată, spre deosebire de penele de pe
aripi, spinare, părţile laterale ale corpului şi coadă, care au aceiaşi culoare, dar sunt marginate îngust
cu o dungă alburie. Pe restul capului şi al gâtului penele sunt de culoare brună-deschis, iar pe
abdomen, sunt albe.
La culoarea cenuşie, capul, gâtul, spinarea si aripile au o nuanţă închisă, pieptul este
cenuşiu deschis iar abdomenul este de culoare albă.
La raţe, culorile simple sunt: albă, care este şi cea mai răspândită, neagră, galbenă etc., iar
cele compuse: cenuşie, kaki şi bălţată.
Culoarea cenuşie (sălbatică) se prezintă diferit, în funcţie de sex.
Răţoiul are capul şi extremitatea superioară a gâtului de culoare neagră, cu luciu verde-
smarald, restul gâtului este maro-roşcat, cele două zone fiind separate de un inel alb, complet închis
sau întrerupt posterior. Porţiunea anterioară a spinării este maro-închis, cea posterioară este neagră,
cu un luciu verde metalic. Capul pieptului este maro-roşcat, iar pieptul propriu-zis, abdomenul şi laturile
corpului sunt gri-argintii. Pe aripi sunt prezente „oglinzi” albastre-violacee.
Femelele au culoarea penajului uniformă pe întreg corpul, maro-roşcată, cu un desen clar,
dublu marginat cu maro-deschis. Ca şi la masculi, aripile prezintă „oglinzile” albastre-violacee
caracteristice.
Culoarea kaki este caracteristică rasei Campbell şi diferă şi ea în funcţii sex. În timp ce
masculii au penajul de culoare maro-cafenie, cu excepţia capului, a extremităţii superioare a gâtului
şi a părţii posterioare a spinării, care sunt de culoare brună închisă spre neagră, femelele au penele
colorate uniform în cafeniu (cu o nuanţă mai deschisă decât la masculi).
Culorile bălţate întâlnite la raţe sunt: bălţată alb cu maro (Alergătoare indiană) şi bălţată
negru cu alb (Leşească).

61